vineri, martie 29, 2024

Conversație despre România

România este frecvent subiect de vorbă. Între cunoscuți, în presă, la o întâlnire de afaceri, la nivel politic, la nivel înalt, în cărți, în contactul de zi cu zi cu administrația sau cu realitatea românească – despre România se vorbește. Adesea însă aceste discuții au un specific al lor: un inconfundabil gust amar.

Poate există „amarul românesc” sau „amarul de România”, așa cum există un spirit mioritic. Poate „amarul românesc” este o expresie a spiritului mioritic. Acceptăm destinul și condiția, supraviețuim valurilor istoriei, dar undeva în interiorul nostru este o tensiune, o stare de nemulțumire, o cârcoteală permanentă față de viață, de situație, de ceilalți și de România.  ”Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul” – o frază lansată de un om de televiziune, a devenit pentru mulți chintesența frustrării de a trăi în România zi de zi, oră de oră, neputința de a funcționa în limitele imaginate sau dorite ale normalității.

Amarul de România este o mare capcană. Efectul său imediat este orbirea agresivă. Nu mai vedem ce este bun în jurul nostru, în viața noastră, în trecutul nostru, în viitorul nostru. Crâcnim, cârcotim, pufnim și devenim agresivi față de tot și de toți. Ne comparăm mereu de pe o poziție de inferioritate cu ceilalți – cei ”din afară”. Anulăm prin nepăsare, prin lipsă de apreciere și prin vorbe grele lucrurile de valoare care există și fac parte din ființa noastră. Tocmai aceste lucruri ne definesc identitatea, la fel cum și negarea lor, respingerea lor, ignorarea lor fac parte din ceea ce suntem și cum suntem în  această lume.

Propaganda comunistă, cu clișeele sale construite pentru a umple spațiul lăsat gol după exterminarea valorilor și a reperelor din societatea românească, a țintit amarul românesc. A construit reprezentări false, dar glorioase, de care mulți s-au agățat pentru a-și îneca amarul. A construit o critică ideologică la adresa sistemelor de valori concurente – cum ar fi societatea capitalistă – de pe o poziție de superioritate. A furnizat astfel o hrană artificială și toxică pentru conturarea unei pseudo-identități naționale și a unor false repere, ancorate în imagini și nu în valori. Dar aceste repere erau false, iar goliciunea lor a început să se vadă odată cu crearea unui spațiu de libertate în România. Totuși unii se mai raportează încă la ele, în ciuda trecerii a peste două decenii de la căderea regimului. Alții nu au găsit cu ce să le înlocuiască și orbecăie încă într-un spațiu social ce aduce uneori a junglă.

Energia noastră  vitală se irosește prea des în conflicte și în agresivitate inutilă; în săpat groapa altuia; în omorât capra vecinului sau toate caprele din vecinătăți; în blocaje; în refuzul de a accepta provocări, de a ieși din niște tipare, de a ne accepta așa cum suntem și de a face să ne fie mai bine schimbând mai întâi ce nu facem noi înșine bine. Alteori ne irosim energia vitală și creativitatea pentru a inventa tehnici de supraviețuire umană și morală într-o societate în care semenii se comportă în acest fel.  Este un cerc vicios care funcționează simplu, dar eficient: ne umplem de amar și nu ne mai place nimic din ce e in România, iar apoi nu mai suntem în stare să facem ceva de valoare, ci doar să înotăm în amar, să pufnim și să lovim. Amarul românesc ne transformă în niște inși mai degrabă frustrați și imobili, incapabili să acționăm, să ne bucurăm de ce avem, să ne asumăm inițiative, să ne dezvoltăm uriașul potențial pe care străinii – necontaminați – îl văd și îl apreciază. Și de aici probabil ies multe altele: vorbe grele despre România, despre ce avem noi, despre cum suntem noi ca oameni.

A trăi în România înseamnă, dincolo de toate, și această alegere între a trăi viața în amar, sau a te lupta cu el. Iar această luptă înseamnă în prima etapă o conversație. Depinde de fiecare dintre noi în ce conversație ne situăm înainte de a lua atitudine și de a porni pe un drum, de a acționa. Dacă această conversație se duce în termenii amarului, atunci ea nu este decât amortizarea unei noi etape din cercul vicios de care am vorbit. În schimb, o conversație care trece dincolo de amar, sau îl ignoră pur și simplu și se uită la valoare poate deveni un punct de cotitură atât în viața celor care participă la ea, cât și în viața altora. De fapt, trăim într-o societate și asta ne poate umple viața cu sens. Depinde atât de mult de fiecare dintre noi modul în care arată această societate și, implicit, modul în care ea ne modelează existența… Este o diferență între a trăi într-o societate ca o junglă și a trăi într-o comunitate de valori.

Conversațiile despre România care ignoră amarul și se uită la ce avem de valoare în România, la ce este bun aici, la lucrurile care s-au întâmplat și se întâmplă, la ce reușesc oamenii de aici să facă amorsează oportunitatea, încrederea, energia creatoare, atitudinea, mândria și acțiunea, inițiativa și participarea. O conversație bună despre România ne poate da antidotul amarului românesc. Tocmai de aceea, cei care s-au săturat să înoate în amarul românesc, ar trebui să nu se dea bătuți, ci să intre într-o conversație despre România. O conversație despre ce este bun, ce ne place, ce ne caracterizează, ce ne diferențiază, ce putem corecta, ce putem crea, ce putem spune nouă înșine și celorlați despre noi  care să ne reprezinte cu adevărat și să ne crească stima de sine ca popor.

De unde poate începe această conversație? De oriunde. Din orice cafenea, de pe net, pe facebook, cu un articol, sau cu un proiect. Resursele de care dispunem ca societate sunt uluitoare. Iar asta se vede în multitudinea de proiecte la nivelul societății civile și din frumusețea lor, se vede în patrimoniul nostru și în toate acele inițiative care ne taie răsuflarea și ne fac să exclamăm cu încântare ”Și totuși se poate!”, de parcă am fi înregistrat o mică victorie împotriva destinului. Din oricare dintre ele poate crește o conversație mai mare, care să ne prindă pe toți cei care ne-am săturat de amar. Suntem o societate care are nevoie de o conversație despre ea însăși și care să o dezvăluie pe ea însăși în fața propriilor săi ochi. Avem nevoie de  teme și de participanți. Cei care se înscriu beneficiază de un câștig garantat: scapă de amarul de România.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. „O conversație despre ce este bun, ce ne place, ce ne caracterizează, ce ne diferențiază, ce putem corecta, ce putem crea, ce putem spune nouă înșine și celorlați despre noi care să ne reprezinte cu adevărat și să ne crească stima de sine ca popor.”

    Si eu sunt adeptul conversatiei. Insa existenta a sute si mii de site-uri si blogguri pe care se analizeaza la infinit despre diferite evenimente si persoane nu este suficienta.
    As vrea sa gasesc macar un site pe care sa se converseze exclusiv despre solutii si despre materializarea lor.
    Analiza evenimentelor si persoanelor sa se faca doar pentru motivarea solutiilor.
    Daca nu vrem sa discutam decat despre evenimente si persoane ne resemnam sa mentinem aceste conversatii la nivelul retoricii coltului oratorilor din Hyde Park.
    Acesta este pacatul mare al intelectualului roman: analizeaza la infinit evenimente si persoane (pentru ca nu il costa mare lucru) dar se fereste smechereste si las sa analizeze si sa materializeze solutii.

  2. Contribuitorii…contribuie! Asa ca… Nu-mi spune cum e viata mea. Si nici ce trebuie sa fac. Nu astepta solutii de la mine, ca sa le vinzi tu. Nu te referi la ~Proiectul Romania~ ca la o conversatie. Nu da utilul pe frumos, si nici esenta pe gaunos. Nu scrie despre energia(creatoare) daca n-o simti. Nu combate amarul, daca n-ai substitut. Nu m-ai facut sa simt ca „DA!” asa ca…nu!

  3. Nu stim invata din ceea ce e evident.
    20 de ani am asteptat sa fie „lumina”. Am investit fiecare dintre noi 20 de ani din viata proprie si personala in efortul de a „calca apa” sio de a ne mentine la suprafata , ca sa nu sucombam intr-o scufundare in smegma romineasca.
    Suntem tot in „intuneric” (moral, material, social, politic, spiritual…etc etc etc).
    Trebuie sa fii sau de un optimism pueril sau de o simplitate intelectuala terifianta incit sa crezi ca investind inca 20 de ani in „traiul in rominia” vei obtine alte rezultate – personale, materiale, cuturale…etc..
    E – in registru sinistru- ca bancul cu omul ce cumpara bilet si vizioneaza acelasi film de mai multe ori, in speranta absurda ca „de data asta poate se termina altfel”.
    A pleca ..e o solutie personala, poate cea mai corecta. Si cea mai directa
    A ramine – ai de ales…sau te vei ineca, sau vei trai intr-o lume paralela, artificial creata de tine insuti, si iti asumi alienarea si iti construiesti o „insula” virtuala..fizica si cultural-comunicationala.
    Rominia ca proiect…e un proiect esuat inca dinainte de infiintare.
    Sau brutal-colocvial – rominia e o boala.

    • Ai mare dreptate! Bravo pentru comment. Oricum si-au implinit altii visul cu privire la cum ar trebui sa fie Romania si nu mai vreau sa intru in detalii, pana atunci salutari din Finlanda!

  4. ”Amarul de Romania” poate fi si un digestiv potrivit dupa meniul gras sau dulce al perceptiilor noastre fata de experientele de zi cu zi. Observ ca majoritatea este frustrata, suparata, nemultumita fata de semeni sau sistem. Rostim adevaruri cu mare usurinta si constientizam o lasitate extinsa. Pe cand o sa comentam ”Lasitatea de Romania?” sau mai fin spus ”Comoditatea de Romania”. Pute, pute da-i caldut” si lasa ca ziua de maine o fi mai bine, n-o fi dracu atat de rau iar de-o fi, ma va ocoli.
    Deocamdata romanii aleg vorba in loc de pietre. Din nefericire schimbarile majore de sistem in tarile subdezvoltate nu se face prin forta cuvintelor, a strigatelor sau a legilor ci a pietrelor din centrul urbei aruncate cu violenta intr-un amarat de scutier. Daca actiunea este sustinuta mai mult de trei zile si 3000 de oameni, CNN le difuzeaza si doar asa cineva isi ridica fundul de pe scaunul ministerial. Dar, e jenant sa ne gandim la asa un scenariu. Scenele aste sunt din alt film, de productie greceasca, siriana sau egipteana. Noi vrem pace si multa liniste!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Oana Marinescu
Oana Marinescu
Oana Marinescu este consultant în comunicare strategică. Din iulie 2010 conduce OMA Vision (www.omavision.ro), a cărei fondatoare este. Are o experiență de aproape 10 ani în comunicare instituțională, inclusiv în funcții de nivel înalt - purtător de cuvânt al Guvernului (2005-2007) și director general pentru diplomație publică în MAE (2008-2010). A ținut seminarii de comunicare instituțională în cadrul SNSPA. Este absolventă de științe politice (Universitatea București), cu studii aprofundate și specializări în comunicare, atât în țară, cât și în străinătate.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro