Home » Analize »Educatie »Opinie » Citesti:

Ce spune Legea Salarizarii despre invatamant

Mihai Maci septembrie 15, 2015 Analize, Educatie, Opinie
39 comentarii 7,197 Vizualizari

Începutul anului şcolar nu le aduce veşti bune profesorilor. Noua “Lege a salarizării unitare” îi lasă pe ultimul loc în ceea ce priveşte veniturile bugetarilor cu studii superioare. Astfel, încadrarea unui profesor cu definitivat va fi porni de la 1.971 de lei şi a unui asistent universitar de la 2.020 de lei, pentru a ajunge, în preajma pensiei, la 4.563 de lei pentru învăţământul preuniversitar, respectiv 7.868 de lei pentru instituţiile de învăţământ superior. Comparativ, un medic rezident începe de la 2.948 de lei şi poate ajunge, la finele carierei, la suma de 9.105 lei. Un magistrat stagiar va putea încasa 7.272 de lei, iar cel care-şi încheie cariera are şansa de a primi 14.301 lei. Dacă e să comparam cu ceva rezonabil salariile profesorilor, atunci e preferabil să ne uităm nu la cele care presupun studii de lungă durată, ci la veniturile muncitorilor: 1.246 de lei la angajare pentru cei necalificaţi şi 1735 de lei pentru cei calificaţi. Deosebirea dintre universitate şi şcoala profesională (care pot avea, ambele, trei ani – dar pot fi şi de cinci, respectiv doi ani) e de 236 de lei la angajare. Cred că această cifră spune totul despre starea învăţământului – în particular a celui universitar – din România de azi. Este zadarnic să ne mai facem orice iluzii cu privire la “schimbare” şi reformă” în educaţie. Reluarea ritualică a acestor termeni (precum şi a sintagmelor despre “viitorul nostru” şi “prioritatea naţională”) cu ocazia festivităţilor de 15 septembrie s-a golit complet de sens. Toată lumea ştie că aceste cuvinte nu mai înseamnă nimic şi că cei ce le recită – cu pseudo-afectare – o fac doar pentru că nu ştiu ce altceva ar putea spune într-o situaţie la care sunt obligaţi (de funcţie) să participe. Dacă ar fi, măcar pentru o dată, să vorbească onest ar trebui să le spună dascălilor din faţa lor că, absolut previzibil, creşterile salariale anunţate vor duce la o inflaţie a preţurilor care va lovi exact acolo unde sporul a fost cel mai mic; în speţă la tinerii profesori. Şi nu e deloc exclus ca – după Lege şi după inflaţie – puterea de cumpărare a acestora să fie mai mică decât e azi. Dacă putem deduce ceva din ponderea “creşterilor salariale” preconizate, atunci singura concluzie logică este că această Lege are ca scop secund descurajarea tinerilor ce vor să opteze pentru cariera didactică.

Să nu ne grăbim şi să acuzăm primul Ministru, Ministrul de Finanţe, Guvernul, Parlamentul, partidele şi pe mai ştiu eu cine. Mai bine – deşi nu e uşor deloc – să privim adevărul în faţă: Legea salarizării sancţionează o stare de fapt. Dacă ne uităm la cifre, profesorii sunt, în România, în jurul a 250.000 (cam 230.000 în preuniversitar – cu educatori cu tot – şi aproximativ 20 – 25.000 în învăţământul superior). E vorba de cel mai mare contingent profesional al sistemului bugetar românesc (nu cunosc numărul funcţionarilor publici, dar între aceştia există clivaje profesionale mult mai marcate decât între profesori, fapt care poate permite situarea lor în genuri diferite). Comparativ, medicii sunt undeva în jurul a 55.000 şi magistraţii pe la 7.500. Prima morală ce se degajă din aceste cifre este aceea că veniturile magistraţilor vor fi întotdeauna mari şi ale profesorilor mici exact din acelaşi motiv pentru care diamantul e scump şi cărbunele ieftin – în speţă pentru că diamantele sunt puţine, iar cărbunele e mult. Profesorii sunt, per ansamblu, de 30 de ori mai mulţi decât magistraţii; asta spune între altele şi că dublarea salariilor profesorilor ar fi echivalentă, pentru buget, cu creşterea de câteva zeci de ori a veniturilor judecătorilor şi pocurorilor (în vreme ce dublarea câştigurilor acestora e o fracţie – mică – din banii alocaţi profesorilor). Aici mă tem că nu e loc de prea multă negociere: mai întâi pentru că bugetul nostru va fi mereu mic şi apoi pentru că orice măsură care se vrea eficientă va fi ţintită pe un grup cât mai restrâns. Cu cât acest grup este mai limitat numeric, cu atât pot fi mai uşor cuantificate rezultatele măsurii care l-au vizat (şi, în funcţie de acestea, pot fi rectificate erorile apărute). Ca atare, e mai rezonabil să fie crescute salariile magistraţilor decât cele ale profesorilor. Primul lucru care blochează orice reformă eficientă a educaţiei e numărul mare al profesorilor. Operaţiile cu mulţimi mari impun, până la urma, logica celui mai mic numitor comun. Iar acesta, din păcate, e – în cazul învăţământului – unul foarte scăzut.

Simpla enumerare a cifrelor, deşi percutantă, nu spune prea multe despre calitatea educaţiei româneşti. Ori aici e problema. Abandonul şcolar (cu analfabetismul care-i e asociat la vârste mici), rezultatele testelor PISA şi ale examenelor (şi simulării examenelor) naţionale, bacalaureatul onest, ridicolul în care se afundă universităţile dispuse la orice pentru a-şi aduna clienţi, devalorizarea diplomelor de toate gradele şi, mai înainte de toate, degradarea constantă a vieţii şi a discursului public sunt dovada manifestă a “a calităţii” învăţământului românesc. Putem să le reproşăm orice magistraţilor (şi ar fi lucruri de reproşat), dar acţiunea lor din ultimul deceniu e vizibilă şi graţie lor ţara a evitat prăbuşirea în anarhia războiului seniorilor corupţiei. Sunt multe disfuncţionalităţi în medicină (şi de ordin uman, şi de ordin profesional), dar – cu toate dificultăţile actului medical – media de viaţă a crescut în ultimul deceniu. Administraţia publică îşi face treaba (iarăşi, cu inerente sincope), iar poliţiei îi datorăm siguranţa destul de ridicată a vieţii urbane. Nu vreau să aduc elogii în necunoştinţă de cauză unor categorii profesionale din rândul cărora media îşi recrutează la nesfârşit vedetele prime-time-ului, dar e un fapt uşor constatabil acela că pe seama niciuneia nu poate fi pus ceva comparativ cu degradarea educaţiei. Profesorii au uitat că menirea lor nu e în primul rând aceea de a-i învăţa pe copii să citească şi să scrie, ci aceea de-a crea în jurul lor o lume în care cititul şi scrisul să aibă sens şi să fie dezirabile. În afara acestui efort luminător, deprinderea cititului şi a scrisului seamănă – deopotrivă pentru profesori şi elevi – cu o corvoadă inutilă din care unii se aleg cu salarii, alţii cu corigenţe şi toţi visează la vacanţe. În 20 de ani am înmulţit în neştire universităţile, facultăţile, gradele, titlurile, diplomele şi care e rezultatul? Caste cvasi-feudale (care – cel mai adesea – n-au nimic de a face nici cu studiul, nici cu educaţia) în universităţi şi în inspectorate şi pălmaşi frustraţi, lipsiţi de orice motivaţie (ce nu-şi pot permite o care din salariul lor) la “bază”, în sate pustii, în şcoli de cartiere dubioase şi în săli de seminar goale. Acesta e chipul educaţiei româneşti şi asta a produs ea! Tot acest bric-à-brac instituţional, cu posturile şi salariile lui nesimţite e dovada vie a faptului că creşterea salarială nu ar rezolva nimic altceva decât alimenteze corupţia din sistemul de educaţie. Trebuie spus şi acest lucru: e greu de imaginat un domeniu în care corupţia să fie mai mare, dat fiind că produsul ultim al învăţământului nu are consistenţa palpabilă a celui al diverselor inginerii sau al medicinei. Ce s-a făcut cu banii investiţi în educaţie? “Proiecte”, “studii de fezabilitate”, “şcoli de vară”, “training-uri”, “conferinţe” perfect inutile şi din care – cu excepţia câtorva privilegiaţi (mai mereu aceiaşi) – nimeni nu s-a ales cu nimic. S-au tipărit nenumărate “anale”, “culegeri de studii” şi alte “opere” pe la universităţi din provincie care, atunci când nu sunt plagiate grosolane, sunt pură maculatură. Dar s-au obţinut grade şi s-au conferit titluri care au făcut ca, în cel mai scurt timp, bugetul învăţământului să se ducă tot doar pe plata salariilor, în particular a celor “de top”. Tot deţinătorii acestora ar profita, inevitabil, de o majorare semnificativă a câştigului cadrelor didactice. Cu cât acestea din urmă sunt mai multe, mai slab pregătite şi mai sărace, cu atât mecanismul exploatării lor e mai performant. De aceea ideea “reformei” în educaţie e o pură utopie: o asemenea tenativă ar echivala cu un soi de mini-perestroikă: pornită de sus, cu limite clare şi nefolosind la nimic altceva decât la a da (în schimbul “libertăţii de expresie” pe la “training-uri”) o patină de legimitate unei caste de profitori pe care toată lumea îi ştie ca atare. Nu, din păcate nu, sistemul de învăţământ nu poate fi reformat. De aceea trebuie împins la pierie. Şi – oricâte precauţii şi-ar lua Guvernul – exact asta face Legea anunţată.

Situaţia învăţământului e similară astăzi celei a armatei înainte de intrarea în NATO. Cu acea armată nu se putea face nimic altceva decât beţii, furtişaguri şi logoree fără conţinut. Nu era nici armata care să ne apere, nici cea care fie capabilă de misiunile pe care le presupunea parteneriatul cu ţările occidentale. De aceea a fost desfiinţată. Aceeaşi va fi şi soarta învăţământului de stat. Doar că pentru el nu vor exista nici pensionări la 40 de ani, nici salarii compensatorii. După abolirea armatei de masă, învăţământul a rămas ultima formă de înregimentare obligatorie a populaţiei. Şi, din păcate sau din fericire, tocmai din această cauză nu poate fi suspendat de pe o zi pe alta. Cineva va trebui să aibă în continuare grijă de copii atâta timp cât părinţii sunt la lucru, la fel cum cineva va trebui să le dea ceva de lucru adolescenţilor la vârsta la care sunt tentaţi să-şi încerce limitele. Într-un viitor oarecare toate acestea se vor putea face fără apelul (fals emoţional) la “viitor” şi la “copiii noştri”. Pur şi simplu cei mai mulţi profesori vor fi retrogradaţi ca îngrijitori, iar locul materiilor de acum – oricum anapoda – va fi luat (în “instituţiile de masă”) de “educaţia pentru viaţă” (un mixt de generalităţi “motivaţionale”) şi de ore de “practică vocaţională”. Pentru cei mai mulţi – cei care abandonează şcoala, cei care termină forţat gimnaziul, cei ce nu-şi dau bacalaureatul, cei care nu frecventează facultăţile la care sunt înscrişi – nu e nevoie de mai mult. Cu toţii vor învăţa, din mers, acele lucruri care le sunt utile pentru a câştiga suficient ca să se distreze cât sunt tineri şi ca să consume mecanic la vârste mai mari. Rudimentele a două-trei limbi, şcoala de şoferi, “permisul de conducere a calculatorului” şi conştiinţa faptului că dacă vrei distracţie trebuie să ai de unde cheltui sunt absolut suficiente pentru ca un tânăr să trăiască decent – ca migrant economic – oriunde în Europa, America sau Australia. Evident, printre cei care vor descoperi cum se trăieşte din munca brută, vor fi şi unii care vor vrea mai mult. Aceia vor urma – pe banii lor (adică cu o solidă motivaţie) – şcoli străine care le vor da diplome recunoscute oriunde în lume şi aducătoare de câştig serios. Asta e şcoala adevărată.

Noi ce facem? Ne batem joc de tot: am transformat învăţământul în completare de hârtii pentru “comisii” şi “evaluări”. Am scris în aceste hârtii lucruri fără nici o măsură comună cu realitatea şi am construit din ele babilonii de rapoarte care nu spun nimic despre situaţia efectivă a copiilor, a profesorilor şi a şcolii. Ne-am bătut joc de tot: orele, când s-au ţinut, au fost plate înşiruiri de reguli şi de metodologii care nu stârnesc interesul nimănui, notele s-au dat pe prietenii cu părinţii, pe “atenţii” şi pe simpatii de moment. Nu ne-a interesat nici ce leagă disciplinele pe orizontala anilor de studii, nici felul în care aceştia se structurează pe verticala ciclurilor educaţionale. Manualele şi cursurile au fost scrise într-o limbă de neînţeles, stereotipă şi uscată în care nu vorbeşte nimeni şi care nu se adresează nimănui. Şi nimeni nu (s-)a plâns atunci când ceea ce defineşte umanul omului – acel ceva care se cuvine încredinţat cu grijă de generaţia mai vârstnică celei mai tinere – şi se decantează în marea literatură, artă, muzică şi filosofie a fost pur şi simplu dat afară, fără menajamente, ca fiind caduc, din şcolile noastre. Nimeni n-a spus nimic atunci când nişte funcţionari fără chip, dar cu puterea de-a decide cum să fie minţile şi sufletele a generaţii de copii, au hotărât că ceea ce a vorbit timp de milenii oamenilor de pretudinteni n-ar nici o valoare şi, ca atare, poate fi înlocuit cu manualul de utilizare a nu-ştiu-cărei tehnologii. Ne mirăm că asemenea ştiinţă vană nu-i interesează pe copii? Dar câţi dintre noi – dacă nu ar fi nevoiţi să-şi câştige pâinea din aceste mizerii metodologice – s-ar ocupa vreodată de ele? Câţi dintre noi se regăsesc în schemele lor aride? Câţi îşi formulează gândurile, la ceasul îndoielilor, în păsăreasca tradusă aproximativ din manuale de duzină străine (care la noi trec drept ultima minune)?

Acesta e tristul adevăr: şcoala nu-i mai învaţă pe tineri să se formuleze pe ei înşişi, să pună în forma riguroasă a expresiei clare preaplinul de speranţă şi de nelinişte al vârstei lor. Dimpotrivă, şcoală îi învaţă o limbă calpă ce se asociază cu dezinteresul şi cu descurcăreala măruntă din care mâine cresc vorbele goale, indiferenţa cinică şi cancerul corupţiei. Asta se învaţă – şi încă temeinic! – în şcoala românească. Cei care-i părăsesc incinta vor moşteni o ură tenace faţă de textul scris (pe care nu-l asociază cu bucuria lecturii, ci cu nesfârşite corvezi gramaticale), dispreţul faţă de muncă (căci “doar proştii lucrează”, restul fac copy-paste de pe internet), deprinderea ipocriziei şi a imposturii (de la “modelele” ce li se oferă în sălile de curs). Nu producem nici “specialişti” – căci cei ţinuţi să-i formeze nu sunt ei înşişi specialişti, nici măcar oameni care să aibă sentimentul normalităţii. Tot ce producem sunt rebuturi umane, după chipul şi asemănarea noastră, a celor ne asimilăm tot mai mult cu mobilerul sălilor ăn care predăm.

S-a umplut ţara cu “universităţi”, cu “doctori” şi profesori universitari” (toţi cu nesfârşite liste de “contribuţii ştiinţifice”). Cu excepţia lor, atunci când se gratulează între ei la tribune oficiale, cine le ştie rostul? La câte s-au petrecut în lumea noastră în ultimul pătrar de veac, câţi dintre ei vor fi pomeniţi pentru ce au făcut – cu “expertiza” lor – pentru binele nostru comun? Câţi dintre ei vor fi reţinuţi de istoria domeniului lor nu pentru că au fost “ctitori de şcoală” (adică primii profesori universitari, decani sau rectori din târgul lor), ci pentru contribuţia efectivă la gândirea ce structurează domeniul în cauză? Lăsând la o parte compilaţiile pentru uzul studenţilor şi articolele de conjunctură (“pentru punctaj”), câţi dintre ei ar putea numi efectiv această contribuţie? Universităţile au devenit un soi de piste pentru politicieni în ascensiune şi de parcări pentru politicieni eşuaţi. Cu toţii trăiesc – ca buni oameni politici autohtoni – doar în orizontul funcţiei. Titlurile şi gradele nu contează decât în măsura în care se împlinesc în funcţii administrative, singurele care oferă – în lumea noastră sucită – “recunoaştere”. Într-o ţară de rectori, de prorectori, de decani şi de preşedinţi de comisii, cine să mai cerceteze? Şi la ce bun? Nu suntem noi o eternă periferie? Nu ne-am construit toată modernitatea pe francize şi licenţe străine? Ce putem noi face care să nu fi fost deja făcut acolo unde cercetarea e cercetare (şi la nivelul creierelor, şi la cel al finanţării)? Asta e dincolo de halatele şi de tichiile ridicole ale “senatelor” noastre: un enorm cinism care striveşte tot ce e viu în sălile de curs şi de seminar. Pentru toţi cei care nu ştiu ce e oboseala care face înţelesul să pătrundă în carne, pentru toţi cei care nu cunosc bucuria ce se naşte la capătul unei nopţi de trudă, plagiatul nu e ceva reprobabil, ci “necesitatea istorică” a lumii noastre. Şi tocmai pentru că văd lucrurile aşa, se consideră chemaţi să conducă destinele acestei lumi. Să nu credeţi că asemenea persoane există doar în Parlament, fiecare “muncipiu” al ţării îşi are pepiniera lui, din care mâine, şi poimâine, şi în veac se vor recrută alţi şi alţi parlamentari, după acelaşi calapod şi cu acelaşi profil. Ei vor fi stăpânii ruinei în care predecsorii lor au transformat ţara. Iar noi – şi copiii noştri (dacă nu vor pleca la timp) – vom chiriaşii lor.

Între ei şi elevi/studenţi e marea masă a cadrelor mărunte, a celor pentru care o sută de lei e mai mult decât pentru alţii un milion de euro. La toate aberaţiile care s-au făcut în ultima vreme în “câmpul muncii” lor alţii – de pildă magistraţii – ar fi protestat demult. Cum să protesteze aceşti profesori? Cui să se plângă? Inspectoratelor? Adică celor care – cu hârţogăria şi “punctajele” lor – îi exploatează? Ministerului? Li s-ar răspunde că cererile lor “au fost înţelese” şi nu se poate face nimic (decât, cel mult, o “comisie”), aşa că să se întoarcă la lucru. Să facă grevă? Vor ridica părinţii împotriva lor (căci părinţii trebuie să meargă la muncă, nu pot sta cu copiii acasă, iar greva cu copii în şcoală nu se deosebeşte cu nimic de orele de curs). Şi-apoi ca să facă grevă adevărată trebuie să şi-o poată permite. Un magistrat poate sta, din salariul lunii precedente, patru luni în grevă fără a avea probleme cu întreţinerea. Cei mai mulţi profesori nu şi-ar putea permite nici măcar o săptămână. Asta e; şi revolta îşi are limitele ei. În schimbul tăcerii, Ministerul şi Inspectoratele “închid ochii” asupra precarităţii formaţiei profesorilor şi-i lasă în plata Domnului, să-şi consume frustrările la clasă. “Armata” învăţământului e una demoralizată şi fără nici un orizont. De aceea bătăliile ei sunt dinainte pierdute. Cu excepţia “meditaţiilor” şi a “culegerilor” cei mai mulţi profesori nu au nici o altă sursă de venit şi piaţa nu are nici o nevoie de ei. Nu există un sistem privat cu adevărat concurenţial care să-i selecteze pe cei mai buni. Spre deosebire de doctori sau de ingineri nu-şi pot deschide propria lor firmă în domeniu. Tot ce pot face este să-şi blesteme alegerea şi să spere că într-o bună zi vor ajunge directori sau decani, luându-le locul celor care i-au umilit. Şi astfel, mecanismul se repetă la nesfârşit. Cine-şi mai aduce aminte de faptul că-n antichitate pedagogii erau sclavi educaţi? Educaţi, dar sclavi.

Unde să ne uităm pentru a vedea ce a făcut efectiv şcoala românească? La “vedetele” media din care bună parte au trecut prin ea după Revoluţie? La “personalităţile publice” din care nu puţini şi-au făcut facultatea – la decenii după liceu – atunci când au apărut universităţi în târgul lor? La cohortele de tineri care-au luat în serios studiul şi care-au ajuns să lucreze te-miri-ce, dacă n-au luat calea bejeniei? La prăbuşirea vânzărilor de carte? La dispariţia presei civilizate şi înlocuirea ei cu tabloide? La absenţa emisiunilor culturale pe canalele de radio şi televiziune? La faptul că oamenii nu mai au unde, când şi de ce se întâlni în spaţiul public (care a ajuns un pustiu luminat spectral de ecranele televizoarelor)? La rătăcirea noastră, a tuturor, sub povara propriilor fantasme, a spaimelor comune şi a mizeriei în care ne afundăm pe zi ce trece? Lucrurile acestea n-au nici o legătură cu şcoala? Nu acolo se deprinde temeinicia lucrului bine făcut? Nu acolo învaţă copilul atenţia şi răbdarea care, doar ele, permit pasiunii să se întruchipeze ca realizare? Nu acolo se descoperă că orice greu poate fi biruit printr-un efort susţinut şi că, dincolo de toate încercările zilei, avem datoria de a le trece urmaşilor moştenirea de bine, adevăr şi frumos pe care am primit-o de la dascălii noştri? Nu acolo se dobândeşte măsura gesturilor care aduc ceva pe lume şi greutatea cuvântului care numeşte – şi, astfel, aduce la lumină – experienţa noastră? Nu e şcoala locul în care se întâlnesc oameni atât de diferiţi (ca vârstă, ca origine, ca loc) pentru a pune împreună darul nevăzut al fiecăruia, care topit în munca şi bucuria comună devine împlinirea vizibilă pe care o pomenesc alte şi alte generaţii? Nu e şcoala locul în care “devenim ceea ce suntem”?

Nu. Şcoala noastră nu e aşa ceva. E o instituţie opacă, greoaie, care nu ştie nici ce face şi nici de ce face ceea ce face. În angrenajul ei sunt strivite vieţi: ale celor ce şi-au vândut sufletul pentru visul “conducerii”, al celor care şi-l pierd în sleiala zădărniciei zilnicie, a copiilor cărora li se ia bucuria şi spernaţa pentru a li se da absurd şi impostură. Asta e şcoala românească; sau mai exact aşa a ajuns. Trebuie că stăpânii şi victimele ei s-au desprins cu totului de realitate dacă şi-au închipuit că lucrurile acestea sunt normale şi că vor putea continua la infinit. Nu, vine o zi când totul se plăteşte, iar acum nota de plată e în faţa noastră. S-a întâmplat ca, de astă dată, chelnerul să fie d-l Orlando Teodorovici. Legea făciută sub oblăduirea dânsului ne arată preţul şcolii româneşti de azi. Profesorii nu sunt plătiţi nici pentru capacitatea de decizie (ca magistraţii), ci pentru priceperea în care se distilează cunoştinţele (ca medicii), ci pentru şurubăreala măruntă pe marginea “programelor”, a “evaluărilor” şi a “punctajelor”. Ca muncitorii calificaţi. Pentru odată, în rolul acesta de chelner, cu costumul inadecvat şi zâmbetul absent, d-l Orlando Teodorovici a nimerit-o bine. Nici dac-ar fi vrut n-ar fi putut-o nimeri mai bine.

De acum înainte nu mai e nimic de sperat; faimosul 6 % poate fi uitat, banii pentru pregătirea pe conţinut a cadrelor didactice pot fi uitaţi şi ei, la fel ca descentralizarea. Sărăcia se cere strunită cu mână fermă: “comisii”, “punctaje”, “formări pedagogice”, etc. Lucruri care se fac la pachet şi de la care – în fapt – nimeni nu speră nimic. Rolul lor e unul singur: acela de a-i ţine ocupaţi pe cei din “sistem” ca să nu se gândească serios la ceea ce li se întâmplă cotidian. Ceilalţi sunt avertizaţi: aici sunt cele mai mici salarii, cele la care ajung doar loser-ii. Feriţi-vă copiii de această carieră. Ani de zile învăţământul a fost cea mai mare oportunitate de angajare la stat. Acum statul nu mai are nevoie de el şi-l lasă să putrezească de la sine. În fapt, a ajuns atât de decrepit, încât nici o măsură care s-ar lua la adresa lui nu l-ar mai putea nici însănătoşi, nici ruina mai mult. Aşa că efectiv, nu există nici o raţiune de a majora semnificativ salariile profesorilor. Pentru a avea o şcoală adevărată în România trebuie ca acest învăţământ să piară. Abia atunci când se vor întruni trei condiţii esenţiale – ca dascălii să fie puţini, să fie devotaţi vocaţiei lor şi să fie uniţi în efortul de a articula această vocaţie – vom putea vorbi cu adevărăt de şcoală în România. Dar acea lumină a dimineţii e departe de-a se vedea din noaptea care s-a aşternut peste educaţia românească. Până la ivirea ei “lasciate ogni speranza”. Asta spune Legea salarizării despre învăţământ.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "39 comments" on this Article:

  1. Un satean spune:

    Orice lucru mare se poate divide pe bucatele.
    Asa cum se spunea: sunt multi bugetari: 1.200.000 … nu se pot creste salariile. Iata ca s-au crescut salariile pe bucatele: poliistii primii, judecatorii si acum in 2015 medicii.
    Asa este si la profesori: sunt 250.000? sunt. Avem deaj o impartrie spusa de dumneavoastra 230.000 preuniversitar vs 25.000 universitar. Hai sa marim cu 25% salariile in univesitar si sa avem universitati de elita.
    Pe urma cei 230.000 se pot divide in liceu, scoli profesionale, scoli, gradinite. Se pot divide pe multe criterii. Si se obtin cifre mai mici. Se pot marii salariile treptat. Cel mai bine este de sus in jos universitar-liceu-scoala profesionala-scoala generala-gradinita. Daca se face de jos in sus ajungem la situatii aberante de genul educator salariu mai mare decat un conferentiar. Dar de sus in jos se pot face.
    De ce nu se face asa? … ca nu are nimeni chef. Se prefera vaicareala de pe margine fara nici o masura concreta.
    Peste tot in lume profesorii sunt cei mai multi bugetari .. .si nu sunt la coada societatii. Avem de unde sa invatam cum sa reformam sistemele. Ungurii au reusit sa mareasca salariile profesorilor, asta ca fapt divers.
    Pana la urma profesorii vor gasi metode de a trai decent: meditatii in timpul lor liber, comisioane de la firme de concursuri si manuale, fonduri ale clasei, afterschool in timpul lor liber sau spaga direct. Pana la urma traiesc nimeni nu zice nu … dar cred ca ar prefera un salariu mai mare in schimbul la tot esafodul de venituri de mai sus.

    • Harald spune:

      Dar n-ar fi mai bine de transformat universitățile în instituții 100% private? Banii de la buget sunt mult mai necesari pentru nivelele inferioare ale sistemului, pentru grădinițe și școli primare, decât pentru universități. Universitățile își pot găsi surse alternative de finanțare, însă pentru grădiniție și școli primare e mai greu.

    • kinn spune:

      Mi-aduc aminte ca prin 2007-2008, nu mai stiu exact, era vorba de o crestere a salariilor in universitar, tot asa treptat: prima data au crescut semnificativ salarille pt gradul de profesor, iar apoi, cand trebuia sa vina randul celorlalte grade, nu s-a mai intamplat. Si-a ramas salariul de profesor universitar cu 60% mai mare decat urmatorul nivel, de conferentiar.

  2. Bogdan spune:

    Copilul meu este în clasa a VII a. 13 ani. După cîte îmi amintesc domnule Maci, copilul dvs. este cam de aceeași vîrstă.
    33 de ore pe săptămînă.
    3 zile din 5, 7 ore/zi.

  3. un_batrin spune:

    Politica invatamintului din ultimii 25 de ani pare sa se alinieze devizei:
    “Tara va vrea prosti!”. Si probabil va continua in acelasi sens.
    In ce priveste dezinteresul copiilor pentru scoala poate ar fi de observat si disparitia “stiintei popularizate” care pare ca a avut un rol important in trezirea interesului unor categorii de elevi.

  4. Nautilus spune:

    Clasa pălmaşilor frustraţi -lipsiţi de orice motivaţie, ce nu-şi pot permite o care din salariul lor la “bază”, în sate pustii, în şcoli de cartiere dubioase şi în săli de seminar goale- avea şi are o funcţie socială deosebită de aceea a predării la clasă. Din pricina asta nu se face niciun efort pentru a crea o şcoală adevărată, care să ofere o bună pregătire profesională.

    Un jurnalist moldovean cunoscător al limbilor rusă şi ucrainiană a spus cam aşa, după marea încăierare a Maidanului din Kiev: manifestanţii spun că Berkut (jandarmeria lor) sunt nişte criminali ai unui regim criminal. Dar realitatea e puţin diferită. Recrutul tipic al forţelor de ordine e un bărbat tânăr, de la ţară, fără carte, cu mulţi muşchi şi puţin creier, obişnuit încă din copilăria nuielei peste degete şi a curelei peste fund să fie foarte obedient faţă de autoritate. Pentru un astfel de om, cariera în poliţie sau în jandarmerie (sau într-o firmă de pază) e una din puţinele metode prin care poate scăpa de sărăcie şi dobândi o leafă destul de mare, uniformă şi eventual o casă cu preţ subvenţionat de la Stat. Copilul de nou îmbogăţit, de doctor etc nu se bagă într-o astfel de carieră. Nu îi trebuie lui antrenamente până la ruperea oaselor, bocancii sergentului peste fund şi mâncarea de la cazan.

    În satele pustii şi cartierele dubioase e foarte greu să dobândeşti un serviciu care să îţi asigure un venit rezonabil, mai ales când nu ai banii necesari ca să te întreţii pe vremea facultăţii. Muncitor industrial, şofer sau vânzătoare, cam astea erau oportunităţile, şi asta pentru cine trăia în apropiere de o firmă care să aibă nevoie de muncitori, nu într-o localitate semi-pustie pe moarte.

    Astfel încât un salariu mediu pe economie şi prestigiul calităţii de dascăl (care, în ochii claselor sociale mai conservatoare, te face să pari un nobil, îi tratezi cu dispreţ pe noii îmbogăţiţi din jur, chiar dacă ştii că nu ai nici măcar o părticică din averea lor) reprezintă pentru multă lume o mare realizare a socealizmului. Un bazin, cum spun americănoşii, care preia un mare număr de pălmaşi frustraţi şi nu îi lasă şomeri, să facă scandal şi să iasă şi la noi pe vreun maidan.

  5. Felician spune:

    Inca un articol magistral Dle Maci, inca o data Felicitari!
    Este un simbolic sepuku facut inspre inima “sistemului” cu speranta ca idealul si demnitatea care au motivat alegerea carierei profesorale nu sunt inca in totalitate pierdute; ca cineva va gasi acest mesaj in sticla si va sti si va putea sa indrepte sistemul educational romanesc.
    Acest “cineva” este justitia, societatea civila si acei tineri care inainte de a intemeia o familie vor dori sa-si construiasca o temelie solida intr-o societate in care pot sa-si creasca copii cu fruntea sus, nu sperand ca emigrarea e singura solutie de a scapa de putregai.

    Se spune ca o problema este pe jumatate rezolvata in momentul in care ai puterea sa admiti obiectiv ca exista, iar din punctul asta de vedere ati facut tot ce a depins de dumneavoastra; inca o data felicitari!

    Sistemul educational in Romania este o reflectie a societatii; un organism care traieste comensual cu sistemul politic care il hraneste si-i poleieste imaginea. Ironic este faptul ca majoritatea politicienilor isi duc copiii la scoala in afara “sistemului” (scoli private si strainatate) si asta e graitor pentru ce gandesc cu adevarat despre “sistem”.

    Doua lucruri se pot face practic in afara de a spune adevarul:
    - asigurati-va ca fondurile europene revin celor care fac cu adevarat cercetare/ productie / servicii (transparenta si merit), si
    - contribuiti la relevanta politica a unui partid precum M10, un partid care poate coagula justitia si societatea civila intr-un construct cu adevarat decent si sustenabil
    Alternativa este iesirea in strada, jungla, necesitatea “restabilirii ordinii” …care bineinteles se poate face doar de catre fostele “organe”, asa cum a fost cazul in 1989.. si inca un “academician” care prezice “20 ani pierduti”, cu diferenta reala ca acum nu mai exista irepetabilele oportunitati ale integrarii in NATO si UE

    • Dedalus spune:

      Pentru ca fondurile europene sa mearga in cercetara reala si in mediul universitar real ar trebui in primul rand decapitate sistemul bolnav prin care acieasi si aceiasi oameni isi dau unii altora bani “de cercetare”.

      Nu cred ca se poate astupa de tot gaura asta, dar purjarea de fonduri ar trebui toturei redusa.

      Sunt si cai simple pentru asa ceva (o parte au inceput sa fie deja aplicate – cu ce rezultate – vom vedea).

      Dar este o chestiune punctuala.

  6. Dedalus spune:

    Scoala romaneasca e o cladire, cu acoperis (uneori) de unde iti iei periodic cate o hartie pe care scrie “Diploma”.

    Cuostintele se dobandesc in proportie covarsitaore in afara scolii. Adica, nu in timpul cat stai in cladirea aia.

    Pe langa cladire stau o grammada de oameni, care se uita la ea, o footografiaza si o vopsesc(din cand in cand).

    Cateva personaje vor sa fie “profesori”.

    Acelea vor fi vanate de:
    - colegi
    - inspectorat
    - parinti
    - presa

    Personajele mai salveaza catre un copil-doi inainte de a se preda spunind magica formula “Sunt un dobitoc, voi avea si eu grija sa va transform copiii tot in dobitoci, cm va doriti voi!”

    Dupa ce promite ca nu mai face, personajul este aplaudat.

    George Orwell + Kafka < invatamantul romanesc.

  7. Dedalus spune:

    In registru serios acum: salariile au putina importanta. Din punct de vedere al refomei nu au nici o importanta. Mari sau mici ele vor veni DUPA ce ne infiintam un system de invatamant.

    In prexzent nu avem un system de invatamant, ci o colectie de collective de dascali, de diverse interese si competente.

    De-asta nuiese nici o imbunatatire: nu poti imbunatati ceva ce nu exista. Nici nu poti spera ca aruncand bani mai multi in joc se va schimba de la sine.

    Dar marea masa a votantilor o duce bine si asa. Cei care doresc sa fie bine pregatiti si sa isi fructifice capacitatile au la indemana supapa plecarii din tara.

    In consecinta, nu se strange niciodata suficienta presiune pentru a determina schimbarea.

    Se strange insa mai mereu suficienta presiune pentru salarii.

    Comparatia cu justitia si politia poate fi elocventa. Dar sa nu uitam ca putem compara doar ce vedem. Ori, eu nu sunt asa convins ca presa e o sursa buna de date primare de comparative.

    Amserioase indoieli cu privire la impartialitatea justititiei. Am serioase indoieli cu privire la infractionalitate, sunt multe lucruri soptite pe la colturi care arata altceva, nu ce spune presa. Medicii – iarasi – experienta fiecaruia cred ca e elocventa.

    In final nu vad ratiunea in a lega salarizarea de performata sociala a unei categorii pprofesionale, altfel decat pentru o analiza generala.

    Societatea nu e suma partilor, as zice…

    Dar recunosc ca dezbaterea a ajuns la diverse perspective. Pacat ca sunt putini.

  8. pehash spune:

    Comparatia intre salariul unui profesor cu definitivat si cel al unui medic rezident nu e prea potrivita. In sistemul de invatamant este greu sa “avansezi” doar daca iti doresti un post in buricul targului. Orice absolvent de medicina poate sa isi ia lejer gradul I in invatamant la o gramada de materii, dar nu cred ca sunt prea multi profesori capabili sa ia macar examenul de admitere la medicina.

  9. Nautilus spune:

    “Ştiinţei popularizată” a avut un rol important în trezirea interesului unor categorii de elevi, dar asta nu e de bine. De fapt, trezirea interesului unor categorii de elevi era periculoasă şi subversivă. Mai ales în anii ’80, cu obiceiul învăţatului pe dinafară. Antrenat încă de la grădiniţă, cu învăţatul de poezii în mod cu totul inutil. Cei mai apreciaţi erau elevii care învăţau lecţia ca robotul şi o recitau pe nerăsuflate, maca-maca-maca precum raţa când cere de mâncare, fără să înţeleagă nimic şi fără să pună întrebări. Ei luau notele cele mai bune.

    Un elev prea interesat pune întrebări, se agită, caută să afle lucruri, şi dacă proful e un mare bou care habar n-are de materie şi nu ştie să răspundă, elevul nu mai are niciun respect pentru el şi se ciondăneşte cu el în clasă.

  10. eu****** spune:

    Ceea ce ma oribilizeaza de fiecare data cand vad ca se cer salarii mai mari in sectorul public este faptul ca nimeni, dar nimeni nu vrea sa isi rupe calcaile in mediul privat.

    Oare nu se pot construi universitati, licee, scoli sau gradinite private?
    Care este problema acestora? Nu au suficienti clienti? Oare de ce?
    Pentru ca nu sunt suficiente veniturile celor care ar dori sa mearga in aceste sisteme, poate ca pretentiile financiare, justificate fara indoiala, nu sunt adaptate pietei din RO si atunci ce trebuie facut?

    Pai da sa incepem de sus in jos si sa incepem cu cresterea veniturilor in sistem adicalea cu cresterea veniturilor in sectorul privat care va genera sume suplimentare, la aceleasi impozite si taxe, si o mai buna colectare, nu este o injuratura, si numai dupa aceea pot sa ma gandesc cum sa fie folosite sumele suplimentare in sistemu public – invatamant si sanatate.

    Propunerea de a creste salariile in sistemul public din nimic si fara sustenere – de ce?

    ZIce cineva ca sistemul public este prea mare?
    Daca DA, ce facem cu el. si cum il facem mai eficient?
    Este valabila chestiunea asta si pentru invatamant?
    Daca DA, ce facem ca sa fie mai eficient?

    Oda salariilor mai mari din sectorul public ma calca pe nervi.
    Nimeni nu vrea sa plece din sistemul public, desi poate sunt multi care ard gazul degeaba…

    Deci dragilor sa ne gandim si la eficienta sistemul public – cat bag, ce consum si cu ce rezultate…

    Cred ca trebuiesc regandite rapoartele dintre sistemul privat vs. privat, si numai dupa aceea sa incep sa ma gandesc la ce este bine de facut. De sus in jos – cu sanatate in gandire!

    Poate sa zica lumea orice – vorba cantecului – eu tot asa o sa scriu.

    • Dedalus spune:

      Sectorul privat de invatamant este sub ofensiva celui public….

      Fie din invidiie, fie pentru a-si pastra numarul de student, sectorul public foloseste toate tertipurile administrative posibile pentru a impinge la fund sectorul privat de invatamant.

      Solutia se cheama “finantarea urmeaza elevul” – ceea ce ar face mult mai slaba deosebirea dintres sectorul public si cel privat (invatamant) dar nu se aplica. De ce? Oare de ce? Ghici.

  11. ciolanus spune:

    In primul rand nu toti profesorii fac meditatii, in afara de mate, romana si limbi straine, ceilalti au meditatii in mod exceptional.
    Salariul de iesire din invatamant in urma cu cativa ani (prof de liceu) era undeva la 2800 in mana. Atunci ne miram ca tinerii nu mai sunt tentati sa intre in invatamant, pentru ca un om mediocru in marile orase ia lejer 2.000ron in mana. Cine mai vine in invatamant? In principal cei care nu au loc in alta parte, apoi cei care au situatia materiala buna si trebuie sa se intoarca de undeva, iar la urma cei care sunt capabili si devotati.
    Profii te invata ceva, dar daca diploma nu valoreaza nimic, atunci elevul de ce ar fi interesat sa mai invete?
    Observ ca se elogiaza privatizarea en-gross. In institutiile de stat aveti idee cate contracte sunt cu privatul si pe ce sume? Iar oamenii de la stat corecteaza si lucreaza in locul privatilor, in cadrul acestor contracte, pe salariu de bugetar? Aveti grija ce va doriti.

  12. Dan Mircea spune:

    Stimate domnule Maci,

    Ceea ce descrieti dumneavoastra pe larg in termeni academici a fost sintetizat scurt si pe intelesul tuturor (inclusiv al celor cu dosarul de diplome luate pe nimic) de catre fostul presedinte Basescu: “Scoala romaneasca produce tampiti pe banda rulanta” (citez din memorie, dar cam asta era ideea). Sa ne intelegem: nu sunt si nu am fost basist. Dar obiectiv vorbind, nu pot sa nu-i dau dreptate (asa cum de altfel descrieti si dvs. starea lucrurilor in expunere). Tot regimul Basescu a oferit si solutia: legea Funeriu. Prin care se putea reinstaura un sistem de valori bazat pe meritocratie in sistemul academic. Primul lucru al celor “mandri ca sunt romani” a fost schimbarea legii si afisarea mandriei de plagia.
    Deci solutii exista si cu cat se aplica mai devreme, cu atat sansele de redresare sunt mai mari. Imi place sa cred ca la ora actuala mai exista in invatamantul academic romanesc macar 5-10% cadre didactice sau cercetatori care au otinut titlurile prin munca cinstita si cu rezultate remarcabile. Daca acesti 5-10% s-ar organiza sa militeze pentru reintorducerea legii Funeriu in invatamantul academic, sprijiniti de societatea civila – in speta cei din sistemul privat care duc in spate bugetarii, cred sa s-ar putea pune un “punct si de la capat” in invatamantul romanesc. Pana nu se reinstaureaza o scara de valori bazata pe meritocratie, orice pretentie de crestere salariala este neavenita si nu va rezolva defel situatia. Dimpotriva. Americanii au o vorba: “daca ai o problema, rezolv-o. altfel, nu te plange!”

  13. IONESCU IULIAN spune:

    D-le Mihai Maci,
    Am citit analiza pe care o faci asupra sistemului de invatamant. Se vrea si in linii mari reuseste, sa surprinda relativ obiectiv situatia in care se afla invatamantul astazi. Totusi remarc ca analiza nu face referire la contextul actual la intregii societati romanesti, context in care , dupa decembrie 89′ au trebuit la ,,reformate”la indicatiile primite din afara : economia , industria, finantele, sanatatea. Bineinteles ca nici Educatia nu a fost uitata, si a fost adusa in felul in care o vedem azi.
    Am sa fiu si mai transant, chiar daca mi se va pune eticheta de ,,teoria conspiratiei”:
    Sintem poporul care REZISTA pe baricade asa cum poate el, in fata celui mai pervers razboi , numit razboiul nevazut ! Da este adevarat ca, in societatea romaneasca lucrurile merg anapoda, iar invatamantul nu face nici el exceptie , insa tara si cei care au ramas aici SE LUPTA SA SUPRAVIETUIASCA ! In vremurile astea tulburi, in care valorile sint rasturnate, asa stau lucrurile, chiar daca ne-am dori ca totul sa fie bine si frumos !
    Distrugerea a fost planificata de mai mult timp de catre Francmasoneria locala si mondiala(vezi PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI), iar efectele se vad acum din plin. Se stie ca o turma de dobitoace e mai usor de condus si manipulat decat un popor instruit, cult, civilizat. Spun toate acestea, pentru ca in aceste vremuri de restriste a imbratisa cariera didactica este un advarat act de curaj, care implica multa daruire si multe sacrificii. Da, exista si dascali care nu isi fac datoria asa cum ar trebui, dar de aici si pana a incrimina o intreaga categorie profesionala, este o granita pe care eu unul nu mi-as fi permis sa o trec, d-le M.Maci !!!
    Nulitati si neaveniti pot fi intalniti in orice sector de activitate, dar ce facem , ii desfiintam
    pe toti din acel domeniu?! Si guvernantii nostri ar fi vrut sa puna lacatul pe intregul sistem de invatamant , dar , din fericire pentru noi, mai au de trecut un mic hop: schimbarea Constitutiei , loc unde se prevede ca ,,invatamantul este obligatoriu si gratuit pentru toti cetatenii”. Cand nu va mai fi asa, Dumnezeu cu mila! Sa speram insa ca nu se va ajunge niciodata acolo.
    Eu am convingerea ferma ca, atunci cand in fruntea Tarii vom avea oameni daruiti si patrioti, atunci INTREAGA NATIE ROMANA isi va fi redobandit suflul si cadenta pentru a repune toate cele necesare in ordinea pe care Creatorul nostru Dumnezeu Tatal , vrea sa o vada la noi toti !
    Cu sinceritate,
    un invatator, care totodata este si profesor
    IONESCU DINU IULIAN

    • victor L spune:

      - “Sintem poporul care REZISTA pe baricade asa cum poate el, in fata celui mai pervers razboi , numit razboiul nevazut !”
      – “Distrugerea a fost planificata de mai mult timp de catre Francmasoneria locala si mondiala(vezi PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI), iar efectele se vad acum din plin.”

      Doar si cu atit, dle profesor, este urgenta nevoie sa fiti inlocuit din invatamint.
      Dvoastra vreti sa produceti viitori Vadimi!

      • Dedalus spune:

        Da, bine stim ca “protocoalele” sunt un fals, Nu merita o disputa pe tema lor, e pierdere de vreme.
        —–

        Totusi, ar trebui vazuta si dimensiunea patritica a invatamantului – aici are omul dreptate. Trebuie sa ineriorizezi ca apartii unei natii. OK, integrare europeana. Dar trebie sa ai ce integra. Si ce ceda – daca vorbim de suveranitate.

        Vreau sa spun ca spiritual national e una si nationalismul desantat e alta. Cuvintele seaman, dar nu denumesc acelasi lucru.

        Altfel spus – nu putem face un system romanesc de invatamant gandindu-ne ca suntem klingonieni..;-)

    • Nana spune:

      Ma speriati, domnule profesor si invatator! Tot ce ati scris se bazeaza si pe un fals grosolan al Rusiei imperialiste. Daca ati fi avut har si daruire pentru meseria dvs., ar fi trebuit sa va documentati inainte de a scrie (exclud, cu groaza, ceea ce probabil vorbiti si devine mult mai toxic). Protocoalele Sionului sunt un fals, ce avea sa justifice unul dintre primele pogromuri. Lucrul a fost dovedit de “:esuatii” de cercetatori de la Oxford (daca nu ma insel, la randul meu, nu am timp sa caut acum). Bref, mai mult, daca ati fi stat mai mult pe Viasat History or Discovery Channel si mai putin pe A3, probabil ca ati fi aflat acest lucru si din documentarele de pe aceste doua canale. Bref, subscriu la opinia unui alt internaut: demisia, nu aveti ce cauta in invatamant dupa modul cum scrieti.

  14. Vlad spune:

    Domnule Maci,

    Se pot face lucruri … Ma gandesc la o platforma on-line precum e Contributors … una la care sa contribuie cadrele didactice, in care sa se incarce lectiile, in care sa se faca verificarile, la care toata lumea participa in mod deschis la dezbateri.

    Profesorii pot privatiza actul educatiei, cat timp sunt la catedra in sistemul de stat, spre deosebire de medici. Munca de verificare a cunostintelor, de participare la discutii poate fi retribuita.

    • Dedaluis spune:

      Exista asa ceva. Si e chiar utila. Doar ca e limitata in ce priveste abordarea si inca tributara unui “practicism” – pana la urma – justificabil.

  15. Nae Ionescu spune:

    diagnosticul este extrem de exact din pacate, solutia este una de extrema dreapta, scoli private, da, in astefel de scoli si profesorii cat si elevii ar fi de elita, insa astfel ii condamnam pe cei de la tara sau pe orasenii saraci, sa nu uitam cati oamnei mari s-au nascut la tara, sunt si pentru invatamant privat, el exista dar este putin cunoscut, la nivel de invatamant primar ,gimnazial si liceal, daca acet invatamant s-ar extinde si ar fi un pic mai accesibil, ar da, nastere unei situatii asemanatoare cu invatamantul superior privat care si-a pierdut credibilitatea si valoarea, devenind o afacere. solutia trebuie s-o gasim impreuna, este pe termen lung, presupune sacrificii si intelepciune, si da, cresterea salariilor este un prim pas in spargerea cercului vicios, ca profesor, chiar daca am renuntat la meserii mai caldute, de muzeograf sau arhivist sau meserii mai banoase, ca cea de avocat, a fost pentru ca imi place sa formez oameni dar, daca ei ma platesc prost, ce rost are sa imi distrug sanatatea, vreti implicarea profesorilor si o scoala mai buna, dati bani altfel vom fi scalvii necalificati ai tarilor bogate si care investesc mult in invatamant… dupa al doilea razboi mondial japonia era o tara distrusa si fara un viitor, a investi foarte mult in invatamant si a devenit o mare putere economica, de ce nu invatam lectia lor, sau lectia finlandei, nu trebuie sa descoperim mersul pe jos, prin experienta noastra au mai trecut si altii, de ce nu invatam de la ei, sau ne place sa fim prostiti, tinuti la usa, ne place si ne dorim sa fim slugile altora, nu poti avea economie dezvoltata cu oameni subdezvoltati..

  16. alex spune:

    aveti dreptate sunt multi profesori …pentru ca norma e mica nu poti lucra 16-18 ore pe saptamana maxim 9 luni pe an si pretinde salarii mari…materiile sunt multe cam 15 pe nivel de clasa ….o posibila solutie ar fi micsorarea numarului de materii foarte multe depasite ….ore mai multe pentru mai putine materii ….marirea normei didactice …reducere cu 50% a personalului …la universitati taxe obligatoriu… burse suportate de stat doar pentru studentii f buni … statul sa gireze imprumuturi pentru taxe pe care studentul sa le plateasca inapoi .ca in anglia de exemplu…nu e normal poti sa faci medicina 6 ani pe banii contribuabilului si apoi sa pleci in lume …universitatile sa isi asigure venituri din cercetare si productie

    • pehash spune:

      Tare asta cu medicina facuta ‘pe banii contribuabilului’. “Contribuabilul” in acest caz e foarte probabil sa fie chiar parintii tanarului medic. Daca el isi plateste facultatea, statul ar trebui sa le dea parintilor inapoi o parte din impozitele retinute. Cred ca pagubit ar iesi tot “statul”, adica milioanele de amarati cu 4 clase care nu contribuie cu nimic la buget, dar se asteapta la “decenta” din partea societatii pe care o paraziteaza.

      • iosiP spune:

        ” Daca el isi plateste facultatea, statul ar trebui sa le dea parintilor inapoi o parte din impozitele retinute.”

        Gresit! Ar trebui ca nimeni sa nu plateasca impozitele aferente finantarii invatamantului superior iar cei care doresc sa il urmeze sa o faca contra cost. De ce sa faci calcule privind ce ai luat si ce ai de restituit (pana la urma, tot la gratuitate ai ajunge) cand poti sa nu bagi mana in buzunarul oamenilor inca din start.
        Ca veni vorba, cu cei care nu au copii sau au dar ii trimit la studii platite in strainatate cum procedati?

  17. Vlad spune:

    Cea mai mare problema a societatii dar nu doar a celei romanesti este posibilitatea regresiei. La noi exista toate datele problemei ca acest lucru sa se intample: o societate care a trait 65 de ani in comunism, 25 intr-o perioada de tranzitie si intr-un proiect de reconstructie sociala viciat de tarele comunismului atat prin prisma conditionarilor mentale cat si al oamenilor care au participat la ea si care, cei mai multi dintre ei, nu au fost o productie a societatii ci a unor situatii conjuncturale.

    Daca dorim un viitor al luminii si nu al tenebrelor, trebuie sa privim cu luciditate inainte lasand trecutul si sa ne gandim in mod sincer la viitorul societatii romanesti privind la problemele lumii in care traim si incercand sa conturam solutii care sa le adreseze: decalajele economice si tehnologice galopante, libertatea circularii cunostintelor si informatiei, respectul pentru viata privata si libertatea de expresie, societatea intr-o lume a globalizarii si Internetului.

    Cred ca putem sa ne intrebam daca nu e cazul sa iesim din tiparele invechite ale educatiei in care copiii statu sechestrati in banci spre o abordare colaborativa, inclusiva si participativa la procesul educatiei. Copiii trebuie sa invete sa exploreze lumea nu doar prin intermediul cunostintelor ci prin intermediul semenilor si interactiunilor umane. Munca nu trebuie vazuta ca un scop singular al viitorului adult. Joaca, cunoasterea de sine sunt si ele la fel de importante, daca nu poate chiar mai importante in dezvoltarea omului.

    • Nautilus spune:

      Vezi mai sus. Pentru un elev sau student cu adevărat interesat de ceva, nu se pune problema diferenţei dintre muncă şi joacă. Munca este o joacă.

      Să zicem că e vorba de un elev nemaipomenit de talentat la biologie. Unul mănâncă biologia pe pâine, cu toate animalele, plantele, bacteriile şi eucariotele, până la punctul în care îşi economiseşte alocaţia ca să-şi cumpere microscop. Sau unul pentru care literatura română a devenit manie şi o cunoaşte atât de bine încât poţi să îl trezeşti din somn şi să îl întrebi ceva de Caragiale, răspunde fără greş.

      Dar un rromân verde, dac vârcolac şi ortodox precum slavul Dughin, face altceva decât am crede că e logic în situaţia asta. Vorba americănoşilor, nu e orientat spre rezultate. Dacă ar vedea că puştiul lui e bun de olimpic la biologie, ştie şi care ar fi rezultatul: îl scapă din mână. Copilul care prinde lecţia din zbor, din clasă, nu mai are interesul de a toci. Ţine strada sau se joacă pe calculator, râde de profesori că nu ştiu să răspundă la întrebări, sare cu gura că el ştie de 10 şi nu-l poţi sancţiona, nu mai e disciplinat.

      Aşa încât un tip conservator şi care crede în stratificarea socială şi relaţiile de castă face opusul: îşi trimite copilul la materia pe care acesta nu numai că nu o place, ci o urăşte din tot sufletul, pe care nu o înţelege nici măcar cât limba chineză. Şi, bineînţeles, îi cere să aibă 10 la acea materie anume.

      Astfel funcţionează sechestrarea în bancă: îl ţine prizonier câţiva ani, îl face să nu se îndepărteze de materiile de şcoală, oricât de stupide ar fi, şi să nu aibă alte preocupări.

  18. Caliman Eugen-analist dezvoltare economica spune:

    Scoala romanesca depinde ca orice sistem bugetar, de organizare si resurse.De aceea, ea este copia fidela a economiei nationale, in care lipseste o ,,organizare: a dezvoltarii (economice si industriale) si resursele financiare, datorita ocolirii tarii de investitorii straini, dupa 2008.Scoala nu se perfectioneaza pentru ,,sine”, ci pentru a raspunde unor cerinte economice si sociale, care nu exista datorita decaderii economice si situarii tarii, in zona esecului general – generat de cel economic.
    Numai din momentul in care Romania isi va asuma un ,,proiect national de reconstructie economica si industriala” (de genul celui asumat de premierul Orban), pe masura ce acesta este implementat si isi arata primele roade, un nou ,,Funeriu” ministerial va fi NEVOIT sa reformeze invatamintul, pentru a raspunde cererii de personal calificat si inalt calificat in economie.Pina atunci, organizarea in invatamint in directia performantei nu are fundament economic si programatic, iar interesul elevilor si resursele financiare de sustinere a intregului evantai de cerinte care-i conditioneaza performanta si functionalitatea, lipsesc.
    Asa ca, a vorbi despre invatamint si cum il aucem la performanta, este la fel ca despre modul in care putem creste masiv salariile la cele 3 milioane de salariati (recunoscuti statistic) cu salariul minim pe economie, in starea de stagnare economica, datorata impotentei economice a guvernelor postdecembriste.
    Fara un proiect de reconstructie economica, care asigura asumarea politica a unei cresteri economice anuale de 6-8 la suta si intrarea tarii in rindul economiilor emergente, a vorbi despre un invatamint performant (cind absolventii se ,,angajeaza: ca someri la AJOFM), inseamna a nu intelege cauza de fond economica-financiara a lipsei de interes, performanta si organizare in aceaste directii a invatamintului.Analizam de 20 de ani, modul de a LUSTRUI incaltarile (cu pingelelor rupte ale) cersetorului, fara sa ne intrebam de ce umbla in zdrente si nu are ce minca…

    • iosiP spune:

      Ce influenta ar avea programul dumneavoastra asupra nivelului de taxare si a libertatilor individuale? Nu de alta dar daca o luam din nou cu economia centralizata si socialismul multilateral dezvoltat eu unul binevoiesc sa refuz: nu de alta dar “been there, done that”!

  19. Bogdan spune:

    Ca o ironie tragica, la finalul acestui articol pe pagina Hotnews era urmatoarea stire: ” (Titlu) Patriarhul Daniel ar putea primi salariu dublu de la stat. Lefurile prevazute intr-un proiect de lege al demnitarilor (subtitlu) Patriarhul Daniel ar putea castiga 21.000 de lei pe luna, la fel si presedintele Iohannis.”
    Din pacate mai clar de atat nu se poate exprima situatia din Romania inceputului de secol 21…

  20. ucnainaoi spune:

    Mult adevar.
    Solutia este in mainile Ministerului Educatiei. Nimeni de acolo nu se apleaca sa modifice planurile cadru in invatamant dar este multa bataie de cap si trebuie sa ai angajati profesionisti. Sunt foarte multe materii fara rost. Sunt multe posturi ocupate de necalificati. Femeile de servici sunt tot necalificati si au salariul minim pe economie indiferent de experienta sau de vechime. Este regretabil ca cei care privesc invatamantul nu realizeaza ca intr-o scoala exista profesori mai mult sau mai putin calificati dar exista si contabili, administratori, femei de serviciu, muncitori de intretinere, soferi, etc. Cine se mai gandeste si la cei care fac sa functioneze scoala? Profesorii calificati si nu prea, vin daca pot, si-si tin orele. Cei care asigura functionalitatea scolii au salarii de mizerie.

  21. ocnainaoi spune:

    Nu am mai avut spatiu de comentariu.
    Concluzia mea ca si angajat in invatamant este ca trebuie actionat de urgenta pentru reducerea personalului din aceste institutii de invatamant dar nu pornind de la femeile de servici sau paznici.Trebuie revazute planurile cadru, trebuie reduse materiile fara rost. In fine trebuie ca si invatamantul sa reduca marea cantitate de angajati care multi sunt fara rost. si acestia sunt in primul rand profesori care an de an castiga un ban, mituind directori care scot posturi din ,,buzunar”.

    • Dedalus spune:

      Programele sunt revzuite in acest moment. Cele de 1-4 sunt chiar foarte bine facute. Nu programa e problema, ci modalitatea practica a transferului de cunostinte.

      Programele sunt pentru cadrele didactice, lor li se adreseazaa, nu elevilor. Ca sa fie eficiente ar trebui trecute prin gandirea didactica proprie a fiecarui cadru didactic. Problema lor e ca nu stiu sa gandeasca, sa adapteze. Asta, pentru ca sunt produsl unui system de invatamant bazat pe memorie si pe “sancitatea cunostintelor” – adica un fel de “invata si nu cerceta”.

      Se spune ca planul de levctie si manualul sunt uneltetele de baza (dupa unii). Ei, uneltele astea ar fi trebuit sa se schimbe in mileniul III, doar ca nimeni nu vrea sa vada asta.

    • Dedaluis spune:

      Sunt perfect de accord ca trebuie reduse materiile fara rost. Intr-adevar, sunt prea multe si numarul de ore este prea mare. Invatamantul s-a mutat deja in extracurricular in cea mai mare parte si ar trebui eliberat timp pentru activitatea extracurriculara.

      Suntei insa unul dintre foarte putinii care se exprima in acest sens. Pe foarte multi I-am auzit pledand penru marirea numarului de ore si din pacate ministrul s-a luat dupa ei.

      Ministrul ar fi trebuit sa intrebe si specialisti reali in sisteme de invatamant, nu dinozauri cu cunostintle preluate de la Comsomol….

  22. Ionescu spune:

    Eu prefer liceele de specialitate: licee sanitare, licee de stintele naturii, licee pedagogice, liceele de muzica, etc.. cum erau inainte cu admitere in liceu si treapta I si II. Admitere la orice facultate.

  23. Mihai spune:

    Ion Luca Caragiale: „Noi, românii, sîntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gîndeşte prea mult, ne putem mîndri că cel puţin se discută foarte mult”.

    Inca un articol care imi arata ca profesorii NU MERITA salarii mai mari. De fapt, nu le merita nici pe cele pe care le au.

    De 25 de ani sunteti bataia de joc a tuturor politicienilor si a societatii din Romania. Si? Ati facut ceva sa aratati importanta unui invatamant de calitate? Ati aratat societatii cum ar trebui sa arate un sistem de educatie care sa ne ajute pe toti? Nu. Ati facut decat gargara in gara.

    Nu sunteti in stare nici sa va alegeti niste lideri de sindicat care sa va reprezinte. Aveti numai tradatori si jigodii.

    Nu sunteti in stare sa va gasiti nici joburi de profesori in Germania, UK, Franta, Italia asa cum sunt in stare doctorii.

    Nu sunteti in stare sa veniti cu un document articulat despre cum ar trebui sa arate invatamantul. Veniti cu niste propuneri concrete daca vreti respectul societatii. Dovediti ca va pasa de calitatea sistemului, nu numai de salariile voastre, pe care vi le platim noi.

    Aveti norma de 18 ore pe saptamana in preuniversitar. De ce nu propuneti voi sa se faca norma de 24 de ore pe saptamana, sa va creasca salariile cu 33%, corespunzator orelor lucrate si sa fie dati afara din sistem cei mai prosti 33%? Apoi, mai discutam noi sa majoram la cei ramasi salariile cu inca 50%. Da, sunt de acord cu dublarea salariilor profesorilor imediat, dar intai sa veniti si voi cu ceva valoare. Nu merge intai cu cersetoria.

    De ce nu vine de la voi nici o idee despre cum vreti voi sa educati mai bine copiii acestei natii? Ce faceti voi este sa spuneti: VOI, PROSTILOR, DATI-NE BANI MAI MULTI, CA APOI VEDEM NOI CUM FACEM EDUCATIE MAI BUNA. Dar voi de 25 de ani faceti educatie tot mai proasta.

    Eu de la orele de desen, de muzica, de latina, de sport nu am ramas cu nimic. Voi de ce vreti ca un profesor de matematica sau de romana sa fie platit cu acelasi salariu ca unul de desen sau de muzica??? De ce profesorul de informatica este platit la acelasi nivel cu profesoara de latina?? Sunteti tampiti? Cand te tuci sa te angajezi te intreaba daca stii informatica, nu latina.

    Profesorul de sport nu a facut niciodata nimic, decat ne arunca o minge si ne lasa toata ora sa o batem in curtea scolii. Atat. Ca pe maidan. El nu a adus niciodata valoare adaugata. de la el nu am invatat niciodata nimic, decat ca sociatatea trebuie parazitata. De ce profesorul de sport castiga cat profesoara de engleza?? Vreti sa va dau bani mai multi ca sa ii dati voi la PARAZITI?

    Nu merge asa. Puneti pariu ca si peste alti 25 de ani o sa fiti tot batjocura societatii romanesti?? Puneti pariu ca un tablagiu de la circulatie sau jandarmii care stau si joaca table toata ziua o sa aiba si peste 25 de ani salariile mai mari ca ale profesorilor? De ce? Pentru ca nu sunteti in stare sa convingeti societatea romaneasca ca meritati mai mult.

    Pe mine nu m-ati convins ca meritati nici salariul pe care il aveti.

  24. sucugastric spune:

    Pozitia ta Mihai imi aminteste de bancul de dinainte de 89:
    ‘Intr-o sedinta de analiza la partid se constata o slaba productivitate a muncii motiv pentru care se cer propuneri de remediere a situatiei. Se ridica Ion si propune sa lucreze toata lumea si sambata. Bine ! Se supune la vot, se aproba dupa care Mihai propune sa lucreze toata lumea si dumineca sa creasca productivitatea. Bravooo ! se supune la vot se aproba dupa care se ridica Gheorghe si spune: dragi tovarasi, eu propun ca toata lumea sa lucreze zi si noapte sa nu mai aiba timp sa faca copii tampiti precum Ion sau Mihai…”.
    A aborda educatia cu instrumente economie e o stupizenie de nedescris.

    Citarea lui Caragiale n-are nicio legatura cu subiectul. Trebuie si nu e rau sa discutam sa analizam orice problema pe toate fetele din toate pozitiile daca vrem sa gasim cea mai buna solutie de rezolvare.

    Spui `De 25 de ani sunteti bataia de joc a tuturor politicienilor si a societatii din Romania. Si? Ati facut ceva sa aratati importanta unui invatamant de calitate? Ati aratat societatii cum ar trebui sa arate un sistem de educatie care sa ne ajute pe toti? Nu. Ati facut decat gargara in gara`….mai ramanea sa adaugi ca suntem din categoria `voi ganditi nu munciti…`

    Exact pe acest aspect au mizat si nemernicii politicieni, ca nu suntem din categoria sa iesim in strada cu batele si rangile sa cerem guvernului `recunostinta` ca doar facem educatie si nu-i frumos…. DA, pentru ca fac educatie si este sub demnitatea mea de a ma revolta public asa cum ar merita guvernantii incapabili sa faca evaluari si sa emita legi corecte privind importanta sociala a muncii fiecarei categorii sociale in acord cu importanta ei si aportul la dezvoltarea societatii, n-am iesit in strada decat cand ne-a ajuns cutitul la os. Rezultatele acestui tratament se vad iar vinovatii nu sunt profesorii ci politicienii ce au creat si intretinut acest sistem clientelar.

    Spui `Aveti norma de 18 ore pe saptamana in preuniversitar. De ce nu propuneti voi sa se faca norma de 24 de ore pe saptamana…` e ca si cum ai discuta despre educatie ca despre productia de lapte pe cap de vaca furajata. Mai fac un efort sa-ti explic anume ca pentru a tine cele 18 ore te mai pregatesti acasa vreo 40 de ore cu: conspectari, documentari, corectare de caiete, corectare de teze si extemporale, cu creare de continut didactic pe medii web, teste de evaluare, site-uri de instruire si exersare a dialogului , cu vizite la domiciliu, excursii de studiu sau actiuni cultural educative, sportive, de petrecere a timpului liber, de voluntariat , de protectie a mediului , macar cate un exemplu din fiecare tema astfel incat elevii sa fie educati. Tu credeai ca toata activitatea profesorului e doar de 18-20-22 ore. Te-ai inselat.

    Spui `sunt de acord cu dublarea salariilor profesorilor imediat, dar intai sa veniti si voi cu ceva valoare. Nu merge intai cu cersetoria…` e ca si cum ai spune fiulu tau `invata tu bine intai si-ti voi lua apoi calculator , pian sau rechizite…`. Tu nu intelegi lucruri elementare : el n-are cum sa invete bine daca n-are conditiile de lucru asigurate; cumpara-i pian si va invata la pian altfel vorbesti tampenii. In educatie trebuie sa investesti si apoi sa speri ca vei obtine profit. `Nu merge` ca la buticul din colt iau de la vecinul cu 2 lei si vand cu 3 lei sa obtin profit imediat. Poate ai auzit de `investitii in educatie`, aprofundeaza tema.

    Fiecare dintre `orele de desen, de muzica, de latina, de sport` contribuie la descoperirea abilitatilor fiecarui copil, ii poate da sansa sa se realizeze intr-un domeniu si mai ales toate contribuie la dezvoltarea armonioasa a individului (mai mult sau mai putin dar fiecare sunt utile). Nu putem fi toti profesori de matematica sau de l. Romana.
    Suntem mai bine cunoscuti in lume prin sport decat prin stiinte. Sportul si artele sunt foarte buni ambasadori ai fiecarui popor. Rechizitoriul la adresa orelor de sport ma fac sa te compatimesc vazand cum gandesti despre ele.

    Inchei apoteotic cu previziunea `si peste alti 25 de ani o sa fiti tot batjocura societatii romanesti?`. Orice este posibil mai ales daca specimene ca tine ale societatii romanesti vor ajunge intr-o forma sau alta sa conduca aceasta natie. Pana acuma au facut-o. Ce se vede sunt rezultatele gandirii si actiunii lor (factorii politici) si nu a vesnicului `acar Paun`-profesorul.

    Daca nici rata abandonului scolar cea mai mare din Europa, nici rata de analfabeti, nici rezultatele la BAC si teste nationale, rezultatele testelor PISA, nu sunt argumente ca ceva trebuie schimbat si e nevoie de dezastrul final ca sa fim `in stare sa convingem societatea romaneasca ca meritam mai mult` atunci ASTEPTATI DEZASTRUL FINAL catre care ne indreptam de 25 de ani. (asteptati pe principiul intai sa-l vedem si apoi vom crede si vom intreprinde ceva…; sa nu fie prea tarziu sau inutil).

    • Mihai spune:

      Asa cum scriam si mai sus, comentariul tau arata ca profesorul roman nu propune nimic util, el decat critica si cere bani mai multi.

      Nu vad in tot comentariul tau o propunere a profesorului de a imbunatati educatia. In mediul privat cineva cu aceasta atitudine ar fi dat imediat afara.

      Te plangi ca norma e mare si nu poate fi marita la 24 de ore pe saptamana? Vreti sa iti aduc aminte ca ora la voi la profesori nu are 60 de minute ci 50 sau chiar mult mai putin prin chiul? Deci, voi cand aveti o norma de 18 ore pe saptamana munciti efectiv 18* (50/60) = 15. Deci, voi, profesorii, munciti efectiv pentru un salariu intreg NUMAI 3 ore pe zi. Dar vreti salariul egal cu al procurorului care munceste 12 ore pe zi, cu al militianului de la circulatie pe care il tin sefii in suturi in ploaie 12 ore pe zi fara a i se plati ore suplimentare.

      Chiar trebuie sa iti aduc aminte ca in multe scoli din romania profesorul mai intarzie vreo 10-15 minute la ora si ca pleaca mai devreme cu alte 10 minute ca sa mai aiba timp de o tigara prelungita? Pai si atunci, calculand concret, cat munciti voi? 2 ore pe zi? O ora?

      Voi vreti multe. NU O SA PRIMITI.

      Tu chiar nu poti sa intelegi ca niciun profesor de sport nu a adus nimic de valoare la orele pe care el le-am avut in scoala? In scoala generala profesoara de sport arunca o minge la baieti si o bateam ca pe maidan pana se termina ora. Nu aducea niciun fel de valoare adaugata. Noi nu aveam nevoie de miscarea aia, ca oricum bateam mingea pe maidan dupa ore si singuri. Fetele statea pur si siplu la barfe cu profesoara pe banca. Asta vafe acea profesoara de sport timp de 40 de ani. NIMIC. Si pretinde salariu decent si apoi pensie, pentru ca a “contribuit”.

      La liceu, acelasi lucru. Profesorul arunca o minge iar elevii jucau basrchet. Tot dupa ureche, fara nicio indrumare stiintifica.

      Nu intelegi ca mie latina nu mi-a folosit la nimic si nici colegilor mei de clasa? Nu era mai bine sa fi facut informatica sau ceva util? Poate mai multa engleza? Poate germana.

      Cu profesorii pe care i-am avut la muzica, desen, psihologie, latina, si alte 10 materii similare, poti sa stai linistit ca nu isi descopera nimeni abilitatile. Au fost zero barati. Au livrat valoare zero, dar vor bani. Mai mult, au distrus valoare.

      Valoarea muncii voastre se vede: milioane de romani plecati la sapa in Spania, Italia, peste 60,000-80,000 de prostituate romance lucreaza legal in Germania (plus cele de pe strazi), in bordelucrile din Viena peste 50% din prostituate sunt romance. Asta este valoarea pe care voi, profesorii romani, o creati. Pentru asta vreti voi salarii mai mari?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Maci


Mihai Maci

Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de S... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)