Home » Opinie »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Dacă excludem imposibilul… Sau Securitatea și… eu

Dorian Galbinski august 27, 2012 Opinie, Sinteze, Societate/Life
14 comentarii 2,514 Vizualizari

Eu și Securitatea nu ne-am cunoscut personal. Ne ştiam doar din auzite. În februarie 1965 însă, i-am scris o scrisoare anonimă. Nu direct, pentru că nu știam adresa, ci apelând la bunele oficii ale direcțiunii Facultății de Istorie din Iași, unde eram în anul I. Știam că va ajunge la destinație. Nu pot reda conținutul exact (au trecut totuși 47 de ani de atunci), dar suna cam așa:

”Doresc să vă aduc la cunoștință că în facultatea ce cu onoare conduceți, învată un student din Constanța pe nume Dorian Galbinski, a cărui familie a făcut cerere de emigrare în Israel. În felul acesta, el ocupă locul unui student român care, după terminarea studiilor, ar fi de folos patriei”.

După aproape două luni lungi de așteptare (că aproape îmi venea să mă duc să întreb dacă au primit scrisoarea), am primit, în sfârșit răspunsul, tot prin intermediul direcțiunii facultății. Mi s-a comunicat că dacă familia mea nu își retrage cererea de emigrare, sunt dat afară. Ceea ce s-a și întâmplat.

Eram mulțumit. Prima parte a planului meu reușise. Urma să văd dacă partea a doua nu era doar un zvon, în care caz însemna că făcusem o prostie monumentală.

Cu trei luni înainte, un prieten din București îmi spusese că toți studenții evrei exmatriculați, primesc după câteva săptămâni permisiunea de a emigra. Nu mi-a putut spune care era explicația, nu știa. Dar mi-am asumat riscul și am trimis scrisoarea. Intr-adevăr, câteva săptămâni mi târziu, am fost convocați la miliție, unde am fost informați că cererea noastră de emigrare a fost aprobată.

Legătura, pe care am aflat-o mai târziu, era următoarea: La una din organziațiile internaționale din care făcea parte (se pare la UNESCO), România fusese acuzată de practici antisemite. Bucureștiul a răspuns că nu este adevărat, studenții evrei nu sunt exmatriculați ci au renunțat ei la studii, deoerece primiseră permisiunea de a emigra…. Pe vasul care ne transporta din Neapole spre Israel, se aflau zeci de foști studenți ca mine, cu familiile lor. Bun, mi-am spus atunci. A fost prima și ultima oară că am avut onoarea unui contact (fie el și indirect) cu Securitatea.

Aproape 15 ani mai târziu (dacă memoria nu îmi este atacată de boala aia care te face să uiţi… cum se cheamă?… Eisenhower!), într-o după amiază, la Londra, primesc un telefon: “Dorian?”,”Da”. “Dorian Galbinski?”. “Da, cine sunteţi?”. “Sunt Nelu S. (nume schimbat)”. Mi l-am amintit imediat. Nu fusese un prieten apropiat, nu făcuse parte din “gaşca” noastră, dar ne întâlneam uneori la “ceaiuri”, la prieteni comuni, sau vara, pe faleza Cazinoului. “Nelu, ce faci, unde eşti?” “Sunt vaporean şi acum mă aflu în portul Londrei. Aş vrea să te văd”. “Desigur, vin să te iau”.

I-am spus soţiei că vom avea un oaspete la cină şi am plecat să-l aduc.

Revederea a fost, inițial, extrem de plăcută. Am stat la masă, am vorbit, ne-a povestit despre Constanţa, eu i-am povestit ce am făcut între timp. La un moment dat am început să întreb despre foştii mei prieteni (şi aici urmăriţi vă rog cu atenţie secvenţa întrebărilor şi răspunsurilor ca să înţelegeţi exact ce s-a întâmplat):

“- Şi ce mai fac Veronica şi Radu?

- Foarte bine, sunt amândoi avocaţi şi au un băieţel.

- Şi Mihaela?

- Şi ea e bine, s-a măritat, are şi ea o fetiţă.

- Şi vărul tău, am uitat cum îl cheamă, mai lucrează la     Securitate?

- Nu, l-au dat afară, nu era serios.

- Şi tu…?

- Nici eu nu mai sunt cu ei, dar să ştii că despre tine nu am spus niciodată nimic”.

Am simţit, brusc, fiori reci prin tot corpul. Întrebarea mea, neterminată, se voia: “Şi tu?..Tu ce mai faci?”. O înţelesese greşit! Nici nu mai ţin minte cum am putut face faţă restului conversaţiei, cum l-am dus înapoi în port.

Am fost neom câteva zile. Cum spuneam, l-am cunoscut în perioada în care mai eram elevi de liceu, la vârsta de 16 sau 17 ani, după care ne mai întâlneam arareori, când veneam acasă, de la facultate. Departe de a-i fi recunoscător că despre mine “nu spusese nimic, niciodată”, mă sufocam de furie la gândul că, în cei trei ani în care drumurile ni se încrucişaseră, nu am păţit nimic numai graţie “mărinimiei lui” (nici acum, când scriu aceste amintiri, nu mi-a trecut complet). Şi puteam s-o păţesc! Din inconştienţa tinereţii probabil, spuneam bancuri politice, ironizam lozincile comuniste, îmi băteam joc de limba de lemn şi spuneam, cui voia să audă, în cercul meu intim evident, că nu mai ştiu ce să fac ca să plec. Şi, m-am mai gândit: “Bine, bine, pe mine m-o fi “protejat”, dar pe ceilalţi prieteni? Despre ei, ce a spus?”

La BBC, unde lucram, nu trebuia să ai grijă ce spui în particular. Cel puțin, eu nu aveam. Adevărat, au existat suspiciuni, între unii și alții, dar nimic palpabil. Şi totuşi…

Securitatea supraveghea intens personalul din redacţia în limba română. Intr-o telegramă trimisă la ”Centru”, la 6 aprilie 1972, ”rezidenţa” Securităţii din Ambasada României la Londra, propunea, în urma angajării, în ultimii doi ani, a doi tineri din Israel şi doi din Franţa, un plan de acțiune:

“Situaţia creată la BBC facilitează organizarea unor acţiuni operative de infiltrare în obiectiv. Rugăm analizaţi şi dvs. perspectivele ivite îndeosebi folosind Israelul sau o ţară occidentală ca intermediar pentru trimiterea în Anglia. Sucursala va acţiona în continuare pe lângă “MARTIN” pentru a studia noile posibilităţi.” (Extrasul este preluat de la BBC.ro).

Cine era Martin, nu am nici cea mai vagă idee. Dar este cert că era. Oricum, pentru mine, toate acestea nu au avut nicio importanță în anii care au urmat. Continuam să mă simt liber, “nesupravegheat”. La Londra, cetăţean britanic, traducător şi interpret principal al guvernului Majestăţii Sale pentru limba română, nu aveam de ce să mă tem de “braţul lung al Securităţii”. Nu puteam fi supus la presiuni, influențat sau șantajat în niciun fel. Nu mai aveam nici o rudă în România. Despre situația altor colegi însă, care mai aveau rude în țară, nu știu. Un singur coleg mi-a spus pînă acum că, după identificarea lui formală de către un istoric informator, în misiune la Londra, au avut de suferit atât familia cît și prietenii cu care păstrase legătura.

Și oricum, cel puțin la suprafață, noi, cei de la Londra, nu eram considerați atât de ”ostili” regimului, cum era Europa Liberă. Eram conștienți de amenințările și decesele misterioase de la Muenchen, de agresiunea împotriva Monicăi Lovinescu, la Paris. Șocul cel mai mare, l-am avut însă în septembrie 1978, când colegul nostru de la secția bulgară a BBC, Georgi Markov, (care lucra în biroul alăturat) a fost asasinat cu o umbrelă otrăvită, pe podul Waterloo. Desigur, securitatea bulgară l-ar fi putut ucide într-un  mod mai puțin spectaculos, într-un accident de circulație, un jaf armat, etc. Dar nu s-a jenat. A vrut să dea un avertisment ”vocilor dușmănoase”. (Ca și în cazul recent al lui Alexander Litvinenko, critic al președintelui Putin, ucis tot la Londra, în noiembrie 2006 și tot a la James Bond, cu poloniu-210). Direcțiunea BBC a încercat atunci să ne calmeze temerile, subliniind că Markov a fost asasinat, nu pentru ce spunea la BBC, ci pentru comentariile sale freelance transmise la Europa Liberă. (Nu a spus nimeni dintre noi: ”Aa, în cazul ăsta, e OK!”)

A venit apoi “Revoluţia”, sau “Marea Aglomeraţie din decembrie 89″, sau cum vreţi dv. s-o numiţi, libertatea şi democraţia, toate originale. Prima mea vizită la Bucureşti, ca trimis special BBC, a fost în august 1990, când mi-am vizitat şi câţiva foşti prieteni. Unul dintre ei s-a întâlnit întâmplător în septembrie, la un magazin, cu o cunoştinţă. “Ne întrebăm (remarcaţi ne-ul), când o să vii să ne povesteşti despre vizita prietenului tău”, a spus aceasta. “Care prieteni, că am mulţi”. “Prietenul de la Londra”, veni răspunsul. Şi asta, în septembrie 1990!

Doi ani mai târziu, în casa unui amic, cunoscut la Bucureşti cu câteva luni înainte, am făcut cunoştinţă cu invitaţii la petrecerea pe care o organizase.

“Dl Dorian Galor” (numele meu de microfon), m-a prezentat el.

“Domnul Galbinski, ce plăcere să vă cunosc în sfârşit”, exclamă un bărbat brunet de vreo 35 de ani.

“Ştiţi numele meu adevărat?” am întrebat eu, curios. “Numai numele? Ştiu o mulţime de lucruri despre dv.!” “Cum se face?” am continuat eu, intrigat.

“Păi, am avut în grijă şi dosarul dv. de la Securitate”.

“Să fim serioşi domnule, eu am fost o plevuşcă foarte neînsemnată ca să captez atenţia Securităţii” .

“Deloc, lucraţi într-o instituţie strategică, eraţi zilnic în contact cu dizidenți, cu agenți sub acoperire ai serviciul de contrainformaţii din Marea Britanie, chiar dacă dv. nu ştiaţi cine sunt, pe scurt, aţi fost sub observaţie!”.

“Şi acum cu ce vă ocupaţi?”, am întrebat.

“M-am privatizat”.

“Aveți o Securitate particulară?”

“Aaa, nu, acum am o agenţie de schimb valutar”,                                        răspunse el, cu o oarecare mândrie.

A fost ultima ocazie în care eu şi Securitatea am fost atât de aproape unul de celălalt. Sau, cel puţin, aşa ştiu eu. În anii care au urmat, foştii colegi de la BBC care au avut curiozitatea să-şi citească dosarele, mi-au spus că numele meu, cel de microfon, apărea uneori şi în dosarele lor câteodată corect, câteodată stâlcit (probabil din cauza paraziţilor…). Nimic senzaţional, în ceea ce mă privește.. Majoritatea prostii, lucruri neinteresante sau poate chiar inventate, tentative ale informatorilor de a-şi convinge stăpânii că îşi merită simbria. Or, acesta este motivul principal pentru care nu doresc să-mi citesc dosarul. Cel secundar este că aş putea totuşi găsi acolo note informative de la unii oameni pe care îi consider încă prieteni. Şi nu vreau. Chiar în ciuda faptului că, în 1990, când am revenit prima oară în România şi mulţi îmi spuneau “Nu vorbi cu cutare că a fost informator”, răspundeam invariabil: “Cine sunt eu să judec pe alţii? Am avut şansa nemaipomenită să pot pleca şi să nu fiu pus la încercare. Vreau să cred că aş fi rămas un om integru, că nu m-aş fi lăsat şantajat, că aş fi refuzat să “torn”, chiar dacă mi s-ar fi spus că fata mea nu va intra la facultate, sau că nu mi se “dă” un apartament, dar nu ştiu şi nu am cum să ştiu. Cum nu am fost pus în situaţia lor, prefer să nu îi judec. Să se judece ei singuri, când sunt seara în pat, cu lumina stinsă, numai cu ei înşişi”.

Sunt conștient că cei dintre Dv care au suferit mult de pe urma Securității și a informatorilor ei, ar putea dezaproba atitudinea mea. Dar, există alternativă? I-a judecat sau îi va judeca vreodată o instanță judiciară? A plătit cineva pentru zecile de mii de morți la Canal, la Pitești, în Bărăgan? Pentru anii grei de închisoare făcuți de atâția ”dușmani ai poporului?”

Dar, că tot veni vorba, ce mai face acum Securitatea? Cum îi mai merge? Mai este ea Securitatea Statului, sau acum e a unor indivizi care cred că statul sunt ei? Mai este unitară sau s-a divizat ca celulele, în mai multe securități mai mici? Poate chiar particulare: Securitatea lui Icsulescu sau a lui Igreceanu? Și pe cine sau ce apără acum? Apără ”imaginea României” în fața ”atacurilor dușmănoase” din partea ziariștilor români și străini? Interceptează convorbirile telefonice ale politicienilor sau magnaților rivali? Dejoacă uneltirile Americii sau ale Uniunii Europene împotriva României? Sunt curios! La ce își folosesc oamenii ei vasta experiență acumulată de-a lungul a 45 de ani? O fi oare,… o nu, nu, nu se poate, sunt nebun! Cum mi-a putut trece un asemena gând prin cap? Și totuși…. Sherlock Holmes spunea că ”dacă excluzi imposibilul, ce rămâne, oricât ar fi de improbabil, trebuie să fie adevărul!”

Deci: o fi oare acum Securitatea la putere? Sau.. pe aproape?

Articol  aprut si in revista Acum.tv

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. nola spune:

    Stimate Donule Dorian Galbinski!

    Securtitatea face bine, mersi.
    Suntem, cum stiti si Dumneavoastra, cum bine ati descris mai sus, peste tot. Marea Aglomeratie, cum ati botezat-o, a iesit bine, in locul lui Ceausescu a fost pus exact cine trebuia. S-a produs si privatizarea, schimbul valutar, invatat in anii precedenti in munca cu bisnitarii, a “produs” bine, cum tot bine au produs si schemele Ponzi prin care banii au fost spalati, uscati si trimisi cui trebuie.
    A mers bine pana acum sapte-opt ani. Atunci a venit marinarul acesta care se credea mai destept ca noi. Nu ca nu era el destept, dar sa te pui cu noi, sa scuipi in mana care te-a hranit, nu se face.
    Vedeti ce-a patit! Vedeti ca i-am inchis gura si lui! In cea ce va priveste, va bateti gura de pomana. Asa cum ati facut-o decenii la rand. Vedeti Dumneavoastra, stimate Domn, fraierii latra, Securitatea trece iar pietrele raman…

    • dusu spune:

      uite incerc din nou si tot la postul NOLA,care mi a placut,ca dincolo vad ca nu mi l lasa;ce mai,site de opinii si dezbateri,da sa shtim si noi ce dezbatetzi!ha,ha ha
      domnule Galbinski,Einsenhowerul a lovit cam toata popolatzia din romanica de cind cu rasturnarea regimului Iubitului Conducator.Poate nu shtitzi,dar intregul nostu popor in frunte cu tovarasul ion iliescu am reushit sa mentzinem hotarele patriei si acum sintem tot revolutzionari ca in timpul lui ceausescu,doar ca acum sintem platitzi ptr asta.
      voi minoritatzili conlocuitoare ar trebui sa intzelegetzi ca asta i tzara ruminilor.noi avem si un cintec:noi sintem rumini ,noi aici sintem stapini
      -

      -+

  2. BuLiGaS spune:

    dle Glabinski,

    Sunteti cel putin naiv! Intrebarea din final cred ca trebuia sa fie certitudine de inceput. Întrebările pertinente sunt de tipul: serviciile secrete conduc tara prin intermediul politicienilor sau politicienii conduc tara prin intermediul serviciilor?

  3. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Problema nu ar fi daca securitatea mai actioneaza sau nu – asemenea “organizatii” mor greu, la fel ca Mafia: le tai un cap (vorba vine, eventual un deget) si apoi afli ca si l-au retezat singuri. Mai ales cind NIMENI din politica nu a admis nici macar o lege a lustratiei eficienta TIMP DE 23 DE ANI.

    Problema ar fi: CUI PRODEST ? Nu, nu privatizari pe sest, nu Caritas sau FNI, nu CRESCENT, balta Brailei, Petromidia s.a.m.d.. Astea-s genul de jafuri tataresti prin dreptul celui mai tare, din goana calului (si complet ratate, modern-economic vorbind – vezi incompetenta crasa a lui Dinu Patriciu).

    CUI FOLOSESTE CA ROMANIA SA STEA PE LOC, INVIRTINDU-SE IN JURUL PROPRIEI COZI ? Occidentului “imperialist” ? Greu de crezut. Nu, NU DIN PRIETENIE (asa ceva nu exista in politica). Pur si simplu le incurcam treburile cu Omar Hayssam-ii, tiganii, contrabandistii si tilharii nostri. In tesatura relatiilor mondiale (si in coasta Europei) Romania este un fel de gaura neagra impredictibila. Evenimentele ultimelor luni o demonstreaza “beton”.

    CINE SE MISCA PRECUM PESTELE IN APA ACOLO UNDE SARACIA SI DEZORDINEA PERMIT ORICE FEL DE MANIPULARI ? Ce tara (foarte mare) procedeaza la fel ACASA LA EA ? Mai nou ne dirijeaza direct prin radio (au “invatat” lectia BBC si a Europei Libere).

    “Nu spui cine, persoana importanta”. Nu din vreo frica, ci pur si simplu pentru a oferi un model de gindire a la Sherlock Holmes. Fiindca prea multi romani (alfabetizati, ba chiar computerizati) cred ca Soarele se invirte in jurul Pamintului si ca Neil Armstrong nu a fost niciodata pe Luna.

    A bon entendeur, salut !

  4. david spune:

    Ei d-le Glabinski, face si dvs pe naivul. Evident ca securitatea exista doar ca acum s-a transformat destul de mult. In locul securistilor de pe vremea dvs. au venit odraslele lor, care acum merg si fac training-uri in SUA si in alte state occidentale. Aud ca sunt prieteni foarte buni acum cu americanii. Deh, desfasoara misiuni comune in Afganistan si multe alte locuri. Nu uitati ca noi avem o traditie in relatii informative si infiltrari in lumea araba, mai ales in Orientul Mijlociu, iar americanii ne apreciaza pentru sprijinul pe care il dam in zona aia.

    In rest da obiceiurile nesimtite se pastreaza. Asculta pe cine vor, de la neveste la amante, se considera stapanii tarii ca deh politicienii sunt doar musafiri. Au firme proprii care sunt exceptate de de la controlul fiscului ca doar deh, desfasoara operatiuni clasified. Cam tot ce faceau inainte doar ca avand mult mai multa tehnologie de ascultare si interceptare. Oricum, si-au abandonat motivatiile ideologice. Ca mai toti romanii de azi majoritatea ofiterilor sunt si ei pusi pe capatuiala intr-o cursa mercantila nebuna. Totul se joaca la nr de apartamente, vile, apartamente si masini luxoase gen Porche Chayene, Audi Q7, Mercedes ML si BMW X7. Cam asta e lumea lor, a celor mai de sus. Nu vorbesc de amarastenii din departamentele judetene ca aia saracii sunt doar un pic mai sus ca venituri fata de politistii din MAI. Deci depinde despre cine discutam.

    Cat despre partizanatele fata de politica ele exista si se manifesta. Doar ca stanga are mult mai putini partizani in servicii decat dreapta. O fi bine, o fi rau? Dvs. sa-mi spuneti.

  5. suspiciune spune:

    Am suspiciunea ca presa, parlamentul, institutiile publice, BOR sunt suficient “dotate” cu personal operativ acoperit -platit tot de amaratii ce cotizeaza la buget. Cum furturile enorme din Ro au continuat linistite de 20 ani -> serviciile secrete sunt adanc implicate in crearea unei mafii transpartinice ce controleaza resursele nationale. Niste marionete platite sau amenintate cu diverse de afla in politica si semneaza actele necesare. R.I.P. Romania moiderna. Va mai aduceti aminte ce cazul P2 din Italia? In Ro e mai rau ca atunci. Parerea mea.

  6. lol spune:

    Cred ca se pierde din vedere o chestiune esentiala: dupa caderea regimului comunist in ’89 securitatea si-a pierdut rostul. Este adevarat ca oamenii din aceasta structura nu au disparut odata cu revolutia si nici mentalitatile pe care le-au dobandit acestia in perioada comunista, dar este esential sa intelegem ca Securitatea ca organism nu mai exista si nu poate exista in absenta obiectului ocupatiei sale. Daca vreti o paralela, considerati un palarier, un meserias care repara palarii. Palarierul a disparut odata cu ieftinirea si confectionarea palariilor in serie. Omul nu a disparut, s-a reprofilat, poate ca s-a facut comerciant de palarii, sau poate si-a deschis o casa de schimb valutar, dar palarierul ca atare a disparut.

    Sigur, au ramas oamenii, securisti sau turnatori, membrii de partid, fosti directori si sefi care lucru cu securitatea, toti inradacinati in sisteme de valori defecte, cu conexiuni in sfera puterii care nu pot decat sa otraveasca societatea romaneasca. Adevarat, dar mi-e teama ca daca am exclude din populatia romaniei toti romanii patati de vechea oranduire, am ramane in penurie de conducatori. Sa afirmi lucrul acesta in 2012 poate fi exagerat, dar in ’90 cu siguranta nu era.
    Societatea romaneasca nu se poate vindeca decat incet pentru ca nu are combustibilul necesar unei vindecari miraculoase. Impresia mea este ca vindecarea desi inceata, este sigura si inevitabila si nu neaparat datorita unor eroi care ne pot arata directia corecta ci mai ales datorita mersului lumii care preseaza Romania sa mearga si ea odata cu valul catre democratie si capitalism. Concluzia mea: Securitatea a murit.

  7. bugsy spune:

    Dec. 1989 a fost posibil datorita (ne)implicarii Securitatii.
    A fost prima institutie publica a statului roman care a inteles superioritatea si avantajele pietei libere si a sistemului capitalist in detrimentul pietei controlate si a sistemului centralizat de tip comunist. Ca atare, s-a privatizat!

  8. Ali Xang spune:

    >> Dorian Galbinski: nu doresc să-mi citesc dosarul … [mă tem că] aş putea totuşi găsi acolo note informative de la unii oameni pe care îi consider încă prieteni.

    D-le Dorian, știți care e problema dvs? (Apropos, estimez că aveți cam aceeași vârstă cu taică-meu). Nu știți / puteți / vreți să vă selectați prietenii :)

    E greu dar se poate, vă spun eu. Care mi-i selectez. Mai demult, acum și în viitor. Prietenia unilaterală nu-și merită numele și veți constata că după efortul inițial s-a meritat să vă debarasați de ea.

  9. Eu, T.B., un informator ratat! spune:

    Cum a decurs incercarea de racolare a mea:
    Prin 1980, ma cheama securistul institutiei in biroul lui. Dupa introducerea de rigoare, imi comunica faptul ca a obtinut aprobarile necesare pentru a-mi propune sa colaborez cu el. (Eu fiind membru de partid, presupun ca se referea la acest aspect).
    I-am rasuns ca ma simt onorat pentru incredere, ca ii voi relata tot ce as afla despre eventuale fapte cu caracter antistatal ale vreunui coleg. I-am adaugat insa ca nu voi accepta sa abordez vreun coleg pe teme indicate de el.
    Rasunsul lui: “pai asta e important, sa tineti cont de indicatiile mele, sa deschideti discutia pe teme indicate de mine, de interes pentru noi”.
    Nu mai m-a cautat niciodata, dar nici eu nu am mai fost avansat in functie pana dupa 1989.
    Asta mi se pare aspectul cel mai jegos pentru cei care s-au pretat: abordarea victimei pe teme anume indicate.

    • dusu spune:

      mie domnule,mi au propus sa ma inscriu in partidul in care cu onor dvs atzi activat.
      urma ca un shtab,shtitzi shefutzii care azi ishi zic manajeri,sa se pensioneze.
      ma cheama secretarul cu vicesecretara pcr:shtitzi ne am gindit la dvs ptr postul eliberat,dar mai intii trebe sa facetzi o cerere ca sa va inscrietzi in pcr.
      n am ajuns niciodata s o fac.au trecut anii si in 89 comunistii au intors armele.sintetzi si dvs bine merci!!?

      • van kiparos spune:

        Imi permit sa va amintesc faptul ca organizatiile PCR de la unitati de oricare fel aveau cate un secretar si eventual loctiitor. La orasele mai mari aveau un primsecretar si secretari pe diverse probleme, iar la nivel national un secretar general (in persoana lui N. Ceausescu). In concluzie , la unitatea unde trebuia sa fiti uns ca sef , secretarul PCR nu avea vicesecretara , ci eventual era cineva din b.o.b. Asta nu ca ar avea vreo importanta , ci doar o spun pentru exactitate.Faptul ca dv. ati refuzat sa faceti cerere de intrare in partid nu i-a ajutat cu nimic pe colegi. Probabil ca erati un bun profesionist si era bine sa fiti uns ca sef.In tara existau mii de sefi , mai mari sau mai mici , care erau buni specialisti in domeniile lor si PCR-ul lui Ceausescu era constient de asta . De alt fel doar activistii de partid aveau un statut special (Nu iau in calcul securitatea si militia si nici chiar pe cei din justitie.Ca acum! Sunt “bratul inarmat” , al puterii , in cazul de fata , a lui Basescu), restul d.p.d.v. al legilor fiind toti o apa si-un pamant.
        Vad aici ca multi relateaza despre Securitatea din Romania. Am cunoscut si eu cativa securisti , insa nu am avut probleme cu ei sau colegii lor , ci doar cu institutia lor . Ba unul dintre securisti (imediat dupa cutremurul din ’77) mi-a si destainuit de ce nu pot pleca in strainatate la munca. Motivele erau puerile , “vinovatii” fiind tatal meu (fost simpatizant taranist , dar nu membru al partidului , decedat intre timp) si socrul , care desi nu facuse politica , avea ca nas de cununie pe notarul targului , PNL-ist.Problema este ca datele lor erau adevarate , insa interpretatea imi era defavorabila. Si apoi de unde venisera acele date ? De la lichelele din localitatile de bastina ale parintilor si socrilor mei.
        Plangem si noi unul pe umarul celuilalt! Acum nu te mai opreste nimeni sa pleci la munca , totu-i sa-ti gasesti job (m-am modernizat si eu in vocabular!).

        • dusu spune:

          uite ca am riciit unde deranjeaza!
          da domnule;m am inshelat.de cind am parasit romanica folosesc limba asta ca o miere mai rar si memoria imi joaca feste;i o fi zicind subsecretar!!?da shtitzi,cum era la moda canapeaua in biroul lor,n am vrut sa se intzeleaga greshit.ca era femeie al doilea in ierarhia pcr ului din unitatea socialista.
          ma gindesc ca cu unul ca dvs m ash simtzi ca domnul Galbinski cu invitatul sau.
          vedetzi,sigur exista citziva oameni printre comunisti,dar putzini.
          punctul 8 de la Timisoara poate ar fi determinat macar comunistii sa stea cu capul in pamint,dar romanica e a lor.
          ei domnule Galbinski,nici nu shtitzi ce atzi pierdut tradind idealurili:Marea Aglomeratzie,a inceput cu o inghesuiala,shtitzi din pricina popa Tokes,unguru ala care amu e dushmanul nr 1 al ruminilor.organili vroiau sa l mute intr un sat ruminesc sa predice ortodoxia,era o practica.unitatea de nezdruncinat.da el nu si nu.shtitzi agenturili straine.apoi teroristii,ca asha or zis la televiziunea libera,ii prindeau pe revoltatzi pe strada,ii bagau in scara blocului si ii omorau.a ,a fost si foc de voie,dar era si vinatoare din elicopter.ii impushcau ca pe iepuri.
          i au adus pe olteni,la care le au dat in prealabil ciomege bine slefuite sa i linishteasca pe timisoreni.Cel mai Iubit Fiu al poporului ii socotea pe olteni cetatzenii cu cel mai inalt spirit civic si patriotic

          • dusu spune:

            am uitat:shtitzi ca in parlamentul din romanica,anul asta,vroiau sa impuna!!!?ca orash in care a inceput Aglomeratzia(bine,noi shtim cum ii spun ei)Iasul!!?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dorian Galbinski


Dorian Galbinski

A fost timp de aproape 40 de ani producator la sectia romana a BBC World Service, a lucrat ca translator si interpret pentru diferite institutii si companii britanice. A studiat la... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)