vineri, martie 29, 2024

Ceva care nu există

– Noi nu ne solidarizăm public cu rectorul nostru? – mă întreabă la telefon o colegă din Universitate.

Nu. Noi nu vrem să ducem mai departe sarabanda listelor ”celor care îl susțin pe…” Eu, cel puțin, așa consider.

Mircea Dumitru nu a deținut în CNATDCU ca Rector al Universității din București funcțiile de care a decis să se dezbare, ci în virtutea competenței și probității sale profesionale, în domeniul filosofiei. Demisia sa e un act personal de voință, pe care fiecare îl judecă după cum dorește. Unii poate i-au admirat curajul și tăria morală, alții poate l-au socotit trufaș, sau poate chiar, dimpotrivă, laș – de ce pleacă acum, lăsându-i pe alții să-și facă mendrele în CNATDCU? Unii s-au gândit poate că reacția sa va ridica prestigiul instituției pe care o conduce, alții că îi periclitează inutil siguranța funcționării.

Eu unul am prețuit în atitudinea profesorului Mircea Dumitru întâi de toate consecvența.

Universitatea din București încearcă să fie, potrivit legatului său fondator, nu numai o instituție prestigioasă și performantă. Universitatea din București încearcă să fie o instituție de educație și cercetare centrată pe valori.

Pentru mulți afirmația din urmă poate să pară o vorbă goală. Nu este. Ea se probează prin fapte, și demisia profesorului Mircea Dumitru e una dintre aceste probe elocvente.

Una dintre valorile cruciale ale lumii în care aspirăm să trăim este autonomia persoanei: posibilitatea alegerii potrivit propriei voințe și conștiințe. Spectacolul degradant la care asistăm de o vreme încoace în politica românească a făcut din autonomia persoanei unul dintre principalii adversari ai noii puteri. Cei care au ieșit în stradă să protesteze împotriva maltratării legilor justiției au fost taxați, încă de la faimoasa OUG 13, fie drept ”vânduți”, afiliați unor interese obscure, fie drept ”handicapați”, incapabili să înțeleagă despre ce e vorba. Ipoteza că cineva ar gândi diferit de actuala putere potrivit propriilor convingeri a fost exclusă sistematic din argumentația puterii, făcând, astfel, orice dialog imposibil.

Negarea autonomiei persoanei a generat și inepția conspiraționistă a ”statului paralel”. Este vorba iarăși despre incapacitatea puterii de a accepta faptul că unii oameni se pot ghida după un set diferit de valori decât coaliția de guvernământ.

Suspendarea autonomiei personei s-a afișat cel mai strident în doctrina preeminenței partidului, proclamată cu o ostentație și o virulență grețoase în ultimul timp.

Universitatea din București nu își dorește o revenire la formele colectiviste de acțiune și de expresie către care ne conduce actuala conjunctură politică. Ea își dorește să educe tineri nu numai competenți în domeniul pe care și l-au ales, ci și capabili să își trăiască viața, profesională și personală, ca indivizi autonomi, nu ca executanți servili și lingușitori ai ordinelor date de alții.

Sunt convins că în privința deciziei luate de profesorul Mircea Dumitru a atârnat greu publicarea scrisorii de sprijin a celor 30 + 15 – 1 rectori din România. Nu mi-e ușor să înțeleg, în cazul în care lista semnatarilor e autentică – dezmințirea fermă dată de academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității ”Babeș-Bolyai”, ridică semne de întrebare – ce îi va fi făcut pe aceștia să subscrie la o asemenea aberație. Foarte probabil, pentru mulți dintre ei a însemnat o ”lașitate responsabilă”, în intenția de a-și proteja instituțiile pe care le conduc, mânată de sentimentul datoriei față de cei aflați în subordinea lor; sau calcule conjuncturale din care a reieșit că o semnătură în plus sau în minus oricum nu schimbă nimic. Au ignorat însă faptul că tocmai futilitatea gestului va crea stupoare. Au ignorat faptul că o universitate nu este nici un batalion militar, nici o casă de pariuri. E o instituție în care se învață valorile, iar valorile se învață practicându-le. Și au ignorat faptul că, chiar dacă instituțiile care îl compun vor reuși să prospere, învățământul superior românesc va suferi, prin această inițiativă, un grav prejudiciu de încredere, din partea celor care îl practică, din partea celor care colaborează cu el, din partea celor care doresc să se instruiască în el.

PS În caz că nu a fost suficient de limpede, declar pe proprie răspundere și sub semnătură că am compus acest articol în calitate de persoană autonomă, fără să fiu somat sau rugat de nimeni, fără să am vreun plan de a face bine sau rău cuiva, fără să fiu afiliat niciunei entități care să-mi fi influențat decizia. Am scris acest articol din umana nevoie de a-mi exprima părerea, iar dacă se vor găsi și unii care să o ia în seamă, cu atât mai bine, chiar dacă risc să fiu declarat, în logica actualei puteri, ceva care nu există.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Da, cred ca va inteleg mesajul, si da, atat teoretic, cat si in conditii „normale” de functionare a meritocratiei, logica dvs este justa.
    Nimic nu este reprobabil in respectarea actiunii unui confrate, fara a-l sustine public, mai ales intr-un mod pe care l-ati dezaprobat cand a fost facut de altii. Di’mpotriva! Rezerva, prioritatea data discernamantului, ca si discretia, reprezinta, fara indoiala, repere de conduita demne de a fi urmate de catre majoritatea romanilor…
    As zice, totusi, ca viata concreta din Romania de astazi, unde pericolul rasturnarii ireversibile a valorilor este iminent, ar merita un efort de „simpla” solidaritate din partea intelectualilor.
    Uneori, a nu-si asuma niciun risc, este un risc prea mare.

    • Va multumesc pentru comentariul pertinent. Cred ca m-am complicat si am teoretizat excesiv, dorind, in fond, sa spun un lucru foarte simplu: traim si murim cu si prin lucrurile in care credem. Daca asta inceteaza sa se intimple, tot restul e de prisos.

      Faptul ca avem un ministru al educatiei agramat e stinjenitor, dar, de exemplu, d-l Popa nu e mai prejos decit d-l Pop in priceperea de a utiliza limba romana. Am avut o sumedenie de ministri ai educatiei, unii mai titrati, altii mai putin, unii mai cultivati, altii aproape deloc. Daca ne uitam indarat cu franchete, nu cei mai necultivati au facut cel mai mult rau invatamintului nostru.
      In schimb, ca rectorii a 44 de universitati din Romania, dintre care unele foarte onorabile, sa accepte sa-si puna impreuna iscalitura pe un document inept, lipsit de orice noima, este o premiera absoluta. Cu atit mai mult cu cit rectorii cu pricina au de aparat intii de toate valorile institutiilor pe care le conduc, intre care autonomia universitara este, potrivit legii, cutumelor academice si misiunilor asumate, cea mai importanta. Citi dintre ei credeti ca au consultat comunitatile academice din care fac parte inainte de a-si utiliza semnatura – atentie, nu ca profesori, ci in numele institutiilor la virful carora se afla!?
      Intre petitia on line in sprijinul d-lui Pop, despre care am scris, mai degraba cu amuzament, acum citeva zile, petitie iscalita in principal de conlocuitori de pe plaiurile natale ale d-lui ministru, si cea de acum, chiar daca se revendica de la aceleasi mecanisme si mentalitati, este, pentru mine, ca om dedicat de atita vreme meseriei mele, o trista diferenta.

      • Oh, Dle Papadima ! Sa vorbim si sa aparam ” autonomia persoaneii intr=o societate in care ” rolul conducator al partidului ” este exacerbat ca pe vremea lui Ceausescu, selectarea ” cadrelor ” se face pe criterii mai josnice decit in acele timpuri? Ce diferenta este, ca pregatire de baza si cultura, intre Tudose sau Dancila si Dascalescu, intre Postelnicu sau Bobu si Carmen Dan, si mai ales intre Aneta Spornic si Popa ?
        Macar sub comunism, au existat, fie si in trecere, minstri ai invatamintului ca Mircea Malita, in timp ce PSD nu a putut produce decit agramati !

        Apelul celor 44 de sefi / directori ( nu cred ca le mai putem zice RECTORI, daca ne ducem la originea latina a cuvintului sau ne gindin la numele care au ilustrat aceasta functie la universitatile sau politehnicile din Bucuresti, Cluj, Iasi si Timisoara in anii de pina la instaurarea comunismului ) ai fabricilor de diplome si teze de doctorat din Romania , nu ma surprinde deloc.

        Acest apel al DIRECTORILOR nu este numai jalnic , ci pur si simplu infiorator , pentru prezentul si viitorul acestui teritoriu pe care unii optimisti se ai incapatineaza sa-l numeasca o tara ROMANIA.
        Este jalnic ca educatia de grad superior a adolescentilor si tinerilor nostrii este incredintata de parintii acestora si de intreaga societate unor indivizi ( nu le pot zice ” profesori” sau nici macar ” oameni ‘) care pentru avantaje materiale isi dau girul si sustin pentru functia de MINISTRU AL EDUCATIEI un agramat, un personaj obscur si odios a carui prima grija la audierile din parlament a fost sa ” demaste” acuzatiile de plagiat fiindca ” legea nu prevede sa pui ghilimele cind REPRODUCI CUVINT CU CUVINT un pasaj apartinind altui autor .

        Este infiorator, ca printre semnatarii acestui ” apel” se afla conducatorii unor institutii de invatamint superior care se mai bucurau de oarecare prestigiu , nu numai dela universitatile de bisnita, aparute ca ciupercile dupa ploaie. Sa ne mai intrebam dece ABSOLUT NICI O UNIVERSITATE DIN ROMANIA NU FIGUREAZA INTRE PRIMELE 100 DE UNIVERSITATI DIN LUME ?
        Dar, cum spuneam, nu ma surprinde acest jalnic apel. este consecinta logica a anilor de bataie de joc in care s-au complacut in calitate de coautorii toti romanii in utimii 28 de ani.
        Tristetea mea ” iremediabila ” , vorba luiToparceanu, vine insa ( sa nu se supere universitarii adevarati din Bucuresti, Iasi si Craiova, eu insumi am absolvit studiile superioare la Bucuresti ), din faptul ca printre semnatarii acestei infamii, apar oameni ce pastoresc . scoli zise ” superioare ” din vechi centre culturale ale Transilvania si Banatului. din Cluj, Sibiu, Timisoara, Oradea, Arad si Brasov. Asa de jos sa fi ajuns ” dascalimea ” romaneasca din Transilvania si Banat , cea care a faurit si mentinut constiinta nationala timp de secole, cea din orasele unde pina prin 1950 – 55, orice profesor de liceu ” senior ” putea fi cadru universitar fara nici un complex ? Sa fi ajuns ” miticizarea’ si ” teleormanizarea ” asa de profunda in Transilvania incit sa asistam la astfel de manifestari grotesti ?
        Ma infior pur si simplu . Mi=e frica de ce va urma !

        • Din aceste universitati politizate vor „emana” viitorii parlamentari, ministri, sefi de agentii, functionari de stat, etc. Vor fi educati dupa „chipul si asemanarea” rectorilor, deoarece incet -incet acestia isi vor angaja sincofantii lor, ceilalti vor disparea pe cale naturala sau fortat!

  2. Laudabila atitudinea dlui Mircea Dumitru, cel putin la prima vedere. Cata vreme, insa, astfel de oameni vor alege sa stea deoparte, tara va fi condusa de oameni ca Liviu Pop.

    • Deja sunt doi Liviu, mai lipseste o Livia si un Ovidiu s-o cante.
      Italienii ne-au luat-o inainte si i-au anulat sentinta de surghiun. Ghinion !

  3. In opinia mea demisia dlui Mircea Dumitru de la CNATDCU nu mi se pare benefica. A lasat un loc gol pe care il poate ocupa o loaza pesedista.
    Avea alte metode de protest, dar nu parasirea CNATDCU.
    Ca sa nu ne asundem dupa deget, e 1 (unu) la 44 (pas`pa`).

  4. Astfel de oameni, ca si altii, de acelasi calibru intelectual si dintr-o anume generatie, sunt depasiti, de departe, numeric si ca valoare intelectuala si educationala, de cei care, printre altele, ii acuza ca stau deoparte!

  5. Domnul Mircea Dumitru – pe care nu-l cunosc, dar căruia îi port un mare respect – a acţionat ca un om de onoare.
    Ceilalţi 44 au demonstrat că arginţii sunt mai de preţ decât onoarea. Şi nostalgia acelor vremi trecute, când colectivele de oameni ai muncii din toate colţurile ţării trimeteau celebrele telegrame de necondiţionată susţinere a celui mai iubit iu al poporului.
    Ruşine lor!

  6. „Universitatea din București încearcă să fie o instituție de educație și cercetare centrată pe valori.”
    Probabil ca nu ati mai avut contact (direct, sau indirect), cu Univ. Buc. de vreo 10-15 ani. Nu mai este nimic din ce a fost, iar ce se spune ca ar fi fost, nu a fost niciodata (decat in mentalul colectiv).

  7. Un ins jenant de agramat este numit ministru al educaţiei. Am fi putut crede că noul ministru este un accident, dar nu am fost lăsaţi să credem asta.

    44 de inşi, ajunşi în posturi importante (pe criterii necunoscute, or fi savanţi de renume mondial?) au ţinut morţiş să se facă de râs în faţa întregii societăţi.
    Ignorând că “tăcerea este de aur”, au semnat o scrisoare publică … de sprijin al penibilului ministru.
    Cine se aseamănă se adună.

    Tragic este că învăţământul a încăput pe mâna ăstora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Liviu Papadima
Liviu Papadima
Doctor în filologie în 1999, cu o teză despre literatură şi comunicare. Studii postuniversitare şi stagii de cercetare în România (Bucureşti, Colegiul Noua Europă) şi în străinătate (Universitatea din Viena, Vrije Universiteit, Amsterdam). Absolvent al Facultăţii de Litere din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro