joi, martie 28, 2024

Cârmuirea angajatului român în organizații. Plumbul Managerului vs. Aurul Cârmuitorului

Un stat care nu are grijă de cetațenii lui este un stat eșuat!

Despre români poți să spui multe, și de bune și de rele, depinde ce convingeri, pasiuni, experiențe și/sau interese îți ghidează comportamentul. Peste toate acestea însă tronează un singur adevăr unanim acceptat mai pe față, mai pe dos… Românul îndură multe și se adaptează, el fiind definiția adaptabilității, a maleabilității și a flexibilității, proprietăți esențiale în alchimia orchestrată de departamentele de Resurse Umane, după cum vom vedea pe parcursul acestui articol.

Antidotul românului la ce i se intamplă este de a face haz de necaz, așa numita Bășcălie… și îi trece… fiindcă suntem neam adaptabil și flexibil si maleabil și potrivit teoriei emise de  Darwin noi suntem câștigătorii pe termen lung.

Preluăm “de afară”, de-a valma, și înghițim ca pe pastile de Adevăr Absolut tot felul de concepte teoretice de management, iar performanții noștri cârmuitori, ca niște veritabili alchimiști ai domeniului Resurse Umane, transformă plumbul managementului în aurul procesului de cârmuire prin abuzuri infiorătoare.

Nivelul de implementare al metodelor de cârmuire abuzive depinde  de gradul de corupție/prostie al funcționarilor publici și gradul de disperare /naivitate al angajaților destinatari ai metodelor  folosite.

Pentru organizațiile care își desfășoară activitatea  în România acest proces de alchimie managerial-cârmuitoare se dovedește a fi o mană cerească  aducând profituri nesperate pe seama angajaților.

Trecerea de la management la cârmuire, de la plumb la aur, se face prin accesarea mentalului colectiv românesc și apoi direcționarea acestuia în scopul generării de profituri cu mult peste cele mai îndrăznețe vise ale celui mai optimist CEO. Plumbul se transforma în aur  folosind metode și concepte ce exploatează din plin vulnerabilitățile generate de “ The Mioritza approach” a angajatului român ( din păcate termenul din ghilimele nu imi aparține ci este o preluare de la un manager de top expat cu care am schimbat câteva replici  în cadrul unei conferințe)

Din punctul meu de vedere, verbul ”a cârmui” nu este doar o simplă traducere din engleză a verbului „to manage” ci reprezintă și preluarea tuturor particularităților spiritului neaoș românesc și cu bune și cu rele. Un exemplu clasic de “lost in translation”.

Organizațiile au învățat cat de bogată este mina de aur reprezentată de procesul de cârmuire și cât de profunde sunt implicațiile sale la nivelul societății românești. Cârmuirea unor angajați români pe teritoriul României se traduce prin acordarea unor retribuții de 1200 lei pe când managementul unor angajati  aflați în țări ce respectă capitalul uman înseamnă un salariu de minim 1500 euro ( peste 6700 lei ) , pentru același gen de activitate și spornicie în muncă. În condițiile în care prețurile bunurilor și serviciilor de larg consum sunt identice, pe alocuri mai scumpe și mai proaste pe plaiurile mioritice, angajatul cârmuit românește ar trebui să scrie pentru omologul său occidental un ghid de supraviețuire  cu următorul titlu “Cum să supraviețuiești cu 266 euro pe lună”. Cred că occidentalului I s-ar părea că este o carte excepțională din genul SF.

Toți stăm și ne întrebăm: de ce se intamplă asta?  De obicei cel mai simplu răspuns este și cel mai aproape de adevăr. Iar răspunsul cel mai simplu la această întrebare este pentru că se poate și pentru că cineva a permis și permite.

Cârmuirea înseamnă să nu ai voie să ai sindicat sau să ai un sindicat care apără dreptul liderilor săi și a familiilor acestora de a avea o viață de lux în detrimentul apărării drepturilor membrilor cotizanți, pe când Managementul înseamnă sindicat puternic care provoacă frică în rândul conducerii organizațiilor și care apără cu adevărat interesele membrilor cotizanți.

Cârmuirea angajatului român înseamnă ca reprezentantul Guvernului în teritoriu să transmită mesaje de genul “Bă băieți, fiți cuminți și mâncați ce vi se dă și cum vi se dă și ciocu mic că alții de abia așteaptă să vă ia locul “ , în condițiile în care, între noi fie vorba, compania multinațională apărată cu dinții de Prefectul în cauză a primit ajutoare de la statul român în valoare de 10 milioane euro și 5 ani de zile nu prea ar avea voie să facă mișcări bruște în ceea ce privește regimul de colaborare cu angajații săi “cârmuiți pe românește”.

Managementul în schimb înseamnă ca ditamai președintele Franței să facă un scandal monstru și să amenințe compania privată, care a decis relocarea activității unei unități de producție dintr-o în regiunea din Franța în regiunea Lodz (în țara prietenă și parteneră de Uniune Europeană, Polonia) cu represalii dure dacă nu își bagă mințile în cap și nu sistează acest nebunesc demers ce afectează drepturile contribuabilului “manageruit pe franțuzește”.

Colac peste pupăză, același domn Președinte ce fost foarte vehement în a-și susține retorica amenințând direct și fără menajamente țara parteneră din UE acuzand-o de practici ce încalcă flagrant spiritul și litera legislației europene, a pornit intr-un turneu european de promovare a unor politici de protejare a forței de muncă autohtone cu drept de vot, ce l-a pus pe scaunul prezidențial, și care va avea drept de vot și la alegerile prezidențiale viitoare. Exact ca în reclama unei companii de cosmetice (din aceeași țară ca și Președintele luat exemplu mai sus) al cărui slogan este: Pentru că meriți! Ei merită să fie manageruiți iar noi merităm să fim cârmuiți!!

De unde vine acest spirit “blajin” în relația cu angajatorul, care definește o bună parte din comportamentul angajatului român și care permite apariția abuzului sub cele mai diverse forme?  O fi de vină balada Miorița ? O fi de vină credința noastră strămoșească?  O fi de vină producțiile “popular culture” ( filme, seriale, reclame, productii TV, etc )  care ne învață tot felul de lucruri prin metode care mai de care mai subliminale? O fi de vină frica sub care au trăit părinții și bunicii noștri în regimul comunist? Poate câte puțin din fiecare, poate mai mult din una și nimic din alta, poate niciuna din cele enumerate mai sus. Dar merită să ne punem această întrebare și să incercăm, fiecare după posibilități, să găsim un răspuns.

FRICA este cea care ne ghidează pas cu pas prin întreg procesul educațional și apoi în “câmpul muncii”. Ea ne-a fost inoculată de mici și în continuare ne este livrată in doze mici sau mari în funcție de direcția pe care trebuie să o urmăm și de viteza cu care este musai să ne deplasăm .

În orice manual de manipulare este specificat clar că frica de actiunile coercitive este cel mai eficient instrument de control. S-a văzut pusă în practică această teorie acum cateva saptamani când un „distins” expat aplica „metode eficiente și inovative de cârmuire modernă” injurându-si și amenințându-și de mama focului angajații care, într-un gest disperat, l-au filmat pe ascuns și l-au făcut celebru,  eliberându-se de jugul fricii de măsurile coercitive ce cu siguranță vor urma. În câteva ore au sărit în sus o groază de domni și doamne care au spus clar și răspicat că acel „exemplar nereușit de manager” este doar excepția care confirmă regula că în România lucrurile se intamplă altfel, cu respect pentru angajat din partea angajatorului și a Statului.

Eu cred că specimenul în cauză este doar unul din nenumărații “alchimiști în resurse umane”, unul foarte grosier și mitocan dar totuși cu același scop ca al oricărui alchimist în resurse umane” : transformarea plumbului din management în aurul cârmuitorului.

În plus față de dorința angajatorului de a obține profituri foarte generoase cât mai rapid cu putință, mai există și o altă explicație ce are legatură cu relația dintre angajator și Statul, reprezentat de instituțiile sale.

În această relație de genul Agresor-Victimă,  angajatorul se simte hăituit și disprețuit de către Stat. Pe cale de consecință angajatorul va deveni la rândul său Agresorul în relația cu angajații săi, cărora le va transmite, de această dată amplificat, aceleași  sentimente de frică și frustrare profundă recepționate de la reprezentanții Statului, mai jos pe „lanțul trofic”.

Acest fenomen reprezintă  însuși catalizatorul energiilor folosite în procesul orchestrat de alchimiștii în resurse umane și este exemplificat de dictonul : “Mai bine să moară măsa decât mama” sau un fel de joaca de-a “Atinsa” cu trei jucatori – Statul, Angajatorul și Cârmuitul ( Statul e primul care i-o dă Angajatorului Cârmuitor care se simte dator să o dea mai departe Angajatului cârmuit).

Un Stat deține prin definiție monopolul asupra violenței  și a actiunilor coercitive, prin intermediul instituțillor pe care le controlează . Un Stat ce iși  folosește instituțiile din subordine în cu totul alte scopuri decât pentru a avea grijă de TOȚI cetațenii săi și nu doar de o gașca selectă și exclusivistă de prădători sterili este un Stat eșuat. Mergând pe acest fir logic ne putem explica foarte multe din fenomenele ce se petrec în România  acestor vremuri, unde se pare că asistăm la un joc de „Atinsa” al cărui singuri perdanți, cei care încasează toate loviturile, suntem tot noi, cetățenii de rând ai acestei țări, singuri, vulnerabili, expuși , cetațeni de rangul doi, ce nu fac parte din gașca de Super Romani Fericiți ce cârmuiesc cu adevărat această țară.

Nu vreau să pară că am o problemă cu specialiștii în Resurse Umane, pentru că ar fi departe de adevăr. Cunosc foarte mulți manageri de valoare secondați și ajutați in activitatea lor de specialiști in resurse umane educați, motivați, onești și nu în ultimul rând UMANI. Pe aceștia îi laudă rezultatele și relația cu colegii lor din toate departamentele indiferent de locul pe scara ierarhică.

Eu am o problemă cu alchimiștii cârmuitori care fac din acest domeniu minunat unul toxic și foarte urât mirositor.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. m-as fi asteptat sa vad ceva legat de diferenta intre leader-manager, sau leader-sef, exista multa literatura amuzanta pe aceasta tema.

    Eu cred ca romanul are greutati sa fie leader sau manager, el este nascut sef.

  2. Statul este măsura justiției sale. Avem un stat care este agresor cu micul întreprinzător ce e văzut ca un infractor nedovedit încă și în același timp statul care este suflet de mamă pentru corporații și bănci care își desfășoară activitatea infracțională în grup organizat de ani în șir pe teritoriul Romanie sub protecția fățișă a politicului. Justiția independentă se știe că e legată la ochi și pe sub cîrpa pusă nu vede decît în jos, așa că ăia mici sînt călcați pe cap iar cei înalți o ocolesc nonșalant și îi urează cale bătută, presărînd în drumul ei legi cu redevențe ridicole, un nou cod al muncii mai flexibil decît spinarea lui Boc cocoșată de atîta scris sub dictare, ordonanțe contra sperieturii (toți investitorii străini sînt extrem de sperioși și d-aia tre’ să fie scutiți de orice șoc emoțional legat de taxe și impozite), precum și multe alte acte, contracte secretizate beton, șcl. Romanul de rînd trebuie să pupe mîna celui care l-a miluit cu un loc de muncă plătit cu bani de țigări plus bonuri de masă și să presteze dînd dovadă de disponibilitate în efectuarea de ore suplimentare, capabilități sporite de a lucra sub presiune și a efectua deplasări, fiind mîndru că lucrează într-un colectiv dinamic care muncește în echipă și avînd posibiltatea de a primi bonusuri (adică bonurile alea de masă despre care vorbeam). Din cînd în cînd se face cîte o beție la comun care se cheamă team building la care vin niște hașeri care le îndrugă palavre despre ce bine e să muncești pe degeaba fiindcă ai șanse să fii promovat și să lucrezi cît pentru patru în loc de cît pentru doi ca pînă acum, devenind astfel și tu un manager de succes care dă cu sapa pe aceeași bani cu care te-au angajat. Abureala se cheamă motivarea personalului și cei mai tineri și proști pun încă botu’. Productivitatea e slabă deși se muncește 10-12 ore/zi, angajații sînt puturoși, profitul e zero, leafa nu poate fi mărită, criza stă la ușă, austeritatea trebuie mărită, totuși, după cum spunea băiatul ăla din Comorofca Brăilei care a ajuns prim ministru, nimeni nu închide mustăria și nu părăsește incinta. Se cheamă ”paradox economic” și academicianul Isărescu împreună cu finanțiștii lui pot scoate din joben oricînd o demonstrație savantă împănată cu cimilituri pe limba cămătărească despre provizioane, rate de schimb, robor, bubid, piața monetară, credit lombard, flotație, fixing, etc., a cărei concluzie este că trebuie să muncim mai mult, mai pe gratis, să fim economi, chibzuiți și să mîncăm cît producem, adică nimic. Așa că toți își fac valiza și în curînd o să mai rămîie p-acilea finanțistul Ionuț Mișa de la tv împreună cu finanțistul Isărescu de la tipografia de bani și pensionarii cu plasele goale, gata să fie umplute cu carne de către Tudose și Dragnea. Și bineînțeles sistemul și organele care sa-i apere de teroriști și de Soros.

  3. Analiza metaforică este interesantă, deși eu cred că mulți dintre acești cârmuitori sunt mai degrabă feudali, diferența fiind că primii sunt oameni cu pretenții intelectuale în timp ce feudalii au o mentalitate de proprietari absoluți, care dispun de viața și moartea celor de pe moșia lor. Este modelul practicat de politicieni și mediatizat de cele mai multe televiziuni. Din nefericire, majoritatea emisiunilor TV de 27 de ani ne prezintă ignoranți, imorali, hoți și jefuitori ca „personalități politice” și, respectiv „oameni de success”. Costin Dămășaru are dreptate să identifice FRICA drept principiul de bază al cârmuirii, dar aș vrea să mai adaug și principiul promovării valorilor negative, deoarece de multe ori managementul nu se transformă în cârmuire, ci în antimanagement.

    Cei care mai credem în viitorul acestei țări și dreptul acestui popor la un trai mult, mult mai bun trebuie să spunem și cum să luptăm împotriva acestor feudali absoluți. Ca profesori, va trebui să promovăm prin tot ceea ce facem ideea de valoare profesională și de respect față de aceaste valoare. Dacă feudalii au reușit prin distrugerea oricărui sistem valoric, noi vom reuși numai dacă vom fi capabili să construim un sistem nou valoric și să-l promovăm prin toate mijloacele pe care le putem accesa.

    • Ma bucur ca v-a suscitat interesul acest articol domnule Profesor. Sunt de acord cu viziunea Dumneavoastra si cred ca exista solutii pentru a putea iesi din acest cerc vicios. Solutiile trebuie musai sa vina de la noi, pentru ca nimeni dim exterior nu are cum sa ne ajute.
      Din punctul meu de vedere, primul pas in procesul de vindecare este acela de a constientiza si evalua obiectiv problema in contextul actual. De abia apoi putem trece la actiune.

  4. Imi scapa mesajul pe care vreti sa il transmiteti in articol, pe bucati am mai citit continutul in alte articole in ultimii 15-20 de ani aproape saptamanal. Imi scapa si concluziile. Nu imi dau seama nici ce experienta reala in economie aveti, cea academica e de obicei un pic utopica si nerealista. Dar daca tot ati scris articolul, macar sa vedem despre ce e vorba.

    Majoritatea companiilor straine pe care le stiu in Romania (nu toate, doar cele pe care le stiu eu, nu detin un glob de cristal) au facut urmatorul calcul:
    „Avem optiunile 1,2,3, pe care o alegem?
    1. Avem filiala in Franta/Germania/Belgia cu costul X si productivitatea Y.
    2. Deschidem filiala in Romania cu costul X/3 si productivitatea Y/2.
    3. Deschidem filiala in India/China/Vietnam cu cost X/6 si productivitatea Y/6.”

    In conditiile de mai sus, Romania e optiunea preferata; angajatul roman nu e la fel de bine pregatit ca cel francez*, dar raportul cost/performanta e bun si e mai motivat daca e platit sensibil peste media pietei**.
    Note:
    * in ultimii 10 ani compania la care lucrez organizeaza niste evenimente europene cu oameni din toate tarile, avem filiala aproximativ in fiecare tara. Est-europenii (nu doar romanii) sunt vizibil mai slab pregatiti si mai slabi cam din toate punctele de vedere. Invatamantul in zona e slab, mediul nu prea incurajeaza sa pui mana pe carte, etc.
    ** da, companiile de care vorbesc platesc peste media pietei, chiar au ridicat media.

    Pana la urma, e doar o optiune de afaceri. Cum invatamantul romanesc nu produce talente de top (5 olimpici pe an nu influenteaza piata muncii) nu putem avea pretentia de a fi platiti pentru ce nu stim sa facem. Romania, ca va place sau nu, e un ghetou, de la masinile parcate pe trotuare in Bucuresti si pana la gratarele cu mici si peturi aruncate in orice poienita la munte. Suntem o Nigerie in Europa si vrem salarii de Europa – in afara faptului ca vrem, ce argument avem ca sa le obtinem?

    Apoi, Macron se plange de dumping social. El viseaza o Franta cu taxe de 100% si nici o concurenta; daca serviciile oferite de state ar fi competitive, cat ar fi taxele in Franta? Stiti, se poate face o lista de preturi pentru servicii, a la carte, cu costuri si servicii clare din care oamenii sa poata sa aleaga: cati ar alege si ce anume? Ah, dar nu se poate asa ceva, taxele si serviciile oferite de stat sunt decise prin lege de acei putini cativa care domnesc peste tara aia, noul feudalism francez… Deci Macron vrea sa pastreze un monopol fara nici o urma de competitie, o tara pe care sa o conduca precum un Louis al XIV-lea din palatul prezidential si milioane de supusi care sa cotizeze si sa nu comenteze. Iar est-europenii aia rai ii strica ziua lucrand pe bani putini, fac competitie francezilor si Mazarin ii strica dimineata cand da raportul cu ce se mai intampla prin regat. Pardon, republica.

    Iar dvs. sunteti suparat. Pentru ca automobile. Daca va doriti o Romanie ca Franta, emigrati: nu se va intampla in cursul vietii dvs. nici daca veti depasi cu mult centenarul.

    • Prin acest articol am dorit sa prezint un fenomen si sa starnesc discutii pe acest subiect.
      Posed o experienta de 10 ani ca si angajat intr-o companie multinationala din zona telecomumicatiilor mobile.
      Ca si antreprenor pot sa spun ca am o experienta de 6 ani conducand o companie in domeniul consultantei de management.
      Nu doresc sa emigrez. Doresc sa raman si sa ma lupt pentru binele acestei tari.

    • Stimate domn, sincer nu stiu in ce domeniu lucrati insa, sunt uimit intr-un mod neplacut de afirmatiile privind slaba pregatire a romanilor si esticilor, in general: „Est-europenii (nu doar romanii) sunt vizibil mai slab pregatiti si mai slabi cam din toate punctele de vedere”
      Consider asta un stereotip inradacinat bine in mintea romanilor, anume ca sutem slabi si ineficienti. De exemplu, cunosc romani si est-europeni de care depinde o intreaga companie IT, oameni care nu pierd timpul la cafele. Eu va pot da exemple concrete de angajati francezi sau „vestici” (vest-europeni cum va place sa-i numiti) care nu ating nici macar jumatate din pregatirea unui estic si mai si sparg usa biroului la 5. Ei nu mi se par deloc productivi pe salarii de mii de euro+vacante de cel putin 2-3 saptamani. In Romania daca vrei concediu 3 saptamani, s-ar putea sa fie si ultimul.
      Ideea de „slab pregatiti” este inoculata cumva angajatilor romani tot de catre managerii straini pentru a justifica salariile mici oferite si orele suplimentare, totul pentru a creste „productivitatea” muncii.

      • Din păcate și dvs cădeți în păcatul mult prea răspândit al generalizării. Așa cum olimpicii nu reprezintă grosul și capacitatea reală a levilor români, nici cei 5-10 oameni de care spuneți dvs că țin în funcțiune firme.
        În medie, situația e destul de albastră: românul mai mult cere decât să ofere, tinde să plece acasă cu chestii ce nu-i aparțin prin buzunare și urlă la opresor dacă îl prinde ticălosul de gardian la poartă.
        Am 15 ani de lucru în 2 multinaționale și vă pot spune cu mâna pe inimă că cei mai mulți operatori români abia așteaptă ocazia să se pauce de vorbă, imediat ce șeful nu mai stă cu ochii pe ei. Am lucrat și afară în fabrici automotive, dar numai aici am avut ocazia să văd operatori care punean scotch pe senzori ca să nu mai fncționeze mașina și să fie și greu de detectat problema.
        Nu cred că facem un mare serviciu țării dacă ne ascundem mizeria scoțând la înaintare 20-30 de oameni care lucrează cu adevărat și fac performanță sperând astfel să ascundem mulțimea care de fapt se bucură de fiecare ocazie de a trage chiulul sau de a se ”descurca”. În decursul vieții mele am condus echipe în diverse domenii, de diverse dimensiuni (de la 10 angajați-ingineri la 400 operatori+15 ingineri) și vă spun cu tristețe că singura metodă de management care funcționează cu adevărat e controlul strict. Altfel, larga majoritate a angajaților vor considera că ”dacă nu mă întreabă cum merge înseamnă că nu contează”, chiar dacă are un termen limită, buget, etape definite. Și e păcat. Asta în cazul inginerilor.
        La operatori e mai simplu: Am dat afară câțiva oameni pentru că au venit ciupiți la muncă, pentru că au furat, am penalizat pentru comportament la locul de muncă…
        Nu spun că am întâlnit doar lichele. În nici un caz. Pot da și exemple cu adevărat frumoase, abia aștept ocazia.
        Nu are rost să o mai întind: concluzia e că nu suntem chiar așa cum ne-am dori să fim, iar câteva exceptii sunt doar atât: excepții; ne face mai mult rău să ne îmbătăm cu apă rece.
        Părerea mea.

      • Buna ziua,

        Nu stiu la ce articol faceti Dumneavoastra referire, pentru ca in articolul meu nu apare nicaieri aceasta idee cum ca noi am fi mai slab pregatiti. Dimpotriva, eu am spus ca la acelasi nivel de spornicie noi suntem platiti de cateva ori mai putin.

        • Dl. Damasaru, critica respectiva imi era adresata mie, nu dvs.

          Multumesc pentru clarificarea experientei, nu apare in descrierea dvs. de pe Contributors si de obicei informatia de context ajuta la o discutie.

      • Buna ziua,

        Nu stiu la ce articol faceti Dumneavoastra referire, pentru ca in articolul meu nu apare nicaieri aceasta idee cum ca noi am fi mai slab pregatiti. Dimpotriva, eu am spus ca la acelasi nivel de spornicie noi suntem platiti de cateva ori mai putin.

      • Lucrez intr-o companie mare, in primele 50 din lume dupa cifra de afaceri si cu filiale in aproape fiecare tara (mai putin Coreea de Nord sau Afganistan). De baza am fost economist cu spoiala de IT (Cibernetica), in ultimii 15 ani ocupand o pozitie de management de nivel modest.
        Din pacate, am avut ocazia in ultimii 15 ani sa lucrez cu oameni din multe tari si sa compar. Aproape 10 ani toti oamenii cu care am lucrat au fost din afara tarii, din diverse motive, printre care si lipsa de expertiza. Am intalnit multi oameni de nivel mai bun, de nivel similar sau mai scazut decat romanii pe care i-am cunoscut (nu generalizez, doar compar din experienta personala) si daca nu sunteti de acord ca romanii sunt slab pregatiti cred ca nu stiti ce inseamna bine pregatit.

        • @ Adrian B Eu pot sa fac comparatii in domeniul IT iar daca afirmati in continuare ca romanii sunt slab pregatiti, inseamna ca nu prea stiti despre ce vorbiti. Aici nu vorbim de vanzari sau marketing, vorbim despre tehnologii si idei. Si da, pot sa generalizez si sa spun ca romanii si esticii sunt foarte buni in acest domeniu.

          • No atunci dragă domnule, trebuia să spuneți în comentariul dvs inițial că vă referiți exclusiv la IT. Aici nu cred că v-ar fi contrazis cineva!

  5. „Target”, „cross-selling”, „feedback”, „deadline”, „team”, „asset”, numai cativa termeni uzuali folositi de „management”, in spatele carora se ascunde pupincurismul, incompetenta, antiperformanta si prostia specifica celor care „stau la carma” si dau „rezultate”.

  6. Trăim de 27 de ani în libertate de la Marea Neagra, Marea Baltica pînă la Atlantic. Ne bucurăm de 10 ani de cele mai bune condiții pe care le-a avut țara în ultimii 100 de ani. Subvenții nerambursabile de 30 de miliarde Euro s-au revărsat de la UE/ Bruessel asupra cîrmuitorilor aleși de la București. Peste 3 milioane de sezonieri care au preluat răspunderea pentru soarta lor căutîndu-și de lucru 1990- 2007- 2017 în vest au trimis anual pînă la 5 miliarde Euro acasă la familii echilibrind balanța de devize. S-a realizat mult, mai e mult de făcut. Văzut de aproape:

    … „… Un Stat deține prin definiție monopolul asupra violenței și a actiunilor coercitive, prin intermediul instituțillor pe care le controlează . Un Stat ce iși folosește instituțiile din subordine în cu totul alte scopuri decât pentru a avea grijă de TOȚI cetațenii săi și nu doar de o gașca selectă și exclusivistă de prădători sterili este un Stat eșuat. Mergând pe acest fir logic ne putem explica foarte multe din fenomenele ce se petrec în România acestor vremuri, unde se pare că asistăm la un joc de „Atinsa” al cărui singuri perdanți, cei care încasează toate loviturile, suntem tot noi, cetățenii de rând ai acestei țări, singuri, vulnerabili, expuși , cetațeni de rangul doi, ce nu fac parte din gașca de Super Romani Fericiți ce cârmuiesc cu adevărat această țară….. „….

    În ianuarie 2017 strada a demonstrat pentru statul de drept, a semnalat: cetățenii stiu ce vor, stiu ce nur vor. Societatea civică a prezentat curajos, necenzurat în spațiul public românesc aspirațille cetățenilor pentru prezentul și viitorul acelora care nu vor să emigreze.
    Care sunt obstacolele reale în democrația romanească? Care soluții? Ce e de sărbătorit la aniversarea 2018? Cum se prezintă țara la președinția UE 2019?
    E mai multă speranță sau prea multă resignare în prezentarea autorului?
    Deformarea și amputarea societății civice, asuprirea libertății în cei 50 de ani 1939- 1989 de dictatură autohtonă specifică au dăunat enorm de mult. Cît timp mai e necesar pentru a ajunge la bunăstare, belșug și prosperitate pentru cei multi în țară? Cît timp mai e la dispozitie pîna cînd „mămăliga expodeaza”?

    UE e un concept politic ambițios, nu e un”stat”, nu e nici măcar un stat federal sau federație, nu are „popor”. UE are un țel măret: uniune în diversitate, apropierea, asemănarea condițiilor de viață pentru locuitorii în toate părțile, în toate regiunile UE. E mult? E puțin?

    72 de ani de pace în occident au creat cele mai favorabile condiții de viață pentru locuitorii în democrațiile din vestul continentului. Azi vedem cetățeni multumiți (sentimentul apartenenței) de soarta lor, de regiunea lor, multumiți cu democrația în țara lor: în Suedia (e modelul societății civice pentru E. Macron 2017-2022), Danemarca, Elvetia, Norvegia, etc.

    Care model e de dorit pentru România? Ce se poate realiza în timp acceptabil? Ce rămîne numai viziune, speranță? Autorul nu acceptă mentalitatea balcanică de jecmănitori, hoți ale aleșilor „poporului”? Ce e de făcut?

  7. O buna parte a mainii de lucru ce poseda calificare a migrat spre alte plaiuri, asa cum stim.

    Din cei care au ramas, unii sunt in varsta si recalificarea lor in acord cu cerintele pietei este foarte dificila si nu isi bate nimeni capul cu ei.

    Altii, generatia celor numiti „decretei” (si care nu au mai plecat din tara), muncesc de le sar capacele pentru salarii mici la privatul romanesc (mare parte sunt oricum platiti la negru) iar cei care au prins un job la companii straine zic „multumesc !” pentru ca macar astea platesc contributiile de pensie si sanatate la stat si asa oamenii isi pot face oarece planuri. Iar salariile sunt oricum mai bune decat la privatii romani, desi nu stralucite.

    Cei mai tineri, din cate inteleg, nu prea au chef de munca (la fel ca tinerii occidental), sunt complet dezorientati in ceea ce priveste viitorul lor (pe care unii il percep ca fiind sumbru), un sfert dintre ei fiind tinuti de parinti acasa desi nu (mai) fac scoala.

    Principalii vinovati pentru situatia nefericita in care se gaseste Romania la ora actuala sunt, categoric, toti guvernantii acestei tari de dupa `89 incoace.

    In primul rand, educatia, serviciu public gestionat in principal de autoritati, este praf; scoate absolventi cu studii inutile si foarte putini cu calificari inalte, capabile sa produca bani multi (cum este domeniul IT). Asa ca investitorii straini se adapteaza si deschis afaceri pentru necalificati, cu salarii mici. Nu poti sa-i condamni prea mult – mana de lucru necalificata este ieftina prin definitie.

    In al doilea rand, legislatia ce se schimba in permanenta mai mult incurca decat ajuta.

    In al treilea rand, statul roman este corupt de sus pana jos. De fapt, probabil ca aceasta este cea mai mare problema dintre toate. Cei insarcinati cu gestionarea problemelor publice sunt pusi acolo pe criteria care au zero legatura cu competenta, moralitatea si urmarirea binelului public. Furtul din banii publici este o maladie intrata de ani de zile in metastaza.

    Justitia incearca sa faca oarece curatenie dar, in realitate, desi procurorii cer pedepse serioase, judecatorii sunt clementi cu hotii si, dupa 1-2-3 ani de puscarie, le dau drumul sa se poata bucura in tihna de ce au furat. deci nici Justitia nu e ce trebuie sa fie.

    Construim in Romania catedrale in loc de infrastructura – adica nu investim in viitor ci stam cu capul intors spre trecutul medieval (si din ratiuni „practice”, desigur – in unele biserici se face campanie electorala). Nu ne intereseaza sa scapam de accidentele de pe soselele proaste, cu mii de morti anual, ori de buda din fundul curtii. Daca facem matanii si cruci si acceptam galeata de plastic inscriptionata cu sloganuri electorale nu ne mai trebuie apa curenta sau canalizare.

    Cum bine zicea cineva mai sus, suntem un fel de Nigerie a Europei (dar fara petrol).

  8. Și totuși Adrian B. are dreptate. Posibil in domeniul IT sa existe o situație în care românii fac tot atâția bani cât francezii de exemplu. Ce pot să spun din proprie experiență este că nu și în inginerie. Sunt îngrozit de cât de slabă e pregătirea de bază a majorității studenților care vin să facă practică în fabrica unde lucrez. Pentru o firmă franceză furnizor pt. Dacia-Renault care plătește cam dublu față de una autohtonă cu același profil. Culmea e că mai și angajează dintre ei, că nu are de unde alege. Vin și absolvenți francezi prin programul VIE, dar Ecole Polytechnique scoate cu totul altfel de absolvenți decât Universitatea Pitești. Cam la nivelul pe care ii scotea Facultatea de Transporturi Rutiere (citește „Automomobile”) din Pitești acum 20 de ani și mai bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Costin Damasaru
Costin Damasaru
Lector univ. dr. / Coordonator masterat Antreprenoriat si Management Strategic / Facultatea de Management

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro