joi, martie 28, 2024

Câteva cuvinte la moartea lui Cristian Țopescu

Nu am pregătirea necesară spre a mă pronunța în cunoștință de cauză asupra indiscutabilelor competențe profesionale de comentator sportiv ale lui Cristian Țopescu.
Tocmai de aceea unor aprecieri de circumstanță și, mai mult ca sigur, diletante îmi ingădui a face loc apelului memoria mea de telespectator fidel al Televiziunii Române . În scrierea istoriei căreia Cristian Țopescu deține un loc de primă mână.
Iată, îmi amintesc că în vara anului 1970, atunci când TVR transmitea live, noaptea, Campionatul de fotbal din Mexic copilul care eram i-am admirat deja capacitatea ieșită din comun de a le induce telespectatorilor sentimentul că se aflau aievea acolo, la El Mundial,pe stadionul Jalisco.
În anii 70, în vremurile în care România făcea legea în handbalul european și mondial, marii sportivi ai vremii, indiferent că se chemau Cristian Gațu, Gheorghe Gruia, Valentin Samungi sau Cornel Oțelea, îl socoteau pe Cristian Țopescu ca făcând parte din echipă. Îmi este și acum viu în minte comentariul vibrant de la marea victorie din finala Campionatului mondial de handbal de la Paris, de la începutul primăverii anului 1970. Excepționala implicare emoțională a lui Cristian Țopescu. Pasiunea concentrată din ultimele minute ale meciului, atunci când se hotăra victoria. Pariez că a făcut parte dintre cei care au decis-o. Simbolic, desigur.
La două săptămâni după aceea, TVR le-a făcut pe plac telespectatorilor și a redifuzat înregistrarea meciului. dl. Țopescu a intuit posibilitatea semi-eșecului fiindcă orice s-ar spune altfel te uiți la o competiție sportivă al cărui rezultat îți este deja cunoscut. A avut atunci o idee extraordinară, așa cum numai un mare om de televiziune ar fi putut să aibă. A vrut să recreeze perfect atmosfera din miraculoasa zi a victoriei. A intervenit la conducerea de atunci a Televiziunii ca anunțul care vestea începutul transmisiei să fie făcut de aceeași crainică (Lia Mărăscu) pe care a rugat-o să poarte exact aceeași vestimentație. Dl.Țopescu a făcut ceea ce se cheamă un intro, a încălcat toate tabuurile, s-a ridicat în văzul nostru, al tuturor, de pe scaun și i-a făcut loc Liei. Care, evident, necontrafăcut emoționată, a contribuit în felul ei la instaurarea iluziei mai mult decât necesare că totul se decidea iarăși sub ochii noștri. Ajutați să observe și să savureze esențialul grație acuității privirii și acurateței comentariului lui Cristian Țopescu.
Și tot în anii 70, pe vremea când aproape că nu era finală a Cupei Davis în care să nu joace România, copiii, cu rachete improvizate, se jucau nu numai de-a Țiriac și de-a Năstase, ci și de-a Cristian Țopescu.
Evoluțiile unor Gabrielle Seifert sau Peggy Fleming, marile patinatoare ale acelorași miraculoși ani 70, când asupra României nu se lăsase iarăși atotputernicia distrugătoare a ideologiei comuniste în forma ei cea mai aspră, păreau parcă și mai grațioase însoțite de comentariile dar și de tăcerile d-lui Țopescu. Fiindcă marele jurnalist de televiziune deținea această știință rară de a aprecia când vorbele ar putea fi inutile, deranjante. Când mult mai elocvente sunt tăcerile. Care acompaniau perfecțiunea mișcărilor, a gesturilor, frumusețea muzicii pe care am convingerea că dl.Țopescu știa să o savureze ca nimeni altul.
Îmi mai amintesc exuberanța cu care a comentat Cristian Țopescu evoluțiile de vis ale Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, dar și felul sobru în care a anunțat comentatorul retragerea echipei de gimnastică a României de la o competiție moscovită în care regulile sportului și ale demnității fuseseră grav încălcate.
Către finele aceluiași deceniu, alături de Tudor Vornicu și de Ileana Vlad, Cristian Țopescu a creat o emisiune de sâmbătă după-amiaza de excepție. Se numea De la A la Infinit. Atunci a apărut dl.Țopescu pe ecran mai des ca niciodată. Atunci l-am văzut înșirându-și pe măsuță teancuri nesfârșite de fișe care demonstrau că fiecare comentariu era pregătit cu o minuție exemplară.
Au urmat nenorocirile în cascadă. Mai întâi cuiva nu i-a mai plăcut nici titlul, nici conținutul emisiunii. Comuniștii nu se împăcau deloc cu infinitul, se știe, ei lucrau cu termene clare. Programul acela minunat de sâmbătă după-amiază a primit un titlu fără relevanță- Mozaic cultural- artistic-sportiv- pentru ca abia ceva mai târziu, la insistențele lui Tudor Vornicu, să se îngăduie genericul La sfârșit de săptămână.
Pe urmă cuiva nu i-a mai plăcut nici de Cristian Țopescu. După meciul Suedia –România din 1983 a fost trimis ofițer de presă la clubul Steaua, iar numele lui a mai putut să apară doar ca semnatar al unor articole din Flacăra. O excepție a fost un meci al clubului Steaua. Dacă îmi amintesc bine, crainica nu a avut voie să-i anunțe numele, lui i-a fost refuzat dreptul să se prezinte. Câtă stupiditate la decidenții vremii!

Mi-l amintesc și acum pe Cristian Țopescu cu câtă emoție a apărut în primele zile ale Revoluției, în uniformă de ofițer, în studioul 4. Și-a reluat apoi în TVR îndeletnicirile, a încercat să fie un factor de echilibru, a comentat sport pe mai departe, nu s-a lăsat momit de politică atâta vreme cât a slujit Televiziunea publică, a știut când a sosit vremea să nu mai comenteze fotbal. A abandonat comentariile la acest sport în primul rând din considerente morale.
A deținut, la un moment dat și pentru puțină vreme, funcții în ierarhia TVR nu fiindcă ar fi fost ahtiat după titluri, ci pentru că așa i-au cerut colegii și telespectatorii. Care sperau că prezența lui la etajul 11 al instituției reprezintă o garanție a profesionalismului și echidistanței. Atât cât i-a stat în putință a făcut ca lucrurile să stea astfel.
Repeta ori de câte ori avea ocazia că TVR avea menirea să informeze, să distreze, dar și să facă educație. Cât de dezamăgit trebuie să fi fost Cristian Țopescu în aceste ultime zile ale vieții văzând și auzind ce se întâmplă acum la vârful TVR. Și cât de mare a fost ofensa adusă memoriei teleastului de însăși Televiziunea Română care i-a permis unui fals jurnalist, unui intrus politic precum Ionuț Cristache să îl omagieze.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogul adevărul.ro

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Domnule Morariu, apreciez mult articolele Dvs. Cel de mai sus nu face excepţie. Dar…Atenţie la „mici” detalii! În acest caz, de notorietate! Stadionul Maracana este in Brazilia, în Rio de Janeiro. În rest, sincere felicitări pentru modul în care l-aţi evocat pe Cristian Ţopescu!

  2. S-a mai stins inca unul dintre oamenii care mi-au marcat cumva adolescenta. De cate ori Nationala Romaniei avea meci la Cupa Mondiala, in anii ’90, in acea zi parca as fi dat un examen de admitere la facultate. Emotiile incepeau undeva dimineata si atingeau apogeul seara, cand abia asteptam comentariul lui Topescu. Imi spuneam ca daca nu comenteaza el, echipa are ghinion. O voce unica ce nu a avut egal nicicand.
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

  3. Cu o singura observatie( stadionul din Guadalajara se numeste Jalisco) sunt de acord cu dumneavoastra.Am pierdut un mare OM: de televiziune,profesionist, ofiter al Armatei Romane,un caracter deosebit si un ”educator” in ale sportului -in comentariile lui nu de putine ori facea educatie sportiva explica regulile jocului sportiv unui public in mare parte nestiutor.Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

  4. Cronologia mea biologica fiind in perfecta concordanta cu aceea a autorului depun marturie de conformitate pentru fiecare dintre episoadele relatate de domnia sa. Cred ca doar ”reconstituirea” finalei handbalistice am ratat-o.
    Insa finala pe bune am vazut-o. Domnule Morariu trebuie sa recunoasteti si Dvs ca l-ati omis nejustificat din enumerarea gigantilor handbalisti pe Cornel Penu – portarul care ii hipnotiza pe iugoslavi si pe redegisti facandu-i sa rateze de la 7 metri.
    *** In mod special m-a emotionat referirea la TACERILE LUI TOPESCU. Una a fost la inceputul Olimpiadei de la Moscova . In programul de deschidere a existat si un moment in care dansau pe rand trupe folclorice din toate cele 14 sau 15 republici componente ale Uniunii Sovietice. Cristian comenta spumos fiecare dans , descria costumele etc.
    Cand insa pe gazon au intrat in iures moldovenii nostrii comentariul a incetat.
    Se dansa acolo sub ochii nostrii romaneste – ce naiba sa mai adaugi ? ”O revarsare de sunet si culoare” a concluzionat voit banal Topescu cand momentul s-a incheiat si – era clar ca si el , ca si noi , ii blestema in gand pe ocupanti.
    *** Si sa nu-mi spuneti ca acea tacere ar fi fost o forma de lasitate . Nici vorba ! Dupa cateva zile , intr-una dintre finalele la gimanastica rusii au influentat brutal arbitrajul nedreptatindu-le pe fetele noastre – iar Topescu a intrat si ne-a bagat si pe noi, in transa , facandu-i cu ou si cu otet acolo la ei acasa in capitala lor.
    Asa ceva din partea unui tip atat de elegant si de ingrijit in manuirea cuvintelor era un eveniment. De altfel , daca tin minte bine , delegatia de gimnastica a Romaniei a si fost retrasa in semn de protest , iar daca alunecosul de Ceausescu a decis asta , sunt sigur ca intr-o mare masura , a fost ”contaminat” si ”manipulat” de inflacararea indignata a lui Cristian. Desi acum poate parea un episod insignifiant , trebuie amintit ca tarile vestice NU AU PARTICIPAT la acea Olimpiada – erau relatii incordate – asa incat faptul ca niste romani, printre care si Topescu, au miscat in front le-a picat destul de greu liderilor sovietici. Multumesc pentru ca articolul ne ofera cadrul pentru un omagiu neformalist adus unui om cu adevarat exceptional.

    • @ Cristi Popescu Scuze pentru confuzie . Intradevar retragerea echipei de gimnastica a avut loc la Praga. S-a intamplat de mult iar eu am tinut minte ca tot scandalul a fost provocat totusi de un rus – Iuri Titov , seful Federatiei Internationale care a transat o disputa dintre arbitrii intervenind RUSESTE sub ochii camerelor de luat vederi. Mi-am imaginat ca o astfel de grozavie ruseasca putea fi comisa doar la ei, la Moscova…
      Exista o relatare a momentului http://adevarul.ro/news/sport/scandalul-secolului-gimnastica-fost-retrase-nadia-colegele-concurs-ordinul-ceausescu-1_58f0aecd5ab6550cb840d0ac/index.html
      dar aceea este facuta de un domn Vieru, sef prin gimnastica romanesca care a considerat ca e mai de bon ton sa omita mitocania rusului si sa scoata in evidenta ce DICTATOR era Ceausescu care retragea sportivii. Chestie de gust. Chiar si Vieru confirma , in limita viziunii sale de sluga corecta politic ca Topescu a fost actor principal in acel scandal despre care eu prefer sa retin ca a fost nu ceausist ci anti rusesc.

  5. Retragerea echipei de gimnastica a avut loc la Campionatele Europene de la Praga in 1977, nu in Rusia ! De asemenea, in debutul articolului, acordul corect este „”copilul care eram i-a admirat …” si nu „i-am admirat …”

  6. Dumnezeu sa il odihneasca! Cristian Topescu a fost un mare roman si a facut comunismul mai suportabil prin comentariile sale pline de suflet la meciurile de fotbal ale nationalei si la olimpiada, cand echipele Romaniei intrau in competitie la gimnastica feminina.

    Jurnalismul sportiv este mult mai sarac la trecerea lui in nefiinta.

  7. Depănaţi dle Morariu amintiri foarte frumoase şi (într-un mod rareori întâlnit) adevărate în memoria celui ce ne făcea adeseori pielelea de găină, în special prin tăcerile sale pline de substanţă. Tulburătoare sunt şi cele 15 minute dedicate de Radu Banciu acelui Cristian Ţopescu pe care l-a cunoscut într-un mod atât de personal. Rareori aduce Banciu astfel de elogii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro