joi, martie 28, 2024

Cine câstiga, cine pierde de pe urma plecarii in strainatate pentru studiu ?

Citesc si eu zilele acestea ce spune Andrei Plesu in interviurile din Adevarul. Este una dintre putinele personalitati culturale care reuseste sa-mi explice Romania asa cum a devenit. Nu l-am vazut niciodata, dar il „cunosc” prin cartile sale de multa vreme. Prima „intalnire” s-a petrecut, din curiozitate, in toamna lui 1985, la cursul de istoria literaturii române vechi. Imi amintesc de parc-ar fi fost ieri. Profesoara noastra , d-na Elvira Sorohan, ne spune zambind cu inteles: „e un tânar de la Bucuresti care promite, il cheama Andrei Plesu; cautati la biblioteca ultima lui carte, Pitoresc si melancolie, e interesanta, foarte interesanta”.

Modul in care a fost introdus autorul era oarecum inedit in acele vremuri : un tânar care scrie promitator acum, in 1985, si aici, in Romania ??! – trebuia sa stiu si eu despre cine e vorba. Asa l-am descoperit ca autor si de atunci Andrei Plesu mi-a devenit si a ramas unul dintre reperele intelectuale importante care, iata, nu inceteaza nici azi sa ma ajute sa-mi pun intrebari si sa continui sa fac legaturi intre doua universuri culturale extrem de diferite: cel românesc, din care-mi trag radacinile, si cel elvetian, unde traiesc acum.

Cuvintele lui Andrei Plesu care mi-au trezit asemenea amintiri astazi se refera la plecarea tinerilor in strainatate. Este vorba despre ceea ce spune in partea a doua a interviului acordat ziarului Adevarul. Pentru Andrei Plesu, „plecarea in sine nu este o drama daca e urmata de o performanta neobisnuita”. Isi argumenteaza afirmatia referindu-se la plecarile lui Enescu, Brâncusi, Eliade care in cele din urma au servit românilor, caci implinindu-si destinul individual, acestia au facut cunoscuta si tara de origine. Daca ar fi sa continui acest rationament, ar trebui sa spun ca, pana la urma, nici plecarea si nici ramasul in tara „in sine” nu sunt o drama la nivel individual, atat timp cat reusesti sa le dai un sens prin ceea ce esti si faci. Si pentru ca esti capabil de o „performanta neobisnuita”, indiferent ca o realizezi in tara ori in strainatate, o parte din prestigiul a ceea ce faci se rasfrânge, inevitabil, si asupra alor tai.

Lucrurile se complica insa daca mergem dincolo de aceste externalitati pozitive obtinute de pe urma plecarii pentru studiu in strainatate, pe care toti le recunoastem, dar care sunt dificil de masurat. 

Privind dinspre Occident, mobilitatea in timpul studiilor universitare nu mai inseamna doar cautare a locului celui mai bun pentru a-ti implini menirea ca individ, ci o necesitate. In Franta, de exemplu, guvernul afiseaza chiar un obiectiv in acest sens: sa dubleze in urmatorii 5 ani numarul tinerilor care studiaza in afara tarii: din 54 400 cati sunt astazi, sa depaseasca suta de mii. Si aceasta in conditiile in care e perfect constient de faptul ca, dintre cei plecati, un tânar din patru isi obtine primul serviciu in tara unde a plecat pentru studii, putand astfel sa nu mai revina niciodata in Franta.

Doar o parte din aceasta mobilitate pentru studii e finantata prin diferite programe precum Erasmus. Costul mobilitatii internationale este indeobste suportat de tara care primeste studentii straini si de persoana care pleaca si familia acesteia. Cel care decide sa studieze in alta parte cauta tot mai putin astazi implinirea unui destin de exceptie: se stabileste acolo unde ii este mai bine, unde are un salariu mai bun si conditii de viata decente.

Cresterea mobilitatii pentru studii universitare anunta transformari importante ale politicilor migrationiste.  In Elvetia, de exemplu, o tara unde migratia este foarte bine controlata, inca de acum cativa ani au aparut masuri care sa permita tinerilor ce si-au terminat studiile intr-una din institutiile de invatamant superior de aici sa-si poata cauta un loc de munca (primesc un permis de sedere de 6 luni in acest scop). Masura a fost introdusa in special la solicitarea scolilor politehnice care-si vedeau plecand o parte dintre studentii foarte bine pregatiti, proveniti mai ales din spatiul extra-european. O masura asemanatoare este discutata si in Marea Britanie unde vor fi puse la dispozitia absolventilor de MBA 1000 de vize destinate celor care vor sa-si creeze propria afacere in aceasta tara.

Anul trecut, un studiu al agentiei McKinsey, intitulat The World at Work: Jobs, pay, and skills for 3.5 billion people dadea o dimensiune globala  a acestei problematici. Potrivit acestui raport, in lume ar exista 75 de milioane de tineri care nu au un loc de munca, dar si 39% dintre angajatori  care au dificultati in a gasi pe piata muncii calificarile de care au nevoie.

Confruntate, pe de o parte, cu aceasta problema a absentei de pe piata a unei forte de munca necesare dezvoltarii economice si, pe de alta, cu o afluenta tot mai mare de imigranti, tarile occidentale au inceput sa-si regandeasca strategiile in materie de migratie. In Olanda, Danemarca si Suedia, de exemplu, doua masuri sunt introduse simultan: taxe mai mari pentru studentii din spatiul extra-european si un sistem de burse pentru studentii foarte buni, care sa-i motiveze sa ramana in tara unde-si fac studiile.

Modelul traditional al imigrantilor cu nivel scazut de educatie incepe astfel sa fie inlocuit cu cel al imigrantilor foarte calificati. Tinerii care termina studii universitare de inalt nivel (Master, Doctorat, MBA, etc.) sunt vazuti in tarile occidentale ca fiind foarte „rentabili”, deoarece, prin tineretea lor, asigura o productivitate ridicata pe un timp indelungat.

Care ar fi implicatiile acestei transformari pentru Romania ?

Asa cum bine subliniaza Andrei Plesu in interviul amintit, tinerii cei mai bine pregatiti care pleaca la studii in strainatate nu se vor intoarce in Romania din patriotism.  Vor ramane acolo unde au un salariu mai bun si o viata decenta. Si asta cu atat mai mult cu cat, iata, tarile in care-si fac studiile le acorda facilitati pentru a-i incuraja sa ramana. Si fac acest lucru, nu dintr-un exces de generozitate fata de nevoia de implinire a fiintei umane, ci deoarece asemenea tineri constituie o resursa rara, extrem de necesara economiilor acestor tari.

In acelasi timp trebuie sa mai spunem si ca din Romania pleaca foarte multi tineri sa studieze in strainatate. Mare parte din cei foarte buni vor reusi sa se integreze acolo unde se duc. Si nu se vor intoarce prea curand caci e greu de imaginat ca Romania va putea oferi in viitorul apropiat conditii economice si sociale comparabile celor din Occident. Vor fi insa destul de multi dintre cei care studiaza in strainatate care nu vor reusi in competitia extrem de dura pentru un loc de munca in tarile occidentale.

Ce optiuni strategice am avea daca luam in consideratie intrega problematica a tinerilor plecati sa studieze in strainatate ?

Prima e aceea a pastrarii situatiei actuale. Ne inchidem intr-un nationalism retrograd: cei mai buni dintre ai nostri sunt cei care invata aici in tara, ca avem si noi scoli si universitati bune, numai sa vrea ei sa invete. Pe ei avem datoria sa-i protejam.

A doua directie tine de extrema cealalta si se refera la masuri de discriminare pozitiva in favoarea celor care studiaza in strainatate, indiferent de nivelul profesional si stiintific al acestora. Sa ne aducem „creierele” inapoi in tara. Speranta noastra este la ei. Economia româneasca are nevoie de ei.

In fine, ultima pista ar fi sa facem o analiza serioasa a ceea ce avem astazi in sistemul nostru universitar in materie de oferta de formare de calitate, competitiva pe plan international. Sa vedem si care sunt resursele financiare de care dispunem. In functie de resursele umane si financiare pe care le avem, sa ne stabilim prioritatile. Avem bani putini, comparativ cu alte tari, nu vom putea sa ne dezvoltam de la inceput in toate domeniile la nivelul cerut in competitia mondiala. O luam pe rand, dezvoltam  cateva domenii in care investim mai mult si atragem cei mai buni tineri, indiferent ca sunt români sau straini. Pe masura ce aceste mecanisme se pun in functie, numarul domeniilor prioritare poate creste.

Fiecare dintre aceste solutii cere o asumare curajoasa a unei realitati pe care nu ar mai trebui sa o ignoram. Pastram situatia actuala sau propunem schimbari ? Daca vrem sa nu schimbam nimic, atunci ar trebui sa intelegem cu totii din ce motive dorim aceasta. Daca, dimpotriva, vrem sa facem ceva, e din nou nevoie sa intelegem in ce directie ne propunem sa mergem si de ce. Privind dinspre Occident, timpul pare a nu mai avea deloc rabdare.

Distribuie acest articol

83 COMENTARII

  1. sa studieze ce ? in romania sau aiurea .
    james joyce, corporate strategy, financial shares, brand identity sau sa puna pingele la pantofi ?
    observati mascarea somajului prin inrolarea in universitati.
    apoi economia colapsind prin promovarea spalatilor la creier iesiti din fabricile de diplome (si bani) deveniti apoi zapcii in structurile si administratiile birocratice (speculative sau pur neproductive) unde de multa vreme nu mai primeaza meritocratia.

  2. Excelent text felicitari.Cunosc un caz, de la un liceu de elita bucurestean , in care toti absolventii unei clase a 12-a au ales universitati occidentale.
    Problema este in tara, unde mafia diplomelor universitare , care prin sprjin politic, si ordonanta de urgenta data de guvernul Ponta 1 , in ultima zi de mandat a plagiatoarei Ecaterinei Andronescu, este cea mai buna dovada. De citit ce zice fostul ministru Funeriu in terviul de astazi pe ziare.com.

  3. N-are doamna statul nevoie de oameni care gandesc. Inca ii trateaza precum gardianul din „Cel mai iubit dintre pamanteni” pe cel care-i spunea numere mai mari de 100. Exemplu elocvent: asta vara cand gimnastele noastre erau rasplatite (pe merit), olimpicilor la matematica li se spunea ca pentru ei nu sunt bani.

    Pe langa asta, omul de rand nu intelege ca intr-o lume din ce in ce mai deschisa, izolarea e calea sigura spre disparitie, nu spre conservare.

  4. Sa-i ascultam si pe Inteleptii Patriei. O idee excelenta expune Adrian Papahagi, astazi in Revista 22:

    Singura ieșire pe care o întrevăd este crearea unui sistem cu două viteze. Dat fiind că societatea și piața nu par dispuse să renunțe la învățământul de masă extins până la nivel de licență, devine urgentă crearea unui sistem paralel, menit să cre­eze și, dacă se poate, să păstreze în țară elitele. Aici nu poate încăpea democrația, în înțelesul ei vulgar, ci doar o aspră se­lecție a meritului, efortului și talentului. Pu­tem să ne inspirăm, de pildă, din sis­te­mul „marilor școli“ născocit în Franța, un­de egalitarismul este doctrină de stat. Aici, tinerii cei mai înzestrați nu se înscriu la universitate după bacalaureat, ci ur­mea­ză două clase pregătitoare la câteva licee prestigioase, după care dau examen la una dintre grandes écoles. Acestea oferă un sis­­tem de internat comparabil cu cel din co­legiile britanice, biblioteci adesea mai bu­ne decât universitățile și, nu în ultimul rând, un statut invidiat, de funcționar sta­giar al statului și un salariu! Indiferent ce filieră urmează, acești tineri ajung de re­gulă elita națiunii: profesori universitari sau în marile licee, funcționari superiori, politicieni, magistrați, directori ai în­tre­prin­derilor naționale etc. Dintre ei se re­cru­tează, de altfel, și elita companiilor pri­vate.
    Instituirea unui sistem universitar elitist și paralel, concentrat la București, Cluj și Iași, este costisitoare și cere timp, dar îmi pare unica alternativă la universitatea de mase și la fabricile de diplome. Degeaba vom adăuga reformă peste reformă sub fiecare ministeriat, dacă nu există al­ter­na­tivă la învățământul de masă. Din nefe­ri­cire, s-a văzut că, în România, zona pri­vată nu s-a priceput să producă alter­na­tiva calității, ci s-a afundat și mai adânc în mâlul imposturii și precarității in­te­lec­tuale. Este nevoie deci de un efort na­țio­nal, pentru a salva elitele fără de care Ro­mânia va fi mereu un simplu exportator de creiere și furnizor de mână de lucru ief­tină. Adică o țară din lumea a treia, cu toa­tă apartenența ei nominală la Uniunea Eu­ro­peană. //

  5. Existe analize serioase a ceea ce exista in sistemul nostru universitar, acum citiva ani Ad Astra a facut o astfel de analiza, o carte a oamenilor de stiinta romani. Se stie care sint realizarile stiintifice, pe universitati, pe domenii. Sint lucruri stiute, ce analize serioase mai vreti?
    Nu analizele lipsesc ci masurile concrete. Sint prea multe universitati, prea multi studenti, prea multi profesori slab pregatiti si prea putini care exceleaza in ceea ce fac. Sint prea multi impostori, prea multe lucrari plagiate, se dau prea multe doctorate, prea usor,, se intra prea usor in sistemul universitar. Sint lucruri arhicunoscute, ce mai vreti sa analizati?
    O sa murim de citi analisti avem, analze si analize, vorba multa si cam atit.

  6. Stimata doamna,
    Ca sa fixam mai bine ideile, ar trebui sa precziati din ce pozitie vorbiti dumneavoastra. Din CV-ul dumneavoastra nu reiese ce statut aveti exact, o pozitie permanenta sau nu, nici daca ati trecut prin sistemul de burse si cum ati obtinut bursa, daca intentionati sa reveniti in tara sau nu. Sunt tot atatea amanunte care conteaza pentru a stabili gradul de obiectivitate pe care il aveti abordand un asemenea subiect. si pentru a ne face sa intelegem concret care e situatia cuiva care face studii in afara tarii.
    Va multumesc pentru raspuns.

    • Parcursul meu e atipic si dificil de rezumat. Voi incerca sa raspund cat mai precis la intrebarile dvs. In majoritatea universitatilor elvetiene nu exista pozitii profesorale permanente; dupa un anumit numar de ani (care difera de la o universitate la alta) fiecare pozitie profesorala este supusa evaluarii.
      Eu lucrez insa in cercetare, in domeniul dezvoltarii invatamantului superior. Incepand cu ianuarie 2013 am castigat un nou proiect finantat de Fondul National Elvetian. Timp de 3 ani de acum inainte vom studia modul cum au fost gandite si legitimate schimbarile curriculare determinate de asa-numita reforma de la Bologna in universitatile elvetiene. Dupa aceea vom continua probabil cu un alt proiect. Nici intr-un caz insa nu ma voi intoarce in Romania deoarece m-am stabilit aici impreuna cu familia.
      Am ajuns in Elvetia in anul 2000, dupa ce am castigat o bursa a Confederatiei Elvetiene. In momentul acela eram profesoara de limba si literatura romana. Tocmai imi obtinusem gradul I si eram inscrisa la doctorat (in literatura româna), la Universitatea din Iasi. Am simtit ca sunt prea multe intrebari pe care mi le pun referitor la reforma din invatamantul secundar in derulare atunci. Am vazut pe un stalp anuntul privitor la aceste burse ale Confederatiei. Am scris la Ambasada care mi-a comunicat conditiile de inscriere la concursul pentru bursa, am contactat apoi un profesor la Universitatea din Geneva pentru a-mi da recomandare (am decis asupra acestuia pornind de la o carte ce tocmai fusese tradusa in limba româna; era primul dintre autori).
      Si asa am ajuns la Geneva, unde am descoperit un interes aparte pentru educatia comparata, noul meu domeniu de competente. Am inceput cu un an de certificat complementar si doi ani de Master in Stiintele Educatiei. dupa aceea m-am inscris la doctorat. Pentru ca n-am renuntat niciodata la scopul pe care l-am avut cand am plecat in 2000, acela de a intelege dintr-o perspectiva comparata modul cum se produc reformele in educatie in Romania si in alte tari, mi-am ales sa studiez implementarea politicilor de asigurare a calitatii in invatamantul superior romanesc si in cel elvetian (am avut naivitatea sa cred in 2003, cand mi-am inscris teza, ca e suficient ca o reforma sa aiba un punct de plecare comun pentru ca si comparabilitatea sa fie asigurata: mi-am dat insa seama pe parcurs cat de greu este). Dupa terminarea tezei, in 2009, am participat la un interviu pentru un post de cercetare intr-un proiect european privitor la conditiile de dezvoltare a inovatiei intelectuale (la Universitatea din Lausanne). Dupa terminarea acestui proiect, in 2012, a inceput cel despre care v-am vorbit la inceputul acestei prezentari.
      In cotidianul meu profesional studiez modul cum una din tarile cu un sistem universitar performant isi gandeste prioritatile atat in materie de educatie cat si de cercetare. In limita timpului disponibil, continui sa incerc sa dezvolt aceeasi perspectiva comparativa care a determinat toata evolutia mea profesionala din ultimii 12 ani.

      • Daca ati decis sa va stabiliti in Elvetia definitiv… de ce vorbiti la persoana a II-a plural? De exemplu: „Sa vedem si care sunt resursele financiare de care dispunem. In functie de resursele umane si financiare pe care le avem, sa ne stabilim prioritatile. Avem bani putini, comparativ cu alte tari, nu vom putea sa ne dezvoltam de la inceput in toate domeniile la nivelul cerut in competitia mondiala.” Contribuiti cu taxe si impozite la aceste resurse?
        Cred ca Romania are nevoie de oameni care sa doreasca sa se implice… sa stea in tara si sa puna osul, daca dorim sa ne implicam cu adevarat. Nu cred ca Romania are nevoie de sfaturi bine ci de FAPTE BUNE. Faptele bune chiar sunt o raritate.

        • Ma bucur ca ati observat acest detaliu stilistic care e important insa. Pentru mine nu exista decat romani, indiferent de spatiul geografic unde locuiesc. Singura conditie este sa se legitimeze cu un document de identitate romanesc. In rest, de pe pozitiile fiecaruia, cred ca e important sa facem atat cat ne duce mintea pentru ca lucrurile sa mearga mai bine in tara noastra. Nu oblig pe nimeni, nici sa citeasca, nici sa tina seama de ceea ce spun. Fiecare precum ii e voia, asa va face, cum spune cronicarul.

          • Ce spuneti dumneavostra sunt lucruri frumoase.. dar cine sa faca in practica lucrurile pe care le propuneti? Cine sa creeze resursele despre care ziceti ce sunt putine, daca noi nu vrem sa traim si sa cream valuare adaugata in Romania? Cum sa ne dezvoltam economic? Cine sa faca Romania aceea in care tinerii plecati la studii in occident sa vrea sa se intoarca, daca de fapt noi traim si sfintim locul in alta parte? Toti vrem o tara de-a gata, bogata, civilizata, dar prea putini vrem sa ne implicam efectiv. Cuvinte frumoase, dar unii traim si contribuim economic si nu numai, in alta parte. Cuvinte frumoase si atat … de la distanta!

            • Nu vrea nimeni o tara de-a gata: nici romanii din Romania, nici cei din strainatate.

        • Cred ca suntem intr-o situatie in care „sa punem osul” nu este indispensabil,mai degraba idei bune si constructive ne lipsesc,si ele ar trebui sa fie bine primite indiferent de unde ar veni!
          Atentie la :”daca n-a mancat salam cu soja cu noi,nu-i bun!”!!!…Ca i-am pus in frunte „p-aia buni” si ia uite ce minunat ne este azi!
          „Chiar eu”,cand mergi la cinema,alegi sa stai in primul rand,sau cand privesti un tablou o faci cu nasul lipit de el?Probabil ca nu…Cm asa e cu totul in viata,ca sa cuprinzi mai bine ceva,sa intelegi o situatie data sau sa rezolvi un conflict, nu e rau sa te indepartezi un pic de el,fizic sau emotional!

          • Stimata doamna , spectatorul de la cinema nu a coborit de pe ecran , ci a venit de afara –a luat bilet, s-a uitat si a plecat . Nu a fost si nu va fi actor in acea pelicula.

            Vizitatorul muzeului nu a coborit in sala de pe tablou –a venit, a scos bilet , s-a uitat si a plecat. Nu e personajul din tablou si nici pictorul.

            Nici spectatorul filmului nici vizitatorul muzeului nu au autoritate morala sa spuna regizorului sau pictorului cum sa-si realizeze opera. Cred ca la asta s-a referit „Chiar eu”

            Now, daca cititi concluzia comentariului dvs. e scris acolo : „….nu e rau sa te indepartezi UN PIC…”. Sigur, dar „picul ” asta tre’ sa fie doar „pic” , adica o excursie , un schimb de experienta , o detasare, name it ….Permanenta indepartare , si nu doar geografica, ci si lingvistica, culturala,etcsamd. numai „pic” nu este. Cred ca asta a vrut sa spuna „Chiar eu”. si zau daca n-are dreptate ! Asa e , doamna Gorga ?

            • Cand „pic-ul” acesta e foarte mic, gen excursie, detasare, etc., ai toate sansele sa revii cu o imagine deformata, considerand ca totul e nemaipomenit. Daca insa „pic-ul” se lungeste, incepi sa vezi si ceea ce nu merge pana si in „paradis”. Iar in plus, cand mai adaugi si cercetari sociale ca cele pe care le fac eu, credeti-ma ca indepartarea fata de Romania se traieste altfel, devine rationala, se transforma in intrebari pe care mi le pun in cotidian. In plus, noile tehnologii de comunicare reduc enorm distantele.

          • Am vazut ca ati pus ghilimelele ca si cum ati cita din mine. Nu am adus niciodata vorba de salam cu soia si nici “p-aia buni” nu i-am adus in discutie. Sunt vorbele dumneavostra, nu trebuie sa puneti ghilimele.
            Dumneavostra spuneti ca nu este indispensabil sa punem osul, ci ne lipsesc “idei bune si constructive”. Noi le primim bine pe aceste “idei bune si constructive”… si ce se-ntampla? Cine le pune in aplicare? Cate idei bune, analize, sfaturi nu am auzit in ultimii ani? Cine le pune in aplicare? Pragmatismul unde este?
            In legatura cu cinema-ul, nu trebuie sa alegem sa stam nici in primul rand nici sa ne indepartam. Trebuie sa jucam in film. Eu aleg sa joc in film! Eu pictez tabloul! Asa ca nu va indepartati prea tare nici emotional dar mai ales fizic. Veniti si dumneavostra sa jucati in film. Sa incercam sa facem un film cat mai bun impreuna (fosti mancatori de soia sau nu)!

  7. „Fiecare dintre aceste solutii cere o asumare curajoasa a unei realitati pe care nu ar mai trebui sa o ignoram. Pastram situatia actuala sau propunem schimbari ? Daca vrem sa nu schimbam nimic, atunci ar trebui sa intelegem cu totii din ce motive dorim aceasta. Daca, dimpotriva, vrem sa facem ceva, e din nou nevoie sa intelegem in ce directie ne propunem sa mergem si de ce. ”
    Cred ca acest paragraf se regaseste si in alte articole recente de ale dumneavoastra, nu din lipsa de inspiratie, zic eu. Cautati probabil sa exprimati in cateva cuvinte un gen de atitudine, poate existenta si functionala, intr-un fel sau altul, prin alte parti, dar semnificativ predominat absenta in Romania.

  8. Buna ziua.
    Un articol interesant desi tema este, ca sa zic asa, consumata. As avea o intrebare legata de citatul din A .Plesu.

    “plecarea in sine nu este o drama daca e urmata de o performanta neobisnuita”.

    Ce intelegeti prin performanta deosebita? Dv considerati ca ati realizat o performanta cu studiile facute in afara tarii? Si aceasta performanta e deosebita in ochii dv, ai celorlalti?
    Multumesc.

    • Prin „performanta deosebita” nu pot intelege altceva decat Andrei Plesu, de unde extrag citatul. Iar el explica acest lucru prin referire la Enescu, Brâncusi, Eliade.

  9. „Sa ne aducem “creierele” inapoi in tara”
    Sa faca CE?!
    Sa someze?
    Sunt cumva programe de cercetare (sau bani pt. aceste programe daca sunt?)
    Cand fiica mea „a iesit afara” prima data, in Olanda, cu bursa ERASMUS in primele zile a trebuit sa reinvete sa folesesca aparatura de laborator. AI Cuza era un muzeu in privinta dotarilor…
    dupa terminare bursei si-a continuat studiile, inclusiv doctoratul, tot in Olanda. Acum lucreaza in Paris. In aceiasi institutie mai sunt 3 doctoranzi romani (cu diploma de afara). Sa va spun ce salariu are? Si-a permis apartament la etaju 15 cu vedere la turnul Eiffel. pentru cine nu stie, in Paris apartamentele cu cat sunt la un etaj mai sus sunt mai scumpe…
    Sa vina in Romania la ce?!
    Ati dat exemplu cu Franta care este constienta ca le pleaca o parte din tinerii ce-si fac studiile in alta parte. Pentru un creier plecat in afara Fantei, Franta completeaza cu cel putin trei ELITE din alte tarii

  10. Doamna Gorga,
    Aveti un parcurs universitar frumos chiar daca atipic. Felicitari, niciodata nu e tirziu sa inveti!
    Am doar o mica nelamurire: afirmati ca in multe universitati elvetiene nu exista pozitii profesorale permanente. O prietena foarte buna a facut acum cativa ani un postdoctorat cu o profesoara la EPFL, care e acolo de 10 ani si nu are nici un gand sa plece. E directaorea unui Institut de Neurosciences, cred ca e originara din Spania. Acolo a cunoscut si un profesor roman, cred ca de fiizca, si el de vreo 10-15 ani acolo. Totusi, exista pozitii permanente. Evaluarea e necesara , dar cred ca cei care ajung pe asemenea pozitii sunt la un nivel de pregatire atat de bun incat evaluarea sa fie o formalitate. Eu am inteles ca nu exista pozitii permanente intermediare ca la noi: asistent, lector dar confeerntiar si profesor , da.
    Pot sa o intreb din nou pe prietena mea care e situatia la EPFL si ea a avut tot un postdoc din acesta de cercetare dintr-un program federal castigat de o echipa a acestui institut.
    Dar poate aveti dv amabilitatea s alamuriti problema. E important pentru tineri: poate sunt unii care vor sa faca doctorat in Elvetia dar daca nu exista si perspectiva unei pozitii permanente, poate aleg altceva.

    • Domnule @Dorin,
      Nu stiu cum e la EPFL dar la UNIL treaba sta cam asa:

      unil.ch/ssp/page11430.html

      Mi-ar placea sa citesc cat mai multe impresii ale celor cu studii in afara tarii si ale celor cu studii aici si sa le comparam. Am intalnit niste tineri cu doctorate in tara, baieti foarte inteligenti, la Institutul de Fizica de la Magurele. Dar in fizica nu am stat niciodata prea rau.

    • Pentru pozitiile profesorale, evaluarea exista, desi e mai mult o formalitate, in momentul de fata, in cele mai multe universitati elvetiene. E important sa faci un doctorat in Elvetia, dar acest lucru nu-ti garanteaza si ca poti ramane aici. Depinde foarte mult de domeniul stiintific si de varsta pe care o ai in momentul in care termini doctoratul. Cu cat esti mai tanar si cu cat te orientezi catre unul din domeniile prioritare strategic (cum ar fi nanotehnologiile si stiintele vietii), cu atat e mai bine.

      • Doamna Gorga,
        Eu apreciez ca ati reusit sa faceti un doctorat la varsta dumneavoastra; cred ca nu a fost usor inconjurata de colegi cu aproape 20 de ani mai tineri. Important este rezultatul si nu va condamna nimeni ca nu ati obtinut o pozitie profesorala permanenta. E adevarat ca altfel vezi si citesti parerea unui profesor care oexperienta profesionala, stie dedesubturile meseriei, are raspunderi administrative si studenti in doctorat, dar e bine sa auzim si pareri ale celor mai tineri profesional.
        Eu va felicit ca ati reusit sa terminati doctoratul si ca acum faceti un posrtoctorat daca am inteles bine! La mai mare si sa stiti ca orice mic pas e un pas inainte.

        • Nu am obtinut o pozitie permanenta pentru ca am o specializare in dezvoltarea invatamantului superior care nu exista in Elvetia decat in domeniul cercetarii. „Dedesubturile meseriei”, cum spuneti dvs. le cunosc din cele peste o suta de interviuri pe care le-am facut pana acum cu profesori si responsabili de universitati din Elvetia. E drept ca mai putin am fost confruntata eu in mod direct cu aceste probleme. Am avut insa avantajul sa ma distantez de ele, sa compar ceea ce spune unul cu ce zice celalalt si sa-mi formez o opinie.
          In ceea ce-i priveste pe colegii mei de doctorat, sa stiti ca nu erau cu totii foarte tineri. La vremea aceea, in 2003, grupul era foarte eterogen ca varsta, mai ales ca era vorba despre stiintele educatiei, un domeniu unde ai nevoie de o experienta profesionala prealabila pentru a te lansa intr-o teza.

          • Oricum, este clar ca nu e usor sa faci cariera universitara in Elvetia. M-am uitat din curiozitate pe pagina echipei din care faceti parte si parcursul responsabilului echipei este remarcabil! Sa reusiti sa faceti macar jumatate din drumul parcurs de el. Pentru tineri e bine sa vada un asemenea parcurs.

            Leresche Jean-Philippe
            1982: Licence ès sciences politiques, Lausanne

            1982-1987: Assistant diplômé du professeur Roland Ruffieux entre octobre 1982 et septembre 1987 à l’Institut de science politique de l’Université de Lausanne, ainsi que du Professeur Paolo Urio (faculté des sciences économiques et sociales de l’Uni

            1987-1989: Jeune chercheur débutant du Fonds national suisse de la recherche scientifique entre octobre 1987 et juin 1989 au Centre de recherche sur le politique, l’administration et le territoire (CERAT) de l’Institut d’études politiques de Grenob

            Depuis octobre 1989: Collaborateur scientifique à l’Institut de recherche sur l’environnement construit (IREC), du Département d’architecture de l’EPFL

            1990: Doctorat ès sciences politiques, Lausanne

            1990-1991: Professeur associé suppléant du professeur D-L Seiler à la Faculté des sciences sociales et politiques de l’Université de Lausanne entre septembre 1990 et mars 1991 (Concepts de base en science politique)

            1992: Chargé de cours à l’Institut d’études politiques de Grenoble, hiver 1992. Thème du cours: Les dynamiques régionales en Europe

            Depuis octobre 1995: Chargé de cours à l’EPFL. Thème du cours: Architecture et métropoles

            1998-2002: Maître-assistant à mi-temps à la Faculté des sciences sociales et politiques de l’Université de Lausanne. Thèmes des enseignements: les dynamiques régionales en Europe (cours), La vie politique locale en Suisse (séminaire), l’Union europ

            1998-2002: Professeur-assistant à mi-temps à la Faculté des sciences sociales et politiques de l’Université de Lausanne

            Depuis octobre 2002: Professeur associé, IEPI, Université de Lausanne

            Directeur de l’Observatoire Science, Politique et Société de la Faculté des SSP-UNIL depuis le 1er janvier 2005
            Expériences professionnelles

            professeur ordinaire
            Faculté des sciences sociales et politiques de l’Université de Lausanne
            Début : 2010

            • Fireste ca am de la cine sa iau exemplu. Caci d-l profesor Leresche e doar unul dintre oamenii extraordinari cu care sunt in contact.

          • Doamna Gorga,
            Glenn s-a exprimat corect si a scris ” dedesubturile meseriei”. De ce il persiflati scriind
            „dedesupturile”?
            Revenind la afirmatiile dv: experienta cuiva care a terminat de cativa ani o teza de doctorat nu se compara cu a unui senior in meserie. Fiecare an inseamna experienta acumulta, fiecare student in master sau doctorat reprezinta un plus, o raspundere suplimentara, fiecare articol scris, fiecare conferinta organizata sau grant obtinut. Sa nu ne pierdem in afirmatii gratuite, nimeni nu cere unuia care de-abia a terminat doctoratul sa aiba acelasi nivel si potential ca unul care are o experienta de 10-15 ani, chiar mai mult. Nu trebuie sa ai un doctorat ca sa stii acest lucru, nici in tara, nici in alta parte, e o constatare de bun simt.
            Cunosc bine EPFL-ul si multi dintre profesorii de acolo, asa ca va asigur ca nu vorbesc doar ca sa spun ceva.

            • Despre ce persiflare vorbiti ca eu nu vad nici o greseala?
              In rest perfect de acorrd cu ce ati scris: nu trebuie sa cunosti pe nimeni la epfl ca sa stii aceste lucruri, sunt universal valabile in mediul universitar.
              Un raspuns pt dna Gorga: pierde tara care a pregatit tinerii fara ca caestia sa-si plateasca studiile, pierd si ei putin ca intr-un fel isi pierd identitatea nationala, castiga tara de adoptie daca acseti tineri sunt exceptionali. Daca sunt doar oarecare, chiar si cu un doctorat poti fi oarecare , depinde la ce te raportezi, atunci castihul tarii de adoptie e mic, pierderea tarii de origine, la fel de mica. De fapt se castiga si se pierde cu adevarat numai pentru cei exceptionali, ceilalti pot fi inlocuiti. Asta e parerea mea.

            • Eu as zice mai curand ca oamenii nu pot fi inlocuiti ca oameni. Acum, daca vorbim in termeni de resurse umane pentru economie, atunci, da, aveti dreptate intr-o oarecare masura. Caci intrebarea care se pune este: cu cine sunt inlocuiti acestia din rangul 2 sau 3 ? Angajatorii cer o forta de munca bine calificata. E chiar asa usor s-o obtii ?

            • Va asigur ca e pentru prima data cand vad acest mesaj, desi se pare ca a fost postat de ceva vreme. O pura coincidenta a facut sa observ ieri o greseala intr-unul dintre comentariile mele pe care am corectat-o. Constat ca e vorba de greseala semnalata si de dvs. Asa ca nu a fost vorba de nicio persiflare.

            • Degeaba v-ati insirat in public toate studiile facute: degeaba studii daca nu sinteti corecta. Si eu am vazut cum a aparut mesajul lui „lausanne” odata cu al dumneavoastra si nu cred in coincidente, mai ales ca v-am citit si cu alta ocazie si se vede cum tineti cu dintii sa aveti ultimul cuvint si sa fiti superioara tuturor.
              Nu sunteti si nu veti fi niciodata, trisand. Am vazut ca au luat si altii atitudine, bagati la cap.

            • Credeti ce doriti, intrebati administratorul platformei, faceti ancheta … e dreptul dvs. Tot asa, e dreptul dvs. sa judecati. Daca asa considerati ca lucrurile vor merge mai bine in viata tuturor, faceti dupa cum va este placerea si voia. Eu am spus sincer ce si cum s-a intamplat. Mai mult de-atat nu pot face.

            • Daca sunteti atat de sincera in privinta comentariilor „pierdute” atunci unde este comentariul meu precedent? S-a „pierdut” si asta si trebuie si eu sa intreb administratorul platformei? Daca va gerati singura comentariile primite asa cum e evident ca o faceti, atunci nu dati vina pe altcineva si nu trimiteti la o terta persoana.

            • Doamna, azi dimineata am trimis un comentariu in care sigur nu va laudam pentru gestul dv. Ca urmare acesta nu a aparut, asa ca de unde vorbiti despre sinceritate?
              Sunteti patetica.

            • Incurcata istorie dar raspunsul la intrebarea dvs e simplu: sau mai scoateti cate un comentariu negativ ca sa nu sara in ochi ca sunt numai de-alea laudative, sau le scot baietii care se ocupa de platforma cand sunteti absenta.
              Din pacate atitudinea cu care ati obisnuit cititorii nu e in favoarea dv. Mai multa modestie, toleranta si acceptarea faptului ca sunt oameni mai inteligenti si cu mai multa experienta ca dv

            • Nu credeti cumva ca tocmai convingerea ca exista numerosi oameni inteligenti e principalul factor de motivatie al articolelor pe care le public in Contributors ?

      • Stimata dna Gorga, dvs. scrieti : „Pentru pozitiile profesorale, evaluarea exista, desi e mai mult o formalitate, in momentul de fata, in cele mai multe universitati elvetiene”

        Pai nu e bine , doamna. Ar trebui sa fie o evaluare severa , pe baza de publicatii , rezultate in cercetare , etcsamd. Cam cum era in RO pe vremuri. Eu cred ca trebuie sa-i ajutam pe elvetieni pt. a-si aduce criteriile de evaluare a profilor universitari (chiar si cu tenure) la nivelul corespunzator sec. 21. Poate faceti niste propuneri , planuri si scrieti si aici despre asta , fiindca sint convins ca multi romani din sist. de educatie ar putea veni cu idei folositoare pe care ulterior sa le propuneti elvetienilor.

        • Chiar n-ati observat ca desi am scris o carte pe tema calitatii din invatamantul universitar, pana acum nu am abordat aceasta problematica in niciunul din articolele mele ? Si n-am facut lucrul acesta pentru ca inca nu stiu cum sa explic cititorilor din Romania ca marile universitati, desi practica diferite evaluari, nu sunt pe diferite locuri fruntase in diferitele clasamente internationale pentru ca exista astfel de evaluari. Sunt dinamici mult mai complexe, despre care voi vorbi candva poate.

          • Multumesc pt. raspuns

            Dvs. doamna nu scrieti numai pentru cititorii din RO. Desi textele sint in limba romana , ele sint citite de multi din afara. Deci puteti fi sigura ca se intelege usor , si cred eu si in RO , pt. ca in cyberspace nu exista granite si lumea e cam la unison cu informarea . Nu intelegere lipseste in rindul cititorilor ce locuiesc in RO (pt. ca sint inteligenti si informati, nu-i subestimati, va rog), ci fonduri pt. educatie. In RO nu sint banci unde sa se spele bani din traficul de arme, tax evasion, etc. –-bancile astea sint in Elvetia, si produc fonduri mari la buget, adica bani pt. scoli si salarii la profesori (evaluati sever sau nu). In RO au fost banci romanesti dar au disparut (la fel precum controlul resurselor si distributia energiei) , transformind un stat in republica bananiera si apoi colonie parlamentara. Locul bancilor romanesti a fost luat de cele straine, prin care Basescu & Boc au deturnat banii de la FMI si banca Europeana spre bancile-mama (majoritatea in Elvetia si Austria) . Deci nu sint bani , ci doar idei si bune intentii. Dati-mi 4 miliarde euro si va fac un sistem educational brici (de la gradinite la facultati). Rezolv si problema plagiatelor , si a „negrilor” , si tot ce vreti. Ei, hai , 3 miliarde euro, last call …..

            Re. evaluari, clasamente ,etc. Sigur ca evaluarile universitatilor se fac dupa mai multe criterii , dinamici complexe, etc. Numai ca nu asta era in chestie. Dvs. ati scris despre EVALUAREA PROFESORILOR in mediul academic din Tara Cantoanelor, si eu la asta am comentat.

            Aveti un stil interesant , am sa mai trec pe la materialele dvs. http://goo.gl/JDFgQ

            • Eu cred ca cititorii inteleg daca cel care compune un text il scrie in asa fel incat sa-i faca sa inteleaga. Problema nu e a cititorilor in primul rand, ci a autorului, in cazul de fata a mea. Nu e o chestiune de inteligenta, ci una de mentalitate in ceea ce priveste calitatea din invatamantul superior. Fireste ca tot felul de evaluari sunt necesare, dar rezultatele exceptionale nu se obtin in acest domeniu de frica acestor evaluari. E vorba de mult mai mult, de la bani la recunoastere sociala si de la recunoastere sociala inapoi la bani. Or, am observat la cititorii din acest forum o anumita tendinta spre normativitate si in acelasi timp de supunere fata de reguli stabilite in alte parti (fara a se intreba cum au fost create acestea, ce ideologie e in spatele lor, cat de mult sau cat de putin reprezinta adevarul obiectiv, etc.). Aici e problema mea: e greu sa explic cat e bun in toate acestea si cat e rau.

              In ceea ce priveste banii, va asigur ca nu puteti schimba nimic intr-un sistem educational, de o maniera durabila, daca-i aveti. Ati putea, cel mult, face schimbari punctuale care dureaza atat cat incitatia financiara exista si care dispar dupa aceea. Pentru a produce efectiv transformari de substanta e nevoie de echipe de oameni care sa aiba stiinta schimbarii, bani si sustinere politica. E important ca toti acesti factori sa existe in acelasi timp si sa fie in armonie. Numai unul, fara ceilalti doi nu face mare lucru.

              Interesante creatiile dvs. ! Spun mai mult, uneori, decat cuvintele.

            • De obicei las doamnele sa aiba ultimul cuvint , dar de data asta fac o exceptie , pt. a explica chestia cu banii. Spuneti ca mai sint 2 factori , pe linga bani :echipe de oameni cu stiinta schimbarii si sustinerea politica. Pai, stimata doamna , in RO sint berechet oameni cu stiinta schimbarii dar n-au sustinerea financiara. Cit despre sustinerea politica , sa vina miliardele de care vorbeam si apare si ea, mai repede decit credeti ( pt. ca politicienii isi vor primi „partea leului” si vor da ce sustinere li se cere)

              Ce as face cu acesti bani ? Pai in primul rind lobby si public relations. Invit la Ritz pe Mirel Bran de la „Le Monde” si pe Swartz de la FAZ. Ii ung bine si a doua zi sa vedeti „a la une” ce frumos scrie despre revolutia in educatie din RO. Pe pagina opusa platesc gras ceva advertising re. burse oferite de RO studentilor eminenti straini. (adica la nivelul burselor americane). Aia vin , traiesc bine si se intorc la ei acasa si fac propaganda. Cu inca citeva milioane aduc academics (numele grele) din exterior (mai ales la political science) , fiindca astia, la intoarcere, vor scrie frumos in NYT si WP.

              Sigur, mai bag bani grei in renovari de cladiri , spoiala ca sa arate bine.SI sigur, echipament first class.

              Apoi incep sa cumpar prestigiu. Nu ati observat ca in perioada interbelica nemtii luau Nobel cu duiumul ? Dupa razboi au disparut , si au venit americanii , rusii , francezii si englezii. Oare de ce ? Acum au ramas americanii si incep sa apara chinezii. Deci : dau cite un milion la fiecare membru din comisia de analiza (sa spunem medicina) si donez la Academia Oslo inca 10 milioane , sa acopar valoarea premiului plus pt. nevoile lor. Ei, sa vedeti cum Ionescu-Targoviste ia Nobelul la medicina. Fac acelasi lucru la comisia literatura si sa vedeti cum Cartarescu (sau cine vreti dvs. –Goma, Plesu , name it) ia Nobelul pt. literatura. Ei , si asa creste „prestigiul” si sa vedeti cum cei mai destepti indieni si chinezi vin sa studieze in RO , adica sa se afirme.

              Cred ca se subintelege ca „Nature” va scrie elogios (for the right fee) despre teza lui Ponta , si despre prioritatea scolii romanesti de drept international ; pe baza asta va fi numit la Curtea de la Haga ! :lol:

              Dar in primul si in primul rind , il ung bine pe Gordon , ca daca Gordon vrea, orice e posibil !!! :wink:

              Veti spune ca scriu in bascalie –dar sa stiti (daca inca n-ati aflat ) ca money talk si toata „maretia” sist. educational american s-a obtinut asa , iar toate realizarile din mediul lor academic ( ma refer la realizarile adevarate) au fost facute de oameni formati , initial, abroad.
              Si asa cum au trait pe seama creierelor germane dupa razboi, asa traiesc acum pe seama altor creiere, formate in sist. educational in China sau Rusia si eastern Europe. Ma refer la mod de gindire rational, reflexe si instincte in research, etc.

              Cum probabil veti citi acest comentariu la micul dejun, va doresc bon apetit !

              http://goo.gl/j5pPP

            • Tot am sa aflu vreodata cum reusiti sa faceti imaginile acestea atat de interesante. Multumesc mult.

              Privitor ceea ce spuneti despre impactul resurselor financiare – da, asa intr-o discutie argumentele „se leaga”. Dvs. vorbiti insa mai mult de o reforma in materie de imagine a Romaniei. Eu insa ma refer strict la reforma din educatie. Nu cred ca exista in Romania astazi oameni cu stiinta schimbarii in ceea ce priveste sistemul de educatie. Poate bucatele de idei vor fi avand unii sau altii, dar sa stie cum sa faca si mai ales cum sa planifice schimbarile necesare si sa le sustina in asa fel incat acestea sa se desfasoare in mod efectiv, pentru toate acestea nu cred ca exista oameni in momentul de fata. Cat despre sustinerea politica ce vine dupa ce sunt banii, din nou sunt sceptica. Nu exista atatia bani de cati ar fi nevoie pentru a face o asemenea reforma in educatie. Nu va ganditi la cat de repede s-ar schimba politicienii numai ca sa obtina „partea leului” ? De altfel, prin unele tari din Africa s-a incercat versiunea asta, dar a fost o catastrofa.
              De aceea, continui sa cred ca pentru a produce intr-adevar schimbarile de care are nevoie sistemul educativ romanesc trebuie ca cei trei factori sa existe nu doar ca entitati distincte, ci in stransa legatura unul cu altul. Forta acestei legaturi va face ca reforma sa fie efectiva si durabila.

  11. Pentru ca ati aminit de Brancusi, Enescu si Eliade, ar trebui sa ne amintim ca pe 19 februarie, in anul 1876, s-a nascut Constantin Brancusi.
    As mai adauga ca nu prea vad legatura dintre cei trei si subiectul articolului.

    • Multumesc pentru informatia privitoare la Constantin Brâncusi.
      Cei trei fac parte dintr-o epoca in care migratia era elitista, subiectul articolului se refera mai mult la perioada actuala si mai ales la ceea ce se anunta in viitorul apropiat, cand avem si vom avea din ce in ce mai mult o migratie de masa.

  12. E oare un facut sau trecutul este tara nimanui? Oare viata tihnita si asezata din Elvetia sa va fi facut sa uitati de situatia invatamantului in anul 2000 sau nu ati intrevazut dincolo de realitatea? In primul rand, nu stiu daca cineva a bagat de seama ca invatamantul nostru preuniversitar este bine reprezentat de gospodine si mamicute ca in America anilor 1950-1960. Meseria de profesor este un auxiliar la vocatia femeii de a fi mama. Din start, gandind ca orice profesoara este in fond o mama iubitoare avem o problema de profesionalism la nivelul mentalitatii colective. Pe de alta parte, sistemul universitar de calibru, axat pe stiinte exacte, producea pentru industria comunista. Odata cu 1989, sistemul universitar a intrar in colaps pragmatic si a trebuit sa se inventeze „pe langa” nevoile societatii. Ce absolvent a scos liceul si universitate locale dupa anul 1990? La varf elite insignifiante statistic, in rest oameni normali pe care economia romaneasca nu ii putea nici cuprinde, nici salariza macar pe jumatate ca in Occident. Problema este: cine sunt elitele? Cea mai multi sunt elevii eminenti ai mamicilor de mai sus care au plecat in „afara” pentru a studia in vederea unei diplome care sa-i angajeze cu salariul bin in paradisul material occidental. Nici gand de Enescu, Eliade si altii. Elitele sunt de fapt oameni decenti si silitori, export de cetateni occidentali.

    • Voi discuta cu placere despre toate aceste lucruri cand voi mai scrie un articol despre invatamantul preuniversitar.

  13. Daca statul roman ar vrea, ar putea gasi solutii sa aduca ceva creiere inapoi in Romania, sau chiar sa aduca noi creiere.

    Sa luam exemplul Iranului. Shahul daduse burse generoase studentilor iranieni ca sa se duca sa studieze la universitati occidentale. Conditia era ca un numar de ani dupa absolvire omul sa lucreze in Iran. Si multi alegeau sa se intoarca, desi nivelul de trai in Iran nu era si nu este mai rasarit decat in Romania de azi.

    Alta solutie este a oferi conditii foarte bune de lucru pentru expatriati. Impozitul pe venit mic ar putea face convenabila venirea in Romania pentru multi expati lucrand pentru multinatinale. La ora asta, e singurul lucru care merge in Romania, insa putini expati gasesc lucru competitiv pentru ei in Romania care sa le dea un venit comparabil cu tarile lor de origine. Cunosc ceva cetateni americani care lucreaza din Romania pentru corporatii IT americane si la preturile si taxele din Romania, o duc bine.

    Ultima solutie pentru Romania este sa deschida portile imigratiei pentru personal calificat din afara Uniunii Europene.

  14. „Plecarea in sine nu este o drama daca e urmata de o performanta neobisnuita”, e foarte discutabila afirmatia,vaga deci irelevanta,dupa parerea mea,indiferent ca ne referim la sec.19 sau 21.
    Pentru cine „nu e o drama” si cine decide ca merita sau nu,ca performanta e destul de neobisnuita,si ca n-ar fi fost si mai si daca ramanea,etc.etc…?
    Vasta tema de interogatie!

    „A pleca inseamna sa mori un pic..” imi place mai mult,probabil pentru ca mi se pare ca ar face parte din bagajul emotional al oricarui emigrant,temporar sau definitiv,instruit sau nu…
    Nu este simplu pentru cei care pleaca,nu sunt mai fericiti nici cei care raman,atata timp cat e vorba de o alegere personala,cred ca orice situatie poate fi o oportunitate.
    Nu i-as impovara din start pe candidatii la emigrare cu o responsabilitate suplimentara,o datorie de rezultat exceptional fata de tara,ca sa fie ok,pentru ca altfel ar produce o drama nationala sau cel putin personala!Mi se pare un pic disproportional si de loc incurajator!
    Cred ca orice amalgam e de evitat!
    Nu pentru ca pleaca studenti valorosi si specialisti de exceptie,o duce Ro rau,ci ei aleg sa plece ca sa se realizeze profesional in alte tari,pentru ca in Ro n-au conditii,SIMPLU!
    Daca toti acestia ar ramane in Ro,nici ei n-ar fi multumiti si deci ar duce o viata mediocra,dar nici Ro n-ar fi intr-o alta situatie decat este,pentru ca practic,nu stie nimeni ce sa faca concret ca sa mearga treaba!

    • Silvia, pentru ca discutia este despre invatamant o sa ma limitez la un exemplu: daca toti romanii care ocupa pozitii universitare permanente in universitatile din lume s-ar intoarce acasa in univ romanesti, acestea ar deveni foarte atractive si pentru studenti si pentru alti universitari. Un lucru bun atrage un alt lucru bun. Valabil si pentru alte domenii, nu numai invatamantul superior. Iar pentru Romania ar fi mult mai bine. Dar asta nu se va intampla niciodata, nu la o scara la acre are nevoie tara pt a se vedea diferenta.

  15. Buna seara.
    Discutia a luat-o putin pe alaturi: se discuta mai mult despre ce ati realizati dv de cind ati plecat din tara, acum 13 ani. Eu cred ca e util, oricum sint tineri interesati sa afle cum sint studiile in alta tara si care sint posibilitatile dupa aceste studii. As avea doua remarci:
    1) spuneti ca „Cel care decide sa studieze in alta parte cauta tot mai putin astazi implinirea unui destin de exceptie: se stabileste acolo unde ii este mai bine, unde are un salariu mai bun si conditii de viata decente.”
    Nu e adevarat ca toti tinerii cauta un salariu mai bun si conditii de viata decente. Chiar daca nu ajung toti Eliade si Cioran, in stiintele naturii cel mai adesea ,sint tineri foarte, foarte buni, mai ales fostii olimpici internationali care ajung la 30 si ceva de ani profesori universitari in mari universitati. Nu e chiar destin exceptional, dar acestia nu cauta sigur doar salariu mai bun ci o recunoastere pe care nu o au in tara.
    2) ne-ati ametit de tot cu pozitia profesorala permanenta din universitatile elvetiene: ba nu exista, ba exista dar depinde de virsta si de domeniu, ba nu exista in specialitatea dv de cercetare! Cine mai intelege ceva, in afara de cei care au trecut prin sistemul de invatamant elvetian!

    • Cu privire la prima remarca, cred ca suntem de acord, am exprimat in mod diferit cam acelasi lucru. Fireste ca nu toti care devin profesori universitari in strainatate au un destin precum cel al lui Eliade. In general insa, in universitatile din sisteme educationale foarte competitive stacheta e situata foarte sus.
      In ceea ce priveste a doua observatie, va inteleg ca v-am ametit, dar, din pacate, nu pot fi mai explicita in cuprinsul unor asemenea comentarii. Elvetia e o tara federala unde competentele in materie de invatamant superior sunt impartite intre cantoane si Confederatie. In plus, aceasta impartire difera in functie de tipul de institutie: universitate cantonala, scoala politehnica sau inalta scoala specializata („haute école spécialisée”). Pe de alta parte autonomia institutionala si libertatea academica sunt sfinte. Cunosc foarte bine sistemul elvetian pentru ca face parte din obiectul meu de cercetare. Daca insa as fi facut doar o simpla teza aici, nu cred ca as fi inteles chiar asa de multe.

  16. Stimată doamnă Gorga,

    Varianta naționalistă cade de la început pentru că nu este folositoare pentru nimeni. Ceea ce ar fi interesant totuși, ar fi deschiderea acestor oportunități pentru foarte mulți tineri. Cu alte cuvinte, posibilitatea de a studia în străinătate s-o dea meritul și nu banii părinților.
    De reînvierea unei economii cu ajutorul tinerilor putem vorbi atunci când avem economie. Singurele încercări timide au fost făcute de dl.Nica cât timp a fost ministrul comunicațiilor, atunci când specialiștii IT au primit un bonus- că n-au plătit taxe. Evident că tradiționala mâncătorie a terminat rapid această inițiativă.
    Ministerul educației ar trebui să-și fixeze niște ținte de studiu, de exemplu 20 de universități din Europa. Ar trebui să aloce niște bani decenți pentru studenți- și cred că un minim de 1500 Euro/lună ar fi minim- fără taxele de universitate- și ar trebui să scoată aceste locuri la concurs pe bune, cu specialiști străini ca examinatori. Așa s-ar putea face o selecție cinstită. Atâta vreme cât România se va ascunde după colțuri, ca o rudă săracă venită la masa celor bogați, nu vom câștiga nimic. O astfel de politică, agresivă într-un anume fel, va permite cheltuirea eficientă a unor bani care s-au dus până acuma pe prostii (investiții absurde, etc.) și îi va asigura pe studdenți că e cineva care are grijă de ei.

    • Imi vine greu sa discut acum una sau alta din solutiile posibile. Fiecare ar trebui discutata in detaliu, tinand seama insa si de strategiile de dezvoltare ale Romaniei.
      Din pacate, nu suntem altceva decat ruda saraca, iar daca nu vrem sa actionam cu inteligenta macar in ceasul al 12-lea, chiar daca nu avem bani, va fi foarte greu.

    • @Andrei George: Initiativa cu pricina a transformat Romania intr-o tara de outsourcing in care a devenit aproape imposibil sa dezvolti un business in IT ca erai la concurenta cu firmele mari care fac outsourcing si care la angajare primesc de la stat un discount de 16%.

      Hai mai usor cu masurile statului care disturba o piata ca nu e normal.

      Daca vreti tineri sa ramana in Romania treaba e simpla, tre’ sa le oferi mai mult decat masini pe trotuar si caini vagabonzi.

      • Ginele , și ? Dacă n-ai înțeles până acuma ești într-o piață concurențială. Iar firme românești se dezvoltă suficient- a se vedea Siveco, Softwin și multe altele. Dacă nu poți, nu te bagi- asta e ideea principală a capitalismului.

  17. Stimata doamna Gorga,

    In matematica, fizica, chimie, si foarte probabil in toate celelate domenii, posturile permanente sunt doar cele de profesor plin. Acesti profesori sunt lideri de grup, si fiecare coordoneaza o mica armata de post-doctoranzi, asistenti si studenti la doctorat. A ajunge profesor plin intr-o universitate ca ETH de exemplu este un lucru extraordinar de prestigios, si va asigur ca selectia este extrem de dura. Nu exista nici pe departe un sistem gen tenura, iar nativii elvetieni nu sunt deloc preferati daca un strain are un dosar mai bun. Dat fiind numarul relativ redus de posturi libere de profesor, e mult mai greu sa ai o astfel de pozitie decat in Germania, tarile scandinave, sau Franta.

    • Aveti perfecta dreptate. Este prestigios sa ajungi sa obtii un asemenea post si salariul este pe masura, cel putin comparativ cu Germania si Franta. In principiu, in nici un domeniu stiintific candidatii elvetieni sau care si-au facut studiile in Elvetia nu sunt preferati. Conteaza calitatea dosarului si publicatiile.

  18. Sint putin surprins de usurinta cu care vorbiti despre ” evaluari superficiale” pentru profesorii elvetieni. Cunosc cativa dintre ei, la ETH si EPFL si nu as zice ca sunt evaluati superficial. Ba chiar evaluarea e foarte serioasa. Precizez ca este vorba de oameni care sint in post in Elvetia de mul timp.
    Inteleg ca ati terminat doctoratul doar de cativa ani, deci este exclus sa fi participat la evaluari stiintifice ale cadrelor universitare. De unde ati tras aceasta concluzie si ce ar trebui sa inteleaga cititorul care nu este familiarizat cu tot ceea ce tine de o cariera universitara?

    • Depinde ce intelegem prin evaluare si depinde de universitate. Cred ca am spus „in general”. Nu e vorba despre evaluarile facute de studenti, ci de reconfirmarile intr-o anumita pozitie didactica. Am studiat aceasta problema si in timpul doctoratului si dupa. Pana acum, nu am auzit de nici un profesor din Elvetia care sa nu fi fost reconfirmat. E drept ca majoritatea covarsitoare a acestora sunt foarte buni (caci sunt selectati dupa principii competitive de la inceput), dar, ca peste tot, exista si exceptii.
      Formuland insa de aceasta maniera principiul evaluarii, am vrut sa subliniez pe de o parte ca, de regula (din nou, mai sunt universitati in Elvetia unde aceasta regula nu functioneaza inca) nu exista pozitii profesorale stabile in Elvetia (stabile – in sensul in care se intelege lucrul acesta in Romania, deci „pe viata”, o data ce ai intrat, nu te mai deranjeaza nimeni). Pe de alta parte insa, evaluarile (sau reconfirmarile pentru o anumita pozitie didactica) nu-i tulbura prea mult pe cei deja in functie, desi, la nivel individual, acestea pot fi resimtite diferit de la om la om. Si asta pentru ca masura unui invatamant superior performant nu sta in aceste evaluari, ci intr-un complex de factori despre care inca nu am vorbit pentru ca nu pot fi rezumati in cateva randuri de comentariu.

  19. „””Adriana Gorga spune:
    20/02/2013 la 11:28

    Depinde ce intelegem prin evaluare si depinde de universitate. Cred ca am spus “in general”. Nu e vorba despre evaluarile facute de studenti, ci de reconfirmarile intr-o anumita pozitie didactica. „””

    Imi pare rau daca nu am fost foarte clar: se discuta despre obtinerea unei pozitii profesorale permanente in Elvetia si mi s-a parut evident ca este vorba de evaluarea stiintifica. Este subinteles, si, ca (relativ) veteran in domeniu ( 15 ani ” permanenti” intr-o universitate europeana) am crezut ca toata lumea vorbeste despre acest lucru.Imi pare rau, cateodata uit ca anumite lucruri evidente pentru unii nu sunt evidente pentru altii. E doar o problema de obisnuita, nu intelegeti gresit.
    Si o precizare: situatia Romaniei in care intri in facultate ” pe viata” este speciala. Se mai intampla in Rusia si in Bulgaria, cred ca si ungurii au schimbat sistemul. Noi discutam de pozitii permanente in Elvetia, eventual in alte universitati europene unde e o adevarata competitie si unde doctoratul e doar un prim pas in cariera, nicidecum o certitudine ca devii cadru universitar. Iar peste tot, evaluarile sunt cu precadere stiintifice si ceea ce prevalaeaza este calitatea candidatului. Din fericire sunt concursuri deschise tuturor si fiecare poate sa-si demonstreze valoarea intr-o adevarata competitie. Iar posibilitati sunt destule pentru candidatii valorosi.
    De aceea am fost surpins de afirmatia dv pe care am gasit-o superficiala:sunt lucruri foarte bine cunoscute in mediul academic, nu trebuie explicate de fiecare data de 10 ori.

    • Nu stiu sistemul academic european in care va aflati. Ce pot sa va spun este ca in Elvetia, libertatea academica si autonomia institutionala sunt respectate cu strictete, dupa cum spun unii cercetatori, chiar mai mult decat se intampla in alte tari occidentale. De aceea evaluarile, indiferent care-ar fi acestea, au un anume specific. In plus, diversitatea institutionala face extrem de dificil de vorbit in general despre ce e in Elvetia din acest punct de vedere. Trebuie adaugat si ca lucrul acesta e posibil si pentru ca profesorii din sistem sunt alesi dupa criterii de performanta.

      Tot ceea ce spuneti despre situatia din Romania este perfect adevarat. Am scris in cartea mea despre modelul de cariera academica in Romania, asa cum mi-a fost descris de catre unii dintre cei pe care i-am intervievat: e modelul „stridiei” sau al „incestului”: intri intr-o facultate ca student si iesi de acolo la batranete ca profesor.

      Asa ceva nu exista in Elvetia. Nu vreau insa nici sa idealizez ceea ce e in Elvetia, caci peste tot sunt oameni care functioneaza in institutii, ce sunt mai bune sau mai putin bune.

  20. Buna ziua doamna Gorga,
    Inteleg ca va ocupati cu politici ale invatamantului. Ar fi bine sa tratati si tema aceasta abordata in ultima dv postare ( cea pe care o vad eu acum) despre „accelerarea fara precedent a carierei academice”. Poate aflam lucruri noi si poate sint tari unde se intampla acest lucru mai mult decit in altele. Eu nu vad acest lucru si voi incerca sa exemplific. mi-am terminat doctoratul acum 13 ani intr-o universitate de top 50. Inceput in octombrie, ca asa era atunci debutul anului universitar, depus teza aproape 3 ani mai tirziu, in iunie. Doi ani de postdoc si pe urma un post permanent in universitate. Fratele meu terminase doctoratul cu 3 ani inaintea mea, intr-o universitate vecina, in 2 ani si jumatate. Un an de post doc si la fel, concursul trecut cu succes. Acum un student are acelasi parcurs: 3 ani de doctorat, atit cit e si o bursa europeana de doctorat. pentru cei care nu au bursa e mai dificil si depasesc cei 3 ani dar in general, acestia nu sint cei mai buni si rareori tintesc o cariera universitara.
    Deci personal nu vad nici o accelerare a carierei academice. In general urmeaza un post doc de unul sau mai multi ani ,timp in care se cauta o pozitie permanenta. Nici nu poate fi vorba de o accelerare a acestui procesus, pentru ca asta ar insemna ca exista mult mai multe posibilitati de a-ti gasi o pozitie academica permanenta, ceea ce nu e adevarat. Ba dimpotriva, si ar trebui sa stiti, exista o tendinta europeana de a da cat mai multe pozitii temporare, cu contracte cu durata determinata, ceea ce lungeste cariera in loc sa o scurteze.

    V-as ruga, puteti sa spuneti cum ati ajuns la aceasta concluzie a „accelerarii carierei academice” cind tot ce am citit recent pe aceasta tema spune exact contrariul si in jurul meu se intampla la fel?
    Multumesc pentru aceasta lectura din pauza de masa.

    • Multumesc de mesaj. Voi incerca sa va raspund candva printr-un articol in care sa sintetizez transformarile recente in materie de cariera academica in Elvetia. Nu voi putea face lucrul acesta prea curând insa, caci am subiecte ramase in urma pe care mi-am propus sa le dezvolt in cateva articole. Nu voi uita insa acest subiect.

  21. Nu stiu altii cum sunt, dar din ce am observat (deci pur anecdotic), majoritatea celor care se hotarasc sa studieze in alte parti, dupa ce au experimentat pe pielea lor ce inseamna academicul in Romania, pleaca din cauza exasperarii. Nu pentru ca ar cauta cine stie ce salarii, bunastare si glorie, ci pentru ca sunt absoluti exasperati de mediocritate, ipocrizie si minciuna. Practic, la noi se practica eliminarea „pozitiva”: cu cat esti mai bun cu atat esti dat la o parte, pus la colt si aruncat in derizoriu, nebagat in seama si ignorat. Un articol si un comentariu anterior explica aici de ce sistemul educational reactionaza asa, protejandu-se fata de orice element de innoire si modernizare. Cu toate astea, nu e de ajuns. Fiecare stie exact cum functioneaza lucrurile.

    Si cea mai importanta lectie, pe langa aceea ca „nimeni nu are nevoie de tine”, care e mai mult subliminala, este ca oricum, nu ai nici o sansa. Daca nu te scalzi in baltoaca comuna de mediocritate si ipocrizie, nu vei fi niciodata avansat, propus pentru vreo functie serioasa, sustinut de colegi, apreciat de superiori, etc.

    Unii mai bravi incearca sa se convinga ca de fapt nu e „dracu asa negru.” Din pacate, marea majoritate a absolventilor cat de cat de calitate, si ca oameni si ca studenti, sunt absolut convinsi ca e mai negru decat li se arata si nu mai spera sa aiba sansa la o cariera acasa. (Aici nu includem absolventii de teologie didactica, care probabil daca n-ar fi existat facultatea fantoma, n-ar fi facut niciodata vreo facultate. Cat de mult le ajuta elevilor interactiunea cu ei, se vede intr-un articol alaturat).

    Asa ca isi iau inima in dinti, dictionarele in buzunar si se lupta cu morile de vant in tari straine, unde competitia e acerba si unde de obicei nu vorbesc fluent de la bun capat limba tarii, unde vor trebui sa alerge mereu „the extra mile” ca sa fie luati in considerare drept competitori seriosi… Evident ca multi ar fi preferat sa sara peste cativa ani de efort asiduu si ar fi mers linistiti inapoi, dupa un an sau doi de schimb de experienta, daca ar sti ca exista vreo cale in afara celei pline de noroi ideologic si moral. Dar cum nu este, se agata cu dintii de diverse joburi si jobulete, fac proiecte si in final, chiar reusesc nu doar sa se adapteze dar sa si contribuie substantial la dezvoltarea tarii in care locuiesc si unde nu trebuie sa faca compromisuri majore pentru a fi acceptati si luati in seama.

    So…da…cum era chestia cu „creierele”?

  22. Am urmarit cu placere discutia de ieri, se vedea ca multi dintre intervenanti sint oameni din sistem, care aduc precizari serioase si un plus discutiei. am continuat sa o urmaresc si a zi cu acelasi interes ,dar acum bucuria participarii la ea s-a stins.
    Ieri am si ris incetisor, cu prietenie la greseala cu ” dedesupturile meseriei”.,a zi ma cutremur de sila la ce gest faceti. Gest oribil fata de o greseala minora pe care nimeni nu a luat-o decit ce era: graba, neatentie. dar gestul de azi, de a ironiza un comentator nevinovat ma face sa-mi spun ca aveti un ego mare si prost. Si ca gesturile astea minore dar importante ca sens va vor pierde.
    Cu multa mila si la fel de multa sila, un fost lector.

  23. Draga Adriana,

    Du-te la tara, in Moldova, intr-un sat sarac si preda acolo ceva, la copii saraci, timp de 3 ani. Asa vei invata ce este invatamantul.

    Nu ai habar de nimic. Scrii numai prostii. Nu te pricepi nici didactic, nici stiintific la educatie.

    Stai acolo in Elvetia si nu mai consuma curent degeaba la calculator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro