Home » Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life »crestin-democratie/conservatorism »liberalism »marginali »social-democratie » Citesti:

Cum ar putea fi demontată mașinăria PSD

Într-un clip electoral al Partidului Național Liberal ni se vorbea în termeni belicos-sportivi despre eurocampioni: candidații liberali la europarlamentare defilau pe ecranul televizorului purtând medalii la gât, în vreme ce o voce anunța că urmează lupta dintre corupție și justiție, stânga și dreapta, trecut și viitor, Răsărit și Occident. În această enumerare antitetică, al doilea termen al fiecărui binom (justiția, dreapta, viitorul, Occidentul) se înțelege că reprezenta binele, deci cauza pentru care luptă PNL-ul, iar primul termen (corupția, stânga, trecutul, Răsăritul) reprezenta răul, deci cauza pentru care luptă adversarul PNL-ului. Cum e limpede că prin Răsărit autorii clipului se gândeau la Rusia (nicidecum la Japonia, de pildă), iar prin trecut se gândeau la comunism, și cum corupția poartă un stigmat evident, trei din cele patru cauze invocate sunt, așa zicând, a priori bune și pot fi automat acceptate de un alegător onest și cât de cât informat. În privința binomului stânga-dreapta, lucrurile sunt ceva mai delicate. Dar, așezând stânga în același taler al balanței cu corupția, cu comunismul și cu orientarea spre Rusia, deducem că, pentru autorii clipului, stânga e un lucru a priori rău. Aceasta e o concluzie. A doua concluzie care poate fi trasă este că adversarul declarat al PNL-ului în campania electorală, PSD-ul, e considerat de liberali un partid de stânga, cu alte cuvinte că liberalii acceptă felul în care PSD-ul se autodefinește. Prin urmare, în spatele acestui clip se află două afirmații: stânga politică e, în sine, rea și PSD-ul e un veritabil partid de stânga. În cele ce urmează voi analiza cele două afirmații și voi încerca apoi să arăt că această analiză ne poate ajuta să înțelegem mai bine unde ne aflăm și ce putem spera în jocurile politice care ne așteaptă.

Maniheismul stânga-dreapta

Ceea ce în mod convențional numim dreapta politică (lăsând deoparte originea istorică a termenului) se leagă de măsuri îndreptate spre o cât mai liberă funcționare a pieței, cu efecte economice globale evidente. Ceea ce numim stânga se leagă de redistribuirea avuției, cu efecte sociale evidente. Simplu spus, dreapta acționează direct în planul economiei (și abia indirect în cel social), stânga acționează direct în planul social (și abia indirect cel economic). Acționând în planuri diferite, stânga și dreapta nu sunt propriu-zis opuse, ci complementare. Nu există o poziție de echilibru între stânga și dreapta, o cale de mijloc stabilă, pentru că lumea modernă e dinamică și prezintă o instabilitate intrinsecă. (Sigur, în sistemele care nu evoluează, se poate obține o relativă stabilitate cu un singur pol de putere – de pildă în sistemele totalitare –, dar ele nu intră în discuție aici.) O ușoară perturbație în plan social poate induce catastrofe în cel economic, după cum o ușoară perturbație în plan economic poate induce catastrofe în cel social. Lăsând deoparte orice parti pris-uri, e o naivitate să demonizezi a priori unul din cei doi termeni complementari – ei acționează alternativ pentru păstrarea unui echilibru instabil.

Tocmai asta e soluția pe care a găsit-o Occidentul în ultimul secol, și care a permis dinamica lui fără precedent. Sigur, spun toate astea luând distanța necesară. Altminteri e firesc să existe politicieni care să parieze pe dreapta și politicieni care să parieze pe stânga – e o chestiune care ține de înclinație personală, de cultură și (de ce nu?) de interese. De regulă, cei de dreapta sunt îngijorați mai cu seamă de problemele economice, considerând că cele sociale se rezolvă cumva de la sine. Simetric, cei de stânga sunt îngrijorați mai cu seamă de problemele sociale, găsind că economia își face oricum jocurile, iar prosperitatea e automat asigurată. În democrație, fiecare dintre ei trebuie să fie cât mai convingător, mergând până la populism, pentru a obține voturi. Câtă vreme populismul nu depășește niște limite (date de valorile pe care se presupune că le apără politicienii) și câtă vreme acțiunea politică, într-un sens sau altul, e eficientă, societatea rămâne în matca ei și are șansa să prospere. Să fii de stânga sau de dreapta nu e nici un merit, nici un viciu. E doar o opțiune perfect acceptabilă într-o democrație modernă. Dreapta și stânga alcătuiesc pur și simplu un tandem complementar inevitabil – pentru că e inevitabil să rezolvi probleme economice și e inevitabil să rezolvi probleme sociale, iar ele nu pot fi rezolvate simultan: dreapta și stânga, chiar dacă pornesc din planuri diferite, se întâlnesc pe o unică scenă politică, unde sunt fatalmente opuse în concretul măsurilor pe care le au în vedere. Așa se explică alternanța la guvernare pe care o vedem peste tot în Occident.

Partizanatul politic orb (fie de stânga, fie de dreapta) se întemeiază, cred, pe ideea că există o soluție univoc determinată pentru sistemul socio-economic. Cu alte cuvinte, că, în anumite condiții, lumea în care trăim poate intra într-un echilibru stabil al prosperității. E un fel de vis recurent al paradisului pierdut, al unei lumi ideale. Avem o soluție, iar atunci când ea va fi pusă în aplicare vom atinge binele maxim. Aceasta corespunde nevoii înnăscute de a evita incertitudinea. Pe de altă parte, a accepta ideea că lumea e intrinsec instabilă, dar că ne putem așeza pe o fâșie îngustă de stabilitate printr-o echilibristică atentă, prin permanente negocieri și ajustări, presupune mari riscuri și frământări psihice. Trecerea de la o perspectivă la alta a avut loc, de pildă, în matematică, atunci când Kurt Gödel a demonstrat că există propoziții despre care nu se poate spune nici că sunt adevărate, nici că sunt false, demolând astfel mitul unui adevăr matematic absolut – și producând teribile furtuni intelectuale. Ar fi o greșeală să considerăm că această perspectivă – a acceptării incertitudinii și instabilității în societate, a acceptării nedemonstrabilului în matematică – ține de relativism. Relativismul pune un bemol nediferențiat, or, aici, e vorba doar de un soi de luciditate.

În fine, în toată afacerea asta stânga-dreapta intervine perturbator ceea ce se numește extremă stângă sau extremă dreaptă. În Occident, ce-i drept, s-a întâmplat ca partide democrate să facă alianțe politice dubioase (deh, jocurile sunt complicate de multe ori), dar asta nu-i poate așeza într-o prelungire continuă pe cei care respectă democrația alături de cei care vor s-o lichideze. Între ei se află o prăpastie. Totuși, falsa idee a unei linii continue „extrema stângă-stânga-dreapta-extrema dreaptă” face ca în Occident extrema stângă să fie privită cu relativă bunăvoință, iar în estul Europei (care a cunoscut comunismul) extrema dreaptă să nu dea fiori. Aici, într-adevăr, intră în joc un periculos și stupid relativism.

Impostura PSD

În seara de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu anunța formarea FSN-ului. Fiind ceea ce s-ar putea numi un martor activ al acelor momente, țin foarte bine minte că s-au înscris în FSN tot felul de oameni – în primă instanță erau chiar dintre cei mai „revoluționari”, mai nonconformiști în raport cu comunismul, mai respectați de colegi. Pe liste se strecurau însă întotdeauna, cu sau fără „voia dumneavoastră”, figuri venite din penumbră – pentru a se dovedi mai apoi că tocmai aceștia făceau jocurile, iar primii aveau funcție decorativă. În scurt timp, Ion Iliescu și compania au reușit un mare număr de iluzionism: o pălărie uriașă s-a așezat deasupra aparatului PCR, pentru ca, odată ridicată pălăria, să iasă la iveală radios FSN-ul. Se întâmpla să mai fie acolo și câte unii rătăciți din prima categorie, dar, treptat, selecția a funcționat implacabil. Lumea ceva mai conștientă de ce se întâmpla s-a apucat să demaște comunismul ascuns acolo. Pe drept și pe nedrept. Pe drept, fiindcă era vorba despre oameni care se aflaseră în aparatul de partid și securitate. Pe nedrept, fiindcă n-aveau nici un fel de convingeri comuniste – și, în general, n-aveau nici un fel de convingeri, orice vehicul care le-ar fi putut oferi puterea era bun. Aș fi tentat să spun că Ion Iliescu făcea excepție, dar nu sunt deloc convins că marxismul îl preocupa mai mult decât câștigarea fotoliului de președinte.

Mai țin minte că, într-o conferință ținută la București pe la începutul anilor ’90, întrebat dacă există un specific al comunismului românesc, Alain Besançon a răspuns cam așa: „Deosebirea față de ce s-a întâmplat în alte țări din Est e că în România nimeni n-a crezut în comunism.” Și cred că nu se înșela. A funcționat la noi de minune un fel de pragmatism versatil – și e de înțeles că pe oamenii lui Ion Iliescu nu-i prea atingea acuzația că ar fi comuniști. De ani de zile își construiseră o rețea de relații care acum, că Ceașescu fusese executat, iar numele i se scria cu c mic, se putea transforma într-o rețea a puterii care să-i îmbogățească. Totuși, puteau apărea unele complicații, așa încât, ca să lichideze opoziția și să închidă gura contestatarilor, au trebuit să-i cheme pe mineri. În plus, au pus stăpânire deplină pe televiziune – și tot poporul era intoxicat pe calea asta, doar România oferise prima revoluție în direct! Apoi, tot România se specializase în dezinfiormare în cadrul Tratatului de la Varșovia. Țin mine că, într-o seară, comentatorul sportiv Cornel Pumnea a arătat, la Televiziunea Română Liberă, niște blugi și niște dolari oferiți, chipurile, de Ion Rațiu manifestanților din Piața Universității. (Sufăr și în ziua de azi că n-am pus mâna pe-o pereche de blugi. Aș fi meritat.)

Ion Iliescu și oamenii lui s-au declarat de stânga pentru că investitorii străini trebuiau alungați în numele demnității naționale, iar poporul, angajat fatalmente la stat, nu trebuia înspăimântat cu spectrul privatizării. Reiau toată această poveste fiindcă, în esență, seamănă mult cu ce se întâmplă azi – în rolul domnului Iliescu aflându-se acum mai tânărul domn Ponta. Era limpede că, în primă instanță, ar fi trebuit luate măsuri de dreapta, ar fi fost nevoie de o privatizare serioasă, dar, singurul scop pentru oamenii lui Iliescu fiind acapararea totală a puterii și îmbogățirea rapidă, s-a apelat la pretinse măsuri de stânga, cu o demagogie populistă colosală. Și s-a acționat pe căi nedemocratice. Ceea ce iarăși seamănă bine cu ce se întâmplă azi.

Totuși, un partid care aduce minerii ca falangă paramilitară și acționează discreționar nu avea un blazon cu care să intre în Internaționala Socialistă. Au trebuit să treacă niște ani și să apară domnul Alexandru Athanasiu – azi invitat de onoare la Antena 3, pe atunci infiltrat ca un cal troian în partidul lui Sergiu Cunescu (cine își mai aduce aminte cum stătea Cunescu alături de Coposu?) – pentru ca partidul domnului Iliescu, după ce și-a schimbat numele de mai multe ori, să fie primit într-o familie politică onorabilă. Dacă aș fi mai naiv, i-aș acuza pe socialiștii europeni, dar nu-mi fac iluzii în privința jocurilor politice în general. Cert este niciodată PSD-ul (împreună cu toate avatarurile sale) n-a fost un partid social-democrat veritabil. Când a fost nevoie, a apelat la forța brută. A avut mereu reflexe totalitare. A controlat justiția, iar când n-a mai putut s-o facă, a atacat-o. A acționat, în stil mafiot, prin rețele subterane. S-a umplut de oligarhi, a răspândit tentacular corupția. A declarat că îi apără pe săraci, dar, în realitate, i-a sărăcit și mai rău și i-a adus într-o stare de dependență față de satrapii locali care, din când în când, le aruncă niște fărâmituri în schimbul votului. A apăsat de fiecare dată când a fost nevoie pe pedala celui mai primitiv naționalism. Nici o clipă n-a fost interesat de atragerea intelectualilor, dimpotrivă, i-a batjocorit și i-a declarat dușmanii poporului. Dacă prezinți unui occidental acest portret al PSD-ului, e imposibil să-ți spună că avem de-a face cu un partid social-democrat. PSD-ul se află în aceeași impostură ca liderul său – e la fel de social-democrat pe cât e domnul Ponta de doctor în drept.

Am pomenit toate aceste lucruri bine-cunoscute și evidente pentru că oameni cu scaun la cap și informați nu se mai satură să repete că PSD-ul e un partid de stânga, aplicând formal o schemă care induce în eroare publicul. Admițând că publicului îi pasă de stânga sau de dreapta. Oricum, confuzia e întreținută și în rândul politicienilor. Ca dovadă, clipul electoral despre care am vorbit la început.

Starea de fapt

PSD-ul nu e un partid de stânga. E o mașinărie politică al cărei unic scop e păstrarea și întărirea puterii, și care se slujește de orice mijloace pentru a-l atinge. Își are într-adevăr rădăcinile în comunism, dar nici unul dintre liderii lui nu poate fi acuzat că e comunist. În ce măsură însă partidele care se proclamă de dreapta chiar sunt de dreapta? Sunt ele populate de oameni care să aibă experiența pieței libere – sau măcar cunoștințe reale în această privință? Mi-e jenă să răspund la întrebările astea, odată ce sunt condamnat să-mi pun speranțele în acea entitate difuză pe care mai mereu am numit-o opoziție, și care se autoproclamă a fi de dreapta. Sigur, în acest moment tema de adus în discuție ar fi corupția, iar atunci culoarea politică a opoziției ar fi pur și simplu civismul, care, în principiu, n-are a face cu binomul stânga-dreapta. La europarlamentare s-a dovedit însă că publicul nu e interesat nici de tema corupției, altminteri este greu de neînțeles scorul fabulos al PSD-ului, după ce au ieșit la iveală atâtea matrapazlâcuri ale satrapilor lui locali.

Despre rezultatele partidelor de opoziție la alegeri nu prea are rost să vorbesc. Am scris mai demult un text, Traian Băsescu împinge opoziția spre fundătura Udrea, am spus ce-aveam de spus. Cei mai mulți m-au criticat pentru că îndrăzneam să atac în direcția asta. Acum, când doamna Udrea e la pământ, se găsesc destui să spele podelele cu ea – o reacție nu prea elegantă. Cred că are sens să spui un lucru atunci când nu e evident pentru toată lumea. Eu am scris acel text conștient fiind de două lucruri: 1) dacă treci o sută de lei dintr-un buzunar într-altul nu înseamnă că ai câștigat o sută de lei; 2) cariera politică a președintelui, cu bune (unele foarte bune) și cu rele e încheiată, așa că n-are rost s-o parazitezi și să te agăți de ea ca de un colac de salvare. Unii au căzut în capcana jocurilor făcute acum doi ani, alții în capcana infantilizării prin raportarea excesivă la Traian Băsescu. Opoziția ar trebui să se convingă că există viață și după Traian Băsescu, și pe urmă să încerce să și-o închipuie și s-o proiecteze în realitate.

Pentru rezultatul PSD-ului la alegeri există, cred, trei explicații. Una poate fi găsită în acel celebru filmuleț „Pe ce planetă suntem?”. O massă analfabetă ținută în captivitate votează automat după cum i se spune. Ar fi absurd s-o blamăm sau s-o ridiculizăm. În fond, suntem cu toții vinovați că s-a ajuns aici. O altă explicație ține de rolul jucat de aparatul de propagandă. El a făcut din negru alb, a transfomat corupția dovedită în dovadă împotriva justiției. Și a încurajat „actorii” să intre în scenă. Sunt convins că, dacă s-ar înființa azi un partid avându-i în prim-plan pe Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Țociu, Palade, plus câțiva maneliști, și condus de Florin Piersic, ar ieși pe locul doi la alegeri. Ia o vedetă de ecran, de taraf sau de bingo, trimite-o cu un discurs bine simțit prin țară – și ai rezolvat problema. Sigur, lucrul ăsta n-ar fi cu putință dacă n-ar exista o massă de manevră înrudită îndeaproape cu cei care nu știu pe ce planetă suntem. (Deși trebuie să recunosc că aventura prezidențială mai veche a lui Coluche din Franța e amuzantă!)

Mai importantă mi se pare a treia explicație. Există o categorie largă de oameni care depind de stat. Dacă ar fi fost luate la momentul potrivit măsuri de dreapta (ca în Polonia, de pildă), categoria ar fi fost mai puțin numeroasă și ar fi dus-o azi mai bine. Ar fi putut să spere. Acum, voci autoproclamate de dreapta, voci din public se grăbesc să acuze: asistații social, ei sunt de vină! De vină pentru ce? Pentru că sunt „asistați social”? (Nu mi-a fost niciodată limpede exact pe cine se lipește eticheta.) Se presupune că faptul de a fi ajuns în situația asta li se poate imputa. Dar i se poate imputa și unui profesor că e profesor sau unui medic că e medic, iar astfel depinde de stat? În toate țările sunt oameni care depind într-un fel sau altul de stat. În toate țările sunt defavorizați a căror grijă cade în seama statului. Li se poate imputa că își apără interesele? Cine nu își apără interesele? Dacă li se poate imputa ceva este că au căzut în capcana creată de oamenii lui Iliescu și perpetuată de oamenii lui Ponta. Că n-au văzut mai departe. Dar câți văd mai departe? Cei mai mulți dintre ei s-au orientat către partidul care pretinde că le apără interesele – așa cum domnul Ponta pretinde că e doctor în drept. Impostura a prins. PSD-ul n-are nevoie decât de votanți săraci și inculți, care să depindă de el. Și îi generează constant. Simt o strângere de inimă de fiecare dată când îi văd blamați, cu o strâmbătură din nas superioară, de cei care nu găsesc soluții mai inteligente sau calea de a se apropia de acești nefericiți. Așa că au rămas victimele Antenei 3, cu ochii spre soarele PSD, care nu va ajunge niciodată să-i încălzească. De la ei, și împotriva interesului lor, vin foarte multe din voturile în favoarea PSD-ului.

Când în 2004 Traian Băsescu, după alegerile prezidențiale, a răsturnat raportul de forțe cu o lovitură de teatru, PD-ul era un partid de stânga, iar asta se potrivea oarecum stilului populist al protagonistului. A urmat o mișcare de translație spre dreapta, dictată de rațiuni conjuncturale. Rezultatul e că PSD-ul e acum singurul partid care se presupune a apăra interesele unei masse mari de oameni dependenți de stat. Formal, a ocupat întreg spectrul stâng.

Nu știu dacă cei care prin abuz de limbaj își zic de dreapta vor reuși să se coalizeze cumva, să dea un candidat plauzibil pentru prezidențiale și să saboteze astfel în oarecare măsură mașinăria PSD. Mi-e teamă să-mi iau dorințele drept realitate. Ce știu însă e că, chiar și în această puțin probabilă eventualitate, mașinăria PSD va supraviețui și va prospera. Ea este boala pe care o târâm după noi din comunism. Pentru ca ea să dispară, ar trebui creat un veritabil partid de stânga, poate odată cu crearea unor noi sindicate, a unei solidarități ceva mai lucide a celor care depind (vai!) de stat. Abia după ce partidele de dreapta vor deveni cu adevărat de dreapta, iar în stânga va fi măturată impostura PSD, vom putea începe să construim o scenă politică acceptabilă. Până atunci, certuri de doi bani, fudulia de a fi români, demagogie și mizerie.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "74 comments" on this Article:

  1. CarmenD spune:

    Acest spectru malefic posedant, asemeni celui al Partidului Comunist Chinez, ne promite mai nou ca se va reforma, ca se va indrepta… de parca i-ar mai crede cineva pe unii care conduc tara cu minciuni si care au înflorit prin jafuri si atatea ale ticalosii.

  2. noba spune:

    UN text de citit si recitit. Iar despre stanga-dreapta in Romania ar fi binevenita o discutie mai lunga. Poate chiar pe aceasta platforma. Nu de alta dar e cam invers: stanga etatizeaza economia iar dreapta societatea. Cel putin in forma clasic-istorica. Mai nou, desigur, chiar in spiritul complementaritatii lor intr-o democratie functionala, aceste dimensiuni s-au mai estompat prin apropiere,
    Insa ideea ca nu avem in fapt un partid de stanga de tip occidental este profund adevarata si merita repetata pana la saturatie. Problema e ca in absenta unei stangi reale nici partidele de dreapta nu se simt prea bine…

  3. Adrian rusu spune:

    Un partid de stanga, azi, nu mai poate fi decat populist pentru ca nu mai exista ideologia pe care sa se construiasca. (e compromisa, adica). Populismul are dezavantajul ca nu se reproduce: inevitabil , alegatorii basculează in cealalta parte o data la 4 ani. Adica, fara ideologie „reproductiva”, in numele caruia alegatorul dezamagit sa poata trage acelasi loz, nu se poate stânga. „Capitalismul” …cum ii mai zice… trebuie moralizat, trebuie facut cumsecade. Trebuie facut loc pentru speranta si pentru un pic de previzibilitate. Afara de cea intre extreme, nu mai exista simetria dreapta/stanga. Iar între extreme e doar o supa fara proprietati magnetice.

    • garibaldi spune:

      @adrian rusu

      un partid democratic de stanga ar avea probeleme tocmai pentru ca exista multi oameni care s-ar grabi sa-i eticheteze ideologia drept “comunista”, “neo-bolsevica” sau in formula dvs ceva mai eleganta “populista”. faptul ca dvs insinuati ca exista numai o singura ideologie de stanga care nu mai este “reproductiva” spune mult despre grilele de perceptie pe care ideologii si intelectualii care se identifica cu “dreapta” se straduiesc sa le impuna. cum credeti ca ar reactiona toata “lumea buna” de pe contributors daca as clasifica toata dreapta (liberali, monarhisti, conservatori,, nationalisti, ultranationalisti) drept “neo-fascista”?

      • Adrian Rusu spune:

        Despre ALEGATOR vorbesc, nu despre mine, si cu atat mai putin despre „intelectuali”. Alegatorul foloseste „stanga” ca sinonim pentru „comunism”. Si nu numai alegatorul ci si politicienii si presa…etc. Ori cuvantul (ca și „socialism”) nu mai sta pe ceva, pe un sistem de idei, a devenit mai degraba pejorativ. Ideile sunt moarte. Simetric, „neofascist” ESTE intr-adevar folosit pentru „dreapta”, pentru toata dreapta, (dar de catre ceilalti alegatori). Lumea buna a fost DEJA calificata de neofascista. Extremele dreapta/stanga REALE atrag alegatorul tocmai pentru ca mai au „ideologii”- nu sunt doar peiorative. Care e CEALALTA idee de stanga ?

        • garibaldi spune:

          @adrian rusu

          nu pot intr-un scurt comment si nici este cazul sa va explic care este “cealalta idee”de stanga. pot sa va fac o scurta trimitere la lunga si bogata raditie a stangii democratice europene care include printre multi altii bernstein, norberto bobbio, precum si oameni ca perry anderson sau terry eagleton. foarte recent, vedeti podemos in spania. la noi aceasta diversa traditie incepe cu gherea si include printe altii personalitati precum virgil madgearu. dar aceste traditii nu prea intra in orizontul “lumii bune” si a intelectualilor de dreapta. ma intreb daca acest fapt denota o lipsa de cultura generala sau este pur si simplu o incercare de a resemnifica si monopoliza “democratia” ca un proiect exclusiv al dreptei . sunt de acord ca multi alegatori inteleg “stanga” ca un sinomim pentru comunism, desigur influentati si de catre politicieni si trusturile de presa. insa intelectualii de dreapta, desi isi aroga rolul traditional de edificatori ai natiunii,nu au gasit de cuviinta sa edifice electoratul despre multiplele optiuni politice inerente in traditiile stangii democratice. macar asa,in numele pluralismului ideologic si intelectual – care dupa cate inteleg de la dumnealor este o “valoare’” democratica. cat despre stigmatizarea “lumii bune” drept neo-fasscisti va fac o trimitere la shakespeare: “me thinks the lady doth protest too much”

          ganduri bune

          • bec spune:

            nu exista stinga democratica, orice ”program” stingist aplicat pina la capat duce direct la abolirea democratiei. Asta au spus-o altii mai destepti ca mine, nu dau nume, iti las matale placerea de a-i descoperi, si nu doar au spus-o , ci au demonstrat-o foarte clar. De fapt,chiar istoria a demonstrat-o foarte clar. Asa ca, din pacate, articolul dlui Zografi are la baza doar o mare si eterna iluzie.

            • andrei spune:

              Ca așa om autentic de dreapta cum prevăd că sunteți știți că, de exemplu, liberalismul a apărut ca fiind de stănga? Și că, în general, stânga se referă la ideologiile progresiste iar dreapta la cele conservatoare? Pe măsură ce noutățile aduse la stânga se împământenesc, ele încep să devină de dreapta și încep să fie contestate de altele ce apar la stânga. Asta ar fi, pe foarte scurt, o explicație a ce înseamnă stânga și dreapta care, apropo, nu reprezintă altceva decât un construct folosit pentru a explica o realitate politică de la un anumit moment și dintr-un anumit context. Iar faptul că etichetați stânga ca fiind neapărat antidemocratică nu arată decât că aveți nevoie de o măsură de stânga – mă refer la educație.

            • andrei spune:

              Întâmplător „camaradul” andrei nu e deloc „de stânga” dar e enervat de inepții.

          • Adrian Rusu spune:

            Buh…„denota” ALTA cultura ! Faceti haine noi din cârpe reciclate. In fine.

            • bec spune:

              am certa impresie ca camaradul andrei e superindoctrinat cu timpenii marxistoide profund antidemocratice, asta se vede din tonul superior cu care da lectii, si mai e si infantil saracu’ de el, crezind ca educatia e o ”masura de stinga”, confundind in mod evident indoctrinarea neomarxistoida cu educatia. Aferim de asemenea camarazi, care ilustreaza exact ceea ce am spus, adica stinga si democratia, baba si mitraliera. Am folosit un tip de limbaj la care am observat ca ideologii ”stingisti” sint suficient de sensibili. in realitate ei fiind doar niste semidocti frustrati, exact ca marele lor preot. Altfel, el habar nu are cit de educat sau nu este un om, singura lui masura fiind conformarea sau nu la doctrina pe care o profeseaza, pardon, propovaduieste.

  4. wub spune:

    Excelent articol! Chapeau, maitre!
    Spunea Tocqueville ca “dupa o perioada autoritara oamenii tind sa semene foarte mult intre ei”. De asta nici politicienii nu sunt, in mare, diferiti si nici electorii. Analizele la fel, multa galerie, partizanat orb combinat cu sofisme.
    A trebuit sa vina ’89 ca sa vedem cat de mediocri suntem, de fapt. Unii din noi au observat pericolul si au plecat unde au vazut cu ochii-e pentru prima data in istorie cand Romania are o diaspora cu adevarat! Oamenii aia, treptat, n-o sa se mai recunoasca drept romani, tocmai pentru a nu fi asimilati cu esecul.
    Stiti ce e curios? Se vorbeste toata ziua despre asistati-pauperii rurali, deprofesionalizatii, pensionarii cu pensii mici, debusolatii de tot felul. Ca astia asteapta trecerea celor patru ani pentru a umfla punga electorala si a vota raul. Ok, sa admitam ca asa ar fi, desi nu vad nicaieri analize profunde dedicate acestui fenomen social. Doar etichetari facute din goana unei pretinse performante profesionale. Dar daca ne uitam mai atent, e doar o parere, problema nu e aici, ci la aparatul acela de stat pe care ambele brate ale talgerului politic il cultiva cu egala osardie! Acolo sunt de fapt campiile elizee ale adevaratilor asistati. Acolo poti lua zeci de mii de euro lunar, -v EXIM BANK sau ASF, etc- sau poti accede in ceea ce se cheama pompos si pretins tenebros, SISTEM. Chiar si baronii tot asistati sunt, ei, de fapt sunt cei mai mari! Acolo se dau premiile cele mari ale incompetentei dorite de noi toti. Degeaba vrem ii luam peste picior pe amaratii dependenti de baroni,-care, apropos, nu apartin unei singure specii politice!-, nu ei sunt raul cel mai mare. Si e jenant sa nu vedem ca perpetuarea unui aparat de stat megadimensionat, cu totul neperformant si tot pe-atat de arogant, e sursa cea mai mare a coruptiei si lipsei de speranta.
    Cand te numest politician sau analist de dreapta si propui acelasi model etatist ca si pretinsii tai adversari, inseamna ca ai o problema de perceptie grava. Sau ne crezi idioti.
    Decomunizarea, -cea reala, nu acel discurs “colosal”, pe care de cei care nu s-au trezit nici acum din acel extaz l-au proclamat drept taboric-, si dezetatizarea au fost prioritati no. 1 ale anilor ’90. Dar timpul a trecut, iar raul cel mic e o acadea pe care-o tinem in gura in lipsa de pipa sau de iarba. Pana la urma, mai bine deloc

    • iosiP spune:

      “Cand te numest politician sau analist de dreapta si propui acelasi model etatist ca si pretinsii tai adversari, inseamna ca ai o problema de perceptie grava. ”

      Din pacate, adevaratii asistati social – si ma refer aici la cei pe care i-ati identificat dumneavoastra – au depasit masa critica, deci orice proiect bazat pe reducerea si eficientizarea “aparatului de stat” ar da gres din start, din simplul motiv ca promotorii sai nu ar ajunge niciodata la putere.

  5. Mircea Stoian spune:

    De cativa ani, si mai ales din toamna trecuta, ma tot intreb de ce o parte importanta a societatii civile militante care are convingeri socialiste autentice, nu se manifesta politic. Avem o stanga intelectuala, realmente interesanta (nu ii impartasesc valorile, dar ii admir intr-un fel pentru convingerile si argumentele lor puternice) complet rupta de sistemul comunist care este si foarte activa in zona societatii civile, dar care nu are curajul sa ia taurul de coarne in actualul sistem de cartelizare a politicii.

    • garibaldi spune:

      @mircea stoian

      raspunsul foarte pe surt la intrebarea dvs este ca nu exista inca o baza electorala suficienta pentru a intra in lupta pentru putere politica. asadar to ce se poate face in acest moment este in sfera societatii civile, unde vedeti si dvs tebuie depusa multa munca pentru a combate notiunea falsa ca o stanga democratica nu poate exista.

      • cristi b spune:

        O baza electorala suficient de mare pentru stanga autentica nu o poate constitui multimea angajatilor cu salarii relativ mici si, zic eu implicit, cu interese net distincte in raport cu anngajatorii, fie ei privati, fie statul ? Ma refer la angajatii obisnuiti, nu baronii locali, nu contii structurilor gen ASF – EXIMBANK, nu rudele ordonatorilor de credite, nu sinecuristii.
        Din cate imi dau eu seama, aceasta multime nu este reprezentata nici de sindicate, care au, in realitatea romaneasca, cu totul alta functie decat presupune conceptul de sindicat.

        • garibaldi spune:

          @ cristi b

          intrebarea dvs este foarte pertinenta si in general sunt de acord ca acest segment al fortei de munca poate consitui o baza sociala pentru emergenta stangii democratice drept o forta politica. probelma este, cred, in primul rand una organizatorica. angajatii despre care vorbiti dvs deseori lucreaza in mai multe locuri part-time. aceasta stare de precaritate si mobilitate slabeste puterea angajatilor de a-si revendica drepturile vis a vis patronisi creaza probleme mari in ceea ce priveste organizarea lor in sindicate traditionale; sindicate care oricum sunt birocratizate si sufera de un serios deficit democratic. in consecinta, exista o mare nevoie pentru noi forme de organizare si mobilizare colectiva atat in sfera economica cat si politca dar deocamdata inca se experimenteaza cu noi modele. pe desupra, observ ca societatea in care traim este fragmentata si lipsita de capitaluri sociale. ce mai exista in aceasta privinta este familia.absenta capitalelor sociale are un efect nociv asupra simtului de apartenenta la o comunitate si in consecinta asupra notiunii de solidaritate. iar eu nu cred ca stanga democratica la noi nu este inca in stare sa intre intro- faza intensa de activism social, fiind inca restransa in mici enclave academice si ale societatii civile.

          • garibaldi spune:

            @cristi b
            PS. Noul partid de stanga radicala in Ungaria (4K! – Negyedik Köztársaságot!) si-a creat o baza electorala in angajatii de stat si tinerii din clasa muncitoare.

  6. Andrei A. spune:

    Cred că dreapta ar trebui să se unifice în jurul unor proiecte concrete. În ce privește statul clientelar, ar fi două exemple, cu similitudini de suprafață doar, în ce privește România. Unul e Italia, cu o creștin democrație „imuabilă” în sud. Dincolo de anumite tradiții istorice, e prețul pe care sicilienii sau calabrezii l-au plătit pentru lupta anti-comunistă, care din fericire pentru italieni nu a degenerat în război civil. Nu pledez cauza marxismului dar mi se pare un preț foarte greu… dijmuit cu regularitate de guvernele de la Roma. Cred că un Tangentopoli de dreapta nu este neapărat o soluție mai bună, nu într-un mediu democratic. Alt exemplu, iarăși păstrând proporțiile, este Israelul. Vreme de 30 de ani, a fost condus de o „mafie” socialistă cu rădăcini electorale profunde fie în mediul industrial, unde sindicatele aveau și interese economice și nu doar reprezentau pe cotizanți, fie în kibbutzim, din care o parte erau subvenționate de stat și prin urmare, votau constant socialist. „Revoluția” datorată venirii la putere a Likud-ului și aliaților săi, s-a manifestat degrabă tocmai prin demontarea acestui sistem. La scară largă însă, șomajul a crescut iar dinamismul economic nu a fost neapărat mai impresionant decât cel anterior. În ce privește latura politică, datorită sistemului electoral israelian între altele, n-am văzut o coagulare, ci mai curând o fărâmițare a partidelor. Ideea ar fi că din punct de vedere social, dacă demontezi ceva, trebuie să vii și cu o soluție de a pune altceva în loc. Și trebuie să fie mai consistent decât a „lăsa piețele să regleze”- disponibilizarea masivă din anii ‘90 a fost absorbită în mediul agrar și prin emigrare sau munca în străinătate. „Absorbită”, e un fel de-a spune. Deci în secolul XXI, dreapta nu poate să vină cu soluții economice adecvate Italiei la 1900 sau Greciei la 1922.

  7. maria spune:

    … acel Cornel Pumnea de trista amintire, nemaiputand sa lucreze la TVR, dupa episodul cu mineriada din 1990, a devenit mic angrosist de legume – era seful unui aprozar din cartierul Tineretului (colt cu str. Tohani). Am imaginea unei mari tejghele inclinate de pe care se vindeau cartofi mari, plini de pamant, luati fu farasul si pusi in cantar…. Ce vremuri !

    • Andrei A. spune:

      Doamnă, acel Cornel Pumnea va rămâne în anale, prin faimoasa butată “Au dat ei, da’ am dat și eu !” (referindu-se la ocuparea televiziunii). Puțin din acest spirit, se vede și azi în politica noastră. Și îmi aduce aminte de un fel de anomalie lingvistică a Franței interbelice, când verbul defendre se folosea cu predilecție indiferent de context. Chiar și când un boxer puncta nemilos, expresia era il se defend pas mal, le p’tit. Pumnea se defendait pas mal, avec son potager a la con- îmi place cum sună.

  8. Alius spune:

    Eu nu cred ca cei care vorbesc despre si numesc alte categorii sociale ca fiind “asistati sociali” se refera la profesori, medici, pompieri etc. Eu cred ca se au in vedere ministerele, marile societati/regii de stat, primariile, admnistratiile locale etc ale caror organigrame sunt supraincarcate cu tot felul de rude, rubedenii, cumetrii, prietenii, amante, amanti.

    Daca se va face o adevarat evaluare a acestor pozitii, a necesarului fortei de munca in unitatile respective si se va incepe o angajare bazata numai si numai pe concurs cu criterii clare (concurs pe bune, nu facaturile jalnice care s-au intamplat pana acum), atunci sunt convins ca nu se vor mai auzi voci care sa aiba ceva de spus impotriva “asistatilor sociali”.

  9. Daniel spune:

    Inteleg perspectiva din care priviti lucrurile: o dreapta de tip occidental vs. o stanga de tip occidental ambele respectand limitele doctrinare si prin urmare masura bunului simt.. Am crezut acelasi lucru pe vremea cand studiam in Franta desi nu am fost niciodata socialist si l-am crezut o vreme la inceputurile experientei mele in SUA cand inca mai incercam sa stau de vorba cu intelectuali de stanga fara sa ma apuce sila. Nu mai am insa niciun motiv sa cred ca stanga poate fi esential moderata – e moderata cata vreme dreapta are putere. Vedem insa ce face stanga occidentala dezlantuita- excat ce face Ponta, dar cu manusi. Asa ca nu pot fi de acord cu dvs in ce priveste PSD-ul care este comunist in esenta si socialist la vedere in acelasi fel in care orice partid socialist din Europa Occidentala si din SUA (actualii democrati) sunt. Atat prin discurs cat si prin masuri. Toti socialistii europeni promit salarii si pensii pentru bugetari, toti demonizeaza dreapta si reprezentatii lor care au potential succes electoral (Obama a castigat alegerile fabricand adevaruri, blamand epoca Bush chiar si in timpul alegerilor din 2012, aceeasi sete de putere, etc). E o iluzie sa credem ca promiscuitatea socialistilor romani ii face mai putin socialisti: ii face mai brutali, mai putin acceptabli decat balbaiala unui presidente eminamente ratat cum este Hollande, dar nu-i separa doctrinar – e doar o manifestare adaptata la context: Ponta este chiar mai coerent decat Hollande cand vorbeste “afara” pentru a redeveni grobianul adevarat odata revenit acasa . Lumea pare sa se fi saturat de partide socialiste de stanga “veritabile” sau nu cata vreme nu este nimic veritabil in stanga nici in cea occidental, nici in cea balcanica pentru simplu motiv ca stanga este o minciuna ideologica de la inceput ei si pana azi. Ceea ce poate face stanga “veritabila” poate face foarte bine o dreapta veritabila cata vreme dreapta de centru are simt pentru ajutor social dar pentru adoptie neconditionata. Imi pare rau domnule Zografi, dar argumentul dvs nu tine catusi de putin.

    • dorin valeriu spune:

      Nu credeti ca Democratia Crestina ar echilibra in mare masura tabloul ? Politici economice de dreapta (liberalism in esenta) cu atentie indreptata spre cei – cu adevarat si nu din vina lor – defavorizati.
      Altfel aveti multa dreptate : tot ce-si are originea in comunism se foloseste de minciuna , cinism, inselatorie spre a-si apara interesele.

      • Daniel spune:

        Exact la asta ma gandeam cand spuneam ca nu e nevoie de socialisti pentru a avea politici sociale. O dreapta crestina de centru. Biserica Catolica a fost prima institutie importanta care s-a implicat in acte caritate si ramane implicata si in acest moment. In acelasi timp dreapta politica are tot interesul de a nu abandona pe cei nevoiasi cata vreme miza reala nu este doar o economie perfomanta ci o societate sanatoasa care presupune ca totii indivizii sa poata fi stapani pe propria soarta nu sa traisca penibil de pe urma taxelor. Socialistii au transformat ajutorul social in politica de stat iar in felul acesta si-au creat slujbe permanente si au distrus sistematic atat economia (fie in vest fie in estul Europei) cat si starea morala a celor asistati.

  10. M. Constantin spune:

    Dle Zografi,
    Inainte de a fi de stanga sau de dreapta, politica ar fi in, perceptia curenta, acea forma de asociere a indivizilor care permite un mod de a fi mai convenabil in interiorul asocierii decat in afara. Daca acesta ar fi scopul politicii, asumat de toti actorii ei, ceea ce descrieti ar fi mijloacele mai mult sau mai putin eficace prin care s-au testat caile de ascensiunea spre binele proiectat.
    Cred ca, satul de atatea teste -profitabile in mod evident numai intr-o directie- corpul politic, cu majoritate calificata, spune pas acestei constructii politice.
    Aceasta ar fi starea de fapt initiala, de la care pornind, treapta cu treapta, prin eliminarea imposturii, o arhitectura a increderii in vocatia politica a oamenilor de a-si urmari un scop in viata ar fi de construit.

  11. it_s__not_news spune:

    “PSD-ul nu e un partid de stânga. E o mașinărie politică al cărei unic scop e păstrarea și întărirea puterii, și care se slujește de orice mijloace pentru a-l atinge. Își are într-adevăr rădăcinile în comunism, dar nici unul dintre liderii lui nu poate fi acuzat că e comunist. În ce măsură însă partidele care se proclamă de dreapta chiar sunt de dreapta? Sunt ele populate de oameni care să aibă experiența pieței libere – sau măcar cunoștințe reale în această privință? Mi-e jenă să răspund la întrebările astea [...]”

    Fara dubiu, va ador pentru cele de mai sus. +100
    Tatucul Ilici are o singura obsesie, si nu e marxismul, ci puterea

    • Mircea Modan MirceaM spune:

      Excelent articol!
      Demonizarea reciproca este “solutia” aleasa de ambele tabere, sub masca unor ideologii nu doar prost intelese, ci chiar deformate intentionat, dar folosite ca argument.
      Nu este rau sa fii de stanga, si bine sa fii de dreapta, sau invers…este rau sa furi, sa minti, sa inseli. Analiza pe cifre, pastrand anumiti indicatori macro in limitele cunoscute ca fiind bune (pentru ca ce sunt de fapt criteriile de convergenta, sa zicem,? parametrii de stare, care daca sunt depasiti produc dezechilibre) pentru a pastra sistemul social in stare de functionare, poate avea mai multe solutii, atat de stanga cat si de dreapta. Se observa cu usurinta ca doar tarile cu un foarte mare PIB/capita isi permit sa fie social democrate cu adevarat, in plus au un sistem educational,de transaparenta decizionala mult, mult peste ce avem noi acum.
      In plus , la concret, ce masura de dreapta a fost marirea TVA? Luata de un partid de dreapta, “democrat-liberal” in vremuri de criza, cand orice “prost” stie ca nu se modifica taxarea? Daca nu chiar invers.
      Sau ce partid de dreapta a fost PNL cand a majorat cheltuielile guvernamentale si numarul de bugetari, facand ca defictul structural sa fie cel mai mare din istoria postdecembrista?
      Sau ce partid de stanga este ala care vrea sa micsoreza contributia angajatorului la CAS?
      Ma rog, crescand alte taxe…dar pastrand un echilibru macro mult mai bun decat al celor de dreapta.
      Sa dai cu parul orbiu, si sa faci din asta politica de partid este pe cat de simplist pe atat de pagubos. Indiferent ca te dai de stanga sau de drepata.
      Poavara fiscala devine din ce in ce mai mare pentru a satisface, asa cum bine ati explicat, nu o ideologie de stanga, ci niste oportunisti care “cumpara” practic categorii intregi din populatie, pastrata intentionat in saracie lucie. Si o alta imbogatita pe cai dubioase, careia i se rupe de ideologie..daca nu-i aia cu “jmeker vs fraier”, evident.
      Foarte bun articol.

    • Mihai spune:

      Domnule Zografi, ati punctat excelent ca PSD nu este partid de stanga, nu este un partid social-democrat autentic. Foarte bine ca ati adus aminte publicului de episodul fuziunii intre PDSR-ul lui Ion Iliescu si PSD-ul (fost al lui Sergiu Cunescu), cu mijlocirea sinistra a lui Al.Athanasiu, care acum da lectii la tv. Moment in care partidul lui Iliescu a devenit onorabil. Sunt de acord ca Romania are nevoie de un partid social-democrat autentic pentru un echilibru al puterii, asa cum se intampla in toate tarile UE! Eu cred ca au avut timp pana acum sa transforme vechiul PDSR intr-un astfel de partid. Dar nu au vrut!!! Le convine situatia actula! PSD-ul este un fel de partid-stat care stie tot, face tot. Cine i se opune este dusmanul statului, logic. Cei ce sunt impotriva PSD si a lui Ponta sunt basisti, si chiar fascisti. Adica cine nu e cu noi e impotriva noastra!! Asta nu e social-democratie!
      Nu cred ca exista niciun partid social-democrat in Europa care sa se duca la preoti sa ii sfinteasca inainte de alegeri!! Nu are legatura cu credinta acest episod, stim cu totii foarte bine.
      Corecta si cinstita critica asupra Elenei Udrea, cu alte argumente decat cele de tip antena3.
      Basescu a gresit sustinand total si neconditionat pe Udrea, este acum evident pentru toata lumea, chiar si pentru domnia sa.
      Totusi transferul PD-ului de la centru stanga la centru dreapta a fost in interesul Romaniei. Sigur ca exista viata democratica si dupa Traian Basescu, dar din mare nefericire dreapta nu are nicio personalitate care sa conduca lupta impotriva stangii neocomuniste!

      • eu****** spune:

        “Sigur ca exista viata democratica si dupa Traian Basescu, dar din mare nefericire dreapta nu are nici o personalitate care sa conduca lupta impotriva stangii neocomuniste!”

        Va contrazic si va dau doar un singur nume: Daniel Funeriu.

        Lista mea scurta mai curpinde si alte persoane, dar m-am opritla o persoana care este apropiata de Basescu, face parte din partidul PMP, a avut o contributie importanta – vezi definirea plagiatului si a modului cum se poate lupta impotriva sa – si care a rezistat atacurilor puternice venite din zona Felix. Culmea, domnul Funeriu a facut si un bun scor la aceste alegeri

        Cred insa ca persoana care trebuie sa conduca lupta impotriva comunistilor ar trebuie sa fie din zona economica pentru a intari formarea si constituirea unui capital relativ solid romanesc. Cu matul gol si cu mintea tandari nu cred ca pot castiga victorii importante!

        Poate ca visez daca imi imaginez ca lucrurile se pot indrepta si lupt pentru visul meu!

  12. euripide spune:

    poate marx si engels s o fi crezut in ideologie, desi, avind un coeficient de inteligenta ridicat ma idoiesc. despre stinga / dreapta ati punctat foarte bine.
    de dreapta erai daca in anii cit ai fost la putere ai fi redus dependenta de stat si aparatul birocratic, pastrind doar strictul necesar, creind un mediu concurential sanatos care sa dea oamenilor posibilitatea sa si cistige singuri piinea (nu asistati) dupa talentul si harnicia fiecaruia.
    daca minti ca o sa cresti pensii si salarii esti de singa ? de unde o sa vina banii pentru aceste cresteri ? bufoneriile stinga / dreapta practicate de tot felul de infantili, avari, mincinosi si neispraviti nu s decit paravan pentru oligarhia parazitara si cleptocrata.
    cetateni ai patriei dormiti linistiti, sinteti in plina democratie, statul si partidele au grija de voi, iar noi (cei care manevram papusile) mentinem monopolul asupra romaniei. o tara de muritori de foame si sclavi fericiti.

  13. dorin valeriu spune:

    Un articol excelent, un veridic rezumat al istoriei Romaniei in ultimii douazecisicinci de ani,o subtila analiza psiho-polotico-sociala , un spirit cu adevarat lucid.
    Va asteptam in politica reala Domnule Vlad Zografi !

  14. Mihai Popa spune:

    Incredibil !
    Sunt exasperat de orbirea de care suferă majoritatea analiștilor acestui marasm politic dâmbovițean.
    Pe măsură ce înaintam în lecturarea acestui articol creștea în mintea mea speranța: ”În sfârșit – imi ziceam eu – iată o descriere limpede a situației; urmează, desigur, acea CONCLUZIE pe care eu o consider ca fiind o bază sănătoasă pentru operațiunea ”demontarea mașinăriei PSD””.
    Dar, vai, nu s-a produs acest eveniment.
    Domnul Vlad Zografi s-a oprit: ”Abia după ce partidele de dreapta vor deveni cu adevărat de dreapta, iar în stânga va fi măturată impostura PSD, vom putea începe să construim o scenă politică acceptabilă. Până atunci, certuri de doi bani, fudulia de a fi români, demagogie și mizerie”.
    Domnule Zografi, vă rog, continuați articolul către concluzia sa.
    Răspundeți la întrebariea: -Cum poate deveni ”cu adevărat de dreapta” oricare dintre partidele care-și caută acum o identitate comună numită provizoriu ANTI-PSD ?
    Demascarea imposturii PSD nu este suficientă pentru a pune fundația identității prezumtivei alianțe a opozanților săi.

    • it_s__not_news spune:

      Solutia e simpla (desi poate doar sugerata)

      Partidele politice au nevoie de alti oameni, cu mentalitati diferite. Si noi poate avem nevoie de alte partide politice.

      Exista vorba aia veche cu “omul sfinteste locul”.

    • it_s__not_news spune:

      Ca idee, eu as da afara (sau in plan secund) pe toti cei care au facut politica pina acum, la orice nivel (de la primari pina la senatori, ministrii etc). Sint mult prea hirsiti in rele.

  15. TBP spune:

    “…dreapta acționează direct în planul economiei (și abia indirect în cel social), stânga acționează direct în planul social (și abia indirect cel economic). Acționând în planuri diferite, stânga și dreapta nu sunt propriu-zis opuse, ci complementare.”

    Despre complementaritatea asta aud prima oara. Inca o dovada ca, desi toata lumea vorbeste de “stinga” si de “dreapta” cind vine vorba de politicieni si de partide, fiecare are propria reprezentare despre ce e una si ce e cealalta. Nu e de mirare ca nu putem sa comunicam. Etichetele astea, ca si multe altele asemenea, ar trebui abandonate pur si simplu de cei care chiar vor sa spuna ceva in mod serios si argumentat pentru ca utilizarea lor, in absenta unor definitii unanim acceptate, mai mult incurca.

    “… e o naivitate să demonizezi a priori unul din cei doi termeni complementari – ei acționează alternativ pentru păstrarea unui echilibru instabil.

    Tocmai asta e soluția pe care a găsit-o Occidentul în ultimul secol, și care a permis dinamica lui fără precedent.”

    E ca si cum ai spune ca buruienile sint complementare plantelor de cultura. Dinamica fara precedent a Occidentului nu s-a datorat stingii si echilibrului instabil pe care aceasta l-ar fi facut posibil, ci capitalismului. Stinga inseamna egalitate impusa cu forta, libertate tot mai putina si saracie tot mai cuprinzatoare, dreapta inseamna libertate si prosperitate. Pina una-alta Occidentul neomarxist, excluzind Germania si inca vreo 2-3 natiuni asemanatoare cultural, a dat dinamica respectiva pe o criza in care se zbate de ani de zile deja si nu se zaresc alte luminite in tunelul groazei decit cele de la tevile AKM-urilor din Ucraina.

    Dinamism, cu adevarat fara precedent, vedem de citeva decenii in China, sau in Coreea de Sud, unde numai de echilibru stinga-dreapta nu putem vorbi.

    A existat, vreo umbra macar, de stinga in USA de la constituire si pina prin anii ’60-’70 cind, slava Scolii de la Frankfurt, buruiana neomarxista a inceput sa napadeasca universitatile?

    Nimic nu e mai rau si mai periculos pentru un popor decit STINGA, statul social, al bunastarii, redistribuirea, egalitarismul si nimic nu e mai ticalos decit forma cea mai ticaloasa sub care a aparut vreodata stinga: marxismul cultural (corectitudinea politica + multiculturalismul). Nu exista stinga buna (civilizata, reala, veritabila, occidentala etc.). Asta e un oximoron. Comunismul, socialismul, social-democratia sint retete sigure pentru faliment. Comunismul totalitar e cel mai eficace. In 40-50 de ani poate ruina orice popor. Celelalte forme garanteaza agonii care se pot intinde pe mai multe decenii.

    Nevoia de o “stinga veritabila” e tot atit de reala ca si nevoia de un cancer pentru ca viata si moartea sa fie intr-un echilibru instabil, sa nu cumva sa riscam naibii sa ne eternizam. Daca nu ma inseala memoria, asta e o sopirla care a fost strecurata in Romania prin intermediul publicatiei de stinga “22″, prin anii ’90, pentru uzul snobilimii romane. A prins usor. Multi au repetat papagaliceste aberatia inchipuindu-si pesemne ca in felul asta vor fi priviti si admirati ca europeni moderni. O sperasem uitata pe veci…

    Si-apoi, la care stinga veritabila – de care am avea si noi nevoie – ne referim? La stinga aceea (comunisti, socialisti etc.) care a ruinat Franta aducind-o azi in stare de faliment (inca nedeclarat pentru ca ruina inca mai respira si e too big to fail)? La surata ei spaniola?

    Hai ca stiu! Modelul suedez. :-) Faimosul model suedez pe care suedezii l-au abandonat de peste 20 de ani. Tot romanul viseaza la asta. Dar nu numai el.

    Stingistii tind sa indice Suedia ca pe un bun exemplu de cit de bine functioneaza un stat asistential (welfare state). Ce spun ei nu e total gresit, deoarece Suedia e o tara care functioneaza mai degraba bine. Dar aceasta e in ciuda statului asistential; oamenii acestia traiesc in trecut si imaginea lor despre Suedia de azi e formata, o parte, din cea din anii ’70 si doua parti din propria lor imaginatie. Adevarul e ca statul asistential suedez a facut implozie la inceputul anilor ’90; s-a prabusit sub propria greutate dupa mai mult de doua decenii de declin rapid.

    Motivul pentru care Suedia o duce atit de bine in prezent e partial o iluzie si partial un succes de piata. E o iluzie fiindca celelalte state cu care o comparam sint de asemenea asistentiale (sau, ca in cazul USA, un “warfare-welfare state”); a fi cel mai bun printre cei mai slabi nu te face cu adevarat bun. E un succes de piata deoarece Suedia a dat inapoi statul asistential in mod sustinut vreme de mai mult de doua decenii, a introdus preturi de piata si proprietatea privata, a experimentat stimulente de tip piata pentru furnizorii publici si a redus taxele.

    Ceea ce a facut Suedia nu e nici pe departe suficient, dar pare sa fie in directia buna. Inca si mai important, e intr-o directie spre care nu multe alte state se indreapta – si asta explica starea financiara relativ solida a tarii.

    (vezi pe mises.org:
    “How Government Cutbacks Ended Sweden’s Great Depression”,
    “The Market is Taking Over Sweden’s Health Care”)

    • TBP spune:

      Ridicarea si prabusirea statului asistential (welfare state) suedez

      In timpul recentei crize financiare, Suedia s-a aratat a fi una dintre foarte putinele economii solide financiar. Pozitia puternica a tarii, diferita de a majoritatii natiunilor vestice, face din Suedia un exemplu interesant in privinta a ceea ce s-ar fi putut face, ori ar fi trebuit sa se faca.

      Suedia a cunoscut un secol de puternica crestere economica intre 1870 si 1970, care a transformat literalmente una din cele mai sarace tari ale Europei in a patra cea mai bogata din lume. Prima jumatate a acestei perioade de crestere a fost marcata de o piata libera extensiva, iar ultima jumatate de raminerea Suediei in afara celor doua conflagratii mondiale, beneficiind astfel de o infrastructura industriala intacta in timp ce restul Europei devenise o ruina. Deoarece statul asistential, initiat si extins in perioada postbelica, s-a ridicat, in general, in jurul institutiilor capitaliste, el a avut un impact limitat asupra cresterii economice.

      Dar situatia economica s-a schimbat. Anii ’70 si ’80 au vazut un stat asistential scapat de sub orice control, cu aplicare mult extinsa, cu noi subventii guvernamentale, cu introducerea unor reglementari foarte rigide ale pietei muncii, cu sprijin activ pentru sectoarele economice stagnante si cresterea drastica a taxelor, cu unele “marginal rates” de peste 100% (Google “marginal rates” inainte sa imi spui de taxele de 700% la tigari, alcool, cosmetice etc.). Intr-o incercare de nationalizare totala a economiei, in 1983 au fost instituite löntagarfonder (“fonduri ale salariatilor” administrate de sindicate) pentru a reinvesti profiturile companiilor private in actiuni.

      In aceasta perioada au abundat deficitele guvernamentale si datoria nationala a crescut de aproape zece ori din 1975 pina in 1985. Suedia a cunoscut de asemenea o inflatie ridicata, situatie agravata de repetate devalorizari ale monedei nationale pentru a stimula exporturile: in 1976 cu 3%; in 1977 cu 6% mai intii, apoi cu inca 10%; in 1981 cu 10% si in 1982 cu 16%.

      S-a ajuns ca in anul fiscal 1984-85 platile pentru dobinzile datoriei nationale sa se ridice la 29% din incasarile din taxe – suma egala cu totalul cheltuielilor guvernamentale pentru securitatea sociala.

      Pe ansamblu, expansiunea rapida a statului asistential poate fi ilustrata de raportul dintre joburile finantate prin taxe si cele din sectorul privat, care a crescut de la 0,386 in 1970 la 1,51 in 1990.

      Suedia se indrepta spre dezastru.

      Situatia financiara nesustenabila a tarii a facut necesara dereglementarea pietelor financiare.

      In sepembrie 1992 Riksbank, banca centrala a Suediei, a ridicat rata dobinzii la 500% in incercarea vana de a salva rata de schimb fixa a coroanei suedeze. Aceasta masura drastica a fost luata in conjunctie cu taieri masive de cheltuieli si cresteri de taxe pentru a adresa caderea libera a economiei nationale. Criza economica reprezenta punctul culminant al unui declin de doua decenii si a schimbat fundamental situatia politica din Suedia.

      Din 1992, Suedia a vazut reduceri consistente ale cheltuielilor guvernamentale in toate domeniile pe fondul inaspririi restrictiilor politicilor sociale, dereglementarii pietelor si privatizarii fostelor monopoluri guvernamentale. Tara a instituit o structura de stimulare complet revizuita, facind-o mai favorabila muncii. Datoria nationala a scazut de la 80% din GDP in 1995 la doar 35% in 2010.

      Cu alte cuvinte, Suedia a reusit sa se debaraseze cu succes (rolled back) de nesustenabilul sau, dar faimos in toata lumea, stat asistential.

      Suedia e un caz interesant. Sint multe de invatat din el: de la perioada indelungata de crestere economica datorata pietelor libere la ridicarea si prabusirea statului asistential. Recent recistigata putere financiara a tarii si abilitatea sa de a rezista unei recesiuni globale sint datorate nu unui puternic stat asistential, ci reculului intins pe o perioada lunga de timp a asistentei extensive pe care keynesienii o lauda atit de des.”

      __________________________
      Din articolul “How Government Cutbacks Ended Sweden’s Great Depression” de pe mises.org.

  16. eu****** spune:

    Demontarea masinii PSDiste este relativ simpla – cel putin in teorie – prin instaurarea domniei legii.

    Dar cum legea se pune in miscare prin intermediul oamenilor ne aflam in situatia de a cere respectarea legii de la oameni care mai mult sau mai putin sunt atasati PSD-ului si nu numai.

    Justitia a dovedit ca nu este tocmai independenta.

    Cazul de suspendare arbitrara si abuziva a unor judecatori de la CSM a demonstrat fragilitatea sistemului. Si toate acele lucruri se intamplau tocmai in casa Justitiei.

    Se fac progrese in justitie – dar este loc pentru toata lumea in fata dreptatii, a judecatii corecte?

    Cazul Mircea Diaconu – alegeri europarlamentare 2014 - este poate cel mai interesant din ultima vreme si merita sa fie studiat de cei preocupati de analizele electorale.

    Diaconu este manipulat de oameni interesati de a discredita institutiile statului ANI/DNA – acestia sunt interesati sa distruga minima incredere in statul de drept pentru a ne transforma intr-o masa de manevra subjugata intereselor mafiote. Se raliaza la aceasta miscare formatori precum: Ion Cristoiu, Sorin Rosca Stanescu si lista poate continua… Miscarea nu este intamplatoare – are un rol si un tel extrem de precis!

    Cine poate sa lupte a la longue cu mafiotii daca constata ca toate eforturile depuse pentru a isi sustine drepturile se naruie ca un castel de nisip?

    Cat si cum poate fi continuata o lupta cu jefuitorii in conditii inegale impuse de forte potrivnice adevarului?

    Aici este cheia demolarii PSD-ului care nu este un partid ci o gasca de mafioti.
    Interesele membrilor acestui partid sunt unite prin interese de afaceri si/sau interese personale care depasesc cadrul legal.

    Cred si sustin sloganul: “Impotriva Coruptiei. Impotriva Saraciei”

    Progresul se va obtine numai daca oamenii accepta si adera la o lupta sustinuta impotriva coruptiei si a jafului – indiferent pe ce palier se desfasoara aceasta.

  17. Luminita Marcu Luminita Marcu spune:

    Felicitari, domnule Vlad Zografi! In sfirsit cineva scrie precis, corect si reuseste performanta sa nu fie si arogant! Daca asa ar fi aratat discursul elitei in ultimii 15 ani, sint convinsa ca am fi fost azi in alta parte si oricum cu mult mai putini tineri radicali printre noi care au reactionat puternic la aroganta, glumele, ironia, permanenta persiflare, rasfaturile din textele multor intelectuali romani. Ar trebui sa scrieti mai mult si mai des, chiar daca imi imaginez ca scriitorul Zografi poate avea o senzatie de irosire. E util, necesar, macar lunile astea, cine stie, poate totusi se aude…

  18. Iahim spune:

    Legea universală „A lui Trei”
    In aprecierea obiectivă a acţinilor politice care le urmărim de îndeplinit, trebuie să ţinem seama că şi în evoluţia socială funţionează „Legea lui Trei”, sau a „Trei principii”, ori a „Trei forţe”, inclusiv şi nu numai cu “Trei viteze”. Aşa că la noi tot timpul în evoluţia socială, am avut, avem şi vom avea politici de : stînga, centru şi dreapta, sau şi; radicali, moderaţi şi conservatori, iar poziţia fiecărui individ se află deasemeni tot în trei posturi, în frunte – conducere mai puţini, pînă la o ideie, la mijloc mulţimea şi la urmă codaşii, ţinînd seama că totul este obiectiv, iar noi ca persoană cel mult putem să ieşim în evidenţă asupra locului nostru necesar de a influenţa o evoluţie socială mai bună.
    Iahim.

  19. curios spune:

    PNL+PDL trebuie sa raspunda FARA PALAVRE la o singura intrebare:
    . faceti o coalitie anti-Basescu ca sa inlocuiti coruptia LOR cu coruptia VOASTRA?

  20. Logos spune:

    Doua idei interesante rezulta din analiza dvs. excelenta.

    1. Cum bine observati, se pare ca imperativele sociale si cele economice trebuie ‘fine tuned’ in permanenta pentru a pastra echilibrul socio-economic. Nu cred ca este nevoie de o alternanta dialectica la putere a celor doi poli ideologici. Probabil ca partidele politice ar trebui sa vina cu programe ceva mai creative si pragmatice in loc sa adere la ideologii vetuste care ii scutesc sa gandeasca. Ar trebui sa identifice solutii pentru o lume in care finantele, economia, informatia, conflictele armate, sunt prea complexe pentru a fi tratate din perspective ideologice de stanga sau de dreapta. Discursul politic a ajuns sa fie in toata lumea o ofensa la adresa inteligentei pentru ca rumega idei invechite si e rupt de realitate. In secolul 21 ar trebui cel putin sa incercam sa ne descotorosim de pozitiile ideologice istorice stanga/dreapta.

    2. Mergeti asimptotic spre concluzia care ar trebui livrata raspicat: Romania nu are resursele umane necesare pentru a iesi din mocirla in care acea zona geografica se balaceste. Din motive despre care nu vreau sa speculez, societatea romaneasca nu a creat parghiile necesare aduceri si mentinerii la putere a oamenilor decenti si capabili. Marea majoritate este receptiva la orice sursa care o scuteste sa gandeasca: biserica, psd, antena 3. A emigra intr-o tara civilizata ar trebui sa fie o prioritate pentru orice roman care vrea o lume mai buna. Sunt nenumarate dovezi ca modelul socio-politic al Romaniei va fi unul asemanator cu cel latino-american: o clasa de mafioti impartiti in partide politice si un electorat condamnat la suferinta de propria neputinta.

  21. euNuke spune:

    Domnule Zografi, distincţia in baza căreia operaţi dumneavoastră cu binomul stânga-dreapta ar fi valabilă exclusiv intr-o lumea ideală, utopică, in care acţiunea politică a indivizilor ar fi motivată exclusiv de argumente extrase din setul de valori şi principii personale, iar aceste convingeri ar fi şi transparente pentru publicul larg. De pildă, când susţineţi că stânga are de-aface cu redistribuirea, deci cu socialul, acordaţi din start o prezumţie de bună-credinţă socialiştilor, cu alte cuvinte dumneavoastră nu vreţi să-i suspectaţi de tentativă de tâlhărie, ci de haiducism modern onest. Aşa se face că, in optica dumneavoastră, social-democraţia europeană este o forţă legitimă şi indispensabilă şi, in plus, veritabilă, in pofida faptului, că, la origine acest curent politic lupta pentru obţinerea unor drepturi sociale -astăzi dreptul muncii- pentru muncitori, iar astăzi toate partidele fac parte dintr-o Internaţională Socialistă cu ramificaţii in PE, Comisie şi toate guvernele statelor UE.

    Apoi presupuneţi că niciun nomenklaturist român nu a fost cu adevărat comunist. Dar ce inseamnă a fi comunist? există oare 2 comunişti croiţi la fel pe palierul ideologic? Nu cumva marxismul este o religie seculară cu o propensiune naturală către fracturare, către erezie, către sectarizare, in funcţie de gradul de aderenţă al credincioşilor faţă de biblia emisă de acel profet mai cunoscut prin barbă decât prin cuvinte? Fiecare comunist îşi imagina că deţine adevărul asupra interpretării versetelor marxiste, mai ales in lipsa unui Patriarh care să controleze adevărul efemer al adaptării unor texte vechi la realitatea curentă, iată de ce avem atâţia scrântiţi ce se prevalează de ideologic ca să obţină un ascendent asupra competitorilor politici. Din păcate nu numai scrântiţii -cei căzuţi pradă ideologiei cu iz escatologic- ci şi bandiţii, escrocii şi criminalii au sesizat avantajele adoptării ideologicului pentru activitatea şi, ulterior cariera lor. Iar tîlharii au fost primiţi cu braţele deschise in toate sectele marxiste, recte partide socialiste, din moment ce Însuşi Marx vorbea despre utilizarea lumpenproletariatului pentru atingea scopurilor revolţionare. In sfârşit, pe piaţa ideilor şi instituţiilor politice moderne apărea un mecanism care permitea suspendarea oricărei morale şi oferea proscrişilor şansa unei transformări ireale a hoţiei in carieră profesională, deci o reabilitare totală prin politizare.

    Atâta timp cât Stânga nu se dezice public de Marx avem toate motivele de a suspecta orice partid socialist de desfăşurarea in mod organizat a unor activităţi din sfera penală de tip rapt instituţionalizat. Redistribuirea averilor este, aşadar, împărţirea prăzii. Iar victimele suntem noi, restul cetăţenilor ce nu am pactizat cu bandele de infractori ideologizaţi.

    Apoi presupuneţi că dreapta ar trebui să fie tangentă cu economicul, ca şi când stânga tâlharizată nu ar avea de-aface cu viaţa economică. In fapt, stânga, incă de la origini, perturbă economicul pentru că a impus, şi continuă s-o facă, o concepţie utopică asupra drepturilor economice [uneori numite sociale]. Bugetul unei ţări ţine efectiv de economic, iar partidele democraţiilor moderne s-au implicat activ in special in sfera alcătuirii bugetare. Dar cum stânga şi-a impus treptat toate drepturile economice la care visa, acest buget este din start împovărat de cheltuielile aşa-zis sociale. Drepturile economice sunt in realitate o mită colectivă ţintită pe categorii sociale. Eşti părinte? păi trebuie să te corupem cumva, nu de alta dar categoria părinţilor poate constitui un electorat masiv. Atunci a instituit alocaţii pentru copii. Asta e o mită teribilă, că nimeni nu va îndrăzni să se pună cu drepturile copilului. Iar dreapta -cea ce se pretinde astfel- se transformă prin pasivitate, prin neluarea niciunei măsuri de contracarare a drepturilor economice in stânga, ba chiar intr-o stângă cu convingeri, pentru că, in prealabil, domnii politicieni de dreapta se conving că stipendiile, subvenţiile, ajutoarele sunt oferite de stat, nu de cetăţenii supuşi raptului instituţionalizat, ca atare se autosugestioneză asupra umasnismului recurent ideii de ajutor social. Ca atare, dreapta non-marxistă este stânga conceptuală, iat stânga care a diktat drepturile economice nu este stânga extremistă de care pomeniţi in alte rânduri. Dacă cele 2 forţe ar fi fost in opoziţie una faţă de cealaltă, atunci am fi avut o luptă continuă, măcar la nivel guvernamental, pentru abrogarea sau conservarea măsurilor şi instituţiilor de tip socialist, adică a acelor mecanisme de socializare a riscurilor. acum putem vedea despre ce ar trebui să fie politica dreptei: despre restaurarea dreptului de proprietate privată. Acest drept fundamendal este permanent corodat de stânga extremistă şi subversivă ca domină in multe state ale UE. Dreapta ar mai trebui să fie, după cum aţi subliniat, şi despre libertatea pieţelor. Eu vă întreb serios: a eliberat dreapta mainstream vreo piaţă acaparată, monopolizată sau paralizată de măsurile stângii extremiste? De pildă piaţa asigurărilor de sănătate, precum şi cea conexă a serviciilor, cu o lungă istorie amară de la Hitler incoa prin care treptat patrimoniul său a fost confiscat de stat, societăţile private de asigurări anihilate sau dezmembrate şi reduse la elemente simbolice, doctorii transformaţi in lefegii ai statelor, iar pacienţii in clienţi captivi ai guvernelor. Ce a făcut “dreapta” pentru a elibera această piaţă? Ar fi putut măcar să introducă in dezbaterea publică ideea că serviciul de sănătate este un serviciu ca oricare altul pe o piaţă ca oricare alta. Pentru dreapta modernă sănătatea este un subiect închis, se discută intre socialiştii de diverse nuanţe, iară obiectul unei pieţe libere. sănătatea este in continuare etatizată aproape complet in unele state.Din contră, drreapta a început să se lupte cu stânga extremistă pentru patronajul etatist asupra unor pieţe mai bogate, cum se vede foarte clar in piaţa energetică. Care este răspunsul UE in faţa agresiunii ruse -ce utilizează un braţ economic de tip fascist? Păi o nouă politică etatistă ce ar urma să-şi pună amprenta asupra tuturor tranzacţiilor cu gaze, curent, petrol. In loc să avem o bursă liberă a gazelor, in care contractele să fie transparentizate iar cumpărătorii anonimizaţi -pentru a bloca tentativele de şantaj şi instrumentalizare de către braţul fascist-, vom avea un control activ al pieţii de către Centrala birocratică şi noi norme care să ne sporească pasămite gradul de independenţă energetică. Norme precum taxarea consumatorului final pentru a inhiba consumul de energie “dependentă”

    Treptat aceste drepturi economice s-au pietrificat, au intrat in conştiinţa populară ca bunuri dobândite şi subînţelese, au extins plasa asistenţială asupra majorităţii populaţiei şi au condus la o mizerabilă complicitate la jaf a oamenilor. In mod paradoxal, victimele sunt solidare cu agresorii, pentru a-şi conserva dreptul de a primi firimituri de la masa haiducilor cu ştaif democratic, masă care este produsă din bucatele smulse cu forţa -prin intermediul aparatului coercitiv confiscat de tâlhărimea roşie- din gospodăriile cetăţenilor abrutizaţi.

    Iată de ce a pierdut alegerile Dreapta românească: pentru că şi-a pierdut cea mai mare parte a electoratului care aştepta măcar o tentativă timidă de reparare a dreptului de proprietate, pentru că s-a transformat intr-o stângă moderată -care jefuieşte nu in contul revoluţiei finale, ci din compasiune pentru victimele agăţate in plasa asistenţialismului. Noi, “extremiştii” de dreapta ce incă mai credem in piaţa liberă şi in proprietatea privată, ne încăpăţînăm să nu votăm incă un partid de stânga. Este suficient unul -monstruos, dar vizibil, despre care toată lumea ştie că este de stânga, iar confuziile plasate de textul dumneavoastră nu funcţionează in cazul nostru. Pentru noi, pentru radicali, abandonarea valorilor de dreapta de către pdl-pnl-pmp-etc este evidentă, iar socialismul socialiştilor din Internaţională este in mod clar la locul lui, şi, cu riscul d a părea maniheişti, îi respingem in bloc, aşa cum orice individ ce dispune de liber arbitru ar trebui să o facă. Stânga extremistă, marxistă sau pretins marxistă, nu poate fi îmbrăţişată ca forţă democratică rezonabilă fără pericolul coruperii, al abdicării de la orice principii morale. Iată de ce preferăm ca stânga moderată reprezentată de trădătorii intereselor noastre să dispară prin contopire cu şleahta de politruci-tâlhari cu care de atâta vreme se-adună. Măcar să se limpezească apele, să-i ştim pe toţi la un loc, să nu mai amăgească cetăţenii cu falsurile lor ideologice.

    • euNuket spune:

      erată
      “iat stânga care a diktat drepturile economice nu este stânga extremistă de care pomeniţi in alte rânduri”
      a se citi:
      “iar stânga care a diktat drepturile economice este stânga extremistă de care pomeniţi in alte rânduri”

  22. GigiM spune:

    Un raspuns f. simplu la cum poate fi demontata masinaria psd:
    - in loc de salturi cu parasuta in contrapondere la datul cu barca: prezentarea unor oameni de caracter si intelectuali viabili
    - in loc de contraponderea baronilor: delimitarea clara fata de practica berilor si papucilor, o justitie dreapta care sa-si faca datoria
    - in loc de “mandru ca sunt roman”: mandru ca sunt european (sau om)
    - in loc de “nu vorbesc de frica”: vorbesc fara sa-mi fie frica
    - in loc de simpatia fata de CCCR/China: simpatia fata de … Bulgaria(?)
    - in loc de “prostirea” populatiei: educarea ei

    Si se mai poate continua, practic opusul a ce face psd-ul.

    • Adi spune:

      Da, dar asta e mult mai nasol!
      Ar insemna sa-ti propui sa faci o masina mai buna si mai misto decat cea psd-ista. Cum dracu sa ne propunem noi sa infirmam treaba cu capra vecinului? Pentru asta ai nevoie de inteligenta si, mai ales caractere, asa ca, d-l Zografi, bun cunoscator al societatii romanesti, ofera singura solutie: hai la demolari!

  23. R.A.Muresan spune:

    Scuze pentru textul foarte lung. Daca am reluat argumente mentionate de alti comentatori, am facut-o intimplator, fara sa-i citesc mai intii pe ei. Textul de mai jos a luat nastere din dialogul cu ideile din textul lui Vlad Zografi.

    Este stinga (politica) un lucru aprioric rau? Fireste ca nu. Totusi, in viata de toate zilele nu ne putem descurca numai cu aprioricul, e nevoie si de experienta — asta e valabil si in stiinta. Or, in Romania si nu numai — fiindca probabil ca putem vorbi si de buna parte din celelalte tari foste comuniste –, experienta ne invata ca multe dintre ideile de stinga au fost iremediabil compromise de comunism. Pare o fortare sa spui asta, tocmai fiindca, aprioric, stinga nu coincide cu comunismul. Pe de alta parte, desi poate parea surprinzator, inclusiv nazismul infirma, cred, idei de stinga. Multi au observat ca extremele se-ating, ca nazismul se intilneste cu comunismul — de pilda ca darwinismul social se intilneste cu lupta de clasa din comunism. Postulind egalitarismul, comunismul impune, prin marxism, lupta de clasa: pornind de la nationalism, nazismul ajunge la darwinismul social. Veti spune ca egalitarismul nu inseamna totusi socialism si ca marxismul a ajuns in mod fraudulos la lupta de clasa sau ca nationalismul nu inseamna in mod automat darwinism social, si ca nazismul a ajuns in mod fraudulos la darwinismul social. Asa este, problema e insa ca scurtaturile eronate sau frauduloase sint mai mereu acceptate de catre popoare: experienta ne arata ca popoarele nu opereaza cu deductii, ci cu ideologii, iar ideologiile, chiar plauzibile, contin mai mereu erori sau fraude.

    Autorul spune:
    “Simplu spus, dreapta actionează direct în planul economiei (si abia indirect în cel social), stânga actionează direct în planul social (si abia indirect cel economic). Actionând în planuri diferite, stânga si dreapta nu sunt propriu-zis opuse, ci complementare.”
    sau
    “O usoară perturbatie în plan social poate induce catastrofe în cel economic, după cum o usoară perturbatie în plan economic poate induce catastrofe în cel social. Lăsând deoparte orice parti pris-uri, e o naivitate să demonizezi a priori unul din cei doi termeni complementari – ei actionează alternativ pentru păstrarea unui echilibru instabil”.

    Ceea ce conduce rationamentul aici este o simetrie foarte frumoasa care incearca sa defineasca, prin comparatie, cei doi termeni, stinga si dreapta: demersul are aproape consistenta unei formule matematice — complementaritatea de aici aduce cu cea din fizica (cuantica). Problema e ca experienta sociala ne arata ca simetria aceasta minunata nu exista, iar motivul pare sa fie acelasi: popoarele opereaza cu ideologii. De pilda, ceea ce caracterizeaza socialismul in ideologia populara este, cred, binele, facut chiar cu forta, prin bine intelegindu-se nu ceea ce se intelege, de regula, in filosofie, ci ceea ce inteleg oamenii in general: scoala sa fie gratuita, sa ai in mod automat o slujba asigurata la majorat sau dupa terminarea studiilor, sa primesti un apartament din momentul in care ai o slujba, sa ai asigurare medicala gratuita, sa primesti al 13-lea si chiar al 14-lea salariu indiferent de performanta si mai ales, sa nu-ti scada niciodata salariul, ba acesta sa creasca odata cu inaintarea in virsta. Ei bine, daca ducem rationamentele astea pina la ultimele consecinte, deducem nici mai mult nici mai putin decit necesitatea egalitarismului. Stinga nu este ceea ce definesc filosofii a fi stinga, ci ceea ce inteleg oamenii ca este. Iar aceasta este o precizare foarte importanta de vreme ce, spre deosebire de stiinta, filosofia nu are aderenta sociala — dupa experienta marxist-comunista impusa de filozofi sau ideologi, filosofia nu se mai bucura nici macar de simpatie (in Evul Mediu, Biserica pretuia inca filosofia, iar in scoala era un obiect foarte important de studiu).

    Cum spuneam, autorul insista pe simetrie:
    “De regulă, cei de dreapta sunt îngijorati mai cu seamă de problemele economice, considerând că cele sociale se rezolvă cumva de la sine. Simetric, cei de stânga sunt îngrijorati mai cu seamă de problemele sociale, găsind că economia îsi face oricum jocurile, iar prosperitatea e automat asigurată. În democratie, fiecare dintre ei trebuie să fie cât mai convingător, mergând până la populism, pentru a obtine voturi”.

    Daca autorul s-ar fi rezumat la ideea ca,
    “Să fii de stânga sau de dreapta nu e nici un merit, nici un viciu. E doar o optiune perfect acceptabilă într-o democratie modernă”,
    si tot ar fi fost o fortare.
    Continua insa:
    “Dreapta si stânga alcătuiesc pur si simplu un tandem complementar inevitabil – pentru că e inevitabil să rezolvi probleme economice si e inevitabil să rezolvi probleme sociale, iar ele nu pot fi rezolvate simultan: dreapta si stânga, chiar dacă pornesc din planuri diferite, se întâlnesc pe o unică scenă politică, unde sunt fatalmente opuse în concretul măsurilor pe care le au în vedere. Asa se explică alternanta la guvernare pe care o vedem peste tot în Occident”.

    In realitate, este pur si simplu neadevarat ca democratia presupune oriunde in lume ca necesara alternanta stinga-dreapta. Asa cum observa foarte bine Catalin Avramescu (filozof), in statele cel mai dezvoltate care au si democratiile cele mai stabile, alternanta se face intre partide de dreapta (vezi Statele Unite, Japonia).
    Pe de alta parte, ideologia masiva si neverificata, chiar infirmata se regaseste mai mereu la stinga, in vreme ce teoriile (functionale) deja verificate se regasesc mai mereu la dreapta. Dreapta nu vorbeste, practic, de revolutii, ci cel mult de reforme, in vreme ce pentru stinga reformele nu sint suficiente.

    Ni se sugereaza apoi sa regindim ceea ce intelegem prin stabilitate sociala, astfel
    “…a accepta ideea că lumea e intrinsec instabilă, dar că ne putem aseza pe o fâsie îngustă de stabilitate printr-o echilibristică atentă, prin permanente negocieri si ajustări, presupune mari riscuri si frământări psihice. Trecerea de la o perspectivă la alta a avut loc, de pildă, în matematică, atunci când Kurt Gödel a demonstrat că există propozitii despre care nu se poate spune nici că sunt adevărate, nici că sunt false, demolând astfel mitul unui adevăr matematic absolut – si producând teribile furtuni intelectuale”. /
    Insa din nou putem vorbi despre fortari sau exagerari. Spunem, de regula, ca lumea e intr-o permanenta schimbare. Dar e oare natural sa vorbim de instabilitate intrinseca pentru a defini normalitatea sociala? Oare nu cumva, atunci cind vorbim de instabilitate sintem deja mult prea aproape de ceea ce numim turbulenta, adica de revolutie? — in stiinta de azi, instabilitatea e un termen comun folosit in anumite domenii din fizica. Si-apoi, de ce sa vorbim de instabilitate si nu de echilibru metastabil sau de structuri disipative, departe de echilibru?
    Altfel, pentru a demola ideea de adevar absolut din matematica ar trebui sa demonstram ca pentru orice propozitie, exista un sistem axiomatic in care propozitia nu poate fi demonstrata nici ca adevarata, nici ca falsa. Teoremele de incompletitudine ale lui Gödel nu fac asa ceva, mai ales ca se aplica doar unor teorii destul de particulare — e important de stiut ca teoremele respective au aparut in contextul in care Hilbert pretindea posibilitatea axiomatizarii intregii matematici.

    Revenind, se face apoi in text diferentierea care-i delimiteaza pe cei oarecum emancipati de comunism, de “cei din penumbra”, despre care se dovedeste pina la urma ca au un statut aparte, fiindca nu au nici un fel de convingeri si nu pot fi numiti comunisti. Astfel:
    “Lumea ceva mai constientă de ce se întâmpla s-a apucat să demaste comunismul ascuns acolo. Pe drept si pe nedrept. Pe drept, fiindcă era vorba despre oameni care se aflaseră în aparatul de partid si securitate. Pe nedrept, fiindcă n-aveau nici un fel de convingeri comuniste – si, în general, n-aveau nici un fel de convingeri, orice vehicul care le-ar fi putut oferi puterea era bun. As fi tentat să spun că Ion Iliescu făcea exceptie, dar nu sunt deloc convins că marxismul îl preocupa mai mult decât câstigarea fotoliului de presedinte”. /
    Dupa mine, e ca si cum am spune ca oamenii astia veneau de nicaieri: comunismul a fost impus si intretinut de oameni cu convingeri, in vreme ce acestia veniti din penumbra nu meritau sa fie numiti comunisti. Ei bine, fiind fara convingeri, oamenii acestia s-au declarat, in frunte cu Iliescu, a fi de stinga, si au purces asa, la acapararea puterii, dar asta nu din cauza ca ar fi avut inca din comunism vreo convingere. Sa fie oare o intimplare ca multi romani sint astazi convinsi ca comunismul a fost bun? Iliescu si-ai lui au tradat totusi idealurile/convingerile comunismului.
    Cred ca existenta convingerilor de beton ale comunistilor e la fel de periculoasa ca si lipsa oricaror convingeri. Mai cred ca, desi Iliescu si ai lui aveau si convingeri clare mostenite din comunism, ei au putut trece totodata pentru foarte multi drept lipsiti de orice fel de convingeri, tocmai datorita compromisurilor pe care au fost nevoiti sa le faca tot timpul pentru a-si mentine puterea corupta: duplicitatea e un comportament care s-a generalizat in comunism. Ca si politicienii autointitulati de stinga, poporul iesit din comunism se comporta la rindul sau schizofrenic: in viata de toate zilele e nemultumit si voteaza mai mereu majoritati asa-zise de stinga, desi acestea sint cele mai corupte. Poporul spune mereu ca vrea un altfel de politica dar nu voteaza aproape niciodata partide noi.
    Intrebarile importante aici sint, cred, urmatoarele. Oare chiar puteam avea o stinga autentica imediat dupa revolutie? Admitind evidenta ca PSD nu a fost si nu este un partid autentic de stinga si dat fiind totusi monopolul impus, la stinga, de PSD, mai putem ajunge oare sa avem o stinga autentica?

    “Dacă as fi mai naiv, i-as acuza pe socialistii europeni, dar nu-mi fac iluzii în privinta jocurilor politice în general. Cert este niciodată PSD-ul (împreună cu toate avatarurile sale) n-a fost un partid social-democrat veritabil. Când a fost nevoie, a apelat la forta brută. A avut mereu reflexe totalitare. A controlat justitia, iar când n-a mai putut s-o facă, a atacat-o. A actionat, în stil mafiot, prin retele subterane. S-a umplut de oligarhi, a răspândit tentacular coruptia. A declarat că îi apără pe săraci, dar, în realitate, i-a sărăcit si mai rău si i-a adus într-o stare de dependentă fată de satrapii locali care, din când în când, le aruncă niste fărâmituri în schimbul votului. A apăsat de fiecare dată când a fost nevoie pe pedala celui mai primitiv nationalism. Nici o clipă n-a fost interesat de atragerea intelectualilor, dimpotrivă, i-a batjocorit si i-a declarat dusmanii poporului. Dacă prezinti unui occidental acest portret al PSD-ului, e imposibil să-si spună că avem de-a face cu un partid social-democrat. PSD-ul se află în aceeasi impostură ca liderul său – e la fel de social-democrat pe cât e domnul Ponta de doctor în drept.” /
    Ce nu inteleg e de ce ar fi naiv sa te intrebi cum de a fost posibila acceptarea PSD in Internationala Socialista, de vreme ce nu era un partid de stinga. De ce ar fi naiv sa te intrebi, daca partidele care-si zic de stinga din Europa si care au admis PSD ca fiind de stinga chiar sint de stinga? De ce ar fi naiv sa te intrebi cum de partidele de stinga din Europa s-au ferit mereu sa condamne raspicat comunismul? Iata, dupa atitia ani de la incheierea Razboiului Rece, in Europa nu a existat si se pare ca nici nu va exista un Proces al Comunismului: oare nu spune asta ceva foarte important despre fortele politice de stinga sau asa-zise de stinga dar si despre Internationala Socialista?

    Sa mai observam un lucru important. Inca din primii ani de dupa comunism, aproape toti intelectualii autentici de la noi au sprijinit politicile sau partidele de dreapta. Astazi eu nu cunosc nici un intelectual roman autentic care sa nu fie de orientare liberala sau de dreapta — nu neg, totusi, existenta celor de stinga (de la noi). Ce-i drept, in conditiile de azi, cu greu am putea numi intelectual pe cineva care, informat fiind si stiind ce inseamna PSD-ul, il cautioneaza. Falia este aici: poporul duce dorul stingii si voteaza in consecinta, intelectualii nu mai cred deloc in stinga, chiar daca admit deschis ca, altfel, o stinga europeana ar fi acceptabila. Intrebarea este aceasta: e oare posibil ca PSD sa devina un partid autentic de stinga daca cei care-l compun nu vor asta? Ar avea oare sorti de izbinda incercarea unor intelectuali de a construi o alternativa socialista in conditiile de monopol agresiv impus de PSD? Pentru mine, faptul ca aproape toti intelectualii autentici de la noi s-au pozitionat la dreapta e, in sine, un raspuns clar. Nu spun ca nu-i posibil ca intelectualii sa greseasca, gresesc si ei, dar nu toti odata: iar in conditii de libertate, poporul este cel manipulat, nu intelectualii.

    Vlad Zografi incheie recunoscind totusi mostenirea comunista si propunind o posibila alternativa:
    “…masinăria PSD va supravietui si va prospera. Ea este boala pe care o târâm după noi din comunism. Pentru ca ea să dispară, ar trebui creat un veritabil partid de stânga, poate odată cu crearea unor noi sindicate, a unei solidarităti ceva mai lucide a celor care depind (vai!) de stat. Abia după ce partidele de dreapta vor deveni cu adevărat de dreapta, iar în stânga va fi măturată impostura PSD, vom putea începe să construim o scenă politică acceptabilă”. /

    Sindicatele nu mai sint ce-au fost odata, dar chiar daca ar mai fi, PSD-ul ne-a dovedit ca are deja reteta verificata a deturnarii lor politice. In fine, Vlad Zografi recunoaste ca nici partidele de dreapta nu sint ceea ce spun ca sint, iar aici discutia s-ar putea incheia: in text se afirma ca “are sens să spui un lucru atunci când nu e evident pentru toată lumea”, dar se pare ca toata lumea stie cumva ca, la noi, stinga nu e stinga si dreapta nu e dreapta si ca, in general, nimic nu e ceea ce pare a fi.

    • andrei spune:

      „Asa cum observa foarte bine Catalin Avramescu (filozof), in statele cel mai dezvoltate care au si democratiile cele mai stabile, alternanta se face intre partide de dreapta (vezi Statele Unite, Japonia).” Din păcate pentru ce ar trebui să știe cineva cu profesia lui, observația lui Cătălin Avramescu este falsă. Pe de o parte pentru că sistemul de partide din SUA și Japonia are o particularitate interesantă în sensul în care, în cadrul fiecăruia dintre partidele mari există mai multe curente doctrinare – seamănă cu ce este UDMR la noi și, în același timp, există și ceea ce s-ar chema pe aici stânga. E drept că în Japonia există un partid dominat care aproape că a monopolizat puterea și care, în cea mai mare parte, urmărește politici ce ar putea fi considerate de dreapta. Dar asta nu face ca afirmația domnului Avramescu să fie adevărată.

      • R.A.Muresan spune:

        Iertati-ma domnule, dar va inselati. In Partidul Republican exista intr-adevar un curent mai pronuntat de dreapta (vezi miscarea Tea Party) si chiar libertarieni, insa in Partidul Democrat nu exista ceva similar, acesta fiind destul de unitar, in termeni europeni, un partid de centru-dreapta. Astfel, despre Obamacare e complet ridicol sa sustii ca este o lege socialista doar fiindca criticile astea vin de la republicani care ar dori politici mai pronuntate de dreapta, iar asta e doar un exemplu de cum apare si se intretine mitul socialist american. Cit despre Japonia, lucrurile sint la fel de clare.
        Observatia lui Catalin Avramescu e valida iar eu inclin sa cred ca, in materie de politica, acesta e viitorul: alternanta la putere intre partide de dreapta. Cred ca abia atunci vom putea vorbi de o concurenta politica autentica, abia atunci vom discuta pe programe si reguli si vom lasa ideologiile goale deoparte.
        Pina sa ajungem acolo, stinga va imbata, in continuare, popoare intregi, cu apa chioara.

        • andrei spune:

          Trecând peste faptul că diferențierea stânga – dreapta este cam nelalocul ei atunci când nu se mai referă la situația pe care a fost creată să o descrie, totuși, Partidul Democrat, deși în mod clar s-a cam deplasat la centru (altfel, o tendință naturală a partidelor pentru a putea acoperi cerințele potențiale a cât mai multor votanți) continuă să fie, totuși, un partid care susține, în principal, măsuri ce ar putea fi catalogate ca fiind de stânga. Inclusiv exemplul dat de dumneavoastră este o măsură de stânga pentru simplu fapt că oferă subvenții pentru a crește numărul celor ce beneficiază de servicii medicale. Alt exemplu care e oarecum la modă acum, democrații, în mod oficial, susțin drepturile homosexualilor și consideră că avortul ar trebui să fie permis. Tot măsuri de stânga. Pe de altă parte, chiar dacă nu atât de vădit diferite ca cele ale Partidului Republica, chiar și în Partidul Democrat există facțiuni, de la liberali (în sensul american al termenului), la libertarieni sau centriști.
          Iar despre Japonia, faptul că Partidul Liberal Democratic, un partid în cea mai mare măsură conservator, a monopolizat, practic, guvernarea, nu înseamnă că nu există și alte partide. Ba există chiar și Partidul Comunist sau Partidul Social Democrat. Care numai de dreapta nu sunt. Totodată, Partidul Democrat, al doilea partid al Japoniei, e un partid de centru, centru-stânga, folosit clasificare aceasta.
          În același timp, sistemul electoral nereprezentativ – sistemele pluraritare de vot în circumscripții/colegii uninominale nu sunt reprezentative – a făcut ca în cele două țări accesul altor partide în parlament să fie, practic, blocat. Cam la fel ca în Marea Britanie. Totuși, la japonezi, odată și cu introducerea unui sistem de vot mixt, sunt totuși mai multe partide, deși există unul dominant.
          Iar ceea ce spuneți dumneavoastră că ar trebui să existe doar partide de dreapta e total contraintuitiv măcar fie și pentru că noi, oamenii suntem foarte diferiți și nu putem fi toți reprezentați de aceeași idei. Faptul că eu cred că taxarea progresivă nu are sens nu înseamnă că altul nu poate crede altceva, de exemplu.
          Eu cred că cel mai simplu ar fi ca noi să ne dăm seama că această distincție stânga-dreapta este irelevantă, iar partidele pot fi evaluate mai bine, dacă nu ne raportăm la acest clivaj care nici nu se regăsește la noi.

          • R.A.Muresan spune:

            Dupa logica asta, inclusiv carta drepturilor fundamentale ale omului ar fi o masura de stinga si, fiindca a fost adoptata de toate democratiile, ar rezulta, in mod absurd, ca nu mai exista in lume nici un partid de dreapta.
            Altfel, o masura in care subventia are drept consecinta cresterea consumului care duce practic la recuperarea subventiei si chiar la profit, nu poate fi catalogata de stinga, dupa cum, citeva masuri cu impact social important nu fac dintr-un partid de centru-dreapta, un partid de stinga. Cred ca e important sa avem mereu in minte pozitionarea (doctrinara) relativa a unui partid fata de celelalte: judecind astfel, Partidul Democrat (american) nu poate fi sub nici o forma considerat de stinga daca-l comparam cu partidele de stinga europene, fiind probabil mai de dreapta decit multe dintre partidele de dreapta europene.
            Cit despre sustinerea drepturilor homosexualilor, demersul are in vedere drepturile individului iar pe de alta parte, are un impact social si economic nesemnificativ pentru a fi gindit in termeni de stinga-dreapta.
            Revenind la japonezi, social-democratia e slab reprezentata, Partidul Democrat japonez fiind relativ nou, cam de centru, totusi bine centrat pe individualitate. Politica sa nu e de stinga — chiar daca in dreptul doctrinelor e trecuta ca o a treia optiune, inclusiv social democratia –, ci mai degraba una reformatoare, in care interventia statului e totusi limitata. Partidul Liberal Democrat la guvernare are o orientare clara de dreapta, iar celelalte, care alcatuiesc parlamentul lor (dieta), sint conservatoare, neavind vreo treaba cu stinga. Partidul Comunist este procentual insignifiant iar Partidul Socialist practic nu mai exista.

            Insist cu argumentatia asta nu doar fiindca discutia despre stinga si dreapta chiar are sens, dar si fiindca e important de observat ca, in tarile cu economii foarte competitive, unde educatia, stiinta si tehnologia sint de top, socialismul aproape ca a disparut ca politica — sa ne amintim ca marxismul a venit in lume prin filosofie si ca in Europa are inca o aderenta mare la public, chiar si dupa incheierea Razboiului Rece. In vreme ce comunismul impune practic ateismul, socialismul nu o face, dar il incurajeaza, multi dintre socialisti revendicindu-se ca atei. Trebuie sa admitem ca, atit comunismul cit si socialismul se sprijina pe materialism.

            Voi face acum citeva referiri la religie, continuarea fiind totusi una naturala, chiar importanta.
            In tarile dezvoltate e in curs de desfasurare o mutatie culturala surprinzatoare: filosofia trece in plan secund, in vreme ce, paradoxal, religia si stiinta ramin in prim plan (exemplul cel mai frapant il constituie Statele Unite) — cred ca observatia ramine valabila inclusiv in Japonia, chiar daca acolo gasim azi cel mai mare scor al valorilor rational-seculare din lume. Filosofia are, azi, mai degraba rolul de interfata (adica un rol de dialog) intre stiinta si religie. In nordul Europei unde protestantismul a reformat substantial religia dar si in Japonia, unde sincretismul in sine a constituit un gen de reforma, inclin sa cred ca religia inca joaca un rol important, chiar daca nu in sensul traditional — in care Dumnezeu e gindit ca persoana: in mentalul natiunilor avansate economic si cu democratii solide religia nu dispare, ci e pe cale sa sufere o mutatie importanta. Stiinta si individualismul nu mai sint vazute ca adversari ai religiei, iar neafilierea la o religie traditionala (sau oficiala) nu mai este asimilata cu ateismul. Pentru omul cu-adevarat modern, credintele ramin foarte importante, dar ele se structureaza altfel. In acele tari avansate reforma pare sa fie luata in serios inclusiv in materie de religie, neafilierea amintita si dialogul deschis intre religie si stiinta fiind primii pasi.
            In fine, ceea ce ramine foarte semnificativ in lumea dezvoltata si/sau supertehnologizata este refuzul materialismului.

            • andrei spune:

              Mulțumesc pentru răspuns totuși nu pot să nu remarc un oarecare dogmatism. Este corect ceea ce spuneți că poziționarea fiecărui partid trebuie gândită în raport cu celelalte partide. În acest sens, chiar dacă Partidul Democrat din SUA poate fi catalogat ca mai la centru, dreapta față de Partidul Comunist Francez, să spunem, față de Partidul Republican el este în mod clar la dreapta.
              Observ apoi că reduceți, cel puțin aceasta este impresia mea, clivajul la o dimensiune economică, deși el se referă la raportarea partidelor față de societate în ansamblul său. Iar acceptarea dreptului femeii la avort sau al homosexualilor la căsătorie sunt măsuri care nu au neapărat o raportare economică dar care, sunt relevante pentru a diferenția între stânga și dreapta (dreapta se opune iar stânga le acceptă).
              Totuși, dacă privim orice partid în parte, vom vedea că susține atât politici ce ar putea fi considerate de stânga cât și de dreapta deoarece în orice situație nu există un singur clivaj, ci clivaje multiple, pe teme cât se poate de diferite.
              Tocmai de aceea, în știința politică, s-a ajuns la concluzia că mai util ar fi să se vorbească de mai multe axe de diferențiere a partidelor.
              Exemplu cu Carta ONU este un sofism. Da. Este o măsură de stânga dar asta nu înseamnă că există doar partide de stânga.
              Revenind, pe scurt, la remarca domnului Avramescu. Pe lângă faptul că generalizarea dumnealui e falsă, dacă există cel puțin un partid de stânga, atunci, nu sunt doar partide de dreapta, din păcate nu este singura dată când dumnealui folosește într-un mod foarte personal concepte ale științei politice. Din acest motiv, ca sfat, nu recomand nimănui să se bazeze pe analizele, comentariile dumnealui.

            • R.A.Muresan spune:

              Scuze, dar nu v-am inteles argumentele. Pe-ale lui Catalin Avramescu le poate pricepe oricine e de buna-credinta, chiar daca d-voastra nu le recomandati. Catalin Avramescu n-a facut o generalizare, ci o observatie foarte interesanta si fecunda, care arata nu doar ca alternanta dreapta-dreapta e posibila, dar ca e chiar una foarte performanta politic — nici n-ar fi putut face o generalizare, de vreme ce, in Europa, alternanta stinga-dreapta e regula.
              Nu-mi dau seama cit de personale sint interpretarile sale in materie de politica, mi-e clar insa ca aveti ceva personal cu dinsul, de vreme ce, in loc sa va rezumati la argumente, simtiti nevoia sa reveniti cu referiri la persoana sa.
              Ma opresc aici, consider ca argumentele fiecaruia dintre noi sint suficiente.
              Si eu va multumesc pentru dialog.

            • andrei spune:

              Îmi pare rău dacă asta ați înțeles, că aș avea ceva personal cu domnul Avramescu pe care nici nu-l cunosc. Nu am. Doar spuneam că, din păcate, se folosește greșit de concepte din știința politică. Referirea a ținut strict de faptul că l-ați citat. Ca final, uitați câteva linkuri utile, referitoare la discuție. Poate nu sunt cele mai relevante dar sunt găsite în grabă http://www.informationisbeautiful.net/visualizations/left-vs-right-world/
              http://www.olemiss.edu/courses/pol628/sitter02.pdf
              http://en.wikipedia.org/wiki/Cleavage_%28politics%29
              Iar asta ar fi o carte foarte utilă http://www.humanitas.ro/humanitas/partide-politice-si-democratie-europa-centrala-si-de-est

  24. Decebal spune:

    Stanga? Dreapta? Goale de continut, zic eu, bune doar de etichete, pentru un soi de identificare rapida.
    Stanga si Dreapta de azi se presupune ca “se misca”, ambele, intr-un cadru capitalist. Banii n-au miros. Stanga de altadata, cea a nationalizarilor, a “avutului intregului popor”, a linistii impuse, nu se mai intoarce.

    Stanga de azi, la noi, foloseste capitalismul pentru a-si atinge scopurile. Stanga de azi sustine ca vrea in Europa si in parteneriat cu SUA, eventual si cu China. Stanga de azi sustine ca vrea binele poporului.

    Dreapta, la noi – la fel (capitalism, Europa, SUA, binele poporului).

    Ca si oamenii, organizatiile sunt definite nu de ceea ce spun, ci de ceea ce fac. Sunt definite de fapte, nu de vorbe. Sunt definite de actiuni, nu de propaganda. Noi, cei multi, pentru a intelege si a aplica principiul “fapte, nu vorbe”, avem nevoie de minte limpede, de informatie si de educatie. Dar traim in ura politica si in istericale, ingurgitam informatii interpretate si nici pe la scoala nu prea mai mergem. Si Stanga si Dreapta, in 25 de ani, s-au “razboit”, si-au creat trusturi de presa si au distrus educatia si invatamantul. Astea sunt faptele, in mare. Care ar fi diferenta dintre Stanga si Dreapta, atunci? Cred ca doar “stapanul spiritual” caruia i se inchina fiecare dintre cele doua. Daca identificam stapanii (greu lucru!), cred ca ne e mai clar de care parte vrem sa fim. Pana atunci, batem apa-n piua, scriem, pe ici – pe colo, in speranta ca ne citesc si cei ce au alte pareri decat noi si ca facem vreo diferenta.

    Dupa aceste Europarlamentare, cred ca etichetele “basisti” si “antibasisti” vor fi inlocuite de cele “oameni de dreapta” si “oameni de stanga”. E ceva! :)

  25. Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

    Descopar cu uimire cate neintelegeri a provocat textul meu.
    Bineinteles ca schema stanga-dreapta prezentata aici e una simplificata. Cred totusi ca surprinde ceva important.
    Nu cunosc nici un partid social-democrat european care sa urmareasca lichidarea economiei de piata. Tot ce poate urmari e un reglaj care sa rezolve o parte din problemele sociale – probleme sociale care apar inevitabil, fie ca vrem, fie ca nu vrem, fie ca tinem ochii deschisi, fie ca ne varam capul in pamant.
    De fapt, nici PSD-ul de la noi nu se gandeste sa faca vreo nationalizare. Va inchipuiti ca dl Voiculescu ar fi incantat de asa ceva? Altele sunt pacatele PSD-ului – si cred ca am vorbit destul despre ele.
    E perfect normal ca, venind dinspre comunism, intelectualitatea de la noi sa inteleaga ca era (si e inca) nevoie de masuri de dreapta. Asta cred si eu – si am spus-o in text. Dar, pentru mine, optiunea politica e una conjuncturala – daca la un anumit moment imi dau seama ca masurile de dreapta sunt cele nimerite, cu dreapta votez. In alte conditii, daca ar aparea un partid de stanga veritabil si daca as constata ca e nevoie de masuri de stanga, as vota cu stanga. Nu am o credinta religioasa (cum vad ca au unii) in stanga sau in dreapta. Nici nu tin cu dreapta asa cum tin cu FC Barcelona. Daca ar fi dupa mine, as vrea ca, pana la sfarsitul timpului, FC Barcelona sa castige toate meciurile. Ma indoiesc insa ca ar fi bine ca un acelasi partid sa castige toate alegerile pana la sfarsitul timpului. Politica are fatalmente ceva conjunctural – cred ca asta ii deranjeaza pe multi oameni de la noi, care n-au exercitiul dialogului sau a punerii in pielea altuia.
    Cred ca am aratat destul de clar cat de nociv e PSD-ul. Acum, daca cineva isi inchipuie ca PSD-ul va disparea in conditiile in care opozitia va avea numai un discurs de dreapta… Nu pot sa raspund decat cu replica lui Samuel Beckett: “Nimic de facut.”

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Imi cer scuze pentru dezacord: “exercitiul dialogului sau al punerii in pielea altuia”.
      O completare: Nu pot pune absolutul in jocul politic, intr-o culoare politica anume. Dar pot pune absolutul in libertate si democratie – cu tot ridicolul pe care exprimarea asta il aduce cu sine.

    • R.A.Muresan spune:

      Iertati-ma, dar nu fotbalul, ci comunismul a eliminat fizic comunitati intregi, nu FC Barcelona, ci stinga pare sa iasa mereu mai proaspata dupa savirsirea tuturor faradelegilor. Extrema stingii apartine totusi stingii, nu dreptei, chiar daca in faradelege extremele se intilnesc.
      Existenta de azi a PSD-ului si atacul la intelectuali nu sint deloc conjuncturale, tocmai fiindca in Europa si in lume, chestiunea Procesului Comunismului nu e una conjuncturala. Astazi putem vorbi fara teama despre dreapta pentru ca a existat un proces prin care s-au judecat si condamnat crimele nazismului, si pentru ca in acest fel s-a clarificat diferenta dintre dreapta si extrema dreapta. Simetria despre care vorbeati ar fi trebuit sa se aplice inclusiv aici. De unde incepe extremismul de stinga, de la nationalizari? Ce inseamna stinga, daca nu stim inca nici azi care sint actiunile sale juridic condamnabile? Oare sustinind ca PSD nu e de stinga nu-i furnizam la nesfirsit argumente si alibiuri? Daca PSD-ul e doar un partid corupt, ca si cele de dreapta, de ce atunci, in virtutea aceleeasi simetrii nu sustine justita si ataca sistematic statul de drept?
      De ce trageti concluzia ca, in lipsa unui partid de stinga, va iesi mereu acelasi partid, cind stiti foarte bine ca in America, alternanta la putere se face intre doua partide de dreapta? Chiar credeti ca e intimplator ca in Statele Unite nu exista, practic (i.e. dupa standarde europene), partide de stinga?

    • euNuke spune:

      Domnule Zografi, nu ştiu ce fel de presă citiţi dumneavoastră, dar toate partidele de stânga europene -şi cele socialiste şi cele populare- urmăresc in mod programatic, public, lichidarea economiei de piaţă, diferind doar ritmul anihilării. In fapt, poate nu ştiaţi, dar Uniunea Europeană nici nu mai are economie de piaţă ci “economie socială de piaţă”, asta insemnând că, pentru a intra şi subzista pe o piaţă este nevoie acordul prealabil al statului socialist, de plata taxelor de protecţie către mafia etatistă şi de conformarea in faţa oricărei intruziuni normative a autorităţilor socialiste, adică de acceptare a posibilităţii unui noi forme de spoliere legiferată. Acesta este socialismul. Statele şi instituţiile lor sunt deja socialiste, redistribuirea averilor -împărţirea permanentă a prăzii- este norma de bază in care funcţionează regimul, iar accidentele politice de dreapta sunt încadrate de politruci şi de presa de propagandă la extremism. In loc de schimburi libere intre cetăţeni in baza acordurilor consimţite in cunoştinţă de cauză, avem schimburi condiţionate in care profitorul este terţul etatist ce nu întreprinde absolut nimic pentru realizarea bunurilor şi serviciilor ce fac obeiectul schimburilor, şi care, prin lege decide să ascundă aspecte importante legate de contract, precum preţul real al bunului/serviciului. Patronii sunt chiar obligaţi să colecteze taxele in locul zapciilor şi să semneze contracte tipizate in forma stabilită de stat prin care angajiţilor li se ascunde nivelul aberant al taxării.

      Nu ştiu cum puteţi uita de naţionalizările recente operate de marile state ale Uniunii şi de insăşi Uniunea Europeană. Germania, Franţa, Spania, Italia, Belgia şi-au naţionalizat băncile, pasămite ca să le salveze. Operaţiunile de salvare s-au numit bailout. In Cipru au jefuit deponenţi persoane fizice pentru a “salva” băncile, recte pentru a-şi minimiza pagubele. In România au fost naţionalizate deja pierderile băncilor. In caz că nu ştiaţi noi, cetăţenii români deţinători de autoturisme, suntem obligaţi să plătim o taxă specială de solidaritate inclusă in preţul benzinei prin care se acoperă găurile date de tâlhari deponenţilor de la bancorex. Mafioţii care au pus pe butuci Bancorexul incă ne fură pe noi cu concursul, sau complicitatea, tuturor partidelor sistemice din România. Acesta este socialism. Socialismul instituţionalizat, iară nu utopic. Asta inseamnă generarea in mod programatic a unor mecanisme ce parazitează averea cetăţenilor şi tranzacţiile comerciale fiscalizate prin care riscurile, profiturile şi pierderile sunt in mod forţat socializate. Pentru că ei sunt socialiştii la putere, iar majoritatea populaţiei e formată din socialişti de rând, sclavi ai regimului, e normal că riscurile şi pierderile sunt socializate in detrimentul populaţiei, iar profitul, din ce in ce mai mic, este socializat in sistem piramidal: cei de vârf iau potul, cei de la bază iau praful de pe tobă. Acest sistem funcţionează impotriva pieţei libere, sufocînd-o, anihilînd-o pe termen lung. De fapt, pieţele se contractă chiar acum, cât se taie firul in paişpe pe contributors, unele dispar şi lumea uită de ele, ba unii nici nu se gândesc că au existat vreodată. Toate partidele socialiste sunt, in mod natural, pro-sistem, diferă doar nivelul de augmentare a aparatului de stat şi de creştere a fiscalităţii. Ei trăiesc din jaful instituţionalizat şi atâta timp cât pieţele captive le oferă un câştig căt de mic entităţile comerciale vor fi tolerate, după modelul leninist al NEP, insă in momentul colapsului -falimentul este inevitabil in orice regim socialist- vor naţionaliza iarăşi tot şi vor băga burghejii iarăşi in lagăre, după modelul stalinist. O să spuneţi că nu se poate aşa-ceva căci uite partidele social-democrate sunt chiar democrate pentru că participă la alegeri. Iar răspunsul meu e simplu: NSDAP este un partid german interbelic la fel de democratic ca şi urmaşele sale contemporane, că doar şi ei participau iniţial la alegerile democratice. Socialiştii sunt tot atât de ataşaţi de principiile democratice ca şi de cele liberale, ale economiei de piaţă: urăsc orice concurenţă, sunt gata de orice pentru a-şi sabota inamicul [celelalte partide nu sunt concurente ci duşmani intr-un război perpetuu al claselor], infiltrează toate celelalte partide până le aduc sub control, creează partide-fantomă care mimează opoziţia, demonizează tot ceea ce are legătură cu democraţia veritabilă -precum fenomenul plebiscitar elveţian- şi blochează ascensiunea oricărei conştiinţe publice solide, incoruptibile, ce le-ar putea periclita “”consensul”. şi la fel este peste tot, nu numai in România, nu numai in Europa, pentru că peste tot socialismul rămâne acelaşi virus distrugător al moralei ce se răspândeşte ca o molimă luind minţile năpăstuiţilor. Socialismul este pretutindeni aceeaşi doctrină politică a imoralităţii, a distrugerii libertăţilor naturale şi a aservirii populaţiei unor guverne mafiotizate.

      • euripide spune:

        bun comentariu. partidele sistemice din nefericire nu sint inventia romaniei. aici e tragedia. daca in trecut socialismul revendica jumatate din glob, astazi cartelul obscen stat-banca (camataria legalizata) tinde sa inghita lumea.

    • euripide spune:

      :) va ofer un raspuns la intrebarea din titlu
      judecind lucid (dupa starea natiei) vad doua posibilitati :
      1. schimbarea legii electorale cu accesul facil al independentilor si partidelor mici sau votul cenzitar.
      2. populismul devine nesustenabil, imprumuturile externe nu mai pot fi obtinute iar masele infometate ies in strada.
      si un bonus :
      3. declararea falimentului partidelor (anacronice cu progresul stiintific si technologic) nu intra n discutie. nu ca n ar fi posibil in romania, dar ginditorii sai s au risipit in cele patru zari, si mai degraba se va intimpla altundeva :)

    • Daniel spune:

      Eu cred ca nu ati inteles dvs: nimeni nu-si imagineaza ca PSD va disparea, dimpotriva. Nu stiu daca ati observat discursul politic din Romania: ntrebarea se pune cum blocam psderizarea totala a Romaniei, si nu cum eliminam definitiv PSD-ul. PSD-ul insa are un discurs eliminativ cu privire la adresa dreptei. Deci observatia dvs este incorect cata vreme lucrurile stau taman pe dos. La fel in ce priveste stanga occidentala: evident stanga occidentala a inteles ca fara economie privata nici macar nu poate sa existe, cata vreme stanga nu produce nimic, tine lectii de morala si redistribuie. Si pare a inteles toata lumea asta insa cred s-a ajuns in perioada in care lumea nu mai doreste nici lectii de morala nici sa-si redistribuie averea..La urma urmei ce argumentul moral rational poate fi adus pentru redistributiei?

      Puteti insa sa ne explicati ce intelegeti printr-o stanga “veritabila” in mod concret si dincolo de principii generale? Ce ar face un partid de stanga “veritabil” in afara de ceea ce fac partidele de stanga oriunde?

      Multumumiri.

      Daniel

  26. CN spune:

    Nici nu mi-a trecut prin cap ca va dispărea PSD-ul.
    Am doar oarece ganduri cu privire la ce ar putea insemna stanga( si extrema ei) , centrul si dreapta( si extrema evident).
    Nu cred ca este foarte bine inteles la noi cam ce ar putea insemna fiecare dintre ele.
    Reformarea legii partidelor ar putea fi un prim pas care sa duca la premizele aparitiei unor partide de stanga sau de dreapta, veritabile.
    Poate apărea un partid de stânga in condițiile de acum ale legii partidelor?

  27. crap spune:

    o combinatie de common sense, observatie lucida si stil, ce duce inerent la articole exceptionale. as adauga doar ca un adevarat partid de stanga e cam greu de crescut in paralel cu psd’ul, atat timp cat perceptia e ca psd intruchipeaza stanga. nu prea exista cultura politica. poate singura posibilitate viabila ar fi aparitia/ formarea unui nucleu reformator in interiorul psd care sa se impuna si sa’l reformeze din interior. cam wishful thinking, recunosc, dar cumva neaparitia inca a unui asemenea nucleu reformator imi demonstreaza cumva si inexistenta unei grupari capabile de a forma un adevarat partid de stanga. are generatia tanara acea energie superioara (tradusa in principii si moralitate) necesara influentarii/ ruperii sistemului corupt? cu cateva pietre nu poti schimba un rau; iti trebuie niste castori.

  28. Donny spune:

    EunuKe, magistral ca de obicei! Felicitari!
    Macar acum 200 de ani a existat o solutie.Emigrarea in America. Pentru noi , singura salvare este emigrarea intr-un alt Univers. Virtual.

  29. Analiza cauzelor care au adus si tin la putere FSN – PSD este desavirsita.Proiectul ,,Iliescu-1990” a deturnat Romania de la calea capitalista la cea ,,postcomunista”, refuzind privatizarea imediata, ceeace a condus la dezintegrarea economica si industiala a tarii.Rezultatul este lipsa a 5 milioane de locuri de munca, 4-5 milioane de emigranti economici (definitivi sau temporari), lumpen-salariati cu salariul minim pe economie, o masa imensa de pensionari anticipati si cu boli ,,platite” la medic, cit si sustinuti sociali cu duiumul.Ei formeaza o BAZA SOCIALA si POLITICA extinsa si stabila, pentru un postcomunism de ,,stinga”, care perpetueaza la infinit, partidul-stat :P SD.
    Intrebarea este, daca inafara unui ,,proiect de reconstructie economica si industriala”, existent si operational, simpla ,,cale politica” de dreapta, va fi vreodata capabila sa-l elimine, fara sa-i desfiinteze baza sociala si politica.
    Din ratiune politica, concluzia este aceea, ca numai ,,binomul” lupta politica si proiect economic, poate fi ,,calea” spre un capitalism eficient si functional, care sa desfiinteze actualul postcomunism si sa sustina economic o democratie politica liberala.

  30. mihailstanciu spune:

    Cateva observatii adresate fizicianului Vlad Zografi,cu iz mai degraba axiomatic decat analitic.
    1.Romania e o tara saraca in care un partid de tip PSD este si va fi pentru viitorul previzibil fatalmente important
    2.Nu prea are rost nici o insistenta asupra ideologiei.Dupa ce ca romanii sunt genetic ideologi dupa ureche ,ideologia a inceput sa devina cel putin confuza(sau hibrida) in intreaga lume.
    3.”Demontarea” masinariei PSD (sau a oricarei masinarii)este posibila numai de catre alta masinarie,cel putin la fel de puternica si evident de sens contrar.O astfel de masinarie lipseste
    in Romania(incluzand actuala constructie pe dreapta,aflata in stadiu embrionar)din motive traditionale,sociologice si din nou,genetice(incapacitatea de asociere)
    4.Istoria tarii noastre graviteaza in jurul personalitatilor mai degraba decat in jurul partidelor,iar marirea sau decaderea acestora depinde de conducatorul lor mai degraba decat de ideologia lor.
    In acest context sunteti sigur ca virgula cariera politica a lui Traian Basescu s-a incheiat?

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Va raspund:

      1. Nu-mi dau seama ce intelegeti prin “partid de tip PSD”. Daca va referiti la un partid social-democrat in genere, da, e imposibil ca un asemenea partid sa nu joace un rol important. Dar asta e valabil peste tot in Europa, nu numai in tarile sarace – luati pe rand statele europene si verificati afirmatia. Daca va referiti la un partid cu profilul PSD-ului, asa cum l-am prezentat eu, lucrurile sunt mai complicate. Saracia si tipul nostru de cultura favorizeaza coruptia. Daca am fi lasati de capul nostru, n-am avea nici o sansa. Din fericire insa (si din motive conjuncturale) UE si America au interesul sa ne “igienizam” viata politica. In plus, pot si actiona – ce-i drept, in anumite limite. Apoi, putem spera intr-o usoara crestere a bunastarii si in aparitia unor (macar mici) mutatii culturale. Si atunci nu mai sunt absolut sigur ca afirmatia dvs e corecta. Meciul se joaca…

      2. Sigur, romanii nu sunt sensibili la ideologii – in sensul ca n-au o cultura politica prea solida. Dar sunt mesaje la care reactioneaza. Si e imposibil sa nu reactioneze la un mesaj de stanga. Ce-i drept, mutatiile sociale fac ca, in Occident, sa fie nevoie de redefinirea jocului politic. Asta e o chestiune foarte delicata, foarte multe necunoscute intra in ecuatie. Nu m-as aventura pe teritoriul asta. Cred insa ca, in Romania, un discurs de stanga va avea inevitabil ecou in viitorul previzibil.

      3. Nu cred ca o masinarie trebuie neaparat demontata de o alta. Ar putea fi demontata (daca acceptati figura de stil) si de un organism viu. Importanta e energia cu care actionezi. Fortele care ar putea ajuta la demontare sunt: conditiile ferme impuse de Occident impotriva coruptiei si matrapazlacurilor de tot felul; o dreapta pragmatica si abila, care, in eventualitatea ajungerii la guvernare, sa se descurce bine; crearea unei alternative social-democrate veritabile, care sa traga covorul de sub PSD. E greu, dar nu imposibil.

      4. E perfect adevarat ca totul graviteaza in jurul unor personalitati. Dar tocmai asta e problema cu Traian Basescu – singurul politician care, gratie unei personalitati accentuate, a devenit cu adevarat carismatic. Avantajele se pot transforma insa rapid in dezavantaje. Excesul l-a inaltat, si tot excesul l-a coborat. Sigur, cu ajutorul propagandei, dar propaganda a avut materia prima a unor reactii umane evidente. Lasand la o parte cauzele, cert e ca popularitatea lui Basescu a scazut enorm. A fost demonizat – e un fapt, dincolo de ce vrem sau nu vrem. Nu stiu daca la un moment dat va deveni in ochii romanilor eroul salvator – nu pot face profetii. Mi se pare insa clar ca acum e o greseala sa te agati de Traian Basescu. Ar trebui gasita o alta figura, carismatica in alt sens, in alt registru. Poate cineva care sa dea incredere, sa inspire stabilitate. Diaconescu?
      Tocmai pentru ca jocul e in jurul unor personalitati si nu in jurul unei idei cred ca e o greseala incapatanarea de a defila neaparat sub steagul lui TB. Ce mai conteaza ca e vadit proamerican si impotriva coruptiei, cand simpla lui aparitie a ajuns sa inspire oroare majoritatii romanilor? E trist, dar e un fapt. Cei care il admira se iluzioneaza extrapolandu-si sentimentele. Peste trei ani, patru ani, cine stie…
      Deci: personalitate – da! Insa alta, in alt registru. Totul e sa fie una cat mai convingatoare. Si, bineinteles, sa fie sprijinita.

  31. mihailstanciu spune:

    @vlad zografi
    multumesc
    mi-ati pus in fata o oglinda in care am vazut mult wishful thinking;ma va ajuta

  32. Marius spune:

    ˝impostura PSD˝ este România însăşi. Sunt profesorii care iau note de 1, 2 şi 3 la definitivat, care copiază la definitivat, împreună cu toţi absolvenţii de la Spiru Haret, toţi masteranzii şi doctoranzii plagiatori în frunte cu Ecaterina Andronescu care-i şi păzeşte. Sunt medicii de la Spitalul de arşi care au creat reţeaua de şpagă de acolo împreună cu farmaciştii şi în frunte cu Vasile Astărăstoae care-i şi moşeşte. Sunt toţi foştii patroni, liberali, ale căror neveste sunt azi în toate primăriile şi consiliile judeţene, din toată ţara. Judecătorii şi judecătoarele şpăgare. Ziariştii contra cost. Toţi. O Românie întreagă susţine PSD, are nevoie de partidul PCR – Pile Cunoştinţe Relaţii.
    Cum poate ˝fi măturată impostura PSD˝ când an de an se îngroaşă rândurile impostorilor din România, când an de an cei nedependenţi pleacă din România?
    Cum poate ˝fi măturată impostura PSD˝ când an de an numărul celor care sug la ţâţa de partid creşte? Când dependenţa creşte an de an?

    • sorin spune:

      Domnule va inteleg amarul dar nu cred ca toata Romania, cum spuneti dvs, este impostura PSD. Va propun sa analizati daca nu cumva PSD-ul e devenit, partial as zice, un cuib de impostori, nu pentru ca membrii sai au devenit impostori ci pentru ca impostorii si-au cautat protectie in PSD. Asa cum exista impostori si in PDL si in PNL. As spune si ca in FC si PMP s-au strecurat niste impostori, e adevarat pe motive de accedere politica nu materiale. Daca s-ar aplica vreme de cinci ani masuri dure antievaziune fiscala si spaga, cum ar fi mult hulita procedura de a asigura denuntatorului un procent din prejudiciul recuperat, lucrurile s-ar mai linisti. Iar noi ar trebui sa cerem bon fiscal pentru tot. Nu cred ca politicul asigura acoperirea pentru impostori. Numarul mediatizat de persoane cu ceva functie luati de DNA parca e mai mare in acest an decat pe vremea lui Boc. Sa ne gandim doar ca in DNA, DIICOT, ANI, magistratura, sunt majoritar aceleasi persoane care erau si pe vremea lui Tariceanu, Isarescu, Boc. Ce i-a retinut atunci sa nu-si faca treaba?

  33. R.A.Muresan spune:

    Revin si reformulez: chiar nu cred ca e necesar recursul la ideologie pentru a intelege lucrurile astea simple.

    Autorul sustine ca politica romaneasca arata cum arata fiindca n-avem, de fapt, un partid autentic de stinga. Pe de alta parte, este de-acum evident ca, dupa comunism si fiindca nu am avut un Proces al Comunismului, nici n-ar mai fi de dorit o stinga, nici macar una autentica.
    In primul rind ar trebui acceptat: comunismul a fost un extremism de stinga, in care ideologia groasa si experimentul social de proportii au fost regula si de aceea, stinga n-ar mai trebui incurajata sa ajunga la putere.
    Intr-adevar, cum mai poti sustine stinga in lipsa unor scuze: ginditi-va, dupa esecul comunist, toti liderii de stinga din Europa ar fi trebuit sa-si inceapa mandatele cu scuze. Ce-am avut in loc de asta? Nici pina astazi, liderii de stinga nu au catadicsit sa recunoasca esecurile grozave ale stingii, dimpotriva. Ne spun mereu ca comunismul nu a avut de-a face cu stinga: amintiti-va cum s-au comportat romanii si politicienii lor de stinga la condamnarea in parlament a comunismului. Amintiti-va ca Rusia nu a recunoscut niciodata crimele comunismului, nu a prezentat niciodata scuze natiunilor sau comunitatilor ruinate de comunism din estul Europei. Amintiti-va ca Europa nu este nici azi pregatita pentru un Proces al Comunismului. Iar in conditiile astea, poporul sustine ca comunismul a fost bun iar noi avem in continuare pofta de stinga. Nu e infiorator?

    Cita vreme stinga are in continuare apetenta pentru experimentul social — si are, uitati-va la PSD ce vioi este dupa fiecare nefacuta, dupa fiecare prostie monumentala –, nu este deloc intelept sa-i mai incredintam stingii puterea. Nu exista nimic care sa opreasca stinga sa alunece din nou spre experimentul social arbitrar, tocmai fiindca nu e capabila sa-si recunoasca erorile, mai ales ca crimele sale nu a fost niciodata pedepsite. Stinga nu-si asuma niciodata nimic si nu poate fi inhibata de nimic. Pretinde mereu ca are idealuri sociale nobile si ca acestea sint suficiente: minciuna nobila e regula si ideal. Ca lucrurile nu sint inca nici astazi in regula in raportarea noastra la stinga politica decurge din faptul ca, spre deosebire de dreapta, ceea ce se revendica de stinga e mai mereu iertat, crezut si votat in majoritati confortabile. Gindititi-va serios la situatia in care sintem: nici nu-i mai judecam pe cei care se pretind de stinga, tocmai fiindca le refuzam orientarea autentica de stinga. Insa asta nu poate fi decit in dauna democratiei, mesajul celor de stinga fiind ca si cel al comunistilor de pe vremuri. Asteptati voi omleta, ca noi spargem ouale.
    Si intr-adevar, agravarea situatiei nu e decit o chestiune de timp. Macar pentru clarificarea discutiei, cred ca PSD ar tebui admis ca fiind de stinga chiar daca pentru multi nu e o stinga autentica. Ipoteza mea este ca stinga politica a suferit deja mutatii ideologice importante in toata Europa, deci si la noi. Si fiindca nu a existat un Proces la Comunismului, stinga a avut timp sa se transforme. Versatilitatea, polimorfismul stingii sint, de-acum, proverbiale si se constitue intr-o realitate istorica — aici avem o alta abatere importanta de la simetria stinga-dreapta descrisa de Vlad Zografi. Caci stinga e nu doar capabila, dar e dispusa la aventurismul politic, ba chiar e in stare sa submineze si chiar sa rastoarne o putere fara a avea argumente sau solutii. Stinga politica este aceea care face schimbari de dragul schimbarii. Stinga are in codul sau genetic tendinta de a politiza tot, tocmai fiindca, in viziunea sa, in politica e permis daca nu chiar totul, atunci aproape orice, inclusiv atacurile la justitie, declararea tuturor proceselor care nu convin ca fiind politice si chiar subordonarea justitiei. Pentru stinga, trecutul nu conteaza, importante sint transformarile, zapaceala, spectacolul puterii. Stinga recidiveaza inclusiv atacind intelectualii.
    PSD e de stinga fie si pentru ca a impus peste noapte o gramada de taxe: daca stinga din Europa doar redistribuie, stinga de la noi nici macar nu incurajeaza afacerile, ci le paraziteaza. Fiindca stinga are in general tendinte parazitare si incurajeaza parazitismul, iar romanii stiu foarte bine din comunism cum e sa primesti fara sa meriti, sau sa meriti numai fiindca existi.
    Sa retinem motivele decredibilizarii stingii: aceasta nu e capabila, nici dispusa sa-si gestioneze excesele, cu atit mai putin sa raspunda pentru ele. In mod cu totul sfidator, stinga capitalizeaza chiar nostalgia oamenilor pentru comunism.

    Observatie importanta.
    Vorbim, in general, de caderea comunismului, nu de o criza a comunismului, iar acest lucru nu e intimplator. Si nu este o intimplare nici ca revenirea la capitalism se face natural, fara recurs la ideologie: caci capitalismul nu cade, ci sufera crize pe care le depaseste, asta daca nu e eliminat, prin forta, de stinga — din nou simetria invocata de Vlad Zografi e infirmata.

    Revin acum la alternanta dreapta-dreapta. Aceasta ar fi intr-adevar una de bun simt, ba chiar una in care echilibrul ar fi regula, si in care traditia, justitia, valorile autentice, istoria dar si reformele chiar conteaza. Pentru ca dreapta nu e polimorfa.
    Partidul cel mai de dreapta ar fi cel mai traditionalist, iar cel de centru-dreapta, unul reformator, care nu doar ca s-ar opune celuilalt, dar ar capitaliza tentatiile reaparitiei unei stingi, raminind in continuare de dreapta, adica bine calculat in aplicarea oricarei reforme mai importante si mai ales, refractar la orice fel de experiment social — eventualitatea sau amenintarea revolutiei fiind, astfel, complet eliminate.
    Avansul social nu s-ar mai face pe baza de ideologie, ci doar in masura dezvoltarii cunoasterii. Orice fel de agitatie sociala care nu ar fi sustinuta de un avans autentic in cunoastere — eventual reflectat in prosperitate –, ar fi, astfel, descurajat, chiar delegitimizat. Tine de ideologia goala sa sustii ca crizele invalideaza sau desfiinteaza sisteme intregi de guvernare cind, in realitate, acestea pun in evidenta doar ceea ce nu functioneaza in acele sisteme. Cei care sustin altceva sint deja tributari ideologicului, adica gindirii de stinga agresive, chiar revolutionare.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vlad Zografi


Vlad Zografi

De formatie fizician, Vlad Zografi este scriitor si dramaturg. In 1994 si-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)