Home » Educatie »Opinie »Reactie rapida » Citesti:

Câteva lucruri despre Consiliul Naţional de Management de Programe

Virgil Iordache august 8, 2018 Educatie, Opinie, Reactie rapida
1 comentariu 710 Vizualizari

Deoarece Ministerul Cercetării în comunicatul său afirmă în mod fals că odată cu dispariţia Consiliului Naţional de Management de Programe (CNMP) “a fost eliminată competitivitatea în cercetare” aş vrea să relatez din interior câteva lucruri despre felul cum se gestionau proiectele de cercetare de către acest organism.

În cariera de cercetător am scris şi făcut managementul de proiect pentru pentru trei astfel de poiecte în parteneriat, două la prioritatea mediu şi unul la prioritatea agricultură. Condus de mine ca director a fost un proiect de la agricultură, cu pagina web aici: http://www.metagro.cesec.ro/.

Voi menţiona disfuncţionalităţile în ordinea în care surveneau în managementul ciclului de proiect, de la scrierea proiectului la livrarea rezultatelor, fără a menţiona persoane sau instituţii.

În faza de aplicare sub conducerea CNMP se putea redeschide de către persoane cu relaţii platforma după depăşirea termenului limită pentru a se înlocui descrierea proiectului cu una mai bine scrisă, dacă se observau erori în redactare care ar fi periclitat punctajul.

Evaluarea proiectelor se făcea exclusiv de către cercetători români. Unii membri ai echipei de cercetare primeau telefoane de la unii evaluatori ca să confirme dacă sunt în mod real în echipa respectivă, nu introduşi fără acordul lor, ca să se ştie dacă evaluarea trebuie să fie pozitivă sau nu. La conferinţe ulterioare contractării unii evaluatori comunicau discret că au avut proiectul tău la evaluat şi au dat un punctaj bun.

În faza de implementare un prim aspect caracteristic sub managementul CNMP a fost reducerea discreţionară a bugetelor proiectelor după contractare. Bugetul total contractat la fiecare dintre ele a fost de circa 2000000 lei. Reducerea bugetelor până la finalul contractelor a fost de 40-60%. Reducerea erau făcute în mod egalitarist, fără nici o legătură cu performanţa proiectelor. Prezentarea publică a rezultatelor proiectelor exista ca activitate, dar nu influenţa în nici un fel deciziile de alocare a fondurilor.

Un al doilea aspect caracteristic era încălcarea contractului prin amânarea avansurilor către instituţii la începutul anului până în luna aprilie, timp în care apăreau presiuni majore în instituţii cu plata salariilor cerându-se explicit concedierea tinerilor angajaţi pe perioadă determinată. Mulţi dintre ei plecau din proprie iniţiativă.

Costurile indirecte (regiile) se puteau modifica de la aplicare la contractare sau pe durata contractului. O instituţie care câştiga un contract cu o regie de 25% putea să îl contracteze cu o regie de 50%, diminuând cheltuielile efective de cercetare. Atenţionarea de către institţia coordonatare primea ca răspuns că se va refuza semnarea contractului în alte condiţii. Atenţionarea CNMP primea ca răspuns că nu poate face nimic şi că trebuie acceptată situaţia.

Dacă o instituţie nu cheltuia sumele de cercetare prin lipsa activităţii putea să facă o relocare de la echipamente care trebuiau achiziţionate, de exemplu, la regie şi să raporteze că indicatorii financiari au fost atinşi. Din sumele mutate la regie se plăteau ulterior salarii pentru activităţi de management sau, dacă se dorea păstrarea echipei, se susţineau angajaţii pe perioadă determinată în perioada de la începutul anului până intra avansul de la CNMP.

Toate rapoartele erau pe hârtie şi puteau avea dimensiuni enorme de sute de pagini. Nu exista o raportare explicită a publicaţiilor ştiinţifice internaţionale şi o verificare a menţionării contractului şi agenţiei ca sursă de finanţare a producerii acelei publicaţii. Nu exista nici un mecanism funcţional de control al veridicităţii celor raportate de către CNMP şi nici intenţia de a verifica. Unele instituţii raportau aceleaşi lucruri sau puţin prelucrate la mai multe contracte. Am întâlnit situaţii când un partener a raportat acelaşi lucru cu alt partener fără să fi avut în intenţie pentru că preluaseră amândoi informaţia din aceeaşi teză de doctorat publicată deja, unul direct, iar altul dintr-o lucrare de licenţă în care se plagiase.

Partenerii care doreau să raporteze date false o puteau face fără să existe nici un mecanism funcţional de eliminare a lor din consorţiu. Singura soluţie era evitarea pe viitor a unor astfel de parteneri.

Atmosfera generală era că nu te împiedica nimeni să faci cercetare serioasă în acest context, dar nu aveai dreptul să ceri altora pe care îi coordonai să facă la fel. Rezultatele bune era binevenite, deoarece cu ele cercetătorii şi instituţiile neproductive erau acoperiţi în cadrul acestor proiecte evaluate ca întreg. Erau binevenite şi pentru CNMP, care putea arăta că există şi rezultatele bune în unele proiecte din cadrul programelor finanţate, iar programul de finanţare evaluat ca întreg avea indicatorii de rezultat scontaţi.

Acesta este modul în care erau cheltuiţi banii publici despre care Ministerul Cercetării şi Inovării spune că era un mod competitiv. În opinia mea este fals că “a fost eliminată competitivitatea în cercetare”. Banii publici erau cheltuiţi în mod ineficient şi ineficace.

Nu ştiu ce se doreşte să facă noul CNMP şi mi se pare important ca cercetător şi cetăţean român să nu se revină la situaţia din trecut.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. Zev spune:

    Nici nu stiu ce sa zic, conceptul de Consiliu National pentru Managementul de Programe pe mine ma lasa masca. Mai ca m-as duce sa mai citesc cum functioneaza struto-camila, dar am asa o angoasa. Poate gresit, dar sunt obisnuit cu ideea ca o data bugetul pe un program e aprobat, si tu ca PM iti atingi milestoneurile, nu-ti umbla project/program sponsorul la finantare. Sunt batran si depasit, trebe…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


E randul tau

Sunt câteva căi de urmat, în paralel: 1. Pentru Jandarmerie - declanşarea imediată a anchetelo...

de: Petre Opris

la "Scrisoare către un pesedist/o pesedistă"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

august 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)