joi, martie 28, 2024

Cum se auto-sabotează corectitudinea politică americană

La ora la care scriu aceste rînduri, ziarul New York Times tocmai și-a recunoscut printre rînduri, într-o scrisoare către cititori, eșecul de a acoperi adecvat recenta campanie electorală și de a anticipa corect rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA. Ziarul promite, în scrisoarea cu pricina, că se va dedica din nou misiunii sale de a acoperi onest și imparțial evenimentele politice. În urmă cu cîteva luni, același ziar a abandonat explicit toate standardele de ”obiectivitate și echitate” jurnalistică, din cauza ”pericolului reprezentat de Donald Trump” și s-a înregimentat într-o campanie perdantă pentru Hillary Clinton. În ediția sa de joi, 10 noiembrie, ce a urmat anunțului rezultatelor alegerilor de miercuri, același New York Times, poreclit The Gray Lady (Doamna căruntă), din cauza vechimii și tradiției sale, a publicat pe prima pagină, cu litere mari, următorul titlu: ”Democrats, Students, and Foreign Allies Face the Reality of a Trump Presidency” (”Democrați, studenți și aliați străni se confruntă cu realitatea unei președinții a lui Trump”). În loc de ”Donald Trump, the new president” sau ”A new man in power”, NYT a optat pentru acest titlu, ce pare un climax al abandonării standardelor jurnalistice de reportaj ale școlii anglo-americane de jurnalism. ”The Old Gray Lady” seamănă leit, în această ediție, cu Pravda. Ne închipuim un titlu similar: ”Proletari, studenți și prieteni comuniști din toate țările se confruntă cu pericolul capitalist”.

New York Times s-a confruntat însă, nu numai cu realitatea președinției lui Trump, ci și cu cea a reducerii drastice a abonamentelor, în urma eșecului de a acoperi adecvat campania prezidențială. Scrisoarea cu pricina, de reînnoire a vechiului angajament față de valori jurnalistice ca onestitatea și imparțialitatea, e desigur mînată de reducerea alarmantă a abonaților, după ce a găzduit o pletoră de articole corecte politic, apărînd ”lupta pentru valorile progresiste” ale epocii Obama și omițînd, din turnul său de fildeș de la New York, frustrările americanilor obișnuiți. E vorba de oameni afectați de criza economică și exportul de locuri de muncă, alienați de  elitele social-liberale prospere de pe Coasta de est și Coasta de vest.

Corectitudinea politică instituţionalizată în Statele Unite în timpul administraţiei Obama a funcționat de obicei cu dublu standard. Dacă un creştin alb sau o personalitate publică ce nu face parte dintr-o minoritate afirmă ceva care poate fi construit ca „rasist”, se consideră că e vorba de o hate-crime. În schimb, dacă un minoritar de culoare înjură şi ia la bătaie un majoritar alb din cauza opiniilor sale politice, se recurge la un tratament permisiv. Presa liberală evită să comenteze incidentul, pentru a nu fi calificată drept rasistă. Incidentul e mușamalizat şi minoritarului agresiv i se găsesc scuze. Se apelează la raţionalizări psihologice, sociologice şi antropologice care conduc invariabil la verdictul că agresorul minoritar e de fapt o victimă a nedreptăţilor societăţii, economiei şi istoriei. Cam ca şi cu teroriştii musulmani scuzaţi de presă, după ce comit noi masacre, pe motivul că se simt marginalizaţi şi „depresivi”. Este şi raţiunea pentru care politicile preşedintelui Obama n-au fost criticate aşa cum ar fi trebuit, sporind frustrările majorităţii tăcute faţă de elitele politice şi mediatice servile față de Washington DC, ce au fost în schimb exploatate demagogic de Donald Trump.

Aş vrea să fie limpede o chestiune. Mă număr printre cei care cred că filosofia cosmopolită a respectului pentru alteritate ce stă la baza corectitudinii politice are meritele ei indiscutabile. Cred însă că, în formele sale exacerbate, absolutizarea diferenţelor şi identităţilor poate conduce la alienare și la schisme sociale de felul celei la care asistăm acum în Statele Unite. Diferenţele se cuvin, într-adevăr, recunoscute public şi politic, dar numai pe fundalul umanităţii comune, care e universală. Absolutizarea particularului şi uitarea universalităţii umane îşi are riscurile sale.

Ironia abuzurilor corectitudinii politice din epoca Obama este că, uneori, promovează o egalitate absurdă. Să luăm exemplul drepturilor femeilor. Primul val, cel mai imatur al feminismului, a fost unul al „egalităţii între sexe”. Femeile doreau să devină egale cu bărbaţii. Iar dacă, în materie de inteligenţă, provocarea are sens, aşa cum o dovedesc performanţele academice şi ştiinţifice ale numeroaselor femei, în privinţa forţei fizice lucrurile stau diferit. E clar că vechiul stereotip al „sexului slab” are, pe undeva, un temei natural. Chiar dacă există, cum mi-a replicat un student de-al meu, destule excepţii (femei viguroase şi bărbaţi fragili), înzestrările naturale ale bărbaţilor în materie de forţă fizică sînt, statistic vorbind, superioare. Este, de aceea, straniu să vrei să aplici dictatul cotelor de gen cînd e vorba de forţe de intervenţie specială, care se antrenează mărşăluind zilnic cu greutăţi uriașe în spate. Evident, există multe femei cu antrenament militar şi sportive care aruncă greutăţi, dar e un fapt demonstrat că trupele speciale mixte nu sînt la fel de eficiente precum cele uniform masculine. A impune o cotă de gen în aceste trupe e o intruziune nepotrivită a politicului într-o sferă guvernată de exigențe și criterii străine de politică.

Feminismul matur al celui de-al doilea val a fost unul al diferenţei. O feministă celebră ca  Germaine Greer, care l-a învins zdrobitor în 1973, într-o dezbatere la Cambridge, pe William Buckley Jr., a susţinut emanciparea femeilor de sub dominaţia masculină într-un mod care să valorifice potenţialul lor feminin – adică fără a aspira la o egalitate (absurdă) cu bărbaţii. Greer este atît de convinsă că identitatea diferită a femeii e ireductibilă la o alta încît a criticat (stîrnind multe reacţii iritate) pretenţia „femeilor transgender” de a fi considerate femei, apărată religios de corectitudinea politică. Mai ales pe fostul campion decatlonist de la Olimpiada de la Montreal (1976), William Jenner, devenit Caitlyn Jenner după ce şi-a schimbat numele şi genul (după 60 de ani), după ce o viaţă întreagă a fost bărbat. Jenner susține retroactiv și absurditatea că titlul său olimpic ar dovedi ”performanţele atletice” ale comunităţii LGBT. Germaine Greer a criticat drastic pretenţiile de „feminitate” ale acestui atlet metamorfozat în femeie, în limbajul direct ce a consacrat-o, spunîndu-i că dacă nu mai are organ masculin nu înseamnă că ar fi devenit femeie. Îi lipsesc, susține ea, toate experienţele formative timpurii şi întreaga psihologie feminină modelată relaţional, prin faptul de a fi tratată ca o femeie. Greer a devenit astfel și o voce critică la adresa abuzurilor şi exceselor corectitudinii politice din politica americană de azi.

Ideologizarea politicii de stînga americane prin fetişizarea conceptuală a minorităţilor şi absolutizarea diferenţelor, care e un trademark al epocii Obama, este o realitate cotidiană. Majoritatea elitelor politice, universitare şi mediatice au îmbrăţişat, uneori cu pasiune, alteori din conformism, această ideologie radicală şi polarizantă. America de azi nu duce deloc lipsă de activişti. De la emisiunile de „ştiri” de la CNN sau MSNBC, pînă la titlurile din New York Times, totul pare intoxicat de cuvintele „bigot”, „rasist”, „sexist”, „homofob” ‒ aplicate generos, în acest moment, mai ales preşedintelui ales Donald Trump, care, cu toate defectele şi fabulaţiile lui naţionaliste alarmante (susținute concret și de amiciția cu Nigel Farage), nu a dat semne pînă acum că prioritatea lui ar fi „războiul cultural” sau că ar construi lagăre de exterminare pentru african-americani şi mexicani. Dimpotrivă, spre deosebire de alți republicani, a declarat că susţine drepturile homosexualilor şi că vrea să îmbunătăţească viaţa african-americanilor din ghetouri. Cei din urmă sînt marii perdanţi ironici ai administraţiei Obama, primul preşedinte african-american din istoria SUA. Cu bune şi cu rele, Donald Trump este mai curînd genul pragmatic, decît cel dogmatic şi ideologic. Corectitudinea politică transformată într-o schemă de gîndire ideologică mistifică şi deformează realităţile, anulînd nuanţele, la fel ca orice fundamentalism. Se percep numai extremele, nu se mai poate dialoga, totul se vede în alb şi negru. Totul este clasificat a priori și nu poți fi încadrat decît într-un singur compartiment: ori ești liberal progresist, și atunci susții toată agenda corectitudinii politice, ori ești un sceptic conservator, luînd în brațe toată agenda republicanilor (stat minimal, negare a încălzirii globale, valori iudeo-creștine, familie tradițională etc.).

Pericolul global al izolaţionismului american în care Trump ameninţă să cufunde Statele Unite poate avea într-adevăr consecinţe grave la nivel mondial. Dar, să nu ne iluzionăm prea mult. Diminuarea rolului global al Statelor Unite a început de fapt din epoca Obama. Acest preşedinte a adoptat mai degrabă logica alierii decît pe cea a confruntării, ceea ce în sine n-ar fi fost rău, dacă ar fi avut noţiuni de politică externă realistă şi ar fi înţeles ce înseamnă „echilibru de putere”. În absenţa unei iniţieri în realismul politic şi a unor consilieri mai înțelepți, politica externă pasiv-ezitantă a lui Obama a avut o mulţime de consecinţe neintenţionate (dar previzibile), care o califică drept un eşec. Ocuparea Crimeei de către Rusia, pătrunderea Rusiei în Ucraina și expansiunea ISIS-ului în Irak și Siria se numără printre aceste consecințe.

Deşi Donald Trump este cel puţin la fel de amator în politica externă ca Barack Obama, rămîne totuși de sperat că va avea consilieri mai realişti pe probleme de politică externă (republicanii urmează în general o școală de politică externă realistă) şi că va asculta de ei. Pînă acum, nu s-a dovedit că noul preşedinte ales Trump ar fi inflexibil şi neînduplecat. După o discuţie de o oră şi ceva cu preşedintele Obama la Casa Albă, a declarat că nu va anula în întregime Obamacare, păstrînd unele clauze ce oferă protecţie cetăţenilor. Asta după ce luni în șir a declarat, cu hiperbole de campanie, că primul lucru pe care îl va face ca președinte va fi să anuleze complet Obamacare. Chiar și pe parcursul campaniei, a mai schimbat „din mers” unele obiective şi şi-a moderat limbajul, după ce a fost  demonizat și caricaturizat ca „rasist”, „nazist”, ”bigot” etc. Chipul în efigie pe care i-l ard cei care protestează împotriva victoriei sale în alegeri e unul fabricat de corectitudinea politică. Chipul unui monstru dogmatic fioros care abia aşteaptă să împroaște flăcări asupra minorităţilor. În realitate, e vorba de un om de afaceri excentric, un playboy vanitos şi iritabil, dar foarte pragmatic – și care știe ce înseamnă compromisul. Dacă doleanţele legitime ale actualilor protestatari împotriva victoriei sale în alegeri i-ar fi prezentate mai politicos, ar putea ţine cont de ele. Războiul cultural „preventiv” întreţinut de propaganda corectă politic împotriva lui Trump, prin amplificarea unor spaime ideologice, ar putea fi o nouă formă de auto-sabotare a corectitudinii politice. În afara programului extremist al unor organizații comuniste ca Workers World Party ce susține regimul din Coreea de Nord și invită pe rețele de socializare la protestul împotriva inaugurării prezidențiale a lui Donald Trump pe 20 ianuarie 2017, există și protestatari care ridică probleme legitime. Ce se va întîmpla, de pildă, cu Acordul de la Paris privitor la schimbarea climatică, care tocmai a intrat în vigoare pe 4 noiembrie 2016? Va risca oare Trump să se retragă din acest Acord și să trîntească ușa în nas țărilor europene? Vor fi Statele Unite sancționate în eventualitatea acestei retrageri?

Dacă protestele împotriva lui Trump vor continua în același stil schismatic, evitînd dialogul și promovînd numai clișee demonizatoare, susţinătorii săi dispreţuiţi prin asociere ca „ignoranţi”, „rasişti”, „nazişti”, „homofobi” și ”bigoți” se vor aliena şi mai mult de progresiştii de extremă stîngă. Mişcarea Tea Party se va legitima prin isteria ideologică și actele de vandalism ale taberei adverse. Iar dacă ”organul de partid” New York Times, împreună cu televiziunile liberale aferente, vor continua să salute ”mișcările de protest ale clasei muncitoare” în titlurile știrilor, prăpastia între realism conservator  și ideologie progresistă, deja accentuată în epoca Obama, s-ar putea lărgi și mai mult.

Pe vremuri, în Uniunea Sovietică, comuniştii nu citeau Pravda ca să afle adevărul, ci ca să se informeze care e linia partidului, cine e ”în grații” și cine e discreditat. Comunismul sovietic devenise o minciună acceptată. Astăzi, în SUA, corectitudinea politică e o religie militantă, ale cărei dogme sînt întreţinute de presă, politicieni democraţi, universităţi și licee. Nu însă una extrem de populară. O dovadă e nu numai succesul lui Donald Trump, ci și încercarea ziarului New York Times de a drege busuiocul și a-și curta cititorii cu noi promisiuni de ”onestitate”, pentru a nu-și pierde abonații și a da faliment.

William Buckley Jr. le putea spune unora din adversarii săi ideologici de extremă stîngă „nu-ţi insult inteligenţa sugerînd că ai crede ceea ce spui”. Unii dogmaticieni fanatici ai extremei stîngi din America de azi s-ar simţi probabil jigniți de bănuiala că nu sînt convinși de ceea ce spun. Și spun destule, cu lacrimi amare, mai ales ”din cauza fenomenului Trump”, care îi face să-și piardă uzul rațiunii.

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. Corect articol, dar de ce asa tarziu? De ce multi(nu e cazul meu sau al dlui Aligica etc) au tacut probabil de teama de a iesii din rand si aceasta frica a celor din turma este, dna Tereza Brindusa Palade ,adevaratul si marele pericol al corectitudinii politice care are un singur sens si final : lumea lui Orwell.
    Nu discut de cele normale, pe care nici nu trebuie sa le mai numim corecte politic caci mentinem confuzia ca ar exista doua tipuri de corectitudine politica. Este doar o corectitudine buna fara niciun adaos explicativ la denumire si sa o numim pur si simplu doar corectitudine si sa stim ca se aplica adecvat fiecarui domeniu , exact ca in egalitatea de gen la care va referiti si cea „politica” care este doar cea comunista, marxista , rasista etc, etc (de gasit in orice deformatie nociva produsa de mintea umana) si sintetic si cuprinzator: orwelliana.

    • PS. Respectul fata de alteritate tine de gandirea pur si simplu corecta, carteziana si nu are nevoie de nicio conotatie. Incalcarea alteitatii este tot o forma de corectitudine politica pe invers .
      Zicerea de la Muzeul de stiinte naturale din Geneva(cel putin asa era afisat acum niste ani la finalul vizitei cand se ajungea la evolutia genului si speciei homo, cum ca rasele sunt un concept cultural, este o alta imbecilitate clamata de corectitudinea politica, asa cum se tinde azi ca si sexul sa devna cam tot asa ceva. :)

  2. „Corectitudinea politică transformată într-o schemă de gîndire ideologică mistifică şi deformează realităţile, anulînd nuanţele, la fel ca orice fundamentalism.”

    Corectitudinea politica politizata poate deveni totalitarism. Pericolul ei este minimizat pentru ca multe lucruri au fost trecute sub tacere. Corectitudinea politica in contextul supravegherii in masa (Prism) demascata de Snowden sau a recentelor frecusuri dintre Apple si FBI privind criptografia, lucruri discutate extensiv pe LinkedIn Pulse de muuulti oameni, pana in momentul in care LinkedIn-ul a fost cumparat de Microsoft si in care Pulse-ul a disparut subit in aproximativ cateva zile fiind inlocuit de un format editat, subtiat si complet netransparent.

  3. Ca sa vedem care sunt solutiile trebuie mai intai sa recunoastem si sa intelegem situatia in care ne aflam.

    Domnul Sorin Ionita face un pas cu privire la asa numita „robotizare a cunoasterii” iar dumnevoastra unul privind ideologizarea corectitudinii politice si realitatile economice existente.

    Ar mai fi de discutat la modul serios situatia economica globala, deficitul enorm al Statelor Unite. Ne putem astepta la un colaps intr-un an, doi ?

    Si care sunt solutiile concrete in contextul automarizarii globale si in particular pentru Romania ? Redeschiderea scolilor profesionale poate reprezenta o solutie in care vedem ca robotizarea elimina nu doar meseriile low end dar si pe cele care sunt acum in acest moment neautomatizabile ?

  4. „Pericolul global al izolaţionismului american în care Trump ameninţă să cufunde Statele Unite poate avea într-adevăr consecinţe grave la nivel mondial. Dar, să nu ne iluzionăm prea mult….”

    Nu ma iluzionez. Ma sperii. Tendinta Obama se vedea clar. As vrea ca Donald sa fie rezonabil in privinta asta si sa faca un „reverse”. Fara ei e Evul Mediu.

  5. Analistii anti-trump vor sa continue campania electorala, ca protestatarii din strada. Ei nu sunt capabili sa inteleaga rezultatul, pentru ca pentru ei totul se reduce la economic, ca niste buni marxisti ce sunt. Din fericire, mai exista si analize lucide ca cea de fata, care stiu ca politicul si economicul sunt la vale de cultural, iar victoria lui Trump a fost o victorie in primul rand alimentata de razboiul cultural. Articolul de fata sa adauga unor voci lucide americane, care au remarcat asta atat inainte cat si dupa: Mark Bauerlein, profesor conservator la Universitatea Emory, si Sam Harris, autor liberal al „noului ateism:

    http://www.vox.com/the-big-idea/2016/10/12/13244444/trump-conservative-figure-defense-pc
    https://www.youtube.com/watch?v=f27qaDQ1uG8

  6. „Astăzi, în SUA, corectitudinea politică e o religie militantă, ale cărei dogme sînt întreţinute de presă, politicieni democraţi, universităţi și licee. ” – corect. Cum spune şi H.R. Patapievici, corectitudinea politică e comunismul american.

    Articol excelent, cu un amendament:
    „politica externă pasiv-ezitantă a lui Obama a avut o mulţime de consecinţe neintenţionate (dar previzibile), care o califică drept un eşec. Ocuparea Crimeei de către Rusia, pătrunderea Rusiei în Ucraina” – indiferent cât de dur ar fi fost preşedintele SUA, Putin tot ar fi intervenit militar în Ucraina, deoarece erau în joc interesele fundamentale ale Rusiei (în primul rând blocarea aderării Ucrainei la NATO)
    De fapt, cu cât America ar fi adoptat o linie mai dură în această problemă, cu atât mai mult ar fi crescut determinarea Rusiei.

    Un articol al lui Stephen Walt, „Why Arming Kiev Is a Really, Really Bad Idea” vă va lămuri poate:
    „By contrast, the “spiral model” applies when a state’s seemingly aggressive policy is motivated primarily by fear or insecurity. Making threats and trying to deter or coerce them will only reinforce their fears and make them even more aggressive, in effect triggering an action-reaction spiral of growing hostility. When insecurity is the taproot of a state’s revisionist actions, making threats just makes the situation worse. When the “spiral model” applies, the proper response is a diplomatic process of accommodation and appeasement (yes, appeasement) to allay the insecure state’s concerns. ”
    http://foreignpolicy.com/2015/02/09/how-not-to-save-ukraine-arming-kiev-is-a-bad-idea/

  7. Semnalez şi excelentul articol al lui Traian Ungureanu din Adevărul:

    „Apoi, dacă părăsim gazetăria şi trecem la tragediile ideologiei, pentru că lumea occidentală e în pragul unui război civil-cultural. Şi în plină situaţie revoluţionară autodestructivă. Establishmentul, adică lumea bună a politicii, presei, universităţilor, artelor, finanţelor şi IT-ului, s-a convertit la o altă cultură, diferită şi ostilă tradiţiei occidentale. Un soi de creştinism şic, portabil şi nepersecutat, care a înlocuit regula de bază a democraţiei: în faţa legii, toţi cetăţenii au aceeaşi culoare, aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii. Noua religie a născocit o lume plină de victime discriminate rasial, social şi sexual. Toate valorile occidentului clasic au fost puse sub acuzare. Politic, establishmentul a perfecţionat un mecansim cinic şi implacabil: import de victime din afară, crescătorie de victime înăuntru şi ocrotire necondiţionată prin drepturi speciale. Asistenţă socială garantată, dreptul de a promova fără examen în şcoli şi cariere garantate prin cote. În timpul liber, victimele pot împuşca poliţişti care vor fi declaraţi, post-mortem, rasişti. Dacă e prea obositor pentru client, rămîne, oricum, asistenţa socială. Singura obligaţie a beneficiarului e votul.”
    http://adevarul.ro/international/statele-unite/suta-metri-foarte-plat-1_5828ab835ab6550cb879da6e/index.html

    • Ridiculizarea corectitudinii politice sub auspiciile democratiei liberale „uber alles” nu face decat sa imparta oamenii in buni si rai. Coloratura uniforma a „corectitudinii politice” e echivalata cu egalitatea in fata legii. Fals! Oamenii ar trebui sa fie egali in fata legii, daca au stabilit un set de reguli comune de convietuire, dar acele legi nu trebuie sa presupuna neaparat aneantizarea individului, depravarea si decadenta.

  8. Inca odata felicitari pentru articol: descriere corecta a starii de lucruri in SUA in special pe coast de est/vest. E suficient sa aruncam o privire peste descrierea slujbelor din domeniul academic umanist (filosofie, sociologie, stiinte politice, antropologie). Cu foarte putine exceptiii, cam toate suna asa: filosofia rasei, filosofie islamica, feminism, organizare comunitara (!). Sanders sustinea nu demult ca in cazul in care va pierde alegerile va deveni profesor universitar la Brooklyn College, desi nu are doctorat si nu a scris in viata lui nimic interesant. Coridoarele universitatilor atat private cat si publice sunt impanzite de afise cu portretul lui Marx care invita la conferinte pe tema „justitiei sociale” , „razboinicii sociali” (asta se vedea pana si in metro). Iar majoritatea profesorilor au aruncat programa in aer: inainte erau ocupati cu proslavirea lui Sanders.Clinton, acum cu lingerea ranilor si pregatirea terenului pentru demonstratii tineresti de partid..Radiourile publice NPR/WNYC duduie de latraturi care aduc aminte de propaganda socialista din vremea lui Ceausescu. Si da, NYT pentru oricine care intelege, poate fi comparat cu „Scanteia Tineretului”. Exista niveluri mai sofisticate de propaganda socialista, gen, determinismul social, la mare cautare, materialismul determinist si el la mare cautare samd.

  9. Daomna Palade, sinteti ca o gura de aer proaspat in atmosfera imbicsita a „specialistilor” si falsilor moralisti care se confirma unul pe celalalt.

    Traind in State, ma surprinde placut ce bine ati inteles esenta evenimentelor din ultima vreme.

    In ce ma priveste, instinctul imi spune ca Administratia Trump va fi mult mai buna decit Administratia Reagan, ultima administratie excelenta in SUA.

    Poate gresesc, poate voi fi dezamagit, dar nu voi regreta votul niciodata, cita vreme alternativa era alt Clinton sau alt Bush. Daca Trump dezamageste, va fi alungat de la putere in 2020, dar pariul meu actual este ca va fi la cirma opt ani.

    Destul cu aceste dinastii mitocanesti, gen Bush si Clinton, care se cred indrituite sa ramina la putere – clanuri cosangvinizate, tarate genetic, moral si politic.

  10. Nu sunt analist politic, traiesc in Canada si nu in USA asadar nu am votat in USA pentru ca nu am dreptul. Dar am fost in USA in ultimele 4 saptamani: in Hawaii (democrat state), Washington (democrat state) Idaho si Montana (republican states). Cred ca am inteles ce s-a intamplat pentru ca am fost curios si am discutat cu multi Trump-Pence suporters si, evident cu Hillary camp supporters.

    Probabil ati auzit de mai multe ori in ultimele luni expresia de „silent majority” pe canalele de stiri, mai in gluma mai in serios. Ei bine exact asta s-a intamplat. Pana si republicanii de vita veche au fost oripilati de candidatul lor, iar democratii l-au demontat bucata cu bucata de-a lungul campaniei. Dar au uitat un lucru: zeci de milioane de americani, care din 2008 incoace au trait si traiesc un cosmar. Si-au pierdut job-urile de la fabricile de asamblare din Detroit pentru ca masinile americane se asambleaza acum in Mexico. Si-au pierdut job-urile de masinisti cu inalta calificare si experienta pentru ca toate piesele de schimb vin din Asia. Si ce daca sunt proaste, conteaza ca sunt ieftine. Si-au pierdut casele in urma real estate crash din 2008. Au inceput sa locuieasca in chirie, au renuntat la cele doua sau trei masini pe care le folosea o famile de 4 persoane si au pastrat o masina mai veche care era platita pentru ca nu mai puteau plati ratele si asigurarile. Au ajuns sa aibe doua sau trei part-tine jobs, doua ore dimineata la Wal Mart, doua ore dupa-masa la MacDonald si trei ore noaptea spaland pe jos in malls si curatind grupurile sanitare. Oameni care aveau o meserie bine platita, erau bine calificati dar, vezi Doamne nu erau absolventi de college, facultati si evident nu aveau mastere sau PhD-uri. Democratii au uitat de ei, republicanii s-au facut ca nu vad.

    Apare un individ ca Trump, care injura in gura mare, este agresiv si ghiolban cand se refera la femei, vrea sa expulzeze 10 milioane de illegal emigranti, vrea sa blocheze accesul oricarui musulman in USA, vrea sa amprenteze si sa fiseze fiecare persoana de religie musulmana in USA, oh, da, vrea sa construiasca un zid la granita cu Mexic-ul, si, culmea impertinentei, le spune verde in fata aliatilor NATO ca s-a terminat cu protectia militara pe pupe pe care a oferit-o USA vreme de decenii. Vrei sa te apar, platesti 2% din PIB, altfel descurca-te. Cand janonezii si sud-coreenii au protestat, Trump le-a oferit arme nucleare la un pret foarte bun pentru ei. Premierul nipon a intepenit si nu a fost capabil sa mai scoata un cuvant.

    Au votat pentru Trump zeci de milioane de americani pentru care the American Dream a devenit un cosmar in ultima decada. Oameni care au dus-o bine in trecut, dar care si-au pierdut job-urile, au saracit cumplit, sunt plini de datorii pe care nu le pot plati. Credeti ca mai au ceva de pierdut?

    Problema este alta. Este dificil sa aduci inapoi milioane de jobs chiar daca tai taxele corporatiilor la 15%. Asia inca este foarte ieftina ca mana de lucru si singura sansa este sa robotizezi fabricile din USA ca sa faci fata competitiei la costrurile de productie. Dar robotizarea nu inseamna noi locuri de munca pentru oricine. Inseamna putine locuri de munca dar un personal cu o calificare extrem de inalta.

    A fost un vot impotriva unui sistem care a neglijat oamenii de rand in ultimii 20-30 de ani pentru ca atunci s-au puz bazele globalizarii si firmele americane au inceput sa migreze spre locuri cu mana de lucru ieftina. A fost un vot impotriva unui sistem care a creat super-elite dar s-a uitat cu dispret la oamenii care raman in urma si au fost considerati collateral damage.

    Ramane de vazut daca noua administratie va fi capabila sa-si tina promisiunile. In momentul de fata republicanii controleaza absolut tot: congresul senatul si White House. Au sanse bune sa controleze si Supreme Court. Practic nu au nici un fel de opozitie. Dar asta implica si raspundere: daca o dau in bara nu au pe cine sa dea vina. Exista o expresie: sa te fereasca sfantul de furia celor multi. In cel mult doi ani, pana la mid-term vom avea o imagine destul de clara asupra ce s-a schimbat si ce nu.

    • Dacă reduci taxele pentru companii, nu aduci înapoi job-urile, aduci înapoi banii. Care bani vor crea în realitate noi job-uri, nu le vor aduce efectiv înapoi pe cele vechi. E de înțeles că niște oameni care se îndreaptă spre vârsta a III-a visează la vremurile bune de altădată, dar ceea ce se poate crea sunt noi vremuri bune, nu chiar acele vremuri bune de altădată. Oricine ar trebui să înțeleagă asemenea nuanțe.

  11. [Cu speranta ca imi va aparea postarea si nu voi fi cenzurata fara motivatie clara]

    Iata ce scriam zilele trecute unor amici si amice din USA cu care colaboram intens in diverse teamuri pentru dezvolltarea unor software pentru Europa, la sfarsitul anilor 90.
    Acesti romani_americani voteaza in USA sau se abtin sa voteze.
    Cei mai multi sunt puternic anti Trump, altii sunt neutri si sunt uimiti cat de ‘divide’ sunt acum cei din USA.

    Le scriam acestor amici romano-americani:

    As dori sa ramana o discutie ca o punte intre europeni, romani si romani_US .
    Consider ca nu pot sa ma amestec foarte mult in aceasta tematica pentru ca,
    foarte probabil, n-o sa apuc sa pun niciodata piciorul pe teritoriu nord american (inclusiv canadian).

    Trei probleme ma preocupa :
    1. Atitudinea noii echipe fata de NATO/OTAN.
    Romania ar ajunge si mai vulnerabila, chiar daca, si pana acum,
    NATO si mai ales UE/EU au fost destul de ipocrite in a da sperante desarte, iluzii de
    viitor sigur Romaniei.
    Se vorbeste ca exista experti militari in noul team T. care sunt anti NATO .

    2.Sistemul de vot cu electori arhaic, desuet si imediat obsoletabil.
    Inutil sa spun ca, daca ne am uni numai doi fosti colegi fortele software, ca in frumoasele miniteamuri de la finalul anilor 90, tot am rezolva o parte a prelucrarii tehnice a votului UNIVERSAL din USA.

    Hillary Clinton a castigat votul politic,
    adica
    SUM(voters_hillary) > SUM(voters_trump) dintr un query destul de simplu:
    SELECT voters, SUM(voters_hillary) , SUM(voters_trump) FROM table_usa_voters GROUP BY voters

    3. Opinia ca Trump ar fi un conservator crestin, cred ca e un fals de proportii ametitoare.

    • Și dacă ai să-ți unești forțele software cu cine vrei tu, tot va trebui să te împaci cu ideea că președintele american e ales de către fiecare stat în parte, nu de toată turma, la grămadă. Nu ”forța software” stabilește metoda, ea doar o implementează.

      Iar dacă ”dintr-un query destul de simplu” ai să descoperi că votul popular din California a creat de unul singur diferența în favoarea lui Hillary, poate ai să începi să înțelegi de ce președintele nu e ales prin vot popular.

    • Monstruos ;)
      „Consider ca nu pot sa ma amestec foarte mult in aceasta tematica pentru ca,
      foarte probabil, n-o sa apuc sa pun niciodata piciorul pe teritoriu nord american (inclusiv canadian).”
      Da, ai dreptate, mai bine mucles cu asemenea nazbitii „Se vorbeste ca exista experti militari in noul team T. care sunt anti NATO .”
      Doamna, NATO e SUA!
      Si vor sa faca parte din NATO si celelalte tari, dar nu doar cu semnatura.

      • Din graba am scris gresit, trebuia sa scriu cam asa:
        ‘ cu speranta ca imi va aparea postarea si [aceasta postare] nu va fi cenzurata.’
        Iar, din nefericire, postarile de aici nu sunt editabile, nu se pot corecta, asa cum e posibil de exemplu pe FB. Nu sunt ‘doamna’ …

        – Om trai si om vedea, forecastul este insa sumbru.
        Nu cred ca vom mai conta, daca apararea unui stat NATO va intra intro ‘filosofie de tip business’,
        si asa insularizati cum suntem acum;
        se va spune ca vom fi prea scump de aparat;
        vom deveni rapid neglijabili si sacrificabili,
        imi este foarte teama ca nu vom supravietui bine deloc,
        o insula intre simpatizantii rusilor putinisti:
        Moldova care a virat puternic spre rosu, Bulgaria inrosita de rusofoni,
        Serbia panslavist rusofona, Ungaria orbanizata sai jobbikizata si buna prietena putinista cu interese enorme aici (impreuna cu Oesterreich),
        Ucraina subreda tare dar si cu teritorii vechi romanesti

        – Recomand citirea scrisoarii doamnei senator Elizabeth Warren
        Despre gogoritza anti sistem si anti lobisti,
        cititi va rog scrisoarea catre Trump scrisa foarte clar

        https://www.facebook.com/senatorelizabethwarren/?hc_ref=PAGES_TIMELINE&fref=nf#

  12. Am urmărit forumul curent și alte articole pe aceeași temă și cred că există o lipsă de înțelegere totală asupra ceea ce este corectitudinea politică, cum trebuie ea înțeleasă și mai ales cum nu trebuie să fie înțeleasă.

    Cea mai bună manieră de discuție este pe exemple concrete, și anume pe studii de caz real.

    Iată un caz concret. Un fost angajator al meu mai prin Midwest avea o organizație de inginerie într-un anume sediu care avea o componență de câteva sute de ingineri, însă toți managerii tehnici și directorii erau bărbați albi, trecuți de 40 de ani și născuți în SUA. Componența grupului era foarte diversă, cu 60% din grup fiind femei și bărbați imigranți mai noi sau mai vechi.

    Conducerea asta era foarte greșită, pentru că nu dădea vreo oportunitate de promovare femeilor și imigranților, indiferent cât de capabili erau.

    În discuția ce urmează firma a decis că trebuie să facă ceva ca să aibă mai multe femei în posturi de conducere.

    Sunt două căi de a aduce o femeie într-o funcție de conducere.

    Prima ar fi să promovezi femei în funcție de conducere numai ca să satisfaci criteriile de diversitate. Ăsta e modul rău de a aplica corectitudinea politică. Faci practic o nedreptate promovând oameni care nu au nivelul de experiență și pregătire pentru post.

    Am văzut făcută asta și e o discriminare pozitivă făcută aiurea.

    Al doilea mod de a promova femeile este cel care este cu adevărat politic corect. Am văzut firme care preferă la angajare femei cu pregătirea și experiența necesară. Dacă nu pot fi găsite, atunci femei din organizație li se oferă un mentor care să le ajute în carieră. Au parte de cursuri de pregătire, mentoring, practică de experiență la locul de muncă și, dacă merită promovarea, sunt promovate chiar înaintea unor bărbați la locul de muncă.

    Există și situația când o femeie este promovată la locul de muncă și chiar merită promovarea, însă promovarea se face în dauna unor bărbați mai bine pregătiți. Am vazut-o și pe asta și nu e extrem de corect, însă așteptarea organizației este ca în momentul în care obiectivele de diversitate culturală a companiei sunt îndeplinite, discriminarea pozitivă trebuie să dispară, altfel promovările nu se mai pot face pe criterii echitabile.

    Astea sunt exemple bune și rele de aplicare a corectitudinii politice.

    Un alt exemplu care vine în minte este cel al unui profesor negru de la Harvard. După o călătorie lungă a venit seara la locuința din campus și a realizat că nu are cheie de intrare în casă. S-a dus la intrarea din spate și a încercat să intre prin efracție în propria locuință. Vecinii, de bună credință pentru că nu puteau vedea bine noaptea, au chemat poliția care a încercat să îl identifice și să îl aresteze pe profesor pentru tentativă de jaf.

    Profesorul, în loc să se lase identificat și să lămurească ce face în spatele propriei case, a început să urle în gura mare că este discriminat pentru că e negru. Poliția l-a săltat și dus la secție. Profesorul și-a menținut acuzarea că e discriminat de poliție. După cum s-a văzut, polițistul era un veteran alb decorat tocmai pentru modul în care a acționat întotdeauna în fața unui public divers și chiar preda poliției un curs despre diversitate culturală.

    Asta e un abuz de corectitudine politică din partea profesorului dovedit pe față. Cazul a făcut vâlvă și Barack Obama i-a invitat pe ambii la o bere la Casa Albă.

    • Simplul fapt de a avea în vedere aducerea de femei în funcții de conducere pleacă de la o gândire bolnavă. A fi femeie nu este o calitate în sine, este un fapt și atât. A bloca accesul unor femei la funcții e conducere pe motiv că sunt femei e la fel de greșit cu a facilita accesul lor la funcții de conducere pe motiv că sunt femei. Asta e o temă feministă și denotă deja o gândire bolnavă. Exact ca în bancul cu folosirea cănii sau a linguriței pentru a goli o cadă cu apă :)

      • Domnule Harald,

        Aici se vede misoginul din Dv.

        Adica o organizatie care are 400 de ingineri, din care peste 100 sunt femei, si cei 40-50 de manageri si directori sunt toti albi nascuti in SUA si peste 45 nu va spune nimic anormal?

        Aici nu e vorba de feminism, e vorba de justitie sociala. Cunosc ingineri femei extrem de capabile care pur si simplu nu sunt avansate tocmai pentru ca sunt femei.

        O astfel de organizatie cum e cea mai sus, si care a fost un caz real, arata ca are probleme fundamentale de discriminare pe multe motive si se deschide singura la procese de discriminare care costa scump si cu pagube mari de platit.

        O organizatie de resurse umane care se respecta o sa incerce intotdeauna sa creeze diversitate intr-un astfel de mediu tocmai din principii de legalitate. Nu ai cum sa justifici o organizatie in care sunt multe femei, insa nici una fara functie de conducere. Pana la urma buba crapa si firma plateste prin nas pentru ca se vede discriminarea de la o posta.

        • Dacă acea organizație e o firmă comercială, justiția socială nu are nimic de-a face cu activitatea ei. A crea diversitate ca scop în sine e mai mult decât incompetență, e prostie crasă. Și nu ai de ce să justifici în fața nimănui ponderea funcțiilor de conducere pe sexe. Într-o firmă care se ocupă de confecții și design vestimentar promovăm bărbații în funcții de conducere pentru a crea diversitate?! Și căutăm în mod special gay, că sunt singurii care se pricep?

          ”O organizatie de resurse umane care se respecta o sa incerce intotdeauna” să nu pună persoane incompetente pe funcții de șefi, astfel încât să nu creeze situații când un om competent răspunde în fața unuia incompetent și primește dispoziții de la acesta. Dacă cunoașteți femei care acceptă să nu fie avansate în ciuda competenței lor superioare și nu pleacă la altă firmă, înseamnă că opinia lor despre propria persoană nu este suficient de bună.

          Oricât ați fi de îndoctrinat de propaganda progresistă, doriți să susțineți că a fi femeie este o calitate în sine? Răspundeți cu da sau nu, fără povești despre discriminare. Sau credeți că e un handicap în sine, de asta considerați că trebuie rezervate locuri și procente special pentru femei? :)

          • Domnule Harald,

            Tocmai ce v-am explicat ca o organizație cu o componenta extrem de diversa însă având un Leadership compus numai din bărbați e un lucru extrem de suspect.

            Haideți sa va spun ce s-a întâmplat cu firma respectiva, pentru ca tot o dați cotita.

            Firma respectiva este listata la bursa NYSE, deci e o firma listata public.

            O femeie extrem de capabilă din exterior a fost respinsă de firma respectiva pentru ca bărbații din conducere nu o vroiau pentru ca este femeie.

            Femeia a dat in judecată firma pe motiv de discriminare de gen, a câștigat in tribunal și firma a plătit vreo câteva milioane de dolari pagube morale. Abia după aceea firma a trebuit sa caute sa promoveze femei in posturi de conducere.

            Cred ca sunteți un vajnic cirac al lui Trump, misoginist pana la sânge. Numai ăla putea spune ca o femeie agresată sexual la locul de munca ar trebui sa plece, nu sa se plângă.

            Nu mai am ce discuta cu Dv vreodată.

            Sunteți un caz pierdut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro