Home » Analize »Idei si solutii »Opinie »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Cu realism despre “perspectiva terapeutică” a “noului val” și “… ce știi despre pădure?” Populația României

Vasile Ghetau mai 29, 2015 Analize, Idei si solutii, Opinie, Sinteze, Societate/Life
9 comentarii 6,764 Vizualizari

Articolul publicat de apreciatul profesor universitar Vintilă Mihăilescu la 30 aprilie a. c. (Istoria României: noul val?) a trezit, cu fantastica sa audiență, numeroase reacții în rândul cititorilor și cred că îndemnul la reflecție este una din marile sale calități și urmări. O reflecție va găsi cititorul și în acest articol, pornind de la îndemnurile profesorului V.M. Este o reflecție asupra unei anumite dimensiuni a  ceea ce autorul apreciază a fi “…perspectiva terapeutică…” pe care o aduce “noul val“. Este perspectiva populației țării, cea care urmează să consolideze și să continue progresele remarcabile realizate de oamenii acestei țări în timp. Oricum am privi perspectiva terapeutică si viitorul, populația țării va fi în centrul lor.  Aș vrea ca  analiza și aprecierile mele să se înscrie în ceea ce V.M. găsește definitoriu pentru “noul val” -  “..realitatea, toată realitatea și doar realitatea…” , ca și  “…o mai bună și imparțială cunoaștere de sine“.  Mai mult, articolul oferă un răspuns la întrebarea din cel de-al doilea articol al profesorului V. M., publicat la 21 mai a.c.: “Da, ai văzut copacul din grădina ta, dar ce știi despre pădure?”.

Am scris mult, poate prea mult, în toamna anului trecut și în lunile din urmă, asupra perspectivelor populației României după cunoașterea rezultatelor recensământului din octombrie 2011 și nu intenționam să mai revin asupra subiectului decât punctual,  peste două luni, când va  fi publicată Seria 2015 a Perspectivelor populației mondiale elaborate de Divizia de Populație a Națiunilor Unite, lucrare de referință în domeniu pentru toți cei care elaborează perspective/proiectări/prognoze/scenarii prospective ale populațiilor naționale. Contextul și atmosfera create de publicarea celor două articole și interesul cititorilor față de viitorul țării, pe de o parte, și perspectivele dramatice ale populației țării în deceniile care vin, pe de altă parte, mi-au schimbat decizia.  Iată, în formulare plastică,  cum se vede starea și viitorul populației țării:

Pădurea se retrage, prin prea multe și nesăbuite tăieri de arbori adulți și tineri, sănătoși,  prin conservarea  (și creșterea proporției) copacilor bătrâni, mai puțin folositori, și  prin reîmpăduriri făcute adesea fără dragoste și în dezordine; se va retrage și mai mult, prin indiferența omului și a celor chemați să o apere, va îmbătrâni mai repede, cu aceleași reîmpăduriri și în  amestec de specii.  Lipsește GOSPODARUL !

Drumul spre o populație mai mică de 16 milioane locuitori în anul 2050. Și bornele sale

România a avut 23,2 milioane de locuitori la începutul anului 1990 și suntem astăzi,  în țară,  19,9 milioane. Ce componente  are diferența de 23,2-19,9 =3,3 milioane locuitori ? Datele Institutului Național de Statistică (INS, 2013-2015) ne ajută să găsim răspunsul : 300 de mii și-au stabilit domiciliul în alte țări,  700 de mii  este scăderea naturală, diferența dintre decese  și născuți iar  aproape 2,4 milioane de români au domiciliul în țară dar locuiesc efectiv, au reședința, în alte țări (făcând parte din populația rezidentă a țărilor respective).  Plecând de la aceste date, o întrebare  firească are logica ei,  privind spre viitorul economic și social al țării: ce populație ar urma să aibă  România în deceniile care vin?

Cunoaștem evoluțiile demografice dinainte de anul 1990 și, într-o măsură și mai mare, pe cele din ultimii 25 de ani. Toate, au dus la starea actuală a populației țării și la caracteristicile ei  iar conturarea perspectivei terapeutice  se află înscrisă, în bună parte,  în evoluțiile – particulare în raport cu alte populații europene -, din  acești ultimi 25 de ani  dar și din a doua jumătate a secolului trecut.  Realitățile demografice de mâine vor putea  fi doar în parte schimbate. Plecând de la actuala populație a țării, nimic nu poate schimba dimensiunea și structura pe vârste a populației feminine care va aduce pe lume copiii țării în următorii 20 de ani,  ca și dimensiunea și structura pe vârste a populației în vârstă de muncă la același orizont iar populația vârstnică (de 65 ani și peste)  o cunoaștem până la mijlocul secolului.

Toate modelele de proiectare a unei populații pe sexe și vârste aplicate  populației rezidente pe sexe și vârste la începutul anului 2014 – 19,9 milioane (INS, 2015a), duc la o populație  mai mică de 16  milioane locuitori la mijlocul secolului, DACĂ  se păstrează nivelul fertilității feminine din ultimii 22 de ani, dacă speranța de viață la naștere își va continua progresul ferm declanșat în a doua jumătate a  anilor 1990 și fără a lua în considerare dezvoltări imprevizibile astăzi ale migrației externe.

Câteva detalii și precizări sunt necesare.

-    Nivelul fertilității feminine se determină pe baza datelor anuale asupra  distribuției născuților pe vârste ale mamei dar și a distribuției pe vârste a  întregii populații feminine de vârstă fertilă (15-49 ani) și,  prin modul de construcție și interpretare, indică numărul mediu de copii pe care i-ar aduce pe lume o femeie  de-a lungul vieții dacă intensitatea reproducerii este cea din anii pentru care se calculează. Din datele menționate,  pentru  toți anii 1994-2013,  rata fertilității totale rezultată a fost de 1,3 copii la o femeie, cu oscilații  moderate dar nesemnificative  ca mesaj al unei  evoluții etalate pe o perioadă atât de mare. În spatele acestui nivel al fertilității s-au aflat și se află decizii ale milioanelor de femei / de cupluri  asupra numărului de copii,  asupra dimensiunii familiei și remarcabila stabilitate într-un context economic, social și politic atât de complex și contradictoriu,  cum a fost cel de după mijlocul anilor 1990, arată formidabila forță a determinării comportamentului  tânărului cuplu. Cu atât mai mult cu cât schimbări notabile au avut și au loc în structura fertilității pe vârste, prin diminuarea proporției de la vârstele cele mai tinere, până la 25 de ani, și majorarea fertilității la 25-35 ani.  A menține constant nivelul fertilității totale din ultimii 22 de ani în conturarea viitorului populației în deceniile următoare, admițând însă continuarea schimbărilor structurale,  mi se pare atitudinea cea mai  motivată.

-   Nu avem în realitățile socio-economice actuale repere care să motiveze o redresare a fertilității dar se poate întrevedea continuarea ascensiunii speranței de viață la naștere începută în a doua jumătate a anilor 1990 și etalată ferm în anii următori. Scenariul este construit pe ipoteza creșterii speranței de viață la naștere  de la aproape 79 de ani la femei și aproape 72 de ani la bărbați în anul 2013 la  83 și, respectiv,  77 de ani la mijlocul secolului, valori pe care le găsim, pentru România,  în ultima serie de perspective ale populației mondiale elaborată de Divizia de Populație ONU (UNPD, 2013; 2014), organismul cu cea mai bogată și solidă experiență în prognoza demografică.  Este bine să precizez că speranța de viață la naștere asociată unui an calendaristic este expresia sintetică a întregii mortalități pe vârste din anul respectiv și are o semnificație lipsită de echivoc:  câți ani ar trăi, în medie, un născut dintr-o generație  care ar avea  pe tot parcursul existenței sale (cca 100 de ani) mortalitatea pe vârste din anul respectiv.  Ipoteza de creștere a speranței de viață la naștere la nivelul anilor calendaristici  este, de fapt, concretizarea ipotezei ascensiunii speranței de viață (la naștere dar și la celelalte vârste)  la nivelul generațiilor (detalii asupra speranței de viață în România  pot fi găsite în articolul publicat la Contributors la 6 martie 2015).

-   În fine, în acest demers prospectiv nu este inclusă o ipoteză asupra migrației externe. Datele INS pentru anii 2012-2013 indică un nivel foarte apropiat al emigrației și imigrației, în jur de 165-170 de mii persoane, anual (INS, 2015b).   Marea emigrație a românilor a  avut loc  iar cu actuala geografie  a fenomenului și întregul context economic, social  și politic din țările de destinație a emigrației, dar și din România,  o recrudescență masivă a emigrației nu  are suport. Nu trebuie să omitem însă câteva avertismente. Propensiunea spre emigrare există și este puternică  (Sandu et al., 2014). Țările dezvoltate au avut și vor avea nevoie de mână de lucru străină  chiar în context de creștere economică modestă (OECD/European Union, 2014).  Pe de altă parte, se profilează ieșirea masivă din activitate a generațiilor mari din anii de baby-boom (1950-1970) și înlocuirea lor cu generațiile mai mici din anii de după boom, cu natalitate scăzută iar acoperirea deficitului într-o economie  aflată în echilibru cu o anumită dimensiune a populației active reclamă forță de muncă străină (și pentru că unele activități și sectoare economice nu sunt atractive pentru naționali). Iar dacă mașina economică occidentală  va rula cu viteză mai ridicată și constantă, politicile de imigrare vor deveni mai elastice pentru mâna de lucru din Europa Centrală și de Est, factorilor de push alăturându-li-se astfel și noi factori de pull. O creștere  economică în țară de 2-3 la sută, fără transfer sensibil de beneficii (venituri) către populație, nu va compensa atractivitatea și avantajele muncii în țări dezvoltate. În sinteză, cred că  migrația viitoare a românilor va avea mecanismele și resorturile  determinante majore în țările dezvoltate și nu acasă.  Aceste mecanisme și resorturi nu pot fi identificate în întregime astăzi  și fundamentarea unei ipoteze asupra migrației într-un  scenariu prospectiv (însemnând rate de emigrare/imigrare pe sexe și vârste) este săracă în argumente și riscantă. Acestei concluzii i se asociază și  moderata doar migrație de retur după instalarea crizei financiare și economice în țările de destinație masivă a migrației românești, compensată în bună măsură de creștere a  emigrației în alte țări.

Care ar fi caracteristicile și implicațiile unei populații  cu patru milioane mai mică în anul 2050?  Evoluțiile se vor înscrie de o manieră endogenă în  continuarea unei dinamici interne bine instalate și consolidate în 24 de ani de scădere naturală a populației și amplificată în consecințe demografice de masiva emigrație din cei 26 de ani. Vor fi prezentate cele mai importante  rezultate dar propun cititorului un demers diferit de cel uzual.  Cred  că schimbările, amploarea lor și unele implicații  vor fi mai bine înțelese dacă vom plasa lângă distribuția pe sexe și vârste a populației  la 1 ianuarie 2014 aceeași distribuție în anul 2050. Cele două populații sunt prezentate în figura 1 prin piramide ale vârstelor și o analiză comparativă atentă indică trei mari schimbări care vor interveni între anii 2014 și 2050:

1) întreaga  populație de la începutul anului 2014 va fi afectată doar de mortalitate, redusă deci numeric,  și cei care vor rămâne în viață vor constitui populația în vârstă de 36 ani și peste la începutul anului 2050; se poate observa, mortalitatea diferențială pe vârste urmează să atenueze considerabil marile deformări ale piramidei vârstelor din anul 2014 provocate de variații neobișnuit de mari ale natalității: generațiile mici din anii 1957-1966  (la C), urmate de generațiile mari 1967-1989 (la B) și din nou generații mici, cele din anii 1990-2013 (la A);

2) vor intra în populația țării generațiile 2014-2049  și vor constitui populația în vârstă de 0-35 ani în anul 2050, în partea inferioară a piramidei (la A’); se poate observa în această secțiune a piramidei reducerea dramatică a populației tinere, prin efecte conjugate ale unei  populații feminine mai mici la vârstele fertile, provenită din generațiile născute după anul 1989, și ale  ratelor de fertilitate pe vârste  corespunzătoare unei fertilități totale de 1,36 născuți la o femeie;

3) a treia schimbare majoră o reprezintă majorarea populației vârstnice, rezultată din intrarea la aceste vârste a generațiilor mari din anii 1967-1989 și creșterea speranței de viață.

Nu este căutare de spectaculos ori senzațional și nici atitudine negativistă, dar structura pe sexe și vârste a populației la care s-ar ajunge în anul 2050 – cea din figura 1 – este definitorie pentru o populație care nu mai dispune de resurse interne capabile de redresare. Datele din tabel și informațiile din celelalte figuri argumentează o astfel de constatare.

Caracteristici ale  populației rezidente a României până la mijlocul secolului  dacă numărul mediu de copii aduși pe lume de o femeie rămâne la cel din ultimii 22 de ani -  1,3

Indicator 2015 2020 2030 2040 2050
Numărul mediu al populației

– în mii locuitori

19835 19416 18380 17148 15744
Densitatea populației – locuitori pe km. p. 83 81 77 72 66
Populația în vârstă de 20-64 ani:

-  număr – în mii pers.

-  pondere – în %

12366

62

11914

61

11321

61

10008

58

8688

55

Populația în vârstă de 65 ani și peste:

-  număr – în mii pers.

-  pondere – în %

3382

17

3677

19

3861

21

4337

25

4585

29

Raportul de dependență a vârstnicilor

– vârstnici (65 ani+) la 100 de adulți (20-64 ani)

27 31 34 43 53
Vârsta mediană – ani 41,1 42,9 46,1 48,9 50,2
Femei în vârstă de 15-49 ani:

-  număr –  în mii

4666 4413 3853 3304 2930
Născuți:

-  număr – în mii

-  la 1000 locuitori

174

8,8

163

8,4

144

7,8

130

7,6

109

6,9

Decedați:

-  număr – în mii

-  la 1000 locuitori

247

12,4

253

13,0

256

13,9

263

15,4

255

16,2

Scădere naturală – în mii persoane -72 -90 -112 -133 -146
Speranța de viață la naștere – în ani:

-  femei

-  bărbați

72,0

79,2

72,6

79,7

73,9

80,7

75,2

81,8

76,7

82,9

Sursa: proiectări și calcule ale autorului

Deteriorarea iremediabilă a întregii construcții demografice nu  constă în scăderea în sine a numărului populației, ci în mecanismul prin care s-a produs și în efectele acestuia în timp asupra stării și mișcării populației. Reculul fertilității în prima jumătate a  anilor 1990 și stabilizarea ulterioară a nivelului scăzut atins a diminuat și apoi conservat  dimensiunea generațiilor intrate anual în populația țării, generații mai mici decât numărul anual al deceselor și instalarea scăderii naturale a populației (în anul 1992) a constituit debutul deteriorării întregului ansamblu. În secțiunea A de la piramida pentru anul 2014  se pot remarca generațiile mai mici din anii 1990-2013.  Sunt generații mai mici dar  omogene ca mărime, surprinzător de omogene și explicația o găsim în stoparea tendinței de scădere a numărului de născuți  după anul 2003 prin neașteptata redresare a numărului de născuți proveniți de la femei salariate, preponderent în mediul urban, odată cu introducerea măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului.  Această redresare  a compensat doar continuarea   regresului moderat al  numărului de născuți de la femei nesalariate dar nu a modificat rata fertilității totale, rămasă în continuare la 1,3 copii la m femeie. Generațiile de după anul 1989 au fost mai mici cu 35-40% și o logică simplă spune că atunci când aceste generații, avansând în vârstă, vor fi cele de la care vor proveni copiii țării, și numărul născuților va fi cu 35-40% mai mic în raport cu cel  din anii 1990-2013. În secțiunea A’ a piramidei pentru anul 2050 putem vedea aceste generații și felul în care marchează întregul edificiu structural iar în figura 2 este prezentată  dinamica descendentă  a populației de vârstă fertilă în anii 2014-2050.

Declinul  care se conturează este dramatic: de la 4,7 milioane de femei astăzi, la  3,7 milioane după anul 2030 și la numai  2,9 milioane la mijlocul secolului. Este prețul unei fertilități de numai 1,3 copii la o femeie etalată pe o lungă perioadă.  Mai mult, populația feminină de vârstă fertilă va fi compusă din generații aflate astăzi în viață  până  în prima jumătate a anilor 2030, generații cunoscute ca mărime.

Deteriorarea structurii pe vârste și implicațiile sale

Pentru a vedea ce înseamnă dimensiunea  generațiilor viitoare (numărul anual de născuți)  pentru evoluția numărului populației  este nevoie să-i alăturăm numărul deceselor și în figura 3 avem evoluția paralelă a numărului anual de născuți, de decedați și scăderea naturală. Dimensiunea scăderii naturale a populației rezidente s-a majorat în ultimii ani prin neincluderea  născuților aduși pe lume în alte țări de mame având cetățenia română  și a atins 70 de mii locuitori. Se va ajunge la o scădere naturală de 100  mii locuitori în prima jumătate a anilor  2020 și de 150 de mii la mijlocul  secolului, valori consfințind o depopulare de mare amploare. Depopulării îi corespunde ascensiunea considerabilă a îmbătrânirii populației, ponderea vârstnicilor de 65 ani și peste urmând să treacă de la 17%  la 29% (figura 4) iar numărul persoanelor de această vârstă la 100 de adulți s-ar dubla până la mijlocul secolului – de la 27 la 53 (tabel).

Pot fi adăugate destule alte fațete ale depopulării masive a țării și degradării iremediabile a structurii pe vârste și în figura 5 se poate vedea evoluția populației de vârstă școlară (3-23 ani), indicator  cu  rezonanță majoră în tot sistemul educațional dar și în alte domenii:  4,5 milioane de persoane  astăzi,  mai puțin de  4 milioane după  numai 10 ani  și  3 milioane în anul  2043.  Să nu uităm – fără a lua în considerare potențiale efecte ale emigrației.

Într-o populație aflată în declin ferm și de durată,  cele mai multe dintre sub-populațiile componente  urmează evoluții similare (populația de vârstă școlară, populația în vârstă de muncă, populația feminină de vârstă fertilă). Există o mare excepție – populația vârstnică, aflată în ascensiune numerică și, mai ales, a proporției în ansamblul populației. Factorul major al declanșării și ascensiunii în timp a gradului de îmbătrânire  demografică a fost, în toate populațiile europene,  regresul de lingă durată al natalității. I s-a adăugat, din anii 1970, în țările dezvoltate,  un recul al mortalității la vârstele avansate mai ridicat în raport cu cel de la celelalte vârste (prin remarcabile  progrese economice, sociale și medicale), ceea ce a amplificat procesul de îmbătrânire.  Acest al doilea factor al îmbătrânirii nu a apărut încă și  în țara noastră, starea sănătății populației fiind fidel oglindită în nivelul speranței de viață la naștere, printre cele mai scăzute în spațiul UE  (figura 6).  Natalitatea ridicată  dinainte de anul 1990  și menționata caracteristică a mortalității  au determinat un grad inferior de îmbătrânire demografică în raport cu multe populații europene dar  viteza pe care ar urma să o aibă procesul în deceniile următoare  va plasa  populația României printre cele mai îmbătrânite la mijlocul secolului (Lanzieri, 2011).

Toate studiile asupra îmbătrânirii demografice menționează impactul negativ asupra echilibrelor  economice, sociale, politice, culturale, medicale  și de altă natură, prin raportul  dintre  populația tânără și adultă, pe de o parte, și populația vârstnică, pe de altă parte,  afectând de fapt  performanța generală a  societății în contextul unei globalizări galopante și fără scrupule. Problemele sunt de actualitate și în alte țări  ale Uniunii Europene și iată semne de întrebare venind de la specialiștii Eurostat (Eurostat, 2015)  (traducere liberă):

- “cum se poate promova o creștere economică sustenabilă într-o perioadă în care numărul și ponderea populației în vârstă de muncă va scădea, schimbare care duce la reducerea volumului impozitelor și taxelor pe venit (revenue-raising powers) și a contribuțiilor la asigurările sociale?

- cum să fie protejate modelele de bunăstare socială, cum sunt pensiile și asistența medicală, în condițiile unui număr în creștere de persoane (foarte) vârstnice ale căror solicitări asupra acestor sisteme sunt din ce în ce mai mari?”.

La implicațiile economice și sociale ale declinului populației prezentate până acum doar din perspectiva degradării structurii pe vârste, voi adăuga două  fațete rezultate din combinarea demograficului cu intensitatea participării  la activitatea economică pe vârste  și  cu intensitatea intrării în populația de pensionari, pe sexe și vârste. În primul caz este vorba de proiectarea populației active economic cu ratele de activitate pe sexe și vârste din anul 2013 (ultimele date anuale publicate de INS) iar în celălalt caz este vorba de proiectarea numărului de persoane intrate anul în categoria pensionarilor, pe sexe și vârste. Perioada acoperită de proiectări este 2014-2040. Am comentat evoluția ascendentă a raportului de dependență a vârstnicilor prezentat în  tabel. Indicatorul se dorește a fi expresia creșterii sarcinii economice a persoanelor în vârstă de muncă, preponderent active economic, în raport cu populația vârstnică, preponderent inactivă economic, folosind doar structura pe vârste a populației. Reducerea dimensiunii populației active economic se înscrie firesc în reculul întregii populații și ceea ce contează – ca implicații economice -, sunt ponderea populației active economic, structura ei pe vârste și raportul dintre populația inactivă economic și cea activă economic. Iată datele: populația activă economic deține astăzi o pondere de 45% în întreaga populație și va ajunge la 42% în anul 2040; în aceeași perioadă, populația activă în vârstă de 50 ani și peste își va majora ponderea de la 27 la 36%; în fine – cel mai important indicator, raportul de dependență economică (figura 7):  la 100 de persoane active revin astăzi  121 de persoane inactive și vor fi 137 în anul 2040. Toate aceste schimbări provin din așteptata degradare a structurii pe vârste a populației (prezentată în tabel și în figurile  1 și 4). Se poate adăuga schimbărilor menționate, prin același mecanism al  deteriorării structurii pe vârste, diminuarea ratei de activitate a populației în vârstă de muncă – 20-64 ani.  Iar ce legătură poate exista între intensitatea participării la activitatea economică și bogăție, deci inclusiv resursele care pot fi orientate spre programe costisitoare vizând redresarea situației demografice,   se poate vedea în figura 8.  Bogăția nu poate avea o altă sursă, la nivel național, decât o participare ridicată la activitatea economică și corelația dintre rata de activitate la 20-64 ani și Produsul Intern Brut pe locuitor este extrem de relevantă. Slaba performanță economică o regăsim și într-o altă arie având conexiuni cu poziția femeii și copilului. În recentul raport publicat de Save the Children Federation – State of the World’s Mothers – 2015, poziția României după valoarea Indicelui Mamelor (Mothers’ Index) o găsim la numărul 66 (din 179 de țări). Indicele este unul sintetic, rezultat din combinarea datelor asupra stării de sănătate a femeii și copilului, nivelului de educație a copilului, participării femeii la viața politică și bunăstării  economice, exprimată prin Venitul Național Brut pe locuitor.

În cel de-al doilea caz este vorba de implicațiile demograficului asupra sistemului de pensii publice. Cu intensitatea pe vârste (rate) a intrărilor în populația de pensionari (distinct – bărbați și femei) din anul 2013, intrările din următorii 25 de ani ar fi cele din figura 9.  Ele urmează fidel variațiile pe care le va cunoaște    dimensiunea populației de 55-65 ani , unde au loc pensionările cele mai numeroase (creșterea vârstei standard de pensionare este luată în considerare). Se pot vedea generațiile din care vor proveni noii pensionari. Va urma o perioadă de recul a intrărilor și apoi de ascensiune considerabilă, după anul 2030, odată cu atingerea vârstelor de pensionare de generațiile mari născute după anul 1966 (“decrețeii”). Intrările nu trebuie confundate cu creșterea anuală a numărului de pensionari, ieșirile anuale pe cale naturală fiind foarte importante și vor deveni extrem de importante prin accentuarea îmbătrânirii pensionarilor (ipoteza asupra mortalității la vârste avansate fiind una foarte optimistă).

Cadrul general al raportului dintre populația în vârstă de muncă și populația vârstnică este prezentat în figura 10. Implicațiile demograficului asupra sistemului de pensii, ca resurse necesare și surse de colectare, sunt aici și mai pregnante.

Numărul de copii  –  cheia întregii construcții demografice de până acum și a celei care se conturează

Fertilitatea feminină are valori scăzute și în alte țări europene, inclusiv în țări dezvoltate (figura 11), ceea ce  lasă să se întrevadă o cauzalitate mult mai complexă decât cea pur economică. Se întrepătrund factori și mecanisme economice cu cele sociale, culturale, psihologice, morale: creșterea duratei și nivelului educației, la femei îndeosebi,  emanciparea femeii,  participarea masivă a acesteia la  activități economice în afara gospodăriei și  independența economică,  costul copilului, uniunile consensuale/coabitarea, slăbirea rolului normelor culturale, avort și contracepție, sexualitate, egocentrism  și consum exagerat de bunuri materiale și tot ce înseamnă loisir, explozia informației și comunicării.  Există o imensă literatură dedicată determinanților  fertilității  în societatea modernă (niciodată exhaustivă) și cititorul interesat poate găsi o excelentă sinteză a factorilor, plasați la nivel micro, mezo și macro, în  Balbo et al., 2013. Pentru explicarea nivelului relativ ridicat al fertilității în unele țări europene (cele scandinave)  se înclină spre măsurile economice și sociale care asigură compatibilitate între statutul femeii de mamă și persoană activă economic (creșă, grădiniță, școală, după școală, orar flexibil de muncă).

Criza economică și financiară nu a avut efecte notabile asupra fertilității în țările UE, cu excepția Greciei, Spaniei și  Portugaliei, țările cele mai afectate de ceea ce a căpătat numele de “Great Recession“  în literatura demografică.  În plus,  reculul moderat este apreciat în raport cu valorile ușor ascendente din anii 2000, pe fondul creșterii economice și al gradului de ocupare a populației (Sobotka, Skirbekk și Filipov, 2011). Ceea ce a atras însă atenția este o creștere a gradului de incertitudine a tinerilor în atingerea numărului dorit de copii, pe fondul recesiunii.  O cercetare selectivă conectată la Eurobarometrul din anul 2011 indica, pentru UE27 (fără Croația,) un număr mediu de copii doriți de 1,6 – la populația în vârstă de 20-45 ani  fără copii și de 1,7 la cei care aveau un copil (ca intenție în mărimea finală a familiei) (Testa și Basten, 2014).  Valorile pentru țara noastră erau de 1,5 copii pentru ambele populații. Din sondajul ale cărui rezultate sunt analizate în studiul indicat la (Sandu et al. 2014), sondaj realizat în anul 2014 pe un eșantion de 1302 tineri cu vârste între 15 și 29 de ani, numărul mediu al copiilor doriți este de 1,9.

Sunt diferiți factorii care au dus la declinul fertilității în țara noastră și la stabilizarea ei la numai 1,3 copii la o femeie?  Nu pot fi esențial diferiți și cred că ceea ce particularizează situația este ierarhia și dinamica ei, dozarea și  inter-acțiunile. Un rol mai important în raport cu cel din țări dezvoltate trebuie căutat și găsit în nivelul de trai scăzut,  modestele alocații pentru copii (chiar dublate la 84 de lei), calitatea asistenței medicale adresate mamei și copilului, masiva emigrație, incertitudinea, instabilitatea politică și instituțională. Toate și-au pus și își amprenta pe decizia femeii, a tânărului cuplu, asupra numărului de copii. Un recent sondaj efectuat de IRES – Institutul Român pentru Evaluare și Strategie  se apleacă cu insistență asupra riscurilor pe care le percepe populația pe termen scurt, mediu și lung iar una din concluziile sociologului ilustrează starea de incertitudine și dezorientare : ” Universul social al românului pare populat de nesiguranță și incertitudini, de spaime și viitoare pericole care îl determină la acțiuni sau reprezentări fataliste sau pesimiste cu privire la viitor ” (Dâncu, 2015). Există îngrijorare și față de masiva emigrație și cred că în același sens ar fi opinia populației față de depopularea țării și îmbătrânirea accelerată.

Evoluția cu totul particulară a fertilității românești începând cu mijlocul secolului trecut și, mai ales, în contextul economic, politic, social și cultural de după anul 1990, ridică în mod firesc sensibila  problemă a  unor potențiale schimbări survenite în psihologia românilor. Ce a intervenit la nivelul psihologicului  în determinarea declinului fertilității, a numărului de copii aduși pe lume de o femeie ? Se află în curs de publicare o lucrare fundamentală pentru cunoașterea profilului psihologic al românilor și autorul lucrării, distinsul profesor universitar Daniel David (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca), a conceput și aplicat o excelentă strategie de prezentare în avanpremieră a așteptatei lucrări (conferințe ştiinţifice şi publicații sintetice, preluate deja în massmedia). Iată câteva aprecieri asupra felului și măsurii în care factori psihologici își pun amprenta pe fertilitatea feminină :   “Am pornit de la faptul știut din literatura de specialitate că o societate colectivistă, așa cum este și România, ar trebui să aibă un indicator al natalității mai crescut. Integrând însă zeci de studii am formulat concluzia că stilul nostru colectivist nu este unul puternic, cu substrat biologic sau genetic, așa cum este în alte țări colectiviste (ex.: din sudul Europei, Africa sau Asia de est). Cred că al nostru este un colectivism derivat mai ales din nevoia de securitate. Odată satisfăcută această nevoie (vezi și integrarea noastră în UE/NATO), ne mişcăm rapid spre un profil individualist/autonom şi sub influenţa mediului cultural în care ne-a integrat (UE); această trecere – suntem în fază de tranziție – poate explica acest fenomen al reducerii natalității. Sigur, acestea fiind spuse, de aici începe analiza cauzală la alt nivel, mai specific: ce factori dintr-o societate individualistă generează aceste lucruri?”(David, comunicare personală).

Există însă și un alt factor, de natură doar aparent diferită dar cu acțiune survenită masiv în ultimii 15 ani, pe care îl subestimăm ori îl neglijăm atunci când judecăm nivelul scăzut al fertilității feminine: progresele în educația femeilor. În toate populațiile corelațiile au evidențiat o reducere considerabilă a fertilității pe măsura creșterii nivelului de educație. Numărul populației având studii universitare a crescut spectaculos odată cu veritabila explozie a învățământului superior după anul 1990:  erau 968 de mii de persoane cu studii superioare în anul 1992, după doar 10 ani  s-a ajuns la 1,4 milioane iar în octombrie 2011 recensământul a consemnat 2,6 milioane de “universitari” și, pentru prim dată în istoria socială a țării, mai mult de jumătate dintre aceste persoane sunt femei. Progresul este remarcabil  și în spatele lui se află și una din explicațiile  nivelului scăzut al fertilității:  numărul mediu de copii aduși pe lume de o femeie în vârstă de 40 de ani  era în octombrie 2011 de 1,6 dar la femeile cu studii superioare  valoarea era de numai 1,1 copii la o femeie (24% dintre aceste femei neavând copii).

S-a ajuns la actuala situație demografică dramatică prin evoluții bine instalate și consolidate  în 25 de ani  de indiferență a clasei politice iar populistele intervenții din parlament  în zilele de respingere a moțiunii și apoi de adoptare a amendamentului  asupra dublării cuantumului alocațiilor pentru copii întăresc constatarea. Scăderea numărului de născuți a fost rezultatul a milioane de decizii ale femeii, ale tânărului cuplu de a avea un singur copil ori de a nu avea copii, după ani de politică pronatalistă forțată și brutală a vechiului regim. Semnele instalării unui declin demografic  de durată erau vizibile încă din a doua jumătate a anilor 1990. Măsura concediului și indemnizației de creștere a copilului pentru femeile salariate, introdusă în primăvara anului 2003, a stopat tendința de scădere a numărului de născuți în mediul urban dar nu și în mediul rural, ducând la stabilizarea natalității la 10 născuți la 1000 locuitori și continuarea declinului demografic. Rata  fertilității totale  a rămas neschimbată, la aceeași valoare de 1,3 copii la o femeie, prefigurând amplificarea declinului în viitor. Fără redresarea fertilității nu există cale de reducere a declinului populației prin scădere naturală.  Elaborarea unor programe de redresare pe termen  lung și foarte lung ar reprezenta singura cale de urmat. În fond, clasa politică este cea chemată să gestioneze resursele și bogățiile unei țări, populația fiind cea mai importantă și valoroasă dintre ele. Cu responsabilitate, competență, viziune prospectivă și privilegind interesele naționale, chiar cu unele sacrificii.

Între avantajele reducerii natalității și costurile sale viitoare

Scăderea natalității a fost benefică și societății și individului/cuplului. O sumă întreagă de cheltuieli ale societății pentru sarcină, naștere, concedii postnatale, alocații, creșe și grădinițe (câte au  fost)  dar și în domeniul  educației și al asistenței medicale  a fost redusă sensibil și resursele au fost orientate în alte direcții.  Și tinerele cupluri care au amânat venirea copilului pe lume ori au luat decizia de a nu avea copii au orientat “investițiile” în alte proiecte.  Într-un astfel de context, nu văd în ce fel continuarea declinului și-ar putea pune amprenta pe schimbarea cunoașterii (de sine) la care se referă  profesorul V.M., opiniile și atitudinile fiind atât de profund modelate în 26 de ani de instalare și amplificare a declinului.

Clasa politică,  guvernanții, au văzut în reducerea cheltuielilor de la buget cu alocațiile, cu creșe. grădinițe, școli și asistență medicală o sursă considerabilă de resurse financiare care puteau fi folosite mult mai eficient pentru drenarea banului public în domenii și direcții mai profitabile,  politic în primul rând, fără să realizeze consecințele pe termen lung ale schimbărilor, orizont străin ciclului electoral.  Demograficul lucrează însă lent și ferm prin componentele naturale, cumulând și consolidând  structuri,  raporturi și modelând inevitabil pe termen lung fluxurile de evenimente demografice (nașteri și decese) care duc la declin.

Ar fi o iluzie să se creadă că dublarea alocației  ar putea avea efect stimulativ. Este derizorie în raport cu acoperirea nevoilor de creștere a copilului. Ea diminuează doar gradul de sărăcie extremă, la unele categorii de populație. Dacă este un drept universal, acordat fiecărui copil, el ar trebui însoțit de stimulente economice autentice, diferențiate în raport cu veniturile părinților, statul intervenind astfel prin diferite instrumente în relativa egalizare a acoperirii de către familie a unui cost minimal  al copilului. S-ar putea ajunge la un astfel de obiectiv și prin politici de impozitare a veniturilor în funcție de numărul de copii în familie. Astfel de proiecte  reclamă însă o altă abordare și atitudine, presupun o bună cunoaștere a veniturilor familiilor, ceea ce nu este ușor în contextul unor sisteme informaționale și al unor bănci de date eterogene și greu de armonizat și conectat. Stimulentele economice (în bani sau servicii) ar constitui componenta majoră a unei strategii naționale în domeniul populației care să întrunească consens național și să vizeze termenul lung. I s-ar alătura și alte componente, cum este cea  medicală ori cea  culturală.  Un astfel de sistem, alături de alte măsuri, ar avea forța de a diminua gradul de sărăcie al populației, luată în ansamblul său,  corelația dintre proporția populației aflate în risc de sărăcie și nivelul fertilității în țările UE – în figura 12, fiind de mare semnificație, chiar dacă există  particularități naționale însemnate și inerente în clasificarea populației aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială între o țară bogată și una mai puțin bogată ori săracă. Fertilitatea este, la modul general, mai ridicată în țările cu proporția cea mai mică a populației sărace, plasate în suprafața  A din figura 12: Franța, Suedia, Norvegia, Regatul Unit, Olanda, Danemarca, Belgia.  România, cu o proporție dintre cele mai mari  a populației aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială (aproape 41%),  are și una dintre cele mai mici valori a ratei fertilității totale, alături de alte țări ex-comuniste dar și de Italia, Portugalia și Grecia. Estonia, Slovenia, Slovacia și Republica Cehă se află în poziție intermediară, ca și Germania și Austria, cu particularități de model cultural și demografic.

O viziune populaționistă nu ar trebui să-și găsească argumente in acest articol. Cu ce ne-ar putea fi mai rău dacă am fi 15 milioane de locuitori? Agresiunea asupra mediului și spolierea resurselor naturale at fi mai mici, am cruța și lăsa generațiilor viitoare un mediu mai sănătos, mai mult din bogățiile subsolului, cele neregenerabile ori greu regenerabile. Amara  ironie ne spune însă că actuala fertilitate duce la o populație de 15 milioane locuitori în anul 2055 și toate caracteristicile pe care le va avea definesc o populație care nu mai poate fi stopată din drumul ei. S-ar putea ajunge la o populație de 17-18 milioane,  echilibrată pe vârste și nivel egal al natalității și fertilității, având o creștere naturală minimă,  în jurul anului 2075, dacă rata fertilității totale ar fi de 2 copii la o femeie începând cu anul 2016 (perspectivele din Seria 2012 ale Diviziei de Populație ONU duc la aceleași rezultate). O redresare a fertilității la nivelul de înlocuire a generațiilor în țările în care indicatorul se află de mai multă vreme la valori de 1,5 copii la o femeie sau mai puțin nu mai este posibilă, în opinia vocilor celor mai autorizate ale demografiei europene (United Nations. 2000). În schimb, o fertilitate de 1,7-1,8 copii la o femeie ar reduce considerabil intensitatea declinului demografic și a depopulării țării.

Oricum am privi lucrurile, o redresare consistentă a natalității  își va avea factorii și mecanismele determinate într-un context de progres economic și social de substanță. Un astfel de progres rămâne un deziderat major al dezvoltării țării dar pregătirea unei strategii în domeniul populației și demararea unor programe economice, chiar modeste acum,  vizând familia tânără cu copii, este compatibilă cu obiective majore pe termen lung. În structurarea ei, esențială mi se pare consultarea populației tinere, a celor care au luat decizia fermă de a nu avea copii* ori de a avea un singur copil. Motivațiile și argumentele lor  ar oferi repere majore pentru construirea strategiei, chiar dacă resursele nu vor putea acoperi niciodată  nevoile. S-ar crea însă un anumit cadru, o altă atitudine. Când vom avea toate aceste informații și cunoștințe, puse alături de altele – asupra asistenței medicale (îndeosebi a celei destinate mamei și copilului)  și stării de sănătate a populației  și migrației externe,  vom putea reflecta la programe și strategii, pe termen lung și foarte lung,  orientate spre reducerea ritmului de depopulare  țării.  Ar fi, de fapt, concretizarea tezelor, ideilor și măsurilor din programul electoral al Președintelui ales la 16 noiembrie 2014 (România lucrului bine făcut):  stimularea natalității responsabile, pact național pe tema politicilor cu privire la copii și populație, împiedicarea depopulării țării, ca eșec al  României și  al proiectului de țară. Redresarea natalității, în măsura în care va fi posibilă, nu poate fi decât costisitoare, extrem de costisitoare. Mă tem că va trebui de ales între, pe de parte –  pregătirea și aplicarea unei astfel de strategii,  pe termen lung, căreia să-i fie alocate cu prioritate resurse economice (și de altă natură), afectând chiar alte domenii ale vieții economice și sociale și, pe de altă parte – depopularea și mai dramatică a țării, cu toate consecințele sale economice, sociale dar și politice.  Scenariul prospectiv prezentat arată unde se poate ajunge dacă fertilitatea va rămâne la nivelul din ultimii 20 de ani – 1,3 copii la o femeie.

_______________________

Ce bine e să nu ai copii și nici să nu-ți dorești
“În primul rând vreau să spun că sunt de acord cu cei care se opun părinților care simt nevoia să le spună tuturor celor care nu au copii cât de minunat este statutul de părinte. Nu mă interesează dacă este vorba de mame sau de tați, deși în general cred că mamele fac acest lucru mai des, pentru că există un precedent social în sensul ăsta. Dar nu contează asta. Cert este că există un grup de oameni care chiar nu își doresc copiii – cel puțin într-un anumit moment al vieții lor. Și nu, nu are nicio importanță dacă ei se vor răzgândi sau nu în această privință pe parcursul vieții lor.
Acum, probabil ca întrebați, unde este problema? De ce nu evită cei ce “nu au copiii și nu știu ce înseamnă” acest gen de articole, după cum zice și comentariul?
Motivul pentru care am ales să nu evit acel articol, și mai mult, să scriu și un  răspuns la el, este următorul: prin astfel de mesaje, societatea acceptă  o singura viziune asupra împlinirii umane, și anume cea de a fi părinte. Prin urmare, cei care nu își doresc acest lucru sunt mereu bombardați cu niște valori pe care ei nu și le însușesc, căpătând astfel un statut social inferior celor care au copiii. Iar dacă cei “fără angajamente” îndrăznesc să deschidă gura și să spună că, de fapt, ei sunt fericiți așa, sunt întâmpinați mereu cu ostilitate sau cel puțin cu neîncredere (vezi comentariile la care mă refeream).
Chiar și așa, eu voi enumera in continuare o mică parte din motivele pentru care mă bucur în fiecare zi că nu am copiii:
- Pot dispune de timpul meu așa cum vreau –  după serviciu nu trebuie să fug acasă pentru a mă ocupa de nevoile nimănui.
- Pot lua orice decizie în legătura cu viața mea, inclusiv unele alegeri care ar crea instabilitate, fără a fi nevoie de a lua în calcul situația unei persoane complet dependente de mine, și fără a fi nevoie să-i asigur un venit constant și o locuință permanentă și adecvată pentru un copil.
- Pentru femei, nu trebuie să nască, să alăpteze, să se îngrașe, să țină diete, sau orice altceva în această categorie. (Desigur, aici e vorba de cele care nu își doresc acest lucru – deloc sau pentru moment. Tot ce spun e că astea sunt avantaje despre care se vorbește foarte rar, sau deloc, pentru că nu este acceptabil social).
- Mă pot bucura de casa mea în liniște.
- Pot dormi noaptea și dimineața fără să mă deranjeze nimeni.
- Nu trebuie să plătesc pentru nimic în legătură cu un copil sau sa-mi bat capul cu probleme de genul: grădiniță, școală, bone, etc.
- Pot avea intimitate cu partenerul/partenera oricând doresc.
- Mă pot bucura mereu de spontaneitate într-o relație, fiind liberi să mergem oriunde, oricând, inclusiv în toate acele locuri în care copiii nu au ce căuta, sau cel puțin necesită o atenție deosebită și pot sta relativ puțin timp fără a se plictisi (atenție celor care își târăsc copiii bâzâind, peste tot după ei stricând dispoziția tuturor celorlalți oameni din acel local). Enumer aici: anumite restaurante, magazinele din mall-uri, clădiri de birouri, teatru, film (cu excepția filmelor pentru copiii, în cazul celor care sunt deja mai măricei) etc. Și pot face asta fără a depinde de bunăvoința unei bone / altei persoane din familie care trebuie plătită scump pentru serviciile sale.
- Nu trebuie ca eu sau partenerul/partenera să își întrerupă activitatea lucrativă pentru a sta acasă mai mulți ani, timp în care se distanțează de alte ființe umane adulte, și ajunge să nu mai aibă practic o viață sociala proprie, eventual să bârfească vecinii sau să discute numai despre telenovele și “ce a mai făcut copilul” pentru a avea totuși un subiect de conversație.
- Pot lăsa mizerie în casă dacă vreau, când nu am timp sau chef să fac curat – nu exista pericolul ca cineva să fie afectat de asta (cel puțin nu un copil care nu ar putea face curat singur).
- In cazul  unui divorț / despărțire, lucrurile sunt mult mai simple.
Mai sunt multe motive dar mă voi opri aici, deși lista e mult mai lungă”.

(http://smartwoman.hotnews.ro/Ce-bine-e-sa-nu-ai-copii-si-sa-nici-nu-iti-doresti)

(11 octombrie 2012)

R e f e r i n ț e

Balbo, Nicoletta,  Francesco C. Billari,  Melinda Mills. 2013.  Fertility in Advanced Societes : A Review of Research,

European Journal of Population, vol. 29, nr. 1 (http://link.springer.com/journal/10680/29/1/).

Dâncu, Vasile. 2015. România înfricoșată (Percepții privind securitatea națională și incidența unor riscuri)

(http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_perceptii-privind-securitatea-nationala-si-incidenta-unor-riscuri_2015_analiza-datelor.pdf).

Eurostat. 2015. Being young in Europe today – 2015 edition

(http://ec.europa.eu/malta/pdf/being_young_in_europe_today.pdf).

Institutul Național de Statistică. 2013-20015. Publicații, lucrări și date asupra recensămintelor populației,

anuare statistice, caiete de populație și fenomene demografice,  comunicate statistice, alte surse.

Institutul Național de Statistică. 2015a. Populația rezidentă la 1 ianuarie

(http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo).

Institutul Național de Statistică. 2015b. Anuarul Statistic al României 2014.

Lanzieri, Giampaolo. 2011. The greying of the baby boomers. A century-long view of ageing in European populations, Eurostat,  Statistics in focus, nr. 23, 2011.

OECD/European Union. 2014.  Matching Economic Migration with Labour Market Needs, OECD Publishing

(http://www.oecd-ilibrary.org/social-issues-migration-health/matching-economic-migration-with-labour-                   market-needs).

Sandu, Daniel, Cătălin Augustin Stoica, Radu Umbreș. 2014. Tineri în România: griji, aspirații, atitudini și stil de

viață, Friedrich Ebert Stiftung, București (http://www.fes.ro/media/2014_news/Raport-FES Tineri_in_Romania.pdf).

Save the Children Federation. 2015. State of the World’s Mothers – 2015

(http://www.savethechildren.org/atf/cf/…/SOWM_2015.PDF).

Sobotka, T., Skirbekk, V. și Filipov,  D. 2011.  Economic recession and fertility in the developed world:

A literature review, Population and Development Review, vol. 37, nr. 2.

Testa, Maria Rita și Stuat Basten. 2014. Certainty of meeting intentions declines in Europe during the

Great Recession,  Demographic Research, Vol. 31, article 23, Max Planck Institute for

Demographic Research, Germania (http:/www. demographic-research.org/Volumes/31/23).

United Nations. 2000. Below Replacement Fertility.  Population Bulletin of the United Nations,

Special Issues, Nos. 40/41-1999, United Nations, New York.

United Nations Population Division. 2013.  World Population Prospects. The 2012 Revision, New York

(http://esa.un.org/wpp/Excel-Data/mortality).

United Nations Population Division. 2014. Probabilistic Population Projections based on the World

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. dorin valeriu spune:

    In Romania cred ca a contat nu numai numarul ci si structura populatiei ce a emigrat. Tinerii nu si-au cladit o familie in tara; daca au facut-o in strainatate copiii rezultati sunt contabilizati acolo. Mai e ceva : oamenii vor sa traiasca mai bine. Cea mai la-ndemana metoda este renuntarea la copii sau limitarea la unul singur – vezi articolul din Smart Women.
    Chiar daca natalitatea e scazuta si in unele tari cu nivel de viata ridicat, acest argument n-ar trebui luat in considerare la noi; sunt probleme de cultura, cariere, hedonism. Salariile rusinos de mici de la noi nu permit un trai decent doar din salariul capului familiei nici macar a celei cu un singur copil. Concediul postnatal ajuta la ceva dar nu destul; ce face o familie tanara cu rate pentru locuinta ? sau nevoita sa stea in chirie ? Salariile, se stie, oglindesc productivitatea muncii intr-o tara. Aceasta nu depinde, de cele mai multe ori, de “harnicia” angajatului cat de organizarea economiei si aici, ultimii 25 de ani ne dau masura “bunei guvernari” din Romania.
    Un studiu demografic mai detaliat ar trebui sa evidentieze diferentele de comportament demografic din Romania nu doar pe urban/rural ci si in functie de etnie, apartenenta la o confesiune religioasa, grad de educatie; toate astea ar putea sa ne deseneze un viitor interesant !

  2. ion spune:

    “după anul 2003 prin neașteptata redresare a numărului de născuți proveniți de la femei salariate, preponderent în mediul urban, odată cu introducerea măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului.”

    Asta a fost o masura excelenta; cunosc cazuri de femei, salariate, in mediul urban ce prestau munci grele(confectii), prost platite ce in acei ani au optat sa mai faca un copil decat sa faca acea munca! Este si asta o parte din solutie! Eu as da minim 150-200% din salariul minim brut, pe luna, timp de minim DOI ani oricarei femei ce lucreaza pe salariul minim pe economie! Pentru alt segment de populatie mai instarit si educat e nevoie de altceva; bone platite, deduceri din impozite etc. Iar in zona “defavorizata”… pur si simplu as descuraja natalitatea, acolo trebuie incurajata scoala si munca mai intai.

    • ion spune:

      Nu stiu daca este suficient sa contribuim la un fondul de pensii de stat ca sa ne asiguram un anumit nivel, cred ca cei ce “contribuie” si prin copii ar trebui sa aiba pensii mai mari.

  3. X spune:

    Cand vin liberalii(bandele PNL-PDL-Miscarea Populara) incepe dezastrul de la natalitate pana la datoria publica. Acum e bine ca-i plimba cu duba. Adica macar sa-i plimbe ca oricum scapa dar sa vada si romanii cine i-a condus .

    • Y spune:

      Ca PSD-eiii mari iubitori de tara si neam, mai sunt!!! La numarul de „penali”, ii intrec lejer pe liberali. Fiecare soi cu „penalii” lui!

  4. Radu Popescu spune:

    Creșterea natalității duce la suprapopulare, deci soluția cea mai decentă şi realistă ar fi să murim ceva mai repede, de preferat chiar înainte de prima pensie…

  5. Caliman Eugen-analist dezvoltare economica spune:

    Cred ca analiza ar trebui sa tina cont inainte de toate, de starea economica a tarii, deoarece fara plecarea (in cele mai multe cazuri definitiva) a 4 milioane de personae cu familii cu tot, criza demografica ar fi una de viitor foarte indepartat.Adica dupa ce vom atinge nivelul de dezvoltare al Germaniei.
    Cu lipsa a 5 milioane de locuri de munca, cu trei milioane de salariati (din 5, 5 milioane), cu salarii de minim pe economie, fara posibilitatea unei locuinte, unde si cu ce sa intretii un copil, fiindca logica romaneasca este de 2 copii in medie!
    Daca salariul minim ar fi catre 500 – 600 de euro lunar, cine ar mai pleca la 1000 de euro salar in strainatate, cu chirii si utilitati de jumate din salariu, cu deplasari lungi pina la locul de munca, din metropolele Vestice?
    Cita vreme discutia si interesul pentru depopulare este doar al oamnilor de stiinta sau cultura, pina cind clasa politica si guvernul nu va intelege nevoia unui ,,proiect de reconstructie industriala”, care sa asigure locurile de munca pierdute si veniturile pentru sustinerea unei familii, situatia demografica se va deteriora in continuare.
    Guvernele lui ,,dupa mine potopul”, ce alta situatie economica si demografica ar putea construi?

  6. Ion spune:

    Articolul nu spune ce se va intampla cu cei 2,4 milioane de romani care au resedinta in vest dar domiciliul in Romania. Oare, daca s-ar intoarce in tara, cu copii lor( care vor face si ei copii) situatia nu s-ar schimba radical ? Autorul ii trece pe toti la emigrati ceea ce este improbabil. Totul va depinde de modul cum va evolua Romania si tarile de emigratie, precum si de existente unui program eficient de sustinere a natalitatii. Pentru aceasta avem nevoie de investitii, de locuri de munca bine platite, de urbanizarea ruralului( ce s-ar fi intamplat daca in momentul revenirii natalitatii urbane din 2003 am fi avut o proportie mai mare de populatie urbana ?), de sisteme de sanatate , de educatie si de asisitenta sociala eficiente etc. ,etc. Le putem avea ? Da, daca ne vom organiza si vom fi inventivi.

  7. Sunt foarte multe lucruri bune prezentate în statistica aceasta demografică, dar nu sunt de acord cu informațiile care descurajează natalitatea.
    Da, sporul natural (bilanțul natural) în România este negativ, dar nu pentru toți. De exemplu, pentru creștinii pentricostali, bilanțul natural este pozitiv. Deci se poate, cu frică de Dumnezeu, ca și românii să aibă mai mulți copii. Învestind în copii, de fapt, realizăm cea mai mare investiție pentru viitor. Problema este dacă vrem comoditate sau dacă vrem jertfire pentru creșterea copiilor. Normal că trebuie să renunțăm la multe preferințe personale, pentru a acorda atenție copiilor. Depinde cum vrem să trăim: pentru sine sau cu lepădare de sine și urmându-L pe Domnul Hristos. Dacă alegem viața ne vom bucura de roadele fericirii, altfel aridizarea se amplifică în interiorul uman.
    Așadar, dincolo de statisticile demografice umane, se reflectă alegerile personale, raportate la nivel național. Vrem să schimbăm în bine realitățile cutremurătoare ale statisticii demografice din România? Atunci, să ne întoarcem la Scriptură!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vasile Ghetau


Vasile Ghetau

- Profesor Asociat, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București, director al Centrului de Cercetări Demografice Vladimir Trebici al Academiei Ro... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)