vineri, martie 29, 2024

De la lovitura de stat la reintroducerea vizelor de călătorie

O lovitură de stat nu este neapărat şi violentă fizic. Neapărată este doar răsturnarea puterii legitime printr-una ilegitimă, pe căi ilegale şi abuzive. Dacă sunt forţate căile instituţionale, violenţa fizică poate fi evitată. Este tocmai ce fac autorii puciului în formă continuată care, prin încălcarea legilor şi mai ales a Constituţiei, prin abuzuri de putere şi administrative, prin fraude, minciună sistematică şi dezinformare ţintesc acapararea totală a puterii în stat.

Cronologia faptelor anticonstituţionale, a abuzurilor şi acţiunilor arbitrare şi ilegale este arhicunoscută, ea debutând cu transformarea Monitorului Oficial în robinet al guvernului, prin care acesta controlează discreţionar când şi ce acte intră în vigoare în România şi continuând până azi, cu sesiunile extraordinare ale Parlamentului, care hotăreşte şi legiferează anticonstituţional, la comanda guvernului.

Lovitura de stat este o acaparare ilegitimă şi violentă a puterii. Ilegitimitatea rezultă atât din caracterul ilegal al acţiunilor de preluare a puterii cât şi din lipsa de reprezentativitate a celor care o acaparează. În cazul nostru, pe lângă multele şi grelele încălcări ale legii comise de guvern, nici acesta şi nici parlamentarii pucişti nu au vreo legitimitate populară, actuala majoritate nerezultând din alegeri, ci din aranjamente de culise.

În ce priveşte violenţa, absenţa celei fizice este covârşită de o formidabilă violenţă anti-instituţională şi anti-constituţională, întărită de o uluitoare violenţă propagandistică.

Ne aminitim că loviturile de stat din ţările satelizate de Stalin nu au fost neapărat fizic violente într-o primă etapă, ci au practicat o fundamentală violenţă anti-instituţională. În faza rasturnării ordinii de stat, violenţa fizică a fost doar un mijloc spre scop, subordonată imperativelor de acaparare a puterii, accentul punându-se pe controlul, subminarea şi anihilarea instituţiilor şi legalităţii. Abia după cucerirea statului de către „puterea populară“ au fost declanşate marile orgii de violenţă fizică, culminate în teroare de stat, exterminări în masă şi genocid.

Actuala lovitură de stat este avortonul spiritual al loviturii de stat staliniste din ’45-’47 – o trădează similarităţile stilistice şi de conţinut. Acelaşi dispreţ nimicitor pentru adevăr şi decenţă, aceeaşi neruşinare fără limite şi formidabilă capacitate de a inversa sensul lucrurilor, acuzând victima de agresiune, păgubaşul de hoţie şi transformând realitatea în opusul ei. Înainte de toate însă, asaltul sistematic şi furibund împotriva legalităţii, a instituţiilor şi statului de drept, invocarea vicioasă şi cinică a voinţei populare tocmai pentru a legitima nimicirea democraţiei arată limpede ai cui descendenţi sunt puciştii noştri.

Există însă o deosebire esenţială între lovitura de stat din 1945-47 şi cea din 2012: în timp ce prima s-a executat la adăpostul tancurilor Armatei Roşii, cea de acum se face împotriva Uniunii Europene şi a NATO. Rezidă de aceea speranţe rezonabile că nu va reuşi.

Atunci când se răzbună, istoria o face ironic: este ceea ce păţesc azi, nedumeriţi, puciştii. Servitorimea abjectă, care la ordinul Uniunii Sovietice a pus stăpânire pe România, instaurase domnia nemerniciei, ignoranţei şi primitivismului. Iată că acum, abisul de dispreţ şi dezgust internaţional în care puciştii aruncă România este plata a 60 de ani de anti-civilizaţie inaugurată de primii politruci sovietici. Era de ticăloşie şi retardare începută de generaţia I. Iliescu s-a continuat până azi, prin generaţia V. Ponta.

Puciştii români de acum cad victimă tocmai condiţiei lor umane şi sociale, de continuatori ai lichelismului comunisto-securist, produse ale selecţiei inverse, unde umila extracţie e acoperită de lipsa de caracter şi educaţie. Slugilor ticăloase şi brutelor primitive, cărora vechiul regim le rezervase pentru parvenire calea activismului de partid sau a securităţii, li s-au adăugat tinerele lichele ignare, înzestrate cu un tupeu cinic ce-i amuţeşte de admiraţie pe ghiujii bolşevici.

Or, din fundul primitivismului lor irecuperabil, aceştia toţi nu se vor putea niciodată apropia de mentalitatea lumii civilizate, aceea în care judecă şi acţionează oamenii Uniunii Europene. Prăpastia civilizaţională dintre puciştii români şi Europa s-a arătat în aceste zile în toată imensitatea ei. În general, ne despart lumi şi secole de civilizaţia euroatlantică, iar dacă în aceste zile marionete politice ca V. Ponta şi C. Antonescu, brute academice ca A. Marga, jurişti rurali anti-constituţionali ca T. Corlăţean, ori huligani politici ca D. Şova au dus la paroxism contradicţia dintre România şi Europa, atunci … poate că-i mai bine aşa. Poate că dându-şi arama pe faţă şi spărgând buba, această clică de sceleraţi a arătat lumii civilizate exact unde stă clasa politică românească, dincolo de ipocrizii, etichetă şi amabilităţi diplomatice.

Dacă politicienii şi diplomaţii occidentali din vremea Războiului Rece îşi vor fi trăit surpriza vieţii trebuind să ia contact cu terrariumul noilor conducători ai României proletare, iată că nici de-al de Merkel, Juncker, Barroso şi Hollande nu sunt scutiţi a da faţă cu mârlănimea neruşinată descălecată de la Bucureşti: după 60 de ani, alte personaje, acelaşi huliganism politic promovat de nepoţeii tovarăşului Iliescu.

Problema acestor derbedei politici este a tuturor derbedeilor: tari nevoie-mare la ei pe stradă, cad cu faţa-n ţărână îndată ce sunt confruntaţi cu prima patrulă de poliţie. Puciştii noştri şi-au făcut socoteala fără birtaş: din străfundurile ignoranţei şi înapoierii se imaginau puternci şi irezistibili, iar acum sunt şocaţi de tratamentul dur şi pertinent la care sunt supuşi de lumea civilizată.

Pentru ei, în aer pluteşte o veste proastă: acesta nu este decât începutul. În provincialismul lor naiv, au crezut că politicienii şi instituţiile occidentale se rezumă perpetuu la bune maniere, blândeţe şi formule diplomatice. Urmaşi ai cruciaţilor, devastatoarelor războaie civile şi imperiilor coloniale, euroatlanticii au însă o lungă tradiţie a gestionării satrapilor locali, zurbagiilor, baştanilor şi bulibaşilor lumii a treia, dictatorilor, aventurierilor politici şi tuturor regimurilor aferente acelora. Strategiile şi tacticile euroatlantice în raport cu focarele de dezordine din lumea a treia, lume în care ne-a aruncat lovitura de stat, sunt puse la punct de mult şi în detaliu. Nici voinţa politică, nici mijloacele nu lipsesc: ce se discută acum, este doar dozajul.

Marionetele politice V. Ponta şi C. Antonescu îşi pot socoti cariera deja încheiată. Mica socoteală banditească a puciştilor, că Occidentul va putea fi manipulat cu promisiuni de contracte avatajoase, ori cu ameninţarea retragerii unora asemenea, este iluzorie. Comunitatea internaţională este interesată primordial de stabilitate şi predictibilitate democratică, or, cu puciştii nu se discută, iar contractele vin mai abitir într-un cadru democratic. În iluzia indispensabilităţii s-a legănat şi col. Gaddafi, discursuri patriotice împotriva Occidentului a ţinut şi Miloşevici.

Guvernul german nu va uita afrontul adus de puciştii români. Nu este vorba nici de retorsiune, nici de ranchiună, răzbunare ori reacţii emoţionale, ci de asumarea uriaşei răspunderi pe care Germania o are faţă de construcţia europeană. Atunci când în legătură cu suspendarea preşedintelui Băsescu, Guido Westerwelle, ministrul liberal de externe german afirmă că „avem nevoie de mecanisme ca să putem reacţiona împreună mai rapid atunci când o ţară partener din UE încalcă în mod grosolan litera sau spiritul comunităţii valorilor europene“, adăugând că „procedurile care există pentru asta sunt prea anevoioase“, înseamnă că măsurile au şi fost hotărâte.

Guvernul federal consideră aşadar că procedurile actuale ale Uniunii Europene nu sunt suficiente pentru o ţară ca România, care, spune ministrul de externe, „aruncă întrebări asupra capacităţii de a face ultimii paşi spre integrarea deplină în Uniunea Europeană“. Confruntat cu lipsa unor mecanisme europene apte să reacţioneze rapid la problemele puse de România, guvernul federal este hotărât să întreprindă la nivel naţional paşii necesari. O asemenea măsură este reintroducerea vizelor de călătorie pentru cetăţenii români: o hotărâre luată în mod unilateral şi suveran de Germania, în totală cu conformitate cu legislaţia europeană şi cu recentele hotărâri ale conferinţei miniştrilor de interne ale ţărilor UE.

Odată luată o asemenea măsură de Germania, Franţa, unde reintroducerea vizelor pentru români a constituit deja o mică temă otrăvită în campania electorală prezidenţială, ar seconda fără probleme, urmată instantaneu de Olanda. Din acel moment, ţările nordice, dar şi Austria ar reintroduce şi ele viza pentru români. Cum atmosfera din Italia continuă să fie foarte negativă la adresa românilor, o aliniere a acesteia la reintroducerea vizelor ar fi doar o chestiune de timp. Confruntate cu grave probleme economice, Spania şi Portugalia nu vor întârzia să profite de context pentru a reintroduce şi ele vizele de intrare.

Nu este necesară prea multă înţelegere pentru imaginarea consecinţelor reintroducerii restricţiilor de călătorie pentru români: pentru viaţa a milioane de concetăţeni ar fi o catastrofă, la fel ca şi pentru economia naţională, care de 10 ani supravieţuieşte cu gura pusă la ţuţuroiul euroilor căpşunarilor.

De când au luat puterea, puciştii nu s-au comportat nici un moment ca politicieni responsabili şi nici n-au arătat că le-ar păsa de soarta ţării. Dimpotrivă, n-au pregetat a-i da foc, aruncând-o în cea mai gravă criză de credibilitate faţă de lumea civilizată de la Războiul Mondial încoace: nici în vremea Războiului Rece n-a căzut România într-o poziţie mai joasă decât acum.

Probabil că va veni şi timpul discutării responsabilităţilor pentru dezastrul politic, financiar şi economic, pe care a creat-o lovitura de stat perpetrată sub acoperirea cuplului de piaţe politice Ponta-Antonescu. De la aceştia, ca şi de la păpuşarii care-i mânuiesc, nu este de aşteptat nici cel mai mărunt gest de responsabilitate. Cu atât mai puţin se poate spera că vor reacţiona pentru evitarea reintroducerii vizelor de călătorie pentru cetăţenii români. Cerinţele europene au fost limpede formulate şi este de aşteptat ca în caz de nerespectare, Germania să-şi asume consecinţele, reimpunând vizele.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. o analiza pur politica, plina de agresivitate, ura si negativism. ma asteptam ca pe contributors sa vad niste analize sociologice din partea dumneavoastra. vad ca sunteti cercetator stiintific doctor docent. probabil in socilogie. nu credeti ca ar trebui sa asistam la reprofesionalizarea Romaniei? as dori sa citesc o analiza legata de premisele cu care mergem la referendum, ce categorii sociale voteaza si cum. va rog, incercati, alaturi de Barbu Mateescu sa atacati aceasta problema. eu unul m am saturat de analizele acestea politice de doi lei, de o parte si de alta a spectrului politic. Cu ce va deosebiti dv de trompetele celorlalti?

    • Analiza excelenta, cu subiect si predicat, asa cum le place sa spuna actualilor trecatori.
      Contine tot ce se crede si se stie in vest despre Romania si situatia actuala.
      Bravo!

  2. @insider

    îmi este greu să vă contrazic, pot însă încerca să vă explic tonul şi poziţia mea.

    Sunt profund alarmat şi îngrijorat de lovitura de stat instituţională ce are loc în ţara noastră. Nu doar că acest puci instituţional depăşeşte în gravitate şi intensitate tot ce cunoaştem în Uniunea Europeană în materie de forţare şi abuz instituţional, dar dacă nu reacţionăm energic, riscăm să deschidem calea unui tip de regim autoritar pseudo-democratic, aşa cum îl observăm în Rusia. Este o analiză pe care mi-o asum cu toată responsabilitatea, după câţiva ani de observaţie a politicii din România.

    Pe fondul acestei stări de alarmă, îmi este imposibil să mai păstrez tonul şi distanţa academică la care m-ar obliga profesia. În definitiv este vorba de ţara mea, la a cărei istorie tragică sunt martor de peste cinci decenii, iar ideea recăderii într-o matrice stilistică ne-europeană, tocmai acum, când se întrevăd perspective de europenizare, mă alarmează peste măsură.

    Cât priveşte analiza participării la referendum, iată foarte simplificat, cum văd lucrurile. Miza votului este ieşirea sau rămânerea în Europa. Potenţialul maxim de participare la vot este de 12 milioane. Din aceştia, 6 milioane ar vota DA, iar 3 milioane NU. Din restul de 3 milioane, care în mod normal n-ar veni la urne, USL va mai mobiliza încă max. un milion şi va mai frauda cu încă max. 10%, în total 7,5-8 milioane de DA. Datorită consemnelor de vot contradictorii din tabăra lui „NU“, cam 1/3 nu vor vota, aşadar doar 2 milioane de NU. Scor final: 7,5 mil DA la 2 mil NU, validare la limită.

    • Daca analiza dvs. nu este asa cum o descrie insider va rog sa imi explicati principiile de drept comunitar (cu trimiteri la tratate si enunturi de precedente daca se poate) pentru a-mi explica mecanismele juridica care vor permite excluderea Romaniei din UE si re-introducere vizelor.

      Mai sunt curios de o chestie. In tara vecina, domnul Orban viteazul a deturnat dispozitive constitutionale pentru a pereniza dispozitii ale executivului. A subordonat justitia unui soi de tar (de fapt o tarina apropiata cuplului Orban) care poate deplasa orice proces si revoca orice judecator. Acelasi domn a intreprins masuri care sa limiteze libertatea presei. Mai mult, partidul acestui domn organizeaza manifestari culturale care tin in mod clar si indubitabil de arta fascista si duce o campanie de revizionism istoric. Ce a comis clica USL (pentru care nu am pic de simpatie) care depaseste ca si gravitate actiunile putiniste ale puterii de la Budapesta?

      • Un om inteligent nu asteapta sa ii cada casa in cap ca sa inteleaga ca trebuie reparata. Tocmai, faptul ca avem exemplu ungurilor (ca sa nu vorbesc despre faptul ca usl-ul este exact partidul – cu alt nume acum – care a distrus tara inca din anii 90 prin ascensiunea la putere prin diferite metode violente a lui iliescu) nu este nevoie sa asteptam sa vedem si la noi asta. Preventiv. Romania trebuie sa se indrepte spre Europa nu spre Rusia. Si cu actualii…prost drum.

      • Celebrul „dar copiii din Somalia n-au ce manca”. Desi adevarat, n-are nicio legatura cu discutia de aici. Orban o fi facut el mai multe nefacute, dar asta ne afecteaza prea putin. Ce a facut USL interfereaza cu existenta fiecarui traitor de pe teritoriul Romaniei.

      • Victor Orban a intrat la guvernare in urma unor alegeri generale castigate cu 63% si prin trafic de parlamentari pe holul parlamentului. Ce a facut Orban nu a fost ilegal, el a modificat constitutia si a adoptat legi cu majoritatea pe care legitim o are. Situatia din Ungaria nu poate fi comparata cu cea din Romania. La noi s-a incalcat toate cutumele democratice existente in Europa, siluid constitutia si separatia puterilor in stat. Pe langa cele afirmate exista si unele semne ca, datorita situatie noastre geo-politice, interese straine contribuie la lovitura de stat.
        Daca Ungaria are o sustinere ferma din partea Germaniei (avand in vedere trecutul istoric), Romania din contra are un renume nu prea confortabil. Cele sustinute in articol sunt pe deplin posibile, iar greul va fi suportat de cetateanul de rand, care acum nu vede decat interesu lui meschin fara sa vada ce se poate intmpla in viitorul apropiat.

  3. e absolut sinistru articolul. parca e scris in laboratoarele de propaganda de la casa scanteii in anii 50. are un singur scop: producerea de panica.
    omul asta se face ca nu stie ce inseamna UE. e imposibil introducerea de vize de calatorie pt cetatenii din tari membre UE.

    dreptul la libera circulatie e unul din drepturile fundamentale ale UE. ca sa se renunte la el, ar trebui rescrise toate tratatele UE. ceea ce nu se va intampla.

    • Aşa cum am arătat citându-l pe ministrul de externe german, Uniunea Europeană nu dispune de norme şi proceduri care să prevadă sancţiuni de genul reintroducerii vizelor de călătorie între statele membre.

      De circa un an există însă o dezbatere instituţională între Comisia Europeană şi anumite state membre (Danemarca, Franţa, Olanda) asupra reintroducerii controalelor de graniţă la frontierele naţionale. Anumite state (Danemarca, Olanda, Franţa) au şi reintrodus controale parţiale şi periodice. Între timp s-a ajuns la un consens în UE asupra dreptului inalienabil al fiecărui stat de a controla graniţele naţionale.

      În urma unui impuls comun germano francez, la Conferinţa miniştrilor de interne ale ţărilor membre UE din 7 iunie 2012 s-a fotărât reintroducerea controalelor de frontieră în interiorul spţiului Schengen în cazuri excepţionale, hotărâte de fiecare stat membru în parte. Concret, aceasta înseamnă că dacă va consiera necesar, orice stat membru al acordului de la Schengen poate reintroduce controalele la frontiera naţională.

      După cum se vede, tendinţa unor restricţii ale libertăţii de mişcare în interiorul Uniunii Europene se manifestă cu relativ succes încă dinainte de lovitura de stat din România.

      Având în vedere că atât ţarile membre cât şi UE ca structură suprastatală doresc eradicarea tendinţelor antidemocratice din România, pe fondul tendinţelor deja existente de limitare şi control al libertăţii de mişcare în interiorul UE, nimic nu va împiedica statele membre (de ex. Germania) să purceadă la măsuri de restrângere a libertăţii de călătorie, dacă va considera că aceasta este în interesul naţional al salvgardării democraţiei în Europa.

      Nu vă bazaţi pe faptul că UE nu dispune de sancţiunea limitării libertăţii de mişcare. Ea se poate reintroduce la nivel naţional, al statelor membre.

      Singura modalitate de preîntâmpinare a acestui uriaş pericol pentru români, este ca ţara noastră să rămâna în Europa, respectând prin fapte valorile democraţiei, aşa cum s-a angajat la aderarea la UE.

    • @Mortar: ma intereseaza ce spuneti. imi puteti indica va rog ce articol(e) din Tratat ar impiedica introducerea vizelor ?
      va multumesc

      • @ Val, da va pot spune. e vorba despre directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora. libertatea de miscare pt cetatenii UE e unul din cele 4 libertati fundamentale ale Uniunii Europene.

        @ rasvan lalu, imi pare rau dar poliloghia dvostra nu tine. faceti o confuzie in mod intentionat. ‘control la granita’ nu inseamna introducerea de vize. si Franta si Germania si Spania si Danemarca au introdus pt perioade scurte si temporar controale la granita. asta inseamna verificat documente si nu cerere de viza. e ceva foarte diferit de cererea de vize.

        cat despre penalitatiile pe care le va pune UE asupra romaniei, ma faceti sa rad. va intreb daca stiti ce penalitati a impus UE asupra ungariei pt derapajele mult mai mari de acolo? sau pt Austria pt derapajele de acum cativa ani? hmmm…

        singura sanctiune UE va fi continuarea monitorizarii pe justitie. ceea ce e un lucru bun.

        imi pare rau sa va spun, dar propaganda dvostra e subtire, subtire… prinde doar la cititorii hotniuz, dar aia e ‘preaching to the choir’.

        • Aşa cum am arătat, s-au întreprinşi paşi instituţionali în direcţia restrângerii libertăţii de circulaţie a persoanelor în UE încă înainte de lovitura de stat din România. Pe acest fond şi ţinând cont de latitudinea fiecărei ţari membre de reglementare naţională a fluxurilor migratorii şi/sau tranzitorii, în Germania se dicută în aceste zile posibilitatea reinstituirii unor restrângeri ale dreptului de liberă circulaţie pentru cetăţenii români, în cazul în care derapajul antidemocratic în România scapă de sub control. Faptul că Dvs. vă îndoiţi de acest fapt este irelevant.

          În sinteza, întrebarea de la referendum nu este „Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui Băsescu?“, ci „Sunteţi de acord cu limitarea circulaţiei românilor în Europa?“

          • nu domnule, nu ati aratat nimic din ceea ce pretindeti. contralele la frontiera (care au fost instaurate pt perioade scurte si temporar) nu restrangeau dreptul la libera circulatie a cetatenilor europeni. cetatenii europeni daca aratau carte de identitate dintr-o tara membra UE puteau sa treaca. pana la urma Marea Britanie are control la frontiera in mod permanent, pt ca nu e membra shengen. asta nu restrange dreptul de libera circulatie a cetatenilor europeni.

            repet, introducerea de vize pt cetatenii UE inseamna rescriearea Tratatului de la Maastricht, tratatul fundamental al uniunii europene. asta nu se face cu una cu doua, si UE nu se joaca cu rescrieri de texte fundamentale.

            imi pare rau dar pe langa o propaganda subtire aveti o sofistica si mai subtire.

            puteti sa puneti un link ca sa ne convingem ca in germania se discuta restrangerea dreptului la circulatie pt romani, sau trebuie sa va credem pe cuvant?

          • Propaganda pura. Tot asa cum supusii lui Orban se misca in voie in Europa tot asa se vor misca si supusii diarhiei Ponta-Antonescu. Problema nu are nici o legatura cu iesirea din UE, cu apropierea de Rusia si alte asemenea. Singura miza este domnia legii in Romania, atat si nimic mai mult. Dar ma rog, presupun ca scrisul de articole apocaliptice mobilizeaza o franja ceva mai pasiva a electoratului.

          • Si inca ceva, ca sa fie clar. Reglementarea fluxurilor migratorii este la latitudinea fiecarui stat UE atat timp cat nu priveste cetatenii comunitari. Exista un singur mod in care Germania sau Franta pot in mod legal (si astia inca tin la legalitate) sa re-introduca vizele: denuntarea tratatelor si ingroparea UE.

  4. Ma raliez fara vreun dubiu analizei facute de Razvan Lalu ( de care aflu, din pacate pt mine, abia azi ) permitandu-mi sa completez ca , doar in aparenta aceasta lovitura de stat nu este
    „fizica”.
    Stim ( cei care stim ) ca planurile „real”/”virtual” sunt in continua interschimbabilitate.
    Admitem ca „prima realitate” partea fizica a lucrurilor.
    Admitem ca „prima realitate” palpabilitatea.
    In cazul „persoanei”, persoana reala este asezata in spatele fetzei de … purtare.
    Nici unul dintre noi nu avem capabilitatea de a trai fara masca.
    Fiecare dintre noi suntem, ca o moneda. Cu trei ( nu cu doua ) fatzete. „Marca”, „banul” si …
    „cantul”.
    „Adevarul este la mijloc” adica in profunzimea aflata intre cele doua fetze.
    Oricat de subtire ar fi distanta care separa intre ele cele doua fetze, ea este ( prin „antonomasie” superioara lui „zero”.
    Ceva-ului care nu ii este superior lui „zero” nu ii poate fi atribuit atributul de „este”.
    Scurtand, spun ca lovitura de stat de acum loveste nu in partea fizica a fiintei umane n
    ascuta
    pe aceste taramuri ci in strafundul sufletului fiecarei fiinte umane ce s-a ridicat la statutul de OM.
    Ne nastem egali. Maimute. Evoluam sau ramanem incremeniti in proiect.
    Darwin a avut dreptate cand a vorbit despre specie. In afara de asta, insa, fiecare nou nascut
    in parte reia aceasta dilema, alegandu-si fiecare „calea”.
    Admitand noi ca „om” = unul din cei doi poli iar „fiinta umana” = celalalt pol , fiecare din noi alegem una din aceste doua.
    „Salvarea” despre care a vorbit cel mai profund filozof ce a existat vreodata, acum mai bine de
    2012 ani este numele a ceva ce atunci inca nu avea nume : „Democratia”.

    La democratie nu poate ajunge decat „omul”. Fiinta umana, nu.
    In alta exprimare, „democratia” este totuna cu muntele Olimp, iar „omul” este ceea ce mitologia numea „semizeu”.
    Rezum spunand ca violarea de acum ( copie la indigo a celei tariceniste) da cea mai grea
    lovitura pe care un om o poate primi si se numeste „rastignirea sufletului” ( ca la bataile copiilor
    cand unul il pune pe celalalt la pamant, imobilizand cel de deasupra, cu mainile, picioarele si
    corpul sau, mainile,picioarele si corpul celui de dedesubt.
    (acest procedeu se foloseste si in „lupte”, ca si in „judo”, este la fel cu „k.o.”-ul in box, dar una
    este lupta sub reguli si alta e „bataia stradala”( cea din afara altei reguli decat cea a „animalului
    mai puternic”.

  5. „dreptul la libera circulatie e unul din drepturile fundamentale ale UE”.

    Da, dar nu exista drepturi fara obligatii.
    Si cu ce obraz mai putem merge noi sa ne cerem drepturile cand nu ne respectam obligatiile?

  6. Este adevarul adevarat ca acum se joaca cartea „asumarii responsabilitatii luate” (noi insine am cerut intrarea in Europa” sau „incercarea de a da cu flit, Europei”.
    Noi, ca natie, ne-am mai dus odata ( acum 80 ) pana la Moscova cu nemtii si apoi, de parca eram la bazinul de inot, pana la Berlin, cu rusii.
    Desi in toata viata am citit in istorie, ca intorcand atunci armele romanii au facut mare branza,
    am inteles ca de fapt suntem, ca natie, extrem de neprincipiali, extrem de balcanici.
    Diferenta, azi, o da si o sa o dea faptul ca niciodata in istorie nu am avut atatia ambasadori
    in Europa.
    Desi aruncati peste bord de chiar societatea romaneasca, acestia vor fi volens-nolens, salvarea Romaniei.
    Romanilor din interiorul granitelor le convine situatia de „azi”. Ca la orice examen, e preferabil
    sa te bati 98 de persoane pe 100 de locuri decat 150 pe 100 de locuri.
    Conservatorism din asta va exista in orice clipa a istoriei.
    Cei de afara nu mai incap in propria tara daca nu aduc la acelasi nivel Europa cu Romania sau
    Romania cu Europa. Asa ca, vor reusi sau nu, lobby-ul lor va fi intotdeauna axat pe acest lucru.
    Vor plati mult mai mult decat face, se vor hrani multi ( si mult) din efortul lor, dar,…. nu suntem
    la primul exod din istorie.
    Europa a avut mana intinsa noua. A depins de noi in a renunta sau nu sa fim „barbari”
    („barbaridad” in spaniola inseamna, o „imensa gogomanie” sau cum ii spunem noi romanii „prostie, cat cuprinde” ).

  7. -Un 29 ca’n ’89-

    EVZ spune ca ne-am intors in urma cu 5 ani si doua luni. Asta se poate spune cel putin deocamdata. Daca este validat referendumul, prin frauda sau prin vot popular, iar presedintele este demis, Romania se va intoarce in urma cu fix 22 de ani. Asta pentru ca si atunci democratia a fost fondata stramb, prin deturnarea revolutiei de catre Iliescu si prin pseudojudecata, pseudoprocesul de atunci. Un „29” pe voia USL, ar fi exact un proces nelegitim, in care se foloseste cam aceeasi recuzita. Numai ca in perversiunea lui tribunalul de acum, compus din 256 de membri il trimite pe falsul tiran ca sa-l execute poporul. Iliescu a pervertit revolutia, USL ar perverti acum democratia, caci cu un gest, in sine cel mai democratic, referendumul, ar justifica o actiune nedemocratica. Dupa ’89, democratia (care exact aia inseamna pre limba greaca suveranitatea, puterea, autoritatea poporului si care la grecii vechi era directa, adica erau toti cu schimbul la conducere) nu a fost pusa cu adevarat niciodata in centru iar consecintele se vad si acum si se vor mai vedea. Reviziuirea constitutionala din 2003 a fost la limita, un fel de mascarada si, iata, din nou consecintele. Si asa va fi, pana cand lumea nu va pricepe cum sta treaba cu democratia. Este halucinant sa vezi chiar si „elita”*, chiar si „elita” analizatoare ca nu pricepe cum sta treaba cu democratia. Lumea mesteca „tactici”, „linii politice”, „lupte politice” si alte chestiuni secundare.

    *Socaciu, ala.

  8. interesanta comparatia pe care o faceti cu lovitura de stat din ’45-’47. la nivelul asemanarilor, nimic de zis, bine punctat.

    insa in privinta deosebirilor, pe lînga aceea a acapararii puterii sub ochiul grijuliu al armatei rosii, cred ca mai trebuie mentionata una, fundamentala: daca în ’45-’47 pucistii nu aveau sprijin popular, acum îl au.

    tocmai sprijinul popular masiv si legitimarea loviturii de stat prin referendum / alegeri (ceea ce da aparenta respectarii statului de drept pe baza sofismului post hoc ergo propter hoc) ma fac sa vad mai multe asemanari intre actuala ofensiva a USL si loviturile de stat ale unor Alberto Fujimori sau Mamadou Tandja.

    atît puterea USL cît si puterile politice in fruntea carora erau AF & MT au fost percepute (intern si extern) drept puteri democratice in state in care echilibrul puterilor era mai mult sau mai putin respectat (in Peru sau in Niger, ca în Ro de pîna in urma cu o luna, echilibrul exista; or situatia asta difera foarte mult de România de la finele razboiului, stat abia iesit dintr-o scuccesiune de dictaturi). atît USL cît si AF & MT au incercat sa-si extinda puterea in stat ocolind sau sfîrtecînd legea (pe care au recroit-o sau, in cazul USL, incearca sa o recroiasca mai tîrziu), profitînd de sprijinul popular.

    îngrijorator este ca atît Fujimori cît si Tandja au fost criticati (dur) de comunitatea internationala la momentul savîrsirii faptei, dar au sfîrsit prin a ramîne la putere. legitimarea lor dupa efectuarea loviturii de stat a fost primita cu mormaieli si cu rezerve pe scena internationala, dar a fost primita.
    sa se repete acelasi scenariu si in cazul nostru in urma slujului pe care VP il face in prezent in fata Bruxelles-ului?

  9. Nu domnule Simion, România este, slavă Domnului, membră a Uniunii Europene şi un scenariu de lumea a treia nu se poate întâmpla în inima Europei.

    Atât UE cât şi statele membre sunt foarte hotărâte să nu tolereze derapaje antidemocratice, care neagă principiile europene de legalitate statală şi separaţie a puterilor. Chiar astăzi, deci după asigurările scrise date de V. Ponta şi după lucrăile Parlamentului, Guido Westerwelle şi Viviane Reding au avut luări de poziţie extrem de clare şi dure referitoare la evenimentele din România, pe care d-na Reding le-a calificat (astăzi !) drept „puci al decretelor de urgenţă“.

    Există un consens absolut şi transpartinic în Europa asupra toleranţei zero în privinţa derapajelor antidemocratice.

    PS
    Am evocat anii 45-47 din România în special în privinţa spiritului care-i animă pe puciştii noştri: dispreţul absolut faţă de legalitate şi adevăr, instrumentalizarea maselor în scopuri anti-democratice, exterioritatea faţă de lumea civilizată.
    Evident că dpdv tehnic-politic, lovitura de stat românească se apropie de loviturile de forţă parlamentare moderne din lumea a treia, ca cele evocate de Dvs.

  10. Domnule Lalu,va rog feriti-va de domnul Nicolaescu cel care vorbeste pe nas.Ati spus lovitura de stat? Vai ,vai!!! Veti intra in categoria celor 15 impotriva carora s-a facut plangere la parchetul de pe langa Inalta Curte….dar dumnevoastra nu cred ca veti avea onoare sa fiti chemat si filmat la audieri. Domnul cu pricina vrea sa-i vada pe cei 15 cum sunt ei audiati de organele statului!
    Dar apropo, despre cele peste 60 de plangeri impotriva dl. Ponta si Marga adresate din luna iunie aceluiasi Parchet privind nerespectarea legii,a deciziilor C.C. si a prezentarii in fata Consiliului si Comisiei europeene fara mandat de reprezentare legitima a Romaniei „grupurile USL din Camera si Senat”(iata am citat cu ghilimele nu-i plagiat) nu se intereseza cat de repede se face justitia.
    Pacat de amaratul asta de popor ca trebuie sa suporte asa o cheltuiala-27 milioane de euro-pentru un referendum de care nu avea nevoie.Ba nu,ba da avea nevoie ca sa le vada adevarata fata a acestor paparude ce pareau ca vreau binele natiunii. Aiurea grupari mafiote au dorit sa puna mana pe putere pentru JAF. Si le statea in cale presedintele Basescu- ROMANI TREZITI-VA ! Spuneti NU ,puneti stampila pe NU demiterii presedintelui.

  11. Nu se va ridica nici o viza. Incetati cu aberatiile astea monstruoase, sunteti penibil. Incercati sa faceti o campanie decenta idolului dvs., Basescu, bazata pe argumente rationale si de bun-simt, nu sa aruncati fumigene sperietoare, cum facea porcul Napoleon din „1984” cand singura replica pe care o avea fata de fermierii sai nemultumiti era: „Vreti sa se intoarca Jones?”

    Extremisti care sa ceara ridicarea vizelor pentru noi, bulgari, greci sau pe cine li s-o mai casuna sunt peste tot. Au si grup parlamentar in PE. Asta nu inseamna ca aberatiile lor vor ajunge litera de lege. Daca vor ajunge litera de lege atunci puteti sta linistit, inseamna ca faptul ca nu vom mai lua viza de Germania e chiar ultima problema de care ar trebui sa ne pese.

    Iar chestia cu guvernul german care nu va uita afrontul lui Ponta ma face sa rad. Care guvern german? Merkel? Pai guvernul Merkel mai are 11 luni (poate si mai putin) si e „pa”. Merkel se va duce sa-si scrie memoriile, la fel ca George W. Bush, Berlusconi, Sarkozy si Basescu. Si, sunt convins de asta, in curand si Rajoy de la spanioli. Deci, hai s-o lasam mai moale cu amenintarile astea, ca doar nu e madam Merkel, Manfred von Killinger, nici debarcarea lui Basescu, 23 august. E o situatie interna a unei tari UE care se va rezolva pe 29 iulie. Poporul va decide ce se va intampla cu functia de presedinte. Daca e sa iasa din nou Basescu, bine, daca nu, nu, si inseamna ca actiunea Parlamentului a fost perfect legitima, pentru ca l-a destituit pe un individ care nu mai era in acord cu vointa poporului. In Constitutie e scris negru pe alb ca suveranitatea apartine poporului roman, nu doamnei Merkel. Si da, daca poporul vrea sa schimbe presedintele o data la 3 luni, foarte bine. E dreptul lui constitutional, indiferent ce zic unii si altii care plang de mila statului de drept. Poporul nu e obligat sa suporte un neonazist sau un killer sau un schizofrenic pana la finalizarea mandatului acestuia, doar fiindca a facut la un moment dat o alegere proasta.

    O seara buna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Rasvan Lalu
Rasvan Lalu
sociolog, cercet. st.(München), dr.(Kassel) doc.(Jena)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro