Home » Educatie »Opinie » Citesti:

Când profesorul întinde mâna…

Teofil Stanciu iunie 30, 2018 Educatie, Opinie
34 comentarii 7,763 Vizualizari

Textul amicului Laurențiu Petrila m-a stimulat proustian să rememorez un episod năucitor, la acea vreme, din foarte scurta mea carieră didactică, ce s-a consumat în urmă 15 ani. După un an școlar stovitor, la un liceu de nivel mediu, unde aveam de predat la două clase de gimnaziu și la două de liceu, atât de dimineața, cât și după-amiaza, se apropia mult-dorita vacanță – mă mir că elevii în general nu prea știu cât de mult își doresc profesorii vacanța!

În acele zile, a început să umble prin sala profesorală un tabel în care te puteai înscrie dacă voiai să participi în calitate de supraveghetor la examenele de „evaluare națională” (pe atunci cred că se numea „testare națională”) și bacalaureat. Nu era foarte clar dacă e facultativ sau obligatoriu, circulau ambele teorii, dar pentru un profesor debutant era încă o modalitate de a face un ban în plus. Salariile începătorilor crescuseră puțin câte puțin în acel an școlar, dar încă nu ajunseseră la colosala sumă de 3.000.000 lei vechi.

Sfătuindu-ne cu cei mai tineri, dar și cu cei mai experimentați, ne-am trecut pe listă și, la data convenită, ne-am prezentat în școala la care a fost repartizați. Un domn care s-a recomandat a fi președintele comisiei, ne-a făcut instructajul: cum să îi învățăm să-și scrie numele și datele de identificare, cum să ne comportăm cu elevii, ce măsuri să luăm în cazuri deosebite (dacă trebuie să iasă la baie, dacă li se face rău, dacă au nevoie să schimbe foaia pe care scriau sau dacă cumva încearcă să „fraudeze” examenul). Între altele, ni s-a cerut să așezăm lucrările, la final, în ordinea numelor din tabelul de prezență (cel în care elevul semnează că a predat o lucrare de X pagini).

Înarmați cu toate aceste instrucțiuni, am ajuns în clasă și ne-am instalat plin de importanța misiunii noastre la catedră. Eram cu o colegă (nici ea nu mai lucrează în învățământ de pe-atunci) un pic mai experimentată, fiindcă avea deja 1 an (sau poate 2) la catedră. Am încercat să îi binedispunem pe copii, că erau cam crispați, să nu fim zbiri, dar le-am „prelucrat” și ce pățeau dacă voiau să copieze.

În fine, pe la jumătatea timpului alocat, am fost chemat de o doamnă colegă mai în vârstă să ies afară din clasă. Respectuos, am ieșit imediat, crezând că cine știe ce amănunt esențial trebuia să aflu. Și am aflat că, de fapt, colega mea este cam „severă” și că ar trebui să fim mai „îngăduitori” cu copiii, să-i lăsăm să mai „miște”, să mai vorbească. Adică să trișeze un pic. M-am întors năuc și am rămas descumpănit multă vreme după aceea.

La final, când să adunăm lucrările, ne-am amintit ce ni se ceruse – anume să punem lucrările în ordine alfabetică – și împreună am decis, cu elan justițiar, că așa ceva nu se cade să facem, fiindcă, practic, corectorii vor putea identifica autorul fiecărei lucrări, adică exact ce trebuia să prevenim prin tot acel sistem sofisticat de secretizare și supraveghere. Așa că le-am amestecat cât am putut mai bine și, mândri de isprava noastră, ne-am prezentat să predăm lucrările.

În ziua următoarei probe, prezidentul comisiei ne-a nominalizat pe mine și pe colega mea, la ședința de dimineață. Dar nu ca să ne felicite, ci ca să ne comunice sec că urmează să stăm de strajă pe coridor, fiindcă la proba precedentă nu respectaserăm „metodologia de concurs”. Mai mulți colegi ne-au privit chiorâș, iar cei mai îndrăzneți au venit să ne întrebe ce am făcut. Când am explicat, unii au râs cu subînțeles, alții, care aflaseră, ne-au întrebat cum de ne-a trecut prin minte să le încurcăm socotelile, alții ne-au lăudat (deși ei respectaseră… metodologia de concurs). Pe hol n-a fost rău, că doar mai însoțeam câte un elev la toaletă sau mai aduceam ciorne și foi suplimentare. Dar exemplul nostru trebuie să-i fi învățat minte pe ceilalți, fiindcă n-au mai existat… abateri.

După câteva zile, a început și examenul de bacalaureat. Eram repartizați într-un liceu perceput mai degrabă ca fiind slab în oraș. Președinte de comisie era, de această dată, un profesor universitar care ne-a explicat cum să ne îndeplinim rolul cu corectitudine. Era prima zi, examen scris la limba română. Specialitatea mea. Ca nu cumva să ajut ilicit vreo clasă, am repartizat direct pe coridor.

În anul acela, a „picat” Bacovia. Cine nu știe ceva din Bacovia? În timp ce se împărțeau subiectele, am aflat că școala urma să fie verificată de un reprezentant din minister. Deci era clar că examenul urma să se desfășoare cu cea mai mare corectitudine posibilă. Pentru mine era clar. Fiindcă nu s-au împărțit bine subiectele, că s-a și deschis o ușă, la capătul coridorului, iar în ușă s-a ivit doamna directoare. M-a chemat și, cu priviri pline de subînțelesuri, mi-a propus să merg prin clase să-i încurajez puțin pe elevi. Ceea ce eram gata să fac numaidecât, fiindu-mi încă proaspete în minte examenele de la facultate, licență, titularizare.

Dar doamna insista și eu nu înțelegeam. Îmi tot întindea niște hârtii cu care nu știam ce ar trebui să fac. Mă uitam bovin spre dumneaei și nu pricepeam, fapt ce îi sporea vădit frustrarea. Eram neajutorat ca un copil care aude pentru prima oară că trebuie să îngurgiteze tot conținutul recipientului din fața lui, în loc de tradiționalul „mănâncă tot din farfurie”. Știam că mi se cere să fac ceva, eram plin de bunăvoință, dar nu pricepeam ce mi se cerea. Așa că stăteam acolo rânjind tâmp și derutat.

În cele din urmă, exasperată de lentoarea mea intelectuală, doamna a scos de după ușă un domn adus de spate și cărunt. Acesta a preluat hârtiile care îmi blocaseră mie mintea și a pornit surprinzător de sprinten cu ele pe hol, intrând în prima clasă, zăbovind acolo câteva minute, apoi ieșind și intrând în următoarea. Și tot așa, cât era holul de lung. Începeam să pricep ce se petrece, dar încă eram blocat.

Doamna de la minister… examen corect… nu avem voie să… profesorii de română pe hol… profesor în școală… directoarea vrea ca eu să… rezolvări de-a gata… Pe scurt, unul dintre profesorii de română de acolo intrase în școală (unde nu avea voie să fie prezent, potrivit regulamentului de la acea dată), rezolvase subiectele și voia ca eu să merg și să le citesc în clase elevilor. Iar dacă desantul ministerial lovea fix în acel moment, unul dintre supraveghetori ieșea țap ispășitor. Liceul se putea spăla pe mâini.

O colegă din altă școală, avea să povestească ulterior că, odată intrat în clasă, domnul profesor de română le-a cerut supraveghetorilor să citească rezolvările. Ce au făcut și cum au reacționat n-aș ști să vă spun. Unii ziceau că au refuzat. Ziua s-a terminat aproximativ cu bine, mai puțin pentru o colegă care a fost sancționată de delegatul din minister pentru atitudine nepotrivită în fața elevilor (incidentul mi-a rămas cu totul  neclar, dar sigur era un mizilic pe lângă ce trăisem noi, cei de la parter, unde au venit rezolvările providențiale).

După atâta efort intelectual, chiar simțeam nevoie să înfulec ceva, iar elevii se îngrijiseră, drăguții de ei, să avem „protocolul” asigurat. Nu doar mâncare gătită, cu felul I și II, dar și băuturi pentru toate gusturile (de la apă la alcooluri fine, iar dacă nu voiai să bei pe loc, puteai să iei măcar o bere la pachet). Și neapărat o ciocolată Milka. Din aia la juma’ de metru. De cum am văzut-o, m-am gândit că-i bună de cadou, că impresiona.

O învățătoare din școala în care predam mi-a sugerat, colegial, că, dacă îmi trece cumva prin minte s-o fac cadou, ar fi bine s-o deschid mai întâi. Fiindcă mâncasem, parcă și mintea îmi era ceva mai ageră, așa că cimilitura asta voiam neapărat s-o dezleg. Nu voiam să pățesc la fel ca la incidentul cu subiectele. Și-am dezlegat-o, îndată ce am ajuns acasă, după instrucțiunile binevoitoarei colege. Surpriză, din pachet s-au scurs afară trei foi a cate 100.000 fiecare. Atunci am înțeles câtă nerecunoștință va fi citit în privirea mea tâmpă doamna directoare, care știa ce mă așteaptă, dar nu știa că eu nu știam, că nici măcar nu bănuiam, deoarece eram la prima experiență și naivitatea mea că particip la un examen corect îmi împăienjenise mintea și îmi blocase receptivitatea.

300.000 reprezentau mai bine de 10% din salariul meu pe o lună. În timpul acelui an, făcusem voluntar activități „extracurriculare” cu o clasă de copii foarte isteți și cooperanți care aveau chef să ne întâlnim și sâmbăta dimineața. Și ne-am întâlnit. Dar la evaluarea făcută de direcțiune, am primit doar B (nu FB) – „O rușine!” strigau colegii cu care mă știam; cică „nu se face așa ceva, nimeni nu ia B”… eu am luat! – fiindcă la o clasă n-am reușit să termin materia și am avut și imprudența s-o spun (am aflat curând că, oficial, toată lumea termină toată materia indiferent cum stau lucrurile în realitate și că realitatea la clasă e de multe ori alta). Nu cred că e scuzabil, dar aveam și eu motivele mele la acea dată.

Așadar, era, nu-i așa?, un fel de compensație morală pentru un an chinuitor (primul). Salariu mic, treabă multă, evaluare în dezavantajul celui naiv și sincer. O sumă frumușică în prag de vacanță, care ajuta măcar la acoperirea unor datorii, dacă nu altceva. Puteam găsi cu oleacă de efort o justificare pentru niște bani încasați ilicit, dar, în fond, probabil că meritați. N-am reușit însă. Nici să-i returnez nu aveam cui, fiindcă nimeni n-ar fi acceptat că i-a dat. Încercând să mă descotorosesc cumva de ei, am fost întrebat de un amic: și cui anume vrei să-i duci? Problema cea mare era însă că nu știam ce urma să mi se ceară în zilele de desfășurare a celorlalte probe. Acum eram inițiat, nu aș fi putut simula tot să vreau privirea năucă sinceră din prima zi, nici creierul nu se mai putea împotmoli în cuvinte, fiindcă deja înțelegea ce și de ce. Să mergi la presă? Ca să dovedești ce și cui? Doar toți jurnaliștii sunt și părinți și nu au făcut vreo anchetă cu de la ei inițiativă, deși foarte probabil că își aduc cuminți obolul. La inspectorat? Serios? Când știi cine sunt inspectorii și când știi că sindicatele sunt doar o glumă menită să mai amenințe din când în când cu o mică grevă pentru un mic plus la salariu? Când și șeful sindicatului e complice la mânăreli? Sunt sigur că de atunci toate lucrurile s-au schimbat numai în bine!

După primul an, știam deja mai mult decât mi-aș fi dorit despre capacitatea sistemului de a mișca lucruri prin minciună, presiuni, amenințări, „stimulente”, favoritisme, mișmașuri, încălcări de regulamente etc. Era un nonsens să cred că o instituție care patrona lucruri pe care le discutam cu colegii pe la colțuri ar putea reacționa integru la practica „protocolului” necesar.

Ba mai mult, o doamnă profesoară de română cu multă experiență, ne inițiase pe cei mai tineri cu ocazia „simulărilor” că nu se cade ca atunci când corectezi lucrarea copilului unui coleg să îi dai o notă cu care părintele – cadru didactic și el – să nu fie de acord. Adicătelea, părintele care lucra în sistem putea să ajungă la centrul de examen direct la comisia de corectare și să ceară să vadă nota odraslei înainte ca rezultatele să fie afișate!… Nu știu dacă se practica la scară largă, dar doamna respectivă ne vorbea ca despre o cutumă împământenită.

În cele din urmă însă, am decis să mă retrag și să nu mai merg în restul zilelor să supraveghez. Am sunat în dimineața probei următoare și am bălmăjit o scuză la întâmplare, care însă mi-a fost acceptată foarte prompt, ba chiar cu oarecare încântare. Sau poate că doar mă flatam singur crezând că blocajul meu în fața îndatoririi ce-mi era încredințată mă va fi fixat mai precis în memoria vizuală a doamnei directoare pe care o dezamăgisem la ceas de restriște.

Ceilalți colegi, părtași la aceeași experiență, au mers în fiecare dintre zilele următoare. Nu prea pot le reproșez nimic concret, fiindcă nu știu cum s-au comportat, nu știu ce li s-a mai cerut sau nu. La urma urmei, cei mai mulți erau deja „în sistem” sau aspirau să intre. Eu am abandonat la finele anului respectiv și am mai revenit episodic, în virtutea unei pasiuni de a discuta cu elevii despre lume și viață. Dar ei au rămas și depindeau de inspectori, de șefi de catedră, de viitori directori (n-ai de unde ști cine va conduce școala ta peste 3-4 ani sau unde ajungi tu să predai). Între timp, școala despre care vorbeam a fost comasată cu alta, iar directoarea respectivă cine știe pe unde își face veacul…

Ce am vrut să subliniez însă cu această poveste este faptul că în sistemul public de învățământ nu există, oricât de dureros ar fi, o masă critică de oameni care să se opună curentului. Iar de atunci, an de an mi se confirmă acest lucru de către părinți, elevi și profesori în egală măsură. Încă mai există dascăli care refuză daruri, plocoane, bani peșin, dar nu sunt atât de numeroși încât să reprezinte o majoritate sau măcar o masă critică, după cum spuneam, care să forțeze eliminarea acestor metode.

Oficial, e ilegal ca aceste practici să existe, dar în realitate părinții continuă aberant să inițieze strângeri de fonduri pentru diverse ocazii – 8 Martie, Crăciun, ziua de naștere a doamnei/domnului, sfârșit de ciclu școlar. Iar profesorul întinde mâna și consimte să primească… Într-o schizoidie halucinantă, pe de o parte toată țara se plânge de învățământ, de dascăli, de sistemul paralel de meditații, de nedreptățirea elevilor și de cadourile necesare, iar pe de alta, aceeași țară consideră că „așa se face”. Și nu care cumva să te opui sistemelor paralele de recompensare a dascălilor.

Discutând cu părinți din mai multe orașe, am observat un tipar al unui impas moral absolut aberant: cei care refuză să contribuie la tot felul de „protocoale” ajung să fie considerați „profitori” și beneficiari „iliciți”, deoarece copiii lor vor fi avantajați în rând cu toți ceilalți, dar fără să fi contribuit la mituirea comisiilor. De cealaltă parte, profesori cinstiți care fac parte din comisii ajung să beneficieze de protocol fără voia lor și să reziste presiunilor făcute de către contributori, dar să fie priviți ca spărgători de „petrecere”. Colegii se întreabă de ce s-or fi crezând ei mai cu moț.

Din păcate, nici părinții, nici profesorii nu reușesc să coalizeze suficienți oameni cinstiți într-o tabără sau cealaltă încât să pună capăt acestor năravuri. Atât părinții care nu acceptă să contribuie la această formă de corupție, cât și profesorii care îi refuză avantajele certe (neimpozabile) fac figură nu doar de fraieri, ci efectiv de oameni cu etică îndoielnică (care vor să profite indirect, dar fără să se mânjească și ei – căci nu se poate concepe că cineva ar refuza din convingere și cu sinceritate această cârdășie reciproc convenabilă). Astfel că un elev care termină un liceu află deja la vârsta la care se pregătește să intre în viață că în acest sistem moral răsturnat, omul cinstit este suspect, pentru că cinstea lui afectează bunul mers al lucrurilor.

Acest târg pervers între adulți curmă abrupt în fiecare an șirul declarațiilor mirobolante ce însoțesc orice „graduare” (de la șef de promoție, la director, diriginte și reprezentanți ai părinților), fracturând morala declarativă cu lovitura brutală a comportamentului imoral concret. Edificiul cuvintelor frumoase și al idealurilor nobile se surpă la prima probă adevărată: examenul. Fiindcă interesul individual este atât de puternic, încât estompează orice principiu și orice etică socială. Iar în acest pact pact perfid, părinții și dascălii sunt complici – deși pe poziții beligerante, de multe ori (câte n-au să-și reproșeze unii altora?) – la alienarea morală a tinerelor generații. De ani în șir, cu o ușoară atenuare datorată introducerii camerelor de filmat. Fără ca sistemul de învățământ, societatea civilă, liderii politici și religioși să reacționeze și să denunțe ceea ce toți știm că se întâmplă. Îngrijorător e că singura măsură cât de cât eficientă pare să fie totuși una rece (sistemul de supraveghere video), impersonală, fiindcă apelul la conștiință pare să fie inutil. Cade într-un vid moral aproape total.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "34 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    “Acestor năravuri” nu li se poate pune capăt decât în școli private. Cu profesorii primind salarii decente și părinții plătind oficial contribuții pentru școlarizare, deductibile fiscal. Dacă părintele știe că trebuie să plătească lunar 200 de euro pentru educarea odraslei, va avea și pretenții pentru acei 200 de euro. Din care rămân destui bani și pentru ”protocol”.

    Școala publică trebuie să rămână doar pentru elevii ai căror părinți nu-și permit să suporte costurile școlarizării private, iar acei părinți nu vor avea bani nici pentru a mitui profesorii. Deși mita în sistem este solicitată chiar de la grădință (”a zis doamna să spunem la părinți să nu-i ia nimic de 8 martie. Să adune numai banii :) că și-a luat ea singură un taior care-i plăcea”) în practică părinții cu posibilități financiare sunt ”capul răutăților”, ei insistă să ofere mită chiar și când nu e cazul. Acești părinți se vor orienta treptat spre școli private, dacă vor avea ocazia. Ar trebui s-o aibă.

    • adi spune:

      Lasand la o parte ca 200 de euro/copil e enorm intr-un oras de 20.000 de locuitori, tot se va da spaga. Doctorii au salarii mari, se plateste o contributie lunara si tot se da spaga in sistem.
      Copilul meu a terminat clasa a 4-a si am refuzat sa contribui la cadoul pentru invatatoare, suma era prea mare – in jur de 4000 de RON s-ar fi strans in total. Persoana care strangea banii n-a aratat in 5 ani un bon. Stiu ca se merge pe incredere si ca asa e peste tot, cum ar veni, sa zicem mersi ca se ocupa, nu? Dna a fost foarte impresionata de cadouri si a plans de emotie. In nesimtirea noastra (am fost vreo 3 sau 4) era sa stricam acest moment, cum subtil ni s-a transmis pe grupul de whatsapp.
      Concluzia e ca aproape nu mai vorbesc cu mine din cauza ca n-am contribuit. Oameni pe care ii cunosc de 5 ani, pe care ii vad aproape zilnic ori in parc, ori la magazinele din cartier. Probabil asa gandesc si ei despre mine.
      Apoi am o ruda medic care paseaza aproape saptamanal cadouri invatatoarei si profei de engleza & sport din ce primeste. Respectivele primesc fara jena. De 8 martie contribuie la cadoul clasei (ei dau cash) + separat pachet.
      A fost geniala ideea cu camerele video, deja nu mai invata nimeni nimic pentru admitere/BAC.

      • Harald spune:

        @adi – tocmai asta e ideea, că 200 de euro lunar de copil e enorm, chiar aș vrea să văd cine mai dă și șpagă după ce plătește în fiecare lună suma asta. :)

        Într-un oraș de 20.000 de locuitori probabil sunt vreo 7-8 școli generale, deci inițial ar fi loc pentru o singură școală privată. Cu profesori plătiți cu 2.000 de euro lunar, cu clase de 10-12 elevi la unele obiecte și cu materiale didactice dintre cele mai relevante, însă nu neapărat high-tech. Asemenea contracte de muncă ar permite selectarea celor mai bune cadre didactice din oraș, ba chiar și ”importul” unora din orașele vecine. Fără dinozauri care să-și aștepte pensionarea în sala de clasă, când locul lor ar fi de fapt pe la vreo casă de sănătate.

        La doctori se dă șpagă pentru că nu plătiți efectiv doctorul la care apelați. Plătiți o taxă pe venit fără nicio legăttură cu serviciile medicale de care aveți sau nu aveți nevoie și fără nicio legătură cu banii care ajung efectiv alocați instituției medicale respective. La școala privată va trebui să schimbați directorul, dacă nu vă place cum organizează el activitatea, pentru că odată cu plata vin și pretențiile, dar și responsabilitățile. În sistemul public actual nu aveți niciun cuvânt de spus despre profesorii care predau la clasă sau despre persoana care ocupă funcția de director.

        În orice caz, a face opinie separată în condițiile actuale e greșit. Față de cunoștințele dvs. nu față de învățătoarea care primește cadourile. Dacă acele cunoștințe au contribuit cu o anumită sumă, corect față de ele era să contribuiți cu aceeași sumă, chiar dacă modul de utilizare a banilor este împotriva păreriilor dvs. despre cum ar trebui să meargă lucrurile.

        • Kurt spune:

          Exact contrariul cere scriitorul John Le Caree pentru UK într-un interviu în Der Spiegel.
          Cere desfințarea școlilor private în UK! Elevii și studenții din scolile private în UK nu au contact cu societatea și lumea de azi, nu „performează“ în economie, industrie, în politică, în mai nimic. E o părere disperată a unui fost „spion“, agent britanic la Westberlin devenit scriitor cu succes enorm și șocat de Brexit. Acuză în acest fel public pe cei „de sus“ care au contribuit prin nepăsare la Brexit. Pe personajul său din ultimul roman, un vechi spion din „războiul rece“ îl lasă să declare“ am luptat „pentru Europa“ (împotiva sovieticilor).
          Atât despre păreri și cuvinte.

          • Harald spune:

            @Kurt – în UK există și homeschooling, sunt zeci de mii de copii care fac școala acasă. Numai în Germania și în Suedia e obligatorie școala publică, să-i spele statul pe creier cum vrea el, de mici..

            • Kurt spune:

              Cu Suedia nu știu, dar e grav ce se întâmplă într-o societate tot mai puțin liberă și tot mai mult controlată public. Prea mult Orwell 1984?

              Germania nu are Kulturminister la Berlin. Kulturhoheit e la Landuri. Bayern, Baden-Württemberg au rămas mai „konservativ“, nu au suferit „ideologic“ atât de mult din cauza „1968er“. Scolile diferă foarte mult, sunt multe licee private, multe școli private (Odenwaldschule cu scandaluri) unde „nomenclatura rot-grün“ își trimite copii și în nici un caz nu îi trimite în „soziale Brennpunkte“ la școli publice unde 80 % din copii de imigranți (Seehofer duce azi o luptă ideologică cu A. Merkel care se termină în Noiembriem 2018 …. cu Rücktritt?) nu au cunoștințe de limbă.
              La Universități și în centrele de cercetare bine dotate (enorm de multe Stiftungen: Max Planck, Frauenhofer, Helmholtz, Leibnitz, Robert Koch, Paul, Ehrlich Institut, etc/ … http://www.forschungsportal.net/forschungseinrichtungen-in-deutschland/ ttps://www.bundesregierung.de/Webs/Breg/DE/Themen/Forschung/ressort/Haupttext/_node.html) se menține un nivel bun. LMU, TU München sunt printre universitățile de renume.

  2. Stefan spune:

    Tocmai de aceea pleacă milioane de români din țară și nu se mai uită înapoi.

  3. Constantin spune:

    “Oficial, e ilegal ca aceste practici să existe, dar în realitate părinții continuă aberant să inițieze strângeri de fonduri pentru diverse ocazii…”

    Fiecare cu experiențele proprii, desigur. Este, după cum se vede, vremea mărturisirii unor întâmplări triste în cadrul acestei platforme. Trebuie să spun, însă, că mie nu mi s-a întâmplat nimic din cele povestite de autorul textului. De asemenea, copiilor mei nu li s-a întâmplat. Am cunoștințe foarte apropiate printre cadrele didactice din licee și la examenele de Bacalaureat NU primesc nici măcar apa, deși în unele veri temperatura este ucigătoare. Pleacă de acasă cu sticla în geantă! Nici vorbă de protocol șamd.

    Banii pentru evenimente și-i strâng, în cazul în care vor să le organizeze, părinții și elevii, dacă sunt majori (inclusiv pentru balul de absolvire, albume foto etc.). Astfel, există situații în care unele clase NU organizează nici un fel de eveniment (excursii, vizite la muzee, bal de absolvire etc.) pentru că n-au chef și nu vor să dea bani. Nimeni NU obligă vreun elev să cumpere nici măcar materiale didactice auxiliare (vreo culegere de exerciții mai “deșteaptă” decât manualul, spre exemplu), darămite obiecte de “protocol” !

    Am auzit că la unele examene s-au petrecut lucruri de felul celor povestite de autorul textului, dar nu cunosc personal NICIUN caz. Sunt relatări ale unor cunoștințe cărora li s-a povestit că…Prin urmare, nu spun că nu pot exista, ci că nu am aflat despre nicio întâmplare asemănătoare în mod direct. Mărturisesc că eu locuiesc în București, poate sunt regiuni în țară unde lucrurile stau altfel.

    • adi spune:

      In toata viata scolara a copiilor n-ati contribuit de 8 martie/ziua de nastere/Craciun? Sunteti niste norocosi.

      • Harald spune:

        @adi – se vede din comentarii că e de fapt cadru didactic, probabil la un liceu de prestigiu, dacă nu cumva chiar la vreo universitate de prestigiu. Evident că lucrurile pe care le scrie sunt prea frumoase ca să fie și adevărate, dar există în învățământ și oameni cu mare prestanță, pe care colegii îi protejează de contactul cu realitatea, ca să nu-i zdruncine concepțiile despre lume și viață :)

        • Harald spune:

          P.S. – aveam în liceu 2-3 profesoare căsătorite cu profesori universitari. Probabil soții acelor profesoare așa ar fi vorbit despre ce se întâmplă în învățământ. Deși noi aveam la clasă și alte profesoare, dintre cele care meditau în privat proprii elevi și le acordau 2 puncte în plus la notă, pe lângă asta se mai adunau uneori și bani de cadouri etc.

          Și maică-mea a predat obiecte tehnice la un liceu industrial timp un an, înainte de 1989. Avea și clase de zi și clase de seral și venea acasă cu o mulțime de albume de pictură, flori și cutii de bomboane, deși presupun că miza era zero la obiecte tehnice.

    • grasu spune:

      Lucrurile chiar sunt adevarate. In 98 m-am jurat sa nu mai mai merg la nici un bacalaureat, desi erau niste bani. Si n-am mai mers, pur si simplu nu mai suportam ce se intampla. De doua ori insa am nimerit la licee bune. Acolo, intr-adevar, am primit o apa minerala si o cafea. Nimic altceva. Dar cu cat e liceul mai slab, cu atat protocolul este mai bogat (sau era, nu mai stiu acum ce se intampla). Mese peste mese pentru comisie, profesorii corectori dumnezeu stie ce faceau si ei, paznicii de holuri pazeau de fapt copiatorii de comisie. Daca doreai sa faci ceva, erai un Don Quixote, n-aveai nici o sansa, sistemul lucra pe langa tine. Nu cred insa ca acum lucrurile merg mult mai bine. Liceele bune sunt licee bune pentru ca platesc parintii sume insemnate pe doparea cu meditatii a elevilor, liceele proaste au de obicei niste smecheri directori care fac tot felul de nenorociri (cam ca in schita autorului) ca sa iasa bine in statistici – adica sunt mai proaste decat credem.

    • Teofil Stanciu Teofil Stanciu spune:

      După cum sugerează mai jos „Marcos”, lucrurile s-au mai schimbat în bine în ultimii ani. Dar decisiv a fost anul 2011, când ministrul Daniel Funeriu a introdus camerele de supraveghere. Dintr-odată, dacă vă mai amintiți, rata de promovare s-a prăbușit drastic. Au existat școli fără elevi promovați la BAC. A fost un adevărat șoc național, însă mulți dintre profesori știau cum stau lucrurile. Ba chiar, cel puțin în primă fază, încă cifrele rămăseseră puțin umflate, fiindcă unii directori nu au „reușit” să instaleze sistemul și alte d-alea. Plus că se mai lua curentul, mai nimerea câte-un supraveghetor fix în fața camerei. Dar lucurile s-au schimbat semnificativ.

      De observat însă că această schimbare a fost impusă din exterior și nu a venit ca o cerere a sistemului. Partea bună – și trebuie apreciată – e că nu s-au mai scos de atunci camerele. Semnt că, totuși, putem accepta pe fond că un examen corect e mai bun decât unul fraudat. Toate asta nu înseamnă însă că sistemul s-a curățat de năravuri proaste și de corupție. E bine că elevii au totuși două examene transparente, dar în continuare sunt o grămadă de tare care însoțesc anii de școală.

      Cel mai întristător fapt e că încă n-am discutat cu elevi buni și foarte buni care să-și dorească să rămână în țară. În cel mai bun caz, iau în calcul și această opțiune, dar nu e neapărat prima, nici cea mai importantă. Evident, aici poate fi vorba despre o experiență subiectivă și nu se poate generaliza.

  4. Cinicul spune:

    Humor negru! Totusi coruptia din învățământul gimnazial pălește in fata celei din sistemul universitar, în special cel privat. Dacă initiatorii corupției sunt, în primul caz, părinții, iar profesorii se lasă cumpărați, în sistemul universitar profesorii sunt cei care, într-un mod agresiv, solicită foloase necuvenite, de la bani până la o mica aventura cu o studentă mai fotogenica. Aceste lucruri se mai întâmplau și înainte de 89, în special la Politehnica, dar erau mult mai rare. Învățământul superior privat din R ă fost din start o glumă proastă și a rămas asa. Mai grav este ca ciuma din privat s-a răspândit și în cel de stat.

  5. Victoria spune:

    Bun, dar ceea ce descrieti este doar un segment al invatamantului, respectiv invatamantul preuniversitar. Urmeaza sumele/cadourile consistente pentru admiteri la facultati, apoi sumele pentru plata(luarea) examenelor, apoi sumele pentru absolvire facultate, apoi sumele pentru masterate si in fine sumele pentru doctorate.
    Major, toate aceste sume sunt platite de catre parinti, poate cu unele exceptii la masterate si doctorate ( adesea intens plagiate).

  6. victor L spune:

    Într-o schizoidie halucinantă, pe de o parte toată țara se plânge de sistemul de sanatate, de sistemul paralel, medic la spitalul de stat si cu cabinet privat, de nedreptatirea bolnavilor, și de plicurile necesare, iar pe de alta, aceeași țară consideră că „așa se face”. Și nu care cumva să te opui sistemelor paralele de recompensare a medicilor.
    In paralel cu formularea dvoastra:

    “Într-o schizoidie halucinantă, pe de o parte toată țara se plânge de învățământ, de dascăli, de sistemul paralel de meditații, de nedreptățirea elevilor și de cadourile necesare, iar pe de alta, aceeași țară consideră că „așa se face”. Și nu care cumva să te opui sistemelor paralele de recompensare a dascălilor.”

    Ei bine, nu mai spun si cu cine voteaza marea majoritate (de fapt au spus-o singuri la proteste “Noi v-am votat, voi ne-ati inselat!”)

  7. Marcos spune:

    S-au mai schimbat lucrurile faţă de acum 15 ani (eu unul, ca angajat al sistemului de 26 de ani, am văzut şi auzit destule). Mai întâi, în 2010, notele de la oral (limba română, limba străină) au fost excluse de la calculul mediei la bacalaureat (care încă din 1990 trebuie să fie minimum 6,00). Pînă atunci, se puteau vedea minuni de genul: 9 la oral şi sub 5 la scris la română, şi nimeni nu -şi punea întrebări. Tot atunci a fost exclusă educaţia fizică dintre probe. Cu mici excepţii, acolo se obţineau note de la 8 în sus, cu destui de 10. Măi să fie, în ultimii ani ar fi trebuit să fim o ţară cu sportivi de performanţă pe toate drumurile. S-au introdus apoi camerele, cu supraveghere video, apoi şi audio. Fraude s-au mai făcut, dar la centrele de corectare (aşa-numitele centre zonale de evaluare). Lovitura decisivă dată sistemului de fraudare (putem să-l numim şi aşa) a venit însă odată cu corectarea lucrărilor în alt judeţ. Din acel moment, frauda a devenit nu neapărat imposibilă, dar mult mai greu de realizat, fiindcă dacă la nivel de judeţ oamenii din învăţămînt se cunosc în general între ei, în judeţe diferite cunoştinţele sînt mult mai rare, şi o fraudă implică riscuri mult mai mari. La o adică, eu pot să fiu constrîns de către un şef să măresc o notă pentru nepotul prefectului de Gorj (să zicem că sînt de acolo). Dar cine m-ar putea obliga să-i măresc artificial nota fiului primarului din, iar să zicem, Zimnicea? Ce legătură are cu mine?

    • adi spune:

      Eu am luat mai mult la scris la romana, cu peste 2 puncte chiar. Un caz rar. Pur si simplu cand mi-a venit randul doamnele din comisie vorbeau intre ele. Dupa aia a mai venit o colega sa puna pile pentru cineva (de fata cu mine) si cred ca nici nu si-au mai amintit ce-am zis. Fiind printre putinii pentru care “nu se vorbise” trebuia sa le iasa cumva gaussiana si m-au trimis la nota 6.
      La mate am luat 9,62 desi conform baremului aveam 10. Singurul 10 a fost al fiului unei directorare de scoala generala din localitate. Care atunci cand a iesit a zis singur ca n-a stiut ultimul subpunct de 10 sutimi. Proful de mate mi-a zis ca nu-l intereseaza, oricum nu pot sa fac contestatie ca nu se ia considerare decat daca diferenta>0.50. Ca sa aflu dupa vreun an ca la notele de peste 9.50 nu e aceeasi regula.
      Noroc cu camerele si corectura in alt judet, altfel eram fara speranta noi ca societate.

  8. Cinicul spune:

    Harald sugereaza mai sus ca daca introducem facem invatamant privat si toate relele se vindeca. Teoretic asa ar trebuie sa fie, ma tem insa ca in Romania nimic nu se petrece asa cum ar trebui.
    In Romania aparitia invatamantul privat in domeniul universitar, a introdus mai multa coruptie decat a existat vreodata in cel de stat. Ciupercaria de universitati de debara (asa sunt numite univesitatile private din R, pentru ca majoritatea si-au facut sedii prin tot felul de subsoluri si dependinte ale unor cladiri insalubre) aparute dupa 1990 au distrus si minumul de standarde ale invatamantul romanesc.
    Coruptia din invatamantul superior privat, goana dupa bani prin introducerea unei piete a diplomelor eliberate contra cost (universitatile private sunt numite si „fabrici de diplome”), cu cadre universitare fara minima educatie, rectori fara doctorate, scaderea standardelor prin acceparea unor studenti analfabeti au dus in final la diminuarea standardelor si in invatamantul liceal. Daca poti obtine o diploma la o debara, de ce ar trebui sa mai treci bacalaureatul cu mai mult de 5? Cand profesorii de la stat au ajuns sa lucreze pe bani mult mai multi si in sectorul privat, calatorind pana la faimoase universitati precum Baia Mare, Târgu Jiu, Targoviste, Resita, Braila sau Focsani, dar si prin Bucuresti la Ecologica, Romano-Americana, Spiru Haret, Nicolae Titulescu, Dimitrie Cantemir, etc, au inceput sa aplice aceleasi standarde si obiceiuri si la stat. Fenomenele descrise de autorul acestui articol sunt urmarea directa a aparitiei invatamantului superior privat pentru ca dupa 90 nu mai era nevoie sa stii un pic de carte ca sa ajungi la o universitate. Paradoxal se spune ca majoriatea absolventilor de la privat se incadrau in domeniul de stat (unde o diploma era obligatorie) iar cei de la stat in domeniul privat (unde se cereau absolventi cat de cat pregatiti). Parintii au fost si sunt partasi la acesata mizerie, acceptand ca odraslele sa nu invete nimic in liceu pentru ca oricum puteau absolvi cursurile la o debara.
    Prin 1995 a inceput o actiune de curatire a universitatilor private, intampinata cu o rezistenta demna de o cauza mai buna pentru ca multi politicieni predau pe la universitatile private. Curatirea nu s-a terminat nici azi, dar piata a inceput sa-si impuna regulile-i de fier, multe universitati private (dar si de stat) raman fara studenti pentru ca nimeni nu mai da doi bani pe diplomele lor in psihologie, jurnalistica, ecologie, geografie, etc.

    • Harald spune:

      @Cinicul – învățământul privat nu se poate generaliza, majoritatea oamenilor nu au suficiente resurse materiale pentru asta. Dar un 20 – 25% dintre elevi ar putea ajunge să învețe în școli privare, acelea ar începe să dobândească prestigiu, iar părinții cu prea mulți bani pentru binele copiilor lor ar fi astfel separați de ceilalți părinți care n-au bani de dat șpagă.

      În învățământul superior s-a întâmplat altceva, a fost creată artificial cerere. S-au cerut studii superioare pentru tot felul de posturi din adminsitrația publică unde nu era nicio nevoie de studii superioare, după care s-au acceptat orice fel de studii superioare, așa s-a generalizat obținerea diplomelor pe bani. Iar când s-a mai introdus și sporul la salariu pentru deținerea titlului de doctor, stimularea artificială a cererii a fost dusă ”pe noi culmi de progres și civilizație”.

      • Cinicul spune:

        Nu ma opun învățământului privat, pur și simplu constat ca in R și cele mai bune idei sfârșesc în deziluzii. Vad pe TVRi comportamentele unor elevi de la licee de elită și mă îngrozesc.
        Am colegi care au trecut prin școli private din lumea anglo-saxonă și mai toti imi spun ca au mâncat acolo mai multă bătaie decât am mâncat eu acasa sau in internetul unui liceu din perioada comunistă. Școlile private bune erau dure pentru ca părinții nu voiau sa plătească o groaza de parale pentru ca un spoilled brat sa-si faca de cap agresand profesorii (cum se întâmplă în Buc) sau chiulind. Scolile private de model englezesc nu mai sunt asa de dure pentru ca s-au adaptat la nouă tendință potrivit căreia toti copii i sunt buni și deștepți și nu trebuie sa fie nici o diferențiere prea tranșantă între mediocri și inteligenti.

        • Cinicul spune:

          Erata; in internatul unui liceu si nu in internetul unui liceu din perioada comunistă. Scrisul pe telefon si dezavantaje, mai ales pentru cei care n-au butonat trecut prin scoala Nintendo.

      • Harald spune:

        @Cinicul – faptul că înainte de 1980 (sau ’82 ?) se practicau pedepsele corporale în școlile private din Anglia nu are nimic de-a face cu eventualele școli private din România de azi. În prezent, școala începe la 4 ani în Anglia și e un adevărat antrenament pentru delațiune: copiii sunt întrebați dacă părinții fumează în mașină, dacă trec pe roșu la semafor etc.

        Pedepsele corporale se practicau și în școlile publice din România, înainte de 1980, ăsta nu e un argument pentru nimic.

    • florin spune:

      Hai sa nu amestecam preuniversitarul cu universitarul, ca sunt legume diferite.
      Am copilul la o scoala privata – momentan in ciclul primar. Nu exista conceptul de cadouri, plicuri sau alte atentii – a existat in clasa 0 o “strangere de fonduri” pentru niste flori (de 8 Martie, parca), dar a fost prima si singura, caci am fost o multime care am comentat. Nu e totul roz si multe depind de felul oamenilor de a fi, dar per total e ok – in afara de unii invatatori care lasa simpatiile, prieteniile sau din contra antipatiile pentru copil/parinte sa afecteze relatia si evaluarea, in rest nu am vazut probleme.
      Mai am si alti amici care au copiii pe la scoli private si mi-au povestit lucruri similare.
      La ciclul universitar e alta treaba: exista cerere pentru diplome fara acoperire in cunostinte si asta a creat piata. In domeniile unde nu exista joburi care se iau prin simpla existenta a hartiei, nu exista nici invatamant privat.

  9. marcel spune:

    De ce n-ai trisa la examene?

    Ce anume te-a invatat scoala romaneasca si merita tinut minte? (nu ma refer la facultati unde e prima data cand inveti cateva lucruri utile)

  10. Mircea Modan MirceaM spune:

    Stiti care e baiul al mai mare al scolii: plictisul. Nu proful, scolerul, uniforma, ciubucul…plictisul
    Citesc acum ceva misto de tot, rezonez cu omul si va impartasesc. si dvs… chiar e plictisitor sa tot citesti cum scoala face si drege :P Sau nu.
    1084
    “Niciodata nu s-a spus ceva mai profund dspre cea mai devastatoare experienta cu putinta:cea a plictisului, privilegiu exclusiv al celor care au la dispozitie tot timpul.
    A te plictisi e ceva cu mult mai torturant decat a suferi-fie si in strafundurile unei mine;plictisul inseamna sa inregistrezi nimicul fiecarei clipe avand certitudinea ca uramtoara va fi inca si m ai goala”
    Cine nu s-a plictisit de moarte la scoala, prof sau elev, sa ridice mana. Fara plictis nu mai contau o groaza de fleacuri, altfel bagate atat de in sama.
    1965
    “Sunt de parere ca pe copii sa-i dea pe toti la scoale profesionale, si pe M… Studiile nu servesc la nimic.Liceul inseamna timp pierdut. E mai important sa stii o meserie decat sa ai o diploma, in toate tarile, chiar si aici. Un pantofar castiga mai mult decat un scriitor. Prejudecatile vechi trebuiec depasite Ti-am scris probabil ca (…) va aparea intr-o colectie de carti de buzunar, asa incat voi putea fi citi de toti tampitii” Amin.
    1967
    “Trebuia sa pregatesc o prefata la scrierile lui (…) pentru o editura americana. O munca altminteri destul de bine platita, care ma plictiseste, fiindca (…) apartine entuziasmelor mele defuncte”
    Ca sa faci scoala nu primesti o letcaie, ba chiar invers, ce cidatenie!…pentru un viitor entuziasm defunct vreti atat de mult. Si dvs si colegul dvs. :P
    Rezultatul muncii in plictis:
    1968
    “”Textul meu despre (…) a fost refuzat, ca fiind, se pare, prea agresiv si chiar nedrept. Recunosc ca nu l-am menajat pe marele personaj dar n-am putut rezista ispitei de-a fi ingrat cu cei pe care i-am admirat odata”
    1969
    “…mi-a scris ca ca M….se pregateste sa intre a liceu. Cred ca nu e bine. Ar fi trebuit indrumata catre o scoala profesionala. Nu vreau sa ma amestec in problema asta, dar nu vad cum va face cheltuielilor necesarea acestor ani de scoala. Ce mai e si cu liceul asta pedagogic?
    sunt foarte multumit ca n-am…posteritate ii plang pe toti cei care au copii”
    1969
    “Daca-l vezi pe V…., spune-i ca eu nu l-am uitat. Era cel mai bun la scoala, stia totul- pe langa el eu paream un un oarecare, june condeier lipsit de talent, si uite ca el a ajuns un simplu popa! Uneori ma gandesc ca poate-i mai bine sa fii preot la tara, la noi, decat aici”
    Adica si daca faci scoala nu e bas sigur ca ajungi ceva….si atunci ce mai conteaza daca profu intinde mana? Sau tocmai d`aia?
    Se pune?

  11. Dana spune:

    Predau de 13 ani și nu mai merg la corectat/supravegheat decât acolo unde sunt sigura că nu trebuie sa fac compromisuri. Asta de cand mi s-a zis și mie la un bac că sunt prea severa (nu i-am lăsat să copieze), un elev de la postliceală mi-a zis suav “Las’ că ne mai întâlnim prin oraș…”, Iar la titularizare, repartizată fiind pe coridor, am intrat, din proprie inițiativă, într-o sală din care amândoi supraveghetorii ieșiseră “că sa nu streseze candidații”. Toate in același an.

  12. Gheorghe Petrineanu spune:

    Încă un argument serios că bacalaureatul trebuie desființat, la gel ca în Suedia. Asanare!
    PS. Suedia are și ea școli de stat, în majoritate. Nu se ia mită!

  13. ikke spune:

    Stimate autor,

    e – într-adevăr – demn de laudă că dați în vileag practici mizerabile (care au cangrenat/cangrenează sistemul educativ românesc).

    Dacă vreți cu adevărat, însă, ca aceste practici să dispară (știu, îs naiv), trebuie menționate clar numele școlilor de care faceți vorbire, al directoarei mânjite (dacă nu chiar și al celorlalte persoane corupte). Sau măcar al școlii/școlilor, restul se poate afla…

    Să-i aducă cineva aminte fostei directoare de mizerii, de corupția la care a fost parte activă. Altfel, se va prevala/lăuda că a format minți și caractere, că a fost dascăl … Va cere respect, când merită doar un scuipat între ochi!

    • victor L spune:

      Inainte de admirabilul tau sfat, ti-ai pus problema ca “directoarea minjita” ar putea sa il dea in judecata si ar cistiga la pas?
      Dl Teofil Stanciu nu a inregistrat nici video si nici audio, si nu are dovezi decit amintirile.
      Urite, si il cred, dar nu e o dovada de genul “suspiciuni rezonabile”.

      • ikke spune:

        Recunosc că poate fi vorba de așa ceva, de-aia mi-am luat seama și-am adăugat „măcar numele școlii”…
        Mă enervează că nu e identificat răul/mizeria. E prima condiție pentru a-l/o extirpa, restrânge, îngrădi. Altfel rămânem la Semnal M: într-un nu-știu-care-sat, sub un nu-știu-care pat.
        Da, timpul a pedepsit școala, a fost comasată etc. Știu, peste două secole corupția nu va mai fi stare normală în România! Care Românie?

    • Teofil Stanciu Teofil Stanciu spune:

      La data la care discutăm, cele două informații au devenit deja irelevante. E un caz clasic de tipul „timpul le rezolvă”. Școala a fost comasată cu o alta, fiindcă „murea” din lipsă de elevi – era ceva cu profil tehnic-industrial. Numele directoarei chiar l-am uitat, dar nici doamna respectivă nu mai e pe funcție. Neștiind numele, nu am cum afla dacă a „retrogradat” sau a fost promovată. Ambele variante sunt plauzibile. Chiar după introducerea camerelor de supraveghere, am urmărit școala respectivă. A avut o scădere drastică a numărului de absolvenți.

      Fenomenul nu mai are aceeași amploare, lucrurile s-au mai schimbat. E considerabil mai dificil să controlezi acum atât camerele, cât și comisiile. Pe atunci, toate erau practic în mâna unui singur om – președintele comisiei – care putea face presiuni sau, dimpotrivă, dacă avea colaboratori cooperanți, era suficient să închidă ochii pentru ca lucrurile să se întâmple.

      Nu înseamnă că lucrurile merg acum mai bine în sistem. Ci doar că s-a eliminat o sursă de corupție, un nod în care interesele convergeau. Au rămas alte puncte de acest fel și, de altă parte, s-au deteriorat alte mecanisme ale sistemului. Proastele năravuri nu pier ușor.

  14. George spune:

    Buna ziua,
    Daca practica furtisagului s-a mai domolit odata cu introducerea supravegherii video la examene, lucrurile stau cu totul altfel la inspectiile la clasa pentru titularizare sau grade didactice. Fiecare cadru didactic se intrece in ce meniu sofisticat sa puna la dispozitia inspectorului sau metodistului, care are un nas foarte fin si nu accepta decat delicateturi. Partea aberanta e ca se da masa si colegilor, ca nu cumva sa se spuna ceva rau despre cel inspectat. Mai mult, inspectorul sau metodistul trebuie dus si adus cu masina, nu conteaza daca ai sau nu, se face rost. Nu se poate sub nici o forma ca in ziua inspectiei sa existe cel mai mic grad de disconfort. Cadourile se dau mereu in afara inspectiei, si va asigur ca nu sunt ieftineli. Se joaca de la 300 de lei in sus.
    Absolut toti iau parte la acest sistem al mitei, indiferent daca sunt debutanti sau profesori care sustin lectiile pentru gradul I. Rezultatul? Ploua cu foarte bine si 10 pe banda rulanta. Potemkin ar fi fost mandru.
    Anul trecut a suplinit catedra de muzica o profesoara exigenta, extrem de talentata, dar asa cum e cazul celor peste medie, putin cam diferita. Protocolul a fost slabut, metodistul gras, consecinta? Nota 9. Partea tare e ca pe specializarea ei a obtinut a doua nota pe judet la examenul de titularizare. Sper ca astfel de practici sa fie interzise prin lege.
    P.S. Inspectorii scolari si metodistii sunt platiti pentru deplasarile astea. Fiecare zi e practic pontata de doua ori: una pentru functia de baza si a doua pentru inspectia la clasa.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Teofil Stanciu


Teofil Stanciu

Absolvent al Facultății de Litere, la o secție cu dublă specializare teologie-limba română. Masterat în literatură. Traducător, redactor de carte și, ocazional, blogger. ... Citeste mai departe


E randul tau

Dragi Comentatori, apropiindu-ne de sfîrşitul acestei discuţii din care eu am învăţat mult (ş...

de: Szilágyi N. Sándor

la "Scrisoare de suflet românilor indignați despre români și unguri, puțin altfel"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

noiembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)