joi, martie 28, 2024

Cum să nu mai fie nevoie să coborâm în mocirlă

Firesc, semnalând o lene naturală a gândirii care nu se confruntă cu probleme. Ca să te raportezi la ele sub forma unor variabile cantitative, să îți asumi disconfortul În acest text aș vrea să sugerez o cale pentru a reduce impactul știrilor false și posibilitatea de a fi manipulați, un drum posibil spre ”post-post-truth era”. Pe scurt, ideea este 1) că putem reveni la adevăr în comunicare și bine în acțiune numai auto-chestionându-ne cu privire la puritatea adevărului și binelui pe care credem că le deținem, 2) ne vom auto-chestiona numai când suntem criticați constructiv de către persoane care au opinii și valori diferite de ale noastre și 3) suntem capabili să înțelegem critica numai dacă avem un anumit mod de a gândi adevărul și binele, diferit de cel folosit pe scară largă în societate acum.

Când spunem despre ceva că este categoric bun, sau categoric rău în interiorul lumii acesteia înseamnă că tratăm realitatea socială din punct de vedere moral ca pe o variabilă calitativă cu două valori. Mai realistă este o variabilă cantitativă în care acceptăm ca e și ceva bun și ceva rău în privința a orice în anumite grade. Înțelesul acestui gradualism poate fi legate de o contextualizare, că ce e bun la o anumită scară de timp poate duce și la ceva rău la altă scară, sau o înțelegere structurală a realității, că ceea ce pare bun nu poate exista decât având în interiorul său niște părți sau să niște tipare de alcătuire care sunt asociate cu ceva rău. Ca un exemplu recent, incursiunea actualului prim-ministru la o televiziune a fost interpretată de aproape toată lumea în termeni dihotomic, indiferent din tabăra din care provoneau, deși el însuși a folosit o abordare gradualistă a axei de variație bine – rău. A existat o presiune publică pentru a se poziționa într-un fel sau în altul venind din mentalitățile liderilor de opinie, iar refuzul a părut necredibil. Cu toate acestea rezultatul final a fost pozitiv, presupozițiile folosite de premier au funcționat în practică prin însăși asumarea lor sinceră.

În ce privește axa de variație adevărat – fals înțelesul gradualismului poate fi legat de incompletitudinea semnificației textului pe care îl considerăm adevărat sau fals. De exemplu, după ce aflăm doar știrea “comisia X a decis că Y nu a plagiat” vom crede că am înțeles ceva adevărat care va fi substanțial diferit de ceea ce înțelegem după ce citim și raportul detaliat al comisiei respective. Punerea în context poate continua la scări mai mari. Se poate aborda variabilitatea gradului de adevăr și fals și structural având informații despre statului comisiei X, sau a persoanei Y. A te crampona de faptul că e adevărat sau nu o simplă afirmație denotă o gândire destul de sărăcăcioasă.

Un filosof ar avea bune temeiuri să fie nemulțumit din punct de vedere teoretic de abodarea de mai sus, de aceea trebuie să ne delimităm clar în acest text de teoriile binelui și adevărului de interes filosofic. Putem spune pentru început că e vorba de o specie de pragmatism asociat crezămintelor (eng. beliefs) oamenilor, că ne interesează doar efectele decizionale a ceea ce oamenii cred despre bine și adevăr sau rău și fals . Nu e relevant în acest context modul cum își întemeiază rațional aceste crezăminte ale lor, dacă se întâmplă asta, deoarece e prea departe de consecințele practice din societate. Ceea ce nu înseamnă că ceea ce asumă oamenii obișnuiți nu poate fi influențat la o scară mare de timp prin activitatea oamenilor din comunitățile academice și gânditorii din afara lor.

În continuare am să deschid câteva fire posibile de discuție pe care le voi folosi pentru a ajunge la semnificația politică a chestiunii.

Interpretare psihologizantă. Rigidizarea în propriul adevăr și în propria moralitate e un proces psihologic că nu ști adevărul într-o anumită măsură, că ești rău cât de cât, dacă nu chiar mai mult, ai nevoie de stimuli din exterior, de provocări. Din confort psihic și interes economic pe termen scurt, pentru că facem bani în anumite scheme conceptuale implicite, fungim de ele. Provocările, problematizărea a ceea ce e subînțeles, poate exista permanent în spațiul social doar într-o cultură a dialogului, a comunicării sociale, a valorizării publice pozitive a disconfortului de a fi criticat. Criticat constructiv, nu demonizat, nu etichetat ca răul însuși. Compartimentul social care susține producerea unui astfel de climat este societatea civilă.

Interpretare filosofică. Problema cu care ne cofruntăm la scară socială este una de natură ontologică și epistemică. Presupozițille pe care le folosim pentru a interpreta realitatea, lumea, sunt nepotriviteș. Tindem fie să aducem binele și adevărul absolut în structura internă a lumii, fie să eliminăm orice relație cu binele și adevărul absolut, negândui-i relativist existența. Soluția pe care o schițez propune că binele și adevărul absolut este eficient social să stea simbolic sus, să fie respectate ca niște contraforturi de ființă ale modului de a ne gândi moderat, nuanțat realitatea de zi cu zi. Felul în care se stabilizează în spațiul public în care oamenii se exprimă în limbaj comun presupozițiile ontologice și epistemice e direct influențabil prin sistemul național de educație, prin modul de predare al științelor filosofiei și religiei. Cultura dialogului, a gândirii critice, necesară funcționării unei societăți civile poate fi cultivată prin sistemul de educație și în particular prin modul de organizare și funcționare a universităților în ce privește relațiile dinte unitățile funcționale preocupate de științele naturii (vieții, pământului), cele socio-umane și de teologie.

Intepretare duhovnicească. Dreptatea omeneasca, identificarea de către noi a binelui și răului, e undeva intre umor si tragedie. Rolul ei pare a fi sa ordoneze societatea intre niste stapâni și niste supuși, spusă în mod direct sau mai alambicat. În momentele cruciale jocul devine transparent si natura căzută a omului se vede se sus pâna jos: o mulțime de oameni care își umplu timpul rand pe rand cu câte ceva. Credem uneori ca am coborat în mocirlă, sau ca ne-a scos cineva din mocirlă. Nu, lumea omului însasi e o mocirlă. Ici, colo, insule de curăție, locuri și situatii luminate de elanul unei sperante sau suspendarea îndarjirilor, privirea unui om care se intreaba pentru ce toate astea. Si pornim imediat de la capat. Pe lângă mocirla socială, avem și una personală, interioară. Nu e rău să coborâm în ea și să ne-o asumăm, e primul pas pentru a ieși din ea, sau mai bine spus pentru a fi scoși din ea. Asumarea mocirlei personale e altora e o lucrare doar pentru sfinți. Cui coboară în mocirla altora și nu și-a sfințit viața înainte începe să-i placă acolo și are serioase șanse să nu mai dorească să iasă. Interpretarea duhovnicească este relevantă civic și politic în spațiul cultural românesc ca parte din cel european, în care mulți oameni sunt creștini, dar poate să nu fie în alte societăți.

Implicații politice. Domnul Funeriu a adus recent pus piața ideilor un document în care prioritatea nr. 1 este “Etica și introducerea ei în legislație”. Prin prisma celor discutate până acum trebuie spus că nu merge, abordarea se bazează pe dihotomia bine – rău și nu ia în calcul rolul societății civile. Deja e un fapt recunosct și la nivelul NATO, pe linia cercetărilor științifice despre fenomenul corupției și căile de a-l limita (articol aici).

Se vorbește în articolul NATO de importanța contextului în eficiența controlării corupției. Contextul e dat de rețelele culturale informale specifice țării. Ele susțin sau nu comportamentul etic stimulat și de anumite ingrediente formale care duc la scăderea oportunităților pentru fraudă, de exemplu transparența. Se pare că stimulentele negative care duc la creșterea costurilor fraudelor nu rezolvă mare lucru.

Contextul eficient e corelat cu existența unei societăți civile la cel puțind două scări: pe sectoare sociale (în justiție de genul domnului Dănileț, în mediu gen WWF) și trans-sectoriale caracteristice culturii respective (la noi laicatul creștin activ civic și stânga civică militantă cinstită). Aici trebuie influențat pentru consolidarea comportamentului moral în instituții. Statul nu poate face asta direct, ci doar indirect, lăsând să se dezvolte societatea civilă.

O dificultate importantă e că această nevoie de dezvoltare a societății civile e speculată de dușmanii sistemelor democratice, care prin fonduri private interferă cu interesele cetățenilor și perturbă sistemul social. Aici e probabil treaba serviciilor să fie mereu pe fază.

Dar, la un nivel mai profund, strategic, toată această problemă a comportamentului moral, a cinstei în instituții publice depinde de felul cum conceptualizăm implicit adevărul și binele, cu implicațiile psihologice, sociale și (în România) duhovnicești respective, având finalmente consecințele lor politice.

Par a fi trei direcții strategice de acțiune pentru a putea trăi din nou întru adevăr și bine din punct de vedere socio-politic, fără a mai fi manipulabil ca frunza în vânt sub influența unor grupuri politice cu comportament de răpitori sau a unor dușmani externi:

  • Prin sistemul de educație public și privat 1.1) Punerea simbolic sus a adevărului și binelui ca valori majore undeva în afara stării actuale sau viitoare a lumii concrete prin sistemul de educație, atât printr-o schemă ontologică și epistemică seculară, cât și printr-una religioasă, între care să existe competiție moderată, și asfel să nu cadă nici una în certitudini instituționalizate, în fariseism, în lipsa auto-chestionării, 1.2) Cultivarea relațiilor informale ale dialogului și gândirii critice, a ideii că succesul presupune efort, care să permită creșterea pieței ideilor, implicit a pieței de suporturi materiale pentru transmiterea lor (în particular piața de carte), și utilizarea eficientă a ideilor în circulație în agora.
  • Din inițiativă privată în condițiile unui cadru instituțional publice favorabil 2) Dezvoltarea societății civile care supraveghează constructiv practicile persoanelor din instituțiile publice.
  • Minimizarea gradului de penetrare și manipulare a societății civile de către inamicii externi prin metode soft, care stimulează asumări ontologice și epistemice maniheiste, destabilizatoare. Dezvoltarea expertizei / staff-ului serviciilor de informații pentru identificarea canalelor prin care se face manipularea culturală și caracterizarea tipurilor de produse culturale, care apoi pot face obiectul deconstrucției în spațiul public al societății civile sau în instituții ale statului implicate în educație și cercetare.

În concluzie, cred că nu mai este nevoie să coborâm în mocirlă dacă ne reprezentăm realitatea nuanțat și moderat. A construi și întreține în folosirea de zi cu zi o astfel de reprezentare presupune un efort permanent pe care trebuie să-l pretindem mai întâi de la noi înșine, și abia ulterior altora. Într-o cultură a comodității nu putem decât să-i vedem pe alții în mocirlă, niciodată pe noi înșine, niciodată propriul grup sau propria țară, și cu asta să fim, în fapt, scufundați adânc cu toții, sau foarte vulnerabili să ni se întămple asta.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

    • N-am percepția că unii sunt ai noștri și alți ai altora. Sunt niște grupări, firește, însă dacă vor câștiga unii sau alții fără să câștigăm toți n-are rost să ne mai pierdem timpul. Ne va pierde oricum el pe noi.

      gânduri bune,

  1. La informații adevărate si la fapte/acțiuni bune nu cred sa putem reveni prea curând. Doar după ce vom fi parcurs aceasta vale a plângerii care e populata cu indivizi doritori de falsuri, de exagerări, de senzațional.
    Pentru a parcurge cei trei pasi sugerați in articol (auto-chestionarea asupra binelui propriu, confruntarea cu opinii adverse sau cu binele altuia si înțelegerea binelui altfel) e nevoie de luciditate, de suferință autentica, de introspecție, de disponibilitate intelectuala si/sau sufleteasca.
    Noi am aterizat din constrângere si minciuna in libertate si minciuna. De prea multa vreme n-am mai trăit, ca societate, in adevăr. Aproape un secol, 75 de ani, de minciuna, de ipocrizie, de descurcăreala nu ne lasa, de fapt, nicio libertate si ne-au si obosit astfel încât alegem mereu calea cea mai ușoară si care ne duce in bălării.

  2. Ciudate vremuri traim. Nu putem scapa de mocirla. Dl Fumurescu se adreseaza la 60 % din electorat cu alintarea „idiotilor”, dl Tismaneanu o admonesteaza pe d-na Gorghiu de la PNL cu „largo desolato”…… bine ca nu i-a spus „dezosato” !
    Doamne apara si pazeste !

  3. Ce sa fac daca nu-mi mai plac vorbele multe.am imbatranit si timpul nu prea mai are rabdare.Asadar absolutul este reperul si relativul nesfarsitul drum care poate duce la el.

  4. Daca am fi mai calmi am observa ca „mocirla” s-a revansat.
    Daca nici acum nu recunoastem ca premierul Ciolos a spus o magarie cu coboritul in mocirla daca merge la Haznaua 3, atunci s-o lasam cum a cazut.

    • Îmi dați voie vă rog să gândesc pe cont propriu ?

      Dacă aveți un argument, cu mare drag îl ascult, dar chestii d-astea cu recunoașterea, nerecunoașterea, presiuni, șantaje emoționale, chiar nu le găsesc folositoare la nimic.

      gânduri bune,

    • Ma surprinde ce multa lume a perceput metafora lui Ciolos ca fiind o ofensa adusa A3, luand in considerare faptul ca „mocirla” lui tinde azi sa inlocuiasca termenul, deja parte a perceptiei comune, de „Haznaua3”. Eu vad aici un simplu indemn al lui Ciolos, adresat lui Gadea&comp., de a evolua. Pe scurt, Ciolos a sugerat A3 si publicului lor, intr-un mod, poate prea subtil, ca exista si o parte buna a biodegradarii. Orice ….. se transforma, cu timpul, in noroi. Un fel de MTO. Viitorul o va dovedi chiar si celor mai nepregatiti dintre noi.

  5. În primul rând trebuie să mulțumesc autorului pentru timpul acordat redactării acestui articol.

    Pentru mine, mocirla este acel procent mare de romani care trăiesc la limita sărăciei, procentul mare de analfabeți funcționali și abandon școlar. România are nevoie de cineva care să-și pună cizmele șold, să intre în mocirlă și să le ofere o șansă acestora. Și asta nu înseamnă ajutoare sociale, alocații sau alte beneficii bănești nemuncite, ci oprtunitatea de dezvoltare prin „Cultivarea relațiilor informale ale dialogului și gândirii critice, a ideii că succesul presupune efort, care să permită creșterea pieței ideilor, implicit a pieței de suporturi materiale pentru transmiterea lor.
    Realizarea oportunităților se poate prin „inițiativă privată în condițiile unui cadru instituțional publice favorabil” și a unui suport material garantat de stat pentru munca depusă, în vederea transferării responsabilității finaciare către compania creată din această inițiativă privată.
    Această cascadă de acțiuni, bazată pe suportul material al fondurilor europene, pot scoate din mocirlă această masă imensă de oameni.
    Să nu uităm că populația țării scade iar procentul celor lipsiți de oportunitățile normale mileniului 3 într-un stat european va crește.
    Echilibrul și sinceritatea pot transforma individul într-o ființă cu eficiență naturală prin diversitate (a treia scară a societății civile). Și cine poate fi mai eficientă în diversitate decât natura?

    • Va multumesc pentru comentariu. Am fost un copil de felul celor despre care vorbiti, cunosc sutuatia. Trebuie sa spun ca doar am valorificat niste oportunitati prin munca si ajustare a deciziilor cand mi-am dat seama ca am ales gresit.

      Nimeni nu ne poate scoate de unde suntem daca nu vrem asta si nu avem disponibilitate la efort. Asta e ce cred.

      Ganduri bune,

      • Întru totul de acord. Îți pot întinde o mână dar nu te pot obliga să te prinzi de ea.
        Aș vrea totuși să cred că instinctul de supraviețuire al fiecărui individ (mai cu seamă cei sănătoși psihic și fizic, fără dependențe grave de orice chestie nocivă fizic și/sau psihic) va forța ieșirea la suprafață a disponibilității față de efort în contextul unei validări sociale și a identificării oportunităților.
        Altfel spus, trebuie imaginat acel sistem/context în care toate aceste beneficii materiale sociale să fie câștigate prin efort și tot timpul să existe această posibilitate pentru oricine dorește. Mai exact un sistem care să oblige la o interdependență între școală – copii – părinți – muncă – beneficii materiale. Moștenirea comunistă în mentalul colectiv combinată cu aceste ajutoare sociale nemuncite inhibă inițiativa privată și asumarea unui risc în aceste clase sociale.
        Tind să cred că mulți dintre cei despre care vorbesc nu au o mână de care să se prindă și nici posibilitatea luării unor decizii, fie ele bune sau rele. Sau poate am rămas eu prea marcat de articolul Emanuelei Ignatoiu-Sora – Copilul cu cei mai triști ochi din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro