Home » Educatie »Justitie/Ordine publica »Opinie » Citesti:

Dacă aș fi procuror

Catalin Cioaba octombrie 20, 2016 Educatie, Justitie/Ordine publica, Opinie
12 comentarii 2,266 Vizualizari

În fierbintele an 2012, către vară, când a ieșit la iveală plagiatul lui Victor Ponta, lucrul punctual care m-a exasperat la un moment dat a fost răspunsul ministrului său de la Externe, Andrei Marga, întrebat de câțiva jurnaliști în legătură cu asta. Dl Marga, destins, a afirmat că nu e nimic real, doar i se caută „nod în papură“ prim-ministrului. Nu puteam să-mi imaginez până atunci că un profesor universitar, fost rector de universitate, un om care știe bine ce înseamnă furt intelectual și care n-are cum să nu se afle în cunoștință de cauză poate trage în derizoriu cu atâta nonșalanță fapta superiorului său direct. Dar s-a putut, cum bine știm.

Dar nu despre Andrei Marga este vorba aici. Ci despre noi toți, care, de atunci și până acum, în spațiul public, discutăm recurent despre plagiat: un nărav extins atât de mult și până unde nu te aștepți, o cangrenă morală a cărei vindecare este grea, posibilă doar prin „tăierea mădularului“. Deci prin soluții radicale, care nu se pot lua peste noapte. Adevărul este că furtul patent al lui Ponta, odată dezvăluit, a declanșat o avalanșă de investigații care au produs ceva curățenie până acum (cazurile Oprea, Tobă, Mang), grație mai ales unor jurnaliști de investigație tenace (precum minunatele doamne Sidonia Bogdan și Emilia Șercan).  A avut și o parte bună, incontestabil bună tot acest scandal care altminteri ne-a făcut de râsul lumii cu un asemenea impostor în fruntea guvernului. Căci a început „discuția pe fond“ în societate, partenerii de dialog social și-au mutat cu toții atenția asupra acestui subiect, au început să se miște instituțiile (fără să se ridice încă în picioare, e drept). S-au descoperit atâtea cazuri, câtă frunză câtă iarbă, am fost până într-atât surprinși de amploarea acestui fenomen, încât te aștepți la orice de acum încolo. Mai bine zis, te aștepți aproape la oricine să fie cu o muscă pe căciulă.

Chiar la oricine? Desigur, nu. Oricât ar clama articole din „Cotidianul“ că Mircea Cărtărescu sau Andrei Pleșu sau Horia Roman Patapievici sunt plagiatori, în articole în care apar pagini puse față în față, cu sublinieri în roșu, – deci cu tot tacâmul – nici un om întreg la cap nu poate acorda credibilitate acestor acuzații.  Nimeni nu le poate lua în serios, ci le privește drept ceea ce sunt: încercări de compromitere, denigrări agresive, în fapt niște dejecții ce ne stârnesc repulsia, precum pet-urile și mizeria râncedă adunate în colțul lacului Vidraru, ce ne oripilează când ne ducem să-l admirăm. Însă o învățătură tot putem trage din acest fenomen și e musai s-o tragem: acuzația calomniatoare de plagiat e folosită ca armă, ca armă letală chiar, pe care unii știu bine să o mânuiască și nu se sfiesc să o scoată din teacă, mai ales când atmosfera le e propice. Odată cu multele dezvăluiri necesare din ultimul timp, ne-am trezit intrați în norul opac al suspiciunii generalizate.

Petru Creția a scris cândva, în  Eseuri morale[1], câteva pagini extraordinare despre calomnie, analizând cu multă subtilitate acest fenomen mai degrabă social: o dată propagată, ea se prinde de om și cei din jurul lui intră în logica bine știută a lui „nu iese foc fără fum“, a suspiciunilor care se trezesc din senin și nu mai pot fi oprite, ca un incendiu. Bănuiala apare în mintea omului nu doar datorită unor motive rezonabile, ci și datorită unor conjuncturi în care se află și pe care nu le înțeleg până la capăt. Există, de aceea, oameni despre care spunem că sunt din fire bănuitori, că le-a intrat în sânge acest mecanism mintal. În lumea noastră modernă, ei chiar formează cluburi și ajung să devin, în cazuri extreme, tagma pe care o numim „conspiraționiști“. Ei sunt gata să acuze orice, oricât de absurdă este acuza și oricât de fantasmagoric sunt asamblate faptele pe care le invocă.

Numai că, în societate, gestul de a acuza reprezintă apanajul, adică ocupația prin excelență a cuiva: a procurorului. Acesta este „acuzatorul de serviciu“, despre care știm bine că face asta uneori chiar în locul nostru, din oficiu, obligat de însăși meseria lui. Când cineva e omorât, de pildă, și nu mai poate acuza pe cel care l-a ucis, procurorul intră pe fir și îl aduce pe făptaș în fața judecății. Cu toate acestea, procurorul nu e un bănuitor patentat, un suspicios perpetuu, care găsește oricând și oriunde prilejuri să-și lanseze acuza. Dimpotrivă, el știe bine (atunci când este un profesionist) că simplele suspiciuni și bănuieli nu doar că nu au prin sine valoare de adevăr faptic, ci, la fel de mult, pot să ne inducă în eroare când suntem interesați de aflarea lui. De aceea el se concentrează pe suspiciunile rezonabile, doar pe acestea le introduce în textura unei acuze. Nu e o mașinărie de lansat acuzații fără temei, ci, dimpotrivă, deja o instanță de cernere a bănuielilor întemeiate din magma celor neîntemeiate. De aceea și împlinește, în unele cazuri, funcția judecătorului: poate dispune „neînceperea urmăriri penale“ (vestitul NUP, care în unele cazuri îi este imputat).

Rezultă de aici că „a bănui“ și „a avea suspiciuni“ nu sunt acte spontane, nemijlocite, lipsite de raționalitate, atunci când cineva profesează astadeși lucrurile se petrec, știm bine, prea nemijlocit și visceral în mintea noastră, a celor care nu suntem procurori. Bănuiala „profesionalizată“ nu exclude rezonabilitatea, discernământul. De aceea, când unii dintre noi, cei care nu avem această meserie, ne apucăm să facem pe procurorii (și e nevoie, uneori, de asta), se cuvine să ne ridicăm la standardul lor.

D-na Emilia Șercan, ca jurnalist de investigație, a fost un „procuror“ de marcă în perioada recentă. A urmărit cu tenacitate plagiatul lui Oprea (și al altora, atâția), făcând analize pertinente asupra lucrărilor lor, demonstrându-le pas cu pas impostura. Admirația mea și a multora dintre noi pentru domnia sa este imensă, cu atât mai mult cu cât știm (și e ușor de bănuit) că s-a expus în tot acest răstimp tuturor riscurilor meseriei de procuror, ba chiar unora mai mari, de vreme ce nu a stat sub pavăza vreunei instituții, precum membrii en titre ai procuraturii anticorupție. Merită omagiate fără rezerve curajul și tenacitatea acestei doamne. Totuși, în vremea din urmă, domnia sa a intrat într-o situație dificilă psihologic, după ce au reapărut pe tapetul murdar al discuției publice acuzațiile la adresa doctoratului d-nei Kövesi, în urma „autodenunțului“ lui Sebastian Ghiță.  Pe de-o parte, i s-a cerut să facă ea însăși o analiză a lucrării, ca să știm și noi – cei ce avem încredere în doamna procuror-șef de la DNA, dar vrem dreptate – cum stau cu adevărat lucrurile. Pe de altă parte, alții – care și ei aveau  încredere în aceeași persoană, dar nu considerau rezonabile suspiciunile – au acuzat-o că sădește neîncrederea.

Îndrăznesc să spun că, prinsă în această conjunctură, între Scylla și Caribda, doamna Emilia Șercan a făcut un pas greșit: s-a apucat, ce-i drept, să se ocupe de chestiune, dar n-a făcut ceea ce știa bine să facă, adică să analizeze amănunțit o lucrare, ci – oarecum nefiresc – a făcut o analiză a apărării pe care și-a alcătuit-o d-na Kövesi în fața comisiei din 2012. Rezultatul? Un text total ambiguu, din care nu îți dai seama care ar putea fi până la urmă verdictul. Un text din care fiecare înțelege ce vrea și din care eu, de pildă, înțeleg că e vorba de neglijență „în formă continuată“ (ca să vorbesc ca un procuror!),  dar că verdictul final nu poate fi cel de plagiat. Ideea în sine de a te apleca asupra problemei atât de indirect – în loc să ataci subiectul  frontal, adică să cercetezi lucrarea în cauză – mi se pare nefericită. Celor ce i-au cerut asta, d-na Șercan le-a răspuns însă că nu vrea să se pună în locul CNATDCU.

Îmi pare rău că d-na Șercan, eminentă jurnalistă, a ajuns acum în situația în care e pusă la zid din toate părțile. Nu merită. Merită, în primul rând, omagiile noastre. Apoi, desigur, și mărturisirea pe care îndrăznesc să i-o fac aici: dacă ar fi stat o clipă să se gândească cât de credibile sunt în fond suspiciunile iscate de gestul lui Sebastian Ghiță – omul cel mai aburitor din România noastră actuală, și care a făcut vreme de o săptămână pe toată lumea să vorbească despre… cucuvele! – n-ar fi intrat într-o asemenea încurcătură.  Dacă ar fi deschis postul TV al d-lui Ghiță și s-ar fi uitat măcar o jumătate de oră acolo, ca să simtă pe viu pulsul minciunii sfuntate, nu cred că ar mai fi ales această jumătate de măsură. Și-ar fi dat seama că, în fond, tot ce vine dinspre Ghiță e profund incompatibil cu adevărul.

La rându-mi, dacă aș fi procuror, aș scrie pe toată chestiunea asta, iscată din diversiune, un NUP hotărât.  Cu conștiința împăcată, vă asigur. Căci mai avem și alte lucruri de făcut pe lumea asta decât să ne smintim de „strâmbele“ de proporții ale unor oameni certați cu legea.

NOTE__________________


[1] Reapărute sub titlul Luminile și umbrele sufletului, Humanitas 2011: Iată un pasaj care spune mult despre situația noastră: „Calomnia operează într-o anume atmosferă prielnică ei și exploatează suferințele și nevoile, credulitatea și setea de senzațional, incultura politică și economică, întețind teama și izgonind speranța.“

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. cobra spune:

    ÎN OPINIA MEA (și țin mult la acest aspect) doamna Șercan ar fi trebuit să analizeze cu echidistanță și lucrarea de doctorat a doamnei Kovesi. Cu aceleași metode și aceleași măsuri cum a făcut-o în cazurile precedente. Altfel criticile ce i se aduc vor fi justificate.
    De fapt, eu observ că cei care au făcut gura mare când a fost vorba de Ponta și gașca de teapa lui, acum tac precum peștele. Oare acești jurnaliști sunt echidistanți? Categoric nu. Vorba aia, prieten mi-e Platon, dar mai prieten mi-e adevărul ar trebui să fie de căpătâi. Dar…, mai e mult până departe.
    ÎN OPINIA MEA curățenia trebuie dusă până la capăt, INDIFERENT DE CINE ESTE VORBA. Ne vom face de rahat în Occident din cauza acestor gunoaie morale, dar vom crește în ochii tuturor pentru faptul că am avut curajul de a ne face singuri curățenie în casă.

  2. victor L spune:

    - “Adevărul este că furtul patent al lui Ponta, odată dezvăluit, a declanșat o avalanșă de investigații care au produs ceva curățenie până acum”
    Citi cititori are Contributors si citi privesc la televizii? pentru ca am auzit citiva politicieni si pe unii formatori de opinie spunind cind direct, cu spume la gura, ori mai voalat, ca “isteria plagiatelor, caci e o isterie , nu o realitate, a fost stirnita de Basescu”.
    Si hop, aflam ce ar face autorul “daca as fi procuror”: Emilia Sercan ar intra la banuieli.
    Caci degeaba ” A urmărit cu tenacitate plagiatul lui Oprea (și al altora, atâția)” , acum, “Totuși, în vremea din urmă, domnia sa a intrat într-o situație dificilă psihologic”.
    Si tocmai ieri o auzeam pe Emilia Sercan spunind ca se simte amenintata chiar de cei care o aplaudau acum ceva timp in urma. Da, zice si ea, a intrat pe un teren minat, pe un teren dificil psihologic, cum ne spune autorul.
    NB,
    daca un procuror nu admite ca poate fi banuit de ceva, cum de devine ipocrit si se revolta cind politicienii isi iau apararea in sParlament?
    Tocmai, cind asupra ta, oricine ai fi, planeaza banuieli, cel mai curat lucru este lamurirea lor, si nu a considera un atac de lez majestate la persoana-ti augusta. de procuror.
    O trecem si pe Emilia Sercan la “dusmanii Justitiei”?

  3. Bogdanel spune:

    Stimate domn,

    Dubla masura n-a facut bine niciodata nimanui. Cand e vorba de Ponta suntem cerberi, ca-i un nimeni obraznic din PSD. Cand e vorba de Codruta noastra care arde pe corupti, cine zice ceva de rau ori e prost, ori mercenrar.

    Foarte lejer ati trecut peste acuzatiile de plagiat la adresa domnilor Patapievici, Plesu&co. Nu pricep de ce “în articole în care apar pagini puse față în față, cu sublinieri în roșu, – deci cu tot tacâmul – nici un om întreg la cap nu poate acorda credibilitate acestor acuzații. ” Puteti fi mai explicit de ce nu pot fi luate in serios? Din start, pt ca o scrie Cotidianul si scrie rau de “ai nostri”, e intoxicare? Slabut procedeul si sofistic: interzicem din start orice dubiu, declamand ca oricine indrazneste s-o faca nu poate fi luat in serios, si de altfel e nebun.

    In ce o priveste pe Codruta: a plagiat, stimate domn. Sunt cel putin patru-cinci pagini luate cuvant cu cuvant si fara note. Auto-plagiat la greu, in plus. Iar chestia cu Emilia Sercan care n-a analizat teza ci apararea si deci trebuia sa taca, e iarasi slabuta. Dna Sercan a aratat ca cele invocate in apararea tezei nu stau in picioare, aducand exemple concrete din teza, ergo teza are probleme. Mie mi se pare un silogism destul de simplu. Dvs in schimb cu aceasta falsa distinctie aparare/teza va invartiti pe dupa corcodus in stilul aparatorilor lui Victor Ponta care ne spuneau ba ca aia de la care a copiat n-au depus plangere, ba ca pe vremea aia nu scria in lege ca n-ai voie, etc. Propria ei aparare o acuza pe Codruta, asta a aratat doamna Sercan. Ca de exemplu argumentul ridicol ca paginile copiate fara note erau in introducere nu in contributia originala a tezei. Tot plagiat se cheama, si stiti asta la fel de bine ca mine.

    Si va mai spun ceva: cine merge sa-si faca doctorat la Viorel Pasca nu merge de dragul stiintei. Mai interesati-va de el, e binecunoscut. Omul e un jupan universitar la care merg oameni “seriosi”, cu functii, care n-au timp de prostii – cercetare, scribaleala, etc. Lor le trebuie produsul finit si repede. In cazul lui Ponta, Oprea&co. intelectualitatea fina, ridica urmatoarea obiectie (foarte rezonabila): cand a avut omul asta timp, tot pe functii si pe cai mari sa faca cercetare serioasa? Avea ziua 48 de ore, nu mai dormea noaptea? Pai si Codruta nu-i in aceeasi situatie? Dar in cazul ei se pare ca nu se mai mira nimeni.

    “Și-ar fi dat seama că, în fond, tot ce vine dinspre Ghiță e profund incompatibil cu adevărul.
    La rându-mi, dacă aș fi procuror, aș scrie pe toată chestiunea asta, iscată din diversiune, un NUP hotărât. Cu conștiința împăcată, vă asigur.”

    E bine ca nu sunteti procuror. Un procuror nu intreba niciodata asa cum faceti dvs “Ce credibilitate are cel care face afirmatia?” ci “E adevarat sau fals?”. Sau: “Faptele reclamate sunt reale sau nu?” Abordarea asta “ce vine de la Cotidianul si de la Ghita e mizerie, ce-i de la ai nostri e miere” este abordare unui om care a tras concluziile dinainte, nu a unuia interesat de adevar.

    • Gamma spune:

      4-5 pagini din cate ? (444 -> 1%) Fata de cate pagini la dl Ponta ? (115 din 297 ,si 85 cuvant cu cuvant , jumate din lucrare cf Nature ) Acele pagini sunt “umplutura” sau reprezinta cea mai importanta parte a lucrarii ? Abordarea binara (amandoi au plagiat ) nu e potrivita aici , mai ales ca sa ma scuze doctorii din ro dar umila mea parere e ca doctorate adevarate probabil au fost probabil cate degete am eu in total in ultimii 10 ani . E greu sa faci cercetare , sa gasesti ceva la care inca nu s-au gandit destepti cu mai multi bani si posibilitati de pe alte meleaguri .

      • victor L spune:

        @ Gamma,
        asta-i muzica ce place: “4-5 pagini din cate ? (…) Fata de cate pagini la dl Ponta ?
        Mai tii minte cum a explicat Ponta infringerea dupa niste alegeri? “Au furat mai mult decit noi!”
        Chiar si cu cele “4-5pagini” cum zici tu, tot ramine ceea a constatat Emilia Sercan “greseli, omisiuni si indicii rezonabile (ca sa folosesc un termen drag procurorilor), deci indicii rezonabile care te fac sa te gindesti la un plagiat.
        Altfel, dupa rationamentul tau, si Ponta poate avea o scuza: a plagiat mai putin decit Negoita, la care plagiatul era 100%.
        Numai ca problema pare deturnata cu buna stiinta. Nu despre plagiat a vorbit mafiotul de Ghita tv, ci despre comisia care a dat verdictul in 2012. Aceiasi care l-a spalat pe Ponta.

    • Sergiu Simion spune:

      Nu cred ca veti primi vreun raspuns la comentariul dvs , dar cred ca stiti deja acest lucru, nu ? :) )

  4. Decebal spune:

    Cu plagiatul se intampla cam ce s-a intamplat cu coruptia… Ani de zile, pentru ca n-au fost pedepsite, diverse persoane s-au spurcat la spaga, la trafic de influenta, la falsuri, la doctorate insailate. Acum, cand coruptii vad ca pot fi pedepsiti pentru fapte facute cu 3,5 7 ani in urma, li se pare nedrept (probabil ca li s-ar fi parut drept, daca erau pedepsiti imediat ce-au comis faptele :) ). Cam la fel si cu “doctorii”… Si-au asumat un risc (pe care l-au evaluat gresit, in momentul in care si l-au asumat), iar acum li se pare nedrept ca acel risc sa-i loveasca peste nas.

    Cat priveste “anchetele” din presa, desi ar trebui privite ca simple opinii ale jurnalistilor respectivi, ele sunt privite de multi ca fiind adevarate anchete, ce pot da verdicte valabile. Notiunea de “a patra putere in stat” presupune o putere independenta, separata… nu o putere ce se substituie uneia dintre celelalte trei puteri constitutionale. NICI UNA dintre cele trei puteri constitutionale nu ar trebui sa incerce sa se substituie uneia dintre celelalte doua – abia cand se atinge acest deziderat, putem spune ca avem un stat de drept. Si abia cand majoritatea va fi constienta de semnificatia si de valoarea independentei puterilor in stat, putem spune ca avem o natiune constienta si coerenta.
    In cacofonia “jurnalistilor-tonomat”, vocile jurnalistilor adevarati (atatia cati au mai ramas) nu se aud sau se aud atat de slab incat putini le mai iau in seama. Jurnalismul moare pe mana lui…

  5. cetatean spune:

    Bun articol, Dna Sercan nu trebuie ostracizata/infierata/linsata desi s-a pus intr-o situatie imposibila dupa ce a spus ca nu se substituie CNATDCU, insa in acelasi timp a criticat vehement apararea Dnei Kovesi. Sa o felicitam pentru curajul de a semnala probleme la case mari si sa ii acordam linistea meritata in masura in care o doreste.
    Cred insa ca este un prilej bun pentru societatea noastra de a accepta nuante in locul adevarurilor absolute, realitatea vietii umane in loc de perfectiunea si dihotomia existentei agelice, altfel ne indreptam spre o polarizare tensionata.
    Altfel spus si mai putin pretentios, sa stim diferenta intre o mancare nesarata care insa poate fi consumata, dar fara placere; ca o mancare sarata in proportie de 1-5% poate fi gustoasa; iar la peste 10% sare nu poate fi practic mancata.
    Ca un aer cu 25% oxigen e bun, dar la 15% sau 100% apar probleme, la dioxid de carbon intervalul este mai strict (0.1% poate face diferenta) iar alte gaze pot fi fatale in concentratii de 0,001%.
    Nu putem pretinde nici unui om perfectiune, important e sa stabilim repere si criterii rezonabile si sa ii cerem sa nu persevereze in greseala.

  6. Adi spune:

    Chiar aveti senzatia ca s-a produs ceva curatenie?
    Adica cu Ponta, Toba si Oprea s-a produs ceva curatenie? Unde s-a facut curat?
    Mizeria doctoratelor plagiate n-a fost produsa in sistemul politic, ci in universitati, de catre conducatori de doctorate, comisii de doctorat si comisie la minister.
    Acolo trebuie facuta curatenia, domnule! Si tocmai acolo nu se face nimic, pentru ca va inselati ca nenea Mang a intrat la curatenie. E bine mersi, si el si nevasta, profesori universitari la Oradea!

  7. Grammaticus spune:

    O asurzitoare tacere acopera conducatorii de doctorat si facultatile unde s-au produs aceste plagiate. Nu e admisibil ca de acestia/acestea sa nu se spuna un cuvant intrucat au o raspundere mai mare decat plagiatorii – carora, cu usurinta vecina cu abuzul in serviciu, le-au acordat titluri generatoare de pagube morale si economice pentru societate.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Catalin Cioaba


Catalin Cioaba

cercetător postdoctoral, Universitatea Bucureşti A absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Filosofie la Universitatea Bucureşti, unde a obţinut doctoratul în anul 200... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)