vineri, martie 29, 2024

Declinul Europei

Nu, nu e vorba aici de recentul Summit. Până la urmă, bugetul 2014-2020 va fi adoptat iar Uniunea Europeană va supravieţui, după ce liderii naţionali îşi vor fi decontat şi de această dată, fiecare acasă la el, mărunte succese politice, mici victorii tehnice care să satisfacă, fie şi parţial, pe de o parte frustrările contributorilor neţi care au impresia că îi ţin din banii şi munca lor pe cei slabi, pe de altă parte frustrările beneficiarilor care au impresia că li se taie ce este al lor, ca într-un vechi banc pe care îl ştim cu toţii.

Cu mici diferenţe de nuanţă, aşa a fost mereu la Bruxelles, acest exerciţiu politic trebuie jucat bine, mandatele naţionale trebuie puse pe masă zgomotos. La început avem fermitate şi principii ireconciliabile, mediatizare intensă, situaţie la limită şi suspans, să vadă de exemplu electoratul conservator al premierului David Cameron că Marea Britanie se opune. Apoi vine compromisul salvator, calculul miraculos, împărţirea pe care toţi o acceptă şi lumea răsuflă, în fine, uşurată. Dansul acesta politic în două etape (uneori mai multe) salvează, în fapt, democraţia europeană în ansamblu sau cel puţin aparenţa ei, dar şi pe fiecare din cele 27 de democraţii componente în particular: la sfârşit fiecare a zis ceva, fiecare a impus ceva, fiecare a obţinut ceva în plus pentru conaţionalii lui, fiecare se întoarce acasă ca un mic erou. Chipurile eşuat (eu nu zic că este eşuat, dimpotrivă, pe logica politică enunţată anterior), acest conclav va fi urmat mai devreme sau mai tâziu de unul reuşit. Tot aparent.

Dar nu despre acest Summit este vorba. Nici despre următorul. Declinul Europei nu ţine de adoptarea sau neadoptarea bugetului multianual, deşi acesta este important, fără îndoială. E vorba de un model de civilizaţie, expansiune şi bunăstare socială, foarte avansat, care şi-a atins însă limitele istorice.

În fond, declinul Europei nu a început vinerea trecută, odată cu o simplă discuţie neterminată. A început cu aproape un secol în urmă, după primul război mondial, care a adus sfârşitul supremaţiei mondiale a vechii lumi şi ascensiunea Americii ca putere politică, militară, economică. După delirurile ideologice care au bântuit Europa în secolul XX şi pe care tot America a trebuit să le rezolve, prin înfrângerea Germaniei naziste şi apoi a Uniunii Sovietice, Europa a pierdut şi mai multe poziţii în faţa Statelor Unite, căreia a trebuit să îi recunoască statutul de unică super-putere într-o lume unipolară. Declinul a continuat discret dar ireversibil şi după încheierea Războiului Rece: în planul competitivităţii economice, al cercetării şi inovării tehnologice, al cunoaşterii ştiinţifice, al autorităţii de consacrare profesională, culturală, artistică, academică, practic în toate domeniile de expertiză.

Doar Europa socială a crescut exponenţial. Pretenţiile cetăţenilor de la Welfare State au crescut în ultimele decenii mai mult decât resursele disponibile. Se ştie că orice drept, odată acordat, este foarte greu de retras. Grecia de astăzi este, în esenţă, doar imaginea caricaturală, paroxistică dar cât se poate de sugestivă a acumulării istorice a unor decalaje continue între ceea ce produci şi ceea ce consumi, imaginea tristă a sfârşitului iluziei că totul merge la nesfârşit precum şi a colapsului modelului miraculos al Welfare State construit pe economii şubrede. Economia europeană, chiar post-criză, nu mai poate produce resurse care să satisfacă aşteptările în continuă creştere ale populaţiei. Grave deficite structurale ameninţă competitivitatea Europei pe termen lung: îmbătrânirea populaţiei, scăderea ratei natalităţii, inversarea piramidei populaţionale cu consecinţe dezastruoase asupra sistemelor publice de pensii (se va vedea peste douăzeci de ani), creşterea costurilor legate de finanţarea serviciilor de sănătate, costurile foarte ridicate ale forţei de muncă autohtone, evident criza datoriilor suverane şi deficitele bugetare cronice.

Parte din acestea sunt şi problemele Americii de Nord, dar nu toate şi nu în aceeaşi măsură. Cine cunoaşte bine Statele Unite şi Canada ştie care este rolul imigraţiei masive din Asia de Sud sau America latină în aceste două mari economii: asigurarea permanentă a unui nivel new entry de forţă de muncă ieftină, nepretenţioasă social, un plus de natalitate, „întinerirea” populaţiei, menţinerea competitivităţii unor sectoare economice etc. Este un win-win game. Integrarea socială începe practic după 5-10 ani şi poate dura una sau două generaţii până este deplină, cu excepţiile de rigoare. Dar între timp o altă tânără generaţie de imigranţi este acceptată să intre pe piaţa muncii şi preia sarcina pe care, fireşte, nu o mai asumă copiii imigranţilor de acum două sau trei decenii. În anii 50-60, Germania a aplicat o politică asemănătoare importând forţă de muncă din Turcia. Desigur, există întotdeauna şi un revers al deschiderii faţă de imigraţie, un anumit preţ de identitate culturală pe care orice societate îl plăteşte dar acesta este absolut suportabil în raport cu beneficiile aduse unei economii îmbătrânite. Guvernele europene vor reflecta cât de curând la noi politici în materie de imigraţie.

Declinul Europei este gradual dar, probabil, definitiv. Este vorba de o depreciere relativă (de tendinţă) în raport cu centrele de creştere economică şi de putere emergentă din ţări precum China, India, Brazilia, Turcia, Kazahstan, Africa de Sud, Indonezia, Malaezia, Filipine etc. Mulţi vor observa, pe bună dreptate, că între nivelul actual de viaţă din Danemarca şi cel din Brazilia este o diferenţă pe care deceniile care vin nu o pot şterge, indiferent de mutaţiile din economia globală. În orizontul de timp al unei generaţii, este posibil ca acest lucru nici să nu se simtă. Din acest motiv ideea în sine a declinului Europei poate fi uşor de contrazis. În fond, în ţările care sunt astăzi vedetele creşterii economice trăiesc încă milioane de oameni care nu au după ce bea apă. Dar Europa este în declin în primul rând în raport cu ea însăşi, cu trecutul ei. Iar această „pierdere de altitudine” este posibil să o simtă generaţiile care urmează.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. America are si spor de natalitate bun.familiile cu 2 sau 3 copii sunt frecvente si nu la emigranti ci la americanii albi. nu numai emigratia asigura in america structura demografica buna.

    in ceea ce priveste decalajul tehnologic al europei fata de america va mai spun ceva ca vad ca vorbiti din carti:

    liniile de roboti folosite la ansamblarea autovehiculelor fabricate in Michigan (care este in america) sint pe sistem metric si sunt fabricate in Germania (care este in europa).

    cel mai mare accelerator de particule din cate stiu eu e pe undeva in elvetia.

    samd

  2. Adica in ce fel e Europa in declin cu ea insasi? Cu care trecut? Marturisesc ca ma lasa in ceata chestia asta. Trecutul Europei, chiar trecutul recent, a fost in mare masura unul al violentelor, razboaielor si conflictelor. Banuiesc ca in raport cu acel trecut nu se poate vorbi de un declin. In materie de nivel de trai, nivel de instructie, expectanta medie de viata iarasi nu vad un moment din trecut in raport cu care prezentul sa ne indemne la reflectii cu nuanta de apocalipsa. Europa s-a reinventat dupa al doilea razboi mondial pentru ca a invatat ceva din trecutul propriu. Ca procesul e lung si cu sincope nu neaga nimeni. Deocamdata tarile de tipul Brazilia, China, India isi sustin cresterea cu tehnologie europeana, know how european, experti europeni, deci n-as fi chiar atat de pesimist cu privire la starea Europei.
    Cat priveste SUA, au creat cel putin tot atatea probleme cate au rezolvat. A ajuns unica superputere, da, dar asta n-a ferit-o de derapajele majore care au aruncat lumea in criza actuala. Mi se pare cel putin bizar prohodul asta la capataiul unei Europe deocamdata destul de in putere, cu ocheade admirativ-naive spre Big Brother.

  3. As zice ca dimpotriva, SUA este in declin si Europa reinventeaza civilizatia vestica.

    Europa are reciclare apropiata de 100% (in tarile civilizate), eficienta energetica la care americanii nici nu viseaza si e in faza unor reglaje fine care sa permita o crestere NORMALA a populatiei si economiei. Daca Europa are crestere economica de 1% pe an si isi mentine numeric populatia, eventual o amesteca, pentru „improspatarea” sangelui, viitorul e al ei.

    Discutia e lunga, dar Europa inca mai are o urma de viziune si morala.

  4. Intr-adevar, unul dintre marile dezavantaje ale statelor din Uniunea Europeana este, cu variatile de rigoare, o politica de protectionism social ce duce de multe ori la un rasism cras. Nu doar fata de non-europeni (a se vedea situatiile dezastruoase la care sunt condamnati azilantii), ci si de europenii din alte state si chiar co-nationalii de alte etnii. Asadar, nu vreau sa critic politica sociala, sistemul de welfare vis a vis de diferitele majoritati nationale, ci politicile de excludere sociala a celorlalti. Pe langa avantajele economice generate de aceste ‘minoritati’ sunt si avantaje sociale care trebuie recunoscute ca atare in masura in care ‘statele nationale’ accepta culoarea din ‘identitatea’ lor culturala – mai ales in cazul fostelor puteri coloniale.

    • Alina, fenomenul de excludere si, in definitiv, de marginalizare sociala este tot mai frecvent si nu face parte DOAR in spatiul european. North-America este cel mai bun exemplu!
      As spune, explicit, SUA!
      Excluderea este PUR economica, celelalte fatete decurg, invariabil, din aceasta.
      Plutocratia actuala, prin criza economica (premeditata, sper ca esti de acord!) vrea cu tot dinadinsul sa puna bazele neo-liberalismului, adica „the new world order”. E vorba de instaurarea slaviei moderne si de o crestere teribila a decalajelor dintre bogati si saraci…

      Si asta…nu o spun (neaparat) eu, ci o spune, cat se poate de clar si lipsit de complexe, senatorul republican Bernie SANDERS!

      Detalii aici:

      http://www.youtube.com/watch?v=Tq1zpHF0J04&noredirect=1

      Enjoy! :)

      In ceea ce priveste Europa, as spune ca aceasta criza va reconfigura destul de mult (e o parere…) spatiul politico-economic al „batranului continent”. Batran si la propriu si la figurat datarita unui fenomen generalizat de imbatranire a populatiei. Parerea mea este ca UE si-a cam atins limita de functionare optima…si cam scartaie pe la incheieturi.
      Diferentele de dezvoltare dintre tarile UE sunt foarte mari si in absenta unei politici fiscale comune…vitezele UE sunt diferite…si se pare ca nu pot duce cosmelia intr-o directie buna…
      Iar situatia celor din afara UE este mai mult decat bizara, problema spatiului fostei Yugoslavii ramanand „cuiul” Europei.

      Uite aici

      http://fr.myeurop.info/2011/10/04/chomage-la-face-cachee-du-miracle-economique-allemand-3478

      un articol interesant despre „fata ascunsa” a economiei Germaniei!
      Nimic nu e ceea ce pare…nu? :)

      Discutia e lunga, concluziile nu neaparat cele asteptate…
      Bye for now!

  5. De ce oare suntem atat de Euro-centrici si nu vedem realitatea istorica.
    Lipsa de informare despre restul lumii (care domina la cei din Europa)
    au dus la impresia ca intotdeauna Europa a condus lumea in toate
    domeniile dintotdeauna. Nimic mai fals !!

    Este adevarat ca Europa este o realizare de exceptie in istoria umanitatii
    inceputa de filozofii si savantii din Grecia antica care au creat concepte
    ca democratie, sistemul de alegeri prin vot, stiinte, etc. Dar istoria Europei
    prezinta o societate cu un nivel de dezvoltare mizerabil … pana nu de demult
    (in termeni istorici), iar prosperitatea este o chestiune de doar vreo
    200 de ani!

    O mica analiza analiza comparativa cu civilizatiile din China si India arata
    ca pentru majoritatea istorie, inainte de Revolutia Industriala (Sec. XVII)
    Europa a fost dominata in mod categoric de China si India in domeniile
    economic, tehnologiei, stiintei, educational etc. Este adevarat ca aceste
    perioade istorice nu se pot compara cu democratia din Sec. XX si ca
    reprezinta la randul lor pentru India si China un sir nesfarsit de perioade
    mai bune is mai proaste.

    Europa la urma urmei s-a cladit pe cucerirea altor zone din restul omenirii
    si pe exploatarea acestora. Este adevarat ca o serie de inventii din sec XVII
    cum ar fi revolutia industriala, a sistemului financiar de bursa, dezvoltarea
    caracteristicilor personale de intreprinzator (care in Europa au fost stimulate).

    In contextul acesta, America (nu numai USA, dar si Brazilia sau Mexic) nu
    este altceva decat rezultatul colonialismului European … o clona a
    sistemului de civilizatie anglo-saxon in cazul USA.
    Dar toate predictiile indica ca in cativa ani (2018!|?) China va depasi USA
    la nivelul economiei. Se pare ca India va face la fel prin 2050 !!
    Aceast eveniment se replica la nivelul la multi alti indicatori, inclusiv nivelul
    de educatie – unde Shanghai si alte zone din China sunt considerati lideri mondiali
    la invatamantul pre-universitar, unde India are 1 milion de absolventi de educatie universitara de inginerie pe an, iar China are zeci de mii de doctoranzi la studii in USA !!! Companiile din China cresc an de an (desi vin de la un nivel redus), iar India are multe companii de IT! Europa mai are inca niste companii in domeniul masinilor, dar daca consideram high-tech-ul toate marile companii sunt din
    America (Apple, Microsoft) si Asia (Samsung). Da, intr-adevar este saracie si in China
    si mai ales in India. Dar exista un tratament care este aplicat !! Clasa de mijloc numara
    deja 600 milioane de persoane in China si 400 de milioane in India, ambele figuri sunt in crestere, deja impreuna reprezinta de 2 ori intreaga populatie a Europei !!

    Publicul European ar trebui sa mai lase deoparte aroganta si sa inceapa sa inteleaga ceea ce se petrece in lume, sursele si natura acestor schimbari care au loc. Altfel, ignoranta naste monstrii. Programele din Romania (TV sau presa) nu informeaza cu nimic despre
    aceste lucruri si toate informatiile sunt despre Europa. Singurele informatii care parvin
    sunt de la calatorul ratacit care ajunge prin „zone exotice” si care de obicei este foarte superficial si nu vede nimic dincolo de aparente. Spre exemplu se observa „mizeria din India” (evidentia si omniprezenta) dar nu se stie ca in templele din India si la populatie sunt depozitate sute de mii de tone de aur, tinute astfel doar datorita traditiilor. America
    ca stat are in schimb 16 trilioane de dolari datorie … dar si la datoria populatiei nu sta
    mult mai bine …

    • N-as spune ca „…Europa la urma urmei s-a cladit pe cucerirea altor zone din restul omenirii
      si pe exploatarea acestora”.
      Asta e un mit destul de puternic inca in mentalul colectiv european…
      Exista si alte puncte de vedere, destul de echilibrate si bine argumentate.
      De pilda acesta:

      http://metropotam.ro/La-zi/Carte-Lucian-Boia-Occidentul-O-interpretare-istorica-art7389817975/

      Te invit sa citesti cartea (daca nu ai facut-o pana acum) si, eventual, sa tragi niste concluzii!

      Lectura placuta!
      :)

    • „Ambele figuri sunt in crestere”? Cred ca ai vrut sa spui: ambele numere sunt in crestere.
      In fine, se pare ca, ca pe Obama, declinul euro-atlantic entuziasmeaza pe multi.

    • Pentru a dainui, o civilizatie trebuie sa fie ispitita de aroganta, dar sa lupte cu ispita, spune filozoful Peter Kreeft. Problema este ca europenii nici nu mai sunt ispititi, pe cand puterile emergente, precum Rusia si China, nu lupta cu ispita.

    • De unde scoateti domnule cifrele alea elucubrante? 600 de milioane middle class-ul Chinei? 10-15 milioane care, de bine de rau, se pot numi clasa de mijloc si sunt scosi in fata precum bunicul din celebrul banc romanesc in geam. Restul, sclavi.

      • Totusi sa nu uitam ca populatia totala a Chinei
        este de 1.3 md persoane si a Indiei de 1.2 md
        persoane !

        Definitia de Middle Class variaza si pe internet se pot
        gasit tot felul de figuri. M-am referit in general la
        acele persoane care isi permit sa traiasca bine
        dar nu neaparat luxos – ceva mai mult decat acoperirea
        necesitatilor. Definitia de Middle Class in China nu
        poate fi aceeasi cu cea din Islanda sau USA.
        Intervine si puterea de cumparare.

        O alta informatie recenta este ca peste 1 milioane
        de persone din China dispun de peste 1 mil dolari
        fiecare (incluzand proprietati si alte bunuri). Este
        vorba deja de persoane bogate.

        Uitati aici un articol de pe un site al lui Reuters.
        Este in engleza si este din 2009, dar are un graph
        pentru China si India:

        http://blogs.reuters.com/globalinvesting/2009/09/22/another-nail-in-the-malthusian-coffin/

        Desi sunt predictii, va rog sa observati trendul !!
        Se pare ca am cam exagerat in privinta Indiei …
        desi se va ajunge la cifra mentionata in curand oricum!

        O alta realitate este ca aceasta populatie este distribuita
        inegal. In China cei din Middle Class sunt in orasele
        mari si in special de-a lungul coastelor, dar si in anumite
        zone din interior (Beijing, etc.)

    • Nu as caracteriza comentariul meu ca o entuziasmare a declinului euro-atlantic de factura occidentala. Chiar si Obama, care si-a inceput primul mandat cu speech-ul de la Cairo (adresat lumii musulmane – din care nu a iesit nimic) si de curtarea Indiei, Japoniei, Chinei si a Africii de Sud, precum si de ignorarea completa a Europei (in special a Europei de Est),s-a mai schimbat intre timp. In ultimii 2 ani Obama s-a re-orientat partial spre Europa.

      Deasemeni meritele civilizatiei Europene vor ramane in istorie un timp indelungat de acum incolo. Este adevarat ca multe inventii si cunostinte (provenite din IChina sau Islam) au fost preluate, desavarsite, aplicate cu success si raspandite de catre Europeni. Asa cum am zis Europa si mai recent America au dat dovada de spirit intreprinzator, ceea ce se vede in numarul mare de companii de succes provenind din aceste zone. Dar si aici, dupa cum vedeti China copie tot ce exista si reproduce la o scara colosala devenind „Atelierul lumii”, adica este randul Chinei sa raspandeasca tehnologia si creatiile industrial-economice ale Europei. Mai mult spiritul intreprinzator se raspandeste pe scara larga in China si in alte zone ale lumii.

      Cred ca Europa trebuie sa fie constienta de aceste schimbari si sa se adapte. Mai mult solutia ramane o Europa unita si extinsa. Numai astfel va putea face fata noilor provocari si adaptarii la o noua ordine mondiala.

  6. E foarte greu de distins intre o cadere episodica, la scara deceniilor/secolelor de o cadere structurala, a unei civilizatii – la nivel de secole.

    Civilizatiile nu cad precum merele din pom. E nevoie de un anumit timp, de un zbor planat spre sol…

    A consuma mai mult decat produci si a sta degeaba ani de zile pe seama contributiei celor care inca mai muncesc, chiar daca e vorba despre reciprocitate – astea sunt cauzele unei decaderi a sistemului economic, dar nu si a civilizatiei ca atare.

    De fapt, intrebarea mea e simpla: asistam la caderea unui model de organizare economica, sau la caderea civilizatiei europene?

    Eu nu stiu sa raspund la aceasta interbare, dar impresia mea este ca in oricare caz, nu avem o perspectiva prea buna in urmatoarii 20 de ani.

    Democratia functioneaza in sens constructiv numai atat timp cat este bunastare. In cazul unei evolutii economice negative, tot democratia aduce la putere miscari totalitare. Nu lovituri de stat, ci cucerirea puterii prin vot.

  7. Salut Valentin,
    Si ma bucur sa aud de tine dupa mai bine de 20 de ani.
    Din pacate opinia ta este extrem de pertinenta si cred ca este un proces pe care incepem sa-l constientizam dupa anul 2000 incoace.
    Ce este mai grav insa este ca procesul este ireversibil si deocamdata fara solutii evidente sau fara masuri luate de vreun stat sau altul la o problema definita. Probabil ca un alt exponent de marca al acestui declin este declinul sistemului de pensii european.

    In alta ordine de idei m-as bucura sa ne auzim si deocamdata rog da-mi de veste la adresa: [email protected].

  8. Vizionar sau nu, Oswald Spengler vorbea acum aproape un secol despre ,,Declinul Occidentului”. Dacă ne gândim, pe de o parte, la faptul că războaiele mondiale și experiențele totalitare fasciste și comuniste au continentul european ca punct de plecare, iar pe de altă parte, la reînvierea naționalismului și a protecționismului, în fața crizei economice, fără ca aceste fenomene să micșoreze impactul catastrofal al îmbătrânirii populației, ba dimpotrivă, reiese că disoluția unui model de civilizație care a indus modernitate în toată lumea este pe cale să se împlinească. Elementul cel mai grav și niciodată îndeajuns de mult subliniat este însă acela că europenii, în particular și occidentalii, în general nu mai cred cu adevărat în valorile care i-au propulsat în istorie. Mediocritatea elitelor actuale și griparea severă a mecanismelor de corectare a derapajelor sociale, economice, mediatice intensifică declinul semnalat, făcându-l ireversibil.

  9. Sper sa nu fie cu banat, dar acest material mi se pare a fi rodul unei combinatii paradoxale si nefaste de fatalism si optimism.

    Fatalismul european al autorului nu este inedit si nici rarisim. Ba, din pacate, as putea sustine ca este foarte raspandit in mediile intelectuale [tot mai vizibile in patetismul lor in principal datorita internetului]. Mediile astea sint, probabil prin natura ocupatiei producatorilor de idei si discursuri publice, destul de desprinse de realitatea frusta, imediata a semenilor cu care coabiteaza [inca]. Iata de ce orizontul ideatic/spritual tot mai inchis al intelectualilor este extrapolat la intreaga masa: pentru ca se cred reprezentativi desi is departe de a fi apropiati macar fizic de alte categorii sociale. Ceea ce pare a fi sfarsitul istoriei pentru un intelectual [marcat sau nu de escatologia marxista] de multe reprezinta un inceput bun pentru un inginer obisnuit [adica fara veleitati de intelectual; un aspect important pentru ca desi este evident ca toti inginerii sint intelectuali nu toti se iau in serios sub acest statut]. De pilda, conceptia sumbra asupra migratiei -un fenomen para si supra analizat in mediile intelectuale- nu este deloc, dar DELOC impartasita de un inginer. Inginerul recent este -fara prea multe scrupule- ceea ce nazuieste a deveni un intelectual pur-sange european: un cetatean global; ca atare inginerul se misca liber de colo-colo fara sa aiba nicio parere sofisticata asupra imigratiei, in timp ce intelectualul zace intr’un fotoliu si viseaza ori sa stopeze fenomenul ori sa’l amplifice si sa se ralieze maselor de indivizi ce circula nestanjenit prin lume in cautarea fericirii, a libertatii si a banilor. Gravitatea migratiei exista doar in mintile intelectualilor ideologizati si raspunsul este aberant: ori este combatuta strident ori este incurajata inconstient, de multe ori in acelasi interval de timp si in acelasi spatiu. Uniunea Europeana este creuzetul acestor curente contrare de idei fixe asupra i/e-migratiei. Politrucii europeni au ajuns in acelasi timp la 2 concluzii care se bat cap in cap: ca imigratia este pozitiva pentru ca este improspatat septelul [asa privesc ei populatia Europei] si negativa pentru ca noii-veniti impovareaza economiile nationale [in realitate, bugetele de protectie sociala care nu ar trebui sa existe]. Incapabili sa gandeasca o solutie la problema pe care tot ei au generat’o [prin politicile de incurajare a imigratiei] s’au lasat prada fatalismului: nu ei sint cei vinovati direct de atragerea populatiei extraeuropene in Europa [ce ar contribui pasamite la distrugerea civilizatiei din interior], ci insisi europenii prea indispusi sa se mai reproduca in Europa. Asta desi europenii din America sau din Asia se pare ca nu au jene sexuale si se inmultesc de zor [si nu inteleg de ce America ar putea fi privita ca o civilizatie diferita de cea europeana, ba chiar opusa].

    Iata de ce era nevoie sa fie echivalata „civilizatia europeana” cu entitatea totalitara si aberanta cunoscuta sub numele de Uniunea Europeana. Pentru ca fatalismul sa tinteasca o civilizatie, iara nu o structura de care sint atat de amorezati incat nu vor sa renunte nici in ruptul capului. Pentru ca fatalismul lor sa se muleze pe mai vechile curente milenariste, catastrofice ale celor mai speriati europeni ai evului mediu [si din a caror opera s’au inspirat profeti ipocriti precum marx]. Pasamite civilizatia noastra este [iarasi] pe cale de disparitie; dupa doua secole de chinuri si cancer iar ne prabusim.

    Dar realitatea institutionala este cu totul alta, departe si de optimismul si de fatalismul autorului: Uniunea Europeana este pe punctul de a capota, sub tensiunile inerente dintre statele membre. Si nu va speriati: in ultima suta de ani Europa a pierdut 2 imperii federative si totusi lumea nu s’a sfarsit: Kakania in 1918 si URSS in 1991. Iar civilizatia europeana nu numai ca nu se da disparuta, dar se intinde cu o repeziciune fantastica in intreaga lume. O regasim pe strazile fosforescente ale capitalei nipone, in mallurile chinezesti, in pietele balcanice ale noului orient latino-american, pe facebookul pakistanez, in zgarie-norii sud-africani. Civilizatia noastra si’a sadit germenii in intreaga lume si totusi de gasesc intelectuali care se vaita ca gata! am pierit si nu mai e nimic de facut! E drept: compozitia etnica a „civilizatiei” s’a schimbat, dar este oare etnicitatea un element esential al civilizatiei? Eu zic ca nu. Daca ar fi fost asa tot ceea ce au creat grecii si romanii antichitatii ar fi fost pierdut pe veci. Si numai. Alte exemple: Islamul ce se pretinde a fi o civilizatie: a pierit oare atunci cand a fost dezmembrat de mongoli? sau atunci cind a trecut sub aripa turcilor navalitori? Dar crestinismul…a devenit mai putin crestin atunci cind s’a extins in teritoriile vaste ale Rusiei? sau cind si’a implantat credintele in solul asiei, de pilda in Corea de Sud? Si nu in ultimul rind, ultima religie colectivista europeana -Marxismul- s’a schimbat oare substantial doctrina politica a miscarii revolutionare cind misionarii sai au atins solul Americii pe urmele mai vechilor propagandisti ai Bisericii Catolice? NU. O duce bine-merci, ba chiar a fuzionat cu partidele catolice din toata America de sud.

  10. Mi-e teama ca la fiecare 5 ani se tot prevesteste declinul Europei, si asta de vreo suta de ani incoace. De fapt, totul tine de orizontul cognitiv al autorului: vedem numai partea rea din ceea ce cunoastem bine si ne lasam inselati de partea frumoasa a vecinului de peste gard pe care il cunoastem in treacat.

    America de Nord se va schimba esential in urmatorii 50 de ani atunci cand populatia alba WASP va deveni minoritara. Vor trece prin schimbari pe care Europa nu le va cunoaste. Probabil atunci vor fi unii care vor vorbi de declinul Americii, si asta nu de ieri de azi, ci de 100 de ani :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro