marți, martie 19, 2024

De ce ţi-e frică (nu) scapi. Erdogan, obsesia loviturii de stat şi destructurarea durabilă a societăţii turce

Recep Tayyip Erdogan este un om mai special. Şef al statului turc din 2014, ales în premieră de popor nu de parlament (după ce referendumul constituţional din 2007 a modificat regula anterioară), lider al celui mai puternic partid al ţării, AKP, a ajuns să se creadă omul-providenţă, salvatorul poporului său. Anii preşedinţiei sale au fost, e adevărat, dificili. Deşi ţara e în creştere economică şi demografică, deşi face parte din NATO şi, teoretic, are şanse la integrare europeană, în realitate contextul strategic regional nu i-a fost deloc favorabil. Primăvara arabă a dus nu la democraţie “în stil turcesc” ci la dictaturi militare (Egipt), războaie civile şi haos (Siria, Libia, Yemen), iar Ankara a sprijinit facţiuni sunnite zise “moderate” în speranţa de a se debarasa de preşedintele sirian Assad şi a aduce la putere în Damasc un client obedient. Nu a reuşit deoarece aliatul american Obama s-a arătat ezitant în a lovi Siria decisiv când se putea, ulterior Rusia a intervenit şi a securizat regimul sirian. Relaţiile s-au stricat şi cu Egiptul ai cărui conducători militari au răsturnat un regim filo-turc, cel al Fraţilor Musulmani. Ex-preşedintele Morsi tindea şi el să devină un Erdogan în miniatură, dar armata egipteană a copiat cu succes modelul loviturilor de stat date de armata turcă de mai multe ori în ultimii cincizeci de ani. De asemenea, relaţiile cu Iranul care suţine regimul Assad s-au răcit considerabil iar Turcia s-a alăturat Arabiei Saudite şi statelor sunnite din Golf spre a stăvili alianţa şiiţilor pro-iranieni cu Rusia. Fără succes, pentru că în războiul civil sirian, preşedintele Assad a făcut progrese vizibile cu armele şi experţii daţi de ruşi. Incidentul aviatic din noiembrie 2015 a stricat şi relaţiile Tuciei cu Rusia, anulând faimoasa politică proclamată acum un deceniu de pe atunci ministrul de externe Davutoglu, zero probleme cu vecinii. Deja relatiile cu Israel erau catastrofale după incidentul Mavi Marmara! Acum aproape că nu mai există vecin cu care Turcia să aibă relaţii bune sau foarte bune. Evident, Grecia, deşi stat NATO, nu e considerat la Ankara decât un trouble-maker, iar premierul bulgar Borisov (cel care ne-a torpilat nouă şi turcilor planul flotei aliate la Marea Neagră) e orice dar nu prieten al poporului turc.

Cel puţin din 2007, pe când era premier, Erdogan a tot denunţat comploturi la adresa statului şi a guvernuluiAKP-ist. Acuzaţiile sale au luat forma dosarelor Ergenekon şi Sledgehammer, mii de militari, magistraţi, clerici şi jurnalişti au fost arestaţi pentru acuzaţii de complot dar Curtea Supremă i-a declarat pe marea majoritate inocenţi. Iar actualul prezident a înghiţit în sec convins în sinea sa că ştie el mai bine. Şi desigur a aşteptat momentul marii răfuieli. Precedente existau din plin, armata turcă asumându-şi de la Ataturk rolul de gardian al statului, dând cu succes lovituri de stat, condamnând la moarte un premier sau la puşcărie un preşedinte. În ce îl priveşte, Erdogan ca om a fost mereu obsedat de ideea de a câştiga, de a îşi întrece competitorii. El a simţit mereu că are dreptate şi că ştie cam tot ce trebuie ştiut. Cei care ziceau altfel erau aceia care aveau probleme, nicidecum el…Şi când era fotbalist la Kasımpaşa Spor Kulübü, şi când a servit ca primar al Istanbulului, între 1994-1998 a vrut mereu să fie remarcat şi temut. A strâns din dinţi în 1998 când a fost demis şi condamnat la patru luni de puşcărie pentru apelul la intoleranţă religioasă („inciting hatred based on religious differences”).(i)  A strâns cu pumnii furios zăbrelele puşcăriei Hakan Aslaneli din Istanbul şi odată ieşit s-a gândit să fondeze un partid moderat, chiar dacă bazat tot pe religie. Viitorul AKP. Se spune că nu poţi cunoaşte un om cu adevărat până ce nu ajunge să deţină puterea. Probabil că în opoziţie R.T.E. era un om destul de amabil şi amuzant. Până venea vorba de religie… Ajuns în fruntea bucatelor s-a dovedit un dur, un intransigent. Am impresia că a ajuns să identifice treptat poporul cu persoana sa. De aceea când s-a referit la cei arestaţi în urma puciului a afirmat că el nu crede că ei merită hrana statului, la cât rău au făcut. Uitând că în 1998 a mâncat şi el pâinea statului şi nimeni nu s-a gândit să îl lase fără hrană…

Revenim la evenimentele din noaptea de 15 spre 16 iulie. Nu avem cum să ştim deocamdată dacă lovitura de stat a fost una reală sau poate o făcătură a lui Erdogan. Ori poate că a aflat din timp de complot dar a lăsat lucrurile să evolueze spre a demasca întreg complotul. Ca şi comisarul european pentru integrare Hahn, să remarcăm doar rapiditatea cu care au apărut listele de supecţi. Până şi revoluţionarii francezi ai lui Robespierre stăteau zile întregi să facă liste de suspecţi. Nu le scoteau din joben. Dacă a ştiut dar a lăsat să se facă, a riscat enorm şi nu putem decât să recunoaştem că e un strateg bun. Militarii rebeli, cu ceva şansă, ar fi putut să îl lichideze în aer sau la sol. Cu datele la care am acces acum, înclin totuşi să cred că a fost un puci real, organizat doar de o mică parte a armatei turce.(ii) O armată altfel imensă, de peste 400.000 de suflete. Şi care acum are de suferit in corpore de pe urma dorinţei de răzbunare a lui Erdogan şi a excesului de zel al oamenilor săi. La cum se prezintă lucrurile acum, cu mii de militari arestaţi, sute de ofiţeri reţinuţi şi unii destituiţi, închideri de baze, anchete brutale, anticipez o dezorganizare masivă a forţelor armate care va fi corectată doar în ani de zile. Şeful statului major, generalul Hulusi Akar a declarat că s-a opus rebeliunii şi a fost pedepsit brutal de pucişti. Probabil că îşi va păstra o vreme postul şi va reuşi să “salveze” o parte dintre ofiţerii de valoare, unii fiind acum suspecţi sau arestaţi. Dar ofiţeri competenţi de aviaţie – pentru că nucleul rebelinii a fost în această armă de elită – vor fi înlocuiţi brusc cu tineri mai puţin competenţi dar loiali statului şi liderului său. Or, să fiu iertat că spun aşa ceva, dar în aviaţie a fi loial dar nu competent e sinucidere curată. Un hipersonic militar scăpat de sub control de un pilot curat sufleteşte, bun musulamn şi “loial” dar încă neexperimentat ori netalentat ajunge la sol sub formă de maldăr de fiare în câteva secunde. Aşadar o parte din ofiţerii piloţi vor rămâne obligatoriu din cei vechi, dar pariez că vor lucra multă vreme într-un climat de teroare, de suspiciune. Vor avansa profesional geu şi vor fi frustraţi. Armata va avea mulţi ofiţeri politici, detestaţi de cei profesionişti, apolitici, polarizând şi mai mult această instituţie, ca de altfel mai toată societatea turcă.

Dezorganizarea armatei turce, a doua sau a treia ca mărime din NATO (şi singura capabilă să reziste cu succes Rusiei în zona Mării Negre, în război convenţional) va afecta planificarea apărării în NATO. Inclusiv, mă tem, acel contingency planning actualizat pentru România şi Bulgaria după summit-ul din Ţara Galilor. Nu mai zic de brigada multinaţională românească sub stindard NATO, unde Turcia urma probabil să trimită şi ea soldaţi. Mă tem că o vreme ne putem lua gândul de la aşa ceva. Sau riscăm să primim doar simbolic, câţiva soldaţi. Sper să mă înşel…Nu doar armata ci şi justiţia şi administraţia publică vor fi dezorganizate în urma arestărilor şi concedierilor. S-au anulat concedii pentru ca eventualii funcţionari implicaţi îi puci să nu poată fugi din oraşe. Cei care erau deja în vacanţă au fost rechemaţi S-au impus restricţii de circulaţie, unele hilare. Asta cam aduce a vânătoare de vrăjitoare, a Inchiziţie de tip turcesc. Jumătate Turcie stă acum consemnată la muncă şi dă declaraţii anchetatorilor, cealaltă stă pe străzi şi scandează frenetic sloganuri care cer uciderea vinovaţilor. Oare mai şi munceşte cineva? În afară de anchetatori. Vreau să zic muncă productivă… Nu mai spun că, aşa cum observă strategul britanic Julian Lindley-French, de deruta armatei turce pot profita Rusia şi ISIS iar Vestul să fie marele perdant dacă Turcia alege să nu mai respecte valorile euroatlantice.(iii)

Există în ştiinţele sociale expresia self-fulfilling prophecy, profeţie auto-împlinitoare. Adică, simplu spus, dacă te temi foarte tare de ceva, acel ceva are o probabilitate mai mare să se întâmple, pentru că acţiunile tale preventive declanşează o reacţie contrară. E ca şi cum ai vedea un şarpe întins la soare şi dorind intens să te aperi de el, temându-te că în viitor vei fi atacat de animal, te duci direct spre a îl lovi cu un ciomag dar acesta, speriat, apucă să te muşte primul…Erdogan se teme de armată, dar în primul rând el se teme cumplit în primul rând de fostul său aliat şi actual inamic, clericul carismatic şi bogat numit Fethullah Gülen. Fost aliat, Gülen plecase în SUA, spune el, spre a scăpa de viaţa politică agresivă şi violentă din Turcia, încă de pe când era probabil un admirator al ex-primarului Erdogan. Deci nu fugise ci plecase calm, cu acte în regulă şi salutat cu plecăciuni de ofiţerii vamali turci. Omul are mii de admiratori în toată lumea, bani mulţi, o mină de aur, firme rentabile, jurnale şi alte canale media. Sigur că e încă influent în Turcia prin reţeaua sa de şcoli, moschei şi fundaţii de caritate numită Hizmet. Mai mult ca sigur că e admirat şi de unii ofiţeri ai armatei turce, mai ales dacă sunt musulmani credincioşi moderaţi.

Dar de aici până la a crea un mit al statului “paralel” prin care Gulen ajunge să comande din umbră unor ofiţeri superiori şi îi convinge să pregătească o lovitură de stat e cale lungă. Recunosc, nu ştiu ce probe au adunat serviciile turce de intelligence. E posibil finalmente să mă înşel în privinţa lui Gulen. Aparenţele pot înşela. Evident, nu ştiu exact ce face zilnic în căsuţa lui din Pennsylvania paşnicul şi simpaticul bătrânel în vârstă de peste 70 de ani. El zice că se roagă, meditează şi se întâlneşte cu admiratori. Mai rar pentru că acum e bolnav şi se menajează. Mai multe ştiu probabil serviciile americane de intelligence, fiind puţin probabil să nu fi fost filat cândva. Sincer nu cred că a stat să dea sms-uri sau mailuri către comandanţii armatei turce spre a instiga la revoltă. Nu e naiv, ştie că regimul de la Ankara controlează atent internetul şi şansele sunt mici. Nici de porumbei călători care să treacă oceanul nu am auzit. Sau poate a utilizat mesageri cărora le poţi încredinţa texte scurte scrise pe pielea capului, înainte să crească părul, în stilul folosit de mongolii lui Ginghis Han acum opt sute de ani?

Să fim serioşi, nu cred că Erdogan şi cei care îl ajută cu zel, vor produce destule dovezi, din cele credibile, spre a convinge justiţia americană să îl extrădeze. Cu riscul deteriorării relaţiilor SUA-Turcia. Pe acest lucru se bazează şi clericul, el afirmând că stă liniştit ştiind că America e stat de drept şi se aplică legile. O aluzie clară la faptul că Turcia devine treptat un stat cvasi-dictatorial, o democraţie autoritaristă în care liderul îşi impune voinţa folosindu-se de furia maselor. Nu mă mir că presa occidentală îl compară acum pe Erdogan cu Stalin sau cu Hitler. Epărările masive ale armatei duc cu gândul la experimentele staliniste nefaste iar scoaterea lumii în stradă şi ameninţarea puciştilor cu moartea aminteşte de gestul simbolic al incendierii Reichstagului în Germania anului fatidic 1933.iv Evident, e posibil ca lucrurile să se mai calmeze în lunile următoare iar cuplul Erdogan-Yildirim să accepte dreptul judecătorilor de a judeca doar pe bază de dovezi solide. Mai întâi trebuie eliberaţi magistraţii reţinuţi, după aceea puşi să judece. Turcia are nevoie de NATO şi de UE ca de aer, nu cred că e pregătită să se alăture Rusiei în Uniunea Economică Eurasiatică sau Rusiei şi Chinei în Pactul de la Shanghai. Fără acces la piaţa europeană, economia turcă s-ar sufoca pentru că Rusia şi China nu ar putea absorbi repede bunurile oferite de piaţa turcă. Doar gazul rusesc e fără rival pentru economia turcă, deocamdată. Zilele acestea, guvernul şi preşedinţia de la Ankara par să continue vendetta, să dorească răzbunare contra puciştilor chiar dacă riscă să piardă enorm în plan politic. Dacă se reintroduce pedeapsa cu moartea se termină cu integrarea europeană iar Consiliul Europei poate suspenda Tucia, o poate marginaliza. Riscă să ajungă precum Belarus, “oaia neagră” a Europei, din cauza dictaturii odioase a lui Lukaşenko şi a pedepsei capitale la care Minskul nu doreşte să renunţe.

Amestecul de stalinism şi maccarthism poate fi un cocktail extrem de toxic, anulând eforturile de europenizare şi modernizare a Turciei datorate fondatorului republicii, Kemal Ataturk. E timpul ca regimul legal al Turciei să îşi modereze efortul de a anula efectele tentativei de puci. Da, cei vinovaţi trebuie pedepsiţi aspru, vina lor este reală şi nu poate fi minimizată. Dar pedeapsa, conform legii actuale, trebuie să vizeze nu eliminarea lor fizică, dupa ce au fost numiţi “viruşi” sau “cancer”, ci la îndreptarea, aducerea pe calea cea bună, după ispăşirea condamnării. Cu excepţia celor condamnaţi pe viaţă, din motive temeinice. Chiar şi aceia trebuie hrăniţi, adăpaţi şi ţinuţi în viaţă de stat. Asta face diferenţa dintre o democraţie liberală şi un regim psuedo-democratic, cu propensiuni dictatoriale.

Note_____________

i http://www.hurriyetdailynews.com/erdogan-goes-to-prison.aspx?pageID=438&n=erdogan-goes-to-prison-1999-03-27

ii http://www.bbc.com/news/world-europe-36814044

iii Two Coups Turkey, http://lindleyfrench.blogspot.ro/, 19 iulie 2017.

iv http://www.politico.eu/article/erdogans-reichstag-fire-turkey-coup-attempt/

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Sa presupunem ca cineva a obosit de mofturile Turciei, care in ultimii vre-o 10 ani se manifesta tot mai anti-european si anti-american, si a pariat pe dezintegrarea acestui stat pentru a reseta situatia geopolitica in punctul de jonctiune Europa-Asia. Actiunile dusmanilor Turciei din exterier ar avea ca efect doar consolidarea tarii in jurul conducerii tarii, oricare ar fi ea. Cu mult mai mai eficiente ar fi actiunile din interior, iar actualul presedinte al Turciei, dupa tentativa esuata de lovitura de stat, are la idemana toate instrumentele pentru polarizarea socitatatii turce si demontarea institutiilor democratice. Si nu doar le are, dar se pare ca arde de nerabdare sa le utilizeze la maximum. In aceste conditii nu ne ramane decat sa asteptam inevitabilul.

    • Erdogan distruge ceea ce avea Turcia mai bun și sigur: corpul ofițeresc și armata turca.
      Turcia era socotită o putere regională, armata Turciei era puternica. Acum aceasta armata e vraiște, ofițerimea este dezorganizată, ofițeri devin acum orice ageamii care striga lozinci erdoganiste, ofițerimea turca ce era foarte educata și iubita de popor, educata in America și în Europa occidentală, este acuma prigonită și practic desființată. Cu astfel de armată vrea Erdogan sa se bata cu grecii și francezii? E nebun de legat. În planurile masoneriei este prevăzut de mult spargerea Turciei în trei țări. Nu am crezut niciodată așa ceva. Turcia era prospera după dictatura lui generalului Kenan Efren și a crescut mult cu ajutorul SUA. Rusia așteaptă de e mult o Turcie mai mica. Nu este timpul, de așa ceva dar un Erdogan la putere, a început dezorganizarea Turciei. Fara America, Franța și Germania nu își va putea reveni. Chiar dacă își va reveni, nu va mai fi cum a fost. Vor avea toți interesul sa o tina pe linia de plutire. Iar Rusia, inamicul secular al Turciei, o va ajuta sa ajungă acolo unde îi convine Rusiei.

  2. „Există în ştiinţele sociale expresia self-fulfilling prophecy, profeţie auto-împlinitoare. Adică, simplu spus, dacă te temi foarte tare de ceva, acel ceva are o probabilitate mai mare să se întâmple, pentru că acţiunile tale preventive declanşează o reacţie contrară. E ca şi cum ai vedea un şarpe întins la soare şi dorind intens să te aperi de el, temându-te că în viitor vei fi atacat de animal, te duci direct spre a îl lovi cu un ciomag dar acesta, speriat, apucă să te muşte primul…” – excelent, văd că înţelegeţi ce înseamnă self-fulfilling prophecy.

    Acum încercaţi să aplicaţi această grilă şi la relaţia Occidentului cu Rusia. Presiunile diplomatice şi militare ale Occidentului – dorinţa de a integra Georgia şi Ucraina în NATO, scutul anti-rachetă, trimiterea trupelor în Ţările Baltice, patrularea aero-navală agresivă la graniţele Rusiei – riscă să fie interpretate de Rusia drept pregătirea unui atac împotriva sa. Măsurile luate de Occident din teamă faţă de un atac rusesc riscă să fie interpretate de Rusia drept pregătirea unui atac împotriva sa. Şi atunci Rusia ar putea ataca preventiv. Adică de ce ţi-e frică, nu scapi. Soluţia ar fi să nu-ţi mai fie frică. Să evaluezi raţional situaţia.

    Dacă Rusia voia să atace ţările din flancul estic, le ataca de mult. Dacă nu le-a atacat, înseamnă că nu vrea să le atace. Asta ar trebui să explice analiştii, nu să bage băţul prin gard perpetuând gogoaşa cu „pericolul rusesc la adresa ţărilor UE/NATO”.

    Şi dacă începem să privim raţional lucrurile, poate încetăm şi cu aberaţiile gen „Rusia a provocat valul de refugiaţi ca să destabilizeze UE” sau „Rusia încearcă să divizeze UE ŞI NATO prin susţinerea partidelor eurosceptice”.

    • hei, e vorba despre Turcia si recentele evenimente, nu despre Rusia („Dacă Rusia voia să atace ţările din flancul estic, le ataca de mult”). Faci parte din statul major al armatei ruse ca sa ne servesti votca?
      Cred ca nici daca te-ar ataca cineva pe tine nu ai fi atit de ofuscat ca e intinata Rusia cea democratica si dreapta :P

      • Rusia nu are și nu va avea interes sa atace Europa, UE. Rusia are nevoie de Europa dar și Europa are nevoie de Rusia. Rusia este zidul care apără Europa de un tsunami uman dinspre Asia. Dar Rusia așteaptă dela europeni cooperare. Rusia este o piata imensa pentru Europa.
        Rusia are nevoie de dezvoltare ca sa se occidentalizeze, sa devina partener comercial. Rusia are tradiția ripostei dure la atac, dar nu a atacat niciodată prima. A fost mereu atacată din cauza resurselor.
        În lumea multipolară ce urmează, Rusia vrea sa fie un pol de putere cu China sau cu BRICS. Ori e tara va trebui sa se preocupe de apărarea teritoriului propriu. Deci Romania trebuie să aibă o Armata puternică, înarmată și gata de a ripostat. Rusia nu ne poate atacă cat timp suntem în NATO și suntem parteneri cu SUA.
        Nu risca nimeni un război care nu aduce un avantaj. Rusia are nevoie de Romania sa exporte spre acolo mărfurile pe care le făceam noi înainte și pe care rușii nu au încetat să le aștepte. Noi avem nevoie sa ne apropiem Rep.Moldova in vederea reîntregirii neamului și Patriei.

    • @DanT – stimate agent de influență al Rusiei, genul ăsta de propagandă în favoarea abordării ”raționale” a relațiilor cu Rusia dă rezultate doar pentru rușii de rând. Românii încă au resentimente la adresa Rusiei, încă au memoria teritoriilor pierdute datorită Rusiei (începând cu 1812) și încă au ocazia să-l vadă pe bufonul de Rogozin venind toată ziua la Chișinău și la Tiraspol și făcând la adresa localnicilor comentarii lipsite de orice urmă de bun simț.

      Este însă foarte bună comparația Rusiei cu șarpele :) ca dovadă că ”gura păcătosului adevăr grăiește”. Și este foarte transparentă sugestia că Rusia trebuie temută. Ei, exact pentru că este temută, Rusia trebuie dezmembrată, iar teritoriile ei integrate bucată cu bucată în Uniunea Europeană, exact ca în cazul fostei Iugoslavii. Rusia de asttăzi are un model social-politic demn de 1930, model al cărui loc este la lada de gunoi a istoriei.

      Statele Unite au o imagine excelentă în rândul românilor pentru că nu încearcă să sperie România cu invazii sau cu pierderi teritoriale. Nu crezi că ar fi cazul ca Rusia să învețe ceva din asta? :P

    • @DanT

      Ceea ce faceți dumneavoastră intră în categoria „din neobrăzare în neobrăzare, până la marea victorie finală”

      Altfel, trebuie să fii cel puțin hiper-nesimțit să postezi așa ceva! citez: „Dacă Rusia voia să atace ţările din flancul estic, le ataca de mult. Dacă nu le-a atacat, înseamnă că nu vrea să le atace. Asta ar trebui să explice analiştii, nu să bage băţul prin gard perpetuând gogoaşa cu “pericolul rusesc la adresa ţărilor UE/NATO”.

      Şi dacă începem să privim raţional lucrurile, poate încetăm şi cu aberaţiile gen “Rusia a provocat valul de refugiaţi ca să destabilizeze UE” sau “Rusia încearcă să divizeze UE ŞI NATO prin susţinerea partidelor eurosceptice”.”

      Dumneavoastră vă spun ceva „incursiunile” în spirit „defensiv” ale Rusiei „prin vecini”. Vă zice ceva faptul că, în 1939-1940, URSS a desființat Polonia (împreună cu Germania nazistă – vezi Pactul Molotov-Ribbentropp), țările baltice și a ocupat cu sau fără luptă (dar, SIGUR NEATACATĂ!) teritorii din Finlanda și din România pe care nu le-a retrocedat nici după război, nici mai târziu? Și, după ce vezi că Putler practică „turismul cu tancul” în Ucraina (din 2014), își mai vine să aberezi în halul acesta!
      În altă ordine de idei, deși mă repet – probabil că prostia nu (vă) doare! – unde scrie în Memorandumul semnat la Budapesta, în 1994, de Statele Unite, Regatul Unit și Rusia că i se impune Ucrainei ce politică externă să aibă, ca să nu i se ia, cu japca, teritorii (Crimeea, părți din estul țării)? Sau, mai de dinainte, ce caută în Basarabia (orașul Tighina nu este la est de Nistru!) părți din armata a XIV-a rusă??? Cât de „încredere” poate fi Rusia cu un comportament agresiv (pe față) de circa 25 de ani , la adresa vecinilor, și cum puteți avea nerușinarea să susțineți că ditamai colosul (care se „termină” la Pacific) se simte amenințat de țări care nu au populația cât are Rusia suprafața?
      Și, poate ne explicați cum de extremiștii maimuței de Le Pen s-au întâlnit, în România, pe Valea Prahovei, cu ideologi de-ai lui Putler (inclusiv cu „coloana a cincea” a Rusiei, grupusculul numit „partidul rrrrrrrrr…..ia unită” („teleghidat” de unul diaconu – știe el de ce cu „d” mic!)? Când toată lumea serioasă știe că Putler și-a „băgat” coada și printre populismele, demagogia și extremismul european (inclusiv, ca un „amănunt” în finanțarea Jobbik!, așa, între altele!) și prin susținerea unei emigrații în Europa (ca să le creem „lor”/europenilor probleme, inclusiv legate de cât vor cheltui cu „integrarea” imigranților, plus atenția acordată lor!), timp în care „noi”/Kremlinul ne „facem de cap” pe mai departe, în Ucraina, Moldova, Georgia, Siria, etc.
      V-aș spune eu o parabolă referitoare la golanul din curtea școlii (Rusia) pe care cel care-i protejează pe cei mici (Statele Unite) îl ține, încă, la „distanță”, pe cale pașnică (deocamdată) dar cred că sunteți mai mono-neuronat decât „prevede legea” ca să înțelegeți…

      P.S. Ce se mai aude cu „plecarea” Rusiei din Insulele Kurile (pe care, din 1945, Japonia le revendică, pe bună dreptate, de la ex-URSS, din 1991, de la Rusia)??? Ca să nu vă mai întreb de întâlnirea OSCE din 1999 de la Istanbul, la care aceeași Rusie a promis că se cară într-un an din Transnistria? Așa că despre ce „bețe în gard vorbim”, neobrăzatule?

    • „Dacă nu le-a atacat, înseamnă că nu vrea să le atace.”???? Interesanta logica – daca X nu si-a cumparat o insula in Caraibe sa insemne asta oare ca X nu vreau so o faca? Da, o asemenea presupunere este perfect valabila, insa in 99.999999% din cazuri cauza este cu mult mai banala – acel X pur si simplu nu are bani pentru o asemenea achizitie.

      • Stai calm.
        Rusia nu a atacat Ţările Baltice în 2000-2004, atunci când NU erau membre NATO, deşi putea foarte bine s-o facă. Armatele acestora erau infime, fără echipament greu, relieful e de câmpie. Invadarea lor ar fi fost joacă de copii. Cum să nu poată Rusia să le invadeze? N-a vrut.
        Şi dacă n-a atacat Ţările Baltice atunci când nu erau în NATO, crezi că ar vrea să le atace acum, după ce au aderat? Şi dacă n-a atacat Ţările Baltice, cu atât mai puţin îşi propune să atace Polonia şi România.
        Valabil şi pentru Finlanda, care e ţară neutră şi are o lungă frontieră cu Rusia. URSS şi Rusia au avut câteva decenii la dispoziţie s-o atace, dar n-au făcut-o. Pentru că Rusia nu vrea.
        În 2008 Rusia putea foarte bine să ocupe Tbilisi şi în 2014 Kievul. Dar n-a vrut. Adică Rusia nu ocupă aiurea teritorii, ci urmăreşte obiective raţionale (blocarea aderării Georgiei şi Ucrainei la NATO), care pot fi prevăzute.
        De-aia zic să fim realişti, să evaluăm obiectiv situaţia. Rusia nu vrea să atace ţările UE/NATO. Dar dacă în Belarus şi Kazakhstan vor avea loc revoluţii pro-occidentale, Rusia va ocupa teritorii ale acestor ţări aşa cum a procedat în Ucraina.

        • Corect, sa fim realisti. „Frica pazeste bostanaria”. De frica nu ataca Rusia tarile UE/NATO, nu fiindca „nu vrea”. :) De aceea incearca sa impiedice aderarea fostilor sai „sateliti” la UE si la NATO. :) URSS e moarta si ingropata, indiferent ce vise umede au unii, noaptea.
          Iar faptele ne demonstreaza ca doar frica poate infrana Rusia. Asa ca stabilirea unor pozitii solide ale NATO catre Est pare obligatorie. :) Rusia trebuie sa invete sa fie o tzara. La fel si Turcia. Imperiile moderne se cladesc cu mijloace moderne. :)

    • E vorba de Turcia, nu de Rusia :) Domnule DanT, nu v-ati plictisit sa fiti luat peste picior pe-aici, pe Contributors? nu credeti c-ar fi timpul sa schimbati site-ul? nu de alta, dar aici lumea nu-i proasta si mi-e ca va pierdeti vremea.

  3. Foarte bun articolul, dar cred ca aici e o greseala „O armată altfel imensă, de peste 400.000 de suflete.”
    Doar 400.000?

  4. Revolutia islamica in Iran .
    Epurarea armatei o prioritate . Sumedenie de piloti iranieni experti in F-14 (cel mai modern avion de lupta din lume atunci) vin bagati dupa gratii sau chiar executati.
    Vina principala : scoala de pilotaj , perfectionare top gun absolvita in USA .
    Noroc ca Irak declara razboi Iranului si ayatolah descopera ca nu e suficient sa te rogi de 5 ori pe zi pentru a face un F-14 sa zboare . Repede scosi din puscarii pilotii ( care mai erau vi ) si trimisi sa apere patria , poporul cu promisiunea ca le vor ierta „pacatele” . Bineinteles cu armele „satanei” a „necredinciosilor” . Adica tot F-14 produs de americani . :)

    Sa speram ca turcii nu vor trebui sa se lupte cu nimeni . Dupa masivele epurari militare , vor descoperii singuri ca nu e suficient sa fi membru cu carnet AKP si nici dicitura pe dosar „de origine sanatoasa” nu va face sa functioneze tehnica moderna din dotare . Poate trimit noile cadre la specializare . La Academia Frunze – Moscova . :)

  5. Ceva asemanator scrie si Robert Fisk: „Turkey’s coup may have failed – but history shows it won’t be long before another one succeeds”
    http://www.independent.co.uk/voices/turkey-coup-erdogan-ankara-istanbul-military-army-turkey-s-coup-may-have-failed-but-history-shows-a7140521.html

    Invinuitii din dosarele Ergenekon si Sledgehammer au fost achitati toti:
    http://researchturkey.org/ergenekon-once-again-an-exemplary-story-of-how-the-law-was-abolished/

    Si ” un pilot curat sufleteşte, bun musulman etc” cu creierul spalat corespunzator, dupa ce se va facu zob, va ajunge in Paradis, asteptat de cele 72 de hurii binemeritate, deoarece clericii vor tine slujbele funerare pt ei:
    http://www.hurriyetdailynews.com/turkeys-religious-directorate-to-not-offer-funerary-services-to-coup-plotters-.aspx?pageID=238&nID=101809&NewsCatID=341

  6. In ziua de azi cel mai bine ptr noi ar fi daca i-am lasa pe turci sa-si rezolve singuri nebunia. Erdogan e la limita, daca mai intinde mult coarda s’ar putea sa se trezeasca cu cealalta parte a armatei ca-i face o ceauseasca mica. saracul nu mai are zile multe, crizele de paranoia ii vor pune capat. mai ales ca rusii nu’l simpatizeaza deloc, iar americanii si-au dat seama ca s-a tampit si nu mai pot pune baza in el. miza e prea mare ca erdogan sa fie lasat sa’si faca de cap ptr prea mult timp.

  7. Dan T, confunzi self-fulfilling prophecy cu dilema securitatii. Mecanismul descris de tine e tipic pentru security dilemma. E normal ca statele NATO sa se teama de Rusia vazindo ca batjocoreste acorduri de drept international si isi face din nou o sfera de influenta pe seama vecinilor mai mici. sau ca Rusia executa zboruri provocatoare la limita spatiului aerian al statelor NATO din Baltica, marea Nordului, din Mediterana. E adeverat ca masurile defensice ale NATO pot duce Rusia la ideea ca e bine sa atace preventiv. Insa decit sa stam sa facem pe psihologii voluntari (cel putin eu, pentru ca tu la cata propaganda pro-Putin faci mai mult ca sigur ca incasezi ceva dinspre Moscova, nu stiu ce – bani, produse alimentare, vodca, kvas…) mai bine incurajam NATO sa aplice strategii de descurajare. Rusia daca nu intelege de buna voie ca NATO e defensiv atunci sigur de teama va sta cuminte…Eu recunosc ca si SUA s-a miscat destul de agresiv in spatiul CSI in anii aceia 2004-2008 cand cu revolutiile oranj din Ucraina, Moldova etc. Dar e vorba de a cistiga influenta…asa e in relatiile internationale, fiecare isi ajuta clientii si saboteaza tabara cealalta…Insa Rusia a trecut mult mai departe, a luat Ucrainei o bucata din teritoriu…SUA nu a luat bucati din aceste tari. Desi in sec 19 a luat de la Mexic, Spania…asa e. Dar nu exista pe atunci ONU, razboiul era legal etc. Noi vorbim de sec 20 si 21.

    • Am scris în câteva rânduri şi despre Security dilemma:
      http://www.contributors.ro/global-europa/scutul-antiracheta-rusia-si-ordinea-europeana-o-tensiune-insolubila/
      „Eu recunosc ca si SUA s-a miscat destul de agresiv in spatiul CSI” – recunoşti, dar preferi să mă insulţi :)
      „pentru ca tu la cata propaganda pro-Putin faci” – unde ai văzut tu în postările mele teze ale propagandei ruseşti, cum ar fi:
      – trupele ruseşti nu au participat la războiul din Donbas
      – avionul Malaysia Airlines nu a fost doborât de ruşi
      – NATO are intenţii agresive la adresa Rusiei
      – Rusia e o ţară democratică, cu o justiţie independentă, cu un nivel redus al corupţiei, prosperă din punct de vedere economic
      – ideea ca România să iasă din UE şi din NATO şi eventual să adere la Uniunea Euroasiatică şi la CSTO (alianţa militară condusă de Rusia) etc.
      Asta ar fi propagandă rusească.

      Postările mele se înscriu pe linia realismului politic (reprezentat de Henry Kissinger, Stephen Walt etc.)
      Uite de ex. un interviu cu Kissinger:

      „Kissinger: Crimea is a symptom, not a cause. Furthermore, Crimea is a special case. Ukraine was part of Russia for a long time. You can’t accept the principle that any country can just change the borders and take a province of another country. But if the West is honest with itself, it has to admit that there were mistakes on its side. The annexation of Crimea was not a move toward global conquest. It was not Hitler moving into Czechoslovakia.”

      „Kissinger: ….On the one hand it is important that Ukraine remain an independent state, and it should have the right to economic and commercial associations of its choice. But I don’t think it’s a law of nature that every state must have the right to be an ally in the frame work of NATO. You and I know that NATO will never vote unanimously for the entry of Ukraine.

      SPIEGEL: But we cannot tell the Ukrainians that they are not free to decide their own future.

      Kissinger: Why not?”

      http://www.spiegel.de/international/world/interview-with-henry-kissinger-on-state-of-global-politics-a-1002073.html
      Kissinger câte copeici şi câtă vodcă o fi primit? :)

      • La drept vorbind, Crimeea a „apartinut” unor popoare migratoare (si cine stie cine o mai fi fost inaintea lor?) iar pe vremea cand Rusia abia se inchega ca stat, cam era a tatarilor >:

  8. Iata ca nu sunt singurul care crede ca armata turca va fi slabita pe termen lung din nevoia presedintelui de a se simti in siguranta. Un profesor turc cunoscut crede la fel – Soli Ozel, profesor de relatii internationale la Kadir Has University din Istanbul:

    „Prof Ozel says that Mr Erdogan may be a stronger leader because of what is seen as his heroic behaviour during the coup attempt, but he will be leader of a weaker state. He says that the Turkish Army “is like a man who has suffered a serious stroke and will be weakened for a long time afterwards”. Many senior military commanders may have equivocated during the critical hours of the coup while they waited to see which side would come out the winner.”

    „While the government wants to give the impression that the pro-coup forces have been wiped out, its restrictions on the movement of military formations are a sign that it is not yet confident that this is so. “The government has committed all the resources it is left with to deal with the fall out from the coup,” says Prof Serhat Guvenc of the Department of International Relations at Kadir Has University. “The country looks very vulnerable.”

    http://www.independent.co.uk/news/world/europe/turkey-second-coup-attempt-president-erdogan-military-failure-latest-news-a7145266.html

    Erdogan si cei din cercul puterii nu stiu exact cati dintre cei vreo 600.000 de militari turci au vreo legatura cu puciul. Dar daca va continua vinatoarea de vrajitoare si umilintele contra militarilor ma tem ca risca intr-adevar o alta lovitura. Si de data asta rebelii vor fi si mai agresivi, de asemenea vor planifica mai in detaliu, cu toate ca le va fi mai greu din cauza golurilor lasate de arestarile operate in rindurile militarilor.

    • Daca s-o fi intamplat cumva ca Erdogan sa-l fi citit pe Sun Tzî, se pare ca nu l-a citit prea bine!
      N-as crede ca toti „epuratii”, cu rudele si prietenii lor cu tot, or sa aiba brusc niste sentimente de prea mare simpatie fatza de el ;) Iar cu principalii lui sustinatori, cei din zonele rurale sarace si lipsite cronic de educatie (adica cei mai „fundamentalisti” dintre cei religiosi) e cam greu sa conduci un avion… o economie… o tzara…

      Poate, Doamne fereste! om vedea un soi de Romanie a anilor ’50! >:

    • Sa nu apara alta problema: in actualul context un puci militar devine intr-adevar mult mai greu de planificat si executat, in schimb un asasinat poate deveni o solutie de razbunare in cazul insistarii pe reintroducerea pedepsei cu moartea si aplicarii ei (retroactive) asupra pucistilor.

      A se tine cont ca nu a parut sa existe nici un fel de intentie de asasinare a lui Erdogan de catre pucisti si probabil ca ar fi putut sa fie executata daca era pusa in centrul planificarii actiunii – s-a incercat pur si simplu arestarea lui si controlul unui numar de institutii de putere.

      O situatie de asasinat reusit ar putea duce intr-adevar la necesitatea obiectiva a preluarii imediate a puterii de catre Armata si ar genera riscul unui razboi civil.
      Bineinteles ca ar duce Turcia intr-o pozitie si mai grava decat este cea actuala, care oricum este foarte proasta – datorita in principal reactiei lui Erdogan si a sustinatorilor sai, umilirii Armatei si demararii planului „final” de preluare totala a puterii (care pare pregatit de mult timp – evenimentele doar l-au accelerat).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Serban F. Cioculescu
Serban F. Cioculescu
Şerban Filip Cioculescu (n. 1972, în Bucureşti) a absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând ulterior din partea acesteia diploma de master în relaţii internaţionale. Începând din anul 2009 este doctor în ştiinţe politice al Universităţii Bucureşti. În prezent este angajat ca cercetător ştiinţific principal gradul II în domeniul securităţii internaţionale la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale și de asemenea profesor invitat în cadrul Facultăţii de ştiinţe politice a Universităţii Bucureşti (2005-prezent). A publicat circa o sută de articole în domeniul securităţii, relaţiilor internaţionale şi geopoliticii în diverse reviste ştiinţifice prestigioase din ţară şi din străinătate. A efectuat stagii de pregătire ştiinţifică în Africa de Sud, China, Coreea de Sud, Canada şi Franţa. Preocupări: teoria relaţiilor internaţionale, studiile strategice, geopolitică, organizaţii internaţionale, diplomaţie. Volume de autor: Introducere în teoria relaţiilor internaţionale, Editura Militară, Bucureşti,2007, România postcomunistă în ecuaţia strategică a vecinătăţilor: Balcanii, Marea Neagră şi Orientul Mijlociu Extins, Ed. Universităţii Bucureşti, 2009, Terra incognita? Repere pentru „cartografierea” haosului din relaţiile internaţionale contemporane, Ed. Militară, Bucureşti, 2010, Viitorul nu ia prizonieri, Ed. Rao, Bucuresti, 2013 si China. De la strălucirea ascunsă la expansiunea globală, Ed. Cetatea de Scaun, Targoviste, 2018.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro