Home » Justitie/Ordine publica »Opinie »Politica & Doctrine »Sinteze » Citesti:

Ce înseamnă politizarea CCR?

Alexandru Gabor august 21, 2012 Justitie/Ordine publica, Opinie, Politica & Doctrine, Sinteze
12 comentarii 2,486 Vizualizari

Când conflictele politice ies din matca democraţiei constituţionale şi stârnesc îngrijorarea partenerilor occidentali, ultimele redute în faţa fărădelegii rămân independenţa justiţiei şi a Curţii Constituţionale.

În arhitectura modernă a democraţiilor, Curtea Constituţională reprezintă piatra unghiulară a statului de drept şi cea mai recentă construcţie instituţională pe care amintirea regimurilor fas­cist şi nazist a impus-o ca redută împotriva nebuniei, foliei colective sau in­di­vi­duale, ce poate narcotiza un popor. Crizele de­mo­cra­tice, aici şi aiurea, au re­a­dus mereu în prim-plan dis­putele privind rolul Curţii Constituţionale şi le­gi­ti­mi­tatea deciziilor sale.

Denunţată ca „politizată“ cu o frecvenţă zilnică, singurul cri­teriu al acestei idei foloseşte ar­gumentul numirii „politice“ a judecătorilor în forul cons­ti­tu­ţional, ceea ce denaturează orice început al dialogului. Spre deosebire de verdictul prim-încruntatului sferei publice, anume de „adunătură vişinie de Moş Crăciuni de mall, politizată mai ceva decât un consiliu judeţean“, există şi pro­blema­ti­zări diferite. Avem consensul că moderaţia politică lipseşte, dar nu şi că singurul ar­bitru legitim care poate dizolva impasul politic rămâne Curtea Constituţională, ui­tând astfel calvarul societăţii deschise în tre­cutul nu foarte îndepărtat.

Începuturile modernităţii au consfinţit tradiţia separării puterilor în stat în forma clasică, executivă, legislativă şi ju­de­că­to­rească, iar apoi acest bagaj al teoriei po­litice europene a traversat oceanul spre Pă­rinţii Fondatori ai Americii, care au re­flectat în Scrisorile Federaliste asupra sis­temului de „checks and balances“, al con­trolului şi limitării reciproce între prin­ci­palele puteri ale statului. Apoi, trans­for­marea graduală a oligarhiilor în sisteme tot mai inclusive, prin extinderea drep­tului de vot pentru bărbaţi şi femei, a stâr­nit temerea „tiraniei majorităţii“, sau a „ti­raniei populare“, cum a numit-o An­drei Cornea în numărul trecut al revistei 22. Pentru liberalii clasici, tirania sem­ni­fica suprimarea libertăţii şi autogenezei in­dividuale prin uniformizarea şi intru­ziu­nea societăţii în planurile de viaţă ale fie­căruia. Drepturile individuale şi guver­na­rea limitată păreau singurele soluţii la această temere.

Aceste garanţii şi-au dovedit insuficienţa după colapsul Republicii de la Weimar şi as­censiunea fascistă, iar apărătorii statului de drept au reconsiderat rolul Curţilor Cons­tituţionale. Noaptea totalitară a Eu­ropei a fost pusă şi pe seama rolului li­mitat al acestor instituţii şi o redefinire larg invocată a rolului constituţiilor post­belice a fost propusă de Carl Friederich: reafirmarea drepturilor omului, con­co­mi­tent cu mecanisme de prevenire a re­ins­talării metodelor totalitare, de adversarii democraţiei constituţionale. În acest con­text, se poate ataşa decizia Curţii Federale Germane de dizolvare a Partidului So­cia­list al Reich-lui în 1952 şi a Partidului Co­munist în 1956, totodată cu confiscarea proprietăţilor. Adversarii făţişi ai societăţii deschise nu au locuri rezervate la masa de­mocraţiei. Curtea Constituţională şi con­trolul constituţional au fost privite ca ul­time redute împotriva unor lunatici auto­ritari care au prins în mrejele demagogiei majorităţi potrivnice faţă de regulile de­mo­craţiilor.

Primele astfel de instituţii au apărut după al doilea război mondial în Germania, Aus­tria şi Italia, fiecare cu experienţe pre­mer­gătoare limitate, respectiv (cvasi)federaţii cu un arbitru central pen­tru conflictele dintre land, sau Sicilia, în cazul Italiei, şi nivelul federal. Discuţia despre independenţa jus­tiţiei şi a CCR revine la a stabili criteriile în care un terţ poate demonstra im­parţialitate în tranşarea unui conflict. Desigur că actorii politici urmăresc con­gruenţa între opiniile acestei instituţii şi politicile propuse, dar membrii acestui for îşi edifică propria le­gitimitate pe autonomia decizională, în li­tera şi spiritul legilor. Dacă puterea ju­de­cătorilor este subordonată de Executiv sau Legislativ, controlul reciproc limitativ al puterilor dispare. Când legitimitatea sa ex-hypothesi se bucură şi de constrângere argumentativă şi conceptuală, Curtea Cons­tituţională devine unul dintre actorii fundamentali ai democraţiei, aşa cum ori­ce nominalizare la Curtea Supremă din SUA este disecată până la publicaţiile din facultate ale potenţialilor membri.

Desigur că neutralitate, imparţialitate, „de­taşare de partid“ rezonează cu aş­tep­tările şi idealul nostru, însă conceptele nu sunt evidente prin sine şi nici uşor de folosit în practică. Câteva sugestii pentru o discuţie rezonabilă au fost avansate în teoria politică, anume consistenţa deciziei Curţii Constituţionale cu atitudinile şi va­lorile magistraţilor, inclusiv opoziţia faţă de opiniile celor cu influenţă politică sau juridică. Testul major apare însă atunci când forul constituţional ia o decizie di­ferită de dorinţele unor actori care au mij­loacele să impună sancţiuni, fie individual, fie instituţiei ca întreg.

Gradul de concreteţe al argumentelor du­pă care evaluăm independenţa Curţilor Cons­tituţionale poate fi rafinat mai de­parte. În teoria politică, un astfel de ins­trument este indexul propus de John Ishi­yama, numit al independenţei juridice şi aplicat Curţilor Constituţionale. Analitic, in­dexul urmăreşte următoarele elemente: durata mandatelor magistraţilor; numărul de actori implicaţi în nominalizarea şi con­firmarea membrilor; controlul (intern sau extern) asupra regulilor de decizie; con­diţiile de revocare a magistraţilor; con­trolul constituţional a priori; posibilitatea invalidării deciziei.

De exemplu, se afirmă că independenţa unei Curţi creşte atunci când numărul ce­lor implicaţi în selecţia membrilor creşte şi el. În sistemul european, preşedintele şi camerele parlamentului contribuie în mo­duri diferite la componenţa Curţilor Con­s­tituţionale, unele state având şi cote pen­tru nominalizări ale magistraţilor. Spre de­osebire, în SUA doar preşedintele este cel care îi nominalizează pe judecători, con­firmaţi ulterior de Legislativ. Natura man­datelor diferenţiază între numirile pe via­ţă, aşa cum a sugerat Alexander Hamilton pentru Curtea americană, pentru a-i asi­gura independenţa şi stabilitatea, şi man­date mai lungi decât durata celorlalte ins­tituţii care fac nominalizări. Ambele so­luţii sunt de preferat mandatelor oficiale scurte în acest for, deoarece, în mod limpede, vulnerabilitatea judecătorilor creş­te când nu au continuitate mai mare decât Legislativul. De asemenea, condiţiile de revocare a magistraţilor Curţii, dacă sunt foarte flexibile şi expuse influenţei po­litice, au un impact negativ asupra in­dependenţei.

Sub lumina acestor criterii, se poate argumenta că prevederile constituţionale şi legale ale ca­drului instituţional românesc ga­rantează că fiecare dintre ele este îndeplinit. Mai aplicat, Curtea Cons­ti­tu­ţională nu poate fi acuzată de „politizare“ prin simpla invocare a procedurii de se­lecţie, întrucât toate cele trei instituţii, pre­şedinte, Senat, Camera Deputaţilor, con­tribuie în mod egal la selecţia mem­brilor. Mandatul de nouă ani trece testul duratei optime, anume să fie mai lung de­cât mandatele celor care nominalizează, in­diferent dacă e preşedintele sau un mem­bru al Legislativului. Argumentul reţine aici că sancţiunea revocării sau neînnoirii mandatului unui membru al Curţii este mai probabilă dacă mandatul este scurt. De asemenea, legea de funcţionare pre­vede posibilitatea controlului cons­titu­ţio­nal înainte de promulgare, cel numit con­trolul constituţional a priori.

Posibilitatea de invalidare a de­ci­ziei CCR lipseşte în cazul Ro­mâniei, cu alte cuvinte, şi acest criteriu e îndeplinit. În alte ţări, spre exemplu Polonia, Camera Sejm-ul poate schimba decizia Tri­bu­na­lului Constituţional. În ultimul rând şi în pofida unor declaraţii publice recente, re­vocarea magistraţilor Curţii nu este uşor de obţinut, întrucât articolul 145 al legii fun­damentale prevede inamovibilitatea şi independenţa lor. În al doilea rând, sanc­ţiunea depinde de mecanisme exclusiv interne, nu de presiuni externe, aşa cum prevede articolul 65 al Legii de func­ţio­nare şi organizare a CCR.

În esenţă, Curtea Constituţională se ri­dică formal la înălţimea exigenţelor cu­prin­se în acest index, care este un reper analitic util pentru independenţa unor astfel de instituţii. Opinia nu se substituie unei axiome, iar premisele propuse aici despre independenţa Curţii Cons­titu­ţio­nale nu se substituie teoriei juridice.

Însă dacă ne reamintim deciziile CCR pe su­biectul regulilor electorale, este posibil să întrevedem echilibrul acestui actor-cheie al democraţiei constituţionale. În 2012, CCR a anulat două strategii elec­torale ale principalelor forţe politice, deo­potrivă comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare solicitată de PDL şi schim­barea sistemului de vot propusă de USL în favoarea celui cunoscut „câştigătorul ia totul“ sau regula pluralităţii cu colegiu uninominal. În primul caz, CCR a decis pe 25 ianuarie că Legea comasării are ar­ticole neconstituţionale şi a fost întoarsă în parlament. În al doilea caz, CCR a respins în întregime Legea unino­mina­lului pur, în data de 27 iunie. Deliberarea în cele două situaţii relevă testul de adversitate amintit anterior, respectiv imparţialitatea deciziei acestui for, chiar dacă culoarea coaliţiei de guvernare poate corespunde cu o majoritate posibilă din CCR. Ambele situaţii indică faptul că manipularea regulilor electorale în timpul jocului este şi va fi penalizată.

În concluzie, acuzaţia de „politizare“ a Curţii Constituţionale, expediată fără alte argumente decât cel al „numirii politice“, reprezintă o inadecvare crasă faţă de ros­tul existenţei unui astfel de for. Niciodată nu este exclus ca aventurieri politici, en­ragés găunoşi ai trompetei publice, ma­jorităţi adverse faţă de societatea deschisă şi suveranitatea individului să revină pe scena istoriei, ajutaţi de crize economice şi sociale. Pentru aceştia, sistemul imu­nitar al democraţiei a inventat „domnia legii“ şi Curţile Constituţionale.

Text aparut in revista 22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. lili spune:

    Puteti sa explicati, va rog, cum e posibil ca la inaltul nivel al CC a Romaniei aceeasi situatie si aceeasi referinta sa fie interpretata diferit, 6 judecatori sa zica ca-i alba iar 3 sa zica ca-i neagra ?!
    La Ponta, Antonescu, Basescu, Boc, Blaga, Becali pot intelege astfel de interpretari aiurea, este evident ca sunt interpretari politice, dar la nivelul judecatorilor de la CC a Romaniei cum este posibil asa ceva ?!
    Cei 9 judecatori trebuie sa fie mama si tatal Constitutiei si al legilor din Romania, ori ei interpreteaza CUM?!

    • sile spune:

      Hehe, cine stie ce hram poarta Predescu isi raspunde singur la intrebarea asta.

    • frank g. schmidt spune:

      stimata doamna lili,

      explicatia este simpla – competenta persoanelor numite ca judecatori la curtea constitutionala. daca aveti curiozitatea sa va uitati cine “populeaza” acest for, veti descoperi ca au devenit de exemplu unii judecatori fara sa fi fost judecatori o singura zi. altii, si as spune majoritatea, nu s-au evidentiat cu nimic in domeniul dreptului constitutional, chiar daca in alte domenii juridice au fost specialisti respectati. asadar, in competenta sau mai bine zis lipsa acesteia sta raspunsul.

    • alexandru gabor spune:

      Buna,

      Lili, multe Curti Constitutionale permit opinii disidente, unele sunt transparente, altele nu. Din intamplare stim votul si proportia, uneori si motivatia. Chestiunile asupra carora delibereaza nu sunt mereu de felul alb sau negru. Salut intrarea expresiei “mama si tatal Constitutiei”, sper sa ramana in forma actuala fara nicio reforma constitutionala.

      • lili spune:

        Scuzati-ma, dar nu inteleg ce inseamna “opinie dizidenta”, cand e vor ba despre LEGI, despre statul de DREPT ?!
        Cum vine asta ?
        Stiu ca LEGILE sunt interpretabile, d-aia exista meseria de avocat(asa am citit odata !!), dar avocatii apara intr-un proces cele 2 parti care de regula au interese opuse!
        In cazul CC a Romaniei, cum pot fi atat de usor interpretate(bile) LEGILE, ca doar cei 9 judecatori apara acelasi lucru: statul de DREPT numit Romnaia, nu ??!
        Cum vine atunci asta cu “opinii dizidente” la nivelul inalt al CC a Romaniei ?!?!

        • frank g. schmidt spune:

          stimata doamna lili,

          ar trebui sa faceti distinctie intre “o opinie” si “o opinie competenta”. pentru a emite opinii in orice domeniu nu este in principiu nevoie de calificare ci cel mult de bun simt – de ex. eu nu mi-as permite opinii despre astronomie din simplu motiv ca neinteresandu-ma subiectul nu am nici minimele cunostiinte necesare, asadar recurg la bun simt si tac, caci cu siguranta nu pot aduce nici o contributie la o eventuala dezbatere.

          acelasi lucru este valabil si in legatura cu dreptul constitutional – nu este suficient sa fi licentiat in drept si sa fi lucrat ca jurisconsult sau chiar avocat in zona comerciala de exemplu, pentru a putea avea o “opinie calificata” in zona dreptului constitutional.

          asadar, teoretic, cum dezvolta corect articolul, curtea constitutionala a romaniei ar avea totate premizele pentru a fi un for independent. dar “nenorocirea” acestor institutii si implicit pervertirea lor vin din necesitatea de a le “popula”, si atunci criteriile de “populare” se rasfrang mai mult sau mai putin asupra impartialitatii actelor deliberative.

          o persoana careia ii este frica de puscarie pentru eventuale “schelete in dulap” nu ar fi trebuit sa fie numita intr-un asemenea for. nu are sens sa discutam calitatea persoane, care constienta fiind de acele “schelete” a acceptat nu numai nominalizarea dar apoi si numirea.

          in institutiile democratiei romanesti gasim multe astfel de persoane numite de toti actorii politici, asadar nu este cazul sa diferentiem. important ar fi ca sa existe responsabilizare nu numai din partea celor numiti, in sensul sa nu accepte daca nu se stiu competenti, ci si responsabilizarea celor ce numesc.

          lipsa competentei duce la acele opinii dizidente – dar trebuie mentionat ca nu este o practica singulara. daca va uitati la diverse decizii cedo, veti gasi si acolo in suficiente cazuri opinii “dizidente”.

    • Ciprian spune:

      Pot sa incerc sa dau un raspuns lui lili?
      E simplu: coruptia groasa, de tip interlop sau mafiot, cum vreti sa-i spuneti, care a sufocat statul la toate nivelele sale, mai ales la varf, unde se afla si CCR, coruptie care face azi ca statul de drept din Romania sa fie o jalnica caricatura.
      Si ca sa “mimez” echidistanta: cred ca in ceea ce priveste coruptia CCR, avem 9 – 0.

  2. dragos spune:

    trebuia sa fie 9-0. asa ar fi fost logic.

  3. buligas spune:

    Daca “politizare” inseamna ca judecatorii sunt numiti de diverse instante politice, atunci da, CCR nu are cum sa nu fie politizata. Daca “politizare” inseamna ca deciziile curtii raspund unor criterii politice, nu juridice (i.e. judecatorii raspund la comanda politica) atunci acuzatia e mult mai serioasa, dar in aceasta forma ramane celor care lanseaza acuza sa produca proba – nu ca acest articol ar aduce un contra-argument clar in aceasta privinta. De acord ca, asa cum e folosit termenul pe cele mai multe media, el e o eticheta fara noima. Dar asta nu inseamna ca acuzatia nu ar putea fi una substantiala, si ca in unele dezbateri ea nu survine in aceasta a doua forma.

  4. Alexandru Gabor Alexandru Gabor spune:

    @Buligas: nuanţele sunt corecte, în esenţă spun că CCR are toate premisele să fie independentă şi nu politizată. Formal, procedural şi logic e bine să stabilim care sunt criteriile pentrun un for independent. Iar discuţia despre deciziile asupra regulilor de vot, comasarea PDL şi pluralitatea USL, aduce o exemplu când CCR a luat decizii independente. Deci am un argument solid şi formal pentru independenţă, apoi cei cu specialitate in drept constitutional pot discuta de la caz la caz pe fiecare decizie. Abordarea mea e de stiinta politica.

  5. Grammaticus spune:

    Nu am citit articolul D-voastra ieri, in viltoarea evenimentelor, am preferat sa-l citesc azi, pe pace. Este o placere sa citesti un articol despre principii si, in acelasi timp, cred ca trebuie sa ne luptam in continuare pentru profesionalism oriunde se poate. D-na Aspazia a fost salvata de la o crima si prin aceasta, ne-a salvat si pe noi, de profesionalismul pe care l-a si invocat in contrapartida cu isteria dusmanilor domniei sale de la gunoaiele de posturi televizate.

    • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

      Stimate domn,

      Mulţumesc că aţi citit articolul “pe pace”. Nu ştiu cum folosiţi unii termeni, însă pentru ceea ce numiţi “gunoaiele de la posturi televizate” există două soluţii: a) telecomanda, respectiv mutaţi pe alt canal; b) CNA, prin sesizări scrise, urmate de penalităţi. Soluţia b) e şi cea mai indicată, poate alţii resimt acelaşi lucru şi le faceţi un pustiu de bine:).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Gabor


Alexandru Gabor

Alexandru Gabor. Publicist al revistelor 22 și Idei în Dialog. Absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea București, doctorat în științe politice. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)