vineri, martie 29, 2024

Cine ești tu ca să-mi spui mie ce să fac? Despre politicieni și experți

Motto: Master of puppets I’m pulling your strings

Twisting your mind and smashing your dreams

Blinded by me, you can’t see a thing

Just call my name, ‘cause I’ll hear you scream

Metallica, Master of Puppets

În filmul Enemy at the Gates (2001), Jude Law și Joseph Fiennes joacă rolurile a doi tineri înrolați în Armata Roșie în timpul Bătăliei de la Stalingrad. Primul este un lunetist de excepție, al doilea un politician cu o bună cunoaștere a psihologiei mulțimilor (și o slabă înțelegere a naturii umane). Dincolo de romanțarea hollywoodiană a poveștii lui Vasilii Zaițev, filmul prezintă o interesantă paralelă între ceea ce trebuie făcut și modul în care acțiunea corectă trebuie „împachetată” pentru public. Astfel, dincolo de analizele obiective ale strategilor care indicau faptul că rezistența pe aliniamentul fluviului Volga era esențial pentru a opri ofensiva germană care amenința să ocupe câmpurile petrolifere din Caucaz, Nichita Hrușciov (magistral jucat de Bob Hoskins) expune problema într-o altă lumină: „The city bears the name of the Boss. It’s more than a city, it’s a symbol.” (Ironia istoriei face ca același Hrușciov, ajuns Secretar General după moartea lui Stalin să fie cel care a decis schimbarea numelui orașului în Volgograd – nume care se păstrează și astăzi.)

De ce am amintit acest film (nu foarte bun)? Pentru că în el avem un specialist (vă amintiți de Sylvester Stallone în Specialistul (1994), un alt lunetist) și un politician. Acest duet pare să fie soluția pe care democrația o oferă pentru organizarea societății. Acum câțiva ani, în timpul unei guvernări „tehnocrate” (adică atunci când specialiștii se presupunea că iau deciziile), am citit un eseu de-al lui Bertrand Russell intitulat Nevoia de scepticism politic și publicat în 1928 (tradus în românește în Bertrand Russell, Eseuri sceptice, editura Humanitas, București, 2015, p. 136-153). Teza acestui eseu poate fi rezumată cu un citat din debutul lui: „În prezent există două feluri foarte diferite de specialiști în chestiuni politice. Pe de o parte există politicienii practici din toate partidele; iar pe de alta există experții – în principal funcționari publici, dar și economiști, finanțiști, medici calificați etc. Fiecare dintre cele două categorii posedă o iscusință de un fel special. Iscusința politicianului constă în a ghici cum pot fi făcuți oamenii să creadă că un lucru sau altul le este avantajos, iar iscusința expertului este de a calcula ce este realmente avantajos, cu condiția ca oamenii să fie făcuți să creadă așa.”

Altfel spus, politicienii își bazează autoritatea pe legitimitatea dată de alegeri (sprijinul popular), dar același proces îi face să fie partinici și să nu mai asculte opinia celor care nu i-au votat. Expertul, pe de altă parte, este (în principiu) apolitic și el se preocupă mai degrabă de adevărul științific, indiferent cât de „vandabil” este acesta. În continuare, Russell explică defectele fiecărei categorii pentru a concluziona că o posibilă soluție ar fi aceea de a lăsa experților dreptul de a propune măsuri împreună cu justificarea acestora, iar apoi politicienii să fie puși să „vândă” acele măsuri populației pentru a vedea care dintre ele trec testul popular. (Vedem astăzi cum anumite informații ale unor experți sunt „scăpate pe surse” în presă pentru a vedea reacția publicului și apoi soluțiile sunt adaptate de politicieni pentru a elimina acele aspecte care au determinat o respingere generală din partea populației.)

Pentru a înțelege de ce m-am gândit acum la acest eseu este pentru că, la un moment dat, Russell face următoarea exemplificare: „Medicii, dacă ar deține puterea, ar putea inventa mijloace de eradicare a bolilor infecțioase, cu condiția ca legile lor să fie respectate; dacă însă aceste legi devansează cu mult opinia publică, ele vor fi ocolite”. Vi se pare cunoscută situația? În ultimele zile am văzut cum a funcționat acest mecanism. La începutul crizei, politicienii au încercat să cosmetizeze situația explicând că măsurile de distanțare socială sunt simple recomandări, moment la care expertul a intervenit spunând că trebuie să le tratăm ca pe obligații. Recent, atunci când un (alt) expert a susținut că măsurile de izolare trebuie înăsprite pentru a avea siguranța că virusul este ținut sub control, politicienii au preferat să-l destituie în fața protestului popular. Cu ceva timp înainte, un alt (pretins) expert (aflat într-o funcție politică) făcuse o altă afirmație hazardată care l-a costat funcția… Și peste Ocean vedem o relație tensionată între politicieni (Donald Trump) și experți (Anthony Fauci).

Cine face regulile?

De când am început să scriu de spre reguli, poate cele mai frecvente (și fervente) întrebări pe care le-am primit au fost legate de abilitatea unei persoane sau instituții de a edicta reguli pe care alții să le respecte. Oare cine poate susține că poate să creeze un text normativ care apoi să aibă valoare obligatorie pentru o întreagă colectivitate? De aici o serie de reproșuri legate de calitatea legii în zilele noastre. De-a lungul timpului, problema acestui tip de autoritate a fost ocultată. Astfel, în preistorie, regulile veneau de la vraci (prin revelație) sau de la bătrânii tribului (din experiență). Acest tipar pare să fi supraviețuit peste milenii, modelul regăsindu-se în Evul Mediu când revelația era asociată dreptului divin, iar experiența deriva din dreptul roman (privit ca proces istoric de decantare a unor principii universal valabile, dar și de inventar de soluții practice pentru probleme curente).

Astăzi ambele componente trec printr-un con de umbră. Religia nu mai pare capabilă să justifice regulile pe care le susține cu argumente convingătoare. (Dezbaterile din jurul referendumului pentru familie au demonstrat o lipsă de argumente cel puțin la fel de mare pe cât au fost pasiunile implicate.) Principiile date de experiență pierd și ele teren pentru că, pe de o parte, (post)modernismul pare a îmbrățișa relativismul, iar pe de altă parte pentru că sunt tot mai puțini cei care au timp sau aplecare pentru a vedea cum au rezolvat generațiile anterioare o anumită problemă. Așa că regulile au ajuns să fie făcute ad-hoc, în funcție de necesitățile (sau interesele) momentului. Și nu spun că este greșit să rescriem regulile pentru noile realități ale epocii moderne, dar cred că modernitatea este mai redusă decât ne place uneori să credem. Dacă îl citim pe Aristotel, vom vedea că mare parte din soluțiile sale sunt perfect aplicabile astăzi, la peste 2000 de ani diferență. Sau vedem cum afirmațiile lui Bertand Russell de acum aproape 100 de ani sunt încă valabile.

Dar haideți să plecăm de la premisa că este nevoie de reguli noi. Cine le va face? Păi putem merge pe linia afirmată de un politician acum câțiva ani, când a răstălmăcit sloganul lui Obama (yes, we can!) sub forma „pentru că putem”. Putem deci să-i lăsăm pe politicieni să facă reguli după cum consideră ei că este bine. Dar s-ar putea să observăm că orizontul unora dintre ei este limitat la ziua de mâine (oricum, nu prea se are în vedere un interval mai mare decât ciclul electoral, ceea ce face ca în ultimul an al unui asemenea ciclu să ne trezim cu o serie de reguli ciudate) și la sfera personală de experiență. Adică, în mod trivial, regulile sunt făcute „pentru ei”. Sau putem să ne trezim cu reguli pe care nici măcar cei care le-au făcut nu le înțeleg, pentru că sunt pur și simplu prost scrise. La extrema cealaltă, putem să-i lăsăm pe experți să facă regulile, dar atunci s-ar putea să ne trezim în situația în care cel mai bine este să nu ieșim deloc din casă, să mâncăm rațional și să facem în fiecare zi sport.

Soluția lui Russell mi se pare o variantă mult mai bună, pentru că ea presupune o conlucrare care poate aplica mecanismul checks and balances la nivelul redactării normei. Astfel, nici politicienii nu pot adopta legi iraționale, dar nici experții nu pot să ne ignore umanitatea. Într-o prelegere susținută în 1957 la BBC (Political Judgment), Isaiah Berlin dezvoltă oarecum ideea lui Russell și oferă exemple din istorie în care pretenția de a trata politica (și societatea umană) ca pe un experiment științific a condus la rezultate dezastruoase. Altfel spus, soluțiile „științifice” trebuie filtrate prin sita bunului simț, a rațiunii practice. În definitiv, toate utopiile au sfârșit prost, de la Platon până la comunism.

Totuși, nimeni nu poate să se bazeze pe intuiție și noroc la infinit. „Ne dăm noi seama pe parcurs” nu este o strategie pe termen lung. (Oare de aceea România nu are nici astăzi o strategie guvernamentală decât „pe hârtie”?) Să ne amintim că în 1996, politicienii au simțit nevoia să se laude că vor aduce „15.000 de specialiști”. Nu contează aici demagogia implicată și care i-a făcut să piardă apoi spectaculos în 2000, ci faptul că simțul politic le-a spus că asta doresc oamenii, iar oamenii i-au votat (și) pentru asta.

Câteva sugestii

Vestea bună este că avem absolut toată infrastructura instituțională pentru a pune în operă ideea lui Russell. Orice politician are prin lege un aparat tehnic menit să fie format din experți care să îl ajute la sarcinile sale. Între acești specialiști se pot număra și persoane care se pricep la anumite domenii specializate, iar nu numai specialiști în relații publice. Apoi, fiecare instituție populată de politicieni are un aparat administrativ unde se găsesc specialiști. Proiectele de legi nu sunt scrise de miniștri, ci de un expert angajat al ministerului respectiv. Există astăzi o foarte mare deschidere către valorificarea opiniilor specialiștilor. De exemplu, la deschiderea anului universitar 2019-2020, ministrul justiției își exprima intenția de a implica mediul academic în activitatea de legiferare de la nivelul Ministerului Justiției. Înalta Curte de Casație și Justiție solicită în mod curent opinia specialiștilor în cadrul unui proces similar celui normativ, atunci când analizează chestiuni generale și își propune să ofere o interpretare unitară a unor dispoziții legale.

În plus față de epoca în care scria Russell, astăzi există o pleiadă de organizații care pretind a populariza opiniile specialiștilor. Este vorba, pe de o parte, de acele organizații neguvernamentale care își propun să ofere soluții pentru politici publice, dar și de entitățile orientate spre profit care își dau seama că sustenabilitatea activității lor depinde de existența unei organizări corecte a societății. Politicile de corporate social responsibility sunt astăzi extrem de numeroase. În plus, analizele științifice sunt ușor disponibile prin diseminarea realizată de publicațiile generaliste. Astăzi este mult mai dificil să fie „ascunsă” o informație vitală, așa cum s-a întâmplat în Uniunea Sovietică a anilor ’80 cu studiul care putea avertiza asupra pericolului pe care o repornire la cald a reactorului nuclear de la Cernobîl îl poate produce.

Așadar, resursele există, ele trebuie doar organizate și mobilizate, dar, în special, ele trebuie utilizate. Și pentru a fi utilizate, este nevoie de doi factori: încredere și competență. În ceea ce privește încrederea, atât experții, cât și politicienii trebuie să învețe să aibă încredere unii în ceilalți. Câtă vreme ei urmăresc obiective legitime, lipsa de încredere este contraproductivă. În ceea ce privește competența, politicienii ar trebui să învețe să dezvolte o interfață cu experții prin intermediului aparatului lor de lucru. Membrii (non-politici ai) staff-ului politicianului trebuie să aibă capacitatea de a interacționa cu experții și de a putea să discearnă care persoane dețin cunoștințe relevante în anumite domenii. De cealaltă parte, experții trebuie să iasă din „laborator” și să-și expună ideile în cadrul unor forumuri publice pentru a le face cunoscute „în piață”. (În anii trecuți fuseseră realizate studii epidemiologice care explicau măsurile care ar trebui luate în caz de pandemie, dar ele au fost ignorate, rămânând cantonate în cercul specialiștilor. Când criza a lovit, ele au fost „dezgropate”.) Vedem astfel de mișcări în ultima perioadă în tot felul de domenii. Să nu uităm că cel mai amplu proiect legislativ al ultimelor decenii (cele patru Coduri) a fost realizat prin implicarea directă a specialiștilor și apoi discutarea soluțiilor propuse în comisii specializate ale Parlamentului. (Faptul că ulterior o serie de soluții au fost puse sub semnul întrebării a fost determinat de lipsa de pregătire administrativă a sistemului pentru a permite soluții novatoare. Astăzi vedem cum soluțiile care au fost declarate neconstituționale acum câțiva ani ar fi fost extrem de utile într-o vreme în care justiția ar trebui să fie mai flexibilă, iar birocrația redusă.)

Dacă ar fi să rezum, într-o democrație constituțională procesul legislativ nu ar trebui să fie apanajul politicienilor sau al experților. Așa cum se întâmplă și în filmul evocat la început, lucrurile merg bine doar atunci când politicianul și expertul lucrează împreună. Sau, așa cum încearcă să ne convingă Jürgen Habermas, este nevoie de un continuu dialog (instituțional) pentru identificarea soluției corecte. Dar, pentru ca acest tandem să funcționeze, este nevoie de politici publice și de strategii care să fixeze obiective și să fie autonome de doctrine politice (sau științifice).

Notă: Materialul a fost publicat în revista online a Facultății de Drept, Universitatea din București, AUBD – Forum Juridic (https://drept.unibuc.ro/Forum-juridic.htm)

Distribuie acest articol

54 COMENTARII

  1. Yes we can a fost doar o vrajeala precum wir schaffen das, sau america first.
    Au mai fost ich bin ein berliner.
    In epoca de azi, atit expertii si in primul rind ei, ar trebui sa educe populatia. O conditie esentiala e ca populatia sa aiba incredere in ei.
    Din pacate aceasta incredere e destul de ravasita, si deci nici masurile politice luate pe aceasta baza.
    Scenariile mele de viitor:
    1 o explozie apocaliptica a pandemiei, cu consecintele respective, printre care si legarea la gura a expertilor in drept, democratie etc.
    2. O dezvoltare modica a acestei pandemii cu posibilitatea unei societati cit de cit echilibrate.

    • Expertii, din pacate s-au compromis precum politicienii. Si nu e vina lor personala/individuala ci a institutiilor politizate din care fac parte. Daca luam exemplus IPCC, ei se pretind experti, ceea ce nu sunt. Sunt politruci cu agende ideologice si se servesc cum se potriveste mai bine de stiinta. Ei pretind sprijinul la 97% din comunitatea stiintifica, total fals. Nu exista aceast cifra. Nimeni nu a facut un survey generalizat pe ce sustine comunitatea stiintifica (relevanta). Au fost niste sondaje cu 3000 de participanti, printre care si doctori in filologie si filosofie care ar fi dat un astfel de rezultat. Apoi, institutiile gen NASA, Societatea Academica, etc care nu si-a intrebat membrii in detaliu despre ce sustin sau nu dar s-au alaturat cauzei.
      Expertii, precum preotii bisericii ortodoxe s-au compromis in ochii populatiei tocmai pentru ca nu s-au razvratit niciodata cand teofan era de-a gatea lui Dragnea sau Ponta si nici cand Pimen turna la securitate. Asta e si cu „iexpertii”. De ce ar avea cineva incredere in ei, cand de fapt nu ei vorbesc ci purtatorul de cuvant (ne-expert, sau doar expert in comunicare) al Institutiei?

  2. Nu cred că este cazul să ne amăgim cu ideea că regulile sunt făcute de politicieni sau de experți care colaborează cu politicienii.Dupa umila mea părere cei care ne dictează ce și cum sa facem sunt marii oligarhi ai lumii și multinaționale lor. Politicienii și experții sunt doar niste argați,mai mult sau mai puțin iscusiți,care ne împachetează frumos regulile stabilite de bogătași.

  3. Asa cum stim atit de bine cu totii , societatea democratica in care ne place sa spunem ca traim aceste unice momente, are un principiu ce sta la baza dezvoltarii ei si anume -separarea puterilor in stat – . O societate, ce respecta aceasta cutuma, se dezvolta de la sine , nu are nevoie de interventia statului decit la nivel administrativ ,la nivel de reglementare legislativa . Controlul fiecarei puteri in stat asupra altei puteri din stat si viceversa ,regleaza intreaga societate . Periodic este insa nevoie de o -trezire la realitate- este nevoie ca totul sa fie adaptat situatiilor temporale nou aparute si asta nu se poate face numai de catre STAT . Cetateanul trebuie implicat in luarea acestor noi decizii (de aici si nevoia de crize , unele poate intimplatoare cum pare cea de fata sau altele poate voit provocate de factori decidenti de putere ) . In fapt lucrurile functioneaza un pic altfel decit cum ne arata textul . Totul in aceasta lume este intimplator sau are partea lui de intimplare . Politicul , de orisice fel,este obligat sa foloseasca aceasta intimplare sau este obligat ca sa folosesca o dorinta majoritara, in scop propriu si de tara . Cele doua notiuni tara – optiune personala trebuie sa fie egal masurabile in actiunea politica (cel putin asa ar trebui ).Nu impunerea prin decizie unica sau forta bruta unei idei politice este de acceptat (asa cum vedem in tarile non democrate )ci mai degraba dorinta cetateneasca trebuie sa formateze idei politice noi , ce pot fi transpuse apoi in realitate . Desigur ,de multe ori politicul confisca aceste dorinte populare si le prezinta ca parte a propriei intelegeri .Asadar ,marele talent este nu acela -de a da cu barda – ci acela de a prelua ceva deja existent in inima unei majoritati cetatenesti si de a da acestor idei o forma acceptabila de toata lumea . Politicul romanesc sufera de aceasta noncalitate numita -impunerea propriei vointe politice indiferent de costuri -. Subtilitatea actiunilor politicianiste lipseste in mare parte politicului romanesc . Eu fac ce vreau fiindaca sunt la putere si aceasta formula se adinceste pe masura trecerii timpului . Este insa tot asa de adevarat ca -Politica este o vesnica rasbunare – asa cum ne spune o veche zicere coreeana . Viitorul ne aduce in fata o multime de provocari ,o schimbare de atitudini in societate si ne face partasii unei lumi nemaivazute pina acum . O lume unde fiecare atitudine ,de grup sau personala ,este la vedere , nu te mai poti ascunde niciunde oricit ai dori asta . O lume in care totul este la vedere si totul se doreste a se face spre binele cetateanului . Incet ,dar sigur, natiunile nu vor mai accepta dictatul , ca forma de conducere statala , sau macar asa sper sa se intimple .

    • Deși la nivel personal sunt perfect de acord cu Dvs., realitatea îmi ridică unele semne de întrebare.
      De exemplu, ideea separării puterilor în stat a fost tocmai dorința de a nu mai exista o putere concentrată care are tendința să devină dictatorială. Dar atunci când Curtea Constituțională ne spune că palamentul este autoritatea legiuitoare supremă în stat (în sensul în care nu poate fi cenzurată de nicio altă autoritate) sau că puterile trebuie să conlucreze, nu să se cenzureze reciproc, atunci teoria de la început pare să nu mai fie valabilă. De exemplu, atunci când avem un Parlament majoritar monocolor care impune un Guvern de aceeași culoare, iar eventuala opoziție a celuilalt pol executiv (Președintele) este redusă la o simplă acceptare formală a deciziilor Guvernului, la care mai putem adăuga un rol sporit al politicului în numirile la nivelul puterii judecătorești (nu mă refer la procurori, ci la modul în care politicul manipulează alegerile din CSM, de exemplu), atunci este greu să mai discutăm în mod real de o separație a puterilor.
      În ceea ce privește libertatea individuală, ea este pusă pe primul plan de chiar primul articol din Constituție. Dar ce vedem în realitate: mentalitatea a rămas cea de dinainte de 1989: statul asistențial (unii ar spune paternalist) este ceea ce dorește marea majoritate a cetățenilor (după cum arată rezultatul alegerilor și mesajele electorale)…

      • Ceea ce spuneti este adevarat , din nefericire , toate aceste ,sa le numim drapaje, se intimpla dupa cum vedem in sistemul nostru JURIDIC. Constitutia ROMANIEI , este facuta(TOATA LUMEA STIE DE CINE ) in asa fel incit sa poata fi regindita ,reasezata , sau reconfigurata functie de interse politice de moment , nu numai dupa dorinta politicului ce este majoritar intr-un moment dat in tara , ci si a unor influente din exterior . A trebuit sa intervina o entitatate juridica Europeana (ce are ultimul cuvint in materie )numita – CEDO- pentru a ne reaseza pe drumul corect , ce fusese parasit prin folosirea a unor proceduri aparent legale . Din acest unic motiv si poate si din altele , ce tin de nevoia de libertate totala , multi dintre noi am dorit sa parasim (nu tara ) ci acest stat. Unii au putut sa o faca, altii nu . Mentalitatile nu se pot schimba peste noapte , mai trebuie sa treaca – multa apa pe Dimbovita – ca Romania sa isi intelega rolul ei in lume .Oricum ,- mingea nu se mai gaseste in terenul nostru- decizia deja este in alta parte .Pandemia modifica la nivel – MACRO- intreaga planeta . Noi , doar trebuie sa urmam binele si sa ne adaptam rapid lumii noi ce vine ca un tavalug peste intreaga omenire . Mijloacele pentru a face asta ne vor fi puse la dispozitie de altii, cu costurile si politice aferente .

      • In teorie separarea puterilor este perfecta , dar ce ne facem cu clanurile si cartelurile politruco-tilharesti transpartinice care , de ochii lumii mimeaza democratia , ca doar majoritatea celor apatinatori policii au un mare tel : jaful .

  4. Autorul crede ca se poate dar vedem limpede ca nu inca si pare ca nici in viitorul prea apropiat pentru ca avem o singura nesansa – politicianul.

    Politicianul tine cutitul si el taie painea – nu specialistul.

    Cum politicianul se vede nemuritor si chiar daca isi da seama de limitele sale va face tot, dar tot, ce ii sta in putinta sa devina nemuritor astfel incat interesele sale sa fie peste cele colective. Ei, aici este problema, Cum sa faci ca interesul colectiv sa conlucreze cu interesul personal dar sa nu exceada celui colectiv?

    „Există astăzi o foarte mare deschidere către valorificarea opiniilor specialiștilor.”
    Este una legata de momentul actual, punctual si nu una de durata.
    De indata ce se vede cu sacii in caruta politicianul incepe sa arunce peste punte specialistii – ei devin inamicii declarati si fie sunt dati disparuti, fie sunt ucisi, fie „se arunca de la etaj” – de la caz la caz, de la stat la stat. Pot sa fie si ignorati sau lasati in umbra.

    Am vazut prostii mari scoase pe gura in aceasta perioada.
    Politicienii ne invatau sa nu purtam masti, apoi cum ca este obligatoriu sa punem masca pe fata. Politicienii spun sa pastram distanta intr-o aeronava dar se pierde din vedere ca aerul este in mare parte recirculat in interiorul ei si ca a purta masca si a sta unul langa altul este OK.

    Sunt lucruri simple care tin de logica, de intelegerea fenomenelor simple si atat.

    Din lucruri simple se ajunge la decizii eronate ale CCR-ului si unele au putut sa fie intoarse dar raman prea multe altele dincolo de orice noima.

    Carevasazica problema noastra sta in bratele politicienilor – mai corect in capetele politicienilor – alesi si nealesi care decid cam cum vor muschii lor si este in continuare nevoie de legi pentru a le limita abuzurile si de specialisti care sa nu aiba frica de politicieni. Cred ca pana la urma un specialist poate sa il faca bucati pe oricare politician numai acesta din urma umbla si gasca si asta face sa copleseasca specialistii.

    Un prost (politician) arunca o piatra si zece intelepti (specialisti) se chinuie sa o scoata.

    Este deci nevoie de un alt tip de conducere a societatii.

    Sunt multe probleme marunte, zilnice, dar de mare uzura, care evident ca nu exclud marile politici publice.

    Daca vrei sa reusesti sa transformi o societate in timp scurt trebuie sa pornesti de sus – cu politici publice – dar si de la baza prin cresterea unui numar mare de specialisti curajosi implicati in maruntisurile zilnice.

  5. Apropo de: „În prezent există două feluri foarte diferite de specialiști în chestiuni politice. Pe de o parte există politicienii practici din toate partidele; iar pe de alta există experții – în principal funcționari publici, dar și economiști, finanțiști, medici calificați etc. Fiecare dintre cele două categorii posedă o iscusință de un fel special. Iscusința politicianului constă în a ghici cum pot fi făcuți oamenii să creadă că un lucru sau altul le este avantajos, iar iscusința expertului este de a calcula ce este realmente avantajos, cu condiția ca oamenii să fie făcuți să creadă așa.”

    Superb citatul. Problema apare atunci când politicienii judecă doar ceea ce poate fi avantajos pentru ei. In loc să ne convinga ce este avantajos pentru noi, ne conving să votăm impotriva dusmanului.

    • Judecata de ieri a ministrului Grindă a făcut ca nepotul lui să se culce vameș și să se scoale director general la ANAF. La fel, cumătru’ lui de la Adjud care era ceva acar la chefereu, și-a lăsat basca și ciocanul la vestiar seara și dimineața s-a așezat în fotoliul de director al regionalei CFR. Iată cum iscusința politicianului moldovean a scos la iveală doi iscusiți experți în administrație despre care nimeni nu știa nimic și care riscau să rămînă nedescoperiți pînă la intrarea în pensie sau eventual în pușcărie, vameșii fiind supuși printre altele și acestui risc profesional. https://adevarul.ro/locale/galati/cum-ajuns-nepotul-ministrului-grinda-doar-doua-zile-director-general-regional-anaf-simplu-vames-1_5eb7ccef5163ec4271a222e2/index.html. Bine că am scăpat de ciuma roșie, acum e momentul să ne mai relaxăm nițel și să ne vedem și de buna guvernare făcută de politicieni, experți și specialiști, toți p-o mînă!

  6. Evolutia civica din anii 40 si in continuare amers si merge in directii ”INTERESANTE!!!”: SCADEREA DRASTICA A RESPECTULUI FATA DE TOATE BRESLELE , AVAND CA SUPORT NIVELUL DIN CE IN CE MAI SCAZUT AL EDUCATIEI, DISCIPLINA SI STIMULAREA NEGATIVA A CALITATII SPECIALISTILOR DE MARCA / APARE MIGRATIA VALORILOR/, IN MAI TOATE grupele /INTELECTUALI DUBIOS PREGATITI, MESERIASI SUPRASPECIALIZATI,ETC/,
    Toate lumea se pricepe la sanatate si sport chiar si la alte subiecte.
    Statisticile dovedesc fara echivoc aceste fapte.
    Solutii :modele dela populatii cu alte rezultate statistice.

  7. „aparat tehnic al politicienilor ” ?
    Chiar asa ? Il vedem „la treaba” mai in fiecare zi …
    Nici macar „consiliu legislativ” ca lumea nu mai avem, de-aia ies legi contestabile, neclare, ambigui, etc. O joaca pentru un vulpoi ca Dorneanu !
    Si nu-i singurul domeniu, din pacate …

  8. Marea intrebare este: care specialisti? Inainte sa ne dumirim ce se intampla cu pandemia, presa, medicii si politicienii au format o conspiratie in care medicii au devenit decidenti absoluti. Politicianul care manifesta rezerve este linsat in presa ca vinovat pentru mormane de cadavre. Daca ar fi stat la masa deciziilor si economistii, s-ar fi vazut ca nu exista solutii, ci doar compromisuri (trade-offs)

    In plus, tot mai des se intampla ca specialistii promovati de presa la notorietate sa fie animati de ideologie, mai degraba decat de vastele cunostinte. De exemplu, dl. Danilet, care-i da inainte cu separarea stat biserica.

    http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/emanuel-contac-revolutia-franceza-a-dus-la-instrumentalizarea-bisericii-de-catre-stat-nici-vorba-de-separatie-casarea-sentintei-date-de-dl-danilet/

    • În eseul lui Russell, unul dintre punctele slabe ale specialiștilor este tocmai acela că ei au în vedere doar domeniul lor de specializare. De aceea este nevoie de politician care să-i asculte pe toți și să găsească o soluție integrată la o problemă complexă. Adică, politicianul este un integrator: el trebuie să aibă viziune și putere de sinteză. Vedem astăzi: pe cine ascultăm – pe medici sau pe economiști? Fiecare spune (aparent) altceva. Este nevoie de anumite calități pentru a găsi o soluție care să răspundă principalelor obiecții ale fiecărei categorii de specialiști.

  9. Stimate domnule Rizoiu, cum ar fi daca Romania ar fi condusa de personalitati ca dumneavoastra,

    ca doamna Kövesi, ca domnul Gabriel Caian ?

    consider ca Romania ar trebui, cateva legislaturi, condusa numai de experti de buna credinta, pina

    se formeaza o clasa politica sanatoasa / responsabila / competenta

    in paralel, populatia ar trebui educata asa incit sa stie sa desparta griul, de neghina

    • Sincer, nu cred că ar fi bine să fie condusă de mine :-) Eu am prea mult tendința să dau dreptate multora, fără a lua o decizie clară (și a sacrifica anumite opinii)… De aceea nu cred în conducerea de către specialiști, ci în fixarea de către ei a cadrului de opinii din care politicianul să aleagă în mod informat. Să ne amintim că marea problemă a comunismului a fost aceea că a pretins că deține o știință a guvernării (conducerea maselor pe baze științifice). S-a dovedit că nu a funcționat în practică…
      Sir Isaiah Berlin face, de exemplu, comparație între împărații Augustus și Claudius, sau, mai recent, între Bismark și Iosif al II-lea și încearcă să vadă de ce unii au avut succes (și au rămas în istorie ca mari oameni de stat), în timp ce alții au fost anatemizați de istorie.

  10. In lumea occidentala expertii de multe ori sunt si lobbyisti , totul legal dar e alta poveste.
    Ar fi ridicol sa-i cerem unui politician sa le stie pe toate n-are cum, intr-o democratie fiecare este eligibil nefacandu-se nici o diferenta intre pregatirea profesionala a acestuia.
    Este de datoria partidelor sa caute si gaseasca personalul adecvat astfel incat acesta sa faca fata provocarii de a fi politician si sa poata fi eligibil.
    Pana aici nimic deosebit, este drumul „firesc” al lucrurilor insa o data ajuns sa fie ales cineva intr-o pozitie politica de raspundere treburile ar trebui sa se schimbe.
    In Romania saltul in politica a fost si este saltul catre un portmoneu bine burdusit, relatii de tot felul, afaceri cu statul dintre cele mai prospere, masini, vile, amante si soferi, de regula, „expertii” fiind promovati din randul celor mai opropiati chiar daca acestia nu prezinta nici o calificare pe masura in afara sa fie loial si supus, sefului.
    La noi aceste practici fac parte din „ADN-ul” neamului, asa am fost invatati sute de ani ca e bine iar acum la 30 de ani la ce ne putem astepta mare lucru ?
    Sunt exceptii care functioneaza insa sistemul este inca bine virusat, leac gen DNA si altele nereusind sa rezolve problemele si metehnele romanesti.
    In mod normal un politician dintr-un parlament are nevoie de cel putin 10 experti care sa-l consilieze insa ultimul cuvant il are el, hotararile luate si asumate fiind sub semnatura dansului. Nu expertul pierde functia in urma unui vot nefavorabil, este politicianul si atunci ce face si care sunt metodele ca el sa ramana cat mai mult in functia politica ? Dictateaza constiinta si bunul simt sau setea dupa putere, influenta si avantaje personale este mai mare ?
    Treaba e complicata pt cei care o data ajunsi nu vor se renunte pt ca n-au nimic, nici macar o meserie onesta prin care ar putea sa-si castige existenta, atunci ce se intampla, incep manevrele din culise si cumpararea posturilor/functilor, cam astea sunt procedurile in politica romanesca, frecvent santajul fiind un procedeu consacrat.
    In Romania resursele nu exista, mai e drum lung pana vor deveni disponibile la nivelul pe care ni-l dorim, vezii ce panarame avem in fruntea CCR, cred ca ajunge.

  11. Perfect adevarat ceea ce expuneti dv.in acest eseu. Dar la teren lucrurile stau altfel. La varful ministerelor sunt numiti ministrii doar pentru imaginea unui partid si functie dar fara o pregatire buna pe domeniu, ca o rasplata pentru serviciile aduse partidului. Asa este practica la noi. Dar problema este aceea ca si secretarii de stat si directorii din directii sunt afiliati politic, fara a avea un rol profesional major. La nivelul functionarilor cu rol executiv exista si buni profesionisti dar f.putini si de obicei punctul lor de vedere nu este ascultat. Conteaza ce vor oamenii partidelor si care sunt intereselor pe acel domeniu. De ceva vreme, in urma celor 25 de ani de facultati de doi lei, ministerele sunt pline de pseudo specialisti si acest fenomen va mai dura multa vreme, daca fenomenul nu este drastic limitat. Multe angajari se fac tot pe sistemul vechi. Apoi mai este sansa folosirii specialistilor din institutele de cercetare/incd-uri cu profilul ministerelor, dar se apeleaza rar si studiile si strategiile facute pentru ministere sunt prost platite si raman la nivel de sertar. De multe ori si aici in aceste documentatii trebuie sa primeze ce doreste ministrul si partidul din care face parte. Aceste fenomene explica de fapt de ce nu avem politici si strategii, legi coerente, cu finantari continue si utile de la o guvernare la alta si fiecare ministru spune ca ceea ce au facut predecesorii nu face doi bani si lucrurile sunt luate de la capat. Aceste aspecte arata la noi de ce se bate pasul pe loc in multe domenii si de ce la nivel european ocupam ultimele locuri.

    • Functia de ministru, secretari de stat sunt politice peste tot in lume, este sistemul acceptat si practicat in democratiile occidentale, functiile militare si de interne fiind ocupate de civili si nu de militari si e bine sa fie asa altfle pericolul ca aceste institutii sa devina „independente” este foarte mare. Dupa cate vedem in ministru poate ocupa ministere diferite, astazi la sanatate, maine la economie s.a.m.d. pregatirea profesionala nefiind criteriu de baza, un ministru trebuie sa dispuna de alte calitati, el reprezinta catre exterior pozitia ministerului data de specialistii acestuia in concordanta cu programele de partid.
      Acest mecanism functioneaza doar cu conditia ca ministrul sa actioneze in echipa si cu echipa pe care o coordoneaza si sa-si asume pozitiile ei daca exista consens.
      In Romania din pacate de multe ori ministrul fara a avea calitatile necesare se crede mai in masura sa ia hotarari de unul singur fara a tine cont de restul echipei si de aici incep toate problemele cu care ne confruntam.

      • Da, sunt de acord cu cele expuse, problema ce o pun este pana la ce nivel se merge cu politizarea functiilor. Apoi chiar daca un ministru ori secretar de stat este politic, trebuie sa detina o scoala buna, si chiar cum spuneti dv., nu strict pe domeniu, dar daca ati auzii cum vorbesc si se exprima multi ministri, nu stiu cat de ok mai sunt lucrurile. Ati uitat de Dancila si altii !

    • Este evident că la nivelul funcțiilor de execuție din autoritățile publice (inclusiv ministere) trebuie să fie specialiști, nu oameni politici. Pentru asta trebuie însă să existe o cultură a competenței și a promovării pe baze de competențe. Adică, mai simplu, pe bază de examen. Uitați-vă cât zgomot mediatic este în jurul examenelor din învățământ din această vară. Unii se laudă că le vor face online, dar, de fapt, își dau seama că online nu se poate face decât o selecție de dosare. (Cei care cer eliminarea BAC-ului propun înlocuirea cu notele din timpul anului, adică pe bază de dosar.) Facultatea de Drept de la Universitatea București pare anacronică în acest peisaj, atunci când își propună să țină examene de licență și de admitere „clasice”. Toată lumea ne privește cu suspiciune…
      Atunci când mare parte din posturi vor fi atribuite prin concurs/examen, avem șansa să schimbăm mentalitatea. Iar acest impuls trebuie să înceapă din educație: dacă ești obișnuit de mic să dai examene, nu vei fi surprins când te vei angaja că este nevoie de examen. Discutând cu elevii de liceu care vor să dea la Drept, am fost întrebat ce poți face după absolvire fără să mai dai alt examen. Mi-a fost greu să-i conving că pentru orice post ar trebui să treacă o anumită selecție. Chiar și un interviu de angajare poate fi un examen…

      • De ce este atat de complicat sa organizezi niste concursuri de ocupare a posturilor din institutiile publice ? de el ar trebui sase ocupe in primul rand specialistii nici decum ministrul sau alta persoana numica politic pt acestia sunt pasageri in functiile lor, specialistii si personalul ramane.
        Totodata este nevoie de stoparea inlocuirii personalului dupa alte criterrii decat cele in urma unui concurs.
        La nivelul invatamantului este necesara pregatirea personalului in instutii de invatamant specializate in treburile statului, cu alte cuvinte scoli la toate nivelurile care sa pregatesca personalul necesar pt functii din cadrul institutiilor publice.

  12. Povestea cu cei 15.000 de specialisti a fost distorsionata pana n-a mai ramas nimic din ea. La vremea aceea, in campania electorala din 1996, PDSR-ul lui Ion Iliescu si Adrian Nastase pretindea ca toti specialistii sunt la ei, astfel incat altcineva, care ar castiga alegerile, nu ar avea pe cine sa se bazeze pentru a guverna. Asa a ajuns CDR sa pretinda ca ar dispune de peste 15.000 de specialisti. Nu cred ca de asta a castigat Emil Contantinescu alegerile, povestea a fost dusa ulterior in derizoriu de simpatizantii PSD-ului, la fel ca si lozinca „Aici sunt banii dumneavoastra”.

    Tendinta de a persifla adversarul cu argumente false e la fel de vizibila si astazi in partea stanga a spectrului politic, chiar daca stanga moderna de Bruxelles e acum impotriva PSD.

    • @Harald, eu cred ca sunteți un postac psd. Nu am găsit până acum nicio diferența între afirmațiile d-voastră și politica partidului din Kisseleff .

        • @Victor, faceți o afirmație cu siguranța care arată că îi urmăriți mesajele lui @Harald îndeaproape. Ori astfel ar fi trebuit să remarcați că, atunci când îi gratulează pe unii comentatori drept “postaci ai Berlinului”, @Harald nu își motivează afirmația precum faceți dumneavoastră mai sus, ci exact așa cum am făcut-o eu și mai sus. Ori fiecare vede lumea exact așa cum este el însuși.

      • @Alina.a – partidul care lipsește în România e unul creștin-democrat. Neomarxiștii sunt la fel de etatiști ca și PSD-ul, doar că postacii psd-ului au mai puțină educație și mai mult bun simț decât stânga modernă de Bruxelles. Ai uitat să scrii că mă plătește Putin și că primesc indicații de la Moscova.

        • @Harald, in România nu lipsește niciun partid de care să fie nevoie. E legea firii. Creștin-democrația e reprezentată de UDMR și ce-a mai rămas din PNȚCD prin Timiș. Mai mult nu cere piața. Iar UDMR e cel mai stabil și, implicit, cel mai predictibil partid.
          Bun-simț la PSD? Fiecare necioplit are impresia că acțiunile sale sunt de bun-simț, iar trăirile interioare motivate de cei șapte ani de acasă. Ca dumneavoastră nu ii posedați se vede din modul cum mă interpelați.
          Devreme ce am spus PSD, nu pot sa spun și Putin. Ați vrea să fiți vițelul care suge la doua vaci, dar nu se poate întotdeauna. La dumneavoastră niciodată.

  13. Interesant!
    La noi, expertii sunt trimisi in papusoi, sau la cules voios de capsuni si inlocuiti cu tot felul de sinecuristi-pilosi (am vazut ca avem profesori-doctori-academicieni pe probleme de …turism).

    Iar politicienii, cum spunea cineva mai sus, au grija sa convinga tabara propriilor votanti sa voteze „impotriva dusmanului”

  14. Hristos a înviat!

    Citez din textul dumneavoastră: „Religia nu mai pare capabilă să justifice regulile pe care le susține cu argumente convingătoare. (Dezbaterile din jurul referendumului pentru familie au demonstrat o lipsă de argumente cel puțin la fel de mare pe cât au fost pasiunile implicate.)”.
    Aici sunt cel puțin două chestiuni care trebuie lămurite, spre a nu cădea în confuzie:
    1. Cum adică religia „nu mai pare capabilă să justifice regulile”??? Dar, cu Cele 10 Porunci cum rămâne? Dacă ar fi aplicate așa cum trebuie, am avea REGULI pentru multe situații actuale, dacă nu pentru toate! Cu condiția să fie aplicate, inclusiv pentru oamenii Bisericii, care s-au transformat, începând cu ierarhii ei (mă refer, mai ales, la BOR) într-o castă de privilegiați!
    2. Legat de „referendumul pentru familie”, deși susțin familia tradițională – fiindcă așa spun morala creștină/Biblia și bunul-simț! – NU am participat la mascarada în cauză, deoarece:
    – nu s-a lămurit cine stă în spatele așa-zisei „coaliții pentru familie” (am găsit informații că ar fi kgb-iștii din „biserica” ortodoxă rusă: https://www.vice.com/ro/article/53bkmz/cine-sunt-oamenii-din-spatele-coalitiei-pentru-familie; de la numita „coaliție” NU a venit nimeni cu dezmințiri (sau n-am aflat eu despre așa ceva!);
    – legat de punctul anterior, creștinismul românesc, născut acum aproape două milenii, cu rădăcini latine/greco-latine, n-are absolut nici o legătură cu pravoslavnicii kgb-iști în sutană de la Kremlin! link-ul de mai sus (și nu e singurul!) dovedește clar amestecul Moscovei în acest „referendum”!
    – nimeni, nici măcar ierarhii din BOR nu a precizat ce se întâmplă cu zecile de mii de minore din România, care, adesea fără vina și fără voia lor, au devenit mame de copii ce n-au tată (că a fost laș puștiul ce-a lăsat-o gravidă pe săraca fată): ele intră sau nu la „familia tradițională”? Era cazul ca, în primul rând, BOR să lămurească această chestiune și NU a făcut-o, spre rușinea ei!
    – ierarhia BOR, în frunte cu „întâi-stătătorul” ei, nu au nici o legătură cu credincioșii: ca dovezi, de la deplasările cu bolizi de lux, plus „deschizători de coloană cu girofar” – la care NU au dreptul, până la admonestările adresate tinerilor „sataniști”, după tragedia de la „Colectiv”, și de la apelurile de a „dona” pentru hardughia „catedrala neamului (prost)” – o adevărată replică „cre(ș)tină la ceaușista „casă a poporului” -, până la absența cuvântului creștinesc, ce alină suferințele comunității (cu rare excepții, asemenea ierarhi/preoți cu har, lipsesc cu desăvârșire)!
    – nu mă puteam asocia cu „susținători” ai „familiei tradiționale”, precum tovarășul tăriceanu-ajuns la a 5-a nevastă sau tovarășul dragnea – cu țiitoare mai tânără ca nora!
    – nu în ultimul rând, deși trebuia pus primul acest punct, NU aceasta era cea mai presantă problemă a societății românești actuale!
    Și sunt convins că au fost destui susținători ai familiei tradiționale care au gândit asemănător mie, hotărând, prin urmare, să boicoteze numitul „referendum”!…

    • Păi se pare că tocmai ați adus mai multe argumente în favoarea tezei care fusese doar enunțată de mine (nu era locul aici să o dezvolt). Tocmai pentru că religia nu mai este un reper (nici la nivel axiologic, nici la cel epistemic), învățăturile sale nu mai sunt respectate… Trebuie pus ceva în loc sau trebuie resuscitată autoritatea religiei. Ambele soluții sunt posibile (a se vedea revigorarea Islamului de după „Primăvara arabă”).

    • Un comentariu extrem de percutant și de bun simț.
      Nu am vrut să fac o summa divisio. În niciun caz politicienii și experții nu acoperă întreaga societate, ci ei sunt doar vârful aisbergului. Așa cum am sugerat, multe soluții normative extrem de utile vin din afara celor două „cercuri”. Dar pentru a ajunge în atenția politicienilor, și acestea soluții trebuie să apară în spațiul public. Teoretic, fiecare politician „ia pulsul mulțimii” când s eîntâlnete cu alegătorii (de aceea există o zi la finalul fiecărei săptămâni în care fiecare parlamentar are audiențe în circumscripția unde a fost ales). În plus, există o serie întreagă de mișcări și organizații civice care au ca rol (și) preluarea ideilor și susținerea lor către politicieni.
      Așadar, „ceilalți” sunt departe de meduze: ei sunt poporul, căruia Constituția îi conferă suveranitatea. Adică orice lege se presupune că are girul poporului. Dar pentru a funcționa teoria, este nevoie ca aceste persoane să își exprime punctul de vedere. Și cum este greu să ai un dialog inteligibil cu 20 de milioane de interlocutori, ei trebuie să își găsească și canalele care să le transmită opiniile către cei care fac legile. De regulă, aceste canale ajung la un politician…

      • Acest popor e o masa de meduze, oi, vaci sau in cel mai bun caz copii? Sau sunt indivizi care gandesc, sunt constienti, care pot face si ei ceva, care un punct de vedere decisiv?

        Statul sculpteaza poporul asa cum il doreste? Acum cu ajutorul expertilor si cu ajutorul unei armate de psihologi, di manipulatori profesionisti? Sau indivizii, poporul sculpteaza statul dupa nevoile lor?

        Din articol eu inteleg ca poporul nu e un jucator, e o masa care e periculoasa, dar de azi inainte cu ajutorul expertilor si politicienilor va fi gestionata si hipnotizata mai profesionist. Cu ce va deosebiti de regimurile Hitler, Stalin in care la fel erau institutii, stiintific exterminau oameni, legea era de partea lor. In descriere eu vad un stat fascist (manifestul fascist e implementat 100%) inca un pic si ajungem la implementarea manifestului comunist unde nu exista familie dar totul e la comun (separarea pe varste, izolarea bunicilor de nepoti in aceasta criza).

        • Îmi pare rău că textul poate fi citit în această cheie. Nu am intenționat așa ceva. Tocmai de aceea am explicat de ce nu este bine să fim conduși de specialiști, fără aportul politicienilor, care reprezintă tocmai vocea poporului.
          Iar ceea ce propuneți Dvs. sună bine pe hârtie, dar nu se poate implementa. Cel mai aproape de modelul democrației populre sugerat de Dvs. este (din câte știu eu) Elveția, unde orice decizie care afectează comunitatea este supusă unui referendum. Dar ați fi surprins cât de conservatoare sunt regulile din Elveția așa trecute prin referendum… Până la urmă, orice mișcare politică prin care s-a susținut implicarea directă a poporului în politică a eșuat în populism sau în dictatură (adică exact ceea ce criticați Dvs.).
          Deci, dincolo de critica lui Arstotel la adresa democrației, tind să-i dau dreptate lui Churchill care admitea că este o modalitate ineficientă de organizare, dar alta mai bună nu s-a găsit încă.

  15. „în preistorie, regulile veneau de la vraci (prin revelație)…”

    Memoria istoriei, atâta câtă este, vorbește despre vraci scurtați de-un cap, atât în preistorie, cât și în Evul Mediu, sau mai recent. Religia, cu unele variațiuni, are în plan global aproximativ aceeași influență socială pe care a avut-o de-a pururi… Dar acesta este un alt subiect.

    Cine i-a scurtat? …Și a dat mai multă ori mai puțină autoritate vracilor/preoților? Păi, cei care și azi spun că preoții pot sluji în temple singuri, dacă au chef, altfel vor fi pedepsiți. Iar preoții se conformează. … Cei puternici!

    OK Și cine sunt cei puternici? Păi, prin preistorie, erau cei care dețineau forță fizică, mânuiau mai bine ghioaga, așa precum se aleg indivizii alfa din turme, pentru a asigura perpetuarea în siguranță și prosperitatea grupului.

    …Se aleg. De către cine? De către membrii grupului. Nici în preistorie, nici în Evul Mediu, nici în feudalism, nici astăzi, puterea celor care fac reguli nu poate exista fără suport social. Nici cele mai aprige, mai opresive dictaturi nu pot funcționa fără susținerea cetățenilor. Nu de mult ne-am despărțit chiar noi de dictatura comunistă, spre elocvent exemplu, iar relațiile sociale din acele vremuri ne sunt încă proaspete în memorie.

    Prin urmare, regulile sociale le face societatea. Desigur, se poate broda mult pe marginea acestei afirmații. Spre exemplu, se poate discuta într-un articol viitor – pornind de la manualul de istorie, de economie, sau de la cel de sociologie – despre cum reușesc (au reușit) cei care ocupă funcții înalte, „de putere/forță” în societate și „fac reguli” să obțină susținerea [pe termen lung] din partea membrilor societății. Acum, în feudalism, ori în Evul Mediu, sau în preistorie…

    • Așa este. Putem să ne raportăm la superbul eseu al lui La Boetie, prietenul lui Montaigne, despre servitutea voluntară. El sugerează că suntem cu toții niște masochiști și că preferăm siguranța unui sistem existent decât riscurile și pericolele unui sistem nu care să-i ia locul. Abia când regimul actual devine de nesuportat apare revolta populară. Evident, nu se menționează posibilitatea ca nemulțumirea mocnită să fie speculată de o nouă forță care dorește schimbarea status quo-ului…
      Eu prefer să cred că poporul este mai mult decât o simplă masă de manevră și că, într-adevăr, voința populară își găsește până la urmă drumul pentru a ajunge să fie reflectată în reguli. Dar atunci ajungem la paradoxul pe care îl aud mai mereu: dacă regulile sunt cele pe care noi le facem, de ce nu ne (mai) plac și nu le respectăm? Sau, sub forma: avem clasa politică pe care ne-o merităm/care ne reprezintă etc.

  16. Intervenţia tehnicienilor (tehnocraților, experților, specialiștilor etc,) nu duce, contrar afirmaţiilor superficiale, la excluderea politicii din treburile publice. Dorinţa de a anula politica prin tehnică, voinţa de a „depolitiza” marile probleme ale vieţii naţionale sunt teme care se bucură în prezent de o mare audienţă în toată lumea. Însă, atâta timp cât nu toate clivajele sociale şi culturale care dezbină oamenii au fost eliminate, înlocuirea guvernării oamenilor cu administrarea bunurilor nu este posibilă. Transformarea guvernării în administrare este, deci, utopică. În ceea ce priveşte pretenţia autorităţilor de a fi realizat deja această schimbare, ea constituie, de fapt, o simplă tactică de guvernare. În realitate, consolidarea puterii tehnocraţilor are ca rezultat final acordarea puterii de a face politica ţării unor tehnicieni care nu răspund în faţa cetăţenilor. Menţinută în mod nominal, autoritatea atribuită personalului politic este golită parţial de conţinut. Iar acesta este deja cazul, în mare măsură, în mai multe domenii, printre care politica economică.
    Pentru argumentarea acestor aserțiuni, invit cititorii să vadă și lucrarea subsemnatului: Tehnocrația și economia, Oeconomica, nr. 1, 2016; http://www.oranoua.ro/silviu-cerna-tehnocratia-si-economia/

    • Domnule Profesor, aveți dreptate. De aceea am încercat să pledez pentru o (re)construire a punților de comunicare între politicieni, specialiști și, așa cum bine remarca un comentator mai sus, cetățeni.

    • @Silviu Cerna _ Cum nu-l mai citesc de mult pe dl L Boia, deși sunt sigur că domnia-sa cunoaște mecanismele de funcționare a societății comuniste mai bine decât alții care au trăit acele vremuri, îndrăznesc să fac o scurtă observație.

      Experții, atât în comunism, cât și în capitalism, au un orizont limitat la sfera lor de competență.

      (În regimurile autoritare experții au mai degrabă un rol decorativ; sfaturile lor sunt folosite uneori drept pretext pentru o decizie politică, alteori, sunt făcuți responsabili pentru deciziile proaste ale autorităților. Și în unele cazuri pot sfârși în fața tunului.)

      Politicienii au un orizont mai amplu și privesc problematica unui stat la altă scară. Încercând să evit dilemele platonice despre rău și bine, voi oferi spre atenția dumneavoastră un scurt exemplu, banal, din actualitatea românească.

      Experții în economie spun că majorarea pensiilor este nesustenabilă bugetar în acest moment, chiar dacă este socialmente necesară, întrucât bătrânii au un nivel de trai scăzut. Politicienii PNL aflați la guvernare știu că se apropie alegerile, iar voturile celor în vârstă i-ar putea ajuta să formeze o majoritate care să permită revizuirea Constituției. Astfel, politicile promovate ulterior vor putea îmbunătăți viața pensionarilor, iar dezvoltarea și progresul vor aduce bunăstare tuturor.

      Acesta este modul de funcționare al aproape tuturor statelor și un motiv pentru care guvernele formate din tehnocrați sunt învestite pe durate scurte, de obicei, cu obiective precise.

      P.S. Guvernul Cioloș NU a fost unul de tehnocrați, ci unul independent politic. De fapt, nici măcar atât, pentru că a avut „sabia demiterii” permanent deasupra capului, iar viceprim-miniștrii C Borc și V Dîncu au fost cei care au decis politicile guvernamentale, în vreme ce partidele din care cei doi proveneau, PNL și PSD au atacat permanent guvernul în scop electoral.

      • Da, este una dintre chestiunile pentru care specialiștii nu ar trebui să fie puși să facă treaba politicienilor. Ei vor vedea doar domeniul lor (îngust) de specializare. Chiar și atunci când ar avea o specializare „de spectru larg” (e.g. filosofia), tot limitată le va fi viziunea. A se vedea eșecul experimentelor politice ale lui Platon…
        Cât despre Guvernul Cioloș, el avea mulți specialiști în pozițiile secunde, dar (cum spuneți și Dvs.) aceștia nu aveau mai niciodată ultimul cuvânt. În plus, multe inițiative ce puteau fi benefice (nu pot fi sigur, pentru că nu au apucat să fie testate practic) au murit în fașă nu din cauza politicienilor, ci din cauza unor funcționari care nu doreau schimbarea status quo-ului… Ceea ce arată că și specialiștii se pot bloca unul pe celălalt…

  17. Stimate domnule Rizoiu, sinceritatea dumneavoastra e o alta dovada a valorii dumneavoastra

    daca nu (vreti chiar) la virf, atunci macar foarte aproape

    politicienii de azi practica „paine si circ”, manipuleaza virtos si hotarasc dupa sondaje

    expertii, ca oameni de stiinta / ai rigorii, ar aborda gestiunea tarii in spiritul formarii lor

    ex. sint cu nemiluita: ce background solid si de succes au d. caprar (arad), l. dragnea, v.v. dancila,

    chiar „vestitii” t. toader si zegrean (deventi din juristi cap, judecatori ccr), etc … ?

  18. Hermeneutica ‘regulei’ in raport cu izvorul ei tine mai degrabă de conținutul sinalagmatic real. Cu alte cuvinte, regula tine cu atât mai mult cu cât se îmbracă trăsăturile unui contract real in care egalitatea părților și echivalenta prestațiilor sunt ipoteze fundamentale.
    Credința in decalogul divin se subțiază, secol după secol, prin aceea ca părțile sunt debalansate: sus El -supremul creator- poruncește, jos noi -jalnice creaturi- ne supunem. Pe măsura ce ignoranta creaturii scade și elanul liberului arbitru creste, poruncile imuabile se relativizeaza. ‘Da-mi sa-ți dau’ și ‘fa-mi sa-ți fac’ muta astfel imperiul absolut al legii spre dinamica banalului contract pe care părțile, in lipsa prestațiilor asumate, îl pot denunța fără probleme.
    In zona laica politicieni și specialiști, sa presupunem pentru o clipa, ideal înzestrați cu rațiune pot emite non stop reguli perfecte pentru o buna guvernare. Ele rămân însă litera moarta atunci când sunt receptate de guvernați ca fiind expresia -mascata sub aparenta binelui comun/ interesului general- a spiritului de dominație al guvernanților.

    • Aveți dreptate, cu condiția ca fiecare individ să considere contractul (i.e. cuvântul dat) „sacru”. Ceea ce, din păcate, nu este cazul la nivel statistic. De aceea, trebuie întâi să existe o educație individuală în care aceste valori (etice?) să fie înțelese de fiecare (mă feresc să spun „învățate” pentru că o să fiu acuzat că vreu să spăl pe creier lumea). La nivelul religiei, Sf. Pavel (și apoi și Evangheliștii Luca și Matei) au asociat cu Iisus ideea că fiecare individ trebuie să se comporte cu ceilalți așa cum și-ar dori ca aceștia să se comporte cu el. Acest gen de sinalagmatism general ar putea fi o regulă extrem de utilă (un fel de Grundnorme kelseniană), dar iarăși istoria ne arată că ea nu prea a funcționat. De ce? Cine va găsi răspunsul la această întrebare are șanse mari la premiul Nobel pentru pace… (Nash a luat unul pentru economie încercând să arate matematic cum poate fi găsit un asemenea echilibru.)

  19. Intrebati cine face regulile, cine sunt mai ascultati in astfel de momente – politicianul, medicul sau economistul.
    Raspunsul este care frica in fiecare este mai mare intr-un anumit moment. Frica de a-ti pierde viata de pe urma unui virus al carui potential mortal a fost demonstrat? Sau frica de a-ti pierde sursa de venituri, frica de saracie si de aici frica de alte efecte asociate – schimbarea modului de viata, divorturi, boli etc?
    Aceste frici sunt modelate mediatic – in prima faza a pandemiei, a primat instinctul de conservare, si atunci majoritatea a acceptat in numele salvarii propriei sanatati/vieti sacrificarea unor drepturi si libertati.
    Pe masura ce natura umana, atat de adaptabila schimbarilor, proceseaza un mod sau moduri de convietuire cu acest pericol, tema fierbinte a devenit salvarea propriului viitor financiar/economic si al familiei.
    In astfel de momente, politicianul nu este cel pe care oamenii vor sa il asculte, dar cu siguranta aceste crize sunt, de regula, mortale ca decont politic la urmatoarele alegeri pentru politicienii puterii. Pentru ca si la noi si in alte tari, in politica exista rara avis, lideri sau oameni de stat, cei capabili sa calareasca evenimente tectonice si sa arate cursul evolutiei unei natiuni post-efect. Nici noi, nici alte state, nu au inregistrat astfel de rara avis pana acum in cursul acestei crize. astfel ca increderea maselor se va indrepta de acum din ce in ce mai clar catre cei care vor sti sa guverneze noul context economic periculos, iar aici nu vor fi economistii cei chemati, aici raspunsul vine din structura/imunitatea fiecarui sistem national. Ci un politician cu suficient fler economic, care intuitiv sa creeze cadrul de actiune rapida pentru anticorpii economici – companiile, cumva un profesionist din sfera politicii inalte. daca ma uit prin europa, poate gasim ceva de tipul asta la tanarul cancelar austriac, kurz.

    • Frica este un sentiment puternic, dar… este doar un sentiment („Frica ucide mintea” este un vers din celebra litanie împotriva fricii din Dune) și este unul negativ. De regulă (sic!), sentimentele negative nu pot justifica o regulă care are componentă universală. Ele pot să ne conducă pe perioade scurte, dar odată cronicizate ele devin un virus pentru organizarea socială. O bună organizare trebuie să mobilizeze sentimentele pozitive.
      O altă abordare (de ordin neuropsihic) asociază frica unui vestigiu al creierului reptilian: este utilă ca declanșator al unei reacții rapide în caz de pericol (ca și justificarea normativă a stării de urgență). Este gândirea rapidă a lui Kahneman… E utilă doar pe termen scurt. Construcția socială necesită forțe care să acționeze pe termen lung (gândirea lentă).

  20. Foarte mult se vorbeste despre experti, care sunt un fel de oameni cu o specializare mult peste medie pe un subiect. Un fel de guru, preoti atotstiutori.

    Nu se vorbeste insa cum am putea educa masele sa reactioneze corect singure la tot felul de probleme gen, virus, cutremure, asteroizi, invazie de extraterestri. Se presupune ca astia sunt niste legume care trebuie sa stea acolo inchisi in grajd, sa vina statul pe cal alb sa-i salveze si sa aiba grija de ei.

    Eu cred ca aceasta abordare e perdanta. Trebuie ridicat serios nivelul de educatie al populatiei. Stam si ne uitam ca prostii, azi nu trebuie masca, maine trebuie, poimaine nu trebuie. Trebuie sa stim ce masti sunt, cand se utilizeaza, cum se utilizeaza corect si cum sa le facem. In loc ni se dau poezii la scoala si teoriile leniniste. Mai punem ca ne putem organiza mult mai usor, avem sisteme de comunicare avansate, putem invata mult mai rapid unu de la altu orice subiect (youtube). Putem verifica foarte rapid o informatie. Mai nou, putem face simulari (un student face o simulare si arata cum se propaga virusul cand respiri, vorbesti, tusesti, alergi si da peste cap ce spun o armata de experti si politicieni. Pana la urma se dovedeste ca avea dreptate)

    • Ați pus punctul pe i. Aveți perfectă dreptate. Problema este cum facem să creștem gradul de educație.
      Atunci când modelele sociale sunt în mare parte persoane care au o educație deficitară, este greu să-i explici unui copil că îi va fi mai bine dacă învață. Într-o epocă a hedonismului consumerist este mai important că are un coleg care are ultimul model de telefon și abia trece clasa decât că prietenul lui care ia notă maximă vine cu autobuzul la școală. Per aspera ad astra nu mai are nicio priză în aceste zile, iar explozia creditelor de consum arată faptul că generația de astăzi nu mai are răbdare. Or educația necesită răbdare, nu doar swipe pe FB sau citit primele 3 rânduri din Wikipedia…

  21. Haideti sa o lamurim si pe asta cu expertii. Ce sunt ei, cine sunt ei? Sunt eu un expert? Am doctorat in genetica, am activitate stiintifica, am MBA, am istorie antreprenoriala deep-tech. Doar ca am si ideologii. Si am si experienta trecutului prin tot felul de structuri organizatorice, de la Universitati la companii si Public Administration. Am observat cam asa: in primul rand politrucul (isi zice politician in mod normal) jongleaza dupa cum ii cere interesul de dezvoltare profesionala si aburcare pe scara). El este un bun comunicator, un fin intelegator al multor aspecte sociale, lumea eventual il adora. In spatele lui sunt hoarde de experti. Unii experti, de exemplu ii vor spune ceva, altii altceva. De sus vine directiva, de obicei politica/ideologica de a imbratisa o anume directie. Omul vrea cariera, vrea viitor. Normal ca va considera opiniile expertului care ii eleveaza aceste posibilitati. Expertul la randul lui, chiar si functionar permanent are interesele lui de aburcare profesionala. Il va gadila si ii va servi pe directia ceruta. Va veni unul si va spune despre ceva ca e „non-sense”. Directorasul (politrucul) nostru il va trimite la plimbare spunandu-i ca nu are viziune, ca trebuie s alucreze la expertiza mai detaliu…ca Lancet a scris nus tiu ce, ca ziarele urla nu stiu ce. Asta se conformeaza sau e marginaliat. Nu poti veni sa servesti expertiza „pe invers”.
    In logica asta, expertul nostru nu mai e expert decat atunci cand cineva, independent, paralel vine sa il intrebe ceva care sa fie ulterior preluat/propagat. Unii profesori sau „fosti” ceva s-au mai pus impotriva anumitor curente, doar ca trendul lor nu e cool, presa il rpeia marginal si mergem inainte cu expertii care spun ce vrem noi. A se vedea multe dosare importante (inclusiv clima, trade-agrementurile si globalizarea, politicilie imigrationiste, politicile de gen, etc).
    Expertiza e valoroasa atata timp cat cineva vrea sa se foloseasca de ea, daca nu, expertii sunt niste paria. Mai sus am facut paralela cu BOR. Unii preoti din BOR chiar sunt preoti si nu au nimic in comun cu politicile experte de expansiune/imixiune politicia de exemplu. Expertii sefi insa stiu mai bine cum sa faca lucruruile si in final pierde BOR-ul in ansamblu, incluzandu-l pe un parinte de sat sau spital care chiar isi urmeaza harul.

    • Așa este: o opinie argumentată științific, dar nepopulară va fi foarte greu de propagat. Dar nu imposibil (there’s no such thing as bad publicity). Și o spun din experiență proprie. Am promovat de-a lungul timpului idei care nu corespundeau opiniilor majoritare sau ideologiei politice a momentului. Și în unele cazuri (poate nesemnificative și oricum limitate la o sferă extrem de îngustă de specializare) am reușit să conving adptarea unor reguli bazate pe acele teorii. A fost nevoie să găsesc aliați (uneori în locuri la car enu m-aș fi gândit niciodată) și am reușit. A durat mult, a fost frustrant de multe ori, a fost nevoie de efort și de nervi tociți prin Parlament, dar s-a putut. De aceea cred că nu este imposibil, doar extrem de dificil. Din fericire, epoca postmodernă oferă organizații cu ideologii atât de diverse încât invariabil îți poți găsi aliați de circumstanță pentru (aproape) orice teorie științifică.
      În ceea ce privește ideologia specialistului, este o problemă insolubilă: orice om va avea propriile sale prejudecăți, nu este un observator obiectiv. Dar existența unei piețe a ideilor (H.R. Patapievici crede că noi nu avem așa ceva, dar eu cred că este prea dur) asigură ca difertele teorii să se poată „lupta” cu argumente pro și contra. Și așa se va realiza prograsul. Nu va fi ceva spectaculos și imediat, dar putem observa chiar și în eterna noastră tranziție un progres în direcția corectă (poate lent pentru 30 de ani, dar totuși vizibil).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Rizoiu
Radu Rizoiu
Radu Rizoiu este profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, unde predă discipline legate de dreptul civil: actul juridic, prescripția extinctivă, persoanele și garanțiile civile. În același timp, este formator la Institutul Național al Magistraturii, unde predă tot dreptul civil, dar sub aspectul litigiilor cu profesioniștii. În timpul care-i mai rămâne, Radu este avocat, specializat în drept bancar. Autor a mai multor cărți de specialitate și a zeci de articole juridice, Radu publică în general pe teme legate de regimul juridic al garanțiilor reale (ipoteci), de organizarea persoanelor juridice și de teoria actului juridic civil. În ultima perioadă se preocupă de teoria regulilor (juridice și nu numai)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro