Home » Opinie » Citesti:

Cum ar arăta Franța fără Albert Camus? Dar #rezistența din România fără Gabriel Liiceanu?

Tereza-Brindusa Palade ianuarie 8, 2018 Opinie
39 comentarii 4,387 Vizualizari

Prin 2014, Vladimir Tismăneanu publica un articol despre “etica onoarei”, care începea așa: “Atunci cînd suntem agresați de atîtea știri deprimante, atunci cînd ajungem la disperare văzînd cum nimicnicia morală prosperă, atunci cînd nihilismul renaște sub ochii noștri (dar a murit el oare vreodată în toți acești ani dominați de năluciri ideologice?), atunci cînd hienele, lichelele, canaliile și delatorii, îmbătați de ură, predică furibund de la amvonul Cetății, batjocorind și spurcînd tot ce a mai rămas de batjocorit și de spurcat, ei bine atunci îl recitim, trebuie să-l recitim pe Albert Camus.” Și articolul continuă, evocînd verticalitatea autorului Omului revoltat față de cele două radicalisme politice ale secolului trecut, fascismul și comunismul, ca și curajul său de a rosti adevărul atunci cînd alți intelectuali francezi își prostituau conștiința.

Mi-a venit în minte civismul lui Camus, atît de semnificativ ca reper moral, atît în perioada ascensiunii lui Hitler la putere, cît și în cea a “luptei pentru pace” (brandul comunist, oximoronic, al pacifismului) amintindu-mi cît de frecvent a intervenit civic în ultima vreme, uneori atît de inspirat și mobilizator, un alt “existențialist”, filosoful român Gabriel Liiceanu. Nu m-am considerat niciodată unul dintre discipolii acestuia. La Facultatea de Filosofie, în anii ’90, țineau în paralel cursuri Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Sorin Vieru – toți cei trei faimoși discipoli ai lui Constantin Noica. Eu și mai mulți colegi din anul meu eram mai atrași de combinația de erudiție, sarcasm și joie de vivre reprezentată de Andrei Pleșu, ca și de discreta și socratica ironie, combinată cu rigoarea logicii, a lui Sorin Vieru. Aceste atracții au fost cimentate durabil la o școală de “vară indiană” de filozofie, organizată la Predeal, în septembrie 1996, de Fundația Soros. “Mentorii” acestei școli au fost aceiași Andrei Pleșu și Sorin Vieru, pe care am avut atunci privilegiul să-i cunosc mai bine. Ulterior, ca bursieră NEC și, pe de altă parte, prietenă cu Sorel, Gina și Vlad Vieru, relația cu cei doi mentori din tinerețe a luat o turnură mai apropiată și cordială.

Deși am frecventat, în timpul facultății, o parte din cursurile lui Gabriel Liiceanu, nu am “rezonat” niciodată cu stilul grav, deseori declamatoriu, al autorului Jurnalului de la Păltiniș. I’m more of a comedy person – ceea ce explică probabil și rezerva mea față de existențialismul francez sau faptul că prefer comediile lui Shakespeare cărților lui Cioran. De asemenea, am preferat multă vreme rigoarea analitică a lui Toma de Aquino confesiunilor augustiniene.          Dar, cu toate că, pentru mine personal, deviza existențială rămîn cuvintele lui Chesterton, “este [sănătos] omul care poate avea tragedia în inimă și comedia în minte”, am un enorm respect pentru cineva ca Albert Camus și pentru luciditatea gravă cu care el a avertizat – profetic – asupra iluziilor totalitare. La fel, citesc cu respect profundele articole cioranian-existențialiste ale lui Gabriel Liiceanu despre destinul țării noastre sau despre soarta unei civilizații, mai bune sau mai rea, amenințate cu eroziunea – în momentul prezent, din cauza legiferărilor unor nelegiuiți care n-ar avea ce să caute în Parlamentul României. Pe lîngă talentul său literar incontestabil, Gabriel Liiceanu posedă o manieră formidabil de elocventă de a apăra valori umane fundamentele. Rareori s-au scris în limba română contemporană, trebuie să admitem, îndemnuri civice atît de percutante, sugestive și convingătoare. E drept, autorul folosește uneori metafore “tari”, cum ar fi aceea cu “scuipatul”. Produce din condei un univers grotesc, à la Hieronymus Bosch. E parte a stilului său literar – așa cum tușele nihiliste fac parte din stilul lui Cioran, sau cum fantezia de coșmar e legată indisolubil de stilul lui Bulgakov.

Și, deși nimeni nu e perfect, a citi aceste texte prea literal, de către un Icsulescu care își împănează, din studioul nu știu cărei televiziuni, eforturile de lectură cu atacuri ad hominem, e nu numai o probă de inabilitate hermeneutică, ci și de reavoință vădită. Chiar dacă nu putem fi de acord cu toate opiniile lui Gabriel Liiceanu (nu am fost nici eu, de pildă, cu sterotipurile ofensatoare din textul său “România gurilor știrbe”), să avem decența să combatem opiniile, după ce ne asigurăm că le-am înțeles, fără să încercăm, imund si ridicol, să anihilăm persoana. Mai ales într-un context în care caricaturizarea unuia din liderii de opinie ai rezistenței civice la noile tactici ale “jupînilor” puterii legislative seamănă cam mult cu o propagandă de partid, într-un canon pur vadimist.

Să ne amintim și că solidarizarea fermă a lui Gabriel Liiceanu cu “#rezistenții” are loc în contextul în care, de pildă, fostul dizident și erou al Revoluției Mircea Dinescu a trecut cu arme și bagaje de partea PSD-ului dragneizat. Și în care nici faimoși ”politicieni de dreapta” ca fostul președinte Traian Băsescu, care a cîștigat în trecut președinția României cu o campanie pentru ”Dreptate și Adevăr”, nu semnalează convingător derapajele unei Puteri care susține nedreptatea și minciuna, sau nu par că se ostenesc în lupta pentru blocarea lor procedurală în Parlament. În afara cîtorva lideri PNL mai fermi (Ludovic Orban, Raluca Turcan) și a mai multor parlamentari USR, liderii Opoziției sunt aproape inaudibili.

În aceste circumstanțe, o serie de articole din Revista “22″, Hotnews și Contributors oferă niște repere necesare societății civile care înțelege să se opună, în stradă sau nu, fărădelegilor Puterii. Și, dintre ele, articolele filosofului “existențialist” Gabriel Liiceanu sunt cele mai pregnante. Nu e de mirare că slujbașii diferitelor canale media vadimizate își suflecă acum mînecile să-l atace, ridiculizeze și reducă la tăcere taman pe el – tocmai acum. Închei aceste gînduri așa cum am început, cu un citat din articolul lui Vladimir Tismăneanu despre Camus, care i se potrivește probabil și lui Gabriel Liiceanu: “Pentru Camus, filosofia absurdului era una a rezistenței.”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "39 comments" on this Article:

  1. alegzandru spune:

    Avem atat de putine personalitati care sa ridice glasul impotriva stapanirii hoate, ca ii numeri pe degetele de la o mana: Gabriel Liiceanu, Tudor Chirila, Mihai Sora. Va rog sa adaugati domniile voastre daca omit pe cineva.

    Incerc o paralela, care iese cam stramba, cu situatia din SUA, unde un presedinte infinit mai putin toxic decat penalii nostri este tinta pentru majoritatea personalitatilor care pot influenta opinia publica.

    Mai avem mult de exersat democratia pana sa o intelegem si sa o practicam cu adevarat.

    Felicitari pentru ideea articolului, de a-l aminti pe cel mai percutant dintre ei!

  2. Catalin Cioaba Cătălin Cioabă spune:

    Aș face o corecție necesară. În textul intitulat „România gurilor știrbe”, primul caz adus în discuție, înainte de a vorbi despre protestatarii de atunci de la Cotroceni, este cel al lui Constantin Noica, mutilat trupește de închisoare. Asta arată, oricui știe să citească atent, cu discernământ, că autorul nu are intenții ofensatoare când pomenește despre acest trist – și foarte răspândit – aspect al feței românilor, ci, dimpotrivă, atitudinea sa este de compasiune. Compasiunea pentru Noica cel apropiat e, în text, adresată tuturor celor mutilați de sărăcia endemică. Așa am înțeles de la prima lectură și cred că nu e nimic echivoc acolo, în metafora pe care se axează textul.

    • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

      Evident, invocarea lui Noica face textul cu pricina ceva mai simpatetic cu figurile stirbe. Totusi, din restul textului nu reiese compasiunea, cu toata bunavointa hermeneutică. Nu cred ca e cel mai inspirat text al lui G. L., altfel unul din cei mai profunzi moralisti ai nostri contemporani, asa cum am sustinut si in articol. Dar, in fine, astea sunt discutii cumva academice. Cind ai de-a face cu insi care vor sa legalizeze abjectia, vulgaritatea, impostura si altele, si altele – si care sunt foarte solidari si eficienti – e cazul sa invatam si noi cite ceva de la solidaritatea lor si sa lasam polemicile “scolastice” deoparte, cel putin pentru moment.

    • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

      Dragă Cătălin,
      Îmi dau seama, după reacția dlui Gabriel Liiceanu ce a urmat, că replica pe care ți-am dat-o inițial aici a creat impresia că am închis abrupt un dialog important, expediind superficial discuția despre articolul său “România gurilor știrbe” în contul “bunăvoinței mele hermeneutice” (în fapt, problematice). Aș vrea de aceea să clarific reacția mea, atunci cînd ti-am răspuns astfel.
      Efectiv, reacția ta privitoare la acel articol al domniei sale, deși cit se poate de legitimă, viza o paranteză intr-un text al meu, cel de mai sus, care avea cu totul alte mize. “Seeing the bigger picture”, miza mea, ca autoare a textului, asa cum i-am explicat pe indelete domnului Liiceanu însuși în răspunsul către el, nu era cîtuși de puțin să mă alatur corului de critici defaimatoare, ci să arăt că, deși îmi iau unele distanțe, consider că intervențiile domniei sale pe fondul crizelor de tot felul cu care ne confruntăm, sunt lucide și curajoase – pe scurt, admirabile. Pe acest fond, și apărînd miza centrală a textului meu, ți-am răspuns că, cel puțin în raport cu economia centrală a discursului meu de aici, este important să fim solidari civic – solidari si cu dl Gabriel Liiceanu atunci cînd e improscat cu tot soiul de gunoaie de lacheii actualei Puteri – chiar dincolo de polemicile “scolastice”. Scolastic insemnind aici, pur si simplu, “de școală” – din cîte stiu, am făcut, si tu si eu, aceeasi școală. Ce am vrut să spun a fost că nu am intentionat în principal să deschid aici tema unui dialog hermeneutic, ci să exprim o reacție de solidarizare intelectuală, morală, civică.
      Interpelata fiind de domnul Liiceanu insusi să zabovesc mai mult asupra articolului său despre “gurile știrbe”, si vazind cit de intristat a fost că “am expediat” discuția, am recitit articolul. Concluzia o poti vedea in răspunsul pe care i l-am dat mai jos.
      Prin urmare, cred că nimeni nu e perfect, dar inițial am încercat să sustin pur si simplu mesajul central al textului la care tu ai reacționat. Îți multumesc, desigur, că ai reacționat. Așa cum am afirmat în mai multe locuri pe această pagină, cred că avem nevoie și de un dialog autentic, profund, si de solidarizare, mai ales în vremurile tulburi pe care le traversăm.

  3. Caliman Eugen consultant dezvoltare economica spune:

    Fara indoiala ca d-l Liiceanu este unul din cei mai redutabili dusmani ai ,,faradelegtilor Puterii”, dar de la ,,redutabilul opozitiei teoretice” (necesara si ea ca prim pas contra faradelegilor) pina la un PROIECT DE TARA care sa formuleze pasii schimbarii (de la A la Z), este distanta de la ,,#rezistentii fara solutii” de schimbare generala:politica, economica si sociala – si o revolutie de realizare a unui proiect de tara!Fara un ,,proiect de tara” care sa cuprinda obiectivul reindustrializarii ca ,,model economic” de a aduce electoratul captiv al stingii la starea de ,,cetatean responsabil”, nimic nu se schimba.Se pare ca elita intelectuala liberala este la fel de debusolata si fara solutii de schimbare ca in 2009, cind d-l Liiceanu si intelectualii reuniti de Valeriu Stoica in ,,Dezbaterea privind esecul liberalismului romanesc”, constatau ca ,,a lipsit cetateanul responsabil, adica ,,materia prima” care sa sustina liberalismul si sa evite derapajele clasei politice!Este chiar asa de greu de inteles, ca in lipsa unui proiect de tara, care sa faca din Romania o tara industriala dezvoltata, fundamentul liberalismului – cetateanul responsabil, independent de pomenile sociale, care sa demostreze cu milioanele pentru democratie liberala si legalitate nu poate sa apara?
    Liberalismul, democratia si domnia legii se sufoca sub asaltul baronilor si politicilor care nu au interesul unei dezvoltari economica si industriale rapide – iar intelectualii se leagana in iluzii, ca cineva va face si conduce o REVOLUTIE economica si industriala in locul lor – singura ce poate sa formeze clasa mijlocie si cetateanul liber de pomana sociala…

    • Ion spune:

      Și dacă prin industrializare, adică dezvoltare economică, în loc de cetățeanul responsabil apare burghezul indolent și care vrea doar să câștige mai mult? Propuneți o soluție economică la o problemă politică, socială și istorică. Când liberalii au congregat și au constatat că eșecul lor este de fapt al liberalismului și, mai exact, al celorlalți, cetățenii, mai bine tăceau.
      Nu e vorba de liberalism, ci de democrație și corectitudine în res publica, iar vina este, da atunci, a tuturora.
      În condițiile în care țările din vestul Europei își recunosc întârzierea în dezvoltarea noilor tehnologii, să imaginați o creștere economică (altfel decât prin export de materii prime și consum intern) care să schimbe societatea românească este cert o iluzie, în opinia mea.

  4. Caliman Eugen consultant dezvoltare economica spune:

    Dincolo de acest comentariu-repros facut lipsei de perceptie a intelectualilor asupra solutiilor si modului de lupta contra intunericului iliberalismului (care este modalitate romaneasca de a baga in ceata coruptia si furtul banului public), am propus colectivului redactional CONTRIBUTORS, un mod de actiune concret.El consta in evaluarea si sustinerea in strada, a unui proiect de tara cu obiectivul reindustrializarii, care va fi agreat si sustinut de intreaga suflare romaneasca.Numai o schimbare economica majora poate produce aceeasi schimbare sociala si politica!Se pare ca espectativa este cea mai la indemina atitudine pentru intelectualitatea liberala, fata de raul care urmeaza…

  5. Kurt spune:

    Der Zeit ihre Kunst, der Kunst ihre Freiheit. Wiener Sezession 1900.
    (timpului/epocii arta cuvenită, artei libertate deplină).
    Cunoștințele sunt limitate, gândirea nu. Albert Schweizer.

    Citesc textul autoarei plin de admirare.

    … „ … îl recitim, trebuie să-l recitim pe Albert Camus.” Și articolul continuă, evocînd verticalitatea autorului Omului revoltat față de cele două radicalisme politice ale secolului trecut, fascismul și comunismul, ca și curajul său de a rosti adevărul atunci cînd alți intelectuali francezi își prostituau conștiința… „…

    Am citit „Omul în revoltă“ și alte texte ale lui A. Camus (Scrisoare către un prieten german 1942: nu veți învinge) în limba maternă. Biografia sa e biografia epocii: ca tânar intelectual e membru PCF Partidului Comunist Francez (exclus mai târziu) pentru Africa de Nord (decolonizare), a luptat în rezistența franceză și divorțează 1956 după invazia sovietică în Budapesta de stânga comunist- stalinistă (Sartre rămâne atașat) în Franța. O carte e o carte. Așa îl citesc pe A. Camus (a murit 1958 înainte de războiul colonial brutal al Franței în Algeria, până 1961). Așa citesc textele publicistice (nu sunt filozof) ale lui A. Pleșu (sentimentul apartenenței despre Siebenbürger Sachsen la Dinkelsbühl) si G. Liiceanu.

    E bine, e necesar ca acești „batrâni“, cu biografia scindată în două epoci diferite, să se antreneze azi (fără riscuri prea mari) în treburile publice ale țării. Nu am uitat dezbaterea publică 2010 de la Ateneu cu doamna Herta Müller (am vrut sa trăiesc normal, Timișoara până 1987). Reacția lui G.L. îmi dă de gândit și azi. Tăcerea lui A. Plesu (fost ministru) privind vânzarea cetățenilor evrei, sași șvabi pentru dolari în „NATIUNEA ceaușistă“ îmi dă de gândit și azi.

    A. Camus: Solitaire et Solidaire.
    Edgar o. Wilosn /Harvard-SUA cere conectarea științelor naturii (Consilience. The Unity of the Knowledge. 1998.NY) cu cele umanistice (filozofia, arta, transecendența tradițională/religia,etc).

    Conectațivă azi!

    • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

      Nu cred ca e momentul oportun sa facem o “judecata de apoi” a pacatelor fiecaruia (ce a omis A. Plesu sa scrie despre minoritari, ce i-a spus G. Liiceanu Hertei Mueller acum mai multi ani etc.). Daca sunteti timisorean, intelegeti cu siguranta ca exista momente cind conteaza mai mult ceea ce uneste, vointa de a rezista sau de a te opune barbariei sau tiraniei, decit animozitatile intre diversi “rezistenti”. Mai ales cind, “de partea cealalta”, avem insi fara inhibitii legate de trecutul vreunuia dintre ei. L-ati auzit de pilda pe Dragnea sa-i reproseze doamnei Firea ca, in anii ’90, cocheta jurnalistic cu partidele de dreapta? Sau pe vreun PSD-ist/FSN-ist “de cariera” sa-i impute lui Dragnea trecutul PD-ist?

      • Kurt spune:

        Generalii privesc înapoi, vor să repete, vor să câștige „războiul vechi“ cu metode vechi. Atomizarea societății civice în naționalcomunismul autohton a exterminat mult din „vechea societate burgheză“. Atomizare societății civice încă e o problemă după 28 de ani de libertate. Nu mă antrenez în chestii dâmbovițene decât în mod general, indirect. Mă interesează tinerii de azi. Pentru ei îmi doresc o Românie europeană, bunăstare, prosperitate și belșug.

        Am urmărit cu respect activitatea publică a celor apărați aici, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu. Câteodată m-au surprins 1991- 2017 cuvintele neașteptate din partea lor în spațiul public.
        Andrei Pleșu: .. „ … nu toate au fost în regulă cu „vânzarea cetățenilor (evrei, sași, șvabi) pentru dolari în naționalcomunismul ceaușist….. „…, cuvinte din participarea lui A.P. în spațiul public! CUM? Numai un pic e ceva în neregulă pentru un fostul ministru democrat? Epurarea etnică 1939- 1989 ca politică de stat derangează un pic?

        Gabriel Liiceanu: distanțarea repetată, până la dispreț? de autoarea Herta Müller (Ateneu 2010)? Părerile despre trecut rămân păreri. Faptele din trecutul apropiat?

        Nu sunt filozof, nu sunt interesat sau specialist în Noica, Cioran, Eliade, etc.
        Filozofii nu sunt „oamenii buni“. Sunt oameni normali, buni și mișei.
        Intelectualii, scriitorii nu sunt „oamenii buni“. Sunt oameni normali, buni și mișei.

        Pentru a formula „concepte“ azi cei doi, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, sunt speranța unei părți a locuitorilor tării. M-a impresionat angagamentul domnului G.L. în meseria de „cetătean“ la Bruessel PE și în publicația contributors. Îi doresc succes.

        Am alte preocupări, interese și păreri. Sper ca conexiunea locuitorilor țării cu ceilalți din cele 26 de părți ale UE.27 să contribuie la un viitor comun mai bun.

        O platformă a opozitiei românești în privința alegerilor PE Parlamentul UE 2019 care se opune puterii în mediile țării a actualului guvern PSD-ALDE rămâne de realizat. Concepte proprii ale opozitiei românești prezentate în sfera publică din țară (2019 în UE.27) sunt de prezentat: azi. Participarea celor doi apărați aici, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, la treburile publice acute 2018-2019 e așteptată de mulți. Așa e. Important e depășirea „atomizării societății civice“ azi. Trecutul e trecut. Aici sunt de acord.

        Nu cred că vom avea în curând o „Federație UE“ ca stat.
        Multe sunt de discutat. Idei mai sunt.

    • Eden spune:

      Mai e o mare diferenta intre G.Liiceanu si A.Camus : publicul fiecaruia!
      Mentalitatea franceza este predominant preocupata de (prea)slavirea patrimoniului cultural. in timp ce mentalitatea romaneasca prefera critica acerba, sangeroasa, intransigenta si revendicativa, a reprezentantilor intelectualitatii locale.
      Mai tot ce este problematic in CV-urile francezilor de renume, este ori camuflat, roi relativizat, ori de-a dreptul ignorat, cu sovinism inteligent, intru promovarea exclusiva a ceea ce este exceptional in fiecare.
      In Romania, este exact invers! Focalizarea excesiva pe defecte si derapaje merge pana la inventarea de probleme monstruoase, inacceptabile pentru romanul perfectionist, si mereu perdant!

      • Ion spune:

        Da, și mai sunt ceva diferențe.
        (și coinicențe: spre exemplu, referirea la Camus a dlui Tismăneanu, la o zi distanță de acest articol).
        O diferență majoră ar fi aceea că unul era de stânga, iar altul este evident de dreapta.
        O altă diferență este că unul se revendică de la vâna filosofică germană, altul e mai latin, sau, mai pe șleau, unul e filosof de profesie și filiație de formare, iar celălalt a fost romancier și eseist.
        Și, întradevăr, e trist cum ne așteptăm un tătuc salvator mereu, pe când Franța fără Camus tot Franța ar fi fost (dacă mă gândesc doar la câțiva contemporani de-ai lui: Malraux, Sartre, Merleau-Ponty, Simone de Beauvoir, și comparația cu panteonul nostru devine neavenită).
        Comparația mai conține implicit și decalajul de timp: peste o jumătate de secol (ceea ce nu ne face o prea mare onoare).
        Și, dacă mai căutăm nod în papură, mai găsim diferențe. Spre exemplu:
        - Camus avea fler și consecvență – nu a fost dus de nas de nimeni și, dacă nu mă înșel, a fost primul intelectual care a condamnat public bombardarea atomică a Hiroshimei.
        - nu cred că Camus ar fi mușcat momeli dacă l-ar fi convocat mai marele statului să-l îndregătorească. Or, să fii scriitor moralist și să nu-l miroși pe Băse în interacțiunile directe, e cam jenant. Monsieur Andre Plechou, chiar dacă a marșat inițial la dregătorie, s-a redresat repede.

        Dacă e să semene cu cineva, prin angajament, dl Liiceanu poate fi pus alături de BHL (ignorând răutatea că ambii au afaceri private înfloritoare și faptul că BHL a devenit profet la Kiev și-n țările Maghrebului și tot mai puțin în țara lui).

        Decât să-l comparăm pe dl Liiceanu cu Camus (mă îndoiesc sincer că acest fapt îi face plăcere eminentului nostru compatriot), mai bine să ne întrebăm sincer dacă noi ceilalți nu ne comportăm ca o turmă de oi capii, sărite din ograda CAP-ului direct pe Facebook, rumegând fragmente de cultură și visându-ne stâlpi ai democrației…
        Oare Tudose și Dragnea știu cine-i Camus?

        • victor L spune:

          Camus, zici, “a fost primul intelectual care a condamnat public bombardarea atomică a Hiroshimei”.
          Dar despre atacul de la Pearl Harbour ce a zis Camus? despre ororile japoneze din teritoriile ocuoate? ori despre efortul american de eliberare a Frantei?
          Daca prin prioritatea condamnarii atacului atomic asupra Hiroshimei pentru scurtarea razboiului si listei de americani morti se evidentiaza Camus, atunci e de negasit intre muuuulti intelectuali antiamericani.

          • Ion spune:

            Da, aveți dreptate, antiamericanismul îl caracterizează pe Camus! Și nesimțirea de a nu fi anticipat suferințele copiilor din Somalia, ale civililor rwandezi orii ale tinerelor actrițelor aspirante la afirmare de la Hollywood. De unde le scoateți? Nu e clar de ce parte a baricadelor a fost Camus?
            Că i s-a agățat pe piept un premiu Nobel și că mai vorbim despre el, demonstrează că încă nu s-a pierdut în mulțimea de intelectuali anti-americani (!!!). Și cred c-a primit Nobelul “pour l’ensemble d’une oeuvre qui met en lumière, avec un sérieux pénétrant les problèmes qui se posent de nos jours à la conscience des hommes”, nu pentru situarea necondiționată de partea taberei câștigătoare a unui război.
            Mai lipsea să-l acuzați că și-a trădat prietenul, pe Sartre sau că nu a fost fidel URSS …

  6. Kurt spune:

    corectură: … a murit 1960 în timpul războiului colonial brutal al Franței în Algeria, până 1961..

    • Eden spune:

      Cunoasteti si razboaie care nu sunt brutale?
      Nu interveneam, dar apropierea care sugerati ca ar fi existat intre decesul lui Camus si brutalul razboi colonial dus de Franta in Algeria, nu este reala.
      Camus a fost pentru mentinerea Algeriei sale natale, ca parte integranta (un statul superior celui de colonie!) a Frantei, pozitie care i-a adus multe critici, dar pe care a asumat-o curajos si fara rezerve!
      A murit intr-un stupid accident de circulatie, pe care unii incearca acum sa-l transforme in atentat KGB, datorita criticilor aduse invadarii Ungariei de catre URSS…
      Nicio legatura deci intre moartea lui accidentala, sau provocata, cu razboiul de independenta al Algeriei!

  7. Alina Ion spune:

    Vointa de a ne opune impreuna raului din societate trebuie asumata responsabil. constienti fiind de invidiile si de vanitatile ranite ale celor care de fapt sunt de aceeasi parte a baricadei, dar se cred doar mai importanti decat ceilalti. Opiniile diferite asupra unor subiecte nu inseamna ca nu ramanem impreuna, dimpotriva ele deschid dialogul si pot agrega categorii mai largi de oameni cu aceeasi atitudine, scotandu-i din pasivitate si dandu-le increderea ca se poate schimba ceva in bine

    • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

      Sunt evident de acord cu pluralismul opiniilor si cu dialogul. Nu stiu insa daca avem, deocamdată, o cultura a dialogului atit de solida incit opiniile diferite sa nu conduca si la “tabere diferite”. Vorbesc aici mai curind de intelectuali. Una este dialogul civic, public si intelectual, necesar intr-o cultura pluralista, alta este actiunea solidara cind exista valori si interese comune. Avem nevoie de ambele… Nu de “triburi” care se privesc intolerant, ci de maturitatea de a distinge intre “pluralism” si “atomism”.

  8. clara spune:

    Am citit totdeauna cu bucurie ceea ce scrieţi, pentru plăcerea cuvântului bine spus şi a bunului simţ care supravieţuieşte, se pare, ca un dat genetic, în vacarmul de proastă creştere care ne înconjoară. Dar…

    Cum ar fi arătat Franţa fără Camus? Cine poate şti… Aplicând efectul fluturelui, iată cum arată însă după (şi cu):

    http://www.famillechretienne.fr/filinfo/funiculaire-de-montmartre-la-ratp-retire-la-croix-du-sacre-coeur-230001

    Evocaţi o Franţă ideală, care nu mai există. Conceptul de Franţa, ca reper cultural şi social, conceptul de Europa, ca reper cultural şi social, sunt în disoluţie. Şi noi, cu mişcările acestea de rezistenţă, ne grăbim să prindem disoluţia din urmă…

    E de văzut ce efect va avea, în timp, aceasta rezistenţă, în fruntea căreia îl aşezaţi pe dl. Liiceanu ca pe un ideolog înflăcărat, această rezistenţă în care studenţii de la drept cer ce legi sa li se dea de învăţat. Cum vi s-ar părea sa iasă în stradă studenţii care nu l-au citit pe Camus, sau pe Shakespeare, şi să protesteze împotriva lor? Şi să declare că ei nu mai vor sa studieze pe aceştia, ci mai ştiu eu ce subcultură pe care ei o decretează cultură? Păi întâi citeşti, şi după aia îţi exprimi părerea. Sau poate nu mai ai chef de citit, că doar să ieşi în stradă e mai simplu. Şi mai cool. E foarte cool să zici că te pricepi la toate, dar te pricepi? De când e dl. Liiceanu un jurist de marcă? Să stea şi să ideologizeze o mişcare cu pretext juridic?

    Rezistenţa împotriva a ce? A statului? A instituţiilor? Foarte bine, e foarte coooool să rezişti, numai să ne dea Domnul putere să rezistăm la formele de (dez)agregare care vor veni din acestea, la statul pe care îl vor forma aceste generaţii rezistente, care se agregă pe facebook şi care acolo există, care îşi trag din facebook seva, modelele, credinţele.

    Şi eu cred că sunt bine apropiate cele două idei, cea a existenţialismului şi cea a rezistentismului, nutrite la sânul ateismului şi cu privirea pierdută în neant, căutând ceva ce nu vor găsi niciodată, pentru că ceea ce urmăresc sunt himere şi cuvinte umflate şi fără substanţă. Sunt de aceeaşi natură şi vor duce la aceeaşi deznădăjduită disoluţie. Şi nu încet şi sigur. Rapid şi sigur.

    • Eden spune:

      In afara de alb si negru mai exista multe alte nuante si culori, nu doar gri…
      Ori citesti, ori taci, ca n-ai citit, deci nu stii! – este o dovada de psihorigiditate clasica!
      Nu tot ce se scrie merita citit, si nu tot ce implica un text, se intelege citindu-l…exista si alte metode de cunoastere, mai eficiente macar pentru a nu pierde timp cu orice maculatura, ca de exemplu antrenarea, pe tot parcursul vietii, a inteligentei!
      Or, “inteligenta nu consta in ce stii, ci in ce faci atunci cand nu stii”…(J. Piaget)

    • victor L spune:

      Curios, eu am fost mai linistit, si totusi mi s-a cenzurat postarea:
      victor L spune:
      Comentariul tau e în asteptare.
      08/01/2018 la 16:04

      Intr-adevar, rusine acelor “faimosi ”politicieni de dreapta” ca fostul presedinte Traian Basescu”, care nu rreactioneaza in apararea celui ce a zis:

      “Timp de 10 ani cat ati fost, sunteti presedintele Romaniei, nu ati facut decat sa ne asezati pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele in chip matur al Romaniei, trebuia sa ne asezam. Si pentru asta va multumim”.

      Ma intreb ce rost are elogiul, meritat, pentru un om care a adus elogiu altui om, pe merit au ba, dind de pamint cu cel din urma?
      Chiar a ajuns marinelul cel mai mare dusman al dlui Liiceanu?

      • judex spune:

        Dimensiunea de capatai a intelectualului roman este candoarea. Metoda sa de lucru este speculatia, stralucitoare si moralizatoare (un exemplu oportun aici este originalul concept de “prefraudare”, conceput anume pentru votul/valul care a adus USL la carma tarii).
        Confruntarea intelectualului roman cu realitatea duce, ca urmare, intotdeauna la pesimism. Apoi, la demobilizare. TrinOmul (cu O mare, evident!) candoare-pesimism-demobilizare, in interiorul caruia se manifesta elita intelectuala promovata de mass media centrale, este responsabil pentru naufragiul quasigeneral in lehamite.
        Si ciclul se repeta, exact cu frecventa alegerilor. Din acest motiv, repetentii castiga mai intotdeauna in fata premiantilor. Candid sau pesimismul, in interpretarea formatiei Voooooltaaaajjjjj!

    • Ion spune:

      Ateii nu au toți privirea pierdută în spațiu. Unii caută aici pe pământ. Alții pot fi fericiți cu himerele lor.
      Disoluția de care vorbiți a început pe la 1500 și nu sunt semne că va avea loc un reviriment al creștinismului. Culmea este că mulți dintre cei care-și spun astăzi creștini (protestanții și mai ales neoprotestanții) sunt urmașii întru idei ai celor care au aplicat prima lovitură din interior bisericii catolice (apoi, prin prozelitism, mai mult sau mai puțin, și celei ortodoxe).
      Periodic au loc dezagregări ale vechiului și apariții ale noului. Gândiți-vă, spre exemplu, la cele trei secole și ceva de la anul zero al Erei Creștine care au trecut până când creștinismul a devenit religie de stat: cum trebuie să fi privit la noua religie preoții și credincioșii politeiști? Sau filosofii epicurieni sau stoici?
      Dacă trăim zile ale răului, să le întâmpinăm ca martirii. Și să nu aruncăm cu pietre, din biserică, către cei care au alte feluri de spiritualitate.

  9. Cinicul spune:

    Cred ca titlul articolului nepotrivit. Franta fara Camus ar fi ramas Franta.
    E trist cand o tara se poate rezema doar pe o singura personalitate, fie ea si de talia domnului Liiceanu.
    A propos de ceea ce este o personalitate, Camus spunea ca o personalitate este cineva al carui prenume nu are nici o importanta. Nu este nevoie sa spui Albert Camus, este suficient sa spui Camus.

  10. S-a intimplat deja spune:

    Cum vi s-ar părea sa iasă în stradă studenţii care nu l-au citit pe Camus, sau pe Shakespeare, şi să protesteze împotriva lor?

    S-a intimplat deja. Se intimpla chiar acum. Si valul creste.

    Bine sfatuiti de profesori progresisti, studentii din UK si USA il dau afara pe Shakespeare din universitati.

    1. “Students rip down Shakespeare portrait at UPenn”
    by Anthony Gockowski
    Contributing Editor/Investigative Reporter
    on Dec 12, 2016 at 11:06 AM EDT

    “Students at the University of Pennsylvania removed a portrait of Shakespeare from a prominent location in the school’s English department after complaining that he did not represent a diverse range of writers.

    The Department had previously voted to remove the painting, so students took matters into their own hands, replacing the portrait with one of an African-American writer and delivering Shakespeare to the Department Chair’s office.”

    2. “Teacher offended by Shakespeare’s ‘white’ male perspective”
    by Mariana Barillas
    Michigan Campus Correspondent
    on Jun 15, 2015 at 3:14 PM EDT

    “The Common Core English Language Arts Standards include Shakespeare as a high school requirement.

    Dana Dusbiber, who teaches at Luther Burbank High School is objecting to Shakespeare because of his outdated ‘white’ man’s perspective.

    Dusbiber argued that students could learn from other forms of world literature including from African, Latin American, and Southeast Asian.

    “I do not believe that I am ‘cheating’ my students because we do not read Shakespeare,” Dana Dusbiber, who teaches at Luther Burbank High School in Sacramento California, wrote in The Washington Post over the weekend.

    “I do not believe that a long-dead, British guy is the only writer who can teach my students about the human condition.””

    Veti gasiti o multime de articole pe tema asata daca veti cauta pe internet. Incercati: “students want shakespeare banned”. Sau “offended by shakespeare”. Sau “ban shakespeare”.

    3. ” Yale English students call for end of focus on white male writers
    Undergraduates press for compulsory course on canonical poets to be ‘decolonised’”
    by Alison Flood
    Wed 1 Jun ‘16 12.24 BST

    “Undergraduates at Yale University have launched a petition calling on the English department to abolish a core course requirement to study canonical writers including Chaucer, Shakespeare and Milton, saying that “it is unacceptable that a Yale student considering studying English literature might read only white male authors”.”

    P.S. (!)
    “1977- Chinese government removes ban on Shakespeare”

    https://www.history.com/this-day-in-history/chinese-government-removes-ban-on-shakespeare

    • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

      This is another story… Suntem in Europa. Aici, inca ii mai citim pe Shakespeare și Camus. Daca studentii nostri nu o mai fac, e din cauza unei saraciri a lecturilor, nu din motive multiculturaliste sau feministe. Ma amuza putin ca studentii la engleza de la Yale nu remarca mulțimea de “clasici feminini” ai literaturii engleze, mai ales în secolul XIX: Jane Austen, surorile Bronte, Elizabeth Gaskell, George Eliot etc. Nu fac si aceste autoare parte din canon? Sau nu tin cont ca Shakespeare a scrisin epoca elisabetana, fiind direct incurajat de regina. Se studiaza Shakespeare izolat, fara contextul care l-a facut posibil?

  11. Gabriel Liiceanu Gabriel Liiceanu spune:

    Stimată doamnă Palade,

    Nu am obiceiul să intervin în comentariile textelor de pe „Contributors“, mai ales când vine vorba despre mine. În cazul de față, o fac din două motive. Primul, pentru a vă mulțumi: gestul dumneavoastră este de o eleganță care n-avea cum să nu mă miște. Al doilea este legat de o uimire: chiar credeți că pot vorbi cu lipsă de compasiune despre oamenii „știrbiți“ de mizeria la care i-a condamnat istoria nu prea clementă a istoriei noastre? Unde Dumnezeu ați văzut dispreț și cinism în textul „România gurilor știrbe“, publicat anul trecut în „Contributors“?

    Dar lectura neașteptată pe care o faceți acelui text m-a amărât nu numai pentru că îmi dădea o statură lamentabilă moral (ciocoiul care se uită scârbit la oamenii fără dinți), ci și pentru că, m-am întrebat, oare doamna Palade nu știe că obligația elementară a unui intelectual umanist, a unui filozof, hermeneut etc. este să citească textul la care se referă în perfect acord cu sensul lui? Adică să nu-l răstălmăcească? Lucru care, când se întâmplă, se poate explica 1) fie prin obscuritatea autorului analizat (or, eu, unul, îmi fac iluzia că nu scriu ca Hegel); 2) fie prin graba lectorului; 3) fie prin capacitatea lui limitată de a înțelege; 4) fie prin rea-voință.

    Dacă mă-ntreabă cineva care e competența noastră, a oamenilor ca dumneavoastră și ca mine, sunt tentat să răspund: competența sensului. Aceasta este esența meseriei noastre. A nu înțelege textul la care te referi sau a-i răstălmăci înțelesul este, după mintea mea, însuși „păcatul de moarte“ de care se poate face vinovat un om de cultură. Pe baza acestor rateuri apare denigrarea, punerea la zid, linșajul, pe baza lor, când sunt făcute cu extremă rea-voință, s-au tăiat capete de-a lungul istoriei. Chiar nu vă dați seama cât capital de antipatie puteți stârni la adresa mea cu o lectură strâmbă, fără nici o acoperire în text?

    M-a uimit nu numai felul în care mi-ați distorsionat ideea centrală a spuselor mele, ci și felul în care i-ați răspuns lui Cătălin Cioabă atunci când v-a atras atenția că faceți asta: „Evident, invocarea lui Noica face textul cu pricina ceva mai simpatetic cu figurile știrbe. Totuși, din restul textului nu reiese compasiunea, cu toată bunavoința hermeneutică“. Chiar nu reiese? Cu ce grabă vinovată m-ați citit? Vă voi cita din acel text doar aceste câteva rânduri: „Răspândind în aer un aspru miros de sărăcie, umilință și neputință“ (Delcea&Barbu), victimele sunt scoase în piață și puse să-i aplaude pe cei care, furând tot, i-au lăsat, ca simbol al mizeriei lor, cu gurile știrbe. Ce siguri sunt, îți spui, politicienii noștri care au devastat România, pe operația de întunecare a minților desfășurată în anii tranziției, dacă au curajul să deschidă în plină piață, ca la Pitești sau la Cotroceni, vitrina mizeriei poporului român! Și ce cinism, Dumnezeule!, să expui în fața întregii lumi victimele jafurilor tale sistematice din ultimele două-trei decenii!“

    E oare aici ceva greu de înțeles? E nevoie de „bunăvoință hermeneutică“ pentru a înțelege o simplă afirmație lipsită de orice ambiguitate? E aici ceva cinic? Dimpotrivă, e empatie, milă și compasiune. În loc să rețineți ideea cinismului politicienilor noștri, îmi atribuiți mie cinismul! Aș accepta lecura asta de la băieții gen „critic-atac“, dar nu de la dumneavoastră.

    La fel, am fost uimit să văd că atunci când Cătălin Cioabă vă atrage atenția că ați ratat esența acelui text îi replicați tăios că acum nu e vreme de polemici scolastice. Continui să cred că a semnala felul în care se deformează ideea unui text nu ține nici de silul bățos-academic, nici de scolastică, ci, simplu spus, de adevăr și neadevăr.

    Mulțumindu-vă încă o dată pentru rândurile dumneavoastră, v-aș fi recunoscător dacă v-ați gândi fără patimă la ce v-am spus.

    • G. spune:

      Cred că era mai bine ca acest text să-i parvină dnei prof. Palade (cu care nu sunt decât în mică măsură de acord și care-mi mai și cenzurează unele comentarii!) în căsuța personală de e-mail. Nu-mi place când o doamnă este admonestată de un domn, în public. Ați scris cu patimă și-o rugați să se gândească fără patimă – nu prea găsesc simetrie aici … Mult mai potrivită mi-ar fi părut o notă explicativă (eventual sub forma unui articol pe care să-l fi publicat tot pe această platformă), cu o retrimitere la articolul cu pricina.
      Dacă-i puneți la punct în acest mod pe cei din tabăra dstră, la ce vă așteptați de la cei care vă urăsc? Cu atât mai mult, cu cât dna Palade v-a fost și studentă, din câte am înțeles din alte articole ale dânsei. Nu-i respingeți din spirit de rigoare pe cei care vi se alătură cu sufletul și cu gestul.

      • Mircea M. Cociu spune:

        Nu rezulta calitatea de “studenta”, ci, cel mult, de “audienta”. Ceea ce, in diferite epoci istorice si politice, s-a petrecut frecvent.

      • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

        @G.
        Domnule sau doamna, nu am prerogativa de a cenzura nici un comentariu pe aceasta pagina. Filtrarea comentariilor este realizata de editori. In privinta oportunitatii ca dl profesor Liiceanu sa-mi raspunda printr-un comentariu public, eu cred ca acest comentariu este binevenit. Va asigur ca dialogul meu cu domnia-sa nu a afectat cu nimic pozitia pe care inteleg sa o adopt in acest articol. Mai mult, m-a determinat sa aprofundez mizele sale. Intre filosofi – am invatat asta si de la dl Gabriel Liiceanu – a purta un dialog critic cu cineva este un semn de respect.

        • G. spune:

          Cu scuze: n-am știut cine cenzurează comment-urile. Am crezut că autorii, mai ales că unii, ca dstră, își dau osteneala să mai și răspundă.
          Și cu scuze pentru imixtiunea în gâlceava filosofilor. Însă mi s-a părut (și mi se pare încă) că nu se face să acuzi un coleg pentru o greșeală (nici pe departe atât de gravă, zic eu) care ține de chiar profesia lui / ei. Sunteți cea mai în măsură să judecați. Constat că dlui Liiceanu îi este cel mai bun prieten adevărul, și că dstră sunteți un gânditor mai umanist (așa vreau să cred).
          Ultimele două observații înainte de a tăcea în marginea (sau în subsolul) paginilor virtuale care vă conțin articolele:
          - angajamentul filosofului în treburile cetății ar trebui să țină seama de oameni (cel pentru adevăr este permanent), pentru că la îndemnul “No, hai!” se așteaptă să răspundă oameni, majoritatea ignoranți în hermeneutică;
          - «En ce moment, on lance des bombes dans les tramways d’Alger. Ma mère peut se trouver dans un de ces tramways. Si c’est cela la justice, je préfère ma mère.» (Albert Camus)

          • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

            @G.
            Nu cred că auditoriul lui Avram Iancu, “motii” din Munții Apuseni, era prea antrenat în hermeneutică. Dar există o îndîrjire caracteristică lor, care îi face sa vibreze la apelul concis reiterat de dl Liiceanu, “No, hai!”. Cunosc bine regiunea, din motive “biografice”.

            Privesc destins cele mai multe comentarii – nu am considerat interventia dvs. “o imixtiune”. Da, sunt prin formare o intelectuală umanistă. De mulți ani însă profesind in sferele mai realiste ale stiintelor politice. Nu mi-am pierdut, sper, identitatea umanistă – ar fi o lipsă de umor sa ma contopesc, cameleonic, cu mediul in care sunt probabil un specimen rar.

    • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

      Stimate domnule profesor Liiceanu,
      Va multumesc, in primul rind, pentru gestul, despre care inteleg ca este singular, de a scrie un comentariu pe pagina unui articol al meu. Ma simt cit se poate de onorata, cu atit mai mult cu cit articolul cu pricina avea in principal intentia sa reafirme ceea ce sigur ca unii dintre noi, mai ales cei din cercurile filosofice, stim deja mai demult: valoarea si profunzimea gindurilor exprimate de dvs. in diferite scrieri, ce raspund, nu de putine ori, si la “chemarea Cetății”. Curajul extraordinar de a raspunde, cu talentul si anvergura dvs. intelectuala, acestei chemari. Nu oricum, ci riscind executii in stilul vadimist-excremental pe care atit de sugestiv il descrieti.
      Incep prin a marturisi ca am intr-adevar si eu, la fel ca oricare dintre noi, zone de sensibilitate ce pot distorsiona uneori anumite lecturi. Ati intuit bine. Ca sa intelegeti cum poate “functiona” acest “mecanism”, am sa va relatez pe scurt un episod. Prin anii ’90 – eram inca studenta la Filosofie – am fost la Cinemateca cu un coleg sa vizionam filmul “Salo sau cele 120 de zile ale Sodomei” al lui Pasolini. In sala erau, in afara de noi, numai citeva persoane, din cite imi amintesc, tinere. Filmul are, cum stiti, scene “tari”, care nu se adresează pudibonzilor. Dar la scenele cu coprofilia, cei citiva tineri care mai erau in sala au inceput sa plece, mai ceva ca la bolero-ul lui Ravel. Pina la sfirsit am ramas in sala numai eu si colegul meu. Dar de ce oare n-am fost si noi oripilati? Pentru ca eram “initiati”, stiam deja “sensul” filmului – pe mine, cum intr-adevar ma interesam de hermeneutică, mă fascina si rasturnarea Comediei dantesti, care este una din mizele filmului. Evident, intelegeti acum, sunt sigură, de ce Cătălin Cioabă, mai “inițiat” decît mine in modul dvs. de expresie, ca discipol si prieten, a “ramas in sală” (la figurat) dupa articolul dvs. – si de ce eu am plecat.
      Dar va asigur ca nu s-a sfirsit asa. Desi initial am avut o involuntara reactie de respingere in fata asocierii simbolice a mizeriei cu stigmatul (asa mi s-a parut mie) “gurilor stirbe”, dupa ceea ce mi-ati scris, evident intristat ca n-am inteles “sensul” de prima oara, am recitit textul “România gurilor stirbe” foarte atent. De data asta, si eu “am ramas in sala”. Firul conducător al textului, tranzitia nefericită de la reeducarea prin tortură la cea prin “coprofilia” televiziunilor prin care “noul om” mizer e in totalitate angrenat in sustinerea senina a PSD-ului, mi se pare acum foarte profund.
      Acestea fiind spuse, v-as ruga totusi si eu ceva. Nu am scris nicaieri nici in articolul meu, pe pagina caruia discutam acum, nici in dialogul, recunosc ca rapid, cu Catalin Cioaba, nimic despre “cinismul” sau “dispretul” dvs. fata de posesorii “gurilor stirbe”. Am scris doar ca nu mi s-a parut ca reiese, cel putin dupa o prima lectura, compasiunea. Nu v-am atribuit, in termeni tari, nici un fel de “cinism”. Dimpotrivă, asa cum intentia textului dvs. a fost sa faceti o fenomenologie a mizeriei si a manipularii, intentia textului meu, in care va asociez de altfel cu Camus, a fost sa atrag atentia, luindu-mi si unele distante, asupra demnității dvs. civice – intr-un context in care mi s-a parut ca asta e binevenit. Asta a fost finalitatea textului meu. Asadar, nu am avut nici o clipă intentia de a atrage vreo antipatie asupra dvs. Au contraire. Rugămintea ar fi asadar sa retineti “sensul” principal al articolului meu, asa cum si eu voi retine de acum, după revizitarea “inițiatică” a textului dvs. “România gurilor știrbe”, sensul său adevărat – raminind în sală.

      • Eden spune:

        “A scrie, inseamna a-ti face ordine printre obsesii.” / Albert Camus

        Daca, cu totii stim exact definitia “obsesiei”, despre “ordine” e un pic mai complicat, sau mai vag…
        Exista ordine alfabetica, ordine crescatoare si descrescatoare (a intensitatii provovate de respectiva obsesie), asa cum se mai poate face ordine maturand, stergand praful sau aruncand la gunoi vechiturile. Cu riscul de a se debarasa de Machiavel, dar asta e alta poveste.
        Fiecare om are, deci, propria metoda de a se comporta cu obsesiile care-i mineaza existenta.

        Apoi, conform sindromului Stochkolm, exista tentatia de a se indragosti de respectivii “furnizori” de dopamina si adrenalina…si atunci ordinea camusiana se exprima prin ridicarea de gratii intru prezervarea intacta a unicei (!) surse de inspiratie creativa…

        Or, este stiut ca putem rezista la orice, in afara de tentatii! (O.Wilde)

  12. Mircea M. Cociu spune:

    “fostul dizident și erou al Revoluției Mircea Dinescu” : Stimata doamna, aveti referinte documentare la “fostul dizident” și “erou al Revoluției” Mircea Dinescu, ca sa-l dam ca model civic copiilor, nepotilor si stranepotilor nostri?!

    • Eden spune:

      E firesc sa judecati trecutul in lumina celor petrecute de atunci pana astazi, respectiv sa reevaluati oamenii dupa faptele lor ulterioare evenimentelor care i-au propulsat pe scena istoriei.
      Dar nu e corect. Nimic din ce s-a intamplat din 1990 incoace, nu are vocatia de a influenta asupra evenimentelor din dec 1989.
      Or, Mircea Dinescu a fost un erou al Revolutiei, la fel cum Laszlo Tokes a fost declansatorul ei, ca va convine sau nu!!!
      La fel cum, mortii de atunci, nu sunt mai putin eroi astazi, pentru ca cei care au tras in ei sunt la putere, cu respectabilitatea re-virginizata, si onorati de Romania democratica.

  13. Falstaff spune:

    M-da, e limpede ca doamna Palade, probabil in virtutea unor consideratii superflue, numai de dansa stiute, a facut niste afirmatii excesive, privitoare la substanta unor idei filosofice ale domnului Gabriel Liiceanu. Cred ca a facut niste confuzii de nuante, pentru care un atomist ar sari in aer, daca ar incurca fusiunea cu fisiunea. Pe buna dreptate, marele filosof, iritat, i-a spus fostei invatacele cum i-a spus pictorul Apelles unui cizmar, care dupa ce i-a criticat felul in care a pictat o sanda intr-un tablou, a incercat sa faca si aprecieri, la care nu se pricepea, despre restul tabloului: NE SUTOR, ULTRA CREPIDAM (lat.) – Cizmare, nu mai sus de sanda!

    • Eden spune:

      Excelent punctat!
      Simplu, clar si eficace, exact asa cum le-ar sta bine, multora, sa se exprime…daca n-ar fi atat de obsedati sa para mai ceva decat sunt.

    • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

      @Falstaff
      Dl G. Liiceanu mi-a raspuns politicos, chiar protocolar. E textul domniei sale, e probabil firesc sa fie exigent cu felul in care il citesc fostii invatacei. Si, daca remarcati, si eu, nu ca “cizmar”, ci ca autoare, tin aici ca sensul principal al textului meu sa nu fie deformat si nuantele sa ramina ceea ce sunt.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Tereza-Brindusa Palade


Tereza-Brindusa Palade

Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numero... Citeste mai departe


Conferinta “Ce vrea Putin? Agenda liderului de la Kremlin pentru un nou mandat.”

"Ce vrea Putin? Agenda liderului de la Kremlin pentru noul mandat."

Duminica, 27 mai, la ora 11 00, sunteti invitati la conferinta sustinuta de Armand Gosu la Sala Mica a teatrului National. Detalii, aici.

E randul tau

Mare parte a conflictului palestiniano-israilian (si nu ma refer la prezent, ci la o perioada de zec...

de: eu

la "Ierusalim, calul troian al politicii externe "

Camp Kennedy

Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education invită liceenii cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani să candideze la Şcoala de Vară pentru Educație Civică, Participare Activă și Leadership, denumită „Camp Kennedy”, ce va avea loc la București în perioada 19-26 august. Informații complete despre program sunt disponibile și online pe site, iar aplicatiile pot fi depuse pana pe 10 iunie 2018.

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

mai 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)