Home » Educatie »Opinie » Citesti:

Decesul pedagogiei. Şcoala românească, încotro?

Mihail Neamtu aprilie 30, 2012 Educatie, Opinie
7 comentarii 2,706 Vizualizari

Se vorbește în zilele acestea despre numirea unui nou ministru al Educației. Norii instabilității politice aduc îngrijorare în sufletul părinților responsabili şi al elevilor conştiincioşi. Mai există cetăţeni care cred că „cel care are carte, are parte”.

Între candidaţii la această onorantă funcţie se numără două personaje remarcate prin două acţiuni distructive la adresa şcolii româneşti: anularea examenelor de admitere la facultate (şi valorizarea exclusivă a mediei generale) şi, la fel de grav, distrugerea şcolilor profesionale. „Toţi tinerii merită să facă o facultate”: iată ideologia perversă a socialiştilor care, interesaţi de extinderea atributelor Statului şi de atragerea banilor unor părinţi pauperizaţi, au demolat temeliile meritocratice ale învăţământului românesc. Iată cum am intrat în zodia extremelor: legiuni de doctori ai Universităţilor fantomă completează cohorta analfabeţilor funcţionali ieşiţi din liceele de Stat.

A fost oare mereu aşa? Răspunsul e simplu: nu. De la Titu Maiorescu (1840-1917) şi Spiru Haret (1851-1912) până la Vasile Pârvan (1882-1927) sau Onisifor Ghibu (1883-1972), școala românească n-a dus lipsă de călăuze pricepute în arta pedagogiei. Într-un text de la începutul secolului XX, profesorul Pârvan vorbea despre educarea minţii şi a inimii tinerilor învăţăcei într-un climat de armonie familială şi echilibru burghez. Valorile familiei, credea Pârvan, sunt tot atât de importante ca exerciţiul profesoral.

Liceul românesc s-a sprijinit odinioară pe oameni vrednici cu profil universitar. Pentru un timp mai scurt sau mai lung, dascăli de liceu au fost Eugen Lovinescu sau Nae Ionescu, Virgil Bogdan sau Mircea Cărtărescu. Din memoriile lui Jeni Acterian aflăm că perioada interbelică avea parte, cu toate păcatele ideologice ale timpului, de profesori sufletişti. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre anii copilăriei noastre când, dincolo de toxicitatea orelor de socialism ştiinţific, învăţământul tehnic miza pe rigoare iar şcolile umaniste mai trimiteau către marea literatură.

Astăzi, însă, lectura este o operaţiune secundară în cadrul experienţei didactice. Contează activitatea birocratică sau eficienţa managerială şi, mult mai puţin, întâlnirea cu biblioteca.

Da, mai există profesori notabili la sate şi oraşe – oameni atenţi la neliniştea, bucuriile și freamătul adolescenței. Da, avem încă dascăli dornici să predea nu doar cunoştinţe, ci stări de spirit (aşa cum ne spunea Noica). Sunt conştiinţe care nu doresc să transforme liceele sau Universităţile în fabrici de diplome, păstrând amfiteatrele ca locuri de întâlnire a unor modele de viață. Mai sunt, pesemne, profesori de greacă şi latină care inspiră curaj şi respect în virtutea luptei lor cu non-valoarea.

Războiul generațiilor nu e deloc nou. Odinioară, conflictele între vârste erau aplanate prin dezbaterea de idei. Acum, valorile nu contează, ci doar căpătuiala rapidă. Prinşi în zgomotul pseudo-ştirilor, preferăm să vorbim despre amorul între nişte bărbaţi libidinoşi şi câteva Lolite zglobii. Remarcăm mult mai rar talentele validate la marile competiţii internaţionale.

În vremuri mai bune, furtul intelectual inspira dezgust. Educarea frazei era un reflex natural al inteligenței. Gândirea sănătoasă întărea sacramentul amiciției între tineri şi bătrâni. Seminariile la facultate aveau ținută și profil european. Dascălul era în primul rând dascăl. Vocația de gazetar, politician, diplomat sau editor nu putea motiva absența de la cursuri sau improvizația bibliografică. Întâlnirile între maestru și ucenic erau adesea informale și, astfel, lipsite de emfază. Nimic costisitor ori suprarealist într-o prietenie cu un „Mai Știutor.”

Corespondența pe teme științifice cu coordonatorul de teză nu era chiar un vis intangibil. Scrisorile de recomandare nu se pastișau, în fugă și la grămadă. Deplasările la conferințele internaționale asigurau ieșirea ritmică din provincialism. Privilegiul investiției în tinerii de excepție anihila orice calcul egoist al mediocrității. Școala nu erau un debușeu pentru diverse întreprinderi private, ci legământul fidelității față de proiectul cunoașterii și idealul formării lăuntrice.

Cum se înfățișează Universitatea astăzi printre atâtea neprimeniri românești? Generalizările nedreptățesc.

Se întâmplă şi lucruri bune: accesul la revistele internaţionale a îmbunătăţit mult nivelul de pregătire al multor tineri asistenţi, lectori, conferenţiari sau profesori. Sunt în derulare proiecte postdoctorale impresionante, în colaborare cu universităţile europene şi nord-americane. Se redactează doctorate în limbi de circulaţie. Există cercetători români care publică masiv în străinătate. Toate aceste progrese se datorează climatului de libertate.

N-am scăpat însă de impostura universitară şi sub-performanţa pre-universitară. Titlurile academice occidentale sunt uneori privite ca un stigmat. O întreagă „generație plagiat” domină mai departe orizontul autohton al autorităţii politice, folosind din plin tupeul şi orgoliul. Priviţi doar către personaje precum Sorin Oprescu, Bondrea, Beuran & co! Foști activiști de partid conduc nestingheriți doctorate de filozofie în timp ce tineri hărăziți sunt excluși din „sistem”. Pe scurt, metehnele se auto-reproduc în disprețul toxic față de tradiţie, profesionalism şi aristocraţia valorilor. Iată drumul sigur către triumful minciunii şi tirania gloatei.

Pentru a stopa acest proces şi pentru a renaşte ca o naţiune puternică, trebuie să retrezim în noi respectul pentru adevăraţii dascăli şi învăţăceli.

O carte poate fi totul. Iată şi de ce totul pentru carte.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. Uricariul spune:

    E trist de adevărat! În loc să ne concentrăm pe studiul eficient în gimnaziu şi liceu, trimitem cohorte de semianalfabeţi în universităţi. Şi aşa ne trezim că azi un absolvent de facultate are mai puţină cultură generală (ca să nu zic “ioc!”) decât un liceean din 1980.

  2. red rose spune:

    sunt uslas. stiu la cine te referi. aceleasi temeri le am si eu, dovada ca apartenenta politica nu mi-a intunecat ratiunea.

  3. Kenwood spune:

    Nea’ Mihail, nu cred ca jalnica stare-n care se gaseste invatamantul mai e vreun secret pt minoritarii acestei natii. La constatari se pricep multi/e. Adica relativ multi/e. Cum am subliniat nu sunt majoritari/e. Dar si mai putini/e dintre ei/ele dibuie cauzele. Cele reale. Textul mataluta se doreste a fi ce? O constatare ca “reforma” multlaudata n-a avut nici macar tangenta cu adevaratele cauze? Si ca nici macar nu este singurul domeniu in care “s-a facut” ceva doar de forma? Sau ai dorit sa-ti versi aici veninul in ceea ce priveste universitatile private? crezi ca are vreo importanta forma de proprietate? Mai ales cand e vb despre aceleasi “cadre” de la “stat”? Fie si numai prin prisma acestor aspecte “miscarea” ta nu ar trebui sa se numeasca noua romanie. Deoarece pute a prejudecati. Prejudecati rosii. Mult mai utile ar fi fost solutiile. Dar numai daca voi le aveti.

  4. R.A.Muresan spune:

    Scuze, dar pluralul lui invatacel e invatacei, nu invataceli.
    Se poate totusi sa fi scapat din neatentie acel ‘l’ in plus — pe tastatura ‘i’ si ‘l’ sint apropiate. Puteti sterge comentariul acesta.

  5. Ciprian spune:

    Un articol care descrie interesant coruperea invatamantului in Romania. Cu toate acestea, desi nu am citit foarte atent, nu vad de ce nu ar fi la categoria “noi cream problema, noi venim cu solutia”.
    Am si o nelamurire legata de ultimul paragraf: “O carte poate fi totul. Iată şi de ce totul pentru carte.” Intr-adevar, indepartarea de lectura poate fi pusa in centrul degradarii, esecului invatamantuluiu, educatiei in general, atata de vizibile in ultimii ani. Cu toate acestea, ultima fraza imi este neclara.

  6. R.A.Muresan spune:

    Hm, inteleg ca nu-i vorba despre respectul pentru invatacei. Atunci trebuie sa fie vorba in acel context de invataceli ca invataturi.
    Bun.
    Revin la corecturi fiindca e un articol in care se vorbeste apasat despre scoala. Din articol mai aflam ca “Școala nu erau un debușeu pentru diverse întreprinderi private…”. Desigur, aici e vorba de un ‘u’ in plus.

  7. Cristina Calinoiu spune:

    Domnule Neamţu, din câte înţeleg, inamicii învăţământului românesc, alături de anularea examenelor de admitere la facultate şi distrugerea şcolilor profesionale constituie pentru dumneavoastră motivele care au condus la moartea pedagogiei. Totodată, menţionaţi că există dispreţ faţă de tradiţie, profesionalism şi valori şi că, pentru „a renaşte ca o naţiune puternică, trebuie să retrezim în noi respectul pentru adevăraţii dascăli şi învăţăceli”.

    Dispreţul faţă de tradiţie şi valori, pe care îl invocaţi, reprezintă, de fapt, progresul atât de mult dorit din punct de vedere istoric. Perioada modernităţii reflexive, în care ne situăm astăzi, a adus veşti bune pentru educaţie: mai mulţi ani de şcoală, circulaţia din ce în ce mai liberă a persoanelor şi a ideilor, diversificarea specializărilor şi posibilitatea de a face o facultate exclusiv în mediul online. Aş adăuga şi că, într-o lume globalizatoare şi globală, mândria de cetăţean al unui stat naţiune a pălit şi a făcut loc pragmatismului şi capacităţii individului de a se adapta la schimbările sociale.

    Pozitionaţi afirmatia „Toţi tinerii merită să facă o facultate” în dreptul celor care, mai degrabă, ar fi inamicii învăţământului românesc. Ceea ce susţineţi dumneavoastră, de fapt, este că nu toţi tinerii merită să facă o facultate. Vă întreb, însă, care este entitatea cea mai în măsură să decidă dacă un tânăr merită sau nu să facă o facultate? Cu alte cuvinte, dumneavoastră susţineţi, implicit, că doar acei tineri „înzestraţi” merită să urmeze cursurile unei structuri universitare. Cine sunt aceşti tineri care merită, cine şi cum îi recunoaşte? Cum pot fi ei deosebiţi de cei care nu merită? Ceea ce cred este că toţi tinerii merită să poată alege daca vor sau nu să facă o facultate şi, mai ales, merită să aleagă ce facultate vor să facă.

    În acelaşi timp, aş vrea să reacţionez la cuvintele unuia dintre cei care au postat comentarii. Uricariul vă secondează, adăugând că „un absolvent de facultate are mai puţină cultură generală (ca să nu zic “ioc!”) decât un liceean din 1980”. Domnule Uricariul, pentru început ar fi trebuit să stabiliţi ce înţelegeţi prin „cultură generală”. Ar fi fost un punct bun de pornire pentru o discuţie mai amplă. Voi considera că prin cultură generală vă referiţi la ceea ce majoritatea românilor se referă, cum ar fi în principal, cunoştinţe despre chestiuni literare, istorice şi geografice. Totuşi, nici o facultate nu anunţă că îşi pregăteşte studenţii în „cultură generală” şi nici nu prezintă informaţii despre vreun curs de „cultură generală”. Ceea ce faceţi dumeavoastră este să spuneţi, indirect, că absolvenţii de facultate mai mult decât oricine ar trebuie să aibă, în principal, cunştinţe, la limită, despre aproape tot şi aproape toate. S-ar înţelege din asta că toţi cei care nu au absolvit o facultate, ar trebui să fie „absolviţi” şi de „povara” culturii generale. Sintetizând, facultatea oferă posibilitatea unei specializări, nu promite cunoştinţe de cultură generală solide.

    Domnule Neamţu, mai spuneţi şi că „în vremuri mai bune, furtul intelectual inspira dezgust”. Simt nevoia să clarific şi această afirmaţia. În continuare, furtul intelectual transmite aceeaşi neplăcere, ca atare campaniile anti-plagiat organizate de unele facultăţi*. Din nefericire, metodele prin care studenţilor li se transmite că plagiatul nu este o laudă sunt nefericite. Susan Blum prezintă cele două perspective asupra plagiatului, aşa cum apar ele în Statele Unite ale Americii, dar pe care le regăsim şi în România: cea care tratează plagiatul ca fiind greşit din punct de vedere moral şi cea care îl priveşte ca pe un delict şi impune pedepse (e.g. exmatricularea)**. Nici una din aceste priviri nu este eficientă. Blum susţine că citarea corectă a surselor este o abilitate ce trebuie învăţată, în nici un caz, cum afirmaţi, „un reflex natural al inteligenţei”.

    Concluzionând, consider că poziţia dumneavoastră explicită faţă de vremurile în care educaţia se făcea „altfel”, mai bine, este una care idealizează un mod de a fi în neconcordanţă cu implicaţiile pe care le propune perioada modernitatăţii reflexive. Adaptabilitatea persoanei este, în prezent, o însuşire dezirabilă. În acelaşi timp, dacă nu s-ar fi produs „spargerea” graniţelor şi îndepărtarea de vechea ordine socială, cei aproximativ 22.000 de tineri plecaţi la studii în străinătate***, în 2010, nu ar fi avut posibilitatea de a studia ce şi unde îşi doresc.

    *Autor necunoscut. 2008. Studenţii plagiatori se cred mai cinstiţi decât colegii lor. [Online] Disponibil la adresa: http://www.studentie.ro/campus/studentii_plagiatori_se_cred_mai_cinstiti_decat_colegii_lor/c-73-a-41285accesat în data de 15 mai 2012].
    **Blum, Susan. (2009). Academic Intregrity and Student Plagiarism: A Question of Education, not Ethics. [Online] Disponibil la adresahttp://chronicle.com/article/Academic-IntegrityStud/32323/ [accesat în data de 15 mai 2012].
    ***Mihai, Adelina. (2010). Câţi studenţi români învaţă în străinătate: 22.000, 35.000 sau 50.000? [Online] Disponibil la adresa: http://www.zf.ro/eveniment/cati-studenti-romani-invata-in-strainatate-22-000-35-000-sau-50-000-6952029 [accesat în data de 15 mai 2012].



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihail Neamțu


Mihail Neamtu

Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: C... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)