Home » Educatie »Opinie » Citesti:

Cât și cum reglementăm în educație ?

Gelu Sabau noiembrie 30, 2016 Educatie, Opinie
22 comentarii 1,438 Vizualizari

Acum câteva zile a apărut în presă știrea conform căreia ministrul educației, dl. Mircea Dumitru, urmează să emită un ordin prin care să reglementeze în mod legal timpul pe care elevii îl alocă efectuării temelor de casă pe care le primesc de la școală. Recunosc că citind titlul articolului gândul mi-a zburat instant spre un scenariu distopic în care statul spune, de data asta copiilor, ce ocupații domestice să aibă ! Apoi, citind declarația domnului ministru, am aflat că măsura are drept scop protejarea elevilor, care nu mai fac față numărului mare de sarcini cu care profesorii îi solicită. Și totuși, după ce am citit știrea, am rămas în continuare cu nedumeriri și cu sentimentul unei situații bizare : este potrivită o măsură legislativă, prin care statul își exercită autoritatea sa, pentru a reglementa timpul necesar pregătirii zilnice a unui elev ? Reflectând asupra problemei, recunosc că nu am putut găsi argumente favorabile. Decizia mi se pare nepotrivită, din câteva motive pe care o să încerc să le enumăr mai jos.

Ce înseamnă un astfel de ordin ?

În primul rând mi se pare că această decizie denotă o profundă lipsă de încredere. A autorităților, a părinților și elevilor în profesori. Și viceversa. Dacă funcționarea societății moderne presupune gratuitatea și obligativitatea educației pentru viitorii cetățeni, atunci este evident că societatea, prin intermediul statului, asigură aceste servicii cu ajutorul profesorilor și, în consecință, profesorii sunt cei cărora societatea le-a delegat autoritatea. Autoritatea profesorului în fața elevului e dată de cunoștințele pe care acesta le posedă și de folosirea metodelor pedagogice pentru a transmite mai departe aceste cunoștințe. Or, în cazul de față avem de-a face cu o decizie prin care statul intervine în relația dintre profesor și elev, mai precis intervine împotriva autorității profesorului și pentru apărarea elevului. Cu alte cuvinte, o instituție a statului nu are încredere în felul în care profesorul își exercită autoritatea pe care societatea i-a delegat-o, tot prin intermediul statului. Dacă așa stau lucrurile, atunci avem două posibilități : a) fie avem de-a face cu autoritatea abuzivă pe care o instituție a statului (ministerul) o exercită asupra profesorilor, întervenind în mod discreționar pentru a limita autoritatea pe care tot statul le-a acordat-o ; b) fie această intervenție este legitimă, fiind justificată de abuzul profesorilor asupra elevilor. Și într-un caz, și în celălalt, avem de-a face cu un abuz de putere și cu o măsură pe care o instituție a statului o ia, finalmente, împotriva propriei sale autorități.

În al doilea rând, mi se pare că spiritul unei astfel de măsuri este profund anti-pedagogic. Dacă relația dintre profesori și elevi este viciată, așa cum putem bănui din cele spuse anterior, atunci este puțin probabil ca ea să poată fi normalizată prin astfel de măsuri legale. Asta, deoarece, vrând nevrând, în școală profesorul este singura autoritate în fața elevului. Și singura modalitate de a-și exercita această autoritate în mod legitim și fără abuzuri e dată de utilizarea eficientă a metodelor pedagogice. De aceea cred că, dacă profesorii îi încarcă într-adevăr în mod excesiv pe elevi cu teme, singurele metode potrivite pentru a corecta această anomalie sunt tot metodele pedagogice. Intervenind cu metode legale trebuie să avem în vedere că, pentru a putea fi pusă în practică, legea trebuie să facă trimitere la sancțiuni. Ce presupun sancțiunile ? În momentul în care un elev este taxat de profesor din cauză că nu și-a făcut tema, elevul se poate apăra invocând faptul că sarcinile sale pentru acasă depășeau timpul prevăzut de lege ! Dacă acest fapt e și adevărat, atunci cum va sancționa elevul abuzul pe care profesorul l-a comis asupra sa ? Va cere pedepsirea lui ? Îl va da în judecată ? Acestea sunt câteva motive (pe lângă cele invocate în presă, referitoare la imposibilitatea de a măsura obiectiv timpul necesar fiecărui copil pentru rezolvarea temelor) pentru care este foarte puțin probabil ca această lege să fie vreodată aplicabilă. Pe lângă asta, putem constata că, dacă încrederea în relația dintre profesor și elev era deja afectată, legea de față, care introduce în educație principiul punitiv în locul celui formator, nu face decât să sporească și mai mult neîncredrea în relația profesor – elev. Faptul, luat ca atare, nu poate fi decât contra-productiv din punct de vedere pedagogic.

Cum s-a ajuns aici ?

Pe lângă motivele pe care le-am enumerat mai sus, care mă fac să fiu neînrezător în eficiența unei astfel de reglementări legale, n-am auzit pe nimeni discutând despre cauzele care ne-au adus în această situație. Au elevii mai multe teme pentru acasă decât aveau în urmă cu 10 sau 20 de ani ? Dacă da, cum anume s-a ajuns aici ? Au devenit, brusc, profesorii din România mai zeloși, și îi biciuesc pe copii cu teme pentru acasă ? Recunosc, nu am auzit pe cineva din minister sau responsabili din școala românească discutând astfel de probleme. Cel puțin nu în media sau spațiul la care am eu acces. Discuția mi se pare importantă pentru că doar cunoscând cauzele putem interveni eficient asupra efectelor. Deși nu știu cu siguranță cum anume s-a ajuns aici, voi încerca să schițez câteva ipoteze care, dacă sunt reale, ne-ar putea conduce, sper, spre o dezbatere.

Prima ipoteză pe care o am în vedere ia în considerare faptul că, din punct de vedere obiectiv, nu este vorba de o creștere a sarcinilor pentru elevi, ci avem de-a face cu o percepție diferită a unei realități similare cu cea din trecut. Că autoritatea școlii s-a diminuat față de trecut, este un fapt lesne de constatat. În parte, acest fenomen se datorează faptului că azi educația școlară nu este neapărat direct proporțională cu ascensiunea socială, dar și faptului că societatea, per ansamblu, a devenit mult mai liberală și mai reticentă față de ideea de autoritate, inclusiv cea a profesorului. Apoi, statutul social al profesorului de azi nu mai este același cu cel al profesorului de odinioară. Faptul este de la sine evident. La toate acestea se adaugă peisajul moral hedonist, încurajat de societatea de consum contemporană. Copiii de azi au la dispoziție mult mai multă prosperitate materială, comparativ cu cei din generațiile anterioare și, în general, o dispoziție mai mică de a face efort. În consecință, și scoala este tot mai mult înțeleasă ca un loc în care copii trebuie să se simtă bine și nu un spațiu în care creșterea și dobândirea de noi cunoștințe sunt asociate cu efortul. Iată un articol care mi se pare că descrie destul de bine această viziune recentă despre educație care influențează tot mai mult societatea românească. Vorbim tot mai mult despre copii obosiți, epuizați de efort, traumatizați etc., fără să ne gândim că viața de adult nu va fi nicidecum mai puțin dură. Comparativ cu generațiile părinților sau ale bunicilor noștri, pentru care chiar și corecția fizică era o metodă pedagogică, diferența de mentalitate mi se pare foarte mare!

În al doilea rând, să acceptăm ipoteza că elevii de azi sunt copleșiți de teme, comparativ cu cei de odinioară. Care ar fi motivele ? Sunt azi mai motivați profesorii să-i pună la muncă pe elevi ? Gândindu-mă la astfel de întrebări, sunt câteva lucruri care îmi vin în minte. În primul rând, este vorba de un articol al lui Mihai Maci, care descrie ghiozdanul fiicei sale în drum spre școală. Acesta cântărea câteva kilograme bune pentru că era plin, pe lângă manuale și caiete, cu diverse materiale auxiliare pe care învățătoarea le cerea elevilor. Acele materiale nu existau înainte. De unde au apărut ele ? Dintr-o industrie editorială în care sunt implicați autori, edituri, învățători, profesori etc. Este cunoscut faptul că la începutul anului școlar învățătorul sau profesorul recomandă diverse culegeri, caiete de probleme sau alte auxiliare elevilor, chiar dacă nu întotdeauna sunt necesare. De multe ori încasează un comision din această tranzacție. Toată lumea are de câștigat finalmente din afacere : autorul, editura, învățătorul, mai puțin părinții care trebuie să plătească și elevii care suportă consecințele ! Astfel, pentru a da o utilitate materialelor respective, elevii ajung să fie puși la lucru, chiar dacă acest fapt nu este necesar din perspectiva actului educațional.

Apoi, toată lumea știe că în România există o industrie a meditațiilor. Acestea funcționează în regim de piață liberă, am putea spune, fiecare profesor avându-și cota sa, în funcție de importanța materiei și de faima sa personală. Fenomenul este de înțeles și este totodată acceptat de către societate. Pe lângă asta, toată lumea știe că există și profesori care își îndeamnă, mai mult sau mai puțin explicit, proprii elevi să vină la meditații. Ba uneori, elevii sunt chiar nevoiți să facă acest pas, dacă vor să treacă clasa. Apare astfel fenomenul meditațiilor condiționate. Ele nu sunt numai imorale, dar ar putea fi declarate și ilegale. Fenomenul se întâlnește și la clasele I – IV, unde există învățătoare care condiționează notele bune ale elevilor de meditațiile particulare. Astfel, elevii primesc teme dificile pentru acasă, pe care nu sunt capabili să le rezolve singuri. În felul acesta, meditațiile pentru clasele primare (despre care nimeni nu a auzit până în urmă cu câțiva ani !) capătă o rațiune de a exista, iar învățătorii pot și ei, asemeni profesorilor, să-și rotunjească veniturile în afara orelor de serviciu.

Dacă cele două ipoteze pe care le-am prezentat mai sus sunt plauzibile, atunci putem observa că fenomenul încărcării cu teme a elevilor nu are nici o rațiune pedagogică. Rațiunile lor sunt cu totul exterioare domeniului educației, și sunt legate de dorința celor care predau de a-și rotunji veniturile. În primul caz, prin vânzarea diverselor materiale didactice suplimentare, iar în cel de-al doilea, prin organizarea de meditații în afara timpului de școală. Este, în cele din urmă, o luptă pentru resurse la care funcționarea pieței educației te îndeamnă ! Poate fi rezolvată o astfel de situație ? În anumite situații, cred că da. În primul rând, consider că ar fi mult mai utilă și aplicabilă o măsură legală prin care să se interzică profesorilor meditațiile cu elevii de la clasă. Ar putea fi plătiți, în plus, pentru ore de consiliere cu proprii elevi. Apoi, dacă tot ne dorim ca temele să nu devină o povară de nesuportat pentru cei mici, se poate organiza un sistem afterschool, astfel încât elevii să-și facă temele la școală sub supravegherea profesorilor. Dar pentru asta e nevoie de resurse. După cum știm, nicăieri nu se poate face educație de calitate fără resurse. Întreaga discuție se reduce, de fapt, la decizia luată în acest sens. Va fi capabilă societatea românescă să se decidă ? Dacă nu, vom rămâne în continuare cu eterna „reformă”, adică cu eternele peticeli și ajustări, asezonate cu discursuri despre „prioritatea națională a educației” !

P.S. Am văzut că luni, când ar fi trebuit să fie emis acel ordin de ministru, în presă nu a mai apărut nici o știre în acest sens. M-aș bucura ca domnul ministru să-și fi schimbat între timp intenția !

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. Fane spune:

    Ce.ar fi sa incepeti cu inceputul? Ipoteza zero: un elev nu trebuie in nici un caz sa “activeze” mai mult de 8 ore pe zi. Daca vreti sa fiu mai precis: maxim 5-6 ore pana la 10 ani, maxim 7 pana la 14 ani.
    Asta ar trebui introdus in constitutie, ca sa fie clar ca aceste reguli nu trebuie incalcate.
    Iar in ceea ce priveste greutatea cartilor + caietelor, ma intreb de ce pana acum nu s-a gasit nici un parinte jurist sa dea in judecata scoala/inspectoratul/ministerul pentru atentat la sanatatea copilului, rele tratamente aplicate minorului (cred ca este evident cat de mult se chinuie cei mici) si alte cateva capete de acuzare bine alese? Si aici avem nervoie de niste limite date de onor-ministerul sanatatii cara sa spuna clar: nu mai mult de 2-3-4 kg (in functie de varsta) ca nenorociti copii!
    Evident, pe langa asta trebuie spus ca alcatuirea materiilor pentru scoala e facuta de oameni prost pregatiti, care stiu doar atat: mai mult, mai mult si mai mult. Tuturor o sa le dau un citat al unuia fara prea multa “Din cantitate o noua calitate”. Lasati tonele de cunostinte si alegeti-le pe cele actuale si esentiale. Avem Academia, avem profesori mari in universitati din vest – sunt sigur ca vor raspunde pozitiv la solicitarea ministerului de a elabora o programe scolara adecvata calitativ si cantitativ.

  2. ion adrian spune:

    Ce-ar fi sa va ocupati de legea invatamantului votata in 2011 si masacrata de atunci de Androneasca si toata gasca ei de dusmni ai Romaniei?

    • ion adrian spune:

      PS Ca sa fie mai clar , mentionez ca ma refer la legea elaborata sub coordonarea unui colectiv de specialisti condusi de prof.Miclea.

  3. Cetatean spune:

    Preocuparea principala a oricarui sistem de invatamant trebuie sa fie motivarea elevului, precum si mentinerea vie a motivatiei pe intreg parcursul scolar al acestuia. Daca acest obiectiv este atins, performantele scolare vor veni de la sine (pentru majoritatea elevilor, nu doar pentru o minoritate).

    Scoala romaneasca distruge motivatia copiilor de a invata si le consuma tot timpul (celor care se incapataneaza sa “invete”) cu memorarea de cunostinte inutile. Din aceasta cauza, obtinerea unei diplome (atestare formala) devine singurul obiectiv pentru majoritatea tinerilor romani.

    Motivatia cea mai importanta este cea data de dorinta de a cunoaste.

    Pentru a intelege mai usor “pozitia copilului”, sa incercam mai intai sa ne punem in locul unui salariat caruia nu ii place munca pe care o presteaza, care merge la serviciu doar pentru salariu. Sa ne imaginam cum ar reactiona acesta daca angajatorul i-ar spune: de maine te concediez, insa tu poti sa vii in continuare la munca daca doresti, insa fara sa fii platit. Pe urma sa ne imaginam situatia in care in locul angajatului din scenariul de mai sus avem un elev, care trebuie sa mearga zilnic la scoala fara stimulente materiale, in plus mai trebuie sa si invate (sa isi faca temele) dupa ce vine de la scoala (adica sa faca “ore suplimentare”). Acest elev face toate aceste lucruri in lipsa recompensei naturale pe care educatia trebuie sa o asigure – bucuria intelegerii lumii incunjuratoare, satisfacerea acestei curiozitati specifice firii umane. El este “motivat” doar de promisiunea unor recompense vagi, indepartate (se pregateste pentru “a reusi in viata”), sau de obtinerea unor trofee care ii hranesc orgoliul – notele si premiile scolare. Astfel, obtinerea unei diplome (atestare formala) devine singurul obiectiv pentru majoritatea tinerilor romani (chiar si prin mijloace necinstite – copiat, plagiat).

    In situatia descrisa mai sus se afla elevii romani, carora sistemul actual de invatamant, bazat pe acumularea mecanica a unei mari cantitati de informatii neesentiale (imposibil de procesat/aprofundat), le distruge (perverteste) motivatia.

    Am vazut cadva un serial stiintific al lui Carl Sagan in care acesta descria sentimentele care l-au cuprins atunci cand, fiind in fata rafturilor interminabile cu carti ale bibliotecii publice din New York, si-a dat seama ca in toata viata lui, citind fara intrerupere, ar putea citi o parte nesemnificativa a acestor carti.
    Informatiile care se memoreaza in timpul procesului de educatie scolara trebuie sa fie cele esentiale. Trebuie stabilit foarte clar care sunt cunostintele generale strict necesare unui tanar, avand in vedere si o educatie continua, pe tot parcursul vietii. De asemenea trebuie sa apara diferentieri de programa scolara mult mai accentuate si mai devreme, in functie de traseul ales de elev. Aceste diferentieri vor permite APROFUNDAREA CUNOSTINTELOR doar in domeniile de interes (deci FARA DISTRUGEREA MOTIVATIEI), cu efecte benefice pentru performantele profesionale viitoare.

    ***

    Aproximativ 42% dintre elevii romani de 15 ani sunt analfabeti functional, potrivit unui studiu al Centrului de Evaluare si Analize Educationale prezentat luni, la Cluj-Napoca. Copiii pot sa scrie si sa citeasca, dar nu inteleg textele asimilate. … «Media europeana este de 20% cu o tinta de sub 15% pana in 2020. Noi, la 42%, nici macar nu puteam tinde spre asa ceva intr-un timp atat de scurt, asa ca in primul rand ar trebui sa avem o definire a fenomenului», explica Ligia Deca, consilier de stat in Departamentul Educatie si Cercetare din Administratia Prezidentiala.”

    “Cauzele acestui fenomen sunt diverse, iar multe au legatura cu modul in care sunt predate anumite materii in ciclul gimnazial si liceal. Profesorul transmite cunostinte si atat. … «EI STIU DEFINITII, CLASIFICARI, VORBESC IN SINTAGME si stiu eseuri la Limba Romana», a declarat Spineanu-Dobrota.”

    http://tinyurl.com/otog6db

    “O educatie buna nu este una care se bazeaza pe note obtinute la teste ce presupun ingramadirea unor informatii in memoria de scurta durata. O scoala buna este aceea in care elevul are un cuvant important de spus in ceea ce priveste curriculumul si pedagogia, adica ce sunt invatati si cum sunt invatati. O scoala buna este cea care nu se rezuma la memorarea informatiilor si exersarea abilitatilor, ci urmarestea intelegerea resorturilor interioare ale ideilor.” – Alfie Kohn este unul dintre cei mai importanti critici ai sistemului de educatie traditional.

    http://tinyurl.com/z5ydtne

    Andrei Turtoi, castigator al consursului NASA Ames Space Settlement Design Contest din 2014, a ales sa posteze zilele trecute un mesaj pe Facebook despre sistemul de invatamant din Romania, in care isi exprima dezamagirea fata de un sistem bolnav, care in loc sa il ajute, mai mult ii face rau.”

    Fragmente din postarea lui Andrei Turtoi:

    “Sistemul educational din Romania.

    Dupa ce termini gimnaziul, te duci cu forte proaspete la abatorul mental si spiritual, caruia i se mai spune si liceu. Totul pentru o diploma de hartie, cu poza ta spanzurata pe ea, pentru care inveti din rupte 4 ani intregi, te trezesti in fiecare dimineata cu spaima si scarba, gandindu-te ce orori te mai asteapta in acea zi. Dar, de parca nu ar fi de ajuns, mai trebuie sa inveti materii nefolositoare, sa le memorezi asa cum ti se dicteaza, pentru ca mai apoi sa stai intepenit 3 ore intr-o banca de un metru patrat si sa tutui toate prostiile pe care le-ai retinut, pentru ca termenul invatat este impropriu.

    Cum spuneam, mirificul, mirobolantul, inegalabilul sistem de invatamant romanesc si unele cadre profesorale pur si simplu mirifice, m-au facut sa imi pun intrebari serioase cu privire la viitorul meu si al colegilor mei, precum si la viitorul tarii… Un sistem care se bazeaza pe invatare reproductiva, a unei materii invechite (predata cate-odata de niste profesori mai invechiti decat materia in sine), care CERE ELEVULUI MAI MULT DECAT POATE ACESTA DUCE, si, de ce nu, niste cadre didactice puse acolo numai ca sa il streseze, facand cateodata si abuz de putere, ca doar de, e fain sa faci asta, si care CONSIDERA CA MATERIA LOR E CEA MAI IMPORTANTA, singura din programa chiar, asa ca temele pentru acasa si lectiile pe care elevul trebuie sa le invete, sunt indeajuns de STUFOASE INCAT SA OCUPE INTREGUL TIMP AL ACESTUIA.

    Si totusi consideram ca ai reusit sa iti iei bucatica aia de hartie. Ajungi dupa la facultate, sau chiar mai rau, direct in piata muncii fara sa stii cu ce se mananca munca …

    Si multi o sa spuna: Daca nu-ti convine, lasa-te de scoala! Principalul beneficiar al educatiei este elevul, iar eu nu sunt singurul nemultumit de acest sistem bolnav, nu sunt primul, si pana nu vom vedea o schimbare nu voi fi nici ultimul. Nu vreau sa demonstrez nici cat de inteligent, razvratit, sau orice alt termen ar putea descrie (sau nu) atitudinea din acest articol. Vreau pur si simplu sa imi exprim nemultumirea fata de un sistem care ar trebui sa ma ajute, dar mai mult imi face rau“.

    “Profesorii sai nu au privit insa cu ochi buni mesajul tanarului si au decis sa il apostrofeze, obligandu-l sa stearga ce a scris si sa posteze mesajul «Sa postez asa ceva a fost o greseala».

    http://tinyurl.com/hx28t2d

    Este evident ca sistemul de invatamnt romanesc nu se va reforma din proprie initiativa, deoarece acesta este centrat pe interesele profesorilor si nu pe cele ale elevilor. Din acest motiv, este discutabila afirmatia dvs. conform careia: “Daca relatia dintre profesori si elevi este viciata, atunci este putin probabil ca ea sa poata fi normalizata prin astfel de masuri legale.” Totusi, solutia unui “ordin prin care sa se reglementeze in mod legal timpul pe care elevii il aloca efectuarii temelor de casa” este una care trateaza un singur efect si nu cauzele care au dus la rezultatele dezastruose ale sistemului de invatamant romanesc (“aproximativ 42% dintre elevii romani de 15 ani sunt analfabeti functional”). “Masurile legale” absolut necesare reformarii sistemului de invatamant trebuie sa schimbe radical filosofia care sta la baza acestuia, adica trebuie sa reglementeze:

    - Obiectivele educatiei (care trebuie sa fie centrata pe interesele elevului).
    - Metodele de atingere a acestor obiective: motivarea elevilor (mentinerea motivatiei pe intreg parcursul scolar), continutul programei scolare, diferentierea programei scolare mult mai accentuata si de la varste mai mici (in functie de traseul ales de elev), continutul manualelor (accentul pus pe intelegere si nu pe memorare mecanica), diversificarea metodelor de predare (inclusiv folosirea sistemelor informatice, “invatarea prin practica – joc”, etc.), etc.
    - Selectia, pregatirea si motivarea cadrelor didactice (care sa isi doreasca si sa fie capabile sa implementeze noua filosofie)
    - etc.

    P.S. Albert Einstein: “Si eu vream sa parasesc scoala … principalul motiv era metoda de predare stupida, mecanica. Din cauza memoriei mele slabe pentru cuvinte, aceata metoda imi crea mari dificultati, a caror depasire imi parea fara sens. De aceea am preferat sa suport tot felul de pedepse decat sa invat sa turui pe de rost”.

    Modern Science, 1896-1945 – Ray Spangenburg & Diane Kit Moser, pag. 28

    • mi-au nu miau spune:

      Nu toți copiii au aceleași disponibilități intelectuale, materiale și spirituale. Nu toți vin din medii care să le sprijine educarea. Nu toate școlile sunt capabile să atragă (sau să păstreze) oameni bine pregătiți și dispuși să înghită multe pentru vocația lor.

      Însă în primul și în primul rând vinovat e ministerul. Peștele de la cap se împute, chiar dacă se curăță de la coadă. Nu există niciun criteriu de valoare pentru selectarea personajelor care lucrează în minister, începând de la ministru și terminând cu șoferii. Fiecare se consideră în măsură să-și dea cu părerea pentru că 1. este părinte, 2. a fost elev și/sau 3. e nevoie de reformă, doar o spunem zilnic deci trebuie să fie adevărat.

      Programele trebuie parcurse, vrei nu vrei, asimilează elevii cunoștințele și își formează deprinderile SAU NU. Dacă nu sunt parcurse, de vină e profesorul că nu s-a adaptat la – și aici urmează o grămadă de basme (nivelul clasei, numărul de elevi cu cerințe speciale, nevoile comunității, părinților, etc.) Dacă materia e parcursă – formal – dar elevii sunt efectiv analfabeți, tot profesorul, sau părintele, sau mediul în care trăiește elevul, sau școala în general sau doar sistemul sunt de vină. Niciodată coordonatorii sistemului, gestionarii eșecului.

      Dragilor. Educarea presupune efort și cheltuială (de timp, de sudoare și de bani), din partea tuturor. E nevoie de bani pentru școli salubre și în care să-ți placă să intri, mobilier ergonomic, multimedia, dulapuri pe holuri pentru ca elevii să nu-și mai care ghiozdanele acasă sau de-acasă. E nevoie de bani pentru salarii. E nevoie de bani pentru burse, pentru rechizite, pentru uniforme, dacă mai sunt și ele.
      E nevoie de timp. Orice schimbi azi, va da rezultate cine știe când – în cel puțin patru ani, sau poate mai târziu. Trebuie renunțat la ideea imediatei răsplăți pentru fiecare oră de școală. Sau trebuie renunțat la ipocrizie, dacă nu.
      E nevoie de efort – fizic și intelectual. Copilul trebuie să ajungă la școală (care era rata abandonului, mai nou? și care erau ratele de absenteism, pe niveluri de învățământ?) E nevoie ca părinții și școala să reușească să ajungă la un acord privind direcția de pregătire a copilului – nu poate înțelege atâta matematică, fă-l zidar! Munca cu spatele, așa grea cum e, nu e rușinoasă. Dacă poate și vrea să studieze matematică, ajută-l să devină inginer.

      Și mai important ca orice – țara asta ar trebui să înceapă să ofere șanse tinerilor aici, acasă. Nu șansa la munci de jos în străinătate, sau, dacă ești medic sau petrolist bine pregătit, munci mai înalte dar tot peste granițe. Dacă nu există viitor măcar parțial predictibil, nimeni nu va munci în școală, învățând din greu, doar pentru că speră să se schimbe ceva – poate prin intervenție divină – în România.

      Școala trebuie să distreze e una din cele mai mari erori din ultima jumătate de secol. Școala poate fi distractivă, dacă te duce mintea să participi, însă nu ăsta este scopul suprem al educației în școală.

      Mă rog, s-o lăsăm baltă. Ca în toate celelalte domenii, în România, și ăsta e tot un dialog între surzi.

      Referitor la durata temelor – cum ar face onor ministrul ca să se asigure că premiantul clasei și repetentul clasei (sau echivalentele lor) ajung să-și termine temele practic în același timp? Dacă un elev slab are nevoie de două ore pentru trei exerciții la matematică, și mai are un exercițiu la română, se oprește când se termină timpul? Tocmai elevii mai slabi au nevoie să lucreze mai mult – mai ușor, dar mai mult – pentru a recupera, dacă sunt capabili, măcar până la nivelul elevului mediu. Premiantul/olimpicul oricum va termina mai repede decât îi comandă ministrul, și poate mai rezolvă ceva în plus, de plăcere sau pregătindu-se de olimpiadă. Ori te pomenești că mâine-poimâine, apare vreo OUG în care îi este interzisă pregătirea suplimentară pentru olimpiadă, că depășește timpul alocat!!

      • Cetatean spune:

        @”mi-au nu miau”

        Comentariul tau nu are nicio legatura cu comentariul meu. Nu inteleg de ce l-ai postat ca raspuns la comentariul meu?! Desigur, orice asemanare dintre tine si cei care fac parte din categoria celor care “pot sa scrie si sa citeasca, dar nu inteleg textele asimilate” este pur intamplatoare. ;-)

        P.S. Deoarece in comentariul meu nu apare cuvantul “miau”, presupun ca “mi-au nu miau” se refera la miorlaitul pisicii tale literate.

    • Ion Adrian spune:

      Adaugati si pe cei cca 20% analfabeti si apoi sa ne imaginam azi,
      de sarbatoarea nationala cum va fi tara peste 20-30 ani.

    • Gelu Sabau spune:

      @ Cetatean
      De acord cu ultima parte a comentariului. Problema fundamentala e ce fel de sistem de educatie dorim sa cream si, apoi, cum.
      Legat de declaratia lui Einstein, nu stiu daca este exemplul cel mai bun. Einstein era o minte iesita din comun, intr-un sistem educational de masa. Era normal sa nu simta satisfactii. Nu cred ca exceptiile pot fi relevante pentru medie…

  4. profesor spune:

    Articolul acesta vine la fix. Cum… Doamne, iarta-ma, sa va mirati ca e nevoie de un ordin “de sus”? Chiar nu v-ati dat seama ca “jos” este pedepsita orice initiativa care sa ajute copilul atunci cand initiativa porneste de la profesor si trece peste vreun Domn sau Doamna? Chiar nu aveti habar ca atat elevii de gimnaziu, cat si elevii de liceu, sunt abuzati in diferite moduri? ati observat ca li s-a luaat pana si recreatia mare? este un fenomen similar cu Mos Craciun si Mos Gerila: termenul “recreatie” a fost inlocuit cu “pauza”. Si nici macar pauza nu se poate numi. Chiar nu cunoasteti cate tone de hartie reprezinta suportul unor raportari fictive despre cat de bine se munceste in scoala pentru binele elevului? As putea continua, dar chiar este nevoie sa mai precizam ca o mare parte din vina o poarta chiar parintii de acum vreo 15-20 de ani, care se declarau multumiti cand copiilor lor le cadea capul pe masa facandu-si temele pana seara tarziu? Si ca cealalta parte de vina o poarta invatatorii si profesorii care “s-au scos” pe spinarea copiilor? Se vede treaba ca a ajuns, in sfarsit, la urechile cuiva “de sus”, care si-a dat seama ca abuzurile nu pot fi oprite decaat printr-un asemenea ordin. Chiar nu….chiar nu….chiar nu…. stiti ca asa functioneaza (inca) mintea unor cadre didactice? S-a ajuns la ideea ca perpetuam materii nefolositoare din cauza faptului ca exista mentalitati care nu pot fi miscate din loc decat printr-un ordin “de sus”. Si as putea continua, avand atat perspectiva profesorului, cat si perspectiva “impresarului” unui exemplar de adolescent care gandeste cu mintea lui. Scrieti, domnilor, numai scrieti!

    • profesor spune:

      Chiar nu credeti ca programa in sine este buna asa cum este, dar sunt putini care o citesc in deplina cunostinta – sau constiinta – de cauza? un singur lucru nu scrie in programa aceea: cum. cum sa respecti, cum sa visezi inalt si cum sa-i lasi si pe ceilalti sa viseze, cum sa formulezi intrebari care sa genereze alte intrebari, pe care sa le puna copilul la randul lui. Sa va dau un exemplu? am fost nu demult la o conferinta a unui domn foarte simpatic si foarte destept din tara asta a noastra. In sala de festivitati a unui foarte mare si frumos/faimos liceu – in fine – colegiu -, erau foarte multi tineri din liceu si de pe aiurea. M-a mirat/intristat in foarte mare masura cand, la sfarsitul conferintei, niciun tanar de acolo nu a formulat vreo intrebare la invitatia amfitrionilor evenimentului. Ce spune asta? asta arata o situatie grava; majoritatea profesorilor habar nu au ca elementele de sintaxa a frazei ne sunt date pentru a invata sa formulam intrebari. Daar am inceput sa ma linistesc; cu siguranta va veni, in curand, un ordin prin care sa se dea dezlegare la imaginatie si creativitate nascuta, iar nu facuta…..

  5. Iesculap spune:

    “Motivatia cea mai importanta este cea data de dorinta de a cunoaste.”
    Nu conteaza ce cunosti conteaza pe cine cunosti. Setea de cunoastere se mosteneste din familie: cunoasterea de la mama si setea de la tata. Motivatia cea mai puternica este doua: foamea si frica.

  6. ion spune:

    Poate ar fi bine, ca copii sa lucreze pe proiecte? sa faca un proiect, din care sa invete de toate. Inainte din cate inteleg eu, copilul mergea la un mester si invata o meserie acolo, o invata facand ceva cu mainile lui sau cu capul. Intelegea pentru ce este. Acuma ei se duc ca la discoteca unde sunt o gramada de copii si in loc sa te joci vine cineva si te pune sa inveti cu deasila niste chestii la care tu nici nu intelegi sensul. Oricum dupa ce ai invatat nu mai trebuie la nimeni, asa zic toti …, parintii, fratii mai mari. Dati sens acestor stiinte.

    Imi aduc aminte o intamplare de la facultate, venea profesorul bolmojea ceva la tabla de parca, toti in sala cascau, nici nu erau multi, fiindca daca am fi filmat ce spunea el acolo pentru el cred ca se mira si el. La laborator venea o tanti, tot ce o interesa era sa stam acolo 2 ore si sa nu stricam nimic, la sfarsit sa avem niste fori cu masurari. Spre sfarsitul cursului am prins mai multi pe acea femeie la laborator si am zis ca nu facem nimic pana nu ne explica despre ce e acest curs si care e scopul ca noi nu intelegem nimic. Ea a fost sincer mirata, dar dupa ce a a zis intro propozitie scopul, au inceput sa curga intrebari din toate directii si s-a inceput lucrul, era si ea un pic socata, dar am simtit ca pana la urma a fost si ea mandra ca a facut ceva util in acea zi. Eu si acuma ma intreb, de ce nu au putut face acest lucru din prima zi? Eu cred ca din lene, si fiindca au fost asa invatatati.

    • Realista spune:

      Eu vreau sa ma fac politician corupt la UE , mai exact la CE unde nu sunt ales nici nu mai exista nimeni deasupra mea care sa ma controleze , ce scoala trebuie sa urmez ? Sau macar cativa ani la PE si m-am aranjat pe viata. Pe cine trebuie sa pup in dos ca ma puna pe liste ? Democratic desigur , cum a facut EBA. Cata scoala imi trebuie ca sa fac copii cu Isarescu ca sa mosteneasca o Banca ? Stiti, nu exista meseria de sef, sefia e o functie obtinuta prin numire iar seful nu are nevoie de scoala ci de diplome , seful are in subordine destui catei care se pricep sa mentina sistemul in functiune profitabil pentru partea conducatoare. Care scoala da diplome de sef ? Vreau sa-mi inscriu copiii la acea scoala.

  7. Nordwind spune:

    De fapt, problema nu e doar “sistemul”. Cred ca e mentalitatea noastra concurentiala, obsesia noastra de a ne dresa copiii sa fie competitivi cu orice pret. Sa fie cei mai buni, sa faca cea mai super cariera, sa castige bani si in general sa ne compenseze noua toate frustrarile si ratarile, sa fie ei ce am fi vrut sa fim noi si nu am reusit. Sigur, sistemul e tampit, dar el nu ar face atata rau daca parintii s-ar mai relaxa si ar da voie copiilor sa fie copii. Daca nu ar vrea robotei aflati intr-o perpetua competitie cu alti robotei.

  8. valeriu spune:

    “Repetitia est mater studiorum”

  9. analfabet functional - cliseu spune:

    Domnilor comentatori, vehiculați niște clișee născute exact pentru a pune școala pe butuci. Adăugați, vă rog, la clișeul ”analfabet funcțional” și pe acela al cunoștințelor statice versus cunoștințe dinamice. Citeam recent că școala nu trebuie să mai dea elevilor cunoștințe statice, de tipul informației brute, teoretice, ci trebuie să îl învețe pe copil unde să caute, cum să trieze și cum să utilizeze o informație aflată azi pe toate drumurile. Chiar așa?

    Atunci, văd clar că școala românească se îndreaptă spre o direcție bine definită: învățământul privat.

    Cu mentalitatea asta, dragă societate civilă, spre asta îți vei împinge copiii, iar apoi vei protesta, întrebându-te de ce trebuie să scoți bani din buzunar pentru o educație decentă, deși plătești impozite.

    Sau…o să-ți lași în continuare copiii la stat, unde nu o să-ți pese că se duc degeaba la școală, că orele nu au deloc conținut, ci mai mult măscăreli, că de valoarea intelectuală nu se preocupă nimeni, că informație nu li se mai dă, pentru că oricum e la un click distanță…

    Trist, trist. Nivelul natural al copiilor este mult mai ridicat decât cel căruia se pare că se adresează ministerul, subestimând și periclitând grav generații de elevi.

    Domnilor, dacă vreau să le transmit copiilor dvs, ca profesor, ceva despre scoarța terestră, munți de încrețire, hartă hidrografică – asta nu înseamnă că mă joc cu mintea lor și fac un joc inutil de putere, transmițându-le o informație ce oricum e pe toate drumurile. Dacă îi trimit, apoi, la Creangă sau la Rebreanu – nu înseamnă că le-am pierdut vremea când mai bine discutam un spot publicitar sau cum să facă o scrisoare de intenție. Dacă la matematică merg spre elemente mai rafinate de algebră – nu înseamnă că trebuia doar să le explic ce înseamnă DAE și cum să calculeze o rată bancară. Cu genul acesta de gândire, strigând că nimic nu mai trebuie, vă condamnați copiii. Și apoi vă veți mira de ce X are mai multe șanse decât copilul dvs. Știți de ce? Pentru că părinții lui X, când vor sesiza că s-a distrus intenționat învățământul public, îi vor plăti o școală privată unde se va face carte, nu circ.

    • Tibi spune:

      Obiectivul educatiei este (ar trebui sa fie) dobandirea unor abilitati intelectuale si practice, menite sa asigure suportul existential al individului in cadrul societatii.
      Educatia romaneasca are ca obiectiv indobitocirea populatiei pentru a putea fi controlata.

      Restul sunt povesti.

  10. "Putem fie sa incepem sa muncim la fel de mult precum chinezii, fie in curand toti vom munci pentru chinezi". spune:

    Amintim ca fostul ministru al Educatiei Mircea Miclea a declarat pentru HotNews.ro in cadrul dezbaterii “Este matematica predata in scoala prea grea?” ca “in momentul de fata la Berkeley, cu date precise, 35% din studenti sunt asiatici. Mult peste ponderea populatiei asiatice din Statele Unite”.

    “Statistic vorbind, la nivel mondial, peformantele cele mai avansate le au asiaticii, in primul rand chinezii. E o predispozitie legata de limba pe care o utilizeaza si de modul in care numesc numerele, dar si de faptul ca au deprinderea de a munci, spun autorii acestor studii. Au deprinderea de a munci constant. Ei chiar fac analiza modului de a munci la orez. Oamenii care cultiva orez lucreaza in medie in jur de 12-14 ore pe zi. Sute de mii de ani de lucru constant lasa urme pe creier si incepi sa ai aceeasi atitudine fata de orice sarcina”, a explicat pentru HotNews.ro fostul ministru al Educatiei.

    Potrivit lui Miclea, “chinezii care merg in Statele Unite cand intra in clasa I au cu 15 puncte la testele de inteligenta mai putin decat americanii nativi. In clasa a VI-a au cu 10 puncte peste. Principalul factor este faptul ca ei lucreaza cam de doua ori si jumatate mai mult decat americanii. Reusita lor academica este vazuta ca fiind reusita intregii familii, nu numai a lor ca indivizi. Familia intreaga se mandreste cu chestia asta, asa e cultura lor. Si atunci sunt si mai motivati. Bref: Chinezii au performantele cele mai ridicate”.

    Fostul ministru al Educatiei a vorbit si despre efectele succesului elevilor la scoala. “Efectul este pe termen lung. Efectul unei discipline nu trebuie masurat numai pe notele care se obtin sau pe olimpiadele internationale, ci pe termen lung. Ce produce ea in economie? Or matematica aceasta avansata a produs IT-ul. Or IT-ul chiar este vizibil, la noi, iar asta se datoreaza in primul rand matematicii. Din pacate, se putea dezvolta si mai mult. Moisil a facut primul institut de informatica din lume, una dintre cercetarile lui este logica matematica. Dar din pacate ce a inceput el sa construiasca atunci a fost dupa aceea stricat in ultimii ani ai lui Ceausescu, cand s-au redus drastic institutele”, a declarat Mircea Miclea.

    “Deci vreau sa cred ca este in continuare un atu si e pacat cand avem atat de putine atuuri sa renuntam la el. Chiar cu pretul ca unii oameni sa spuna ca e prea greu. Da, dar este un atu, ne creste vizibilitatea, atrage investitii straine. Pana la urma se leaga de bani toata povestea aceasta. Nu trebuie cedat aici si nu sunt de acord sa negociezi populist dificultatea subiectelor”, a incheiat fostul ministru.
    http://www.hotnews.ro/stiri-international-14650547-dezbatere-dura-marea-britanie-reforma-educatiei-ministrul-vrea-introduca-anul-viitor-zile-mai-lungi-scoala-vacante-mai-scurte-putem-fie-incepem-muncim-fel-mult-precum-chinezii-fie-curand-toti-vom-munc.htm

    • Gelu Sabau spune:

      Multumesc pentru comentariu. De acord in mare parte cu cele spuse. Si eu cred ca deprinderea de a muncii si motivatia conteaza cel mai mult. Chinezii le au pe ambele. Legat de motivatie, cred ca aceasta scade in general in mod proportional cu bunastarea din societate. Cu cat societatea e mai satisfacatoare din punct de vedere material, cu atat motivatia de a obtine mai mult scade. Asta se observa si atunci cand, spre exemplu, esticii ajung sa studieze in Occident, sunt mult mai motivati comparativ cu colegii lor de acolo…

      • Dan G spune:

        @ Gelu Sabau (02/12/2016 la 13:10)

        Am colegi de departament / srviciu si chinezi (ca si alte natii); este adevarat ce ati spus despre “dragostea lor de munca”.

        Doar as mentiona despre chinezi (si ingeneral asiaticii fata de europeni sau nord-americani) : sunt foarte individualisti; ei doresc sa afle (si insista sa afle) cat mai multe informatii de la tine dar cand le ceri orice ajutor/idee, intotdeauna sunt refractari s-o faca chit ca tu stii ca pot s-o faca avand experienta dintr-un proiect (similar) implementat de el.

  11. Kurt spune:

    Ce trebuie să exprime examenul de bacalaureat azi? Talentul individual al elevului e descoperit, sprijinit, dezvoltat și lăsat să se exprime în liceu? Relația elev-dascăl? Care dascăl se preocupă direct cu talentul individual al elevului in orele normale și în ore facultative (lucrări, lecții, exerciții, ore pentru olimpiade de matematică, fizică…). Orientarea spre „lecții” nu e satisfăcătoare (de ce Finlanda are învătămînt / educație de excelență?). Inclinația elevului se descoperă și se antrenează în anii de liceu? Este așa 2016?

    …. „….. este potrivită o măsură legislativă, prin care statul își exercită autoritatea sa, pentru a reglementa timpul necesar pregătirii zilnice a unui elev ? Reflectând asupra problemei, recunosc că nu am putut găsi argumente favorabile. Decizia mi se pare nepotrivită,… „……

    Telul învățămîntului și pedagogia s-au schimbat în mod îmbucurător după 1989. Tocitul și învătarea pe de rost nu mai sunt UP TO DATE cu „brain stormingul” de azi. Dascalul il ascultă pe elev, ca și colegii… fără comentarii!.. ascultă și respectă cele spuse … „brain storming”…! Inițiativa, libera expresie sunt astfel antrenate în mod benevol. Inclinația elevului spre matematică- fizică, filologie- psihologie, chimie- biologie, sport etc. se pot testa în liceu. Posibilitatea de orientare, antrenarea aptitidinii de a lua decizii proprii, deci orientarea spre un studiu universitar sau începerea unei activități economice, artistice etc., este o sarcină a școlii. Bacalaureatul ar trebui să însemne și o primă orientare pentru anii viitori a absolventului (Sapere aude- domnul ministru la Timisoara- TM2021- aveți curaj să vă folosiți de … … I. Kant…). Modelul „francez” cu materie multă insușită „automat”?

    ……….. „ …………. Că autoritatea școlii s-a diminuat față de trecut, este un fapt lesne de constatat. În parte, acest fenomen se datorează faptului că azi educația școlară nu este neapărat direct proporțională cu ascensiunea socială, dar și faptului că societatea, per ansamblu, a devenit mult mai liberală și mai reticentă față de ideea de autoritate, inclusiv cea a profesorului…. „……

    Cum se orientează un absolvent de liceu 2016 în țară, în UE, în lume? Cîte limbi cunoaște cursiv? In ce constau „skills” aptitudinile lui deja testate și antrenate?
    Prefer o lectură oreintată spre un patrimoniu universal. Era digitală oferă posibilități excelente pentru fiecare copil în țară. Liceul ar trebui completat cu literatură universală. Accesul la celalalte limbi, literaturi și tradiții din liceu usurează comunicarea în UE (vecinii în UE 2016 sunt peste 100 de ani … tot vecini…) și în lume mai tîrziu.

    … „… Apoi, toată lumea știe că în România există o industrie a meditațiilor. Acestea funcționează în regim de piață liberă, am putea spune, fiecare profesor avându-și cota sa, în funcție de importanța materiei și de faima sa personală. Fenomenul este de înțeles și este totodată acceptat de către societate…. „…..

    Era digitală oferă posibilități bune pentru copii la sate, în localități mici sau în familii unde părinții nu se preocupă de copii. Statul are digital capacități enorme de emisiuni TV digital (cablu de telefon e de ajuns) liber la dispoziție (tehnic) pe care le poate folosi pentru școală, educație, învățămînt, știință, cercetare și inovație. Lecții de laborator de chimie la TV m-au convins că fiecare elev poate întețege cele prezentate la Laboratorul chimie TV. La fel lecții de laborator de fizică, de biologie etc. Limbile moderne la fel se pot antrena în stadii diferite ( după stadii: anul 1, anul 2, anu 3… am colegi dascăli care au predat limbi…) la lectii TV (văd cele de franceză și engleză- e plăcut și fascinant…).

    Lumea se schimbă pe zi ce trece. Universițătile mari de excelență (Stanford SUA cu 8 studenti la un profesor, Cambridge UK cu Stephen Hawking… ETH Zürich….), companiile mari / americane: Google, Microsoft, Amazon, Facebook se preocupă cu viitorul, cu viitorii clienți ( client first, firm second, my self third…. teamwork…). Smart home/casa conectată digital, smart city/tot orasul public conectat digital, mașina fără șofer, miniavione de transpoort pachete mici la domiciliu, tehnica genetică, cercetarea spațială și astrofizica (big frezze- înghețăm încet, materia neagră- energia neagră..) sunt domenii unde studiul din liceu și de la Universitate trebuie ținut la nivel universal, cu lectii JUST IN TIME nu numai la software. Cunoștiințele de engleză (franceză, spaniolă, germană…) se pot antrena la școala primară, în liceu ( ar trebui examen de literatură universală la bacalaureat…. de limba engleza.. deci mai multe examene, dar cu un profil de lecții și o cantitate de materie predată orientată spre țelul dorit… idei mai sunt !!…) pîna la Universitate si doctorat. Am încedere în tinerii citoyeni români, în talentul și aspirațiile lor.

    Elevii, studenții sunt viitorul țării și al lumii. Brain drain (1941-1989 au fost eliminați 1,5 milioane de citoyeni de către regimul de la București… confruntare, eliminare, purificare etnică, românizare… casta politico- administrativă de la București 1919-1939-1989 e fixată pe coliziune, amputare și eliminare…. înseamna economic, cultural, tehnic.. 2016… . ). permanent e un risc…

    România are de ales 2016.
    Sperăm în mai bine.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gelu Sabau


Gelu Sabau

Lector universitar. Doctor în Filosofie, Universitatea București - Stagiu de cercetare, Ecole Pratique des Hautes Etudes, Paris, Section Sciences Religieuses - Stagiu de cer... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)