Home » Educatie »Opinie » Citesti:

Cum se face reforma în educație. Etapa n, faza pe universități

Gelu Sabau ianuarie 18, 2017 Educatie, Opinie
25 comentarii 1,631 Vizualizari

Cu siguranță, de 25 de ani încoace auzim vorbindu-se în continuu despre „reformă”. Se face reforma statului, reforma administrației, reforma justiției, reforma sănătății, reforma educației etc. Termenul e atât de des folosit și efectele sale lasă atât de mult de dorit, încât, de acum încolo, cine intenționează să ia o măsură cu efecte pozitive, va trebui cu siguranță să evite folosirea acestui termen! Însă, în acest articol am ales să vorbesc în mod intenționat despre „reforma” în educație, adică despre una din acele (multe) măsuri care nu fac altceva decât să schimbe o schimbare care a fost decisă anterior. Căci, în mod real, cam asta a ajuns să însemne „reforma”: schimbarea schimbării ca scop în sine! Despre ce este vorba?

Cu câteva zile înainte de terminarea mandatului guvernului Cioloș, Ministerul Educației a schimbat criteriile științifice pentru avansarea în posturile universitare și de cercetare. Măsura a fost luată ușor cam pe furiș, în sensul că în primă instanță acele criterii au fost prezentate pentru discuție publică, dar apoi, probabil realizând după alegeri că șansele domnului Cioloș de a forma un nou guvern sunt foarte aproape de zero, a fost emis un ordin de ministru pe data de 19 decembrie 2016. Noile standarde pot fi citite aici. Deci, de acum încolo, criteriile ce trebuie îndeplinite pentru a putea primi titlul de conferențiar sau profesor universitar, precum și pentru a avansa în grad ca cercetător, au fost schimbate. Din câte am înțeles, în unele domenii au devenit mai dure, în altele mai laxe. Pentru a discuta în cunoștință de cauză, mă voi referi la domeniul meu. În ce privește filosofia, criteriile au devenit mai dure, în sensul că după noile standarde, pentru ca cineva să avanseze în funcție are nevoie de o activitate dublă, comparativ cu cele vechi. Un conferențiar de acum, trebuie să aibă punctajul cam cât al unui profesor universitar avansat acum o lună.

Odiseea criteriilor științifice în universități a început cu reforma inițiată de Funeriu. Din dorința de a ridica nivelul universităților din România, criteriile impuse de ministrul Funeriu au fost practic similare cu cele ale universităților performante din Europa. Numai că starea reală a universităților românești era atât de departe de acele criterii ideale, încât, în afara unor excepții notabile, aproape nimeni nu putea să le îndeplinească! Acest fapt era puțin probabil chiar și într-un viitor previzibil, căci, doar prin schimbarea criteriilor și fără o selecție de personal reală, fără o politică coerentă și investiții masive, universitățile din România nu se vor compara niciodată cu marile universități din vest. Popular spus, e ca și cum am dori să transformăm un Trabant într-un Mercedes prin faptul că schimbăm criteriile prin care definim Trabantul! Dar atât timp cât va avea caroserie din carton și motor în doi cilindri realitatea sa va fi tot aceeași, iar definiția una înșelătoare! Așa s-a întâmplat și cu criteriile impuse de domnul Funeriu. Universitățile românești au rămas la fel, oamenii tot aceeași, iar consecința a fost că aproape nimeni nu a mai putut avansa în post. Cumulat cu pensionarea forțată a profesorilor care împliniseră 65 de ani și cu blocarea posturilor, drept consecință a politicii de austeritate a guvernului Boc, în universități totul părea blocat. Așa că la mișcarea de „reformă” inițiată de ministrul Funeriu a venit, aproape natural, mișcarea de „contra-reformă” a PSD-ului! De îndată ce a ajuns la putere, guvernul Ponta a relaxat total criteriile în 2012. Consecința: dacă ne uităm la examenele de avansare pe post și la cele de abilitare (cele care dau dreptul de a coordona doctorate) observăm că ele au devenit foarte numeroase după 2012. E posibil ca în unele școli doctorale să existe deja destul de mulți profesori care au dreptul de a coordona doctorate. Așa că acum, față de schimbarea guvernului Ponta, a venit schimbarea impusă de guvernul Cioloș: criteriile au fost din nou modificate! Judecând, cel puțin după domeniul meu, motivul a fost stoparea avansărilor prea rapide.

Deși, impunerea unor criterii exigente este un lucru bun în sine, cred totuși că acest ping-pong al schimbării nu este unul benefic. Din mai multe motive, pe care voi încerca să le explic:

1) Cred că suntem cu toții de acord că problema numărul unu în universitățile românești este problema imposturii și a furtului intelectual (celebrul plagiat). Din acest punct de vedere, măsurile impuse de domnul ministru Mircea Dumitru, de retragere a titlului de doctor în cazul unor vedete politice, sunt fără îndoială binevenite. Doar că acesta este vârful icebergului. Vedetele politice sunt produsul unui mediu universitar în care disciplina și etica academică sunt, de multe ori, o necunoscută. De aceea cred că sancționarea furtului intelectual trebuie să devină prima regulă. Și când spun regulă, mă gândesc că trebuie să fie universală, nu incidentală sau aleatorie. Nu doar pentru vedete. Un prim pas în acest sens poate (putea) fi realizarea unei platforme on-line unde să fie publicate în mod obligatoriu toate tezele de doctorat susținute în România. În acest fel principiul transparenței devine prima regulă și, există, măcar potențial, presiunea oprobiului public în cazul plagiatului. Cred că această măsură este una strict necesară, mai ales în contextul în care, cel puțin la Biblioteca Națională a României, tezele de doctorat au fost trecute la FONDUL INTANGIBIL, fiind similare unor documente prețioase de epocă la care accesul este foarte dificil. Actualmente, ele nu mai pot fi atinse și pot fi consultate doar într-o copie electronică, pe care angajații Bibliotecii trebuie să o pună la dispoziția cititorului. Dacă mai ținem cont de lipsa de personal invocată chiar de conducerea Bibliotecii, ne facem rapid imaginea unui buncăr care adăpostește prețioasele documente de pericolul potențialilor cititori! Așadar, principiul transparenței și pedepsirea oricărui universitar vinovat de furt intelectual cred că trebuie să fie primele măsuri. Căci degeaba stabilim criterii performante pe hârtie dacă cei care trebuie să le îndeplinească le îndeplinesc prin furt!

2) Schimbarea frecventă a criteriilor de evaluare introduce dublul sau triplul standard. Astfel, putem avea profesori universitari sau coordonatori de doctorat avansați anul trecut care să aibă de fapt CV-ul unui lector care se pregătește să devină conferențiar! Iar diferența dintre salariul unui lector și cel al unui profesor este notabilă în universitățile românești. Situația este în sine absurdă, căci în mod normal ar trebui ca toți cei care au același titlu și primesc aceleași salarii să îndeplinească aceleași criterii! Ba mai mult, astfel de măsuri stimulează situații cu totul aberante, care de altfel s-au mai întâlnit în trecut, în care unii candidați la diverse concursuri universitare au activitate științifică mai performantă decât cei care îi evaluează! Din acest absurd nici măcar umorul nu ne mai poate scoate!

De altfel, oarecum paradoxal, această măsură a ministrului educației cred că s-a bucurat de o largă susținere din partea mediului academic. Căci ea e susținută fără îndoială de cei performanți, care îndeplinesc oricum criteriile. Dar, pe de altă parte, a putut fi susținută și de cei care s-au bucurat de avansări beneficiind de criteriile mai laxe ale guvernului Ponta. Căci aceștia au sărit o treaptă care, pentru colegii lor (potențial concurenți), este una mult mai înaltă! Așadar au profitat de ușa deschisă, după care au avut grijă să o închidă în urma lor! Singurii dezavantajați sunt cei mai tineri, a căror voce oricum nu prea contează…

3) Schimbarea schimbării nu produce în fapt nici o reformă reală, nu face decât să introducă realități aleatorii în sistem. Spun asta, gândindu-mă că, dacă această modificare s-a putut bucura acum de o susținere mai largă din partea mediului universitar, fără îndoială că în momentul în care aceste criterii vor deveni inconfortabile se vor face presiuni pentru schimbarea lor. Așa că „reforma” continuă, iar acum este rându-l PSD-ului să-și impună propria „reformă”! Să auzim de bine!

P.S. Pentru a nu se crede că acest articol a fost scris din motive personale îi anunț pe cititori că, în ce mă privește, nu sunt afectat de actuala modificare a criteriilor.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. Cititor spune:

    Aceste criterii vor mai fi valabile jumatate de an.
    Ministrul PSD s-a grabit bineinteles sa aduca reforma proprie, dar a trebuit sa aleaga prima urgenta din punctul lor de vedere si anume reinstalarea directorilor proprii in scoli.
    Ca urmare un timp vor sta linistititi sa se linisteasca primele valuri inainte de a face altele, nu vor sa isi rastoarne barca.

  2. Dedalus spune:

    Chiar situatia prezentata in articol arata ca problema e in alta parte, nicdecum in criteriile pentru titlurilre respective.

    Oricat s-ar stradui cineva, aceste criterii sunt si vor ramane in realitate de o inutilitate desavarsita.

    Titlurile si pozitiile in sine trebuie sa fie reflectarea unei recunoasteri sociale, nicidecum rezultatul biferaii unor liste de criterii.

    Prestigiul nu poate fi masurat cu grile, dupa cum nici alte lucruri cum ar fi onoarea sau compasiunea nu pot fi.

    De fapt, nu a avut loc nici o reforma a educatiei, niciodata in Romania. Singurul lucru care s-a facut a fost eliminarea referintelor la marxism si la patid.

    Dar, ramasa in acelasi mod de organizare ca in fosta economie bazata exclusiv pe comanda si control, educatia s-a zbatut zadarnic sa se adapteze capitalismului, reusind doar sa umfle birocratia.

    Invatamantul superior produce absolventi de care nimeni nu are nevoie. Doctoratul este doar o modalitate mai simpla de a accede la diverse posturi sau de a obtine un spor la salariu. Cu foarte puitine exceptii, doctoratul nu e doctorat, adica nu are de-a face cu excelenta stiintifica sau cu pregatirea profesionala.

    In totala neglijare a acestei situatii, invatamantul superior romanesc continua sa se chinuie sa gaseasca o cale de a face din acest tip de doctorat, unul stiintific. De fapt, nici de unul stiintific nu are nimeni nevoie.

    Daca vom elimina cererea de astfel de doctorate ce sunt doar “cai pentru rege”, vom vedea ca nu foarte multe persoane vor mai dori sa il faca. Daca vom lega profesia de cunostinte, nu de diplome, vom vedea ca va creste cerea de educatie de calitate,

  3. T-Ora spune:

    “Din dorința de a ridica nivelul universităților din România, criteriile impuse de ministrul Funeriu au fost practic similare cu cele ale universităților performante din Europa.”

    Cred ca autorul nu a avut niciodata curiozitatea sa consulte CV-urile unor profesori din universitati europene, americane, japoneze. etc. Criteriile impuse pe vremea lui Funeriu erau doar niste criterii de bun simt, un minim necesar si nimic mai mult. Sa spui ca erau “similare cu cele ale universitatilor performante din Europa” este sau exagerare voita sau ignoranta crasa.
    Bineinteles, chiar si in universitatile straine ajung profesori universitari -in anumite circumstante-oameni care nu au o valoare extraordinara, cu un CV modest. Dar aceasta se intampla din cand in cand, nu e o obisnuinta, poate fi un concurs cu candidati mai slabi intr-un an, sau anumite domenii unde apar un numar mare de posturi fata de numarul de candidati buni. Dar asemenea intamplari nu trebuie generalizate, pentru ca sunt doar niste intamplari. Cand faci o comparatie nu o faci pe cazuri particulare.
    Oricine poate accesa la CV-urile profesorilor din universitatile performante din Europa si oricine poate cauta CV-urile profesorilor romani in acelasi domeniu, pentru a face o comparatie.
    Oricum, niste criterii serioase trebuie sa existe astfel ajungem sa avem numai profesori universitari ca cei din noul guvern: cel al sanatatii , profesor universitar la Oradea, caruia i s-a retras dreptul de a conduce doctorate exact din cauza CV-ului ingrozitor de slab (nu avea decat 2 articole care se puteau numi stiintifice) si cel al educatiei, fost rector la ASE care se poate lauda cu un CV-maculatura de toata frumusetea, bineinteles dublat de un salariu mai mare decat daca ar lucra intr-o universitate europeana.

    • Dedalus spune:

      Cred ca trebuie avuta in vedere si buna credinta, atat a celor care au titlurile respective, cat si a celor care ii evalueaza.

      Sunt extraordinar de multe discutii cu privire la criteriile astea, dar pana la urma ele sunt mai curand un fel de indrumare pentru buna credinta, decat un procedeu matematic.

      Daca ar fi vorba de o simpla evaluare matematica, atunci evident ca ar fi mult mai simplu sa avem un program pe calculator in care sa bagi datele din CV si sa-ti iasa daca onor “catindatul” e bun de lector, conferentiar, indrumator de doctorat sau mecanic de locomotiva (no offense, doar de dragul argumentului) :-) .

      In alte tari deraparea de la calitate e sancionata de societate prin diferite mecanisme, de-asta nici nu e asa des intilnita situatia unor cadre didactice slabe. Acele mecanisme conteaza, ele garanteaza calitatea, nicidecum criteriile.

      • T-Ora spune:

        Dedalus,
        Chiar doream sa raspund primului dv comentariu care mi s-a parut pe dinafara- nu ca al doilea ar excela prin realism.
        Nu-mi dau seama daca ignorati total sistemul prin care se obtin titlurile universitare sau pur si simplu va complaceti in mediocritatea caracteristica universitatilor romanesti – cu mici exceptii, dar noi vorbim de un intreg.

        Spuneti dvs ” Oricat s-ar stradui cineva, aceste criterii sunt si vor ramane in realitate de o inutilitate desavarsita. ”
        Adica aceste criterii nu servesc la nimic, oricine poate ajunge profesor universitar! Si cum facem departajarea daca sunt mai multi candidati? sau chiar daca e unul singur, cum facem ca sa vedem daca e la un nivel minim pentru postul respectiv? Ne uitam la culoarea ochilor, contul in banca, locul unde isi face vacantele? Nu trebuie sa conteze exact partea stiintifica?
        De ce criteriul acesta merge in alte tari si merge bine, dupa cum arata rezultatele stiintifice?

        Bineinteles ca in evaluarea unor dosare intervine si factorul uman, este chiar extrem de important, dar fara niste criterii MINIMALE este imposibil sa accepti la un concurs orice individ care se crede viitor premiat Nobel, dar fara nimic valabil in CV.
        Cat despre buna credinta, vedeti bine ca si in alte societati se intampla fel de fel de istorii: plagiat, coruptie, articole scoase din burta cu date inventate, nepotism si asa mai departe. Dar la noi, intr-o societate corupta in care legea functioneaza aiurea -cand functioneaza- ce sa mai vorbim! Am dat ca exemplu doi ilustri ministri, unul chiar al educatiei, cu niste CV-uri de zeci de pagini care contin doar nimicuri! Oamenii acestia nu ar fi ajuns niciodata profesori universitari, nici macar lectori dupa parerea mea, daca se aplicau niste criterii minimale – insist asupra acestui termen! Vedeti la ce sunt bune criteriile, sau tot nu sunteti convins ca sunt necesare?

        E nevoie de o intreaga societate sanatoasa si corecta ( repet, totul trebuie vazut in mod general, exceptii bune si rele vor exista mereu), dar pana atunci ce sa facem cu buna credinta a lu’ nea rectorul de la ASE, al carui salariu indecent depaseste salariile profesorilor universitari din multe universitati europene si care intr-o asemenea universitate nu e clar daca obtinea titlul de doctor! Si cati or mai fi ca el, ca numai in guvernul asta a tunat si i-a adunat cu niste doctorate si carti “stiintifice” de tot rasul.

        • Dedalus spune:

          Foarte simplu: nu criteriile conteaza, ci modul in care societatea apreciaza acest oameni.

          Ceea ce sustinet dvs, anume o valoare absoluta a criteriilor nu are sens, in absenta unor mecanisme prin care societatea recunoaste valoarea acelor persoan si implicit valideaa si criteriile

          Este absolut necesar sa vedem societatea in ansamblul sau, modul in care se conecteaa invatamantul superor la acedasta, Ori, aceste criteria, doar ele, nu au cum sa reflecte aceste legaturi.

          Spuneti Dvs, de factorul uman in evaluare, Acest lucru logic inutile: ori criteriile sunt obiective, cuantifcabile si atunci de ce e nevoie de oameni sa le evalueze, ori criteriile sunt subiective si atunci le negam chiar caloarea absoluta pe care Dvs. le-o dati in premise. Tertium non datum,

          Sintagma “criteria mnimale” este goala de continut, doarece puteti sa imi spuneti ce anume ar fi minimal? In mod sigur altcineva ar define drept :minimale” alte criteria si tot asa.

          Problema majora aacestor criterii este ca ele se doresc un fel de inlocuitor al raspunderii. Adica,onor comisia respective a ce le aplica nu mai are nici un fel de raspundre, aplica ce scrie acolo- nr. de articole stiintifice. etc. Si gata!

          Ori, tocmai asta e obstacolul: fuga de raspundere.

          Ma intrebati ce sa facem cu un rector care a ajuns rector fara ca CV-ul lui sa justifice?

          In primul rand, faptul ca CV-ul nu justifica este strict parerea Dvs. personala. Se vor gasi alte 3-4 personae care sa spuna ca justifica. Cum veti purta aceasta dicutie, cum veti ajunge la o concluzie?

          In al doilea rand acest lucru -daca il presupunem adevarat -nu a fost posbil din cauza nu-stiu-caror criterii, ci din cauza faptului ca nu exista nici oraspundere a nimanui cu privire la evaluare, nu exista nici o modalitate prin care cadrul didactic respective sa fie evaluat dupa activittea sa si nu dupa un CV, nici o modalitate pin care studentii ar putea sa sanctioneze non-valoarea.

          Si asta, pentru ca la randul lor studentii vor devein absolventi de care nimeni nu are nevoie.

          Credeti ca daca ar fi 30 de laureati ai premiului Nobel profesori la ASE asta ar schimba cu ceva situatia? Ar duce asta le o pregatire mai buna a lor sau la o cerere mai buna? Cum s-ar intampla asta daca studentii respective raman aceeasi produse ale invatamatnului preuniversitar catastrodal?

          ====

          Din pacate, toate cele spuse demonstreaza foarte clar ca insistenta asupra acestor criterii inseamna plasara pe un drum gresit.

          Intr-adevar, nu ne putem compara cu alte state, dar nu vom ajunge sa ne comparam vreodata daca in loc sa avem o refroma cuprinztoare a invatamntului, bazata pe responsabiitate si nu pe hartii si birocratie, vom tot cauta o formula magica.

          • Dedalus spune:

            Solutia e foarte simpla si am tot spus-o: reunutarea la criteriul invatamnt superior in pozitiile unde acest lucru nu se justifica si eliminarea di legislatie a drumului ocolot (mai simplu) al doctorratul ce confera drepturi (salariale dar nu numai).

            In principiu, trebuie redusa cererea de absolventi si doctori.

            Sigur ca vor exista in veci “vanity diploma” – dar universitatile ce le vand se vor delimita in timp.

            O cerere redusa de absolventi de invatamant superior si o cerere redusa de doctori ar fi un pas major si este absolut necesar. Nu poate fi inlocuit de nici o birocratie.

            S-a incercat reolvarea birocratica prin acreditarile prin ARACIS.Nu a mers. Se incerca acelasi lucru si cu invatamantul pre-universitar – prin ARACIP.

            Tot modificam la continutul dosarelor, tot producem la hartii de mii de feluri, modificam conditii si crieterii.

            Ori, cat timp nu vom intelege ca nu dosarele rezolva, ci controlul social si lasarea pietei libere sa reglee lucrurile, nu vom imbunatati lucrurile.

            Cat timp exista cerere de impostori, se vor gasi modalitati se pentru fabriciele de diplome sa satisfaca aceasta cerere….

            • T-Ora spune:

              “Ceea ce sustinet dvs, anume o valoare absoluta a criteriilor nu are sens, in absenta unor mecanisme prin care societatea recunoaste valoarea acelor persoan si implicit valideaa si criteriile”
              Domnule Dedalus, imi pare rau pentru dv dar aberati complet!
              Cum poti sa recunosti valoarea unui profesor universitar, daca nu dupa valoarea cercetarii si a activitatii pedagogice, stabilite dupa anumite criterii, recunoscute in toata lumea universitara? Sunt romanii mai cumotz si nu au nevoie de criterii, nu-i asa?
              Deci despre ce valoare vorbiti dvs? In societatea noastra profesorii universitari nu sunt bine vazuti tocmai pentru ca, in lipsa unor criterii solide de promovare, de acordare a unor titluri universitare, au ajuns in varful piramidei tot felul de neaveniti, fara nici o valoare stiintifica.
              De ce credeti ca universitatile bune folosesc acest criteriu, al departajarii dupa calitatea stiintifica, daca acesta ar fi inutil? Cum se face ca in orice universitate serioasa comisia analizeaza in primul si in primul rand calitatea stiintifica a unui candidat?
              Imi pare rau, dar imi pierd timpul sa raspund unei persoane fara nici o legatura cu ideea de calitate si principii universitare.

    • Gelu Sabau spune:

      @ T-Ora
      M-am uitat acum pe criteriile impuse de Funeriu (nu le mai aveam in calculator, le-am cautat pe net). Da, asa e, nu erau foarte dure. Tin minte insa ca atunci cand au fost impuse, multi profesori in functie nu le indeplineau. Aceeasi situatie ca si acum. Sper sa nu fiu inteles gresit, nu sunt impotriva criteriilor performante, dar cu o singura conditie: sa fie aplicate tuturor!

      @Dedalus:
      Sunt de acord ca formalismul si joaca de-a criteriile este un simptom pentru lipsa responsabilitatii. Din acest punct de vedere cred ca este relevant ca universitatile din Anglia au cele mai putine criterii formale pentru ocuparea posturilor in universitati. Dar daca la noi activitatea universitara nu este valorizata social nu ne ramane decat sa ne batem in criterii!

      • T-Ora spune:

        @Gelu Sabau Nu prea inteleg cumvine treaba asta: scrieti articolul si il publicati fara sa verificati daca ceea ce sustineti e adevarat! Pentru binele dv sper ca nu faceti la fel si in lucrarile de cercetare.
        In alta ordine de idei,
        inteleg ce vreti sa spuneti: multi dintre profesorii univesitari nu indeplineau si nu indeplinesc niste criterii minime, asa ca nu e corect sa le ceri celor care vor sa avanseze sa indeplineasca aceste conditii minime. Sint de acord cu dv ca este o mare nedreptate si in mod normal ar trebui ca toate posturile de conferentiar si profesor sa fie scoase la concurs: cine indeplineste conditiile sa ramana pe post, cine nu, valea. Din pacate este vorba de o reforma extrema pe care nici un om politic si nici un partid nu si-o va asuma niciodata. Societatea romaneasca votanta a psd-ului nu este pregatita pentru asemenea reforme, prostimea domina inca iar clasa intelectualilor adevarati este prea mica pentru a ser face auzita. Cu cateva voci nu se va rezolva nimic.
        Asa ca trebuie facut ceea ce este posibil: macar de la un anume punct si sa nu se mai accepte promovarea univesitarilor foarte slabi. Iar asta nu se poate face decat cu acele criterii minime.

        @BD Aud mereu povestea cu ” nu sunt bani pentru cercetare si universitarii nu sunt platiti cum trebuie”. De unde conlcuzia imediata ca asta impiedica recrutarea oamenilor de calitate, romani sau straini. Adevarul este undeva pe la mijloc: bani au fost si sunt inca – probabil nu la nivelul unei universitati germane sau engleze- dar se folosesc prost.
        Dadeam ca exemplu de impostura universitara pe actulaul ministru al educatiei, Nastase.
        M-am mai uitat o data pe CV-ul lui – ca sa nu scriu prostii- si ce surpriza: in afara de averea indecenta stransa din amaratul de salariu de prof univ mai mare ca al unui profesor dintr-o universitate europeana serioasa( uitati-va si va va lua cu ameteala ce avere a strans si ce salariu are!) omul se lauda cu 60 de articole dintre care doar 2 -scrie chiar el- sunt cotate ISI. Asta oricum nu inseamna mare lucru, sunt si reviste ISI foarte proaste si dupa realizarile sale e clar ca nu a revolutionat domeniul de cercetare in astea doua articole.
        Deci nici alea nu inseamna ceva serios .Surpriza vine cand te uiti la numarul de proiecte -din care se scot bani buni: 14 proiecte dintre care 9 ca director. Si asta pana in 2012. Deci bani sunt domnule, dar se impart aiurea, pe criterii care nu au nimic de-a face cu calitatea stiintifica. Iar rezultatele maculatura ale acestui individ sunt zero, dupa cum arata CV-ul sau. Asa ca banii aceia au fost cheltuiti inutil pentru un impostor.
        Si sa nu uitam ca e vorba doar de o persoana; dar cati altii sunt la acelasi nivel? Daca nu se impun conditii clare si pentru avansari si pentru participarea la proiecte de cercetare, tot felul de nastashi-nanashi ca ministrul educatiei vor lua banii.

      • Dedalus spune:

        Exact. Cumva, metaphoric vorbind, ar trebui sa folosim criteriile ca pe un fel de lanterna care sa ne lumineze in ce priveste valoarea,

        Un exemplu: cunosc pe cineva cu mai multe articole ISI. O personalitate (nu dau nume). Am citit, din prostia mea (altadata nu o mai fac, pentru ca nu vrau sa ma enervez) unul dintre ele. Total nestiintific, un fel de referat de liceu. De ce a publicat asa ceva revista in cauza, nu as putea sa imi explic.

        Ori, o Comisie care se respecta, nu numara doar articolele “catindatului”, le mai si citeste. Face asta pentru ca oamenii aceia sunt la randul lor specialist recunoscuti, care stiu despre ce e vorba.

        Plus ca omul conteaza si el, nu doar dosarul. Daca discuti cu cineva cu multe lucrari ISI si realizezi ca habar nu are domeniul respectiv, adica nu la nivelul cerut, iti pui niste intrebari referitoare la realitatea autorilor.

        Ei bine, astfel de consideratii apar pentru ca si societatea respectiva are diverse alte mecanisme prin care verifica daca titlul s-a dat correct, nu inseamna ca daca s-au respectat mathematic criteriile, cel in cauza este automat si pe veci si pe nevazute ramas asa, extraordinar.

        Pe scurt, asa cum ati spus, formalismul este dusmanul calitatii.

        In alta ordine de idei veti vedea aceleasi rezultate dezastruoase si in urma procedurii de acreditare aplicata de ARACIP, procedura ce consta in … verificarea dosarelor.

        Fara responsabilitate si fara control social (nu administrative) nimic nu se va schimba.

    • BD spune:

      Vă mulțumesc pentru cele scrise, m-ați scutit de un mesaj lung. Intr-adevăr criteriile de pe vremea lui Funeriu sunt mai degrabă la nivelul unui postdoc bun decât al unui profesor dintr-o universitate prestigioasă.

      Pe de altă parte e încă imposibil de a atrage mulți oameni valoroși în universitățile românești, din motive evidente: lipsă de bani, de posibilități de cercetare, etc. Din păcate, în locul unui progres lent, dar bazat pe o strategie pe termen lung, avem un zig-zag aproape haotic.

      • Dedalus spune:

        Nu e lipsa de bani. E mediul poluat din multe universitati, gashtile formate, banii care se dau pe psudo-cercetari, dezinteresul care scarbeste samd.

        Si daca ar creste de 100 de ori finantarea si de 10 ori ar fi criteriile mai stricte, daca toate astea enumerate mai sus raman la fel, ce om serios credeti ca ar veni?

        Asta e problema- seriozitatea oamenilor, calitatatea lor. Ca daca stiu mai mult sau mai putin, asta se mai repara. Dar daca esti lipsit de caracter, nimeni si nimic nu va ajuta…

  4. Stefan spune:

    Universitatile conțin Facultăți. Care sunt de 2 tipuri: acreditate pentru studii doctorale sau nu. Facultățile acreditate pentru studii doctorale presupun școala doctorală si cercetare. Celelalte nu. Școala doctorală si cercetarea presupun profesori suficient de buni pentru a îndruma doctoranzii în demersul lor științific. Minim, un astfel de profesor ar trebui:
    1. să fie alfabetizare funcțional în ceea ce privește cercetarea mondială din domeniul lui, la momentul actual. Asta înseamnă să poată citi și interpretare corect articolele științifice, să aibă acces la ele,
    2. să știe care sunt principalele direcții de cercetare fundamentala si aplicată în domeniul lui de funcționare,
    3. sa poată scrie liber, anual, măcar câteva articole de popularizare a științei din domeniul lui, fără plagiat sau tradus, desigur (articole în reviste cotate în Ro),
    4. sa aibă propria viziune si interpretare pe subiectele de cercetare mondiale, să împingă putin mai departe stadiul actual. Asta înseamnă sa fie capabil să:
    4.a. propună teme de doctorat noi si inovative,
    4.b. scrie, alături de doctoranzii lui, articole științifice pe teme noi, publicabile în reviste ISI sau similar international.
    4.c să prezinte rezultatele lui, alături de doctoranzii, la conferintele internaționale din domeniul.
    4.b. să pubice capitole de carte pe temele respective de cercetare mondială.

    Toate aceste abilități necesare conducătorilor de doctorat sunt si pot fi evaluate matematic. 3+4b+4c+4d trebuie să apară în cv-ul oricărui conducător de doctorat.

    În ceea ce privește titlul de “profesor” sau “conferențiar”, fiecare facultate își știe bugetul, oamenii și propriile criterii de avansare. Ar putea fi toți “profesori” dacă își permite.
    In ceea ce privește Școala Doctorală, ar trebui o strictețe transparenta. Odată cu noua lege de reducere a taxelor în cercetare trebuie intărit sistemul de la baza, începând cu școlile doctorale.

    • Dedalus spune:

      Nu pot fi evaluate mathematic. Incercati pe un caz real si veti vedea.

      • Stefan spune:

        Provin dintr-o Facultate de profil real si STIU SIGUR ca aceste criterii sunt masurate mathematic pentru promovare si pentru evaluare.
        Si Evaluarea Facultatilor pe nivel A, B, C sau D s-a facut acum x ani respectandu-se strict aceste criteria si evaluari matematice.
        Dar … eh, alte vremuri! Acum … avem 502 directori de scoli numiti, chiar daca nu au trecut concursul. Calm, “competitivitatea” a devenit un cuvant desuet.

    • Dedalus spune:

      Interesant mi se pare ca ati propus niste “criterii” de bun simt. Doar ca ele nu pot fi evaluate matematic, ci calitativ, colegial. Asta nu inseamna ca nu ar fi potrivite, ci dimpotriva.

      Altfel spus, comisia de evaluare ar sti sa le foloseasca, daca nu o obligati sa le cuantifice.

      Oricat ar fi o astfel de evaluare de subiectiva teoretic, daca evaluatul ar fi supus ulterior unui proces de validare in exercitarea activitatii pe pozitia respectiva, ar exista o presiune suficienta pentru ca evaluarea sa fie corecta.

      Altfel spus, nu ar trebui sa cautam un algoritm care sa faca posibila evaluarea pe calculator, ci un mecanism care sa ne asigure ca evaluarea reflecta valoarea reala.

      Dosarele ascund, nu garanteaza.

      • T-Ora spune:

        @Dedalus Nu intelegeti nimic din procesul de recrutare pe un post universitar. Acele criterii minimale de bun simt nu inseamna ca omul obtine postul daca le intruneste. Inseamna ca are voie sa-si depuna dosarul. Atat si nimic mai mult. Este un MINIM NECESAR, intelegeti?
        Pe urma comisia decide, oamenii se uita sa vada ce are exact omul in CV, ce rezultate, unde publica, pe unde a fost invitat, cu cine colaboreaza daca sunt efectiv de calitate sau doar a avut sansa sa publice 20 de prostii in jurnale slabe, dar totatul ii da dreptul sa candideze. Eventual a participat contra cost la o conferinta ( ca Dragnea la investitura lui Trump) si isi mai adauga niste puncte.
        Procesul este mult mai subtil si decizia finala revine comisiei. Numai ca trebuie ca in acea comisie sa fie oameni de calitate, ca daca sunt tot niste amarati care publica o suta de articole in reviste cotate ISI cu un IF de 0,3 si umbla barmbura la conferinte dubioase unde oricine poate participa daca plateste, atunci in mod sigur vor privilegia tot un candidat slab ca ei.
        Ce e asa de greu de inteles? Chiar nu aveti habar cum se face sau cum ar trebui sa se faca recrutarea pe un post de conferentiar, profesor universitar?

  5. Kurt spune:

    Incercare și eroare. De cîte ori? Cît timp a mai rămas?
    Cum se ajunge la universități de vîrf în țară? Unde se face cercetare, inovație (Max Planck Institute, Frauenhofer Gesellschaft, Rober Koch Institut etc., în Bundesrepublik D.). Care e scopul masteratului după modelul Bologna /UE?

    … „… Din dorința de a ridica nivelul universităților din România, criteriile impuse de ministrul Funeriu au fost practic similare cu cele ale universităților performante din Europa. Numai că starea reală a universităților românești era atât de departe de acele criterii ideale, …….. …… și fără o selecție de personal reală, fără o politică coerentă și investiții masive, universitățile din România nu se vor compara niciodată cu marile universități din vest…. „ ……

    Distanța între universitățile publice din țară față de Stanford/SUA cu relația 8 studenți la un profesor și Cambridge/UK e ani lumină. Cum se scurtează această diferență? In care domeniu? Care inovații?

    Prezentările în fața publicului, la 20 ianuarie la București:… … „are loc un un dialog despre găurile negre, spațiu, timp și Univers, inspirat de Stephen Hawking. Invitați: Gheorghe Stratan (cercetător IUCN-Dubna și IFIN-HH, Măgurele și traducător al cărților lui Stephen Hawking),/Dilema Veche..”…. a unor cunoștiințe, cărți, idei UP TO DATE cu patrimoniul universal, e o cale de a stimula, de a atrage atenția tinerilor.

    Era digitală oferă profesorilor / studenților din țară acces la un patrimoniu științific universal cu un clic. Cunoștiințe de limbi moderne (engleza, franceza, germana, spaniola, etc.) sunt utile și necesare pentru a lucra JUST IN TIME la proiecte de cercetare, inovație și stiințifice. In care domenii sunt excelente universitățile din țară? Care universitate în care domeniu, la care cercetare? Nume de profesori /studenți cu resonanță internatională? Marile companii din SUA (Google, Microsoft, Apple, Facebook, Amazon etc.) sunt orientate spre inovație, își crează o piață de desfacere mondială (Trump le pune bețe în roate 2017???… renunță la WTO și la alte organizații multinationale create după 1945??? … la Davos se întîlnește azi elita lumii…. ).

    ….. „….. Iar diferența dintre salariul unui lector și cel al unui profesor este notabilă în universitățile românești. Situația este în sine absurdă, căci în mod normal ar trebui ca toți cei care au același titlu și primesc aceleași salarii să îndeplinească aceleași criterii! Ba mai mult, astfel de măsuri stimulează situații cu totul aberante, care de altfel s-au mai întâlnit în trecut, în care unii candidați la diverse concursuri universitare au activitate științifică mai performantă decât… „……

    Cum se ajunge la salarii mai bune pentru dascăli în timp acceptabil de scurt?
    Descentralizarea, regionalizarea (reduce manipularea de la centru / București pe tot teritoriul) e o cale pentru a obține performanță, competitivitate prin concurență. Focusarea pe cîteva universități de vîrf și specializarea în instituții de cercetare independente, conectate cu industria locală/ mondială poate fi o încercare nouă. Tradiția (identitatea națională?… ministerul nou …. ) de 150 de ani 1886-2016 în Regatul România și 100 de ani 1918-2018 în România Mare/RSR cu învățămînt public centralizat de stat e cu totul altceva decît universitățile private cu o tradiție seculară și mijloace proprii imense din occident (Harvard, Yale, Cambridge, MIT, Oxford, Berkely). Budgetarii din țară nu sunt cei mai performanți în cercetare, inovație și știința fundamentală (Grundlagenforschung). Ce e de făcut?
    Werner Heisenber, premiul Nobel 1932 pentru fizică (Quantenphysik, stă la baza a tot ce avem azi: GPS, handy,etc.) descrie în „Der Teil und das Ganze. Gespräche im Umkreis der Atomphysik/ Piper Verlag” dialogurile cu Nils Bohr, C.F. von Weizsäcker, A. Einstein, Max Planck, Wolfgang Pauli, Paul Dirac, Butenandt (vvitor director Max Planck Institut), etc. In vremuri grele acești fizicieni de elită își pun problema (1933 – 1945 deja în anii dictaturii) de reconstruire a institutelor de cercetare după sfîrșitul dezastrului așteptat.

    Dezastrul la universitățile din țară (plagiate, pile, neseriozitate, dirigare de la centru, lipsă de performantă și competitivitate) e real după 1989 în timp de pace! Posibilitățile de dotare sunt enorme, cu resurse modeste. Era digitală e era inovațiilor la scară mondială. Cu un clic e posibilă conectarea între savanți, cecetători, profesori, studenți într-o lume întreagă. TM2021 se poate focusa pe smart home, smart city (Santander Spania), digitalizarea în sfera publică.
    Incredere? O monedă rară în România 2017. Cum se ajunge la bunăstare, prosperitate și belsug într-o societate condusă centralizat de plagiatori, restanțieri și mincinoși? Incercare și eroare. Mentalitatea de panduri, jecmănitori …. Riscul? Falimentul unui guvern?

    Descentralizare și specializare acolo unde e performanță? Idei mai sunt.

  6. Dedalus spune:

    Un lucru mai spun: personal m-am saturat pur si simplu sa tot aud de CV-uri. Nci nu mai vorbeesc de fapt cu oameni, cu cu CV-uri, nu mai conteaza nimic altceva decat “ce pui la CV”.\

    - “Te-ai angajat? Cum e?”
    - “A, salariu prost, nu-mi place nici ce fac…”
    - “pai, si de ce stai?”
    - “Imi trebuie la CV!”

    sau:

    -”Ce mai faci?|
    - “Scriu un articol despre buru-buru-coco-coco!”
    - “Pai, parca tu ne te ocupai de burur-buru?”
    -”Da, dar am gasit o revista sa imi publice articolul!”
    - “Ce vrei tu cu buru-buru, la ce e bun?”
    -”Nimic, dar, revista e cotata ISI si publica numai despre burur-buru”!

    Ce sa spun: “De foamete, variola, razboi si de oameni cu CV-uri, apara-ne Doamne!”

    :-) )

  7. Caliman Eugen - analist dezvoltare economica spune:

    Stimate,
    d-le Sabau,
    Ca prof. de filosofie sint sigur ca stiti, ca o ,,reforma” limitata nu poate avea loc, fara ca obiectivul si finalitatea ei sa fie o anumita economie materiala/financiara, fie ca ea sa fie suportul unui proces de dezvoltare economica majora, asumata de guvernare cind este vorba de un domeniu major, conexat cu intreaga viata politica, economica si sociala a tarii ca invatamintul-educatia.
    O reforma de economisire, poate avea loc de pilda la arhivele institutiilor, dar o reforma a invatamintului nu poate avea aceasta denumire (si continut) daca ea nu este realizata in vederea si (ca) suport al unei dezvoltari economice si reconstructiei industriale a Romaniei.
    Schimbarile institutionale au caracter sistemic, neputind fi schimbat un element sau altul al acestora, deoarece intre ele exista un proces activ de interdependenta si determinare.Sistemele imbunatatite (imbunatatibile doar in acceptiune teoretica) ramin tot nefunctionale, fiind blocate de cele de care depind ca resurse (necesare) si reperele/viziunea de lucru/schimbare pozitiva.Sistemul national de educatie-invatamint se supune acelorasi reguli infailibile ale imposibilitatii schimbarii punctuale, in lipsa imbunatatirii intregului sistem institutional (economic si bugetar) national, care-i ofera resursele banesti si creaza ,,piata de cerinte si oferta” la care se raporteaza calitativ ,,produsele” sale: pregatirea/calificarea fortei de munca.Astfel, fara o dezvoltare economica – ca motor si suport al schimbarii ,,solicitante” de reforma a invatamintului – lipsesc locurile de munca si oportunitatile sociale, care sa motiveze/determine/permita elaborarea unor criterii obiective in evaluare a cadrelor din invatamint, acordarea de clase si trecerea de stadiul de asistent la lector, conferentiar si profesor universitar.Liceul si universitatea devin (cu unele exceptii) producatoare de diplome inutile care nu ofera locuri de munca, pentru care sa se bata elevul, studentul inca din SCOALA, invatind pina la tocirea coatelor.Ierarhizarea valorica a liceului, universitatii este lipsita de instrumenele necesare: numarul locurile de munca cistigate de absolventii fiecareia dintre ele, ca evaluare a capacitatii de pregatire performanta a fortei de munca!Aceeasi situatie a stagnarii si lipsei locurilor de munca industriale, a compromis liceul, universitatea si doctoratele, absoventii incadrindu-se in special ca someri la A.J.O.F.M-ul de bastina, sau…capsunari in Vest!Schimbarea – schimbarii in domeniul invatamintului nu are azi directie si orizont de atins, altul decit a satisface imaginatia sau etalarea puterii politice, in locul unei schimbari/imbunatatiri calitative ,,organice”, orientata corect de piata muncii si interesul absolventului de a razbi in viata.Fara dezvoltare economica si industriala, invatamintul de toate gradele ramine confuz si inert, lasat la mina schimbarilor de ocazie, nefiind obligat sa raspunda cerintei pietei muncii si competitiei pe aceasta piata, adica practic nici unei cerinte! Perfectionarea si evolutia ascendanta a invatamintului poate fi urmare a autoinducerii in scoala si universitate a competitiei de pe piata muncii a unei tari in plina dezvoltare si competitie pentru locuri bune de munca, fie va merge dupa legea lui Murphy:,,Lasate in voia lor, lucrurile (economia, industria si dezvoltarea, liceul si universitatea) merg din rau, in mai rau”…

  8. Alex spune:

    Cam tot ce as fi vrut sa spun, a spus deja T-Ora: criteriile din legea Funeriu erau minimale si prin universitatile romanesi erau si sunt destui care sa le indeplineasca! Desigur este vorba de cei care isi fac cinstit si decent treaba. Aceasta nu implica vreo comparatie cu marile universitati ale lumii; cum s-a observat mai sus o privire rapida asupra realizarilor stiintifice (trecute in CV, chiar daca asta il enerveaza pe Dedalus) este lamuritoare.
    Dar pentru a ajunge mai aproape de ceea ce se intampla in universitatile cu care ne-ar placea sa ne comparam, trebuie sa incepem prin a incuraja pe aceia, unii dintre ei chiar mediocrii, care nu recurg la impostura si nu incearca sa acceada la pozitii prin tot soiul de invarteli. Cred ca pot afirma fara sa gresesc ca toti acestia sunt avantajati de criteriile mai restrictive.

  9. Dedalus spune:

    @ T-Ora

    Am tot raspuns in registrul civilizat, dar si rabdarea mea are o limita.

    Expresii de genul “aberati complet”!, pe langa faptul ca nu au de-a face cu o discutie academica, mai arata si lipsa de argumente. In plus, nu ati citit cu atentie ce am scris.

    Astfel de postari cum sunt cele ale Dvs. demonstreaza o data in plus exact faptul ca degeaba are cineva zeci de articole publicate (presupunand e cazul Dvs.) daca nu stie sa discute, sa argumenteze si sa contraargumenteze, fara a apela la atac la persoana si la insulte.

    Un profesor adevarat se recunoaste nu doar dupa “calitatea lucrarilor” ci si dupa calitatea sa umana.

    q.e.d.

    • T-Ora spune:

      @Dedalus …
      Intelegeti odata ca nu exista alta cale de a scoate invatamantul universitar si cercetarea din mediocritate decat cu niste reguli de recrutare si de acordare a granturilor stricte, bazate pe calitate stiintifica, nu pe blablabla si impostura. Si daca tot amanam chestia asta pe motivul ca “altii au ajuns profesori fara nici un articol serios iar eu nu pot nici sa ajung asistent” atunci situatia dramatica din universitati si centre de cercetare va ramane aceeasi.
      Remarca este valabila si pentru autorul articolului.
      Se pot face eforturi financiare oricat de mari, chiar si 10 % din PIB, daca nu ai oameni de calitate si banii merg la smecheri ca actualul ministru al educatiei nu se va schimba nimic.
      Daca nu va place adevarul, este treaba dvs.

  10. Goagal spune:

    Uitati un CV de Rector, vicepresedinte al Consiliului National al Rectorilor din Romania:

    http://www.ulbsibiu.ro/ro/universitate/consiliul_administratie/ioan.bondrea/ioan.bondrea_cv.pdf

    Merita vazut UNDE a publicat… Asta e pe val, toti se inclina in fata lui, il lauda. E un semizeu, credeti-ma. Ca el, inca 100!

    Morala: cei care mai stiti ceva carte, stergeti-o in strainatate(UE, SUA), pt. ca aici impostura e de la anul 1300 pana in prezent! No chance! Lasati vorbaraia, luati-va bilete de avion!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gelu Sabau


Gelu Sabau

Lector universitar. Doctor în Filosofie, Universitatea București - Stagiu de cercetare, Ecole Pratique des Hautes Etudes, Paris, Section Sciences Religieuses - Stagiu de cer... Citeste mai departe


E randul tau

Pai mai dati foc pe ici pe colo si o rezolvati!

de: radu

la "#Rezistența. Sau cum a reinventat România speranța socială"

Cauta articole

martie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)