Home » Opinie » Citesti:

Crăciun 2017

Mircea Morariu decembrie 25, 2017 Opinie
6 comentarii 1,228 Vizualizari

Recitesc textele scrise cu ocazia sărbătorilor de Crăciun ale anilor 2015 și 2016. Primul dintre ele venea la scurtă vreme de la dezastrul de la #colectiv care ne-a arătat tuturor nu doar felul în care corupția ucide, ci și cât de slabă, lașă și puțin pregătită să guverneze este clasa politică din România, cel de-al doilea era scris după alegerile legislative din 11 decembrie, încheiate cu masiva victorie a social-democraților.
Firește, ambele evenimente erau de maximă importanță și totodată generatoare de o anumită doză de îngrijorare. Cu toate acestea, nici unul dintre sus-menționatele texte nu era marcat de disperare. În fond, îndată după 30 octombrie 2015 toate partidele parlamentare se făceau că au învățat lecția, că ar fi dornice să se reformeze, că au înțeles că nu se mai poate să persiste în tentativa de a-și prosti la infinit electoratul. În 2016 învinsese voința electoratului ( mult, puțin atât cât se prezentase la urne) căruia i s-a părut mai promițătoare, mai dătătoare de speranțe oferta stângii. Nu-i vorbă, dreapta, îndeosebi PNL-ul, avusese o campanie electorală dezastruoasă, nu reprezenta o alternativă reală la o stângă mult mai bine coagulată, inteligent , dar și pervers condusă spre victorie de un lider azi hulit de marea majoritate dacă nu a populației, măcar a oamenillor cinstitiți din România. L-am numit pe Liviu Dragnea. În fond, chiar dacă nu credeam prea multe din ceea ce promisese în campania electorală PSD-ul, știam că electoratul are întotdeauna dreptate, că aceasta este esența jocului democratic, că dreapta fusese pedepsită și că pedeapsa era mai mult decât meritată.
PSD nu le promitea românilor libertatea. Nici nu avea cum, pentru că pe șefii acestuia “libertate” este un cuvânt care îi sperie. PSD fiind un partid care agreează înregimentarea, gândirea captivă, disciplina oarbă, spiritul de turmă, reminiscențele “centralismului democratic” atât de pe placul comuniștilor.
Ajunge doar să vezi care e pregătirea profesională – facultăți aproximative absolvite la bătrânețe, prin forme de învățământ la distanță, masterate adunate în grabă, doctorate plagiate, slaba aderanță la intelectualitatea autentică- a celor ce se află astăzi în fruntea social-democrației din România.
În schimb, PSD le promitea alegătorilor săi “protecție” ( pentru dichotomia libertate- protecție trimit la excepționalul eseu Au oare oamenii nevoie de libertate? din recenta carte a lui Gabriel Liiceanu Continentele insomniei, Editura Humanitas, București, 2017), un trai mai bun, ceva bani în plus la salariu.
A reușit oare PSD să își îndeplinească promisiunea? Nici vorbă! Nici măcar nu a vrut-o! A aruncat mulțimii, îndeosebi bugetarilor, după modelul lui Nicolae Ceaușescu, câțiva bani în plus la salariu. Care s-au dovedit a nu însemna nimic fiindcă politicile economice proaste, aventuriste, revenirea la practicile economiei de comandă, supralicitarea creșterii economice, bazată înțelător eminamente pe consum, au dus la creșterea tuturor prețurilor, la scăderea în termeni reali a nivelului de trai și a puterii de cumpărare.
PSD voia, de fapt, să le dea românilor bani contra democrație. Credea că îi poate păcăli astfel pentru ca mai apoi, la adăpostul nopții, să dea legi în favoarea infractorilor aflați în fruntea coaliției. De aici, Ordonanța 13, de aici protestele de stradă, superbă manifestare a atât de nedoritei de guvernanți nevoie de libertate, de aici starea de puternică tensiune, de nesiguranță cu care întâmpinăm anul acesta Crăciunul.
În textele scrise cu ocazia acestei mari sărbători a creștinătății în anii 2015 și 2016 spuneam că omenirea, inclusiv românii, au de înfruntat flagelul amenințării teroriste.
Astăzi, deși amenințarea teroristă continuă să rămână o realitate, cea mai mare primejdie pentru România o reprezintă proasta guvernare.Crăciun fericit, stimați cititori!
Text apărut simultan pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , ,



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Multumesc pentru urare.
    Si pentru dvoastra un Craciun fericit dupa plac si voie.
    Dar dqaca veti expedia asa scurt niste explicatii majore “că dreapta fusese pedepsită și că pedeapsa era mai mult decât meritată”, nu veti lamuri nimic.
    Nu dreapta cea fartimitata si antagonizata de presa si de multi intelectuali, ci sa nu ne fie teama sa spunem, a fost esecul Presedintelui si al “guvernului meu”. Plus esecul milioanelor de alegatori care nu au fost la vot.
    Cit timp ne ascundem si dam vina pe “stirbi”, nu facem altceva decit sa ne manifestam neputinta: se pare ca ori sintem mai putini decit ei, ori avem talentul sa bagam zizanie intre noi ceva de speriat, fiecare voind sa fie seful.
    NB,
    Solidaritate poloneza a reusit cind a existat o simbioza intre muncitori si intelectuali.

  2. Paun Al spune:

    Proasta guvernare este o consecinta a calitatii majoritatii elecoratului care voteaza ,
    a indiferentei la vot a altei parti a electoratului …a imaturitatii civice a altora …
    Guvernantii , puterea aleasa dintre corupti , dintre oameni cu dosare , condamnati …
    va face maxim din ceea ce populatia , UE ii permite , in interesul lor .

    • victor L spune:

      Atunci sa schimbam popolul!
      Dar ce facem cu cei ce nu voteaza de ajung “stirbii” sa ne domine?
      Si, ce inseamna “maturitate civica”?

    • Ronald spune:

      - proasta guvernare*…
      - “calitatea majoritatii” este aceea data de “calitatea” sistemului de “invatamant” (re)fo’mat inclusiv de catre dreptaci sculati din socialisti culcati.
      - “elecoratului-care-voteaza” – asta este pleonasm de-a dreptul
      - indiferentei la vot… ce-ar fi dac-ar fi fost / sa nu fi domnit fara rost / de sorginte comu’ista
      dreptaci / a tot-stiutori de-lucs-benzionari / cu maxim 5% electorali / ai hotiei actuali araci.

      “puterea-aleasa” reprezinta (a reprezentat si va mai ~) perfect peste 90% dintre rumuni.
      ___________________________________________________________
      * in rssh ro este pleonasm

  3. Dedalus spune:

    Tot invatzul are si dezvatz!

    Victoria unui singur partid, astfel incat sa detina majoritatea absoluta in Parlament, are potentialul nu doar de a genera o dictatura (pentru ca orice putere poate devein dictatoriala, inclusiv ce legislative – spunea cineva) ci si de a slabi puternic acel partid. Asta, pentru ca in lipsa competitiei, forta scade. E valabil pentru orice, nu doar pentru societati comerciale.

    Asa mi se pare mie ca se apara democratia: orice exces de putere slabeste pe cel care il face.

    Nu cred insa ca toata teoria asta ajuta in vreun fel pe cei de la Colectiv si pe parintii lor sau prietenii lor, pe soti si sotii. Nu stiu sa se fi schimbat ceva in modalitatea de autorizare de la Colectiv si pana in prezent. Pedeapsa penala este una, lectia sociala este alta. Si nu cred ca se prespun reciproc. Probabil ca nu am suferit destul.

    ===

    Revenind la sarbatorile de iarna, zic si eu ca este un bun prilej sa ne gandim cum am putea fi mai buni, fiind membri ai unei specii a carei speranta de viata nu trece de 100 de ani. Din care ultimele decenii nu as vrea sa spun cum sunt.

    Intelegere, bunatate si libertate tuturor!

  4. joenegut spune:

    Autorul este nedrept cu PSD!
    S-au mărit pensiile atât de mult că cineva, fără simpatii pentru opoziţia de dreapta s-a înfricoşat de unde or să se plătească aceste măriri.
    Poate acesta este motivul pentru această revoluţie fiscală care va trezi mari nemulţumiri salariaţilor.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


Conferinta “Ce vrea Putin? Agenda liderului de la Kremlin pentru un nou mandat.”

Duminica, 27 mai, la ora 11 00, sunteti invitati la conferinta sustinuta de Armand Gosu la Sala Mica a teatrului National.

E randul tau

Mare parte a conflictului palestiniano-israilian (si nu ma refer la prezent, ci la o perioada de zec...

de: eu

la "Ierusalim, calul troian al politicii externe "

Camp Kennedy

Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education invită liceenii cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani să candideze la Şcoala de Vară pentru Educație Civică, Participare Activă și Leadership, denumită „Camp Kennedy”, ce va avea loc la București în perioada 19-26 august. Informații complete despre program sunt disponibile și online pe site, iar aplicatiile pot fi depuse pana pe 10 iunie 2018.

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

mai 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)