Home » Analize »Educatie »Opinie » Citesti:

De ce e nevoie de reformă în învătământul românesc?

Cristina Tunegaru mai 27, 2015 Analize, Educatie, Opinie
34 comentarii 5,001 Vizualizari

Se aude, din când în când, câte un zvon despre o nouă reformă în educație. Mulți profesori privesc cu teama ideea, puțini cu încântare. E urgent să se adopte o schimbare, una majoră. De ce e nevoie de reformă în învățământul românesc?

Învățământul românesc nu vrea să gândești

La disciplina Limba română, învătământul gimnazial, care își propune să creeze o serie de abilități de comunicare orală și scrisă, adoptă o manieră greșită. Există o neconcordanță crasă între obiectivele majore pe care și le propune programa și Subiectul de evaluare de la sfârșitul clasei a VIII-a. Odată trezit în clasa a V-a, elevul dă piept cu săgeți de teorie literară, un munte de concepte noi pe care trebuie să și le însușească, să le recunoască, să le analizeze. Brusc, din clasa a V-a nu mai contează ce crezi tu, copilul, ești aruncat din lumea poveștilor într-o grădină murdară a oamenilor mari, printre moduri și timpuri verbale, cazurile substantivului, tipuri de adjective, valorile morfologice ale numeralului ș.a.

Limba română devine o disciplină școlară sterilă, un mediu de recitare a unor povești, de recunoaștere și de analiză gramaticală. Profesorul poate oferi ieșire din această ceață a neînțelegerii în care a pătruns copilul; dar câți profesori se luptă să se facă înțeleși, să transmită toate aceste cunoștințe pe limba copiilor, să însiste asupra lor cu răbdare, să repete la nesfârșit până când vor fi reținute și înțelese? Foarte puțini. Cei mai mulți profesori scriu pe tabla sau dictează, copilul copiază cât de repede poate, primește tema pe care o face sau nu, pentru ca în ora următoare, scenariul să se repete. Iar la orele de literatură e poate mai rău decât atât. Copilul urmărește cu atenție manualul, știe care e lecția următoare, la fel și profesorul. Acesta din urmă vine la braț nu doar cu catalogul, ci și cu cărticica de Mariana Badea, din care le va recita copiilor, cuvinte frumoase. Există profesori care nici nu explică cuvintele dictate copiilor. Totul devine o activitate inutilă. Cei mai silitori dintre copii sau cei forțați de părinți își vor pierde timpul învătând comentariul. Și educația românească e o pierdere de vreme. În acest mediu cresc copii care în clasa a VIII-a nu știu să formuleze un enunț corect, nu sunt capabili să își exprime gândurile într-un text simplu. Se confruntă cu o stângăcie teribilă, cu o lipsă a exercițiului redactării. Un eșec.

Nici măcar dacă ești un profesor devotat nu poți face multe. Începi să le explici teoria literară pas cu pas, aplici cât de des se poate, împreună cu ei, le ceri să scrie compuneri, răspunsuri mai simple, apoi mai complexe. Nu le dictezi niciodată, e o practică veche, greșită, dar știi că la Evaluarea Națională lucrările lor vor fi corectate de profesori care vor să vadă un anumit tip de comentariu, anumite formulări, cuvinte, modalități de interpretare. Nu poti pur și simplu să scrii opinia ta despre un text, nu poți să gândești și să  scrii ceea ce ai descoperit în acel text, școala românească te împiedică să gândești, îți oferă la tot pasul modele, apoi ți le impune  până când devii o maimuță capabilă să repete ceea ce a învățat, într-o minimă măsură.

Propun și nădăjduiesc ca programele școlare atât de bătute în cuie să fie mult mai bine scuturate. Noțiunile ce țin de specialitate să fie studiate mai târziu, de către cei pasionați. Textele atât de importante pentru cultura românească, la care nu se poate renunța și care, din motive politice, sunt de nestrămutat din programa școlară, ar putea fi studiate mai târziu – clasele a VIII-a, a IX-a –  după ce deprinderile de scriere și vorbire sunt însușite de cei mai mulți dintre elevi.

Lipsa de racordare a conținuturilor la interesele copiilor

În manualele românești de gimnaziu sunt prezente texte dintre cele mai anoste. Ce caută fragmentele din Amintiri din copilărie de Creangă? Credeți că sunt potrivite pentru copiii de astăzi? Le citesc cu mare dificultate, nu înțeleg mai nimic din limbajul și expresiile pe care unii dintre noi le savurează. Creangă nu e pentru copii. Niciunul dintre textele lui Creangă pe care le-am citit la clasă nu a stârnit niciun fel de interes. Apoi am încetat să le mai citesc cu copiii mei. Ce caută Toma Alimoș printre textele din manuale? E un text pe care trebuie să-l știe, trebuie copiii voștri să știe cum calul lui Toma l-a decapitat pe Manea, dușmanul, din răzbunare, cum capul s-a rostogolit în nisip și cum corpul lui Manea a rămas pe calul în mișcare? E o scenă dintre cele mai îngrozitoare. Și exemplele pot continua. Ce caută Alecsandri în manuale, cu poeziile lui atât de plictisitoare, încât copiii oftează înainte să le fi citit, ce caută Eminescu în manuale, pe care cei mai multi profesori îl consideră un zeu, iar copiii nu înțeleg mai nimic din poezia lui.

Nu putem cere unor copii să înțeleagă clasicii literaturii române, când ei nu au experiența de lectură minimă. Îmi doresc manuale cu texte din literatura română și universală, texte frumoase pe care copiii să le citească cu plăcere, să le discute, să scrie pornind de la ele. De ce eu, profesorul, trebuie să predau noțiuni sterile, lipsite de sens pentru copii, când îmi doresc să fac ore frumoase, interactive?

Propun utilizarea unor manuale cu texte frumoase, atractive care să fie puncte de plecare pentru discuții. Exercițiul de a vorbi liber în fața clasei e atât de vital și folositor, încât trebuie exersat cât mai des cu putință.

Concursurile cu plată

Concursurile cu plată au reprezentat, în opinia părinților, o evaluare obiectivă a elevului, exterioară clasei. Însă, pentru că profesorul primește recompense materiale direct proporționale cu numărul elevilor înscriși la concurs, apare un conflict de interese între cele două părți. De asemenea, lucrările acestor concursuri sunt corectate în cadrul școlii, adeseori chiar de către profesorul de la clasă, recompensat, în plus, și pentru lucrările corectate. Profesorul abuzează de puterea lui de convingere, de faptul că e profesor.

Un concurs costă un părinte 25 de lei, în medie. Unele dintre aceste concursuri au mai multe etape (Evaluare în educație) sau sunt specializate pe mai multe discipline (Cangurul, Smart, Evaluare în educație). O parte semnificativă a acestei sume rămâne la administratorul concursului, un profesor din școală. Acesta stabilește suma potrivită pentru supraveghetori și tot el plătește profesorii care au convins elevii să participe și profesorii corectori.

Evaluarea nu este obiectivă. Conflictul de interese este problema majoră.

Absența evaluării profesorilor

Există o așa-zisă evaluare a profesorului, care se face la finalul fiecărui an școlar. Fiecare profesor ia din cancelarie un formular de autoevaluare, cu niște criterii prestabilite. Pune punctajul și face în așa fel încât să obțină peste 85 de puncte, corespunzătoare calificativului Foarte bine. Fișa de autoevaluare ajunge la șeful de catedră, acesta dă un punctaj puțin diferit și stabilește punctajul final. Profesorul evaluat scrie și un raport în care include vrute si nevrute si mai ales ce-i trece prin cap. Evaluarea profesorilor este, în școlile românești, o treabă de mântuială.

Este imperios necesar să existe metode obiective de evaluare a profesorului. Analizarea rezultatelor elevilor nu este o metodă potrivită căci e foarte probabil să fi primit în încadrare o clasă foarte slabă cu care te chinui foarte mult să faci ceva la Evaluare. Nici trimiterea în inspecție a colegilor sau a directorului nu e o metodă mai bună. Nici măcar metoda teste inițiale-teste finale (a lui Funeriu) nu e relevantă, câtă vreme tot profesorul de la clasă corectează. Dar urmărirea periodică a activității profesorului trebuie realizată, la fel și urmărirea evoluției copiilor.

Propun evaluarea obiectivă, în afara școlii în care studiază, a unor elevi selectați întâmplător pentru a se stabili progresul lor, respectiv pentru a se evalua activitatea profesorului.

Lipsa motivării

Copiii din clasa a V-a sunt ușor de atras, de convins că e bine și frumos să citești, să iei note mari, dar ce ne facem cu clasele mai mari. Orice notă ai avea la Evaluarea națională, tot vei intra la un liceu, se va găsi loc și pentru tine. Și-atunci, de ce să afli ce e metafora, de ce să asculți toată teoria despre propoziții subordonate, expansiune și contragere, când poti foarte bine să dormi în clasa, să iei 3 și apoi să fii un licean. Cei care au trecut cu greu de cei patru ani de gimnaziu, fără să rămână cu nimic din ei, pentru că s-au împotmolit, la un moment dat, în noianul de teorie pe care nu-l înțelegeau, respiră ușurați, s-a terminat.

Acesta este un eșec îngrozitor, o dovadă a risipirii resurselor, însă învătământul românesc nu e necăjit. Încearcă să ascundă mizeria sub preș, trimite copilul la un liceu, un oarecare liceu și își continuă existența cu ideea că a făcut totul pentru acel copil, dar „el nu a vrut să învețe”. Nu e datoria noastră, a profesorilor, a sistemului, să îi atragem către „a învăța”?

Metode vechi, sforăitoare

Experiența mea de elev și profesor în învățământul românesc mi-a relevat faptul că totul e „predat” în modul cel mai simplu pentru profesor și cel mai ineficient din punctul de vedere al rezultatelor. Chiar și științele, chiar și geografia, istoria, toate sunt abordate prin tehnica predatului, a învățării mecanice, a ascultatului. La final, după încheierea actului educativ, copilul nu rămâne cu nimic.

Documentare pot fi privite, imagini pot fi discutate, povești pot fi spuse, experimente realizate, toate pentru a face din ora de curs o activitate plăcută.

Protejarea profesorilor titulari care fac rădăcini în funcție

Odată ce te-ai titularizat, ești liniștit, nimeni nu te mai poate tulbura. Profesorul se plafonează, devine mai puțin interesat de elevii săi. Orice ar face și orice ar spune, nu îl pot deranja din locul călduț pe care și l-a găsit cu greu, pentru care a luptat. În cel mai rău caz, este sancționat prin scăderea unui procent din salariu, pentru câteva luni.

Foarte puțini profesori se pot titulariza, în București de exemplu, pentru că dorința de a fi titular a găsit fisuri în sistem și a profitat de ele. Dacă nu te poți titulariza în București, atunci te titularizezi în Ilfov sau în alte județe apropiate. Poți să alegi momentul în așa fel încât să nu te duci niciodată să profesezi acolo, fie te transferi prin diferite metode, fie te detașezi, fie intri în concediu maternal. Când vei reveni la serviciu, vei fi titulara unei școli din București. Dacă dai examen și iei o notă mare, peste 9, ai șanse minime să te poți titulariza în oraș. Și oricât de mult ai vrea, să lucrezi cu copiii, oricâtă energie ai avea, nu poți decât să privești cu jind și frustrare la cei care au un loc călduț și o carte de comentarii la subraț.

Constat cu oroare, din discuțiile pe care le am cu unii copii, că a învăța înseamnă încă a citi de pe caiet ce ne-a dictat doamna pentru a reține. În ultimii douăzeci de ani, nimic nu s-a schimbat cu adevărat la școala românească. Toate reformele, multe la număr, au încercat să sugereze o altă evoluție, dar n-au reușit. Nimeni nu a îndrăznit să ia taurul de corne și să-l pună la pământ, nimeni nu a reușit să ia in considerare interesele copiilor, mai presus de toate.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "34 comments" on this Article:

  1. Dan spune:

    Sindicatele ce fac? Dar asociatiile profesionale ale profesorilor în care, în mod normal, ar trebui să se audă și vocea profesorului de rând nemulțumit…..?

  2. Horridge spune:

    Buna ziua!

    Sunt parinte si din acest articol reies multe critici dure. As face un mic comentariu la citatul de mai jos:

    “În manualele românești de gimnaziu sunt prezente texte dintre cele mai anoste. Ce caută fragmentele din Amintiri din copilărie de Creangă? Credeți că sunt potrivite pentru copiii de astăzi? Le citesc cu mare dificultate, nu înțeleg mai nimic din limbajul și expresiile pe care unii dintre noi le savurează. Creangă nu e pentru copii. Niciunul dintre textele lui Creangă pe care le-am citit la clasă nu a stârnit niciun fel de interes. Apoi am încetat să le mai citesc cu copiii mei. Ce caută Toma Alimoș printre textele din manuale? E un text pe care trebuie să-l știe, trebuie copiii voștri să știe cum calul lui Toma l-a decapitat pe Manea, dușmanul, din răzbunare, cum capul s-a rostogolit în nisip și cum corpul lui Manea a rămas pe calul în mișcare? E o scenă dintre cele mai îngrozitoare. Și exemplele pot continua. Ce caută Alecsandri în manuale, cu poeziile lui atât de plictisitoare, încât copiii oftează înainte să le fi citit, ce caută Eminescu în manuale, pe care cei mai multi profesori îl consideră un zeu, iar copiii nu înțeleg mai nimic din poezia lui.”

    Cred ca ar fi fost mai bine sa dati niste exemple de texte literare si autori mai potriviti a fi studiati. Intr-adevar, exemplul cu textul din Toma Alimos este prea dur si nepotrivit pentru copii.Totusi, cred ca despre Eminescu si Creanga copii ar trebui sa invete.

    • George Gafencu spune:

      M-am obișnuit cu tehnicile de predare din partea de vest a oceanului Atlantic și nu pot decât să admir sistemul de educație american când e vorba de abilitățile de comunicare.

      Nu prea știu ca elevii americani să fie torturați cu subtilitățile gramaticii limbii engleze și majoritatea lor știu să scrie și să vorbească corect.

      Mi se pare că gramatica limbii engleze este studiată numai la nivel universitar. Am avut ocazia să trec printr-un curs universitar de engleză scrisă pentru nativii americani care a fost o tortură pentru mine cu toate lecțiile de gramatică engleză luate înainte în privat. A avut un modul de gramatică după care a trecut la lecțiile de punctuație, organizarea textului, exprimare și stilistică. Proiectul de curs era un text alandala, fără noimă și fără structură care trebuia actualizat pe măsură ce măsură ce cursul a mers înainte.

      Probabil că o astfel de abordare trebuie folosită în România și repetată la diferite niveluri cu un set diferit de cunoștiințe. Totul trebuie predat la nivel practic astfel încât elevul să învețe să se exprime corect și să folosească regulile gramaticale de bază pe exemple concrete și fără teorie în exces.

      Un alt lucru de admirat în școlile americane este separarea științei comunicării în clase diferite.

      Este o clasă de literatură obligatorie, în care sunt citite și discutate în fiecare detaliu cărți clasice ale literaturii americane. Predarea literaturii se face în mod integrativ, în care elevul trebuie să disece personajele din punct de vedere istoric, al mentalităților timpului, psihologic, artistic, șamd. Durează câteva săptămâni de citit și comentat o carte și scopul este formarea gândirii critice. Elevii trebuie să scrie inclusiv eseuri pe o temă dată din cartea respectivă. Un exemplu de eseu ar putea fi care era condiția femeii în societatea rusă așa cum apare în romanul Ana Karenina. Chiar și lungimea eseului este indicată (500 de cuvinte).

      Mai există cursuri de dezbatere, de oratorie, de teatru și alte cursuri complementare de arta comunicării.

      În SUA sunt probleme mari în a preda științele exact la nivel de școală. Însă unde e vorba de predat comunicare și în general discipline umaniste, tehnicile de predare sunt foarte bune și pot fi emulate în România.

  3. Mihai Maci Mihai Maci spune:

    Absolut corect! Scopul intregului “sistem” e unul singur: beneficiile pe care poate aduce angajatilor sai. Sunt doua tipuri de beneficii: castiguri spectaculoase pentru cei din varful piramidei si “stabiliatate” pentru cei d la baza. In acest context elevii sunt o “materie prima” care e “procesata” minimal si arbitrar. Daca vor scoala, s-o faca pe banii parintilor. Sistemul educational romanesc nu se ocupa de elevi – nu asta e scopul lui, ci de supravietuire si de bunastarea profesorilor.

    Mihai Maci

    • Stelian Ene Stelian Ene spune:

      Si cu asta ne explicam de ce eterna “reforma” nu pare sa duca nicaieri, in afara de modificarea perpetua a formularelor si examenelor: corpul didactic, cu notabile exceptii, nu considera ca are o problema. Reforma primim, salarii mai mari, laboratoare frumoase si dotate, dar sa nu se schimbe nimic in substanta actului didactic !

      Cand da piept cu acest bastion refractar la schimbare, un administrator de sistem educational are practic doua optiuni. Fie ataca frontal, adversarial si autist, fara sa mai asculte pe nimeni din sistem si fiind invins pana la urma de acesta – da, la domnul Funeriu ma refer. Fie se limiteaza la a mai coafa un pic scroafa, mai schimbam un examen pe ici pe colo, o programa, o metodologie, chestiunile pe care ministerul le controleaza – actul didactic propriu-zis nu se numara printre acestea.

      Ce e mai trist e ca aceasta situatie e una inchisa, fara solutii imediate. Liderii promovati organic (inspectori, metodisti etc.) nu au nici un interes sau dorinta sa schimbe ceva ce evident functioneaza – pentru ei, au facut cariera in sistem. Politicienii nu vor ataca votantul sacrosant decat cu promisiuni. Parintii sunt slab organizati si terifiati sa atace individual niste oameni care tin in pix viata copiilor lor.

      Totul se sparge in capul amaratului de copil cu inteligenta normala si parinti incapabili sa-l impinga de la spate, sa-l mediteze. Mesajul pe care il va intelege el e ca scoala e o tampenie unde tocim niste prostii inutile ca sa luam examene, si ca lui nu i se prea potriveste studiul si invatatura. Costul pentru Romania e incalculabil.

    • I.Lupu spune:

      Care bunăstare a profesorilor, domnule Maci? Care câștiguri spectaculoase? Dv. în ce lume trăiți, încât puteți crede că 1000 de lei pe lună poate asigura bunăstarea unui om, a unuia singur măcar, fără copii, fără cărți, fără ceva hăinuțe? Fabuloasa sumă care vă stârnește invidia nu poate asigura nici strictul necesar. Refractari la nou sunt cei stabilesc abilitățile (pe care trebuie să le dezvoltăm) și programele școlare. Ei sunt învechiții rupți de realitate, care nu cunosc nici posibilitățile intelectuale și nici particularitățile de vârstă ale școlarilor. Noi trebuie să urmăm strict o programă absurdă și complet ruptă de realitate. Cu adevărat , la nimic nu-i folosesc bietului copilaș de clasa a V-a niște noțiuni abstracte de teoria literaturii. Mult mai bine i-ar prinde niște deprinderi de comunicare orală sau scrisă, poate chiar niște texte model drept suport pentru învățare. Autoarea articolului are dreptate și aduce niște critici juste sistemului, dar se oprește aici, nu propune nicio soluție, probabil nici nu are. Tot românul este artist la critică, începând de la Neica Nimeni de pe uliță, până la distinșii comentatori de politică de pe p(r)osturile noastre TV! NIMENI NU VINE CU SOLUȚII Ne-ar trebui niște specialiști finlandezi, sud-coreeni sau japonezi ca să ne ridice de pe brânci. ȘI CEVA BANI. NU NUMAI PENTRU SALARIILE CELE FABULOASE ALE ,,FURNIZORILOR DE SERVICII EDUCAȚIONALE”!

  4. DanT spune:

    Unii autori ar trebui intr-adevar scosi din manuale. Dar sa nu exageram scotandu-l si pe Eminescu.

    Concursurile cu plata sunt interzise din decembrie:
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19285769-ministrul-educatiei-scolile-nu-mai-voie-organizeze-concursuri-taxa-este-nevoie-sistem-acreditare-unitatilor-after-school.htm

    Adevarata problema tine de cerere si oferta. Exista cateva scoli de elita. Dar majoritatea parintilor si elevilor nu vor cunostinte si deprinderi, vor doar diplome fara efort. Daca elevii care nu vor sa invete raman repetenti, sau chiar daca iau note mici, parintii ii muta pur si simplu la alta scoala, unde exigenta e mai scazuta. Asa ca directorul face presiuni asupra profesorilor mai exigenti, pentru ca elevii sa nu plece.

    • Cristina Tunegaru Cristina Tunegaru spune:

      Există câteva școli mai bune, e adevărat. Însă nu există exigență mai scăzută sau presiuni ale directorilor asupra profesorilor. Exigența e aceeași peste tot, diferența dintre școli e dată de implicarea părinților (sunt interesați de notele copiilor, se asigură că își fac temele), respectiv de nivelul crescut al întregii clase. La o școală foarte bună, toți elevii sunt interesați de subiectul orei, vor să știe, vor să fie buni în ochii colegilor și ai profesorilor, să fie apreciați. Știu că sună uimitor, dar așa e.
      Astfel, părinții își duc copii la școli bune și se construiește mediul acesta de lucru deosebit, de care vorbeam. Toți vor să fie activi, apreciați, lăudați. Ceilalți copii se duc la școlile de lângă bloc și neimplicarea părinților în activitatea loc școlară e cauza rezultatelor mai slabe. E un sistem care se auto-propagă.

      • DanT spune:

        Cred ca m-am exprimat neclar. Sorry! :)
        Reformulez:
        Adevarata problema tine de cerere si oferta. Exista cateva scoli bune. Dar la CELELALTE scoli, unde invata majoritatea copiilor, parintii si elevii nu vor cunostinte si deprinderi, ci vor doar diplome fara efort. Daca elevii care nu vor sa invete raman repetenti, sau chiar daca iau note mici, parintii ii muta pur si simplu la alta scoala, unde exigenta e mai scazuta. Asa ca directorul face presiuni asupra profesorilor mai exigenti, pentru ca elevii sa nu plece.
        Asta e situatia in majoritatea scolilor.

      • Dumitrița Stoica spune:

        Nu există școli bune, există doar câteva școli cu elevi foarte înzestrați și cu câțiva profesori care fac tot ce pot în condițiile unui sistem dezastruos.

        • Cristina Tunegaru Tunegaru Cristina spune:

          Școlile unde toată lumea vrea să-și ducă copilul, acelea sunt școlile bune. Școlile unde sunt înscriși 500 de copii la clasa 0, în condițiile în care în circumscripția școlară sunt 20-30 de copii de șase ani.
          Școlile pentru care părinții străbat Bucureștiul în fiecare zi, ca să-și aducă copilul. Școlile care au elevi cu cele mai bune rezultate la Evaluarea națională, acelea sunt școlile bune.

          • Alma spune:

            Copilul meu este clasa I intr-o scoala de genul celor mentionate de dv drept bune. Sunt 6 clase pregatitoare in prezent, iar la anul vor fi 7. Parintii se inghesuie la aceasta scoala si vin inclusiv din Otopeni; multi si-au stabilit domiciliu sau resedinta in circumscriptia scolara aferenta. Deci s-ar zice ca e o scoala buna. Dar nu este decat un pom laudat, care nici macar nu mai are laboratoare pentru ca acestea au fost transformate in clase, ca sa incapa numarul din ce in ce mai mare de copii. Iar majoritatea cadrelor didactice se comporta de parca parintii l-au apucat pe D-zeu de picior cand au ajuns la aceasta scoala sau, si mai rau, la respectiva invatatoare.

    • Suzana B. spune:

      Sunt de acord cu Mihai.
      Am absolvit Facultatea de litere după ce ani de zile m-am încrâncenat să învăț niște comentarii formulate în cea mai anostă limbă de lemn a criticii literare. Am admirat curajul profesoarei mele de liceu care s-a luptat cu cerințele unei programe de tip sovietic al învătării tractoriste a literaturii. Tot sistemul evaluării literaturii în gimnaziu sau liceu a fost tributar unei pure îndopări cu informație și a degurgitării ei mecanice, stil de predare care s-a transmis în proporție de 90% și în învătământul universitar. Am terminat Facultatea de litere privind înapoi cu mânie instituția totalitară a literaturii române care a ucis tot ceea ce putea fi mai frumos în literatură: scrisul și creativitatea, unicele rațiuni pentru care merită să citești literatură.
      Despre scriitorii români predați: ”Mai am un singur dor, să mă lăsați să mor…” de M. Eminescu nu are ce căuta în manualul unui copil. Este incredibil cum asemenea texte sunt predate unui copil în formare. A fost materie de examen de treaptă ani de zile. Alecsandri are o valoare de istorie literară dar este complet inadecvat lumii copiilor și a adolescenților. Un pastel nu transmite nimic lumii contemporane și cu atât mai puțin unui puști. Eminescu s-a predat și se preda în continuare stâlcit și în completă discordanță cu vărsta elevilor. Din păcate, cu extrem de puține excepții, programa manualelor de gimnaziu si liceu nu prezintă nici un interes pentru elevii de azi. Lipsește cu desavărșire orice raportare la vărsta psihologică a elevilor, la contextul lumii în care trăiesc elevii, la necesitățile de azi ale pieței de muncă în care e nevoie de capacitate de analiză, de sinteză, de redactare, de comunicare, de flexibilitate și inovație, nu de repetarea unei informații. Toți cei care mențin în continuare programele literare tractoriste sunt responsabili pentru eșuarea a zeci de generații.

  5. Decebal spune:

    Din reforma in reforma, spre victoria finala! Victoria politicului asupra educatiei. “Elitele”, scolite pe bani multi, au nevoie de “mase” – ametite de invatamantul public.
    Singura sansa a invatamantului este sa fie declarat, prin hotarare C.S.A.T., prioritate pentru siguranta nationala. Pana atunci, tot felul de politruci, semidocti, editori si organizatori de concursuri isi vor bate joc de invatamant. Si de copii.

  6. Tara spune:

    Cred că ar trebui să nu ne grăbim atât să scoatem tot ce ni se pare „nepotrivit” pentru a înlocui cu ceea ce ni se pare „adecvat”. Este genul de discuţie unde atât cel mai deştept şi fin cunoscător, cât şi cel mai imbecil dintre ignoranţi, au o părere pe care vor musai să şi-o impună. Numai că e o chestie de perspectivă şi de gusturi şi nici unul, nici altul, nu ar trebui să-şi poată impune viziunea îngustă asupra unei majorităţi. Deci e o pistă falsă.

    Problema ţine mai mult de abordarea subiectelor, nu de subiecte în sine, iar abordarea are de regulă în vedere eventuala satisfacere a criteriilor de evaluare. Deci, dacă trebuie început de undeva, răspunsul e chiar la coadă.

    Cât despre motivare, aş adăuga că nu există pic de stimulare pentru tinerii cu adevărat capabili într-un anumit domeniu să vină la catedră. Bani – puţini, limitări – multe, elevi – problematici, deja plictisiţi de sistemul actual, practic cele mai proaste condiţii. Cum cu impresia elevilor şi atitudinea formată a propos de învăţământ nu prea poţi face extrem de multe decât la începutul fiecărui ciclu şcolar, rămân limitările date de programe şi banii, care se pot îmbunătăţi imediat.

    E nevoie în primul rând ca atât profesorul, cât şi elevul, să se întâlnească pe cât posibil într-o atmosferă relaxată, cu plăcere, pentru a discuta o materie. Ori nu poţi face un tocător prin care să fie nevoiţi să treacă cu toţii şi să mai fie loc de relaxare şi plăcere. Eu unul aş modifica în primul rând criteriile evaluărilor naţionale, pentru a le da o natură mai practică, apoi aş da mai multă libertate profesorului.

    Discuţia este de-a dreptul infinită, la o adică, însă e clar că problemele de conţinut cele mai puţin semnificative comparativ cu simplificarea obiectivelor şi modificarea abordării.

  7. Cristian spune:

    Pe tema asta se poate discuta cam o oră și apoi încă un infinit… (e o expresie nouă de-a băiatului meu, nu știu de unde tot vine cu chestii de astea).
    La modul critic de asemenea nu e foarte greu. Problema e că o rezolvare generală nu prea poate veni decât ”de sus”, iar asta nu prea vine.

    Totuși putem să imaginăm niște pași… Entități individuale (școală, părinte, profesor, elev) pot lua poziție constructivă, pentru că, repet, toți vedem că e rău și spunem asta.

    La nivelul unei școli, private ce e drept, am putut începe să gândim, să conturăm o soluție, în limitele în care o școală poate acționa fără să fie scoasă în afară de sistem. În mare, o detaliere/completare/ajustare a disciplinelor, fără să ieșim din programa școlară ”românească”, că totuși sistemul impune evaluările, nu?

    Astfel, vrem să folosim altfel unele ore din programă – să ajustăm informația, să aducem lectori/specialiști pe domeniu (să fim serioși, la chestii ca educația tehnologică, ore predate întreg gimnaziul de un singur profesor, care e și informatician, și nutriționist, specialist în construcții și ce o mai fi el…), să punem ceva potrivit la CDȘ, să folosim orele de afterschool/activități extracurriculare pentru a aduce chestii interesante și potrivite pentru copii, pe care ei să și le dorească și în același timp de care societatea are nevoie ca ei să fie pregătiți.

    Școala nu se face pentru școală, ci pentru viață. Școala formează adulții care ne formează societatea. Dacă tocim comentariile ”template”, chiar dacă sunt pe texte de Eminescu sau Creangă, cum ne ajută asta să nu mai avem atâți șomeri, credite neperformante sau domenii întregi ale economiei fără specialiști?

    Am început să punem detaliile structurii noastre pe educatiepentruviata.ro

    Sunt convins că se poate face ceva bine, chiar dacă sistemul nu ne ajută.

    • Cristina Tunegaru Tunegaru Cristina spune:

      “La nivelul unei școli, private ce e drept, am putut începe să gândim, să conturăm o soluție, în limitele în care o școală poate acționa fără să fie scoasă în afară de sistem. În mare, o detaliere/completare/ajustare a disciplinelor, fără să ieșim din programa școlară ”românească”, că totuși sistemul impune evaluările, nu?”

      Ideea pe care opropuneți e bună, însă aceasta ajustare a conținuturilor e limitată de programa școlară. Câtă vreme la Evaluare națională se cer specii literare – schiță, nuvelă, roman, baladă populară, fabulă, doină populară, pastel – eu, profesorul, trebuie să studiez exemple pentru aceste specii. Pentru baladă, de exemplu, toate textele sunt anoste și nepotrivite pentru copii. Trebuie să aleg un text și altele, ca să se rețină aspectele definitorii ale speciei.
      Și exemplele pot continua.

      Același lucru pentru toate elementele de gramatică. Nu e nimic de ajustat la modurile verbale; în cel mai bun caz, profesorul renunță la teoria inutilă despre acestea și își dă seama ca exercițiul repetat e singura abordare corectă.

      E ca și cum suntem într-o barcă găurită și din mers o cârpim cât putem, ca să ajungem cât mai neatinși de apă la mal.

  8. Dumitrița Stoica spune:

    Cam așa arată gimnaziul și la fel de rău arată liceul. Subiectele de la testarea națională și mai ales de la bacalaureat sunt făcute anume pentru reproducere, toceală, pentru „cumplitul meșteșug de tâmpenie” care este acum școala. Am cerut pe unde am putut cu ani în urmă o schimbare a lor, dar n-am avut niciun ecou. Adevărul e că profesorii care vor o școală adevărată sunt foarte puțini, de multă vreme sunt puțini și, probabil, se împuținează pe zi ce trece. Nici dacă s-ar schimba planul de învățământ, programele, manualele (cine să le schimbe?!), nu s-ar rezolva lucrurile într-un timp rezonabil, pentru că un corp profesoral dacă nu de elită, măcar onorabil se creează în timp.

    • Cristina Tunegaru Tunegaru Cristina spune:

      E nevoie de o evaluare mai atentă a profesorilor. Tuturor le e frică de inspecții și când spun frică folosesc cuvântul potrivit. Numai când vine inspectorul, profesorul își dă silința să facă o oră impecabilă, folosind metode așa-zis moderne.
      Un sistem care nu-și evaluează corect angajații nu se poate schimba în bine.

      • Paul_ spune:

        De ce credeti ca parerea inspectorului reprezinta o referinta de profesionalism? De ce nu ar fi elevii (parintii de fapt :) ) acea referinta? Pana la urma parintii platesc indirect salariile profesorilor si copiii lor sunt beneficiarii.

        De ce credeti ca unui inspector ii pasa mai mult de copilul meu decat mie?

      • lacramioara spune:

        What? cine sa te evalueze? un director pus in functie de cineva de la partidul care a castigat alegerile sau care este ruda cu cineva care a pus umarul in campania electorala? inspectorii onesti si care au harul de a recunoaste un profesor de vocatie sunt pe cale de disparitie, ori si-au dat demisia, ori au plecat din lumea asta; majoritatea agreeaza lingusitorii; metode moderne? nu exista asa ceva – e o inventie, din cauza unei proaste traduceri; exista strategii, tehnici, dar nu “metode moderne” – consider ca e o aberatie care a prosperat prea mult timp – asa cum au prosperat si alte kestii care nu sunt in beneficiul copilului de la clasa……..

        • Paul_ spune:

          Corect!

          De aceea ISJ-urile trebuie scoase din ecuatie. Se pot foarte bine ocupa de probleme de legalitate (si cu ocazia asta s-ar putea si injumatati numarul angajatilor) si organizarea examenelor nationale.

          Parintii sunt un indicator mult mai bun al calitatitii orelor.

  9. Anca spune:

    Nimeni nu stie exact ce ar trebui sa faca scoala – sa pregateasca resurse umane eficiente pentru o piata a muncii cam inexistenta ori mai degraba cetateni inzestrati cu gandire critica si discernamant? Sa le bage-n cap copiilor informatii si sa-i trimita la google ori sa-i indoape cu varii cunostinte? Nici o reforma de pana acum nu s-a bazat pe o viziune pe termen lung despre ce anume vrem sa fie societatea noastra. Si asta pentru ca scoala este exact ce e toata societatea, nimic mai bun si nimic mai rau: o nava in deriva al carei echipaj habar nu are unde ar trebui sa ajunga si se ghideaza dupa principiul “it ‘s every man on his own”.

    Ce reforma, stimata doamna? Pentru a putea face o reforma inteligenta a invatamantului ar trebui mai intai sa cadem de acord asupra a ceea ce ne dorim sa fim. Ca societate, nu ca indivizi preocupati sa facem, fiecare pe cont propriu, bani si sa ne crestem copiii in acelasi cult al preeminentei bunastarii materiale personale asupra a orice altceva.

    Cel mai mare bine care s-ar putea face, acum, sistemul de invatamant din Romania ar fi sa nu se mai faca absolut nimic. Sa fie lasat in pace sa functioneze, cum necum, la cote de avarie, fara sa mai fie zgaltait periodic de reforme bezmetice, pana cand ne dezmeticim si ne maturizam suficient pentru a pune pe picioare un proiect de societate.

  10. Mihai Maci Mihai Maci spune:

    Vis-a-vis de canonul textelor de manual (si al subiectelor de concursuri): el nu e doar inactual, si inadecvat celor carora li se adreseaza, ci si excesiv etnocentric. Mnualele noastre de limba si literatura sunt destinate propagandei “valorilor romanesti”. Copiii nu invata ce e binele, adevarul si frumosul traversand, cu bucurie, mari texte ale literaturii universale, ci invata “iubirea de patrie” si “eroismul stramosesc” pe niste bucati de panegiric martirologic. Sa fim seriosi! Mai intai copiii de azi nu le mai invata si discursurile acestea – care compenseaza printr-o ieftina zgandareala sentimentala ariditatea a 6 lectii de gramatica – nu mai ajung la destinatar decat sub o forma reziduala. Dar aceasta e cea mai primejdioasa, deoarece creaza, in adancime, un soi de viziune tribala asupra istoriei si a culturii: noi suntem cei mai buni, noi suntem mereu victimele altora, noi am muncit (si – pe cale de consecinta – nu mai trebuie sa muncim acum), noi meritam, etc. In schimb umanitatea acestor copii e cu desavarsire ignorata; cine sunt ei? care sunt problemele lor? care e lumea pe care ei o descopera? care e marginea (in permanenta miscare) a orizontului intelegerii lor? Acestea nu sunt probleme ale scolii romanesti. Ea nu e interesata decat de bani, de reguli, de patrie si de stramosi! Dintre toate, doar banii o tin prezent, in rest e complet intoarsa spre “epocile de aur” ale trecutului.

    Mihai Maci

    • Cristina Tunegaru Tunegaru Cristina spune:

      Sunt total de acord cu opinia dumneavoastră.
      Nu există nicio trimitere in manuale la texte din literatura universală. Lipsesc aspecte din cultura universală. Unii profesori dintre noi îndrăznesc să studieze alte texte, să le ceară copiilor să citească texte pe măsura înțelegerii lor și care vizează interesele lor. Dar cei mai multi blochează, opresc deschiderea copilului către școală prin texte sforăitoare și nepotrivite.

    • Dumitrița Stoica spune:

      Ne-am adunat acum nu mai știu câți ani (vreo zece, cred) câțiva profesori de română de la colegiile mai cunoscute din țară, la Facultatea de Litere ca să propunem decidenților, printre altele, fixarea prin programă a posibilității de a studia mari texte din literatura universală (am propus, dacă mi-aduc bine aminte, să fie cam 25% din literatura studiată). Propunerea s-a pierdut în labirintul kafkian al administrației noastre, ca multe altele. Nu profesorii decid. De curând Alianța Colegiilor Centenare a sesizat ministerul în legătură cu faptul că examenul oral la bacalaureat nu e tocmai în regulă (o analiză serioasă a lui + propuneri). După timpul regulamentar al răspunsului obligatoriu, nu s-a auzit decât tăcerea. Nu știu dacă nu s-a îngăimat totuși ceva între timp, dar oricum nu are importanță. Nu-ți trebuie cine știe ce analize, ca să vezi că nu e în regulă ca un procent uriaș dintre elevi să obțină experimentat la examenul de comunicare în limba română, în limbi străine și informatică. Credeți că inspectorii noștri nu ar putea să vadă adevărul doar uitându-se la procente? Dar pe cine interesează adevărul? Suntem experimentați în minciună.

  11. ED spune:

    Articolul dvs. m-a uns pe suflet. Sunt(em) prea putini cei care spunem lucrurilor pe nume. Sunt unul dintre membrii unei Asociatii care lupta pentru aceste valori. Prin intermediul editorilor contributors.ro, as aprecia daca am putea continua o discutie in acest sens vis-à-vis de proiectele Asociatiei noastre.

  12. Adriana spune:

    Nu sunt in totalitate de acord. Am un baiat in clasa a VII si nu invata comentarii pe de rost. Asta faceam eu cand eram la scoala inainte de revolutie. Acum ei invata compentente precum argumentarea si demonstratia pe texte la prima vedere. Sunt de parere ca trebuie sa inteleaga imaginile artistice, figurile de stil pentru a nu ramane cu un vocabular saracacios si o intelegere limitata in conversatie. Probabil ca putem sa alegem alte opere literare dar copii trebuie sa faca un pic de efort in invatare iar parintii sa fie langa ei si sa gaseasca modalitatea care functioneaza pentru copilul lor. Eu vorbesc din proprie experienta.
    Sunt intru totul de acord ca avem nevoie de o modificare a competentelor profesorilor, de a putea sa ii atragem si sa ii retinem pe cei mai buni dar asta e o poveste mai lunga.

    • Cristina Tunegaru Tunegaru Cristina spune:

      Ceea ce își propune gimnaziul este formarea abilității de comunicare orală și scrisă. Mulți copii nu reușesc să înțeleagă un text, cu atât mai puțin nu reușesc să scrie ceva, un enunț despre textul acela și dvs vorbiți de argumentare și demonstrație aplicate pe un text literar. Nu încercăm oare să vopsim gardul să nu se vadă leopardul?

      Copilul dvs învața concepte de teorie literară care îi sunt și îi vor fi inutile. Nu trebuie să știe elemente de teorie literară, ca să vorbească și să gândească. De asemenea, cu cât se studiază mai multe elemente de teorie literară, cu atât compunerea pe care o redactează copilul trebuie să fie la un nivel mai profund al interpretării, un nivel mult peste experiența copiilor, peste înțelegerea lor. Textele de la Evaluare sunt dificile și nu pe măsura capacitătii de interpretare a unui copil de 14-15 ani.
      Corectorul dă la examen 12 puncte lucrării care comentează textul într-un anumit fel, de aceea s-au luat note mici la română anul trecut.
      Școala nu trebuie să implice “efort de învățare”, pentru că atunci devine o activitate neplăcută pe care nu toți copii o vor face. Bănuiesc că sunteți aproape de copilul dvs și îi verificați îndeaproape activitatea școlară, dar câți părinți fac asta? E necesară o viziune de ansamblu asupra proprlemei, să nu ne uităm doar la copilul nostru. Cum se petrec orele de istorie, geografie ale copilului dvs. Cu ce rămâne el în urma acestor ore? Ne-am obișnuit cu situația asta, încât nici nu mai vedem ce e în neregulă, aici e problema.

  13. Alfred Singer spune:

    Situatia se va imbunatati atunci cand stanga populista nu va mai avea majoritatea. Acuma interesul nu este numai bunastarea profesorilor (dl Maci) ci si limitarea educatiei, care daca ar depasi un nivel critic stanga populista ar pierde majoritatea. Dictare, memorare, tocire, programa supraincarcata = indoctrinare, inhibarea gandirii pe cont propriu, indobitocire = electorat manipulabil, receptiv la cel mai ieftin si gaunos populism.

  14. Dragos Croitoru spune:

    “pentru că atunci devine o activitate neplăcută pe care nu toți copii o vor face.”

    Aţi comis a doua oară aceeaşi greşeală, lucru care confirmă că nu ştiţi că se foloseşte cel de-al treilea “i” în cuvântul “copiii”. Grav pentru o profesoară de română care face pe moralista.

    Soluţia redresării învăţământului trebuie să fie creşterea exigenţei ( a profesorilor faţă de ei înşişi, a elevilor faţă de ei înşişi, a profesorilor faţă de elevi, a elevilor faţă de profesori, a părinţilor faţă de copii etc.)

  15. Ana spune:

    De acord ca Creanga nu are ce cauta in manuale…foloseste un limbaj arhaic, in grai traditional moldovenesc care in alta parte a tarii suna ca din alta limba!!
    Invatamantul trebuie in primul rand sa descopere abilitatile care diferenteaza copii si apoi sa le cultive deprinderile necesare pentru a reusi in viata…
    Nu suntem toti egali si talentati in toate … unii au talent la desen sau muzica, unii compun poezii altii invata usor limbi straine…unii sunt visatori, altii ordonati… Trebuie descoperite aceste abilitati si impreuna cu profilul psihologic sa fie baza de indrumare catre o cariera!
    In acest moment, scoala isi bate joc de copii, pentru a performa un elev pe langa cele 5-6 ore de curs trebuie sa mai invete acasa cel putin inca pe atata…
    Un bun inginer, un economist sau un arhitect trebuie sa stie sa scrie corect nu sa faca dizertatii despre texte literare…asa cum se cere inca din gimnaziu!

  16. AdrianDan spune:

    La majoritatea materiilor scolare este nevoie de revizuirea curriculei. Ati invocat in text si in comentarii lb. romana sau istoria fiindca sunt doua materii pe care orientarea profund etnocentrica si desuetitudinea abordarii le fac sa “straluceasca”. Dar cred ca pana sa vorbim de modernizarea/ europenizarea curriculei este mai important sa se abordeze problema resursei umane.

    Mai exact, cum facem sa pastram oamenii de calitate, sa ii stimulam si sa le folosim potentialul inovator? Un pas sigur inainte ar fi cresterea procentului din PIB alocat Educatiei, urmat de redistribuirea banilor in special catre cele doua extreme: performanta (acolo unde ea poate fi identificata pe baza unor criterii transparente) si zonele rurale (unde nivelul precar al educatiei este o problema grava si generala).

    Din pacate nu pot sa aduc ca argument in sprijinul opiniei mele decat experienta proprie de elev si student in Romania. Pot sa numar pe degetele de la o mana cadrele didactice cu adevarat exceptionale pe care le-am intalnit in 16 ani de scoala si facultate. Vorbesc aici de acei oameni care prin munca si vocatia lor mi-au insuflat pasiune, mi-au stimulat curiozitatea si m-au facut sa gandesc, nu doar sa memorez mecanic date, forrmule sau idei.

    In cazul meu istoria romanilor este cel mai graitor exemplu. In ciuda curriculei impanate cu chestiuni inutile (spre exemplu pletora de batalii medievale menite sa demonstreze ca noi romanii aparam crestinatatea si ne sacrificam, in timp ce vestul europei avea tihna necesara pentru a deveni un pol de civilizatie) profesorul de istorie din liceu a reusit prin maniera sa onesta si obiectiva (dar si prin prezentarea in context a informatiei!) sa imi stimuleze interesul pentru istorie pana in ziua de astazi. Nu mai este nevoie sa spun ca numeroasele lecturi pe cont propriu mi-au asigurat iesirea din ingustimea discursului istoric curricular.

  17. Liliana spune:

    Cand aud ca se da vina pe manuale…scuzati-ma, daar ne meritam soarta, pentru ca manualele nu sunt obligatorii. Programele? daca ar fi citite cu atentie si in mod critic (nu criticist, ci critic), ati vedea ca nici programele nu sunt de vina. Inca asteptam ca tonul sa fie dat “de sus”, dar exista o multime majoritara pe care nimeni si nimic nu o poate scoate dintr-ale ei, de pe cararile ei batatorite. Si-au facut loc niste practici si niste carcase lingvistice de am ajuns mai ceva ca la OJT de odinioara (oficiul judetean de turism, respectiv hoteluri si restaurante). Copiii nu sunt ascultati, iar profesorii care gandesc altfel sunt sanctionati sau – in cel mai fericit caz – ignorati, din cauza ca e mai usor sa mergi pe cararile batatorite si sa te si mandresti cu asta. Un profesor cu vocatie si care isi cunoaste clasa va sti care este textul cel mai potrivit. La sat si mai ales intr-o anumita parte a tarii, Ion Creanga te mai poate ajuta sa valorizezi un copil care are talent la citire si interpretare. Nu-i nevoie sa-i fac capul calendar cu tot felul de chestii care nu au legatura cu viata, pentru ca – pentru moment – de dresajul copilului se ocupa (pe bani multi) parintii, ducandu-l la meditatii unde invata cum sa raspunda la cerintele de la e.n. Nu mai cred in vaicarerile acestea,m-am saturat sa le tot aud; pesemne ca pe acolo,pe “sus”, nu citeste nimeni ce se scrie pe aici, pentru ca pana si ei ar putea sa spuna – la un moment dat – ca nu citim cu atentie programele. Ori ca suntem din cale afara de obedienti.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristina Tunegaru


Cristina Tunegaru

Licențiată în filologie, master în domeniul Literaturii, profesoara de limba română și limba engleză, cu o experiență de 5 ani la catedră, interesată de domeniul pedago... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)