joi, martie 28, 2024

De ce-ar fi românii altfel ? Si totusi …

Pentru educatie, sfarsitul de saptamana trecut a stat sub semnul scolii care scoate „tâmpiti”. O vorba fara noima a unui politician, spusa acum vreo cativa ani, e preluata de presa si de-aici pana la a deveni „stindard” de reforma in educatie nu e decat un pas.

Am reactionat in momentul in care parintii insisi s-au adunat sub aceeasi lozinca stramba. Mi s-a raspuns ca nu cunosc realitatile scolii romanesti si ca nu pot pricepe semnalul de alarma si disperarea parintilor. Mi s-a mai spus ca argumentul evocat de mine, acela al respectului fata de copiii si tinerii in formare, e unul emotional si nu poate in nici un caz sa treaca inaintea evidentelor potrivit carora scoala romaneasca produce „tampiti”.

In fata atator semnale ca opinia mea nu e dorita in spatiul public ar trebui sa nu mai revin asupra subiectului. Eticheta este deja scrisa, e validata, e asumata pana si de parinti … ce mai caut eu sa tulbur linistea furtunii cu ideea de respect fata de copii si tineri. Ce m-am trezit acum sa dau lectii celor care stiu cel mai bine de ce si cum se produc „tampitii” in scoala româneasca ?

Că politicianul astazi e, maine nu mai e, iar jurnalistul are scuza lui … aceasta-i felia de viata pe care i-a dat-o realitatea, nu are cum sa spuna altceva. Dar parintele, el e cel care traieste zi de zi cu cel pe care scoala il face tampit „cu metoda”. Asta mai lipsea acum, respectul ….

Nu-mi mai ramane altceva de facut decat sa masor marginalitatea judecatilor mele. Am inteles, in Romania sunt in afara curentului general. Vor fi fiind insa românii altfel decat alte popoare ? Prin ce cuvinte isi varsa altii naduful cu privire la scoala ? Mergand pe firul unor asemnea intrebari, am ajuns sa-mi amintesc o dezbatere ce a facut oarecare valva in Franta, undeva, pe la mijlocul anilor 2000.

Totul a pornit de la o carte a unui profesor francez, Jean-Paul Brighelli intitulata „La fabrique du crétin : La mort programmée de l’école” publicata in 2005. Sub acest titlu provocator, persoana in cauza isi exprima dezaprobarea fata de noile metode de predare si noile continuturi din programa scolara. E revoltat de faptul ca, de exemplu, in loc sa i se predea elevului istorie si geografie, acesta petrece ore intregi invatand sa-si ia repere in mediul inconjurator. I se vorbeste despre unde se afla clasa in scoala, scoala in sat si satul in mijlocul viilor. Pentru Brighelli, „producerea cretinului” de catre scoala franceza se datoreaza, printre altele, si faptului ca se predau lucruri atat de aproape de cotidian incat elevul nu mai face distinctie intre scoala si ce e in afara ei.

Pana aici totul e bine. Romanii sunt la fel ca altii. Se spun vorbe „tari” despre produsele scolii si pe la curtile altora. E drept, ca nu prea inteleg mare lucru, daca incerc sa fac o comparatie rapida intre argumentele vehiculate in Romania si cele din Franta. Caci in Romania, scoala produce „tâmpiti” pentru ca metodele, continuturile si profesorii nu s-au schimbat, iar in Franta, scoala produce „cretinul” deoarece metodele, continuturile si profesorii s-au prea schimbat.

Reactiile nu au intarziat sa apara in Franta, nu atat cu referire la argumentele in discutie, cat raportat la titlul cartii. Autorul a capatat o oarecare faima. In acelasi timp insa, specialistii in educatie au luat atitudine. Unul dintre cei mai cunoscuti si respectati pedagogi francezi contemporani, Philippe Meirieu, a calificat stilul in care a fost scrisa cartea ca exemplu de „scriitura degenerata” sau, altfel spus, de scriitura care si-a pierdut calitatile morale. Si nu a facut aceasta remarca pe la colturi ori prin vreun jurnal cu orientare diferita de cea in care publica Jean-Paul Brighelli, ci intr-o confruntare directa cu acesta, publicata ulterior in Le Figaro littéraire, in toamna lui 2005.

Si aceasta-i povestea. Deocamdata. Caci pana acum, in Franta, n-am auzit de vreo lozinca de reforma care sa contina aceste cuvinte.

Pana la un punct, românii nu sunt altfel ca altii, ci se integreaza foarte bine in peisajul european. Lucrurile se schimba insa esential la altii cand vine vorba de a apara valoarea ideii de scoala. Specialistii in educatie sunt prezenti in spatiul public, confrunta argumente, lasa o urma de discurs documentat despre functiile scolii in societate. Se solidarizeaza, caci Philippe Meirieu n-a ramas singur in demersul sau, si ajung sa construiasca in imaginarul colectiv o problematica a respectului fata de scoala. Se construiesc astfel asa-numitele mecanisme sociale regulatorii care asaza fiecare vorba la locul ei.

Sunt prea exigenta, nu-i asa ? Caci pana la urma, in România, nimeni nu a scris o carte despre cum produce scoala „tâmpiti”. Mai stii insa, furat de valul succesului, poate-i vine cuiva ideea sa o scrie in week-end-ul acesta. Si atunci sa vezi „ce mai freamat, ce mai zbucium”, cum spune poetul ….

Distribuie acest articol

93 COMENTARII

  1. Doamna Gorga,

    Cunoașteți acest caz?

    http://mate-online-pentru-toti.blogspot.co.uk/2012/01/proful-online-ioan-ursu-persona-non.html

    Omul are acum 20 000 de utilizatori online.

    Există soluții dar nu se dorește implementarea lor de frica de a nu pierde voturi.

    În 12 ani de studii, nici un dascăl niciodată nu și-a ieșit din rutină ca să mă învețe ceva folositor. Ce am pierdut la clasă a rămas pierdut ca să nu mai vorbesc de calitatea proastă a orelor (cu MICI excepții!). Pentru a mă pregăti pentru profesia mea (sînt medic) a trebuit să plătesc meditații, meditații pe care le-am întrerupt de multe ori pentru că nu aveam bani.

    E timpul să facem cu toții precum Ioan Ursu. Măcat atît.

  2. Stimata doamna, nu sunteti prea exigenta, sunteti pur si simplu in afara subiectului. Cuvintele “frectie” si “picior de lemn” sunt relevante in contextual ideilor Dvs.

    Respectul pentru copii si tineri trebuie demonstrat practic prin schimbarea sistemului perimat de invatamant, si nu prin mentinerea lui in viata cu diferenta ca tinerilor li se acorda … ce? Respect? Orice “respect” pe fondul mentinerii situatiei actuale ar fi o minciuna si o fatarnicie. E ca si cum cineva ar lua in primire o cladire avariata care sta sa cada si ar decide sa rezolve gravele defecte de structura cu o zugraveala exterioara in culori pastel.
    La intrebarea Dvs daca romanii or fi altfel … din experienta mea ma tem ca raspunsul este unul pozitiv. Romanii sunt altfel. Nu am intalnit la nici o alta natie pesimismul neputincios al plaiurilor mioritice.

    In toate tarile exista o revolta in fata situatiei dezastruoase a invatamantului, pentru ca schimbarile economice din ultima vreme par sa solicite calitati si aptitudini pe care scoala pur si simplu le ignora, si astfel tinerii absolventi sunt din ce in ce mai putin pregatiti pentru realitatea dura din afara scolii. Traim vremuri zbuciumate, care cer flexibilitate si reactii rapide, iar invatamantul sufera de o inertie fantastica, si asta nu numai in Romania ci peste tot.

    Diferenta fundamentala este ca in alte tari se iau masuri, se intreprinde ceva, exista actiune, entuziasm si toleranta pentru greselile inerente intr-o schimbare de sistem.

    In Romania asteptarile sunt negative – nu se va schimba nimic, nu putem, nu avem autoritate, cu exceptia varfurilor nu suntem destul de buni, lasa merge si asa, induram scoala si invatam pe urma, sau plecam in strainatate. Sub presiunea rezultatelor imediate, interesul intr-o investitie pe termen lung scade, ori invatamantul asta este – o investitie pe termen lung. N-am timp sa astept pana se schimba sistemul, ma duc acum in strainatate sa studiez, altfel pierd trenul.

    In concluzie – scoala romaneasca mai mult dezvata decat invata, si nu putem schimba nimic din cauza … convingerii ca nu putem schimba nimic. Cam la asta se rezuma. Nu este o atitudine respectuoasa nici fata de scoala, nici fata de noi insine, nici fata de altii, si provine dintr-o lipsa de apreciere a propriei valori. Respectul sau lipsa lui este un simptom al lipsei de valoare constientizata, nu o cauza. Asa ca cerinta Dvs de “respect” fara inlaturarea cauzei care genereaza lipsa de respect este privita … asa cum singura ati constatat.

    Multi romani plecati spun ca s-au vindecat in strainatate de atitudinea tafnoasa pornita dintr-un puternic complex de inferioritate, si au invatat sa se aprecieze la modul autentic, si de asemenea sa aprecieze Romania intr-un fel in care cei ramasi in tara nu o fac. Din pacate cand se intorc in tara, daca se intorc, sunt sfartecati cu voluptate. Ceea ce este mare pacat, pentru ca ei au dobandit o constiinta de nezdruncinat a propriei valori si a valorii tarii noastre, conditie sine qua non pentru niste schimbari profunde si durabile, nu doar lozinci si “afara-i vopsit gardul”.

    • Nu cred, caci cine are urechi de auzit, aude, cine nu, nu si gata. E drept ca spun uneori lucruri cam dificile, dar dvs., de exemplu, mi-ati dat intotdeauna impresia ca le intelegeti.

      • Cand am vorbit de un canal nepotrivit de comunicare, m-am referit la acest site. Am observat cu o oarecare surprindere ca de fiecare data, cel putin la ultimele articole v-ati pozitionat destul de excentric, chiar contrar, relativ la continutul obisnuit al contributors. Cei mai multi dintre cei care frecventeaza acest site (sau posteaza, cel putin) au un punct de vedere predominant, cel putin in scris, care este compatibil cu „scoala scoate tampiti” sau „nu poti acorda unei populatii imbecile dreptul de a decide asupra educatiei progeniturilor”. Iar la ultimele doua articole unele reactii au fost neasteptat de agresive la adresa dumneavoastra, chiar jignitoare, de parca ii deranjati cu ceva. Totusi, nu am inteles generalizarea cu romanii. Un site e un site si atat. Eu zic ca a fost o incercare, un experiment cu rezultate poate deranjante, dar interesante, un anume gen de feed back, nu vad de ce nu ati continua, avand de acum in spate aceasta experienta. Cand vorbesc de continuare, nu e ceva de complezenta, am in vedere ca sustineti cu competenta unui profesionist un punct de vedere pozitiv si constructiv (rar intalnit de mine pe unde citesc), raportat la tendinte gen „scoala scoate tampiti”, cel putin prin contrast („cel putin”, in sensul ca si un nespecialist ca mine poate remarca acest element de valoare). Daca vreti generalizari negative despre romani, puteti lua ca reper anumite caracteristici ale reactiilor la articolul domnului Maci (care acum are 350 de comentarii si vreo 65000 de vizualizari), anume galceava sterila, orizontala, stagnanta, (opusa unor caracteristici constructive), care nu genereaza pasi inainte (energia este consumata deja…), desi atat autorul cat si cititorii au exprimat opinii poate chiar remarcabile. Scuzati frazele greoaie si asezarea compacta a textului. Succes in continuare.

        • Mesajul dvs. imi da o speranta. Voi incerca sa tin seama de el si sa vad unde altundeva pot gasi o dezbatere onesta, lipsita de agresivitate si jigniri. Poate m-am grabit cu generalizarea deoarece din perspectiva societatii in care traiesc, contrastul cu modul in care se exprima unii romani fata de scoala este uluitor.

          Daca veti citi articolul d-lui profesor Mihail Radu Solcan publicat in Contributors („Liberalismul ca atitudine intelectuala”), veti gasi o definitie a acestui liberalism, diferit de cel ideologic, care cel putin mie mi-a dat incredere ca fac bine ceea ce fac: „Atitudinea intelectuala liberala pune accentul pe cultivarea minților independente, nu pe convingere”. Este ceea ce incerc sa fac, iar cine poate si vrea sa ma urmeze, de bine, cine nu, tot de bine. Eu atat pot face pentru a sustine idealul de educatie in care cred.

  3. Vorbele respectivului politician n-au fost deloc fara noima! Ba, mai mult – nu-i vorba de „timpiti”, ci de timpitoizi! – vezi numarul scolilor din RO, in care, la recentul test de matematica, nivelul de promovare a fost ZERO!!! Invatamintul romanesc a fost, categoric, bun cindva. Atunci exista preocuparea de-ai da fiecaruia o sansa, dupa posibilitati. Azi, societatea are nevoie doar de jmekheri, pentru care scoala e un accesoriu extrem de incomod. Toate specimenele carora li se face PUBLICITATE pe „sticlele” tv au fost si sint in razboi total cu ceea ce se cheama scoala si educatie. Toti puscariasii si puscariabilii au alergie la „scoala”, iar generatia junilor si junicilor preiau semnalul si-l amplifica. Iar PRESA este raspindacul perfect! Cindva, romanii erau invidiati ca nu dubleaza filmele – printre „invidiosi”, francezii, care nu se jenau sa spuna c-o fac din cauza procentului foarte mare de analfabeti (anii ’70!!!!!). Azi, Romania a urcat vertiginos in clasamentul analfabetismului european, chiar daca filmele au ramas tot titrate (spre dezamagirea unui fost palavramentar imbecil).

  4. In primul, politicianul care a aruncat acea vorba in vant este chiar presedintele en titre, consiliat de o armata de profesori universitari ani de-a randul. Traian Basescu nu a urmat o scoala de „tampiti”, dar consilierii sai pe invatamant stiu ce inseamna, dincolo de coruptia universitara, sa ai o sala de studenti care nu au bazele culturii generale minime pentru a intelege o trimitere, o epoca, un concept. De aici scoala care produce „tampiti”. Problema nu este reformarea din cuvinte care se tot vrea de doua decenii, ci intelegerea sistemului inainte de a reforma ceva. Operezi un pacient a carui boala crezi ca o cunosti? Asa se procedeaza in Romania: vrem sa schimbam totul, dar nu stim si nici nu te intereseaza in zelul nostru reformist ce schimbam. Sistemul nostru este conservator si elitist de jure, fata sa puna accentul pe cotidian ca la „cretinii” francezi, dar chiar functioneaza de facto? Isi fac profesorii datoria asa cum scrie in programa aceea invechita? Se examineaza riguros? Tin profesorii prelegeri sofisticate la ore si elevii sunt redusi la a absorbi date fara sa se faca apel la imaginatie? Scoala romaneasca produce non-valori dupa propriul sau standard de valorizare. Este de nepermis ca profesorii sa vina in continuare la munca cand cetateanul matur vorbeste, gandeste, calculeaza de parca nu ar fi fost niciodata la scoala. Dar oare chiar a invatat ceva? Cine i-a examinat? Sistemul se anuleaza pe sine zi de zi. Orice idee se lasa calcata in picioare in realitate.

  5. Vorbiti cu multa superficialitate despre episodul cartii lui Brigelli „“La fabrique du crétin”. Este posibil ca titlul sa fie ales intentionat pentru a marca spiritele, intr-o societate in care este privilegiata forma in dauna fondului, dar asta nu diminueaza cu nimic constatarile triste asupra scolii franceze.
    Nu este prima carte pe acest subiect aparuta in Franta, nici singura cu un asemenea titlu deranjant: in 1984 apare „Voulez-vous vraiment des enfants idiots ?” autor Moschino, 5 ani mai tarziu Jean -Claude Michea scrie: „l’Enseignement de l’ignorance”, doar doua exemple in acest sens.
    Acest subiect a fost abordat nu numai de profesorul X de la un liceu sau scoala oarecare ci si de personalitati ale scolii franceze. Relevanta este implicarea unui medaliat Fields (echivalentul premiului Nobel pentru matematica) Laurent Lafforque, in astfel de probleme. Dupa ce a obtinut sus-numita medalie, este invitat sa faca parte din „Haut Conseil de l’Education”. Dupa o perioada in care se documenteaza asupra subiectului, nu numai citind ci mai ales discutand cu profesori si elevi, scrie un document acablant despre situatia scolii franceze, document care deranjeaza teribil. Sa nu uitam ca Lafforque nu e un obscur profesor provincial care poate fi acuzat ca incearca sa-si faca un loc sub soare scriind o carte sau un articol exploziv.
    Urmare e simpla: Lafforque este obligat sa demisioneze (mai precis este dat afara din acest Haut Conseil). Gasiti documentul pe pagina de la IHES a lui Lafforque si poate veti intelege ca utilizarea termenilor „idiot, tampit, ignorant” este necesara macar pentru a atrage atentia asupra problemelor grave din invatamant, fie el francez sau roman, probleme grave care se doresc de catre cei care au puterea de decizie, a fi ingropate si uitate.

    http://www.ihes.fr/~lafforgue/dem/courriel.html

      • Va multumesc pentru sugestie: am recitit ce ati scris si incep sa inteleg mai bine de ce, in alt articol despre invatamant al altui autor, il aduceati in discutie pe Allegre: va simtiti probabil ca si el, un mare savant neinteles de semeni. Nu au importanta argumentele pertinente, ca si el, continuati sa credeti ca aveti dreptate absoluta si oamenii obisnuiti nu va pot intelege calitatea „penseurilor”.
        Din pacate pentru dvs traiti intr-o lume inchipuita si cand va veti trezi la realitate va fi prea tarziu ( pentru dvs).
        Imi pierd timpul comentand la astfel de articole dar, marturisesc, ma enerveaza si intristeaza in acelasi timp opiniile unor oameni care habar nu au despre un subiect anume dar tin neaparat sa-si exprime punctul de vedere. Cand veti avea maturitatea profesionala ca sa sustineti un dialog veti intelege si de ce aere condescendente ca acesta „mai cititi inca o data ce-am scris, poate intelegeti pana la urma” nu fac decat sa intareasca ideea ca nu stapaniti subiectul si nu aveti argumente pentru a combate ideila altora. Sau poate e doar o forma de dispret fata de cititori.

  6. Stimata doamna, aveti un ego urias! Si nu! In toate discutiile acestea NU este vorba de DUMNEAVOASTRA cu de COPII NOSTRI!
    Stiti, am incercat, sincer am incercat sa fiu politicos. Dar totul pana la copii si la problemele concrete!

    Citind bla, bla-ul dumneavoastra de acum (Contributors l-a publicat si eu chiar pierd timpul sa va raspund, deci va rog considerati-o totusi ca o forma de respect) am exact acelasi sentiment de repulsie ca atunci cand ii aud pe preotii/barbati care „pedepsesc” si „afurisesc” femeile care avorteaza. Nu, departe de mine sa fiu pro-avort (exista metode de contraceptie chiar facile). Dar atata timp cat nu esti in pielea femeii care ia decizia, taci „dracului” din gura! Consiliaz-o, gaseste o cale de rezolvare, dar nu o pedepsi (chiar dumneavoastra pledati pentru excluderea pedepselor din educatie) si nu te posta superior !

    In toate aceste discutii nu este vorba de filosofii, nu este vorba de „raniri” si orgolii. Este vorba de COPII NOSTRI! Imi dau seama ca nu aveti cum intelege aceste lucru. Cand este vorba de copii nostri, suntem temperamentali, luptam, ii facem chiar idioti, unii si-i chiar bat, pedepsesc. Totul in ideea de a le oferi copiilor nostri toate oportunitatile si sansele posibile.

    Sincer, incetati! Ne-am saturat de vorbe si de televizor! Vrem FAPTE, nu stiu daca intelegeti. Vrem propuneri. Vrem atitudini si chiar revolte. Ne-am scarbit de egocentricii afectati care au impresia ca sunt Dumnezeu (cam toti ne-au fost profesori candva si ne-au invatat umilinta prostiei). Acum nu mai este vorba de noi. Noi am fost educati sa scrasnim din dinti, si vedeti, ii chiar scrasnim. Dar NU VREM asta pentru copii nostri!

    Analiza dumneavoastra este chiar foarte buna si interesanta. Dar credeti-ma, PARINTII stiu cel mai bine ce isi doresc pentru copii lor. Teoreticienii … sa se ocupe de teoriile lor, nu de crescut copii altora! Cand veti fi parinte, cu certitudine ma veti intelege. Pana atunci, uriti-ma! Si nu, nu sunt un parinte bun, nici pe departe. Dar ma stradui! Cum nu exista scoala pentru a fi parinte, straduinta este maxima.

    (Credeti-ma, nu vreau sa va ofensez in nici un fel. Dar va rog, opriti-va in A NE OFENSA DUMNEAVOASTRA PE NOI parintii. Lasati-ne sa ni-i crestem asa cum stim si vrem, chiar daca uneori ni-i facem „idioti”. E un drept al nostru, al parintilor. Veti intelege!)

    • Domnule Stefan, felicitari pentru stradanii! Aveti tot dreptul de a va ofensa la citirea acestui articol, daca asa doriti.

      Eu ma gandesc insa ca se poate si (mult) mai rau. Ganditi-va ce ati fi facut daca era Doamna Gorga profesoara copiilor Dvs.

      Eu una de cate ori ii citesc articolele ma bucura nespus faptul ca nici unul din copiii mei nu este elevul doamnei. Nu stiu daca ar fi iesit niste genii, dar este o incertitudine absolut acceptabila … :-D

      Un sfarsit de saptamana frumos!

  7. In pierd timpul in ceea ce va priveste, dar nu in ceea ce priveste cititorii care nu cunosc subiectul pe care il abordati si sunt gata sa creada afirmatiile dvs bazate pe impresii si nu pe realitate.
    Inteleg ca ati dori ca nimeni sa nu va corecteze afirmatiile, dar pentru asta trebuie sa veniti cu temele mai bine pregatite si sa puteti raspunde pertinent.
    Nici eu nu inteleg de ce nu abordati subiecte pe care le stapaniti mai bine si va pierdeti timpul in piruete lingvistice despre anumite sisteme de invatamant pe care le-ati „cunoscut” citind cateva carti si articole?

        • Cel mai tare a fost:
          „Chiar asa, iata o idee buna, la ce sa va mai pierdeti timpul ?!!!”

          probabil autoarea dorea sa sustina afirmatiile:”Specialistii in educatie sunt prezenti in spatiul public, confrunta argumente, lasa o urma de discurs documentat despre functiile scolii in societate.”

      • @Adriana Gorga
        Stimata Doamna,
        Candva, anul trecut, la un articol scris de Domnul prof. Tismaneanu, cand dv va delectati prin punerea in insectar a prof. Manu, bunul meu prieten, Scarpia, care din pacate nu mai este printre noi, „cot la cot” cu Dr. Zen au incercat sa va atraga atentia asupra tendintelor dv de dominare si nu o faceau de pe baricadele unor amatori, Dr. Zen este psihiatru si Scarpia a fost psihanalist, cu peste 20 de ani de practica. Va dau un sfat, nu este un diagnostic, chiar daca sunt si eu medic, tot pe frontul psi, mai incet cu accentele si sentintele in alb si negru, se interpreteaza. Alexa are perfecta dreptate – felicitari pentru intuitie Alexa.
        Stiu ca nu este comod ce am scris, dar putina detasare nu strica.
        Cu respect,
        Dr. Sallas Steiner

        • Imi amintiti timpuri frumoase. Intre timp am dezvoltat cu d-l profesor Manu o relatie bazata pe respect reciproc din care contrazicerile argumentate nu au cum sa lipseasca.

      • @Alexandru Iordache
        Nu mi-am propus sa ridiculizez autoarea acestui articol, ci doar sa-i arat cat de usor este sa dai niste replici stereotipe, fara nici o idee, doar pentru a „sparge” discutia si a-l face pe celalalt sa renunte la a mai scrie.
        Pentru ca exact asta face autoarea: refuza sa discute cu cei care nu-i impartasesc ideile, nu aduce nici un contra-argument, merge pe ideea” eu am dreptate, voi nu, punct” astfel incat sa te determine sa lasi balta orice tentativa de dialog.
        Este extrem de trist sa vezi un astfel de comportament mai ales din partea unui cadru didactic.
        Pun acest tip de reactie pe seama unei lipse de experienta, eventual a unor frustrari profesionale ( se intalneste frecvent la persoane care inca nu au dobandit experienta si cunostintele necesare pentru a aborda un subiect intr-o maniera decomplexata, acceptand si faptul ca nimeni nu stie totul si fiecare poate gresi).
        Este pacat, pentru ca are si cateva idei bune, numai ca acestea se fac repede uitate in fata acestui refuz de dialog si argumentatie.

          • Ciudat, aceasta replica vi se potriveste perfect. Nu faceti decat sa va autovictimizati: nu va intelege nimeni ideile extraordinare despre invatamant! Sau poate nu cunoasteti sensul cuvantului „autovictimizare”!?

  8. Am citit scrierile acestei doamne cu interes, la inceput. Parea ca promite si asteptam ceva mai de substanta din partea ei pe o tema de larg interes, maxima actualitate si urgenta. Insa, dupa aparitia articolului exceptional al domnului Maci, acest personaj a simtit nevoia sa contraatace! Initial am crezut ca isi exprima o opinie, ca nu a receptat corect si complet mesajul si ca isi va nuanta pozitia. Nu a fost asa. A perseverat intr-un exercitiu grotescc de deformare a realitatii si de manipulare, iar acest articol ultim a limpezit lucrurile.
    Din tot articolul domnului Maci, acest personaj vrea sa retina doar faptul ca acei copii care merg la scoala au fost etichetati ca tampiti, prin devenire in procesul educational. I s-au adus nenumarate explicatii ca acest termen poate este exagerat, poate este mai degraba folosit in sens metaforic, dar ca problemele ridicate in acel articol erau numeroase, grave si foarte concrete, indiferent de termenul folosit pentru a defini efectul lor. Degeaba!
    De trei articole aceasta persoana insista pe ideea ca articolul domnului Maci se reduce la titlul sau, iar continutul are ca unic scop demonstrarea faptului ca avem copii tampiti fiindca asa ii transforma sistemul de invatamant. Orice om de buna credinta care a citit articolul domnului Maci intelege ca nu e deloc asa. In acel articol se descria o stare de fapt in detaliu si se problematiza in primul rand modul in care functioneaza sistemul.
    Ce face specialistul nostru in stiinte ale educatiei?!
    Ne spune repetitiv ca este gresit sa le spunem copiilor ca sunt tampiti (sau sa-i consideram ca atare) si nu raspunde la nicio provocare de a lasa acest termen deoparte pentru a reactiona la toate detaliile si problemele ridicate in articol. De la greutatea ghiozdanului, la manualele proaste sau gresite si pana la programa scolara, trecand si prin fenomenul de privatizare paralela care invaluie scoala. Nu si nu, doamna specialist nu raspunde! Vine in schimb cu un model teoretic pe care ni-l tranteste in fata despre cum ar trebui sa fie o scoala buna! De parca asta e problema, ca nu stim cum trebuie sa arate o scoala buna si de aceea nu o avem!
    Constatand ca reactiile au fost pe masura ideilor sale, scrie acest din urma articol in care ticalosia este evidenta. Descrie cum vrea ea o problema din Franta si induce implicit ideea ca am fi in aceeasi situatie. Va dati seama ca cei care nu ar fi citit articolul domnului Maci, ci doar descrierea facuta de aceasta persoana, ar intelege ca un profesor universitar de filozofie din Romania s-a apucat sa-i faca tampiti pe copii care merg la scoala in tara sa, si ca o persoana responsabila a luat pozitie fata de aceasta atitudine extrem de gresita si de vatamatoare fata de copii. Nimic mai fals si mai ticalos! Spun asa fiindca nu pot sa imi imaginez ca doamna in cauza nu are un minim de inteligenta care sa-i permita sa fi inteles de la inceput despre ce este vorba (caz in care termenul folosit de mine este eronat!).
    Si in final, plina de frustrare datorita intesesului imens de care s-a bucurat textul domnului Maci, il ironizeaza subtil, transmitandu-ne ideea ca prostii sunt multi, scriu mult si repede, iar specialistii se solidarizeaza si implicit se delimiteaza, lucrand temeinic la reforma educatiei in ciuda plebei care se revolta bezmetic si incoerent!
    Articolul acesta are si un efect igienic totusi: vom sti de acum incolo foarte clar cu cine avem de-a face!
    Un comentator se intreba si o intreba, la un articol precedent, pe doamna in cauza, ce are de aparat? Nu vreau sa speculez, dar este clar ca face parte din sistem (chiar are vechime) si ca se crede specialist in stiinlele educatiei. Este plin sistemul de astfel de specialisti, aproape toti cei care sunt angrenati in el pe diverse paliere de decizie sunt licentiati in stiintele educatiei acesta fiind si motivul pentru care lucrurile merg atat de bine!

    • Articolul Dlui Maci a fost scris pe data de 9 Februarie si are in acest moment 350 comentarii, din care, nici unul al Dnei Gorga. Interesant, avand in vedere ca doamna a incercat un hijacking al articolului Dlui Vasile Cernat, atentat care a esuat.

      De atunci Dna Gorga a scris 3 articole pe tema “scoala romaneasca produce tampiti”, care au insumat pana acum 148 comentarii, din care multe apartin autoarei. Mai putin de jumatate din numarul de comentarii atrase de articolul Dlui Maci. In acest trend ar mai trebui sa scrie inca cel putin trei articole si sa raspunda masiv la eventualele comentarii pentru a atinge cu chiu cu vai popularitatea articolului Dlui Maci. Ceea ce este complicat fiindca tema s-a diluat, si fiecare referire la articolul Dlui Maci atrage noi citiri pentru el, noi comentarii si ii consolideaza acestuia pozitia de articol de top.

    • O spun cu toata compasiunea: autoarea acestui text este o victima a sistemului de invatamint elvetian care, la fel ca multe altele, acorda diplome de doctorat pe banda rulanta. Viciul asta recent (education bubble) o sa ne explodeze in fata foarte curind. Pina una-alta astfel de hirtii, devalorizate prin inflatia galopanta, combinate cu firea romanului conduc la infailibilitati papale si grafomanie. Dupa cum se vede, nu doar sistemul romanesc de invatamint produce…, ma rog,… ce zicea domnul din Oradea.

      • E o noutate, tocmai elvetienii sa acorde diplome de doctorat pe nemerit …. Am mai spus cuiva astazi lucrul acesta, dar il repet, caci se potriveste situatiei.
        „Viata e un teatru trist”, din pacate.

  9. Stimată doamna Gorga,

    E distractiv să constați că majoritatea comentariilor la tema dumneavoastră nu se referă la subiect ci sunt mai mult sunet de trompete PD-Liste în apărarea filozofului de cârciumă băsescian. Acuma mi-am adus aminte de o zicere din tinerețile mele ”Cine spune, ăla este” și presupun că dl. din greșeală președinte a avut un moment de masochism în care și-a adus aminte de studii, carieră, etc.
    Acum dacă stăm strâmb și judecăm drept, școala românească produce ceea ce-și doresc absolvenții ei. Consider că cel puțin 99.5% dintre aceștia fie că au ales bine- deci parcurg niște studii universitare care-i interesează- și al căror output e cel dorit, fie că se descurcă la momentul t+1, când trebuie să poată performa conform cu cerințele angajatorului sau își continuă studiile . Nu că ar fi neapărat foarte lăudabil să nu înveți ce trebuie ci să te descurci- dar vina majoră nu este nici a absolventului și nici a școlii- care fără criterii de performanță clare cântă și ea după ureche. Dacă sunt n facultăți de pedologie comparată în România atunci fiecare facultate are propriile ei programe, cursuri, etc. ”Proștii de comuniști” aveau o programă unitară pentru specializările identice de la București și Timișoara. ”Noua gândire” de origine șoranistă spune că fiecare e liber să facă ce-i place, de aceea două programe de studii similare nu se mai pupă neam. Vinovată de soarta învățământului superior de astăzi este doar concepția stupidă de după 1989 că fiecare e liber să facă ce-i place, mai ales în domeniul programei și a cursurilor predate. Predau la o universitate manageriată de persoane respectabile- dar care au avut ca primă calificare fizica. De aceea, de la științele inginerești și până la domeniul economic e plin de fizică și discipline asociate, inclusiv la anii mari. Absolventul nostru știe absolut orice despre structura fizică a unui dispozitiv electronic dar nu mai există timp pentru a-și forma competențe în proiectarea asistată a respectivului dispozitiv. Neplăcut. Angajatorul este interesat foarte puțin de cunoștințele teoretice (de care absolventul e plin) și ar fi mult mai dornic să vadă că respectivul absolvent poate proiecta un astfel de dispozitiv.
    Soluția văzută de mine- pentru problema majoră a învățământului superior- este ca profesorul titular de materie să facă și implementeze un proiect de dezvoltare și îmbunătățire continuă a calității. Onor ARACIS (poate cea mai detestată instituție din România) ar trebui să se uite la individ, calificările sale și la ce poate individul face- și la ceea ce face în mod concret.

    • E un text mai dificil de inteles. Caci din pacate respectul fata de copii si tineri pare a fi o vorba desarta, inclusiv pentru parinti. Si atunci cum sa-l mai evoci in fata autoritatilor pentru a cere reforme pertinente ?

      • Am avut- și voi avea prilejul să colaborez cu o universitate germană de extrem de bună condiție. Pentru o săptămână de predare într-un program masteral European, la Stuttgart, se solicită o exactitate cum n-am mai întâlnit niciodată în România. Materialele didactice (curs și slide-uri) trebuie predate cu o lună înainte de curs- pentru a fi validate- și nu este o cerință formulată față de români ci față de toți lectorii, indiferent de țara UE din care provin. Am reușit să impun ca formă de examinare- pentru zona mea de expertiză – proiectul individual după ce am demonstrat că este într-adevăr o formă de examinare fiabilă și eficientă. Disciplina în acest caz este reciprocă- atât din partea studenților care înțeleg faptul că pentru banii pe care-i plătesc au dreptul la o prestație corespunzătoare- și datoria să asigură condițiile de desfășurare a acelei prestații- cât și din partea profesorilor- cărora li se cere maximum de performanță pe care-l pot oferi. Competențele formate trebuie să poată fi aplicate imediat- iar feedback-ul pozitiv să depășească 85%- ALTFEL CURSUL NU ESTE PLĂTIT. Deși pare un pic meschină, modalitatea de impunere a disciplinei folosind stimulente financiare (dacă studentul lipsește 1.5 zile nu mai poate susține examinarea la materia respectivă și își pierde banii) este extrem de eficientă.

        • Da, aveti dreptate, dar toate aceste lucruri sunt impuse de universitate, nu de statul federal sau de land. Calitatea predarii nu e in sarcina autoritatilor politice, ci a universitatilor. Regulile pot fi diferite de la o universitate la alta. Si mai e ceva, atat in Germania, cat si in Elvetia: lipseste mahalaua, lipsesc atacurile la persoana si agresivitatea din jurul universitatilor, a scolilor si a profesorilor.

      • Respectul nu are nimic de a face cu reforma. Cam subtire argumentul. Am observat aceasta confuzie la multe femei romance: nu inteleg ca respectul se cistiga.
        Discutia despre reforme placate din respect poate avea loc in tari mai dezvoltate, nu in Romania, nu suntem inca pe acea treapta de dezvoltare unde sa avem astfel de discutii. Ce discutii doriti sa aveti cind majoritatea parintilor se chinuie sa supravietuiasca?

        Sistemul de invatamint trebuie reformat deoarece are rezultate proaste, rezultate care au inceput a fi cu adevarat vizibile in ultimii ani. Nu din motive de respect.

  10. „Dacă mâine s-ar da Bacalaureatul în Buzău, 80% dintre candidați și-ar plânge în pumni. Simularea examenului maturității a scos la iveală faptul că știu tot atâta matematică, cât un copil de clasa a III-a.”
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/buzaul-primul-pe-lista-rusinii-la-bac-7-licee-au-promovabilitate-zero-la-simularea-la-ma-1023878.html
    Cin` sa fie de vina? Cum de au ajuns la liceu in asa hal? Poate ca problema se pune altfel….”Cum produc universitatile profi tampiti?”
    Nu pot sa nu ma gandesc la vremurile dinainte de `89, sotia mea a facut 4 ani de vioara, la o scoala rurala…acum pare de domeniul SF. Calitatea profilor doamna draga…aici e buba cea mare.

    • Intrebarile pertinente sunt extrem de numeroase. Inainte de a incepe sa ni le punem eu cel putin cred ca e absolut nevoie sa le scoatem de sub semnul „tâmpitului”. Daca suntem de acord cu acest lucru, atunci orice se poate discuta.

        • Multumesc pentru intelegere. Atat timp insa cat oameni pe care-i respect intelectual considera asemenea „metafore” o expresie a “scriiturii degenerate”, eu nu consider ca e vorba de o problema de suprafata.
          Fireste ca trebuie discutat pe rand despre formarea profesorilor si despre prestigiul social si salarial scazut al acestora. Am fost saptamana trecuta in Suedia si am avut surpriza sa aud ca sunt probleme asemanatoare care-i framanta si pe ei. Cum au Finlanda mai aproape, au „disecat” modelul finlandez cat de mult au putut. Din cate am inteles, ar fi in dezbare problema valorizarii salariale a profesorilor suedezi. Comparativ cu Finlanda salarizarea ar fi mult ramasa in urma. Si acest lucru face ca meseria de profesor sa nu mai fie dorita de cei mai buni tineri.

    • Sunt absolut de acord cu dumneavoastra. Numai ca problema salarizarii cadrelor didactice precum si cea referitoare la asigurarea unor conditii materiale bune pentru invatare ne duc cu discutia catre zona resurselor bugetare. Dar sunt probleme grave a caror rezolvare nu presupune alocarea de resurse financiare suplimentare. Nu cred ca un manual bun ar costa mai mult decat cel existent (unde este cazul). Greselile in manuale sunt de neconceput si nu se fac din cauza prea putinilor bani. La fel cum o programa bine conceputa nu costa mai mult decat ceea ce avem. Si nici armonizarea incarcaturii ghiozdanului nu costa bani in plus. Dar nu se modifica nimic din toate astea. Eu nu vad decat doua explicatii posibile: prostia si interesele financiare.
      Daca astfel de probleme ar fi rezolvate cu maxima urgenta, putem sa trecem la un nivel superior al discutiei. Nu vedeti ca imediat ce vorbim despre calitatea profesorilor ni se spune ca asta se datoreaza faptului ca sunt prost platiti, ceea ce este adevarat, dar doar in parte. Mai sunt si alte cauze pentru care avem o calitate slaba a cadrelor didactice, dar riscam sa intra intr-o polemica inutila care sa creeze impresia ca principala cauza pentru dezastrul din educatie sunt resursele insuficiente, ceea se si doreste ca sa nu punem degetul pe rana si sa demascam incompetenta uriasa existenta la nivelele de decizie cuplata cu interesele financiare private care sunt la fel de mari.

  11. Scoala nu are de ales decat sa urmeze societatea. Pe vremea impuscatilor toata lumea se straduia sa mearga la universitate, pentru ca fara o diploma universitara nu se putea trai decent. E discutabil cat de decent se traia si cu diploma, dar parca tot mai bine medic navetist decat miner.

    In societatile subdezvoltate, precum India si China, situatia persista. Concurenta enorma creeaza astfel performanta, si absolventi competenti.

    In societatile dezvoltate se poate trai decent si fara o diploma, si concurenta nu mai e un factor. In schimb resursele de care dispun studentii: acces la informatie, laboratoare, profesori de top, creeaza de asemenea performanta.

    Noi se pare ca am cazut undeva intre: nu mai exista nici concurenta si nici resurse in universitati. Asa ca toata lumea merge la universitate, dar nu invata mai nimic acolo.
    Integrarea facila in „peisajul european” e un miraj. Din pacate acolo se integreaza cei mai rasariti dintre absolventi, iar loazele din pacate nu pleaca. Observati ca toti copiii de politicieni care studiaza in occident aleg sa se intoarca?

  12. Este surprinzător că, pornind de la cel mai vizualizat articol de pe aceasta platformă (cel puţin din ultimul an), se ajunge la atit de multe divagatii alaturi de subiect. Din cîte cunosc pina in prezent, aroganta si suficienta nu sunt caracteristice celor care participa la discutiile, de obicei pertinente si elevate, de pe această platformă, astfel incit m-as bucura mult să păstrăm această obişnuinţă
    E drept că ne-am obişnuit ca în spatele oricăror afirmaţii să se găsească anumite interese sau afilieri la grupuri de interese, dar tocmai detaşarea de acestea cred că ridică standardul de calitate al discuţiilor.
    E regretabil ca după atît de multă cerneală scursă pe subiectul calităţii învăţămîntului nostru, să ne facem că aruncăm în spinarea copiilor (sau tinerilor) noştri, vine care nu le aparţin, ci ţin exclusiv de funcţionarea sistemului şi a celor care îl compun. Numai cineva care are carenţe grave la capitolul „bună credinţă”, sau nu a re copii de şcoală în familie, poate accepta că afirmaţia conform căreia”şcoala produce tîmpiţi” este făcută pentru a jigni elevii şi nu pentru a arăta calitatea lor de victime. Elevii sunt primii care simt pe pielea lor inutilitatea unei programe analitice făcute nu pentru nevoia de a-i pregăti pentru viaţă, ci pentru a satisface interesele unor vînzători de manuale. Tot elevii simt profund că profesorii nu vin la clasă pentru a-i învăţa, ci pentru a-i convinge că au nevoie de meditaţii. Aceiaşi elevi spun că pot lipsi liniştiţi de la şcoală că şi aşa nu se face nimic, mai ales că de multe ori primii absenţi sunt profesorii, iar şcoala nu trimite pe nimeni să-i suplinească.
    Nu are rost să continui, lucrurile au fost spuse în amănunt şi se cunosc de către oricine are o cît de vagă legătură cu sistemul de învăţămînt, structurat parcă pentru a fi încununat cu acele „magazine de diplome” care sunt universităţile private. Mi se pare mai potrivit termenul decit „fabrici de diplome”, căci ele nu fabrică nimic, ci doar oameni care ar trebui să fie experţi în domeniul pe care l-au absolvit, dar care de multe ori nu ştiu să scrie corect româneşte sau cărora le lipsesc elementele de bază ale profesiei, la nivelul de cultură generală a oricărui absolvent de gimnaziu. Dacă ne deranjează să le spunem „tîmpiţi” (nici nu îndrăznesc să atentez la fineţea unor urechi folosind termnul autorului francez), putem să le spunem oricum altfel, limba română nu duce lipsă de nuanţe de exprimare, dar asta nu schimbă cu nimic esenţa situaţiei
    Important ar fi să găsim soluţiile:
    – finanţarea corespunzătoare a sistemului
    – motivarea profesorilor si obligarea lor de a menţine standarde ridicate, inclusiv prin stimularea celor cu rezultate deosebite
    – introducerea unei discipline drastice, in primul rind pentru profesori
    – elaborarea unei programe analitice adaptate nevoilor sociatăţii
    Mai sunt si alte nevoi, putem să ne uităm în urmă sau în ţările care chiar au luat învăţămîntull în serios. Din pacate, atita vreme cît sistemul medical, justiţia, calsa politică…sunt la nivelul la care sunt, speranţele că vom îndrepta sistemul de învăţămînt rămîn utopice. Cînd vom reuşui să le reformăm pe astea precis se va schimba şi atitudinea faţă de învăţămînt şi poate se va reforma de la sine.
    Adevărata reformă trebuie aşteptată în conştiinţele noastre care să se reflecte în sistem. Observăm cu toţii că, luaţi individual, suntem oameni normali, cu calităţi, seturi de valori şi criterii solide şi pertinente. Oare ce ne face ca atunci cînd ne integrăm în sistem să ajungem la rezultatele cunoscute? Cine găseşte răspunsul la întrebarea asta se poate spune că va face un prim pas uriaş în direcţia pe care ne-o dorim cu toţii

    • Multumesc pentru mesaj. Nu am nimic nici cu articolul la care va referiti, nici cu cel care l-a scris si nici macar cu toti cei care l-au vizualizat ori comentat. Sunt insa ferm impotriva tuturor parintilor care renunta la respectul fata de proprii copii pentru a solicita reforme in educatie. Cred ca este semnul unei societati care a intrat intr-o deriva grava. Daca valoarea scolii este atat de terfelita, atunci chiar ca nu mai e nicio speranta. In rest, totul se poate discuta, daca suntem de acord sa renuntam la calificative ca acela de „tampit” la adresa copiilor in formare.

      In ceea ce priveste o atitudine nepotrivita a mea in aceasta discutie, retin precizarea, dar tin sa va spun in acelasi timp ca jignirile, agresivitatea si lipsa de consideratie fata de oameni au stat destul la loc de cinste in societatea romaneasca. Consider ca cei ca mine au o parte din vina in acest fapt, caci au tacut, s-au retras din spatiul public, lasand sa vorbeasca doar incultura si superficialitatea.

    • Domnule Pretor, ati punctat foarte bine chestiunile esentiale care sunt in discutie si caracterul marginal al modului in care intelege autoarea sa abordeze aceasta tema. I se atrage ne nenumarate ori atentia si se face ca nu intelege! Sau poate chiar nu intelege!
      Si asa ajungem si la problema pusa de dumneavoastra in finalul comentariului. Din pacate eu cred ca exista din ce in ce mai putini „oameni normali, cu calităţi, seturi de valori şi criterii solide şi pertinente”. Si nu ne intalnim in primul rand cu cei care au sau cu cei care nu au, ci ne intalnim mai ales cu un amestec incoerent de calitati si valori. Ma lovesc din ce in ce mai des de acest tip de oameni care in aparenta par in regula, si chiar sunt pana la un anumit punct de la care constat ca incep sa gliseze incat nu mai inteleg nimic. In orice societate oamenii descrisi de dumneavoastra sunt putini, numai ca in societatile asezate se gasesc la locul lor, adica in straturile superioare ale acesteia. Nu e nimic nou sub soare. Atata timp cat nu ne vom aseza ca societate intr-o matrice fireasca, nimic nu se va schimba in mod fundamental.
      Si mai exista un fenomen, cel al atitudinii duplicitare si al conformismului. Din pacate de prea multe ori daca nu ai astfel de „calitati” devii marginal in special intr-o organizatie.
      In orice caz, daca vor fi din ce in ce mai multi oameni care vor lua atitudine in mod constant si rational fata de toate lucrurile care sunt asezate stramb cred ca exista o speranta.
      p.s. articolul dumneavoastra legat de justitie este un exemplu de reactie constienta si rationala si, tocmai de aceea, necesara.

    • Stimate domnule Pretor,

      Afirmația dlui. din întâmplare președinte a fost făcută pentru a jigni în mod intenționat corpul profesoral- adică una din cele mai active și mai vocale pături anti-băsiste. Știți foarte bine acest lucru. Și mai știți că este un neadevăr și o jignire pentru cei care-și fac meseria cu bun simț- și dovada cea mai clară a incompetenței guvernelor băsiste- respectiv a incompetenței manifeste a dlor. Hârdău, Funeriu și compania, care după 3 ani de băsim n-au fost în stare să elimine făcătorii de ”tâmpiți” sau n-au avut nici un fel de interes să-i elimine. Doctorii și profesorii fiind discreditați evident că pe planul valorilor personale ale dlui. din grșeeală președinte rămânea Elena Udrea, cadru didactic la ”Dimitrie Cantemir” dar care constituia o excepție, nu , dl. Boc care predă și el pe undeva prin Cluj tot la un ”întinde- tava” ca și dna. Udrea plus tinichigii și ospătarii care nu se situează evident la nivelul dlui. președinte. Și-uite- așa un personaj de o mediocritate manifestă, dl.Băsescu, își croiește pârtie, eliminând din jurul domniei sale pe cei mai vrednici decât el.

      • Daca e sa-i lasam pe politicieni cu ale lor, noi, românii, de ce suntem atat de sedusi de asemenea vorbe ? Uitati-va la ce se intampla in aceasta discutie unde pana si elvetienii au ajuns sa fabrice diplome, doar pentru a ma discredita si jigni. Eu insa macar pot sa ma apar, dar copiii si tinerii pe care proprii parinti ii fac „tampiti de scoala”, ei nu au nici capacitatea si nici forta sa faca ceva. E trist, foarte trist.

  13. Stimata Doamna Adriana Gorga,

    Va citesc de fiecare data cu foarte mare interes.
    Bunul simt, argumentele si spiritul Dvs de constructie sunt foarte utile.
    Nu numai unele argumente din dezbaterea publica sunt in deriva, ci societatea insasi.
    Cred ca luari de pozitie pline de idei adevarate si de generozitate ca ale Dvs sunt mai mult decat bine-venite.

    Cele bune,
    Mihai Cusuta

  14. Vreti sa cautati un vinovat pentru situatie? Uitati-va la statutul social al cadrelor didactice, la veniturile lor. Ce lasa in urma acesti oameni, deopotriva cei din clase si din minister, mai ales cei din minister

    • Argumentul cu plata mica și condițiile de munca este un argument fals, și am exemplul perfect pentru el.

      Multi ani de zile în urma, în România, am luat un loc de munca part-time cu o firma privata. Condiții de munca mizerabile și plata execrabila.

      Însă eu acceptasem locul ala de munca nu pentru salariu, ci pentru construirea unor abilități care sa ma împingă mai sus în cariera. Am muncit la greu pentru puținii bani pe care îi luam acolo.

      Tot în firma respectiva erau unii care lucrau în dorul lelii, justificându-și lipsa de performanță prin prisma plății mici.

      După ani de zile de muncă grea, mi-am atins scopul propus. Oamenii aceia care lucrau în dorul lelii au încă joburi slab plătite, și tot la fel se vaită.

      Munca făcută prost prin justificarea salariului mic de fapt deprofesionalizează, nu duce nicăieri în carieră, pentru că nu oferă nici o premisă de avansare sau câștigare de abilități noi.

  15. Dar duceti-va sa vorbiti cu cei responsabili de sistem. Intrebati-i de problemele din sistem pe care toate articolele critice la scot in evidenta. Vor declara ca sunt exagerari, gandire negativa, ba chiar vor da vina pe defetismul si pesimismul locale. Sub umbrela relativismului preluat din afara cresc multe ciuperci toxice prin ministere, inspectorate, birouri de directori, pana si in cancelarii. Ipocrizia si duplicitatea ating cote penale.

  16. Doamna Goga,

    Va urmaresc articolele de ceva vreme si am cateva observatii despre ele.

    Cateva articole mi s-au parut interesante, si anume cele legate de istoria moderna a stiintei pedagogice si felul in care standardele moderne in educatiei au fost create.

    Altele au intrat in zona speculatiilor, si acestea au fost mult mai controversate si disputate.

    Bazat pe experienta mea de comunicare, lumea e mai receptiva la sugestii daca analiza si sugestiile sunt intr-un limbaj neutru, cu argumente puternice, insa fara epitete sau calificative de vreun fel. Nu zic ca ati avut un altfel de limbaj, insa chiar si referinta la epitete injurioase aduc o doza de reactie negativa in articol.

    Majoritatea cititorilor stiu prea bine care e situatia invatamantului in Romania. A fost batuta si dezbatuta de vreo cativa ani.

    Ceea ce lipseste este vointa de schimbare in Romania.

    Atata vreme cat exista interese marunte si o coruptie generalizata, o reforma adevarata nu poate exista pentru educatia romaneasca.

    Reformele in educatie nu se implementeaza greu numai in Romania.

    Am un exemplu despre cum reforma educatiei este ucisa in fasa chiar in SUA.

    Exista un numar de scoli in zona Los Angeles care sunt controlate de sindicate. Adica orice fel de profesor care vine in scoala respectiva trebuie sa fie membru al sindicatului. Nu surprinzator, scolile controlate de sindicat sunt printre cele mai slabe din district, pentru ca profesorii respectivi nu pot fi dati afara pe criterii de calitate slaba a procesului de educatie.

    De ani incearca districtul sa introduca criterii de calitate a actului de educatiei in evaluarea profesorilor si nu pot pentru ca sindicatele se opun cu indarjire. Nu au putut sa ii razbeasca nici in tribunal, pentru ca asa cum este semnat contractul dintre sindicat si districtul scolar, nimic nu se poate schimba… Si contractul e pe termen nelimitat si districtul cauta solutii ca sa scoata scolile de sub influenta sindicatelor.

    Daca in SUA e asa de greu de facut o reforma marunta la nivel local, cat de greu poate sa fie in Romania, cu interesele universitatilor private la mijloc, cu interesele profesorimii facute pe puncte la aceste universitati private, cu interesele partidelor politice care vor sa controleze scoala pana la nivel de portar si femeie de servici si o societate care nu are valori ferme…

    Si cu toate astea, schimbarea se poate face in educatie in primul rand daca exista un ministrul al educatiei competent, si daca el sau ea poate aduna destul moment si sprijin ca sa faca reforma.

    Sunt manuale intregi despre felul cum trebuie facuta o reforma ca ea sa reziste, insa teoria schimbarii nu a fost aplicata corect in reforma educatiei romanesti. Sunt vreo opt pasi in infaptuirea oricarei reforme. Funeriu a sarit peste unii pasi, iar altii au fost facut prost.

    Funeriu a inceput bine reforma lui. Insa reforma nu a tinut pentru ca nu a fost detul de lung ministru, nu a apucat sa puna in functii cheie oameni care sa genereze reforma si s-a bazat ca tot vechii oameni, care s-au opus intotdeauna reformei, or sa faca reforma sub presiune.

    Or asta e una din greselile fatale. Cum a plecat Funeriu, cum a inceput reforma sa fie omorata pentru ca nu mai avea sustinere…

    • Va impartasesc punctul de vedere.
      Doresc insa sa fac cateva precizari si completari.
      Reforma Funeriu nu a fost conceputa de Funeriu, ci de Miclea care intelege lucrurile mult mai bine. Il ajuta si profesia de baza.
      Funeriu a facut compromisuri (nu cu opozitia, ci cu PDL-ul) si asa au aparut multe incoerente in reforma. Apoi Funeriu este un personaj incapabil de dialog, iar o reforma autentica si trainica nu se poate face fara un minim dialog real cu societatea.
      Si sa venim si la oamenii cu care a lucrat. Va inspira Oana Badea o mare competenta profesionala? Dar Liliana Preoteasa pe care nu o mai misca nimeni si nimic de la conducerea invatamantului preuniversitar de ani si ani. A ajuns un fel de Ghergina al Educatiei.
      Sau sa luam un alt personaj interesant: Gabriel Liviu Ispas. Omul de casa al PSD-ului. Face parte din departamentul de educatie al PSD-ului impreuna cu Andronescu, Pricopie si Mang. Cu cine a lucrat Funeriu noua lege a educatiei? Cu Gabriel Ispas. Tine-ti minte ce razboi ducea cu Andronescu ca sa impuna noua lege? Pe cine avea Funeriu alaturi in acest razboi, cu cine cand venea la Parlament in comisii ca sa dea explicatii? Cu Ispas. Madam Andronescu zicea ca nu e bine, iar Funeriu il punea pe Ispas sa explice ca cum sta treaba. Cate luni s-au jucat asa? Multe, ca a fost nevoie pana la urma sa-si asume guvernul raspunderea.
      Va aduceti aminte de ziua (asta vara) cand ministrul Liviu Pop a descins in sedinta CNATDCU care discuta plagiatul lui Ponta si a desfiintat practic consiliul? Ati vazut de cine era condusa trupa de soc care a venit inaitea ministrului sa puna la punct toata marsavia? De Gabriel Ispas. Toate bazaconiile indrugate de Pop sunt creatia lui Ispas.
      Cu astia si cu multi altii a facut Funeriu reforma!
      Imi vine in minte acum si un alt personaj legendar, cel pe la care trec banii ministerului de multi ani de zile si care e bine mersi si cu Andronescu si cu Funeriu si cu oricine altcineva.
      In ciuda parerii bune pe care o au unii despre Funeriu, acesta a facut multe prostii in minister si s-a lasat foarte mult prostit de diversi indivizi. Daca in locul lui ar fi fost Miclea am fi avut o reforma mult mai consistenta si mult mai durabila. Existau chiar premisele ca astazi multe dintre problemele grave din preuniversitar sa fie deja istorie. Nu a fost sa fie, de fapt omul nu a acceptat compromisuri majore si nu a primit spijin politic. Chestiunea cu bugetul a fost doar o picatura care a umplut paharul.

      • @ Alexandru Iordache

        Perfecta dreptate. NUMAI O ECHIPA SUDATA POATE FACE O REFORMA.
        In plus trebuie si un bun comunicator care sa accentueze pentru fiecare parte avantajele si sa minimizeze dezavantajele (ca in orice reforma exista si unele si altele).

        Pour la bonne bouche Dl. Ispas a fost doctorandul Dl. Adrian Nastase! In orice minister, agentie noua conducere „mosteneste” un grup imuabil, a carui sarcina este de a sabota orice!
        Dar conform unui postac de pe aici, obsedat de basisti pe care ii vede si acolo unde nu sint, pe Dl. Miclea nu l-ar primi nici portarul de la nu stiu ce universitate britanica!!

    • Multumesc pentru comentariu. Unul din motivele pentru care lucrurile merg prost in educatie este si acela ca ne-am retras in fata imposturii, inculturii si agresivitatii. Fireste, pentru cei ca mine e simplu sa se exprime stiintific. Cand insa tragi linie si te intrebi ce anume aduci celor multi prin activitatea ta, iti dai seama ca exista limite importante. Gabriel Liiceanu afirma despre comunism ca „e societatea care garanteaza prostia ca incremenire in proiect”. Un asemenea „sistem de asigurare” trebuie destramat si e foarte greu, daca nu imposibil sa faci lucrul acesta numai cu texte stiintifice.
      Ma bucur ca subliniati dificultatile din reformele in educatie ale altora. In ceea ce priveste „manualele de reforma”, va asigur ca nicio reforma nu seamana cu alta. Fireste, asemenea manuale pot da idei, dar toata arta conducerii unei reforme la bun sfarsit consta in capacitatea de a face ca aceste idei sa transforme ceva in mod concret.

  17. Azi, cei care suntem părinți, vedem un sistem educativ condus de tampiti, operat de tampiti si noi ne așteptăm sa ne educe ei copiii… noi trebuie ca suntem si mai tampiti (sau cei mai tampiti).
    In 23 de ani de scoala am avut profesori competenti cam cate degete am la o mana. Restul de umplutura. Nici unul dintre fostii colegi de liceu nu e in invatamant, au putut ceva mai mult. Iar ce prieteni am in sistemul educativ, cred ca o fac de distractie, banii ii castiga in privat, afaceri sau consultanta.
    Profesionistii in marea lor majoritate lucreaza in privat, nici nu ar putea fi bugetari, ar fi oricum o contradictie in termeni.
    Scoala in Romania nu a decazut in ultimii 20 de ani, a fost o pierdere de timp dintotdeauna, e ridicol sa discutam de performantele ei. Primul PC l-am avut la 23 de ani (am 40 acum). Copiii mei au de la 6 ani laptop, iphone si ipad. Au oricand acces la orice informatie, doar sa stie cum sa o caute si sa o interpreteze. Cat timp azi scoala inca preda „dupa dictare”, oricine vine sa imi faca apologia „scolii romanesti” este ori excroc, ori incompetent.

    PS: in orice domeniu, mai putin in invatamant, se lucreaza 40 de ore pe saptamana, cu exceptia orarului redus pentru alaptare. In invatamant, toti dascalii au program de lucru 20-30 de ore. Cu tot respectul, pot sa intreb ce fel de oameni lucreaza juma’ de norma? Toata viata? Consider in calcul si cele 3 luni de vacanta pe an. Nici nu discut de retributie, trebuie sa fii de o autosuficienta teribila, sau chiar sa nu fii bun de altceva (ca sa nu zic sa nu fii bun de nimic), ca sa accepti ca remuneratie ce in alte tari si personalul de curatenie ar considera jignitor.
    I rest my case.

    • Pentru cei ca dvs. solutia ar fi ca nu scoala sa fie obligatorie in Romania, ci educatia. Cu alte cuvinte, va educati copiii acasa, prin propriile mijloace, si-i duceti la scoala periodic doar pentru examene care sa ateste faptul ca au atins nivelul de educatie corespunzator varstei. Sunt tari care au aceasta prevedere, cum e Franta, de exemplu.

  18. O singura lege trebuie „elaborata” pentru ca produsul scolii romanesti sa fie de calitate :
    o lege prin care toti cei care promoveaza elevi fara ca acestia sa aiba deprinderile necesare ori care obliga prin diverse mijloace ca acesti elevi sa fie promovati sa fie nu numai exclusi din sistem dar si supusi unei legi penale.

    Stiti cati elevi semianalfabeti termina gimnaziul ori un liceu ? Stiti cate presiuni se fac din partea directorilor ori a autoritatilor locale, politice, etc pentru ca acesti elevi sa fie promovati ?

    Cred ca cineva a uitat de faptul ca absolventii de gimnaziu ori liceu trebuie sa fie viitorii platitori de taxe si impozite la buget si nu „consumatori” ai ajutorului social.

    Dar poate ca un anumit tip de politica scolara are in vedere ca prostii pot fi mai usor manipulati la alegeri. ..

    • Nu cred ca legi ca cele la care va referiti sunt compatibile cu o societate democratica.
      In rest, aveti perfecta dreptate, mai ales cand subliniati ca o populatie cu mai putina scoala e mai usor de manipulat. Am spus de multe ori acest lucru si nu voi inceta sa-l repet.

      • De ce credeti ca o astfel de lege nu este compatibila cu democratia ? Dreptul la invatatura este garantat. Dar daca elevul nu doreste sa depuna vre-un efort pentru a beneficia de acest drept inseamna ca pentru o perioada renunta la acest drept.
        De asemeni, faptul ca in urma descentralizarii directorii si comunitatea au puteri sporite in acceptarea sau neacceptarea unui cadru didactic duce la scaderea nivelului de pregatire al copiilor.
        Sa inteleg ca nu sunteti de acord ca scoala trebuie sa genereze viitori platitori de taxe si impozite ? Asta nu incalca democratia. Dar aduce unui stat beneficii in loc de cheltuieli. De fapt, cred ca ati vazut rezultatele la simularea examenului de bacalaureat si a a examenului de capacitatate care confirma cele spuse de mine.

        • Eu nu cred ca schimbarile se fac prin legi, ci ca legile sunt facute pentru a certifica schimbarile. De ce legea invatamantului a lui Spiru Haret a fost adaptata societatii românesti din acele vremuri ? A fost in dezbatere publica un timp indelungat, in care nu numai ca s-a adaptat nevoilor sociale, ci si-a construit si acceptabilitatea sociala. In Elvetia asa se elaboreaza legile si in momentul de fata. In momentul in care o lege e adoptata oficial, ea de fapt e deja aplicata in mod neoficial de multa vreme.
          Pentru Romania ar fi greu sa functioneze precum Elvetia, trebuie totusi sa construim diferite mecanisme, altele decat cele autoritariste, prin care legile sa fie acceptate.

          • Da, este dificila intelegerea unor fenomene privind din afara sistemului. Dar daca ati lucra ca profesor si vi s-ar cere sa promovati elevi care in clasa a opta nu stiu inca tabla inmultirii ori sa scrie „macar” inteligibil nu stiu daca va veti mentine parerea.
            Iar astea nu sunt chestiuni izolate ci chiar frecvente. Insa atunci cand profesorul realizeaza ca locul sau de munca depinde de director si de comunitatea locala accepta ceea ce in mod normal nu era de acceptat.
            Iar acei elevi despre care fac vorbire (25-50% dintr-o clasa) nu vor putea sa se integreze prea usor pe piata muncii. In schimb ceilalti, vor plati dari pentru sustinerea acestora pe viata intr-un sistem de rasplata a nemuncii: ajutorul social.

            • Desi nu mai lucrez in invatamantul romanesc, cunosc aceasta lume din interior, caci timp de 11 ani am facut parte din ea. Aveti perfecta dreptate in rationamentul dvs. si asemenea lucruri trebuie facute sa mearga altfel.

  19. Orice analiza,fie ea facuta de cei mai eminenti reprezentanti ai culturii (inter-)nationale,capata sens doar atunci cand conduce la gasirea,sau macar cautarea,unor solutii constructive…
    In acest context,nu stiu cat m-ar interesa sa citesc alte si alte „constatari”,daca ele nu sunt acompaniate si de propuneri concrete de ameliorare,adaptate la situatia noastra particulara.
    A ramane in stadiul de contemplare ironica si pasiva a dezastrului cultural romanesc,mi se pare iresponsabil din partea celor care au posibilitatea,capacitatea si chiar rolul de a insufla o alta dinamica mersului societatii.
    Cred ca nu de o carte suplimentara avem nevoie,analize +sau- pertinente s-au facut in abundenta si n-au avut alta incidenta,aparent(?),decat sporirea controverselor si alimentarea polemicilor…sterile!
    NU ma mai intereseaza argumente suplimentare,fie ele emanatia unor minti remarcabile,care sa CONSTATE si sa SUBLINIEZE ceea ce este EVIDENT pentru orice roman care nu si-a petrecut ultimii 20 ani pe Marte!
    Ministrii educatiei au aplicat succesiv si cu acelasi „succes”,un fel de principiu al stupiditatii functionale,tradus in practica prin „fa deja ceva,sa se vada o schimbare,si ne-om gandi dupa…poate iese bine”,si a iesit prost!
    Probabil ca e iluzoriu sa asteptam alte rezultate de la ministrul nr.21,22,etc,deoarece,chiar si in Ro,aceleasi cauze vor contiunua sa produca aceleasi efecte!
    Eu,ca responsabil politic,as declara invatamantul „prioritate absoluta” si as face apel la toate resursele umane si competentele lor,indiferent de culoare politica sau de orice alt considerent subiectiv!
    Orice problema are o solutie,orice intrebare are un raspuns,ar fi insa o conditie esentiala care sa permita gasirea raspunsului corect:intrebarea sa fie cea buna….nu?

    • De acord ca trebuie sa lasam analiza la o parte si sa trecem la actiune. Atunci sper sa acceptati si faptul ca e nevoie sa actionam in acelasi timp si asupra autoritatilor, dar si asupra noastra: sa ne asumam si noi, ca societate, si autoritatile pe care le-am ales sa ne conduca, raspunderea fata de educatie, ca „prioritate absoluta”.

      • Ce inseamna concret „sa ne asumam raspunderea”?Sa continuam sa desemnam vinovatii,sa ne pozitionam fiecare dupa propriul rol sau propria constiinta,sa admitema ca n-am facut totul,suficient sau nimic,etc. ca sa…ce?
        Este fara sfarsit!
        Nu cred ca de psihanaliza avem nevoie in acest caz precis,cat despre cealalta analiza,la carecred va referiti,m-am exprimat deja.
        Eu vad ca problema fundamentala:mentalitatea romaneasca.Mi se pare ca la baza oricarui act uman sta o idee,ceea ce ne poate conduce sa credem ca,modificand conceptia de viata,adica sursa actiunilor,se va schimba si rezultatul lor…

        Am crezut candva ca prosperitatea va modifica mentalitatea,cred ca azi sunt suficiente exemple care sa infirme aceasta idee de cronologie a evenimentelor din viata…!?
        Exista o schema foarte simpla care se vrea firul conductor al oricarei evolutii sociale (nu doar ideologice) si care are 3 etape:teza,antiteza si sinteza,altfel spus analiza,contrazicere si acord (solutie).
        Din punctul meu de vedere,constat ca nu reusim sa trecem la a 3a faza,temperamentul si mentalitatea noastra sunt probabil satisfacute de confruntari intelectuale prelungite…doar ca la un moment dat,ceva ce a fost conceput in 3 componente se dezechilibreaza daca la baza lui stau doar 2….

        • „A ne asuma responsabilitatea” pentru mine inseamna a trece la actiune. Aveti dreptate in ceea ce priveste mentalitatea care ne trage inapoi. De aceea, „a ne asuma responsabilitatea” inseamna si a constientiza rezistentele uriase pe care trebuie sa le infruntam. In acelasi timp insa, „a ne asuma responsabilitatea” pentru o schimbare in bine durabila in educatie mai inseamna si sa nu ne adunam in spatele unor lozinci „strambe” precum cea despre care nu incetez sa vorbesc in ultima saptamana. Cu cat sunt mai „strambe” lozincile, cu atat va fi mai „stramba” schimbarea, indifirent de cate bune intentii am pus noi in formularea ei.

  20. Herzen a sintetizat perfect toate problemele din toate timpurile cu întrebarea genială ”Ce-i de făcut ?”
    Păi cam ce ar fi de făcut pentru învățământul mediu și superior din România ?

    1. Să recunoști că există fără ”tâmpiți” și fără păreri de chibiț ale unor oameni ”providențiali”. Cu cele mai alese sentimente, domnul respectiv – deși într-o funcție de maximă importanță n-a făcut nimic pentru învățământul românesc în toți cei 9 ani cât s-a aflat la putere. Comisia prezidențială constituită a fost o făcătură și o porcărie. Nu s-au folosit specialiștii în domeniu- EXISTENȚI- de exemplu la Institutul de Științe ale Educației din București .S-a apelat la persoane pafariste, cărora le putem acorda un certificat de relativă bunăvoință. Totuși, așa cum nu poți să joci footbal în Liga I dacă comentezi meciurile în spate la Bobocica așa nu poți să dezvolți legi ale învățământului dacă n-ai cea mai vagă idee despre pedagogie. Învățământul românesc- la ora actuală- există. El este mai bun sau mai slab, ținând cont de foarte multe lucruri- de la cum se vede în ochiul privitorului și până la plăcerea (sau neplăcerea) educației continue, insuflată absolventului.
    2. Recunoscând că acest învățământ există și funcționează el trebuie pus să funcționeze pe criterii de eficiență, într-un sistem de cerere și ofertă. Profesorul- indiferent de materie- trebuie să-și facă un proiect didactic, pe care să-l disemineze și evident să-l implementeze. În funcție de rezultatele acestui proiect el va primi mai mulți bani- sau mai puțini. E foarte posibil ca în liceul X profesorul de latină să aibă un succes mai mare decât cel de matematică- și să câștige mai bine. E un lucru perfect normal , în acest caz managementul liceului X va renunța la profesorul de matematică și va aduce altul- tot pe principii de cerere și ofertă- sau va sprijini catedra de matematică pentru a echilibra situația. Profesorii- din buricul Bucureștiului și până în Șomcuța Mare- trebuie să înțeleagă că vor câștiga în funcție de oferta făcută și de succesul acestei oferte la elevi și la părinți- rămânând în cadrul PROGRAMEI EXISTENTE.
    3. Profesorii, fără deosebire, trebuie evaluați de către un evaluator extern. În funcție de această evaluare ei rămân- să-și dezvolte oferta conform pct. 2- sau pleacă la alte meserii mai potrivite. Evaluarea nu ține seama decât de competențele profesorilor, elemente subiective gen vârsta fiind ignorate. Se poate astfel să rămână profesori tineri și să plece cei în pragul pensionării- sau invers.
    4. Factorul politic trebuie să iasă pentru totdeauna din școală. Orice profesor care face propagandă la cursuri sau discută despre politica unui anumit partid (a se vedea familia Miroiu la SNSPA) pleacă și nu mai predă niciodată pe teritoriul ROmâniei.

    • Nu pot decat sa fiu de acord cu ceea ce spuneti. Ne-ar mai trebui si oamenii care sa initieze si sa duca la bun sfarsit asemenea schimbari.

    • Domnul Andrei,

      Sunt in principiu de acord cu ceea ce spuneti, insa asta e un pas cu adevarat revolutionar pentru Romania, si va fi foarte greu de implementat.

      De ce?

      Vedeti postarea mea de mai sus sa vedeti ca altii in case mai mari incearca de ani de zile sa introduca criterii de calitate in evaluarea profesorilor si nu pot din cauza opozitiei sindicatelor.

      Cam care ar fi problemele la implementat asa ceva? Una ar fi opozitia crancena a sindicatelor. A doua ar fi calitatea deja foarte slaba a invatamantului romanesc, in care chiar si profesorii neafiliati vreunui sindicat ar rezista oricarei schimbari si s-ar uita chioras la omul de langa el castigand mai bine. Principiul comunist al caprei vecinului e foarte actual in Romania. Nu mai vorbesc de constrangerile bugetare pentru ca unii oameni ar trebui sa primeasca mai multi bani decat altii.

      Ultima ar fi componenta politica. Decidentii politici nici nu prea ar avea un interes sa aiba profesorime de valoare, pentru ca atunci valoarea e recunoscuta si oamenii de valoare or sa aiba pareri contrare lor.

      Atata vreme cate profesorimea e o masa bugetara buna de manevrat politic, nici un partid politic din Romania de azi nu va vrea sa faca o reforma adevarata in invatamant.

      Pentru ca o astfel de reforma sa reuseasca trebuie o masa destul de mare de profesori sa o impinga in fata si sa fie un decident politic care o sa imbratiseze si sa stea destul de mult la putere sa implementeze schimbarea si schimbarea sa intre in modelul cultural al tarii ca sa nu mai poata fi reversata cu urmatoarea guvernare.

      • Stimate domnule Gafencu,

        Poate că ar trebui ca o astfel de reformă să fie făcută cu sindicatele- dacă acestea reprezintă cadrele didactice- și nu împotriva lor. Dacă ne întoarcem la rădăcină constatăm că un astfel de sindicat ar trebui să fie în prima linie a progresului, ținând seama de pregătire (comparativ cu alte sindicate). Le face rău o astfel de propunere ? Absolut deloc pentru că vor câștiga mai mult, vor putea să-și elimine uscăturile și nu va acționa asupra drepturilor lor. Cei pensionabili vor ieși la pensie- e și greu de cerut proiect didactic cuiva care mai are câteva luni până la un an de pensie. Cei care n-au ce căuta în corpul didactic- suplinitori fără studii, pile, relații, etc. au 2 drumuri în față: să se adapteze- ceea ce vor face probabil un 30…40% din ei sau să plece- și dacă scăpăm de tot ce înseamnă balast- e perfect. Profesorului trebuie să-i pui în față posibilitatea onestă de câștig- și în acest fel vom avea niște nuclee puternice de cunoaștere- și de ce nu- de învățare continuă. Evident că în această cursă sunt teoretic avantajați cei care predau materii ”utile” pentru bac sau pentru facultate- dar nu numai. Văd, de exemplu, un liceu onorabil, dar fără mari performanțe la matematică- fizică- în schimb cu o catedră de biologie extrem de performantă. Sau un profesor de sport care-și deschide cursurile și către comunitatea de afaceri din apropiere. Practic, dacă există voință- și această voință ar trebui să existe din partea tuturor actorilor scenei politice românești- se poate orice. Modificarea legii sponsorizării în sensul că poți sponsoriza oricât instituții vitale pentru supraviețuirea României, respectiv școala , sănătatea și cultura- zic că ar fi extrem de bine venită, alături de niște amnistii fiscale (vezi cazul transferurilor) în condițiile în care vinovații cedează 75% din avere pentru aceste instituții. Câștig ceva dacă-l țin pe Borcea în închisoare ? Absolut nimic. Dacă dl.Borcea cotizează cu 75% din avere pentru liceele din cartierele mărginașe ale capitalei atunci câștig ceva.
        PS: Banii mai mulți de la buget nu există. Fondul de salarii va fi același- dar profesorul la care vin doar 3 elevi și care are un feedback negativ de 85% va primi salariul minim din învățământ- în timp ce profesorul performant se poate duce spre 10.000 lei. Evident că și managementul școlii/liceului/universității va fi retribuit suplimentar tot în funcție de performanță. Atragi bani sau sponsorizări pentru școală, ai ordine și disciplină, faci ceva în plus- câștigi mai mult. Aș vedea și un acționariat al beneficiarilor pentru fiecare unitate de învățământ- și încă multe altele.

        • Domnule Andrei,

          Nu am nimic impotriva sindicatelor (am fost candva membru intr-unul), insa zilele astea sindicatele nu reprezinta drepturilor celor buni (care de fapt nici nu sunt in sindicat), ci drepturile gloatei, care nu se pot descurca singuri si au sindicatul in spate…

          A fost valabil in Romania, si e valabil si in SUA.

          Zilele astea sindicatele sunt dusmanul oricarei reforme care le afecteaza drepturile.

          Toti profesorii facuti pe puncte la universitati particulare, toti suplinitorii si altii cu probleme, majoritatea sunt membrii de sindicat.

          Cam ce reforma credeti ca un astfel de sindicat o sa o promoveze?

          • Stimate domnule Gafencu,

            Sunt multe lucruri de spus – mai ales de ratarea învățământului particular din cauza neînțelegerii de către statul post- comunist. Am văzut- din interior- ce au dorit să fie particulari ca Româno-Americana și ce au ajuns. Durerea cea mare- timp și resurse pierdute, iluzii pierdute, totul redus la chestiuni teribil de meschine și de neînsemnate. Aici într-adevăr a rămas concepția comunistă cu care particularele au fost călcate în picioare, fără nici un fel de posibilitate de discuții. La începutul carierei mele didactice, mai exact prin 1994, exista o universitate Pro-Humanitas- care avea o idee bună- educația în weekend (ceea ce se practică și pe la case mai mari, respectiv la MBA) și profesori de la ASE- plus un sediu ultracentral (liceul Lazăr). ”Țarul” de la vremea aceea- neregretatul Mihăileanu- a terminat-o fără drept de apel. Pentru ca la 2-3 ani să apară MBA-urile care au fost lăsate să predea în weekend-uri. Povestea se repetă cu Ecologica, cu Româno-Americana și cu multe altele- pe care onor membri ARACIS le-au tras pe Academiei- pentru că asta știu, asta fac. Din 1993 mi s-au tocit și speranțele, au dispărut și iluziile- a rămas doar sentimentul datoriei (uneori împlinite).
            Ziceam de sindicate- n-am fost niciodată membru de sindicat- dar e o zicală că dacă nu poți să-i calci în picioare pe cei puternici, aliază-te cu ei. SIndicatele din învățământ sunt poate singurele supraviețuitoare reale ale unei mișcări sindicale efective. Nu cred că ar avea curajul să se opună unei reforme bazate pe competență- de unde să câștige și membri lor ceva.

  21. <>

    Ce-i aia ” stindard de reformă”? Care reformă? Unde vedeti dumneavoastra amenințarea unei reforme?

    Promit să sa nu vă mai deranjez.

    • Citatul era „O vorba fara noima a unui politician, spusa acum vreo cativa ani, e preluata de presa si de-aici pana la a deveni “stindard” de reforma in educatie nu e decat un pas.”

      Sa aveti o viata buna.

  22. De fapt, exista o anume solutie care ar forta invatamantul de stat sa se reformeze.

    Solutia este un invatamant privat foarte puternic.

    Zilele trecute am auzit un comentariu pe un post american despre lipsa cronica de doctori in SUA si felul greoi in care un doctor educat in strainatate este acreditat in SUA.

    Una dintre solutiile pe care guvernul american le considera este acreditarea unor institutii de invatamant straine sa pregateasca doctori care sa fie acreditati sa lucreze in SUA la absolvire.

    Ca rezultat, as putea vedea institutii universitare americare infiintand filiale in alte tari, si poate si in Romania.

    Daca sunt destule universitati straine venind sa infiinteze filiale in Romania, universitatile romanesti or sa ramana fara studenti daca nu fac o reforma adevarata.

    O alta reforma poate fi fortata de invatamantul la distanta (online). Dupa ce a patruns in forta in SUA in deceniul trecut, iata ca a ajuns sa fie de success si in Europa Occidentala.

    Cum taxele de studiu online nu sunt foarte mari si pot fi platite inclusiv de romani, ma astept ca o serie de studenti romani sa se orienteze catre universitati din Marea Britanie sau Franta, insa studiaza din Romania.

    Toate astea pot forta schimbari foarte mari in sistemul de educatie romanesc.

    Insa nu vad ce poate duce la o reforma in invatamantul primar sau secundar, decat extinderea retelelor de licee particulare de succes de azi.

    • 1. Doriti sa va vorbiti despre un invatamant privat venit din strainatate! Asa cum ati spus, este posibil doar marginal, in domenii pe care ii intereseaza.
      2. Ar fi existat premise pentru performanta in invatamantul privat daca reforma educatiei ar fi fost pusa in practica, respectiv daca finantarea ar fi mers dupa elev sau student. Aceasta prevedere legala a murit inainte de a se aplica. Altfel, invatamantul privat preunivarsitar va ramane unul exclusivist.
      3. Invatamantul la distanta a facut din Universitatea Spiru Haret fabrica de diplome. Tocmai de aceea a fost „scos in afara legii” si a fost revizuit, impunandu-se in prezent conditii foarte restrictive pentru aceasta forma de invatamant. Oricum, peste tot in lume acest tip de invatamant este unul de mase nu de elite. Performanta nu se face acolo. Ridica doar gradul de cultura si de instruire al unei populatii, nimic mai mult.

      • Stimate domnule Ionescu,

        Cred că în limba engleză poartă numele de ”fallacy”. Într-o traducere teribil de liberă este o credință total greșită dar extrem de răspândită. Ca unul din specialiștii în e-learning și ca expert care dezvoltă cu Spiru Haret un proiect structural exact pe tema evaluării performanțelor de învățământ la distanță, pot să vă spun că este o concepție absolut greșită, plecată din necunoașterea realității e-learning. Aș vrea să vă indic un singur reper- Open University din Londra care, oroarea ororilor, face exact ce face și Spiru – examinează on-line și dă și masterate (nu știu dacă nu dă și doctorat) și are diplome recunoscute fără probleme în Marea Britanie. Iar dacă sunt recunoscute în UK sunt recunoscute și în Europa. Nenorocirea României este că noi avem experți în orice care-și pot da cu părerea despre orice- chiar dacă sunt profesori de rezistența lemnului- cum este fostul sau actualul șef ARACIS, dl.Curtu (dacă nu mă înșeală memoria). Este evident că nimeni din ARACIS nu are cea mai vagă idee referitoare la e-learning dar în concepția onor membrilor acesta nu este bun din start (cum să înveți fără prezență fizică la clasă ? Revoltător !) iar cei care practică sistemul devin ”fabrici de diplome”, uitându-se un lucru foarte foarte simplu- piața decide calitatea unui absolvent iar efortul personal al absolventului decide poziția sa pe piață. Open University, majoritatea uniersităților de prestigiu din SUA sau Spiru Haret oferă un pachet de cunoștințe. (calitatea acestui pachet ar trebui evaluată de ARACIS- dar onor domnii profesori habar n-au cum să o facă- de aceea și ideea proiectului structural de care aminteam). Studentul- respectiv absolventul- își însușește sau nu acest pachet de cunoștințe și le utilizează sau nu. E decizia proprie și chiar dacă ar participa cu prezența fizică la curs nimeni nu l-ar putea obliga să învețe.

        • Domnule George, nici nu puteti banui cat de bine si de direct cunosc realitatea de la Spiru Haret, ARACIS, minister si alte institutii importante si va dau dreptate in mare parte in ceea ce afirmati. Dar nu asta este subiectul. Ceea ce vroiam sa va spun este ca nu prin invatamantul superior masa se rezolva problema calitatii, ci invers. Un invatamant de calitate poate sa coboare cu usurita si catre paturi mai largi de populatie fara a scadea din calitate. Eu nu spun ca la noi nu ar trebui sa existe invatamant la distanta, din contra, spun doar ca aceasta nu va fi niciodata solutia pentru ridicarea calitatii, ci doar a volumului.
          Mai bine v-ati lupta pentru reintroducerea principiului potrivit caruia finatare urmeaza studentul (si elevul) daca vreti ca invatamantul privat sa aiba o sansa si din punct de vedere calitativ.
          In orice caz, problema calitatii in invatamantul superior nu se poate rezolva doar printr-o reforma a sistemului, ci printr-o abordare mult mai larga. Pana si cele mai riguroase universitati sau profesori au scazut exigenta fiindca raman fara studenti, iar acest fenomen trebuie tratat in cauzele sale profunde care nu se gasesc in interiorul sistemului de invatamant, sau nu numai acolo.

          • Domnule Vlad,

            Competitia este intotdeauna buna pentru calitate, in conditiile in care minima calitate in actul de educatie este sustinuta de stat prin organisme competente (ceea ce nu este in rpezent).

            Am si eu un masterat obtinut la distanta, absolvit de la una dintre cele mai bune universitati online din SUA.

            Multi s-ar gandi ca eLearning ar fi cam de o calitate indoielnica, insa programul a fost foarte intens (de citit cam 300 pagini pe saptamana pentru un curs, plus postat teme de acasa miercuri, vineri si duminica) si exigentele nu au fost mai mici decat daca as fi fost in sala de curs.

            eLearning poate fi o solutie de succes in Romania pentru anumite discipline care nu au nevoie de activitati de laborator sau activitati practice.

            Mai ales universitatile britanice au preturi foarte competitive, la indemana chiar si a unor romani (ceva la genul 2000 de lire sterline pe an in taxe de scolarizare).

            Ceea ce a facut invatamantul particular hulit si nefrecventabil in Romania a fost tocmai calitatea slaba a actului de educatie prestat de unele universitati particulare.

            Insa daca universitati de prestigiu din strainatate ar veni sa deschida filiale in Romania, multe s-ar putea aschimba.

          • Am vazut un documentar pe tvrnews sau euronews, in care se spunea ca dintre absolventii cu studii superioare, in UE, sunt angajati 15 % – probabil in primul an – (era dat si exemplul unei absolvente de matematica care se angajase intr-un local de noapte, de vreo doi ani). E un exemplu de realitate cruda cu care ne pune in fata criza.

          • Stimate domnule Ionescu,

            Fiecare face la nivelul său ceea ce poate. Principiul finanțării care urmează elevul este perfect – atâta doar că implementarea sa va fi relativ complicată. Un elev/student ar trebui să aibă ceva similar unui card de studii, fără posibilitatea de a trage bani din el, evident. Cardul respectiv ar conține nominal valorile date în marea sa milă de statul român. Brr. Am citit propunerile ilustrului Boc încălecătorul (sau descălecătorul, totdeauna le-am încurcat) și m-am îngrozit la cifra de 2800 de lei (poate un pic în plus) cât era standardul/elev în învățământul preuniversitar. Dacă sunteți în stare să găsiți sursa acestei revelații boccii sunt teribil de interesat să o aflu și eu.
            Referitor la număr, vreau să vă spun că la nivelul altor țări- și mă reîntorc la Anglia, mai precis Londra- existau în anii 60 câteva mii de studenți. La aceeastă oră sunt circa de 100 de ori mai mulți așa încât pedagogii englezi vorbesc fărră nici un fel de teamă despore massificarea învățământului. Atâta vreme cât se asigură calitatea nu cred că este vreo problemă. Una din marile dureri ale opozanților e-learning-ului- cu țintă pe Spiru Haret- era ideea ”Cum să dea examen cu 2000…20.000 de studenți în același timp ?”. Cine își pune astfel de întrebări se vede că n-a trecut pe la catedră sau n-a înțeles nimic din experiența didactică. Din antichitatea babilioneană (pe bune, există documente transcrise din plăcuțele cuneiforme) și până în prezent- dacă studentul vrea să fraudeze, fraudează. Posibilitatea ca el să fraudeze este maximă , indiferent că discutăm de examene on-line sau examen cu prezență fizică la clasă. Dacă transform examenul în activitate polițienească își pierde orice fel de sens. De aceea, de vreo 16 ani solicit studenților mei proiecte individuale- în loc de examen atunci când acest lucru este permis. Când nu este permis îi las cu materialele de studiu pe masă dar le dau subiecte de sinteză.

            • Si de ce trebuie neaparat sa fie un examen implicat in studiile online?

              Pentru masterul pe care l-am facut nu a trebuit sa trec prin vreun examen.

              Activitatile se desfasurau asa:
              a. In fiecare saptamana trebuia sa citesc materialul de la curs (300 pagini plini de elemente tehnice).
              b. Aveam teme de casa de livrat miercuri, vineri si duminica. Orice fel de intarziere se penaliza, si temele de casa erau 60% din nota finala. Temele de casa erau dificile si presupuneau un raspuns original.
              c. Exista un proiect pentru clasa, care valora 40% din nota finala. Iarasi proiectul era pe o tema originala si trebuia sa fie original.

              Plus exista un proiect de absolvire care avea acelasi statut ca un curs obisnuit.

              Cam greu sa te ajute cineva cu temele de acasa (prea multe), si erau controlate la sange. Deoarece oamenii scoteau banii din buzunar sa plateasca pentru cursuri, cine are interesul de copiat in conditiile astea?

              Insa la mentalitatea romanului… Cam greu de inteles ca sunt examene care se dau cu toate materialele pe masa (in facultate am avut din astea), si tot il poti pica pentru nu ai de unde sa copii…

  23. doamna Gorga, sa stiti ca, totusi, se observa ca nu mai aveti legatura directa cu sistemul educatonal din Romania. In primul rand, spuneti ca la noi nu s-a schimbat nimic. Or, una din probleme este ca fiecare ministru a dorit sa impuna propria reforma. Si avem! Reforma miclea, reforma marga, reforma andronescu, reforma funeriu… Nu zic, nu toate ideile erau proaste dar i-au ametit pe elevii care, uneori, nu stiau in clasa a cincea daca va fi admitere sau capacitate si nici macar cate clase va avea gimnaziul. In al doilea rand, profesorii s-au schimbat. Acum doar absolventii cei mai slabi se duc in invatamantul preuniversitar. De ce? O coafeza decenta pana in 30 de ani castiga peste 2000 de lei pe luna. O profesoara 800. Oricata dedicatie ar avea poate isi doreste sa nu fie o povara pentru parintii batrani si bolnavi…

    • Masura schimbarii in educatie nu se sta in numarul ministrilor care se perinda pe la conducerea ministerului si lasa cate o lege in urma drept amintire, ci in transformari de substanta care sa fie vizibile in scoli si universitati. Or, asemenea schimbari in bine nu s-au produs, iar românii au dreptate sa fie suparati.

      Numai ca, desi supararea lor e indreptatita, gresesc profund cand discrediteaza valoarea ideii de scoala prin asemenea formulari lipsite de temei.
      Iar aici mai trebuie sa facem o distinctie: una e sa spui vorbe „mari” ca tot omul suparat ca-i vine copilul plictisit de la scoala unde i se pare ca nu invata nimic, si alta e sa spui aceleasi vorbe „mari” de pe pozitia cuiva care face parte dintr-o asa-numita elita sociala si culturala.

      Cu totii stim ca un sondaj facut in urma cu cativa ani spune ca 80% dintre romani considera scoala inadaptata nevoilor sociale actuale. E un adevar pe care nimeni nu-l poate ignora. Situatia e foarte grava si nu cred ca o putem trata prin abordari populiste.

      • Este o „abordare populista” sa spui lucrurilor pe nume,exact asa cum le consideri,si asta doar pentru motivul ca si marea majoritate a oamenilor pare ca gandeste la fel?
        E populist sa afirmi la -10°C ca e frig,pentru ca s-a anuntat la TV ca toata lumea dardaie?
        Adriana G.,ca nu este elegant sa spui ca scoala ar produce „tampiti”,suntem de acord,dar fondul ideii vi se pare contestabil?
        Orice problema,ca sa fie rezolvata TREBUIE sa fie intai de toate ADMISA ca fiind o problema!
        A nega realitatea,sau a o exprima in eufemisme,ca sa nu-ti sochezi votantii si sa-ti mentii astfel confortul palatelor romanesti,asta mi se pare condamnabil!
        E desigur mai subtil dar este total iresponsabil.
        Am citit candva ca,Confucius avea obiceiul sa sfatuiasca oamenii in mijlocul carora traia,si uneori incerca sa-i incite sa actioneze „un pic” mai logic,si asta pentru propriul lor interes!
        Atunci se pare ca a spus aceste vobe,care dainuiesc peste secole,si pe care multi le cunoastem..:”cand cineva iti arata Luna,nu privi degetul cu care o face!”
        …dar cati tinem cont de ele?

        • Singurul „fond al ideii” este ca scoala nu poate produce tampiti caci dac-ar fi sa se intample asa atunci ar trebui sa dispara din societate. Nu putem pastra in societate o institutie nociva. Cea mai mare parte a celor nemultumiti nu vor ca scoala sa dispara din viata copiilor lor, ci vor ca ea sa se schimbe in bine sau macar sa-si opreasca declinul. Lucrul acesta nu se poate intampla daca nu incercam sa oprim violenta din limbaj si reprezentarile negative la adresa scolii. Ca nu pot fi de acord cu asa ceva nu inseamna absolut deloc ca nesocotesc problemele grave prin care trece scoala romaneasca.

          • „…scoala nu poate produce tampiti…atunci ar trebuie sa dispara din societate”,este o relatie de cauza -la- efect foarte discutabila,dupa parerea mea.In realitate lucrurile sunt un pic mai complexe,si din pacate nu e suficient sa desemnam ceva ca nociv ca el sa se autodistruga!De cele mai multe ori ideile radicale de acest tip sunt contrazise de …viata,datorita factorului uman pe care trebuie sa-l luati in consideratie neaparat!Oamenii in Ro s-au antrenat mai mult sa evite obstacolele decat sa se confrunte cu ele ca sa le depaseasca cu adevarat,de aceea in contextul de care vorbim aici,fiecare va cauta o alternativa proprie ca sa-i evite propriului copil sa ajunga „un tampit”,nu cred ca-si va irosi energia pentru disparitia scolii gaunoase!?
            Ca stagnarea actualei situatii din Invatamant e de fapt o regresiune vertiginoasa care trebuie inversata de urgenta,e perfect adevarat,doar ca in cazul specific al Ro,cred ca doar o vointa politica poate fi determinanta,pentru ca opinia publica de la noi nu prea e de natura „hei-rup”-ista.Nu e o critica ci o constatare,si nu trebuie sa ne focalizam pe asta,ci,in mod pragmatic sa se (Guvernul!) actioneze eficient!
            Decretand ca „trebuie sa incetam cu violenta din limbaj”,si respecatnd acest principiu civic este un bun inceput pentru temperarea climatului social,suntem de acord!
            Dupa mine insa,cei vizati direct de acea injurie erau responsabilii politici si rezultatele lor catastrofale,doar ca semnalul de alarma tras cu prea multa brutalitate a avut efect boomerang!Astfel,printr-o simpla manipulare,salvatoare pentru unii patetica pentru cei mai multi,NIMENI nu s-a mai preocupat de altceva decat de cuvantul „tampiti”…Si uite-asa „s-a mai rezolvat” o problema a Ministerului de resort.
            Este o regula nescrisa in cartea vietii,care spune ca problemele mari necestita solutii de rezolvare pe masura,invit deci Guvernul sa ia masuri urgente si concrete adaptate situatiei din Ro,care,pentru info,nu este Franta,nici Finlanda si nici SUA,ca ne convine asta sau nu:e „doar” Romania!

            • Daca cei vizati prin aceste vorbe sunt intr-adevar responsabilii politici, atunci de ce sa nu le-o spunem in mod direct lor, fie chiar folosind asemenea cuvinte ( ceva de genul „de ce sunteti tâmpiti, voi, autoritati, si nu faceti ceea ce trebuie in educatie ?”) ?

              De ce sa ne folosim, intr-un mod nedemn, spun eu, de copii si de tineri, devalorizandu-le ideea de scoala, prin indicarea lor ca fiind „tampiti de scoala” ?

              Caci autoritatile romanesti, stiti cum v-ar putea raspunde daca mergeti cu un astfel de slogan de reforma ?

              Daca e campanie electorala, va vor spune ca vor da diplome mai mari si mai frumoase fara sa schimbe nimic in programul scolar, pentru ca nu sunt bani. Dar nu-i nimic, diploma in sine rezolva totul.

              Iar daca nu sunt in campanie electorala va vor intreba ironic: Ce treaba am eu daca „scoala scoate tâmpiti” ? De ce trebuie sa ma intereseze pe mine „tâmpitii de scoala” ? Eu ma ocup de cei care aduc prestigiu Romaniei la tot felul de concursuri internationale. Aceia reprezinta efectul muncii mele, nu cei despre care-mi vorbesti.

              Si intr-o asemenea situatie, pentru cine e cel mai rau ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro