Home » Global / Europa »Opinie » Citesti:

Ciocnirea culturilor politice şi impasul Turciei post-kemaliste. Dar răspunsul Uniunii Europene?

Valentin Naumescu iunie 26, 2013 Global / Europa, Opinie
15 comentarii 2,216 Vizualizari

Evident, n-a fost şi nu este vorba despre Parcul Gezi. Nu pentru salvarea copacilor din simbolica de-acum piaţă centrală a Istanbulului s-au declanşat protestele masive din ultimele săptămâni. Se ştie că, de regulă, presiunile acumulate în societăţi care parcurg procese de transformare profundă caută orice fisură (a se citi pretext) de natură politică, socială sau economică pentru a erupe şi pentru a se extinde apoi la nivelul unei revolte împotriva regimului, cu discurs generalizat. Mai cu seamă atunci când regimul în cauză are o anumită „vechime” istorică (aproape unsprezece ani în acest caz, destul de mult pentru o societate care aspiră la dinamismul postmodernităţii politice) şi, în plus, care dă semne tot mai vizibile că se opune sensului transformărilor societale, prin măsuri legislative şi administrative considerate retrograde. Se întâmplă şi în alte părţi ale lumii, nu numai în Turcia.

Poate părea paradoxal (având în vedere recenta amânare a negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, impusă de Germania), dar „revoluţia socială” declanşată în marile oraşe ale ţării (în principal la Istanbul, Ankara şi Izmir) generează oportunitatea unei dezbateri interne şi europene cu consecinţe benefice asupra destinului Turciei. Chiar dacă, pe termen scurt, se vede cum Turcia premierului Erdogan se îndepărtează de Europa, pe termen mediu şi lung dezvoltarea unei societăţi civile reale, bazată pe o clasă mijlocie urbană, atrasă de valorile democraţiei liberale (probabil, singurul caz de acest fel într-o ţară a Islamului) nu va face decât să apropie Turcia, cu şi mai puternice argumente, de modelul cultural şi instituţional european.

Confruntarea actuală se duce între post-kemalismul clasei mijlocii educate, al tinerilor şi elitelor urbane ale Turciei şi neo-otomanisnul orientării conservatoare, moderat islamiste şi naţionaliste a Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), încă majoritar între opţiunile politice la nivel naţional, opţiune legitimată de dezvoltarea macro-economică remarcabilă şi de spectaculoasa afirmare a Turciei ca putere regională, din ultimul deceniu.

Deocamdată, post-kemalismul nu pare să fi găsit un exponent politic viguros, credibil şi coerent, comparabil cu anvergura de lider a lui Recep Tayyip Erdogan. Putem însă prevedea că un reprezentant politic competitiv al noului curent va apărea curând, fără a avea neapărat certitudinea că acesta va veni din rândul partidelor tradiţionale. Deja o serie întreagă de scriitori, intelectuali, actori, sportivi, nume consacrate din societatea turcă, personalităţi aflate în contact intens cu lumea occidentală dar în acelaşi timp cu susţinere populară internă au aderat la mişcarea contestatară anti-Erdogan. La un moment dat vor coagula o forţă a schimbării.

Pentru noi, ca români, este suficient să ne amintim naşterea zbuciumată a ideii de „societate civilă” şi a culturii politice democratice la începutul anilor ’90 pentru a înţelege că procesul transformării interne este ireversibil, chiar dacă liniile de sciziune ale celor două tipuri de societăţi, cea românească de atunci şi cea turcă de acum, ambele profund polarizate, erau şi sunt complet diferite. Turcia nu este, în fond, decât la treizeci de ani distanţă de ultima lovitură de stat militară, prin care generalul Kenan Evren devenea al şaptelea preşedinte al Turciei kemaliste, ţinând religia departe de aparatul de stat şi garantând în acest singur mod posibil (la vremea respectivă) continuarea reformelor economice care au modernizat o ţară „călare” pe două continente. Privind în urmă, drumul spre dezvoltare parcurs de această naţiune a fost impresionant iar guvernării conservatoare din ultimul deceniu i se datorează, trebuie recunoscut cu obiectivitate, o parte importantă din ceea ce este puterea şi reuşita Turciei în secolul XXI.

Ce este însă post-kemalismul, care este moştenirea comună şi prin ce se deosebeşte de kemalismul „Turciei moderne” din secolul XX? Pe scurt, ambele sunt seculariste şi modernizatoare (chintesenţa mesajului este deci aceeaşi), dar post-kemalismul face un pas înainte în modelul culturii politice propuse şi nu mai mizează pe armată ca garant al laicităţii statului. Este, aşadar, mai aproape de democraţia liberală de tip occidental, dar poate mai naiv decât ceea ce a imprimat „Tatăl Turcilor” ca tradiţii politice în abordarea mecanismelor puterii, într-o ţară cu specificul complicat al Turciei. Oricum am privi lucrurile, post-kemalismul încearcă să concilieze secularismul Turciei moderne, apărat odinioară de militari (regim devenit, în timp, corupt şi abuziv, ceea ce explică victoria categorică a AKP în 2002) cu valorile şi principiile democraţiei liberale, care respinge orice formă de autoritarism şi de imixtiune a religiei în guvernarea statului.

Turcia în care se naşte, spectaculos şi dramatic, post-kemalismul este însă într-un impas politic adânc şi de durată, deopotrivă intern şi european. Intern, pentru că mişcarea contestatară nu este deocamdată majoritară şi nu pare să dispună de soluţii de extindere dincolo de pieţele centrale ale marilor oraşe şi european pentru că, la cererea Germaniei, Uniunea Europeană ţine Turcia la porţile sale (cu doar 13 capitole de negociere deschise din 35, după 8 ani de „negocieri”), într-o ipostază umilitoare pentru o naţiune atât de puternică şi de mândră, mărind astfel frustrarea turcilor.

Răspunsul Europei este, aşa cum se vede, categoric unul de respingere a premierului Erdogan, respingere oarecum justificată momentan de replicile sfidătoare (poate pe fond nervos) ale regimului de la Ankara la adresa politicienilor europeni în general şi a celor germani în particular. Declarativ, mesajul Bruxellesului nu este unul de anulare a perspectivei europene a Turciei. Dacă ar fi aşa, ar fi profund neinspirat şi nedrept. O Turcie căreia i se refuză definitiv şansa apartenenţei cu drepturi depline la instituţiile europene, chiar cu „riscul” de a deveni a doua mare putere a Uniunii (în acord cu ponderea celor 80 de milioane de cetăţeni pe care îi are) devine un risc (de data aceasta fără ghilimele) pentru întreaga regiune a Europei de sud-est şi pentru securitatea celei mai importante punţi de comunicare între Europa şi Asia, între Occident şi Orient. Aliat fidel şi credibil în relaţiile internaţionale din ultima jumătate de secol, prieten cu cei ce vor să-i fie prieteni, partener stabil şi puternic pentru situaţii de criză, stat perfect funcţional dar capabilă de creştere, dezvoltare şi investiţii, cu o naţiune tânără, Turcia ar putea deveni o nesperată resursă de competitivitate a Europei pe plan global, dacă şi când va depăşi impasul intern actual, printr-o clarificare a tipului de guvernare (regim politic) pe care este pregătită să-l asume în anii care vin.

Turcia a ajuns astăzi la acel nivel critic al dezvoltării sale economice şi militare în care o opţiune strategică pe termen lung trebuie asumată şi încurajată politic, social şi cultural. Turcia nu mai poate fi un subiect ignorat la Bruxelles sau veşnic amânat. Soluţia integrării în NATO, în 1952 (şi atunci foarte criticată, pe motive de incompatibilitate identitară cu restul statelor membre), a adus beneficii imense Alianţei occidentale, flancului sudic al Europei, păcii în Balcani, relaţiei cu Israelul şi intereselor euro-atlantice în Orientul Mijlociu.

De ce atunci să transformi într-o problemă ceea ce poate deveni atuul pentru competiţia multipolară de mâine?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. ion popa spune:

    Cred ca persoana ce a scris articolul este putin naiva si nu cunoaste putina istorie a Balcanilor si a Turciei.Turcia a fost mereu ajutata financiar de puterile occidentale pentru a putea fi o contrapondere fata de Rusia si o zona tranzitorie lina fata de orientul mijlociu.Nu cunosc un domeniu economic sau cultural unde Turcia sa fi contribuit. Statutul ei ( asa cred ) va fi de membru asociat la Comunitatea Europeana atit si nimic mai mult.Altfel va fi un dezastru pentru Europa( ATENTIE TOT CE SE INTIMPLA IN BALCANI INCLUSIV KOSOV I SE DATOREAZA).

    • Dan spune:

      Nici eu nu cred ca ar trebui primita Turcia in UE. Este o tara mare si puternica. Problema este ca nu cred ca ne va fi aliat. Daca asa arata Turcia care s-a stapanit de la excese religioase pentru a fi acceptata in UE, cum va arata cand nu vor mai avea motive sa se prefaca?

  2. Florea spune:

    Excelent comentariu, felicitări autorului.
    Nu numai Turcia trebuie să facă o alegere, și Europa trebuie să facă în aceeași măsură o alegere ce ține de identitatea sa și are doar marginal legătură cu Turcia. Turcia este ținută pe tușă, la încălzire, de mulți ani, sub pretextul că integrarea unei culturi atât de fundamental non-europene în Europa ar produce un șoc cultural, demografic etc. Pe de altă parte, Europa (în zona sa occidentală, în primul rând) galopează către ștergerea principalelor repere culturale care îi definesc civilizația. Păi să ne hotărâm – fie
    1. ne transformăm într-o societate amorfă, unde nu mai contează limba, religia, sexul, moștenirea culturală etc. etc, și atunci n-ar trebui să avem nicio problemă să integrăm pe nimeni, fiind irelevant dacă nou-veniții sunt musulmani sau creștini, bărbați sau femei, albi, negri sau verzi, cimpanzei sau plante ornamentale, fie
    2. ținem cu dinții de moștenirea culturală a Europei, cu tot ce înseamnă asta – valori morale și culturale, tradiții, religie creștină – și atunci avem justificarea să refuzăm accesul unora care nu-s ca noi.
    Să fii și-n căruță și-n teleguță e penibil.

  3. make spune:

    Numai cine n-a fost in Turcia poate spune ca tara aia are sanse sa se integreze in Europa. Cine poate fi asa naiv incat sa creada ca grosul populatiei, care traieste in Anatolia profund otomana si medievala, se va deda la fineturile evropenesti si va alege democratia de tip occidental ? Hai sa fim seriosi, bazinul electoral al islamistilor lui Erdogan acolo este, in marea masa a taranilor din Asia Minor, cea mai saraca zona a tarii si aflata la ani-lumina de pretentiile unor orase cosmopolite gen Istanbul, Ankara sau Izmir. Daca niste tari mici precum Romania si Bulgaria sunt atat de greu aduse in secolul XXI de UE, cum sa-ti inchipui ca 80 de milioane de turci retrograzi cu obiceiuri ancestrale scandaloase vor fi europenizati vreodata ? Mai ales ca ei nici nu-si propun asta, vor sa islamizeze continentul european de data asta fara iatagan. Ajunge ca se inmultesc in draci oriunde se stabilesc, iar nemtii, belgienii, elvetienii sau britanicii sunt deja ingroziti.

    • Nautilus spune:

      De fapt aici e ceva în neregulă, şi anume faptul că bazinul electoral de 55-60 de milioane de rurali decide pentru 20 de milioane de urbani care deţin împreună aproape jumătate din PIBul ţării.

      Seamănă cam mult cu luna mai 1990 din România şi cu modul în care votul moldovenilor a înclinat balanţa unde nu trebuie.

      • Florea spune:

        Să înțeleg că ești adeptul votului cenzitar, la modă și în Europa prin sec. 19 ? E un subiect suculent de discuție, și la ei, și la noi. Eu unul recunosc că aș fi mulțumit să știu că votul meu contează mai mult decât al unui asistat social pe care nu-l interesează altceva decât de la cine primește mai multă pomană. Pe de altă parte n-aș fi încântat de faptul că votul meu ar conta mult mai puțin decât cel al mafioților care învârt banii cu lopata. Lucrurile sunt complexe, stimabile.

        • Nautilus spune:

          Din câte am văzut şi poate dovedi Sfântu’ Google, chiar aici pe contributors.ro s-a explicat de către nişte cetăţeni (turmentaţi?..) că nu se poate pune nicio bază pe anumite categorii sociale (chiaburi?.. :) ) – spre exemplu că, “din moment ce toţi cei sub 40 de ani au o aversiune primară faţă de stânga”, aceştia trebuie automat împiedicaţi să voteze şi să deţină funcţii publice, fiindcă “acele generaţii care apreciază valorile stângii” ştiu ce e mai bine şi trebuie să decidă în locul lor. Alţii veniseră cu faptul că “aceia care au studii superioare şi stau în Bucureşti” sunt periculoşi, un fel de duşmani ai poporului, şi că trebuie reduşi la tăcere, să iasă în faţă ţăranii, care “au bun simţ şi o moralitate superioară”.

  4. MCris spune:

    Desigur ca nu a fost vorba despre parcul Gezi – in sensul de spatiul verde – ci despre parcul Gezi in care este ridicat monumentul lui Kemat Attaturk – parintele Turciei moderne, seculare, monument care ar fi fost distrus laolalta cu tot parcul, de catre actualul conducator care nu prea are secularismul la inima.

  5. Radu Razvan Stanciu Radu Stanciu spune:

    L’aș ruga pe dl. Naumescu să ne explice cum un stat în care Islamul e religie oficială, se predă obligatoriu în școli, e finanțat de la buget și e controlat de un minister al Cultelor care îi numește în posturi pe imami drept funcționari publici e un stat secular ? Un stat în care orice formă de Islam neconformă cu varianta oficială e interzisă, în care învățământul religios de orice orientare e interzis cu excepția seminariilor musulmane de stat, în care cultele ne-musulmane sunt mai hăituite decât în sec. XIX și amenințate serios cu dispariția etc. ?

  6. CetateanulRoman spune:

    De 30 de ani Turcia este in plin avint economic. Finantat de SUA. Au investitii majore in chimie, industrie prelucratoare, aeronautica (singura tara ce asambleaza F16 in afara SUA!), industire alimentara, electronica si electrotehnica, turism infrastructura (pentru aducerea in secolul nostru a zonelor inapoiate au construit si construiesc autostrazi. In plus sint banii pe care turcii ce lucreaza in special in Germania (unde sint 8 milioane ~ 10% din populatie!) ii trimit acasa.
    Sa nu uitam ca sint romani ce prefera spitale din Istanbul! Si nu numai romani!
    Din multe puncte de vedere e mai aproape de Europa decit Albania, Kosovo si as putea spune chiar Romania – au o industrie functionala, o piata interna imensa si debuseu fantastic ain lumea araba.
    Revoltele recente le-as asemana cu Piata Universitatii. Asta arata ca exista turci ce doresc sa traiasca la standarde europene – un islam europenizat. Daca reuseste ar fi cea mai puternica palma data islamului fundamentalist si o sansa sa relansam relatiile cu intreaga lume araba. E trist ca Germania a adoptat o pozitie dura. Fara turcii de acolo si fara consumul lor…..nici Deutsche A.G. nu s-ar mai simti atit de bine. Multa marfa germana e produsa acolo si rebranduita….
    Si nici bancile lor nu stau rau de loc!
    Reactia primului ministru este de fapt reactia islamului dur fata de deschidere. Germania greseste inca o data inchizindu-le usa in nas. Exact asa cuma a facut cu Romania. Faptul ca am fost lasati pe dinafara (Schengen) sau ni s-a permis sa aderam mai tirziu nu ne-a ajutat de loc. Dimpotriva. A intarit contrareactia comunistilor mascati. Asa cum in Turcia va intari aripa radicala islamica

    • Carcotasu' spune:

      “Din multe puncte de vedere (Turcia) e mai aproape de Europa decit Albania, Kosovo si as putea spune chiar Romania” – De ce Turcia e mai aproape de Europa decat Romania nu inteleg.
      Numai dezvoltare economica nu e suficient. E nevoie de un set de valori Europene pe care sa-l impartasim. Ne-am luptat 23 de ani, incepand cu Piata Universitatii, si inca ne mai luptam sa invatam acest set de valori. Turcia trece inca prin acest proces inceput acum 90 de ani si probabil nu-l va incheia niciodata. Marea masa a votantilor lui Erdogan e in Anatolia si nu-i vad pe acestia in urmatorii 100 de ani sa devina europeni.

      • Nautilus spune:

        Nu ne mai luptăm. După Tanacu, procesul merge în sens invers, suntem mult mai aproape de Anatolia rurală şi de Kurdistan decât de Bruxelles.

  7. Corneliu Cazacu spune:

    Daca si cu parca …

    Turcia e la o raspintie de drumuri si in mod normal, odata cu dezvoltarea clasei medii si a bunastarii generale, va ajunge la un secularism asemanator celui vest-european … poate. Insa nu sigur. A o integra inainte ca directia ei de dezvoltare sa fie clara e un pas primejdios si destabilizator, mai ales in contextul crizei economice si politice actuale.

    Argumentatia dv e pe linia dusmanilor EU si pare imprumutata de la neoconii americani.

    Mi-as dori si o explicatie a expresiei: “o nesperată resursă de competitivitate a Europei pe plan global”.

    PS Daca Turcia ar fi doar Istanbulul (si eventual inca vreo citeva orase mari) acesta s-ar putea integra imediat.

  8. Darrell spune:

    You can pretty much thank the idiots in the EU for that. They forced (in a manner of speaking) Turkey to change their Constitution to take supreme power away from the secular military in order to have full civilian control of government. The EU told Turkey that this was the only way it would be considered for EU membership (which the EU never intended to extend to Turkey, anyway – and rightfully so, I would add).
    But Turkey is not a Western nation. The only way that Turkey, an Islamic nation, could even be a close to a reasonable facsimile of a Western nation is to have its structure the way it was – with the secular military holding ultimate power and keeping an eye out for Islamist control of the government as always happens in Islamic nations, as Islam is a also political ideology that demands the power of state. Ataturk knew this and he set Turkey up in the only way possible for an Islamic nation.
    Mustafa Kemal Atatürk: “Islam, this absurd theology of an immoral Bedouin, is a rotting corpse which poisons our lives”.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)