vineri, martie 29, 2024

Câteva observații finale despre anul 2018

Cum a fost, de fapt, din perspectiva lui Dragnea și a PSD anul 2018? Bun, prost sau cenușiu? I-a reușit lui Dragnea operațiune de încălecare a țării și de transformare a ei în pașalâc?
La o primă privire, numitului Dragnea Nicolae Liviu și social-democraților români totul le-a mers din plin în trecutul an 2018. Infractorul din Teleorman, repetentul de la Politehnica bucureșteană a izbutit să se mențină la conducerea partidului, în ciuda celor care, în cel puțin trei rânduri, i-au profețit sfârșitul, iar partidul a reușit să păstreze guvernarea, aflată, teoretic, la a treia încercare de identificare a unui prim-ministru cât de cât capabil. În realitatea tot mai slugarnic în raport cu același El Lider Maximo. Și mai defectiv de orice urmă de personalitate.
Președintele Iohannis a ratat, la mijlocul lui ianuarie 2018, ocazia de a trimite la plimbare o coaliție de guvernare incapabilă să guverneze, preocupată fiind în exclusivitate de schimonosirea legilor justiției și de salvarea de la închisoare a lui Dragnea și, cine știe? chiar și a lui Călin Popescu-Tăriceanu. Același președinte încearcă acum, printre altele, și din motive electorale, dorind cu ardoare un al doilea mandat de 5 ani la Cotroceni, să își repare, pe cât posibil, greșeala. În 2019 vom afla dacă va izbândi sau nu. Asta dacă nu cumva are dreptate Andrei Caramitru care, într-o postare pe facebook din data de joi, 3 ianuarie, socotește că schimbarea intempestivă a șefului ANAF cu doamnă Mihaela Triculescu înseamnă recunoașterea faptului că România a intrat în faliment.
Dragnea, cu ajutorul sculei mizerabile cu numele de Tudorel Toader, a izbutit demiterea șefei DNA, d-na Laura Codruța Kὄvesi, și nu e deloc exclus ca în săptămânile sau lunile următoare, cu ajutorul aceleiași mizerabile scule, o pârjoală moldovenească alterată, să îl concedieze și pe procurul general al României, dl. Augustin Lazăr. Are de partea sa atât de politizata Curte Constituțională prezidată de un ins cu numele de Valer Dorneanu, fost membru și dregător PSD de frunte și valet necondiționat al partidului și al șefului acestuia.
Același Liviu Nicolae Dragnea a schimbat cum i-a fost voia completele de judecată, a utilizat, a dus la perfecțiune metoda de tergiversare a situației sale personale din justiție, metodă pusă la punct de un alt bandit de mare clasă, numitul Voiculescu Dan. Așa se face că președintele social-democraților români încă este liber și își îngăduie să sfideze justiția și pe cetățenii cinstiți ai României.
Cu ajutorul presei aservite, a furajaților din banii PSD care pretind a fi formatori de opinie ori că fac sondaje de opinie, Dragnea a reușit să ducă de nas o consistentă parte a populației. Care continuă să dea crezare discursului lui naționalist, xenofob, anti-european, anti-bănci și anti-naționale. Discurs a cărui întruchipare perfectă în fapte este Ordonanța de urgență cu așa-zisa taxă pe lăcomie, ordonanță creată de binomul Teodorovici-Vâlcov și votată de întreg guvernul României.
Dragnea s-a descurcat și la capitolul negustorie. A cumpărat cu funcții de miniștri pe doi dintre opozanții săi. Sau care au jucat rolul cu pricina. Adică pe d-na Ecaterina Andronescu și pe dl. Niculae Bădălău. Fapt simptomatic pentru valoarea umană și morală a celor care reprezintă astăzi partea vizibilă a PSD.
Pe de altă parte, cred că are dreptate sus-menționatul Andrei Caramitru care într-o postare pe facebook, preluată zilele trecute de Newsweek România, susține că în 2018 lui Dragnea nu i-a ieșit, de fapt, nimic. Adică. D-na Kὄvesi continuă să dețină o poziție-cheie în arhitectura Procuraturii generale, dl. Augustin Lazăr este încă în funcție în fruntea aceleiași instituții, marioneta cu numele de Adina Florea nu a fost numită la șefia DNA, de unde și încercarea disperată a ambuscatului din fruntea Ministerului Justiției de a transfera în politica metoda împrumutată de la loz în plic mai trage o dată. Nu au fost adoptate modificările la Codurile penal și de procedură penală, și aceasta în ciuda avertismentelor disperate ale lui Dragnea și ale etern caraghiosului clovn Codrin Ștefănescu. Nici vorbă despre o ordonanță de urgență care să vizeze amnistia și grațierea.
Și, mai presus de toate, dezastrul economic al țării. Pentru care, la un moment dat, și Dragnea, și Tăriceanu, și PSD, și ALDE vor trebui să dea socoteală. Degeaba vor trimite iarăși să îi apere jandarmii, o armă care s-a acoperit de rușine la data de 10 august din cauza aceluiași Dragnea.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Interesant articol. Intr-adevar, unele i-au iesit, unele nu. Clica de penali din toate partidele il sustin cu speranta gratierii si a continuarii mentinerii controlului asupra robinetului de bani. Ca gastii de penali le-au iesit sau nu combinatiile e prea putin important in raport cu pretul platit de noi, restul oamenilor normali, muncitori si captivi: datorii uriase, masuri economice dubioase, inflatie, sanatatea si educatia praf, infrastructura aminata la Pastele Cailor… Noua, noua nu ne-a iesit nimic!

  2. Subtil domnul Dragnea. A lasat impresia ca tara este distrusă, insa numai in aparenta. In fine…asa pot sa zic si eu ca Viorica este o blonda sexy in fusta mini, insa stiu ca nu este adevarat. Putem sa ne imaginam orice despre guvernantii nostri, insa realitatea este alta.

  3. Efectele politice ale anului 2018 sunt concluzionate exhaustiv ! Problema este ca nu cunoastem
    cauzele. Altfel spus, jocul papusilor este perceptibil, papusarul este invizibil si nu poate fi identificat. Avem scenarii posibile, multa dezinformare,nimic sigur!!
    In alta ordine de idei, nu apare oferta electorala. Riscul este sa voteze doar electoratul captiv
    ceea ce inseamna perpetuarea dezastrului…….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro