Home » Opinie » Citesti:

Cosmarul

Mihnea Rudoiu februarie 1, 2017 Opinie
6 comentarii 2,462 Vizualizari

Vreau să vă povestesc ce-am visat de câteva zile-ncoace.

Se făcea că mă nimeream la dezbaterea publică de la Ministerul Justiției pe tema graţierii, a amnistiei şi a dezincriminării abuzului în serviciu.

Sala era arhiplină şi toţi voiau să afle dacă vreun politician va beneficia de prevederile ordonanțelor grațierii și de modificare a Codului penal.

Era acolo şi domnul ministru Florin Iordache. Justiţiar nerabătut, domina prin prezenţa-I impunătoare întreaga asistenţă.

Toate privirile erau aţintite asupra lui. Ale câtorva domnişoare, chiar în extaz.

Şi tot aţintite asupra domniei sale au rămas când l-a întrebat primul cetăţean dacă ordonanţele îi vor scăpa de pârnaie pe politicieni.

Stăpân pe sine, domnul ministru a răspuns scurt şi la obiect: “Nu”.

L-a întrebat al doilea cetăţean. Invariabil, domnul ministru a dat acelaşi răspuns: “Nu”.

Au urmat al treilea cetăţean, al cincilea, al zecelea… Toţi primeau de pe chipul imperturbabil al ministrului acelaşi şi acelaşi răspuns: “Nu”.

Al unşpelea a ridicat miza: “Domnule ministru, dacă dvs spuneţi că niciun politician şi niciun nemernic care a nenorocit ţara nu va fi eliberat şi, totuşi, se va întâmpla asta, noi, cei care v-am întrebat şi ne-aţi spus că nu se va întâmpla aşa ceva, putem să vă tragem şuturi în fund că ne-aţi minţit?”

“Da”, a zis domnul ministru Iordache.

Al doişpelea a continuat această idee: “Domnule ministru, dacă totuşi se va întâmpla aşa ceva, putem să vă luăm la şuturi toţi cei 90.000 de români care am ieşit duminică seara în stradă să protestăm împotriva acestor ordonanţe?”

“Da”, a zis, fără să clipească, ministrul Iordache.

Al optsprezecelea cetăţean l-a rugat să se gândească bine: “Domnule ministru, vă rog, sunteţi sigur, absolut sigur,  că nu ne minţiţi?”.

“Da”, a zis ministrul Iordache.

Al douăzecilea cetăţean l-a rugat, de asemenea, să cumpănească atent cuvintele: “Domnule ministru, bănuiesc că înţelegeţi ce înseamnă ca 90.000 de români să-şi îndese şpiţul în fundul dvs. Nu e de ici de colo. Sigur nu ne minţiţi?”

“Da”, a răspuns instant ministrul Iordache.

Al patruzecilea cetăţean a întrebat şi el: “Domnule ministru, dacă se va dovedi că ne-aţi minţit, putem să vă luăm la palme toţi românii care se vor fi simţit umiliţi de nonşalanţa cu care v-aţi bătut joc de noi, luându-ne de proşti?”

“Da”, a zis ministrul Iordache şi, după ce a răspuns identic următorilor nouăzeci de inşi care au formulat, sub o formă sau alta, aceeaşi întrebare, a pus capăt sesiunii. “Acum, a adăugat domnia sa, am finalizat dezbaterea publică care am avut-o. După cum vedeţi, în cursul zilei de astăzi, toţi cei care au dorit să participe i-am primit. Vom ţine cont de observaţiile pe care s-au facut astăzi. Avem, de asemenea, şi propunerea pe care chiar colegii noştri de la PNL l-au făcut.

Acela a fost momentul în care m-am trezit din vis. Cât se poate de binedispus, fiind încredinţat că am a face cu un vis premonitoriu. Şi atâţia oameni, îmi ziceam cu năduf, ieşiseră în stradă… degeaba, când însuşi ministrul Justiţiei, Florin Iordache, dăduse garanţii ferme că penalii notorii ai României, mai ales ăia din politică, vor rămâne la bulău.

Toată ziua am fost flu-flu.

Spre mândria mea, am băgat de seamă că domnul Iordache avea multe înzestrări trebuincioase unui ministru: purtare aleasă, voce pătrunzătoare (graţia cu care repeta “Da” şi “Nu” purtau amprenta unui tenor de înaltă clasă), agerime de minte, elocvenţă şi, eram convins, o bună memorie. Nu avea cum să uite ce promisese.

Un politician autentic. Tânăra generaţie avea de învăţat de la un asemenea om de stat pe care îl puteai aşeza, fără probleme, alături de marii săi antecesori: Brătianu, Maiorescu sau Petre P. Carp.

Pleiada marilor miniştri de odinioară, gândeam după visul acesta întremător, îşi găsise un continuator nobil în persoana domnului Iordache. Inginer mecanic la început, şi nu oriunde, ci la Fabrica de Vagoane Caracal, studiase apoi dreptul în cetatea Băniei şi, chiar dacă nu îşi desăvârşise studiile la Sorbona, îşi dăduse, totuşi, doctoratul la Chişinău. Adică tot în străinătate.

Gurile rele ziceau că ar fi plagiat. Serios?

Nu credeam o iotă. Vorbe de clacă ale soroşenilor. Invidie multă. Gălăgie de tinichea.

Cu aceste gânduri în minte, a sosit noaptea.

Şi aici încep problemele mele, căci, de cum am pus geană peste geană, totul a luat-o pe arătură..

Când intram în vis, vedeam numai români tăbăcind fundul lui Iordache. Sau luându-l la palme.

“Domnule ministru, răcneau ei în timp ce, cu nişte pălmoaie imense, îi mutau scârbiţi mutra de la stânga la dreapta şi viceversa, v-am întrebat de o sută de ori: ordonanţele astea sunt sau nu cu dedicaţie pentru politicienii penali? V-am întrebat sau nu? V-am întrebat. Şi dvs ce ziceaţi? Că nu sunt. Ia luaţi de-aici, vă rog !”

Palme şi şuturi, palme şi şuturi.

După cincisprezece minute, m-am trezit ud leoarcă. Am făcut un duş şi m-am băgat la loc în pat. Dar când am închis ochii, scena a revenit. Mai cumplită.

Între timp, se făcuse o coadă imensă, ca la alegerile din 2014, când românii aflaţi în Diaspora stăteau şiruri-şiruri să voteze la ambasade. Numai că acum stăteau pentru a-i cârpi o pereche de palme ministrului Iordache. Sau pentru a-i îndesa un şut în fund.

Veniseră cu mic cu mare, părinţi şi copii, mămăiţe şi nepoţi, ba chiar şi câinii plătiţi de Soroş erau acolo.

Şi toţi treceau prin dreptul ministrului şi mi ţi-l aranjau ba cu un pălmoacă, ba cu un şpiţ în dos.

Nu am rezistat mai mult de cinci minute şi m-am trezit iar. Şi treaz am stat apoi, îngrozit, toată noaptea.

Însă noaptea viitoare, visul a căpătat şi mai multă ferocitate.

Se făcea că liniile aeriene erau pline non-stop de curse către România. Toţi românii care munceau în afară, deşi abia fuseseră în România de sărbători, se întorceau acum iar în ţară. De ce? În visul meu fără noimă, acest motiv avea o limpezime de cristal: pentru a-i cârpi o palmă ministrului şi a-l lua la şuturi.

Români din Noua Zeelandă, din SUA, din Franţa, Irlanda, Italia, Germania, din Australia, din Groenlanda şî Norvegia, din Alaska şi Congo şi Uganda, ba chiar şi de pe lumea cealaltă se întorceau în ţară pentru a-i trage o sfântă pereche de pălmoace ministrului Iordache.

M-am trezit şi mai abătut. Nu mai înţelegeam nimic. Ce să fie, ce să fie? Nu am mâncat şi nu am băut aproape nimic. Eram abătut cât cuprinde.

Noaptea, însă, a fost şi mai uluitoare în vis, fiindcă absolut toţi cetăţenii lumii – din toate ţările, ba chiar şi apatrizii şi marţienii – depuseseră actele să devină cetăţeni români pentru, spuneau ei, plăcerea infinită de a-i trage nişte pălmoaie domnului Iordache.

Tonul îl dăduse însuşi Soroş, îl continuase Trump şi îl dusese la apogeu Kim Jong Un, care era dispus să renunţe la conflictul cu Coreea de Sud, numai să devină cetăţean român şi să-şi poată exercita dreptul de a-i dărui o o palmă celui care devenise omul zilei pe întreg pământul.

ISIS erau de părere că a arunca în aer oraşele decadente ale Occidentului e nimic pe lângă farmecul de a îndesa un şut domnului Iordache.

Leonardo di Caprio îşi scosese pe Okazii.ro statueta Oscar, spunând că renunţă la ea pentru a fi român. Măcar o zi.

Bill Gates, aşijderea, promitea că va muta Sillicon Valley în Ferentari, numai să i se acorde în regim de urgenţă calitatea de român, iar Bai Ki Moon a fost auzit la tribuna ONU recitând Mioriţa, deoarece spera că în felul acesta va deveni mai uşor cetăţean al României.

Punctele de intrare în vamă erau suprasolicitate, avioanele nu aveau unde să mai parcheze, maşinile care intrau în ţară erau atât de multe că staţionau în interiorul mall-urilor, la Starbucks, în raioanele de la Sephora sau la intrarea în cinematografe.

Toată lumea avea pe buze o singură întrebare: unde este domnul Iordache? Cum îl găsim?

Se făceau programări cu luni înainte, iar un loc în faţă la pălmuit se vindea mai scump decât un bilet la finala Champions League.

Însă deja devenise prea mult.

În noaptea următoare, când, din Omul Zilei, cei de la revista Time l-au declarat Omul Anului, punându-i fotografia pe coperta revistei – într-un colaj faimos, acela în care Batman îl pălmuieşte pe Robin, numai că, în locul lui Robin, se afla chipul distinsului ministru -  nu am mai rezistat acestui teribil vis.

M-am trezit.

Nu ştiu ce să fac, sunt în continuare la fel de terifiat, dar, mulţumesc lui Dumnezeu, am această consolare: realitatea nu e ca în vis !

Altfel, aş fi luat-o razna rău de tot !!!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. Yoda spune:

    Dar de gansacul ala gusat si infoiat de Tariceanu n-ati visat nimic?

    PS: felicitari pentru articol, domnule Rudoiu.

  2. ion adrian spune:

    Gresesc cand definesc ce se intampla drept tentativa de lovitura de stat?

    • Cezar Cobianu spune:

      PS: O caracterizare sintetizată a loviturii de stat ar putea fi ”preluarea sau păstrarea puterii politice în afara cadrului legal și a regimului constituțional”, iar utilizarea termenului presupune și implicarea forțelor armate (statistic) sau a altor elite social-politice. Conform Wikipedia, de exemplu, este una din metodele posibile ale unei revoluții (tot la nivel general, indiferent de ‘direcția’ și tipul acesteia din urmă). Procedurile de schimbare a puterii politice prevăzute în constituție, de exemplu suspendarea președintelui sau alegerile anticipate, nu constituie lovitură de stat.

      Pe de altă parte, într-o utilizare poate la fel de laxă a termenului, și eu aș putea spune că prezenta problemă este o încercare a unei elite politico-economice cu nuanțe mafiote de a-și păstra puterea și oportunitățile de exploatare a statului în beneficiu propriu, prin modificarea în aplicare a cadrului legal și regimului constituțional. Iar respectiva elita a fost foarte frumos botezată ”Simbioza”, vezi articolul de mai jos.
      http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20588298-simbioza.htm

  3. Un roman spune:

    Pana rămâne totul calm si fara incidente, este numai contraventie. Dacă se depăsesc niste “bariere” este curat tentativă de lovitura de stat. Trebuie avut mare grija deoarece nu este dezincriminata de ordonate.

  4. toni spune:

    buna ziua,
    satira dvs nu e rea, dar e mult prea blândă comparativ cu nenorocirile internă si externă pe care le vor provoca deciziile luate aproape de miezul noptii de borfașii pesediști, CU NIMIC DEOSEBIȚI DE FANARIOȚI.
    Principial, pentru mine e clar că – mai ales in statele emergente, cum sunt multe pe glob, dar acum vorbesc de bazarul numit ”românica” – POLITICA NU MAI RASPUNDE NEVOILOR SOCIETĂȚII ; politicienii se trag din ce in ce mai mult din randul incompetenților profesional, dornici de parvenire , se trag unul pe altul in partide-găști de interese personale si se impun la varful puterii (parlamente, guverne, autorități, primării, etc) prin cumpărarea funcțiilor si promisiuni nerealizabile pe termen lung; odată funcția atinsă, scopul nu e decat unul – sa-si INDEPLINEASCĂ INTERESUL PERSONAL, prin achitarea datoriilor către cei care i-au ajutat cu bani si imbogațirea in 4 ani pentru toata viața lor si a neamurilor apropiate ! ATÂT !! FORMA DE ORGANIZARE A POLITICII, cu partide-găști-de hoți/șmeckeri, cu PARLAMENTE DE INCOMPETENȚI, adunări pe stadioane și baloane colorate, cu fasole și cârnați, pungi cu merinde, etc, totul ESTE O MASCARADĂ, O PAGUBĂ DE NIVEL NATIONAL;
    intrebări: de ce la finalul mandatului, parlamentarii, ministri, primarii si alti politruci d-ăștia nu dau socoteală populației pentru activitatea lor ? ce lasă în urma lor aceste javre nesățioase după putere – copii și nepoți care vor fi și mai rapace, ducând bazarul numit ”românica” în secolul fanarioților ?
    raspunsul îmi pare unul singur: SA IEȘIM CAT MAI MULȚI și DES, CU HUIDUIELI și cu PIETRE IN BUZUNAR , SĂ ALUNGĂM JAVRELE POLITRUCE !!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihnea Rudoiu


Mihnea Rudoiu

A absolvit Academia Tehnică Militară (2001) şi Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti (2005). A publicat romanele A toi, cuando tu no estas (Editura Humanitas, 2005), ... Citeste mai departe


E randul tau

Copilul nu este proprietatea părinților. Niciun om nu poate fi proprietatea altui om. Am explicat ...

de: Cristi Danilet

la "Familia pe înțelesul tuturor – Partea a patra: Părinții nu au drept de viață și de moarte asupra copiilor"

România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu: „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă."

Cauta articole

august 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)