Home » Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Ce ne unește…. și ce pare să ne dezbine

Dana Jalobeanu august 3, 2018 Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
20 comentarii 3,773 Vizualizari

Încercați să explicați unui prieten din altă emisferă ce se întâmplă zilele astea în România. Veți vedea că e aproape imposibil. Traducerea este zădărnicită de dublul limbaj. „Legile justiției” sună destul de inofensiv, nu? E greu de explicat ce se găsește sub acest nume; ce balauri își scot capetele sub sintagma inofensivă „noul cod penal”. Dar ia gândiți-vă: „coaliția pentru familie”. „Voi acolo, în România, discutați despre definiția familiei?” mă întreabă prietenul meu de la antipozi. „Alte lucruri mai urgente nu aveți de discutat?” Când ajungem la „manualul unic”, omul e definitiv în ceață și orice încercare de explicitare e sortită pieirii.

Trăim într-o țară furată; e ca în povestea cu hoțul priceput care poate fura rogojina din dormitor, patul pe care dormi, oul de sub cloșcă. Așa și noi. Până ne trezim, descoperim că ne-au fost furate cuvintele. Mai vorbește dacă poți, când toate sintagmele sunt deja rezervate într-un joc nebunesc de-a „cuvintele care nu mai înseamnă nimic.”[i]

De ce credeți că singurul mesaj care mai ajunge să coaguleze nemulțumirea românilor este o înjurătură?

Furtul cuvintelor nu a început de ieri. Mai  țineți minte „consensul” lui Iliescu? Avem nevoie de consens însemna, în traducere liberă, „opoziția să tacă din gură”. Dar pe „noi muncim, nu gândim” care a ajuns brand de țară, acreditând cumva ideea că „munca” un fel de roboteală sinistră și nereflexivă? În timp ce „gândirea” se încărca cu conotații negative, până la nivelul la care practicienii gândului, intelectualii, erau identificați ca principali dușmani ai poporului.

Dar „liniștea” ? Un cuvânt atât de frumos, căruia i s-au tăiat definitiv aripile, undeva, la mijlocul anilor 90. În noua-vorbă fesenistă, „liniște” nu mai însemna pace socială, ci un fel de băltire mioritică fericită, într-o dependență totală (economică și spirituală). Dar de „oameni de bine” mai știți? În principiu o expresie grăitoare, pe care am putea-o folosi în contexte semantice diferite (în basme, „om bun” e formulă ritualică de adresare); dar care a fost siluită în mod repetat până a ajuns să însemne cu totul altceva.

Înainte de fake-news a fost limba de lemn. Deși sintagma aceasta, deja acreditată de specialiști, nu dă seama cum trebuie de profunda revoluție pe care degradarea limbajului a provocat-o lumii în care trăim. Limba de lemn evocă imaginea unui instrument alterat, osificat, ceva care și-a pierdut eleganța și suplețea (….o coadă de mătură?). Prin resemnificare ideologică limba devine un instrument al puterii. Dar teoria limbii de lemn nu explică fără rest golirea de conținut a cuvintelor. Degradarea continuă a limbajului ar putea să fie simptomul unei transformări mai subtile, mai profunde, și mai vechi.

Cuvinte respectabile nu se mai pot folosi, pur și simplu, pentru că au ajuns să însemne altceva. Doar câteva exemple, cu care sunteți familiari: „tranziție” (umbrela generalistă a anilor 2000), „reformă” (cuvântul care a ajuns să nu mai însemne nimic altceva decât o mulțime de politici sociale conflictuale și contradictorii, într-un proces care nu duce nicăieri), „justiție” (relativizat iremediabil de succesive încercări de politizare), „dreptate socială” (atât de citit ideologic și de dreapta și de stânga încât trebuie mereu redefinit). În afara cuvintelor care și-au pierdut sensul, limba română s-a umplut de sintagme care nu înseamnă nimic. Chiar dacă uneori au sonorități rezonante, sau înșelător familare, precum „statul paralel” sau „familie tradițională”.

Cum am ajuns aici? Au fost invocate tot felul de explicații. Slăbirea condițiilor de adevăr, asaltul relativismelor sau diferitelor tipuri de constructivism social. Degradarea limbajului predatează, însă, toate aceste mode intelectuale. E un fenomen pe care-l găsim deja descris, într-un eseu al lui George Orwell (Politics and the English Language), eseu publicat pentru prima dată în 1945. Orwell descrie degradarea progresivă a limbii engleze sub presiunea discursurilor propagandistice venite atât de la stânga, cât și de la dreapta. Acest efect, susține Orwell, nu este doar puternic și insidios ci și auto-reproductiv. Pe măsură ce limbajul devine tot mai urât, și tot mai golit de sens, „și gândurile noastre se prostesc; analfabetismul limbajului potențează stupizenia gândirii.”(Orwell, 1946)[ii]

Degradarea limbajului începe, după Orwell, când metaforele mor, transformându-se în sintagme golite de sens, cărora nimeni nu le mai poate descoperi referința. „Călcâiul lui Ahile,” „cântecul lebedei,” „punctul arhimedic,” „turnul de fildeș” sunt astfel de metafore moarte. Dar acesta este doar începutul. Următorul pas este cel în care construcțiile verbale devin voit-alambicate, construite parcă cu scopul de a oblitera sensul inițial al frazei. Apoi, discursul se umple de asocieri de cuvinte care provin din contexte diferite. „Democrația socialistă”, sau „democrația originală”, „democrația iliberală” sau „statul paralel” sunt bune exemple de astfel de sintagme de asociere care devine stereotipuri în discursurile politicienilor fără să primească, vreodată, vreun sens specific.

Un limbaj astfel deconstruit nu doar că se golește de sens, ci ajunge să vicieze gândirea. Vorbirea se reduce la un pachet de module prefabricate pe care le folosim pe principiul lego-ului. În cuvintele lui Orwell, ajungem să vorbim „lipind unul de altul lungi șiruri de cuvinte alcătuite de altcineva,” fără un minim efort reflexiv. Rezultatul e o formă simplificată (rudimentară) de construcție argumentativă, din care sensul a dispărut. În timp, practica repetată a acestor forme rudimentare de raționament elimină complet efortul mental.

Dacă folosești expresii prefabricate, nu doar că nu mai trebuie să-ți bați capul să alegi cuvintele; nu mai trebuie nici măcar să-ți bați capul cu ritmul frazelor tale; expresiile luate de-a gata sunt deja aranjate în așa fel încât să sune mai mult sau mai puțin sonor….. Metaforele stătute, analogiile fumate, expresiile idiomatice te scutesc de efort mental, cu singurul cost al vaguității, atât pentru ceilalți, cât și pentru tine. (Orwell, 1946)

Acesta însă, susține Orwell, este doar începutul. Începem cu un limbaj care se substituie gândirii, cu vorbitori care se transformă, voit, în „mașini de vorbit”. Capacitatea de a scoate pe gură sintagme legate de o fluență aparentă, însă în a căror construcție gândirea nu este în niciun fel implicată, are, pe termen lung, consecințe dramatice. Discursul fără sens ajunge să se auto-reproducă, să înlocuiască și apoi să domine gândirea. Primele afectate sunt creaturile mimetice; în timp, însă, susține Orwell, substituirea limbajului purtător de sens cu bricolajul din expresii adunate de-a gata ajunge să se răspândească universal, chiar și printre cei care „ar trebui să știe mai bine” care sunt pericolele unui astfel de traseu descendent. Ceea ce la început apare ca substitut convenabil, salvator de timp și efort „ca un pachet de aspirine aflat mereu la îndemână” ajunge să se răspândească dincolo de capacitățile noastre de a-l controla.

Adăugați la concluziile lui Orwell câte ceva din ce s-a întâmplat în ultimii 60 de ani. Degradarea continuă a învățământului; ruperea punților de legătură între generații. Coexistența tipurilor de nou-vorbă manipulate propagandistic pe canalele mediatice, tot mai în lipsa unei alternative credibile și durabile a tradiției și a culturii. E de mirare că nu ne mai putem uni în jurul cuvintelor? Că alegem pentru a împărtăși stări de spirit mai degrabă înjurături, expresii vocale (și sterile) ale disperării?

Ce e de făcut? Mai întâi să acceptăm realitatea. Apoi să începem procesul laborios și îndelungat de reconstrucție care trebuie să înceapă cu însăși limba română. Pornind de la ceea ce ne unește. Chiar dacă acest punct comun nu este, pentru moment, exprimat altminteri decât printr-o înjurătură.

Text apărut în Dilema Veche.

NOTE


[i] Despre furtul cuvintelor în prezentul imediat, vezi și articolul lui Gabriel Liiceanu, http://www.contributors.ro/editorial/ce-inseamna-„pana-la-capat”-liviu-dragnea/.

[ii] George Orwell, Politics and the English Language, Collected Essays, London: 1970.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. marcel spune:

    Romanii trebuie sa faca ce 60% dintre ei n-au facut niciodata, sa invete sa judece, sa faca diferenta intre continut si forma fara fond, intre adevar si discursul demagogic.

    Slabe sanse.

    • Harald spune:

      @marcel – elitism de doi bani. Stai o săptămână într-un sat aflat la 100 km de București, vezi cum trăiesc acei oameni și cum își câștigă banii, vezi ce comentează ei când se uită la Antena 3 și fă-ți un plan despre ce le-ai putea spune ca să te voteze.

      Și nu doar despre ce le-ai putea spune, ci despre ce-ai putea face efectiv, astfel încât acei oameni să vadă că viața lor chiar devine mai bună dacă nu mai guvernează PSD. Cu atitudini gen ”eu sunt Făt-Frumos, dar lumea nu mă apreciază și nu mă votează” n-ai să câștigi niciodată alegeri, ai să acumulezi doar resentimente. ”Supărat ca văcarul pe sat”, spun oamenii simpli.

      Oamenii de la țară sunt mult ma practici, ”treaba se face cu oameni”, spun ei. Dacă ”băieții de asfalt” se lamentează că lumea nu-i votează, oamenii de la țară n-or să aibă niciun fel de considerație pentru ei și nici n-o să-i voteze..

      • Dedalus spune:

        In prezent oamenilor despre care vorbiti nimeni nu le spune nimic. Dreapta romaneasca e prea inteligenta ca sa se “coborare” la nivelul lor.

        Tot dreapta e ocupata cu lamentarile, deplangerea “destinului catastrofal” al poporului roman, cu pusul virgulei sub tz si cu discutii terminologice intre personalitati.

        Eu consider ca oamenilor despre care vorbiti trebuie sa li se explice cum si in ce fel vor putea sa vanda produsele lor la piata fara zeci de pagini de declaratii, cum vor putea sa aiba o pensie serioasa daca li se va permite sa se auto-angajeze daca doresc. Si lista ar putea continua.

        Dar atat timp cat discursul dreptei, secondat de vox populi se rezuma la “totul pute”, “nimic nu se poate” si “mai bine sa plecam din tara asta de …” si cat timp cetatenii vor fi impariti in 2 categorii: “desteptii” si “manipulatii”, intr-adevar situatia prezenta se va mentine. Sau chiar se va agrava.

        Sa te plangi intr-una, sa nu spui nimic oamenilor si apoi sa ii blamezi ca nu te inteleg, asta nu are cum sa duca la ceva bun. Iar pe cei care te-ar putea intelege, sa-i aburesti cu tot felul de ineptii si apoi sa le ceri sa vina la vot, asta este iarasi o dovada de lipsa de realism.

        Oamenii nu sunt asa de prosti cum ii cred unii. Doar ca s-au saturat de vorbe goale si, pe buna dreptate, prefera 10 lei la pensie unor utopice si bramburite beneficii

        ===

        Dupa mine, articolul bate chiar mai departe: din lene intelectuala, romanii au ajuns sa schimbe intelesul termenilor in masa. Termeni cunoscuti intr-un anume inteles in intreaga lume, la noi capata intelesuri noi, unele de-a dreptul bizare.

        Din rationament eronat in rationament eronat si schimband intelesul termenilor, multi au ajuns sa sustina niste bazaconii, care, din pacate, sunt chiar standard in Romania.

        Pentru a trece de acest obstacol, o posibilitate ar fi dupa mine sa incercam sa ne exprimam mai simplu.

        • Harald spune:

          @Dedalus – 100% de-acord cu sugestia. După cum probabil ați remarcat, folosesc exprimări cât se poate de simple și clare, sunt obișnuit să vorbesc cu oameni simpli, pe înțelesul lor. Scurt și la obiect, că altfel ei se plictisesc repede și trec la ale lor :)

          Experiența mea într-un sat aflat la 100 km de București e reală. Nu le-am cerut localnicilor să voteze pentru nimic, dar am început să aflu despre cum gândesc ei văzând realitatea pe care o trăiesc ei și implicându-mă. Era pe la sfârșitul lui ianuarie 2016, iar unul avea de golit cu găleata o groapă cu apă (potabilă) de vreun metru cub și făcea asta în timp ce vorbea cu mine. Mi-am scos haina de iarnă și am agățat-o de un stâlp al gardului, iar el a făcut ochii mari:
          ”- Ce faci?”
          ”- Doar nu crezi că o să stau să mă uit la tine!”
          El scotea găleata cu apă din groapă, eu o duceam câțiva metri și o vărsam în șanț, după vreun sfert de oră am făcut schimb și după încă vreun sfert de oră groapa era golită. Asta era realitatea lui, o dată pe lună trebuia să golească groapa aceea cu apă.

          În aceeași după-amiază am mâncat la ei în bucătărie exact ce mâncau și ei, am băut o țuică împreună cu ei, m-am uitat la Antena 3 fiindcă la asta se uitau ei, iar la un moment dat omul (care avea cu vreo 10 ani mai mult ca mine) mi-a spus:
          ”- Știu că nu prea dă bine, dar eu sunt de stânga”
          ”- Nu e nimic rău să fii de stânga. Dar tu zici că PSD-ul chiar e de stânga?”
          Liniștea a durat minute întregi, până când a apărut un vecin să vrea ceva. Îi dădusem ocazia să se gândească serios la cum merg lucrurile în România. Astăzi dacă îl sun și îi spun că vin în România, îmi spune imediat să vin să stau la ei, să nu mă duc la hotel în oraș.

          • silicon_v spune:

            Pai sunteti numai bun sa intrati in politica. Si nu glumesc.

            • Harald spune:

              @silicon_v – am o părere prea bună despre mine ca să intru în politică, e o lume mult prea murdară. Și ar trebui să-mi încep de la a-mi schimba numele, deci asta n-o să se întâmple :)

    • Harald spune:

      @marcel – realitatea dezarmantă este alta: oamenii de la țară chiar știu să deosebească adevărul de minciună și își dau seama că activistul de partid, chiar dacă se obosește să vină la ei în sat, vrea doar să le obțină voturile.

      Activistul habar n-are de problemele reale ale oamenilor și nici dacă i-ar putea ajuta concret în vreun fel. În multe cazuri, oamenii înșiși n-au pretenții, nici ei nu văd ce-ar fi de schimbat, așa e viața la țară, cu mai multă muncă. Dar dacă activistul nici măcar nu vorbește pe înțelesul lor, neîncrederea oamenilor apare imediat.

      Marele succes al lui Ion Iliescu pe asta s-a bazat: chiar le dădea oamenilor simpli impresia că îi ascultă și că le înțelege problemele. În timp ce unul cum era Ceaușescu declama de nebun discursuri, fără nicio legătură cu problemele reale ale oamenilor simpli. Realitatea acelui om nu s-a schimbat, el mai golește și astăzi groapa aceea cu apă o dată pe lună. Dar cel puțin atunci când am fost și eu acolo, treaba a mers mai ușor, a avut cine să-l ajute.

  2. donquijote spune:

    Înşirând cuvinte goale / Ce din coadă au să sune.

    Orwell avant la lettre

  3. Tio spune:

    Si totusi notiunea de “clasa politica” trebui sa fie cea mai mare absurditate… Exista macar in alte limbi? Daca au trecut 30 de ani si nivelul nostru de reflectie si actiune se reduce la o obscenitate de 4 litere….nu-i timpul pt o abordare care sa tina cont ca individualismul nostru e o povara in timpurile astea?
    Romanii trebuie sa invete sa devina propria “clasa politica”!

  4. Stefan Bragarea spune:

    Corect și frumos spus, dnă Jalobeanu

  5. victor L spune:

    Titlul este ipocrit: daca ai o opinie si, cumva, nu e “pe linie”, ti se cenzureaza in cel mai artistic mod.
    Felicitari.
    Nu vreti sa aflati ce va preocupa, ci vreti sa fiti aplaudata, dvoastra sau un admin.

    • AT spune:

      Ar fi comic daca n-ar fi ingrijorator si descurajant. Vreau sa ofer o opinie la un articol intitulat “O dezbatere necesara” si sunt cenzurat. Adica dezbatere inseamna “eu vorbesc, tu asculti si te supui.”

      • victor L spune:

        Cind vad autori preocupati de o problema, dar nu admit si alte opinii, imi amintesc cu “nostalgie” de perioada comunista :P

  6. Zev spune:

    Big deal…Intelepciunea corporatista, extinsa si in spatiul lu’ public service, a creat jocul Bull Shit Bingo. “we shall synergise the capabilities” [Bull shit]. Oricum, respect pentru referintele la Orwell si in general incercarea de a intelectualiza chestia. Acuma da, ce sa facem, sa il prasim pe Umberto Eco cu Juncker?

  7. Kurt spune:

    Dacă smulgi găiniei o pană după alta oamenii nu observă nimic. Benito Mussolini, idolul românesc interbelic (Statuia Lupoaica, cadou al anilor Mussolini, până azi în Timișoara în fața operei).
    Nu trăim în „istorie“, trăim în prezent, trăim azi: Martin Buber.

    …… „….. ce s-a întâmplat în ultimii 60 de ani. Degradarea continuă a învățământului; ruperea punților de legătură între generații. Coexistența tipurilor de nou-vorbă manipulate propagandistic pe canalele mediatice, tot mai în lipsa unei alternative credibile și durabile a tradiției și a culturii. E de mirare că nu ne mai putem uni în jurul cuvintelor? Că alegem pentru a împărtăși stări de spirit mai degrabă înjurături, expresii vocale (și sterile) ale disperării? … „…..

    „Gemeinsam ist die Muttersprache etwas wie der Horizont, gemeinsam ist, es gibt keine zwei Menschen mit gleichem Horizont, jeder ist der Mittelpunkt seines eigenen“.
    Aus „Beiträge einer Kritik der Sprache“, Leipzig 1923, Fritz Mauthner (… …… cea ce ne este comun, cea ce ne unește …. nu există doi oanemi cu același orizont … …).

    Optimismul autoarei: „Non inutilis vixi“.
    Nu am trăit degeaba.
    Sper că sunt mulți în țară și în UE care nu cedează.

  8. AT spune:

    Ne sunt prezentate aici doua idei fundamentale foarte relevante, dar care se bat cap in cap. Pe de o parte, “Prin resemnificare ideologică limba devine un instrument al puterii”. Aceasta este un mecanism observat deja de James Davison Hunter, profesor la University of Virginia: “Cultural power of is the power to name reality”. Pe de alta parte “toate sintagmele sunt deja rezervate într-un joc nebunesc de-a „cuvintele care nu mai înseamnă nimic”… În afara cuvintelor care și-au pierdut sensul, limba română s-a umplut de sintagme care nu înseamnă nimic.” Dar daca cuvintele si-au pierdut sensul si nu inseamna nimic, ele nu pot fi folosite ca instrument al puterii, pentru ca puterea inseamna actiune intr-un anumit sens.
    Pentru a rezolva aceasta contradictie, trebuie sa interpretam a doua afirmatie nu ca lipsa de sens, ci ca lipsa de consens asupra termenilor folositi. Daca vrei sa promovezi o anumita agenda, o ambalezi in cuvinte cat mai frumoase. Daca vrei sa te opui unui lucru, ii atribui desemnarile cele mai sinistre. Asa se face ca fiind pusi in fata unei decizii, cele doua tabere opuse vor folosi termeni diferiti, iar aceeasi expresie va avea in intrebuintarea adversarilor conotatii diferite. Exemple:
    Dreptatea sociala: lupta nobila pentru ameliorarea grupurilor marginalizate / marxism cultural, teorie critica, egalitatea rezultatelor
    Coalitia pentru familie: societatea civila in apararea unor valori perene / bigotism religios
    Familie traditionala: tata, mama si copii/ tata alcoolic care isi bate devasta si isi neglijeaza copiii
    Drepturi reproductive: women’s health / dreptul femeii de a-si ucide copilul pe banii altora
    Marriage equality, Gay rights: cum poti sa fii impotriva? / Redefinirea casatoriei
    Redefinirea casatoriei: indepartarea restrictiei de complementaritate sexuala / modificarea Constitutiei Romaniei in sensul dorit de Coalitia pentru Familie.

    De aici deriva rolul crucial al presei, care trebuie sa aleaga limbajul unei tabere sau a alteia, transformandu-se altfel din informator in arbitru. Neutralitatea nu mai exista. “Puterea culturala este puterea de a numi realitatea.”

    In rest, raman cu o multime de perplexitati din acest articol, toate rezumate intr-o perplexitate fundamentala: de ce trebuie sa fie lupta anti-coruptie intrinsec legata de anti-conservatorism?
    De ce “coalitia pentru familie” si nu “Coman vs statul roman”? De ce “definitia familiei” si nu “parteneriatul civil”? Ce are amicul de la antipozi, si oricine, de altfel, impotriva discutiilor despre definitia familiei? Banuiesc ca la fel argumenta si la el acasa nu mai demult de un an, ceea ce nu l-a impiedicat sa mearga sa voteze “pentru”. De ce sa presupunem ca un subiect il exclude pe celalalt? De ce, admitand ca Romania are o problema cu coruptia, definitia familiei e mai putin importanta decat coruptia? Admitand ca coruptia e un subiect stringent, de ce sa presupunem ca ce e stringent e mai putin important decat ce e fundamental? Raspunsurile la toate aceste intrebari sunt considerate evidente in mod tacit, aceasta fiind o strategie de influentare prin presa. Doar repetand premisa argumentului la nesfarsit, fara a oferi nici o justificare, masele populare ajung sa o accepte axiomatic, fara ca cineva sa fi gandit de fapt problema. Dar daca ar fi puse, toate aceste intrebari pot fi argumentate intr-o directie sau alta. Spre exemplu, eu n-am auzit ca cineva sa se pronunte in sprijinul coruptiei, fie ei si Dragnea, Dancila sau orice PSDist. Adevarat, retorica lor e contrazisa de fapte, dar macar la nivel verbal principiul fundamental al combaterii coruptiei e afirmat. In schimb pe subiectul definitiei familiei parerile sunt impartite in mod fundamental. De ce sa dezbatem un subiect pe care toata lumea e de acord (coruptia e rea), si nu unul controversat?
    Exista si un raspuns, care devine evident dupa deznodamantul din cazul Coman. Dezbatand noi problemele stringente ale zilei, coruptia, economia, Trump, Putin, etc, problemele fundamentale sunt decise in culise de justitie, culmea, in numele democratiei. Daca scopul tau este “dreptatea sociala”, cum este cazul cu mare parte din presa centrala, este mult mai usor sa influentezi un mic grup de judecatori deja indoctrinati in liberalism prin scoli inalte, decat o masa de popor conservator si indaratnic. Lasa poporul sa se lupte cu problema eterna a coruptiei, si judecatorii decid definitia familiei.
    Iar daca cineva isi inchipuie ca randul dezbaterii despre familie va veni dupa ce rezolvam cu coruptia, se inseala amarnic.

    https://www.youtube.com/watch?v=V9A9sVV24gA

    • AT spune:

      Iata un exemplu la ordinea zilei: Hotnews preia un articol din The Guardian in care grupul Patriot Prayer este numit in titlu, “extrema dreapta”. In lumea anglofona, Guardian este binecunoscut ca un ziar de stanga, si chiar extrema stanga. Dar iata ca la noi categorisirile lor ajung stire obiectiva, via Hotnews. Sau trebuie sa trecem si Hotnews la categoria presa de stanga?
      Cum se face ca stanga nu este niciodata extrema stanga, desi ei sunt cei care incearca sa impiedice libera exprimare a Patriot Prayer, si sunt saltati de politie pe chestia asta? In cuvintele lui Jordan Peterson, “We know when the right has gone too far, but when has the left gone too far”?

  9. Leon spune:

    In anii “90 nu se furau cuvintele, era vorba doar de o utilizare improprie, care in cazul lozincii imeghebiste atingea culmi ale ridicolului, a unor cuvinte din domeniul (vocabularul) comun. Cuvinte ca cele mentionate in text erau folosite doar de anumite persoane sau de un anumit grup intr-un sens deformat transparent care nu era impartasit de restul societatii. Furtul cuvintelor a inceput probabil dupa 2012, in contextul in care puterea politica a fost nevoita sa-si ascunda impostura si adevaratele intentii sub un limbaj folosit corect de adversarii ei, in speta societatea civila careia noii vatafi i se opuneau direct. “Noi” care am vorbit din 1990 incoace de adevar, dreptate, justitie, separarea puterilor in stat, etc. ne-am trezit la un moment ca si “ei” au inceput sa vorbeasca de adevar, dreptate, justitie, separarea puterilor in stat, etc. in exact acelasi sens. Vorbesc de separarea puterilor in momentul in care incearca sa puna cea de-a treia putere sub controlul celorlalte doua, care au devenit de fapt una. Puterea politica nu mai schimba sensul cuvintelor si nu mai impune unor cuvinte alese oarecum arbitrar un sens particular, usor de recunoscut, ia cuvinte esentiale pentru ceilalti, cu acelasi sens, si le aplica unei realitati contrare. Era usor sa-i explici unui strain ce spunea de fapt iliescu cu linistea si consensul lui. Cind insa toata lumea vorbeste acum de aceleasi lucruri, in acelasi sens, ce sa mai inteleaga bietul strain?

  10. Constantin spune:

    “Încercați să explicați unui prieten din altă emisferă ce se întâmplă zilele astea în România.”

    Fără analogie directă cu situația, ci cu posibilitatea oferirii unei explicații, oare cum ar fi putut explica un cambodgian cuiva aflat în altă emisferă ce se întâmpla în țara lui în vremea khmerilor roșii, în anii 1970?!

    Este suficient să spun interlocutorilor mei de pe alte meleaguri că România este guvernată de un regim kleptocratic provenit din membrii din rândul al doilea ai Secirutății și PCR care drenează permanent resurse din averea publică în mod ilegal în averile private ale lor și ale apropiaților lor. În acest context, cetățenii îndrăznesc uneori cu timiditate să protesteze împotriva abuzurilor autorităților conduse din umbră de către oligarhi. Acapararea statului și subordonarea Justiției au determinat reacții timide ale populației.

    Interlocutorii înțeleg deîndată situația și fac analogia cu regimurile din Rusia, ori Turcia. Nu este chiar atât de greu de explicat cuiva din altă emisferă.

    • Kurt spune:

      Este greu de suportat 29 de ani, 70 de ani.
      Tinerii vor suporta hoția, vor suporta jecmănitorii, vor suferi până la bicentenar, până la la infinit?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dana Jalobeanu


Dana Jalobeanu

Dana Jalobeanu, doctor în filosofie și conferențiar universitar la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București. A studiat fizică și filosofie și s-a specializat în... Citeste mai departe


E randul tau

Pentru Mike the Hunter, cu referire strict la proiectele PCCF finantate pe domeniul Stiinte Exacte ...

de: Lucian Pintilie

la "Academia Română NU mai este cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală!"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

noiembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)