marți, martie 19, 2024

Decalog pentru mine si cine vrea sa mi se alature

E indeobste cunoscut ca atunci cand valorile sociale si culturale sunt bulversate, este extrem de important sa exprimi cu claritate principiile pe care le consideri importante pentru evolutia ta ulterioara, ca individ, ca grup ori comunitate. In timpuri mai indepartate, asa au procedat Mihai Kogalniceanu sau Titu Maiorescu, iar mai aproape de noi, Ion Ratiu, printre altii.

Doua motive m-au facut sa-mi pun serioase intrebari asupra a ceea ce ma indeamna sa nu parasesc spatiul public romanesc de exprimare.

Primul se refera la propria identitate. Eu pe cine reprezint ? In numele cui vorbesc ? Sunt singura sau mai sunt si altii ca mine ? De ce nu tac mai bine sa-mi vad de treaba ? De ce ma incapatanez sa continui acest du-te vino intre doua societati atat de diferite cum sunt cea romana si elvetiana ? As putea foarte bine, de exemplu, sa ma situez in afara României si sa dau sfaturi. E o atitudine care «se poarta» si care, in timp, poate aduce si ceva capital de simpatie. De ce refuz o asemenea pozitie destul de confortabila in cele din urma ?

Andrei Plesu, care imi e adesea ghid pentru asemenea intrebari incurcate, are obiceiul de a imparti România postcomunista in cei traumatizati de comunism si «vitelusii veseli», cu scoala in Occident, inzestrati si cititi, dar care nu preiau comunismul din istoria locala, ci din ideologia stângii universale.  O parte din mine e in prima categorie, iar alta parte in a doua. Aproape ca-mi vine sa ma definesc ca fiind «traumatizatul vesel».  Caci am trait comunismul pana la capat, inevitabil trauma exista. In acelasi timp, am facut scoala in Occident si nu-mi lipsesc nici lecturile «trendy».

Al doilea motiv e legat de interactiunea cu cei care, vremelnic, intra in universul meu de ganduri, citindu-mi textele. Multi, putini, cati sunt de fiecare data, le multumesc tuturor, fie ca ma privesc cu simpatie, ma critica sau ma dispretuiesc. Datele problemei se schimba insa atunci cand Poiana lui Iocan e inlocuita brutal cu bazarul de experti, specialisti si sfatuitori de ocazie. Stiu bine ca nu doar eu sunt supusa unui asemenea tratament din partea unor comentatori adesea prea hulpavi in ceea ce priveste timpul si rabdarea altora.

Solutii  exista numeroase. De exemplu, pot sa-mi asum statutul de  blogger mai putin prezent in comunitate. Nu mai reactionez si gata, zica cine ce-a zice. Sau pot elibera limbajul, raspunzand fiecaruia pe masura. Mai pot explica pe indelete, cum am facut-o de curand, distanta dintre un autor, persoana reala, care isi asuma ceea ce scrie si cei aflati de partea cealalta, identitati protejate de spatiul virtual. Sau pot filtra cu rigurizitate comentariile si strigatele amenintatoare care vin dupa si care invariabil contin cuvantul cenzura.  Fiecare dintre aceste solutii isi are avantajele si dezavantajele ei. Pana la urma insa, e important sa stiu clar ce fel de interactiuni vreau sa incurajez in spatiul de discutie deschis de textele pe care le scriu.  Pe cine vreau alaturi si de cine e mai bine sa ma lipsesc ?

Mergand pe firul unor asemenea ganduri si intrebari  a aparut ideea exprimarii unor principii care sa medieze relatia mea cu spatiul românesc de exprimare publica si sa ma « clarifice» in ochii cititorilor. In acelasi timp, aceste principii sunt destinate sa-i adune pe toti cei care le impartasesc, pentru a incerca impreuna sa construim acea «valoare adaugata» a discutiilor din acest spatiul virtual.

Cum am spus la inceput, ideea exista in cultura noastra de multa vreme, eu i-am pus doar «haine noi». Cele 10 principii fundamentale care urmeaza sunt o adaptare libera a «poruncilor» adresate de Ion Ratiu românilor liberi in 1984*. Pentru doua dintre aceste principii, am mentinut formularea de origine. Restul le-am schimbat pentru ca sa-mi semene atat mie cat si celor pe care ii doresc alaturi intr-un dialog care sa ne foloseasca tuturor.

10 PRINCIPII FUNDAMENTALE

1. Fii mandru ca esti român. Afirma-te intotdeauna ca atare. Neamul din care te tragi trebuie iubit neconditionat. Facand aceasta, tu esti primul care are de castigat caci asumându-ti originea iti intaresti sufletul si mintea, devenind mai puternic, fie ca traiesti in România, fie ca te afli in afara ei.

2. Afirma-ti dragostea fata de România ori de cate ori ai ocazia. Nu dintr-un sentiment de superioritate nationala, ci pentru ca doresti sa faci ceva pentru neamul din care provii.

3. Apara drepturile poporului român in totalitatea lui: nu poporul roman din România si poporul roman din afara ei,  nu romanii-romani, romanii-maghiari, romanii-germani, romanii-evrei …, nu moldoveni, munteni, transilvaneni, maramureseni, banateni … . Toti care avem un document de identitate romanesc suntem români.

4. Ajuta-ti compatriotii: din mai putinul ce ai, da-ti tainul: nu-l precupeti.

5. Sustine institutiile romanesti  de oriunde s-ar afla, in tara ori in strainatate si oricat de modeste si imperfecte ar fi. Sustine-le insa numai daca le intelegi mesajul si lupta pentru valorile pro-occidentale.

6. Fii solidar cu cel care se straduieste sa lupte pentru mai binele neamului tau. Critica-l numai daca trebuie sa-l scoti din frustrare. Trezeste-l pe el din suferinta neputintei si a pesimismului fata de viitorul României, dar in acelasi timp tu fă mai bine.

7. Sprijina-l pe cel care lupta, nu-l dezarma. Critica ideea sau proiectul, nu persoana. Pune bunul simt inaintea criticii sterile, fara solutii.

8. Fii totdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab care, fie ca a plecat din România sau locuieste acolo, nu mai are nici tara si nici poziţie în societate. Nu te lăsa prada acestor sentimente inferioare.

9. Identifica si te opune numai acelor masuri proaste de guvernare, indiferent de partidul care le initiaza si sustine. Opoziţia faţă de un partid ori altul aflat la guvernare este irosire de energie deocamdata, pentru ca partidele romanesti de astazi nu au o ideologie clar afirmata.

10. Fă ceva pozitiv pentru tara din care te tragi si pentru compatriotii tai de pretutindeni, oricât de modest sau neînsemnat; dar fă-o în fiecare zi.

*Cele Zece Porunci ale exilatului român citite de Ion Ratiu in 1984, la Geneva

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Stimata doamna Adriana Gorga,
    Cu siguranta multi romani cunosc personalitatea cu papion a d-lui Ion Ratiu si cu siguranta ca nici d-voastra nu sunteti tocmai o anonima.
    Daca insa vorbim de decalog, pentru a nu cadea in pacatul trufiei, m-as bucura sa cinstim cum se cuvine decalogul biblic. N-ar fi deloc deplasat sa ne aratam fibra aceea de crestini disecata cu revigoranta iubire de adevar de dl Andrei Plesu, spre bucuria crestinilor de toate neamurile.
    Exilati sau nu vrem si noi sa fim continent. Nu doar o insula…

    • Este exact ceea ce va propun: sa fim continent. Pentru ca lucrul acesta sa fie posibil e nevoie sa constientizam faptul ca nu putem fi in acelasi timp si continent si insula. Trebuie sa renuntam la mentalitatea insulara.

      • Surprinzator…!!!Imi imaginam ca dubla cultura,romana si elvetiana,pe care o revendici,Adriana,ar fi fost de natura sa te invite la relativizarea faptului ca a deveni „continent” e de dorit cu a ramane o „insula”…
        Daca imi raspunzi ca Romania nu e Elvetia,promit sa nu mai consult acest site vreodata!

  2. @Adriana Gorga
    Citez:
    ” ….Primul se refera la propria identitate. Eu pe cine reprezint ? In numele cui
    vorbesc ? Sunt singura sau mai sunt si altii ca mine ? De ce nu tac mai bine
    sa-mi vad de treaba ? De ce ma incapatanez sa continui acest du-te vino intre
    doua societati atat de diferite”….

    Probabil ca sunt prea multi cei care-si pun (si) aceleasi intrebari, stimata
    doamna. Probabil ca libertatea (la propriu) a exprimarii a rupt randurile
    (sirurile indiene) care se formau, intr-o ierarhie la a carei formare avea un
    cuvant greu de spus si componenta economica a lucrurilor.
    Eu sunt de formatie ceea ce inainte vreme se numea „sofer de tir”.
    Odata mi s-a intamplat sa primesc ca misiune aprovizionarea unui vas de
    croaziera. Am mai vazut eu „vapoare” dar chiar asa de aproape de maruntaiele
    lor, aveam sa constat atunci, ca nu ma apropiasem niciodata.
    Un camion de tir mi s-a parut intotdeauna un lucru destul de mare, dar atunci
    cand am vazut ca deodata cu mine mai erau cateva zeci care isi asteptau
    randul sa aprovizioneze .. nu vreun vapor de marfa ci de plimbare si ca am
    revenit si a doua, si a treia zi la aceeasi coada, si pantecul acela imens nu
    dadea semne de saturatie m-am rusinat de faptul ca mie, mi se paruse
    pana atunci ca un camion de tir ar fi un lucru cu un volum destul de mare.

    Preluau marfa niste sud-asiatici (cred ca, dupa fata, pakistanezi). Dumnezeu
    stie cand vedeau oamenii aia lumina zilei pentru ca in usa pe unde preluau
    marfa de dimineata pana seara am vazut doar aceleasi 3 – 4 persoane.
    Dincolo de ei, in penumbra pe care (in comparatie cu „lumina zilei” o faceau
    becurile, zburdau stivuitoare si alte cele. Acolo, la „punctul de contact”
    preluarea se facea „manual” (probabil si din ratiuni de „vama”, dar imediat
    mai incolo „tehnologia” isi reintra in drepturi.

    Imensitatea vasului, numarul de punti, oamenii aceia din cala, mi-au adus
    aminte sa caut in internet ca sa vad, daca o asa imensitate se vas, este
    deasupra liniei de plutire atat de inalt, cat o fi si sub linia de plutire?
    Daca mie mi se pareau „condamnati” oamenii aceia, care asa jos cat erau,
    erau totusi deasupra liniei de plutire (cam la acelasi nivel cu etajul 1 al unui
    bloc), atunci cum or fi cei din „sala motoarelor”?

    Am vazut pe internet, vreo 5 – 6 etaje. Mi-am adus aminte de bunicul, ca-mi
    povestea pe cand eram copil, de ceva care ar avea „9 ceruri”.
    Pai cam asa avea „vaporul meu”.
    Este de la sine inteles ca pentru ca cei ce merg la etajele superioare, sa
    poata scrie, sa poate gandi, sa poata visa, trebuie sa existe neaparat „jos”
    unii care sa n-o poata face. Legea compensatiei.

    Asa, din gand in gand, am descoperit „Ben-Hur”-ul, si ma gandesc ca si in
    acele vremi, tot la fel au existat oameni care au scris, au visat, au compus
    poate muzica si poezie, la diferite etaje ale vreunei corabii.

    Am descoperit mai apoi ca Aristotel, dragul meu Aristotel facea parte dintre
    oamenii care considerau ca sclavii nu au de ce sa fie considerati „oameni”
    pentru ca erau una si aceeasi cu „vitele de munca”.

    Prin Biblie umbla o vorba cum ca va veni o vreme cand va vorbi toata lumea
    si nu v-a asculta nimeni.
    Viata insasi este un imens vas de croaziera. Pe un asa vas nu umbla nimeni
    de capul lui. Fiecare … pe unde ii permite al sau bilet. Sunt convins ca o imensa
    majoritate se poate misca mai ales pe orizontala etajului la care este situat.
    Putini sunt privilegiatii care pot urca si cobora dupa cum ii taie capul.
    Viata este mult mai complicata decat un vas de croaziera pentru ca ne poate
    crea iluzia ca de fapt ne miscam toti la un acelasi nivel.
    Eu zic ca internetul a adus totusi un lucru nou, oferind ocazia si vreunui
    condamnat prin simpla nastere la galera, sa spuna vreo cine stie ce poezie
    care altfel ar fi putut ramane nespusa.

    • Cu siguranta ca multi isi pun intrebarile mele. Si vor ajunge sa fie si mai multi in urmatorii ani avand in vedere accentuarea migratiei. Cred insa ca asemenea intrebari nu trebuie sa ramana fara raspunsuri prea mult timp. Ca nu-i bine pentru nimeni. Raspunzand insa arati ca esti gata sa-ti asumi si responsabilitati. E lucrul cel mai important in toata aceasta istorie.

  3. Eu as rezuma totul la : Incearca sa intelegi cine esti si ce vrei! si daca-ti reuseste, toate celelate vin de la sine. Si mai scurt. Incearca sa intelegi cine esti! Atunci o sa stii ce poti sa faci, ce sa faci, cum sa faci, ce si cat sa ceri, pe cine merita sa respecti si pe cine nu, ce e neamul,tara, etc

    • E putin abstract ceea ce spuneti. Formuland primul principiu eu am vrut sa fiu putin mai directa. Nu poti sa negociezi la nesfarsit pe „cine esti”: esti roman si gata. Nu poti sa te intrebi la nesfarsit daca merita sau nu sa-ti respecti neamul, tara: respectandu-le fara ezitare te respecti pe tine in primul rand. Iti faci si un mare bine, caci eliberezi un loc prea mult ocupat cu incertitudini de acest fel. Si devii mai puternic: caci stii cine esti si de unde vii. E mai usor apoi sa afli incotro vrei sa mergi cu adevarat.

      • Cred ca,in realitate,lucrurile stau EXACT INVERS:nu incertitudinile si locul ocupat de ele reprezinta problema specific mentalitatii romanesti,ci tocmai CERTITUDINILE diverse si variate,care fac ca ne pozitionam si actionam mult prea des in defensiva,atunci cand ne-ar fi util sa ne chestionam,sa avem curajul sa admitem ca nu le stim chiar pe toate,si astfel sa evoluam…
        Esential pentru vindecare este diagnosticul…iata probabil sursa esecurilor multiple si repetate ale unei societati cu un potential remarcabil,si totusi in lipsa de succese pe masura!Nu „masura” trebuie revazuta,nu copiind modelul altora vom reusi,ci cautand,inventand chiar,modalitati de exprimare (revendicare!) proprii,unice,specifice romanilor,asa cum sunt ei!
        Vrem sa fim respectati de lume?Incepem prin a ne respecta pe noi,prin a ne autovaloriza,si a ne comporta cu demnitate,ca sa facem inteles mesajul ca suntem indispensabili constructiei europene!

        • Este exact ceea ce am spus in text, nu inteleg unde vedeti contradictii. Vrem sa fim respectati in jur, sa ne asumam faptul ca suntem romani, ca avem o cultura si o civilizatie de care suntem mandri.

          Faptul ca am prezentat certitudinile in devenirea lor si nu le-am impus ca un dat al prezentului, cred ca v-a indus in eroare.

  4. Adriana,cred ca atunci cand cineva considera ca ceea ce-l perturba pe el insusi (propriile probleme identitare si alte manifestari subtile ale subconstientului..),este de interes general,putem sa ne punem o intrebarea legitima: aceasta tribuna reprezinta locul adecvat pentru exprimarea lui?
    Pudoarea te-ar fi indreptat,mai de graba,catre cabinetul unui psy…dar nu e vina ta,acest aspect poate face si el parte din problematica de analizat intr-un cadru profesionist…

    Cat despre decalogul tau,cum sa spun ca sa nu te simti atacata?
    E plin de bun-simt fara sa aiba,din pacate,vocatie mobilizatoare sau macar sa sugereze vreo invitatie subtila la o eventuala proprie introspectie a cititorului…e banal (si un pic niais…),asta fiind doar parerea mea,evident.

    • Tocmai pentru ca nu am probleme identitare am scris acest decalog. Nu am avut nicio intentie de mobilizare a cuiva, ci este vorba despre un simplu instrument de lucru, un program ce-mi defineste clar valorile in care cred si in spiritul carora ma exprim public.
      Cat despre sugestia legata de cabinetul unui psy, v-au luat-o altii inainte, si chiar cu mai multa insistenta.

  5. Foarte frumos. Mai ales principiile 6 si 7 imi plac. Formularea lui Ion Ratiue deosebita: „Critica ta să se afirme prin faptă.”

    • Multumesc pentru mesaj si remarca. Intr-adevar, m-am gandit indelung la pozitia lui Ion Ratiu referitoare la rolul criticii care trebuie sa se afirme prin fapte in primul rand:
      „6. Nu critica niciodată, nici măcar „prieteneşte“, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine.
      7. Nu aduce nici o critică, nici măcar „constructivă“ semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă; făcând mai mult şi mai bine decât face el”.

      Nu am adoptat aceasta perspectiva a lui Ion Ratiu in principiile pe care le-am formulat deoarece cred ca traim intr-o perioada in care avem nevoie de o critica prieteneasca, o critica pozitiva, constructiva. Va dau doar un exemplu. Am scris mai multe articole destul de critice pe care le-am grupat in ciclul „Argumente in deriva”. Intrebarile au curs lant. De ce scriu contra lui Mircea Cartarescu, contra lui Lucian Boia? De ce ma impotrivesc unei opinii impartasite de atat de multi romani cum e aceea ca scoala romaneasca produce tâmpiti ? Degeaba am incercat sa explic faptul ca nu am nimic cu Mircea Cartarescu ori Lucian Boia si nici macar cu tot ceea ce au scris acestia. Dimpotriva, nu am incetat sa-i apreciez pentru multele lucruri bune pe care le fac. Am sanctionat la amandoi doar o „deriva”, venita poate din lehamite, din dezamagire … Critica mea a vrut sa trezeasca, nu sa distruga, sa dea un semn ca daca vom continua sa mergem in respectiva directie e posibil ca vaporul sa se scufunde. Tot la fel in ceea ce priveste istoria scolii care produce tâmpiti. Stiu ca scoala romaneasca s-a degradat enorm de mult, voi scrie poate in curand despre aceste lucruri, caci cifrele recente din comparatiile internationale sunt cu adevarat coplesitoare si ar trebui sa ingrijoreze bine de tot, dar mi s-a parut ca s-a ajuns prea departe daca pana si parintii nu realizeaza ca „tampitul” despre care vuieste lumea e chiar copilul din fata lor.

      Pentru ca eu continui sa cred ca intr-o societate si intr-o lume care se cauta, unde valorile nu sunt asezate (ca in vremea in care Ion Ratiu a scris „poruncile” si cand Europa era clar impartita in Est si Vest), critica este un instrument de care nu ne putem lipsi. Trebuie insa sa-l folosim cu masura si nu intr-un mod destructiv. Sa criticam proiecte si idei, nu oameni. Sa evitam critica ce demobilizeaza: spune ca-i rau, ca va fi si mai rau si ca de asta nu putem scapa.

  6. Ce noroc pe noi sa primim cele zece porunci pe ecrane si sa nu mai trebuiasca sa urcam pe munte. Daca s-ar transforma ecranul intr-o tablita de safir ar fi chiar perfect.

    Cred ca a sosit vremea ca medicina sa faca o statistica a persoanelor care au avut nevoie de psiholog sau psihiatru ca urmare a citirii si insusirii comentariilor Dlui Plesu. Ce variante atragatoare a pregatit el pentru romani; ori deprimat si traumatizat – si eventual inteligent – ori prost dar vesel. El unde s-ar plasa oare? Asa-i Dle Plesu, strugurii sunt acri…

    Traiesc in strainatate de mult timp, si pot sa afirm ca dincolo de toate criticile descurajante din presa straina cu privire la progresul sau regresul societii romanesti, exista in randul oamenilor obisnuiti o curiozitate reala si lipsita de prejudecati fata de Romania. Pe care eu ma straduiesc sa o cultiv de cate ori o intalnesc, pentru ca cine abordeaza Romania din aceasta perspectiva descopera ceva frumos. Ori, asta este singura noastra arma impotriva campaniei mediatice negative care a depasit de mult limitele corectitudinii si pe mine personal ma calca pe toti nervii. Trebuie combatuta insa inteligent, nu cu fraze sforaitoare.

    Dl Ratiu a facut acele comentarii in conditiile in care majoritatea “traumatizatilor” care ajungeau in Vest in 1984 erau de inalta clasa. Anul viitor decalogul sau implineste 30 de ani, o nimica toata in termeni biblici, dar o buna bucata de timp in ceea ce priveste evolutia societatii romanesti.

    Vad in poruncile sale nu atat elemente de patriotism cat pur si simplu trasaturi ale unei personalitati echilibrate, inteligente si chiar nobile (de veselie sau traumatisme nimic, cred ca nu-l citea pe Dl. Plesu). Tara in care ne-am nascut face parte din persoana noastra si va ramane o componenta a personalitatii noastre oriunde am ajunge mai tarziu. A o refuza inseamna a refuza o parte din noi, a crea un dezechilibru pentru ca ne respingem pe noi insine.

    Am intalnit suficienti romani dezechilibrati in afara tarii incat sa inteleg ca aceasta rusine este un fenomen extins printre romani, de aceea si incepe Dl Ratiu cu el. Am intalnit oameni din tari mult mai amarate si cu reputatie mult mai proasta decat Romania, care ar fi bifat cu brio fiecare din cele zece puncte. Romanii care vorbesc Romania de rau de fata cu straini nu inteleg dupa aceea de ce sunt dispretuiti. Strainii nu dispretuiesc Romania, ci pe acesti oameni care se dezic in public de o parte a propriului suflet. Si pe drept, as spune.
    In plus, cand traiesti in afara tarii intelegi cat de mici, meschine si disperate sunt scandalurile din Romania in ochii Occidentului. Singurul mod rezonabil de a le adresa este exact acela de a te abtine de la critica si de a ajuta, daca poti. Daca nu, macar nu strica. Oricum, pentru toti in afara de romani, sunt taifunuri intr-un pahar cu apa.

    Dna Gorga, stiu ca am fost de acord de prea putine ori si doar in mica masura. M-as mira sa gandim vreodata la unison. Cred insa ca daca Dvs considerati necesar sa va exprimati pe acest forum, atata timp cat aveti ceva de spus, nu e cazul sa va lasati descurajata de cei care va cer sa dispareti. Macar din principiu. Nu vor caii cand vor cainii – sau Dl Plesu. Dar sa nu-i spuneti – sa nu se traumatizeze :-D

  7. Interesant decalog. Mi-a amintit de un altul, poate la fel de interesant , ce apartine lui Noam Chomsky –-lingvist de profesie dar acerb critic al politicii americane (in special cea externa) si in general al imperialismului. Este vorba de regulile manipularii si de tehnicile de diversiune. Tinind seama de ce a fost in RO in vara 2012 si de ce e acuma in lume, poate merita citit .

    –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    1) Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate

    2) Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii

    3) Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău

    4) Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său

    5) Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte

    6) Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor

    7) Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare

    8 ) Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă

    9 ) Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei

    10) Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare

    –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

    Asa a fost dintotdeauna si asa va fi in veci (cu sau fara digital)

    • Multumesc pentru acest decalog al lui Chomsky. Am mers o data la o conferinta pe care a sustinut-o la Universitatea din Geneva. E interesant sa-l si asculti, nu doar sa-l citesti. Decalogul acesta insa mi-a amintit cuvintele celui care a pus bazele relatiilor publice, Edward Bernays, care in 1928 scria ca: „manipularea constienta si inteligenta a opiniilor maselor e un element important intr-o societate democratica. Acest mecanism invizibil al societatii constituie guvernul invizibil si este adevarata putere conducatoare in tara noastra.” Chomsky nu face altceva aici decat sa prezinte „programul de guvernare” al acestui „guvern invizibil” care exista in orice societate democratica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro