joi, martie 28, 2024

Democrația în general și barbaria în particular

Lista țărilor sau a regimurilor politice calificate, într-un context sau altul, ca „totalitare” e atât de lungă încât s-a putut spune — pe bună dreptate — că termenul de „totalitarism” a devenit pur și simplu un clișeu. Pe de altă parte, se pune întrebarea: de ce apare acest termen pe lista formelor de putere politică alături de „democrație” și de „autocrație”? E totalitarismul o combinație între cele două sau e ceva cu totul diferit?

M-aș întreba pentru început: care e legătura dintre conceptul de democrație și acela de totalitarism? Voi încerca să arăt în cele ce urmează că nu e deloc vorba de noțiuni diametral opuse. În ciuda tuturor prejudecăților, totalitarismul nu e câtuși de puțin antipodul democrației: cele două noțiuni țin de axe conceptuale independente, ireductibile una la cealaltă. Așadar, întrebarea dacă și în ce măsură se opun nu mi se pare că ar avea vreun sens.

Un început de răspuns privitor la natura acestor două axe conceptuale s-ar putea formula cam așa: democrația se opune autocrației, în timp ce totalitarismul e antipodul nu al democrației ci al anarhiei. E vorba aici, repet, de două axe, de două clasificări distincte, stabilite după criterii diferite, aplicabile unor categorii complet diferite și ele.

Democrația și autocrația se află la cele două extremități ale formelor posibile de putere (în raport cu cine și în numele cui o deține). Inutil de spus: în teorie, cu cât o structură politică e mai democratică cu atât e mai puțin autocrată și invers. Merită însă precizat că democrație în stare pură nu poate exista: democrația indirectă comportă, vrând-nevrând, o doză de autocrație. Structurile UE — și nu numai — o ilustrează din plin. Ca să fiu succint, voi face aici abstracție de cazul când acțiunea politică a unui sistem autocrat are componente comune cu vectorul năzuințelor populare (vezi exemplul României din august 1968). E suficient să știm că nici autocrație în stare pură nu poate exista. Axa democrație<—>autocrație este, așadar, o scară deschisă în ambele direcții.

Noțiunile de totalitarism și de anarhie se referă, în fond, la cu totul altceva: nu la structuri politice ci la comunități. Se referă la felul în care „părerile despre lume și viață” ale unui individ dintr-o comunitate dată depind de „părerile despre lume și viață” ale comunității însăși.

Am putea considera drept atinsă de totalitarism o comunitate în care acest „set de păreri” e un set complet de răspunsuri la toate întrebările pe care le ridică viața în cadrul dat și în care setul de „păreri despre lume și viață” ale comunității întregi strivește „părerile despre lume și viață” ale individului oarecare, dacă nu și pe individul însuși.

Am putea numi atinsă de anarhie o comunitate în care fiecare individ gândește și se exprimă „liber”, pe cont propriu. Faptul că termenul anarhie se întrebuințează cel mai adesea în sens peiorativ e strâns legat de confuzia pe care o facem cu toții, pe de o parte, între haos și dezordine și, pe de altă parte, între determinism și previzibilitate, haosul fiind un tip de ordine strict deterministă dar imprevizibilă. Să admitem iarăși, din pur realism, că întruchipări perfecte ale totalitarismului — ca de altfel și ale anarhiei — nu există. (Teoria lui Ramsey arată de altfel că nici măcar dezordine totală nu poate exista.)

Statul totalitar e o structură de putere care se pune exclusiv în slujba „părerilor despre lume și viață” ale comunității peste care funcționează în calitate de emanație a acesteia. Da, emanație! să nu uităm că Hitler a ajuns la putere prin alegeri nemăsluite urmate de un plebiscit…

Dacă prin democrație înțelegem „putere a poporului”, adică „putere a majorității” (cu sau fără respectarea minorităților), atunci devine clar că, în plan conceptual, totalitarismul nu numai că nu se opune democrației, ci poate chiar îmbrăca forma „supremă”, „desăvârșită”, „triumfală”, a democrației: „părerile despre lume și viață” ale comunității respective își găsesc, tocmai în cadrul statului totalitar, „expresia plenară”. Din cauza conformismului și chiar a unanimismului gregar, o societate democratică bazată pe majoritate poate lesne aluneca spre una bazată pe totalitate. Cu atât mai ușor cu cât totalitatea e un caz particular de majoritate…

În ce mă privește, prefer să am convingeri antitotalitare și nu convingeri liberal-democrate (în sensul lui Karl Popper, de exemplu). Fiindcă toate convingerile de tip liberal-democrat converg astăzi către una singură (!!!), în timp ce convingerile antitotalitare pot lua forme diverse. De altfel, Popper pare să comită o greșeală de logică atunci când afirmă că totalitarismul și democrația de tip liberal se opun reciproc. Nu că această aserțiune ar fi în sine neligitimă. E însă important să-ți dai seama că ea își are adevăratul temei nu în caracterul democratic al democrațiilor liberale, ci în gradul suficient de mare de anarhie (în sensul bun al cuvântului) pe care îl presupune acest tip de democrație.

Democrațiile occidentale trăiesc astăzi un moment de răscruce. Confruntată cu terorismul pe de o parte și cu ideologia corectitudinii politice pe de alta, gândirea politică occidentală e în prezent legată de mâini și de picioare. Ideologia corectitudinii politice le dă voie politicienilor, analiștilor și comentatorilor de astăzi să vadă dimensiunea nihilistă, eventual psihiatrică a terorismului actual, dar le interzice — sau cel puțin îi descurajează — să vadă dimensiunea lui ideologică. Cu alte cuvinte, ideologia corectitudinii politice încurajează doar discursurile de justificare, nu și de explicare a valului de acte teroriste de după 1979.

E ironic faptul că pe măsură ce, sub înrâurirea corectitudinii politice, gândirea li se uniformizează, occidentalii le atribuie extremiștilor o tot mai mare diversitate tipologică. Toți ar fi, de bună seamă, niște loseri ofticoși! Cât sunt însă de diverși acești loseri! Unii sunt săraci lipiți pământului, alții miliardari, unii respinși la intrare în facultăți, alții cu studii superioare, unii fără meserii, alții excelând în ale lor, unii sunt loseri ratați, alții sunt loseri cu cariere înfloritoare (scuzați pleonasmele și oximoroanele)… Oare, mănăstire într-un picior, ce-or fi având în comun acești „loseri”?

Un grupuscul poate instaura un regim autocrat — de pildă printr-o lovitură de stat. O grupare restrânsă nu poate însă niciodată, de una singură, instaura un regim totalitar. Totalitarismul nu poate fi niciodată instituit de grupuscule, ci doar de o religie-ideologie. (Distincția pe care o face Hannah Arendt între religie și ideologie e de fapt, din punctul de vedere al teoriei totalitarismului, irelevantă; relevantă e doar intensitatea credinței omului în ele.) Grupurile restrânse de indivizi radicalizați pot doar să se pună în slujba unei astfel de ideologii. Grupările radicale nu pot însă face nimic în plan politic fără marea masă a aderenților moderați. Dacă și cum sfârșesc aceștia prin a se radicaliza e un alt subiect…

L-am întrebat recent pe un amic ce părere are despre „naziștii moderați” din anii 1930. N-a știut ce să-mi răspundă… mă tem că n-aș fi știut nici eu… Tot ce știu e că un spectacol nu depinde niciodată doar de actori. Mai depinde, nu în ultimul rând, și de public.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Poate ar trebui să simplificăm un pic: democrația e sistemul politic în care membrii corpului legislativ sunt aleși. Democrațiile occidentale NU trăiesc astăzi niciun un moment de răscruce, nu se pune problema ca membrii corpului legislativ să nu mai fie aleși. Nici în Franța, nici în Germania, nici în UK.

    Ce se întâmplă în România nu e democrație, e butaforie. Exact ca pe scenă la teatru, decorul poate arăta ca o clădire, știm că aceea vrea să fie o clădire pentru ochii spectatorilor, dar în realitate nu e nicio clădire pe scenă. Exact așa e și democrația în România. Există niște alegeri, ajung niște oameni în parlament, dar de legiferat legiferează guvernul prin ordonanțe de urgență. Partidocrația nu e democrație.

  2. Cred ca veti avea foarte multe comentarii acuzatoare, domnule Vieru. Banuiesc ca ati anticipat asta si v-ati asumat riscul. A spune lucrurilor pe nume in ziua de astazi este riscant. Ati atins nivelul la care indicati sursa raului si asta devine periculos, ca intotdeauna cand se aduce in discutie esentialul si nu formele. Iar comparatia binemeritata pe care o faceti intre cele doua ideologii totalitare, una mai abonimabila decat cealalta dar tratate complet diferit, pune greutatea discutiei acolo unde ii este locul.

    “If liberty means anything at all, it means the right to tell people what they do not want to hear.” (George Orwell, din prefata originala la „Animal Farms”)

  3. Statul fara dimensiunea spirituala se transforma in fascism. Practic inabilitatea omului de a gasi dimensiunea transcedenta dincolo de ratiune poate degenera fie in barbarism, adica atunci cand omul regreseaza sub dimensiunea mintii rationale, fie intr-o societate distopica organizata pe tiparul ideologiilor de extrema stanga preponderent fascism care isi poate subordona progresul tehnologic si stiintific.

    Acest gen de abordare pur rationala duce la crearea unor universuri concentrationare care urmaresc sa elimine elementele radicale. Orice ideologie este perceputa ca un competitor potential care trebuie eliminat. Sigur nu trebuie inteles ca ideologie reprezinta o solutie ci ca solutia e in transcedenta.

  4. Loserul Breivik tot musulman era? Unabomb la fel? Nea verdeata iranianul care „e neamt” tot musulman?
    Nu toti musulmanii vor sharia. Mai exact spus, exista cateva tari musulmane in care se aplica (sau incearca sa aplice sharia) si o gramada de alte tari care se chinuie sa ramana seculariste.
    Cei mai buni prieteni ai mei sunt musulmani. M-au calcat pe bataturi cu ramadanul lor, ca n-aveam chef sa ma duc la ei si sa bag chipsuri in mine cand ei faceau foamea. Ma scoate din minti si faptul ca n-au bere in casa, si ideile tampite legate de casatorie, obligatiile femeii, etc. Doar ca el nu-si bate nevasta. Vecinul francez alb de souche de langa si-o bate (o aud). Ceilalti vecini albi de souche fac gratare in curte in geamurile tuturor, ca doreii de romania.
    Dar si in Romania ma scoteau din minti prozelitismele de 7 zile, si in Romania un popa a reusit performanta sa omoare o bolnava in numele religiei, si in Romania e plin de tupeisti rupti in coate care au pretentia ca femeia sa stea la cratita si de femei la fel de proaste care nu pricep ca trebuie sa munceasca, sa isi faca o cariera si sa fie independente financiar daca vor sa nu fie batute de barbatii lor. Si multe altele.
    La catolici colcaie de pedofili si vand indulgente, unele falsificate, la englezi nu-stiu-cine a abuzat nenumarati copii si nimeni n-a zis nimic pana n-a murit omu, ca deh, era mahar. In Australia s-a terminat una din cele mai mari operatiuni anti-pedofilie. Hindusii isi ard nevestele cand le moare barbatul.
    In toate aceste cazuri, e vorba de deraiati. La musulmani nu e vorba de deraiati. La musulmani publicul e de vina. Probabil de-asta teroristii merg in stagiu in Siria cu Islam for dummies in ghiozdan. De prea multa religie ce au in cap.
    Poate problema e mult mai adanca decat suprafata religioasa. Poate ca problema de fapt e „smecheria” frantuzeasca, cuplata cu faptul ca oamenii astia nu pricep conceptul de „win-win” = cream valoare adaugata ca toti sa aiba de castigat, deci ei pot castiga ceva doar daca tepuiesc un altul. Poate ca ei au „tepuit” comunitatea musulmana de i-au innebunit zeci de ani. Poate ca problema e ca nu sunt in stare nici macar sa puna in manualul de istorie in scoli razboiul din Algeria. Poate ca ei au o problema si cu presa, care e mult mai cenzurata decat in Romania, si poate asta dateaza din perioada coloniala, cand francezul din franta nu avea treaba sa stie ce face soldatul francez prin colonii. Poate din cauza cenzurii presei si audiovizualului, majoritatea francezilor nu pricep ce-i aia 40% somaj in comunitatea musulmana (oricum cifrele se publica in the guardian, nu in le figaro sau le monde, in franta nu exista discriminare deci n-ai ce cauta sa faci studii sociologice pe teme de-astea). Si daca habar n-are pe ce lume e, francezul o tine una si buna cu fundamentalismul religios.
    Poate de fapt asta este pur si simplu refularea comunitatii musulmane, dupa bidonville-urile anilor 60 si dupa ghetto-izarea a la grigny care a inceput in anii 70. Poate ca substratul problemelor cu teroristii este strict economic. Nu de alta, dar diferenta majora intre franta si celelalte tari e ca in celelalte tari ecartul economic dintre majoritari si minoritari este mult mai mic.
    In Anglia au dat o data cu bomba niste absolventi de studii superioare. In franta teroristii intotdeauna au fost mici infractori, someri, prost educati, cu job pierdut, in divort, etc. Nu e un pic ciudat ca nu se gaseste niciun terorist cu studii superioare si job bun in tara asta? Ca articolul asa zice, ca am avea de toate felurile.
    La un moment dat te mai si saturi sa ai sansa 1/3 fata de un alb sa fii chemat la interviu daca ai nume musulman, sa fii perchezitionat de 10 ori mai des in gari, si sa ai 40% somaj cand ailaltii au doar 10%. Iar oamenii cand se satura fac tampenii. Dar nu e somajul, nu e discriminarea. It’s the religion, stupid.
    Ca sa fie mai clara explicatia, imaginati-va ca incep sa iasa tiganii din ghetouri. Si ei sunt tot 10% din populatie. Ca incep sa mearga la scoala si sa apara prin corporatii. Dupa care recruiterii incep sa ii vaneze ca sa nu ii mai angajeze, iar prin magazine badeaguarzii incep sa se uite lung dupa ei chiar daca sunt imbracati ca lumea. Imaginati-va ca incep sa se duca la scoala si ca incep sa se inchege ca forta sociala. Ei, atunci, noi romanii xenofobi, incepem sa etalam fatis xenofobia noastra, oriune, peste tot, tot timpul. Tiganii intre timp si-au castigat un statut si nu le convine sa fie dati la o parte. Si da strechea in ei. Si de unde nu prea aveau ei taine cu religia (aminititi-va filmul casablanca a propos de religie in maghreb), descopera ei un cucubau pe care sa il venereze si unii incep sa se scoale dimineata convinsi ca cucubau le-a zis sa omoare romani, ca daca ii omoara, o sa primeasca 100 de pirande.
    Noi avem noroc ca tiganii nostri inca stau cuminti in ghetouri si ii putem marginaliza in tihna.

    • Stimata doamna,

      Doua remarci rapide as face dupa ce am citit comentariul dvs:
      – Daca cei mai buni prieteni ai dvs sunt musulmani, nu e neaparat ceva rau, dar inseamna ca nu prea ati reusit sa va integrati in societatea franceza. E trist, dar asta e realitatea. Poate ar trebui sa mai lucrati la atitudine, la accent, la vocabular, la discurs, etc.
      – Daca ideea de a-ti face un gratar in curtea casei reprezinta ceva demn de Dorel de Romania, cred ca cineva are o problema.

      Ar mai fi si altele de zis, dar ar durea prea mult si ma tem ca ar fi o discutie oricum inutila.

      • @Andrei – vreau să văd și eu pe cineva care se integrează în societatea franceză :P

        Soră-mea e de peste 20 de ani la Paris, vorbește franceza mai bine ca ei, are un nume care și în România părea francez, o trimite compania în delegație la București fiindcă românii nu se prind cu cine au de-a face :) și discută în românește în prezența ei despre șmenuri etc.

        Dar de integrat în societatea franceză, pur și simplu nu merge. În secunda în care cineva află unde e născută, ajunge imediat în categoria suboameni. Până și soțul ei e denigrat în familia extinsă fiindcă s-a căsătorit cu o româncă, sunt mai dispuși să îl dez-integreze pe el, decât să o accepte pe ea.

        • @Harald :

          Pentru cine locuieste la Bucuresti, s-ar putea ca povestea ta sa para credibila. Pentru cine sta p-aici, e ca in bancurile cu Radio Erevan : e cam asa, dar un pic „altfel”.

          Sigur ca se mai fac mistouri pe seama romanilor, dar mistouri si fac si in Romania, bucuresteni vs olteni/ardeleni/moldoveni si inca unele destul de dure. Daca si asta-i o problema …

          Pana acum nu m-am simtit „subom” desi sunt de ceva vreme in Franta. In fine, fiecare cu experientele lui.

          • Când până și un puști de 10 ani, întâlnit întâmplător în TGV, după ce află că persoana cu care vorbește e născută în România, simte nevoia să spună: ”nu vă faceți griji, eu nu sunt rasist” :P mentalitatea societății respective e absolut clară, nu mai e nimic de discutat.

            Sigur că e mult mai ușor dacă ești alb, n-aș vrea să știu ce suportă un puști marocan sau senegalez din partea colegilor francezi.

            • Pustiul ala de 10 ani a invatat si el la scoala ca e rau sa ai apucaturi rasiste, fara insa a afla concret ce inseamna rasist. Pentru destui francezi, ca si pentru romani de altfel, termeni precum xenofobie si rasism sunt destul de neclari, le par un fel de sinonime. Ma surprinde ca sora dvs, dupa 20 de ani de stat in Franta, nu a observat asta.

              Daca un pusti de peste orice apa/mare/ocean se va comporta si imbraca precum un francez „de susa”, nu va fi discriminat (sau cel putin nu vizibil). Daca insa incepi sa apari cu apucaturi „bai, io-s nascut in Franta, da’ sunt mandru ca-s x/y/z si voi sunteti naspa”, ei, atunci apar probleme.

            • @Andrei – nu înțelegeți semnificația psihologică a afirmației puștiului. ”Vorbele i-au fost date omului ca să-și ascundă gândurile” , dar capacitatea lui de înțelegere e aia care e :P

    • Cu tiganii nostri nu e tocmai asa. Am avut si am colegi tigani, doar unii cu studii superioare, care sunt oameni la locul lor. Ce te faci, insa, cu o buna parte din ei care se plang mereu ca sunt discriminati, ca doar asa e la moda, dar n-au si nici nu vor o slujba, normal ca necalificata, si nu-si trimit copiii la scoala sa invete macar o meserie. Prima „etapa” a educatiei e in familie si daca parintii sunt cum sunt, vorba proverbului „ce naste din pisica soareci mananca”…

    • Va recomand sa recititi textul pe care vreti sa-l comentati, cu atentie. Veti descoperi ca ceea ce spuneti nu prea are legatura cu textul. Iar ultimul paragraf ar fi trebuit sa va faca sa renuntati la a mai scrie un text lung si fals de la un capat la altul. Pe scurt, nu este vorba despre indivizi, care pot fi respectabili sau abonimabili, ci despre ideologii. Dumneavoastra vorbiti despre indivizi incercand sa intretineti aceeasi confuzie pe care o vad intretinuta copios, dand exemple pozitive printre adeptii unei ideologii abominabile. Ati ratat complet sensul articolului si va transformati singura intr-un exemplu: cei care vad copacii si nu vor sa vada padurea.

      • Poate, citit cu mai multa atentie, comentariul d-nei monica pamfil face un pas inainte, catre cauzele dezvoltarii ideologiilor. Dupa parerea mea, ignorarea lor nu foloseste analizei.

      • @dorin valeriu – când țara natală e un uriaș spital de nebuni, oriunde la vest de Viena e mai bine decât în România. Nicio măgărie pe care o poate face un neamț, un francez sau un englez unui român nu se compară cu măgăriile pe care i le fac alți români. Măgăriile occidentalilor sunt o joacă de copii, ranchiună ca a românilor n-ai să găsești la nicio nație occidentală

        După 30 de ani ne-am întors exact la atmosfera de pe vremea lui Ceaușescu. Numai că de data asta nu propaganda regimului e cea care tratează cu ostilitate românii din străinătate, ci oamenii obișnuiți. Ca @dorin valeriu, de exemplu.

    • Consider ca aveti dreptate in tot ce ati spus. Si va felicit pentru curajul de a spune lucrurile astea atat de deschis si fara echivoc. :)

    • Autorul articolului spune: „O grupare restrânsă nu poate însă niciodată, de una singură, instaura un regim totalitar. ”

      Ceea ce e foarte realist. Regimul totalitar nu poate apare fără cooperarea unui mare număr de cetățeni. (Care să își dorească un Vlad Țepeș, și tocmai din pricina asta comentariile publicului român verde, ortodox și dac liber din ultimii 10 ani trebuie să ne facă suspicioși.)

      Așa încât există undeva, în mai toate statele industriale, de la Londra la București, necesitatea de a încuraja (iar dacă ea nu mai există, de a o reinventa) o clasă socială foarte conservatoare, de redneci sau de Fritzli. Ori la treaba asta băieții închinători cu fundu-n sus se pretează destul de bine.

      Comentariile românilor verzi, ortodocși, daci-vârcolaci legate de burqa, pietre, decapitări și interdicții legate de sex sună de parcă le-ar fi scris un musulman fanatic.

      Dacă pe viitor va apare o grupare care să dea o lovitură de stat și să impună metodele islamiștilor, ghici cine va aplauda?…

  5. Daca sunt democrati de ce se tem de votul celorlalti? Daca sunt
    toleranti de ce nu accepta ca alti oameni gandesc diferit? Daca sunt
    mai destepti de ce folosesc doar violenta si represiunea pentru a-si
    impune ideologia? Daca ne vor doar binele de ce umplu Europa si SUA cu
    zeci de milioane de imigranti ce nu pot fi integrati? Daca islamul e
    religia pacii de ce s-a impus prin violenta? Daca un lucru e adevarat
    de ce mergem la inchisoare daca il negam? Daca popoarele au dreptul la
    autodeterminare de ce europenilor li se impune sa traiasca alaturi de
    populatii violente si incompatibile? Daca bancile si finantele genereaza
    crestere economica si nu au un rol parazitar de ce au nevoie de bailout-uri?
    Daca toate rasele sunt egale de ce rasa alba e considerata vinovata
    pentru toate relele pamantului si de ce (inca) minoritatile au nevoie
    de discriminare pozitiva pentru a reusi? Si nu in ultimul rand, de ce
    un raspuns incorect la oricare din aceste intrebari va va califica
    drept extremist si va va distruge cariera? Nu ma astept sa imi raspundeti
    la vreuna din intrebari, v-ati distruge propria cariera. Si mi-ati confirma teza.
    Bun venit in extrema dreapta!

  6. Daca-mi permiteti , cred ca acest tip de clasificari sint prea schematice si simplificatoare , in plus , prejudiciate din principiu , considerind orice regim nedemocratic drept o deviatie .In teoria politica , fireste : tot ceea ce este sau pare ,nedemocratic, este erezia prin excelenta , o blasfemie . Astfel , regimul aristocratic sau regal ( din clasificarile antice ) sint excluse , ca autoritare si anormale , prin absolutizarea democratiei , ca singurul regim ,autentic, ( ,altul mai bun nu exista, , se repeta .Da , dar asta nu inseamna si ca nu este posibil ). Contrariul democratiei nu este ,autocratia, , termen prea abstract si lipsit de continut , ci aristocratia , regimul valorii si al virtutii . Vorbeati despre ideologie ; or , aceasta este ideologie pura , ,stiinta politica, este in mod fatal ideologizata . Termenul ,autocrat, este echivoc si eliptic , regim autocratic este regimul in care suveranitatea apartine unuia , desi aceasta definitie , improprie prin generalitate , poate conveni regalitatii sau tiraniei ( iarasi , deliberat confundate , printr-un sofism tipic ) . Apoi , anarhia nu se raporteaza , ca un contrar , la o ordine exterioara si artificiala , ca aceea a totalitarismului modern , ci la o ordine reala ( adica la principii – arhe , reale , nu la crezuri si dogme ) , iar totalitarismul este , in substanta si sub ordinea impusa , profund anarhic . Tendintele centrifuge sint foarte vizibile si in democratie ( mai bine zis , in democratia ,pura, , nu in aceea liberala , care in teoria antica ar fi trecut un regim hibrid , de esenta oligarhica sau , in term. moderna , ,burghez, ) ; impresia de coeziune e data de nivelare si masificare , tendinte , deci , ,totalitare, , un fel de comunism de fapt si spontan ( uniformizare , colectivizare ) . Democratia este un regim al ,placerii, , respectiv al confortului , vegetativ ( sau , altfel spus, ,materialist, , consumerist etc. ). Un fel de turma de rumegatoare plingarete in care ,lupii, dau iama . Cind agentii patogeni fac atitea ravagii concluzia nu poate fi decit una singura : sistemul nostru de imunitate este la pamint , nu doar ca sintem victime , dar ne si complacem in conditia de victime , de dragul artei .

  7. E adevarat ca o societate democratica poate aluneca spre totalitarism (si avem destule exemple) dar exista o anumita asimetrie in spectrul democratie totalitarism: ultimul se muteaza mai greu si mai rar in democratie.
    Varianta moderna a totalitarismului este mai subtila pentru ca nu-si propune sa tina indivizii intr-o alerta continua (precum stalinismul say nazismul) ci incearca sa-l faca apatic, ignorant si dezangajat politic.

  8. Am rezerve intr-o anume masura referior la dihotomiile prezentate in articol dar nu la asta ma refer ci doresc sa aprofundez putin ideea si consecintele acesteia:

    „Grupările radicale nu pot însă face nimic în plan politic fără marea masă a aderenților moderați”

    Asa este dle Andrei Vieru si doresc sa ajung imediat la cauze care sunt pe langa o apetenta a oamenilor pentru caderea in masa, de unde decurge comportamentul de turma al omului simplu si de „turma snoba”(cred ca imi apartine aceasta asociere de cuvinte) al celui cultivat si corectitudinea politica ndusa si prin sisteme insidoase de lavaj cerebral, este vorba si de niste carente educative poate deliberat tinute in functiune.

    Si sa explic: Oare cati din deputatii statelor democratice ale lumii, ca de restul populatiei din aceste state nici nu mai vorbesc, indiferent cat sunt ei de formatori de opinie sau logicieni, inteleg acest lucru foarte simplu :
    a) Orice domeniu este definit prin continutul programatic si prin granitele sale. Intre acestea doua nu pot apare contradictii ireconciliabile, adica de exemplu daca crima este abolita prin lege sau prin morala curenta nu poate fi luata o hotarare democratica intr-un cadru democratic in acest sens intrucat se iese din limitele, din granitele domeniului.
    b) Orice hotarare luata intr-un cadru statuat democratic nu exonereaza pe niciunul din paticipanti de raspundere si de aceea in final in democratii (nu si in dictaturi) cetateanul votant liber votant sau nu este raspunzator pentru tot ce s-a votat iar cel care nu se opune la ceva care incalca principiile democratice devine complice pe baza principiului ca cine tace fara a fi fortat(fortarea inseamna doar amenintarea vietii subiectului si apartinatorilor acestuia si nu pierderea unei bucati de „friptura”) sa taca, consimte la ce vede si la ce aude.
    De aceea in fata incercarii de lovitura de stat parlamentar-guvernamentale amorsata n 2012 de USL, partidul la putere si majoritar in palament(Crin Antonescu si V. Zgonea) si guvernand prin dl Ponta, raspunsul corect parlamentar al celor care se opuneau era sa paraseasca parlamentul adica sa nu gireze paticipand la vot sau stand pe sala ceva ce exceda zona democratiei iar al cetateanului ce pricepea ce se intampla sabotarea prin neparticipare, desi orice forma de protest inclusiv cea violenta este permisa de Declaratia drepturilor omului si cetateanului atunci cand drepturile fundamentale ale acestuia sunt afectate prin orice forma de constrangere, violenta efectiv sau doar juridica.

    Se pot scrie si glosa multe pe aceata tema dar si daca s-ar intelege bine acest raport la care m-am referit societatea ar putea progresa intrun ritm mai evident.

  9. …cu tot respectul pentru autor, impreuna cu recunoasterea si laudele cuvenite incontestabilei opere muzicale, consemnez dezacordul cu doua idei exprimate in ultimele 2 articole
    – UE nu este un organism totalitar si nu prefigureaza asta; poate fi fundamentul celui mai modern si eficace sistem politic (meritocratie prin transparenta si responsabilizare)
    – uciderea oamenilor nevinovati, fie ca este vorba despre razboi sau teroristi sau „interes national”, nu poate fi acceptata de nici un om care are pretentii de omenie sau dragoste de semeni sau Dumnezeu. Dupa ce acceptam si aplicam asta putem discuta constructiv.

    Confruntati cu indemnuri la ura, sa cantam impreuna, constienti ca unul din autori a fost ucis:

    …You say you want a revolution
    Well, you know
    We all want to change the world
    You tell me that it’s evolution
    Well, you know
    We all want to change the world
    But when you talk about destruction
    Don’t you know that you can count me out

    But if you want money for people with minds that hate
    All I can tell you is brother you have to wait
    Don’t you know it’s gonna be alright….

  10. Cred că principiul care deosebeşte „totalitarismul” de „democraţie” trebuie să fie Libertatea.În totalitarism libertatea se reduce la un minim de drepturi,mai ales de natură strict existenţială,dar nu şi la libertăţi individuale-intelectuale care ar duce,după cum zice autorul,la „anarhie”.În democraţie libertăţile individuale sunt aproape tabu,în afara unor legi de reglementare destul de laxe.Toată filozofia statului democratic(stat de drept,separaţia puterilor,multipartidismul,media,ONG-urile,sindicatele,etc) au acest scop:de apărare a drepturilor şi libertăţilor individuale şi sociale.
    Dar şi în democraţie „anarhia” este considerată ca răul suprem social(mai rea decât totalitarismul şi chiar dictatura).Iată,când „marile democraţii” au trebuit să aleagă doi „totalitarişti”Hitler şi Stalin au ales pe acela care ar fi putut provoca o anarhie mai mică în Europa.L-au ales pe Stalin chiar cu compromisul de a-i da jumătate din Europă în stăpânire.
    Autorul are dreptate:există o intersecţie(îngustă?!..) între politica democratică şi politica totalitară pentru evitarea anarhiei.Ceea ce înseamnă că cele două sisteme pot colabora inclusiv politic.De altfel istoria este plină de „dictatori simpatici” agreaţi mult timp de statele democratice.Iată.de ex. este bine că serie de dictatori au fost eliminaţi(Gaddafi,Saddam Hussein,etc) şi în locul lor s-a instaurat anarhia?

    Democraţia ca mod de conducere socială poate părea ciudată uneori,chiar contradictorie.
    Oare Libertatea a fost dăruită Omului de Dumnezeu sau de Diavol?

  11. @Harald
    Spuneti mai sus ca democratia este sistemul in care membrii corpului legislativ sunt alesi (mai exact era sa spuneti ca majoritatea lor sunt alesi; membrii Senatului din Canada si partial ai Camerei Lorzilor din UK, nu sunt alesi).
    Dar alta e problema democratiei, alesii nu reprezinta intotdeauna interesele corpului electoral si nu prea exista un mecanism eficient de a-i forta s-o faca. Delegarea de autoritate presupusa de actul alegerii nu e un contract cu baza juridica ci un fel de intelegere vaga. Acest lucru este valabil pana si in cele mai solide democratii.
    Nu mai ridic problema faptului ca sunt ext rem de multe tari in care membrii corpului legislativ sunt alesi, de la Pakistan pana la Burundi, de la Brazilia pana la Kosovo.

    • @Cinicul – e adevărat că în democrație ”alesii nu reprezinta intotdeauna interesele corpului electoral”, dar în orice altă societate fără alegeri, legislatorii reprezintă în și mai mică măsură cetățenii. Adică democrația e mai aproape de reprezentarea corectă a opțiunilor cetățenilor. Am mai dat și eu ca exemplu de pseudo-democrație Camera Lorzilor, dar realitatea e că de peste 100 de ani încoace importanța ei se tot reduce. Democrația britanică e destul de rămasă în urmă, raportat la standardele postbelice, dar recuperează totuși decalajul.

      Democrația reprezentativă nu are cum să fie ”un contract cu bază juridică”, o e delegare. Când Federația de Fotbal deleagă o echipă de arbitri să conducă un meci, acei arbitri vor conduce meciul după aprecierea lor, nu ”teleghidați” pas cu pas și minut cu minut de către Federație. La fel e și democrația reprezentativă, electoratul nu ”teleghidează” decizie cu decizie parlamentarii și nici nu e normal să o facă. Din păcate, în România (și nu numai) șefii de partide fac exact asta și confiscă democrația.

      Am mai sugerat și cu alte ocazii desființarea votului secret în Parlament și înregistrarea tuturor voturilor într-o bază de date publică, astfel încât cetățenii să poată ști și peste 10-15 ani cum a votat alesul lor într-o chestiune sau alta. Din păcate, lucrurile merg exact în sens invers, votul nominal a fost complet discreditat și s-a revenit la listele de partid, astfel încât democrația românească e din ce în ce mai mult decor și mai puțină substanță. Deci nu sunt șanse să dispară votul secret din Parlament.

  12. Atitudinea faţă de adevăr cred că e determinantă în definirea unui sistem politic. Astfel, anarhia relativizează adevărul până la pulverizare, democraţia admite pluralismul punctelor de vedere, autocraţia preferă un singur punct de vedere, iar totalitarismul absolutizează adevărul făcându-l infailibil. Desigur aici ne limităm la adevărul doctrinar sau ideologic. Ca să exemplific, aş spune că Libia, acum, e un stat anarhic, SUA unul democratic (pluralist), Rusia e stat autocratic şi Coreea de Nord unul totalitarist. Şi din aceste exemple se poate vedea că sistemul cel mai adaptabil şi viabil e cel pluralist sau democratic. Din păcate nu toate statele pot adopta pluralismul şi, implicit, democraţia. Asta ţine şi de cultura, educaţia, tradiţiile şi cutumele acelui stat, popor sau naţiune.

  13. „Noțiunile de totalitarism și de anarhie se referă, în fond, la cu totul altceva: nu la structuri politice ci la comunități. Se referă la felul în care “părerile despre lume și viață” ale unui individ dintr-o comunitate dată depind de “părerile despre lume și viață” ale comunității însăși.”

    Desi nu inteleg decat in linii mari mecanismele de distributie a puterii in interiorul unui stat, in modelele incercate pana acum de diverse societati umane, totalitarismul necesita si el un aparat politic si acesta s-a demonstrat a fi de tip dictatorial. De fapt ordinea cronologica si cauzala pare a fi invers, intai apare dictatura, apoi totalitarismul.
    Din istorie, anarhia este acea stare de tranzitie intre doua forme de guvernare diferite. Acestea tind sa fie chiar antitetice, prin fenomenul de compensare. Putem spune ca in timpul FSN Romania era in anarhie, dpdv politic. Legitimitatea puterii se volatilizase si golul a fost ocupat ulterior de oportunisti. Premeditat sau nu, un stat centralizat, decapitat temporar de de conducere, intra in anarhie. Anarhia, etimologic vorbind, se refera la „an” = fara ” „arhia” guvernare. Este gresit sa-i denaturam sensul spre „pareri despre lume si viata”.

    Democratia presupune o comunicare bidirectionala. (sau ar trebui)
    Ea a aparut ca raspuns la nevoia celor multi de a fi auziti. Nu ca un proiect ideologic sau filosofic. Cartile si teoriile despre democratie au aparut dupa democratie, ele constatau o stare de fapt, apoi, omul creator a incercat sa o imbunatateasca. Cat a reusit sau nu, vedem cu ochii nostri. Democratia este molipsitoare, a trecut granitele destul de usor comparativ cu alte sisteme de conducere.

    Apropiat de ce spuneti dumneavoastra, in democratie, corectitudinea politica dusa la extrem poate reflecta totalitarismul. Adica, daca fiecare este liber sa se exprime pur individual, atunci alesii vor fi de asemenea pur individuali si individualisti in exercitarea functiilor, convergand catre polarizarea puterii din ce in ce mai mult intr-un grup, un lider, si consecintele ce decurg de aici. Ne cream propriile lanturi. Democratia este buna, dar inca ii lipseste ceva, un mecanism de feed-back in timp real?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrei Vieru
Andrei Vieru
Andrei Vieru locuiește la Paris din 1988. A publicat Elogiul vanității la editura Humanitas și Ecleziastul vesel la editura Curtea Veche, traduceri din franceză ale volumelor Éloge de la vanité (Grasset, 2013 distins cu premiul Casanova acordat unor autori europeni de limbă franceză) și Le gai Ecclésiaste (Seuil, 2007). A studiat pianul cu Dan Grigore. A înregistrat pentru casele de discuri INA-Mémoire vive (Arta fugii), Harmonia Mundi (Variațiunile Diabelli, Variațiunile Goldberg, etc) și Alpha (Clavecinul bine temperat). www.andreivieru.net Ravel, Gaspard de la nuit (YouTube)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro