Home » Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Ce facem la referendum

Rasvan Lalu iulie 23, 2012 Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
26 comentarii 1,936 Vizualizari

De la declanşarea loviturii de stat, acum o lună, atenţia publică a fost îndreptată asupra cuplului de marionete politice V. Ponta – C. Antonescu, deloc însă asupra păpuşarilor. D. Voiculescu este neîndoios primul dintre ei, secondat aproape la fel de sigur de V. Hrebenciuc. Foarte probabil A. Năstase le urmează, posibil ca şi A. Severin să facă parte din grup. Aceasta ar fi compoziţia minimă, rezultată din studierea profilelor comportamentale şi biografice ale celor patru, a rolurilor lor în sistemul de putere şi interese, a plauzibilităţii ipotezelor rezonabile. Nu este exclus ca din grupul păpuşarilor să mai facă parte şi alte persoane, este însă sigur că un grup conspirativ există, la fel de sigur şi evident cum este şi rolul de marionetă a celor doi protagonişti împinşi în faţa maselor.

Lovitura de stat poartă o amprentă stilistică ce nu poate fi separată de autorii săi: un securist impenitent dintre cei mai periculoşi, stâlp al regimului Ceauşescu, un trepăduş PCR de provincie devenit sforar de partid după 1990 şi doi jurişti comunişti vopsiţi „democraţi“. Aceşti colegi de generaţie au fost formaţi până în cele mai adânci cute de către regimul comunist, a cărui versiune dejist-stalinistă i-a modelat pe când erau copii şi căruia i-au devenit slujitori devotaţi în varianta ceauşistă.

Asaltul împotriva democraţiei întreprins în 2012 de aceşti copii ai anilor ’50 pune în evidenţă trăsăturile cele mai odioase ale epocii care i-a format: dispreţul faţă de lege, inventarea duşmanilor, sindromul cetăţii asediate, diabolizarea străinătăţii, exploatarea cinică şi abuzivă a legilor şi instituţiilor, inversarea sensului cuvintelor, minciuna sistematică, propaganda urii ritualizate, cinismul şi dispreţul faţă de oameni.

Pentru a da un singur exemplu, este halucinant să asişti în plină Uniune Europeană a secolului 21 la acuzaţii de “răspândire de informaţii false, defăimarea ţării şi a naţiunii, periclitarea siguranţei economiei naţionale şi a stabilităţii monedei”, adică aceleaşi acuzaţii care au servit acum 60 de ani dictaturii proletariatului pentru nimicirea a sute de mii de nevinovaţi. Este reluată aci logica considerării activităţilor regimului drept secret de stat, oricine denunţă sau măcar aminteşte de abuzuri ori crime, fiind un trădător. În logica stalinistă a puciştilor, nu ofensiva lor împotriva statului democratic este cauza prăbuşirii internaţionale, valutare şi economice a României, ci denunţarea acesteia.

Exemplele pot continua, de la acuzaţiile delirante şi absurde aduse adversarului Băsescu la diabolizarea acestuia în cel mai tipic stil stalinist, de la tactica sistematică a hoţului care strigă “săriţi, hoţii !“, inversând cauzele şi responsabilităţile, la izolarea criminală a ţării, recursul la mase de manevră şi atitudinea de “după noi, potopul !”, toate trădează o stilistică stalinistă nealterată de trecerea timpului sau eventuale influenţe civilizatoare.

La greu, atunci când trebuie să recurgă la automatismele şi achiziţiile de bază, comanditarii şi arhitecţii loviturii de stat, regresează către modalităţile şi repertoriul stalinist, matricea lor fondatoare.

În faţa unor asemenea adversari orice argumente de morală politică, constituţionalism, raţiune ori bun simţ comun te plasează simbolic direct în convoiul burjuilor, negustorilor, profesorilor şi chiaburilor în drum spre lagărele de muncă. Să nu ne înşelăm, după două generaţii în România, la limită, când e care pe care, taberele au rămas aceleaşi: staliniştii, europenii, iar la mijloc, masele.

În aceste condiţii, singura şansă o are mobilizarea europenilor, a tuturor celor care au teamă şi oroare de un regim autoritar de inspiraţie rusească. Există lucruri concrete care mai pot fi făcute în aceste zile. Primul dintre ele este o participare foarte semnificativă ca observatori la alegeri.

Ar fi o naivitate şi o cecitate de neiertat să ne închipuim că o lovitură anti-statală de inspiraţie stalinistă se va opri tocmai în faţa centrelor de votare. Votul popular este unul din instrumentele de bază ale totalitarismului, iar fraudarea alegerilor o specialitate stalinistă. Puciştii nu vor precupeţi nici un efort şi nici un risc pentru fraudarea rezultatelor electorale. De aceea, o prezenţă cât mai masivă a observatorilor în centrele de vot, în special a celor izolate din rural şi semi-rural, va fi un puternic mod de prevenire a fraudelor. Voluntarii se pot înscrie ca observatori numai sub egida unor ONG-uri, fundaţii ori altor asociaţii civice înregistrate, ce pot fi foarte diverse în funcţie de judeţ. Adresele acestora se găsesc pe net, iar în general asociaţiile primesc cu multă bună-voinţă voluntari pentru alegeri. Este o acţiune civică utilă şi importantă.

O altă armă civică şi politică este neparticiparea la vot. Sunt trei săptămâni de când cântăresc cele două variante, votul NU sau boicotul, urmărind cu atenţie bogăţia de discursuri prilejuită de această dezbatere. Pornind de la o poziţie care favoriza mai curând un vot NU la referendum, am ajuns la concluzia că neparticiparea este, din toate punctele de vedere, varianta preferabilă, moral, politic, electoral, constituţional.

O reetalare aci a argumentelor este de-acum inutilă, ele au fost pertinent şi repetat expuse, pot fi găsite în abundenţă.

De partea participării există un singur argument valabil, ce-i drept, imens: poziţia preşedintelui Băsescu, ce îndeamnă la votul NU. Totuşi, în peisajul logic al poziţiilor sale din campanie, îndemnul la participare este singurul care rupe coerenţa, ca o conferinţă împotriva fumatului încheiată cu imaginea cowboyului Marlboro.

Nepotrivirea dintre logica situaţiei electorale şi poziţia d-lui Băsescu este atât de frapantă şi lipsită de explicaţii plauzibile, încât mă ispiteşte la interpretări speculative: poate că îndemnul la participare este rezultatul unor promisiuni asumate, eventuali în faţa unor parteneri exeterni, în schimbul asigurării pragului de 50% la referendum.

Oricum, noi ceilalţi n-am promis nimic, deci putem să nu ne ducem.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "26 comments" on this Article:

  1. gabriel fagarasanu spune:

    Bineinteles ca nu vom merge. Deja, probabil vazand care este trend-ul, “a sucit-o” si Basescu. Iata intrebarile puse pe HotNews si raspunsurile lui Basescu:

    2. De ce puneţi românii într-o astfel de situaţie, extrem de dificilă, îndemnându-i să meargă la vot şi să valideze prin prezenţa lor acest referendum organizat pentru a legitima o lovitură de stat?
    Nu credeţi că tocmai boicotarea acestui simulacru de referendum, ar fi un semnal extrem de puternic, transmis întregii lumi, că românii nu acceptă călcarea în picioare a democraţiei?
    r (Luni, 23 iulie 2012, 11:18)

    Traian Basescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Dan Teca
    1. De acord cu rationamentul tau. Singurul lucru extrem de important este legat de proportia votanti NU si cei care stau acasa, pe de o parte, si votanti DA. Eu cred ca cei cu DA vor fi mult mai putini.
    2. Stiu ca atitudinea mea ii pune pe romani intr-o situatie extrem de dificila. Trebuie sa-ti spun ca obiectivul meu nu a fost acesta, ci ideea ca prin vot romanii pot arata ca democratia este instaurata generalizat in poporul roman. Asta ne-ar fi permis o mult mai rapida reabilitare ca tara in interiorul UE, pentru ca ar fi demostrat ca poporul este deasupra clasei politice. Sigur, si varianta neprezentarii este una valabila, si inteleg sensibilitatea celor care nu vor participa la vot pentru a nu legitima lovitura de stat. Daca nu as fi fost minat de gindul rapidei recuperari a credibilitatii Romaniei, si eu as fi indemnat la neparticipare.

    • cinic spune:

      O simpla chestiune de aritmetica: e mai usor sa bagi doua sute de mii de buletine (fie ele si nule) in urna ca sa fraudezi quorumul decat sa bagi doua milioane. Asa ca nu bagam buletine! O alta intrebare PUBLICA pt. uslamisti: daca au ignorat referendumul din 2009, noi de ce ar trebui sa mergem la vot?

  2. Bască ilie spune:

    Da, noi nu! :)

  3. Jeack spune:

    Ginditiva un pic de insuportabila va fi viata cu oamenii astia fara scrupule daca voi nu mergeti la vot.
    Masina lor infernala de minciuna si propaganda bolsevica de cea mai joasa speta poate oprita intr-un singur fel:
    Prin vot.
    Prin cistigarea referendumului. Orice alta varianta nu exista.

    “De partea participării există un singur argument valabil, ce-i drept, imens: poziţia preşedintelui Băsescu, ce îndeamnă la votul NU.”

    Desi admiteti meritele lui TB, totusi credeti ca stiti mai bine decit el ce e de facut? De ce? Nu e o dovada de vanitate?

    Ce a zis diavolul la sfirsit? “Vanity, definitely my favorite sin.” The Devil’s Advocate (1997)

    • Jeack spune:

      mici greseli de ortografie. din cauza vitezei. scuze.

      • Rem spune:

        “Oamenii astia” pot sa spuna ce vor. Oricum vor spune ce vor. Oricum deja au spalat pe creier 40-50% din populatie care nu pot asculta alte argumente decat cele incropite pe mediile Voiculescu/Vantu. De ce sa le legitimizam actiunile? Oricum noi cei care boicotam stim, si banuim si cam cati suntem nu multi. Ceilalti oricum lobotomizati nu vor intelege nimic indiferent de ce se intampla.

        Asa ca nu ne ramane decat sa ne folosim de parghiile limitate pe care le avem. Sa se invalideze referundumul si sa ii vedem cum vor tipa din gura de sarpe.

  4. Doina spune:

    Eu nu merg la referendum, nici familia si nici prietenii mei.Sunt din provincie si am hotarat sa iesim la plimbare purtand un tricou alb cu un afis lipit “EU BOICOTEZ”.Ne-am dori sa fim ‘plagiati ‘mai ales de cei din capitala,pentru ca acolo sunt TV si reporteri in special straini.Sa atragem atentia ca si noi spunem NU acestei mascarade,si acesta este raspunsul nostu la lovitura de stat. Iar cei care au initiat-o aruncand tara in haos se lauda ca au in spate poporul. Atunci sa aduca la vot 9 milioane de oameni !?

  5. DenisaC spune:

    Am și eu o întrebare. Voi fi plecată din țară în data de 29 iulie. Mă gândesc serios să nu mă duc la referendum. Pot afla dupa aceea dacă „am votat”? Va exista undeva o lista centralizată cu cei care au votat? Și dacă da, cum aș putea să văd dacă figurez pe acea listă?

    Mulțumesc.

    • Alex spune:

      Fiti sigura ca nu va exista asa ceva. Credeti ca intreg aliotmanul se impiedica de-un ciot ? Este foarte probabil ca in scripte veti figura cu un entuziast “DA, jos cu el, la puscarie cu el” etc. Din pacate, insa, certitudinea asta a mea nu cred ca este un motiv de prezentare la vot – eu unul tot nu ma voi duce. Chiar daca banuiesc ca lipsa mea va fi modificata intr-o prezenta cu “Da”.

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Pt mai multa siguranta, duceti-va la vot :)

      • pragmatic spune:

        putem trimite la AEP un mail prin care declaram ca nu votam. Avertizam ca CNP nu poate fi folosit. Nu sunt sigur ca nu trebuie data copie si la parchet si poate si la cei ce verifica fraudarea.

  6. Isailă Brătfălean spune:

    Dacă vă radicalizați prea tare nu vă mai urmează nimeni, vă izolați. Nu știu la ce vă folosește. O să ne uităm ca la urs cum vă scoateți ochii unii la alții, boicotiștii cu puciștii.

    E posibil să fie prezența necesară la referendum tocmai de teama acestei radicalizări, pentru a rupe mâța în două (e vorba de mâța-jug de la car).

  7. Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

    O situatie de validare dar cu un vot pro-Basescu drastic inferior, inclusiv cu Basescu la Cotroceni dupa referendum, e un dezastru, inclusiv sau poate mai ales in logica alegerilor din toamna. Ce sanse sunt ca referendumul sa fie invalidat? Si mai ales de unde stim ca nu va fi reluat in caz de invalidare (au fost destule voci care au vorbit de asta la inceput)? Asta in varianta cea mai optimista. In varianta opusa, riscul e ca invalidarea sa fie cel mai prost scenariu pe care poate juca o dreapta divizata, pt ca urnele vor circula destul de liber in teritoriu (o situatie greu de controlat). Riscul asta e extrem de serios, o dreapta divizata il va amplifica oricum :)

    • supastaru spune:

      undeva am citit o analiza foarte pertinenta legata de alegerile din toamna (cred ca la mirel axinte pe blogary).
      Daca Basescu pica, aproape sigur iese presedinte Antonescu inainte de alegerile parlamentare. In cazul asta, nu conteaza scorul dreptei la alegeri. Peste 50% e exclus, deci Antonescu va numi premier USL.

      Sincer, nu inteleg de ce lumea e pregatita sa-l sacrifice pe Basescu pentru a nu avea dreapta un scor “dezastros” la toamna. Chiar vi se pare rational? Papagalul de pe gard, anyone?

      • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

        Din nefericire, dreapta si Basescu nu se despart. Asa ca un scor prost al dreptei acum, e echivalent cu un scor si mai prost in toamna al dreptei. Basescu e pur si simplu inseparabil: pierde dreapta acum, Basescu a pierdut foarte probabil deja.
        Ma suprinde atitudinea lui Zografi de azi, dar stiu ca nu-si face iluzii: votule e politic, indiferent cum o dai (adica stat de drept stat de drept, dar nu prea poti obtine asta fara partide, anumite partide evident) si e indiscutabil pt un vot inteligent. Oricum, ce cred ca e de facut e sa fim pe faza: daca e boicotat referendumul, atunci boicot sa fie. O dreapta divizata e in mod inerent un esec pe toate planurile, mai ales pt Basescu :)

  8. Cetatean spune:

    Vot la referendum = Legalizare prostitutie politica

    Dl. Basescu nu are dreptul sa puna in joc soarta democratiei cerand populatiei responsabile sa se prezinte la vot, legitimand astfel un demers nelegitim si nedemocratic. Nu este in joc soarta domnului Basescu ci soarta democratiei in Romania.
    Criza economica insotita de masurile de austeritate, dublata de lipsa de cultura poplitica si economica a unei mari parti a populatiei (care a permis manipularea acesteie de catre mass-media controlata de infractori sau urmariti penal) a creat o situatie foarte periculoasa in care populatia respectiva nu mai este deschisa nici unui argument ci este dominata de un sentiment patologic de ura impotriva domnului Basescu. Acest segment de populatie va merge cu siguranta la vot deoarece ura creaza un imbold foarte puternic spre actiune. Singurul lucru pe care cetatenii responsabili pot sa il faca este sa se fereasca din calea acestui val de ura, neprezentandu-se la vot si nu incercand sa ridice stavile impotriva lui (prezentandu-se la vot). In final vom putea sa vedem ce magnitudine a avut acest val, cat de mari sunt sansele evolutiei democratice a Romaniei.

  9. ovidiu spune:

    Spuneti-mi in ce ONG trebuie sa ma inscriu ca sa pot fi observator la referendum. Ma duc si in cel mai indepartat sat din judet. Nu-i problema. Eventual as prefera o comuna cu primar PSD ca inteleg ca acolo se pregatesc fraudele. Se aude ca primarii PSD au fost deja chematii de sefii de consilii judetene pentru a fi pusi in tema cu planurile de actiune.

    Ce ma mai intreb eu e urmatorul lucru: competentele noastre servicii secrete ce fac in privinta asta? Nu-mi spuneti ca acele sedinte in care discuta primarii USL nu sunt ascultate. Sau nu au infiltrati pentru ei. Si daca stiu ce se planuieste ce fac cu raportele si analizele de informatii? Cui le dau? La parchete? Presedintelui interimar Crin Antonescu? Ca si platitor de taxe as fi interesat sa aflu raspunsurile la aceste intrebari. Bineinteles intr-un cadru formal si legal nu atat de “slobod la gura” si in termeni atat de “la vedere” precum m-am exprimat eu. Intrebarea oficiala ar fi: Ce face SRI ca serviciu menit sa proteje securitatea tarii in privinta prevenirii fraudelor la referendum? Ii poate solicita cineva raspunsul directorului Maior?

    Iar daca nici nu asculta si n-au nici infiltrati atunci inseamna ca sunt complet incomptenti si degeaba isi iau salariile.

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Indiferent cum faceti, inarmati-va si cu o bicicleta. Asta ca sa va puteti tine cat de cat dupa urnele alea care vor zburda prin carciumi si mai stiu eu cand va vor lasa pe jos din nu stiu ce motive :)

    • Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

      @ovidiu, va sugerez doua adrese pornind de la care putei deveni observator la referendum:

      http://www.nouarepublica.ro/17090/

      http://www.apd.ro/cluburi.php

      Nu trebuie sa împartasiti neaparat vederile acestor asociatii, importanta este activitatea, vigilenta si rezistenta Dumneavoastra ca observator în sectia de votare. Odata intrat acolo, sunteti singur cu constiinta Dumneavoastra.

      Va urez succes !

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Pai, CC a zis ca referendumul asta nu e neconstitutional. E limpede ca cel putin tot ce a premers e un puci parlamentar (ma bucur ca dl Lalu a folosit expresia ‘lovitura de stat’), care l-a vrut pe Basescu debarcat si sa se protejeze de o serie de institutii ca ANCS, CNATDCU, DNA etc, care pareau scapate de sub control, dar acum avem in fata hotararea CC. Ce facem cu ea? E politica? Pai, si USL zice la fel de deciziile care nu-i convin. Haideti sa incercam sa ne punem de acord. Referendumul are sanse uriase sa fie validat, lucru amplificat indiscutabil de o dreapta nu stiu de ce indecisa :)

  10. Kondor spune:

    “Ce facem la referendum?” Pai cred ca de-acum stie toata lumea..

  11. Paul spune:

    7. Quorum
    Sont déconseillés :
    a. Le quorum (taux minimal) de participation, car il assimile les abstentionnistes aux
    partisans du non ;
    b. Le quorum d’approbation (acceptation par un pourcentage minimal des électeurs
    inscrits), car il risque de créer une situation politique difficile si le projet est adopté par une
    majorité simple inférieure au quorum exigé.

    “http://www.venice.coe.int/docs/2007/CDL-AD(2007)008rev-f.pdf”

    • Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

      Exista multe tipuri si forme de consultari populare subsumate denumirii generice de referendum. În codul de buna conduita în materie referendara adoptat de comisia europeana pentru democratie prin drept, pe care o citati, sunt emise recomandari generale aplicabile în principiu tuturor consultarilor referendare.

      Totusi, referendumul din 29.07. este unul special, asa numit “de revocare”. În asemenea cazuri se ia în considerare si asa numitul principu de status quo, care favorizeaza stabilitatea, priviliegiind conservarea situatiei existente. Concret, când este vorba de revocarea unei masuri legislative sau a unei persoane dintr-o functie, de dragul stabilitatii, sunt cerute conditii speciale electorale, care fac, în limite rezonabile, ceva mai dificila revocarea. De aceea, la consultarile populare de revocare se introduc quorum-uri. Este un principiu de constructie constitutionala, care poate sau nu luat în considerare.

      În alta ordine de idei, daca tot evocam codul de buna conduita referendara, iata ce am gasit tot acolo:

      Les éléments fondamentaux du droit référendaire ne devraient pas pouvoir être modifiés
      moins d’un an avant un référendum, ou devraient être traités au niveau constitutionnel ou à
      un niveau supérieur à celui de la loi ordinaire.
      i. Sont des règles fondamentales, notamment, les règles relatives :
      - à la composition des commissions électorales ou d’un autre organe chargé de
      l’organisation du scrutin ;
      - au droit de vote et aux listes électorales ;
      - à la validité formelle et matérielle du texte soumis au référendum9 ;
      - aux effets du référendum (sous réserve des règles de détail) ;
      - à la participation des partisans et adversaires du projet aux émissions des
      médias publics.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Rasvan Lalu


Rasvan Lalu

sociolog, cercet. st.(München), dr.(Kassel) doc.(Jena) Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)