Home » Analize »Global / Europa »Opinie » Citesti:

Cum se văd la Bruxelles viitorul UE și noua lume multipolară

Alexandru Lazescu mai 8, 2019 Analize, Global / Europa, Opinie
43 comentarii 3,408 Vizualizari

Atunci cînd abordează chestiunile legate de securitate și de poziționare în contextul geopolitic global, explicitînd cele cinci direcții strategice de acțiune pe care ar trebui să le aibă în vedere UE în perioada următoare, Comisia Europeană evită cu desăvîrșire să facă vreo referire la NATO, Statele Unite sau la partenariatul euro-atlantic

UE nu duce lipsă de strategii grandioase, toate cu o obligatorie patină socială, indiferent de subiect, problemele apar la contactul cu realitatea; „Mai multă Europă” se traduce diferit în diferitele părți ale continentului

Un comunicat de presă al Comisiei Europene dat publicității pe 30 aprilie, înaintea summit-ului de la Sibiu din această săptămînă, preciza care sunt în opinia acesteia cele cinci direcții strategice pe care UE ar trebui să acționeze în următorul mandat de cinci ani pentru „a-și modela viitorul într-o lume tot mai nesigură și multipolară” (vezi aici). Executivul european le descrie în felul următor: 1. o Europă care protejează; 2.  o Europă competitivă; 3.  o Europă echitabilă; 4.  o Europă durabilă; 5.  o Europă influentă. Și ține să sublinieze că e momentul să fie stabilite „noi orientări de politică și noi priorități”.

Problema e că dacă citești restul comunicatului pentru a afla mai multe detalii în multe situații rămîi oarecum descumpănit. Dai peste o sumă de platitudini, livrate în de acum bine cunoscutul limbaj de lemn bruxelez. Ceva ce seamănă mai degrabă cu o listă de daruri de Crăciun, decît cu o un pachet de politici pragmatice care pot fi transpuse în realitate. Ai uneori impresia că citești un text inclus într-unul din documentele programatice prezentate la congresele PCR. Pentru că e greu să descrii altfel obiective de genul: „servicii de sănătate de înaltă calitate, la prețuri rezonabile și accesibile tuturor” sau „acces la locuințe de calitate, eficiente din punct de vedere energetic și abordabile ca preț pentru toți cetățenii din Europa” în condițiile în care cu puține excepții deficitele publice sunt explodate în statele membre. Media acestora pe UE a ajuns în 2017 la 87 procente din PIB iar în unele cazuri, în Belgia (104 procente), Italia (131 procente), Grecia (180 procente!) sau Portugalia (128 procente), au depășit deja pragul critic. În plus, într-o economie de piață, e neclar cine ar trebui să ofere, de pildă, locuințe ieftine și de calitate tuturor cetățenilor din UE.

Țările din Uniune sunt campioane atunci cînd e vorba de dimensiunea cheltuielilor sociale, ca pondere din PIB. Ocupă primele 20 de poziții în statisticile întocmite de Banca Mondială pentru anul 2016, cu alocări în general de peste 20 procente (Franța cheltuiește 31,5 procente, Belgia și Italia 29 procente). Spre comparație, într-o țară dezvoltată precum Coreea de Sud nivelul acestora este de 10 procente. Însă e puțin probabil că acest sistem extrem de generos să fie sustenabil pe termen lung, poate chiar mediu, în condițiile deficitului demografic de pe continent și a tensiunilor introduse de imigrație. La acest punct Comisia Europeană ne spune că „trebuie să fim mai pro-activi în gestionarea migrației” și că statele membre trebuie să fie solidare.

Rămîne de văzut în ce fel s-ar putea transpune la nivel de politici abordarea pro-activă însă ce se știe sigur e că țările din Uniune sunt profund divizate cînd vine vorba de migrație, nici vorbă de solidaritate. În fapt, problema migrației joacă un rol important în ceea se anunță a fi ascensiunea spectaculoasă a curentului autointitulat „suveranist”, e vorba de formațiunile politice etichetate în general în mass media drept „eurosceptice” și de „extremă dreapta”, în viitorul Parlament European. În ciuda retoricii utilizate frecvent de către cercurile pro-federaliste majoritatea acestor partide nu doresc distrugerea UE, fie și datorită faptului că, din rațiuni pragmatice mai degrabă decît dintr-o afiliere emoțională, europenii nu vor asta ci doresc să oprească sau chiar să reverseze cursul actual integraționist care își propune să transfere tot mai multă putere de la nivel național către Bruxelles. Însă e adevărat, pe de altă parte, că majoritatea acestor partide, polonezii de pildă sunt o excepție, privesc cu simpatie către Moscova a cărei agendă strategică este în fond subminarea, chiar dezintegrarea, Uniunii Europene. Un posibil motiv fiind acela că agreează faptul că Rusia lui Putin rejectează elemente fundamentale din agenda ideologică progresistă occidentală, precum cele legate de definiția familiei, multiculturalism sau migrație.

Cert este că obsesiva chemare pentru „mai multă Europă” primește răspunsuri foarte diferite în diferitele capitale. În timp ce Emmanuel Macron vizează la o structură federală, la Statele Unite ale Europei, sub o baghetă franco-germană, la Berlin lucrurile se văd cu totul altfel. Într-un interviu recent luat de Katya Adler pentru BBC Annegret Kramp-Karrenbauer, noul lider al CDU, a ținut să sublinieze că în opinia publicului german „mai multă Europă” înseamnă o mai bună colaborare între țările membre, nicidecum mai multă integrare și mai mult transfer de autoritate către Bruxelles. De altfel, promovarea proiectului gazoductului Nord Stream 2, în ciuda opoziției masive a multor state membre din UE, inclusiv a Franței, a indicat clar că la Berlin primează interesul național chiar dacă asta înseamnă să intre în coliziune cu strategia energetică adoptată la Bruxelles. Care este doar una dintre strategiile Uniunii care enunță obiective grandioase dar eșuează la implementare.

Exemplul tipic este cel al agendelor strategice digitale, Agenda Lisabona din anul 2000 și apoi Agenda 2020. Rezultatul concret este că după două decenii astfel de „abordări strategice” departe de a deveni „cea mai avansată economie bazată pe cunoaștere din lume” așa cum își propunea UE în anul 2000, aceasta a rămas în urma nu doar a Statelor Unite ci și a Chinei, în acest domeniu. Chestiunea este bineînțeles atinsă și în ultimul comunicat al CE, pe componenta de competitivitate. Dar, ca de obicei, la Bruxelles nimic nu este formulat tranșant, peste tot trebuie să existe o patină socială obligatorie. Economia nu poate fi doar de piață, ci „socială de piață”. Iar mai nou trebuie să fie musai și „durabilă”, să nu se abată cumva de la preceptele fundamentalismului ecologic care impregnează aproape orice propunere politică emanată la în ultima vreme la Bruxelles. Ei bine, și în acest caz, birocrația bruxeleză nu se dezminte inventînd o nouă sintagmă: Inteligența Artificială centrată pe factorul uman. În ce fel ar trebui aceasta să fie diferită de Inteligența Artificială pur si simplu, iată o enigmă la care foarte probabil nici cei care au redactat descrierea nu ar ști să răspundă.

Problema nu este aceea că unele dintre aceste deziderate de natură socială nu ar fi lăudabile sau justificate dar a le amesteca permanent cu cele de natură economică în cadrul unor formulări de politici duce la lipsă de claritate, la blocaje, la demersuri care devin adesea un fel de „forme fără fond”, distorsionînd realitatea. De pildă, în planurile de afaceri finanțate din fonduri europene, aplicanții inventează tot felul de propuneri, unele ridicole, pentru a se încadra în criteriile obligatorii de „promovare a unei economii cu emisii de carbon reduse” deși în multe situații acest aspect este cu totul nerelevant.

Puseele federaliste vs reacțiile „suveraniste”

Trebuie să promovăm în continuare creșterea economică și să asigurăm o prosperitate durabilă prin aprofundarea uniunii economice și monetare” și „să sprijinim în continuare transformarea pieței europene a forței de muncă, asigurând în același timp echitatea acesteia”, ne mai îndeamnă Comisia Europeană. Numai că de o bună bucată de vreme UE are cea mai anemică creștere economică între economiile dezvoltate din lume. Conform unor statistici ale Băncii Mondiale în 2017 PIB-ul economiei din zona Euro a rămas practic la același nivel cu cel din 2009 în timp ce cel al Statelor Unite, unde nu se vorbește despre obiective strategice de genul „prosperitate durabilă” sau „accentul trebuie pus pe tranziția ecologică, socială și economică”, a crescut cu 34 de procente.

Comisia Europeană este preocupată și de fiscalitate deși, deocamdată, acesta este o chestiune reglementată în principal la nivel național. Asta nu împiedică însă Bruxelles-ul să recomande o „politică fiscală echitabilă și modernă ”, o formulare generală care în fond nu spune nimic concret. Ce înseamnă pînă la urmă „o politică fiscală modernă”? E mare, e mică, e diferențiată pe categorii de venituri, este progresivă sau merge, ca la noi, pe o cotă unică? E poate util de subliniat faptul că taxa pe consum, TVA-ul, este în cazul țărilor din UE cam de două ori mai mare, cîteodată si mai mult, decît în Statele Unite, Japonia sau în Coreea de Sud, de pildă. Și ce are în vedere Comisia cînd vorbește despre o fiscalitate echitabilă? O armonizare fiscală la nivelul UE? Taxarea corporațiilor digitale americane, precum Google, Facebook, Amazon sau Microsoft, un element care riscă să amplifice și mai mult tensiunile transatlantice? Oricum, referirea la politica fiscală stîrnește sigur îngrijorare în unele state membre, Irlanda este un exemplu, care utilizează regimuri de taxare stimulative pentru a atrage investiții străine, în principal americane. Este unul dintre puținele mecanisme pe care statele mici le mai au la îndemînă în competiția cu țările mari din Uniune.

Deocamdată deciziile în acest domeniu trebuie luate cu unanimitate însă o propunere a actualului comisar pentru Economie și Afaceri Financiare, Taxe și Politici Vamale, francezul Pierre Moscovici, vizează trecerea la un regim de decizie bazat pe o „majoritate calificată” (55 de procente din țările membre cu 65 de procente din populație) care să fie aplicat în cazul tuturor inițiativelor „necesare pieței unice și pentru o taxare echitabilă și competitivă”. După remarca Otmar Issing, fost Economist Șef și membru în Board-ul Băncii Centrale Europene, într-un articol publicat în cotidianul economic german Handelsblatt, acest tip de formulare vagă deschide calea pentru multiple intervenții ale Bruxelles-ului peste capul autorităților naționale, mai ales că în urma Brexit-ului balanța se va înclina în defavoarea celor care se opun măsurilor protecționiste și creșterilor de taxe. „Propunerea Comisiei reprezintă o încercare de a submina, prin intervenții pe ușa din dos, competența fiscală a statelor suverane”, scrie Issing. Și este interesant de subliniat faptul că privitor al acest aspect intențiile exprimate la nivelul Comisiei Europene de a muta competențele în materie de taxe de la nivelul statelor membre către Bruxelles merg mai departe decît practicile din America care este totuși un stat federal nu o uniune de state suverane.

Acest tip de demersuri care, pas cu pas, în mare parte pe sub masă, au dus la un transfer masiv de autoritate de la nivel național către birocrația de la Bruxelles au provocat tensiuni și nemulțumiri interne, exploatate, iată, de partidele suveraniste, și au constituit un factor major care a favorizat Brexit-ul. Numai că acest conflict deschis între două viziuni complet opuse privind formula instituțională în care ar trebui să opereze Uniunea Europeană este ignorat complet în discuția privind viitorul acesteia. În fapt, este considerat drept legitim doar modelul federalist, cu un transfer tot mai pronunțat de autoritate către Bruxelles. Alternativa, o formulă de cooperare strînsă în care însă statele naționale să rămînă relevante, este considerată de către unii lideri politici europeni și în special de către birocrația bruxeleză, drept ceva toxic promovat de curente ostile Europei. Însă problema nu este, indiferent cum ne poziționăm în această dispută, ce e dezirabil, care este modelul de preferat, ci ceea ce este posibil în realitate. Or, e limpede că în acest moment pe continent este o totală lipsă de entuziasm pentru o integrare extinsă în care o birocrație considerată de mulți drept una supradimensionată, cu privilegii exagerate, să ia mai toate deciziile majore privind soarta UE și a cetățenilor din țările membre.

Picioarele de lut ale „Uniunii Europene a apărării”

Însă probabil cel mai interesant aspect de desprins din comunicatul Comisiei Europene nu este neapărat legat de ceea ce se spune, atunci cînd se descriu, cu formulări în care abundă platitudinile și exprimările vagi, direcțiile strategice de acțiune pe care ar trebui să le aibă în vedere Uniunea Europeană în viitor, inclusiv în materie de apărare, securitate și politică externă. Ci ceea ce nu se spune. Nu se face nicăieri nici o referire la partenariatul transatlanticNu este nicăieri pomenit NATO atunci cînd se vorbește despre aranjamentul de securitate de pe continent, se vorbește doar despre o „uniune europeană a apărării”. Mesajul destul de clar, chiar dacă nu este formulat explicit, este acela al decuplării de Statele Unite. Pentru că, la urma urmei NATO este de 70 de ani, împliniți recent, principala expresia simbolică a partenariatului euro-atlantic. Mesajul este întărit prin referirea, încă din start, la o „lume multipolară” cu o Europă influentă pe scena mondială, „ca actor-cheie sprijinind consecvent și cu fermitate o ordine mondială multilaterală, bazată pe norme, având în centrul său Organizația Națiunilor Unite”. O formulare, pe linia declarațiilor marca Mogherini, care denotă o îngrijorătoare fugă de realitate. Suntem într-o perioadă în care viziunea globală proiectată la Bruxelles este în disonanță flagrantă cu lumea reală.

Într-un film celebru al lui Federico Fellini„E la nave va”, reprezentanți ai elitelor intelectuale și culturale se îmbarcă pe un vapor pentru o ceremonie în care urma să fie împrăștiată în mare cenușa unei celebre cîntărețe de operă decedate, ignorînd complet ceea ce se întîmpla pe un continent ce avea să fie răvășit în scurt timp de distrugerile provocate de primul război mondial. Or, din acest punct de vedere CE pare la fel de decuplată de realitatea din jur. Suntem într-o perioadă de turbulențe geopolitice majore, marcată de demersuri de redefinire a sferelor de influență, în care valorile fundamentale care stau la baza modelului de societate occidental sunt contestate deschis, în principal de China și Rusia. Fostul ministru de externe german, Sigmar Gabriel, descria la un moment plastic situația: „într-o lume de mamifere ierbivorele vor avea o viață grea!”.

Trimiterea la „norme” devine irelevantă atunci cînd China decide să ignore o decizie a Curții Internaționale de la Haga privind acțiunile sale din Marea Chinei de Sud iar UE nu este capabilă nici măcar să condamne public această atitudine din cauza blocajului intern impus de Grecia și Ungaria, transformați, prin investițiile făcute în cele două țări (în Grecia chinezii au preluat, de pildă, controlul asupra portului Pireu) în agenți de influență ai Beijingului. Astfel de declarații de principiu sunt cu siguranță bine primite la seminarii și conferințe internaționale dar ceea ce i-au oferit într-un singur an lui Kim Young-un din Coreea de Nord, care patronează probabil cel mai represiv regim de pe glob, o țară săracă total irelevantă în plan economic, o suită de summit-uri cu liderii din Statele Unite, China și Rusia au fost armele nucleare de care dispune nu respectarea normelor internaționale. Conflictul din Siria a fost tranșat în favoarea lui Assad nu la masa negocierilor ci cu ajutorul sprijinului militar direct acordat de Rusia și Iran. În timp ce în Venezuela, în ciuda unei imense nemulțumiri populare exprimată prin ample proteste de stradă, regimul Maduro se menține la putere datorită armatei si asistenței externe asigurate de Rusia, China și serviciilor secrete cubaneze. Iar a face trimitere la ONU, ca instituție cheie în actuala ordine mondială denotă e o viziune idilică complet naivă. Consiliul de Securitate este practic blocat în cazul tuturor inițiativelor majore occidentale, inclusiv a celor promovate de țări din UE, de veto-urile Rusiei și Chinei. În aceste condiții ONU a devenit mai degrabă un club de discuții decît un for capabil să ia decizii în situații de criză. Iar această paralizie instituțională se va accentua în perioada următoare pe măsură ce tensiunile geopolitice se vor accentua și ele.

Însă dincolo de asta ambițiile UE de asigurare, pe speze proprii, fără americani, a securității sale intră și acestea într-o contradicție flagrantă cu realitatea. Mai ales după ce Marea Britanie, singura putere europeană relevantă în plan militar, alături de Franța, va părăsi Uniunea Europeană. Chiar dacă bugetele de apărare cumulate ale statelor din UE ajung la o sumă impresionantă marea majoritate a banilor merg pe salarii și pensii. Dotările cu echipament de luptă și suport logistic sunt adesea sub nivelul critic, inclusiv în țări bogate, ca Germania. Însă cea mai gravă este lipsa de voință politică existentă pe un continent, unde timp de zeci de ani a fost cultivat intens pacifismul, care aduce aminte de un slogan popular în fosta Germanie de Vest în perioada în care percepția amenințării sovietice atinsese un nivel critic: „mai bine roșu decît mort!”. Un sondaj Pew Research din 2015 releva că singurul loc unde opinia publică sprijinea în majoritate intervenția în favoarea unui aliat din NATO era peste Ocean, în Statele Unite (56 procente) și Canada (53 procente). În Germania, de pildă, doar 38 procente din populație era în favoarea unui astfel de demers. Iată de ce e legitim să ne întrebăm de ce Comisia Europeană nu a găsit de cuviință să facă nici un fel referire la NATO atunci cînd a adus în discuție dimensiunea strategică de securitate. Mai ales că ține să descrie din start climatul internațional drept unul tot mai nesigur. Ce e sigur însă este că nu s-a consultat cu țările de pe flancul de est al UE care nu-si fac nici un fel de iluzii în privința garanțiilor de securitate pe care le-ar putea oferi o „Uniune Europeană a Apărării”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "43 comments" on this Article:

  1. Absurdistan spune:

    Bravo.

    Un articol realist, care penetrează șabloanele și inepțiile expuse de “europenii de Dîmbovița” care visează o forță militară pan-europeană de “se sparie gîndul”, în vreme ce nivelul de pregătire și implicare militară al europenilor este (pînă și) de rîsul lui Moș Teacă. Ca să nu mai vorbim că, bazat pe nivelul abisal de puire versus imigrație forțată a [în] națiunilor [națiunile] europene, o armata europeană în, să zicem, 2030, va fi bazată aproape exclusiv nu pe mușchii fleșcăiți ai lui Pierre, Hans și Gheorghe ci pe Kalashnikoavele și bombițele la centură ale lui Mohamed, Ahmad și Sajid.

    Pînă la împlinirea deplină a dezideratului de mai sus, guru’ X și Y de pe forumuri nutresc alte visuri de mărire pan-europeană, sub cupola patriotică a gazului putinist și bazată financiar pe yuan-ul maoist.

    Bottom line (sau linia fundului, cum ar traduce profesorii sinecuristi):

    Bruxelles-ul nu Brexit-ul este ce va îngropa ideea admirabilă de Uniune Europeană.

    .

    .

  2. victor L spune:

    Asemenea articole imi aduc aminte de Europa libera; postul de radio :P
    Deci se poate spune si adevarul.

    • Hantzy spune:

      Adevărul e că UE nu este membru NATO, ca să poată discuta despre acest subiect. Ba mai mult, în componența sa sunt state care nu sunt membre NATO, cum ar fi Austria, Suedia, Finlanda, Irlanda. Devine deci imposibil să își angajeze proprii membri în raport cu un tratat la care aceștia nu iau parte.
      Chiar presupunând că în viitor aceste state ar adera și la NATO, tot nu poate Uniunea Europeană să ia decizii în numele statelor membre fără un accept al acestora, decât numai vizând mai multă integrare. Ori tocmai asta amendează repetat dl Lazescu, ajungând chiar să afirme că SUA n-ar fi o Uniune de state, ci un singur stat federal(!!!).
      Cum tot articolul e bazat pe astfel de mistificari, folosind obsesiv termenul “birocrație” referitor la Bruxelles, bașca “limbă de lemn binecunoscuta”, “aparat supradimensionat”, “elitism”, “progresism”, șamd, compunerea dlui Lăzescu se transformă pe nesimțite într-un comentariu de duzină, pe care l-ar putea concepe orice eurofob.
      Europa Liberă?!

  3. Ursul Bruno spune:

    Comisia europeana a facut cunoscuta agenda Consiliului european 2019 – 2024
    Sunt 4 puncte mari si tari.
    1 – Apararea cetatenilor si a liberatii acestora
    2- Dezvoltarea bazei economice – modelul european al viitorului
    3- Infaptuirea unui viitor “verde” , schimbarea ecologica , incluziune , sustenabilitate, dezvoltare tehnologica …..
    4- Promovarea intereselor si valorilor europene in lume
    Chiar crede cineva ca o asemnea agenda poate impresiona pe cineva ?
    Nimic despre cum va arata Europa viitorului , nimic despre politca externa , nimic despre o aparare comuna, nimic despre provocarile viitorului, nimic despre pozitionarea Europei in raport cu marile puteri.
    Formularile si subpunctele acestor teme sunt vagi , foarte generale nimic concret, fara nici o obligatie pt nimeni si nimic, comparabil cu un pahar de apa in care s-a turnat putin vin , totul diluat la maxim.
    De la Bruxelles din pacate nu se vede mai nimic.
    Se continua pe acelasi model , o uniune economica cu o mondeda comuna si state nationale care devin pe zi ce trece tot mai reticiente la acest model.
    Uniunea europeana nu poate fi functiona pe modelul statelor nationale si a suveranitatii acestora, statul national fiind prin definitie reprezentatul propriilor interese si nicidecum cele ale unei uniuni.
    Aceasta tendinta devine din ce in ce mai puternica, lideri nationali sfideaza si umilesc reprezentantii UE , la vedere, fara nici o retinere, ligitimitatea lor fiind data de votul national, cel european fiind de importanta minoara.
    Pe acest fundal s-au putut etala partide si miscari antieuropene, au speculat slabiciunile sistemului european, a neputintei acestuia de a se opune dupa deviza “neamestucului in treburilii interne ”
    Sa fim seriosi , se tot discuta de sanctiuni si altele impotriva statelor care nu respecta tratatele, si ? cine le va implenta. NIMENI, pt ca nu va fi posibil totul fiind doar la nivel declarativ fara finalitate.
    Alegatorul a inteles ca UE este politic un pigmeu, el acorda atentia necesara liderilor nationali si nicidecum europeni atunci de care Europa solidara putem vorbi ?
    Exista, fapt inadmisibil, in cadrul UE, aliante impotriva UE, alinta care dupa votul din acest an se vor acentua si mai mult.
    Actualul model al UE de uniune economica daca va fi continuat nu va putea rezista presiunilor economice din afara ei.
    Statele incep sa se orienteze din lipsa unei perspective europene catre cei cu posibilitati financiare, in primul China, care cu rabdarea asiatica va astepta momentul oportun.
    Candidatii pentru functii importante in Europa nu prezinta mare incredere, Timmermanns, Weber si care o mai fii nefiind liderii europeni care pot misca ceva, o data alesi vor fi macinati politic de liderii nationali, ei nefiind altceva decat aranjamentele politice nationale ridicate la nivel european
    Insasi sistemul UE asa cum exista astazi fara reforme adanci structurale, cu obiective clar definite incepand de la o constitutie europeana si pana la o armata comuna nu va putea face fata viitorului. Fara o agenda proprie europeana, fara interese europene nu vom putea face fata intereselor americane , rusesti si chineze.

  4. Kurt spune:

    Din viteza 1, mersul unui melc, la o accelerare în viteza 5 eco s-ar putea ajunge în UE.27 cum scrie autorul cu:

    …”… regim de decizie bazat pe o „majoritate calificată” (55 de procente din țările membre cu 65 de procente din populație)…”….

    Pluralitate, diversitate ( al limbilor în zonele UE) e brandul nostru european. Ce se va realiza la summitul de la Sibiu, ce va fi nou în seara de 9 Mai?

    „ Sa schimbăm totul, în principiu suntem pentru,
    numai în părțile esențiale, ici colo,
    să nu se schimbe nimic”

    I.L. Caragiale la Sibiu 2019 …

  5. Andrei Valan spune:

    Un rar articol bine scris pe tematica Uniunii Europene și a politicii externe a continentului, chiar dacă opiniile mele diferă substanțial. Domnule Lăzescu, cred că supraestimați forța instituțiilor supranaționale, în speță a Comisiei Europene, în cadrul Uniunii. La întrebarea de la începutul și de la finalul articolului referitoare la motivul pentru care Comisia Europeană evită să facă referire la NATO, SUA și la parteneriatul euro-atlantic se poate răspunde altfel.

    Curentul federalist nu a fost niciodată dominant în afara instituțiilor europene și a unor medii intelectuale și academice. În schimb, în ciuda valurilor succesive de integrare din ultimii aproape 70 de ani, statele naționale sunt cele care, cu puține excelții, au determinat politica externă a Uniunii Europene.

    Așa cum chiar dumneavoastră ați remarcat printr-un exemplu, instituțiile Europene nu pot lua decizii politice importante contrare voinței guvernelor de la Berlin, Paris sau Roma. Și celelalte state, în special din categoria mijlocie sau mici dar cu diplomație eificientă, au de cele mai multe ori posibilitatea de a influența politicile europene. Dacă Berlinul și-a dorit Nord-Stream-ul 2, nimeni nu l-a putut opri. Dacă Germania a vrut să-și protejeze industria auto poluantă, nimeni nu a putut impune norme ecologice serioase la motoarele diesel. Dacă Polonia are o industrie producătoare de energie masiv bazată pe cărbune, nimeni la Bruxelles nu a putut forța ecologizarea producției energetice la nivel european. Dacă nordul bogat al Europei nu vrea să instituie un plan Marshall pentru economiile slabe ale sudului sau să extindă sistemul de protecție socială la nivel european, niciun discurs despre o Europă socială nu poate fi transpus în practică de la Bruxelles. La fel, dacă țările din Europa de est nu vor să primească imigranți, nici Berlinul și Parisul și nici Bruxelles-ul nu le pot forța să schimbe cursul politic.

    Vă mai amintiți de criza financiară a Greciei? Cine au fost actorii cu putere decizională? Parlamentul European și Comisia? Sau statele naționale care s-au întrunit la nenumărate summit-uri și au format o troică care a dictat Atenei condițiile salvării de la faliment? Comisia Europeană a fost marginalizată ostentativ de statele naționale care s-au erijat în lideri de facto, aplicând o rețetă de (aici o parafrazez pe șefa CDU, Germania) colaborare între țările membre, nicidecum de mai multă integrare și mai mult transfer de autoritate către Bruxelles.

    Să nu uităm că agenda politică a Uniunii este dată de Consiliul European, în care se reunesc șefii de stat și de guvern, iar Comisia are obligația să se țină de direcția politică indicată de guvernele naționale, nicidecum nu poate acționa de una singură.

    Uniunea Europeană este la ora aceasta o Europă a Statelor Naționale, iar de blocajele și eșecurile Uniunii sunt vinovați factorii adevărați de decizie, nu instituțiile supranaționale cu prerogative limitate. Inversarea integrării ar însemna dezintegrarea Uniunii Europene și revenirea la sistemul statelor naționale complet suverane care a rezultat în două războaie mondiale și devastarea continentului european. România nu și-a revenit nici în ziua de azi după catastroficul al doilea război mondial.

    Prerogativele Comisiei sunt substanțiale în politicile interne legate de piața unică și în politica externă legată de încheierea de tratate comerciale cu parteneri externi. Însă chiar și în aceste domenii nu se iau decizii majore fără consultarea statelor membre.

    Pornind de la această cheie de înțelegere a realităților europene trebuie analizat discursul Comisiei Europene. Urmând firul articolului, să începem cu dimensiunea socială și politicile fiscale și să încheiem cu direcția de politică externă a UE.

    Politicile economice și cea fiscală sunt apanajul guvernelor naționale. A pune lipsa de dinamism a economiei europene pe seama instituțiilor supranaționale, când majoritatea deciziilor economice se află la nivelul guvernelor naționale este o tactică frecventă a guvernelor subperformante de a scăpa de responsabilitate în fața electoratului, dar cu efecte adverse majore asupra imaginii și sprijinului popular pentru Europa.

    Revenind la politica fiscală, problema Comisiei Europene este că ea nu are un buget propriu și independent, obținut din impozitare directă, ci depinde de contribuțiile guvernelor naționale. Raportat la veniturile statelor naționale, bugetul UE este minor, ceea ce nu îi permite executivului de la Bruxelles, grevat de subvențiile pentru agricultură, să mai aplice politici europene în domeniul social (un sistem de protecție socială la nivel european de care cetățenii statelor sărace ar fi beneficiat cel mai mult) sau al infrastructurii (crearea unei infrastructuri feroviare care să lege toată Europa, dând posibilitatea de a călători rapid, de exemplu de la București până la Madrid, via Viena și Paris sau până în Berlin, Hamburg sau Bruxelles).

    Țările bogate din nord nici nu vor să audă de un impozit european (care nu înseamnă neapărat creșterea impozitării căci ar scădea corespunzător impozitul național) pentru că îl văd ca un transfer de bogăție către săracii din sud. Realitatea e că economiile puternice se află în asimetrie cu statele sărace, care nu dispun de capitalul autohton necesar pentru a deveni competitive și nici de mijloace protecționiste pentru ramuri economice sensibile, ceea ce conduce la tensiuni majore în sistemul social și politic european oridecâteori se ivește o criză economică și la tendințe de dominanță politică în relațiile dintre statele membre.

    Acum putem înțelege de ce luările de poziție din presa germană referitoare la propunerea comisarului Pierre Moscovici de adoptare a majorității calificate în politicile fiscale sunt atât de acide. Textul lui Issing, „Propunerea Comisiei reprezintă o încercare de a submina, prin intervenții pe ușa din dos, competența fiscală a statelor suverane”, ascunde de fapt teama germanilor că ei (alături de alte state nordice bogate) ar putea fi forțați de majorități ale sudului să crească contribuțiile pentru dezvoltarea economică și protecția socială din sud și Europa de est, via măsuri precum taxa europeană ori prerogative sporite acordate comisiei în domenii precum, fiscalitatea, educația, asigurări medicale ș.a.m.d.

    Recomand citirea cu rezervă a presei germane pentru că ea reflectă interesele nemijlocite ale țării respective, nu și pe cele ale Uniunii sau ale statelor precum România. Pentru nemți este importantă păstrarea status-quo-ului, o Europă a națiunilor unde Germania este primus inter pares, fără prea mari sacrificii economice sau politice pentru coeziunea Uniunii. Tendința Comisiei Europene a fost să se alieze cu statele mai slabe împotriva prea dominantelor Franța și Germania. Mesajul social al Comisiei este de fapt o invitație subtilă adresată statelor din sud și din est să i se ralieze în încercarea de a contrabalansa greutatea enormă a Berlinului și Parisului. Numai așa ”guvernul” european își poate asigura un grad de autonomie față de greii Europei și spera să păstreze coeziunea Uniunii. Mesajul Comisiei Europene este însă interpretat eronat, în cheie suveranistă, în Varșovia, București sau Budapesta, făcând neintenționat jocul părții germane.

    Din păcate bulversările prin care a trecut Europa după 2009, modul în care marile puteri europene au acționat pentru a le depăși și creșterea mișcărilor politice eurosceptice tocmai în centrele de putere care ar fi trebuit să se coordoneze între ele și cu Comisia pentru a crea o Europă echilibrată economic, cu o bază socială puternică și mai egalitară politic, au îndepărtat guvernele statelor vulnerabile de proiectul european, lăsând instituțiile supranaționale pradă celor mai mari contributori la bugetul european. În calitate de principal contributor la bugetul UE, și pe fundalul unei Franțe slăbite intern, a unei Italii depășite de dificultățile economice și a unei Anglii dezangajate, Germania a ajuns într-o poziție de putere nemaiîntâlnită în raport cu Comisia, căreia nu a ezitat să îi impună schimbarea de curs politic, atunci când interese naționale majore ale Berlinului au cerut-o.

    Guvernelor din Europa de Est și din sudul Europei, dominate de partide populiste și naționaliste, le lipsește și bagajul ideologic necesar pentru a putea coopera la nivel supranațional unele cu altele și cu instituțiile europene pentru a-și apăra vastele interese comune în raport cu nordul Europei mult prea dominant. Europa suferă de insuficientă integrare europeană și nu de prea multă. Returnarea de puteri de la Bruxelles spre statele naționale are distruge acest edificiu supranațional fragil menit să garanteze pacea, prosperitate și securitatea în Europa, aruncându-ne din nou în logica politicii de putere descrisă atât de bine de școala realistă a relațiilor internaționale, cu consecințe potențial fatale pentru bunăstarea și securitatea României.

    Comisia Europeană evită să facă vreo referire la NATO, Statele Unite sau la partenariatul euro-atlantic în documentele de politică externă tocmai pentru că îi lipsesc instrumentele de a duce o veritabilă politică externă. Comisia Europeană poate să adopte măsuri de politică externă numai după acordul statelor membre. Or în fiecare dosar de politică externă există interese contradictorii ale celor 28 de state membre. Mai ales în ceea ce privește SUA, relațiile Washington-ului cu Germania și Franța sunt foarte încordate, America dorind să-și diminueze deficitul extern prin introducerea de taxe de import masive la produsele din Europa (și din multe alte țări ale lumii) și având diferențe majore cu cele două puteri europene apropo de dosare fierbinți precum Rusia, cheltuielile de înarmare, acordul nuclear iranian etc. Până când SUA nu iși clarifică relația cu Germania și Franța pe de alta, diferendele lor pot ruina durabil relația euroatlantică, iar de aceea Comisia Europeană nu își poate permite o poziție proprie acolo unde îi este refuzat un rol. Lipsa unei poziții în strategiile de politică externă a Comisiei vis-a-vis SUA este un semn al slăbiciunii europene și a instituțiilor supranaționale și nu o asumare a unei poziții de forță contrară americii ori independentă de ea în politica mondială.

    Voi încheia cu subiectul armatei proprii europene. Statele Unite sunt o putere în relativ declin, iar o continuare a înrăutățirii relațiilor cu Europa riscă să diminueze angajamentul american pentru securitatea statelor membre NATO, mai ales dacă va persista impresia unei repartizări injuste a costurilor de apărare în alianță. 75% din fondurile NATO sunt asigurate de americani. Argumentul izolaționiștilor americani, printre care și președintele Trump este, de ce trebuie să subvenționeze contribuabilul american, sistemul social al Germaniei, Italiei sau Franței, țări care acum refuză să-și crească cheltuielile militare la niveluri acceptabile și corecte, când America însăși ar avea nevoie urgentă de aceste fonduri pentru combaterea propriilor inegalități sociale considerabile. De aici dezbaterea cu 2% din PIB pentru armată. Eu găsesc această întrebare justă.

    Și totuși, din punct de vedere strategic, ce se va întâmpla cu noi dacă SUA își va retrage într-o bună zi (nu râdeți, și fenomenul Trump părea o fantasmă până de curând) umbrela de securitate? Răspunsul este simplu: avem nevoie de o armată europeană, dat fiind că nici măcar armate naționale mai puternice precum cea a Franței sau Marii Britanii nu mai pot garanta singure apărarea în fața unui potențial atac rusesc sau chiar chinez. Propunerea unei armate europene nu vizează desprinderea de SUA, ci reflectă teama că europenii s-ar putea trezi în curând singuri într-o lume a politicii de forță brută în politica mondială, fie că America nu va mai putea sau nu va mai avea voința politică de a susține aranjamentele de securitate rezultate din al doilea război mondial.

    • Neamtu tiganu spune:

      Dacă Germania a vrut să-și protejeze industria auto poluantă, nimeni nu a putut impune norme ecologice serioase la motoarele diesel. 
      ………..
      D-le nu ati inteles nimic din subiect. Deja normele APLICTE deja în Ge sunt nu numai exagerat de aspre ci si absurde.
      În rest viziunea d-voastra despre Eu diferă nu numai de pozitia autorului pe care eu o susțin, ci și de orice… puneti aici un cuvînt rau

    • victor L spune:

      Nu de “armata europeana” ar avea nevoie stringenta UE, cind nu are o politic economica, externa mai ales, comuna. Ce sa faca “armata europeana” cind Germania, si alte tari, intaresc relatiile economice cu Rusia?
      Facem “armata europeana” pentru a ne apara “…chiar impotriva SUA”?
      Uniunea Europeana, adica cei doi soferi ai UE ar avea nevoie de mai putina ţîfnoşenie si aroganta, de mai putina atitudine revansarda.
      Chiar daca “armata europeana” ar fi sincer facuta doar impotriva Rusiei, sa credem ca rusii vor astepta pina ne vom face noi armata capabila sa le tina piept fara americani?
      Ooo, genial, “(nu râdeți, și fenomenul Trump părea o fantasmă până de curând)”. Adica chiar ne va aduce Trump Apocalipsa?
      Pentru cine era “o fantasma” Trump? Tocmai pentru cei doi soferi ai UE. Care au reusit sa indeparteze si Regatul Unit de UE.

      • Neamtu tiganu spune:

        Pozitia d-lui Valan e pozitia tipică a unor anumiți intelectuali politici corect. Își imaginează o Europă care sa impuna aberațiile ecologice, poate sa coste cit o fi, ca pe ei nu-i interesează, o armată comuna, dar nu ne spune cine plateste.. plus alte comunisme sociale, important e ca cele 170 de miliarde pe care le arde EU pe tot felul de summituri, hîrtii de impachetat brînză sa fie suplimentate.
        Din pacate asemenea specimene se inmultesc

    • Kurt spune:

      Da și nu.
      UE/EWG.1957 este un concept occidental. Estul nu a participat la ideile fonadatoare UE cu nimic.

      Federația UE nu a fost un tel francez (Monnier, Schumann, De Gasperi, Adenauer, etc). De fapt până azi Franța cere „suveranitate“ (nu numai pentru armele nucleare franceze și armata franceză, distanță fată de NATO/SUA) numai pentru Franța (nu acordă acest privilegiu Poloniei ,etc).

      Un țel UE/EWG.1957 a fost “îngrădirea “ Westgermany. Vechea formulă din 1945-1949 (de fapt până 1990 la Paris și Londra) “take the germans down and the russians out” a rămas și este încă valabilă. “Ein europäisches Deutschland” cum l-a asigurat cancelarul Westgermany Helmut Kohl pe F. Mitterrand e „interesul de stat german“ formulat la Bonn/Berlin pentru zu politic german interior și zu exterior. RFG este un stat suveran de abia din 1994 când armata ruso-sovietică a părăsit RDG. In RFG sunt stationați azi peste 25.000 soldați americani cu centralele de comanda la Stuttgart etc.

      Federația UE nu mai e un subiect în capitalele UE.27 cu excepția Paris și Bruxelles? La Berlin e o concepție pentru viitorul mai îndepărtat peste 20- 30 de ani, nu e ceva actual (nu e acceptat un budget separat ZE mare, cerut de E. Macron 2017-2019. Budgetul federal e în competența Bundestagului/ Grundgesetz).

      Niciunde, în nici un stat partener în UE.27 nu e prevăzut în anii viitori 2020-2029 un budget UE propiu mai mare de 1% BIP cum e azi. Budget propriu UE se poate obține în curând cu 1% impozit pe transacțiuni pur financiare la burse (derivate) în UE (fără SUA, UK, Japonia, etc).
      Franța nu are azi bani pentru un budget separat ZE (Premierul Eduard Philippe e în pericol de țap ispășitor, lipsesc 17 miliarde Euro din budgetul 2019, deficitul e peste 3 % BIP).
      Federația UE.35 înseamnă bani de budget propriu UE. Cât e necesar pentru un stat sub forma de “Federație Europeană”? Mai mult, mai puțin de 5 % BIP, deci 500 miliarde Euro budget la Bruxelles. Pentru ce va fi folosit acest budget al Federației? Apărare, inovație (40% subvenăii agarare, deci pentru bălegar de vacă ca până acum), învăăământ, sănătate, asigurări “sociale comunitare (pensii în nici un caz)”?

      Vom trăi și vom vedea. Nu toăi vom vedea acea Federaăie UE. 35 (după aderarea sud-estului, fără Turcia și Rusia, cu Moldova, Georgia, Ucraina).

      • Andrei Valan spune:

        @ victor L “Ce sa faca “armata europeana” cind Germania, si alte tari, intaresc relatiile economice cu Rusia? Facem “armata europeana” pentru a ne apara “…chiar impotriva SUA”?”

        Dacă istoria ne învață ceva, acel lucru este că relațiile dintre state sunt fluide. Germania și Rusia împărtășesc o stranie atracție de dragoste și ură, desigur folosind o exprimare plastică. Totuși, indiferent de nivelul relațiilor dintre cele două puteri, Germania niciodată nu va putea accepta expansiunea Rusiei prea aproape de granițele ei. Atâta timp cât Rusia rămâne cantonată în fostul spațiu sovietic, Germania va avea tentația apropierii de vecinul istoric. Astăzi Germania este o putere comercială, iar gândirea germană înregistrează oportunitatea comercială a apropierii de Rusia pe de o parte, sperânt totodată că o strânsă relație economică (a se citi interdependență) și politică vor limita pornirile agresiv-militariste ale Rusiei. După șocul celor două mondiale Germania nu este de urnit în direcția creșterii cheltuielilor militare, nici măcar din rațiuni de apărare.

        În privința armatei europene, se poate observa că bugetele de apărare ale statelor naționale se cheltuiesc pe capabilități redundante, iar mare parte din fonduri se duc pe salarii și pensii. Deci se cheltuiește ineficient, în van. O altă tendință este creșterea majoră a costurilor pentru întreținerea unei armate supratehnologizate, la nivelul superputerilor. Rezultatul este că națiunile europene pierd gradual în relevanță strategică. Riscul e că într-o zi ele pot deveni victime ale unei mari puteri cu interese adverse.

        O armată europeană, presupune ca în timp bugetele apărării ale statelor naționale să se comaseze la nivel federal, ceea ce ar permite țărilor membre un nivel de securitate indispensabil, mai ales dacă într-o zi America își retrag scutul strategic din Europa. Mai mult o armată europeană ar apăra automat România, ca pe propriul teritoriu național. De asemenea pe partea de costuri, cheltuielile militare are putea fi chiar reduse prin eliminarea redundanțelor, dacă toate statele UE își unesc bugetele de apărare. În acest caz Rusia nu ar mai putea spera niciodată la victorii militare la granițele dintre blocuri, ceea ce ar detensiona mult situația.

        Să nu ne înțelegem greșit. Sunt un ferm susținător al relațiilor nord-atlantice și al NATO. La ora actuală nu extistă nici un substitut pentru protecția americană a granițelor României. Cea mai bună politică externă pentru țara noastă este cultivarea ralației strategice cu SUA, și sper ca actuala guvernare de la București să nu pună acest parteneriat în pericol pentru interesele trecătoare de grup ale unora sau altora aflați pentru câțiva ani la putere. Viitorul țării nu are voie să fie negociabil ori compromis pentru nimic în lume.

        Temerea mea este însă, că sistemul relațiilor internaționale este în prezent foarte instabil, cu riscuri mari de securitate. Există o probabilitate ca SUA să fie destabilizată ori ca un curent izolaționist cu tradiție de sute de ani să devină mainstream în politica americană pe fondul (a) ascensiunii unei Chine foarte competitive și tot mai agresive pe măsură ce urcă în ecuația de mondială de putere, (b) a unei Rusii înapoiată economic dar puternică militar, frustrată de statutul de mare putere după încheierea Războiului Rece și gata de orice pentru a-l recăpăta și (c) a riscurilor derivate din schimbările climatice.

        Discuția despre o armată europeană (care există într-o formă incipientă) nu vizează nimic spectaculos în viitorul apropiat. Se țintește o schimbare graduală, pe termen lung a discursului politic în domeniul apărării, care să permită peste un deceniu sau mai mult, cu o ocazie favorabilă, evoluția spre o apărare comună.

        Cât despre relația cu SUA, indiferent de vicisitudinile viitorului, Statele Unite sunt unul dintre puținii actori de talie mondială cu care Europa împărtășește o matrice culturală comună. De aceea țările Uniunii Europene și SUA vor rămâne potențial aliați și vor depinde de sprijin reciproc într-o politică mondială tot mai militarizată, indiferent de soarta NATO.

        Ca român eu nu sunt necondiționat pro-Nato sau pro-armată europeană, ci pentru stabilitate în politica mondială și pentru soluția care garantează securitatea și integritatea teritorială pe termen lung a României.

        • victor L spune:

          @ Andrei Valan,
          va contraziceti singur prin: “Dacă istoria ne învață ceva, acel lucru este că relațiile dintre state sunt fluide. Germania și Rusia împărtășesc o stranie atracție de dragoste și ură, desigur folosind o exprimare plastică.”
          Adica, facem “armata europeana” cu cei doi soferi UE la virful ei (ca doar n-o sa fie Malta, Cipru ori Romania), desi “Germania și Rusia împărtășesc o stranie atracție de dragoste și ură”
          Mai pe scurt, ba semneaza intempestiv tratatul Ribentrop-Molotov, ba il incalca. Ori mediaza Diktatul de la Viena. Sau imparte Polonia cu Rusia…
          Cum spuneati? “Dacă istoria ne învață ceva,”
          Tocmai, daca Istoria ne invata ceva, atunci sa retinem ca fara americani Europa vorbea limba rusa.

          • Florin L. spune:

            @victor L

            In primul rand, nu exista legaturi intre pactul hitleristo-stalinist din prima jumatate a secolului trecut si Germania de astazi (asa cum nici englezii sau americanii de astazi nu au nimic comun cu comertul sclavilor sau cu alte orori comise de strabunicii lor). Pe langa faptul ca umblati cu forfarlica – prejudecati pe seama evenimentelor istorice – o mai faceti si in mod selectiv!

        • victor L spune:

          Pina la “armata europeana”, peste 250 de militari şi 12 avioane multirol F-16C, de la Baza aeriană Fort Worth (Texas), au ajuns în România, la Baza 71 de la Câmpia Turzii, pentru a consolida apărarea aeriană şi a descuraja o posibilă agresiune rusă, informează publicaţia Stars and Stripes.

        • Neamtu tiganu spune:

          @Valan… a riscurilor derivate din schimbările climatice
          ……….
          Nici o masa fara peste oceanic… Nici un comentariu fara climatice… Nici macar acum, in mai , cînd e mult mai rece decît media ultimilor ani… în loc să vorbească despre creșterea populației lumii, creștere care intr-adevar poate insemna o problemă.. dar nu e politic corect sa vorbesti despre asa ceva.

          • rollingstones spune:

            In lunile Februarie, Martie si Aprilie, cand temperatura medie a fost mai calda cu circa 2°C, ati tacut din gura … ca porcul in porumb. A venit un curent de aer rece si gata, schimbarile climatice /incalzirea nu exista.

    • JB spune:

      Excelent comentariu, foarte bine argumentat.

    • Ursul Bruno spune:

      “Așa cum chiar dumneavoastră ați remarcat printr-un exemplu, instituțiile Europene nu pot lua decizii politice importante contrare voinței guvernelor de la Berlin, Paris sau Roma. Și celelalte state, în special din categoria mijlocie sau mici dar cu diplomație eificientă, au de cele mai multe ori posibilitatea de a influența politicile europene.”

      Este dilema pricipala cu care se confrunta UE , in multe puncte ii dau domnului Valan dreptate.
      Declaratia de de astazi de la Sibiu. dupa parerea, o jignire la adresa europenilor.
      Ceva mai “insipid si incolor” nu mi-a fost de mult dat sa citesc si ma intreb care a fost rostul intregii actiuni ?
      Conform acestei declaratii birocratia bruxelleza ar trebui in mare parte desfiintata.
      Avem 27 de comisari si un sef care se calca pe picioare, resorturile acestora interesectandu-se de multe ori producand blocaje si nicidecum mult dorita eficientizare.
      Pentru obiectivele declarate , o injumatatire a comisarilor ar fi de dorit si utila.
      Avem un consiliu european si un consiliu al Europei, doua institutii care s-ar putea concentra in una singura.
      Avem, doua capitale europene, una la Bruxelles si una la Strasbourg, pt ce ? ca se le facem pe plac francezilor ?
      De ce NATO se numeste si OTAN ? pentru satisfacera sentimentelor nationale franceze ?
      Palamentul europan, care este rostul acestuia in afara de a toca bani si inventa legi dintre cele mai absurde daca parlamentele nationale sunt cele care valideaza legile ?
      de implimentat nici vorba pt ca nu exista modalitati de sanctionare
      Sunt cateva puncte precum politica piscicola care sunt doar de competenta europeana,
      cei doare pe europenii fara acces la mare de ea ? alta aberatie.
      Pentru britanici un punct si motiv sa paraseasca UE.
      Pentru ce este nevoie de alegeri europene daca cei trimisi la Bruxelles sunt cei pe care nimenii nu-i doreste in politica nationala ?
      Pentru o uninue economica asa cum se doreste a fi Europa este nevoie de technocrati si birocrati care gestioneaza bunul mers al ei, atat si nimic mai mult.
      Acestea sunt problemele pe care oamenii nu le inteleg si nu le gasesc rostul, intre timp europenii s-au cam saturat de vorbe si declaratii sforaitoare,
      Armata comuna , pt ce ? sa ne razboim cu rusii cu care Europa face afaceri bune.
      Europa este prinsa la mijloc intre rusi si americani si sper sa nu devina “cutia de nisip” in care strategii isi vor pune in aplicare planurile militare.
      Uniunea economica europeana s-ar putea conduce mult mai usor si eficient decat astazi daca politicienii ar spune clar si raspicat care este rostul si menirea acestei uniuni.
      De acum inainte o vor face partidele nationaliste si nicidecum establishmentul european..

    • Dedalus spune:

      In chestiuni de politica externa Comisia are nevoie de un mandat de la Consiliu. Chiar daca exista un comisiar pe asa ceva.

      Asa ca motivul tacerii Comisiei este pur si simplu birocratic – nu are voie sa se exprime fara mandat.

  6. MariS spune:

    Foarte bun articolul. Politicienii europenisti sunt chiar mai tari la bla-bla-uri politice si gargara strategica cu funda decat ai nostrii damboviteni. Se bat cu caramida in piept ca nu sunt suveranisti, ci europenisti, dar totul pana la conductele de gaze primite bouche-a-bouche de la taica Putin. Si apoi tipa in gura mare ca ceilalti sunt putinisti. Curat murdar, ar zice nenea Iancu al nostru. Iar in ceea ce priveste armata europeana, ideea nu ar fi rea daca s-ar face in interiorul NATO, nu in afara lui sau paralel cu el. Numai ca europenistii astia lu’ Mos Teaca o vor taman afara tocmai din cauza si pe motiv de … suveranitate. Bun, inteleg ca nu vreti suveranitate pentru natiuni, dar o vreti pentru federatie. Pot sa inteleg si aceasta derogare minora de la principiu, dar daca “nema putirinta ce mai chichirez galceava” cum ar zice nemuritorul Gambeta? E nevoie sa o mai traduc si pentru bruxellezi sau alti “macro”lideri?

    • JB spune:

      Armata europeană înseamnă autonomie strategică. Nimic altceva.
      Merită efortul ?!?!
      UE este efectiv dependentă de US. De aceea sunt state care s-au opus impozitării giganților americani ai internetului: google, amazon, apple, facebook, Microsoft. De teama de a nu-l supăra pe Trump. E bine așa?!!?

  7. Dedalus spune:

    1) Dupa parerea mea, principala problema este cum sa ai o uniune competitiva compusa din state cu competitivitate inegala.

    Este greu de imaginat o politica prin care piata unica e raspunderea exclusiva a comisiei iar politica sociala – raspunderea exclusiva a tarilor membre.

    2) Acelasi dubiu il am si fata de eficienta unui conglomerat in care deciziile se iau in luni sau chiar ani.

    Din aceste 2 puncte de vedere, Macron pare sa considere ca solutia este o Europa Federala. Germania nu pare pregatita pentru asa ceva, sau are teama ca intr-o Europa de acest tip va pierde mai mult decat va castiga.

    MMM

    Locul Romaniei?

    Actiunile (si declaratiile) Romaniei denota un mare primitivism.

    Iar nationalsimul nostru desantat apare ca un simptom de “denial sindrom”. Adica, nefiind capabili sa profitam de UE din cauza slabiciunii extreme a statului nostru cvasicomunist, ne prefacem ca nu avem nicio problema si dam vina pe Soros, pe UE si pe Fabrica de sarma.

    • Kurt spune:

      Federația UE nu mai e un subiect în capitalele UE.27 cu excepția Paris și Bruxelles? La Berlin e o concepție pentru viitorul mai îndepărtat peste 20- 30 de ani, nu e ceva actual (nu e acceptat un budget separat ZE mare, cerut de E. Macron 2017-2019. Budgetul federal e în competența Bundestagului/ Grundgesetz).
      Un țel UE/EWG.1957 a fost “îngrădirea “ Westgermany. Vechea formulă din 1945-1949 (de fapt până 1990 la Paris și Londra) “take the germans down and the russians out” a rămas și este încă valabilă. “Ein europäisches Deutschland” cum l-a asigurat cancelarul Westgermany Helmut Kohl pe F. Mitterrand e „interesul de stat german“ formulat la Bonn/Berlin pentru zu politic german interior și zu exterior. RFG este un stat suveran de abia din 1994 când armata ruso-sovietică a părăsit RDG.

      • Dedalus spune:

        Sunt doar 2 usi, dupa parerea mea:
        a) disolutie (cu pastrarea unei uniuni vamale)
        b) federalism

        Slabiciunea constructiei “speciale” a UE e vizibila. Denial sindrom nu este o solutie, ci o amanare.

        • Kurt spune:

          De acord.
          „Uniunea politică SUI GENERIS” EWG.157/UE e un concept occidental. Nu era prevăzut 1957 pentru cei de dincolo de cortina de fier.
          Aderarea estului 2004/2007 a schimbat componenta Uniunii.

          Civilizația urbană occidentala cosmopolită, (prea) tolerantă, multilinguă, e obișnuită cu pluralitate, diversitate (limbi locale de cartier, religii, culori, etc) de mult timp. Metropolele în vest diferă enorm de mult de civilizația rurală „tribală” în satele (națiunile) din est. Vedem în zona balcani ce s-a întâmplat în ultimii 100 de ani (România atacă 1912 Bulgaria, conflictele gerco-turce cu expulsarea locuitorilor de cealaltă entie, la Istanbul, Saloniki, etc.). Macedonia de Nord- Grecia, Serbia-Kosovo, războiele 1992-1995 în Yugoslavia (Srebrenita, Vucovar, Knin, Dubrovnic) sunt exemple ce va intra în UE din est- sudest.
          Cred că aderarea lor va veni mai târziu, după 2030 (Moldova).

          „Uniunea politică UE” are probleme nerezolvate de la Bratislava 2016 când scindarea est- vest a pornit din est. O Federație Europeană UE.35 e amânată astfel încă 20- 30 de ani?
          UE.27 nu se destramă. Va fi greu de ales un Sef de Comisie. Mai geu va fi alegerea celor 27 de membri în Comisie. PE trebuie să voteze Comisia în întregime. Centrul (PP, PS, liberalii, ecologiștii) vor avea cu ca-. 60% majoritatea reprezentanților. Extremele stânga/dreapta nu votează împreună, nu pot decide nimic, pot frâna un pic în PE.

          UE.27 nu va realiza proiectul francez de intergare mai rapidă, mai puternică, în viitoriul apropiat (mandatul unu al lui E. Macron). Integrarea „socială” (budget comunitar de ajutor de șomaj în ZE) după proiectul francez va fi mai mult cerut de un Sef de Comisie Frans Timmermans/PS decât de alt candidat. România nu e în ZE!
          In al doilea mandat E. Macron 2022-2027 e posibil ca presiunea externă (China cu Drumul de mătase, Rusia, Iran, Turcia, etc) va obliga la mai multă „integrare europeană” (armata europeană, Frontex, digitalizare, AI).

          O armată „convențională europeană” e posibilă peste 10- 15 ani (compatibilitatea tehnică a armamentului convețtional european nu există azi, va dura).
          O Federație UE.35 cu o armată convențională (nu va avea scut nuclear) va rămâne supusă aceluiași „ echilibru al spaimei nucleare” ca lumea noastră de peste 70 de ani. Zborul de rachete cu explosiv nuclear de numai 20 minute nu lasă timp de gândit.

          După mandatul lui D. Trump SUA poate reveni la relații „multilaterale”, în organizațiile pe care le-a creat după 1945 (WTO, etc).

          Fără NATO UE rămâne un „vierme militar” neglijabil.
          Economic UE.27 rămâne un gigant.
          Politic (est-vest)?

          • Dedalus spune:

            Integrarea statelor din Est a fost prematura, ele nu indeplineau criteriile de aderare. Multe (inclusiv Romania) nu le indeplinesc nici acum.

            Este prin urmare inevitabila “incubarea” constienta a acestora state de catre “vechii” membri UE. Sistemul de vot majoritar este o forma de exprimare a acestei nevoi de incubare.

            Asa cum a gasit actuala formula de organizare, UE va fi nevoita sa gaseasc una care sa tina seama de nivelul diferit de dezvoltare Est-Vest. Probabil, o Federatie de un tip aparte, cu 2 categorii de state membre, dar federatie. Sau poate o confederatie (Elvetia)?

  8. Yom spune:

    Capacitățile de luptă insuficiente ale Germaniei au o cauză: WWII.
    Decizia prăbușirii UE poate fi luată (dacă nu cumva ne aflăm post-factum) la Washington, nu la Bruxelles. Mulți uită că la început, Europa Unită a însemnat câțiva mondialiști (un alsacian care luptase în războiul I împotriva Franței, ajuns apoi ministru în guvernul lui Petain la Vichy, unu-doi naziști reciclați + …), multă ideologie găunoasă și foarte mult sprijin din partea SUA. N-a fost nici un ideal și nicio pornire de inimi la unison. A ajutat mult și Stalin, indirect.
    România? Ca de obicei: resurse naturale, curve frumoase, mafioți, pești de țară, cuțitari, clovni în academii, bișnițari în servicii.

  9. BUZEA MIHAI spune:

    „PIB-ul din zona Euro a rămas la același nivel cu cel din 2009 în timp ce cel al Statelor Unite a crescut cu 34 de procente” – păi n-are și Harald dreptatea lui?

  10. Dan spune:

    Ca de obicei Europe e trasa înapoi de propria istorie: conflicte și interese regionale. Cât timp se va cânta pe 7 voci e greu de crezut că va funcționa Statele Unite ale Europei ce moare în fasa

  11. Neamtu tiganu spune:

    O europă puternică are nevoie de o economie puternică, o economie puternică are nevoie de energie ieftină și sigură… restul sunt floricele pe cîmpii. Exact în domeniul economic EU acționează mai degrabă ca o frînă prin multimea reglementărilor, devierea fondurilor către social, birocrație, conferințe.
    Oare cit codoi emite summitul din România?

    • Dedalus spune:

      Energie mai gasesti. Cand s-a scumpit petrolul in anii 70 lumea nu s-a prabusit.

      Problema majora este ca UE se indreapta spre un model cu protectie sociala exagerata. Nu mai avem o plasa de protectie ci un leagan pentru puturosi.

      In plus SME-urile sunt incurajate in UE doar prin discursuri. Acest lucru afecteaza climatul concurential iar discursurile si declaratiile festiviste nu schimba lucrurile.

      Nu ii este bine vacii noastre :-)

      • Neamtu tiganu spune:

        Cand s-a scumpit petrolul in anii 70 lumea nu s-a prabusit.
        …….

        Ba s-a cam prăbușit… cel puțin în est, oare s-a uitat în ce condiții s-a trăit în acei ani?

        • Dedalus spune:

          S-o fi trait o perioada mai prost, nu contest.
          Si ce daca?
          Structura socio-economica a rezistat si totul s-a reglat in timp.

  12. mike spune:

    Bravo! Felicitari domnule Lazescu! Cineva trebuia sa spuna si lucrurilor pe nume intr-un mod realist, mai ales dupa euforia de la Sibiu. Europa merge din greseala in greseala si din decizii gresite in alte decizii gresite. Decontul va fi dramatic, iar multe state UE neaservite Bruxelles-ului nu vor accepta sa fie coordonate aproape total din capitala Belgiei. UE nu actioneaza pentru consolidarea proiectului, ci dimpotriva il submineaza din interior prin astfel de decizii. Daca nu mentine relatii foarte une cu SUA, ma intreb atunci cu cine va face acest lucru, cu Rusia, China si Iran acolo unde are interese? Anumite companii din state UE au interese majore in Iran si Rusia, doi inamici declarati ai Occidentului si sistemului democratic.

    • Hantzy spune:

      @mike: Europa merge din greseala in greseala si din decizii gresite in alte decizii gresite.

      Vorba lui Iohannis: Nasol! Concret, ai putea, măi mike, să oferi câteva exemple de greșeli trecute și actuale? Să zicem două și două.
      Uite, ca să îți fie mai ușor, îți dau eu un exemplu de decizie greșită: abolirea taxei de roaming în interiorul uniunii. De când s-a dat decizia asta, m-am dezobișnuit să setez mobilu’ pe opțiunea “nu” la date mobile când ies din țară. Numai că mobilu’ e mai prost decât stăpânu’său și se găsește să-și actualizeze sistemul de operare exact în intervalul celor 4-5 ore cât durează să traversez Elveția, nemaiavând răbdare până în Italia. Și uite-așa mă trezesc cu o factură de aproape 4 cifre înainte de virgulă. Iar asta numai din cauza deciziilor greșite ale UE. Așa-i?!

      • mike spune:

        Mai @Hantzy atunci cum dracu’ de platesc eu o factura mai mare la roaming de cand cu anularea taxei de roaming pe teritoriul UE? Tine cont ca in ultimul an n-am fost in Elvetia, ci m-am miscat in spatiul UE mai mult. OK, am fost pe alte continente, insa acolo este alta poveste.
        Insa eu ma refeream si la alte decizii ale liderilor UE, nu doar legate de roaming, iar prin lideri UE mai @Hantzy mai, inteleg si pe coana Merkel. Sau ea nu este lider in UE? Sau conul Macron? Totalitatea deciziilor luate la acest nivel in cadrul UE. Pentru ca pana la urma, fie ca ne place, fie ca nu, deciziile mari si directiile politice sunt trasate tot de statele cele mai puternice. Restul doar aproba ce spun celelalte.

        • Hantzy spune:

          mike, dacă ești norvegian, rus, sârb sau cetățean al unui alt stat din afara UE, atunci plătești roaming pe teritoriul UE. Măsura este doar pentru cetățenii uniunii.
          Macron și Merkel, ca șefi de state membre ale UE, participă numai la sesiunile Consiliului Europei. Acest consiliu este o instituție analoaga președinției, nu executivului sau guvernului unui stat. Prin urmare, în Consiliul Europei se stabilesc direcțiile prioritare ale uniunii, politica de securitate și relațiile externe, precum și desemnarea candidaților pentru funcțiile importante din UE, dar nu se adoptă și nu se votează legi. Iar în interiorul consiliului deciziile se iau prin consens, cu unanimitate sau majoritate calificată.
          Având în vedere aceste clarificări, poți acum indica măcar două decizii ale Consiliului Europei, pe care le consideri greșite?

  13. euNuke spune:

    Un domn comentator sustinea mai sus ideea armatei europene care ne va apara de rusi in caz ca Trump se va juca cu umbrela si o va retrage din gresala de deasupra capetelor noastre chiar in timpul furtunii. Sustin si eu aceasta nobila idee si plusez: armata europeana sa fie infiintata de urgenta, daca se poate anul asta, si sa fie trimisa sa alunge invadatorul turc din Cipru. Ar fi un exercitiu militar excelent si o afirmare clara a independentei Europei fata de Marea Poarta a sultanului Erdogan.

    Sunt gata sa platesc si o taxa europeana pentru acest deziderat, ba chiar si un bir, de pilda 2 procente din veniturile mele.

  14. Constantin spune:

    “Cum se văd la Bruxelles viitorul UE și noua lume multipolară”

    Eu cred că bine…În orice caz, mai bine decât le vede presa pro-PSD și fidelă cleptocrației de la București. Probabil ne îndreptăm în direcția corectă și asta enervează cumplit pe unii. :-)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Lazescu


Alexandru Lazescu

Fondator al retelei nationale de publicatii locale Monitorul (1991) actionar al Grupului de Presa Medianet, ce editeaza Ziarul de Iasi membru al Grupului pentru Dialog Social a fo... Citeste mai departe


E randul tau

Vedeti ca o parte din analiza dvs. se face pe Nota de informare generica din site (de fapt cred ca e...

de: Bogdan Manolea

la "Câteva considerații referitoare la votul diasporei din noiembrie 2019"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)