vineri, martie 29, 2024

Cum ajunge un om de calitate să fie Gică Contra

Fără îndoială, v-ați întâlnit – și nu o dată – cu această situație: O persoană pe care o considerați de calitate a început, treptat sau brusc, să emită afirmații și să formuleze întrebări retorice, insinuante, care v-au lăsat cu gura căscată.

Am studiat cu atenție fenomenul, ani la rând, și cred că am câteva explicații.

*

Înainte de toate, să definim termenii.

Firește că încadrarea cuiva drept ”om de calitate” e discutabilă și relativă, de la caz la caz, dar socotesc că putem cădea de acord asupra unei definiții foarte largi: Un om a cărui cultură, inteligență, competență și comportament civilizat sunt greu de contestat, indiferent de simpatii, antipatii și interese. Cultura e normal să fie una generală, în cât mai multe domenii; inteligența se probează în diferite tipuri de împrejurări; competența poate fi în orice domeniu; iar comportamentul se validează în timp, de-a lungul anilor.

Ceva mai simplă e definiția lui Gică Contra: O persoană care susține insistent puncte de vedere care contrazic flagrant opiniile marii majorități a grupului social din care face parte. Ultima precizare este esențială, căci dacă ne-am raporta la întreaga populație ar însemna, de pildă, că aceia care votează opoziția sunt Gică Contra. Or, fenomenul analizat tocmai acesta este: un om ca tine, cu aceeași educație și cam aceleași idei principii, gusturi și opinii, dintr-o dată începe să susțină lucruri contrare acestora sau să conteste însăși existența problemelor față de care până atunci erați, în linii mari de acord.

*

Carcteristic lui Gică Contra (GC) este faptul că se agață de orice. Nu doar de aspectele principale ale chestiunii aflate în discuție, ci și de mici detalii. Celebră și definitorie în acest sens este este întrebarea ”Cine le-a dat lanterne?” GC scotocește în cele mai mici unghere ale realității pentru a găsi, vorba poetului, ”pete multe, răutăți și mici scandale” de care să se poată lua. De fapt, schimbarea centrului de greutate al discuției de la major la minor este chiar obiectivul lui, după ce a epuizat – fără să convingă – argumentele care vizau dimensiunile importante ale unui subiect.

De asemenea, pentru că este un om cu o anumită inteligență și cultură, GC operează foarte mult cu insinuări și retorisme. Deși unii dintre ei nu se sfiiesc să afirme tranșant, de pildă, că demonstranții din Piața Victoriei (sau din oricare altă piață, for that matter) sunt niște tâmpiți – ori, în forme mai soft, habar n-au ce vor, nu știu nimic, sunt prost informați, manipulați, plătiți, prostiți etc. – alți GC, mai rafinați, pun întrebări de genul ”Oare tefeliștii știu că…?” sau ”…ce părere au despre…?” sau ”…pot să nege că…?”

Am ales exemplele (reale) cu ”tefeliștii”, pentru a ilustra una dintre metodele complexe și subtile ale unui GC rafinat:

– în primul rând, se insinuează ideea că trebuie pus semnul egal între demonstranți și TFL (Tinerii Frumoși și Liberi). Oricine a călcat măcar o dată în Piața Victoriei știe că e fals: din păcate, media de vârstă a protestatarilor, de-a lungul unui an întreg, a fost mai degrabă ridicată. În plus, sintagma nu a fost niciodată folosită acolo;

– nu este în nici un fel definit termenul sau sursa lui;

– nu este în nici un fel precizat sau măcar sugerat cine se revendică a fi TFL;

– se insinuează că mișcarea TFL – dacă există așa ceva! – ar avea un program și mai ales că ar susține în mod fanatic și necondiționat anumite persoane (Laura Codruța Kovesi fiind ținta preferată a GC) și instituții;

– față de toate acestea, transformarea acronimului TFL în ”tefeliști”, care îi aparține, conform propriei declarații, lui Ion Cristoiu, cu evidentă tentă peiorativă – nici nu mai contează. Contează doar ca filiație spirituală, căci Ion Cristoriu este ză mazer ănd ză fazer of GC.

Precizez, dacă mai e nevoie, că nu comentez dreptul și chiar obligația morală a oricăruia dintre noi de a nu fi de acord și de a critica orice idee, chiar dacă ea este împărtășită de majoritatea celor din grupul nostru social. Calitatea de GC nu este dată de un dezacord, ci de un dezacord general, dar mai ales de insistența cu care GC scormonește subiectul. Nu-i vorba atât ce spune, cât cum o face; și aici, ca și oriunde, tonul face muzica. GC stă la cotitură și, câtă vreme nu are un pretext de a contrazice, tace. El nu are – sau are rareori – mesaje care afirmă ceva, ci doar unele care contrazic sau insinuează.

*

Ok, de ce?

De ce un om de calitate devine GC?

1. Cea mai simplă dintre explicații pare un șablon cu iz conspiraționist, dar nu-l putem evita, atât pentru că este evident adevărat în unele cazuri, cât și pentru că este cel mai justificat și mai ușor de înțeles: din interes.

Personal, am întâlnit situații de genul următor: Cu ani în urmă, un prieten de Fb era mereu ironic (e drept că nu mai mult decât atât) la adresa oricărei critici antiguvernamentale. Pentru ceilalți cititori, era o opinie și atât, poți să fii de acord sau nu. Eu, însă, știam că lucrează la Guvern (pe o funcție oarecare, modestă, n-a fost niciodată persoană publică). Nu am dezvăluit asta public, doar am făcut o aluzie; omul și-a însușit-o și a renunțat la tachinări, jos pălăria! De regulă, însă, nu se întâmplă așa: cel care are de apărat un interes – personal, de grup sau instituțional – e dispus să meargă până-n pânzele albe.

Aşa cum ştim cu toţii, există cazuri în care interesul e de notorietate. Te-ai aștepta ca în atare situații GC să se abțină, dar de multe ori n-o face, deși știe că, inevitabil, are credibilitate zero. Explicația e și aici destul de simplă: miza e prea mare ca să mai țină cont de ceva; este o acțiune practic fără alternativă. ”Poate ține!”, își spune GC. În alte situații, atitudinea de GC nici măcar nu-i aparține: este pus s-o joace de către liderii știuți și neștiuți ai respectivului grup de interese. Este din nefericire situația multor jurnaliști.

Există, pe de altă parte, cazuri în care interesul e necunoscut receptorilor. Sunt, într-un fel, amuzante: Stai ca prostul și te minunezi ”Ce l-o fi apucat!?”, până când într-o zi afli că avea toate motivele din lume…

2. Ca urmare a unei ratări. La un moment dat, în lumea ta – căci, încă o dată, nu vorbim despre lumea întreagă, ci despre lumea ta – se petrece ceva cu totul special. Lumea ta se solidarizează activ, public, în jurul unei idei, al unui caz sau chiar al unei personalități. Ai tăi fac ceva, nu doar spun ceva. De plidă participă la o demonstrație-maraton, în Piața Universității, împotriva FSN și a comunismului. Tu nu ești foarte tare (sau deloc) împotriva FSN și nu crezi că fostul sistem ar putea supraviețui într-o formulă cosmetizată. Deci nu te duci în Piață. Ai și un motiv special să iei o asemenea decizie, doar ești cel care a anunțat că ”Am învins! Dictatorul a fugit!” – or, un miting anticomunist trei luni mai târziu pornește de la ideea că nu prea am învins… Ar însemna să te negi pe tine însuți. Cu detașare, propui chiar, râzând, ca demonstranții să fie răcoriți cu jeturi de apă. Realitatea e că ai ratat momentul de luciditate al lumii tale. Ce vei face când vei înțelege asta? O să-ți faci mea culpa? Da, dacă ești tare. Dacă nu ești suficient de tare, și după un sfert de secol o să susții că toată mișcarea a fost aiurea.

3. Dintr-o frustrare mai generală. Să fii contra unui curent general nu e ceva frustrant. Din contră, poate fi chiar un motiv de mândrie și, după unele opinii, chiar o obligație. În romanul ”Un yankeu la Curtea Regelui Arhur”, Mark Twain spune: ”Cetăţeanul care consideră că veşmintele politice ale comunităţii sale s-au ros şi totuşi păstrează tăcerea şi nu se agită pentru a-i da un nou veşmânt – acela este un cetăţean necredincios, un trădător. Faptul că poate e singurul care vede această decădere nu este o scuză, pentru că este de datoria lui să se agite, după cum este datoria celorlalți să-l contrazică dacă nu văd problema așa cum o vede el.”

Este în schimb teribil de frustrant să fii – indiferent de motiv – împotriva curentului de opinie format de oameni în care crezi, cu care erai sincron, care au contribuit la formarea ta. De ai tăi.

Acesta este un motiv secundar, trebuie să fi existat înainte un declanșator, dar e foarte puternic. Odată ce ai apucat să te pui de-a curmezișul, dacă nu ai puterea de a face repede pasul înapoi, de a recunoaște că tu te-ai îndepărtat de ai tăi, nu ei de tine – ficare zi care trece adâncește prăpastia. Incapabil să spui ”Poate am greșit”, începi să scormonești după ”dovezi” că ai dreptate, că ei toți s-au smintit, nu tu.

4. Din cauza unei dezinformări. În mod ironic, deși nu de puține ori GC susține sau insinuează că membrii curentului de opinie pe care i s-a pus pata sunt victime ale dezinformării, se poate afla el însuși în această situație – și anume pentru că refuză să se informeze. Am și aici un exemplu, legat tot de proteste; un respectabil intelectual a povestit public că ”ieșind de la metrou” a auzit scandându-se ”Uniți, Salvăm toată România!” și atunci ”s-a lămurit”. Adică manifestația e aservită USR, pe care el, unul, n-o agreează.

Să-ți bazezi opinia despre un protest-maraton, care între timp a depășit un an, pe o scandare auzită în treacăt când ieșeai de la metrou poate părea șocant. Și totuși, de multe ori ne formăm astfel părerile, mai ales în epoca exploziei știrilor false. Desigur, esențial e ce faci după ce te-ai decis să cataloghezi ceva sau pe cineva pe baza unei informații căreia nu i-ai verificat autenticitatea și relevanța: poți să păstrezi părerea pentru tine sau poți să devii, pe baza ei, GC. Nu e chiar același lucru.

5. Din mega-orgoliu. Există GC (inclusiv ”tata lor”) care se încadrează în acest tipar în mod intenționat și programatic, pentru a încerca să-și statisfacă un Eu supradimensionat. Ei spun altceva ca să fie cât mai interesanți. Drept care, într-o dezbatere cu mai mulți participanți, obișnuiesc să vorbească la urmă, ca să-i poată contrazice pe toți ceilalți!

*

Cele de mai sus sunt câteva explicații, e posibil să existe mai multe. Pe acestea le-am întâlnit personal, nu sunt supoziții sau speculații teoretice.

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Dacă jur cu mâna pe inimă că nu lucrez și n-am lucrat niciodată la guvern (nici la cel român, nici la cel britanic) sunteți dispus să mă credeți?

    În viziunea mea, sintagma ”tinerii frumoși și liberi” este interșanjabilă cu ”hipsteri”. Oameni care nu înțeleg cum funcționează lumea în realitate, dar își aleg niște idoli și niște idealuri și sunt dispuși să dea foc la tot pentru ei / ele. Așa cum spunea Ronald Reagan, în cazul lor nu e vorba de ignoranță, e vorba că în realitate lucrurile nu sunt așa cum le știu ei :)

    În engleză se folosește un termen preluat din chineză: gung-ho . Oameni mai mult hotărâți decât competenți, deciși să acționeze în baza satisfacției de a acționa, însă fără să-și dea seama câmd acționează în direcții greșite. Problema e că a fi gung-ho e scuzabil doar în cazul tinerilor. După 35 – 40 de ani, oamenii ar trebui să se maturizeze și să înțeleagă ceva mai nuanțat lumea în care trăim. Cam asta-i.

    • Am fost astă iarnă, o dată, în piaţă şi nu era picior de hipster. Erau mulţi tineri, erau și oameni de alte vârste, liniştiţi şi îmbrăcaţi decent.
      Sintagma „tineri frumoşi şi liberi” vrea să fie o zeflemea (a fost preluată imediat de Antena3), de fapt e un carcalete de prost gust. Nu are legătură cu realitatea. E o formă fără fond. Vrea doar să spună „Eu înțeleg, voi nu! Sunt șmecher!” Fără argumente.
      Cum adică „frumos și liber”? Nu avem proprietatea termenilor? Râcâie pe creier (e valabil doar pentru posesori).
      Foarte bună observația autorului despre Cristoiu. Emblematic pentru Gică Contra. Dar mai sunt și alții, după cum se vede.

    • Va credem. Dar la ”intelectualii” de la antena 3 va uitati cu simpatie sau cu lehamite?

      Sint foarte curioasa daca puteti sa coborati putintel de pe soclul generalizarilor condescendente si sa ne dati un exemplu concret in care hipsterii sau ”telefistii” din Romania erau gata sa dea foc la tot si pentru care idoli ?

      • Ultima dată m-am uitat la Antena 3 în ianuarie 2016, de-atunci n-am mai fost în România. M-am uitat timp de aproximativ 5 minute, în care Mircea Badea a avut deja ocazia să emită 3 minciuni vizibile de pe Lună.

        Faptul că justițiarii isterici (care însă n-au intrat în viața lor într-o sală de judecată din România, ca să vadă în realitate cum devine treaba) mă încadrează automat în aceeași tabără cu Mircea Badea sau cu Antena 3 e motivul principal pentru care îi desconsider. Mulțumită? :)

    • Nu, nu vă cred că nu aveți nici o legătură cu guvernul sau cu partidele majoritare… Chiar dacă vă jurați cu mâna pe inimă… Vă dă de gol modul ironic în care vorbiți despre cei care protestează în stradă împotriva supunerii justiției de către politicienii de la putere din prezent… S-ar înțelege că protestatarii sunt ori niște habarniști care stau prin piețe pe frig, pe ploaie, pe ninsoare, pe caniculă, doar așa, de dragul de a produce gălăgie, ori niște fanatici cărora le-a intrat în cap un cărăbuș și nu mai pot scăpa de el… Eu știu că protestează (spre necazul dumneavoastră care relativizați totul și vă considerați superior) oameni cu mințile la ei, de toate vârstele și profesiunile, oameni care au argumente plauzibile ca să lupte pentru ca această țară să nu mai fie întoarsă în epoca dejo-ceaușistă și dată înapoi la ruși de către o clică de politicieni ticăloși și necinstiți care au reușit să se cațere la putere și o folosesc în interesul lor și ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN…

      • @Cornelia Topală – 100% de-acord cu dvs. la capitolul ăsta: „protestatarii sunt ori niște habarniști care stau prin piețe pe frig, pe ploaie, pe ninsoare, pe caniculă, doar așa, de dragul de a produce gălăgie, ori niște fanatici cărora le-a intrat în cap un cărăbuș și nu mai pot scăpa de el”

        Dacă n-ați înțeles nici până astăzi că mult-adorata Kovesi e parte a sistemului și a problemei, înseamnă că vârsta biologică și maturizarea sunt chestiuni paralele. Am găsit recent într-un ziar local rezumatul disputei:

        (…) unii zic că şi scandalul cu Dragnea&junioara lui de 25 de ani ar fi o regie a serviciilor, care i-ar fi băgat-o în pat. De altfel, cică marea porcăială politică din aceste zile ce a debutat cu Ponta versus Dragnea iar recent s-a consumat prin apariţia interviului jenant cu fugarul Ghiţă cică ar avea în spate două tabere mult mai influente, şi nu numai din PSD. Este, cică, în realitate un război total între aripile din care fac parte Coldea şi Maior, primul jucând pentru Daddy alături de Codruţa, în timp ce al doilea jucând pentru Ponta şi aripa lui ardeleană din partidoi, ce-l are şi pe Ghiţă ca suport. Asta, aşa, ca să ştiţi în ce cheie să urmăriţi meciul…

        • Dl Harald, da’ ce informat sunteți :) Eu sincer, așa din fotoliu, văd ceva interese sovietice, cel puțin dintr-o parte, că doar de aia s-a dus ghiță fix la calul troian al lui Putin…. Dar poate mă înșel…
          După părerea mea personalizăm prea mult discuția. Dacă mă duc în piață ( eu mă duc rar, mi-am făcut norma în ’90) nu mă duc că sunt fan Kovesi sau Michael Jackson, mă duc atunci când un principiu este încălcat. Cred că despre asta vorbește și autorul: când prietenii vor să dea o lege prin care ei și fameliile lor să fie scutiți pe viață de a da socoteală, eu nu mă duc ca să o laud pe Kovesi, merg ca să îi împiedic să dea acea lege. Acum e și mai rău, că deja ideea de a pune justiția în subordinea politicului îi contrazice pe clasicii politologiei liberale, n-are treabă cu Kovesi, care se află temporar în acest post ( și care mintenaș va fi înlocuită cu vreun Botoș sau cine vreți dvs) Tocmai aici deveniți și dvs GC: pentru că deturnăm discuția de la niște fapte concrete la niște reproșuri care sunt complet periferice. Hai să ne concentrăm pe esență: are cineva dreptul moral să își dea legi în propriul folos? E mai bine dacă subordonăm justiția guvernului? Probabil va accelera înfăptuirea SSMD dar eu unul nu îmi doresc :)

          • Nu contest interesele sovietice, dar dacă o să vedeți insistența cu care le promovează unii în paralele cu cele germane, pe la articolele alăturate, cred că o să admiteți că peisajul e un pic mai vast.

            În altă ordine de idei și cu toată lipsa de modestie de care sunt capabil, cred că am petrecut mai mul timp prin săli de judecată din RO și am formulat mai multe plângeri penale împotriva abuzurilor unor funcționari publici corupți decât oricare dintre comentatorii de pe-aici. Și dată fiind lipsa totală de rezultate, pot să vă spun că, la firul ierbii, justiția pe care o apărați dvs.e o glumă proastă.

            Ca să nu credeți că glumesc, printre judecătorii cu care m-am războit se numără Georgeta Buliga și Dan Anton, cărora nu le-a mers prea bine ulterior. Dar asta nu înseamnă că sentințele trântite de ei le-a mai revizuit cineva. Dacă pentru dvs. e important ”să apărați principii”, mult succes. Dar prima dată când vă veți afla într-o salăî de judecată, cu dreptatea de partea dvs. și judecătorul de partea adversă, o să aveți ocazia să vă convingeți că acea sală de judecată e la ani-lumină de principiile pe care le apărați dvs.

            • @harald: comentariile dvs sunt de obicei la locul lor . De data asta însă parcă țineți morțiș să îi demonstrați teza autorului: păi da, sunt de acord, situația nu e tocmai roză în justiție, dar credeți că celebra ordonanță ar fi făcut-o mai bună sau dimpotrivă? Mi se pare un exemplu de fractură logică evidentă. Sunt destul de resemnat că nu voi prinde ziua în care justiția va funcționa cum trebuie, dar principiile de aia sunt principii, pentru că de la ele, în 10, 100 sau 300 de ani (cum ne-o fi norocul) lucrurile se mai îndreaptă. Sunt doar o premisă, nu și singura din păcate. De aia consider că sunt importante. Evident că și un judecător, ca și un IT-st sau oricine altcineva pot să se manifeste independent când trăiesc într-un mediu care le asigură cel puțin subzistența materială ca persoane independente. Deocamdată probabil că asta se poate întâmpla doar parțial în orașele mai mari, probabil 4-5 orașe. Și faptul că poți trăi independent e doar o premisă. Aici trebuie să adăugăm de exemplu faptul că spre deosebire de inginerie, magistratura e un domeniu închis ( adică nu poți pur și simplu să îți deschizi judecătorie, trebuie să fii numit) deci deja numărul independenților scade, în plus faptul că un om poate fi independent nu înseamnă că și vrea… poate vrea altceva, avere, carieră etc… Deci e drum lung. Dar de aici până a trage concluzia că „dacă lucrurile merg prost să îi lăsăm să le strice și mai rău” mi se pare un drum și mai lung…și plin de sofisme :)

            • @Mihai Badici – ”celebra ordonanță” a fost un moment justificat când toată lumea a ieșit în stradă, dar circul care continuă de-atunci încoace e doar circ.

              Ce încerc eu să susțin este că problemele din justiția românească sunt mult mai vaste și afectează în mult mai mare măsură omul obișnuit, decât dezincriminarea unor fapte de corupție care oricum se aranjau între funcționarii publici direct implicați, procurorii care dădeau NUP și judecătorii care confirmau acele NUP.

              Țările civilizate au de-obicei procese cu jurați, asta va schimba justiția românească, dacă va fi să se schimbe vreodată. Altfel, judecătorul român se va face judecător pentru a converti în bani autoritatea de a da sentințe, nu pentru vreo dorință de a da sentințe corecte.

              Iar în ce privește independența judecătorilor, evaluarea dvs. e total greșită, ca dovadă că nu v-ați confruntat cu sistemul. În realitate am avut surpriza unor sentințe corecte tocmai la o Judecătorie dintr-un mic orășel, pentru că Tribunalul aferent era într-un oraș mai mare, iar Curtea de Apel într-un oraș și mai mare, în timp ce în orașul mare toate instanțele erau pe o rază de 100 de metri, se cunoșteau toți între ei și o sentință ”trântită” la Judecătorie era confirmată la foc automat de Tribunal și de Curtea de Apel, că doar ”o mână spală pe alta și amândouă obrazul”.

            • Păi probabil în cazul dvs nu avea rost să pună în mișcare „curelele de transmisie” la nivel local pentru că știau că aveau controlul la județ. E adevărat, nu prea am avut de-a face, m-am ferit totdeauna, dar am fost oarecum implicat într-un caz în care fostul meu patron cere niște bani pentru niște servicii prestate unui consiliu județean „baronesc”. ( deși proiectul fusese făcut cu PSD demult, patronul meu a făcut greseala de a se împrieteni și cu ceilalți și mai ales de a nu se „desprieteni” la timp :) ) . Fatalitate, deși toate dovezile sunt clare, pierde de fiecare dată procesele la județ :) Deși pănă acum le-a câștigat pe toate cum a părăsit raza județului, ca dovadă că respectivii n-au „aria de acoperire” prea mare…
              Acum, justiția are probleme mari, așa cum am arătat amândoi, însă cred că ne e clar iar amândurora că în momentul de față orice schimbare ar fi în mai rău. Sigur, de acord cu dvs că parțial avem și o bună parte de circ ( geantă latină, ce vreți) dar așa circ cum e el trebuie să existe, ca o formă de presiune din partea opiniei publice ( atâta câtă avem). Cred că așa funcționează: unii iau lozincile drept realitate, alții își urmăresc interesele legitime sau obscure, alții uneltesc… dar pe ansamblu e o formă de presiune care cred că e utilă. Probabil (sper) că în 4-5 ani forma asta de presiune surdă își va găsi și câteva voci politice ( zic câteva pentru că evident nu vedem cu toții la fel ieșirea din impas). Dacă vreun partid va propune sistemul cu jurați chiar aș considera serios să votez pentru el :) Din păcate modificările propuse acum merg în direcția întăririi sistemului așa cum e el, ceea ce ar fi o lovitură gravă, pentru că nu mai există fereastra de oportunitate care a dus la o relativă deschidere ( acum câțiva ani ridicarea MCV-ului și Schengen-ul păreau fezabile, ăsta a fost motivul real) Acum, pe fundalul neoconservatorismului manifest din țarile vestice probabil că obiectivele astea s-au cam îndepărtat, și deci nimeni n-o să aibă vreun interes să mai încerce o reformare a acestuia, ci dimpotrivă.

          • @Mihai Badici – situația actuală e oarecum fără ieșire. Maximum ce se poate spera este menținerea unui status quo în care activitatea justiției va continua oricum să fie extrem de deficitară, iar orice schimbare va fi o schimbare în rău, dată fiind fauna aflată la putere.

            Deși în general neconștientizată, asta e o mare realizare a corupților: faptul că nu mai încape discuție despre vreo schimbare în bine a justiției, toate eforturile se fac spre a menține cât de cât lucrurile măcar așa cum sunt. În următorii 8 sau 10 ani fenomenul va continua, cei formați ca oameni pe vremea lui Ceaușescu vor fi în continuare la putere și vor face lucrurile așa cum știu ei, în timp ce hipsterimea apără o justiție extrem de disfuncțională și un etatism încă și mai disfuncțional.

            Abia începând cu 2025 – 2030, când vor începe să conteze în societate cei născuți după 1990 și când conflictul dintre generații îi va pune pe hipsterii de azi în dispută cu proprii lor copii (care azi au în jur de 5 ani sau abia se nasc) iar de partea lor vor fi și bunicii (al dvs. sincer :) ) lucrurile vor începe să se schimbe spre bine. Dar mai e până atunci, înainte de 2025 nimic bun nu se poate întâmpla în justiția românească.

  2. Cam vaga formularea „om de calitate”.
    Cine stabileste „calitatea”?
    Exista o vorba „Teoria ca teoria, dar praftica ne omoara”.
    Unde sint exemplele reale? ca sa nu cred eu, Gica Contra, ca e doar un eseu acest articol?
    Unii ii considera acum „oameni de calitate” pe Mircea Dinescu, Cornel Nistorescu, Mircea Diaconu ori Alina Miungiu. Interes, frustrare, mega-orgoliu au din belsug cei pomeniti.
    Sa nu ne ferim s-o spunem.
    Cind a fost „om de calitate” dna Kovesi, cind a inchis dosarele Revolutiei si Mineriadelor sau acum cind duce lupta impotriva coruptilor (uneori la comanda)?
    Si, cireasa de pe tort, Basescu a fost „om de calitate” pentru multi intelectuali intr-o vreme. Acum, ca nu mai e presedinte si e liber in opinii (pe care nu si le-a schimbat), a devenit un paria pentru aceiasi intelectuali. Este de bon ton sa-si pui cenusa in cap in piata publica si sa te departezi de marinar.
    Cine stabileste „omul de calitate”?

    • Bun, asta e o dilemă, dar cred că sensul articolului e clar: ne referim la cei care sunt capabili de rațiune, dar aleg să renunțe la ea în favoarea unor etichete. Persoanele enumerate de dvs au avut fiecare merite la un moment dat; probabil că uneori interesul societății a coincis cu interesul lor personal, sau poate pur și simplu la un moment dat au renunțat la luptă și s-au „aliniat” ( mărturisesc că pe vremea când lucram în presa studențească, deci prin anii ’80 sau ’90 am fost un admirator al Alinei Mungiu :) ) De fapt majoritatea oamenilor se „aliniază”; o dată ce treci de o anumită vârstă constați că bătălia nu se termină niciodată și n-ai avut parte de nimic din ceea ce face parte din bucuriile simple – de genul vilă, mașină de peste 30000 de eur și excursii în țări exotice. Unii, cei mai cinstiți după mine, recunosc franc situația. Alții încep să brodeze construcții intelectuale fantasmagorice, scenarii apocaliptice, conspiraționisme și alte forme prin care creierul nostru se apără de acuzația de a fi pur și simplu imoral….

      • „Bun, asta e o dilemă”.
        Da, asta e dilema: ii vedem doar „pe ai lor”, si folosim o gramada de sofisme ca sa ne acoperim pe „ai nostri”. Dupa mai vechea formula „acum nu e momentul”.
        – „De fapt majoritatea oamenilor se “aliniază”; o dată ce treci de o anumită vârstă constați că bătălia nu se termină niciodată și n-ai avut parte de nimic din ceea ce face parte din bucuriile simple – de genul vilă, mașină de peste 30000 de eur și excursii în țări exotice.”
        Si atunci mai exista „oameni de calitate” daca majoritatea oamenilor „se aliniaza”?
        NB,
        o postare „pe aceiasi linie” la articolul dlui Mircea Morariu mi-a fost stearsa si problema rezolvata: noi sintem perfecti, iar cine nu gindeste ca noi e paria.
        Nu rezolvi nedreptatile cu alte nedreptati

        • Cred că trebuie să vedem și lucrurile în evoluția lor în timp. O citeam pe Alina Mungiu în anii ’90 pentru că realmente scria bine. Acum părtinirea ( și propriile ei obsesii) sunt evidente; deci poate că a fost un om de calitate…. doar că nu mai e. Nu aveam de unde să știm în ’90 ce o să devină Ciorbea sau Dinescu în 2000 :) De asta cred mai degrabă în formula „vom critica cartea, iar nu persoana” de la Kogălniceanu citire. Sigur că de-a lungul vremii vom fi fost băsiști, johanniști sau cum vreți dvs ( am fost și la miting, deși tânăr nu mai sunt, frumos n-am fost niciodată iar de liber sunt destul de însurat :) ) dar de fapt ceea ce am sprijinit de-a lungul vremii au fost niște idei care sunau just…
          În altă ordine de idei, probabil că eticheta „om de calitate” o poți pune definitiv la final ( și da, sunt foarte puțini, majoritatea cedează. Pe de altă parte, măcar atunci când cedezi tot mai rămâne minima salvare de a o asuma, în loc să o dai după colț. Am astfel de amici, le-am înțeles motivele și nu vreau să îi reneg) . Dar câtă vreme pot discuta cu argumente, fără ca interlocutorul să încerce să mă păcălească, să aducă în discuție chestiuni discutabile sau de-a dreptul inventate, pot să îl consider de calitate. La momentul „t” :) Pentru t+10 ani nu pot garanta, pentru că aici mi se pare că ne contrazicem, dumneavoastră ați vrea ca eticheta de la momentul t să fie valabilă pe viață :)

    • Raspunsul Dvs. se incadreaza ironic in categoria dlui GC ? :)
      Putem ilustra mai bine ideile din articol intreband de exemplu daca Nastase, Voiculescu, Ghita, Tariceanu, Dragnea, Udrea, Ponta si altii din categoria asta sint de proasta calitate sau de una buna?
      Antena3 este o GC pentru orice act politic ori social care doreste sa aduca lumina in zona justitiei sau pur si simplu sint niste manipulatori ordinari care ”informeaza” la comanda celui care revarsa mii de euro peste vietile lor penibile din perspectiva etica ?
      Putem fi de calitate si sa aparam interese personale oneroase cu multa inteligenta si perversitate?
      Si lista intrebarilor poate continua.

    • 1. din interes
      2. fiind santajati
      3. din obligatie de serviciu
      4. din invidie
      5. din nevoia/placerea de a duce o viata „dubla”
      6. din prostie (avand convingerea ca e bine ce fac)

      • Cam coincid cu cele din articol… De unde reiese că pe vremurile întoarse cu capul în jos, Gică Pro era Gică Contra. Suciți oameni, românii! (numai ei?)

    • Risc eu un raspuns din ceea ce mi s-a intimplat.
      1 – din convingerea ca face bine, ca orinduirea cea mai inalta a omenirii, comunismul, e buna si trebuie aparata de dujmanii popolului;
      2 – din lasitate, stiindu-se santajabili cu ceva;
      3 – din rautate pe colegi, sefi, sot/sotie;
      4 – din oportunism , in speranta unei avansari;
      5 – din gena umana

  3. In mare, am inteles ca dumneavoastra considerati ca (Ion) Cristoiu – sablonul de GC – a fost candva un om de calitate si la un moment dat s-a schimbat.
    Cand? Ca eu de cati ani sunt (destul de multi) n-am prins momentul. Deci, s-a schimbat candva la gradinita?

    • Cu toată subiectivitatea pe care o admit, Ion Cristoiu nu s-a schimbat niciodată, n-a fost niciodată un om în care să se poată avea încredere. Nici măcar în momentele când se părea că suntem de aceeași parte a baricadei, cum ar fi înainte de alegerile din 1996 sau înainte de alegerile din 2004.

      De altfel, ambele momente electorale menționate au fost deosebit de instructive, în procesul de maturizare la care mă refeream într-un comentariu de mai sus: în 1996 ne războiam cu un premier ca Văcăroiu, pentru ca, odată învins, să-l înlocuim cu Victor Ciorbea; iar în 2004 ne războiam cu un premier ca Adrian Năstase, pentru ca, odată învins, să-l înlocuim cu Tăriceanu. ”Tinerii frumoși și liberi” ar trebui să reflecteze la asta.

      • Corect. Deși nu cred că îl caracterizează cinismul, pe care îl asociez, în mintea mea, cu o doză de luciditate, pe care personajul nu pare să o aibă.

    • Doamne iarta-ma – Ion Cristoiu om de calitate? Nu a fost niciodata asa ceva, ci doar un mercenar cinic. Atat inainte de 1989, cand slugarea prin presa UTC, cat si dupa 1990 si era un vector de presa major contra lui Ion Iliescu (putea fi un aliat util contra lui Iliescu si FSN, dar nu era un om de principii, convingeri democratice etc. Chiar si in 1992, cand a inventat Evenimentul Zilei si l-a adus in varful presei scrise, a facut-o cu pretul dispretului total pentru calitatea actului jurnalistic.

    • În anii 1980, când conducea SLAST, apoi revista Teatru, și era un foarte bun istoric literar.
      La începutul anilor 1990, când conducea Expres Magazin.
      Chiar și acum, prin ceea ce face la Historia.
      Și are o cultură mult peste media jurnaliștilor și ”analiștilor” în activitate. Dar…

  4. Va contrazic totlu, desi articolul este meritoriuprivind semnalarea unui fenomend de ” rinocerizare: intre oamenii cu o cultura indoielnica, alimentata de tabloide, TV de senzatie sua teorii conspirationiste.
    GC, ca sa va respect notatia, poate ajunge nu un ” om de calitate ” , acestia sint feriti de astfele de evolutii.

  5. Toata demonstratia e facuta ca la carte. Autorul si-a facut dovada talentului in varii situatii. N-are nevoie de argumente suplimentare. De data asta, ceea ce pune-n incurcatura e titlul. El e corect pentru demonstrarea unei definitii de dictionar, dar, in cuprins, e pomenit un nume care, pentru cei cu memorie activa si cititori / practicanti de presa, pare a fi subiectul underground al articolului si care anuleza obiectiv prima parte a intrebarii din titlu. Individu’ vizat n-a fost niciodata un om de calitate, NICIODATA, dar toate celelalte frustrari, noncalitati umane si alte trasaturi negative ale unui GC il aseaza in fisier ca o proba indubitabil verificata de ADN.

    Cetateanul , arhicunoscut pentru iepocala descoperire a gainii fatatoare de pui vii, a avut intotdeauna o aplecare maladiva spre despicarea firului in 888 de parafalse fire (explicatii de care ar sughita de plictis si groapa Marianelor), doar-doar sa trezezeasca o vaga ridicare de sprinceana din partea interlocutorului. Si cum balta-i plina, a obtinut-o mai intotdeauna. Si cum “bulina rosie” a murit, dar nu s-a predat, succesoru-i actual de patronaj, ratacit pe multe dintre culoarele penale ale justitiei, era sponsorul perfect pentru ultima fetida realizare a pelticului “maestru”. Ceea ce s-a si-ntimplat. Ba, mai mult, a mai iesit un banut, vinzindu-se dreptul de difuzare a diareicului asa-zis “interviu” cu un fugar de Justitie si plin de bube prin dosare, pe 4 teleecrane simultan!!! Unul chiar al Statului! Nu cum il numesc si considera stupizii neinformati si dezinformatori: tv.“publica”. NU mai e PUBLICA!!!!

    Apropo de cvasi GC-ul nostru, cind i se facea intrarea pe telefon de vreo sluga de la bî1tv, aveai impresia ca si pixelii o iau la fuga de pe ecran, stiind ce-avea sa urmeze. A schimbat frecvent ecranu’, in functie de interese si de cit de ahtiat, in credulitatea lui, e publicul unui asemenea GC. Inventii stupide, lipsite de orice continut, precum “tfl”, au mai avut si au si alti pretinsi “guru-isti” ai presei din RO, dar ele devin toxice doar in masura in care exista un public schilodit pe asemenea asteptari. De fapt, pe asta mizeaza orice GC din lumea presei (ca aici am cantonat comentariul). Si, din pacate, virusul a acaparat cea mai mare parte a pietei!

    • Ion Cristoiu este arhetipul GC, dar nu ținta sau punctul de plecare al acestui articol. Am plecat de la activitatea febrilă pe Fb a unor oameni mult mai tineri decât Cristoiu, unii foști miniștri, alți foști sau actuali specialiști consacrați în diferite domenii, alții persoane non-publice, dar care sapă insistent la temelia unor concepte și instituții dintr-unul din motivele pomenite în articol.
      Pe de altă parte, riscând să vă intrig, Ion Cristoiu A FOST și parțial este încă un om de calitate, în sensul pe care am încercat să-l definesc. Cultura lui, de pildă, este peste media vocilor publice actuale. Dar…

      • Motivatia dv., domnule Zarojanu, privind punctul de plecare al articolului e importanta in contextul societatii românesti contemporane. Si ma simt onorata de prezenta lui Kogalniceanu in discutii, gratie dlui. Badici – “vom critica cartea, iar nu persoana”. Si mai are dumnealui o afirmatie, conform careia „eticheta “om de calitate” o poți pune definitiv la final”. Cei care v-au determinat sa scrieti au devenit GC urmind un anumit traseu in viata (care-i undeva, in prima jumatate), iar calificativul s-a pliat pe una dintre valentele manifestate la un moment „t”. Intr-un „final” (al vietii, carierei, participarii sociale), semenii pot concluziona „a fost un om de calitate” sau „de cind il stiu a fost un GC”. In fond, de ce trebuie sa opunem un GC unui „OC”?… Incadrarea e valabila doar la capatul drumului sau dupa cel putin juma de drum. Altfel, cele doua determinari pot alterna, in functie de „arbitri”. Semenii sint si ei oameni si apartin unor paliere foarte diferite de educatie, cultura, spiritualitate… Si interese! Toti cei care anima verbal ecranele a3 n-au nevoie de sondaje ca sa afle ca toti privitorii lor ii categorisesc „OC”. De cea mai buna calitate!… Si aici intram intr-o zona a relativitatii care deschide alte discutii. Totusi, in contextul paradigmei articolului, daca o categorisire este preponderenta, inseamna ca ceilalti au fost prea concesivi sau prea duri, dar… s-au inselat.

        Toata aceasta introducere vizeaza pozitia dv. in raport cu I.C., care n-a generat articolul (spuneti dv.), dar a stirnit un val de comentarii si, atentie, ati fost pus in situatia de-a va repeta argumentele pro I.C., fata de parerea… majoritara ca I.C. n-a fost NICIODATA un „om de calitate”. Un oportunist fara scrupule, da. Si, ca sa va citez, ”este ză mazer ănd ză fazer of GC.” E foarte posibil ca el sa-si lipeasca enuntul asta, ca pe-o decoratie, pe piept! Nu m-ar mira! (chiar daca v-a citit articolul cu atentie!)

        Ne-ntoarcem la Kogalniceanu – pregatirea teoretica a lui I.C., superioara, spuneti dv., majoritatii trebaluitorilor intr-ale presei contemporane, e de luat in considerare… teoretic. Qui prodest? „Superioritatea” pregatirii l-a indemnant sa faca un interviu ridicol cu un fugar urmarit penal, iar „valorificarea” s-a produs printr-un alt cercetat penal, sef la urmasul „bulinei rosii”. Un interviu PROFESIONIST cu bin Laden (un terorist urmarit planetar), difuzat, chiar si ne…simultan, pe… 7 posturi tv de pe planeta ar fi facut, poate, o gaura-n cer! Rezultatul intreprinderii I.C.? Un… FÎS!!! Si-apoi, chestia cu CULTURA… Sper ca n-aveti in vedere… relatia I.C. cu… „Academia româna” (sau ce jale a mai ramas din ceea ce seamana tot mai mult cu o morga). In contextul actual al cresterii nivelului de analfabetism national la 42%, faptul ca, multi ani dupa stupida „recomandare” a „academiei”, I.C. scria CORECT, la „bulina rosie”, cu „Δ din „i” il recomanda ca un om care cunoaste foarte bine gramatica limbii române. Aici aveti dreptate, intrucit e jale generalizata cu vocile publice actuale pe terenul gramaticii… Cetateanul se manifestă public asa cum se manifestă de ani de zile. Dupa 28 de ani, nu mai facem joculete de interpretare, caci „cartea” e precum autorul. El asa a fost perceput dintru inceput, cumulind cele 5 „secvente” (interes, ratari, frustrare, dezinformari, mega-orgoliu) in procente variabile, dar permanente. „OC” n-a iesit pe „faleza” in vreun moment al acestui spatiu temporal (care merge inapoi si sub 1990). Daca, in articol – excelent ca idee, GC era analizat intr-o alta paradigma decit cea cu „OC”, poate ca discutia avea o cu totul alta turnura, mai placuta, mai atractiva.

  6. Interesant subiect, remarcabila abordare, multumesc pentru tema de reflectie :)
    Apoi, trebuie sa recunoastem ca, atata vreme cat ne consideram, noi insine si grupul nostru, drept reperul calitatii si detinatorii adevarului, s-ar putea sa gresim…Tentatia superioritatii clanului este mare, ea implicand deseori izolarea narcisica in scopul apararii propriei ideologii, si refuzul opiniilor contrare care o pot pune sub semnul intrebarii. Or, se stie ca „putem rezista la orice, dar nu si la tentatii!” :) (O.Wilde)
    Revenind insa la GC, asa cum este el foarte bine descris in articol, eu cred ca este, de cele mai multe ori, un om frustrat. De aceea, nu are absolut nicio importanta subiectul pe care-l contrazice sau critica, pentru el este o nevoie vitala care-i permite sa capete un minimum de stima in ochii lui.
    In opinia mea, GC este usor de reperat, si inutil de contrazis : pierdere de timp si de energie. El va avea ultimul cuvant, indiferent cat va dura confruntarea, indiferent ce argumente i se vor supune judecatii.
    Putini sunt cei care ies nevatamati dintr-un meci cu GC, trebuie sa recunoastem ca nu avem aceeasi capacitate de rezistenta a rigiditatii mintale, si nici aceleasi prioritati….fiecare cu domeniul lui de competente :)

  7. D-le Zarojeanu, am citit multe dintre cele pe care le-ati scris, dar ramine o problema pe care sper s-o lamuriti: unde se afla familia dumneavoastra inainte de anii 40 si cu ce anume se ocopau membrii acesteia?
    La ce foloseste? Ca sa stim si noi, ceilalti, de unde ne vin cei care le stiu pe toate „mai bine”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tudor Calin Zarojanu
Tudor Calin Zarojanu
Absolvent de Informatică, jurnalist şi scriitor. A publicat, între altele, „Viaţa lui Corneliu Coposu” şi „Sfîrşitul lumii”. De curand au iesit de sub tipar „Salutări de la unu” şi "Plaja". A lucrat în toate mediile de presă – periodic, ziar, agenţie de ştiri, radio, TV. În prezent este angajat al Biroului de Presă al Patriarhiei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro