Germania. Berlin. Noiembrie 2011. Gara din care Mihail Eminescu lua trenul spre Potsdam. Este aceeasi gara din care au plecat citeva zeci de ani mai tirziu trenurile mortii.
Peste o suta de placute de metal, un metru pe un metru, anunta sec o zi, o garnitura si un numar. Pierd sirul dupa primele zece. Adunasem corect, dar emotia era prea mare. Sa nu mai stiu sa socotesc?
Romania. Bucuresti. Noiembrie 2012. Peste o suta de motive sa ma determine sa ma intreb ce e cu noi. Ce s-a intimplat in acesti peste 20 de ani de cind cintam fericiti “Libertate, Ole, Ole, Ceausescu nu mai e, Mai bine mort decit comunist”?
A merge mai departe intru ceva, a asimila un proiect de lunga durata, inseamna cred a rezolva problemele cu trecutul. Cel recent. A intelege, a accepta si nu in ultimul rind a voi sa schimbi ceva in tine. Rusinea pentru ceea ce au facut inaintasii ar trebui sa impiedice repetarea. Daca nazismul inseamna raul suprem, atunci cu siguranta, potrivit lui Toni Judt, comunismul ar insemna pericolul suprem. Pentru ca el se poate repeta, pentru ca nu a fost asimilat deplin. Ramasitele lui, bagate sub pres ani si ani, ies la lumina si schimba perceptii. Stupoarea de a citi sondaje de opinie in care tineri nascuti dupa 1989 cred ca era mai bine pe vremea comunismului poate fi comparata doar cu cea legata de aparitia neonazismului, grupari haotice alcatuite din, da, tineri, ce nu inteleg trecutul. Un excelent articol in Time despre astfel de tineri, greci, care doneaza singe… doar pentru greci ( articolul integral in editia tiparita).
De ce Germania isi recunoaste, asuma, arata, trecutul recent asa cum o face cu acele placute ale mortii? De ce nu se fereste si nu vrea sa mascheze ororea de la mijlocul secolului trecut? Raspunsul e simplu: pentru ca altfel nu poate merge inainte.
De ce Romania se fereste de asta? Pentru ca Romania, cel mai probabil, prin cei care o conduc acum, vrea inapoi. Vrea nostalgia celor care au acum peste 50 de ani si regreta comunismul, de fapt regreta tineretea si “imputerea fizica”, vrea “usuratatea” legii si poate vrea la toti dupa nevoi.
In urma cu doi ani, tot un inceput de noiembrie, la Radio France Internationale, scriitorul si filosoful Gabriel Liiceanu a fost uimit de intrebarea pe care i-am pus-o referitoare la fenomenul Pitesti. De ce ne rusine sa strigam in gura mare, da, la Pitesti, in urma cu peste 60 de ani a avut loc cel mai sinistru experiment din istorie? Noua sa ne fie rusine, a intrebat domnul Liiceanu, lor sa le fie rusine. Celor care au putut face asa ceva din om, celor care tac acum si baga istoria sub pres. Celor care, geaba acel apel catre lichele, nu inteleg nici dupa mai bine de 20 de ani sa se dea de-o parte.
Este de bun augur reactia iscata pe Contributors de articolul domnului care semneaza Adalbert Klein. Am sa ma opresc la motto-ul eseului: “Propaganda de inspiraţie totalitară nu poate coexista cu societatea deschisă – una sau alta trebuie să dispară la un moment dat.”
Ce-ar putea insemna la sfirsitul lui 2012 o confruntare de idei, proiecte, luciditate?
Sfirsitul pentru cei anexati, legati la pirghiile puterii si resurselor. Cei care de peste 20 de ani se joaca cu banii, se joaca de-a guvernarea, cumpara guvernare, cumpara oameni care sa se joace de-a guvernarea. Rezultatul trebuie sa fie direct si imediat: Indestulare si protectie. Daca presa si justitia e a lor, atunci nu mai au de cine sa se teama.
Europa?, sa-i lase in pace Europa cu mofturile ei.
Cine sa schimbe? Noua clasa politica?
La fel cum e turcul, la fel e si pistolul, politicienii tineri afiseaza aceeasi aroganta cu cei care i-au crescut intru continuarea, cu aceleasi metode, a vesnicului etern romanesc.
Care e miza pentru acest sfirsit de 2012?
Ioropa s-a ferit ca de dreaqu sa considere pe acelasi palier nazismul cu comunismul (poate s-ar fi descoperit si ceva neplacut printre rufe).
Dar in vara ce trecu au putut sa vada, in Romania, cum somnul ratiunii (re)naste monstri.
Relativismul postmodern, magia tehnologiilor și monstruozitatea interminabilă a kitsch-ului mediatic au contribuit nu doar la slăbirea până la anulare a memoriei recente, ci la atrofierea oricărui simț istoric. Se trăiește cenușiu, aici și acum. Singura nostalgie încă manifestă, deși tot mai chircită de asalturile amoralității și imbecilizării generalizate este aceea dintotdeauna, a oamenilor în vârstă față de tinerețea ireversibil pierdută. În rest, dincolo de terorismul financiar-mediatic-politic, o tristă defilare de spectre și simulacre, întru gloria mediocrității. De altfel, citindu-i pe Balzac, Baudelaire, Zola, Kafka, Musil, Hesse și Sabato, înțelegi și de ce modernitatea a condus la fenomene fără precedent istoric, precum războaiele mondiale și statele ideologic-totalitare. Iar în ce-i privește pe români, modelele mitic-antropologice din ,,Miorița” și ,,Monastirea Argeșului” sunt, se pare, aplicabile și istoriei medievale, și istoriei moderne.
stiinta studiaza natura, nu creaza natura.
kitsch urile si terorismul de care vorbiti sint generate mai degraba de incetineala in reformarea sistemelor sociale.
nu poti pune atomul sa lucreze in siguranta, daca nu reformezi/suprimi ideologiile.
de aici inversarea scarii valorice cu toate absurditatile ei din lumea de azi.
Comunismul in Romania,ne-a ucis toata floarea culturii noastre.Fenomenul Pitesti,Gherla,Zarca Aiudului,odata citite,nu-ti mai trebuie partid social .Vreau sa amintesc aici de:Liviu Babes,Paul Goma,preotul Gh.Calciu Dumitreasa,Nicolae Steinhardt si multi altii pe care unii din noi ii dam uitarii.si ne loveste mai mereu duminica orbului.Iar majoritatea intelctualitatii prefera sa taca.Raul nu ar triumfa daca oamenii buni nu ar sta pe margine!
Scuzati, nu cumva Mihail Eminescu lua trenul spre Potsdam? Ca de Posdam n-am „prea” auzit…
____
Nota editor:Multumim pentru corectura!
Excelent articol si excelenta intrebare: De ce Germania isi asuma crimele naziste si comuniste, de ce nu lasa trecutul sa doarma sub lespedea uitarii? Diferenta cu strategiile amneziei de tip Putin ori USL este ca in Germania clasa politica a inteles ca fara aceasta confruntare, democratia ramane vulnerabila, sunt posibile recidivele autoritariste. De fapt asta si doresc uselistii, sa implineasca dezideratul lui Adrian Nastase, sa inceteze, vorba lui, „linsul de dosare”. Anti-europenismul, anti-atlantismul, anti-americanismul, noul anti-occidentalism, merg mana in mana cu aceasta cruciada impotriva memoriei.
Buna ziua,domnule profesor . Dvs. scrieti : „De ce Germania isi asuma crimele naziste …?”
Eu as intreba altfel: de ce Germania isi asuma NUMAI crimele naziste ? Crimele impotriva umanitatii comise la Hadamar (si alte 6 localitati) nu au fost comise de catre nazisti (care doar le-au preluat si continuat) ci au inceput mult inainte , cind nazistii nici nu visau ca vor lua puterea. Crime inspirate de spatiul anglo-saxon , unde G.B.Shaw si altii au pregatit esafodajul teoretic pentru ele. Inca nici azi nu a inceput o dezbatere serioasa despre ele.
Raspunsul e foarte simplu .Aceste crime impotriva umanitatii au fost comise de STAT impotriva PROPRIILOR cetateni , pe un singur criteriu –nu rasa,afiliatie politica , religioasa,etc. ci utilitarism pur.(useless eaters). Camerele de gazare,domnule profesor, nu au fost inventate de germani , ci de englezi,iar nazistii nu au fost primii care le-au folosit , ci doar le-au multiplicat. De asta astfel de crime nu sint nici asumate,nici discutate –pentru ca AU LOC SI AZI (s-a schimbat doar tehnologia,care e mai perfida si traceless),in marea „democratie” americana , si altele asemenea lor. Germania „si-a asumat” crimele doar din perioada razboiului pentru ca a fost invinsa . Dar nici invingatorii n-au fost mai breji,desi nu si-au asumat nimic –might is right and writes the history.
Chiar nu stiati de Hadamar si mai ales de SEMNIFICATIA atrocitatilor de acolo ? De asta cred ca nu este un bun exemplu Germania si „asumarea” selectiva postwar , oferit de autorul articolului si endorsed de dvs. In fapt , cred ca ceea ce face autorul este politizare preelectorala a unor evenimente istorice recente care nici azi nu sint bine cunoscute si intelese.. Iar memoria victimelor nazistilor (cunoscute) , dar si aceea a victimelor prenazism n-ar trebui,cred eu,sa serveasca drept argument intr-o banala campanie electorala , pe malurile Dimbovitei.
Adica ,ceea ce vreau sa spun e ca ar trebui ca „marile democratii occidentale” sa-si asume crimele PREZENTE comise impotriva propriilor cetateni , inainte de a pretinde ca bietii romani sa-si asume nu’s ce crime trecute. Acuma , daca dvs. numiti aceasta abordare a mea anti-europenism, anti-atlantism, anti-americanism, noul anti-occidentalism , etc. then let it be, dar eu adevarul am scris aici. Si nu e o cruciada impotriva memoriei , dimpotriva ,e o invitatie la cunoastere obiectiva. Vedeti ce a fost la Hadamar , inca din anii ’20, si poate imi veti da dreptate. Asa e si acum in USA si alte „democratii” ….
http://www.chgs.umn.edu/histories/documentary/hadamar/the_occurrence.html
Tema, veti concede, nu poate fi dezbatuta in cateva randuri. Dar, in ce ma priveste, fac o distinctie intre crimele organizate cu intentionalitate genocidara de catre un regim totalitar si cele comise de alte regimuri. Nu e vorba de o diferenta de revolta morala– toate aceste crime au fost abominabile–, ci de elemente analitice care ne permit sa intelegem unicitatea si noutatea sistemelor totalitare.
Nemtii si-au asumat si isi asuma tot ce li s-a cerut sau doar sugerat (si ce au facut si ce nu au facut) fiindca au pierdut razboiul si inca sint sub ocupatie. Ca, daca l-ar fi cistigat, altii ar fi fost marii vinovati si altfel ar suna azi articolele din presa bazate pe istoria oficiala invatata papagaliceste de bravii nostri jurnalisti. Altfel, sa ii compari pe romani cu nemtii, in vreo chestie serioasa, aduce a gluma proasta.
Si Judt, ca si oricine altcineva, e liber sa isi reprezinte raul suprem si pericolul suprem dupa cum il imping sentimentele. Dar sa vezi romani, victime -si ei si parintii si bunicii lor – ale comunismului, nu ale nazismului, ca sint gata sa admita ca comunismul nu a fost, totusi, chiar atit de criminal ca si nazismul doar ca sa fie corecti politic si sa isi ia, cel mult, niste aplauze ca de la stapin la sluga, apoi asa o pozitie obscena nu merita nici macar combatuta. Trebuie lasati sa vorbeasca la bec.
Articolul mai vine si cu comparatii aiurea. Daca nazismul (socialismul nationalist) a fost german, comunismul, cu experimentul Pitesti cu tot, a fost impus romanilor din afara. Nu e nimic de asumat la capitolul asta. Altele sint viciile natiei.
Si-apoi, daca ne intereseaza adevarul, nici chiar nemtii nu ar trebui diabolizati fara masura pentru rasism, nazism etc. Asa erau vremurile. Vedeti, mai bine, rasismul din USA intins pina dupa 1960. Vedeti legislatia nazista din Suedia, care a dainuit decenii dupa al doilea razboi. Legea care permitea autoritatilor sa sterilizeze orice handicapat intelectual, de ex., a fost abrogata abia in 1970.
Un banc direct de la un rus, un fost student în academiile ruse militare.
Cum se asigura Stalin că toţi cetăţenii patriei sunt fericiţi?
-Îi elimina pe cei nefericiţi.
E morbid ca şi banc, dar serios ca temă de reflecţie privind noua orientare a ICR care se asigură că noua politică culturală să fie una a fericirii. Utopice.
Domnule Ghitulete,
„Germania. Berlin. Noiembrie 2011. Gara din care Mihail Eminescu lua trenul spre Potsdam. Este aceeasi gara din care au plecat citeva zeci de ani mai tirziu trenurile mortii”
Nu cumva ati gresit anul ?
Cele 100 de motive care va determina sa va intrebati ce e cu noi nu pot fi tratate intr-un articol de cateva zeci de randuri. Cine a facut o analiza serioasa a ce s-a intamplat cu noi, hai sa zicem in trecutul recent ? Ma refer la ultimii 20 de ani dar si la alti 45 de ani anteriori. Dar daca o facem in contextul istoric romanesc cuprinzand cateva sute de ani, adica de la formarea statelor romanesti ? Poate o corelam cu conceptia de viata a locuitorilor acestei tari. O sa vedem ca nu prea sunt asemanari cu nemtii in nicio privinta. Analiza ar trebui facuta, in opinia mea, cu modul de a fi si a gandi al romanului de rand nu a unor minoritati care au beneficiat sau suferit in cea mai mare parte de schimbarea regimurilor politice. Atunci o sa vedem de ce sunt reactiile care le comentati referitoare la uitare sau asumarea a ce ni s-a intamplat. Eu marefer la analize serioase nu de tipul interventiei profesorului american care reduce totul la USL ca si cum Romania a fost si este formata din usl-isti si antiuselisti, basiti si antibasisti.
Cele doua intrebari: de ce Germania isi asuma trecutul iar Romania nu, alaturi de explicatia simpla ce le urmeaza sunt esenta acestui articol si capteaza intr-o maniera foarte limpede unul dintre cele mai importante aspecte care decid viitorul tarii si societatii romanesti. BRAVO!
Paralela e fortata, de unde si raspunsul. A compara Germania nazista cu aberatiile singulare ale inceputului regimului comunist in Romania e ca si cum ai compara rascoala de la Bobalna cu miscarea pasoptista, e o diferenta de anvergura. Sunt curios daca o Germanie iesita din razboi sub vreo capitulare conditionata (sa presupunem ca cineva l’ar fi omorat pe Hitler la final si razboiul s’ar fi terminat mai repede, printr-o capitulare conditionata) si’ar mai fi asumat cu atata deschidere ororile regimului nazist; probabil ca da, dar la un alt nivel. Asa cum de ex Turcia nu si-a asumat ororile genocidului armean, Franta nu vorbeste de genocid la revolutia franceza sau ulterior in Algeria, Rusia nu recunoaste genocidul ucrainian din timpul foametei interbelice, si exemplele curg.. si in ce anume ar consta aceasta asumare, literatura de profil putand umple o biblioteca. Cred ca a fost asumat destul, ca n-ati fost in stare sa-i faceti pe toti cei implicati direct sa plateasca, e o alta problema, care sugereaza impotenta morala a sistemului politic post-revolutie. Mai bine v-ati concentra pe a rezolva problema caderii curente a orientarii de dreapta in asemenea hal, care nu poate fi explicata doar prin faptul ca au fost luate niste masuri nepopulare.
Asumat …va fi cand fiecare roamn va fi in stare sa dea definitia comunismului si sa specifice repercursiunile lui asupra romanilor care-au fost inchisi sau au murit in inchisorile comuniste, si asupra familiilor lor. Sa sentrebe cum au suportat romanii care-au „scapat” de inchisori, dar au experimentat „beneficii” gen frig, foame, mizerie…delatiune, turnatorie, minciuna, din partea colegilor de servici, vecinilor, etc… NE VOM FI ASUMAT DESTUL, CAND FIECARE ROMAN VA FI SIMTIT PE CEI DISPARUTI IN INCHISORI, la REVOLUTIE sau MINERIADE, CA PE PROPRII LOR PARINTI SAU FII. Cand paginile cartilor de istorie isi vor cinsti martirii care-au sperat ca celor care se scutura de „asumari” si copiilor lor, sa le fie bine.
Cred că dacă facem excepție de vârfuri și ce s-a publicat, nivelul asumării în sânul populației medii din Germania este ceva mai greu de măsurat- am avut ocazia să „ridic” subiectul cu delicatețe atât în prezența generației care se afla cel puțin în copilărie în perioada războiului cât și a tinerilor care s-au născut după căderea zidului. De la cei bătrâni auzi de multe ori o plângere în ce privește inegalitatea tratării istorice a acelor ani- „și noi am suferit” ( e vorba de populația civilă în anii post-belici sau de prizonieratul de război, fără a mai vorbi de bombardamente). La cei tineri, fără să fie neapărat reprezentanți ai unei pături intelectuale, am constatat nu atât o lotofagie cât un fel de blocare a subiectului- nu atât pentru că ar contesta concluziile ci pur și simplu (citez aici): „a fost predat în școli ad nauseam și nu mai aveam chef să aud aceeași istorie, de genul „cum ați putut să faceți așa ceva?””. Asumarea imperfectă de care vorbeam a fost ilustrată nu foarte demult prin reacția publicului german mai vârstnic la o expoziție dedicată participării Wehrmacht-ului la crimele de război. Au fost proteste masive și nu doar din partea tineretului para-nazist cât și a unor „burghezi” cât se poate de pașnici în aparență. Cred că asumarea este facilitată de existența unui nucleu curat în conștiința populației, chiar dacă această presupunere se dovedește falsă din punct de vedere istoric. La noi, lucrurile sînt ceva mai complicate, tocmai prin absența unui astfel de nucleu de rezistență, dincolo de cazurile individuale.
Să fi fost pe la sfârșitul lui 1945 când Yehudi Menuhin a concertat la Berlin- era primul concert simfonic în rămășițele Germaniei post-belice iar violonistul evreu a trebuit să suporte un baraj formidabil de opinie negativă pentru gestul lui. Cu toate astea, a urcat pe scenă și înainte să cânte (cred că era Bach și Beethoven), s-a adresat publicului : Am venit să vă redau semnificația propriei voastre culturi.
Cred ca problema pusa in articol e reala si de fond. Dupa caderea comunismului, in 1989, intreaga lume a preferat sa puna „batista pe tambal” si sa inchida ochii fata de ororile comunismului. SUA si CE au lasat memoria crimelor in sarcina tarilor mutilate, intr-o stranie complicitate cu Rusia. Asta nu s-a intamplat, de pilda, cu nazismul.
In Romania, poporul a imbratisat cu entuziasm pseudo-concilierea propusa de Ion Iliescu, reprezentant al sistemului rebotezat, in 1990. Rezultatul a fost previzibil: tensiunile create in decenii de represiune s-au adancit in populatie, in lipsa debuseului eliberator; tortionarii si victimele au trebuit sa convietuiasca, fara ca adevarul si iertarea sa-i reuneasca; nostalgia „gloriosilor ani ’70” a fost lasata sa cloceasca, in speranta ca va naste pui otraviti (ceea ce avem acum). Ramane doar ca un conducator ales sa propuna maselor populare intoarcerea la acele vremuri, intr-o forma cosmetizata: va fi, probabil, aclamat.
Vai, noua!
cui i e frica de memoria recenta?
oare chiar nu stiti?
comunistilor!
d nule Miulescu,eu chiar doresc intoarcerea,ma rog,v o doresc!
nu,nu va speriati,o sa fie bine.o sa fie asemanator cu 89.nu stiu daca am sesizat bine anumite aspecte din comentariu,dar o sa fie bine.