joi, martie 28, 2024

De ce mergem la şcoală?

Ceea ce se întâmplă cu sistemul românesc de educaţie, de 23 de ani încoace – timp în care la conducerea ministerului s-au perindat aproape 20 de miniştri, declanşând aproape la fel de multe reforme radicale, pentru că, nu-i aşa?, ce-a făcut cel dinainte era complet greşit – îşi are una dintre explicaţii în faptul că n-am încercat niciodată – părinţi, profesori, societate – să răspundem la întrebarea din titlu.

O întrebare absolut deloc retorică. Orice sondaj ar dovedi asta cu vârf şi îndesat. Sunt sigur că majoritatea ar răspunde „Pentru că e obligatoriu”.

Recent, am stat de vorbă cu un domn absolut stimabil, din zona intelectuală, care mi-a pus cu sinceritate întrebarea „De ce i-or chinui pe copii cu istoria? Eu, unul, nu mai ţin minte aproape nimic despre Mircea cel Bătrân!”

Chiar: de ce s-o face istoria în şcoală, e clar că marea majoritate a foştilor elevi nu ştiu istorie. Iar cei care vor să urmeze o meserie care presupune cunoştinţe de profil pot să înveţe într-o lună de studiu aplicat mai multă istorie decât reţine un elev mediu după 12 ani de şcoală!

Întrebarea pare perfect justificată, numai că ridică o problemă paradoxală: se poate repeta, cu egală îndreptăţire, referitor la oricare altă materie – exceptând scrisul, cititul, socotitul şi sportul –, aruncând astfel în aer însuşi raţiunile existenţei unui sistem de învăţământ primar, gimnazial şi liceal.

E limpede de ce e nevoie să ştii să scrii şi să citeşti – ceea ce se rezolvă într-un total de câteva zeci de ore. E la fel de clar că nu te poţi descurca fără să ştii operaţiile aritmetice elementare – alte câteva zeci de ore. În fine, de-a lungul întregii vieţi e sănătos să faci măcar un pic de mişcare fizică.

Dar fizică!? Pendulul lui Maxwell, constanta lui Planck, emisferele de Magdeburg!? Cam de câte ori aţi avut nevoie de toate astea de când v-au terorizat la şcoală şi până azi?

Sau chimie! Formula amidonului, valenţele libere, catalizatorii şi alte lucruri de foarte mare importanţă practică atunci când eşti şofer, violonist sau funcţionar public!

La ce să-ţi folosească geografia azi, când agenţiile de turism ţi-o dau pe tavă şi Via Michelin îţi desenează drumul până la destinaţie, ba îţi mai spune şi cât te costă?

În ce context ar putea fi util să ştii anii bătăliilor lui Ştefan cel Mare sau, mai tare, ce ocupaţii aveau mayaşii (în afară de a ne speria pe noi cu sfârşitul lumii)?

Încă o dată: dacă vrei să devii medic, câtă anatomie şi chimie ai reţinut din şcoală înveţi într-o lună de vacanţă – şi similar pentru orice altă disciplină. Inclusiv limbile străine.

Cazuri speciale par să fie româna şi matematica. Dar hai să fim serioşi: câţi absolvenţi de liceu care nu dau la Litere mai ştiu ce-i aia o subordonată predicativă sau când se poate pune virgulă înainte ori după „şi”!? Câţi studenţi la Arte, Conservator, Istorie etc. şi câţi oameni fără facultate ţin minte cum se obţine derivata unei funcţii!?

Ok. Să ne tragem sufletul şi să tragem linie. Acest mod de a pune problema – utilitatea practică a noţiunilor predate în şcoală – dovedeşte o profundă neînţelegere a raţiunii pentru care există şcoala şi este propriu, mă tem, unui procent foarte mare din populaţie, inclusiv în rândurile intelectualităţii.

Şcoala NU are drept scop ca, în viaţa lui, fostul elev să folosească în vreun fel faptul că ştie anii de domnie ai lui Ştefan cel Mare, înălţimea lui Popocatepetl sau personajele principale din „Jocul ielelor”.

Mai mult, şcoala nu are drept scop nici măcar ca fostul elev să ţină minte aceste lucruri – fie că-i folosesc, fie că nu-i folosesc la ceva.

Şcoala are drept scop principal şi acoperitor construirea unui sistem de valori, a unei imagini generale despre lume – din care fac parte şi domnitorii, şi vulcanii şi operele literare şi foarte multe alte lucruri.

Al doilea scop al şcolii este de a-i învăţa pe elevi să înveţe, să găsească informaţii şi conexiunile dintre ele, să gândească logic, să se construiască şi să se definească pe sine, să se formeze.

Al treilea motiv pentru care mergem la şcoală este acela de-a intra în contact cu un mare număr de informaţii din diverse domenii, acoperind o parte din capacităţile de filtrare, anliză, sinteză şi stocare ale minţii noastre, la vârsta maximei receptivităţi. În mod inevitabil şi natural, aceste informaţii se DECANTEAZĂ în timp, iar ceea ce rămâne devine baza intelectului fiecăruia dintre noi, temelia pe care se construieşte tot ceea ce ţine de inteligenţă şi cultură. ACESTA este sensul butadei „Cultura generală este ceea ce rămâne după ce uiţi tot ceea ce ai învăţat”. Dacă eşti pus să înveţi o sută de nume, reuşeşti s-o faci poate pentru 50, peste un an vei mai ştii 20, iar peste 10 ani – trei nume. Dar dacă ţi s-ar fi spus de la început doar aceste trei nume, în timp nu rămâneai cu nimic.

În fine, a patra raţiune de a fi a şcolii este aceea de a oferi copiilor suporturile elementare, minimale, pentru ocupaţiile ulterioare. N-ai cum să ajungi să-ţi doreşti să fii chimist dacă nu te-ai întâlnit niciodată cu chimia, dacă n-ai avut ocazia să fii cucerit de experienţe sau de logica după care se compun moleculele diferitelor substanţe.

În afară de aceste scopuri general valabile, fiecare dintre materiile şcolare are raţiunile ei specifice. Istoria, de pildă, contribuie la integrarea unui tânăr în identitatea naţională, dar şi la dezvoltarea interesului pentru calităţi umane importante, cum ar fi curajul. Mihai Viteazu e la fel de tare ca Superman!

Desenul şi muzica, în mod evident, nu au drept scop să creeze Rembranzi şi Beethoveni, ci să dezolte spiritul estetic, artistic, lirismul, gustul pentru forme, culori şi sunete.

Matematica nu e destinată învăţării unor formule, ci dezvoltării capacităţii de a raţiona logic, algoritmic, organizat, pornind de la sistemul „ce se dă şi ce se cere”.

Intenţii similare, toate importante, sunt asociate fiecărei discipline şcolare.

Dacă înţelegem aceste lucruri, putem într-adevăr să construim o îmbunătăţire semnificativă a învăţământului românesc preuniversitar (despre cel universitar – cu altă ocazie).

Dacă nu, vom continua să aşteptăm de la copiii noştri note cât mai bune ŞI ATÂT, să pompăm în ei meditaţii, să ridicăm din umeri la faptul că învaţă pe dinafară, drept care, logic, sunt pe dinafară, să-i încurajăm să neglijeze materiile „neimportante” şi să se concentreze pe mate şi română (dar asta numai pentru că au de dat examene din ele, nu pentru că le-am pricepe importanţa pe termen lung) şi să ne întrebăm „De ce i-or chinui pe copii cu istoria?”

Distribuie acest articol

70 COMENTARII

  1. Scopul şcolii este unic, nu este necesară o enumerare a foloaselor sale:
    Omenirea deţine, la un moment dat, un set de adevăruri, care nu sunt ultime; şansa ameliorării cunoştinţelor unei generaţii stă în speranţa ca, instruind un numîr cât mai mare de copii, unii dintre ei să descopere ce este greşit în acel set şi să-l rectifice; acesta este rostul şcolii – să dea şansa omenirii să se corecteze; restul, sunt derivate.

    • Derivatele sint mai importante decit adevarurile. Cind vad politicieni inculti, agramati, mirlani si nu in ultimul rind prosti ma intreb cum nu se rusineaza scoala si profesorii cu asemenea lichele?
      Scoala este o sita care permite valorilor autentice sa fie asezate la locul lor. Acesta este unul dintre derivate pe care societatea nu-l poate neglija. Rastalmacirea valorilor s-a facut cu complicitatea intelectualilor culpabilizati de coabitarea comunismului.

  2. Principalul obiectiv al scolii este obisnuirea cu
    1. PROGRAM RIGUROS (aici am invatat ca punctualitatea e prima forma de respect)
    2.IERARHIA, aici ai pentru prima oara sef adevarat care da recompense si sanctiuni
    3.SOLIDARITATEA aici ai colegi, trebuie sa te integrezi, sa te impui sa te supui
    4.RESPECTUL – sa saluti, sa ceri permisiunea, sa nu deranjezi
    5. VALORILE PROMOVATE DE STAT : Aici e buba, ca daca statul nu reuseste sa-si promoveze eficace valorile atunci contravalorile le substituie instantaneu (imediat toate fatzele vor sa fie fotomodel si baietii vor sa fie Adi Mutu)
    6. MODELE DE URMAT -aici e buba mare, pentru ca eu cand imi aduc aminte de profesorii mei din liceu (promotie 1988), TOTI ERAU DOMNI – ca atitudine, ca stare financiara,(un profesor de mate de liceu avea pensie cat un colonel de armata). In facultate Marii Profesori veneau cu mana in buzunar si predau materia din cap direct – obicei care a ramas doar la profesorii adevarati, care sunt din ce in ce mai minoritari.

    MAREA PROBLEMA A INVATAMANTULUI ROMANESC ESTE CA NU E ATRACTIV : Pe vremea mea din zece elevi buni de liceu, cinci voiau sa se faca profesori.
    Azi nici cei prosti nu mai vor sa fie profesori.

    Statul trebuie sa inteleaga ca INVATAMANTUL E UN DOMENIU STRATEGIC ! Trebuie sa se dea bani la profesori (nu sunt profesor si nici in familie nu am rude apropiate in invatamant)! De unde? Simplu – tai banii cu care politicienii cumpara clerul platindu-le lefurile si banii de la armata (1% din PIB pentru armata e suficient, cum are Austria, Ungaria, Japonia- o are chiar in constitutie plafonat, nu 1,8 sau chai 2%), desfiintarea „liceelor” care nu au avut un procent de 50% promovabilitate la BAC, etc.

    • ” In facultate Marii Profesori veneau cu mana in buzunar si predau materia din cap direct – obicei care a ramas doar la profesorii adevarati, care sunt din ce in ce mai minoritari.”

      Eu o prostie. Eu prefer profesorii care predau cu greseli, profesorii care se incurca in timpul cursului, dar care incearca sa predea ceva nou, rezultate aparute cu citeva luni inainte si pe care nimeni nu le intelege bine. Nu am nevoie sa-mi vina un „mare profesor” sa-mi recite pe de rost nu stiu ce lucruri care sint foarte bine cunoscute si se gasesc explicate in detaliu in mai multe carti.

      Unii profesori din Romania primesc bani prea multi, mult prea multi. De acord ca un profesor debutant are prea putin, dar un profesor universitar are mult prea mult. Pentru ce? Pentru ca a folosit un xerox sa copie niste articole?

      • Iar eu prefer un profesor care ma ajuta sa identific mijloacele de care am nevoie pentru a-mi duce la bun sfarsit un proiect fie el liber, fie mpus.
        Cred mai degraba in mentorat.
        Scoala nu trebuie sa te invete sa fii „sclav pe plantatie” ci „antreprenor” constient de propria valoare,

    • Cu alte cuvinte scoala asta te invata sa fii un mic sclav, nu? Inveti ca exista tot timpul cineva deasupra ta care trebuie respectat, ascultat, ca trebuei sa faci ce ti si se cere, sa asculti si sa crezi orice ti se spune.. ca valorile sunt deja stabilite. O mica rotita intr-un urias angrenaj. Un om care gandeste marunt.
      Corect. Cam asta e scoala romaneasca si oricine indrazneste sa iasa din tipar e penalizat. Ba chiar mai mult de atat, daca indraznesti sa inveti mai repede decat altii singura ta sansa este in afara sistemului. Si mai trist, daca nu esti capabil sa inveti in acelasi timp cu ceilalti, chiar daca ti-ai dori.. nu ai nici o sansa.. Din momentul in care treci clasa cu o nota mai mica de 10 inseamna automat ca urmatorul nivel se construieste pe o fundatie subreda, incompleta. Si totusi sistemul insista sa adauge inutil peste aceasta fundatie subreda pana cand, 8, 12 sau 16-17 ani mai tarziu se termina acest proces penibil si tragi linie si descoperi ca nu mai tii minte decat 3 nume din 150.

      Din pacate unii sunt atat de obisnuiti cu acest sistem incat nici macar nu mai pot sa-si imagineze altul. Cauta explicatii ca sa-si justifice existenta de pana acum, ca sa se autoconvinga ca nu si-au irosit viata.

    • Pai cele enuntate la punctele 1-4 se pot invata si intr-o puscarie!
      La fel si 5 (desi in mod indirect), ca daca ai ajuns acolo macar e limpede ca „valoarea” ta NU e promovata de stat.

      Deci doar cu 6 stam mai prost, ca „modelele de urmat” sunt borfasii care nu au fost prinsi, iar pe aceia nu-i gasesti la Rahova ci in Parlament… Dar cine stie, cu putin noroc esti coleg de clasa cu Adrian Nastase, si-atunci e bine sa-ti iei notite.

  3. Frumos spus domnule Zarojanu! Felicitari!
    Ce ma deranjeaza pe mine este ca Programa Scolara a ramas intepenita in vremuri. Istoria si perceptia despre Romania in contextul European in ce 2000 de ani s-a schimbat. Dar materia pare sa fi ramas aceeasi (cel putin asta inteleg eu de la copilul meu). Realizarile Fizicii si Tehnologiile sunt foarte multe si diverse in ultimii ani. Dar Programa a ramas tot la siruri de ecuatii blocate in miscarea mobilului pe plan inclinat sau ecuatiile miscarilor oscilatorii din clasa a 11-a. Nimic despre materialele piezoelectrice (touchscreen-uri), nimic despre wireless, nimic despre efectul 3D. Nu mai vorbesc de Chimie! Dincolo de sirurile de formule si mase molare gasim viata reala, otetul de bucatarie, detergentii, ingrasamintele. Tot se vorbeste de carbohidrati, proteine, glucide, ni se vand retete si carti „documentate stiintific”. Dar nu retin sa se invete despre asta in Scoala (daca se invata, mea culpa!)
    Trebuie sa scrieti cu litere mai mari Scopurile. Poate ca cineva mai intelept din Minister le va intelege.

  4. Tot rationamentul dvs. porneste de la o premisa falsa: „Daca esti pus sa inveti o suta de nume, reusesti s-o faci poate pentru 50, peste un an vei mai stii 20, iar peste 10 ani – trei nume. Dar daca ti s-ar fi spus de la inceput doar aceste trei nume, in timp nu ramaneai cu nimic”.
    Memoria este strans legata de MOTIVATIE. In momentul in care memorezi foarte multa informatie fara ca sa iti doresti acest lucru, pe termen lung nu vei retine nimic, in plus se va pierde si bruma de motivatie pe care o aveai inainte de „indoparea culturala”. De asemenea, motivatia cea mai importanta este cea data de dorinta de a cunoaste si nu cea legata de recunoasterea sociala. Adica nu trebuie sa memorezi informatii pentru a face parada de cunostintele pe care le ai ci pentru ca iti folosesc la intelegerea subiectului care te pasioneaza. O mare parte a indivizilor inteligenti si creativi (cei care imping inainte limitele cunoasterii), carora le repugna memorarea de dragul memorarii, se vor pierde in anonimat si astfel societatea va pierde o resursa esentiala pentru progresul ei. Un exemplu celebru in acest sens este Einstein. Norocul omenirii este acela ca in cazul lui, finalul a fost unul fericit. Albert Einstein: „Si eu vream sa parasesc scoala … principalul motiv era metoda de predare stupida, mecanica. Din cauza memoriei mele slabe pentru cuvinte, aceata metoda imi crea mari dificultati, a caror depasire imi parea fara sens. De aceea am preferat sa suport tot felul de pedepse decat sa invat sa turui pe de rost”.

    Am vazut cadva un serial stiintific al lui Carl Sagan in care acesta descria sentimentele care l-au cuprins atunci cand, fiind in fata rafturilor interminabile cu carti ale bibliotecii publice din New York, si-a dat seama ca in toata viata lui, citind fara intrerupere, ar putea citi o parte nesemnificativa a acestor carti.
    Informatiile pe care le memoram in timpul procesului de educatie scolara trebuie sa fie cele esentiale. De asemenea trebuie sa apara diferentieri de programa scolara mult mai accentuate si mai devreme, in functie de traseul ales de elev. Trebuie stabilit foarte clar care sunt cunostintele generale strict necesare unui tanar avand in vedere si o educatie continua, pe tot parcursul vietii.
    Cantitatea de cunostintele umane se dubleaza intr-un ritm tot mai accelerat. Cresterea calitatii vietii depinde de dezvoltarile din domeniul stiintei si tehnologiei. In aceste domenii, cresterea cantitatii de cunostinte noi este cea mai accelerata. Tarile care vor constientiza aceste adevaruri (decidentii) vor asigura prosperitate pentru cetatenii lor. Ulla Vaisto (ambasadorul Finlandei la Bucuresti): „programa este revizuita permanent, pe baza cerintelor economiei, a ceea ce vom avea nevoie peste 10 ani sau 20 de ani”.

    P.S. Albert Einstein: „I myself, to be sure, wanted to leave school … the main reason for me was the dull, mechanised method of teaching. Because of my poor memory for words, this presented me with great difficulties that seemed senseless for me to overcome. I preferred, therefore, to endure all sorts of punishments rather than to learn to gabble by rote.”

    Modern Science, 1896-1945 – Ray Spangenburg & Diane Kit Moser, pag. 28

    • „motivatia cea mai importanta este cea data de dorinta de a cunoaste si nu cea legata de recunoasterea sociala” – asta vine din care studiu sociologic? Daca o sa il studiati pe Robert Cialdini (ca veni vorba despre noi dezvoltari stiintifice) veti constata ca motivatiile negative sunt mult mai puternice si mai frecvente decat motivatiile pozitive. Poate fi neplacut, dar este cat se poate de real.

      • Cei care cauta „recunoasterea sociala” nu vor studia structura ADN-ului sau fizica cuantica (de exemplu) asa ca „motivatia data de dorinta de a cunoaste” este cea importanta pentru progresul cunoasterii, cel care conteaza de fapt in evolutia unei societati. Cei care cauta „recunoastere sociala” semnificativa (a multor romani) au destule modele de urmat printre „vedetele” de tot felul care se perinda toata ziua pe la televiziuni, „recunoastere sociala” pentru care nu este nevoie de prea multa inteligenta si prea mult studiu (dimpotriva, chiar strica).

  5. Cred ca nu stiti ce vorbiti domnule Zarojanu. Scoala romaneasca nu sfera pentru ca se predau lucruri inutile. Ar fi bine sa ajungem sa ne dam seama ca ii invatam pe copiii inutilitati. Scoala romaneasca nu ii invata ca lumea nici lucrurile acestea invechite si rupte de realitate. Sunt absolventi de litere care nu stiu clar care e treaba cu subordonate in Romania de azi. Sunt absolventi de matematica care nu pricep nici acum derivarea. Stati linistit!

    Dvs. va imaginati ca sistemul functioneaza ca la teorie si criticati teoria. Ca totii ministri post-comunisti. Adevarul este ca ceea ce inveti nu este ceea ce stii. Mereu mai putini.

    De ce? Pai stiti bine cum se dau la noi note.

    • Iertaţi-mă, dar n-aţi citit articolul. Nu am spus că se predau lucruri inutile. Din contră, că totul e util, dar nu în sensul utilităţii practice directe şi punctuale, aşa cum aşteaptă unii, ci prin CONSTRUIREA personalităţii, prin decantare etc.
      „Dvs. va imaginati ca sistemul functioneaza ca la teorie si criticati teoria”. Încă o dată, n-aţi citit ce-am scris. Nu critic teoria, ci tocmai ceea ce se întâmplă în realitate. Oricum, nu trebuie să-mi imaginez nimic: am copii la şcoală, prieteni profesori şi sunt editor de cărţi şcolare.

      • Corect, daca ar fi dupa ce se sustine prin multe medii ar trebui ca la scoala sa nu se mai faca informatica pentru ca pana isi finalizeaza studiile un elev/student limbajele de programare respective vor fi deja perimate si e posibil sa nu mai fie folosite. Si atunci de ce ar mai trebui invate in scoala?

        Din pacate/fericire constatam ca cine constatam ca cine e capabil sa faca derivate si integrale in liceu va fi mult mai capabil sa invete si sa inteleaga un nou limbaj de programare in campul muncii decat unu care a tras chiulul sau pur si simplu nu s-a aratat interesat de matematica pentru ca el nu doresa sa se faca profesor de matematica.

        • Pai nu ati constatat nimic altceva decat ca cei mai inteligenti (un anumit tip de inteligenta) sunt mai capabili sa valorifice aceasta trasatura nativa si in alte domenii… Dar va asigur ca acestia ar invata la fel de bine un nou limbaj de programare chiar daca n-ar calca pe la orele de matematica.
          Iar daca nu ma credeti va sugerez sa cititi biografiile lui Bill Gates si Steve Jobs!

  6. foarte bine spus. de mult ma oripilau tot felul de propuneri ptr modificarea curriculumului, iar majoritatea comentariilor care insotesc articolele revolutionare in aceasta ‘problema’ (i.e., cat de prost ar fi invatamantul nostru fata de al altora) sunt de regula de la hazliu-tembel la agresiv-depresiv.. ce se acumuleaza din scoala depinde de mai multe lucruri, continutul e doar o latura; calitatea si implicarea profesorilor, suportul familiei si interesul elevului (componenta cea mai importanta). daca scoala reuseste sa creeze o atmosfera de rigoare si studiu intre zidurile ei, e perfect; altfel, ai o varza.

    • Consider ca si continutul este foarte important! Daca profesorul este de calitate si se straduie, conteaza ca si materia „ingerata” sa fie de top.
      Putem compara materia/programa cu o pizza. Stiu, este important daca este livrata de un tip vesel sau de o chelnerita dezgustata. Dar in mod absolut, gustul pizzei este acelasi. Depinde si de „consumator” cat de mult se lasa influentat de „deliver”.
      Pe de alta parte aveti si dumneavoastra dreptate. Vorbim de copii, „deliverul” este foarte important, schimba starea de spirit.

      • d’le, nu prea cred, ptr ca la noi in general materia e de calitate, chiar daca ti se par unele inutile. Chiar daca la vreun obiect materia ar fi mediocra, un profesor de calitate ar putea s-o faca suficient de atractiva.. Profesorul si calitatea elevului sunt mai importante. Asa cum un elev bun citeste istoria si-i place indiferent daca are sau nu profesor interesat de munca lui, asa si un profesor bun stie sa motiveze si sa ia un text mai putin inspirat sa’l transforme in ceva interesant. Crede’ma ca invatamnatul de afara in multe tari e o aberatie, mai informeaza’te. Elevii romani care se muta prin vest sunt foarte bine priviti, desigur ma refer la cei care si-au dat ceva silinta.

        Probabil la noi ptr majoritatea e o combinatie de profesori plictisiti sau stresati si un mediu familial de asemenea stresat sau deprimat, care se implica mai putin (nu generalizez, ma refer la cei cu probleme care ar fi putut sa evolueze mult mai bine, probabil in jur de 25%)

  7. Atita vreme cit profesorii universitari si factorii de decizie sint Mang, Ponta sau Mischie (daca nu stiati, stimabilul domn Mischie are doctorat), nu avem ce discuta despre invatamintul romanesc. Invatamintul romanesc e o imensa prostie, al carei unic scop este de a da posibilitatea unor putori ca Ponta sa ia un salariu de profesor. Bineinteles ca astfel de putori nu si-ar fi gasit niciodata vreun loc de munca in mediul privat pentru simplul motiv ca nu stiu sa faca nimic.

    • Nu cred ca un sistem trebuie judecat dupa cativa exponenti. Poti urmari cariera prof. Diederik Alexander Stapel, insa asta nu inseamna ca sistemul olandez este la pamant – din contra. Din nou, poti sa incerci sa afli cate ceva despre teza de doctorat a Dr. Martin Luther King Jr., ceea ce nu inseamna ca omul nu a fost unul dintre cei mai importanti reformatori ai secolului XX sau ca sistemul academic american ar fi la pamant.

  8. Încerc să fac pe avocatul diavolului un pic.

    România e o meritocraţie? Da sau nu?

    Să zicem că un copil ştie, din primii ani de şcoală, că soarta lui depinde, de exemplu, de „mătuşă”. Acea „mătuşă” generică îi va găsi serviciu: fie în aparatul de stat, fie la spital, fie la bancă, fie la firma proprie. Cât se va stresa cu şcoala atunci respectivul copil?

    Extrapolând exemplul de mai sus, câţi copii (şi părinţi) sunt covinşi că şcoala le va va folosi – în sens strict material?

    Iar teoria celor o sută de nume a fost dusă la extrem.
    În loc de o sută, se predau o mie, sperând, conform teoriei de de mai sus, că elevii vor rămâne cu treizeci de nume.
    Din păcate elevii, asaltaţi de prea multă materie, nu mai rămân cu nimic.
    În cel mai bun caz se concentrează pe materiile destinate subzistenţei.
    Am întâlnit softişti care habar n-aveau de diferenţa dintre Iliada, Odiseea şi Eneida. Şi – mai rău – profesori universitari foarte competenţi în domeniul lor, dar care-şi dădeau articolele la corectat d.p.d.v. al gramaticii. Fiindcă nu erau siguri pe subtilităţi de genul: acorduri, virgule, număr de „i”.

    Şi forma aş zice că-i deficitară. Boia, de exemplu, e mai lizibil ca manualul. Nu ştiu de ce se pune preţ pe formularea din ce în ce mai încâlcită, mai abstractă şi mai pretenţioasă.

    Parcă şcoala funcţionează într-un univers paralel. Doar teorie, fără să fie lipită de ceva real. Mai ţin minte şi acum – datorită unei învăţătoare zeloase – faza cu mono şi dicotiledonatele, dar habar m-am să deosebesc, după frunze şi flori, un cireş de un vişin sau de un piersic. Să nu mai zic de cum trebuie cultivate …

    Nu te poţi desprinde aşa uşor de partea strict materială, utilitară a şcolii.
    Trecând printr-o şcoală al cărei scop e doar să dezvolte şi să cultive a rezultat o populaţie sărăcită şi aproape analfabetă.

    Cumva am impresa că şcoala cum o ştim astăzi îşi are originea în Prusia. Şi conţinea – deşi nedeclarat – un contract social asemănător cu cel al lui Rousseau. Cu aproximaţie: „eu, statul, îţi dau cunoştinţe prin care o să ai o pâine în mână, dar asta la pachet cu alte îndoctrinări prin care vreau să te scot un bun cetăţean”.

    Dacă una din părţi se sustrage îndatoririlor stipulate prin contract, sistemul cade …

    @ Marian Baroian

    Faza cu solidaritatea am cultivat-o intens în anii de şcoală. Sau mai degrabă trocul: eu copiez de la tine la „x”, tu copiezi de la mine la „y”.
    Sau cu elevii din anii mai mari: „păstrează-mi te rog caietul cu tema pe vacanţă (că proafa dădea cam aceleaşi exerciţii), iar eu îţi dau la schimb o ciocolată mare; nu-i destul? vrei pe pe lângă ciocolată şi cercei ăia şmecheri, sclipicioşi?; fie, îţi dau şi ciocolata şi cerceii, numai să nu-mi bip-bip-bip vacanţa cu exerciţii”.

    • Am vrut sa scriu un comentariu mai de dimineata, avand in vedere ca nu sunt absolut deloc de acord cu articolul.

      Ma bucura insa sa vad ca multi mi-au luat-o inainte.

      Paradoxul este ca atat eu cat si multi din cei de mai sus am fost formati intr-un sistem invechit, rigid, stupid, etc si totusi am ajuns sa rationam cel putin la fel de bine ca si „vesticii” o data ce am primit acces liber la informatie. Oarecum aceasta situatie ar insemna ca domnul Tudor Calin Zarojanu are dreptate.

      Cu un singur amendament: suntem in 2013. Este absolut necesar sa regandim invatamantul. Nu mai suntem in 1900, sa ne propunem sa alfabetizam si disciplinam un popor de tarani. Acum avem nevoie sa formam oameni care sa fie capabili sa prelucreze informatia, nu sa o memoreze. Nu mai avem nevoie de „roboti”, avem nevoie de programatori de roboti.

      • „noi am fost formaţi într-un sistem învechit” – cititorii/comentatorii de pe contributors sunt un eşantion reprezentativ pentru România?
        în ce mă priveşte, am impresia că tot ce ştiu / am ţinut minte (în afară de istorie, engleză şi două, trei cursuri din facultă) mi-a intrat în cap în afara şcolii, şcoală pe care am urât-o din toată inima
        mi se părea inutilitatea la superlativ, un sistem care merge prin inerţie şi prin care trebuia să mă strecor cu minim de efort

  9. In acesti 23 de ani in care s-au perindat tot felul de ministri si diferite reforme, unii copiii au inceput sa invete folosind internetul si au facut-o asa de bine ca au uimit o lume…

    Basics – daca da scoala, multumesc!

    Copilul meu a invatat italiana urmarind un serial de desene animate…
    A invatat engleza cu dictionarul si incercand sa scrie versurile de la cantecele Maddonei…
    (profesorii erau in greva si se plictisea…- pe atunci nu gaseai pe net lyrics…)

    Astazi, parintii sunt cei care isi orienteaza copiii, atat cat se pricep, si aici nimeni nu spune ca parintii nu prea primesc feedback de la scoala si ca nu prea exista o indrumare/consiliere a copiilor in scoala! Lucruri simple, posibil de aplicat indiferent de reforma, de ministru…

    Meseria este extrem de importanta in viata copiilor nostri, lasam totul pe spatele parintilor sau pe o sansa/ nesansa?

    Astazi se cauta tehnologia, o sa se termine si etapa asta de social media – ca ramai cu matul gol de atata socializare.

    Uite ca peste tot in lume se vorbeste de industrializare, pana si ministrul economiei din RO a prins aripi cu reindustrializarea care era pe cand nu se vedea…

    Si totusi, atunci cand toata lumea se ingramadea spre drept. economie, i-am recomandat copilului meu tehnologia! Eh, m-a ascultat, dar evident ca a contat ca ii placeau saibele, piulitele, surubelele, programele, calculatoarele – intelegea greu mecanica – nu stiu de ce- dar la electricitate zbarnaia…

    La 18 ani avea un un cuvant repetat de z ori pe zi: „Logic!”

    Asadar sa fim logici si sa gandim pragmatic!
    Daca asteptam dupa ministri si reformele lor o sa ne cada drobul de sare in cap!
    Viata nu asteapta desteptarea ministrilor, viata curge inainte, asa cum o facem noi!

  10. Si inca ceva: toata viata invatam, sau cel putin asa ar trebui!
    Lumea evolueaza, se schimba rapid, si daca vrei sa fii in rand cu ea trebuie sa inveti continuu.

    „Keep your mind open!” – mi-a spus primul meu sef strain cu care am lucrat.
    Cred ca l-am aplicat recomandarea sa.

    Toate bune!

  11. In Al treilea val am citit o argumentare superba ce o gasesc inca valabila, despre scoala celui de-al doilea val (cel industrial).
    Indiferent de tara, de regim politic, scoala celui de-al doilea val, cea pe care o stim si astazi, are in ea trei programe ascunse care sunt mult mai importante decit programa de matematica, fizica, chimie, romana. (Scuze celor ce au adoptat noul limbaj cu arie curriculara).
    Cele trei programe ascunse sunt:
    1. Respectarea unui program (ajuns la scoala la ora, prima ora X minute, pauza y minute, terminat la ora…) Programa ce se insufla de mic si de care ai nevoie mai tirziu, cind vei fi in cimpul muncii.
    2. Munca repetitiva (Teme, pregatit lectia, reprodus lectia…etc). De care ai nevoie mai tirziu tot in cmpul muncii, in cele mai multe companii munca fiind repetitiva. Vezi munca la banda pentru a face o masina sau o pereche de pantofi.
    3. Respectarea unei ierarhii (profesor, sef de clasa, director, inspector…) La fel de utila mai tirziu (sef de echipa, maistru, inginer, director….
    Am inceput sa traim epoca celui de-al treilea val, al informaticii si se pare ca actuala programa a scolii (cea ascunsa) nu mai corespunde necesitatii pietii muncii azi. Si se cauta o noua scoala. Dar de fapt, in opinia mea, suntem in cautarea programei (ascunse) adecvate. Piata muncii inca nu e bine definita. Se cauta si lucratori din familia celor 3 programe ascunse, dar e nevoie si de lucratori creativi. Ori creativitatea nu se face in cele 8 ore de program…
    Trebuie subliniat insa ca actuala drama a invatamintului romanesc nu vine din cautarea programei/~lor ascunse pentru scoala celui de-al treilea val, ci (in opinia mea), din faptul ca nu este o meritocratie si ca e rupta de orice realitate legata de piata muncii.
    SI daca intrebi orice ministru din orice domeniu de citi lucratori are nevoie domeniul respectiv in urmatorii 5 ani sau 10 ani nu stie.

  12. Domnule Zarojanu, problema e sa ai si cu cine..

    Fiica mea uraste istoria. Profesoara e o persoana sictirita de munca ei, care casca la modul propriu la ore. Si-a gasit si ea un job nu grozav platit, dar sigur si nestresant. Istoria pentru copii este pur si simplu toceala: ani, nume, paragrafe cu totul. Inghite pe nemestecate, inclusive cu cuvinte de neinteles. Si vorbesc de o scoala buna din Bucuresti, adica mult peste media nationala, fara doar si poate.

    Eu, de meserie inginer fiind, am stat un pic cu fiica mea si am incercat sa o ajut exact la istorie. Si i-am vorbit despre ce invata ea ca despre o poveste. Si am pus-o sa se gandeasca. Cum puteau romanii sa care atata armata pana in Dacia? Cum le duceau mancarea, de exemplu? Ce puteai sa faca dacii ca sa se apere de asa puhoi? Cum trebuiau facute cetatile? Cum ajungeau stirile de la marginea imperiului roman pana la Roma si in cat timp se puteau lua decizii in vremea aia? In cat timp ajungea un calaret pana la Roma de la Dunare? Etc etc etc Incet, incet a inceput sa cugete, apoi a inceput sa puna si datele si anii cap la cap, iar in final a admis cu jumatate de gura ca istoria e „destul de interesanta”.

    Tinand cont de posibilitatile media din ziua de astazi, istoria (si nu numai istoria) ar putea sa fie predata extrem de interesant. In loc de asta profesorii le livreaza manualul, plus o gramada de ani si de nume ciudate. toate de invatat pe dinafara. Sunt de accord cu dumneavoastra, e mai mult decat nimic. Nu pledez pentru o curricula redusa la minim, in care sa stim doar sa ne semnam pe statul de plata si sa primim rest corect la paine. Dar tot moartea pasiunii.se numeste sistemul nostrum actual de invatamant..

    Iar problema e cumva mai complicata decat a ne raporta fix la momentul nostru din timp si spatiu, adica Romania, acum. Cineva mai sus il cita pe Einstein. Si omul ala se plangea de acelasi probleme, acum mai bine de 100 de ani, in cu totul alte tari decat Romania.

    Mi se pare ca suntem intrati intr-un cerc vicios.E nevoie de educatie pentru tot poporul, dar oamenii cu talent la asa ceva sunt putini. Iar banii pentru educatie sunt si mai putini.Cred ca singura solutie e sa ne resemnam cu sistemul asta: tocim mult, ca sa avem de unde uita..

  13. Doamnelor si Domnilor,

    Aiureala care este scoala romaneasca are ab origine exact modul cum e privita: „utilitatea practică a noţiunilor predate în şcoală – dovedeşte o profundă neînţelegere a raţiunii pentru care există şcoala”, te invata cu „punctualitatea”, ierarhia, etc…
    Cunostintele predate in scoala TREBUIE sa aiba finalitate – altfel ar fi mai util sa invatam cartea de telefoane. Tocmai lipsa de finalitate face sa tinda spre zero interesul elevilor si al parintilor. Toate celelate deprinderi invatate in scoala de dl Baroian ar trebui „prinse” in cei 7 ani de acasa si doar aplicate si dezvoltate adiacent in timpul scolii – sau se poate opta pt o scoala militara.
    Scoala trebui esa pregateasca CETATENI AUTONOMI. Capabili sa se descurce in societate si in viata. Capabili sa gideasca nu sa reproduca „pe-de-rost”. O alta greseala majora este programa: parca toti vor sa te scoata chimist, fizician, matematician, prof de romana, biology, geograf, artist plastic sau mai stiu eu ce. Orele sint anoste si incarcate de o gramada de informatie. Imi ajut copii la teme si vad ce aiurea se pune problema – bineinteles si aici pilele celor ce fac manuale si influenta politica a celor ce decid programa primeaza. Si apoi vin profesorii fara chemare, ce fac meseria fara placere.
    Peste toate astea adaugati tentatiile tv, faptul ca se induce copiilor ideea ca e mai usor sa iti faci „un rost” daca „esti bazat”, dai cu pumnul, furi sau iti dai chilotii jos – in „prime time” sau in particular cu cine trebuie.
    Domnule Zarojanu scoala trebuie sa aiba finalitate si informatiile oferite sa aiba o finalitate -altfel pierdem bani si stricam fara rost copilaria copiilor nostri. Informatiile oferite au aplicabilitate practica. Meritam o programa din care sa invatam ceva. Nu ma intereseaza sa invat integral de ordinal III daca nu voi calcula portanta aripii unui avion la diverse regimuri de zbor. E „onanism intelectual” daca imi permiteti expresia.

    • Finalitatea este direct legata de ceea ce va face acel copil in viata. Ori, nu ai de unde sa stii cum ii vor evolua cariera si interesele in urmatorii 30 de ani unui copil. motiv pentru care cunostintele predate sunt in mod necesar generale si „de baza”.

  14. Am incercat, de-a lungul celor 12 ani de scoala pe care fiul meu ii va lasa in curand in urma, sa ne „strecuram” prin marasmul pe care invatamantul romanesc il ofera astazi. Am trecut chiar din sistemul public in cel privat, cu speranta ca, in schimbul banilor, vom gasi acea „scoala” in care elevul si nevoile lui de om in formare reprezinta scopul in sine al unei institutii ce-si spune de „educatie”. Dar chiar si scolile private nu functioneaza in afara societatii in care traim. Ele poarta amprenta acesteia, vrem-nu vrem: o clasa de olimpici in fiecare an, cu pregatire sustinuta pentru olimpiade, in care se cultiva o concurenta acerba intre elevi, un egoism si un individualism feroce si restul de clase, cu elevi obisnuiti a caror pregatire generala este slaba si care, practic, n-au primit mai nimic in schimbul banilor platiti. Elevii cu rezultate deosebite devin o adevarata „momeala” pentru atragerea de noi doritori. Da, unii ajung olimpici, putini, e adevarat si chipul lor e pus pe toti peretii. Din pacate, scolile nu se mandresc astazi decat cu ei. Cei care incearca sa devina oameni n-au nici o sansa sa mai invete asta in scoala, caci, a forma „oameni” adevarati nu mai este nici pe departe un scop al scolii de astazi.
    De altfel, cred ca scoala traditionala, asa cum am facut-o multi dintre noi, nu va mai exista niciodata. Scoala devine tot mai mult o replica a societatii in care cei abili, intreprinprinzatori si cu parinti interesati isi gestioneaza propria „cariera” scolara, inca din scoala primara, iar cei care mai asteapta sa primeasca ceva „pe gratis”, de la scoala si profesori, nu fac decat sa piarda timpul.
    Cand nemultumirea si frustrarile pe care le-am trait, alaturi de fiul meu, au devenit insuportabile am schimbat scoala…si a fost putin mai bine. In curand, odata cu terminarea liceului, schimbarea va fi de sistem de invatamant si de tara. Cu asta trebuie obisnuiti copiii nostri, cu schimbarea permanenta, cu noi experimente. Cum scoala nu face acest lucru trebuie sa o facem noi pentru ei.

    • De acord.

      In Romania de azi scoala e daunatoare: cunostinte inutile sau gresite, valori sociale eronate tranmise etc.

      Parintii sunt in realitate singurii furnizori de instruire si educatie. Ei trebuie insa sa se lupte si cu prostiile impuse de scoala.

    • @Florentina

      Olimpicii …. cea mai aiurea momeală.
      Ca şi cum, datorită existenţei Nadiei şi a celorlalte gimnaste s-ar presupune că tot boborul are o condiţie fizică de invidiat.

      S-a făcut cumva o statistică cu viaţa de după şcoală a olimpicilor?
      Bietele creaturi îndopate artificial nu cumva se vor ofili înainte de vreme?

      Ies din şcoală deja storşi şi convinşi că viaţa, societatea le datorează ceva pentru efortul crâncen de dinainte. Unul singur ştiu – poate n-o fi relevant – care s-a cărat în afară, nu i-a mers şi acum a eşuat în România pe un post de asistent – şi ăla prin cunoştinţe obţinut.

      Prin contrast, uite reclama unei universităţi din afară:

      „Absolvenţii noştri îşi găsesc în primul an de la absolvire, post în domeniul pentru care s-au pregătit în proporţie de 95% conform datelor …”

  15. Foarte inginereasca si simplista viziunea dvs. despre educatie si scoala, domnule Zarojanu: „decantare”, „baza intelectului”, „temelia pe care se construieşte”, „discipline” …

    As fi vrut sa citesc ceva mai revolutionar. As fi vrut sa incercati sa explicati de ce am ajuns sa percepem scoala ca domnul „absolut stimabil, din zona intelectuală”. Dvs. nu explicati nimic. Ne spuneti cum sa vedem o realitate, pentru ca noi o percepem gresit, nu-i asa ? Cam la fel se procedeaza si pe la scoala.

    Cum ar fi o scoala care m-ar ajuta sa-mi descopar propriile valori. Ar fi interesant sa le pot compara cu cele ale lui Mircea cel Bătrân. Dar si mai interesant ar fi sa le compar cu cele ale colegilor mei din clasa.

    Cum ar fi o scoala in care pasiunile mele sunt recunoscute si incurajate ? Cum ar fi sa-mi arate scoala ca exista o legatura intre pasiunea mea si istoria fizicii si chimiei ? M-as mai intreba de ce trebuie sa invat istorie, chimie sau fizica ?

  16. O buna intrebare, asta pentru ca si eu am avut copii in sistemul de invatamint romanesc. Mi-am pus si eu aceasta intrebare, de ce merg copii la scoala (scoala publica) ? Raspunsul cel mai simplu ar fi: pentru ca trebuie sa invete sa se descurce in societate, sa aiba o meserie, sa nu aiba nevoie de parinti, sa isi poata asigura existenta singuri, pe picioarele proprii, cum se zice. Deci, o intrebare si un raspuns. Noi de aceea ne-am trimis copii la scoala, sa fie invatati ceva care sa le permita sa isi vanda forta de munca. De aici incep problemele. Cand sunt si cum, pregatiti. Ar trebui sa existe o oferta de locuri de munca pentru cei ce au 8-9 clase (si scoala sa ofere educatie care sa corespunda). O oferta de locuri de munca pentru cei cu 10 clase si corespodent, niveluri de competente si calificare din partea scolii, pentru asta. Apoi educatie de 12 clase si calficari cerute de piata muncii pentru cei ce vin cu o educatie de acest nivel. Iar la 12 plus 3 (licenta) sau 12 plus 3 plus (master), deasemenea. Ai cele doua parti: un sistem care educa si scoate forta de munca pe paliere, si o cerere a pietei muncii care corespunde acestei oferte educationale. Dupa ce am explicat ce as vedea ca fiind rostul serviciilor publice de educatie, as spune ce nu sunt ele. Nu trebuie sa fie o inchisoare pentru copii, care sunt controlati cand intra si cand ies, cu cartele. Nu trebuie sa fie un model de ipocrizie, in care profesorii au locul de fumat asigurat, dar elevii peste 18 ani, nu (sa fie interzis total, asta da). Scoala nu trebuie sa fie locul in care cadrele didactice au intotdeauna dreptate, indiferent daca au dreptate sau nu. Scoala trebuie sa fie locul in care parintii si elevii sunt considerati parteneri si clienti. De fapt azi in Romania, pare ca sistemul educational este orientat spre profesori, spre pastrarea privilegiilor de casta, spre sindicate, un sistem inchis. Trebuie schimbata paradigma. in final as spune ca trebuie orientat spre meserii si priceperi. Ai tineri care dupa 12 ani de educatie, nu stiu sa plateasca o factura, ce este un bon fiscal, nu stiu ce inseamna un business, ce este economia de piata. Stiu matematica, geometrie, fizica, literatura. Foarte bine, dar trebuie schimbat ceva, astfel incat sa aiba priceperea de a trai „in viata”, inca de la 18 ani.

    • Pai, tocami ca nu e asa. Copiii nu trebuie sa mearga la scoala „ca sa invete”, adica sa primeasca o suma de cunostinte de continut.

      Din nefericire „paradigma” poate fi usor schimbata, dar ar trebui ca oamenii politici sa nu isi mai inchipui ca ei le stiu pe toate si sa se bazeze doar pe exeperienta proprie (adesea cumnplita) atunci cand planifica modifcarea sistemului de invatamant.

      Si mai trebuie si multa rabdare. Daca astazi vom incepe reforma educatiei, primele roade se vor arata cam peste 8-10 ani si sistemul va fi complet operational cam peste 20 de ani.

      Altfel spus, este fizic imposibil sa initiezi reforma si sa-i culegi roadele in acelasi mandat electoral (4 ani). Din acest motiv, nici un politician nu va pune serios pe agenda subiectul reformei invatamantului. Nu ar avea de ce sa investeasca timp si bani pentru ca altcineva sa profite.

  17. De curand am devenit tata si problema pe care vreau sa o descriu mi-a devenit mai stringenta, mai colturoasa. Mai ales ca e o problema pentru viitor pe care o am in prezent.
    Vad in jurul meu parinti care in discutiile cu copii lor despre scoala au o scurtatura catre „si ce note ai luat/si ce note au luat ceilalti”. Ma si vad direct in situatia in care imi nivelez copilul cu o tulumba sociala mult prea mare si mult prea goala.
    Pentru mine asa cum am spus problema nu e pentru acum (mai am cativa ani, sau poate doar cateva luni pana cand va trebui sa o infrunt), dar ma macina.
    Eu nu voi vrea sa vad ce nota a luat copilul meu la scoala. Nu voi vrea sa vad ce nota au luat ceilalti copii din clasa. Eu vreau sa aflu ce i-a placut astazi, ce i-a trezit interesul si ce l-a fascinat. Asta am sa il intreb si despre asta o sa vorbim.

    • Am un raspuns: scoala Waldorf. Nu te lua dupa tot felul de semidocti care iti vor spune ca „e pentru handicapati” sau ca „nu au cum sa fie performanti fara note!”

      Waldorf este un sistem pentru copii normali iar performantele lor la bacalaureat au fost muuuult peste media nationala.

      Sola Deo gratia.

    • În primul rând, să vă trăiască! Să fie sănătos şi să vă bucuraţi de el!
      Sper din suflet că, până va ajunge la şcoală, şcoala va arăta cu totul altfel. Pentru asta, aşa cum v-aţi dat seama, PRIMUL lucru care trebuie să se schimbe este mentalitatea părinţilor, acel „si ce note ai luat/si ce note au luat ceilalti”.

  18. a) Nici unul dintre ministri nu a facut vreo reforma a invatamantului. Nici unul. Reforma inseamana sa faci ceva in alt mod si cu alte obiective.

    b) Bagajul de cunsotinte transmis direct ar trebui sa se reduca la cantitatea suficienta pentru a intelege (adica, probabil ceva gen 10% din ce se preda acum).

    Ceea ce profesroul este tinut sa transmita invataceilor ar trebui sa fie referitor la cauze si efecte. De exemplu nu intre ce ani a domnilt Mircea cel Batran, ci de ce a luat deciziile pe care le-a luat.

    c) Nu, indemanarea de a scrie nu mai este necesara in acest moment. Mintea noastra s-a obisnuit sa spuna acest lucru, dar la o analiza chiar sumara rezulta clar ca scrisul de mana este pur si simplu inutil in acest mileniu.

    d) Exista o criza a educatiei pe plan mondial si o alta la noi in Romania. Cele doua crize au cauze diferite si manifestari diferite. Evident, si solutii diferite.

    e) Nu exista solutie penru reforma educatie in Romania. In realitate, nimeni nu doreste nici o reforma, din simplul motiv ca toata lumea are tot ce e necesar (si mai mult decat atat) in aceasta stare de profunda subdezvoltare socio-umana.

    f) Educatia din Romania este asa cum ne-o dorim: bazata pe memorie, discretionara (copii trebuie sa invete pentru ca asa trebuie), distrugatoare de ratiune: nimeni nu vorbeste despre cauze si efecte la disciplinele umaniste, numeni nu explica de ce sunt necesare anumite cunostinte la celelalte discipline.

    g) Suntem niste mincionosi. Deoarece noi insine suntem needucati, cu ratiunea distrusa, agresivi, doritori de a subjuga, de a dat ordine altora si de a trai pe spinarea altora – la fel le dorim si copiilor nostri. Suntem mincinosi atunci cand spunem ca ne dorim ca ei sa invete ceva – ne dorim de fapt doar sa memoreze pentru a avea o slujba mai bine platita in care sa munceasca mai putin. Dorim ca ei sa ia exemene, nu sa stie ceva.

    De fapt, ne este ciuda ca ne-am pierdut copilaria si tienretea cu tot felul de prostii numite „inatamant”. Dar nu recunoastem asta.

    Suntem profund micinosi si asa vrem sa fie si copii nostri.

    Macar de-am fi sinceri.

  19. >>> În afară de aceste scopuri general valabile, fiecare dintre materiile şcolare are raţiunile ei specifice. Istoria, de pildă, contribuie la integrarea unui tânăr în identitatea naţională, dar şi la dezvoltarea interesului pentru calităţi umane importante, cum ar fi curajul. Mihai Viteazu e la fel de tare ca Superman! <<<

    GRESIT!

    Rolul istoriei este ca elevul sa inteleaga atat mecanismele politice, cat si sa estimeze durata si importanta unor schimbari politice. In plus, poate intelege rolul resurselor si al tehnologiei in evolutia si dominatia diferitelor grupuri.

    Si mai lasati-ma cu identitatea asta nationala si cu Mihai Viteazul. Cu astea nu te poti orienta nici in criza Euro, nici pe piata de produse globala.

    • … Desi, daca ma gandesc bine, lucrurile astea le-am invatat citind Dune (Frank Herbert) si Shogun (James Clavell) in liceu.

    • … O carte ce depaseste ca si calitate tot ce am vazut pe post de „manual de istorie” in scoala:

      Neagu Djuvara – O Scurta Istorie A Romanilor Povestita Celor Tineri

  20. subiect frumos, dar sunt de alta parere. Spuneti ca „Şcoala are drept scop principal şi acoperitor construirea unui sistem de valori, a unei imagini generale despre lume – din care fac parte şi domnitorii, şi vulcanii şi operele literare şi foarte multe alte lucruri.”
    Perfect de acord, dar atunci sa se scoata notele de la scoala! Cine vrea bine, cine nu, fara tragedie!

  21. Stimate domn Zarojanu,
    suntem in 2013.
    As prefera ca legea sa nu ma sanctioneze ca nu doresc sa imi dau copilul la scoala, ci sa pot sa fac homeschooling, alaturi de alti parinti si care sa duca la o concurenta la aberantul si expiratul sistem de invatamint actual.

    Va recomand sa urmariti un video recent realizat ca forma de promovare a echipamentelor unei corporatii, care ne ajuta in 2013 sa fim interconectati.
    Acest video incepe cu acest text :
    „This is the first generation of people that work, play, think and learn differently than their parents…
    They are the first generation to not be afraid of technology. It’s like the air to them.” Don Tapscott

    http://www.youtube.com/watch?v=quYDkuD4dMU&feature=youtube_gdata_player

    veti gasi diferite exemple despre ce inseamna scoala in 2013.
    Totodata in 2012 citeam intr-un supliment de weekend al celor de la Financial Times ca cei de la MIT Labs au avut un experiment intr-o zona din Africa.
    au lasat niste tablete IPAD cu incarcatoare solare in mina unor copii analfabeti.
    Erau in cutii si aveau tabletele preinstalate niste aplicatii educationale.
    Peste citeva saptamini au mers si ce credeti ca au constatat ?
    Copiii stiau sa porneasca tabletele si sa le foloseasca fara ca cineva sa ii fii invatat.
    Au inceput sa cinte si sa invete literele tot singuri.

    Una dintre intrebarile cercetatorilor a fost : Oare nu este mai bine sa dam tehnologie si aplicatii copiilor si sa nu mai construim scolile actuale avind in vedere cit costa si eficienta sistemului actual ?

    Fata de perioada cind am facut noi scoala si parintii nostrii si bunicii nostrii acum avem la dispozitie un fel de educatie alternativa :
    https://www.coursera.org/about
    http://www.khanacademy.org/
    si multe alte cursuri puse la dispozitie de mari universitati, iar aceste cursuri schimba radical nu modul in care invata copiii nostri sau mai bine zis ar invata daca ar fi lasati mai liberi si impreuna cu parintii lor si comunitatea PRIVATA sa decida, ci rolul profesorilor, indrumatorilor.
    Cind ai acces la cursuri sustinute de mari profesori, atunci competitia creata de acestia pentru actualii profesori trebuie sa duca la o schimbare radicala a sistemului actual MILITARIST.

    Va garantez ca nu este nevoie decit de libertate, iar aceasta nu exista in sistemul STATULUI si in legea antiliberala a invatamintului.
    Cu cit sistemul este mai liberal si descentralizat cu atit rezultatele sunt mai bune.
    Totodata de copilul meu am eu grija si nu am nevoie de alti birocrati platiti inutil pentru a-l educa sau coordona. Subsemnatul ca privat poate alaturi de alti privati sa stabileasca ce este nevoie pentru comunitatea in care traieste.
    Daca sistemul actual antiliberal este un coma, atunci de ce credeti ca pastrarea lui ar duce la o altfel de „educatie” in viitor ?

    • Fi’miu are acces la calculator inca de dinainte de a sti sa scrie. Are o dexteritate si o logica pe care eu le-am dobandit (daca le-am dobandit) la dublul varstei lui actuale. Insa lipsa unei metode in invatare l-a facut sa fie superficial in multe domenii pe care eu le pot considera acum cel putin necesare. Nu are puterea de concentrare pe care noi eram obligati sa o cultivam, nu are curiozitatea de a afla ce se gaseste dincolo de informatia pusa pe tava. Si repet, sunt momente cand raman uimit de inteligenta si logica pe care le dovedeste. Momentan inca mai pot combate lipsa unei motivatii reale prin metode care pana si mie mi se par odioase (persuasiune, uneori santaj sau presiuni) insa asta inca mai merge datorita varstei fragede. Viitorul insa nu imi pare tot atat de luminos dat fiind ca la un moment dat lipsa unei motivatii reale („meritocratia”) va deveni evidenta.
      Revenind la experimentul enuntat: da, copiii au invatat sa porneasca tableta. Excelent, insa asta nu ii va ajuta sa schimbe acumulatorul cand acesta se va epuiza. Si nici nu ii va invata cum se produce si stapaneste electricitatea. In spiritul consumerismului actual ii va invata doar sa ia de bun un obiect pus la dispozitie, nu sa isi creeze propriile bunuri. Acei copii au invatat in cateva saptamani ceea ce un adult le-ar fi putut explica in cateva minute. I-a tinut ocupati acea perioada de timp. Le-a pierdut cateva saptamani din viata.
      Cate ceva despre homeschooling: din orice punct de vedere este o aberatie. Psihologic un parinte nu are posibilitatea de a-si motiva eficient copilul sa invete in lipsa unui sistem de evaluare pus la dispozitie de scoala. Pedagogic un parinte nu are suficiente cunostiinte pentru a putea acoperi un minim acceptabil de domenii si informatii. Un singur parinte ar trebui sa aiba notiuni solide despre materii pentru care sunt alocati in mod normal un numar de profesori care se presupune ca au aprofundat subiectele predate. Din punctul de vedere al gestiunii timpului un adult alocat unui copil (sau doi) pentru a preda ceea ce un profesor preda in acelasi timp pentru 20 de elevi este ceva neproductiv

  22. Am venit in Franta de 10 ani sa fac universitatea (Sorbonna), si pot sa spun ca in primii 3 ani de licenta nu am muncit decat pe jumatate din ceea ce munceam de obicei la liceu in Romania. Informatiile pe care le-am acumulat in liceu la toate materiile au constituit baza datorita careia am putut studia si munci in acelasi timp, (pentru ca nu am beneficiat de bursa sau orice alt fel de ajutor in Franta) si sa termin facultatea cu bine. Spre exemplu la economie se preda in primul an de facultate notiunile din liceu, lucru care m-a ajutat sa iau 15/20 fara repet mare lucru. Fac parte din generatia dupa revolutie care inca mergea cu manualele folosite in sistemul comunist (in care dupa mine informatia era foarte clar explicata) si care a avut norocul sa aiba profesori adevarati ce se ocupau de elevi. Acel sistem era foarte bun dupa mine si in comparatie cu ce vad in Franta, pot sa spun ca era mai bun. Intr-adevar nu imi mai aduc aminte mare lucru din matematica sau fizica (am fost la mate-fizica) mai ales ca acum lucrez in marketing dar logica in gandire si spiritul meu pragmatic clar le datorez studiului acestor materii..felicitari pt argumente dl Zarojanu..

  23. De-acord cu dumneavostră cu o singură excepție – punctul c. Poate că n-am înțeles ce vreți să spuneți sau poate ați exagerat un pic. Eu cred că este mai ușor să înveți să rezolvi o ecuație sau să împarți o frază în propoziții subordonate cu creionul în mînă.

    Societatea românească are o problemă: nu este deloc clar pentru toată lumea că este mai profitabil și mai sustenabil să înveți decît să furi. Mulți nici nu mai știu să învețe, unii nu au știut niciodată.

    ”Elita” (în ghilimele pentru că nu-mi place cuvîntul) românească are și ea probleme. Mă refer la pătura formată din dascăli, ingineri, medici. Sînt dezbinați, nu reușesc să se adune într-un proiect și să fie sinceri cu ei înșiși. Păcatul dascălilor – meditațiile; păcatul inginerilor – „autismul”; păcatul medicilor – condiționarea actului medical. Puțini construiesc, (prea) mulți jupoaie. Eșecul României este în primul rînd eșecul ”elitei”, este eșecul dumneavostră și al meu (sînt medic).

    Am vorbit acum cîteva luni cu un fost dascăl de-al meu care este acum lector la Politehnică. Omul este absolvent de inginerie și sociologie. Dincolo de semnalele proaste pe care mi le-a dat (și pe care nu doresc să le discut aici) mi-a spus un lucru care m-a șocat: nu vorbește nici o limbă străină. Era jenat de asta dar nu părea interesat în a corecta situația. Acest om nu poate fi suspectat de-a fi prost sau leneș. Totuși, între el și mediul de idei din străinătate este un decalaj pe care nu cred că-l conștientizează. Acest om face o greșeală elementară în ciuda celor două diplome respectabile pe care sînt sigur că le-a cîștigat onorabil: de 20 ani nu a ieșit din zona sa de confort. Cîți dintre noi nu se fac vinovați de o atitudinea asemănătoare?

    Să-ți găsești justificări e ușor dar nu schimbă nimic. Așa cum sîntem, aceștia sîntem și asta este societatea pe care am moștenit-o. E timpul să mergem mai departe dar nu ca pînă acum – trebuie să schimbăm direcția, să ieșim din zona de confort, altfel o să ni se umple CV-ul de diplome dar o să avem tot o societate mizerabilă.

    În concluzie:
    1) Este mai sustenabil să înveți decît să furi.
    2) ”Elita” încă hoinărește pe căi greșite.
    3) E timpul să ieșim din zona de confort și să privim către viitor.

    Eu din zona mea de confort am ieșit. Am plecat din țară.

  24. Doamnelor si domnilor, odata ce ai trecut de faza cu „citit, scris si socotit” scoala trebuie sa te invete urmatoarele:
    1. Ce informatie este relevanta pentru solutionarea unei probleme (si cum sa distingi aceasta informatie de cea irelevanta).
    2. Unde sa cauti informatia respectiva (nu, Google nu-i suficient).
    3. Cum sa o cauti in mod eficient (sa obtii cat mai multe rezultate relevante cu acelasi efort).
    4. Ce sa faci cu ea, dupa ce ai gasit-o (analiza, sinteza, interpretarea si utilizarea rezultatelor).
    Sau altfel spus, sa te invete sa gandesti!

    Prin urmare, in cazul istoriei (un simplu exemplu) este mai interesanta o discutie despre contextul in care Mircea cel Bătrân a ajuns domnitor, ce anume i-a motivat actiunile (cu referire la situatia politica si echilibrul fortelor militare, dar si la contextul religios, economic si social al epocii) decat memorarea obsesiva a perioadei in care a domnit – 23 septembrie 1386-noiembrie 1394, gasita pe Wikipedia folosind Google – si a datelor in care a purtat bataliile (mai mult sau mai putin) victorioase.

      • Accept cu placere provocarea! Recunosc, as prefera sa precizati la ce anume va referiti (tinand cont de spatiul limitat disponibil pentru comentarii).

        Daca va referiti strict la dezvoltarea motoarelor de cautare va pot spune ca pasul urmator ar putea fi sortarea informatiilor in functie de competenta autorului.
        Ca sa intelegeti la ce ma refer va relatez o intamplare: am avut o divergenta de opinii pe un forum tehnic, cu evolutie „clasica”: argumente, contraargumente, usoara incingere a spiritelor etc. Dar toate s-au linistit si mi s-a dat dreptate dupa ce am citat un mesaj postat de „quasiguru” pe un forum de (aceeasi) specialitate din SUA. Pana aici, nimic deosebit… cu exceptia faptului ca numitul quasiguru si subsemnatul sunt una si aceeasi persoana!

      • Internetul este ca o noua religie, Google nu are toate raspunsurile, mai ales cele fundamentale.
        De baza ramine biblioteca, cartea scrisa.
        Ma amuz vazind in jurul meu ca omului i-a mai crescut un organ „telefonul mobil”, acum dotat cu de toate (aparat foto, internet). Rid si mai tare ca lumea e pe twitter sau facebook, dar nu au relatii apropiate in jur.
        Pina de curind pentru elevii de scoala era foarte popular un site de referate pe tot felul de teme. Simplu fara efortul de a citi ceva sau a scrie ceva tu ceea ce crezi. E drept ca nici nu esti incurajat (cea mai mare timpenie cu comentariile literare si ce-a vrut sa spuna autorul/poetul).
        De acord cu domnul IosiP cu punerea in context international. Este ceea ce nu se face si nu s-a facut. Cu punerea in context international sau cu o paralela ce era in tarile romane in anul X si ce era in Europa ar avea surprize.
        Si fiindca ati deschis subiectul Mircea. „Io, Mircea Voievod, domn… pina la Marea cea mare.”
        Apoi nu mai spune nimeni nimic in manuale, dar aflam ca dupa razboiul de independenta din 1877-1878 in schimbul judetelor din sudul Basarabiei cedate rusilor s-a primit Dobrogea. Cind a plecat Dobrogea la Turci? Si tot legat de asta se vorbeste asa, tangential de raialele turcesti: Turnu, Giurgiu, Braila. Ele erau teritoriu turcesc…Si putem continua.

      • Este destul de simplu: dupa Google urmeaza Web-ul semantic al lui Tim-Berners Lee. S-ar putea sa mai dureze insa vreo 20 de ani pana atunci.

  25. Nu cred ca am vazut parere mai departe de realitate. Scoala nu trebuie sa aiba utilitate?!!?!?!?!? Inveti 100 de lucruri ca sa tii minte 3???!!??! In ce secol traiti?!?!? Ati fost vreodata in afara Romaniei, sa vedeti sistemele de invatamant de acolo?

    In toate tarile performante scoala este strans legata de economie si de cultura. Nu se invata absolut nimic inutil, nu se invata absolut nimic pe de rost. Copiii sunt lasati sa aleaga, sunt lasati sa greseasca, sa se corecteze, sunt incurajati sa gaseasca cai noi de gandire, sa nu mearga cu turma. Si asta inca de la gradinita si pana la facultate.

    Ok, curriculumul informal este acela de a invata copilul cu disciplina, cu ierarhia, cu colectivul. Dar acest curriculum se face si la gradinita, si la liceele teoretice si la scolile profesionale, si la scolile Waldorf si in Kibutzuri si chiar si in tabere pana la urma.

    Daca asta este scopul real al scolii, pai atunci sa facem tabere de munca, au acelasi curriculum.

    Iar idiotenia cu „daca inveti 3 lucruri nu mai stii nimic” este de-a dreptul groteasca. Daca esti motivat sa tii minte acele trei lucruri, ti le aduci aminte toata viata. Important este ca tu sa alegi cat de mult doresti sa aprofundezi o latura a realitatii (a se citi materie de studiu).

    Nu imi spuneti ca la istorie se invata toti anii luptelor lui Stefan cel Mare, „ca sa vada copilul daca ii place istoria sau nu”. E aberant ce sustineti, domnule Zarojanu, sper ca aceasta gandire sa dispara cat mai repede din invatamantul romanesc. altfel vom ramane la ani lumina departare de elitele cercetarii si invatamantului mondial.

  26. „…scop al şcolii este de a-i învăţa pe elevi să înveţe, să găsească informaţii şi conexiunile dintre ele, să gândească logic, să se construiască şi să se definească pe sine, să se formeze.” Excelent punctat, insa ma tem ca scoala noastra este departe de a ajunge la o astfel de mentalitate.
    „Matematica nu e destinată învăţării unor formule, ci dezvoltării capacităţii de a raţiona logic, algoritmic, organizat, pornind de la sistemul „ce se dă şi ce se cere” – legat de asta, am auzit de curand alta „perla”: am o cunostinta inginer (toba de matematica) si care l-a ajutat pe fiul lui la niste teme. La sedinta cu parintii i s-a spus ca acum „nu se mai face asa impartirea, avem alta metoda”. Adica asta se da, asta se cere dar ajungi acolo pe unde spunem noi; nu stam sa iti aratam tie, copil in formare, mai multe metode, ca sa o alegi tu pe cea care ti se pare cea mai simpla si logica din punctul TAU de vedere, o faci pe asta pe care o vrea muschii nostri. Este legat si de primul punct, cu logica, cu conexiunile…

  27. O parere despre Romania. Romania ca orice tara are un sistem (de valori, de ierarhii, de invatamant, de sanatate). Si ca in orice tara, local apar anti-sisteme e.g. profesori care fac altceva decat cere programa, etc. Doar ca in Romania sistemul este atat de slab incat anti-sistemele primeaza. Practic un elev are o sansa mai mare sa nimereasca intr-un anti-sistem decat in sistem. Pentru invatamant specific, anti-sistemele sunt multe: de la socul de la ora 5 cu scoala fara caldura si fara lumina in care profesorii fac nazbatii de se au la ora 5 pana la prof. X (fost medaliat olimpic international) care in orasul Buzau a scos 10 olimpici internationali la matematica. Pentru a avea un sistem normal, intai trebuie sa avem un sistem. Si asta inseamna mental sa acceptam ca scoala nu e la fel la cucuietii din deal si la liceul din centrul orasului. Asta inseamna manuale diferite si mai ales note diferite.

    • Foarte bine spus: „Pentru a avea un sistem normal, intai trebuie sa avem un sistem”. Într-un sistem imperfect (sau ca şi inexistent), anti-sistemele despre care vorbiţi pot fi pozitive! În liceu (anii 70) aveam un minunat profesor de franceză, Ion Vicol, autor de manuale, de altfel, un domn de modă veche, stilat, elegant, dar viu şi plin de umor, care într-o zi ne-a spus: „Conform programei, azi ar trebui să facem perfectul simplu. Dar voi n-o să aveţi nevoie niciodată să-l folosiţi, că nu vă faceţi scriitori francezi! Aşa că mai bine vorbim despre Rimbaud, care nu-i în programă!”

  28. Multumesc domnule Zarojanu! Dupa 30 de ani am pus mana pe un manual de limba, in Spania si am fost fericita. Sper intr-una din zile sa pun fragmentele facebok. Este manualul de clasa a VI -a a fiului meu. Nu ma satur sa-l citesc. O carte despre respectul pentru omul-copil, despre viata, despre mesaj, limbaj, discurs, despre comunicare. Despre cum ar fi fost viata romanilor daca imediat dupa Revolutie prioritatea noastra ar fi fost educatia. Scoala din Romania nu se ridica si nu s-a ridicat , dupa disparitia ultimei generatii de „intelectuali cu origini nesanatoas” la nivelul elevilor.
    cu respect!

  29. Este f. adevarat ce spune d-nul Zarojanu, si anume, k sunt prioritare toate disciplinele din invatamantul romanesc, doar k unele discipline sunt exagerat de stufoase…Tocmai de aceea se plang parintii, si anume k : „La ce le trebuie istoria, copiilor?
    Daca disciplinele ar avea un continut cat mai sumar, fara a cuprinde prea multa teorie, poate k atunci s-ar gasi timp si interes si pentru celelalte discipline, care se spune k nu ar fi utile…Dupa parerea mea, ar putea exista o solutie pentru aceasta „problema” delicata pentru toti elevii din scoli. Datorita perioadei in care traim, in „era tehnologiei”, unde toata lumea este atrasa de televizor, calculator, telefon, ipad-uri, etc., copiii nostri sunt prinsi in acest spatiu virtual cat mai des, lucru ce le blocheaza dezvoltarea gandirii logice si le diminueaza capacitatea de a memora. Aici trebuie sa intervina Ministerul Educatiei cu oferte curriculare bazate mai mult pe experimente practice si predarea pe concretizare. Nu-i de mirare k au „picat” foarte multi candidati la examenele de bacalaureat din ultimii ani…Profesorii sunt atat de preocupati sa respecte programa scolara a fiecarei discipline, incat nu mai ramane timpul necesar sa faca tot felul de experimente sau activitati practice, foarte utile elevilor. Si uite asa, se parcurge rapid, rapid materia (disciplina), pentru a respecta programa scolara, si nu se mai tine cont, daca inteleg copiii ceva din toata avalansa de informatii cu care au fost „bombardati”. Cand dau cate un test, invata totul mecanic, iar dupa 1-2 luni au uitat cu desavarsire totul.
    Si ne mai intrebam, „cum de sunt atat de multi elevi care au note foarte mici la examenele de bacalaureat? ”
    La acest gen de examen, cred k ar trebui sa se evalueze doar activitatile practice, probele orale si teste psihologice. Probele scrise ar trebui sa cuprinda un numar mai redus de subiecte, doar cele care sunt cu adevarat necesare in viata, si astfel nu cred k vor mai fi stresati elevii, de volumul imens de cunostinte cu care se confrunta astazi.

  30. Intr-adevar, acestea sunt scopurile actualului sistem de invatamant. Dar sistemul de invatamant este creat astfel incat aceste scopuri nu sunt atinse. Si aici nu e vina elevilor.
    Mai trist este ca aceste scopuri sunt invechite, la fel ca tot sistemul.
    A produce indivizi cu acelasi sitem de valori si pregatiti pt. a fi buni angajati sunt obiective care au ramas din perioada industriala, cand aveam nevoie de muncitori disciplinati. Un sistem de invatamant adaptat secolului 21 ar produce indivizi creativi, intreprinzatori si care contribuie la o dezvoltare sustenabila a comunitatii lor, de exemplu. Un sistem de invatamant adaptat secolului 21, in loc sa dea copiilor informatie, ar trebui sa ii ajute sa isi descopere talentele, astfel incat sa isi poata crea un viitor in care serviciul sa nu fie o corvoada. Un sistem de invatamant adaptat secolului 21 i-ar invata pe copii sa aiba incredere in ei insisi si ca greselile sunt cea mai buna metoda de a invata, nu un motiv de pedeapsa.
    Ce am citit e un articol trist, care face propaganda pentru un sistem de invatamant bolnav.

  31. de multi ani scoala finlandeza e considerata cea mai buna din lume.
    Am incercat sa inteleg criteriile de evaluare si ce da educatia finlandeza in plus, pt a compensa educatia fetitei mele. Concluzia generala este ca un absolvent de scoala finlandeza la orice nivel se poate descurca, e suficient de adaptabil pentru piata locala de joburi.
    Cateva remarci:
    -scoala nu e obligatorie (exista si homeshooling), se incepe la 7 ani (copilaria e mai importanta ca scrisul si cititul)
    -9 ani structura de baza
    -primii ani sunt axati pe structura verbala, nu pe scris
    -cititul este f. mult incurajat ( biblioteca deschisa de unde copiii isi pot lua carti acasa)
    -primii ani nu au teme
    -au activitati afara, organizate de cadre (nu conteaza vremea)
    -se lucreaza pe proiecte de echipa, din joaca li se da de studiat
    -profesorii sunt f. bine pregatiti. Master, note foarte mari la examenul de facultate
    -nu se plateste

    Dar cel mai emotionant lucru intalnit la finlandezi este: “We can’t afford to waste a brain.” Si de aici imi dau seama cati copii sunt abandonati pe traseu de profesorii romani pentru ca nu sunt „suficient” de buni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tudor Calin Zarojanu
Tudor Calin Zarojanu
Absolvent de Informatică, jurnalist şi scriitor. A publicat, între altele, „Viaţa lui Corneliu Coposu” şi „Sfîrşitul lumii”. De curand au iesit de sub tipar „Salutări de la unu” şi "Plaja". A lucrat în toate mediile de presă – periodic, ziar, agenţie de ştiri, radio, TV. În prezent este angajat al Biroului de Presă al Patriarhiei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro