marți, martie 19, 2024

Ce caută V. V. Dăncilă în SUA?

Nu ne ajungea că încă din scrierile lui Caragiale nu prea știam ce caută neamțul în Bulgaria. Acum nu știm cu ce scop și pe ce bani s-a dus d-na Viorica Vasilica Dăncilă în SUA. Doar ca să se întâlnească cu nu știu ce primari sau cu câțiva reprezentanți de mâna a doua ai Băncii Mondiale? Inși cu care ajungea dacă se vedea dl. Eugen Orlando Teodorovici că tot e el expert în îndatorarea țării care a mai crescut începând de ieri,dl. ministru fiind inclus și el pe lista de voiaj cam din aceleași motive cu care familia l-a dus în Capitală pe dl. Goe. Doar ca să se vadă cu reprezentanții Congresului american al evreilor în fața cărora e de sperat să nu spună vreo prostie legată de Holocaust?
Nu de alta, dar doamna prim ministru și totodată președinte al PSD este expertă în comisul de gafe. În acest domeniu putând aspira la primirea unui doctorat garantat neplagiat decis și confimat de orice Senat universitar, nu neapărat doar de cel al Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza. Reamintesc că în urmă cu un an, cu ocazia anterioarei vizite în SUA, mândrețea noastră de premier a debitat mega-prostia referitoare la iminența mutării ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, aiureală care ne-a costat pierderea locului nepermanent din Consiliul de Securitate. Fiindcă în conscință țările arabe nu ne-au dat voturile necesare.
Până la urmă nu faptul că doamna V. V. Dăncilă care oricum nu mai prea are guvern s-a dus în SUA, că a zburat cu Business Class și că s-a cazat la un hotel de cinci stele din Manhattan contează. O putea face și pe banii ilustrului ei soț fiindcă tot la fel de mult impresiona vizita fostei profesoare de Discipline tehnologice de la un amărât de liceu industrial mediile de afaceri și politico-diplomatice din SUA. Care știu foarte bine că vizitatoare maimuțărește pe plaiurile mioritice funcția de premier, că este șefa unui partid care mai mult ca sigur va pierde toate rândurile de alegeri viitoare și că mai este și candidat perdant la alegerile prezidențiale din noiembrie. În cel mai bun caz și cu consistenta milă a lui Dumnezeu, doamna V. V. Dăncilă va putea ajunge în turul al doilea.
Contează, de fapt, că d-na Dăncilă a pus de un voiaj doar ca să îi facă un fel de concurență preedintelui Iohannis. Să demonstreze capului de locuitor și de votant din România că și ea poate apărea în emisiunile televiziunilor românești plătite de PSD și rămase încă fidele intereselor acestora și altfel decât făcând shopping în magazinele de lux din SUA. Pare-se că pentru a fi masa mai bogată și ca minciuna vizitei să fie mai puțin gogonată doamna Dăncilă se va vedea și cu vicepreședintele SUA, dl. Mike Pence, cu care va semna un acord în domeniul energetic.
Gurile rele spun că totul, această întreagă mascaradă, face parte dintr-un contract de lobby. Asemănător celui grație căruia predecesorul în funcția de președinte al PSD al doamnei Dăncilă, azi prea-onorabilul pușcăriaș Liviu Nicolae Dragnea, și fostul premier Sorin Grindeanu s-au făcut că ar fi avut dreptul de a ciocni contra cost un pahar cu președintele american Donald Trump.
Avem astfel încă o dovadă că PSD își poate schimba părul, îl poate oricând vopsi blond, dar năravul rămâne necondiționat același.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. „Ce caută V. V. Dăncilă în SUA?”

    Practic si neoficial campania electorala pentru alegerile prezidentiale a inceput.
    O intrebare pe care ar trebui sa ne-o punem, precum cetatenii altor state cu mai multa traditie democratica, este in ce fel e finantata.

    Daca este ceva ilegal si lobby-ul pentru d-na Dancila si guvernarea cleptocratica este platit din banii mei, vreau sa fiu asigurat de institutiile abilitate ale statului ca acei bani vor fi recuperati la Buget.

    • Ai de-a face cu un stat care te asigura nevoalat ca daca incerci sa descoperi toate gropile comune facute de securisti si militieni, ca aia din gropi vei pati.
      Interesele sunt enorme, iar aratarea cu brosa va FI presedinte, pentru a avea loc inca un macel de pe urma caruia ne vom trezi.

  2. Cele 200 000 de semnaturi stranse de prezidentiabilul cu ochi albastri Catalin Ivan sunt tot atat de verosimile ca miile de voturi obtinute de UDMR la europarlamentare in inima Olteniei sau in pancreasul Moldovei.
    Iar daca acceptam ca respectivul candidat NU DIN DREAPTA va culege voturi (atatea cate or fi ele) devine plauzibil ca ACTIVAREA lui Catalin este generata de o anumita teama a fortelor binelui conform careia americanii ar puea ordona pe neasteptate apasarea butonului Dancila , deranjati de afinitatile in general europene si si speciala germane ale lui domnului Johannis.
    In acesta cheie vizita lui Dancila in SUA ar fi in realitate doar o perioada de pregatire de lupta si politica si de instructie de font Dupa alegerile precedente a fost destul de traumatizant pentru natiune sa afle ca presedintele ales Klaus si-a luat valiza de lemn si a plecat in concentrare la Miami. Daca cumva americanii au invatat din acea experienta si au devenit mai atenti la sensibilitatile romanilor ?
    Glumesc , desigur..Cand au invatat campionii democratiei ceva din vreo experienta si care stat mai tine cont de sensibilitatile romanilor ? Nici macar Statul Roman.

    • „…verosimile ca miile de voturi obtinute de UDMR la europarlamentare.”

      Sunt plauzibile, reale, credibile…
      Nu aparțin, cel mai probabil, etnicilor maghiari, dar asta este altceva.
      Membrii PSD au primit în unele zone dispoziția să voteze UDMR, pentru că nu se bănuia o prezență generală atât de mare la urne și implicit un procentaj atât de mic pentru PSD.

      A fost un serviciu făcut de PSD pentru a se asigura susținerea UDMR în Parlament.
      Această susținere este de asemenea cât de poate de verosimilă, plauzibilă, reală, credibilă șamd., iar votul pentru dl Marcel Ciolacu, sau cel pentru dl Teodor Meleșcanu, sau pentru protejarea d-lui Florian Bodog etc., demonstrează acest lucru foarte convingător.

  3. Sa le numaram, coane Fanica:
    – „La New York, preşedintele Iohannis este cazat la Hotelul Mandarin Oriental din Manhattan, situat lângă celebrul Central Park. Preţurile pentru o noapte în acest hotel pornesc de la aproximativ 1500 de dolari. Pentru un apartament cu vedere la Central Park se plăteşte în jur de 3500 de dolari pe noapte.”
    – „Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, este cazat pe cealaltă parte a Central Park, la Hotel The Pierre A Taj. Un apartament în acest hotel costă aproximativ 1000 de dolari pe noapte.”
    Spune presa :P
    Gurile rele :D

    • Si tot din presa adunate:
      „Viorica Dăncilă, întâlnire cu Emmanuel Macron: A stat la aceeași masă cu Angela Merkel și Boris Johnson”.

  4. S-au făcut mitinguri, petiții online, inițiative cetățenești și sondaje de opinie iar cutia poștală a guvernului era burdușită de zecile de mii de scrisori care cereau același lucru: linie aeriană București-Jersey City acum! S-a dus coana Veorica să rezolve, că nu mai era de trăit în halul ăsta.

    • Se vor da si medalii la intoarcere, sub forma de brose evident, in semn de simpatie profunda (deci calduroasa, la fund e mai cald „se stie”) fata de mama neamului.

      Pacat ca n-a ajuns s-o vada Lenutza…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro