Home » Global / Europa »Opinie » Citesti:

De ce este oportună o intervenţie a României în Mali? Participare la reflecţia Ministerului Afacerilor Externe român

Victor Negrescu ianuarie 19, 2013 Global / Europa, Opinie
23 comentarii 1,741 Vizualizari

Guvernul României, prin vocea Ministrului de Externe, Titus Corlăţean, a declarat în urmă cu câteva zile la Bruxelles, după o întâlnire a miniştrilor de externe europeni, că personal susţine o posibilă intervenţie a ţării noastre în conflictul din Mali, iar că ţara noastră se află „într-o fază destul de avansată de reflecţie instituţională, de analiză, privind o contribuţie concretă la operaţiunea UE în această ţară”.

Concret, România ar urma să participe cu personal de instruire a armatei dar şi cu echipament pentru antrenament, intervenţia fiind de fapt întârziată din cauza temerii că opinia publică românească nu va susţine această participare. De fapt, această decizie este complementară cu decizia majorităţii statelor europene care au decis să participe la conflict prin pregătirea armatei maliene. Este însă această participare suficientă? Ar fi trebuit sau trebuie să facă România mai multe în Mali?

Din dorinţa de a participa ca expert în politică externă, şi mai ales ca expert în ţările în curs de dezvoltare (fiind unul dintre puţinii cercetători români cu un doctorat terminat pe această temă), o să încerc să ofer prin acest articol câteva argumente pentru o intervenţie mai amplă a României în Mali.

Înainte de toate, pentru a putea decide o intervenţie, România trebuie să înţeleagă conflictul din Mali şi mai ales mizele acestuia. Mali este o fostă colonie franceză, care din 1991 până în 2012 a reuşit să dezvolte un regim democratic ce părea rezistent şi care, până la începerea tensiunilor, a reuşit să se implice pozitiv în rezolvarea mai multor situaţii de conflict din zonă fiind unul dintre principalii din zonă ai ţărilor occidentale.

Situaţia din Mali s-a înrăutăţit începând cu 2011 când un important număr de malieni care trăia şi lucra în Libia au fost obligaţi să se întoarcă acasă din cauza conflictului din această ţară. Nemulţumiţi de condiţiile primirii lor, de situaţia din fosta ţară gazdă, dar şi infiltraţi de anumite grupuri islamiste, aceştia au declanşat mai multe tensiuni care au permis unui grup etnic tradiţionalist din nordul Maliului, denumit Tuareg, să declanşeze o rebeliune armată pentru independenţă în ianuarie 2012. Dezamăgiţi de slaba reacţie a autorităţilor politice, un grup de soldaţi de ranguri mai mici şi medii au declanşat o lovitură de stat pe 22 Martie care a făcut ca regimul democratic, ce data din 1991, şi cunoscuse mai multe şiruri de alegeri libere, să se prăbuşească.

Liderul loviturii de stat, căpitanul Amadou Haya Sanogo şi junta sa militară, decid totuşi să numească după negocieri cu comunitatea internaţională un preşedinte, în persoana lui Dioncounda Traore, creând un guvern de uniune naţională şi solicitând ajutorul pentru a combate forţele militare din nordul ţării. În paralel cu situaţia din capitala Maliului, grupul etnic Tuareg este infiltrat dreptat de grupuri islamiste ale Al-Qaida care reuşesc să preia comanda majorităţii miliţiei armate şi să o doteze cu resurse financiare şi militare.

Riscul transformării Maliului într-un stat controlat de forţele Al-Qaida reprezintă o problemă pentru întreaga regiune a Vestului Africii cunoscută pentru bogăţia sa. Algeria aflată la Nord este unul dintre principalii furnizori de gaz pentru Europa, Nigeria este al patrulea producător de uranium din lume, Guinea şi Mauritania au fier, iar Burkina Faso este un important producător de lână. Toate aceste resurse fac zona extrem de interesantă pentru luptătorii islamişti în căutarea expasiunii, dar şi periculos de importantă pentru ţările occidentale. Luarea de ostatici din sudul Algeriei realizată de unul dintre liderii zonali ai Al-Qaida pentru a împiedica intervenţia din Mali demonstrează acest lucru.

În acest context, responsabilă parţial din cauza conflictului din Libia dar şi sub presiunea importantei comunităţi maliene, Franţa a decis să intervină deja cu 1400 de luptători în Mali, fiind susţinută în acest sens de comunitatea internaţională dar şi de foarte multe din statele africane, printre care Nigeria cu 900 de soldaţi, Ciadul cu 2000 şi Togo cu 100. Alte state precum Benin, Ghana, Niger, Senegal, Burkina Faso urmează să participe şi ele, ridicând numărul de soldaţi la 3300 conform unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU.

Dar unde apare România în toată această poveste?

În primul rând, România trebuie să fie consecventă pe plan extern pentru a-şi creşte credibilitatea. Ţara noastră a fost unul dintre statele care a intervenit încă de la început în războiul din Irak susţinând intervenţia americană chiar dacă nu exista un mandat al ONU. Intervenţia din Mali având mandatul ONU are toată legitimitatea. În consecinţă, dacă ţara noastră a susţinut Statele Unite într-un moment dificil, poate, şi trebuie să facă acest lucru şi în relaţia cu Franţa, stat ce a susţinut mereu parcursul occidental al ţării noastre.

O participare clară, fără rezerve a României în conflictul din Mali alături de Franţa şi celelalte state europene pot reconfirma ataşamentul ţării noastre faţă de partenerii europeni tradiţionali care au criticat tendinţa ţării noastre de prioritiza parteneriatul cu SUA. De ce nu, poate chiar cu susţinerea preşedintelui francez Francois Hollande, drumul României către Schengen şi zona euro poate deveni mai facil iar adversităţile faţă de românii ce trăiesc în ţările vest europene să se diminueze.

În al doilea rând, o participare a României în zona Africii de Vest poate deschide drumul către o nouă politică a ţării noastre în Africa. România poate recâştiga din capitalul pierdut în Africa şi reîncepe, pe fondul susţinerii acestui demers de toate statele din Vestul Africii, să dezvolte noi parteneriate economice şi militare cu ţări aflate în continuă dezvoltare, cu care negocierile se fac la nivel interguvernamental şi care au nevoie de tehnologie ieftină dar şi de investiţii.

În final, România trebuie să îşi stabilizeze opţiunile de politică externă, în sensul în care politica consensualistă practicată de ţara noastră nu a produs în ultimii ani rezultate din punct de vedere economic. Ţara noastră a încercat pe plan internaţional să nu se implice vizibil în luptele împotriva mişcărilor islamiste în speranţa, devenită iluzorie, de a menţine un capital de credibilitate în relaţia cu ţările musulmane care în realitate prea mai nu există. România a stat ascunsă ignorând că de fapt ţările cu tradiţie musulmană şi populaţiile acestora au nevoie ca ţara noastră, care a format vreme de mulţi ani specialişti din Africa, să se implice în rezolvarea conflictelor şi traseul democratic al acestor state. Astfel, în ciuda efortului uman realizat de România în Afghanistan, Irak sau Libia, ţara noastră a pierdut de fapt multe din contactele şi contractele pe care le avea, nereuşind să se implice instituţional în procesul de dezvoltare şi consolidare economică şi democratică.

În consecinţă, consider că România trebuie să intervină în acest conflict atât militar, prin furnizarea de expertiză şi echipament militar, cât mai ales uman, social şi economic. Ţara noastră trebuie să participe efectiv, şi nu doar declarativ, cu experţi români care să participe la dezvoltarea democraţiei şi educaţiei, a sistemului medical şi economic din Mali, şi ulterior în întreaga regiune. România trebuie să folosească acest prilej pentru a dezvolta o nouă politică externă consolidată în direcţia Africii pentru ca într-adevăr să ne atingem potenţialul şi să folosim capitalul pe care îl avem în zonă.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "23 comments" on this Article:

  1. Eu insumi spune:

    Mai exact care sunt statele europene – in afara de Franta – care se implica activ in Mali?

    • Marea Britanie cu transport aerian si Germania cu resurse materiale si financiare

      • dica spune:

        … adica nu direct, manu militari ! Hai s-o spunem pe aia dreapta: Dl. Hollande, in descrestere de popularitate is face razboiul sau, cum si l-a facut Sarcozy in Libia. Ca fosta putere coloniala, cu vreo 4000 de cetateni francezi la fata locului, interese economice si raspundere morala (mare parte din armamentul insurgentilor provine din conflictul libian) Franta poate ca are ce cauta acolo. Nu si Romania, deocamdata in situatia cum zic islamistii de “Dar al-dawa” (adica stat in relatie de prietenie cu islamul). Dar Dl. Ponta isi cauta licuriciul sau si l-a gasit la Paris, asa ca s-ar putea sa trimeata chiar trupe ca sa-si cimenteze relatia cu liderul socialist, desi evident Romania n-are obligatia sau interesul sa o faca. Putem deveni usor tinta si ma gandesc la amaratii de romanasi care lucreaza prin statele africane, dar si la modificarea atitudinii in chiar Romania. Hai sa-i ajutam si noi doar cu transportul ….

  2. Vlad A spune:

    superputerea militara, culmea civilizatiei si prosperitatii – romania – trebuie sa intervina ! pentru propasirea democratiei. alaturi de franta eventual italia. shock and awe !

  3. euNuke spune:

    1. Mandatul internaţional.
    “Intervenţia din Mali având mandatul ONU are toată legitimitatea.”
    Franţa nu a primit niciun mandat din partea ONU. In schimb, Consiliul de Securitate a autorizat in decembrie 2012 prezenţa pe teritoriul statului Mali a unui corp de militari africani de aproximativ 3000 de oameni, sub autoritatea AFISMA [African-led International Support Mission in Mali], conform Rezoluţiei 2085/2012:
    http://www.new-york-un.diplo.de/Vertretung/newyorkvn/en/__pr/press-releases/2012/20121220-sc-mali-resolution.html
    a se vedea şi Rezoluţia anterioară, 2071/2012:
    http://www.un.org/News/Press/docs/2012/sc10789.doc.htm
    Franţa a cerut mandatarea in numele organizaţiilor africane:
    http://uk.reuters.com/article/2012/11/30/uk-france-mali-idUKBRE8AT0U420121130
    Intervenţia franceză nu are susţinere normativă, ci doar politică
    http://english.ruvr.ru/2013_01_14/UN-to-mull-foreign-intervention-in-Mali/

    2. Combaterea islamismului ca motivaţie a intervenţiei şi invaziei militare.
    -Franţa susţine activ expansiunea forţelor islamiste in Siria, incă din timpul guvernării lui Sarkozy, politică preluată şi de socialiştii lui Hollande.
    -Franţa sarkoziană are la activ 2 campanii militare in folosul imediat al grupărilor islamiste din Africa: in Libia şi in Coasta de Fildeş, ambele depăşind sau incălcînd deciziile CS al ONU.
    -Franţa, împreună cu un grup consistent de eurocraţi, susţine politic şi financiar regimul islamist din Egipt. Uniunea Europeană a acordat recent, chiar in pragul loviturii de palat islamiste concretizate prin emiterea decretului autoritarist al lui Morsi, fonduri de 5 miliarde de euro statului african.

    3. Spaţiul Schengen. Reamintesc: noi sîntem ţinuţi in şah de Olanda şi Germania, poate că ar trebui să ţinem seama şi de poziţia acestor puternice state.

    4. “capitalul pierdut în Africa”. ce beneficii -economice, politice- a obţinut statul român de pe urma participării la conflictele din Irak, Afganistan, Libia? ne-am recuperat măcar datoriile acestor ţări faţă de noi?

    5. De cînd UE s-a transformat in antrenor al armatelor africane? Care este temeiul legal al acestor cheltuieli in beneficiul unor forţe militariste africane, mai exact a unei junte militare ajunse la putere printr/o lovitur[ de stat? Dacă tot se risipesc cu atîta nonşalanţă, ca să nu zic nesimţire, banii cetăţenilor europeni, de ce nu se dezvoltă programe de dezarmare a tuturor grupărilor [para]militare ce acţionează pe teritoriul acestor state aflate in stare de anomie, in pragul dezintegrării? chiar trebuie ca populaţia civilă africană să fie iarăşi masacrată cu arme şi tehnică produse in US şi UE, ba chiar să-i şi învăţăm cum să tragă mai bine şi implicit cum să ucidă mai eficient?

  4. smaranda spune:

    Sa fim seriosi. 40% din romani traiesc la limita saraciei si noi cautam obiective strategice argumentate pe puncte. Numai pe timpul lui Ceausescu mai exista fanfaronada de nivelul asta. Dl. Negrescu poate va implicati in repatrierea celor citeva milioane de romani care „slugaresc” (scuze) in Europa!! Au nevoie de o viata decenta in Romania. De ce nu povestiti de investitiile nerecuperate din tarile africane?

  5. serban spune:

    De acord cu autorul, Romnia ar trebui sa furnizez experti in reconstructie civila pentru state africane aflate in plin proces de state-building dar problema este de unde ii luam? Cine vrea sa mearga acum in Africa si sa se expuna riscurilor si privatiunilor? Cumva e vorba de membrii ai ONG-urilor specializate sau de militari, jandarmi etc? In plus nu ar fi cazul sa negociem concret cu Franta cat si cum contribuim si ce primim in chimb? Relatiile internationale nu se bazeaza pe simpatie si prietenie ci pe pragmatism. Intai sa negociem bine si apoi desigur sa participam. Inca ceva – nu e de mirare oarecum ca tocmai China, tara cu cele mai mari interese economice in Africa nu spune nimic si se fereste sa se implice?

  6. Tehno spune:

    Si ce ne-au spus francezii cand Romania a sustinut interventia SUA in Irak?

    “Ati pierdut o buna ocazie pentru a tacea”

    Iar acum ne cersesc ajutorul? How the mighty have fallen.

    • Anonim spune:

      Nu ne cerseste nimeni ajutorul.
      Cu atat mai putin Franta. Aceasta fiind aliatul istoric al Romaniei.
      Bineinteles, noi suntem liberi sa stricam alianta cu Franta daca vrem acest lucru.
      Mai degraba noi vrem sa reinnodam prietenia cu Franta, intrucat SUA nu mai este atat de interesata de Europa, iar noi nu avem alt aliat. Presedintele Basescu ne-a stricat relatiile pana si cu Serbia. (in cadrul meciului sau cu Olanda)…

      S-a mai ratoit si la Franta si Germania in problema Schengen…

      • Tehno spune:

        Intre state nu exista prietenii, ci doar interese.
        Cat despre “reinnodarea prieteniei” cu Franta, ei o vad ca pe o strada cu un singur sens. Nu trebuie sa uitam ca stricarea “prieteniei” a venit atunci cand Franta si-a dat seama ca nu suntem colonia lor (nu numai Romania ci mare parte din statele est-europene) si interesele noastre nu coincid tot mereu cu ale lor.
        Iar calitatea lor de aliati e cel putin dubioasa atat timp cat ei vand tehnologie militara Rusiei in ciuda protestelor unor state NATO teoretic “aliate”.

        • Anonim spune:

          Posibil.
          Putem totusi sa vedem situatia si din cealalta perspectiva.
          Mai recent s-au imbunatatit relatiile Romaniei cu Republica Moldova. Dar atunci cand era Presedinte, Voronin ne-a insultat in mod repetat si a acuzat Romania de imperialism.
          Am patit-o si noi sa primim ostilitate de unde nu ne asteptam.
          Dictonul “noi nu suntem colonia lor” este acelasi care ne-a indepartat de Republica Moldova.

  7. cititor spune:

    Tot ce stiu eu este ca in 1989 am avut armata de amatori si s-au impuscat intre ei ca prostii. De bine de rau, acum, dupa Afganistan, Irak si altele avem un nucleu de veterani care stiu cand si incotro sa apese pe tragaci. Atat timp cat e pe baza de voluntariat, e in interesul securitatii nationale oricand si oriunde.

  8. Emil spune:

    O să exportăm democraţie originală după modelul patentat la noi de Ion Ilici Iliescu şi FSN/ PDSR / PSD. No offence, am văzut că sunteţi membru la ei. Dar trebuia reliefat acest aspect, prea uşor se scapă din vedere.

  9. maximus spune:

    fara indoiala ca autorul are o logica dificil de contracarat: RO este parte din structura EU si trebuie sa fie solidara cu ”fratii”. Problema este ca sub masca acestui pretext onorabil suntem ”hipnotizati” sa acceptam implicarea intr-un conflict din care NU AVEM NIMIC DE CASTIGAT dar care ne poate face tinta unei contralovituri.E posibil ca cineva din mali sa gandeasca ca e mai simplu sa loveasca intr-un aliat de 2 bani al Frantei decat in Franta insasi.Un succes ar ridica moralul islamistilor, si ar fi un avertisment SEVER amatorilor de aliante cu Franta.RO are o armata insuficienta numeric,prost echipata si inarmata [am un prieten care a lucrat 6 ani in armata si care se pregateste sa emigreze in Noua Zeelanda; mi-a spus ca ''nu mai avem armata si lumea nu realizeaza cat de mare este pericolul si ce nenorociri vor veni peste acest popor in anii urmatori ; tot el imi spunea ca masina de teren de la unitate o pornea cu bateria de la masina lui personala...] Oare distinsul expert specializat in managementul reputatiei si unul din putinii romani cu doctorat pe tema tarilor in curs de dezvoltare se gandeste ca SI datorita acestui articol putem avea o explozie la metrou peste vreo 2 luni si copii nevinovati pot ajunge in palton de scanduri pt ca nu ne vedem de saracia si mizeria noastra si tinem mortis sa trimitem armata carne de tun impotriva unor tuaregi care nu vor decat o tara a lor,in conditiile in care nimeni nu s-a ostenit sa le ceara opinia cand a aparut entitatea politica numita ”mali”?De ce sa ne facem noi probleme ca bogatiile acelei tari vor ajunge pa mana unor ”teroristi” care poate sunt niste patrioti nationalisti; actualii proprietari nu sunt cumva transnationalele veroase care tin acel popor in mizerie asa cum ne tin si pe noi? daca petrolul romanesc ne este luat pt o redeventa ridicola,pot presupune ca si bogatiile statului mali se i-au de catre francezi [in primul rand tot pe mai nimic] Asta e miza de fapt; de ce nu ne spuneti despre faptul ca deseurile de la foarte numeroasele centrale nucleara ale frantei sunt ingropate in mali pe o suma de 2 bani? poate ca un guvern ”islamist” va avea ceva de spus despre asta. de ce sa mearga soldatul roman in mali,ca sa perpetueze ticalosia asta? Nu am studiile dvs dar am onestitate si incerc sa gandesc rational: locul soldatului roman este la frontiera romaniei; sa nu fim naivi,daca vom mai avea conflicte militare cu ursul de la rasarit NIMENI din occident nu va veni in ajutorul nostru,cu sau fara participare romaneasca in afganistan-irak-mali

  10. Prostu' satului spune:

    D-le Negrescu, inteleg din text ca va pronuntati pentru o interventie a Romaniei in Mali mai ampla, presupun, decat cea sugerata de Corlatean.
    Va incepeti insa argumentatia cu o treaba care “nu se face” in cercurile academice de la care va revendicati, anume utilizand argumentul autoritatii – e asa cum spun eu, pentru ca eu sunt “expert în politică externă, şi mai ales ca expert în ţările în curs de dezvoltare (fiind unul dintre puţinii cercetători români cu un doctorat terminat pe această temă).” In situatii de-astea, si nu numai, e de preferat sa lasati pe altii sa va aprecieze expertiza.
    Drept pentru care, imi dau cusma pe ceafa, ma scarpin in crestet si ma intreb – oare daca o sa spun ca, la fel ca destui alti autodeclarati experti romani, nu faceti diferenta intre Niger si Nigeria (care nu exploateaza uraniu, dar are petrol din belsug), chestia asta va fi interpretata ca un atac la persoana?
    La prezentarea situatiei din Mali n-am nimic de comentat; cel mult as sugera cititorilor interesati de subiect sa citeasca si articolul semnat Theophyle, imediat sub al dvs. pe homepage-ul Contributors. Acesta e mai “ingust”, dar mult mai detaliat si, important, arata ca problemele cu tuaregii nu-s catusi de putin de ieri de azi, ci dateaza de juma’ de secol. Altfel spus, legatura directa si eventual cauzala pe care o faceti dvs. intre Al-Qaida si tuaregi nu exista.
    Urmatorul argument, cel despre importanta comerciala a zonei, este exagerat pana in pragul ridicolului. Lasand la o parte confuzia de mai sus, ne spuneti ca ar trebui sa trimitem militari in acel conflict printre altele pt. ca BF este un mare producator de lana? DE LANA???
    D-le Negrescu, la faza asta v-am citit cu atentie CV-ul, cu gandul ca poate nu traiti in Romania si ca atare aveti totusi o scuza. Scuza n-o aveti, dar in schimb aveti un MBA.
    Distinse domn, data viitoare cand mergeti cu masina pe soselele patriei, opriti oriunde vedeti o turma de oi si intrebati-i pe ciobani cu cat ar fi dispusi sa va vanda lana. Sunt gata sa pariez ca raspunsul primit va fi “Mai domnule draga, daca esti dispus sa platesti macar o parte din tunsul oilor, ti-o dau pe gratis”.
    Pe un ton mai serios, o sa va spun doar ce trebuia sa aflati singur inainte de-a va avanta cu atata curaj in geopolitica – nu importam nimic din toata zona aia (exceptia, cu vreo 15 milioane de euro, este Guineea; presupun ca o fi vorba de cacao sau cafea), iar de exportat, ponderea exporturilor romanesti in Mali este de mult sub o sutime de procent din totalul exporturilor romanesti in 2011 si 2012. Iar toate tarile din acea zona (cu exceptia notabila a Algeriei) absorb cam 3-4 sutimi de procent din exporturile romanesti (sursa, ca asa se face la casele mari e o institutie guvernamentala, http://www.romtradeinvest.ro/comert/ro%20comert/international/Bi2012/RO%20comert%20international%2007-2012.pdf).
    Cam asta-i miza pur economica a propusei interventii in forta a armatei romane in Mali.
    Urmatoarele paragrafe (cele despre partenerii europeni etc.) fac parte din categoria “capra raioasa cu coada pe sus.”
    Una ca nu-mi amintesc sa ne fi cerut cineva sprijinul armat. Doi, bine ca ne gasiram noi viteji, tarisoara in care intreg bugetul statului (oricum in vesnic deficit) e mai mic decat bugetele militare ale Frantei sau Marii Britanii, de exemplu.
    Trei si poate cel mai important, va reamintesc ca partenerii nostri europeni (si nu numai) ne-au cerut – in repetate randuri si pe un ton cat se poate de apasat – sa facem chestii mult mai simple si mai putin periculoase (gen diminuarea coruptiei, treaba aia cu justitia.. le stiti dvs. mai bine decat mine). La alea ne facem ca ploua, dar suntem gata sa cumparam bunavointa zisilor parteneri cu pretul sangelui militarilor romani???
    Vorbiti apoi despre recastigarea capitalului pierdut in Africa samd. Frumos spus, nimic de zis, ca de pe carte, dar contactul cu realitatea lipseste cu desavarsire. Ce investitii sa faca Romania, d-le Negrescu, in Africa de Vest (sau mai exact cu ce?), cand noi nu suntem in stare de 23 de ani sa facem o autostrada si cand investitii vitale (in energie si agricultura, bunaoara) sunt amanate de zeci de ani? Cand ne lamentam mereu ca n-avem bani de pensii, nici pentru educatie si sanatate si, ei da, nici macar pentru armata, dvs. visati la investitiile statului roman in Mali???
    Cat despre implicarea “cu experţi români care să participe la dezvoltarea democraţiei şi educaţiei, a sistemului medical şi economic din Mali, şi ulterior în întreaga regiune” – asta a fost o gluma fina, nu? Adica, dupa ce vedem cam ce realizari marete au bifat acasa in domeniile mentionate expertii astia, considerati ca e cazul sa-i exportam si sa-i fericim si pe altii cu expertiza noastra???
    Daca aveati vreo 50 de ani si mai bine, si nu nici macar 30, as fi zis ca ati ramas blocat mental in anii 70 si 80, cand Ceausescu facea turnee prin toate aceste tari si semna contracte “reciproc avantajoase” care, cand am tras linie la final, ne-au produs pagube de multe miliarde de dolari…
    Vremurile s-au mai schimbat, d-le Negrescu. Nu Romania ar putea investi in Mali si aiurea, ci eventual niscaiva firme romanesti si oameni de afaceri romani. Gen Frank Timis (daca mai e roman, la nivel formal), sau Tender, care, din cate aud, se descurca binisor pe-acolo fara sa aiba baionete romanesti in spate.
    Sau poate tocmai de aia se descurca. Pentru ca am impresia ca nu v-ati gandit nicio clipa ca regretabila situatie descrisa aici “în ciuda efortului uman realizat de România în Afghanistan, Irak sau Libia, ţara noastră a pierdut de fapt multe din contactele şi contractele pe care le avea, nereuşind să se implice instituţional în procesul de dezvoltare şi consolidare economică şi democratică” ar fi putut fi cauzata NU de lipsa de implicare, ci TOCMAI de implicarea militara.
    Pe scurt, habar n-am daca ar trebui sa ne implicam militar in Mali sau nu, dar cu siguranta dvs. n-ati adus nici macar un singur argument valid in favoarea unei astfel de implicari.

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Există totuşi un argument: domnul este expert în problemele africane (nu contest acest lucru) şi probabil se autopropune pentru o misiune diplomatică în Mali. Încurcate sunt căile Domnului şi … culoarele Palatului Victoria. Bate şaua să priceapă iapa!

  11. Dan spune:

    In Franta africanii sunt discriminati. De ce sa trimitem armata in Africa ?

  12. oglinda spune:

    “fiind unul dintre puţinii cercetători români cu un doctorat terminat pe această temă”

    Teza – o compilatie rafinata. Apreciez insa modestia.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Victor Negrescu


Victor Negrescu

Cadru universitar si consultant specializat in managementul reputatiei, comunicare, relatii publice si afaceri europene 2001-2004: Liceul «Victor Duruy» - Paris, Franţa. Sp... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)