Home » Analize »Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Cum pot serviciile secrete și transparența să încapă în aceeași frază? Miza controlului civil al serviciilor pentru consolidarea democrației

George Jiglau martie 10, 2017 Analize, Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
3 comentarii 1,204 Vizualizari

Diminuarea protestelor, în urma retragerii și, ulterior, respingerii OUG 13 în Parlament, a detensionat atmosfera și permite discutarea unor soluții instituționale și de politici publice, care să prevină pe termen lung astfel de derapaje politice și care să sporească încrederea în instituțiile statului. Într-un articol anterior, expuneam viziunea echipei Centrului pentru Studiul Democrației cu privire la mecanismele de reprezentare politică a cetățenilor. În acest articol mutăm discuția asupra serviciilor secrete. În contextul protestelor au fost lansate din nou acuzații legate de implicarea serviciilor secrete în chestiuni politice sau chiar în organizarea protestelor. De asemenea, adversarii politici ai DNA au readus în discuție colaborarea netransparentă dintre DNA și SRI. În prezent, mecanismele de control asupra activității serviciilor secrete din România sunt limitate cu precădere la nivelul comisiilor parlamentare de control, ele însele afectate de un grad ridicat de politizare și de o activitate netransparentă. Soluția pe care o propunem (deja vehiculată în discursul unor organizații relevante ale societății civile), se referă la crearea unor mecanisme de control civil asupra activității serviciilor care să fie complementare și în coordonare cu mecanismele de control parlamentar, după modelul mai multor democrații occidentale.

De unde pornim?

Sondajele de opinie arată că în România serviciile secrete se bucură în prezent de o mare încredere în rândul opiniei publice, sporită după ofensiva DNA împotriva marii corupții, în care SRI este văzut ca având un rol important. În ultimii trei ani, sondajele au cotat serviciile (în special SRI și SIE, cele incluse de obicei în chestionare) cu peste 40% încredere, ajungând chiar la 51% într-un sondaj INSCOP din aprilie 2016.

Cu toate acestea, în această perioadă din rândul societății civile au existat reacții de nemulțumire cu privire la lipsa de transparență din activitatea SRI și la implementarea unor noi prevederi legale care sporesc libertatea de acțiune a serviciilor în privința supravegherii, motivate prin nevoia de a crește capacitatea serviciilor de a face față provocărilor la adresa securității naționale. Deși acest subiect nu mai este acum pe agendă, dezbaterea pe tema legilor Big Brother din 2015 a stârnit nemulțumirile unor organizații neguvernamentale relevante. Între timp, persistă confuzia cu privire la relația dintre DNA și SRI, iar discuțiile despre protocoalele care ar sta la baza acestei colaborări au rămas un subiect de controversă până azi, în pofida asigurărilor date de SRI că acestea nu mai există, ca urmare a deciziei Curții Constituționale din martie 2016 care afirmă ca SRI poate face interceptări doar când e vorba de cazuri care privesc siguranța națională (vezi aici).

Însă nu ar trebui să fim surprinși de faptul că serviciile secrete caută să evite prea multă transparență cu privire la activitatea pe care o desfășoară. Această tendință derivă din nevoia, de altfel justificată, de eficiență. Variga lipsă în această discuție ține de mecanismele de control al serviciilor și de modul în care eficiența este compensată de răspundere astfel încât principiile democrației liberale să fie garantate, statul de drept consolidat și corupția eliminată. Dincolo de această discuție de principii, există și un raționament practic care să justifice un anumit grad de deschidere susținut chiar din interior. Argumentul ține de încrederea și suținerea sustenabile din partea populației, care pot fi traduse în termeni de validare benefică serviciilor, în măsura în care acestea urmăresc să atingă obiectivele de consolidare a securității naționale. Miza creșterii nivelului de transparență în relația cu cetățenii, ca principiu fundamental al sistemului de apărare și informații, pare că începe să fie conștientizată și la vârful serviciilor românești (vezi aici), chiar dacă în discursul public va persista dilema cu privire la balanța optimă dintre eficiență și transparență (vezi aici).

Revenind la chestiunii încrederii cetățenilor în servicii, trebuie să conștientizăm că România este o excepție în ce privește încrederea ridicată în servicii. În majoritatea democrațiilor occidentale, acestea au pierdut din încredere ca urmare a unor scandaluri publice (precum scandalul Snowden sau suspiciunile de spionaj din partea SUA la adresa Germaniei din 2015) sau ca urmare a eșecurilor semnalate de mass media europeană în contextul atentatelor care au avut loc recent la Paris și Bruxelles.

O criză asociată lipsei de transparență se poate manifesta nu doar în termeni de încredere din partea populației, ci și de imagine externă și de tensiuni interstatale, respectiv crize geopolitice majore. Pe lângă situațiile evocate mai sus, putem face apel la exemple din state cu renume în termeni de democrație deficitară, precum este Rusia, în care s-au adus în discuție încălcări grave a unor principii generale sau ale unor legi naționale, fie că este vorba de implicarea în afacerile interne ale altor state (cel mai rezonant fiind scandalul alegerilor din SUA, si nu numai, cu efecte de decredibilizare a unei întregi clase politice), scandalurile asociate agenților secreți din străinătate sau controlul extins pe care serviciile secrete ruse îl au pe plan intern.

Mai mult, persistă și argumentul credibilității unor alianțe militare și politice internaționale în care România este membră, în contextul unui climat regional de securitate problematic. Dincolo de criticile legate de angajamentul de transparență al alianței nord-atlantice, persistă opinia potrivit căreia credibilitatea și eficiența sa depind de agajamentul statelor membre față de transparență, iar rolul parlamentelor naționale este văzut ca fiind central (vezi aici).

Serviciile secrete românești au fost ferite de astfel de scandaluri, care să pună la îndoială eficiența lor, însă pot oricând să devină parte a tendinței, mai ales dacă se menține un climat netransparent în jurul activității lor și dacă aceasta este folosită pentru atacuri politice. În plus, odată cu creșterea implicării României în afacerile internaționale, mai ales în contextul regional tensionat, serviciile românești pot deveni o țintă pentru astfel de dezvăluiri. O eventuală criza de încredere în serviciile de informații ar fi o criza de securitate națională, care ar afecta România atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Un astfel de context ar putea conduce la vulnerabilizarea poziției noastre în regiune și la nivel internațional într-un context geopolitic, de altfel, sensibil. De aceea, este necesară implementarea din timp a unor măsuri care să asigure o încredere pe termen lung din partea publicului în serviciile de informații, pe baza transparenței și a controlului eficient.

Un argument suplimentar îl reprezintă numeroasele cercetări (Stolle și Hooghe 2003  sau Rothstein și Stolle 2008 ) care arată că încrederea în instituțiile menite să asigure ordinea și siguranța publică (poliție, justiție, servicii secrete) contribuie la creșterea capitalului social, un concept cheie asociat de literatură peste două decenii cu buna funcționare a democrației (Putnam 1994).

Inițiativa Administrației Prezidențiale de a lansa o discuție despre reactualizarea cadrului legislativ privind siguranța națională, menționată în Strategia de Apărare a Țării asumată de președinte încă din iunie 2015, este un prilej pentru a deschide o dezbatere mai amplă, cu participarea instituțiilor vizate, a Administrației Prezidențiale, Guvernului și Parlamentului, a actorilor politici și a societății civile, care să ducă la identificarea unor mecanisme mai bune în ceea ce privește controlul exercitat asupra serviciilor secrete.

Premisa de la care pornim este că în orice democrație consolidată sunt necesare deopotrivă existența unor servicii secrete suficient de puternice și dotate cu resursele umane, financiare și tehnice necesare pentru îndeplinirea misiunilor, dar și existența unor mecanisme de control, care să prevină abuzurile și lipsa excesivă de transparență în activitatea serviciilor (un raționament mai detaliat aici ).

Prevederi și bune practici la nivel internațional

Premisele de la care trebuie să pornească discuțiile despre mecanismele de control asupra activității serviciilor secrete se regăsesc în documente ale unor organisme internaționale din care România face parte. De exemplu, Recomandarea 1713/2005 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei subliniază faptul că cea mai mare provocare este identificarea unui echilibru între asigurarea secretului activităților specifice serviciilor și controlul public din partea instituțiilor reprezentative. La articolul 37 se afirmă că verificarea activității serviciilor în consonanță cu principiile democratice trebuie să primeze. De asemenea, trebuie să existe reglementări legislative clare privind condițiile și limitările în timp pentru anumite măsuri excepționale la care serviciile secrete pot recurge. Pe lângă existența controlului parlamentar asupra serviciilor de securitate, Recomandarea 1713/2005 subliniază și rolul mai mare pe care trebuie să îl joace instanțele de judecată în asigurarea respectării cadrului legal și în controlul serviciilor, deoarece în fața acestora ar putea ajunge spețe vizând abuzuri și încălcări ale drepturilor omului de către servicii. În plus, sunt încurajate relațiile de cooperare dintre serviciile secrete și o gamă mai largă de instituții politice, dar și cu reprezentanți ai societății civile (articolul 7).

Controlul parlamentar prin intermediul unor comisii de specialitate reprezintă mecanismul de control cel mai des întâlnit în rândul democrațiilor, inclusiv la nivelul Uniunii Europene. România se distinge însă prin prisma faptului că activitatea de control este exercitată de comisii formate exclusiv din membri ai parlamentului, puternic politizate, pe când în alte democrații există implicare și din afara parlamentului.

În Norvegia nu există o comisie parlamentară, însă există o comisie independentă de experți care supervizează activitatea serviciilor secrete și realizează rapoarte pentru parlament. Comisia are șapte membri, este votată de Parlament, dar din ea fac parte persoane care trebuie să fie apolitice. În prezent, dintre cei șapte membri, cinci sunt foști politicieni ai principalelor partide, însă au și cariere complementare în mediul academic, în cel de afaceri sau în societatea civilă. (vezi aici)

Belgia combină o comisie parlamentară cu o comisie independentă. Comisia independentă este cea care are rolul principal în controlul serviciilor. Trebuie să fie compusă doar din persoane cu minim șapte ani de experiență relevantă, care primesc un mandat reînnoibil de șase ani, pe durata căruia nu mai pot avea alte contracte de muncă. Această comisia raportează comisiei parlamentare, formată din șapte membri. Comunicarea dintre cele două comisii poate fi făcută doar pe cale instituțională, membrii celor două neavând voie să comunice individual direct (vezi aici).

În Olanda există o comisie parlamentară, dar și o comisie de experți care raportează Guvernului (vezi aici). În Germania sau SUA experții sunt incluși în comisia parlamentară, care își desfășoară activitatea ca un for unitar. În Grecia, comisia de experți, care acționează separat de comisia parlamentară, trebuie să fie compusă din persoane „cu notorietate și largă acceptare din partea societății”, cu expertiză tehnică și legală, iar această comisie supervizează activitatea de interceptări și preia sesizările din partea cetățenilor. În unele state, precum Germania, Italia sau Slovacia, șefia comisiilor parlamentare revine unui reprezentant al opoziției (mai multe despre reglementările privind controlul serviciilor secrete în statele membre UE aici .

Pentru a putea realiza un control real și complet al activității serviciilor secrete, este important ca membrii comisiilor de control (parlamentare sau independente) să dețină acces la informații secrete, ceea ce ridică alte provocări. Pe de o parte, accesul unui număr mare de politicieni la informații secrete crește riscul de a folosi aceste informații pentru atingerea unor scopuri politice. Pe de altă parte, implicarea tuturor forțelor politice din parlament și chiar sporirea rolului opoziției în activitatea de control, precum și implicarea unor experți apolitici în proces reduce riscul de scurgeri de informații și folosirea improprie a informațiilor. Prin urmare, transparența activității serviciilor și conformarea acesteia cu normele constituționale și democratice nu presupune compromiterea caracterului secret și nici transmiterea de informații către publicul larg, ci diversificarea și creșterea componenței comisiilor de control, atât la nivelul unor politicieni cu funcții în instituțiile reprezentative ale statului, cât și în afara sistemului politic, prin includerea unor persoane cu expertiză tehnică și legală, ca parte a societății civile.

Un alt aspect important pentru a acorda substanță componentei apolitice de control a serviciilor de informații se referă la atribuțiile acestor comisii. În cea mai mare parte a statelor unde astfel de entități există, ele au în comun faptul că reprezintă un canal direct de comunicare cu cetățenii. Aceștia se pot adresa direct comisiei pentru a sesiza suspiciuni de abuzuri sau încălcări ale legii. Mai mult, comisiile au obligația și capacitatea instituțională de a investiga aceste plângeri și de a le transmite altor instituții care pot continua anchetele, precum ombudsmanul („Avocatul Poporului”) sau direct înspre Poliție sau magistrați.

Așadar, regândirea cadrului legal cu privire la securitatea națională trebuie să aibă în vedere eficientizarea mecanismelor de control asupra serviciilor, prin includerea în proces a unor experți apolitici, parte a societății civile.

Precedente în România

Modalitatea prin care se poate realiza acest lucru nu ar reprezenta o noutate totală pentru România. Un exemplu este legislația care reglementează activitatea Consiliului Suprem al Magistraturii. Dintre cei 19 membri CSM, doi sunt reprezentanți ai societății civile, care participă doar la lucrările în plen. Ei trebuie să se bucure de „înaltă reputație profesională și morală”, iar numirea lor se face de către plenul Senatului, după depunerea de candidaturi de către organizații ale societății civile și după aprobarea acestor candidaturi de către Comisia Juridică a Senatului. Totuși, procedura de desemnare a celor doi membri care ar fi trebuit să ocupe pozițiile din consiliul care și-a început mandatul în ianuarie 2017 ilustrează deficiențele unui mecanism controlat politic. Biroul Permanent al Senatului a întârziat lansarea procedurii până la începerea sesiunii parlamentare regulate (vezi aici), astfel că în plenul Senatului s-a ajuns la un prim vot abia pe 7 martie. Însă nici acest vot nu a fost concludent, deoarece este necesar ca doi dintre candidații de pe lista propusă de ONG-uri să obțină, individual, o majoritate de voturi „pentru”, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel că votul se va relua (aici). Între timp, noul CSM funcționează legal, în condiții de cvorum, dar fără cei doi membri din partea societății civile, de peste două luni.

Totuși, această procedură se distinge prin faptul că lista de candidați provine dinspre societatea civilă, nu direct dinspre politicieni. Altfel, și membrii Consiliului Național al Audiovizualului sunt persoane fără apartenență politică, de profesie jurnaliști, dar care sunt propuși câte trei de Senat, de Camera Deputaților și, respectiv, de Guvern, iar doi de Președinție. Societatea civilă sau organizațiile profesionale ale jurnaliștilor nu joacă un rol direct în proces.

Este dificil de identificat un mecanism care să ocolească întru totul un vot sau o decizie a Parlamentului. Toate statele în care există o formă de control extern al serviciilor secrete trec componența entităților care îl asigură printr-o aprobare prealabilă a Parlamentului. În cazul particular al României există totuși acest precedent al CSM, în care candidații provin dinspre societatea civilă. Pe lângă componență, însă, sunt importante atribuțiile acestei entități civile, precum și relația pe care aceasta o are cu comisiile parlamentare (politice) de control. Din această perspectivă, cazul Belgiei este dat ca exemplu pentru atribuțiile extinse pe care le are comisia civilă (chiar dacă e votată tot de Parlament) și pentru faptul că interacțiunea dintre comisia civilă și cea parlamentară este puternic reglementată pentru a asigura cât mai multă independență primeia (vezi aici).

Dezvoltarea unei culturi a dezbaterii și expertizei, precum și a unor mecanisme bine reglementate în acest sens în ce privește serviciile și securitatea națională nu pot decât să fie în beneficiul democrației. Așadar, o comisie cât mai independentă politic, care se coordonează cu comisiile parlamentare de control, dar și cu CSAT, poate acționa ca o punte între serviciile secrete și public, preluând sesizările cetățenilor și înaintându-le factorilor de decizie sau, dacă este cazul, instanțelor. Existența unei astfel de comisii nu știrbește rolul Parlamentului, care rămâne principalul for de control al activității serviciilor, în special prin intermediul comisiilor. În acest context, însă, trebuie avute în vedere măsuri legislative conexe și acțiuni consecvente din partea partidelor care să crească nivelul de competență și probitate morală al celor recrutați și apoi propulsați în Parlament (vezi aici).

Un alt element important este consolidarea rolului constructiv al opoziției, asumarea dezbaterii publice riguroase, dincolo de interesul politic, pe teme precum sunt activitatea serviciilor secrete și securtiatea națională. În acest sens pot fi evitate precendente precum a fost votul în vederea numirii în funcţia de director SIE a lui Mihai Răzvan Ungureanu, când întreaga dezbatere s-a transformat într-un conflict procedural cu puternice valențe politice prin boicotarea votului în plen de către parlamentarii PSD și aceasta după ce subiectul a trecut prin comisiile de specialitate fără a fi dezbătut. Totodată acest angajament trebuie asumat larg de instituțiile democrațice care primesc girul cetățenilor prin alegeri (Președinție și partide, Parlament și Guvern), prin elaborarea la timp a strategiilor de securitate națională și impulsionarea eforturilor instituțiilor din sistem de a se coordona și de a deveni mai dispuse să se deschidă dialogului interinstituțional și de accepta proceduri și mecanisme care vizează transparența.

AUTORI:

George Jiglău, Centrul pentru Studiul Democrației

Anca Sinea, Centrul pentru Studii Internaționale

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. M. Constantin spune:

    Babele, la tara, din …nevoia, de altfel justificata, de eficienta… apreciaza scurt, privind panerul in care aduna ouale: cam multi cocosi pe batatura, maica! Au ologit bietele gaini.
    Si ce mandrete de cocosi: 10 000 de calorii din doua norme de hrana, penaj colorat bine intretinut, acoperis decent deasupra capului. Cum sa nu te mandresti ca ornitolog intre ornitologi?
    Si totusi, …nevoia, de altfel justificata, de eficienta… numara ouale -nu ale dumnealui, desigur- doar din campul bataturii. Cu alea merge baba la piata in speranta ca-si va pune si ea dinti.

  2. eu****** spune:

    Interesant articol – Multumesc.

  3. cetatean spune:

    …. “Recomandarea 1713/2005 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei subliniază faptul că cea mai mare provocare este identificarea unui echilibru între asigurarea secretului activităților specifice serviciilor și controlul public din partea instituțiilor reprezentative.:

    ar trebui facuta o distinctie clara intre COLECTAREA informatiilor (cine, ce si cum), activitate care trebuie secretizata maxim, si UTILIZAREA acestor informatii, unde trebuie transparenta maxima, inclusiv pentru verificarea veridicitatii lor.

    Orice informatii care arata incalcarea legilor penale trebuie automat aduse la cunostiinta unui procuror/magistrat (altfel se incalca legea cu favorizarea infractorului).

    Informatiile financiare despre miscarea sumelor peste 5000 euro trebuie sa fie disponibile oricarui magistrat, procuror si avocat la simpla cerere, iar in cazul banilor publici ele trebuie facute publice, cu exceptia unor detalii despre bani din aparare si informatii, cu CONDITIA ca aceste sectoare privilegiate sa arate ca nu abuzeaza increderea publicului cheltuind banii aiurea (cazul Oprea e varful icebergului).

    Cand legitimitatea discretiei financiare a unei institutii publice e incalcata, devine necesara publicarea integrala a cheltuielilor facute din bani publici de catre persoanele implicate. Iar furtul/coruptia ce implica bani publici sa nu poata fi clasate sau gratiate in privinta returnarii prejudiciului.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

George Jiglau


George Jiglau

George Jiglău este doctor în științe politice și lector universitar la Departamentul de Științe Politice din cadrul UBB Cluj. Activează ca cercetător la Centrul pentru Stu... Citeste mai departe


România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Lansarea cartii la Bookfest: Sambata, ora 14: 30, standul Humanitas. Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Sever Voinescu, Cristian Pantazi „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă." - Gabriel Liiceanu

E randul tau

Felicitări colegului meu de generaţie şi de universitate de la Cluj pentru articol şi pentru ati...

de: Valentin Naumescu

la "Ştiinţa a fost aservită lumii politice"

Cauta articole

mai 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)