Home » Analize »Global / Europa »Opinie »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Cernobîl. O privire înainte şi înapoi

Doru Valentin Căstăian aprilie 26, 2017 Analize, Global / Europa, Opinie, Sinteze, Societate/Life
12 comentarii 4,086 Vizualizari

“Am văzut pentru prima dată pământul fără păsări. Fără ţânţari. Nu zbura nimic.”

Din mărturia unui supravieţuitor

Acum aproximativ jumătate de milion de ani, un exemplar de Homo Erectus scrijelea pe un os carpian de elefant preistoric o imagine naivă, o perspectivă asupra taberei sale[1] . O reprezentare în profunzime, folosindu-se de raporturi geometrice pentru a figura mai mici adăposturile din plan îndepărtat. Este prima reprezentare cunoscută a lumii. Prima imagine a câmpului perceptiv realizată de un umanoid timpuriu care a ajuns până la noi. O imagine a lumii creată din perspectiva arheomaimuţei sau protoomului, o imagine a lumii creată la scara fiinţei care observă, cu mijloacele sale rudimentare, lumea şi simte nevoia să o cartografieze. Această imagine-pe-potriva-omului simplifică, falsifică şi ignoră în măsura in care revelează. Ea anunţă însă zorii epocii reprezentării simbolice a lumii. O lume devenită inteligibilă prin semne umane şi, prin aceea, fundamental umană. Începuturile cartografierii realităţii. Ale desenării unui cosmos pe potriva fiinţei curioase care-l cerceta.

Dintotdeauna reprezentările omului despre Cosmos au avut inevitabil măsura omului însuşi. Imaginile sale despre lume  nu doar descriu. Ele iau în primire, circumscriu, descântă şi îmblânzesc forţele naturii. Leagă între ele fiinţele umane. Creează hărţi ale semnificaţiei. Pun în armonie. Amuşină anxios ceea ce este prea mare şi, totuşi, poate fi stăpânit. Zeii grecilor sunt pe potriva oamenilor, cu care au un comerţ, cu care colaborează, pe care îi fac să urce sau să cadă, pe care îi însufleţesc thymotic sau îi inspiră sibilinic. Dumnezeul iudaic este gelos, mânios, uman, un Dumnezeu care, după  expresia lui Sloterdijk, “îşi îndeamnă poporul să trăiască mult peste posibilităţile lui.”[2] Iar, mai târziu, marile monoteisme inspirate de iudaism, creştinismul în special fiind profund antropocentric. El va aşeza o cezură insurmontabilă între om şi celelalte fiinţe, va face din om imaginea divinităţii care a creat Universul, precum şi toate cele văzute şi nevăzute: “Creaţia omului după chipul lui Dumnezeu care l-a plăsmuit, s-a făcut dintru început pentru El (Hristos), ca să poată cuprinde cândva Arhetipul”, spune Sfântul Grigore Palama. “Aceasta este taina cea mare şi ascunsă; aceasta este ţinta fericită pentru care s-au alcătuit toate; acesta este scopul dumnezeiesc gândit mai înainte de începutul lucrurilor… Spre această ţintă privind, a adus Dumnezeu la existenţă fiinţele celor ce sunt”, spune Maxim Mărturisitorul. Întreg Universul a fost creat în vederea dramei acesteia teologice, în vederea unirii naturii divine şi celei umane. Pentru această fiinţă a intervalului, pentru acest “animal îndumnezeit”.[3]

Desigur, răul există. Natura ne poate strivi. Hazardul ne mutilează. Haosul ne împresoară. Moartea ne anihilează. Dar toate acestea sunt inteligibile. Pot fi înţelese in cadrul marilor naraţiuni metafizice şi religioase. În pofida a tot şi a toate, există un sens şi el este un sens pe măsura omului. Moartea poate fi învinsă de Dumnezeul-om care calcă pre ea cu mâna întinsă către omul-Dumnezeu. Victoria asupra stihiilor este posibilă, aşa cum este posibilă victoria asupra întunericului din noi. Lumina, pentru care ochiul are o propensiune naturală, va scoate, finalmente, totul din umbră.[4]

Desigur, istoria antropocentrică a devenit, după Kepler bănuitoare faţă de sine. „Tăcerii spaţiilor infinite” omul le-a răspuns cu o teologie a disperării sau pur şi simplu cu indiferenţă. După Copernic, teologia devine anxioasă, dar era pregătită pentru asta.  Secolul XX va aduce însă altceva. Abia secolul XX, va crea fiinţe umane cu adevărat singure. Secolul XX ne va arăta ceea ce omul ascunsese până atunci de sine pentru a se înţelege şi, mai ales, pentru a se accepta. Secolul XX va aduce cu sine primii oameni post-metafizici şi cu adevărat post-antropocentrici.

Dar să nu fim naivi. Din metafizică nu se cade pe calea argumentaţiei. Ateul este dublul gemelar al credinciosului. Ateismul clasic este boala autoimună a credinţei, pentru care ea a fost pregătită şi pentru care a produs timpuriu anticorpi. Ateul clasic, vechi sau nou, pune integral problemele sale in cadrul jargonului şi imaginarului teologic. El este un adversar comod, previzibil. E partenerul clasic de duel, guralivul contestatar. Umanistul secular este integral un produs teologic. Şi un dublu despre care nu ştim încă dacă este pe măsura originalului.

Omul post-metafizic este omul lagărului, omul de la Kolîma, omul de la Auschwitz şi, vom vedea, fatalmente, „omul de la Cernobîl”. Se poate trece, desigur, prin lagăr cu credinţă. Se poate trece prin orice cu credinţă. Atâta doar că unii nu trec. Istoria a fost prea grea pe umerii lor, i-a stâlcit iremediabil fără a le face favorul de a-i şterge de pe faţa pământului. Pentru ei, trecutul este o gaură neagră, peste al cărei orizont nu se poate trece. Nu se revoltă. Revolta este încă o reacţie vitală. Revin ciclic, compulsiv, la ceea ce i-a mutilat. Nu mai pot fi capturaţi vreodată de o naraţiune care conferă sens.  E omul imposibil de convertit. E omul exilat permanent în deşertul trecutului. „Aş vrea să trăiesc fie şi o singură zi fără să mă gândesc la război”, spune una dintre eroinele Svetlanei Aleksievici. „Autorul i-a întrebat de o mie, de un milion de ori pe foştii deţinuţi dacă în viaţa lor a existat măcar o zi în care să nu-şi amintească de lagăr. Răspunsul a  fost unul singur: nu, n-a existat o astfel de zi”, spune Varlam Şalamov în prologul Povestirilor din Kolîma.[5] Lagărul este desigur, pentru cei mai mulţi, un infern. Însă cu adevărat monstruoasă este acea experienţă a lagărului care nu mai este descriptibilă în termenii infernului. Acel lagăr care descrie o experienţă a răului cu totul nouă, un rău pentru care nici un sistem metafizic uman nu era, şi nu este, pregătit. Lagărul a schimbat pentru prima oară natura umană, a creat „noi legităţi psihologice”: „Aceste modificări ale psihicului sunt ireversibile, ca degerăturile.”[6] Lagărul este negativul care nu mai poate fi preluat în cadrul niciunei teodicee: „[..]lagărul este o experienţa negativă pentru om, din primul până în ultimul ceas. Omul nu trebuie să ştie, nici măcar să audă de el. Nici un om nu devine mai puternic sau mai bun după lagăr.”[7] Lagărul e prima instituţie creată de om în care negativul nu poate fi jucat în cadrul unei dialectici. Răul nu are un dublu pozitiv, ci doar un dublu simetric, specular; şeful de lagăr este la fel de puţin om ca victima lui: „Chiar dacă moartea sa fizică urma să survină mai târziu, din momentul în care a ocupat funcţia de conducere la Auschwitz, el a devenit un cadavru viu. Nu era un musulman, pentru că era bine hrănit şi îmbrăcat. Dar se despuiase complet de respectul de sine şi de amorul propriu, de orice sentiment şi de orice personalitate, până în punctul în care nu mai era decât o maşină căreia superiorii îi manevrau butoanele.”[8] Dublul său  este musulmanul: „Ne putem întreba dacă aceste organisme au reuşit să excludă fenomenul arcului reflexiv ce conduce stimulii interni şi externi prin lobii frontali până la senzaţie şi acţiune. Prizonierii deveneau musulmani când nimic nu mai reuşea să trezească în ei vreo emoţie… Deşi erau flămânzi, stimulul nu mai atingea creierul lor într-o formă suficient de clară pentru a provoca acţiunea… ceilalţi prizonieri se străduiau să fie buni cu ei când puteau şi să le dea de mâncare, dar musulmanii nu mai puteau să răspundă la simpatia pe care aceştia o manifestau.”[9]

În lagăr, omul se prăbuşeşte peste om cu întrega forţă a negativului care nu mai poate fi îmblânzit. Experienţa lagărului este prima care l-a revelat prima oara pe om ca material plastic, indefinit maleabil, posibil a fi trecut dincolo de graniţele omenescului. Umanul s-a aflat pentru prima oară în joc în lagăr. Lagărul a produs experienţa emoţională profundă a ceea ce omul ştia încă din secolul XIX: că este rezultatul unui proces în care se poate oricând redizolva şi a făcut asta prin aceea că a fost transformat „într-o maşină vegetativă al cărei unic scop este cel de a face posibilă distingerea cu orice preţ a ceea ce în lagăr devenise indiscernabil: umanul şi inumanul.”[10]

În lagăr, omul a aflat despre el lucruri pe care nu le ştiuse vreodată. Aceasta este ceea ce Svetlana Aleksievici numea arheocunoaştere.

Arheocunoaştere a fost şi la Cernobîl. Şi, totuşi, la Cernobîl a fost altfel.

„În aprile 1986, cel de-al patrulea reactor al Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl a explodat la 01:23 noaptea.”[11]

„În urma catastrofei, în atmosferă au fost aruncate 50.000.000 Ci de radionuclizi.”[12]

Omul şi-a imaginat mereu că în Cosmos este acasă, într-o dezvoltare firească şi circulară a primei imagini pe care şi-a creat-o despre lume. Omul şi-a imaginat mereu că timpul său este timpul lumii. Omul şi-a imaginat mereu că înţelegerea este un dar ce ne va dezvălui toate cele văzute şi nevăzute. Omul a presupus un sens de descifrat în spatele a tot ce există. Toate acestea au fost puse în discuţie pe 26 aprilie 1986, la ora 01.23: „Eu privesc Cernobîlul ca pe începutul unei istorii noi, el nu este numai o cunoaştere, ci şi o arheocunoaştere, pentru că omul a început să pună sub semnul întrebării vechile reprezentări despre sine şi lume. Când vorbim despre trecut sau viitor, ne punem în cuvinte reprezentările noastre despre timp, dar Cernobîl este, înainte de toate, o catastrofă a timpului. Radionuclizile aruncate deasupra pământului nostru o să trăiască cincizeci, o sută, două mii de ani. Şi mai mult. Din punctul nostru de vedere, sunt veşnice. Şi atunci ce putem pricepe? Oare stă în puterea noastră să înţelegem sau există un sens în acest lucru groaznic, necunoscut nouă?”[13]

Cernobîl este în totalitate un produs al ştiinţei umane. Acea ştiinţă care ne-a dat tehnica ruperii atomilor, fărâmiţării sau lipirii nucleelor. Tot ştiinţa ne-a adus conceptul, complet nou, al indiferenţei cosmice. Înainte de era atomică, cerurile puteau fi binevoitoare sau ostile, însă niciodată indiferente. Înainte de Cernobîl, spune un supravieţuitor, credeam că există atomul bun şi atomul rău. Centrala nucleară şi bomba de la Hiroshima. Atomul bun dă electricitate, atomul rău se  află în bombe. După Cernobîl ştim că atomul bun şi atomul rău sunt unul şi acelaşi. Desigur, fizicienii cosmologi şi cei sensibili la descoperirile lor ştiau toate acestea: catastrofa timpului, indiferenţa atomică, insignifianţa umanului.[14] Cernobîlul ne-a făcut să întrevedem asta, cu frică şi cutremur, aşa cum se primeşte orice revelaţie: „Un eveniment monstruos. Toţi aveau un sentiment, manifestat sau nu, că am atins ceva necunoscut. Cernobîl este o taină pe care va trebui s-o aflăm. Un semn ilizibil… Era clar: în afara provocărilor comuniste, naţionale şi religioase în mijlocul cărora trăim şi supravieţuim, ne aşteaptă altele, mai violente, totale, dar deocamdată ascunse vederii noastre. Dar, după Cernobîl, au început puţin, puţin să se întrevadă.”[15] Cernobîl scindează istoria umanităţii prin aceea că face trecutul irelevant şi inutil. Cernobîl face simţurile noastre irelevante pentru că ceea ce ne distruge nu poartă arme sau însemne SS. Prin aceea că ucigaşul aflat dincolo de pragurile noastre senzoriale nu are aparenţa stihiei. Auschwitzul şi Gulagul duseseră umanul la limită, dar se încadrau încă în logica războiului uman. Acum avem de-a face cu o moarte nouă care dizolvă omul precum o pată de cafea într-o zeamă invizibilă. Unul dintre pompierii care au intervenit în primele ore pentru stingerea incendiului a plecat de acolo, împreună cu colegii lui, mândru şi fără să bănuiască nimic. O săptămână mai târziu, n-a murit. S-a dizolvat pur şi simplu. Nu l-au putut îmbrăca pentru a-l băga in sicriu. Moartea nevăzută, radiaţia, s-a prelungit în ficatul copilului nenăscut, aflat în pântecele femeii care a avut tăria să stea lângă soţul ei până la capăt. „Omul era luat pe nepusă masă, nu era pregătit. Nu era pregătit ca biospecie, el funcţionează cu instrumentarul natural prin care e făcut să vadă, să audă, să pipăie. Asta era de acum imposibil, ochii, urechile, degetele nu erau bune, nu puteau să-l ajute, pentru că radiaţia nu se vede, nu are miros şi sunet. E imaterială. Toată viaţa am luptat sau ne-am pregătit de un război… Oamenii în vârstă, când erau evacuaţi şi încă nu-şi dădeau seama că pentru totdeauna, se uitau la cer: „Soarele străluceşte. Nu e nici fum, nici gaz. Nu trage nimeni. Ei, oare ăsta e război? Şi trebuie să fim refugiaţi?”O lume cunoscută necunoscută.”[16] Cernobîl este prăbuşirea oricărei alianţe a vieţii. Prin el, omul a descoperit că „poate ridica mâna” împotriva a tot şi a toate, împotriva întregii lumi a lui Dumnezeu unde, în afara omului, trăiesc mii de alte fiinţe, animale şi plante.” Cernobîl este o catastrofă a conştiinţei, „lumea reprezentărilor şî valorilor noastre e aruncată în aer.” Are loc o „perestroikă a sentimentelor”. Ştiinţa este pe deplin raţională, pe deplin raţional este şi medicul care-i spune soţiei de pompier lichidator: „Nu se poate să vă apropiaţi de el! Nu se poate să-l sărutaţi! Nu se poate să-l mângâiaţi! Nu mai este omul pe care-l iubiţi, ci un obiect care trebuie decontaminat!”[17] Dacă Primo Levi se putea încă întreba dacă un om de la Auschiwitz este încă un om, aici răspunsul este limpede. Nu.

„Aici şi Shakespeare se dă la o parte.”

Poate cel mai îngozitor lucru pe care l-au descoperit oamenii de la Cernobîl este acela că iubirea nu poate totul, că iubirea e o adiere care poate fi stinsă de frică, că forţa atomului poate fi mai mare decât forţa iubirii. Că, dacă vom pierde umanul, vom pierde şi iubirea. Că iubirea ne va salva doar dacă ne vom mai putea aminti despre ea:

„Voiam să nasc din dragoste.

Aşteptam primul copil. Soţul voia un băiat, iar eu, o fetiţă. Medicii încercau să mă convingă: „Trebuie să vă hotărâţi să faceţi avort. Soţul dumneavoastră a fost multă vreme la Cernobîl.” El e şofer şi în primele zile l-au chemat acolo. A cărat nisip şi beton. Dar eu nu am crezut pe nimeni. Nu voiam să cred. Citeam în cărţi că iubirea poate să învingă orice. Până şi moartea.

Copilul s-a născut mort şi fără două degete. Fetiţă. Am plâns: „Macar să fi avut degetele. Era fetiţă doar.””[18]

Sistemele metafizice sunt construcţii intelectuale şi afective complexe care ne protejează. Ele sunt într-o mare măsură imune la fapte, la faptele fizice, brute. Le absorb, le sintetizează, le dau formă, ne menţin vie până la capăt credinţa într-un rost al lucrurilor. Îl însoţesc pe om până la marginea gropii şi până în hăul negru al celor mai teribile atrocităţi. Nu înţelegem, este peste puterile noastre să înţelegem haosul care le-a dat naştere.[19] Uneori, rar, faptele pot deveni atât de atroce (Gulagul, Auschwitz-ul) încât pot remodela sau pune sub semnul întrebării complexul metafizic. Fapte care generează o experienţă a lumii care forţează limitele vechiului sistem metafizic. Acesta se stinge uneori ca un bec. Întunericul care ne cuprinde este insondabil, literalmente întunericul de dinainte de lume. Alteori, faptele ne dezvăluie despre lume ceva tulburător, ininteligibil până la capăt, un colţ din haosul care fusese ţinut sub covorul culturii. „Oamenii de la Cernobîl”, alţi postmetafizici ai secolului, au ţara lor, Zona, pe care n-o mai pot părăsi, oriunde s-ar afla fizic. Atinşi de radiaţie şi de revelaţie. Ei sunt sacri, în sensul originar,  devin imposibil de atins. După ce au pipăit informul, după ce au văzut umanul lichefiindu-se peste marginile vechilor sale cadre metafizice, oamenii Cernobîlului sunt veritabilul refulat al culturii noastre.

„După Cernobîl, totul s-a schimbat. Şi viaţa la fel. S-a schimbat lumea, acum nu mai pare eternă. Pământul parcă s-a micşorat, a devenit mai mic. Ne-am pierdut nemurirea, uite ce s-a întâmplat cu noi. Am pierdut sentimentul veşniciei.”[20]

„Oamenii Cernobîlului” au continuat să se înmulţumească. Aproape un milion. Oamenii Cernobîlului au continuat să se nască mult timp după explozie. Să plătească un preţ neverosimil pentru un eveniment despre care n-au ştiut nimic. În 1986, aveam şapte ani. N-a existat niciunul dintre noi peste care să nu fi trecut aripa invizibilă a morţii. „Oamenii Cernobîlului” sunt pretutindeni, fiecare dintre ei sluţit mai mult sau mai puţin de forţa Cosmosului pe care încercăm să-l controlăm, fiecare dintre ei purtând cu sine un adevăr insurmontabil. Asemenea Agustinei, fetiţa dislexică concepută şi născută în perioada Cernobîlului din romanul motivat autobiografic al Ioanei Nicolaie, proaspăt apărut la editura Humanitas. În ea văd vocea unei generaţii căreia îi aparţin.

„Şi… cred că  acolo, în casele Cernobîlului, ar trebui duşi toţi otrăviţii, miile de copii morţi după explozie, miile de bolnavi, zecile de mii de oameni atinşi de otravă, milionul de oameni îngropaţi mai târziu. Ce oraş ar deveni atunci Cernobîlul! Turiştii ar veni, ar studia pe rând exponatele, iar pe cei încă în viaţă, ca mine, i-ar privi ca pe nişte curiozităţi. Fiindcă acolo, nu mă îndoiesc, pe străzile luminate ca în palmă, s-ar mai strânge o mulţime de drugi. Abia aşa, dacă ne-am aduna împreună, poate ar începe şi ceilalţi să ne vadă şi să înţeleagă, de fapt, ce ni s-a întâmplat.”[21]

Şi aici este vorba despre negocierea la limită a umanului sau, cu vorbele autoarei, „scufundarea din uman în subuman”. Vorbind despre Cernobîl, „uneori mi se pare că înregistrez viitorul”, spune Svetlana Aleksievici. Oricum va arăta viitorul, dacă vrem să supravieţuim ca specie, va trebui să ţinem cont de ceea ce am aflat după Cernobîl.

Cu siguranţă, există mulţi copii ca Agustina pe lume. Astăzi adulţi captivi în colivia atomică.

„Mai am un fiu. Primul fiu al nostru. E bolnav de mult. A crescut, dar vede lumea ca un copil de cinci ani. Vreau să fiu cu el. Visez să fac schimb de apartament, mai aproape de Novinski, acolo e spitalul de psihiatrie. Toată viaţa şi-o trăieşte acolo. Este sentinţa medicilor: ca să trăiască, trebuie să fie acolo. În fiecare zi mă duc acolo. Mă întâmpină. „Dar unde e tata Mişa? Când o să vină?”Cine o să mă mai intrebe asta. El îl aşteaptă.

O să-l aşteptăm împreună. O să-i citesc rugăciunea mea pentru Cernobîl. Iar el o să privească lumea cu ochi de copil.”[22]

Poate pentru a supravieţui Cernobîlului este nevoie să învăţăm să privim lumea cu ochi de copil.

Homo Erectus a dispărut acum 140.000 de ani.

NOTE ________________________________


[1] http://www-personal.umich.edu/~feliks/bilzingsleben-series-prt1-straight-edge/

De asemenea, pentru capacitatea de reprezentare abstractă la Homo erectus, vezi http://www.nature.com/news/homo-erectus-made-world-s-oldest-doodle-500-000-years-ago-1.16477

[2] Peter Sloterdijk, Mânie şi timp, ART, Bucureşti, 2010

[3] Citatele de mai sus sunt luate din consistentul eseu de antropologie creştină Omul, animal îndumnezeit al lui Panayottis Nellas, Deisis, Sibiu, 1994, p. 18

[4] Cf. Panayottis Nellas, op. cit., p. 16: “Aşa cum ochiul vine în comuniune cu lumina prin strălucirea care se află în mod natural în el, atrăgându-şi prin această putere sădită în mod natural în el ceea ce este conatural cu el, aşa a fost necesar să fie amestecat cu natura umană ceva conatural cu divinul.” (Sf. Grigore de Nyssa)

[5] Varlam Şalamov, Povestiri din Kolîma, Polirom, Iaşi, 2015, p. 14

[6] op. cit., p. 9

[7] op.cit., p. 10

[8] B. Bettelheim, The Informed Heart, citat în Giorgio Agamben, Ce rămâne din Auschwitz. Arhiva şi martorul, Idea, Cluj, 2006, p. 40

[9] Bettelheim, în op. cit., p. 40

[10] op. cit., pp. 40-41. R Antelme spune de asemenea: “A spune, atunci, că ne simţeam contestaţi ca oameni, ca indivizi ai speciei, poate să pară un sentiment retrospectiv, o explicaţie ulterioară. Şi totuşi, acesta este sentimentul care a fost, în modul cel mai imediat şi mai continuu, trăit şi acesta, exact acesta…”, p. 41.

[11] Ioana Nicolaie, Pelinul negru (roman), Humanitas, Bucureşti, 2017, p. 9

[12] Svetlana Aleksievici, Dezastrul de la Cernobîl, Corint, Bucureşti, 2015, p. 12

[13] op. cit., p. 39

[14] Iată ultimele rânduri din celebrul volum Primele trei minute ale Universului, scris de laureatul Nobel pentru fizică Steven Weinberg: “Putem oare să ducem această poveste tristă până la sfârşit, adică până la o stare de temperatură şi de densitate infinite? Se opreşte cu adevărat timpul la circa trei minute după ce temperatura atinge o mie de milioane de grade? Bineînţeles, nu putem fi siguri. Toate incertitudinile pe care le-am întâlnit în capitolul precedent, în încercarea de a explora prima sutime de secundă vor reveni pentru a ne nedumeri pe când privim spre ultima sutime de secundă… Totuşi, aceste probleme pot fi rezolvate în totalitate, dar oricare ar fi modelul cosmologic care se dovedeşte corect, aflarea lui nu ne dă o senzaţie prea confortabilă. Este aproape irezistibilă pentru oameni ideea că am avea o relaţie specială cu Universul, că viaţa umană nu este o consecinţă, mai mult sau mai puţin comică, a unui lanţ de accidente ancorat înapoi în primele trei minute şi că noi am fi fost cumva clădiţi de la început. Când scriu aceste rânduri, mă aflu într-un avion, care zboară la 10000 de metri deasupra statului Wyoming… Dedesubt, Pământul arată foarte moale şi confortabil – ici, colo, nori pufoşi, zăpada care devine roz la apusul soarelui, drumurile care taie ţara de-a lungul, de la un oraş la altul. E foarte greu de realizat că toate acestea sunt numai o parte firavă dintr-un univers copleşitor prin ostilitate. E chiar şi mai greu de realizat că universul actual a evoluat astfel pornind de la condiţii deosebit de ostile şi că se află în faţa perspectivei epuizării sale într-un frig fără sfârşit sau într-o dogoare de nesuportat. Cu cât universul pare mai cognoscibil, cu atât pare mai lipsit de sens. Dar dacă roadele cercetării noastre nu ne aduc întotdeauna alinare, există cel puţin o consolare în cercetarea însăşi… Efortul de a înţelege universul este unul dintre foarte puţinele lucruri care ridică viaţa omului deasupra condiţiei sale de simplu participant la o dramă, conferindu-i în schimb ceva din măreţia unei tragedii.”

[15] Svetlana Aleksievici, op. cit., pp. 40-41

[16] op. cit., p. 44

[17] op. cit., p. 49

[18] op. cit., p210

[19] Jordan B. Peterson, Maps of Meaning. The Architecture of Belief, Routledge, 1999, p. 12: „Something we cannot see protects us from something we do not understand. The thing we cannot see is culture, in its intrapsychic or internal manifestation. The thing we do not understand is the chaos that gave rise to culture. If the structure of culture is disrupted, unwittingly,chaos returns. We will do anything-anything-to defend ourselves against that return.”

[20] S. Aleksievici, op. cit., p. 272

[21] Ioana Nicolaie, op. cit., p. 219

[22] S. Aleksievici, op. cit., p. 328

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. neamtu tiganu spune:

    dupa gustul meu acest articol are un dramatism cautat excesiv.

    Inginereste vorbind am vazut, nu de mult, un reportaj de la Cernobil, nu stiu daca am inteles corect dar am avut impresia ca efectul radiatiilor a fost mult mai mic decit s-a banuit. Culmea e ca prin apropiere mai exista inca oameni de atunci si animalele salbatice s-au dezvoltat oarecum normal.
    Nu mai vorbesc de plante, acestea se simt f. bine.
    Desigur asta inseamna ca nu trebuie sa ne jucam cu asa ceva.

    • neamtu tiganu spune:

      Surprisingly, the overall rate of cancer deaths and other health effects related to Chernobyl’s radiation leak is lower than was initially feared. “The majority of the five million residents living in contaminated areas … received very small radiation doses comparable to natural background levels (0.1 rem per year),” according to an NRC report. “Today the available evidence does not strongly connect the accident to radiation-induced increases of leukemia or solid cancer, other than thyroid cancer.”

      he region today is widely known as one of the world’s most unique wildlife sanctuaries. Thriving populations of wolves, deer, lynx, beaver, eagles, boar, elk, bears and other animals have been documented in the dense woodlands that now surround the silent plant. Only a handful of radiation effects, such as stunted trees growing in the zone of highest radiation and animals with high levels of cesium-137 in their bodies, are known to occur.

      http://www.livescience.com/39961-chernobyl.html

      Pe undeva a devenit un paradis pt. animale salbatice!

    • o femeie spune:

      Din pacate datele despre efectele Cernobil-ului au fost culese si raportate de fostele state sovietice. Rapoarte facute incomplet si superficial. Populatia animalelor si-a revenit dar oamenii au cautat poate niste caprioare cu 5 picioare dar nimeni nu a masurat rata de avort spontan, speranta de viata, cum arata fatul nascut (viu, sau mort)sau rata de infertilitate , modificarile organelor, sa le numere cancerele de san/ intestine /tiroida sau leucemiile etc. Da, populatia de animale si-a revenit gratie depopularizatii omului, dusmanul numarul unu al animalelor salbatice ( vanat sau agricultura intensiva sau taiatul padurilor).

      Mai interesant este ce se intampla in spitalul de oncologie din Iasi Sf Spiridon ce din anii 90 au marit numarul de paturi de 3 ori, in conditiile in care iesenii sau cei ce isi permit stau acasa si vin la tratament, sunt paturi pe hol si vazui 3 persoane in paturi de 2. Am intrebat rezidenti si studenti daca declara calamitate iar raspunsul m-a naucit: e prea complicat de facut dosare si dovezi si anchete catre minister. Fiecar vizita acolo a fost un dus rece pentru mine.

      Si mai interesant e ce s-a intamplat in Japonia in Hiroshima si Nagasaki si de ce japonezii se fereau de copiii nascuti post bombe. Acolo sunt studii credibile, unul impresionant este “Genetic Effects of the Atomic Bombs in Hiroshima and Nagasaki” si o sa intelegeti panica incidentului de la Fokushima.

      Sa revenim la Cernobil: in cateva zile au “mutat” aproape 1 milion de oameni, iar cei din zona apropiata au murit treptat in urmatorii ani. Nimeni nu a evaluat medical pe urmatorii 20-30 de ani imbolnavirile celor mutati si nici incidenta bolilor asupra lor si sa compare cu un esantion din Siberia (de ex.) dar medicii din zona inca se confrunta cu f. multe cazuri de cancer de tiroida sau leucemii. Si in judetul Botosani exista aceleasi probleme.

  2. Kurt spune:

    Cînd au aflat oamenii despre explozia nuceară de la Cernobîl? Explozia de la 26 aprilie a fost comunicată în stil sovietic (perestroica, glasnost, Gorbaciov) lumii cîteva zile mai tîrziu. Staţiunile de măsuratoare au înregistrat norile de substanţe radioactive (şi azi în Bavaria mistreţii sunt radioactivi ca şi ciupercile pe care le găsesc în păduri).

    La 1 Mai 1986 am mers cîteva ore în are liber cu prieteni. Nu am ştiut nimic despre substanţele radioactive care mai înconjurau globul. Omenirea a fost surprinsă de explozia unei centrale electrice (nu ne-am bătut capul după sute de explozii nucleare în atmosferă şi sub pămînt ale marilor puteri nucleare care au experimentat cu bombe atomice din 1945 pîna 1962). Intrebări?

    ….. „….. După Cernobîl, totul s-a schimbat. Şi viaţa la fel. S-a schimbat lumea, acum nu mai pare eternă. Pământul parcă s-a micşorat, a devenit mai mic. Ne-am pierdut nemurirea, uite ce s-a întâmplat cu noi. Am pierdut sentimentul veşniciei… „…..

    A urmat 11.03.20111 Fukushima în Japonia, într-o ţară cu tehnologie avansată. A durat cîteva zile ca să se constate cum un reactor nuclear după altul, 1+2+3, se topeşte, explodează ( …. Die Unfallserie begann am 11. März 2011 um 14:47 Uhr (Ortszeit) mit dem Tōhoku-Erdbeben und lief gleichzeitig in vier von sechs Reaktorblöcken ab. In Block 1, 2 und 3 kam es zur Kernschmelze. Große Mengen an radioaktivem Material – unter anderem etwa 15 EBq Xe-133, also etwas mehr als das Doppelte von Tschernobyl, wurden freigesetzt. Zur Abgabe in den Pazifischen Ozean gibt es bisher keine zuverlässigen Studien. Wahrscheinlich liegen die totalen Werte weitaus höher…. / …. Seria de explozii a început la 11 martie 2011 după un cutremur în oceanul pacific. Cantităţi mari de material radioactiv au fost împrăştiate. O cantitate dublă faţă de Cernobîl 1986 a ajuns în afara reactorelor nucleare. Cantităţile care au contaminat oceanul pacific nu sunt cunoscute pînă azi………. ).

    E îngrozitor (Der Zauberlehrling, J.W. Goethe, Die Kräfte die ich rief…. forţele pe care le-am chemat…). Cum e situaţia azi la Cernavodă? Discuţii în spatiul public în privinţa pericolelor centralelor electrice nucleare?

    Autorul marchează schimbarea paradigmelor epocii noastre?
    Dupa bacalaureat am vrut să studiez fizica atomică. Mă pasionează şi azi. Reactorul cu toriu (Salzschmelzereaktor) e o variantă pentru centrale electrice nucleare în viitor cu un risc mai mic, nu se topeşte, nu explodează dar are la fel reziduri radioactive care trebuie ascunse în depozite sute, mii, milioane de ani ( de la uraniul radioactiv pînă la transformarea în plumb, cu ca. 19 alte substanţe intermediare care sunt produse prin destrămarea nucleului de uraniu, trec ca. 4,3 miliarde de ani, deci vîrsta pămîntului! Of…).

    Marchează textul autorului un punct de răscruce al omenirii fără întoarcere?
    In fizica cuantică timpul nu e reversibil, nu curge înapoi, are o singură direcţie de la big bang pînă azi, numai înainte, de ca. 13 miliarde de ani, vechimea universului nostru aşa cum e cunoscut azi (alte dimensiuni, teoria string, universuri paralele, materia neagră, energia neagră..).
    In viată?

    …. „… Dintotdeauna reprezentările omului despre Cosmos au avut inevitabil măsura omului însuşi. Imaginile sale despre lume nu doar descriu. Ele iau în primire, circumscriu, descântă şi îmblânzesc forţele naturii. Leagă între ele fiinţele umane. Creează hărţi ale semnificaţiei. Pun în armonie…. „…

    Un psalm al lui Paul Celan (anii 1950 la Bucureşti, urmează Paris)

    PAU CELAN

    PSALM

    Niemand knetet uns wieder aus der Erde Lehm,
    niemand bepricht unsern Staub.
    Niemand.

    Gelobt seist Du, Niemand.
    Dir zulieb wollen
    wir blühn.
    Dir
    entgegen.

    Ein Nichts
    waren wir, sind wir, werden
    wir bleiben, blühend:
    die Nichts-, die
    Niemandsrose.

    Mit
    dem Griffel seelenhell,
    dem Staubfaden himmelswüst,
    der Krone rot
    vom Purpurwort, das wir sangen
    über, o über
    dem Dorn.

    Nimeni nu ne mai formează din nou din lut ….. ( ce îti pasă tie chip de lut… M. E. ?)

    …… „ …. Omul şi-a imaginat mereu că în Cosmos este acasă, într-o dezvoltare firească şi circulară a primei imagini pe care şi-a creat-o despre lume. Omul şi-a imaginat mereu că timpul său este timpul lumii. Omul şi-a imaginat mereu că înţelegerea este un dar ce ne va dezvălui toate cele văzute şi nevăzute. Omul a presupus un sens de descifrat în spatele a tot ce există…. „……

    Omul, recepția sa, natura, știința și arta sunt conectate. Textul de faţă îmi place.
    Am găsit intrebări si răspunsuri in: Chaos und Ordnung. Von der komplexen Struktur des Lebendingen. Friedrich Cramer. /Chaos și ordine. Structura complexă a viului.
    Cum știm de la începutul secolului 20 de la Boltzmann, lumea noastră e o lume în dezechlilibru (Nichtgleichgewichtswelt). Cosmosul e evolutiv în structurile sale esențiale. În sisteme evolutive ramificate (Stammbaumsysteme) fluxurile energetice fizicale și chimice sunt astfel conectate încît se poate naște ceva nou. Dacă fluxul de energie se oprește, se termină, imediat se stabilește echilibrul termodinamic. Atunci sistemul e MORT. În știință trebuie să simplificăm. Suntem obișnuiti să gîndim în tariectoriile simple ale lui Newton.
    Multe aparivii pe care le naște, le produce natura, le simțim spontan ca ceva frumos, armonic, simetric.
    Plantele…. Caracterul Fibonacci sau proporția de aur (Goldene Schnitt) e respectat în oricare condiții de creștere, nu e dependent de mărimea, lungimea sau grosimea fructului / floarei. Aparitia rîndului Fibonacci și respectarea proporției de aur al unghiului nu trebuie privit ca ceva static, ci ca rezultatul unui proces de creștere reconectat (rückgekoppelter Wachstumsprozess).
    Rindul Fibonacci: 1,1,2,3,5,8,13,21,34,55,….
    Proporția de aur: 1618…. (55 : 34=1,617647058…)
    Proportia de aur are un rol însemnat în arhitectură și artă.
    Proporția de aur este cel mai irațional număr din numerele iraționale și are ceva de a face cu chaosul.
    E din nou un indiciu pentru armonie la limita între ordine și chaos?
    Traiectoriile cele mai iraționale, cele care sunt construite după proporția de aur a cifrelor, au la perturbații (STÖRUNG) cele mai mari șanse de supraviețuire. Aceste traiectorii rezistă cel mai mult timp începutului chaosului.
    Frumusețea e o evadare (Flucht) înainte? Se naște frumusețe exact atunci cînd un sistem dinamic mai poate evita chaosul? Frumusețea este evadare pe muchie?
    Este frumusețea mai mult decit o convenție sau o recepție? Este frumusețea o însușire intrinsecă, imanentă a lumii și a lucrurilor?
    Frumusețea este mai pronunțată, mai emoțională acolo unde înaintează pînă la limita chaosului, acolo unde riscă voluntar ordinea? Frumusetea este evadarea pe o muchie îngustă, cu riscuri de a se prăbuși între două pante: pe de-o parte dizolvarea ordinii în chaos, pe de altă parte înghețarea în ordine și simetrie. Numai pe această muchie/ pantă, cu acest risc se naște frumusețe, devine înfățisare.

    (……. Wie wir etwa seit Anfang des Jahrhunderts, seit Boltzmann wissen, ist unsere Welt eine Nichtgleichgewichtswelt. In seinen wesentlichen Strukturen ist der Kosmos evolutiv. Wie eben schon erwähnt, sind in evolutiven Stammbaumsystemen Energieflüsse mit physikalischen und chemischen Ereignissen verknüpft, so daß immer Neues entstehen kann. Wenn der Energiefluß aufhört, stellt sich sofort das thermodynamische Gleichgewicht ein. Das System ist dann tot. Bei allem was wir in userer Wissenschaft tun, müssen wir vereinfachen.
    Wir sind es gewohnt, in einfachen Newtonschen Bahnen zu denken.
    Viele Erscheinungen, die die belebte Natur hervorbringt, empfinden wir spontan als schön, harmonisch, symmetrisch.
    Pflanzenwelt…. Der Fibonacci Charakter oder der Goldene Schnitt wird unter allen Wachstumsbedingungen eingehalten, ist nicht abhängig von Größe, Länge oder Dicke der betreffenden Frucht oder Blüte. Man darf das Auftreten der Fibonacci Reihe und die Einhaltung des Goldenen Winkels nicht als statisches Phänomen auffassen, sondern als Resultat eines rückgekoppelten Wachstumsprozesses.
    Fibonacci Reihe: 1,1,2,3,5,8,13,21,34,55,….
    Goldener Schnitt= 1618…. (55 : 34=1,617647058…)
    Bekanntlich spielt der Goldene Schnitt in der Architektur und bildenden Kunst eine große Rolle.
    Der goldene Schnitt ist die die irrationalste aller möglichen irrationalen Zahlen und hat darum gleichzeitig etwas mit Chaos zu tun.
    Wiederum ein Hinweis auf eine Harmonie an der Grenze von Ordnung und Chaos?
    Die irrationalsten Bahnen, das heißt diejenigen, die nach dem Zahlenverhältnis der goldenen Zahl gebaut sind, haben bei STÖRUNG die höchste Chance zu überleben. Sie können dem Einbruch des Chaos am längsten standhalten.
    Ist Schönheit eine FLUCHT nach vorne? Entsteht Schönheit dann, wenn ein dynamisches System gerade noch vor dem Chaos ausweichen kann? Ist Schönheit also GRATWANDERUNG?
    Ist SCHÖNHEIT nicht nur eine Frage der Rezeption und der Konvention, sondern ein den Dingen nund der Welt inhärente Eigenschaft?
    Schönheit ist offenbar am ergreifendsten, am deutlichsten dort, wo sie an die Grenze zum Chaos vorstößt, wo sie ihre Ordnung freiwillig aufs Spiel setzt. Schönheit ist eine schmale Gratwanderung zwischen dem Risiko zweier Abstürze: auf der einen Seite die Auflösung aller Ordnung in Chaos, auf der anderen die Erstarrung in Symmetrie und Ordnung. Nur auf diesem gefährlichen Grat entsteht Schönheit, wird GESTALT.
    …. ).

    Gindurile sunt libere în România europeană. Cuvintele sunt libere în democraţia tinără românească. E o plăcere să trăiesti?

  3. stefan caraman spune:

    Multumesc pentru eseu Doru

  4. NoroiuL CernaVoda spune:

    http://www.ziare.com/mediu/energia-nucleara/cernobil-dupa-30-de-ani-animatie-despre-deplasarea-norului-radioactiv-video-1418952
    Acesta e doar inceputul!
    Nici nu vreau sa ma gandesc ce va urma dupa descoperirile, puse in practica, generate de punerea in functiune a Laserului de Tr.Magurele!
    Se vor lua toate masurile,desigur, de securitatea, iar arta inginereasca va urca pe culmi nebanuite.
    …insa toate ce vor urma vor depasi cu mult orice previziune!
    E adevarat ca azi exista portavioane si submarine atomice functionale, iar accidentele cu energie atomica au fost reduse catre zero, insa omul nu a fost conceput in forma in care este ,azi, pentru a iesi cu adevarat din pantecele Planetei Albastre de care va ramane legat O eternitate cu un cordon ombilical.
    Poate in alta FORMA, de organizare a materiei!, ca tot praznuim inaltarea peste vreo 30 de zile

    • noroi spune:

      Ati cronometrat?
      La prima vedere, doza de radiatii primita pe toata partea de Est al Romaniei, inclus Buc. pare cea mai mare pe 5-6 Mai – doar in Ucraina au mai fost asemenea concentratii – chiar daca Polonia pare cea mai grav lovita de la inceput, nimeni nu poate calcula exact cat a cazut si unde a cazut cel mai mult – deoarece e imposibil, avand o infinitate de necunoscute.
      …elementele radioactive ridicate in stratosfera au facut inconjurul PLANETEi pana la sfarsitul lui Mai au ajuns pana in JAPONIA.

    • victor L spune:

      Oooo, ce filozofie adinca!
      Ati putea scrie o petitie catre cei cu laserul de la Magurele, sa le spuneti ca e mare pericol.

  5. Adrian Tufa spune:

    As spune ca Cernobîl este de fapt rezultatul comunismului, din doua motive principale.

    Numai in comunism o centrala nucleara poate fi facuta de mantuiala pentru a se raporta “realizari marete”. Numai in comunism competenta este infranta rapid de ambitia superiorului ierarhic, indifererent de consecinte. Practic ambitia unui singur om a dus la dezastru:
    https://en.wikipedia.org/wiki/Anatoly_Dyatlov

    Iata mai jos un documentar foarte bun cu filmul evenimentelor care au declansat dezastrul:
    https://www.youtube.com/watch?v=f1Y25K4yZsw

  6. viorel spune:

    “Ateul este dublul gemelar al credinciosului. Ateismul clasic este boala autoimună a credinţei, pentru care ea a fost pregătită şi pentru care a produs timpuriu anticorpi. Ateul clasic, vechi sau nou, pune integral problemele sale in cadrul jargonului şi imaginarului teologic. El este un adversar comod, previzibil. E partenerul clasic de duel, guralivul contestatar.”

    Nu-s sigur la ce vă referiți când spuneți “ateu clasic”. Sunt Christopher Hitchens(fie-i țărâna ușoară!) sau Steven Weinberg “atei clasici”? Stephen Hawking ce fel de ateu este? Sam Harris e “guralivul contestatar”?

    Poate ați dori să elaborați, eu unul nu v-am înțeles prea bine.

  7. Claudia spune:

    impresionant articolul. E o completare a articolului despre Hiroshima https://www.theguardian.com/world/2005/jul/24/secondworldwar.japan



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Doru Valentin Căstăian


Doru Valentin Căstăian

Profesor, publicist, traducator, doctor in filosofie (Universitatea de Vest Timisoara), realizator de scenarii pentru softuri educationale. Citeste mai departe


Bucharest Science Festival 2017

Bucharest Science Festival 2017, 27 septembrie - 1 octombrie

Cateva dintre evenimente:
  • Exploratorii frontierelor Cosmice - Conferința susținută de Prof.l Mark McCaughrean, Senior Advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene
  • Food Evolution - Cum decidem cum să ne hrănim? - vizionarea documentarului Food Evolution + o discuţie prin Skype cu scenaristul şi producătorul lui, Trace Sheehan
  • Atelierele de chimie Kids' Lab
  • Atelierele GeneEd - ateliere practice de extragere a ADN-ului
  • Noaptea Cercetatorilor de la Muzeul Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" si de la Muzeul National de Geologie

Pentru detalii despre programul complet al festivalului și rezervări vă invităm să vizitați siteul www.BucharestScienceFestival.ro.

E randul tau

Foarte bun si foarte necesar articol. Practic o schita de istorie economica a romaniei, care incearc...

de: Rares Benga

la "Unde sunt fabricile lui Ceausescu?"

Cauta articole

septembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)