În decembrie 2010 un electrician din TVR pe nume Sobaru a făcut un gest disperat care a fost ulterior folosit în campanii antiguvernamentale furibunde: s-a aruncat din lojă în cap, drept în sala Parlamentului unde premierul Boc îşi ţinea discursul. După cercetările poliţiei incidentul a fost clasat, fiind calificat ca „accident în afara muncii”. Deîndată – chiar înainte ca bietul om să iasă din spital – Antenele, Realitatea TV şi alte medii furioase pe regimul Boc-Băsescu s-au grăbit să îl ridice în slăvi pe Sobaru transformându-l în erou naţional. Fără simţul ridicolului, presa l-a numit „un Lech Walesa” al românilor (pe ideea că şi polonezul a fost electrician), sau un adevărat „Ana a lui Manole”, capabil să se jertfească pentru binele patriei. Presa europeană şi cea americană s-au minunat de aşa întâmplare: „Lucruri nebune din parlamentele din estul Europei”, titra New York Magazine, în vreme ce Euronews relata despre gestul disperat al unui tată căruia guvernul i-a tăiat indemnizaţia pentru copilul bolnav. Scăpat, slavă Domnului, cu răni uşoare, Sobaru a devenit pentru un timp invitatul predilect al studiourilor amintite, pentru a ilustra nefericirea populară. Ratingurile au atins cerul, astfel că emisiunea „Sinteza zilei” a Antenei 3 raporta un share între 3,3 şi 5 la ediţia cu el. Subiect candid al unei duble manipulări, personajul a fost dirijat spre convingerea că este adulat de mase şi că nu trebuie decât să candideze pentru a fi condus pe braţe în Parlament. Ceea ce a şi făcut, candidând în 9 decembrie 2012 ca independent pentru un loc de deputat în Colegiul 5 din Bucureşti. Pe site-ul de campanie, deasupra unui cont bancar şi sub un slogan ortografiat aproximativ „Şi chiar îmi Pasă!”, era menţionat, cu acelaşi aer naiv, că „Adrian Sobaru speră ca prin intermediul acestui site, pe care va fi afişat un cont bancar, va putea strânge fondurile necesare pentru a-şi putea desfăşura campania electorală, o campanie foarte modestă însă pentru un om simplu ca el va însemna mult”. Sumele nu s-au adunat, iar candidatura n-a ieşit. De data aceasta însă, nici Antenele, nici alte medii nu s-au dat cu fundul de pământ indignate de electoratul nerecunoscător. Încet, cazul Sobaru a fost uitat şi îngropat.
Pagina de Media notează că „ulterior, în urma evaluărilor din TVR din decembrie 2012, Sobaru a primit un punctaj extrem de mic (42,66 puncte) şi nu a mai depus contestaţie. El nu s-a aflat însă nici pe lista cazurilor sociale, dar nici pe cea a disponibilizaţilor”. Cum n-a lipsit mult să rămână şi fără serviciul de electrician din televiziune, Adrian Sobaru s-a trezit din reverie şi s-a gândit să părăsească România. Aşa a revenit din nou în atenţia presei, cu ajutorul unui editorialist patetic dispus să îl facă din nou martir şi să ceară pentru el un monument. O mostră din editorial arată că stilul caţavencian renaşte după un secol și jumătate, sub pana unui L.Avramescu: „Sobaru, reamintesc celor care fac greşeala de a-l înseria, e unic. La noi şi în lume. Nimeni, cu plata propriei vieţi, nu şi-a asumat un asemenea protest în numele, într-adevăr, a milioane de oameni ca el, năpăstuiţi sau mai năpăstuiţi…”(hohote de plâns, ar fi indicat dramaturgul). De data asta însă, să vezi drăcie, bumerangul manipulării loveşte unde nu s-ar dori: în guvernul ajuns la putere folosindu-se de credulitatea unor Sobaru. Invitat din nou la Antena 3, Sobaru se lamentează acum că n-a fost ajutat să acceadă la Parlament ca învăţătoarea care a făcut greva foamei. Că actualul guvern nu i-a răspuns la scrisori şi solicitări. Că a fost un fraier: „Mă simt vinovat că am crezut”, citează Cotidianul. Aşa că va părăsi România, luând cu sine, evident, tricolorul. Şi diplomele copiilor. Emisiunea din 15 martie 2013 a nevricoasei Dana Grecu, care răsuflă vizibil greu, devine concesivă şi se termină în coadă de peşte: nu se ştie care e destinaţia către care se îndreaptă, scârbit şi demoralizat, Sobaru cu familia. Nici când pleacă. Un aer împăciuitor coboară din reflectoarele agresive ale studioului. Vehemenţa s-a dus, discursul „eroului”devine teoretic, despre criza moralităţii şi despre cum USL este „condamnat” să readucă speranţa în România. Hai că a întors-o. Uf!
Articol apărut și în revista 22
Antena 3 poate reveni in prim plan daca se arunca-n cap Dana Grecu. O idee.
Mircea, daca te arunci tu in cap sigur nu o sa remarce nimeni. O idee
Stimată doamnă,
Dăm și noi ce putem. Dacă dl.Boc s-ar fi aruncat în cap de la etajul 17 al Intercontinentalului în 2010- când se punea problema salariilor- evident că i s-ar fi ridicat un monument mai mare decât satul Răchițele-ar fi contribuit toată populația României. Din păcate nu s-a întâmplat așa ceva. Comparația dlui.Sobaru cu Lech Walesa nu este deloc deplasată- câtă vreme polonezul antisemit și homofob a fost confundat din greșeală de naivii din occident cu un luptător anticomunist. Ceea ce- dacă ne gândim la un adevărat luptător anticomunist- cum a fost regretatul Ticu Dumitrescu- e mult exagerat.
Cam pripite etichetarile adresate polonezului Walesa. Oare definitorii pentru personalitatea lui Walesa sunt antisemitismul si homofobia? Dislocarea blocului sovietic brejnevist, andropovist, cernenkovist si gorbaciovist e neglijabila in raport cu homofobia?!
Ce usor se caracterizeaza lucrurile si mai ales vietile unora! Doua, trei cuvinte despre un destin si gata! – S-a asezat cuminte la locul lui in axa timpului si a isoriei.
Ramanem doar noi, „prezentii” si „actualii” mobilati si chinuiti de complexitati insondabile, spleen si angoase sociale.
Poate ar trebui sa ne mai gandim…
Raman la a mea parere ca fiecare individ este dator sa se bata pentru el
insusi.
Daca prin ceea ce face se constituie intr-un sablon (model), pe care simt
nevoia sa si-l aplice cat mai multi, lor insi-le in lupta lor pentru a lor reusita,
atunci inseamna ca s-a constituit intr-un model de urmat.
Daca nu, va ramane doar, un simplu obiect izolat.
Din pacate sunt atat de multi oamenii care isi aleg, dintre modelele ce
se expun spre a fi urmate, tocmai pe acelea care le promit ca fac
(si ca dreg) pentru ei.
In fapt lucrurile se petrec ca si la inot. Instructorul te invata cum sa inoti,
iti este model spre a invata asta, dar de inotat inoti tu.
Acelasi lucru s-a intamplat si cu modelul Isus.
Omul asta si-a dat viata spre a se constitui intr-un acelasi lucru precum
ante-pomenitul instructor de inot, urmand ca fiecare dintre noi sa inotam
singuri, iar noi mai stam si azi in tribuna asteptand ca el sa vina, sa sara
in piscina, sa concureze in locul nostru, si sa castige (pentru noi) locul 1,
iar noi sa-l aplaudam (ca chibitii pe Steaua pe care o considera ca si-a
lor desi este a a lui proprietar) ca si cum ar fi facut-o in locul fiecaruia
dintre privitori, in parte)
Este ca si cum am delega pe cineva sa respire in locul nostru.
Cu un pic de minte ne putem imagina (fiecare din noi) ca fiind un proaspat
naufragiat (precum fusese la randul sau personajul Robinson).
Pai, distanta dintre corabie si mal nu ti-o inoata nimeni in locul tau, ci doar
in locul lui.
In mod natural, foarte putin ajutor poti oferi celui de langa tine. Vorbind strict
de inot, eu care inot destul de prost de-abia daca m-as scoate pe mine de
la vreo 50 m distanta de mal. Doamne-fereste sa cazi in apa cu cineva drag
tie si sa dai sa intinzi mana si sa n-ai ce sa intinzi, nefiind in stare (la modul
real, efectiv) sa te sustii nici pe tine.
Pentru ca in Viata nu este vorba de ce-ai vrea sa faci ci de ceea ce efectiv
faci, esti capabil sa faci.
Pornind de la acest principiu, niciodata nu am ales (restrangand de alegerea
politica), un deputat, un senator, un presedinte care sa inoate (si) pentru mine.
Imaginand ca avem de strabatut drumul din Tulcea si pana la Sf. Gheorghe,
(delta) si ca singurul echipament de care dispune fiecare este costumul lui
Adam (sau, (dupa caz, al Evei) eu aleg sa ma tin ori dupa cel in care citesc
ca ar sti drumul mai bine decat mine, ori daca nu, imi deschid singur drumul.
Poate ca si omul asta nu s-o fi aruncat in cap pentru ceilalti ci in numele
propriei vieti. Poate ca restul sunt interpretari ale „spectatorilor de meserie”.
In orice caz, sa ajunga cineva la o asa decizie trebuie sa fie impins din spate
de o motivatie extrem de serioasa (si care nu trebuie sa fie doar serioasa ci
si reala).
Adica, una este sa ti se scufunde vaporul si in inotul tau catre mal sa ti se
sfarseasca puterile si sa te duci la fund dupa ce ti-ai epuizat si ultima farama
de energie, si alta este sa vezi ca ti se scufunda vaporul si sa te urci repede
pe catarg si de acolo sa te arunci cu capul in jos, pe punte.
Din pacate in ceea ce priveste „viata” asta din „Viata”, prea putini sunt aceia
care-si dau raspunsul corect in „problema vagonului”( https://sites.google.com/site/bibliamaxima/dictionar-de-filozofie/oxford/problema-vagonului ).
Stimate domn,
Mă întreb cu ce e mai bun dl.Brânză, dna. Atanase sau oricare din deputații și senatorii existenți. Dacă dl.Sobaru chiar vroia să sară în cap pentru propria sa plăcere nu sărea de la parlamentul parlagiilor PD-Liști (sună genial, nu ?)
Da, suna genial. Dar doar in capul tau suna…