Home » Educatie »Media / Tech »Opinie » Citesti:

De la capra vecinului la unicornul nostru, de la stand-up la start-up: cum ne imaginăm România?

Razvan Rughinis noiembrie 8, 2019 Educatie, Media / Tech, Opinie
32 comentarii 2,429 Vizualizari

Este noiembrie, sezonul răcelilor și al viziunilor politice. Ca profesor mă tem mai ales de răceli, deoarece studenții nu prea sunt infectați de viziuni. Deși mediul IT este adesea descris ca tehno-optimist, fascinat de proiectarea unor soluții tehnologice pentru orice problemă umană, tinerii pe care îi cunosc, studenți și absolvenți, sunt mai degrabă pragmatic – sceptici, dacă nu chiar cinici.

Mă întreb ce anume ar mai putea inspira energia stârnită acum 130 de ani de campania „Dați un leu pentru Ateneu”? În doar trei ani, între 1886 și 1888, Ateneul Român a devenit realitate, o fundație a culturii, științei și identității naționale.

Astăzi suntem adesea mișcați mai degrabă de indignare decât de entuziasm. Capra vecinilor este reală și normală, capra noastră este răpciugoasă, formă fără fond și coruptă. Ce ne-ar putea inspira să ardem etape, să sărim pârleazul, să ne mobilizăm spre un ideal cu tentă românească?

Pe de o parte, avem fascinația pentru valoarea și frumusețea lucrului împreună – de la prieteniile grozave ce au creat giganți precum Apple sau Google, la echipe și comunități solidare. În același timp, suntem adesea descurajați și suspicioși față de potențialul românilor de a coopera. Acțiunile colective pe care le-am înfăptuit în ultimele decenii, mai ales marile demonstrații populare, sunt printre puținele dovezi pe care ni le aducem nouă înșine că putem colabora. Ne agregăm greu în asociații profesionale, civice sau de alt fel, rămânând mai bine atomi singuratici.

Mai des întrezăresc în rândul tinerilor un sâmbure de speranță și admirație pentru potențialul României în zonele culturale precum muzica, cinematografia, filozofia, arta. Suntem la a 24-a ediție a Festivalului George Enescu, ne bucurăm de premiile filmelor românești. Cu coada ochiului spre istoria recentă, persistă încrederea că România (mai) poate produce cultură profundă, precum Eliade, Cioran, Ionesco, Noica sau Brâncuși. Observ cu regret că Palade, Coandă, Racoviță sau Cantacuzino nu inspiră nici pe departe același entuziasm într-ale științei și ingineriei. Chiar și în umor avem mai multă încredere, de la Caragiale, Birlic și Caragiu încoace. Dacă spui că faci stand-up în București, reacția este „wow!”; dacă spui că faci cercetare, reacția e… „pe bune?”

Cu riscul de a caricaturiza un profil al ambiției tinerilor din jurul meu, aș spune că „inovarea”, „știința” sau „cercetarea” sunt privite de regulă ca sloganuri și dezamăgiri, mai degrabă decât ca provocări personale. Nu-i de mirare, cât timp finanțarea cercetării în România este o sursă de umor amar. Totuși, o altă cauză a lipsei de entuziasm pentru știință și inovare cred că se află în neîncrederea că putem urma cu disciplină un drum bătut, un drum „mainstream”. Suferim de sindromul impostorului, ni se pare că oriunde în Europa cercetarea este mai tare și învățarea este mai mare, că suntem doar imitatori care transformă fonduri în formulare.

Colac peste pupăză, comparațiile cu ceilalți ne zdrobesc, mai ales cele de forma topurilor. Tânjim dar nu credem că putem ajunge în top pe traseele pe care urcă și ceilalți, mai ales dacă performanțele sunt și măsurate. Suferim deoarece suntem etern „la coada topurilor” europene, retrăind revelația „mai bine cap de pisică decât coadă de leu”. Având fascinația olimpicilor și a vârfurilor, căutăm doar valoare extraordinară și nu mai vedem valoarea ordinară. Acea valoare adăugată de cercetătorii și doctoranzii români care împing cunoașterea mai departe, fără premii Nobel, rămâne invizibilă, învălmășită în confuzie și chiar ironizată. Acea valoare adăugată adusă de startup-uri românești cu produse creative, validate de piață și de utilizatori, este considerată minoră, praf în ochi, dacă nu intră în topul unicornilor. Din fericire avem acum un unicorn român, am intrat pe harta globală a creaturilor magice din capitalismul digital, ceea ce stârnește curiozitatea pentru ecosistemul românesc de inovare.

Cu 130 de ani în urmă, românii au construit Ateneul deoarece o Asociație a pus un pariu la care sute de mii de cetățeni au răspuns, cu lozuri de un leu-aur și cu donații pentru o infrastructură a ambiției pentru un viitor în noua țară. România este o nouă țară și acum – ieșită din dictatura comunistă, integrată în comunitatea europeană, dar aproape întoarsă împotriva sa prin cinism și fantezii ale unui „afară” glorios. Prin umor, cultură, cercetare și ceva spirit întreprinzător, acum este cel mai bun moment să ne zvârlim și să ne zdrelim construind ceva aici, „înăuntru”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "32 comments" on this Article:

  1. O parere spune:

    Da, exista mult adevar in cele scrise de dv. Dar mai multa aplecare catre cercetare si inovare inseamna o educatie mai buna din clasele primare, cultivarea spiritului de echipa si de comunicare, cultivarea increderii, recunoasterea si sprijinirea talentelor si a meritului prin munca. Altfel, totul va ramane la nivel de vorbe frumoase..

    • Harald spune:

      Tot vorbe frumoase sunt și în comentariul ăsta :) nimic mai mult. Dacă vrem cercetare și inovare, trebuie oameni cu IQ de 145 – 160, iar ăștia sunt așa din naștere, nu îi formează școala. Dacă vrem minciuni frumoase, pentru astea ajunge și un IQ de 90, iar în România valoarea medie e 94, deci are cine spune minciuni frumoase, slavă Domnului :)

      • Razvan Rughinis spune:

        Dacă ar depinde cercetarea doar de IQ, ar fi cam la fel în toate țările, pentru că peste tot sunt oameni foarte inteligenți. Dar observăm diferențe clare – tocmai deoarece contează și educația, și politicile publice, inclusiv motivarea tinerilor de a urma cariere în științe, finanțarea cercetării, organizarea universităților și institutelor, etc. Ca orice tip de performanță, cercetarea depinde și de inspirație și de transpirație, mai ales de transpirația colectivă.

        • Harald spune:

          @Razvan Rughinis – vă mulțumesc pentru răspuns. Nu prea se nasc peste tot oameni inteligenți, există țări din Africa unde IQ mediu este 65. Asta fiind limita sub care omul nu e capabil nici măcar să învețe să citească. Estimativ, cred că 25-30% dintre români sunt sub pragul ăsta.

          Mai mult decât atât, mulți dintre cei inteligenți trebuie să plece din România, pentru că nu se pot încadra în schemele locale de relații și susțineri. În timp ce americanii și vest-europenii nu vin să trăiască în România, dar reușesc să atragă exact acei oameni inteligenți care pleacă.

          Nu folosește la nimic dacă statul alocă bani pentru cercetare și inovare, ăștia sunt bani aruncați. Creativitatea unei persoane nu este cuantificabilă, deci nu poate fi evaluată de funcționari ai statului.

  2. Excelent articol, Razvan! (succint si in acelasi timp bine scris)
    Un comentariu la observatia ta ca “tinerii pe care îi cunosc, studenți și absolvenți, sunt mai degrabă pragmatic – sceptici, dacă nu chiar cinici”. In mare parte ai dreptate, insa aceasta vine, cred eu, din lipsa de informatii si modele. Daca stai si vorbesti cu ei mai mult despre subiectul antreprenoriatul, multi devin mult mai receptivi dupa ce au mai multe informatii. Deci tine mult si de educatie. In plus, este normal ca sa exista fenomenul generalizat de “pragmatic-scepticism”. Exista multe riscuri pe calea succesului antreprenorial si tinerii le intuiesc, aceasta determinand implicit o alegere interioara de a nu urma aceasta cale de tip “high risk, high gain” (pana la urma viata noastra este finita si nu vrem sa o jucam cu usurinta la loteria succesului). Insa exista multe moduri de a minimiza aceste riscuri si a avea planuri B care sa valorifice efortul depus, chiar si atunci cand succesul (la modul financiar, de adoptie sau impact) nu apare. De aceea, pe langa studiul unor startupuri de succes sau initiative din trecut care ofera modele motivationale, e importanta o educatie in risk management la modul pragmatic. Dupa dictonul “Entrepreneurs are not risk-takers. They are calculated risk-takers.” (Leonard C. Green) (v. si https://www.diplateevo.com/successful-entrepreneurs-dont-take-risks/ )

    • Harald spune:

      @Alin Stefanescu – cinismul reprezintă un progres față de naivitate, dar e doar pe jumătate progres. Dacă vreți să discutăm serios, vă spun și care e progresul față de cinism, dar tot vă trebuie oamenii cu IQ de 145 – 160. Aveți unde să-i găsiți? Că McDonald’s ar investi miliarde de dolari în roboți care să debaraseze în sală, dacă ar avea cine să-i programeze.

      • David FK spune:

        Ar trebui sa apelam la “angajatorii de ingineri”, cel putin pentru pre-selectie, asa cum se procedeaza la firme mari.

        Intrebarea este daca acesti angajatori, cu un IQ de 90 – 94, au abilitatea de a decide pe cine sa propuna pentru urmatorul pas in procesul de anagajare, candidatii fiind cu un IQ mult mai mare decat al lor (IQ de 145 – 160).

        Toate

        • Harald spune:

          @David FK – păi, hai să începem cu un inginer care își revarsă la nesfârșit frustrările ad hominem și să vedem ce rezultat obține :) Mulți n-au nicio șansă în altă parte decât la corporații, acolo unde nu contează etica. Chiar și o bancnotă de 10 dolari dacă le dai, ți-o restituie cu un colț lipsă :)

          • David FK spune:

            Vad ca esti afectat de faptul ca trebuie sa renunti la a angaja ingineri.

            Vulpea cand nu ajunge la struguri, spune ca sunt acri.

            Asa-i si “agajatorii de ingineri” care nu pricep ca ingineria-i altceva decat ce isi inchipuie – TV alb-negru cu lampi – si bat apa in piua cu “ad hominenm” si “frustari”, ci este foarte dinamica – si se vede cu ochiul liber – spre deosebire de meseriile in care esti implicat.

            • Harald spune:

              @David FK – hai să facem în felul următor: prima dată când nu te poți abține de la comentarii-flame, du-te în fața oglinzii și întreabă-te de ce te irită @Harald :) Dacă găsești răspunsul corect, ai să te potolești singur. Dacă nu-l găsești, spune-mi și ți-l scriu în clar, la o oră de maximă audiență. Ocazie cu care iarăși ai să te potolești singur :)

            • David FK spune:

              @ Harald ( 12/11/2019 la 11:46 )

              “”….spune-mi și ți-l scriu în clar, la o oră de maximă audiență. Ocazie cu care iarăși ai să te potolești singur. ”

              Copiat dupa tov.de la Iasi, mai draga?

              Este un santaj, amenintare sau text cu valoqre adaugata ?

            • Harald spune:

              @David FK – era o încercare de a rezolva lucrurile civilizat, dar dacă ții neapărat, se poate și altfel: la modul virtual, @Harald îți ține o oglindă în față, te face conștient de propriile limite și de propria inadecvare, de asta te irită. Încercările tale de a-l coborî la același nivel cu tine sunt inutile, în realitate ele te fac și mai conștient de faptul că nu-ți place ce vezi în oglindă.

              Aveai două opțiuni: să te uiți în oglindă și să înțelegi singur sau să recunoști deschis că refuzi să te uiți în oglindă. Ai ales-o pe cea mai jenantă dintre ele, iar asta fără măcar să recunoști că ai ales-o. Ei, acum ai oglinda în față, spune dacă îți place ceea ce vezi.

            • David FK spune:

              @ Harald (13/11/2019 la 10:50)

              Ca sa parafrazez o celebra persoana inca in viata:

              Daca ti-ai ai aplica tie insuti “indicatiile pretioase” pe le dai altora, ti-ai da seama cat de mare activist de partid comunist ai devenit. Totdeauna tii sa ai ultimul cuvant schimband subiectul discutiei !

              Continua asa ca ai potential de crestere.
              Sky is the limit.
              Case closed.

            • Harald spune:

              @David FK – așa cum spuneam, ai să te potolești singur. Mulțumesc pentru confirmare :)

            • David FK spune:

              Raspunsul tau dovedeste fara tagada ce-am spus mai sus: nici nu-ti dai seama cat activist comunist esti(de judet sau oras Iasi ?)

    • Razvan Rughinis spune:

      Alin, mulțumesc pentru observații! Intr-adevăr, chiar și elemente succinte de învățare antreprenorială vor face o mare diferență pentru tinerii care, de regulă, pornesc de la zero în această zonă. Un punct de plecare foarte bun mi se pare și modelul “Effectuation”: https://www.youtube.com/watch?v=TIXVe4nEDEE

      • Harald spune:

        @Razvan Rughinis – antreprenoriatul nu se învață. Administrarea afacerii se învață, într-adevăr, dar cerințele administrative ”ofilesc” antreprenorul, îl împiedică să-și manifeste creativitatea. În zilele noastre, Elon Musk e exemplul tipic de antreprenor. Oamenii nu pot fi învățați să devină Elon Musk.

  3. victor L spune:

    Aceiasi atitudine o avem si in sport, de exemplu.
    Vrem doar perfectiunea. E cazul jucatoarei de tenis Simonma Halep. In loc sa ne bucuram de succesele ei, o criticam la orice infringere. Si nu-i vedem realizarile: de cel putin 5 ani este printre fruntase – peste un an a fost chiar nr 1 mondial – , ci ne jelim si blestemam cind mai si pierde.
    Sintem chiar masochisti: ne place sa scandam “Romania corupta”, desi coruptie mult mai mare exista in Italia, Spania, Germania si chiar si in China.
    Recent, echipa de fotbal CFR Cluj a obtinut doua victorii cu 1-0 cu echipa franceza Rennes. E drept, in ambele a cam fost dominata, dar a cistigat. A cis-ti-gat. Analizele jurnalistilor se tinguie pentru faptul ca nu a jucar extraordinar.
    NB,
    Nu sint fan CFR, dar ma bucur. Sint fan Simona Halep. Ma bucur mult si ma mai si intristez.
    Corect: ” Având fascinația olimpicilor și a vârfurilor, căutăm doar valoare extraordinară și nu mai vedem valoarea ordinară.”

    • Harald spune:

      @victor L – eu sunt fan CFR de vreo 10 ani, încă de pe vremea când au câștigat la Roma cu 2-1. Dar ei nu au mentalitatea tipic românească, ăsta e cel mai reconfortant lucru, atunci când îi vezi jucând.

    • S. Diaconu spune:

      motivul foarte cunoscut e ca presa spotiva e dominata de tentative de jurnalisti (partinitori/subiectivi/lipsiti de profesionalism si scrupule), ce prefera cele 2 echipe infiintate de comunisti, care daca ar fi jucat si castigat prin orice mijloace conform ‘traditiei’, ar fi fost laudate pt munca, lupta si eroism. In contrast un articol din ‘Jurnalul de Prahova’ (cred ca asa se numea) dupa meciul Rapid – Ploiesti, desi era putin subiectiv, cum e normal, era foarte bine si corect scris, cu respect si chiar admiratie pt adversar, ceva foarte neobisnuit in presa din capitala.

    • Razvan Rughinis spune:

      Mulțumesc pentru exemple, cred că ilustrează excelent această tendință.

  4. Kurt spune:

    România are azi cele mai bune condiții din istoria sa. Are granițe sigure, e membru deplin în UE, NATO și UNO. România obține subvenții „nerambursabile” de la Bruxelles/UE (colonialism numesc „penalii patrioți” această „dependență”). Cele 30 miliarde Euro subvenții nerambursabile primite de la UE pot servi la un Ateneu în fiecare județ.

    … „… Prin umor, cultură, cercetare și ceva spirit întreprinzător, acum este cel mai bun moment să ne zvârlim și să ne zdrelim construind ceva aici, „înăuntru”. … „…..

    Proiectul cel mai reușit 1990-2019 sunt miliardele de Euro transmise fiecare an de „lucrătorii degajați” în vest spre familiile lor din țară.

    …”…. „Dați un leu pentru Ateneu”? …”…

    „Căpșunarii” au preluat răspunderea pentru ei și familia lor în proprile mâini, cu toate riscurile întâlnite în vest, fără cunoștințe de limbă a țării în care au imigrat. Românii au azi o a doua „cetățenie”, cea de la UE, suplimentară la cea din țara de naștere. Românii pot decide unde vor să locuiască și să muncească în UE.27, au libera alegere.
    Ce condiții trebuie oferite în regiunea natală din țară pentru ca tinerii de azi să se decidă să-și încerce aptitudinile acasă, să clădească democrația după speranțele lor?
    Mentalitatea crează statul și invers statul influențează societatea civică. Statul nu poate crea condițiile pe care se bazează prin puterea legii fără să devină dictatorial
    (paradoxonul Böckenförde).

    … „…. So stellt sich die Frage nach den bindenden Kräften von neuem und in ihrem eigentlichen Kern: Der freiheitliche, säkularisierte Staat lebt von Voraussetzungen, die er selbst nicht garantieren kann. Das ist das große Wagnis, das er, um der Freiheit willen, eingegangen ist. Als freiheitlicher Staat kann er einerseits nur bestehen, wenn sich die Freiheit, die er seinen Bürgern gewährt, von innen her, aus der moralischen Substanz des einzelnen und der Homogenität der Gesellschaft, reguliert. Andererseits kann er diese inneren Regulierungskräfte nicht von sich aus, das heißt mit den Mitteln des Rechtszwanges und autoritativen Gebots, zu garantieren suchen, ohne seine Freiheitlichkeit aufzugeben und – auf säkularisierter Ebene – in jenen Totalitätsanspruch zurückzufallen, aus dem er in den konfessionellen Bürgerkriegen herausgeführt hat … „…….

    … „ …. worin Böckenförde den diemmatischen Charakter des säkularen, liberalen Rechtsstaates erkennt: Es geht um die Frage der Möglichkeit und Notwendigkeit gesellschaftlich-politischer Homogenität unter den Bedingungen von Freiheit. Wenn der Staat es als seine vorrangige Aufgabe erkennt, die Ausübung der Freiheitsrechte seiner Bürger zu gewährleisten, und seine Legitimität aus dieser Rolle des Garanten individueller Rechte bezieht, dessen Handeln für jeden einzelnen Bürger prinzipiell zustimmungsfähig ist, so kann er doch nicht garantieren, dass seine Bürger ihm diese Legitimität zuerkennen und ihm ihre Zustimmung nicht entziehen. Woher gewinnt der Staat aber dann jenes „Maß an vorrechtlicher Gemeinsamkeit und tragendem Ethos, das für ein gedeihliches Zusammenleben in einer freiheitlichen Ordnung unerläßlich ist?“20 Zwar mag er theoretisch schlüssig legitimiert sein und seine Legitimität auch überzeugend verbürgen; dies allein genügt jedoch nicht, solange seine Bürger nicht zugleich eine Haltung ausbilden, die den demokratischen Staat als legitim anerkennt und ihm diese Anerkennung auch dann nicht entzieht, wenn er z.B. aufgrund einer ökonomischen Krisensituation nicht mehr in der Lage ist, auf dem Wege der Sozialpolitik individuelle Zustimmung zu generieren.21 Böckenförde geht es dabei nicht in erster Linie um die theoretische Legitimation der politischen Ordnung, sondern um deren praktischen Nachvollzug und die faktische Stabilität der Demokratie. In seiner Angewiesenheit auf die Zustimmung seiner Bürger und deren demokratische Gesinnung ist die liberale Demokratie abhängig von einer Kraft, über die sie nicht verfügen und die sie nicht allein aus eigenen Ressourcen garantieren kann – die ie Pointe seiner Liberalität besteht gerade darin, dass er nicht darüber verfügen soll. Jüngere Bezugnahmen auf das Böckenförde-Diktum ignorieren oft, dass es in erster Linie als systematische Konsequenz zu verstehen ist…. „… „

    Am făcut liceul în limba maternă, e un succes românesc.
    Ințeleg azi ca senior inginer (pensionar) științele naturii prezentate în era digitală cu filme TV (br alfa) și laboratoare bine dotate mai bine decât la liceu. Ințeleg fizica, astrofizica, chimia, biologia/genetica mai bine cu mijloacele „vizuale” pe care la au profesorii de azi. Pentru studenți și profesorii de azi ar trebui creat „conexiune” între științele naturii și cele umanistice cum scrie profesorul de la Harvard Edgar O. Wilson în cartea sa :
    Consilience.The Unity of the knowlege”.

    • Dedalus spune:

      Cand vorbim despre educatia din Romania ar trebui sa pastram un moment de reculegere.

      Romania se intoarce la comunism si oamenii simt acest lucru. Isi trimit copiii la studii in strainatate pentru a-i salva, nu doar pentru a-i educa.

      Die Fahne zu vererben/ is unsere letze Pflicht.

      • Kurt spune:

        &Dedalus
        Am mai multă încredere în dascălii din țară. Fiecare învățător tânăr are azi posibilitatea de a se informa în internet, poate fi UP TO DATE și JUST IN TIME cu specialitatea sa. Urmăresc emsiuni de la TV br alfa „Telekolleg”, fizica, chimie, biologie. Dotarea cu laboratoare excelente nu e posibilă în fiecare școală, în fiecare sat. Demonstrarea la TV e mai ușor de înțeles decât numai din cărți. Era digitală oferă școlilor din țară condiții bune.
        Elevii care învață în vest au contact cu cei din țară. E bine.

        „Die Freiheit brütet Kolosse und Extremitäten aus.” Friedrich Schiller / Die Räuber
        Am înscenat piesa la liceu în Banat, în limba maternă, e un succes românesc.

  5. Gigel spune:

    “Astăzi suntem adesea mișcați mai degrabă de indignare decât de entuziasm.”

    Cand a murit politistul Gigina am ramas cam trist marcat de reactia romanilor. Sub aparenta normalitatii si umanului, romanii se imbulzeau sa aprinda lumanari nu pentru mort. Toate televiziunile alea imbecile, prezentau asta ca pe un gest de mare solidaritate umana. Ma gadeam, de unde atata mobilizare, cand de fapt pentru bietul politist nu se mai poate face nimic de fapt ? Toata parada aia, pe care eu o vedeam groteasca, era de fapt pentru ei, caci undeva, bine ascuns in subconstient, ei se simteau vinovati. Dar cati vor recunoaste, cati isi vor asuma macar o foarte mica parte din vina ? Vina aceea de a nu fi facut nimic cand se putea, de a nu-ti fi pasat ? “Nu, domle, eu mi-am vazut de treaba, altii sunt de vina” – e tot ce aud in 89 incoace. Ma gandeam asadar, “ce naiba, o sa ajungem un popor de aprinzatori de lumanari postfactum, cand de fapt nu mai e nimic de facut ?”. Colectiv a venit la scurt timp dupa tragedia astia, si, sincer, propriul gand, amestecat cu durerea, m-a infricosat. Era si penibil oricum sa te cocoti pe atata suferinta si sa spui: “uite, am avut dreptate !”. Acum, cand ne-am invatat sa traim si cu Colectiv, ce pot sa zic, ramanem inca in epoca asta, ne mobilizam cand nu mai e nimic de facut ? Am facut proteste cu multe selfie-uri la cateva luni dupa ce nu am iesit la vot si Dragnea luase puterea, sa aparam democratia, cand nu mai era nimic de facut. Ne-am pus paie in cap ca ce ne-au gazat jandarmii pe 10 august, cand la vot lasam toate babele si asistatii sa isi faca de cap. Traim in epoca “Romania lucrului bine facut, dar prea tarziu”. Can asta e problema cu indignarea: cand esti indignat, este cam prea tarziu. Ce bine ar fi sa fim putin mai proactivi, sa facem ceva pana nu e prea tarziu… Dar ca sa fii proactiv iti trebuie si alte sentimente in afara de ura, indignare, revolta, frica, ori noi nu prea le avem…

  6. omul deplin spune:

    Mie imi place Malaxa, chiar daca voi ati alesm modelul Yugoslav de dezvoltare, deoarece acesta vi se potriveste!
    stiti prea bine ce sa petrecut cu iugoslavii si unde este serbia voastra cu care aveti atatea in comun azi!

  7. Polilogu spune:

    Am doi nepoți: un băiat care este în anul al III-lea la Automatică Calculatoare la Cluj-Napoca, iar nepoata la Facultatea de Stiințe Economice din același oraș ,în anul I . Nepoata , fiind olimpică a beneficiat de intrarea fără niciun fel de examen de admitere. Ambii au avut de ales dintre 4 oferte în scris ale unor univ, din ANGLIA, si SUA. Urmează cursurile în limba engleză. Nimeni nu i-a ghidat din umbră să ia vreo decizie. A fost a lor în totalitate: în ROMÂNIA la Cluj – Napoca. Au absolvit în Țară si nu… altundeva. Fără meditații. ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC cel mult hulit și… bibilit. Adică : cine vrea să învețe, ÎNVAȚĂ ! Inclusiv în română sau în …engleză. Da, părinții sunt ambii intelectuali . Nu știu ce concluzie va trage dl prof. univ. RĂZVAN RUGHINIȘ din ceea ce am îndrăznit să scriu aici.

    • Razvan Rughinis spune:

      Mult succes nepoților Dvs. Cred că se vor bucura și de universități excelente, și de satisfacțiile prieteniilor din liceu și facultate, care în țara de origine se încheagă parcă mai firesc și mai stabil.

  8. Radu Gologan Radu Gologan spune:

    Subscriu. Parca ar fi gandurile mele, domnule profesor. Chapeau!

  9. Jack spune:

    Domnul Rughinis,

    Cine sa faca asta?

    Cine sa faca o noua asociatie? Cine sa munceasca? Cine sa puna un nou pariu pe Romania?

    Vedeti pe cineva ca face ceva pentru Romania? A lansat vreun profesor din Politehnica ceva?

    Cei care fac start-up-uri fac pentru ei, nu pentru Romania. Iar tara beneficiaza in consecinta. Dar intentia este beneficiul personal nu lupta pentru Romania.

    • Dedalus spune:

      Nu cunosc vreo afacere care sa se faca pentru altceva decat pentru profit.

      Daca o activitate nu e pentru profit se cheama caritate, nu afacere.

      Capitalism inseamna afaceri, nu caritate.

      Fara afaceri mai avem si comunism, unde se munceste doar din patriotism. Ce a iesit din asta, am vazut.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Razvan Rughinis


Razvan Rughinis

Răzvan Rughiniș este profesor în Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Automatică și Calculatoare, și co-fondatorul programului de dezvoltare de noi produse... Citeste mai departe


E randul tau

Wage led growth e doar un nume sofisticat pentru ceea ce numim de obicei, in termeni si mai "tehnici...

de: r2

la "Direcții alternative în economie"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

noiembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)