Home » Analize »Educatie »Opinie »Societate/Life » Citesti:

De ce l-au susținut rectorii pe actualul ministru al învățământului. Și de ce nu este posibilă reforma în universități

Gelu Sabau ianuarie 31, 2018 Analize, Educatie, Opinie, Societate/Life
38 comentarii 6,348 Vizualizari

În lumea virtuală s-a stârnit din nou rumoare după ce rectorii a 45 de Universități din România au semnat public o scrisoare de susținere a noului Ministru al Educației propus de PSD, Valentin Popa. Multă lume s-a arătat indignată pe bună dreptate, văzând că un personaj cu carieră universitară și funcții de conducere la înalt nivel, deținute de-a lungul timpului, vorbește limba română cu mai multe greșeli decât un străin naturalizat! Multă lume „bună” din mediul universitar s-a grăbit să confirme: iată, aceasta este fața reală a mediului nostru academic, universitățile noastre sunt în realitate pline de impostori, iată dovada! Un bun coleg de-al meu din studenție, publică un eseu vituperant la adresa noului ministru, care nu se ridică nici măcar până la „genunchele” fostului ministru „Genunche”! Comentariile la articol sunt unanime, în stilul unei retorici exclamative, apreciind capacitatea autorului de denunțare a imposturii. În timp ce scriam acest articol, aflu și că rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, și-a dat demisia, în semn de protest, din comisia CNATDCU.

Valul de indignare este întrutotul îndreptățit dar, aș spune, cu o formulă incomodă, aproape inutil! De ce? Să încerc să mă explic: 1) susținerea aproape unanimă a noului ministru, venită din partea mediului universitar, nu este deloc surpinzătoare. Sistemul are tendința de a-și conserva statutul, iar această alegere este întrutotul concordantă cu felul în care sistemul universitar funcționează la noi din 1990 încoace; 2) deși indignarea morală este îndreptățită, ea nu poate oferi soluții unor probleme sistemice. Pentru a găsi soluții, nu e suficient să ne indignăm, trebuie să identificăm cauzele și apoi, eventual, să acționăm asupra lor astfel încât să producă noi efecte pozitive. De aceea voi încerca să discut în acest articol despre câteva cauze sistemice, asupra cărora, dacă nu vom interveni sub nici o formă, indignarea noastră sinceră se va revărsa la infinit, fără a produce însă nici un efect real.

I. Cum funcționează sistemul

1) În primul rând, trebuie să spunem, în România există un sistem universitar hibrid, care nu se regăsește în alte țări europene, și care îl face să fie dintru început disfuncțional. Despre ce e vorba? Încă din anul 1990 a fost înființată prima universitate privată, iar 3 ani mai târziu a apărut legea pentru acreditarea instituțiilor de învățământ superior. În aparență, totul era ok, ne îndreptam și noi spre lumea „bună” a Occidentului, la care românii visau deja de 50 de ani! Entuziasmul era cu atât mai mare, cu cât parte din „pionierii” acelor vremuri aveau în minte modelul american, cu instituții de învățământ private, care au bugete, exorbitante unele dintre ele, și la care ajung să predea somitățile lumii din domeniu! Numai că „visul american” din capetele unora nu s-au potrivit deloc cu realitatea economico-socială a României post-decembriste, care moștenea un sistem universitar de stat centralizat și urma să treacă prin proba de foc a „liberalizării”. Dar noile universități s-au înființat și au început să funcționeze, atrăgând numeroși proaspăt studenți, care în perioada comunistă nici măcar nu puteau visa la un asemenea statut. Desigur, existența acestui sistem hibrid, cu universități de stat și private care funcționează în paralel, a produs câteva disfuncții, despre care nu prea am auzit discutându-se și pe care aș vrea să le amintesc aici:

a) În primul rând, este vorba de existența concurenței neloiale între universitățile de stat și cele private. Deși acest sistem ar trebui să funcționeze în realitate ca o piață liberă, care să asigure concurența între actori, în realitate el nu funcționează deloc așa. Lăsând la o parte faptul că în educație tradiția contează, o instituție nou înființată fiind întotdeauna în dezavantaj în fața unei instituții cu vechime, atât timp cât universitățile de stat pot asigura locuri gratuite pentru studenții lor, ele vor avea întotdeauna o poziție privilegiată pe piața educațională în raport cu universitățile private. Dacă am avea ceva similar Consiliului Concurenței, care să supravegheze piața educațională din România, atunci universitățile de stat ar trebui sancționate pentru concurență neloială! Date fiind aceste condiții inițiale ale pieței din România este evident că universitățile private nu vor reuși niciodată să fie un concurent real al universităților de stat. Și asta nu din cauză că nu și-ar dori sau că nu ar fi capabile, ci pur și simplu pentru că sistemul nu le permite.

b) De aici rezultă, o a doua consecință, situarea universităților private ca universități de mâna a doua, în comparație cu cele de stat. Acest lucru nu trebuie considerat prin prisma unor culpe morale sau a unui păcat originar de care, chipurile, universitățile private ar suferi, ci trebuie văzut ca o consecință banală a principiilor după care sistemul funcționează. Dacă condițiile unei concurențe reale nu erau asigurate din start, atunci universitățile private s-au adaptat condițiilor de mediu în care trebuiau să funcționeze. Au făcut acest lucru încercând să pună taxe de studiu mai mici, comparativ cu acele specializări de la stat unde există și taxe de studiu și să crească pe cât posibil numărul studenților, astfel încât încasările să fie cât mai generoase. Acest mecanism a funcționat foarte bine în anii 90, chiar și în anii 2000, mai ales că inițial organismele instituționale care să verifice condițiile de funcționare ale universităților erau în faza lor de pionierat. Mai mult, la un moment dat această tendință de creștere a numărului de studenți părea scăpată de sub control, astfel încât a fost nevoie de un scandal mediatic și de intervenția autorităților statului, pentru stoparea sa.

c) Existența acestei realități hibride conduce la imposibilitatea elaborării unor politici educaționale coerente în învățământul universitar. Atât timp cât universitățile private emit diplome recunoscute de Ministerul Învățământului, dar funcționează practic în afara unui mecanism de finanțare care să aibă legătură cu statul, ele nu pot fi obiectul politicilor educaționale. Activitatea universităților private produce efecte pe piața muncii, însă acele efecte sunt cu totul independente de investițiile și de condițiile pe care statul le asigură în învățământul universitar. Rezultatele activității universităților private sunt doar efectul adaptării conjuncturale la evoluția pieței (educaționale și a pieței muncii) și a fluctuațiilor legislative, oricum destul de frecvente.

Consider că asta ar fi o primă cauză a disfuncțiilor din sistemul nostru universitar.

2) Aș trece acum mai departe pentru a vorbi despre o altă cauză, ce are în vedere modalitatea de finanțare în funcție de numărul de studenți, mai precis finanțarea per capita. Acest sistem de finanțare a fost introdus pentru universitățile de stat în 1999 și a produs efecte vizibile, pe care toți cei care lucrează în sistem le consideră ca atare: scăderea calității învățământului, în urma creșterii numărului de studenți. Creșterea numărului de studenți este o consecință firească a modalității de finanțare. Dacă universitățile private au crescut pe cât posibil numărul de studenți, și cele de stat au făcut același lucru din motive lesne de înțeles. Într-un număr al revistei Secolul 21 din anul 2003, având ca temă dezbaterea prezentul și viitorul Universității[1], toți cei intervievați au fost unanimi în constatările lor[2]. Voi reda mai jos doar câteva dintre ele:

„Despre ce fel de inovație intelectuală se poate vorbi, când asistenții și preparatorii sunt nevoiți lucreze, la seminar, cu câte două-trei grupe simultan (o grupă are, în medie, între 25 și 30 de studenți) pentru simplul motiv că nu există spații în care aceștia să-și desfășoare activitatea?! Mai mult decât atât, majoritatea studenților sunt nevoiți să găsească diverse moduri de supraviețuire pentru a reuși să se întrețină, de vreme ce locurile în căminele studențești sunt puține, iar acelea care există sunt, de cele mai multe ori improprii, ceea ce-i face pe „fericiții” deținători ai unui astfel de loc fie să investească serios pentru a-l face locuibil, fie să renunțe la el și să-și caute altundeva o locuință cu chirie.”[3]; sau

„Dezavantajele apar din creșterea numărului de studenți (provenind din candidații care sunt admiși cu taxă), fapt care duce implicit la scăderea competenței și nivelului profesional, la îngreunarea procesului de predare și verificare (grupe mari de studenți la seminarii în săli neîncăpătoare, deoarece dotarea cu spații de învățământ în universitățile românești de stat a rămas aceeași). Un alt serios dezavantaj derivă și din faptul că după absolvire, un mare număr de tineri nu își pot găsi locuri de muncă adecvate.”[4]

Este așadar, aproape frapant să constatăm că acum 15 ani, lucrurile stăteau la fel ca azi, și că după ani de zile de „reforme” nu s-a făcut nici măcar un singur pas înainte! Ba, poate că din anumite puncte de vedere, s-au făcut chiar pași înapoi. Cauza primordială a scăderii calității în educație și a creșterii numărului de studenți, e dată deci de sistemul de finanțare. Dacă universitățile private au crescut numărul de studenți, uneori peste limite, din nevoia de a-și asigura capacități de investiție și de a face profit, universitățile de stat au făcut același lucru, din dorința de a atrage cât mai multe resurse financiare de la buget. Sistemul universitar a ajuns la o asemenea expansiune cantitativă, încât în anii 2000 funcționau facultăți chiar și în unele foste comune dinainte de 89, devenite între timp orășele! Fenomenul putea fi observat de oricine cu ochiul liber, iar statisticile l-au confirmat pe deplin: între 1999 și 2007 numărul de studenți s-a dublat efectiv (de la 453.000 la 907.000), pentru ca în anul 2013 să scadă brusc sub nivelul din 1999![5] Este lesne de bănuit că o astfel de evoluție statistică abnormă ne face din nou unici în Europa! Un astfel de sistem, o dată ce a început să funcționeze, a produs concurență doar într-o singură privință: cea a numărului de studenți. În rest, efectul a fost, am putea spune, unul anti-concurențial. Căci, dacă în modelul clasic liberal, funcționarea pieței libere trebuie să ducă la o sporire a calității produselor oferite, pe piața universitară implementată la noi el a condus la scăderea calității „produselor”, adică la scăderea calității educației.

De asemenea, putem bănui că o astfel de evoluție a numărului de studenți nu a avut nici o legătură cu piața forței de muncă. Cifrele ne confirmă acest fapt. În Raportul Curții de Conturi cu privire la performanța din învățământul superior sunt publicate rezultatele unui studiu efectuat în 2010-2011, pentru absolvenții de studii superioare din anii 2005-2010. Cifrele spun că numai 35% dintre absolvenți lucrau în domeniile pe care le-au studiat, în timp ce 32% dintre absolvenţi aveau locuri de muncă care aveau legătură parţială cu domeniul studiat, iar 33% lucrau în domenii cu totul diferite sau în nici un alt domeniu[6]. După o examinare mai riguroasă a cifrelor, concluziile Raportului sunt limpezi din acest punct de vedere:„Datele statistice care pun în evidenţă un grad ridicat de ocupare a forţei de muncă cu studii superioare, ascund în fapt o ocupare inadecvată studiilor absolvite. Mai degrabă absolvenţii de învăţământ superior prestează muncile pe care le găsesc, specializându-se la locurile de muncă. (…) Rezultă că nu a existat o legătură între oferta de şcolarizare a universităţilor şi cererea de pe piaţa forţei de muncă. Universităţile şi-au dimensionat oferta de şcolarizare în baza opţiunilor de înmatriculare a studenţilor, care nu dispuneau de informaţii coerente cu privire la situaţia de pe piaţa muncii. Din această cauză, riscurile neangajării în muncă sau al angajărilor inadecvate au fost transferate exclusiv pe seama studenţilor, universităţile neasumându-şi responsabilităţi în acest sens.”[7]

II. Ce se poate schimba

Așadar, din cele spuse până acum, cred că este destul de limpede că pentru a schimba ceva la nivelul sistemului universitar trebuie să acționăm asupra cauzelor pe care le-am enumerat mai sus. Adică, trebuie să schimbăm modalitatea de asigurare a finanțării. Fără această schimbare, cred că oricâte „reforme” am produce, ele ar fi perfect inutile, rezultatul fiind discutarea și răs-discutarea în buclă a acelorași probleme. Așadar, e limpede că trebuie să renunțăm la sistemul finanțării per capita. Dacă vrem un sistem de educație care să crească calitatea educației, atunci e nevoie de un sistem de  finanțare care să țină cont și de criterii de calitate. Doar finanțarea cantitativă, per capita, nu numai că nu este suficientă, ci dimpotrivă, este contraproductivă. Ceva de genul acesta a încercat Funeriu când a propus finanțarea diferențiată și flexibilă a universităților, în funcție de locul pe care-l ocupă într-un clasament ierarhizat întocmit de minister. Până acum propunerea de ierarhizare a eșuat din cauza faptului că multe universități au contestat clasamentul, unii acuzând că ministerul nici măcar nu ar avea o metodologie pentru respectiva clasificare!

Pentru o nouă modalitate de finanțare poate fi introdus

1) un criteriu compozit, care să țină seama pe lângă numărul de studenți, de inserarea acestora pe piața muncii ca și de capacitatea de cercetare a universităților. Astfel, de exemplu, 40 % din finanțare poate fi acordată în funcție de numărul de studenți, 30 % în funcție de inserția acestora pe piața muncii, iar 30 % prin finanțarea unor granturi de cercetare pe care universitățile să obțină prin proiecte.  În acest fel, universitățile vor deveni mult mai interesate de legătura pe care absolvenții o au cu piața muncii, căci finanțarea lor va și depinde de succesul absolvenților. Responsabilitatea angajării va fi împărțită între universitate și absolvent, nu așa cum se întâmplă acum, când totul cade în sarcina absolventului. Universitățile vor fi nevoite să strângă legăturile cu mediul economic. Risipa de resurse educaționale care se produce în momentul de față, prin pregătirea a peste 30% din absolvenți fără nici o legătură cu piața muncii, poate fi limitată prin flexibilizarea mai mare a cifrelor de școlarizare în funcție de evoluțiile de pe piața muncii. De asemenea, finanțarea pe proiecte de cercetare ar putea stimula capacitatea de cercetare a universităților, cu efecte pozitive ulterioare și pentru actul educațional.

2) Apoi, pentru a introduce o concurență reală între universitățile de stat și cele private, universitățile private trebuie să candideze la rândul lor pentru finanțarea din partea statului. Modelul a fost aplicat și pentru învățământul preuniversitar privat, unde elevii primesc subvenții de la stat. Atât timp cât universitățile private au programe de studii recunoscute de autoritățile statului, nu există nici un motiv pentru a le exclude a priori de la programele de finanțare. Acesta este singura modalitate de a le scoate din categoria de universități de mâna a doua, și de a le face să participe în mod real și benefic la piața educației. În acest fel, calitatea actului educațional, dar și capacitatea de cercetare pot deveni, pentru universitățile private, criterii de asigurare a finanțării. În felul acesta nu ar mai fi relevant, ca și până acum, doar numărul de absolvenți, ci și capacitatea acestora de a evolua pe piața muncii.

Așadar, dacă ne dorim un mediu concurențial real și un învățământ superior eficient, cred că acestea sunt câteva măsuri care trebuie luate. Dacă nu, vom discuta la infinit despre „reformele” pe care trebuie să le facem, iar în acest timp modelul disfuncțional pe care îl avem în momentul de față va rătăci în propria lui inerție. Evident, ar mai exista și alternativa funcțională a învățământului superior exclusiv de stat și gratuit, precum în țările nordice, însă în punctul în care suntem, cred că este dificilă o implementare a unui astfel de model. În orice caz, dacă vrem să se întâmple ceva, o decizie trebuie luată, căci ceasul al doisprezecelea a trecut deja!

NOTE___________________


[1] Vezi revista Secolul 21, nr. 10-12, 2003, cu tema „Universitatea”.

[2] La întrebările despre prezentul și viitorul Universității au răspuns următoarele cadre didactice : Andreea Deciu (Stanford University), Sanda Golopenița (Brown University), Norman Manea (Bard College, New York), Mircea Mihăieș (Universitatea de Vest, Timișoara), Carmen Mușat (Universitatea București), Monica Pillat (Universitatea București), Monica Spiridon (Universitatea București) și Mihai Zamfir (Universitatea București), pp. 210-232.

[3] Răspunsul lui Carmen Mușat, p. 225.

[4] Răspunsul Monicăi Pillat, p. 226.

[5] Scăderea bruscă a numărului de studenți după 2007 are mai multe motive: 1) până în 2007 au obținut o diplomă universitară multe persoane care erau deja în câmpul muncii, după acest an proporția lor fiind una mai redusă; 2) scăderea demografică a populației de elevi, combinată cu emigrația în Occident a unui număr mai mare de tineri, după aderarea României la UE; 3) introducerea unui examen de Bacalaureat mai strict. Consider că acest din urmă factor nu este totuși unul decisiv, din moment ce din 2007 până în 2011, când au fost introduse camerele video la examenul de Bacalaureat numărul de studenți scăzuse deja într-un mod semnificativ, cu peste 360.000!

[6] Raport de audit a performanței. Analiza fundamentării și evoluției situației obiectivului privind creșterea procentului absolvenților de învățământ superior în conformitate cu prederile strategiei Europa 2020, p. 69. Documentul Curții de Conturi analizează perioada situată între 01.01.2011 – 30.06.2015 și a fost publicat în luna mai, 2016.

[7] Ibidem, p. 70.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "38 comments" on this Article:

  1. basil spune:

    Problema pleaca de la ideea lui Miclea: finantare pe cap de student!

    Daca la facultatea de litere, sectia limbi clasice nu se inscriu suficienti studenti astfel incat sa se poata plati cadrele didactice solutia e una singura: inchiderea sectiei!

    • Gelu Sabau spune:

      Evident ca o specializare precum limbile clasice nu poate fi supusa rigorilor pietei, ea poate fi trecuta la categoria vocationala sau in cadrul unor scoli speciale precum EPHE in Franta…

    • sile spune:

      Da, exact. Pana la Miclea sistemul era mirific, dar s-a stricat de la acea idee.
      Ideea finantarii care urmareste studentul venea in urma ideii de a clasifica in prealabil universitatile in functie de performante, dar fiecare e liber sa-si aminteasca ce vrea.

  2. Sasa spune:

    Si inca o chestiune importanta: in cei aproape 30 de ani de la revolutie, au plecat 350 mii de ingineri si 75 mii de medici. In schimb, finantarea in acesti ani s-a facut majoritar pe domenii socio-umane.

    • DW spune:

      @ Sasa (31/01/2018 la 10:28)

      Stiti cumva cam cati absolventi de stiinte socio-umane au plecat in perioada respectiva ?

      Banuiesc ca mult mai putin si daca-i asa, se confirma cele spuse de un “clasic in viata” despre filozofi si tnichigii/ospatari.

      Oricum inginerii nu-s considerati intelectuali (si mai putin medicii) de multi din socio-umanisti asa ca tara noastra viitor de aur are, nu-i asa ?

  3. gelu spune:

    singura lege prin care se revolutioneaza invatamantul superior este scoaterea totala a finantarii de catre stat, banii respectivi pot fi foarte bine folositi pentru a oferi credite fara dobanda pentru studenti ce vor putea fi rambursate in 20 de ani.

  4. P spune:

    Mi-aduc aminte că am citit zeci de articole despre ce ar trebui. Dacă luați doar colecția 22 și analizați articolele tratând despre învățământ, găsiți toate măsurile, direcțiile, elementele strategice etc. ale intrării pe drumul cel bun (sau ale desenării lui).
    Cauza principală a declinului universităților este firava osatură morală a corpului profesoral, penetrat în voie de politic și economic. Restul, cu banii, calitatea elevilor care vin din licee, presiunile părinților etc. sunt bla-bla.
    Una dintre cele mai simple măsuri ar fi minima curățare de impostură: verificarea pentru plagiat a lucrărilor și rapoartelor contractelor de cercetare ale tuturor angajaților universităților, de stat și private. Poate și un test la limba străină declarată cunoscută în CV… Pentru că aici este o uriașă problemă pentru rezolvarea căreia, la fel, ceasul al doisprezecelea a trecut: băieții și fetele au început să-și plătească articole, s-au făcut cooperative de citare reciprocă și indicele Hirsch crește, numărul de studenți scade, tinerii de perspectivă pleacă și singura diferență pe care-o va constata Curtea de Conturi în 2015 față de situația de-acum va fi că vom avea un corp profesoral european, însă pe piața muncii se apelează la imigranți cu studii superioare pentru că … Și resursele educaționale vor fi deturnate și vor fi folosite ca resurse carieraționale pe nesimțite…

    • basil spune:

      Pentru ca in ultimii ani se pune accentul pe “cercetare”, nu “activitate didactica”. Asa ca toate cadrele didactice au lasat didactica deoparte (care nu mai este notata cu niciun calificativ si nu mai aduce niciun punct la dosar) si s-au transformat in cercetatori, dubland institutele de cercetare. Unde, fireste, nu exista parte didactica.

    • mint_rubber spune:

      Asa este. In Romania exista aceasta impresie ca problemele vin de la felul in care se finanteaza ceva, sau din cauza legislatiei. Fals, principala problema a Romaniei este calitatea slaba din punct de vedere etic a populatiei. Atat timp cat plagiatul este vazut cel mult ca o infractiune minora, cat timp se da si se primeste spaga pentru examene, diplome etc fara niciun fel de remuscare, nici din partea celui care da nici a celui care ia, cat timp se trisaza din toate partile nu vom putea vorbi de calitate in sistemul de invatamant indiferent de legi, finantare etc. Este ca in fabricile comuniste unde se fura, se chiulea, se avansa pe pile, turnatorie sau propaganda iar calitatea produselor era pe masura. Faptul ca 44 de rectori sustin un ministru agramat, el insusi rector, sa se datoreze oare sistemului de finantare sau a caracterului indoielnic al acestora?

      • Gelu Sabau spune:

        Pentru intarirea fibrei etice a poporului roman, noul ministru al educatiei tocmai a introdus cursuri obligatorii de “Etica si integritate academica”! Desigur, vom observa efectele lor peste cativa ani…
        :)

        • mint_rubber spune:

          Sunt increzator ca aceste cursuri vor fi un alt mare succes si toti impostorii din invatamant vor avea regrete amare.

    • Pinno spune:

      Perfect de acord.
      In plus, infiintarea de univ. de stat sau private in orasele fara traditie universitara a adus cu sine o explozie de veleitari care desigur doreau sa predea! Ca sa obtina doctoratul aveau nevoie de conducatori de doctorate (persoane aparute peste noapte!, vezi gen. Oprea care era la partid, in guvern, la televizor, preda, studia si evident conducea doctoranzi). Ce mai “omul multilateral dezvoltat al epocii de aur!”

      Politicul si-a bagat si aici coada. S-au scris romane fluvii despre implicarea unor politicieni in invatamantul sup. Eu cred ca rectorii care au semnat sunt membri PSD (unii au recunoscut cum ar fi cel de la ASE) sau simpatizanti PSD (fiind constienti ca PSD va conserva sistemul cel mai bine).

      Politicienii ii puteau recompensa pe conducatorii de doctorate. Exemplu: Eugen Nicolaescu (conducator de doctorat prof. Turlea ASE) l-a recompensat cu conducerea Casei de Asig. de sanatate, cat timp a fost min. sanatatii.

      Clasificarea universitatilor este primul pas spre “defrisarea” sistemului de invatamant superior.

      De reamintit ca onor prof. dr. ing. Valentin Popa a dat in judecata ministerul acum cativa ani deoarece univ. sa era la coada cozii! Sa vedem ce sistem de va coace!

  5. Matei Blaja spune:

    Primul punct al articolului este contrazis de sistemul universitar din SUA. Si acolo exista acest sistem hibrid cu universitati private si de stat. Si acolo taxele la universitatiile de stat sunt mult mai mici decat cele la universitatiile private, cel putin pentru rezidentii statului unde se afla universitatea de stat. Totusi in SUA nu se vorbeste de o concurenta neloiala a universitatiilor de stat, dimpotriva marea majoritate a universitatiilor de prestigiu sunt private. In consecinta faptul ca in Romania universitatiile private sunt mai slabe decat cele de stat are alte cauze decat gratuitatea locurilor de studiu la stat.

    • Gelu Sabau spune:

      @ Matei Blaja
      Sincer, am obosit sa tot aud repetandu-se cliseul asta cu “universitatile americane”!
      In primul rand, puteti sa aflati, in caz ca nu stiati, ca in SUA universitatile private beneficiaza de subventii publice! Da, chiar asa, ati auzit bine! Harvard sau Yale primesc pe an in jur de 13.000 de dolari per student din fonduri publice! Care e “ratia” pe care statul o ofera in Romania pentru un student pe an? Daca nu stiti, va spun eu!
      In al doilea rand, am sa va dau mai jos cateva motive pentru care sistemul universitar romanesc nu se poate compara sub nici o forma cu cel american. Sau ma rog, comparatia poate fi facuta de cine crede ca pe luna poti ajunge si cu caruta!
      Iata cateva motive:
      1) In SUA sunt peste 4000 de universitati. Atunci cand lumea vorbeste generic despre “universitatile americane” se refera de fapt la cele de top! E un sofism prin generalizare. In “ivy league” sunt cateva universitati, dar in rest, printre celelalte cateva mii, sunt multe universitati cel putin la fel de mediocre precum cele romanesti.
      2) In SUA universitatile private au prestigiu si o vechime de cateva sute de ani, ele existau inca dinainte ca statul roman sa fiinteze, de exemplu! Cum sa poti compara asa ceva cu universitatile private din Romania, care abia exista de 20 ani, si in plus functioneaza intr-un din cele mai sarace societati europene?!
      3) Universitatile de top apartin unei tari care este lider economic si politic mondial. Au de partea lor aceasta influenta implicita, alaturi de faptul ca acolo se preda in limba engleza, aceasta “lingua franca” a epocii. Asta le face sa functioneze si sa domine o piata care este practic globala. Toti tinerii exceptionali din lume viseaza sa studieze acolo. Multi tineri romani viseaza sa studieze in State, cati tineri americani stiti care sa viseze sa studieze in Romania?!
      4) Educatia in universitatile de top este foarte scumpa. Pe langa subventile de la stat, ea este intretinuta cu bani care provin din mediul economic privat si din banii studentilor. Un american care isi permite, isi doreste sa studieze intr-o astfel de universitate, pentru ca absolvirea ei ii asigura un job foarte bine platit ulterior. Prin comparatie, universitatile din Romania sunt rupte de mediul economic si nu ofera nici o garantie pentru angajare dupa absolvire (cu cateva exceptii). De aia nu primesc nici finantari private si nici nu sunt interesate de ceea ce se intampla in economia reala. Si chiar daca ar fi, mediul economic romanesc este infinit mai precar, astfel incat nu ar putea oferi, decat destul de putin pentru educatie, chiar daca si-ar dori. Apoi, oamenii cu bani de la noi nu sunt foarte interesati de educatia copiilor lor, iar in caz ca sunt, au tendinta de a-i trimite sa studieze in universitati cunoscute din strainatate, eventual in cele din America! Asta ii face in mod evident sa fie in mare masura dezinteresati de ceea ce se intampla cu universitatile de la noi.
      Iata doar cateva motive pentru care, dupa o vorba din batrani, “e departe griva de iepure!” :)

      • Haakon Cornelius spune:

        Iata o propunere logica dar radicala, pe care sunt convins ca nu o va accepta nici un decident roman: desfiintarea invatamantului superior romanesc! Desigur, coroborat cu (1) pregatirea absolventilor de liceu pentru a fi admisi si a urma cursuri universitare in strainatate; (2) finantarea costurilor studiilor acestor viitori studenti romani din fondul de stat actualmente folosit pentru finantarea universitatilor de stat; (3) acceptarea diplomelor emise de catre universitati straine.

      • Matei Blaja spune:

        Poate publicati o lista cu subiectele care va obosesc pentru a nu mai cade in gresala de a va supara pe viitor. La puctul i) dv. enuntati ca “în România există un sistem universitar hibrid, care nu se regăsește în alte țări europene, și care îl face să fie dintru început disfuncțional” pe scurt sistemul este disfunctional pentru ca hibrid. Dupa cum stiti ca doctor in filozofie, o teza poate fi contrazisa print-un singur contraexemplu, in cazul de fata sistemul american, hibrid si el dar functional. Daca ati fi exclus expres sistemul american din enuntul dv. poate argumentul ar mai fi avut o sansa, asa insa este deficitar, indiferent de motivele prezentate ulterior.

        P.S. Griva as scrie cu majuscule, vine de la Grivei si e numele propriu al unui caine.

      • euNuke spune:

        “in SUA universitatile private beneficiaza de subventii publice! Da, chiar asa, ati auzit bine! Harvard sau Yale primesc pe an in jur de 13.000 de dolari per student din fonduri publice! ”

        Poate ma insel eu, dar dumneavoastra vreti sa creati impresia ca asa arata in mod normal invatamantul superior in US. In fapt cifrele oferite de dumneavoastra sunt fara precedent in istoria Americii, fiind rezultatul politicilor socialiste obamiene care au tintit urmatoarele:

        1. federalizarea studentului – prin cresterea subventiilor federale in detrimentul celor statale
        2. politizarea accelerata a universitatilor private non-profit [unde intra si ivy league] – prin distribuirea discriminatorie a fondurilor federale, in functie nu de performante, ci de sustinerea aratata Partidului si ideologiei
        3. instrumentalizarea ideologica a profesorului – prin acordarea discriminatorie, in functie de atasamentul fata ‘valori’, a granturilor [in plus, dascalul, chiar angajat de facto de o entitate privata, a devenit dependent de drogul financiar etatist, fiind incapabil sa'si obtina altfel, pe piata libera, veniturile cu care s'a obisnuit]
        4. distrugerea universitatilor private independente

        un singur exemplu asupra politicilor lui Obama si cum a evoluat finantarea invatamantului superior intr’un singur an:
        “More recently, the Obama Administration increased the availability of grants and tax-based
        educational benefits. The means-tested Pell grant provided an average of $3,800 and up to
        $5,550 per student to 9.3 million undergraduates in the 2010-2011 school year. ”
        [https://www.treasury.gov/connect/blog/Documents/20121212_Economics%20of%20Higher%20Ed_vFINAL.pdf ]

        studiu pew: http://www.pewtrusts.org/en/research-and-analysis/issue-briefs/2015/06/federal-and-state-funding-of-higher-education

        13.000 $/cap, aici: https://academia.stackexchange.com/questions/81056/how-much-public-funding-do-private-universities-in-the-united-states-receive-di

        ca o concluzie: sistemul romanesc, ca si cel american, sufera de suprafinantare, efectiv se arunca banii cu elicopterul in universitati, fara niciun control si fara nicio conditie; sufera si de o politizare accentuata, generalizata [pendularea intre demnitatea publica si catedra a devenit ceva uzual]; sufera de contopire a entitatilor publice cu cele private [nu mai exista nicio concurenta, deci nici nu se pune problema de concurenta neloiala]; sufera de desprinderea aproape totala de realitatile pietei/economiei; sufera de obezitate si nu dau semne ca ar intelege ceva, ba continua sa inghita pe nerasuflate creiere tinere pe care le distrug lent. invatamantul superior a ajuns un monstru cu picioare de lut, muribund, care, cand se va prabusi va strivi sub el intreaga societate culta occidentala, noi fiind victime insignifiante, colaterale. Ca sa eviti socul iminent, trebuie sa eviti sistemul, caci nu exista vreo solutie rationala -nicio celula din lacoma creatura nu va dori si nici macar concepe vreo reforma, iar cei din exterior sunt prea slabi/putini ca sa aiba vreo influenta asupra monstrului, asta in caz ca ar fi in stare sa’l observe caci fiind atat de mare s’au obisnuit sa traiasca in umbra lui si sa creada ca e fireasca; fugiti cat mai puteti, cat mai aveti nervi sa va claditi o viata in afara lui.

      • Razvan Orasanu Razvan Orasanu spune:

        De acord, insa ar trebui sa daramam mitul ca universitati precum Harvard se sustin din taxele – exorbitante! Vorbim de unviersitati cu endowment de miliarde si milarede, in cazul Harvard peste 30 de miliarde de dolari. Si vorbim de peste 7 miliarde din ultima actiune de strangere de fonduri, aceste donatii fiind principalul motor care aglutineaza resurse…..

  6. Gandire tipica de sudist spune:

    Care e numarul de studenti la miia de locuitori si de absolventi de invatamant superior la nivel European si unde se situeaza cea mai saraca si inapoiata tzara din Europa condusa magistral de catre dumneavostra, A pardon, detzinuta! inca dupe vremea lu carol1?
    Adevarul e ca nu l-am ascultat si nici auzit vorbind pe noul ministru, dar presupun ca a folosit cateva regionalisme, ceea ce nu inseamna ca e mai agramat ca majoritatea dintre voi UNIVERSITARII din buCUReshti. Oricine va poate confirma ca in mediul academic buCUReshtean NU se vorbeste Limba Literara, ori ca deschiderea vocalelor (cum e devina A, de la mar, i devenind e) denota o imensa influentza a limbilor slave – vorbite de fratilor vostrii de la sud si vest de Dunara cu care sunteti amestecati de secole, ca si cu rusii fata de care aveti simpatii ascunse si perverse, induse, desigur, de mai bine de trei secole, mai ales cu ocazia RPR si RSR – asupra dialectului vostru neliterar, fara nicio legatura cu surorile de limba latina.

    • mint_rubber spune:

      Un comentariu constructiv, intr-adevar. Inca unele la fel si vom avansa cu siguranta.

    • gogu_milogu spune:

      hmmmm ce sa zic….. daca taceai te-am fi crezut…dar asa…..

    • donquijote spune:

      Ai grija sa nu-ti musti limba! S-ar putea sa mori in chinuri de atata otrava.

      • exista si XENOFOBIE interna spune:

        …in interiorul statelor, natiunilor, excitate de catre interesati pe plan local!
        Respectivul NU e bun din START – nu ca e agramat ori pesedist – e barem pesedist? – ci, deoarece, trebuie sa rezolve problemele generate de noua Lege Ucraineana a Invatamantului pentru cei peste 100 de mii de romani de la Nord de Suceava, cum niciun sudist ori ardelean n-o va face vreodata! Deoarece acestia au cu totul si cu totul alte proritati si agenda nu le permite. Unii avand planurile dictate de altii – diversi conlocuitori platiti de rusi sa dezmembreze si distruga -, e de inteles. Priorilatile lor de sabotare si distrugere a ROmaniei nemaifiind reprezentate la vf, incep sa urle toti cu toata asa-zisa lor pressa.

        • Pai, NU? spune:

          Nu vi se pare ciudat cu deodata se dezlantuie cu totii fara niciun motiv real?
          RECTORUL unei Universitati din Romania, totusi, cu aceeasi traditie romanesca ca cele din Mg.MUres, Sibiu, Arad si Oradea (majoritatea infiintate de comunistii maghiari si romani), e beftelit de toata “lumea buna”, calcat in picioare prin toata mass-media, devine mai PROST chiar decat cel anterior lui?

  7. Livio spune:

    De ce? Pentru ca profesorii din universitati s-au invatat cu smecheria: munca putina, bani multi (salarii, proiecte de cercetare aiurea, supervizari etc.). Evident, toata aceasta masa de “intelectuali” a votat si va vota cu PSD.

  8. sile spune:

    Nu subscriu la prima teza a articolului. In Statele Unite existenta universitatilor private nu impiedica sub nicio forma existenta universitatilor publice. University of California va spune ceva?
    Exista in acelasi timp si universitati de mana a 7-a care ofera diplome prin corespondenta.
    Atata vreme cat exista o traditie, o rigurozitate, fiecare candidat stie in ce se baga si la ce se poate astepta la sfarsitul anilor de studiu.

    • Gelu Sabau spune:

      Vedeti raspunsul pe care l-am dat lui Matei Blaja apropo de universitatile private din America si de comparatia dintre sistemul american si cel romanesc.

      • sile spune:

        Nu cred ca raspunsul respectiv se aplica la ce am scris eu. Ma refeream strict la afirmatia “existența acestui sistem hibrid, cu universități de stat și private care funcționează în paralel, a produs câteva disfuncții” si dadeam un exemplu in care sistemul hibrid functioneaza. Deci nu sistemul hibrid in sine e problema. Atata tot.

  9. Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

    Acest text vine să răstoarne certitudinile în care mă scăldam până acum.

    Eram convins că învățământul universitar și cercetarea din România se află într-o stare dezastruoasă, mâncate de incompetență și impostură, nepotism, proastă administrare, dezinteres și boicot, la coada clasamentelor internaționale, o rușine națională.

    Mai știam că îndeosebi universitățile private din România sunt supranumite în mod general ”fabrici de diplome”, datorită mercantilismului cel mai josnic, unde profesori nedemni, incompetenți și impostori formează absolvenți după propriul chip și asemănare, cumpărători naiv-vicleni ale unor diplome fără valoare, furându-și singuri căciula pe o derizorie piață a muncii, spre perpetuarea subdezvoltării generale.

    Aflu acum că de fapt fabricile de diplome sunt doar niște victime ale statului, pe deplin capabile de performanță științifică și universitară, dar împinse de concurența neloială a universităților de stat la comerțul cu diplome.

    Soluția propusă de acest bizar text este … bani de la stat pentru toată lumea, evident, în condițiile în care semidocții corupți care formează grosul corpului universitar român să-și continue netulburați opera.

    Văd în acest text o tentativă diversionistă de legitimare teoretică a marasmului, care în final mai pretinde obraznic și parale.

    • Gelu Sabau spune:

      Domnule Rasvan Lalu,
      Va multumesc pentru perdaful moralizator! Din cate sunt eu capabil sa inteleg, actualul marasm este produsul unui sistem, sistem care functioneaza de mai bine de 20 de ani! Eu am incercat sa identific cauzele si sa ofer solutii! Daca nu sunteti de acord, sunteti liber sa sustineti propriile solutii! Chiar si cu argumente!

  10. kinn spune:

    Citesc pe site-ul CNFIS ca pe langa finantarea de baza, pe cap de student, exista cel putin 30% finantare suplimentara pe baza de criterii de calitate. Asadar un “indice compozit” cum vreti pare sa exista deja, si inca de cativa ani.

    Apoi, cele doua probleme semnalate in articol (concurenta neloiala, respectiv finantarea pe cap de student) pot fi reale, dar nu se expica nicaieri ca acestea ar fi cauzele *fundamentale* ale situatiei din invatamant, a caror rezolvare ar insanatosi sistemul. Ar putea fi doar niste chestiuni marginale. De altfel, nici nu precizati foarte clar ce anume va indigneaza in principal la sistemul nostru universitar: nepotismul, risipa, concurenta neloiala, latura sa publica neloiala, performanta de cercetare, performanta didactica, insertia absolventilor? Fara obiective clare, mai bine nu ne apucam de reforme.

    Ca o paralela, in sanatate cred ca se deconteaza de mai multi ani cheltuieli in sistemul privat. Fiica mea s-a nascut acum 5 ani in spital privat, iar asigurarile au decontat aceeasi suma cat ar fi decontat si la spitalul stat. Si cu toate acestea, spitalul de stat este in continuare cel mai cautat, iar calitatea actului medical n-a avut vreun salt spectaculos. Aici eliminarea concurentei neloiale de ce n-a insanatosit sistemul?

    • Gelu Sabau spune:

      Procentul de 30% la care va referiti este alocat in momentul de fata in special pentru a finanta programele de doctorat si masterat. Este o alocare pe care ministerul o face, in functie de “nevoi”, si nu in urma unei competiti pe proiecte sau pe grant-uri de cercetare.
      Consider criteriul de finantare cauza fundamentala, si nu una marginala, pentru ca in functie de cum este gandita finantarea, functioneaza intregul sistem. In momentul de fata sistemul este gandit astfel incat sa atraga cat mai multi studenti, indiferent de calitatea lor. Atat timp cat el functioneaza pe aceste principii, putem imune oricate criterii academice vrem noi, criteriile respective vor fi in permanenta subminate de nevoia de “cantitate”. Desigur, daca schimbam aceste criterii, nu inseamna ca nu vor mai exista nepotism, risipa, concurenta neloiala si tot ceea ce enumerati acolo, dar o concurenta reala intre universitati le-ar obliga sa actioneze si asupra acestor aspecte, altfel nu vor avea decat de pierdut.
      In sanatate s-ar putea sa fie invers decat in invatamant, acolo sistemul privat concureaza neloial sistemul de stat, prin medicii care isi trimit clientii de la stat la clinicile private la care lucreaza. Sau vezi cazul Lucan. Dar cum nu cunosc prea bine functionarea sistemului de sanatate, deci prefer sa nu ma pronunt.

  11. Nadia Ramasawmy spune:

    Faptul ca cineva nu lucreaza in domeniul in care s-a pregatit nu e o surpriza.

    Absolventi care s-au pregatit pentru invatamint, medicina, geografie,economie sau fizica nu mai aplica doar ce au invatat in facultate fie din cauza ca sunt alte modalitati de abordare a unei probleme ori s-au descoperit tehnici noi. Pe de alta parte anumite tehnici invatate in facultate nu mai sunt folosite.

    Faptul ca forta de munca este adaptabila este o calitate. Meserii care nu existau acum zece ani sunt foarte cautate acum, in ce masura universitatile pot sa raspunda acestui tip de dezvoltare?

    Cit priveste influenta statului in invatamintul privat, acelasi test, SAT, A level, BAC (administrat de o entitate privata in SUA sau in Anglia si de una de stat in Franta) reglementeaza admiterea in universitati de stat si particulare. De asemenea, statul se implica chiar daca nu finanteaza universitatile respective acreditindu-le pentru a asigura ca acestea raspund unui standard comun Accesul la forme de invatamint superior (Master, Doctorat) este conditionat de obtinerea unui titlu intr-o unitate acreditata. Exista apoi institutii profesionale ce recunosc anumite programe.

    Citeva intrebari s-ar impune daca s-ar implementa sistemul propus de dumenavoastra
    Cine ar putea preveni o explozie de noi unitati de invatamint private daca acestea s-ar finanta de la buget pentru a deveni comparabile in performanta cu universitatile de stat de traditie? In conditiile in care exista multe universitati de stat in suferinta de ce s-ar aloca resurse unor universitati particulare ?
    Daca institutiile de stat ar fi OK sa zicem ca ati avea un sistem bine pus la punct. Cum reglementati gluma de universitate “Colegiul de aparare nationala” ? Un singur curs va da 30 de credite. Acelasi numar poate l-ati obtine dupa un an de facultate intr-o scoala americana.

    • Gelu Sabau spune:

      In momentul de fata nu mai este posibila o explozie a universitatilor pentru ca romantismul anilor 90 a fost demult depasit! Azi ai nevoie de cateva milioane de euro bune ca sa poti infiinta o univesitate care sa functioneze dupa standarde minimale! Ce persoana care ar avea banii astia ar investi intr-un domeniu despre care nici macar nu stii daca-ti aduce profit?! Altfel, eu nu cunosc in Romania prea multi miliardari excentrici, eventual pasionati si de educatie!
      E adevarat, azi exista universitati in suferinta. Unele din ele au disparut, altele vor disparea pe viitor. Intrebarea este daca preferam sa le prelungim cat mai mult agonia in conditiile date sau perfectionam un sistem care sa produca cat de cat o competitie corecta. E o chestiune de alegere.
      Ce se intampla la “Colegiul de aparare” e o problema care ma depaseste, pentru ca acolo nu mai este vorba doar despre educatie… :)

  12. Stelian spune:

    Pina in 1989 datorita politicii de atunci, numarul de cadre didactice din invatamintul universitar era limitat si normat: 1 profesor la X conferentiari, la y sefi de lucrari/lectori, la z asistenti. Ba mai mult, dupa explozia de oameni cu diploma din anii 70, incepind cu anii 80 locurile la facultati s-au redus, iar incepind cu 1984 au disparut subinginerii la zi, si cred ca 1 an sau doi mai tirziu si cei de la seral.
    Existau si atunci inginerie la seral si ASE la fara frecventa si la citeva specialitati la Universitate. Nu faceai medicina la seral sau fara frecventa.
    Era nebunie la Conservator si IATC si la Arhitectura cred si Arte plastice.
    In 1990 s-a dat drumul masiv la robinetul de promovari de cadre didactice.
    O data cu aparitia facultatilor private acest robinet practic a fost desfiintat si conducta de cadre didactice universitare a devenit oricit de larga doriti. De unde cadre didactice universitare in orase din provincie ce nu avusesera decit licee? Chiar si acolo pe unde mai fusesera niste sectii, au devenit brusc si peste noapte universitati independente. Liberalizarea s-a facut in goana cea mai mare, tema fiind nu invatamintul ci goana dupa bani.
    Solutii? Cred ca ele vor veni singure, in timp. Va veni din mediul privat, cind un angajator nici nu te cheama la interviu cind vede diploma de la Cucuietii din deal. Cind tinarul va intelege ca va face mai multi bani daca va invata o meserie adevarata si o va face bine. Si deci va decide sa nu mai dea bani de taxa la universitati. Cind studentii se vor revolta ei si vor cere banii inapoi pentru ca la cursuri in loc de profesorul X vine altcineva.
    Si nu in ultimul rind, cind se vor orienta spre scopul principal – procentul de absolventi angajati in 3 luni de la absolvire, in 6 luni, in 1 an.
    Sa fim bineintelesi, nici invatamintul dinainte de 89 nu era cine stie ce. Era bazat pe repetare, reproducere si invatare pe de rost… Dar era calitativ ceva mai bun. Nu era creativ si nu era practic.
    Si inca ceva. Nu va faceti iluzii. Si in occident invatamintul se degradeaza, sau mai bine zis s-a degradat sensibil. Meserii care o data cereau liceu acum cer colegiu si meserii ce cereau colegiu acum cer facultate, iar unele specializari cer doctorat. Stiu, mi se va spune ca s-a evoluat in anumite domenii. Se prea poate.

  13. grasu spune:

    Acum va este clar de ce a avut nevoie infractorul condamnat definitiv Dragnea de scrisoarea celor 45 ???? Ecaterina Andronescu reprezenta o amenintare pentru mustacios si atunci trebuia zburata. Mai intai n-a pus-o ministru al invatamantului, desi P$D-ul a sustinut-o. Aici au avut nevoie de scrisoare, sa vada partidul ce doresc rectorii si sa se faca (cica) voia rectorilor. Apoi au scos-o si de la Presedintia Comisiei de Invatamant din Senat. De-acum Androneasca poate pleca sa-si creasca nepotii, cat tip e Dragnea sef, cariera ei de partid si de stat s-a terminat.

    • Pinno spune:

      Big Deal cu Androneasca! Pentru unii este foarte convingatoare, te abureste, te ameteste, pare OK.
      Macar cu acest L. Pop la comisie si V. Popa la minister stim clar la ce sa ne asteptam.

    • Pinno spune:

      Am uitat sa spun ca sunt nemultumiri in invat. preuniver. Poate pe Pop l-au pus acolo ca sa” le dea si lor ceva (sloganul PSD, “sa le dam”, adica sa le mai inchidem gura).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gelu Sabau


Gelu Sabau

Lector universitar. Doctor în Filosofie, Universitatea București - Stagiu de cercetare, Ecole Pratique des Hautes Etudes, Paris, Section Sciences Religieuses - Stagiu de cer... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)