joi, martie 28, 2024

Ce fel de universități dorim să avem?

Afirmația Ministrului educației, d-na Ecaterina Andronescu, legată de faptul că diplomele universitare nu ar mai trebui să conțină numele ministerului, ci doar pe cel al universității a stârnit controverse. De o parte se află cei care o susțin și cred că o asemenea măsură ar întări responsabilitatea instituțiilor academice, oferindu-le în același timp și un mecanism prin care universitățile ar putea corecta erori din trecut, precum cea care se referă la plagiat. De partea cealaltă sunt cei care o consideră o declarație de abandon, în favoarea fabricilor de diplome. In consecință avem o problema ce ar merita o dezbatere mai largă, menită să clarifice in primul rând ce fel de universități vrem să avem in România. Câtă autonomie vrem să le acordăm și cât vrem să rămână sub controlul centralizat al statului ? Sunt întrebări fundamentale pe care nu ni le punem numai noi, ci și numeroase alte universități din lume.

In luna septembrie a acestui an, Universitatea din Bologna, Italia, a fost gazda reuniunii organizate cu prilejul aniversarii a 24 de ani de la semnarea declarației Magna Charta Universitatum. Este vorba despre un document semnat în 1988 de 80 de rectori europeni, aflați la acea vreme la Bologna pentru a celebra 900 de ani de la înființarea celebrei universități italiene. In momentul inițierii ei, Magna Charta Universitatum era privită ca o reacție institutională a universităților față de o societate aflată într-un ritm tot mai accelerat de internaționalizare. Astăzi, această declarație este semnată de peste 750 de universități din intreaga lume. Printre semnatari se numară și 15 universități din Romania. Magna Charta Universitatum nu trebuie confundată cu Declarația de la Bologna, semnată în aceeași universitate italiană, dar 11 ani mai târziu.

In acest an, în centrul dezbaterilor care au avut loc la Bologna s-a aflat pertinența acestei declarații față de contextul sociopolitic contemporan, mult diferit de cel din perioada inițierii acestui document. Mai este Magna Charta Universitatum actuală sau nu ? Pentru a raspunde la această întrebare, profesorul Peter Scott (specialist în învățământ superior de la London’s Institute of Education) observa mai întâi că astăzi, spre deosebire de sfârșitul anilor 1980, universitățile trebuie să jongleze cu mult mai multă abilitate între respectarea demnității academice și asigurarea unei gestiuni eficiente. In viziunea sa, asemenea compromisuri sunt absolut necesare pentru ca aceste instituții să supravietuiască. In același timp însă, principiile fundamentale susținute de Magna Charta Universitatum – libertate academică, autonomie universitară, complementaritate între învățământ și cercetare în universități – joacă un rol important in stabilirea limitelor acestor compromisuri. La rândul sau, Lesley Wilson, secretarul general al EUA (European University Association) a subliniat perspectiva europeană asupra autonomiei universitare. In linii generale, orice dezbatere europeană pe aceasta temă are ca punct de plecare patru întrebări fundamentale: 1) Cum este ales rectorul? 2) Cum își cheltuieste instituția bugetul de care dispune? 3) In ce măsură statul are un cuvânt de spus cu privire la aceste aspecte? 4) Cum sunt numiti profesorii din universități? In ceea ce privește învățământul superior est-european, profesorul ceh Joseph Jaraba a scos în evidență necesitatea elaborării unor mecanisme care să susțină autonomia instituționala a universităților in noile condiții de dupa căderea comunismului. Acesta a arătat astfel că, după 1989, în Cehia a avut loc o creștere spectaculoasă a numărului universităților fără ca aceasta să fie însoțită și de o creștere a calității învățământului universitar. Finanțarea universităților se realizeaza pe baza rezultatelor cercetării științiifice și a numărului de studenți fără a exista și o diversificare a tipurilor de programe de studii oferite de fiecare instituție în parte.

Revenind acum in Romania, unul din primii pași pe care ar trebui să-i facem este să ne punem de acord asupra locului pe care vrem să-l ocupe universitățile în societatea românească și a instrumentelor care reglementează relația acestora cu statul. Chiar dacă, precum spunea un cunoscut specialist în învățământ superior, Guy Neave, au trecut peste 900 de ani de când universitatea, ca model de organizație, se exportă în lume, până în 1989 au existat cinci tipuri ideale de universitate ce au generat majoritatea sistemelor academice de astăzi: 1) modelul napoleonian, caracterizat prin faptul că statul controlează cu rigurozitate universitățile; 2) modelul german, al lui Humboldt, care acordă o importanță sporită independenței universităților față de stat, promovând astfel autonomia creării și difuzării cunoașterii în societate; 3) modelul britanic, caracterizat printr-o autonomie instituțională sporită a universităților și prin interesul acordat vieții comunitare și dezvoltării personale a studenților; 4) modelul din Statele Unite, bazat pe legatura strânsă dintre nevoile pieții și formarea universitară, unde accentul este pus pe ideea cunoașterii utile și adecvate contextului local; 5) modelul sovietic, dispărut in 1989, care promova interventia autoritaristă a statului în învățământul universitar și subordonarea acestuia față de sistemul economic.

Chiar dacă astăzi niciun sistem universitar nu poate fi considerat replica exactă a unuia sau altuia dintre modelele istorice enumerate mai sus, acestea ne ajuta totuși să stabilim câteva repere atunci cand discutăm despre locul universității în societate și mecanismele de control pe care ar trebui să le dezvolte un anumit stat față de aceste instituții. Este bine știut faptul că, în România, până în 1989, am avut, în linii generale, un model sovietic de universitate. Dupa căderea comunismului, au apărut numeroase elemente ale modelului american, printre acestea numărându-se și învățământul universitar privat. Din 1999, când a fost semnată Declaratia de la Bologna, care a condus la reforma europeană a învățământului superior cunoscută sub numele de Procesul de la Bologna, influența universităților humboldtiene din bătrâna Europă a devenit din ce in ce mai evidentă și în România. Acest lucru a fost posibil și pentru că marile universități românești nu pierduseră în totalitate legatura cu valorile academice promovate înainte de instaurarea comunismului. Să ne amintim că, în România, universitatea interbelică reprezenta o combinație între modelul francez, unde universitatea este unul dintre pilonii principali ai statului național si cel humboldtian, caracterizat prin dezvoltarea autonomă a cunoașterii.

Astazi ne aflăm la un moment de răscruce. Fără îndoială, asistăm la o răspândire din ce in ce mai mare a valorilor universității antreprenoriale, caracterizată prin negocierea continuă dintre cele trei părți interesate în problemele academice: comunitatea academică (profesori si studenți), statul (reprezentant al interesului colectiv) și piața. Universitățile europene optează pentru păstrarea unui echilibru între aceste trei surse de interes, aflate, cel mai adesea în contradicție, în timp ce modelul american tinde să privilegieze piața. In același timp, cum am văzut în dezbaterile care au avut loc cu prilejul aniversării declarației Magna Charta Universitatum, în Europa există și aspecte regionale, specifice fostelor țări comuniste, aflate azi in Uniunea Europeană, care trebuie să fie luate in considerație atunci când vine vorba despre autonomia universitară.

Problemele sunt complexe, iar rezolvarea lor nu poate veni decât pe masură ce fiecare comunitate se lămurește asupra așteptărilor pe care le are de la universitățile pe care le susține. Iată deci că o propunere precum cea a d-nei Ecaterina Andronescu, ce vizează, în esență, întărirea autonomiei funcționale a universităților, poate fi foarte bine primită de susținătorii valorilor europene în învățământul superior. Ea este mai putin agreată de cei ale căror reprezentări despre universitate sunt puternic influențate de modelul dinainte de 1989, în care statul gestiona cu autoritate un sistem academic complet subordonat unei economii dirijiste. Ambele opinii sunt legitime având in vedere situația actuală din România în ceea ce privește învățământul superior. O alegere trebuie totuși făcută. Pana la urma, ce fel de universități vrem în Romania? Cine să le controleze, cum să facă acest lucru și cât de mult să intervină ?

Distribuie acest articol

126 COMENTARII

    • Nu cred ca avem doua sisteme de invatamant superior in Romania, ci doua forme (sau modele) de finantare care coexista in acelasi sistem universitar – cea publica si cea privata. De asemenea, nu consider invatamantul superior privat din Romania ca fiind un esec, dimpotriva, cred ca e o provocare interesanta pentru invatamantul superior finantat public. Asta in conditiile in care institutiile private de invatamant superior vor fi suficient de inteligente sa propuna programe de formare competitive (si nu alternative, cum a fost in general cazul pana acum) in raport cu universitatile de stat.
      Articolul pe care-l citati e interesant, prin opiniile pe care le prezinta, dar ii lipseste structura si intr-o oarecare masura orientarea.

        • Eu nu vad esecul in aceasta clasificare (e o repartizare in grupuri, potrivit unor criterii bazate pe doua din functiile principale ale unei institutii academice, nu o ierarhie !!!), ci confirmarea faptului ca universitatile private si-au atins scopul pe care l-au urmarit in momentul cand s-au constituit. Sa ne amintim ca aparitia universitatilor private in Romania s-a datorat unei cereri foarte mari de formare universitara existenta in momentul caderii comunismului si explicata in primul rand prin acel numerus clausus extrem de sever. Nu au aparut pentru ca ar fi existat o cerere foarte mare pe planul cercetarii stiintifice. In aceste conditii, au dezvoltat functia de educatie, nu pe cea de cercetare, care nu le aducea bani. Clasificarea la care va referiti le apreciaza ca fiind universitati centrate pe educatie. Cu alte cuvinte, scoate in evidenta functia pe care aceste institutii si-au propus sa o dezvolte inca din momentul constituirii lor. Unde este esecul ?

          Cum am spus mai inainte, aceste institutii pot reprezenta o provocare pentru universitatile finantate public in conditiile in care vor sti sa actioneze cu abilitate, potrivit unor obiective strategice bine definite. De aceea ar fi foarte important ca aceasta clasificare sa functioneze, iar institutiile universitare sa-si stabileasca strategiile de dezvoltare pornind de la ceea ce sunt in realitate si nu pornind de la un model iluzoriu despre care nici nu stiu daca-i bun sau nu.

          • In ciuda faptului ca multe dintre universitatile private au obtinut profituri semnificative intre 2007 si 2010 (bani care le-ar fi permis sa invsteasca masiv in cresterea calitatii programelor oferite), doar 4 dintr-un total de 216 programe evaluate anul trecut au primit calificativul A (cel mai bun), iar 101 au primit calificativul E (cel mai slab), alte 59 primind calificativul D.
            Pentru comparatie, peste 200 dintre cele 859 de programe oferite de universitatile publice sunt de nivel A, iar alte 220 de nivel B.
            http://businessday.ro/08/2012/cum-arata-topul-celor-mai-mari-universitati-private-in-functie-de-profitul-obtinut-anul-trecut

          • Doamna, aveti dreptate, din punctul de vedere al scopului propus, acela de-a face bani, universitatile private au reusit pe deplin. In schimb n-aveti drepate in ceea ce le priveste pe cele publice. Ele au acceptat „provocarea” : si-au marit tarifele in mod abuziv si si-au „diversificat” oferta ca sa placa clientului (ca sa-l parafrazez pe dl. Manu). La UBB Cluj de exemplu exista un master numit „educatie fizica fitness si agrement in turism”. Iar rectorii din Romania sunt mai bine platiti decat cei din Franta.

            Dar titlul articolului dvs nu este „cum sa dezvolti o afacere de succes ?” !! Iar raspunsul meu la intrebarea din titlu este NU, nu doresc sa avem universitati centrate pe educatie ( fiindca certcetarea este non-profitabila) . De cand activez in invatamantul superior n-am auzit de o asemenea traznaie. Universitatile fara cercetare sunt o aberatie cel putin din doua motive :
            1. Activitatea cadrelor universitare – care determina evolutia carierelor lor respective – trebuie sa fie evaluata in mare masura pe baza activitatii de cercetare.
            2. Nu poti sa predai la un nivel superior – de master de exemplu – daca nu esti la curent cu activitatea de cercetare recenta. Diploma de master ofera accesul la doctorat, care este prin definitie o activitate de cercetare. Deci aceasta diploma presupune o instruire la nivel inalt. Acum bineinteles daca coboram nivelul la „master de fitness” si doctorat copy-paste vom obtine cadre universitare de tip Dumitrescu-Standford sau Ponta. Nu intamplator cei doi au activat la universitati private „centrate pe educatie”. Of, of !!!

            • Am inteles, vreti neaparat sa se stie ca sunteti impotriva universitatilor private. Si cine a vrut sa stie lucrul acesta, cred ca-l stie destul de bine acum.
              In rest, prefer sa nu ma pronunt, caci este vorba de generalizari pentru clarificarea carora sper sa fiti de accord ca este necesar un alt cadru de discutii.

  1. Sa poata emita diploma fara antetul ministerului (si implicit fara controlul sau) doar acele universitati care intra cel putin 1 data la 10 ani in clasamentul Shaghai Top 500 sau in Top 50 Times Higher Education World University Rankings (Thomson Reuters) – situatia pe domeniu (stiinte sociale, etc.) .

    A intrat in primele universitati in 2012 -> are drept sa emita diplome pana in 2022. Daca mai intra apoi doar in 2018, se calculeaza 10 ani de atunci, de la ultima intrare in top. Daca nu mai intra in top dupa 2012, in 2022 revine sub influenta ministerului si i se face audit. Se pot aplica diverse modalitati de finantare in plus de la buget daca este in top sau de penalizare daca a iesit din top. Tarile vecine Romaniei au universitati in astfel de topuri si nu beneficiaza de o finantare semnificativ mai buna (rectorii de la noi sunt platiti la nivelul UE sau mai bine)

    Daca va uitati cati bani intra in universitatile din Ro si ce programe de cercetare slabe au ramaneti cel putin dezgustati. Nici pe partea de predare nu stau stralucit, comparati syllabus-uri din Ro cu cele din alte tari (UK, SUA, etc.)

    • Este adevarat ca pe partea de cercetare mai ales lucrurile nu stau prea bine.

      Dupa parerea mea, totul se reduce la bani.

      Mobilitatea pe piata cercetarii este foarte mare. Cred ca este comparabila cu cea a fotbalistilor profesionisti. Intr-o discutie cu niste prieteni am intrebat cat costa un articol cotat ISI. Primul raspunsul ar fi nimic (marea majoritate a revistelor nu percep taxe pentru a publica un articol). Pe de alta parte se poate imparti suma cheltuita in Romania pe cercetare la numarul articolelor cotate ISI publicate si se poate compara rezultatul cu cel din alte tari. Cifrele s-ar putea sa fie asemanatoare. De exemplu, la nivel modial cele mai multe articole cotate ISI publica universitatile din USA si UK. Pe de alta parte, in aceste tari se cheltuie si cei mai multi bani pe cercetare/dezvoltare.

      In legatura cu calitatea educatiei din universitati, cred ca primul pas care trebuie facut este sa se aplice legea invatamantului si facultatile sa fie finantate in functie de numarul studentilor din anul I.

      • Nu, nu se reduce totul la bani. Cel putin in stiinte sociale si umaniste (dar si in alte domenii) poti scrie un articol review sau sa faci o analiza calitativa ref. o tema ce te preocupa ( trebuie interes si acces la baze de date; teoretic il au prin tot felul de programe europene sau prind o oferta, gen SAGE GLOBAL ACCESS (1 luna pe an -luna octombrie -acces gratuit la toata baza de date) :
        http://online.sagepub.com/browse/by/title

        Inregistrati-va si vedeti cu ochii vostri ce e acolo…

        In Romania nu se citeste literatura academica internationala decat sporadic, asta se intampla. Sunt deconectati de la fluxul international. Nu se poate sa rascolesti baza asta de date si sa nu gasesti un articol legat de ceea ce faci sau ai putea sa faci si sa nu zici „as fi putut sa scriu si eu asta”. Da, dar nu ai scris-o!

        Ex.:
        Of camps, gulags and extraordinary renditions: Infrastructural violence in Romania (2012)
        Bruce O’Neill – Stanford University, USA

        http://eth.sagepub.com/content/early/2012/04/11/1466138111435742.abstract

        • „In Romania nu se citeste literatura academica internationala decat sporadic, asta se intampla. Sunt deconectati de la fluxul international”
          Corect.
          Multi dintre noi reusim sa mai citim ceva cand reusim sa finantam o vizita la universitati din tari straine care au acces la articole. E caraghios si jenant, dar asta e singura solutie. Cine crede ca ajunge ce poti gasi pe Google fluxul de varf in stiinta se inseala ingrozitor.

          • De ce sa „reusiti sa finantati o vizita”? Nu aveti nivelul ca sa fiti invitat intr-un departamant strain sau la o conferinta? Exista nenumarate posibilitati in acest sens, pentru cei care au ceva de spus in domeniul respectiv, evident. Nu aveti nici un colaborator strain, un fost coleg care activeaza in strainatate, nimeni caruia sa-i cereti sa va trimita un articol care va intereseaza? In plus, miroase a dezinformare povestea asta cu ” nu avem acces la literatura de specialitate”. Stiu ca in acest moment sunt unele probleme legate de acest subiect, dar pana acum cateva luni nu au existat astfel de dificultati. Cred mai degraba ca este doar pretextul unora pentru a continua sa publice in revistele -maculatura dambovitene.

          • Fireste, cercetarea costa si accesul la publicatii de calitate este extrem de important. La nivel de sistem de invatamant superior trebuie sa se gaseasca solutii. Iata un element important dintr-o strategie de dezvoltare a cercetarii in invatamantul superior romanesc.

            Acum insa, daca schimbam nivelul de referinta, si vorbim despre universitari, cred ca ei sunt capabili sa gaseasca solutii. Mai trebuie sa si vrea. Altfel spus: sa fie curiosi sa caute si sa se documenteze. De asta sunt bune proiectele internationale: faciliteaza crearea de legaturi intre specialisti din diferite universitati. Pentru a avea acces la articolele care va intereseaza, in ciuda faptului ca institutia nu are abonament, cred ca le puteti solicita celor pe care ii cunoasteti ca urmare a diferitelor proiecte la care ati participat. E un dublu castig: accesul si dezbaterea de opinii cu privire la textul respectiv (daca cel care vi-l trimite e din acelasi domeniu stiintific cu dvs.). Si cine stie, dintr-un asemenea schimb mai poate aparea si un nou proiect !!!

      • Pe ce va bazati cand considerati ca articolele cotate ISI reprezinta un etalon absolut de calitate in materie de cercetare in invatamantul superior? Sa fie oare asa de usor sa devii universitar de renume, publicand in reviste aflate in baza de date ISI ?

        • Din experienta mea si a colegilor, review-urile pentru articolele care urmeaza sa fie publicate in reviste cotate ISI sunt dintre cele mai serioase. De asemenea, pentru domeniul in care lucrez, revistele cotate ISI sunt de referinta. Un alt criteriu ar fi valoarea contractelor de cercetare obtinute prin colaborare cu mediul privat, dar cum la noi mediul privat nu este prea dezvoltat, nu sunt multe exemple de cercetatori care sa aiba astfel de contracte (sau cel putin nu am auzit eu).

        • ISI e o clasificare obiectiva si se poate pune baza pe ea. Istoria recenta a invatamantului superior romanesc e plina de interpretari subiective a conducatorilor (locali sau centrali) de tipul „e reprezentativ acolo unde am publicat eu, doar n-o sa aiba ministrul punctaj mai slab ca X” si asta a redus calitatea ingrijorator. Nu existam in afara tarii (in medie). Atunci, cu bune sau rele, nu merita sa mergem inainte? Pana si interpretarea lui Funeriu tot subiectiva era, dar macar avea meritul ca era progresiva. Asa, cu Ecaterina, ne mutam cu 20 de ani in urma, subiectivismul ei ne va bloca.

      • Parerea mea este ca principalul „beneficiar” al fabricilor de diplome a fost statul. Nevoia de diplome a fost justificata de acele sporuri acordate de diferitele institutii daca mai faceai un curs sau daca aveai master-ul. Altfel nu imi explic cererea in special pentru masteratele acestor universitati.

        • Stau si ma intreb de ce actiunea de a fabrica diplome are o reprezentare atat de negativa in societatea romaneasca. Incepand de anul urmator, voi lucra intr-un proiect care-si propune sa studieze modul cum se fabrica diplomele universitare in Elvetia. Aici intelegem lucrul acesta intr-un sens pozitiv : fabricarea diplomelor e un proces laborios care inseamna anticipare a ceea ce societatea va astepta (nu numai ce asteapta acum) de la un anume domeniu stiintific, negociere cu toate partile interesate, elaborare de curriculum, implementarea acestuia, evaluarea si ajustarea continua a acestuia pentru a-i asigura pertinenta, in raport cu nevoile sociale mereu in schimbare. E destul de complicat sa „fabrici diplome”.

      • eliminarea MECTS din antet, elimina monopolul diplomei universitare (andosata de minister) si inroduce -sort of speak- concurenta intre universitati. La angajarea in sectorul bugetar va conta CARE universitate si in mod real, nu numai existenta unor ” studii superioare”. La privat de mult exista diferentierea silentioasa intre patalamale.

        • Cu alte cuvinte ceea ce doriti sa spuneti este ca eliminarea antetului echivaleaza cu „MECTS nu raspunde pentru calitatea invatamantului universitar. Fiti atenti unde va inscrieti.” Am inteles bine ?

  2. Nu cred ca se poate combate ineficienta prin birocratie. Sunt de acord cu d. Andronescu. Pana la urma fiecare isi cheltuie banii cum vrea. Daca unii vor sa ii cheltuie pe diplome inutile nu au decat. Banii aceea ii putea cheltui prin baruri si rezultatul era acelasi.

    Daca un patron vrea sa angajeze un absolvent al unei astfel de universitati, nu are decat (tinteti minte anunturile de genul „nu angajam absolventi USH”?).

    Problema apare in cazul angajatilor care depind de stat (educatie, sanatate etc). Este rolul statului sa se asigure ca nu vor intra in sistem oameni cu o pregatire necorespunzatoare. Cred ca cea mai buna solutie este folosirea experientei de la examenul de rezidentiat care il dau absolventii de medicina si pentru celelalte domenii. Sau se poate imagina un examen asemanator cu cel de titulatizare din educatie cu 7 nota de prag, de la care cei care obtin mai mult au dreptul sa lucreze in sistem, urmand sa dea examen pe post la o anumita scoala.

  3. Ideea dnei. Andronescu este greșită din start. Dacă statul poate să-și ia mâna de pe școli, licee – când vine vorba despre universități o afirmație ca cea a dnei. Andronescu ar trebui însoțită de desființarea ARACIS-ului. Care este utilitatea ARACIS-ului atunci când ministerul nu-și asumă responsabilități ? Un absolvent- de Bioterra să spunem- pregătit relativ bine în industria alimentară va merge să-și caute un post în Suedia. Se va interesa angajatorul suedez că a absolvit universitatea Bioterra- care nu spune nimic- sau că a absolvit o universitate care are girul Ministerului Educației din ROmânia ? Există și altă soluție- mai logică- și care ar putea să fie la fel de semnificativă- întoarcerea la primii ani ai universităților private când absolvenții de la privat dădeau examen împreună cu cei de la stat- la universități de stat. Mi se pare o soluție mai de bun simț pentru că va termina ideea fabricilor de diplome. AI absolvit dreptul la universitatea particulară X- te prezinți la licența la drept la Universitatea București. Nu ești pregătit destul ? Faci eforturi- tu și univeersitatea- sau renunți.

    • In strainatate, diplomele trebuie sa fie recunoscute atat daca vrei sa-ti continui studiile cat si daca vrei sa lucrezi. Modalitatea de recunoastere e diferita de la un stat la altul. In general, in baza acordurilor europene, sunt mai usor reconoscute studiile daca vrei sa-ti continui formarea intr-o institutie de invatamant superior din strainatate. Dimpotriva, in ceea ce priveste piata muncii, e nevoie de recunoasterea calificarii. Aici procesele de recunoastere sunt diferite in functie de meseria vizata si sunt in cea mai mare parte supervizate de asociatiile profesionale din statele respective.
      Cei care s-au dus la Bioterra sa obtina diplome fara sa participe la cursuri nu cred ca au facut-o pentru a putea pleca in strainatate, ci pentru a ramane in Romania, unde reglementarile sunt mai putin riguroase decat in Europa de Vest.

      • Stimată doamna Gorga,
        Nimeni nu va recunoaște niciunde diploma universității din Baia Mare- atâta timp cât ea nu va fi confirmată de către Ministerul Educației. Aici ar exista o anumită oportunitate- respectiv ca Ministerul- care poate face așa ceva- să-și aleagă un pool de 10…20 de universități Europene serioase- și să își propună recunoașterea reciprocă a unei diplome de Sorbona cu o diplomă de la Universitatea din București. Pentru asta atât programa- cât și calitatea absolvenților de la București ar trebui să fie cam la același nivel cu Sorbona. Nu cred că este vreo universitate din străinătate care ar refuza niște bani buni pentru ca absolvenți români să-și dea licența acolo- în engleză, franceză sau germană- licență recunoscută simultan de universitatea respectivă și de MEC. Discuția despre ceea ce înseamnă un chartered engineer- sau un inginer recunoscut de organizațiile profesionale cred că depășește acest mediu- ca și posibilitățile noastre. După vreo 14 articole ISI și participări continue la simpozioanele respective, după examene date în fața celor mai buni dintre cei mai buni- de la universitățile din Manchester și Loughoborough sunt și eu la 51 de ani un chartered engineer la una din cele mai prestigioase asociații profesionale din Marea Britanie. Recunosc sincer că am avut noroc și cred că fără un sprijin masiv al statului- pentru astfel de acțiuni- pentru cei mai buni studenți – nu va exista un raport mai mare de 100.000 de absolvenți : 1 specialist certificat de asociațiile profesionale.

        • Multumesc pentru comentariul dvs. Cred ca nu stiti ca asemenea mecanisme de recunoastere comuna a titlurilor exista deja si nu e nevoie ca absolventii sa mearga sa sustina examene de licenta prin alte parti. De exemplu, pentru ca anumite programe de formare romanesti in domeniul ingineriei (si implicit diplome) sa fie recunoscute in Franta, ar fi suficient daca ARACIS-ul ar face o evaluare comuna a acestora, impreuna cu CTI (Commission des titres d’ingénieur) din Franta. Este ceea ce a facut Scoala politehnica din Lausanne (EPFL), Elvetia, care a dorit ca unele dintre diplomele sale (nu toate) sa fie recunoscute de CTI in Franta. Pentru aceasta, a solicitat organismului elvetian de asigurare a calitatii (OAQ) sa organizeze aceasta evaluare, ceea ce s-a si intamplat.

          Revenind la ceea ce spuneti, nimeni nu va recunoaste diploma universitatii din Baia Mare daca aceasta universitate se va limita la a se recomanda ca fiind din Baia Mare si atat. Daca dimpotriva, este capabila sa propuna programe performante, exista mecanisme prin care isi poate face recunoscute titlurile.

    • Un interviu serios de 1-2 ore spune totul despre acel absolvent. Aminteam mai sus de anunturile care specificau ca nu se accepta la interviurile de angajare absolventi de la USH. Un alt exemplu: un fost coleg de facultate a cerut celor de la resurse umane sa nu ii mai trimita la interviu absolventi care au terminat facultatea cu mai putin de media 7. „Mana invizibila” a pietei libere este mult mai puternica decat orice reglementare birocratica.

      • Cu eleganță, dvs. afirmați niște lucruri stupide. Nici un fel de interviu nu o să-ți arate- fără o probă de lucru și o perioadă de probă cum lucrează absolventul respectiv. Iar faptul că a avut media mai mare de 7 este strict irelevant. Experiența proprie îmi arată că cei care au terminat cu note de vârf nu sunt în stare să facă ceea ce se cere în industrie- dar sunt plini de pretenții-plus de cunoștințe teoretice inutile.

        • Eu m-am referit la locurile de munca din domeniul tehnic (recunosc ca nu am fost explicit). Si de asemenea nu ma gandesc la intrebari de genul: ce aspiratii de viitor ai, unde te vezi peste 5 ani, ce ai face in situatia X. Cat despre cum munceste absolventul, bineinteles ca nu iti poti da seama in urma unui interviu. Eu ma refeream la cunostintele lui.

          De asemenea, nu am spus ca cei de nota 7 sunt angajabili, ci ca nici macar nu sunt chemati la interviu.

  4. Eu imi doresc facultati profesionale
    daca tot am un bacalaureat profesional, sa fiu si licentiat profesional cred ca ar fi grozav
    Apoi intru in politica…

    • Bine-ar fi fost sa nu scrieti ultima propozitie. Raspund ca si cum n-ar fi existat.

      Invatamantul profesional trebuie sa fie luat in serios. Este legitim sa existe o oferta din partea statului pentru acest tip de invatamant la toate nivelurile, deci inclusiv la nivel tertiar sau superior.

  5. Exista „universitati” in Romania????

    Ca aia de la Cluj, UBB, unde ani de zile era rector un fost activist de partid si informator la securitate Marga, care ca sa nu se pensioneze a fortat senatul sa-l bage in anul sabatic ??
    Pai cine l-a votat, nu profesorii de acolo?

    Sau univ. din Bucuresti care a scos un prim ministru plagiator si care si-a in CV doua mastersuri inexistente? Adica Ponta si Sova….

    Abramburica insasi, ministra educatiei, si-a plagiat teza de doctorat. Marturia profesorului Toma, colegul ei mai batran de catedra, la Nasul TV, asta vara, a fost zdrobitoare. Ea si-a insusit retete chimice furate din SUA de la o companie de catre sotia profesorului, prin spionaj industrial. Retele au fost traduse si date la fabrica de rulmenti grei din Ploiesti care a incheiat un contract cu Poli Bucuresti pentru ca mai era nevoie de cateva ingrediente. Asa au ajuns retele chimice la Abramburica care le-a bagat urgent in teza sa de doctorat.

    Madama ministru a dat 200 de doctorate!!!! In mai putin de 20 de ani!!! O nebunie intr-o tara normala. Doi doctoranzi au fost deja dovediti plagiatori chiar de care olandezii de la care au plagiat, furand din articolele lor chiar si pozele cu rezultatele experimentelor pe care nu le-au facut niciodata!!!!

    Asa ca scutiti-ma de universitati. Nu exista nici o universitate in Romania. Toate sunt umplute de familii intregi, de pile si amante si rubedenii de tot felul. Putinii oameni valorosi care au mai ramas in tara sunt sufocati de mafiile din educatie sau s-au corupt si ei.

    Daca erau dascali adevarati in universitati ar fi iesit in masa sa demonstreze cand a ajuns prim ministru un plagiator si ministrii ai educatiei alti plagiatori/plagiatoare. Dar numarul profesorilor capabili si cinstiti…e mult prea mic in tara. Iar cei plecati, dupa cum se vede, ii doare in cot, caci nici reactia lor nu a fost grozava.

    In concluzie, in Romania (ca si in Vest de fapt, unde everybody goes to college….) sunt mult prea multe universitati, prea multi studenti si prea multi profesori impostori. Care primesc prea multi bani de la stat, adica de la noi, firmele private. Trebuie desfiintate toate si infiintata una singura undeva, mai mare. Si fiecare profesor, de la asistent, lector, conferentiar si profesor trebuie sa dea examen, scris si oral, din cunostinte generale si din propriile lucrari.

    Pentru ca toate concursurile de ocupare a posturilor sunt trucate, absolut toate, castigatorul se stie dinainte si de asemenea multi nu si-au facut ei articolele ISI si nici chiar tezele de doctorat. Spun din proprie experienta….

    Fara o asanare brutala, in lumina reflectoarelor, universitatile romanesti vor scoate in continuare mase de imbecili si cativa capabili care de fapt au invatat ei singuri si nu de la profesori.

    Si apoi vin la noi sa se angajeze cu diplome pompoase si nu stiu sa faca nimic, trebuie sa investeasca compania tone de bani ca sa-i aduca pe linia de plutire.

    • Dl Truica ati uitat de cohortele de politruci semidocti care umplu pina la refuz univ. de stat si private.
      De cind cu noua componeta a comisiei de acreditare a titlurilor academice si a relaxarii de accedere la titul de conf./prof., oricine a scris o cartulie de stiinta popularizata si 3 articolase platite in diverse reviste, a mai fost la un simpozion in strainatate ajunge conf. Deocamdata procesul de abilitare le da cosmaruri celor ce vor sa ajunga profi. Dar nici o problema, in timp se va relaxa si aici.
      Participarea la asa zisele conferinte unde articolele sunt indexate „ISI” a generat o adevarata industrie. Platesti citeva sute de euro, revitalizezi transportatorii aerieni, te cazezi si mai ridici cu 0,1% economia locala, prezinti lucrarea intr-o sala semigoala si pac. ai mai bifat citeva puncte.
      Credeti ca cei din comisiile pe paneluri verifica „inside”? Pur si simplu au un ceck list si bifeaza. Am vazut astfel de dosare subtirele ale caror „proprietari” au fost confirmati confi. imediat dupa schimbarea componentei comisiilor.
      Veti vedea intr-un an citi politruci vor ajunge conferentiari la un an doi de la intrarea in universitati . Apoi vor face lobby pentru eliminarea abilitarii. Numirile celor din paneluri ii obliga la compromisuri si probabil au fost scosi din paneluri exact competentii, independentii, fiind pusi oamenii celor care fac jocurile. Nu o fi fost Daniel Barbu prea mult timp consilierul lui Crin la Cotroceni, dar este sef de panel. Poate este competent, dar numirea lui imediat ridica semne de intrebare.
      Idem si cu tezele de doctorat. Exista si aici o ierarhie a scolilor doctorale (mai dure la Bucuresti, Cluj mai relaxate la Craiova, Targoviste)
      Dar romanii sunt multilaterali dezvoltati, cumularzi si lacomi. D-na Andronescu a fost/este rector, a fost/este eternul ministru al lipsei de educatie si a condus 200!! de doctoranzi in 20 de ani.
      Asta numai necunoscatorii sistemului o cred. Cind a citit zeci de variante ale referatelor celor 10 doctoranzi/anuali plus tezele plus modificarie etc., etc.? Cind a studiat ce mai este nou in domeniu, ce carti/articole au mai aparut? Probabil avem numai , dar nu se vede nimic in viata reala!
      Pe de alta parte unii doctoranzi pot fi peste conducatorii lor (doar stim ca numai cine nu a vrut nu a ajuns conducator de doctorat pina la Legeea Funeriu cu abilitarea).
      Totul a ajuns o afacere unde se trafica multi bani, influenta si pile. Si asa va ramine multi ani de acum inainte. Zilele trecute a aparut in ziarul financiar topul „banesc” al universitatilor private. Desigur pe locul I Spiru Haret.

      • Da, asa este, tot ce spuneti !!

        Oamenii care sunt in afara sistemului universitar sau care nu au facut parte din el, nu-si imagineaza porcaria care este. Imensa!!

        De aceea nici nu au protestat, decat foarte putini, cand alde Ponta&comp au schimbat toate comisiile si au indepartat toti spcialistii straini si cei incomozi, cu coloana vertebrala.

        Pentru ca marea majoritate a cadrelor didactice universitare sunt fie incompetenti, fie imorali.

        • Poate oamenii nu au iesit in strada pentru ca nu aveau nici un motiv sa-i sustina pe cei din comisiile schimbate. Nu sunt oameni populari, cunoscuti, apreciati de majoritatea universitarilor, numirea lor nu a avut nici o legatura prestigiul lor in lumea universitara romaneasca, activitatea lor a fost mai degraba privita ca tendentioasa si politizata decat ca morala si justa. Au fost numiti politic, au servit interese politice, deciziile lor sunt dubioase, ne e mai rau decat a fost, si n-a fost bine oricum, cam asa se vede de jos in sus.

          Relativ la exprimarea: „Pentru ca marea majoritate a cadrelor didactice universitare sunt fie incompetenti, fie imorali.”

          Nu sunt deloc de acord cu tine. Exista imorali si incompetenti, dar nu sunt deloc majoritatea, ci o minoritatea absoluta pe care o folosesti ca sa generalizezi nepermis. Majoritatea covarsitoare sunt oameni perfect normali care muncesc cinstit si din greu pentru painea lor si trebuie respectati pentru asta, ca orice alti oameni. Sunt realmente indignat de astfel de etichete, si de practica de a pune astfel de etichete pe orice fel de profesie si pe orice fel de oameni. NU respect deloc aceasta opinie, o consider pur si simplu de cea mai joasa speta, inadmisibila sub orice forma. Ma indoiesc ca poti demonstra stiintific, juridic sau veridic sub orice forma o astfel de afirmatie.

          • Domnule, v-ati propus sa faceti apologia mediocritatii din lumea universitara romaneasca?
            Doar cateva domenii reusesc sa tina pasul cu nivelul international in cercetare, in rest e jale. Pe ce lume traiti? Nu stiti cum se dau doctoratele pe banda rulanta, cum se ajunge profesor universitar cu 2 carti la editura ” Cerbul din Carpati”? Si spuneti ca astia sunt o minoritate? Daca ar fi asa, s-ar vedea pe plan international.

            • Marea majoritate numerica sunt asistenti si lectori indobitociti cu norme de 12-16 ore, exploatati de minoritatea despre care vorbiti, umiliti de persoane ca cele despre care vorbiti si de dvs. prin exprimarile de mai sus.

            • Atunci cand se observa incapacitatea de a separa ceea ce e bun de ce e rau, francezii au obiceiul sa spuna ca e aruncat copilul cu tot cu apa din scaldatoare (” jeter le bébé avec l’eau du bain”). Mi se pare ca si comentariul dvs. „bate” intr-o asemenea directie. Eu consider ca sunt periculoase generalizari ca cele pe care le semnaleaza d-l Bolos. Nu cred ca e o apologie a mediocritatii aici, ci un apel la echilibru in aprecieri. Pe care eu il socotesc bine venit si-l sustin.

            • @Bradut Bolos Asistenti si lectori sunt in toate domeniile dar nu stiu cum se face ca numai in anumite discipline: economie, stinte politice si sociale, medicina…acestia nu reusesc si pace sa lucreze cum trebuie, sa publice lucrari de calitate si sa fie invitati in strainatate. Si daca sunt majoritari si oropsiti cum pretindeti, atunci de ce nu isi manifesta nemultumirea? A fost vreo greva a acestora si nu a vorbit presa? Mai degraba cred ca se complac intr-o mediocritate balcanica sperand ca la randul lor sa ajunga conferentiari si profesori fara prea mult efort intelectual ca si mentorii lor. Si ar trebui sa ziceti mersi ca exista aceste trepte academice, asistent si lector: in strainatate nu ai nimic permanent pana la conferentiar (uneori profesor) si pentru a ajunge aici muncesti de-ti sar capacele ani si ani fara nici o certitudine , altfel, ca vei obtine acel post dorit. Dv doriti si siguranta unei pozitii academice, si munca putina si rezultate ioc. Vi se pare ca e greu in Romania ca lector, plecati in strainatate sa vedeti cum e.

          • „Nu sunt oameni populari, cunoscuti, apreciati de majoritatea universitarilor, numirea lor nu a avut nici o legatura prestigiul lor in lumea universitara romaneasca, activitatea lor a fost mai degraba privita ca tendentioasa si politizata decat ca morala si justa. Au fost numiti politic, au servit interese politice, deciziile lor sunt dubioase, ne e mai rau decat a fost, si n-a fost bine oricum, cam asa se vede de jos in sus.”

            Domnule Bolos,
            Eu cred ca cineva care a publicat 7 articole si proceedings-uri in jurnale cum ar fi :

            Annals of University of Craiova – Economic Sciences Series
            STUDIA UNIVERSITATIS PETRU MAIOR SERIES OECONOMICA
            Romanian Journal of Economic Forecasting

            si are zero citari ar trebui sa-si dedice mai mult timp cercetarii si sa nu mai faca apologia
            sistemului universitar romanesc care, din pacate, este populat in proportie majoritara
            de oameni mediocri (inclusiv dumneavoastra). Orice persoana de buna credinta din mediul
            universitar stie ca noua componenta a CNATCDU este mult mai slaba decit cea precedenta.

            • „Thirring”, as fi incantat sa-mi ataci ideile, si sa o faci pe fata cu nume si prenume.
              Sunt deosebit de mandru de ideile din articolele la care faci referire, in special una dintre ele, care are un potential aplicativ absolut fantastic (dupa parerea mea, intarita de cativa oameni pe care eu ii apreciez ca fiind avizati).
              Oricum, eu nu-mi doresc recunoasterea cum o definiti voi, eu imi doresc ca un numar mic de oameni, dintr-un cerc foarte restrans, foarte avizat, si foarte putin comunicativ sa aprecieze una dintre ideile mele, si unul dintre ei sa ma cheme la o discutie foarte privata.

            • Aaaaaaaaaaaaa

              din asta mi-esti, domnu Bolos!! Economist carevasazica.

              De ce au bagat domnule ASE bucuresti in categoria A? Te-ai uitat atunci la lista articolelor ISI de la ASE? Numai matematicieni, statisticieni si ceva ingineri. Nu am vazut acolo articole ISI de contabili, finante etc.

              TOATE faculatatile de economie si de drept din tara trebuie urgent desfiintate si toti profesorii de acolo dati afara, pentru ca sunt impostori. Aici e cea mai mare impostura si coruptie si locuri caldute pentru politicieni hraniti din taxele noastre de privatizati nenorociti dupa cum zic ei.

              De aia si vrea alde Ponta&comp sa reduca standardele minimale ale lui Funeriu.

              Si zici ca nu-i cunosti pe aia din comisiile vechi? Eu ii cunosc pe multi, mai ales pe aia straini, si direct si indirect. Pai nu aveti cum sa-i cunoasteti, pentru ca sunt oameni de STIINTA, ceea nu se poate spune despre marea parte a economistilor sau juristilor din Romania !!!

            • Stimate domnule Truica
              Nu stiu cum s-au acordat clasificarile pentru ca mi-a fost imposibil sa reconstitui din ceea ce s-a raportat, folosind normele publicate, rezultatele ierarhizarii. Deci la intrebarea pe care ati formulat-o nu va pot raspunde. Transparenta nu a fost punctul forte al ierarhizarii.
              Legat de ISI, o sa fie, si cu SRI si cu citari, dar, dureaza. Procesul de publicare in domeniul economic la revistele cu SRI dureaza minim trei ani, citarile apar in domeniul meu la minim cinci ani de la publicare, si oricum, numarul de citari este mic comparativ cu medicina sau chimia sau fizica sau matematica. Si asta o spun cat se poate de documentat pe baza rapoartelor Thompson Reuters. Am colegi care au trimis articole de doi ani si inca nu au primit review de la reviste (bun, sau rau). E chiar amuzant, orice publicare referitoare la solutii pentru criza va aparea dupa incheierea crizei sau prea tarziu.

          • Pai e foarte simplu de demonstrat.

            Uita-te pe site-ul UEFISCDI, daca nu l-a sters Abramburica, era lista cu toate rapoartele de activitate ale universitatilor, pe ultimii 5 ani, de acuma un an. Uita-te numai la punctul ISI, a), adica articole publicate in reviste ISI cu factor de impact. Situatia e jalnica, in toate universitatile.

            Si ba da, ar trebui sa iasa in strada, numai fiindca au o ministra a educatiei care si-a plagiat teza si un prim ministru Copy Paste.

            • Nici un fel de ierarhizare din lumea asta nu se face in functie de un singur criteriu. Cand vorbim de o ierarhizare multicriteriala se asigneaza factori de importanta. Dvs vorbiti de un singur criteriu, articole ISI, adica articole indexate de Thompson Reuters. Probabil, din punct de vedere al unei politici destinate sa sustina Thompson Reuters atribuirea unui astfel de factor de importanta este justificata. Desi inca nu s-au sesizat, alti posesori de sisteme de indexare/masurare scientometrica, si sunt zeci, pot sa ne acuze justificat de favorizarea unei companii.
              Cat despre indicatorul SRI, este cel putin discutabil, de obicei la nivel international se lucreaza cu Hirsh, Impact Factor si 5 years Impact Factor. Nu vad de ce ar cita un autor din Nature sau New England Journal of Medicine un articol de drept, sau economie, deci SRI va fi foarte mic in aceste domenii.
              Eu nu spun asta ca sa justific ceva, sau sa zic ca suntem grozavi in realitate, nici poveste de asa ceva. Stam prost de tot cu cercetarea, si asta de foarte multa vreme. Dar cauzele sunt foarte complexe si solutiile si mai complexe, si fara un diagnostic obiectiv si corect, si fara nici o intentie de a ajuta la rezolvarea problemelor, prin etichetare/dinamitare nu se rezolva absolut nimic.

    • Asa este. Nu am nimic de spus in plus. Cred ca aveti contact cu mediul universitar din Romania, caci ii cunosteti bine moravurile. Toata stima pentru curajul de a spune adevarul!

  6. Propunerea asta ar trebui sa nasca instantaneu intrebarea: ce urmareste Abramburica?
    Caci ne-am lamurit dece a desfiintat scolile profesionale, ce a urmarit prin propunerea ca sa aiba drept de admitere la facultate si cazutii la Bac ori Bac-ul profesional.
    Deci, nu daca e bine sau nu, ci cui foloseste, si dezlegam enigma.
    (Ca a ne intreba dece un ministru al invatamintului cocoloseste un plagiat (al sefului pe linie politica si guvernamentala) nu are rost sa ne batem capul.)

    • Stimata Doamna Gorga,

      Sunt foarte bucuros ca publicati atat de des articole pe teme legate de universitati si problematica aferenta acestora.
      Am sa incerc sa comentez si eu cateva nuante legat de ideile care se dezbat pe aceasta tematica.

      Exista evident contextul international in care multe universitati au valoarea educatiei si cercetarii incrustata il ele insele. Nimic nu le poate lua aceasta virtute. Evident ca este vorba de o problema de incredere, de bonitate pe care o are o universitate in lume. Acest lucru se pare ca se doreste si in Romania.

      Poate o prima intentie este aceea de a responsabiliza o universitate si de a-i da o greutate in acordarea diplomelor. De asemenea se da greutate imaginii universitatii care elibereaza o diploma la absolventii sai. Mai poate fi o recunoastere si o consolidare a pozitiei sale pe piata educationala bazata pe rezultatele sale bune – aici referindu-ne la calitatea absolventilor „livrati” companiilor comerciale si aparatului bugetar de stat.

      Totusi trebuie sa ne amintim si sa vedem si care este perspectiva Europei asupra tarii noastre din acest punct de vedere – cel al increderii.
      Pentru aceasta putem sa ne gandim doar la instrumentele de finantare numite proiecte europene de orice tip ar fi ele. Ce ne arata acestea ? Na arata ca Romania nu este capabila sa isi gestioneze singura banii ci trebuie sa cotizeze la un for european care pe urma sa ii administreze Romaniei pe baza de proiecte elaborate evident pe principii de competitivitate, eficienta etc. Totul se face sub presiunea restituirii banilor in cazul in care acestea nu au fost realizate corect. Asta arata ca Europa nu are incredere in capacitatea romanilor de a-si gestiona singuri fondurile. Deci eu nu cred ca Europa va avea mai multa incredere in diplomele astfel tiparite.

      Din contra s-ar putea ca ea sa se diminueze usor din cauza scandalurilor mai mult sau mai putin sonore legate de faptele de coruptie din universitatile romanesti de stat si private deopotriva. Ne putem aduce aminte aici de coruptia de la licentele Universitatii Biotera in care profesorii examinatori vindeau subiectele de licenta cu sume de ordinul sutelor de euro, de scandalurile de la Universitatea Spiru Haret care a functionat cu sectii fara acreditare si a eliberat diplome, scandalul diplomelor eliberate la cetateni straini de Universitatea din Oradea fara ca acestia sa fi studiat, deturnarea de fonduri de la Universitatea de petrol si gaze din Ploiesti, plagiatul ministrului invatamantului Mihai Mang, plagiatul primului ministru etc.

      In schimb vor avea incredere in absolventii bine pregatiti dupa o testare practica. Si credeti-ma ca vor recunoaste rapid unul competent care poate sa ridice o companie.

      Un fapt pozitiv ar fi acela al eliberarii mai rapide a diplomelor pentru absolventi. In prezent universitatile elibereaza diplomele la distanta de cam 1 an fata de data absolvirii. Poate daca universitatea poate sa isi tipareasca singura diplomele la imprimeriile lor si cu imprimantele performante din zilele noastre s-ar putea inscrie mai rapid numele studentilor, nefiind obligati sa le astepte pe cele de la minister care se fac la imprimeria nationala.

      Eu cred ca decizia doamnei ministru inseamna pe undeva si o fuga de responsabilitati. Astfel guvernele nu vor mai putea fi trase la raspundere cand apare pe tapet un scandal legat de universitati sau diplome. Stau marturie cazurile Spiru Haret, Biotera, Universitatea din Oradea, Universitatea Petrol si Gaze Ploiesti etc Astfel ministerul are o grija in minus dat fiind presiunea mediatica imensa facuta in ultima perioada cu scandalul de plagiat al prim ministrului.

      • Multumesc pentru comentariu. Aveti dreptate, o parte din neincrederea pe care cei dinafara o au fata de Romania, ca stat, se transfera inevitabil si asupra diplomelor acordate de institutiile romanesti. E nevoie de vointa politica sincera pentru a rupe acest cerc vicios.
        Din pacate, d-na Andronescu foloseste ca instrument politic acest lucru bun, in esenta sa, care e posibilitatea ca universitatile sa acorde propriile diplome, fara a fi nevoie de minister. Nu-l prezinta, cum ar fi fost normal, in cadrul unei strategii de dezvoltare a invatamantului universitar. Dimpotriva, il argumenteaza ca pe o pedeapsa pe care ar aplica-o universitatilor. Facand aceasta, nu cred ca fuge de responsabilitate. Este vorba despre ratiuni politice aici. Vrea sa se asigure de sprijinul a cat mai multi universitari, care, in mod traditional, nu se inghesuie sa voteze cu PSD.

    • Dumneavoastra ce credeti ca urmareste ?

      Sa nu fie oare niciun interes in spate cand spune ca: „nu este corect ca, sub umbrela Ministerului Educaţiei, universităţile să elibereze diplomele. E necesar ca universităţile să-şi asume actele pe care le eliberează şi, într-un fel, calitatea pregătirii”.

      • Stimata doamna Gorga,

        Cred ca ar fi foarte interesenat sa scrieti un articol intitulat, poate, „Ce fel de universitati avem?”. Cred ca ceea ce a comentat dl. Petre Truica este numai o bucatica din adevarul crunt. Ar trebui poate sa investigati si politica salariala. Un om cu o vechime de 20 de ani la catedra castiga undeva catre 400 de euro. O sa spuneti ca poate sa-si completeze castigurile din cercetare. Este o gluma, pentru ca acele simulacre de contracte de cercetare se dau tot pe linii de partid. Totul este putred. Totul este facut ca un om corect sa moara sarac sau sa plece. Cum sa fie incurajat un tanar cu o medie a anilor de studiu peste 8.50 sa ramana in Invatamant cand i se ofera un salariu de 800RON in timp ce politaiul de la colt are la aceeasi varsta catre 2000RON. Asta este Romania actuala. Nu credeti ca oamenii buni se tin cu un salariu decent? Si daca schimbi oamenii sistemul se schimba, pentru ca sistemul este format din oameni?
        Performanta costa. Statul roman inante de a-si pune problema ce universitati ar vrea ar trebui sa-si faca un calcul si sa spuna cate isi permita sa tina. Cum va explicati ca sistemul dinainte de ’89, in conditiile in care Romania avea industrie, etc., considera suficiente (si chiar asa era) cateva centre universitare finantate de stat iar acum cand nu mai avem aproape nimic, numarul lor s-a triplat poate?
        Sistemul de invatamant romanesc este complet rupt de cerintele pietei. Oare statul, care este oricum cele mai prost administator, nu trebuie sa finanteze dupa cerintele pietei. Pentru ca din piata vin banii (din impozitele platite de companii) nu din neant. Si atunci acel stat nu trebuie sa respecte cerintele celui ce plateste? De aceea mi se pare mai apropiat de adevar sistemul de invatamant american.
        In Romania ultimilor 22 de ani calitatea invatamantului de stat a scazut dramatic. De ce credeti ca, totusi, privatii prefera sa angajeje oamenii scoliti in universitatile de stat? De ce credeti ca cea mai mare parte din cei „scoliti” la privat lucreaza la stat? Universitatile private din Romania nu si-au depasit inca statutul de fabrici de diplome. Pentru ca si mentalitatea romanului este croita pentru a dobandi o hartie si nu neaparat o competenta.
        S-au incercat in acesti 22 de ani diverse solutii exotice pentru invatamant. Cred ca sistemul de invatamant trebuie croit astfe incat sa modeleze mentalitatea. Este in posibil ca intr-o tara normala un student lasat singur in sala la examen sa nu te copieze caci stie ca se fura singur. In Romania nu este asa…..

        • Exista o problema in ceea ce priveste salarizarea din invatamantul superior. Ea nu se va putea rezolva atat timp cat vom refuza criteriile de competenta in ceea ce priveste accesul si promovarea in cariera academica. De asemenea, nu se va putea rezolva atat timp cat nu va exista o grila de salarizare a celor finantati din fonduri publice in care nu vor fi rezolvate situatii ca cea pe care o mentionati (a politistului si a tanarului care-si incepe cariera universitara). Pentru ca sa reusim asemenea lucruri, ce depasesc competentele Ministerului educatiei, este nevoie de un guvern care sa faca din educatie o prioritate nationala. Cat timp insa guvernam educatia dupa metoda lui Sisif, nu avem nicio sansa.

          Privitor la calitatea educatiei care a scazut dramatic, dupa parerea dvs., eu nu va contrazic, dar incerc sa va inteleg dintr-o perspectiva mai larga. Aici, in Europa occidentala (in Elvetia, Franta, Belgia, in special), nu am auzit pana acum pe nimeni care sa fie multumit de calitatea educatiei. Opinia generala este aceeasi ca si a dvs. Oare de ce ? Dati-mi voie sa dau un raspuns provizoriu la aceasta intrebare. Poate nu a scazut intr-atat calitatea, ci asteptarile oamenilor de la sistemele de educatie s-au schimbat. Iar diferitele guverne nu au stiut si nici nu stiu inca sa raspunda intr-un mod corespunzator acestor asteptari. Este si un oarecare grad de utopie in aceste asteptari care nu a avut un raspuns convenabil pana acum.

          • Stimata Doamna Gorga,

            Nimeni nu ar refuza/nu refuza criteriile de competenta in ceea ce priveste accesul si promovarea in cariera academica. Noile criterii de promovare in invatamantul superior din Romania si-au aratat insa si efectul nociv.
            Din nou se aplica cu jumatate de masura. Cand s-au aplicat noile criterii Statul roman trebuia sa anunte ca se va organiza concurs pe post pentru toata suflarea din invatamantul superior cu un termen de un an.
            Si se aseza fiecare la locul lui dupa cum ii era meritul.
            Asa vechii promovati de partid au ramas in functiile cheie iar criteriile nu au ramas decat o pavaza in mana lor pentru ca ei detin puterea, contractele de cercetare, baza materiala cu care oamenii care vor pot lucra si scrie lucrari … etc. ca sa-si indeplineasca cerintele la promovare. Din rau, pentru cei tineri, a fost si mai rau.
            Doar cei care au lucrat in afara poate, au beneficiat de aceasta „schimbare”. Dar cine se intoarce?
            De 22 de ani s-a scris maculatura destula in Romania. In statistici iesim intotdeauna bine. Totul este minunat. La promovari conteaza prea putin munca si rezultatele obtinute cu elevii/studentii. Si acest lucru se vede in calitatea absolventilor. Cred ca o masura a actului didactic nu este cate lucrari ISI sau mai stiu eu ce ai scris, ci, calitatea absolventului.
            Ar trebui sa existe o bucla intre beneficiarii a ceea ce tu ai produs – companiile, administratia, bancile si scoala. Numai asa scoala poate satisface nevoile societatii. Restul, este doar discutie.

            • Faceti o propunere interesanta in ceea ce priveste modalitatile de aplicare a criteriilor de acces si promovare in cariera. O vad fezabila, daca-i mai adaugam ceva timp, un an sau doi. Avand in vedere specificul activititatii din invatamantul superior, cred ca ar trebui sa le dam timpul necesar celor care ar dori sa indeplineasca criteriile minimale specifice postului pe care se afla.
              Daca lucrati intr-o universitate, vedeti aceasta re-ierarhizare posibil de aplicat la nivelul institutiei dvs. ?

  7. Stimata Doamna Gorga

    Propunerea Doamnei Ministru Andronescu a primit deja sprijinul profesorului Vladimir Tismaneanu. Nu exista nici un motiv care sa justifice implicarea statului in acordarea titlurilor de absolvire al programelor de licenta, masterat si doctorat al universitatilor din Romania.

    In acelasi fel, nu exista nico justificare pentru ca titlurile didactice de profesor si conferentiar sa fie acordate de stat, potrivit unor criterii unice promulgate de Ministerul Educatiei Nationale. Acreditarea programelor de studii poate fi facuta de o organizatie independenta, finantata de universitati.

    Interventia statului in invatamantul superior ar trebui sa fie restransa la acordarea de burse individuale de studii, in functie de meritul si de situatia materiala a studentilor.

    Cu deosebit respect,

    Prof. Peter Manu
    Hofstra University
    Hempstead, New York

    • Domnule Peter Manu,

      Multumesc pentru acest mesaj. In linii generale sustineti modelul american de universitate. E un model interesant, de la care putem invata multe lucruri, dar mai trebuie si ca acesta sa fie adecvat situatiei invatamantului superior din Romania si societatii romanesti in general, lucru de care eu nu sunt asa de sigura. Statul continua sa fie o referinta puternica in ceea ce priveste invatamantul superior si nicio reforma inteligenta nu poate ignora acest lucru. In plus, in materie de invatamant superior, in Statele Unite si in Europa exista traditii diferite (si eu ma bucur ca e asa) cu privire la implicarea statului in gestiunea sistemului universitar.

      Acestea fiind zise, nu inseamna ca universitatile nu ar trebui sa beneficieze de mai multa autonomie functionala: sa acorde titluri academice sau sa-si selecteze resursele umane in functie de criterii pe care si le stabileste fiecare. Este ceea ce se intampla si in alte tari europene. Sunt gata sa sustin oricand acest principiu. Practic insa, continuu sa am o problema. Cred ca lucrul acesta ar trebui sa se intample in conditiile in care toate universitatile romanesti ar functiona responsabil si transparent, ceea ce nu e cazul absolut peste tot. Vedeti dvs., teoriile sunt frumoase, tot asa si exemplele altora, dar reformele trebuie sa plece de la o apreciere cat mai exacta a situatiei din Romania. De aceea mi se pare foarte important sa discutam mai mult si sa ne lamurim ce fel de universitati vrem sa avem ?

      Iar in final, vreau sa va fac o marturisire. Am zambit cand am vazut ca evocati numele d-lui Tismaneanu ca o sursa de autoritate favorabila propunerii ministrului educatiei. Dvs. trebuie sa stiti foarte bine ca nu toate opiniile d-lui Tismaneanu sunt urmate, doar v-ati opus apelului acestuia de a nu participa la conferinta de la Bucuresti, de la sfarsitul lui septembrie. De ce acum ar avea dreptate si ar trebui sa-l urmam, iar atunci s-a inselat si au putut fi preferate alte solutii ?

      • Stimata Doamna Adriana Gorga

        L-am invocat pe profesorul Vladimir Tismaneanu in calitate de universitar cu ani lungi de experienta didactica. Din acest punct de vedere, dansul este omologul Doamnei Ministru Andronescu, al dumneavostra si al meu si discutia se desfasoara (virtual) intr-un spatiu cognitiv neutru, neinfluentat de preferinte politice.

        Cu deplin respect,

        Prof. Peter Manu
        New York

        • Domnule Peter Manu,

          Multumesc pentru precizare. Nu e vorba aici de nicio preferinta politica, ci de modul in care se construieste si este legitimata autoritatea opiniilor cu privire la reforma in invatamantul superior.

          Nu cred ca exista argumente sa sustineti ca masura propusa de d-na Ecaterina Andronescu, buna in esenta ei, este neutra din punct de vedere politic. Si tocmai de aceea pe mine una ma ingrijoreaza. Nu este inscrisa intr-un program de reforma coerent, ci este introdusa ca o masura politica si populista, de la care se asteapta voturi (PSD nu a excelat in a obtine voturi de la universitari, spera ca acum lucrurile sa se schimbe).

          Exista un comentariu (scris de cineva care se autointituleaza „un roman care plateste corect impozit”) la articolul d-lui Dancu, de aici, de pe Contributors care exprima, cred eu, foarte bine spiritul ce este in spatele acestei masuri: e propaganda nu reforma. Iar, cum spune acest comentator, propaganda infantilizeaza.

          Mie de asta mi-e teama si raman sceptica, chiar daca persoane cu experienta didactica pot sustine contrariul.

          • Stimata Doamna Adriana Gorga

            In opinia mea, propunerea Doamnei Andronescu este buna. In acelasi timp, va respect dreptul de va exprima temerile si scepticismul fata de motivele dansei.

            Pot sa va spun ca am vorbit cu aproximativ 200 de universitari din Romania din 2011, dupa aprobarea noi legi a Educatiei (legea Funeriu), si am constatat ca o majoritate covarsitoare (peste 95%) sunt in dezacord cu ea. Din discutiile cu ei am inteles ca in opinia lor legea Funeriu este a) identificata ca parte a programului politic al PDL, b) o chestiune majora, si c) motivul pentru care vor vota cu alianta USL.

            Cu cele mai bune ganduri,

            Prof. Peter Manu
            New York

            • Domnule Peter Manu,

              Nu cred ca putem astem ceva bun, mai ales in educatie, daca vom continua sa evoluam dupa principiul „scopul scuza mijloacele”.

              Este a doua oara cand evocati discutiile pe care le-ati avut in tara cu diferiti universitari ca argument pentru a sustine ca nu ar trebui aplicate criterii unice de selectie in cariera academica. V-am raspuns si cu alta ocazie ca nu e nimic de mirare aici. Din tot ce am citit cu privire la acest aspect, nicio reforma in materie de cariera academica nu a fost primita cu bratele deschise. Nu aici e problema, cred eu.

              V-as propune insa un exercitiu de imaginatie. Daca lasam la o parte modul centralizat in care aceasta lege prevede gestionarea carierei academice si priviti doar criteriile in sine, dvs. insiva ce comentarii puteti face, din perspectiva experientei internationale pe care o aveti? Pentru domeniul dvs. stiintific, in ce consta absurditatea criteriilor prevazute de lege atat pentru acces, cat si pentru evolutie in cariera?

    • Dle Manu, daca sunteti cat de cat la curent cu ceea ce se intammpla in Romania insemana ca numele „Mang” ar trebui sa va spuna ceva. In opinia mea e o justificare suficienta pentru criteriile unice de care vorbim. Altminteri, care e argumentul pt ca statul sa nu se mai implice ? In ce fel acest lucru va contribui la ameliorarea sistemului universitar romanesc macinat de scandaluri, mai cu seama in ceea ce priveste universitatile private ? (exemplul recent Bioterra, dar si Spiru Haret, Dimitire Cantemir etc) ?

      • Domnule Damian

        Am petrecut o mare parte a ultimilor doi ani studiind invatamantul universitar din Romania ca specialist al Fundatiei Fulbright si am lucrat intr-o universitate de stat din Romania in cadrul aceluiasi program la inceputul acestui an. Pot sa va asigur si ca urmaresc cu atentie fraude intelectuale comise de universitarii din Romania (si am descoperit si publicat detalii despre un asemeneacaz). Nu vad insa ce legatura au aceste ilegalitati/imoralitati cu impunerea criteriilor unice de promovare din invatamantul superior.

        Dupa parerea mea, toate universitatile din Romania trebuie sa fie privatizate. Asa cum am spus, rolul statului ar trebui sa fie redus la a sprijini financiar orice potetial student, dwesigur in functie de merit si situatie materiala. In acest fel, universitatiile ar intra intr-o competitie adevarata pentru studenti. Fecare universitate ar trebui sa aibe dreptul sa-si promoveze si sa-si plateasca cadrele didactice in orice fel crede potrivit.

        Cu respect,

        Prof. Peter Manu
        New York

        • Dle Manu, Daca ati si studiat invatamantul universitar din Romania atunci ceea ce spuneti suna inca si mai ciudat. Cazul Mang, cazul Ponta, si (multe) alte cazuri similare arata ca exista titluri de doctorat si pozitii academice ocupate in mod fraudulos. In lipsa unui control mai riguros al ministerului cine poate garanta nivelul academic al personalului universitar ? Nu am vazut in mesajul dvs nici un argument in favoarea sistemului universitar privat. Ar trebui sa stiti (daca ati studiat) ca toate universitatile private din Romania au obtinut calificativul C la recenta clasificare a ministerului. Iar dumneavoastra sugerati ca statul sa nu se mai implice, penru ca nici macar faptul acesta sa nu mai fie stiut. Greu de inteles.

          • Domnule Damian

            Educatia este un produs. Raportul calitate/pret trebuie judecat de cumparator. In acest caz, cumparatorul este studentul, nu statul.

            Prof. Peter Manu
            New York

            • Domnule Peter Manu,

              Va fi fiind educatia un produs sau un « bun » cum spun economistii, dar sper sa fiti de acord ca e un alt fel de produs decat o sticla de coca-cola. Bei o sticla, doua de cola, ii stii calitatea si esti in masura sa-i apreciezi pretul. In educatie nu se intampla lucrurile tot asa.

              Cu alte cuvinte, educatia este un asa-numit bun bazat pe experienta (« experience good ») a carui calitate (si implicit raportul calitate-pret) se determina intr-un mod diferit, pe masura ce il consumi. Este, de asemenea un bun care se modifica pe masura ce este consumat. Studentul din anul I nu e acelasi cu studentul de la sfarsitul masterului. Avand in vedere aceste particularitati, sper sa fiti de acord ca este absolut necesara o informare adecvata a consumatorului.

              Iar aceasta informare, nu e necesara doar pentru protectia consumatorului, ci si pentru a se asigura eficacitatea produsului.

              In ceea ce-l priveste cel pe care-l desemnati ca fiind « cumparator », acesta e reprezentat deopotriva de student si de stat : studentul – pentru ca de pe urma educatiei va obtine beneficii personale importante (salariu mai mare, reducerea riscului de a ajunge somer, etc.) ; statul – pentru ca va obtine impozite mai mari, corespunzatoare salariilor mai mari, cheltuielile din domeniul sanatatii se vor reduce (cu cat e mai educata o populatie, cu atat are grija de sanatate mai mult si actioneaza preventiv), cheltuielile legate de securitatea interna se vor diminua (vor fi mai putini oameni in inchisori).

            • Nu, domnule Manu, suntem in dezacord. Studentii nu au competenta necesara pentru a se pronunta asupra calitatii ofertei universitare, si cu atat mai putin asupra nivelului academic al profesorilor. Tocmai de aceea este necesara clasificarea universitatilor pentru ca studentul (pe care il numiti „client”) sa fie informat inainte de-a plati.

            • Domnule Damian

              Cred ca potentialii studenti au posibilitatea sa judece calitatea univeristatilor care sunt in competitie pentru banii lor. Ma refer aici la un exemplu personal: fiica mea a „studiat” universitatile din Nord-Estul Statelor Unite timp de 6 luni. Apoi am vizitat impreuna 10 univervistati din statele Maine, Massachusetts si New York care indeplineau criteriile pe care le fixase ea. La sfarsitul acestei experiente au ramas in „competitie” doua universitati, dintre care una a acceptat-o. In cazul fiului meu, am vizitat impreuna „numai” 8 universitati. In timpul vizitelor am vorbit cu profesorii si studentii, am vazut laboratoarele si salile de sport, am evaluat conditiile de locuit si alimentatie.

              Prof. Peter Manu
              New York

      • Criteriile acestea sunt necesare dar cu conditia sa fie si corecte la nivel de disciplina si la nivel universitar international. Cele care au fost impuse anul trecut, par a fi facute „ochiometric”, mai precis in functie de interese. In anumite discipline sunt la nivel international, dar in altele sunt ridicol de mici „adaptate” la nivelul romanesc, eventual readaptate dupa publicare ca sa multumeasca anumite persoane. Domeniile in care se fac mizeriile astea sunt cunoscute: economie, stinte politice, medicina, psihologie…..acolo unde nivelul stiintific este foarte scazut si unde, daca s-ar impune conditii de avansare la acelasi nivel ca in alte domenii ( fizica, chimie, matematica…) ar fi o tragedie ( i-ai numara pe degete pe cei care ar intruni conditiile de habilitare sau profesor universitar).
        In aceasta situatie a existat si exista un sentiment de nemultumire din partea universitarilor, ceea ce este de inteles. Asta este problema, nu criteriile in sine.

        • Daca doriti sa va documentati asupra importantei domeniului stiintific in construirea profilului academic al unui universitar, scrieti-mi un email si va trimit un document sau mai multe (in engleza). Nu putem face astfel de comparatii intre domeniile stiintifice si cele din stiinte socioumane. Cercetarile facute pana acum in sociologia stiintelor contrazic o asemenea perspectiva. Asta nu inseamna ca nu exista posibilitati de a obiectiva evolutia in cariera academica. Exista, dar trebuie sa operam cu masuri adecvate fiecarui domeniu stiintific.

          • Exacta asta am afirmat: trebuie diferentieri in functie de domeniu, in functie de cat se publica in fiecare domeniu, dar in acelasi timp nu trebuie facute compromisuri. Pe de alta parte, sunt de acord cu dv ca un punctaj oarecare nu iti da decat o idee vaga despre valoarea sau non-valoare unui candidat: un dosar trebuie analizat de un specialist, nu de un contabil care face suma punctelor. Numai ca, in primul si in primul rand, trebuie acceptata ideea existentei unui prag nimic: nu poti avea pretentii de profesor universitar sau conducere de doctorat daca nu esti la un anumit nivel. Dar, cum spuneam, asta este doar o conditie necesara: restul trebuie apreciat de cine se pricepe si facut diferenta intre dosare si candidati.
            Ceea ce s-a intamplat anul trecut cu impunerea acelor conditii minime este bine cunoscut: unele discipline s-au trezit cu criterii minime la nivel international, altele cu criterii minime la nivel balcanic. Comparati economia cu fizica, de exemplu. Sau medicina cu chimia. Veti avea mari surprize si veti intelege nemultumirea unora si bucuria altora.
            Credeam ca daca ati abordat un asemenea subiect cunoasteti aceste detalii despre care se discuta de atata timp in mediul universitar.

            • Iar eu credeam ca va intereseaza sincer si nepartizan problema. Insist si spun ca asemenea comparatii intre domeniile stiintifice sunt tendentioase. Si nu o spun eu ci numeroase cercetari stiintifice facute pana acum.

    • Stimate domnule Manu,

      Va respect si va sustin pozitia.

      Ar fi extraordinar sa avem un mediu universitar realmente concurential unde acreditarea specializarilor si acordarea titlurilor sa fie rupta de influente politice, chiar si la nivel de reglementare. Chiar daca la inceput unii ar abuza de libertatea nou castigata prin acordarea de titluri fara continut si crearea de sectii fara viitor, piata si concurenta ar sanctiona astfel de practici, asa cum se si intampla deja.

      • Nu toti absolventii de facultati ajung in mediul privat. Unii ajung in sectorul public unde selectia este defectuoasa.

      • Toate ar fi altcumva daca nu s-ar fi intamplat sa fie asa cum sunt.

        Cum rezolvam insa acum problema legata de faptul ca unii acorda abuziv diplome ? Piata si concurenta nu prea s-au vazut ca mecanisme regulatorii in cazul Bioterra. Tot statul, asa cum e, cu bune si cu rele, trebuie sa faca ordine, nu-i asa?

      • Corect! Cu acceptul dumneavoastra, as mai completa ca lucrurile s-ar indrepta mult mai repede decat prin mijloace birocratice si reglementari.

        • Evident statul este cel mai mare consumator de diplome fara fond. Asta se poate rezolva usor daca exista cat de cat vointa, printr-un examen de cunostinte privind legislatia in administratie organizat la nivel central. oricum, din pleiada de diplome emise exista o singura diploma realmente relevanta Administratie Publica, care poate fi reglementata de ANFP. Se poate introduce profesia de „functionar public” cu cerinte similare expertilor contabili, stagiatura, program de pregatire, examen de intrare in stagiu si examen de intrare in profesie.
          Si rezulta de aici o clasificare implicita a programelor de studii, cea a profesiilor, legata de procentul de intrare in profesii, realizata de fiecare profesie.

    • Problema, stimate domnule Profesor, este dacă există- sau poate să existe- o astfel de instituție credibilă și independentă în ROmânia. Îmi pare rău că o spun dar o spun și o pot demonstra prin fapte- nici unul din membrii ARACIS nu are competențele necesare pentru a-mi fi asistent. Au fost promovați pe criterii de naționalism local nulități absolute- precum dl. profesor Curtu și restul- pe ansamblu dacă nu mă înșel existând exact 2 articole ISI- dintre care unul publicat în ROmânia- de întregul corp al ARACIS. Și aici e problema- lăsăm totul pe mâna pieței libere- sau stabilim niște minime criterii de bun simț și de morală. Am avut surpriza ca pentru niște proiecte de cercetare de la PN II- și de la POSDRU- să fiu evaluat de persoane care n-aveau nici măcar 1/10 din competențele mele- și acest lucru se putea vedea clar după răspunsurile date la refuzuri sau la contestații. Nu putem merge la nesfârșit cu impostura care e și mai gravă când e vorba de tineri care cred că le știu pe toate- dar în realitate sunt mult mai prost pregătiți decât înainte de 1989. Am rugămintea de a face un experiment- puneți studenții dvs. să scrie 2-3 pagini de mână. Pentru mine- care am făcut o materie plictisitoare dar utilă în școală- caligrafia- și o materie plictisitoare dar utilă în facultate- desenul tehnic- am constatat că un student de an terminal scrie în proporție de 99% exact la fel de urât și cu la fel de multe greșeli ca și un copil de clasa I-a și a II-a. N-ai nici computere, tablete sau lașptop-uri peste tot și nici un acces permanent la imprimante. Din modul în care arată scrisul unui absolvent vedem că mai avem puțin și ne vom întoarce în peșteri dacă ne lasă- Doamne ferește, tehnologia peste noapte. Dacă de mâine ar dispărea calculatoarele digitale- ar mai putea calcula cineva o structură de rezistență manual sau cu o riglă de calcul ?

      • De acord cu rationamentul si intrebarile dvs. pana la istoria privitoare la caligrafie. Imi trezeste amintiri din studentia din Romania dinainte de 1989. Una din profesoarele de limba franceza mi-a adus odata caietele ei ca sa invat cum trebuie sa-l caligrafiez pe „a” diferit de „o”. A fost un moment penibil, va asigur.
        Studentii acestia care nu stiu sa scrie (si nu spun ca nu e asa) sunt insa aceiasi care peste vreo 20 de ani vor trebui sa ne plateasca pensiile. Decat sa-i punem sa caligrafieze inutil si sa-i ironizam pentru scrisul urat, nu ar fi mai bine sa-i educam un pic mai mult, cat ii mai avem sub ochi?

        • Stimată doamnă Gorga,

          Poate că sunt absurd dar desenul tehnic- și aici includ și un scris ”STAS” constituia o parte destul de importantă de formare a specialiștilor din domeniul tehnic. Pre-Bologna exista un anumit fir conducător în pregătirea unui inginer sau a unui economist. Post-Bologna s-a mers pe ideea de a înghesui toate cursurile- indiferent de importanță- într-un semestru și de a elimina sau a nu introduce cursuri pe care domnii sau doamnele decan le considerau inutile. Așa se face că un absolvent de facultate tehnică (și mă refer aici la sistemul particular- unde predau) n-are nici cea mai mică idee de management când termină- dar este tobă de carte apropo de componentele fizice ale aparaturii electronice- pentru că rectorul este un fost fizician. Pe de altă parte respectivul absolvent nu știe să folosească un program CAD în domeniu- pentru că respectivul curs a fost considerat neimportant și s-a scos- deși era un curs specializat- dar face în anul IV ”Automate programabile” care este o materie supermatematicizată- așa cum se predă- și relativ inutilă- pentru că ceea ce se predă un semestru la curs respectivul inginer poate căuta în 2 zile în documentație.
          Exact aici intervine chestiunea de care onor Ministerul se ferește ca de dracul îmbrăcat nemțește- respectiv responsabilitatea față de student- adică ceea ce în engleză e cunoscut sub denumirea de accountability. Ministerul ar trebui- ținând seama de faptul că e cea mai înaltă autoritate și are și un institut de științe ale educației sau centru de cercetare în spate- să vadă ce face de exemplu MIT-ul și să conceapă o programă minimală pentru o anumită specializare- la nivelul unei universități de top. Acea programă poate fi îmbunătățită de unele universități dar în nici un caz nu se poate renunța la ea. ori Ministerul n-are astfel de programe astfel încât este extrem de posibil ca un absolvent de Universitate Ecologică să fi făcut cu totul alte materii decât omologul său din Politehnică sau decât omologul său de la Universitatea din Petroșani. Nu mai luăm aici în calcul pregătirea profesorilor, gradul de noutate al materiei, etc.- pentru că ajungem să ne punem mâinile în cap. Dar prin dispariția siglei MEC de pe diplome se pune capacul pe sicriu- orice fel de rector putând să facă ce-i trece prin minte. Până să-și dea seama absolventul că ce a învățat la universitatea X îi este totalmente nefolositor el îngroașă numărul șomerilor sau lucrează într-un cu totul alt domeniu.

          • Cu desenul tehnic e altceva, fireste ca sunt de acord cu dvs.
            Ceea ce-mi spuneti despre comparatia pre si post Bologna e interesant pentru mine. Acest « fir conducator » nu ar fi trebuit sa dispara, cred eu. Din ianuarie, voi lucra intr-un proiect care are ca scop intelegerea modului cum se construieste curriculum academic in diferite domenii stiintifice, in universitatile din Elvetia. Fireste, vom analiza modul in care s-au produs schimbarile in cadrul reformei Bologna, dar vom incerca sa identificam si alte schimbari de curriculum academic, anterioare acestei reforme si sa vedem cum s-au petrecut lucrurile. Stiu astfel foarte bine ca in realizarea unui curriculum universitar sunt multi factori care trebuie luati in calcul si nu pot intra in prea multe detalii aici. Totusi, stabilirea unui curriculum standard de catre Minister nu mi se pare a fi in acord cu ceea ce se intampla in Europa acum.
            Nu Ministerul ar fi cel care sa propuna asa ceva, ci propria dvs. institutie si mai mult, facultatea sau departamentul. Concurenta dintre institutii se realizeaza si prin propunerea unor parcusuri academice atractive pentru studenti. Ceea ce cred ca ar putea face ministerul este sa informeze universitatile asupra a ceea ce se poate face in acest domeniu si sa initieze dezbateri pe aceste teme. De asemenea, ar mai putea sa faciliteze accesul universitarilor la experientele care exista in alte tari cu privire la elaborarea curriculumului academic.

            • Stimata doamnă Gorga,

              Ajungem aici la niște discuții apropo de competența rectorilor universităților particulare- discuții interesante dar fără o finalitate obiectivă. Eu pot să-i arăt rectorului meu- un distins fizician în realitate- unde greșește. El în proporție de 100% îmi va arăta o ușă mare și frumoasă de ieșire și va spune că familia lui a investit în universitatea respectivă și noni trebuie să fim mulțumiți că avem încă un loc de muncă. Atâta vreme cât Autoritatea Competentă- adică Ministerul- nu cere ca pregătirea unui inginer automatist să fie similară la Politehnicile de Stat și Universitățile Particulare- ne vom putea trezi cu orice fel de minuni – pentru că nimeni nu își propune să reglementeze acest mărunt aspect- care ar fi competențele minimale ale unui absolvent într-o anumită specializare. Aici statul a mușcat până la sânge din osul universităților particulare. Lucrurile au început frumos- în sensul că acum 10…15 ani se făcea de exemplu logică și filozofie în anul I- care includea și noțiuni de calculul predicatelor- terminând în anul IV cu Inteligență Artificială și SIsteme Expert. A venit ”minunea” numită Bologna care n-a făcut nimic- nu se echivalează diplome decât în cazuri rarissime- dar s-au pierdut acele logici educaționale după care se forma- în mod normal – un absolvent. Dna. Antonescu preia și reproduce- poate fără să vrea- maoista teorie a celor 1000 de flori care înfloresc- vor fi poate nu 1000 dar 300 de universități- fiecare cu numele ei- fiecare cu programa ei- și fiecare fără nici un fel de responsabilitate pentru client- adică studentul care alocă bani, timp și resurse mentale pentru a absolvi un ciclu de învățământ. Viața la privat e departe departe de propaganda oficială- în sensul că marea majoritate a copiilor chiar depun eforturi să învețe- au și o slujbă dar încearcă să se și țină pe linie. La fiecare promoție am 1-2 vârfuri- care ar merita o soartă mai bună într-un sistem competitiv dar și colaborativ- pentru că Universitatea mea nu este inamica Politehnicilor- care ar trebui să preia în programe post-licență vârfurile- și restul de studenți care ar putea fi niște specialiști buni- dacă li s-ar da ocazia. Ori exact concurența la nivel de student nu există- așa cum nu există nici mizele ei. La nivel de universitate- majoritatea universităților particulare mari (Spiru Haret, Hyperion, etc.) au institute de cercetare. Problema cu ARACIS-ul este că ARACIS-ul este totalmente incompetent. Nu poți cere unui săndălar (dl. Curtu) să evalueze un profesor universitar- pentru că pur și simplu nu are competențele necesare. Dl.Funeriu a avut o idee excelentă- evaluarea externă făcută de o instituție recunoscută- care n-a mai fost pusă în aplicare la blocajul ARACIS. Care, conform enunțului teoremei cu ”trăim în ROmânia…” se comportă exact ca în ROmânia. Nu e un secret că dna. Ministru e bună prietenă cu rectorița de la Cantemir și atunci lovește puternic în concurența de la Spiru haret, la fel cum nu e un secret că vicepreședintele ARACIS e profesor la Româno-Americană și lovește în restul posibilei concurențe. Așa cum ROmâno-Americana pe vremea coruptului Mihăilescu a fost depunctată peste noapte de cineva care făcea parte din ARACIS-ul de pe vremea aceea și care era profesor la o universitate particulară și adversă. Istoria universităților particulare din ROmânia este de fapt istoria spaimei sistemului educațional de stat de concurență. Și istoira mitei pe care răposatul Mihăilescu și cei de după el au luat-o ca să favorizeze unele universități față de altele. Dau aici- ca exemplu- defunctul Pro-Humanitas- care a funcționat între 1992 și 1995 dacă nu mă înșeală memoria și care venise cu o idee revoluționară (care a mers apoi perfect pentru MBA)- respectiv cursurile ținute în weekend. Existau spații de curs- la liceul Lazăr- dar cel care a distrus această universitate- și ideea pe care a funcționat- a fost exact răposatul rector al UniversitpțiiBucurești și șeful ARACIS din vremea aceea- profesorul Mihăilescu pentru că nu-și primise partea. Există încă persoane în viață din conducerea fostei universități care pot să confirme.

            • Multumesc pentru interventie. Va raspund pe scurt la sfarsitul listei de comentarii.

    • Deocamdata, in Romania, cu toate tarele amintite de cei care au mai scris aici, in educatie statul face treaba mai buna decat privatii. Eu as astepta mai intai sa apara universitati private mai bune decat la stat (si nu sunt inca) si de-abia dupa aceea i-as cere statului si ministerului sa faca un pas inapoi.

  8. Sistemul nostru universitar e de proasta calitate. Putem in mod serios sa explicam acest lucru prin faptul ca ministerul isi pune stampila pe diplome ??? Singurul scop al propunerii dnei Andronescu este de-a exonera ministerul de orice raspundere in aceasta privinta.

    • Iertati-ma, dar sunt vorbe mari acestea, „sistemul nostru universitar e de proasta calitate”. Eu nu cred. Dimpotriva, cred ca dintre toate subsistemele sistemului de invatamant, cel universitar este cel mai aproape de a arata faptul ca a reusit sa depaseasca faza tranzitiei. Si stiti de ce ? Pentru ca nu are incotro, se afla intr-o competitie internationala acerba care nu iarta. Iar marile universitati romanesti stiu foarte bine acest lucru.

      Nu e vorba despre o simpla stampila a ministerului pusa pe o diploma, ci de transparenta in ceea ce priveste numarul de diplome acordate. O vreme, au existat in Romania universitati care au refuzat sa comunice date statistice ministerului. Ar mai fi si probleme legate de posibilitatea de falsificare a diplomelor acordate de unele universitati.

      Sincer, eu nu prea inteleg cum poate fi „exonerat” Ministerul educatiei chiar de orice raspundere in ceea ce priveste calitatea invatamantului superior. Eu chiar nu vad cum ar fi posibil acest lucru, atat timp cat exista o finantare publica a universitatilor, iar Ministerul educatiei isi are raspunderile sale in ceea ce priveste modul cum sunt cheltuiti banii de la buget.

      • Intr-o „competitie internationala acerba care nu iarta” exista castigatori si perdanti, iar in general cei care n-au incotro sunt din ultima categorie. In ceea ce priveste universitatile exista asa-numitul clasament Shanghai, in care universitatile romanesti nici nu apar.
        N-am spus ca ministerul educatiei poate fi exonerat de orice raspundere. Ci ca-si doreste acest lucru prin masura propusa de dna Andronescu care merge -nu-i asa ?- in sensul acesta.

  9. Formal, universitatea este, în lumea modernă, un spațiu public instituționalizat a cărui menire este formarea de specialiști și/sau obținerea de performanțe în domeniul cercetării. Având o istorie sistematică de 150 de ani, învățământul universitar românesc reflectă într-o mare măsură suișurile și coborâșurile zbuciumatei modernități carpato-danubiano-pontice. În plus, vicisitudinile revenirii postdecembriste la libertate și-au pus într-un chip inconfundabil amprenta și asupra domeniului educației, în general și a învățământului superior, în particular. Spectaculoasa, dar nefericita criză românească de identitate, manifestată în ultimele două secole și al cărei binecunoscut simptom îl constituie interminabila dispută dintre ,,moderniști” și ,,tradiționaliști” se întâlnește cu asupra de măsură și în universități, tocmai fiindcă aici se află intelectuali, oameni responsabili, oarecum, și pentru devenirea altor oameni. În sine, asumarea de către aceste instituții a diplomelor de licență, masterat și doctorat vine, pe de o parte, în logica autonomiei universitare, iar pe de altă parte, creează premisele consolidării sau, dimpotrivă, șubrezirii unor brand-uri, așa cum, de fapt, sunt instituțiile respective. Din păcate, în ,,era digitală”, a globalizării, a relativismului axiologic și a absolutismului financiar și mediatic, relevanța și, mai cu seamă, eficiența publică, socială a educației scad, iar limitele umanului reapar cu o pregnanță exasperantă. Poate mai mult decât oricând în trecut, nu doar economia sau societatea sunt în criză, ci omul, umanul, umanitatea.

  10. Intrebarea realista nu este ” Ce fel de universitati dorim sa avem?” ci ” Ce fel de universitati putem sa avem?” Sunt doar cateva discipline care reusesc sa se mentina la nivel international, celelalte nu fac decat sa produca generatii intregi de studenti amorfi, fara o pregatire corecta si mai mult decat atat, reusesc sa impuna un numar din ce in ce mai mare de universitari mediocri in cel mai bun caz, atunci cand nu sunt complet nuli.
    Asta este marea problema a invatamantului universitar: numarul extrem de mare al universitarilor care capuseaza universitatile. Atata timp cat acestia vor continua sa activeze ( vorba vine!) in universitati, atata timp cat se vor da diplome de doctorat la kilogram ( ceea ce s-a intamplat si anul acesta, desi se spera intr-o imbunatatire a situatiei) nu vom putea vorbi de invatamant si cercetare de calitate, deci nici de universitati si universitari de calitate.

    • Am o curiozitate, sunteti din domeniul ingineriei ? Problematica pe care o deschideti e interesanta si ar merita o dezbatere separata si poate organizata in alte conditii decat ceea ce e posibil pe aceasta platforma.

      • Nu, nu lucrez in domeniul ingineriei. Nu este nimic interesant in ceea ce am afirmat, sunt lucruri de bun simt cunoscute si acceptate de oricine are tangenta cu mediul academic romanesc. S-a discutat foarte mult despre acest subiect, asa ca nu are sens sa ” descoperim roata”. Atata timp cat masa critica a universitarilor romani nu va inclina spre calitate ci spre mediocritate, ca acum, putem vorbi ani in sir despre ce fel de universitati dorim: raman vorbe. Poti sa ai bani, poti sa ai studenti buni, daca nu exista profesori si cercetatori de calitate intr-un numar rezonabil, nu faci nimic. Banii se duc aiurea in salarii sau in proiecte inutile, studentii buni pleaca si lumea se vaita.
        Am impresia ca nu cunoasteti realitatea academica romaneasca decat foarte putin, chiar deloc, altfel v-ati fi pus singura intrebarea formulata de mine. Ar trebui sa va informati asupra numarului de universitari activi (in sensul de calitate) din universitatile roamanesti si evident,a supra rezultatelor acestora,, sa comparati cu o universitate medie europeana, america sau japoneza ( medie, nu foarte buna) si veti intelege adevarata problema din invatamantul superior romanesc.

        • Va inselati, cunosc foarte bine realitatea din universitatile romanesti, doar ca, spre deosebire de dvs. eu vreau sa merg mai departe de critica sterila si sa identific, daca se poate, piste de actiune. Pentru aceasta e important sa intelegem ce vrem mai intai, dupa aceea sa ne intoarcem si sa ne punem intrebarea intr-adevar intrebarea ce putem sa avem si in final cum putem sa articulam posibilitatile si cu ceea ce dorim. Comentariile numeroase cu privire la aceasta intrebare arata ca nu stim ce vrem sau mai bine spus, nu stim cu ce „ingrediente” sa construim ceea ce dorim de la universitatile noastre.

  11. Interesante parerile oamenilor despre invatamantul universitar… Ideea in sine, aceea ca diplomele sa fie acordate de universitati, nu e rea deloc. Problema insa este cum va fi pusa in practica, fiindca aici e marea hiba a ideilor bune aplicate de politicienii nostri… Eu zic ca e un drum lung de parcurs pana la a finaliza o astfel de idee. Ar fi mult mai bine sa incepem prin a recunoaste noi insine (prin „noi insine” ma refer la minister) calitatea slaba a invatamantului universitar si sa incepem prin a recunoaste automat toate diplomele doctorale europene (si nu numai) acordate la universitati din top 500. La momentul actual procedura de echivalare a studiilor doctorale e foarte lunga, stufoasa si absurda. Stiu pe cineva care are doctorat facut in Olanda prin 1996, la o universitate de top 250 (ba chiar top 100 pe specializarea sa) al carui doctorat nu e valabil in Romania. I s-a dat spor de doctorat (pana acum 1 an) ilegal, fiindca le era jena… Mi se pare de-a dreptul inadmisibil ca cineva cu o teza ca a dlui Ponta sa poata lua spor de doctor, iar cineva cu o teza facuta la o universitate europeana de top sa nu poata…
    Poate ar trebui inceput de aici, cu acest lucru marunt, drumul spre renuntarea la tutela ministerului…

    • De ce e de calitate ce e in top (indiferent care) si nu e de calitate ce nu se regaseste in aceste clasamente internationale?

      • Aveti dreptate; eu spuneam top 500 in ideea sa pornim de undeva… Sigur, poate fi discutat acest prag, e doar o propunere… Pot fi luate in considerare si clasificarile nationale europene; nu problema criteriului de selectie e importanta, ci a miezului!

      • Ciudata intrebare. Calitatea se masoara folosind criterii obiective, iar diferitele clasamente tocmai asta fac : considera criterii pe cat posibil obiective pentru a masura calitatea. Altfel admit ca sunt facultati bune si la noi ca si in alte locuri. Doar ca situatia globala este mai rea, contraziceti-ma cu un argument valabil daca credeti contrariul.

        • E nevoie sa va documentati mai mult. Incepeti prin a va informa asupra istoriei acestor clasamente (e istorie recenta), intrebandu-va cine le-a initiat, cum, de ce au fost retinute unele criterii si nu altele, etc. Puteti eventual incepe prin a citi ce se scrie despre clasamente in International Higher Education, o publicatie a Centrului de invatamant superior ( Center for International Higher Education ) din Boston (Boston College for International Higher Education). Cititi, tot ca introducere in aceasta problematica, si cartea lui Alain Desrosières – Gouverner par les nombres.

  12. @Gogu Si in prezent diplomele sunt acordate de univeristati dar au si antetul ministerului. In rest, absolut de acord.

  13. Citind comentariile (nu le contest validitatea, deşi nu agreez generalizările) am impresia că din discuție a fost omis un actor: Ministerul Educației. Iar pentru a putea răspunde la întrebarea dumneavoastră cred că trebuie să avem o abordare top-down. Înainte de a ajunge la calitatea resursei umane şi la livrabile acesteia.

    Sunt prea multe diplome pe piaţă? Probabil că da! Dar cifra de școlarizare o stabilește MECTS şi o aprobă primul ministru. În ce bază? Se cunosc ori s-au anticipat nevoile societății pe următorii 10-15-20 de ani? Nu e aceasta o formă mascată de ascundere a șomajului? Suma infimă alocată ca finanțare per student este compensată prin creșterea cifrei de școlarizare!

    Sunt programele de studii depășite? Probabil că da! Dar și acestea sunt evaluate de o instituție: ARACIS. Care mai apoi aprobă numărul maxim de studenți pentru o specializare! Este ARACIS o intituţie independentă? Nici pe departe: cei care fac „evaluările” sunt cadre didactice al căror angajator este…statul prin MECTS!

    Sunt prea multe Universități? Cu siguranță da! Aproape 100, publice şi private! Suceava, Iași, Bacău (un cerc cu raza de 130 de km). Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte, Braşov (alt cerc) Arad, Timişoara, Oradea, Baia Mare…. DAcă nu greşesc, doar 4 judeţe nu au o universitate! Dar şi aici există o problemă…politică: în statisticile UE stăm prost la capitolul educație universitară. Trebuie deci să raportăm o …producţie bună!

    Multa clamata autonomie universitară dă drepturi, dar nu oricum. Ai dreptul să angajezi un cercetător/profesor bun, dar numai după ce ministerul deblochează posturile. Ai dreptul să îl plăteşti aşa cum spune grila de salarizare….

    Nu cred că se poate obţine un răspuns complet la întrebarea dumneavoastră dacă nu mergem şi mai mult în jos, în sistem: ce fel de liceu ne dorim? Ce fel de școala generală?

    Cât priveşte calitatea resursei umane, episoadele Mang, Ponta, Şova sau Negoiţă sunt definitorii pentru a exemplifica politica ministeriala.

    • Multumesc pentru comentariu. Puneti intrebari pertinente de la care putem porni pentru a stabili configuratia de elemente care ar putea defini gradul de autonomie a universitatilor pe care suntem gata sa-l sustinem. Cadrul acestei platforme nu permite din pacate aprofundarea acestor intrebari, dar voi incerca sa va raspund, fie si sumar.

      1) Privitor la numarul prea mare sau prea mic de diplome de pe piata
      Cred ca e legitim sa ne punem astfel de intrebari. Si ar fi si mai bine sa avem raspunsuri. Stiti insa foarte bine ca statisticile care exista in Romania sunt extrem de sarace pentru ca sa intelegem ce s-a intamplat si sa gandim masuri in cunostinta de cauza. E o aberatie sa continuam sa stabilim cifre de scolarizare dupa ureche. Ipoteza dvs. privitoare la intentia de a masca astfel somajul este plauzibila. Unii sociologi italieni ai educatiei se exprima plastic cu privire la acest aspect vazand continuarea formarii la nivele superioare ca loc de parcare. Individul e « parcat » undeva, intr-o anume formare, in asteptare ca sistemul economic sa-si revina si sa-l insereze.

      2) Chestiunea programelor de studii trebuie discutata diferit, in functie de domeniile stiintifice in parte. Dintr-o perspectiva macro, ar trebui o strategie nationala cu privire la aceste chestiuni pentru a ne clarifica prioritatile. Elaborarea acestei strategii cred ca ar trebui sa se faca bottom-up, altfel nu merge. Ar trebui astfel create referinte in baza carora sa se considere ca un program este sau nu depasit. Si abia dupa aceea ARACIS-ul ar avea ce sa evalueze. Asa cum se procedeaza acum, e acelasi mecanism cu cel intalnit la stabilirea cifrelor de scolarizare, adica « dupa ureche ».

      3) In privinta nr. de universitati inclin sa cred ca sunt cam multe institutii, iar propunerea dvs. de regrupare, in functie de proximitatea geografica, mi se pare foarte pertinenta daca dorim sa eficientizam sistemul. Nu vad insa legatura cu statisticile. Caci nu cred ca ar trebui eliminate universitati, ci grupate in consortii academice in cadrul carora activitatile de predare, cercetare, servicii fata de colectivitate sa se desfasoare intr-un mod coordonat.

      4) Privitor la blocarea sau deblocarea postului pentru a angaja un profesor sau cercetator, din pacate asa se intampla lucrurile si aici unde sunt. Cred ca si in alte parti. In Elvetia insa, grilele de salarizare sunt stabilite de fiecare canton in parte. De exemplu, pentru exact aceeasi activitate, la Universitatea din Geneva esti ceva mai bine platit (nu enorm insa) decat la Universitatea din Lausanne. Iar ca universitate, nu poti plati mai mult pe cineva decat permite respectiva grila. E pana la urma un mecanism prin care puterea publica isi mentine controlul.

      5) Legatura cu celelalte nivele ale educatiei este evidenta. Totusi, avand in vedere particularitatile sistemului universitar, cred ca intr-o prima faza a discutiilor cel putin, am avea mai mult de castigat daca ne-am orienta atentia doar la acest nivel.

      6) Efectiv, privitor la resursa umana e cumplit. Am scris in alta parte ceea ce mi s-a spus in Romania despre modelul de cariera cand mi-am facut cercetarea de doctorat. Era vorba despre modelul de cariera academica numit al incestului sau al stridiei : intri student intr-o facultate si iesi la pensie profesor exact din acelasi loc. E drum lung sa facem schimbari aici.

      • „propunerea dvs. de regrupare, in functie de proximitatea geografica, mi se pare foarte pertinenta daca dorim sa eficientizam sistemul”
        Va reamintesc ca acesta a fost unul din primele, daca nu primul, articol scos din proiectul LEN pe vremea dlui Funeriu. Prevedea comasarea universitatilor pe o raza de nu mai tin minte cate sute de kilometri. Una din universitatile amenintate de disparitie era faimoasa Universitate din Oradea, aceea unde au activat (au activeaza) dnii Maghiar si Mang (http://www.bihon.ro/stiri/oradea-bihor/articol/universitatea-din-oradea-amenintata-de-comasare/cn/news-20100323-02225855). Asta a propos de dorinta de a avea un sistem eficient…

      • Îmi este greu să dau soluții fără a cunoaște în amănunt toate componentele sistemului. Unele lucruri le-am trăit pe propia piele, altele nu.

        Să presupunem însă că dereglementăm „piaţa educaţională” aşa cum s-a făcut înainte de 2007 pe piaţa financiară şi lăsăm cererea şi oferta să decidă. Nu avem nici o garanţie şi nici o probă că lucrurile vor evolua în sensul sanitizării. Am în vedere raportarea Universităţilor la cererea din piaţă şi a studenţilor la efort.

        Este în firea umană să ne satisfacem nevoile cu un minim de efort. Fuga de facultăţile „dure”-exacte este o realitate şi in SUA şi în Europa. Doar că în SUA preşedintele Obama apare într-un clip de promovare a facultăţilor tehnice…..

        Pe de altă parte nu văd logica economică a existenţei-finanţării unor facultăţi de economie sau drept în Universităţi aflate la maxim 150 km una de alta. Dumneavoastră spuneţi că nu ar trebui desfiinţate ci mai degrabă unificate în consorţii. Aici eu am îndoieli şi înclin mai mult spre desfiinţare. Nu există argumente economice.

        S-a adus în discuţie clasificarea universităţilor realizată sub mandatul dl. Funeriu. Să fim exacţi: această clasificare a fost în fapt un obiectiv ce trebuia realizat în cadrul unui proiect POS-DRU care se numea …”exerciţiu”! Universităţile au completat informaţii într-o platformă web (nefuncţională mult timp) şi abia apoi au apărut criteriile de clasificare. Ordinul de ministru prin care s-a realizat această clasificare nu a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial! E o problemă de legalitate, dincolo de parti pris! Oricum, TOATE universităţile au organizat studii de licenţă, master şi doctorat, indiferent de poziţia ocupată în această clasificare!

        Finanţarea multianuală promovată prin legea educaţiei nu se poate realiza deoarece bugetul conceput de către Ministerul Finanţelor nu este unul multianual. Iar MECTS nu are nici o putere în acest sens.

        Dau toate aceste exemple pentru a evidenţia zicala veche românească: peştele de la cap se împute. Am şi un reproş de făcut unui alt actor-beneficiar al produselor universităţilor: mediul privat, potenţialii angajatori. Nu prea văd presiune din partea lor asupra universităţilor. Nu prea văd în holurile facultăţilor anunţuri cu locuri pentru „internship”.

        Există, în Europa, o mulţime de programe de studiu concepute la cererea şi cu sprijinul angajatorilor. Cifra de şcolarizare este adaptată la realitate: absolvenţii au job 100% după finalizarea studiilor. Este drept că acolo finaţarea nu este per capita şi profesorii ştiu că nu trebuie să aibă cât mai mulţi studenţi pentru a avea un buget care să acopere costurile operaţionale.

        Cât priveşte partea de cercetare şi aplicarea procustiană a indexărilor ISI, guvernul UK a luat o decizie radicală: începând cu 2014 cercetarea se va publica în „Open Journals”. Pentru că ISI Thompson este o afacere ca oricare altă afacere. Doar autorii şi referenţii fac muncă „for free”…..Pentru conformitate: există cititori din afara mediului academic care pot citi „rezultatele” cercetărilor deja finanţate? Greşesc sau, pentru a citi ceea ce a scris gratis colegul meu trebuie să am abonament la jurnalul cu pricina?

        • M-ati inteles gresit: si eu vreau desfiintare, dar nu e asa simplu… Comasarea nu a fost ideea mea, ci a aparut in LEN ca un soi de compromis. Ce faci cu cadrele didactice de peste 50 de ani pe care nu le mai angajeaza nimeni?! Poate n-or fi toti politruci… N-or fi ei nici cine stie ce mari dascali si cercetatori, dar poate sunt oameni cinstiti. Cel putin unii din ei… E si o dimensiune sociala aici, trebuie gandit in ansamblu.
          Apoi eu am spus ca nimeni, nici un politician, nu isi va asuma desfiintarea/comasarea universitatilor dintr-un foc, din mai multe motive. De ex faptul ca dl Mang are o afacere lucrativa (de ex firmele sotilor furnizeaza material de calcul – computere – universitatii, si nu numai) iar dansul e si senator va impiedica foarte probabil o astfel de initiativa. Uitati-va la referendumul de reducere a numarului de parlamentari: practic nimeni nu si-a asumat initiativa de a respecta ce a „hotarat poporul”, pe principiul „respectam ce ne convine, ce nu, nu ne intereseaza”. E cam la fel si aici; nu intrutotul, dar asemanator.
          Ca si la renuntarea tutelei ministerului asupra diplomelor (pe care eu o consider o idee buna, cu rezerva, poate, a modului in care va fi aplicata), eu cred ca si aici trebuie facuta politica pasilor marunti. Primul pas a fost facut: clasificarea universitatilor. Banii sa vina proportional la cele de top. Al doilea pas ar fi renuntarea la finantarea pe „cap de vaca furajata” (adica pe student – amintirile trecutului comunist…) si trecerea la finantare pe baza de calitatesi/sau posturi didactice/cercetare. Cu rezerva ca posturile permanente noi vor trebui fie aprobate de minister.
          „Bottom line”: nu e usor sa desfiintezi universitati…

          • @ Gogu Bosorogu

            Nu v-am contrazis. Mai ridicam ceva probleme doamnei Gorga. Dar răspunsul meu apare la comentariile dvs. Posibil să fi fost neatent cînd am postat.

            Dar dacă tot am intrat în dialog….vă mulțumesc. Sunt de acord că lucrurile nu se pot face peste noapte și nici nu am susținut așa ceva. A încercat dl. Funeriu cu hei-rup și se vede bine că nu rezistă „construcţia” decât până la prima schimbare de ministru.

            Nu cred că proporţia politrucilor/impostorilor este mai mare decât cea a oamenilor onești din Universități. În lipsa unor date certe pur și simplu nu cred. Știu însă că bunăvoința nu este suficientă când finanțarea se face per capita. Nu poți să faci concurs de admitere când cererea este egală cu oferta! Și poate nici acest mecanism nu este greșit în sine. De râs este valoarea finanțării.

            Greșeala, din punctul meu de vedere, a tuturor reformelor încercate în educație este neaplicarea ei pe un întreg ciclu educațional: gradiniță-ciclu primar-ciclu gimnazial-liceu-facultate. Încercările au fost …pe bucăți. Şi evaluarea rezultatelor, de asemenea.

            Scopul nu cred că trebuie să fie nominalizarea noastră într-un top sau altul. Așa cum școala primară nu trebuie să facă „topul elevilor” dintr-o clasă ci să îi aducă pe toţi la un nivel minim de performanţă. Care o fi acela…e de discutat. Scopul trebuie să fie „educaţia” iar nominalizarea într-un top rezultatul.

            Când însă citeşti ştiri cum că în România mai mult de jumătate dintre români nu au citit nici o carte în 2012…discuţia de aici mi se pare ruptă de realitate….. Când domnul Robert Negoiţă este capabil să urmeze două facultăţi simultan şi să susţină la Academia de Poliţie o teză de doctorat pe subiectul crizei economice având drept conducător de doctorat un profesor de drept mi se pare că dl. Ponta este igenuu….

            • Multumesc pentru interventii. Discutia trebuie continuata. Raspund pe scurt la sfarsitul comentariilor.

  14. @Adriana Gorga spune:
    08/10/2012 la 11:23

    „Iar eu credeam ca va intereseaza sincer si nepartizan problema. Insist si spun ca asemenea comparatii intre domeniile stiintifice sunt tendentioase. Si nu o spun eu ci numeroase cercetari stiintifice facute pana acum.”

    Marturisesc ca ma asteptam la o capacitatea de intelegere si o cunoastere mai buna ale subiectului din partea dv. Eu NU compar domeniile ( am spus-o de doua ori, nu e clar?) ci criteriile acelea minime impuse pentru fiecare domeniu. Nu cer sa existe aceleasi criterii peste tot, dimpotriva , totul trebuie sa fie raportat la domeniul respectiv, la factorii de impact ai articolelor ( aici sunt diferente foarte mari intre domenii), citari, baza materiala necesara ( nu e acelasi lucru sa faci cercetare in filosofie si in chimie, de exemplu) etc. Chiar si in aceste conditii, pentru cine cunoaste subiectul si a analizat acele criterii minime este usor de vazut ca unora li se cere realizari de 2-3 ori mai mari ca altora. Repet: pentru cine cunoaste subiectul si a avut curiozitatea sa analizeze si aprofundeze acele detalii. Este cazul dv? Cunoasteti macar cu titlu informativ, daca nu in profunzime, care sunt aceste criterii si cum au fost ele stabilite? De unde provin aceste diferente si cum se explica ele?
    Pentru curiozitatea dv nu am nici cel mai mic interes personal in problema asta: lucrez in afara tarii de pe vremea cand dv nici nu stiati ce e acela doctorat; fac aceasta precizare pentru a nu da nastere la alte insinuari, in lipsa de argumente.

    • 1) « Chiar si in aceste conditii, pentru cine cunoaste subiectul si a analizat acele criterii minime este usor de vazut ca unora li se cere realizari de 2-3 ori mai mari ca altora ». « Unii » si « altii » la care va referiti in afirmatia aceasta sunt din acelasi domeniu stiintific sau din domenii diferite ? Faceti sau nu comparatii?

      2) Subiectul articolului nu-l constituie discutia asupra pertinentei acestor criterii pentru fiecare domeniu disciplinar. Aici este vorba despre autonomia universitara, ceea ce, raportat la aceasta problema inseamna daca vrem sau nu sa avem astfel de criterii in universitatile pe care le dorim. Daca da, atunci cine sa le stabileasca si cum, prin ce procedee. Daca as fi initiat acest subiect dintr-o perspectiva tehnica (pe care se pare ca o adoptati dvs.), as fi ales sa-l discut pentru fiecare categorie de domenii academice in parte. Nu este elegant din partea dvs. sa va lansati in evaluari ale unor obiective pe care nu mi le-am propus.

      3) Tocmai, pentru a nu exista niciun fel de insinuare, sper sa fiti de acord ca sunt singura in masura sa stiu de cand cunosc ce inseamna un doctorat. Si fac din nou un apel la eleganta. Critica nu ma deranjeaza absolut deloc, atat timp cat ramane constructiva si pertinenta.

  15. Stimata Doamana Adriana Gorga

    Am fost, ani de zile, membru al Senior Academic Promotions Committee la Albert Einstein College of Medicine in New York. Diferenta fundamentala intre Legea Funeriu si felul in care actionam noi este recunosterea faptului ca timpul alocat cercetarii este diferit pentru fiecare cadru didactic. Din acest motiv, au fost promovati la rang de profesor oameni care publicasera doar cateva articole modeste, dar construisera si conduceau programe de rezidentiat cunoscute in toata lumea pentru calitatea absolventilor lor. In contrast, legea Funeriu stabileste aceleasi criterii pentru cercetatorii stiintifici de gradul 1, ca si pentru profesori. Absurd, se asteapta aceiasi performanta de la cineva care n-a iesit din laborator in 20 de ani cu cel/cea care in fiecare zi face vizita in sectie, opereaza si apoi tine cursuri.

    Cu deplin respect,

    Prof. Peter Manu
    New York

    • Domnule Peter Manu,

      Multumesc mult pentru acest raspuns care-mi permite sa incep sa va inteleg interventiile anterioare. Cred ca experiente ca ale dvs. ar trebui capitalizate cumva si luate in consideratie atunci cand se discuta despre aceste probleme. Mi se pare cel putin de bun simt sa stabilim « unitati de masura » adecvate specificului fiecarei activitati in parte.

  16. @Adriana Gorga spune:
    08/10/2012 la 11:23

    „Iar eu credeam ca va intereseaza sincer si nepartizan problema. Insist si spun ca asemenea comparatii intre domeniile stiintifice sunt tendentioase.”

    Cred ca aveti o problema de intelegere a subiectului, datorata faptului ca nu-l cunoasteti . Eu nu compar domenii ( am spus-o deja, regret ca trebuie sa o repet) ci compar acele criterii minime care au fost impuse anul trecut si care ar constitui un lucru excelent, daca nu ar fi disparitati, si nu mici, intre domenii. Iar cand spun „compar” nu ma refer la cifre arbitare (adica nu compar 2 cu 6, ca sa intelegeti mai bine) ci ceea ce reprezinta aceste cifre in termeni de calitate stiintifica. Pentru cine cunoaste subiectul este usor sa inteleaga ce reprezinta acele cifre in termeni de ” criteriile minime” si sa faca diferenta dintre domenii ( nici unui om inteligent nu i-ar da prin cap sa compare 3 publicatii in filosofie cu 3 in chimie, dar daca are habar de reviste din domeniu, factorii de impact, citari, etc poate realiza in care domeniu se cere mai mult si in care mai putin pentru acelasi lucru). Din raspunsurile dv constat ca nu ati aprofundat acest aspect, altfel ati fi inteles aceasta comparatie, care nu e strict intre domenii ci presupune o cunoastere mult mai amanuntita a subiectului si chiar o anumita cultura generala stiintifica. Si ca sa nu dau nastere la alte suspiciuni legate de obiectivitatea si interesul personal in acest subiect, e bine sa stiti ca activez in afara tarii de pe vremea cand dv nici nu stiati ce e acela doctorat. Am comentat cateva aspecte ale subiectului doar pentru ca ma surprinde inca usurinta cu care se fac afirmatii generale, fara o minima cunoastere a problemei ( nu ma refer la dv in particular ci la comentarii, unele, in general).

  17. PS Scuze pentru repetarea acelorasi idei in mesaje diferite, dar la primul nu imi aparea nici un fel de mesaj ” comentariu in asteptare” si l-am considerat pierdut. Postandu-l pe al doilea, l-am remarcat ” in asteptare” si pe primul.
    Oricum, ideea e aceeasi: inainte de a ne lansa in comentarii trebuie sa stim exact despre ce vorbim, altfel e pierdere de timp pentru toata lumea.

  18. @Peter Manu. Haideti sa comparam ceea ce e comparabil. Faptul ca sistemul universitar privat american functioneaza foarte bine, nu implica ideea ca trebuie sa-l privatizam pe al nostru, care functioneaza prost mai ales in partea sa privata. Nu cred ca daca ati fi fost in Romania v-ati fi inscris fata la Spiru Haret, Cantemir, Bioterra etc etc. In ceea ce priveste cunoasterea nivelului academic al universitatilor, tin sa va semnalez ca exista clasamente ale universitatilor americane care pot fi luate ca reper (fara a mai vorbi de faptul ca e mai usor sa alegi cand unul dintre parinti e parte din sistem). Un clasament mult mai „soft” a fost facut de minister cu cele trei categorii. Si repet, toate universitatile private sunt in ultima categorie. Unde e argumentul pentru privatizarea celorlalte ?

    • Argumentul principal pentru privatizarea universitatilor din Romania este echitatea. Performanta costa, si universitatile de stat pleaca in aceasta cursa dintr-o pozitie favorabila.

      • Domnule Manu, Diversele dumneavoastra comentarii lasa impresia ca sunteti „prins” in sistemul unviersitar american si departe de realitate in ceea ce-l priveste pe cel romanesc. in acelasi timp, faptul ca va intereseaza subiectul invatamantului din Romania si va consacrati o parte din timp studiindu-l este laudabil si cred ca e foarte bine ca la reformarea sistemului sa participe cat mai multi din afara lui. Cu conditia insa sa-i si cunoasca problemele. Iata de ce va scriu mai jos parerea mea despre sistemul universitar actual in speranta ca va ajuta sa castigati timp pretios in acest studiu.
        Asa cum spune dna Gorga universitatile private romanesti au aparut ca urmare a unei cereri a potentialilor studenti. Inainte de 89 intrarea la facultate era selectiva si studiile suprioare asigurau un statut social si material relativ bun. Din pacate insa universitatile private nu au pus accentul pe calitatea actului de invatamant si inca si mai putin pe cercetare (cele doua sunt legate, asa cum am mai spus). Ci pe profit, asa cum arata dna Gorga intr-un comentariu anterior folosind eufemismul „centrate pe educatie”. Ca urmare si-au diversificat oferta folosind cuvinte cheie atragatoare („turism”, „management”, „ecologic”) au pus taxe mari dar suportabile si au atras un numar cat mai mare posibil de studenti fara nici o selectie prealabila. Asa se face ca dupa recenta clasificare a ministerului toate se regasesc in ultima categorie. „Cumparatorii” au fost multumiti si ei fiindca aceasta scadere a nivelului a fost pentru multi ocazia de-a face studii superioare. Unora chiar le-au folosit aceste diplome low-level : spre deosebire de SUA unde piata muncii este in mare parte privata, in Romania exista destule posturi la stat in care se cere o diploma de master de exemplu. Universitatile de stat, pentru a-si pastra studentii, dar si pentru a nu rata ocazia de-a face la randul lor profit, au urmat exemplul celor private. Mai les cele mici ; mai exista universitati mari de traditie care inca pastreaza un standard relativ ridicat. S-a ajuns astfel la situatia in care avem un numar de universitati foarte mare, un numar de studenti raportat la populatie foarte mare si el, diplome care se dau pe baza unor referate copy-paste, posturi permanente ocupate de lectori fara doctorat, etc, etc. Departe deci de univeristatile americane unde taxele cu trei ordine de marime mai mari obliga studentii sa fie atenti la calitatea invatamantului, si pt un post semi-permanent cum e „tenure” e in general necesar si un post-doctorat nu numai un doctorat.

        Daca ati citit cu atentie cele de mai sus ati inteles ca problema sistemului universitar romanesc nu e una financiara ci una de lipsa de calitate. A privatiza putinele universitati unde aceasta calitate este inca asigurata inseamna a te expune riscului ca toate sa devina la un moment dat universitati de ultima categorie, centrate de profit. Ceea ce insemna colapsul sistemului universitar. Nu spun ca privatizarea este neaparat o idee proasta. Dar nu pe termen scurt, fiindca ea trebuie in mod obligatoriu si urgent precedata de o ridicare a standardului calitativ al tuturor universitatilor publice sau private.

  19. @ Adriana Gorga. Nu, nu sunt ideologic vorbind impotriva universitatilor private, dar sunt pentru un control exercitat de stat asupra calitatii acestor universitati, ca si a celor publice. Control a carui expresie poate fi si antetul ministerului pe diplome. Sunt categoric impotriva universitatilor „low-level” centrate pe educatie.

  20. @ Andrei George
    @ Adrian Muntean
    @ Peter Manu
    @toti cei interesati de soarta invatamantului superior romanesc

    In interventiile la acest articol, d-l Andrei George infatiseaza, cum ar zice scriitorii naturalisti, felii de viata autentica din universitatile romanesti. Avem aici perspectiva bottom-up pe care o putem urma ca sa propunem raspunsuri la intrebarea din titlul articolului.

    D-l Adrian Munteanu ne confrunta cu perspectiva opusa, top-down, care ne permite sa incepem sa intelegem anvergura schimbarilor necesare in sistemul de invatamant superior romanesc.

    D-l Peter Manu ne impartaseste experienta domniei sale in materie de invatamant superior, care priveste in special asa-numitul model american de universitate. Exemplele concrete pe care le utilizeaza pentru a-si sustine argumentele sunt extrem de pretioase pentru ca ne ajuta sa intelegem logica interna a elaborarii opiniilor pe care le exprima.

    Le multumesc atat dumnealor cat si celorlalti participanti la aceasta discutie. Sper ca acum intelegem ceva mai bine cu totii ca pentru a vedea reforme educative pertinente in Romania este nevoie sa ridicam nivelul discursului public cu privire la educatie. Pentru aceasta, cred ca discutiile despre invatamantul superior pot reprezenta un foarte bun inceput. Exista o masa critica ce poate sa le sustina. Si mai exista inca niste valori in care multi dintre noi credem in materie de educatie.

    Promit sa mai deschid spatii de discutie pentru astfel de probleme. E tot ce pot sa fac deocamdata. Cu cat vom fi mai multi care sa ne exprimam argumentat despre ceea ce nu merge in invatamantul romanesc, cu atat avem o sansa in plus ca lucrurile sa se schimbe.

  21. Mulțumesc.

    O scurtă intervenție de final, urmată de o întrebare.

    „Toate instituțiile există și își desfășoară activitatea în două perioade de timp: cea de astăzi şi cea de mâine. Viitorul se pregătește astăzi, în majoritatea cazurilor în mod irevocabil. Iar acest viitor nu reprezintă neapărat o continuare a prezentului…. A conduce numai pe seama evidențelor, a faptelor şi a experientei din trecut este ca şi cum ai conduce un automobil pe o stradă privind doar prin oglinda retrovizoare”. (Peter Drucker).

    Școala noastră este în derivă și tinerii pleacă spre alte zări. Dar de întors de ce nu se mai întorc?……

    • Cat adevar in afirmatia lui Drucker ! Si mai mult, exista politicieni in lumea aceasta care initiaza politici in materie de educatie unde asemenea valori se regasesc. Prima data am inteles lucrul acesta in urma unui interviu pe care l-am facut cu un inalt responsabil elvetian in materie de invatamant superior. Scopul interviului era sa inteleg de ce aceasta tara a semnat declaratia de la Bologna desi nimeni n-o obliga. Pentru a-si sustine argumentele, persoana respectiva mi-a facut o o enumerare a principalelor parti interesate („stakeholders” in engleza) in materie de invatamant superior care conteaza in momentul initierii unei politici universitare. Acestea erau: studentii, angajatorii, personalul academic, personalul administrativ, guvernul si generatiile viitoare.

      Cat priveste intrebarea dvs., va raspund sincer ce cred. Sunt diferite forme de plecare si diferite forme de intoarcere. Desi aflati in strainatate, unii sunt mai in România decat românii. Altii cauta diferite modalitati prin care sa integreze experiente contrastante. Si aveti un astfel de exemplu chiar acum in Contributors (d-l Mihai Copaceanu). Si in fine, o alta categorie dintre cei plecati nu suporta pur si simplu presiunea enorma a diferentelor si, constient sau nu, din spirit de supravietuiere, se lasa asimilati de structurile de adoptie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro