vineri, martie 29, 2024

De ce o să merg cu copiii la protest

Prin anii ’50, unchiu-meu, care la vremea respectivă avea 10, 12 sau 13 ani, a plecat într-o bună dimineață la plimbare cu câinele Ciucurică, prin orășelul în care bunicul și familia lui fuseseră ejectați de comunism din București, ca posesori de origine nesănătoasă. De ce ejectați? fiindcă altcineva voia joburile bune, de medic, pe care bunicul le agonisise unul peste altul ca să-și hrănească familia în Bucureștiul în care bunica povestea că foametea generase un covor dens de coji de semințe, atât de dens încât tramvaiul se împotmolea în el. Naiba știe de unde, unchiu-meu aflase că oamenii din alte locuri își plimbă câinele cu o lesă, așa că îl legase pe Ciucurică cu o sfoară de gât și plecase cu el pe străzi lăturalnice, în zig-zag, cum te duce orice câine.

La un moment dat, când au făcut stânga sau dreapta, cele două personaje s-au trezit pe o stradă largă, dar pustie. Ciucurică a continuat să tragă de sfoară setos și l-a târât pe unchiu-meu prin fața unei tribune din care niște tovarăși cu prestanță îi priveau tăcut, înmărmuriți.

Era 1 Mai. Instinctele de potaie sociopată ale lui Ciucurică tocmai ridiculizaseră groaznic defilarea, cărându-și posesorul și pe unchiu-meu dinaintea tribunei oficiale cu minute bune înainte de tablourile cu Stalin și pancartele roșii. Ar fi fost o poveste suprarealistă dacă în urbe nu s-ar fi stârnit un scandal monstru, culminat cu publicarea în ziarul local a unui articol de înfierare, referitor la elementele reacționare care își inoculează copiii cu apucături mic-burgheze, ca să păteze cea mai bună dintre orânduiri, comunismul. De parcă Ciucurică și sfoara lui capitalistă nu erau de ajuns, ziarul local descoperise și proba indubitabilă a reacționarismului lui unchiu-meu: un fes prăpădit, dar cu aspect exotic, pe care acesta îl purta pe cap, simbol al capitalismului în putrefacție și sfidare supremă la adresa clasei muncitoare posesoare de băști, șepci și ușănci.

Presupun că bunicii l-au scos pe unchiu-meu din cofă cu ajutorul altor oameni cumsecade, care au tras sfori sau închis ochii pentru ca incidentul să se aplaneze. Cu siguranță, întâmplarea asta prea absurdă ca să mă puteți suspecta c-o inventez a contat în felul cum bunicii i-au crescut pe unchiu-meu și maică-mea. Și maică-mea și taică-meu, mai departe, pe mine. Adică într-o sugestie intermitentă și cam taciturnă că lumea în care trăim e o porcărie și Ceaușescu un idiot, dar cu multă prudență atunci când era vorba de ascultat Europa Liberă sau înjurat deschis regimul, în discuții de față cu copiii. Am crescut cu fantoma lui Pavlik Moruzov, pionierul glorificat fiindcă își turnase tatăl kulak pentru purtări reacționare, cel despre care la ani de zile după căderea comunismului am aflat că nu era nicidecum blond, ca în materialele de propagandă, ci un puști tuciuriu, dintr-o republică cu -stan la coadă, puști care se aruncase în brațele autorităților fiindcă taică-său era bețiv și îl bătea și nicidecum din motive ideologice.

Într-o seară, pe la sfârșitul anilor ’70 sau începutul anilor ’80, când aveam probabil vârsta la care unchiu-meu îl plimbase pe Ciucurică, tata, cu un pahar în plus la bord și supărat pe viață, a dat un telefon la CC, după ce în prealabil obținuse numărul de la Informații. A cerut să vorbească cu Ceaușescu și la întrebarea secretarei sau centralistei de la celălalt capăt al firului (pe vremea aia era chiar fir) a izbucnit: “Vreau să știu dacă tovarășul Ceaușescu are apă caldă. Noi n-avem apă caldă! Ce avem de gând să facem ca să rezolvăm problema apei calde?”

Secretara sau centralista era o persoană de treabă sau, poate, telefonul tatei era al o miilea pe aceeași temă, fiindcă de pățit n-am pățit nimic după, oricât era Securitatea de Securitate. Dar îmi amintesc cu precizie amestecul de dezaprobare, spaimă, amuzament și triumf cu care l-am urmărit pe tata telefonând. Cumva, cu ajutorul centralistei, al Dumnezeului bețivilor sau cine știe al cui, tata reușise să nu depășească linia care îl transforma dintr-un fel de erou atipic pentru fiul lui (cum puteai fi altfel decât atipic atunci?) într-un dezaxat care își bagă familia-n bucluc. Mai departe, pe măsură ce am crescut, mi-am obținut colțul de drept la petrecerile părinților, am ascultat tot mai multe bancuri cu Ceaușescu, dar și Europa Liberă, am aflat istoria de familie cu unchiu-meu și Ciucurică. Și altele ca ea, care începeau toate cu faptul că comuniștii sunt niște lepre și se terminau cu morala că trebuie să ai mare grijă ca să n-ajungi la Canal sau să rămâi fără viață. Trist, dar, oricum, față de discursurile de la radio ale lui Ceaușescu sau orele de învățământ politic, toate astea aveau sens.

Dacă aș fi cu 30 de ani mai tânăr, aș spune că mi-am dus copiii la proteste și o să mi-i mai duc fiindcă mi-ar fi plăcut să știu mai multe de la ai mei despre lumea în care trăim. Multă vreme n-am prea înțeles de ce au fost atât de precauți și aluzivi cu privire la comunism. Dar, acum, le sunt recunoscător că au încercat cu mine singurul gen de pedagogie posibil pe vremea aceea, adică a crește discernământul unui copil exact la vârsta sau în momentul în care e dispus la asta. Le înțeleg prudența, care nu era despre ei, ci despre mine: în anii ’80, dezastrul care te păștea, dacă te porneai perpendicular împotriva regimului, era real. Asta, oricât au funcționat Securitatea și tot restul mai mult prin sugestie și inginerie socială decât prin represalii fizice, concrete, în ultimele zeci de ani de comunism.

Acum, listele negre pe care le citește ministrul de interne la TV, reclamațiile depuse de diferite pramatii la Autoritatea pentru Protecția Copilului sau mârâielile Liei Olguța Vasilescu pe aceeași temă rămân niște imbecilități staliniste, dar ridicole și fără urmări. Trăim, totuși, în democrație și măcar pentru echilibrarea situației copiii trebuie expuși și la altceva decât binefacerile primarilor de sector diseminate prin intermediul școlii, constând în discursuri hidoase de mulțumire adusă partidului X la începutul anului școlar, burse-pomeni cu care sunt recompensați cei 20 de elevi eminenți dintr-o clasă de 25 sau zilele de vacanță oferite cu larghețe de primăreasa Firea, imediat ce dă câte-un fulg de zăpadă. Nu știu dacă PSD-ul și toți ceilalți urmăresc prin toate astea cretinizarea și băgarea-n dependență a următoarelor generații, dar știu că ei, copiii, vor regreta dacă nu le putem arăta și spune, acum, destul. Mie mi-a luat multă vreme ca să înțeleg un lucru simplu: inclusiv faptul că ai mei nu mi-au arătat și spus era o parte din acea lume.

Articol aparut pe blogul autorului

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Sa nu uiti Darie, nu-i asa!?

    E tare greu sa cresti un copil… si eu l-am dus pe fi-miu in 89 printre gloante… avea 10 ani, nu l-a impresionat cu absolut nimic, nu l-a schimbat, nu l-a facut nici mai bun nici mai rau! Poate mai neamt :)

    P.S Poanta cu copilu e buna, ar fi fost exceptionala daca ar fi scris copilul asa ceva, din alea bagate de parinti sunt prea ieftine.

  2. Nu mai sint in masura sa-mi duc copilul la proteste; e mare si se duce singur.
    Nici in decembrie `89, nu aveam nevoie de ajutorul lui. Era si periculos. Nici in anii framintati de dupa nu l-am dus (l-am dus la un meci de fotbal si, pina la pauza, a inregistrat toate injuraturile ce se strigau in jur, si pret de 1 km, spre casa, mi le-a „recitat” .)
    Dar nu sint de acord cu folosirea copiilor in probleme pe care oricum nu le inteleg.
    Toate partidele =aceiasi mizerie.
    Toti politicienii= mafioti.
    Si folosim copiii in aceasta mizerie. Chiar avem nevoie de ajutorul lor? atit de neajutorati am ajuns?
    Acasa nu ii putem educa?
    NB,
    anecdotic, educatia acasa, in vremi apuse, era periculoasa. Cind aparea geniul Carpatilor la televizor scapam cite o vorba „boule”, „cretinule”, ba si cite o injuratura; cel mic le inregistra. Si, va vine sau nu sa credeti, la gradinita fiind, cind aparea cizmarul pe ecran, fiul meu avea repertoriul la el :P
    Noroc cu o educatoare, care i-a spus sotiei, nu altcuiva.
    Copiii nu au ce cauta la proteste; mi se pare ca participarea lor minimalizeaza actiunea.
    Vorba unui clasic in viata „parerea mea”.

    • Si copilul meu e mare si se duce singur, dar cu siguranta l-as fi luat cu mine daca nu ar fi fost suficient de independent. Nu am de gand sa il tin intr-un „bol de cristal”, nu. Viata e o lupta si, daca nu va sti a lupta, il va lua altii inainte! Da, „lupta” se invata. Libertatea se invata. Demnitatea se invata. Corectitudinea se invata. Apararea crezului personal se invata. Curajul se invata. Prin exemple.
      Copiii nu minimizeaza, ci ne amintesc ca Romania e a lor, nu mai e a noastra, a „batranilor”. Ne reamintesc datoria noastra fata de ei. Nu i-am nascut pentru a fi „sclavii” economici ai „tocatorilor de bani”, nu!

        • copilul invata prin exemple, domnule.
          care parte mai are nevoie de argumente ?!

          cu cit reusim mai bine sa oprim a transmite din ”prostia” noastra copiilor, cu atit vom evolua mai rapid si sanatos de la o generatie la alta.

          sanatate !

          • domnule,
            am inteles, sintetti adeptul invataturilor lui Macarenko.
            Dar atentie, chiar daca l-am citat in gluma pe clasicul in viata cu „parerea mea”, ramine parerea mea.
            Poate nu mai aveti (nu va tutuiesc, pentru ca exista unii, in lipsa de argumente, se enerveaza „nu v-am permis sa ma tutuiti”), mai aveti pe retina stadioanele si pietele pline de soimi ai Patriei si pionieri „desenind” numele Partidului si a fiului sau iubit. Vedeti ce a ramas acum in Romania?
            Oricum, nu incerc sa va conving, domnule, e copilul dvoastra si vorba aia „eu i-am dat viata, eu il omor”.
            Cind merge la scoala si da de colegii indoctrinati de pesede (caci exista, slava partidului!), cam ce credeti ca discuta pustimea? probabil discuta, ca la televizii, si despre Justitie :P
            Ce harababura va fi in capsorul lor!

  3. Societatea civică de azi nu mai seamănă cu vidul din sfera publică naționalcomunistă. Pentru copii trecutul e numai trecut. Citoyenii respiră azi mai liber, vorbesc acasă sau în public făra frică (de securitate- Das Leben einer Akte-Johann Lippet, Wunderhorn Verlag Heidelberg / Viața unui dosar de securitate). Conflictele de interese se pot discuta în sfera publică fără retineri /autocenzurare. Cîndva trebuie lucrat serios, cu migală, în administrația publică (învățămînt, sănătate, servicii publice) și în intreprinderile private. Ieșirea dintr-o dictatură și economie de stat planificată, fără antreprenori, fără responsabilitate, e o moștenire apăsătoare. Ce își doresc părinții pentru copii lor?

    …“..Acum, listele negre pe care le citește ministrul de interne la TV, reclamațiile depuse de diferite pramatii la Autoritatea pentru Protecția Copilului sau mârâielile Liei Olguța Vasilescu pe aceeași temă rămân niște imbecilități staliniste, dar ridicole și fără urmări. Trăim, totuși, în democrație și măcar pentru echilibrarea situației copiii trebuie expuși și la altceva decât binefacerile primarilor de sector diseminate prin intermediul școlii, constând în discursuri hidoase de mulțumire adusă partidului X la începutul anului școlar,… „….

    Limba română oferă nuanțe minunate (Regele se închină și ucide) pentru a descrie budgetarii (renumerație după budget mică, familie mare…) de ieri și de azi. Nimeni nu mai trăieste cu fruntea plecată în fața tovarășilor secretari PCR sau securiștii din intreprindere (Patria mea a fost un sîmbure de măr). Mentalitatea unora, nu numai în PSD, e neschimbată. Limba e aceași, situațiile diferă totuși de la cer la pămînt.

    … „… “a dat un telefon la CC, după ce în prealabil obținuse numărul de la Informații. A cerut să vorbească cu Ceaușescu și la întrebarea secretarei sau centralistei de la celălalt capăt al firului (pe vremea aia era chiar fir) a izbucnit: “Vreau să știu dacă tovarășul Ceaușescu are apă caldă. Noi n-avem apă caldă! Ce avem de gând să facem ca să rezolvăm problema apei calde?”
    Secretara sau centralista era o persoană de treabă sau, poate, telefonul tatei era al o miilea pe aceeași temă, fiindcă de pățit n-am pățit nimic după, oricât era Securitatea de Securitate. Dar îmi amintesc cu precizie amestecul de dezaprobare, spaimă, amuzament și triumf cu care l-am urmărit pe tata telefonând….” …

    Cunosc familii din blocuri din anii 1982-1989 fără apă caldă, curent, caldură: copii îmbrăcați-vă, mergem în pat. Părinții feresc copii zilnic de tot ce e neplăcut. Așa a fost, așa e si azi. Nostalgii? După textul de față, ceva mai puține?

    … “…Multă vreme n-am prea înțeles de ce au fost atât de precauți și aluzivi cu privire la comunism. Dar, acum, le sunt recunoscător că au încercat cu mine singurul gen de pedagogie posibil pe vremea aceea, adică a crește discernământul unui copil exact la vârsta sau în momentul în care e dispus la asta. Le înțeleg prudența, care nu era despre ei, ci despre mine: în anii ’80, dezastrul care te păștea, dacă te porneai perpendicular împotriva regimului, era real. Asta, oricât au funcționat Securitatea și tot restul mai mult prin sugestie și inginerie socială decât prin represalii fizice, concrete, în ultimele zeci de ani de comunism…. „…..

    Spiritul civic s-a dezlănțuit 1989, dintr-o societate oprimată, asuprită și în permanent pericol, s-a ajuns la curajul și încrederea a celor sute de mii de pe stradă, care azi sunt fruntea luminoasă a României. Nu cedăm. Creativitatea tinerilor are roade frumoase în cultură, artă, filmul românesc. Berlinale 2017….Cannes…

    Care sunt dorințele 2017? Care soluții? Cine pune mînă? Să începem azi.

  4. E trist ca astfel de personaje ca olguta, dragnea, ponta, etc inca mai gandesc asa. Era un articol zilele trecute in care se spunea ca dragnea s-a nascut cam tarziu, poate ca acum 25 de ani se mai putea face ce vrea el acum. Ca o parere personala, cred ca dragnea & co nu au realizat ca batalia se duce intre ei si popor. Chiar a fost si poate inca e convins ca a fost o batalie intre el si iohannis – un fel de „care pe care” leninist.

    Ca o poveste personala, eram copil undeva prin anii 80 si la TV dadea indicatii ceausescu – ba in agricultura, ba in industrie, minerit, etc. Omul era expert in toate, ceea ce m-a si facut cu mintea mea de copil sa o intreb pe mama daca ceausescu chiar se pricepe la toate (simteam eu ca ceva nu in regula). Nu pot uita spaima din ochii mamei (mai tarziu mi-a povestit ca a stat cu frica in suflet cateva saptamani ca poate ma duc la scoala si spun „mi-a zis mama ca ceausescu minte”). Tot din povestile socialismului maret, ne invatau la scoala ca daca se canta imnul trebuie neaparat sa ne ridicam in picioare si sa salutam. Si acasa? – am intrebat-o eu pe mama. Si acasa dar nu intotdeauna, zice ea ca sa o dreaga ! Din putzul gandirii de copil am intrebat inocent dar cat se poate de serios „si daca sunt pe wc-u cum fac”?

    Si trecand peste partea vesela, azi sunt plecat peste rauri si tari, mama vine in vizita si are inca reflexul de vorbi in soapta cand vorbeste politica. Nu vreau sa imi fie teama sa ii spun copilului meu minciuni si nici eu sa traiesc cu frica de a fi auzit cand spun adevarul.

    • sistemul a generat acelasi tip de oameni. cred ca nu ne-am mira daca ei…sint copiii lor…ai clasei privilegiate si acesta e singurul merit in a devein noii premianti, noi stapini care intotdeauna sint mai rai decit ceilalti. ca sa fiu sincer cred ca acest lucru, atacul asupra copiilor si a familiei intrege prin gravitate orice ordonanta 13 sau 14 or whatever. ar trebui scosi din institutiile statului cu forta.

  5. copii ideologici ba chiar si biologici ai fostilor comunisti prospera in ziua de azi , revolutia nu s-a terminat , nici nu stiu sigur daca a inceput!

  6. Dna Olguta Vasilescu are multe schelete in dulap asa ca inainte sa se ocupe de prezenta in piata a copiilor alaturi de parinti mai bine s-ar ocupa de criza vaccinurilor in tara ceeace duce la cresterea riscurilor pentru sanatatea copiilor de care acesti farisei se ingrijoreaza atata.

    PS Este bine ca macar in al noualea ceas si silit de Occident, dl Grindeanu si-a asumat o greseala ne continuand cu motivatia cedarii cata a fost ea pe seama iresponsabilitatii si neintelegerii noaste, adica nu mai suntem ca niste copii care ne tavalim pe jos cerand o jucarie si maria sa guvernul si psd-ul in intelepciunea, rabdarea si marinimia lor ne-au dat satisfactie, dar lasa ca o sa vedm noi pana la urma. Se pare ca a facut pomisiuni ca nu mai da in viitor OUG de acest soi dar si in parlament chiar si cu termene mai lungi, se poate face ce vrea muschii lui Dragnea asa ca deocamdata trebuie in continuare atentia focalizata pe Guvern pentru a se vedea ce mai fac dar impartita si cu una focalizata pe Parlament, adica pe majoritatea PSD -ALDE de acolo. Acolo apare intradevar marele pericol in caz de supunere oarba a acestuia, doar ca acolo poate sa joace si dl Presedinte Klaus Iohannis care poate veni cu mesaje in fata Parlamentului adica a poporului. Dl Iohannis a dat un semnal clar de acceptare in continuare a guvernului Grindenu promulgand bugetul, dar a cerut responsabilitate la cub. Acelasi lucr trebuie sa faca si #REZIST si sa tina cont de actiunea ambelor proverbe: Paza buna trece primejdia rea! in conjugare cu Frica pazeste bostanaria! Mi se pare ok ca in piata se doreste a se vedea ce se intampla cu OUG 13 dar cred ca fiind vorba si de parlament , majoritatea parlamentara fiind a PSD + ALDE iar conducerile acestuia fiind detiunte de dl Dragnea si dl Tariceanu, locul unde trebuie protestat cu directie spre parlament este PSD si ALDE caci odata ce votul a fost pe lista, parlamentarii sunt ombilical legati si de partidul care le-a permis sa adune niste voturi date partidului si nu persoanelor lor oricat de notorii ar fi fost ele atat in rele cat poate si in bune :)

  7. Cu adinci regrete, dar m-as feri sa vorbesc despre scheletele din dulap ale CraiOlgutei (am auzit si eu ca ar exista).
    Spre exemplu, judecatorii au gasit canini de procurori printre schelete, si au returnat de vreo doua ori dosarele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Iulian Comanescu
Iulian Comanescuhttp://www.comanescu.ro
Iulian Comanescu este consultant de comunicare, stabilit la Bruxelles. Lucrează pentru oameni politici și instituții de acolo

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro