Home » Global / Europa »Opinie » Citesti:

Dă-ne nouă astăzi porția noastră zilnică de naționalism… Reflecții privind problema autocefaliei Bisericii din Ucraina

Ortodoxie publica octombrie 30, 2018 Global / Europa, Opinie
4 comentarii 1,281 Vizualizari

de Davor Džalto[1]

Din multe motive am ezitat să-mi expun public gândurile privind criza actuală a Bisericii / autocefaliei din Ucraina. În primul rând, există oameni mult mai competenți care cunosc situația mai bine decât mine. În al doilea rând, problema autocefaliei Bisericii din Ucraina a dobândit, până acum, proporții atât de dramatice încât oricine simte că trebuie să se poziționeze fie de partea blocului „pro-rus”, fie de cel „pro-ucrainian / pro-constantinopolitan”. „Taberele” par a fi atât de fortificate și discuțiile atât de încinse încât pare dificil ca cineva să își formuleze și să își exprime părerea fără a lua o poziție clară „pro” sau „contra”.

În cele din urmă, totuși, am decis să scriu un articol scurt despre această situație, deoarece am primit o mulțime de cereri din partea mai multor persoane pentru a comenta situația și pentru a-mi expune punctul de vedere cu privire la problemele în cauză.

Aș dori să afirm încă de la început că nu împărtășesc opiniile generale când vine vorba de problema autocefaliei în Ucraina. Voi încerca să explic de ce.

Faptul că există „imperialism rus” și că Biserica din Rusia și-a demonstrat de mai multe ori loialitatea față de preocupările, aspirațiile și politicile statale / imperiale (ceea ce majoritatea bisericilor „locale” fac „în mod normal”) este bine cunoscut. Există, de asemenea, naționalism rusesc, care a fost alimentat de evoluțiile recente (și, prin „recente”, mă refer la perioada post-1989) din politica internațională (și, în special, militară) în regiunile care sunt de o importanță deosebită pentru Rusia.

În acest fel, naționalismul rus a devenit, în ochii multora, un lucru rău (iar  motivul este de înțeles), ceva ce trebuie respins și condamnat, un demon care trebuie exorcizat.

(Pentru a se asigura că observatorii nepartizani nu se înșală în problemele [reale] din Ucraina, Departamentul de Stat al SUA și-a exprimat sprijinul pentru autocefalia Bisericii ucrainene, într-o declarație care [în mod previzibil] nu reflectă culmi ale sofisticării intelectuale, dacă se poate spune astfel.)

Din cauza acestui naționalism „rău”, toate celelalte naționalisme, care luptă împotriva acestuia, par să fie naționalisme „bune”. Ne aflăm acum în situația în care naționalismul ucrainean este un naționalism „bun”, pentru că îl înfruntă pe cel „rău”.

Problema autocefaliei Bisericii (necanonice) din Ucraina devine astfel, în mod intrinsec, legată de această dihotomie „naționalism rău” versus „naționalism bun”. Acordarea autocefaliei unei structuri bisericești din Ucraina ar consolida, bineînțeles, independența sa (față de Moscova, deși nu neapărat față de alte părți interesate) și ar întări identitatea națională (conducerea politică a Ucrainei a precizat acest lucru foarte clar), ceea ce este perceput (în special în Occident) drept corect și just.

Aici încep nelămuririle mele cu privire la disputele actuale legate de problema autocefaliei.

Deși rar, naționalismul poate juca un rol emancipator în contexte sociale și politice concrete (dar chiar și atunci, până la un punct și pentru o perioadă scurtă de timp). Datorită potențialului său emancipator, acesta poate fi, uneori, justificat de motive pragmatice / politice (de exemplu, în perioada formării statelor naționale în comparație, de exemplu, cu guvernările imperiale / monarhice) și anumite forme de „patriotism” pot fi afirmate uneori (de pildă, în cazul „patriotismului ecologic”, sau atunci când comunitățile politice locale se opun [neo]colonizării capitaliste neoliberale). Totuși, chiar și atunci trebuie să fii extrem de precaut, deoarece chiar și patriotismul „pozitiv” se poate transforma cu ușurință într-un monstru, care mai apoi devine dificil de controlat.

Cu toate acestea – și aceasta este problema aici – nu pot exista naționalisme „bune” din perspectiva creștină și a Bisericii. Din această perspectivă, toate naționalismele sunt rele, ca ceva ce contrazice însăși natura Bisericii (Ortodoxe).

Biserica Ortodoxă se află astăzi în capcana în care a picat cu voia ei în urmă cu mult timp. Capcana constă în a permite identificarea conceptului de autocefalie a Bisericii (în practică și, adesea, și în teorie) cu anumite națiuni / state și / sau comunități naționale / etnice. Din punct de vedere eclezial, aceasta este o situație nefericită, o boală, ceva ce poate fi înțeles ca rezultat al multor factori istorici, dar este și ceva care nu ar trebui să fie niciodată acceptat ca normalitate, ceva care ar trebui vindecat, nu ceva care ar trebui considerat drept principiu.

Există, desigur, mulți teologi care în prezent îndeplinesc rolul pe care teologii și intelectualii, în general, l-au avut de-a lungul istoriei; intelectualii se supun adesea în mod liber autorităților politice / structurilor de putere, asigurându-se că ei creează raționalizări utile pe care structurile de putere, într-un anumit loc și în timp, le pot folosi în scopurile lor politice. Aceștia, desigur, obțin de obicei ceva în schimb, o parte (oricât de nesemnificativă) de putere, expunere publică, fonduri și altele. Aceasta este o poveste standard. Ceea ce o face deosebit de îngrijorătoare este atunci când teologii încep să joace același joc, renunțând la „grija pentru Dumnezeu” în favoarea preocupărilor strict „omenești” (cf. Mt 16:23).

În cadrul acestui articol, nu mă interesează identitățile și naționalismele ruse și / sau ucrainene în sine. Consider că identitățile naționale (indiferent de ale cui sunt) sunt nimic mai mult decât o percepție (socială) greșită (deși foarte persistentă) a modului în care arată spațiul social / politic. Totuși, mă interesează Ortodoxia. Ceea ce mă îngrijorează sunt consecințele viitoare pentru lumea ortodoxă care ar putea apărea ca urmare a unor acțiuni prost concepute și iresponsabile care au loc sau care ar putea avea loc în viitorul apropiat. Sunt îngrijorat de faptul că deciziile nevizionare și luate sub impulsul momentului (mai ales atunci când sunt motivate de lupta politică și de alte preocupări ale „lumii acesteia”) pot duce pe termen lung la suferința a întregului corp al Bisericii (așa cum s-a întâmplat de multe ori în istoria creștinismului).

Hrănirea naționalismului, în special în contextul eclezial, nu se termină niciodată bine. Creștinii ar trebui să se opună naționalismului ca ideologie bazată pe anumite premise antropologice care se află într-o contradicție directă cu creștinismul și / sau cu Biserica. Nu poate exista un naționalism „bun” sau un patriotism „bun” pentru creștini. „Patria” lor este Împărăția lui Dumnezeu și numai acea orientare spre Împărăția viitoare (în care nu există „nici iudeu, nici păgân”, cf. Gal 3:28) îi face pe aceștia „cetățeni” loiali (ai Împărăției lui Hristos). Folosirea Bisericii ca mijloc de a crea sau consolida identități naționale (deși se practică în mod obișnuit) nu este altceva decât o erezie. Ambițiile imperiale din cadrul bisericii, fie că vin dinspre Moscova, Constantinopol sau din altă parte, nu aduc niciun serviciu Trupului lui Hristos.

Toate sunt elemente de bază și, totuși, de cele mai multe ori trebuie să ne reamintim lucrurile de bază.


Davor Džalto este Conferențiar Universitar și Director de Program pentru Istoria Artei și Studii Religioase la Universitatea Americană din Roma, precum și Președinte al Institutului pentru Studii Culturale și despre Creștinism.

Traducere: Cezar Marksteiner-Ungureanu

NOTE______________


[1] Text preluat de la adresa: https://publicorthodoxy.org/2018/10/23/daily-portion-of-nationalism/ [29.10.2018]

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Constantin spune:

    „Consider că identitățile naționale (indiferent de ale cui sunt) sunt nimic mai mult decât o percepție (socială) greșită (deși foarte persistentă) a modului în care arată spațiul social / politic.”

    Impresionant articol! Cuceritor! Apariția lui în acest spațiu poate fi privită, după părerea mea fără nicio reținere, drept încă un argument în explicarea procesului de largă deschidere a Bisericii Ortodoxe. Un argument similar a fost prezentat recent de către Biserica Ortodoxă Română care a arătat o maximă deschidere către Bisericile lui Hristos surori neoprotestante, în susținerea demersului PSD de organizare a referendumului în favoarea familiei tradiționale, la inițiativa organizației pro-rusului domn Iulian Capsali.

    În context, nu pot decât să privesc cu admirație opinia d-lui Davor Džalto, care din preponderent islamica Bosnia și Herțegovina ne transmite un mesaj de deschidere religioasă. Sunt, așadar, pe deplin de acord cu domnia-sa în privința opiniei că „Hrănirea naționalismului, în special în contextul eclezial, nu se termină niciodată bine.”, nici măcar a naționalismului rus, desigur.

    „Nu poate exista un naționalism „bun” sau un patriotism „bun” pentru creștini. „Patria” lor este Împărăția lui Dumnezeu…” Magnific! Și discursul este valabil, în contextul deschiderii demonstrate de creștinii ortodocși, pentru toate religiile ale aceluiași unic Dumnezeu! Astfel, în mod propriu cred că suntem îndreptățiți a reformula: „Nu poate exista un naționalism „bun” sau un patriotism „bun” pentru credincioși. „Patria” lor este Împărăția lui Dumnezeu…”. Și nu am nicio îndoială că este așa, mai ales când opinia vine din partea unui bun cunoscător al pluralității confesionale, cum există în Bosnia și Herțegovina.

    Așadar, patria celor din Daghestan, ori Cecenia este fără nici un dubiu, Islamul, NU Rusia naționalistă. Să lăsăm, prin urmare, cetățenii din Ingușeția, așa cum opinează autorul articolului, să trăiască în patria Dumnezeului lor, nu sub oprimarea naționalistă rusă. Să li se dea libertatea cetățenilor din Tatarstan să se bucure de Împărăția lui Dumnezeu, nu de dictatura putinistă.

    Bun articol, într-adevăr!

    • Constantin spune:

      “Să judecați afirmațiile…”

      Mulțumesc pentru atenția acordată modestului meu comentariu. Totodată trebuie să spun că îmi pare rău pentru orice înțelegere greșită a mesajului cuprins în text.
      Pentru că nepriceperea transmiterii pe înțelesul cititorilor/receptorilor este întotdeauna atribuită tramsnițătorului, cer îngăduința să precizez că nu-mi arog dreptul de a judeca teologul. Nici competențele modeste în domeniu, nici plăcerea sinceră a citirii textului, nu-mi permit un asemenea demers critic (deși alții mai competenți decât mine în privința acestor chestiuni prezentate în articol probabil că ar putea-o face).

      Dimpotrivă, sunt pe deplin încrezător și mi-am exprimat tocmai în acest sens admirația pentru text, că un spațiu multicultural este propice unor cunoașteri profunde, dezvoltării unor competențe și abilități sporite. Iar opinia unei persoane care este mai aproape de interferențele culturale, religioase, cum de altfel se întâmplă și în România să se afle în unele zone, este cu atât mai mult demnă de a fi avută în atenție, este mai prețioasă.

      Poate cu aceste precizări, recitirea textului va înlătura orice bănuială de a fi “judecat” afirmațiile autorului. Iar, pe de altă parte, sper cu multă încredere să fim de acord că “de nejudecat” sunt doar afirmțațiile Cărților Sfinte, adică, stimată Ortodoxie publică, Cuvântul lui Dumnezeu. Noi, ceilalți, pe Pământ (deși, repet, nu este cazul aici, privitor la poziția mea față de excelentul text publicat mai sus, cu care sunt pe deplin de acord), cred că putem îndrâzni să mai avem și opinii diferite unii de ale altora.

      • Constantin spune:

        Desigur, comentariul acesta are sens/înțeles doar prin raportare la cel postat de către @Ortodoxie publica, din care am ales citatul “Să judecați afirmațiile…”, la care se referă în mod direct și care…a dispărut fără urmă.

        Prin urmare, fiind șters comentariul de referință, firesc ar fi fost să fie șters și comentariul referitor. Sau, dacă textul meu este considerat valoros…

  2. Dan_Bruma spune:

    Si eu ca si Constantin de altfel, sînt cu totul si cu totul de acord cu autorul în dorinta de a desparti politicul de religios în cadrul societatii. Deci sa lasam Constantinopolul sa rezolve aceasta problema. In mod normal Patriarhul Constantinopolului stie cel mai bine ce este bun pentru Biserica Ortodoxa mondiala sau internationala, pentru ca inteleg ca pentru crestinii ortodocsi, calea ortodoxa este aceea de a considera “că identitățile naționale (indiferent de ale cui sunt) sunt nimic mai mult decât o percepție (socială) greșită (deși foarte persistentă) a modului în care arată spațiul social / politic”



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ortodoxie publică


Ortodoxie publica

Inițiativa „Ortodoxie publică” își propune să ofere publicului român acces la analize teologice semnate de specialiști, teologi, sau jurnaliști celebri în primul rând... Citeste mai departe


E randul tau

Vedeti ca o parte din analiza dvs. se face pe Nota de informare generica din site (de fapt cred ca e...

de: Bogdan Manolea

la "Câteva considerații referitoare la votul diasporei din noiembrie 2019"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)