Home » Opinie » Citesti:

Câteva observații în jurul „cazului” Mihai Șora

Dorin Dobrincu octombrie 5, 2019 Opinie
58 comentarii 8,537 Vizualizari

Prin apariția în reclama de la eMAG, Mihai Șora a stârnit, involuntar, o întreagă campanie împotriva sa. De la stânga (extremă) la dreapta (extremă) mulți indignați s-au apucat să-i scormonească trecutul și să dea lecții despre cum trebuia se poarte Șora în trecut, ce (nu) trebuia să facă în ultimii ani sau zilele acestea. Și l-au asociat cu personaje odioase din istoria recentă, i-au atribuit calități pe care nu le-a avut, l-au făcut responsabil moral de fapte pe care nu le-a comis. S-au rostit jumătăți de adevăr, cel mai adesea fără punerea în context, s-au inventat fapte, s-au făcut comparații nepotrivite.

Un prieten m-a întrebat ieri ce cred despre acest caz, pornind de la comentariul public al unei cunoștințe comune. Am încercat să răspund pe scurt.

Polemica publică în jurul lui Mihai Șora ne-a arătat că se adâncesc faliile în jurul memoriei celui de-al Doilea Război Mondial și în jurul comunismului. Interpretările istorice țin, ca toate interpretările, de altfel, de faptele existente și de valorile celui care scrie/spune, care interpretează. Cu toate reținerile unora sau altora, o interpretare contextualizată ne duce la concluzia că a lupta contra nazismului în Franța ocupată, în 1940-1944, însemna să fii de partea bună a lucrurilor acolo. Pentru că țara nu era liberă, pentru că germanii erau ocupanți, pentru că naziștii îi arestau și deseori îi împușcau pe cei care li se împotriveau, pentru că îi exterminau pe evrei.

Lucrurile puteau fi diferite în alte locuri. Spre exemplu, în Polonia ocupată și de germani, și de sovietici, să fii împotriva acestora însemna să fii în ambele cazuri de partea bună a lucrurilor. Deși unii polonezi au fost comuniști în timpul războiului și i-au slujit pe sovietici, alții, dimpotrivă, au fost și contra acestora din urmă, dar și contra germanilor. Armia Krajova (Armată Internă, Armata Teritorială), principala organizație poloneză care lupta contra ocupanților pe teritoriul național, a fost și antinazistă, și anticomunistă/antisovietică, deși în vara anului 1944 a încercat să colaboreze cu Armata Roșie pentru a scăpa de germani. Asta nu l-a împiedicat pe Stalin să distrugă principala organizație poloneză de rezistență.

Precizările legate de prezența lui Șora în Ministerul Afacerilor Externe de la București, la începuturile regimului comunist, sunt necesare. Șora nu a fost un activist politic, dar faptul că venea din Franța, că figura ca membru al Partidului Comunist Francez (nu știm dacă a și a fost cu adevărat, eventual dacă a fost convins sau fusese un act formal), că era căsătorit cu o evreică (iar evreii fuseseră vânați cu obstinație de naziști și duși în lagărele de exterminare din Germania și Polonia), ei bine, toate acestea reprezentau o „garanție” că putea fi folosit cel puțin pe poziții tehnice în aparatul de stat. Politizat, desigur. În această vreme, da, unii dintre vechii angajați din MAE erau epurați. Fie pentru că erau legați de vechile partide, fie pentru că fuseseră apropiați de anumiți miniștri sau oameni politici condamnați deja de comuniști. Epurările începuseră în anii dinainte, iar după instalarea Anei Pauker în fruntea MAE ele s-au extins. De altfel, ea însăși avea să fie epurată de niște staliniști mai abili – în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej – în 1952, ceea ce a implicat și înlăturarea din fruntea Externelor.

A-l face pe Șora un secondant al lui Pauker este retorică ieftină. Indignare de antena3, criticatac sau radicalism de tip facebook. Cu excepția unei scurte perioade în care a fost angajat la MAE ca funcționar, omul a lucrat doar în edituri, a inițiat colecții, a publicat cărțile altora, inclusiv ale unora aflați anterior la index din motive ideologice și politice. Nu a lucrat nici în aparatul de propagandă, nici în Securitate.

Concentrarea (critică) a atenției doar pe comuniști arată clar că un comentator e anticomunist; dar el poate face asta de pe poziții liberal-democratice sau de pe poziții de extremă dreapta. De partea cealaltă, punerea reflectorului doar pe fasciști arată că un ins este antifascist; respectivul poate fi pe poziții liberal-democratice sau, dimpotrivă, pe poziții de extremă stânga. Comentatorii antitotalitari sunt și anticomuniști, și antifasciști, și în genere sunt mai atenți la fapte și mai nuanțați.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "58 comments" on this Article:

  1. dorin valeriu spune:

    daca nu ma-nseala memoria sotii Sora sunt amintiti in jurnalul lui Mircea Eliade, in 1938, drept comunisti, cunoscuti ca atare. Deci chestia e mai veche decat “rezistenta” si apartenenta la PCF … Si apoi, asa zisa “arestare”, de fapt o “mobilizare pe loc” avea drept cauza criza acuta de personal calificat in PCR, stiut fiind ca doctrina comunista nu a avut priza la intelectualii romani . Si in oportunistii afiliati nici comunistii n-aveau incredere. Pe de alta parte e de crezut ca in contact cu “comunismul real” Dl.Sora s-a vindecat definitiv, chiar daca nu si-a mainifestat insanatosirea decat …

  2. niculae spune:

    sunt norocos pentru ca sunt contemporan cu Mihai Șora. numar pe degetele de la o mana persoanele pe care le privesc cu respect in romania. Mihai Șora este unul dintre aceste persoane.
    nu discut calitatea denigratorilor. nu ma pricep. lumea lichenilor imi e straina.

  3. Florin Cojocariu spune:

    Domnule, n-ai priceput nimic din ce anume i se reproșează lui Șora. Problema e spotul emag unde el ni se prezintă ca dizident și om care a suferit sub regimul totalitar. Povestea asta, cu 30 de ani e problema. El la 30 de ani, în timp ce alții mureau, lucra la Pauker dar ne spune nouă cum suferea. E o minciună și o impertinență. Asta e problema. Nu zice nimeni că a fost torționar sau securist. Toți spun că e ipocrit și mincinos. Iar asta nu e nici o exagerare și nici o hiperbolă, e un fapt.

    • Ela spune:

      Mi se pare indecenta, pretentioasa si chiar ticaloasa, ierarhizarea suferintei dupa criterii maniheiste. urmata de anuntarea implacabilului verdict : Minte! Nu a suferit, ca altii.
      Nu, a suferit ca el…
      Cand, la 25-30 ani, tanar intelectual idealist si profund antifascist, traiesti in Franta, sub ocupatie nazista, cand cei cu care iti petreci timpul si iti impartasesti nelinistile se numesc Aragon, Triolet, Montant, Signoret, Picasso, Leger, toti membri ai PCF, e normal sa fii comunist, si e laudabil sa activezi in Rezistenta Franceza.
      Cand, alti comunisti, de cu totul alta factura si cu totul alte prioritati si viziune, iti interzic sa te mai intorci la viata pe care ti-o alesesi, la familia si prietenii cu care vroiai sa traiesti, este probabil sa fii disperat, si sa simti ca viata ta s-a sfarsit, si de acum incolo incepe supravietuirea… Sau, tot vi se pare ca minte?
      Evident, comparativ cu mortii sau cu cei cei torturati in inchisorile comuniste, destinul lui a fost privilegiat, privit din exterior si dupa 70 de ani, doar ca suferinta unui om este, mereu si ptr intreaga omenire, un sentiment personal. Comparatiile cu alte suferinte, mai “adevarate” sau “mai justificabile”(???) sunt complet neavenite si mai ales stupide!
      Intr-adevar, 1948 a marcat, efectiv, sfarsitul libertatii, al idealurilor, al proiectelor si al viselor acestui Om.

      • Adrian spune:

        Nu cred că-i normal să fie cineva comunist. O fi explicabil (n-a mai văzut altceva, și n-avea astâmpăr etc) dar nu asta interesează. Iar dacă ne mai amintim că până și tNC a-ntinat ..

      • neamtu tiganu spune:

        Bine spus Ela, de regula nu-mi plac comentariile tale, dar de data asta ai nimerit-o.
        S-ar mai putea adauga si poanta aia cu cel care nu e comunist pina la 30 de ani n-are suflet, cel care e si dupa, n-are minte.

        E usor pt unii (Florin) care nu prea au trait vremurile alea, sa fie pretentiosi in gradele de eroism, dizidenta.

      • Namaste spune:

        Scrieti foarte frumos si bine documentat, rar lucru! Norocosi cei care va citesc, multumiri!

      • MIHAI 2 spune:

        Wikipedia : //Când intrarea germanilor în Paris a fost IMINENTA, soții Șora au plecat în sudul Franței și, după lungi peregrinări, s-au stabilit la Grenoble. //
        Dl Sora nu a ramas cu arma in mana la Paris ca sa se arunce cu grenada sub senila tancului lui Hitler, ci a luptat cu nazistii in Rezistenta Franceza in SUDUL FRANTEI , in special la Grenoble, unde nu erau nazisti, pentru ca respectivul teritoriu fusese lasat regimului politic francez de la Vichi. A luptat cu nazistii la fel de intens cum a luptat si cu comunismul din Romania.
        Deaceea a ajuns imediat dupa Revolutie ministru in primul guvern coordonat de marele dizident Ion Iliescu. Si desigur și-a dat DEMISIA din acel guvern cand a vazut grozaviile minerilor din 13 – 15 iunie 1990 . Si-a dat demisia dintr-un guvern care oricum isi epuizase mandatul deoarece la 20 mai 1990 avusesera loc alegeri . astfel incat la jumatea lui iunie 1990 era in curs de formare un mou guvern. Trebuie sa iti doresti foarte mult – si sa ai si un scaner performant – pentru a vedea IDEALISMUL domnului Sora.

        • Raspuns lui Mihai2 spune:

          Pareti foarte bine informat. Puteti sa ma lamuriti si pe mine ? Sotia lui Mihai Sora – Mariana Sora, nascuta Klein – era sau nu evreica ? Caci daca era, toata interpretarea dvs. privind refugiul la Grenoble al sotilor Sora devine grosolan FALSA.

        • E.D. spune:

          Sotia lui Mihai Sora era evreica, de asta a plecat Sora cu sotia lui (nascuta Klein) in sudul Frantei, nu din lasitate.

    • MIHAI 2 spune:

      Videoclipul la care va referiti a fost realizat de Papaya Advertising pe baza materialelor – gen Memorialul Durerii cu rusi,militieni si vrabie pe sarma ghimpata – ramase neutilizate de la celalalt mare succes al ACELEIASI COMPANII – acela cu DATI UN BAN PENTRU CUMINTENIA PAMANTULUI.
      Ceea ce comunistii denumeau ”din fier vechi-unelte noi” in vremea globalismului corect politic se intituleaza ”dezvoltare durabila” si se bazeza pe ideea de a nu arunca aiurea gunoaiele .
      Romania este mult ramasa in urma si la acest capitol – la mine in Sectorul 2 abia acum se corbeste despre colectarea selectiva a hartiei sau peturilor – cine stie insa cand se va pune in practica.
      Cu atat mai meritorie este implicarea domnului Șora in acesta activitate pe care sper sa o duca la bun sfarsit asa cum a reusit sa-si vada implinita lupta de punere in executare a sentintei iuesei de incarcerare a lui Dragnea / seful Ciumei Rosii.

    • Codruta spune:

      yeap, da! pai TOTI suntem ipocriti si mincinosi, ca n-am murit de foame pe vremea comunistilor, cum mureau copiii prin Banglades sau Somalia!
      Mai sunteti multi care sa debiteze prostii, referitor la “cine a suferit si cine nu”? >:

    • nash pandelica spune:

      eu, din videoclip am inteles ca dl. sora isi rezerva pozitia de martor al evenimentelor, iar suferintele au fost pt. toti romanii. este un fel de, sa nu uiti darie.
      asa cum evreii insista pe holocaust, asa ar trebui si romanii sa insiste pe mizeriile indurate, datorate comunistilor.
      el se doreste a fi unul care are ceva de reamintit compatriotilor, mai ales celor mai tineri, ce n’au trait acele vremuri.
      adica, dupa parerea mea, nascut odata cu republica(!), deci traitor a unei bune parti a acelor vremuri, consider ca, indiferent trecutul lui sora, mesajul videoclipului este ok. e bine sa nu uitam.
      in romania se scrie si se vorbeste putin despre comunism, mai ales despre cel din vremea lui dej/ si, mai ales dupa disparitia celor cativa taransisti sl liberali autentici.

    • petrica spune:

      E o reclama oameni buni!
      Porcaria aia cu fortifikat si toate impertinentele a suplimente alimentare nu va deranjeaza? fix cea mai bun reclama facuta in Romania, fix asta va deranjeaza.

    • Jana spune:

      Clipul cu pricina:
      “Aveam 30 de ani cand ne-au condamnat pe toti la frica.
      În anul în care România împlinește 30 de ani de libertate, am învățat că ea nu trebuie doar câștigată. Ea trebuie păstrată. Și cum altfel o putem păstra, dacă nu bucurându-ne de ea în fiecare zi?…Ai libertatea să ne contactezi la orice oră. La telefon sau online. Cum îți e mai bine.
      eMAG. Libertate în fiecare zi.”

      Ana Pauker ramane Ana Pauker. Comunistii francezi stiau ce faceau rusii in URSS, dar nu au vrut sa recunoasca. In 1947, Viktor Kravcenco isi publicase memoriile in Franta. https://spartacus-educational.com/RUSkravechenko.htm , http://www.humanitas.ro/humanitas/afacerea-kravcenko Cartea i-a pocnit in moalele capului pe comunisti. Kravcenco fusese martor la Holodomor. In timpul razboiului fusese trimis de Stalin in SUA sa reprezinte urss la aplicarea acordurilor Lend-Lease de sprijin american acordat Regatului Unit si urss contra germaniei. Vazuse cum rusii ii tratau pe americani ca dusmani, desi primeau ajutor de la ei.
      Dl. Sora avusese si alte numeroase ocazii sa afle cum se comportau rusii si de la fratii sai romani. Comunistii de aici au fost extrem de violenti de la bun inceput. Batai, omoruri, rapiri, arestari abuzive, maltratarea detinutilor erau lucruri obisnuite deja in 1945. Manifestatia de la 8 nov 1945 a fost reprimata salbatic. Dl. Sora, care era antifascist, ar fi putut sa se intrebe de ce a fost interzis PNTul si de ce au fost arestati liderii sai. PNTul dusese activitate antifascista reala, ca amicii comunisti ai Dlui Sora au aparut la spartul targului, impusi de stalin.
      Nu e vorba de ce scrie la lege despre colaborationism. E vorba de autoritate morala. Autoritate morala are cel care face mult mai mult decat ce spune legea, ca de aia e model pentru noi, astia mediocrii. Cinismul nu e intrezis de lege si totusi nu e compatibil cu autoritatea morala. E cinic si imoral sa compari suferinta de a sluji lui Anei Pauker cu suferinta de a fi in inchisoarea din Sighet. Dl. Sora a initiat o “indecenta, pretentioasa si chiar ticaloasa, ierarhizare a suferintei”, punand la un loc frica lui, in calitate de mana dreapta a lui Anei Pauker, cu frica unui taran caruia i se lua TOTUL sau cu frica unui copil de detinut politic, care nu avea cu ce sa se imbrace si era umilit constant la scoala ca era fiu de exploatator. Si pentru ce? Ca sa faca reclama (pe bani) la modul comod in care se poate cumpara de pe Emag, ca si cum acest comfort inseamna Libertatea cu “L”. Pai asta lipsea cand avea dl. Sora 30 de ani? Pentru asta s-a facut puscarie?

      • E.D. spune:

        Dvs. scrieti :”Dl. Sora a initiat o “indecenta, pretentioasa si chiar ticaloasa, ierarhizare a suferintei”, punand la un loc frica lui, in calitate de mana dreapta a lui Anei Pauker, cu frica unui taran caruia i se lua TOTUL sau cu frica unui copil de detinut politic, care nu avea cu ce sa se imbrace si era umilit constant la scoala ca era fiu de exploatator.”
        Dl. Sora a initiat vreo ierarhie? Dl. Sora vorbeste despre frica generalizata care domneste intr-un regim totalitar, el nu face ierarhii, nu sustine ca ar fi avut la fel/mai mult/mai putin frica decit altii. Ierarhia dvs.o faceti, e corecta dar nu are legatura cu spusele d-lui Sora si nu justifica acuzarea d-lui Sora de “indecenta, pretentioasa si chiar ticaloasa, ierarhizare a suferintei”.

    • marian spune:

      @Florin Cojocariu – imi pare rau, dar spotul nu il prezinta deloc pe Mihai Sora drept dizident.
      Si nu vad nicio ipocrizie in faptul ca el spune ca cizma comunsta i-a furat si lui viata, asa cum a furat-o pe a tuturor celor care ar fi trait altfel, mai bine si mai demn, daca nu se instala comunismul in Romania.
      Nu cred ca el se numara printre oamenii fara merite si caracter care au profitat de totalitarism ca sa se urce in niste pozitii la care nu ar fi avut acces intr-o lume bazata pe competitia meritelor.
      Acuma, legatura intre comunism – libertate – consumism – emag e alta discutie… as intelege sa i se reproseze asta, dar nu ipocrizia… cine slujeste sistemul psd-ului astazi e mult mai vinovat moral, pentru ca astazi exista optiune

  4. Valentin spune:

    Nu el a simtit frica!
    Ar fi putut sa refuze o astfel de reclama. Pacat.

    • Mihai Hristu spune:

      Domnul Șpra s-a aflat unde nu trebuie cu această reclamă, Dacă ar fi fost o reclamă privind trezirea spiritului civic in România la 30 de ani de la Revoluție, nimeni n-ar fi avut de comentat; așa l-am re-găsit de fapt pe domnul Șora, alături de manifestanții din Piața Victoriei. Numai că o astfel de reclamă ar fi antagonizat Puterea contra eMag, care, stralucit exemplu de vigoare capitalista, l-a citit pe Caragiale, mai precis ”O scrisoare pierdută”, unde Cetățeanul turmentat spune ”Eu nu lupt contra Guvernului”. Prin urmare, eMag a ales o cale presupus sigură: celebrarea căderii comunismului acum 30 de ani, numai că a realizat un act ratat.

    • Codruta spune:

      De unde stii ca “nu a simtit frica”?
      Specifica sursa exacta sau argumenteaza!

  5. Sasarman spune:

    Respect pentru autor. Te bucuri cand vezi ca in actuala publicistica din Romania mai sunt oameni capabili sa recunoasca cu discernamant calitatile unor oameni de valoare. Viata intr-un regim totalitar este un compromis intre supravietuire si constiinta. Cei care nu au trait epoca ar trebui sa fie foarte prudenti in a acuza pe cineva inainte de a raspunde la intrebarea: cum ar trebui sa-si traiasca viata un om de valore pentru a face dovada capacitatilor si talentului sau fara a face compromisuri de constiinta? Fara a raspunde la acest test totul pare un partizanat pentru arginti.

  6. Stefan spune:

    Uau, câtă mocirla! Omul are 100+ de ani și poate face ce dorește cu viața lui, poate face ce reclame dorește, poate spune ce dorește. Nu trebuie să dea nimănui socoteală. Nu ia pensii speciale și nu râvnește la postul de președinte. De ce atâta “gălăgie” pentru o simpla reclama?
    E o reclamă chiar buna, felicitări eMag! Și-a atins ținta.

    • Vasilake spune:

      Pentru că este o reclamă mincinoasă.

      • Stefan spune:

        Unde este minciuna domn’ @Vasilake? Că omul avea în jur de 30 de ani când s-a instaurat comunismul între 1944 și 1947? Și nu asta a fost comunismul, frica, foame, frig și întuneric? Fix așa a fost! Frigul de zilele acestea ne amintește și mai mult de frigul de atunci! Ați uitat? Sau sunteți prea tânăr? A, mergeți în mașina cu scaune încălzite și nu v-ați reamintit!?
        Ce e mincinos aici, ca au trecut alti 30 de ani de la schimbarea din decembrie? Da, 30 de ani, o alta viață de om!

  7. Ela spune:

    In istorie, exista mereu 3 versiuni : a mea, a ta si adevarul.
    Adevarul, avand particularitatea ca se indeparteaza, pe masura ce ne apropiem de el, respectul aceleorasi valori, de exemplu alea universale ;) , ar fi preferabil luptelor ptr suprematia ideologica a bisericutelor de cartier.

  8. Toma Cojocaru spune:

    Principala vina a lui Sora este că a participat la manifestațiile anti PSD, anti Dragnea din ultimii trei ani. Și a demisionat din funcția de ministru după mineriada.
    El și-a consumat resursele de eroism in Franța ocupata, cu sotie evreică. Din Wikipedia, niste aspecte uitate de criticii săi :
    1)Mihai Șora a obținut o bursă din partea Institutului Francez din București în 1938 (concomitent cu Eugène Ionesco).
    2)În 1948 a plecat în România pentru a-și vedea părinții, însă autoritățile nu i-au permis să se întoarcă în Franța, acolo unde îl așteptau soția și cei doi copii. Ulterior, aceștia au fost nevoiți să îl urmeze
    3)meritul editorial de a fi fost fondatorul noii serii BPT (acronim pentru „Biblioteca Pentru Toți”). În urma publicării Antologiei poeziei interbelice, în care erau prezenți poeți ca Nichifor Crainic și Radu Gyr, foști deținuți politici, iar, din emigrație, Aron Cotruș, Ștefan Baciu și Horia Stamatu, este imediat înlăturat și trimis ca simplu redactor la Editura Enciclopedică.
    Pentru BPT tara ar trebui să-i ridice o statuie, cat inca mai este în viața. Eu aș așeza-o langa “girafa”.
    Cei care au o problema cu foștii comuniști deveniți democrați ar putea sa se concentreze pe mult mai tânărul tovarăș Iliescu.

  9. mocanu dan spune:

    Nu stiu cum a fost bun sau nu Sora caci nu am virsta,dar stiu ca Brincusi,Enescu,Cioran,ionesco……Eliade nu au pus botul la diavolul bolsevic si nici unul nu a murit cetatean roman.Sa fi consilierul ANEI PAUCHER atunci cind mii de intlectuali care au facut romania mare erau torturati si executati???

    • Anton Paul spune:

      Domnule Mocanu, ai cumva 102 ani ?
      Ai avut “oportunitatea” sa fi un astfel de “ales” al Anei Pauker ?
      Ma intreb, retoric si inutil desigur, daca nu cumva esti Dumnezeu la Judecata de apoi a domnului Șora ?!?

    • David FK spune:

      Conform prof.dr. Adrian Cioroianu:

      George Enescu a fost ales in Nov 1946 deputat de Dorohoi din partea Blocului Partidelor Democratice (BPD, dirijat de PCR, cu simbol electoral Soarele daca nu ma insel).

      Din toamna lui 1946 si pana cand a murit in anul 1955, in exil la Paris, si-a pastrat titlul de “membru al Academiei Republicii Populare Romane” cat si “pasaportul Romaniei comunizate”.

      Pentru mine sunt interesante si credibile concluziile din finalul acestui clip, venite din partea unui istoric care nu este de stanga, deopotriva aplcabile si unora dintre intelectuali din acele vremuri care au pactizat cu comunistii pentru avantaje personale: sunt multe coincidente/asemanari si cu activitatea d-lui in discutie in acest articol.

      https://www.youtube.com/watch?v=cT7UOtxA8LY

  10. Toma Cojocaru spune:

    Virgil Nemoianu despre Mihai Sora:
    Rareori exprima critici politice sau ideologice . Odata mi-a spus: “vezi, are rost sa si mori pentru un principiu sau pentru o cauza, dar sa fii incarcerat sau condamnat pentru ca preferi vinul alb celui rosu sau invers, e lucru cumplit.” Se referea, evident, la arestarile arbitrare ale acelor ani.
    -
    La un moment dat Mihai Sora a fost invitat la Casa Scinteii sa i se dea “indrumari personale” de catre cutare stab din acele zile. Intilnirea avea loc in una din acele enorme sali cu o masa nesfirsit de lunga si de pompos-greoaie la mijloc, cu scaune inalte imprejur. Mihai asculta, asculta, apoi brusc cu o miscare elastic-gimnastica s-a sprijinit de miini pe masa si a sarit cu picioarele pe ea, coborind apoi insa indata si asezindu-se cuminte la loc pe scaun, fara alte explicatii. Preainaltul interlocutor a ramas cu gura cascata in asa masura incit nu i-a venit in cap nicio observatie sau admonestare. Mihai si-a incheiat relatarea zicindu-mi: “iata care a fost cel mai mare act de dizidenta al meu in anii stalinismului.”
    _
    Episoade cu Mihai Şora – LaPunkt – https://www.lapunkt.ro/2013/08/episoade-cu-mihai-sora/

  11. Cinicul spune:

    Complicata problema. In anii 30 majoritatea intelectualilor romani s-au inscris in sau au simpatizat cu Grada de Fier. Un numar extrem de mic a simpatizat cu comunistii. Si unii si altii au gresit grav, comunistii mai mult pentru ca reprezentau interesele unei tari care era dusmanul de moarte al Romaniei.
    Daca Germania castiga razboiul si gardistii ar fi ramas la putere dupa 1945 floarea intelectualitatii din Romania ar fi ajuns in ministere sau ambasade (unii chiar au ajuns pentru o perioada scurta, vezi Mircea Eliade, Virgil Gheorghiu).
    Mihai Sora a facut un compromis in tinerete (si in Francia multi intelectuali au facut asta) dar s-a trezit destul de repede, mai repede decat mari intelectuali din lumea libera (Sartre, Malraux, Aragon). Circumstantele familiei sale l-au facut sa intre in slujba Anei Pauker si, inevitabil, sa-si pateze biografia. Alti interlectuali romani (Ralea, Sadoveanu) s-au compromis mult mai tare si n-au facut nici o volta in ultima paret a vietii lor.
    Sora are norocul de a trai inca ~60 ani dupa asta ca sa se lepede de dracul si sa arata ce fel de om a fost cu adevarat.

  12. iepurat spune:

    .. dar nici n-a avut revelatiile lui Panait Istrati! Sau cel putin nu ni le-a impartasit indeajuns, nu s-a lepadat pe deplin niciodata… avand O alta viziune asupra “comunismului, ca optiune politica, decat altii, la fel ca multi alti inlaturati din istoria PARTIDULUI.
    Cu siguranta NU a fost un STALINIST – si nu cred ca Dej a fost mai stalinist ca ceausescu -, insa COMUNISMUL a fost condamnat deja de catre Parlament si implicit de catre statul care va plateste!

    • Codruta spune:

      Pai poate ca n-o fi avut revelatiile alea pt. ca n-o fi fost in URSS, sa vada comunismul “la el acasa”, cum a fost Panait Istrati

    • Cinicul spune:

      P. Istrati a fost si a ramas un unicat. Nu toti intelectualii au insa vocatie de sinucigasi politic.

  13. Gore' spune:

    Dl. Sora, pentru vina (nerostita) de a fi participat la protestele anti PSD este terfelit de troli si neaveniti marca FB. Nu este neaparat cel mai spectaculos material de la Papaya dar furtuna creata dupa difuzare ii promoveaza mai mult decat isi doresc inamicii d-lui Sora iar Emag poate da linistit un bonus celor de la agentie – il merita.

  14. De fapt, publicul prefera un videoclip cu Paul Goma sau Radu Filipescu. Nu mai suntem aşa mioritici.

  15. Stelian spune:

    Oare nu cumva e si asta o diversiune? Mutarea dezbaterii spre o alta zona departe de zona fierbinte?
    Pentru ca eu asa o percep.
    Este o campanie electorala, la care participa presedintele in functie si premierul in functie. Fiecare dintre cei doi facind lucruri anormale, ca sa ma exprim eufemistic, in dorinta de a obtine voturi. Ceilalti actori mai importanti sau mai relevanti sunt relativ inexistenti in aceasta perioada sau cu interventii neimportante, incapabile de a declansa vreo dezbatere. Si hop apare reclama Emag si o mutare a atentiei publice in cu totul alta parte.
    In fond o dezbatere adevarata despre perioada comunista nu a avut loc, asa ca fiecare isi inchipuie cam ce vrea. In special cei nascuti cam de pe la 1987 incoace. Sau chiar 1986. (Ce amintiri adevarate, nu induse are cineva de la virsta de 2-3 ani?)
    Un film, o povestire, o carte este departe de realitatea acelor vremi. Iar pentru foarte multi 1971, 1974, 1950 sunt niste ani ce trebuie memorati la istorie si sunt la fel de departati ca 1600 sau 1300. Departe, in istorie.
    Pentru ce a facut in trecut, domnul SOra trebuie el sa traiasca cu asta. Pentru implicarea in viata civica acum trebuie laudat.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Good point. Exact asta şi este, profilare reciprocă USR – PMP.

      Nu că ar fi ceva rău, e binevenită. Interesant cu interesele politică oferă oportunitatea unor discuţii substanţiale, dar şi ocazia pentru unii să îşi dea în petic.

      Gânduri bune,

    • Constantin spune:

      “Este o campanie electorala…”

      Întocmai. Dar a devenit și una de marketing. Și încă una deosebit de eficientă.

      Un subiect fără importanță – imaginea unui om de peste 100 de ani, eseist, filosof, publicist, care nu îndeplinește astăzi nicio funcție publică, oarecum uitat, dar care dar a căpătat notorietate în vremea din urmă pentru atitudina sa în favoarea statului de drept și a independenței Justiției, este folosită într-o reclamă.

      Desigur, în clipul publicitar domnia-sa joacă un rol, să zicem, precum Simona Halep, care în alt spot joacă rugby, deși foarte probabil în viața ei n-a avut de-a face nici cu rugbyul, nici cu boxul.

      Prin urmare, subiectul nefiind unul important, nu i-am acordat o atenție mai mare decât altor reclame, dar mass-media este instrumentul de manipulare folosit de cei care nu-l iartă pe protagonistul filmulețului pentru că a manifestat opinii pro-stat de drept. Deși în tinerețe ar fi îndeplinit funcții publice învremea orînduirii comuniste.

      Ceea ce mă amuză este faptul că notorietatea eMag, care a plătit clipul, a Papaya Media, care l-a realizat și a d-lui Șora însuși, se află într-o continuă creștere. Iar dacă criticii d-lui Șora asociază și USR acestei “povești”, foarte bine! Crește și notorietatea USR fix în campania electorală pentru prezidențiale. Clipul cu dl Șora și reclama eMag a devenit viral deși nu avea caracteristici de marketing pentru asta. :-) .

      • Harald spune:

        @Constantin – dacă acesta ar fi fost singurul comentariu pe care l-ați fi scris vreodată pe forumul ăsta, o mulțime de oameni ar fi fost gata să vă și creadă. Însă dat fiind istoricul disputelor de pe-aici, asta n-o să se întâmple.

        În vremea când Mihai Șora era ministru, bunicul meu ajungea în închisoare pentru 2 ani, fără proces, fiindcă îi învăța pe copii la școală ”Hora Unirii” și ”Deșteaptă-te Române”. În perioada ocupației sovietice ambele erau interzise, chiar dacă nu exista lege pentru asta. Iar în perioada ocupației securiste, încă ne aflăm în situația de a nu încăpea în aceeași țară. E clar că nu mie îmi aparține acea țară, nu eu insist în diverse comentarii că ”mă simt furat”.

  16. Andrei Radu CHIRIAC spune:

    Cu cate usurinta toata lumea judeca pe toata lumea.
    Toti suntem destepti foc si fara greseala.Tot inainte

  17. matrix spune:

    Am vazut reclama. Exceptionala!

    La multi ani , Mihai Sora! Da, libertatea e o bucurie de fiecare zi si merita pretuita in orice clipa.

    Cei care il critica pe Sora sunt niste nimicuri din presa de la Bucuresti.

  18. Realist spune:

    Dincolo de controverse, domnul Sora isi marturiseste foarte clar viziunea, ca sa-l citez :
    ” visul meu – dacă este să mă refer, totuşi, la un vis – şi încă unul la care nu am renunţat nici astăzi, la peste o sută de ani – era o Europă a culturilor înfrăţite, o Europă fără înverşunarea naţionalistă, care îi făcuse atâta rău înainte. Europa constituită ca o unitate cultural-politică aptă, în mod unitar şi nuanţat în acelaşi timp, de a face faţă confruntării cu marile şi străvechile culturi asiatice ori cu cea americană.:
    .
    Visul pe care l-a nutrit si la care spune ca nu a renuntat nici astazi, este o Europa centralizata capabila sa faca fata confruntarii cu America, printre altii.
    Un vis de o viata, da de inteles domnul Sora.Deci un vis vechi de prin anii ’30-’40 ? Cine isi punea problema in anii ’30-’40, in ajun si in plin razboi mondial, sa faca o Europa capabila sa se confrunte cu America?
    Recent, aceeasi viziune a exprimat-o si Macron, o Europa capabila sa se confrunte cu America si cu altii.
    Despre ce inseamna Europa, Macron s-a exprimat in cursul intalnirii din august anul acesta cu domnul Putin:Europa inseamna de la Lisabona la Vladivostok.
    Este treaba viitorului sa elucideze daca se visul despre Europa unita de la Lisabona la Vladivostok capabila sa faca fata americanilor si chinezilor se va realiza sau nu.
    Trecand peste nelamuririle trecutului, in prezent este limpede ca domnul Sora anvizajeaza o confruntare cu americanii si nu prea tine cu americanii.
    Tine cu europenii, nu se stie daca de la Lisabona pana la Vladivostok.

    • victor L spune:

      Deloc Realist. Dar Fantezist, sigur.
      Unirea Europei cu Rusia contra Americii e visul revansarzilor, adica Germania si Franta.

      • Realist spune:

        @victor L
        “Unirea Europei cu Rusia contra Americii e visul revansarzilor, adica Germania si Franta”
        .
        “Unirea ” in cauza e in primul rand visul Rusiei.Abia apoi se mai lipesc la visul asta si altii.
        Am crezut ca povestile despre analfabetismul functional sunt legende urbane, dar se pare ca nu.
        Ce n-ai inteles?
        Domnul Sora afirma cu subiect si predicat, citat preluat din Adevarul, ca visul sau vechi din tinerete si pastrat pana la 100 de ani este: o “Europa [...] aptă, [...] de a face faţă CONFRUNTARII cu marile şi străvechile culturi asiatice ori cu cea AMERICANA”.
        In citat domnul Sora afirma cu subiect si predicat ca visul din tinerete la care nu a renuntat niciodata este o Europa capabila sa sustina o CONFRUNTARE cu America.
        Pana acum discursul politic acceptabil ale figurilor mediatice vorbea despre cooperarea, unitatea, samd euro-atlantica.
        Sa se fi schimbat discursul oficial dezirabil si acceptat, din moment ce sunt din ce in ce mai mediatiazate personaje care promoveaza cursul de coliziune si confruntare intre americani si europeni?
        Ca sa stim, ca cetateni turmentati, noi cu cine votam?
        .
        Remarcam si o similitudine a viziunii intre domnul Sora si Macron.Acesta din urma, enumerand si el America , alaturi de Rusia si China, printre adversarii Europei, cel putin in ceea ce priveste amenintarile cibernetice. “Nous nous devons nous protéger à l’égard de la Chine, de la Russie et même des Etats-Unis d’Amérique.”
        .
        Fraza de mai sus a starnit furia lui Trump si , foarte posibil, satisfactia altora…

        • Constantin spune:

          „ “Unirea ” in cauza e in primul rând visul Rusiei.”

          Cred că este necesar ca Occidentul, căruia România îi aparține, să rămână unit în fața pericolelor și amenințărilor.

          „Cred că avem mulţi inamici. Cred că Uniunea Europeană este un inamic, cu ceea ce ne face în domeniul comerţului. Bineînţeles că nu ne-am gândi la Uniunea Europeană, dar este un inamic. Rusia este un inamic în anumite aspecte.”, a declarat Președintele SUA D. Trump, la mijlocul lunii iulie 2018 într-un interviu.

          Carevasăzică NU Europa s-a plasat pe poziții de adversitate față de SUA, ci viceversa. Și cred, la fel ca dumneavoastră, că este o greșeală.

          Aderarea Rusiei la UE este visul mai multora. Inclusiv al meu. Dar aderarea Rusiei, cea de până la Urali, după ce popoarele asiatice ținute azi cu forța în imperiul rus vor fi lăsate să se bucure de libertate și independență.

    • Cristi spune:

      Americanii au tot intervenit in Europa, impotriva tiraniei si totalitarismului, salvand libertatea si democratia. In WW1, in WW2 si in Razboiul Rece.
      Au refacut Europa (de Vest, ca in Est sovieticii nu au permis asta) prin Planul Marshall.
      Chiar si acum, sprijina tarile din flancul estic impotriva Rusiei care ameninta in continuare Europa.

      In aceste conditii sa spui ca Europa are America drept inamic, este o abjectie si o imbecilitate. Si mai mare abjectie este sa vezi Rusia putinista drept aliat; Rusia aia unde drepturile cetatenilor sunt aproape de zero, unde opozantii politici si ziaristii incomozi sunt arestati sau asasinati pur si simplu, unde tara este la cheremul unei mafii kaghebiste.

    • Omics spune:

      Macron vrea o Europă aservită Franței. Nu știu ce a vrut Șova. Mi-am spus părerea, dar am fost cenzurat.

  19. Sergiu Simion spune:

    ” A-l face pe Șora un secondant al lui Pauker este retorică ieftină. Indignare de antena3, criticatac sau radicalism de tip facebook. Cu excepția unei scurte perioade în care a fost angajat la MAE ca funcționar, omul a lucrat doar în edituri, a inițiat colecții, a publicat cărțile altora, inclusiv ale unora aflați anterior la index din motive ideologice și politice. Nu a lucrat nici în aparatul de propagandă, nici în Securitate.”

    In realitate nu este vorba aici despre ” argumentum ad hominem ” sau despre negarea calitatilor unei sau unor personalitati, ci de o reactie fireasca fata de paradoxurile din politica si societatea romaneasca in care orice lume noua se construieste (tot) cu actorii lumii vechi…

    Probabil ca pentru unii cetateni pare normal ca dupa Revolutia din 1989 in fruntea Romaniei sa ajunga tot un comunist ca Ion Iliescu , in Grupul pentru Dialog Social infiintat in 1990 sa dea lectii de democratie un Silviu Brucan devenit ” profesor de democratie ” :)) , sau Mihai Sora sa devina un simbol al libertatii. Pentru altii , nu , si aici regasim frumusetea democratiei si in acelasi timp o regula jocului democratic in care libertatea opiniei este fundamentala pentru un stat de drept. Asta o spune chiar filozoful Mihai Sora :

    “Dialogul nu se poate angaja de pe poziții de forță. Doar monologurile se înfruntă, cu ochii închiși și cu urechile astupate, mânate de gândul tâmp al nimicirii „adversarului“ și soldându-se cu doi învinși: unul anihilat la propriu, iar celălalt iremediabil blocat, prin însăși „victoria“ sa, în propria-i limitare neînțelegătoare. Dialogul, în schimb, se soldează cu doi învingători (fiecare asupra propriilor limitări) și cu o înțelegere (a dreptății relative a „celuilalt“).”

    Din nefericire , aceasta opinie nu este impartasita de unii sustinatori ai filozofului care propun o alta forma de dialog si confunda dreptul la opinie al unora cu dreptul la insulta al altora : https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1440528909429387&set=a.395324897283132&type=3

  20. Decebal spune:

    Recunosc, eu l-am “descoperit” pe domnul Sora cu ocazia protestelor anti-PSD. Fiind si eu unul dintre protestatari, l-am privit cu simpatie si am rezonat cu luarile sale de pozitie.
    Destul de rar vezi oameni centenari ce gandesc si se exprima limpede si sunt convins ca si alti romani, de toate varstele, protestatari sau nu, l-au privit cu simpatie. Nu e neobisnuit, zic eu, ca un antreprenor sa incerce sa valorizeze (pragmatic) acest capital de imagine. Ca l-au platit mult sau nu, ca si-a scris singur textul sau nu, e neesential, dupa parerea mea. Astazi, cand calupurile publicitare sunt dominate de reclame inepte la guma de mestecat, medicamente, detergenti sau realizari ale primariei, clip-ul cu domnul Sora mi se pare o binevenita “gura de oxigen”. Asa ca, ori de cate ori se iveste acest clip, incerc sa ma concentrez pe ce spune omul si nu pe ce logo apare la final sau unde era omul ala cu 70 de ani in urma.
    Pana la urma, o firma privata plateste niste bani (nu putini!) pentru un clip si spatiu de difuzare la televiziuni, ca sa prezinte un spot in care limba romana nu este maltratata, in care frazele sunt corect intocmite, au sens si au chiar si mesaj.
    Eu am votat cu Ion Ratiu si n-am uitat ca multi “oameni de bine” ii reprosau, in 1990, ca “n-a mancat salam cu soia, ca noi”… :)

  21. Omics spune:

    Cea mai bună replică, luată de pe Internet:

    “Ce fraieri, dom le, cei care si-au lasat oasele prin temnite sau canal, nu puteau sa ia o foaie de hartie, sa faca o cerere de intrare in PCR si sa-si traiasca viata intr-un post bunicel ( majoritatea fiind oameni educați, intelectuali adevărați)? Le-au trebuit idealuri, patriotism, libertate? Ce-au castigat? Uitare…”

  22. Alin spune:

    articol slab, banalități care ocolesc esența chestiunii a) nimeni nu are nimic cu Șora DAR b) e o minciună grosolană să faci din Șora simbolul luptei comuniste. Ce naiba e așa de greu de înțeles? Vina o poartă Papaya care a vrut să fac un clip electoral USR-ului să capitalizeze cu nerușinare de sacrificiul anticomunist folosind imaginea actuală a lui Șora ignorând CV-ul lui Șora care nu este al unui luptător anticomunist. E astfel o insultă adresată adevăraților luptători uciși in inchisori și in munți, și al adevăraților dizidenți. V-ați tras un glonț in picior, ați făcut mult rău domnului Șora pentru că el nu avea nevoie acum să afle lumea că in tinerețe a fost comunist și scria in autobiografie că a ajuns să iubească idealurile partidului comunist. Acestea sunt faptele – restul e gargară useristă nerușinată.

    • Sergiu Simion spune:

      Foarte interesant comentariu ( atipic pentru cele scrise sub pseudonim ) . Totusi, daca nu deranjeaza intrebarea , aveti un motiv intemeiat pentru care folositi un pseudonim ? Nu de alta , dar discutia cu un pseudonim ( sau, si mai interesant , intre doua pseudonime !) , are ceva din teatrul japonez cu masti , este inconfortabila pentru cititori si nu contribuie in mod esential la circulatia ideilor.

    • Constantin spune:

      @Alin _ „Vina o poartă Papaya care a vrut să fac un clip electoral USR-ului…”

      Efectul de marketing urmărit de Papaya a depășit cu siguranță așteptările, spotul devenind viral, deși nimeni nu credea că s-ar putea întâmpla asta, cu sprijinul criticilor anti-Șora. :-)

      Dacă spotul publicitar are vreun efect în campanie, întrucât nici eMag nici dl Șora nu au legătură cu alegerile prezidențiale, eu cred că Papaya i-a făcut un clip electoral lui Mircea Diaconu. Asta drept recunoștință pentru că a fost anchetat penal în urma unui conflict de interese.

      Ori pentru că după ce a participat la aducerea lui Iulian Vlad, fostul șef al Securității, în clădirea Comitetului Central al PCR, l-a adus la Revoluție și pe dl Ion Iliescu, cel după apariția căruia “a răsărit soarele”, ca să nu piardă evenimentele și să-și joace rolul alături de dl M Diaconu în scenariul scris de dl Gorbaciov. Și așa s-a instaurat cleptocrația post-comunistă.

  23. George spune:

    cuvintele au aceasta fascintanta particularitate, fata de cifre, de a putea fi modelate dupa dorinta celui care le foloseste si le agrega, astfel, in idei menite sa apere, sa justifice sau sa infiereze o cauza sau alta.

    dincolo de orice argumente pro sau contra publicitatii emag si a implicarii lui Mihai Sora, cred ca exista un amanunt semnificativ care nu poate trecut cu vederea: la varsta de 30 de ani (1946), varsta pe care Mihai Sora o aminteste explicit in videoclip, acesta se afla in Franta. nu discut aici motivele prezentei sale in Franta. nu sunt relevante. cert este ca in fata lui Mihai Sora, la 30 ani ani, nu a fost ridicata nicio cortina. dansul era de cealalta parte a ei. astfel incat autovictimizarea este, din punct de vedere moral, o minciuna. stiu, o sa-mi spuneti ca acea cortina a provocat suferinte de ambele parti pe care le despartea. in consecinta, inclusiv Domnului Sora. insa Domnia Sa a ales de bunavoie sa o traverseze…

    insa, in opinia mea, un alt aspect este foarte trist in toata povestea asta: cum de s-a lasat convins sa isi asocieze imaginea cu un magazin online, fie acesta cel mai mare din sud-estul Europei? as fi inteles sa faca reclama unei librarii sau editurii Humanitas, bunaoara. insa lui emag? c’mom, man…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dorin Dobrincu


Dorin Dobrincu

Istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași (din 1995). Domeniile principale de interes sunt istoria politică, ... Citeste mai departe


E randul tau

Wage led growth e doar un nume sofisticat pentru ceea ce numim de obicei, in termeni si mai "tehnici...

de: r2

la "Direcții alternative în economie"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

noiembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)