vineri, martie 29, 2024

De-a râsu’-plânsu’ cu dl Tăriceanu, președintele Senatului

Săptămâna trecută președintele Senatului a emis un comunicat de presă. Mai precis, citând chiar din text, un „Apel către președintele Iohannis”. Dl Tăriceanu aduce acolo niște acuzații grave la adresa DNA, preluând explicit și întărind acuzații similare aduse de fostul președinte Traian Băsescu. Și îi mai cere actualului șef al statului să ia măsuri.

1. Să râdem cu Călin Popescu-Tăriceanu

Aș rezuma comunicatul în următorul fel:

Dragă Klaus,

1. Îți trimit alăturat un document redactat de Băsescu în legătură cu cercetările care au loc.
2. Dacă ai ocazia să anchetezi la DNA despre subiect, și să demiți?

(Călin Popescu-Tăriceanu, semnătură olografă)

Pentru cine nu știe, formatul evocă un episod similar din urmă cu un deceniu. O situație ironică în care s-a pus singur dl Tăriceanu (și într-o măsură și mai mare dl Băsescu, dar acesta nu mai are o înaltă demnitate publică). Și mai arată acest nou „bilețel” problema pe care o are cineva încercând să comenteze episodul acesta sau altul similar: e dificil să comentezi un set de afirmații, acuzații și solicitări, făcând abstracție de autorul lor, în special, sau de celelalte persoane implicate.

E un fapt că persoana care atacă în acest fel justiția penală și anticorupția are precedente, nu tocmai fericite, de același gen. E un fapt că dl Popescu-Tăriceanu are el însuși probleme cu justiția penală, ceva mai recente de un deceniu. E un fapt că a fost recent trimis în judecată de DNA, acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. E un fapt că „apelul” în sine l-a făcut în exact aceeași zi în care numele său a apărut în dosarul traficului de influență de care e acuzat Bogdan Olteanu. E ușor și natural atunci să tratezi întreg comunicatul din acest unghi, ca gest gratuit menit să-și servească autorul. Nimic din ce n-am mai văzut, de altfel, în atâtea alte cazuri.

2. Să plângem cu președintele Senatului

Și totuși, aș insista să analizez mai departe comunicatul în sine, ștergând toate numele și făcând abstracție de autor în orice altă circumstanță și calitate decât cea a demnității oficiale pe care o ocupă. Unul din motive e că exact de asta vorbim, de un comunicat al Președintelui Senatului, emis, publicat și angajând instituția, nu persoana particulară. Alt motiv este că o acuzație nu e automat falsă doar pentru că autorul are un interes nu tocmai onorabil s-o formuleze; o solicitare nu e neapărat fără valoare doar pentru că îi servește personal (și) celui care o face. Poate că de asta e vorba aici, sau poate că o parte din public consideră asta deși lucrurile stau altfel. Oricare ar fi cazul, afirmațiile de acolo nu pot fi confirmate sau discreditate fără să fie separate de autorul lor.

Am vorbit de acuzații și solicitări, le analizăm pe rând. Șeful Senatului preia de la fostul președinte, adaugă și întărește serie de acuzații pe care le-ar dori investigate. Problema e că exact modul în care sunt formulate face imposibil așa ceva: în fiecare instanță doar acuzația e acolo, emfatică, gravă, repetată – în schimb, lipsește orice fel de exemplu real și concret care ar putea fi investigat. „Statul român e mafiot” – de ce, cum se manifestă ca atare? „DNA și SRI au acaparat puterea” – ce putere, cum anume și ce au făcut cu ea, concret și exemplificat? „Drepturile și libertățile cetățenilor sunt la discreția procurorului-șef” – poate fi dat un caz în care dna Koveși și-a exercitat vreo putere discreționară? Și așa mai departe. Pornind de la premisa că acuzațiile sunt reale este complet inexplicabil de ce autorii lor nu le pot deloc concretiza. Și e un caz unde incongruența asta este țipătoare: acuzațiile președintelui Senatului vizează, în principal, DNA și SRI, dar e una extrem de gravă pe care o aduce …tocmai instituției pe care o conduce și reprezintă. Aflăm astfel că, citez, „Comisia de supraveghere a activității SRI din Parlament este total ineficientă” – din nou, de ce nu avem și un exemplu care să concretizeze afirmația? Cum ar fi eficientă, când și cum s-a manifestat ineficiența asta? Și, dacă e reală afirmația, CINE ar trebui să fie persoana, instituția de la care să aflăm un răspuns, o explicație, sugestia unei soluții?

Întrebarea ar trebui să fie retorică, aparent nu este. Trecând la solicitări, președintele Senatului îi cere președintelui statului să investigheze funcționarea internă a instituției pe care o conduce, deși asta ar încălca autonomia parlamentară, principiu constituțional. O altă solicitare este să-și asume atribuția de controlare a unui serviciu de informații, dar aceasta este din nou prerogativa parlamentului, și nu poate fi cedată indiferent de cum și-o exercită. O altă solicitare este să demită șeful SRI, dar legal președintele poate doar solicita asta, tot Parlamentul e cel care decide. Nici demiterea procurorului-șef DNA nu poate fi operată unilateral de președinte, și acolo legea spune că doar răspunde unei solicitări venite de la ministerul Justiției.

Pe scurt, al doilea om în stat și președintele Senatului îi cere public și oficial șefului statului să încalce grav constituția și legile țării, să ignore separația puterilor în stat și să preia din prerogativele parlamentului, totul pe baza unor acuzații pe care nu le poate concretiza în niciun fel.

Cumva, dacă-mi permiteți o mică opinie personală de final, aș zice că pusă problema în felul ăsta nu (mai) e de râs chiar deloc. Față de ce am descris în paragraful precedent, mie unul îmi place mult mai mult cazul în care vorbim doar de un Călin Popescu-Tăriceanu chinuindu-se în mod evident și caraghios să scape de răspunderea personală în fața justiției penale. E categoric preferabil unui șef al Senatului care face la modul cel mai serios un apel public pentru o dictatură.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Apelul nu e catre Johannis, ci catre propriul electorat. Ala care nu face diferenta intre insitutii, atributii, obligatii si alte alea. Electortul lui Tariceanu e ala care stie ca traia bine pe vremea lui Tariceanu si acu traieste rau pe vremea alorlalti. Si spera ca daca revine Tariceanu la putere salariile vor inflori precum in 2007-2008. Tariceanu incearca disperat sa nu-si piarda electoratul, sperind ca daca vor veni ai lui la putere, cu un PSD dependent de ALDE, el isi va putea negocia protectie in fata DNA.

    In rest da, totul e atit de ilogic si de ridicol, incit nici nu stii daca sa rizi sau sa plingi…

    • vad ca va tot intrebati ; sa rizi sau sa plingi ? io daca as fi acolo nu mi ar arde deloc de ris
      conceptul romania sint tocmai astfel de indivizi care formeaza grupul stat ; aia de afara rid si au motive
      iar astfel de discursuri ale unor scursori umane sint adresate de ei votantului,pulimii; deci problema ii votantul ; intr o lume normala un individ acuzat de marturie mincinoasa nu cred ca ar fi presedinte de senat,alalalt acuzat penal de spalare de bani nu cred ca ajungea presedinte;
      dar aci vorbim de romini !

    • Aș plânge, așa cum spun și în articol. Demnitarul Tăriceanu e o primejdie majoră la adresa interesului public, nu atât pentru că are probleme grave de imagine și probabil și de integritate, ci pentru că e gata, de dragul problemelor sale, să facă absolut orice, inclusiv să-și dea concursul la demolarea sistemului democratic. Sigur, circumstanțele nu-i sunt prielnice: ce alte păcate va fi având, dl Iohannis nu pare deloc interesat până una alta să devină în orice măsură un autocrat. Dar îmi pot închipui ce s-ar întâmpla dacă apelurile dlui Tăriceanu și ale altora, cu multă putere formală sau informală, ar pica pe urechi prezidențiale gata să le asculte. Și în zona asta a lumii, vezi Ungaria și Polonia, dar și în altele e o atmosferă de anii ’30 – publicul pare din ce în ce mai tolerant cu ideea unor regimuri autoritare.

      • Dacă urechile prezidențiale ar fi fost dispuse să asculte asfel de apeluri, n-ar fi fost nevoie de ele în public. Au fost făcute în public doar ca exercițiu de imagine, tocmai pentru că urechile prezidențiale nu le ascultă.

        Demnitarul Tăriceanu nu mai e o primejdie reală, acum știe toată lumea în ce ape se scaldă el. E ca atunci când te rătăcești în pădure (sau pe șosele, nu contează). Problema nu începe atunci când îți dai seama că te-ai rătăcit, acela e deja primul pas spre rezolvare. Problema începuse mult mai devreme, când nu erai conștient că te-ai rătăcit, dar de fapt nu te mai aflai acolo unde credeai că te afli.

        Similar, Tăriceanu a fost o problemă pentru societatea românească pe vremea Alianței DA, când lumea avea sincer impresia că el reprezintă o parte a opoziției față de PSD-ul lui Adrian Năstase. Astăzi știm cum stăm, lucrurile sunt clare, chiar dacă nu s-au rezolvat încă.

        • Harald,

          da, nu am obiecții la afirmațiile din comentariul tău – doar notez că vorbești de Călin Popescu-Tăriceanu ca nefiind o adevărată amenințare, asta spun și eu. El, personal, nu este – nu în situația de față. Dacă facem abstracție însă de persoană și circumstanțele curente, episodul este unul grav, și ar trebui tratat astfel.

          E o chestie pe care mereu, mereu o spun. Ultimul caz a fost în 2012, și atunci am strigat din toți rărunchii, „lăsați chestiile cu Băsescu-Băsescu, uitați-vă ce fac oamenii, ăștia ce precedent sinistru creează!” Cel puțin unul dintre ele, OUG-urile neconstituționale folosite în bătaia politică, a fost folosit ulterior, și nu împotriva lui Băsescu!

      • asa se vede de acolo situatia in Polonia si Ungaria ?
        dar ca cultural, poporul romin s ar asemana cu cel polonez sau chiar cu poporul frate ungar, tare ma indoiesc ; as argumenta ca toate cele trei au avut regimuri dictatoriale,dar fiecare a reactionat altfel. asa ca nu stiu in ce masura ar avea cele trei aceeasi toleranta la dictatura !?
        rominul se afla la incrusisare de drumuri si are doar Marea Neagra bun vecin, haha, asa ca el a invatat sa se descurce si a dezvoltat jmekereala
        amu ,io stiu ca inclinatia spre minciuna si furt a rominului ii pusa pe seama comunismului, dar nu toti inghite propaganda.Imperiul Otoman a modelat cultural rominul, pe atunci moldovean si valah

        • 1. Așa se vede situația nu doar de aici, ci și din direcția Uniunii Europene.
          2. E o aberație ușor de demontat, și analitic și empiric, să crezi că un popor are o anumită cultură politică în același fel în care are de exemplu un teritoriu ocupat sau o limbă proprie. În această din urmă categorie, pentru toate scopurile practice, sunt lucuri fixe, imutabile. Cultura politică, în schimb, se poate schimba de la o generație la alta. Undeva în prima jumătate a secolului XIX un autor german deplângea caracterul conaționalilor săi; germanii văzuți de el erau un popor de lași preferând să bea bere și să joace decât să arate orice fel de virtute militară, cum aveau prin excelență francezii. Pot presupune că același autor, și oricare altul, ar fi considerat stranie o astfel de opinie repetată în 1941.

          Dar astea sunt două subiecte de discuție foarte, foarte diferite de ce articol.

          • nu ma socotesc suficient de educat asa ca :
            „Cultura politica: un ansamblu de credinte si valori impartasite, ce se refera la viata in societate si la rolul activitatilor politice in conservarea si orientarea coeziunii sociale; un ansamblu de atitudini fundamentale ce permit o impacare mutuala a comportamentelor sau acceptarea actelor de autoritate care impun aceste ajustari” Lagroye
            si ” Notiunea de cultura politica abordeaza o infinitate complexa de fenomene.Studiul fiecaruia dintre ele cere in mod egal diverse aproximari, diferite confluente interdisciplinare care concura la studiul culturi politice sau culturilor politice: istoria culturi, sociologia politica, semiologia,antropologia politica,psihologia sociala,lingvistica si studiul comunicari in masa

  2. Acum, cu voia autorului si pentru ca nu e un secret, Ginerica se adreseaza in problemele Justitiei celui ce a spus despre o decizie definitiva (cazul Felix) ca e un „banal act administrativ” (uitam cam repede).
    Ori omul care nu accepta decizia Justitiei ca si-a insusit un bun cu acte false.
    Mie aici mi se pare ironia: unul care simte funia apropiindu-se de par, se adreseaza cuiva care nu este in relatii amicale cu Justitia.

  3. Art. 80 – Rolul Preşedintelui
    […] (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

  4. Sunt mai mult ca sigur ca aproape toti liderii politici din vechea garda au ceva „bube penale” ca de asta s-au inhaitat acum cu mic cu mare sa clameze „statul mafiot” facand de zor declaratii anti-justitie, anti-DNA, anti-Iohannis, anti-UE, anti-Occident, anti-migratie, anti-orice. Disperarea mare este ca justitia a inceput sa-i condamne la ani grei de inchisoare asa cum este si normal si s-a inceput si confiscarea averilor (si asta doare cel mai tare). Pe vremea lui Nastase si a lui Basescu coruptii nu au fost nici macar anchetati, sau au fost cativa anchetati vreo 10 ani in libertate si apoi trimisi la „sanatoriu” pentru un an si jumatate. Sa primesti peste 10 ani asa cum a primit Nicusor (Baronul de Constanta) si sa-ti confiste tot ce ai furat este o alta poveste. Acestea sunt motivele de ce se plang toti ca sunt persecutati politic de binoame si trinoame (Ponta a inceput sa invite cetatenii la la o noua revolutie). Tupeu fara margini!

    https://www.facebook.com/victor.ponta/posts/1212211295485422

  5. Vladimir Tismaneanu a spus mai demult ca Antonescu e cel mai ridicol politician. Pe urma s-a corectat si a spus ca Tariceanu il depaseste in ridicol pe Somnorila si ca merita cu brio locul I la „categoria penibil”. Parerea mea este ca Tariceanu e un fel de gansac infoiat, avand tot atat de mult creier cat si pasarea respectiva.

    Problema noastra pana la urma nu este care e cel mai ridicol si penibil politician, ci cum naiba facem ca ajung toti neterminatii la conducerea tarii.

  6. Unde esti Caragiale? Esti sus, la ceruri, dar spiritul tau traieste printre politrucii damboviteni. E drept, standardele de azi sunt mult mai jos. Au ajuns aproape cat spre glezna broastei. Acum, ce-i drept si cu justitia putin impartiala (spre deloc) de la noi nu ne vom pricopsi, de la toamna, cu altfel de politicieni. Noi, poporul roman suntem de rasu’-plansu’ Planetei.

  7. Vizita fulger!
    Tariceanu a asteptat la usa premierului Victoras pana i-a spus usierul : ‘poti sa intri, batrane, ca nu mai e nimeni la domnu’ premier; tocmai a iesit, prin usa secreta, ungurul – consilierul sau personal de taina.
    Batranul, morfolindu-si in maini palarioara, a intrat tiptil, tiptil, timid, transpirat de emotie si s-a asezat cu spatele lipit de usa pe care tocmai o inchisese meticulos, ca si cum ar fi fost facuta din sticla de un mm.
    A asteptat cu capul aplecat, pana cand premierul Victoras a considerat ca e frezandat destul si i s-a adresat cu : ‘ia zi, batrane, ce problema ai!’.
    Batranul : ‘stiti, domnu’ premier, am venit pentru postu’ pe care mi l-ati pregatit, asa cum mi-a spus domnu’ purtator de cuvant Mirel, printr-un secretar de-al dansului’.
    Premierul Victoras : ‘uite ce e, batrane, daca pui repede de-un nou partidulet liberal, vreo ‘aripa tanara’, ca alea din anii ’90, te fac presedintele tarii, ca te stiu mort dupa postu’ asta; sau, cel putin al doilea om in stat – seful senatului. Asta e decizia, deja sfintita, a lu’ tata-socru si a lu’ nea Hrebenciuc, fiindca avem nevoie de un L sa il pun dupa US, ca sa nu ii dezamagesc pe aia 7,44 de milioane; ce zici, batrane, te-inhami la treaba asta?; daca iti convine, iesi, ca am treaba si spune-i lui Mirel sa te treaca pe locul unu, pe lista aia lunga, cu candidati pentru postul de presedinte. Hai, valea!.
    Actualizare : Tariceanu a facut partiduletul pe care il poarta Viorel pus la butoniera; pentru postul de presedinte i-a luat-o altul inainte – unul cu rude la Ierusalim (pardon, Berlin), batranul fiind nevoit sa se (ne)multumeasca doar cu postul de sef al senatului; in acest post isi indiplineste riguros sarcinile primite de la Viorel; ultima dintre acestea : sa nu lase justitia sa-l atinga nici cu o floare de colegul si prietenul de afaceri Sova; cu sf. mir e voie, daca este original., dintr-o sticluta sigilata.

  8. Pai exact asta-i motivul pt. care Tariceanu apeleaza la Iohannis. Ii bate obrazu’: „Pai bine nene, d’ala ai zis ca-i vrajala administrativa iar de manevra cu casa zici ca nu-i convine la muschii tai. Pai e corect, nene?”
    Si uite asa se-ntampla cand ai in functii publice mari moralisti numai cand e vorba de altii.

  9. Pentru mine articolul Dvs de astazi este o mare dezamagire.
    Si nu doar pentru ca argumentatia de fond este subreda.
    Eu asa o consider – subreda pentru ca incercati din greu sa va faceti ca nu observati – desi sunt sigur ca ati facut observatia ! – ca miscarea lui Tariceanu este una politica , nu una legata neaparat de atributiile lui de sef la Senat ori de prerogativele prezidentiale ale lui Johannis, Urmand acest rationament ii reprosati ca nu este suficient de logic si de riguros PE PROCEDURI , desi omul se plange de un fenomen – mafie si politie politica – care daca ar exista s-ar cere combatut mai degraba cu lancea lui Horea de catre politicieni decat cu argumente juridicesti.
    ***
    Desigur Tariceanu se poate afla intr-o mare eroare. Si desigur puteti avea Dvs dreptate, in sensul ca in realitate beneficiem de un stat de drept fara cusur.
    ***
    Pe mine insa mai mult decat argumentatia de fond subreda m-au intristat afirmatiile de genul
    // numele lui Tariceanu care ”a aparut” in dosarul lui Olteanu. // . Aici renuntati la rigoarea juridica cod procedurala care nu cunoaste institutia APARITIEI NUMELUI in procesul penal.
    Cam la acelasi nivel se situeaza si celalat argument de coloratura – RECENTA TRIMITERE IN JUDECATA a lui Tariceanu pentru instigare la tentaiva de complicitate la tainuire.
    Istoria merge atat de repede si de sinuos incat complicitatea la tainuirea adevarului iese la iveala cand nici nu visam

    • Aș putea răspunde punctual cu „am zis altceva”, respectiv „asta nu e adevărat”, dar pentru că întreg comentariul e format din afirmații care „merită” un astfel de răspuns, o să vă dezamăgesc din nou, și o să-l consider opinie politică. Dacă doriți să comentați mai departe legat de ce am scris și respectând realitatea, vă rog, o să fiu bucuros să răspund cum fac de fiecare dată. Dacă nu, asta este – nu țin să argumentez afirmații care nu le-am făcut, și nici fantezii. Iar opiniile politice repetate sunt moderate.

  10. Lui Tăriceanu îi e frică.Nu este deloc plăcut ca la vărsta de aprox.65 de ani(şi Băsescu are cam tot atât) să te trezeşti băgat la pârnaie şi cu averea confiscată.Başca,în cazul lui Tăriceanu,vor sării cele 5 soţii să-i ia o parte din avere.”O,ţară tristă,plină de humor!…”

  11. Am impresia că ai uitat de ză mazzăr și ză fazzăr.
    Să zici că e de speriat, de ce? Că dă tarray din fleanțță?
    Oricum ai da-o, FAPTE „dă fapte” nu ai de unde să scoți, și de fapt s-a văzut repetat că nu sunt necesare unei clici, când are „probleme” de rezolvat.
    Cazul din 2012 e cel mai elocvent, copchilaș de spița a 16-a a mineriadei lui neannellu”.
    Dacă CEVA îi oprește, nu sunt nici scrupulele nici alte considerații…etice sau hau.
    E ceva nevăzut de noi cei mulți, dar care E acolo, din moment ce am văzut că lăsați la mușchii lor de țțepparlentari….e fără număr, fără număr, nu se opresc niciodată.
    CEVA îi oprescu”. Ceva cu putere reală.
    Spune tu ce.

    • Aș răspunde la comentariul ăsta – așa cum am disponibilitatea să răspund oricărui comentator care solicită așa ceva – dar pur și simplu nu înțeleg ce vrea să spună și dacă are ceva de reproșat, competat la articol. :-)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro