Home » Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Democrație si violenta politica

Victoria Stoiciu octombrie 22, 2013 Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
27 comentarii 1,914 Vizualizari

Să facem un scurt bilanţ: avem proteste ce durează de mai bine de o lună jumătate, avem mii de oameni în stradă, avem grupări provenind dinspre toate zonele ideologice manifestând cot la cot şi având, adesea, mesaje contradictorii.  În tot acest răstimp, avem un singur incident care face excepţie de la caracterul paşnic al protestului : cazul maşinii ministrului Barbu. Totodată, în judeţele Bârlad şi Vaslui   asistăm la  proteste locale periodice, care durează de mai bine de un an de zile. Într-un final, când protestatarii de acolo au priceput că protestele lor nu au folosit la nimic şi guvernul îşi urmează nestingherit planul, indiferent de faptul că ei protestează sau aplaudă, oamenii au ocupat un drum judeţean, formând un cordon pentru a bloca accesul utilajelor Chevron în zona de explorare. Atât. Este un record absolut remarcabil pentru o societate care nu are o cultură a  protestului şi care descoperă manifestaţiile stradale după 20 de ani de aşa zisă democraţie. Şi o face paşnic, elegant, civilizat.  Reacţiile publice la cele două incidente recente: anarhie, dezordine, agresiune, ameninţare!!! Este un răspuns disproporţionat  şi ilar prin comparaţie cu gravitatea faptelor: nu există manifestaţie de 1 mai în statele din vestul Europei  care să nu se lase cu o vitrină spartă. În 2011, în insula Corfu, Grecia, protestatarii au înconjurat un restaurant în care luau frumos cina câţiva membri ai Parlamentului grec,  aruncând cu pietre, astfel încât oficialii au fost nevoiţi să scape cu ajutorul unei bărci aflate în apropierea portului lângă care era situat restaurantul. În ianuarie 2012, în Spania minerii au ieşit în stradă cu Bazuka, dar nu îmi amintesc ca premierul spaniol să fi tras clopotele de alarmă, nu ştiu  ca acesta să fi rostit cuvântul „anarhie”, cu toate că au existat suficiente critici împotriva uzului violenţei. Şi e firesc să existe, când oamenii  pun mâna pe Bazuka. Dar, oare, e la fel de firesc să ne isterizăm când se blochează un drum?

Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou, vor replica unii. Cu alte cuvinte, o dată făcut primul pas, escalada violenţei nu va putea fi oprită. Dacă tolerăm azi un geam spart, mâine vom fi nevoiţi să acceptăm spargerea unor capete şi, în definitiv, asasinatele politice. Dar lucrurile nu stau deloc aşa.

Violenţa este un ingredient structural al relaţiilor de putere. Ne place sau nu, esenţa puterii ascunde coerciţia sau ameninţarea cu exercitarea coerciţiei. Însuşi statul este, conform celebrei definiţii weberiene, deţinătorul monopolului legitim al violenţei. Prin urmare, însăşi natura statului, inclusiv a celui democratic, este una violentă:  fie că vorbim de colectarea taxelor, fie că vorbim de poliţie sau armată, avem de-a face cu forme de coerciţie si violenţă reglementată. Într-un sistem democratic, violenţa legitimă a statului este şi trebuie să fie contrabalansată de o doză de violenţă proporţională şi  legitimă a cetăţenilor. Desigur că această violenţă trebuie să fie circumscrisă jocului şi regulilor democratice şi nu trebuie să încalce nişte principii fundamentale, la fel, de altfel, ca violenţa statală. Aşa cum statului nu trebuie să îi fie permisă arestarea  sau executarea arbitrară a cetăţenilor, nici cetăţenilor nu trebuie să le fie îngăduite violenţe  extreme. Dar gestionarea anumitor forme de violenţă – fie că e vorba de geamul spart al unei instituţii a statului sau geamul maşinii unui oficial  trebuie integrate jocului democratic.  Nu pentru a le încuraja, ci pentru a permite exprimarea unor nemulţumiri care altfel riscă să explodeze, fără a mai  putea fi oprite. Orice societate are nevoie de canale prin care sa evacueze tensiunea acumulată – iar violenţa simbolică nu e întotdeauna suficientă. Din moment ce nemulţumirea şi agresivitatea există oricum în societate – iar ele ating cote cu atât mai înalte, cu cât e mai intensă violenţa structurală sau cea exercitată de stat – singura soluţie raţională este asigurarea unui spaţiu public, controlat în care acestea să se poată manifesta cu minimum de riscuri pentru sistem.  În multe dintre democraţiile occidentale consolidate,  violenţa protestelor – atât a jandarmilor, cât şi a protestatarilor – a devenit aproape ritualică, căpătând o funcţie  ceremonială care este parte a regulii democratice. Către asta trebuie să ne îndreptăm şi noi, dacă vrem să atingem o maturitate democratică: către ritualizarea unor forme de violenţă politică a străzii ca şi contra-pondere la violenţa politică a statului. Către dezamorsarea tensiunilor sociale şi domesticirea violenţei prin transformarea violenţei în ritual. Desigur, asta nu înseamnă să tolerăm asasinatele, agresiunile fizice  sau încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului, însă anumite forme de violenţă colectivă sunt compatibile cu jocul democratic. Şi, desigur, asta nu înseamnă că forţele de ordine nu trebuie să reacţioneze atunci când situaţia devine periculoasă: intervenţia  lor este parte din ritual şi o garanţie că lucrurile nu vor degenera şi nu vor ieşi din limitele stabilite.

De ce reacţionăm, totuşi, atât de exagerat la gesturi de violenţă minoră? Cumva, suntem noi, românii, un popor mai paşnic, mai blând,  iar vesticii sunt nişte barbari? Dacă ne uităm pe cifre, nu s-ar spune – rata infracţionalităţii şi a criminalităţii este în creştere faţă de 1990 şi stăm destul de rău faţă de alte state europene la capitolul omucideri. Sau, poate, violenţa politică  răscoleşte nişte răni nevindecate ale trecutului, evocându-ne dramele şi crimele extremismelor politice, aşa cum lasă să se înţeleagă Mirel Palada? Dar, pe logica asta, alte popoare, cum ar fi ruşii, confruntaţi cu excesele  pasiunilor politice mult mai mult decât noi, ar trebui să fie azi poporul cel mai paşnic şi non-violent. Trecutul nostru nu abundă mai mult decât  trecutul  altor naţiuni în crime şi violenţă politică – deci explicaţia traumei istorice pică. Dacă am avut violenţă politică în trecutul nostru, aceasta nu a venit din partea străzii şi a societăţii organizate pentru scopuri politice,  ci mai ales din partea statului. De fapt, un alt fel de traumă istorică ne face supra-sensibili la cea mai palidă manifestare a violenţei – ideea inviolabilităţii statale. Statul este şi trebuie să rămână ceva sacru, situat în afara oricărei forme de violenţă din partea cetăţeanului de rând; politicul se sustrage injuriei cetăţeanului, iar cine încalcă această regulă, comite un sacrilegiu şi o crimă. Un geam spart echivalează cu un regicid. Reacţia exagerată şi aproape paranoică faţă de violenţă nu ni se trage dintr-un spirit prea pacifist şi nici dintr-o fobie post-traumatică înscrisă în istorie.  Această reacţie este o  sechelă a statului  atutotputernic, a statului autoritar. Ura împotriva unor forme de violenţă a străzii nu e  manifestarea unei mentalităţi democratice; din contra, este un indiciu al unei mentalităţi absolutiste şi al unei carenţe de democraţie. Sindromul „mahalalei inepte şi violente”  sau obsesia eco-anarhiştilor periculoşi ascunde o atitudine de cezar  care pretinde impunitate indiferent de abuzurile comise.

Evident, guvernanţii noştri s-au săturat. La început, au crezut că protestele sunt un moft, în care cetăţenii se prefac supăraţi, iar politicienii se prefac sensibili la supărarea  oamenilor şi cu asta am încheiat simulacrul democratic. După o lună şi jumătate, descoperă că  nemulţumirea cetăţenilor e cât se poate de reală şi nu dispare doar dacă e strigată cu voce tare în piaţa publică – oamenii vor acţiuni concerte, nu empatie politicianistă la televiziuni. Si, întrucât mulţi dintre ei au mâinile legate în lanţurile de aur ale RMGC, au decis sa treacă la ceea ce se pricep cel mai bine – la ameninţarea cu represiunea (a se vedea declaraţia recentă a Ministrului de Interne Radu Stroe). Se recurge din ce în ce mai apăsat, la fel ca în iarna lui 2012, la portretizarea protestatarilor drept nişte brute violente care încalcă legea.  Când o guvernare îşi pierde legitimitatea, singurul lucru la care mai poate face apel pentru a se salva este legea. Dar ce este legea fără legitimitate? Coerciţie pură…

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. un_batrin spune:

    Trebuie sa intelege ca violenta minerilor in timpul mineriadelor a fost justificata? Sau cel putin benigna? Dar in iunie 90 inaintea mineriadei? Reactia de atunci a “societatii civile” a fost disproportionata si exagerata?
    Ciudat mod de privi lucrurile doar cum ne convine. Ii condamnam pe cei care nu ne sint simpatici iar celorlalti le gasim scuze si ii cocolosim. Foarte democratic. Cam ca si orice forma de totalitarism de stinga, de dreapta sau poate de centru.

    • un tanar, dar cu minte spune:

      Protestele impotriva distrugerii zonei Rosia Montana nu sunt violente. Minerii in 1990 au spart capetele cetatenilor romani care protestau pasnic impotriva unui guvern Iliescu criminal.

      • un_batrin spune:

        Aici nu e vorba de un protest specific (RM sau altul) ci de principiu.
        Inteleg ca spartul geamurilor nu este un act violent. Spartul capetelor este. Ce se intimpla daca in spatele gemului este un cap care este spart de geamul spart nu de cel care a spart geamul? Atunci nu este violenta, este vina capului ca a stat in spatele geamului. Deci victima coletarala acceptabila nu-i asa?
        Se spune:
        “Orice societate are nevoie de canale prin care sa evacueze tensiunea acumulată – iar violenţa simbolică nu e întotdeauna suficientă. Din moment ce nemulţumirea şi agresivitatea există oricum în societate – iar ele ating cote cu atât mai înalte, cu cât e mai intensă violenţa structurală sau cea exercitată de stat – singura soluţie raţională este asigurarea unui spaţiu public, controlat în care acestea să se poată manifesta cu minimum de riscuri pentru sistem.”
        Deci violenta simbolica nu este suficienta! Sa trecem la violenta fizica dar controlata. Intrebarea este cine o controleaza si unde trage linia. Si cind ma gindesc ca acum nu multa vreme se condamna violenta verbala iar acum acceptam o oarecare violenta fizica daca vine din partea care trebuie.
        Propun organizarea unui spatiu in care cei care sa-si “evacueze tensiunea acumulata” -din orice parte ar fi ei – sa se intilneasca, dotati cu de toate – coimege, bolovani, citie si topoare – si sa se manifeste fara nici un risc. Scapa cine poate,iar cine nu scapa este o victima colaterala a “evacuarii”. In felul asta cei care nu veleitati de mardeiasi pot umbla linistiti pe strazi iar ceilalti se pot linistii fara teama consecintelor.

    • alt tanar spune:

      Trebuie să înțelegeți ce spune autorul. Nu să cereți confirmări pentru opiniile dumneavoastră sau ale altora. E atât de simplu când ești înzestrat cu rațiune și bun simț. :)

    • Cetatean spune:

      @un_batrin

      Faci o grava confuzie. Mineriada a fost o “manifestatie” violenta organizata tot de catre stat impotriva unor cetateni (“golani”) care au manifestat pasnic aproape doua luni de zile. Violenta a fost declansata de catre autoritati in dimineata zilei de 15 iunie:

      In dimineata zilei de 13 iunie 1990 are loc interventia brutala a politiei in Piata Universitatii. Piata este degajata. In sfarsit degajata. Se fac arestari. In dupa amiaza zilei de 13 iunie pe strazile Bucurestiului au loc confruntari ale unor grupuri de civili cu fortele de politie”.

      http://www.europalibera.org/content/article/2079630.html

      http://www.europalibera.org/audio/audio/271725.html

      http://www.youtube.com/watch?v=luD-Rhc03eE

      Cea mai concludenta dovada a manipularilor si inscenarilor realizate de catre autoritati este actiunea prin care si-au dat singuri foc la autobuze pentru a justifica masurile (violente) pe care le-au luat ulterior, inclusiv apelul la mineri (initial au facut apel la sindicate sa scoata oamenii in strada impotriva manifestantilor, insa fara succes):

      Discutia (inregistrata) dintre generalul Diamandescu si ministrul de interne Chitac:

      - “Si sa stiti ca nu mai vine. La “23 August” au zis ca sindicatele n-au fost de acord sa trimita.”
      - “Va rog sa-l informati-l pe domnul presedinte. Ne dam foc la toate autobuzele. Asta a fost intelegerea! Va rog sa informati.”

      http://www.youtube.com/watch?v=luD-Rhc03eE#t=04m22s

      • un_batrin spune:

        Din nou faceti referire la exemple cind este vorba de o problema de principiu. Ideea este ca violenta este acceptabila in unele situatii.
        In ce priveste mineriadele sa nu uita ca ultima nu a fost comadata sau declansata de autoritati. Sa inteleg ca aceea a fost legitima si justificata!!??
        Aceptarea violentei duce la totalitarism daca nu este stopata din fasa. Si aici este vorba de ORICE violenta din ORICE parte ar veni. Nu este permis sa gasim scuze la violenta pentru ne plac ideeile celor ce o practica. Insasi instenta cu care se aduce in discutie un caz sau altul arata nu vreti sa dialogati corect. Orincind se poate argumenta pe un caz concret cu detalii si contradetalii care de fapt nu demonstreaza nimic. Vreti sa aratati ca violentele din iunie sint condamnabile pentru ca au fost comandate de cineva. Deci daca ar fi fost “spontane” si eventual produse de partea care ne convine ar fi justificate. Daca asa gindeste tineretul “cu minte” imi pare bine ca sint batrin si poate nu mai traiesc cit sa vad aplicate asemenea idei inca o data.
        FELICITARI! Stalin, Ceausescu, Hitler ar fi mindri de asemenea filozofii.

        • Cetatean spune:

          Incurci rau de tot borcanele! In articolul doamnei Victoria Stoiciu este vorba despre reactia exagerata a autoritatilor fata de “gesturi de violenta minora” din partea demonstrantilor. In exemplul tau cu mineriada (din “iunie 90″) este vorba de gesturi de violenta majora provocate de catre autoritati. Sunt doua situatii diametral opuse care se supun unor PRINCIPII DIFERITE. In cazul manifestatiilor actuale, violenta este un act imputabil unor manifestanti individuali (care reprezinta un procent din masa manifestantilor mult mai mic decat cel al indivizilor violenti existenti in mod normal intr-o societate), pe cand in cazul evenimentelor din “iunie 90″ (la care te-ai referit in comentariul la care am replicat) violenta provocata de stat se incadreaza la subminarea dreptului cetatenilor de a protesta pasnic si la generarea unui risc de razboi civil. Gravitatea celor doua situatii nici nu suporta comparatie. In orice societate exista un procent de indivizi violenti si acest lucru este natural, pe cand violenta statului impotriva cetatenilor care manifesteaza pasnic (marea lor majoritate) este inacceptabila, cu atat mai mult cu cat statul instiga niste grupuri sociale impotriva altor grupuri sociale, riscand declansarea unui razboi civil.

          Ideea doamnei Victoria Stoiciu nu era ca “violenta simbolica nu este suficienta! sa trecem la violenta fizica” ci aceea ca DACA “violenta simbolica nu mai e suficienta” si se ajunge la manfestatii de strada turbulente, “gestionarea anumitor forme de violenta – fie ca e vorba de geamul spart al unei institutii a statului sau geamul masinii unui oficial trebuie integrate jocului democratic, nu pentru a le incuraja, ci pentru a permite exprimarea unor nemultumiri care altfel risca sa explodeze, fara a mai putea fi oprite“.

          • un_batrin spune:

            Nu stiu de cind sintem la pertu. In alta ordine de idei iar argumentati cu un caz punctual pe care l-am folost pentru exemplificare si nu ca argument. Este vorba de violenta in general in manifestari publice. Nu exista violenta minora. “Violenta minora” este cam ca “putin gravida”. Va prefaceti ca nu intelegeti ceea ce confirma ca am dreptate. In plus unii incerca sa jigneasca “subtil” – un tinar dar cu minte – implicind ca batrinii nu au minte….
            Nu demult societatea civila acuza violenta verbal dar acum aceepta viloenta (fizica) minora!!!

            • Cetatean spune:

              Se pare ca, din punctul tau de vedere, spargerea unui geam de catre un manifestant este acelasi lucru cu impuscarea manifestantilor de catre autoritati. Tocmai ca exista “violenta minora” si restransa asa cum exista violenta majora si generalizata. Nici un tip de violenta nu este de dorit insa consecintele celor doua tipuri (de mai sus) sunt complet diferite, au magnitudini care nu suporta comparatie. Tocmai pentru a nu se ajunge la violenta majora si generalizara, autoritatile trebuie sa gestioneze responsabil (intra in fisa postului) violentele minore si restranse.

              Guvernantii au mandat de la cetateni sa administreze tara. Ei raspund in fata cetatenilor pentru modul in care isi indeplinesc mandatul (prin alegeri). Daca exista manifestatii de amploare, inseamna ca multi cetateni considera ca autoritatile nu isi fac bine treaba. Aceste manifestatii sunt un semn ca multi cetateni nu se mai simt reprezentati de respectivii guvernanti. Cu cat erorile (ilegalitatile) guvernantilor sunt mai mari, cu atat mai mare este riscul de a se ajunge la violente extreme. Daca se ajunge la situatia in care autoritatile nu mai controleaza fenomenul, raspunsul acestora trebuie sa fie demisia si nu violenta impotriva manifestantilor. Tocmai pentru a nu ajunge intr-o astfel de situatie, niste guvernanti responsabili trebuie sa foloseasca diplomatia (cat timp mai este posibil) si nu amenintarea, sa caute dialogul si nu sa intarate manifestantii, sa evite pe cat posibil interventia in forta. Atunci cand autoritatile nu mai pot evita interventia in forta, aceasta trebuie sa fie guvernata de reguli precise, scopul fiind limitarea consecintelor negative, detensionarea situatiei (si prin izolarea indivizilor violenti, daca este posibil) si nu “ingenunchearea” manifestantilor (nu este ca la un meci de box in care fiecare incearca sa isi faca KO adversarul). Individul poate sa devina irational, autoritatile nu au aceasta “optiune” in fisa postului.

            • Vlad Ionescu spune:

              Stimate domn, dumneavostra puneti pe acelasi plan un geam spart cu un cap spart, sau chiar cu un om mort? Evident ca sunt forme de violenta, dar au grade diferite si sanctiuni diferite. Cel care a spart geamul poate fi pus sa-l plateasca si sa ia o amenda, dar de aici pana la intezicerea protestelor este cale lunga. Dar despre violenta statului care actioneaza impotriva vointei cetatenilor sai ce puteti spune? E legitima?
              Totusi, nu geamul spart involuntar al masinii lui Barbu e problema, chiar daca se incearca umflarea ei cat mai mult, ci ocuparea “violenta” a carosabilului si, in special a celui de la Piata Universitatii. Asta e problema lor din ’89 incoace. Si se apara toti cu legea din ’91 a lui Iliescu invocand in mod perfid nevoia de a fluidiza circulatia (zis in mod absolut impropriu “dreptul la libera circulatie” nu al persoanelor, ci al masinilor, si nu intre state, ci pe carosabil). Ocuparea strazii este un gest minimal impotriva autoritatii formale, dar mai mult decat legitim si ar trebui sa fie si legal. Protestatarii ar trebui protejati de jandarmi. In loc de asta jandarmii au ajuns in situatia absolut ridicola de a pazi asfaltul impotriva agresiunii! Despre asta e vorba, in principal.

  2. cristi spune:

    “Când o guvernare îşi pierde legitimitatea, singurul lucru la care mai poate face apel pentru a se salva este legea.”
    La ce lege face apel Guvernarea Romaniei? Caci Constitutia vad ca da semne ca doreste sa o ignore:
    Constitutia Romaniei, Art 39:
    Libertatea întrunirilor
    Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.

  3. Un prieten spune:

    Asistam la o veritabila restaurare a statului autoritar/militienesc. Se vede cu ochiul liber in cazul manifestatiilor, bine invocate de catre autoare, respectiv pot fi intuite din propunerile aceluiasi Stroe (figura care-mi aminteste de Lavrenti Beria, sper sa ma insel) in domeniul Codului Rutier. “Organele” vor deveni adevaratii stapani discretionari ai soselelor si nu numai deoarece vor fi afectati/potential abuzati peste cinci milioane de catateni, aproape toate familiile din Romania!

  4. Andrei George spune:

    Da, comentam și eu pe-aici că într-o democrațier, indiferent de motiv, recursul la violență este interzis. Tocmai pentru că problemele pot fi rezolvate pe calea dialogului. Așa că diversele mișcări Occupy sunt bumbăcite așa cum trebuie- și mai mult- nu realizează nimic. Dacă onor prostestatarii din Piața Universității ar fi căutat un dialog- cât de mic- în mod sigur că l-ar fi găsit. Numai că nu s-a căutat de la început decât violență. Agresarea dlui. ministru Barbu- prin intrarea în zona unde domnia sa avea un eveniment și agresarea verbală și fizică- vezi bancnotele tipărite- ține de 100% mârlănie și acțiune a gloatei și este elocvent pentru intențiile viitoare ale aborigenilor.

    • Andrei spune:

      Interesant ca nu vedeti nicio problema atunci cand protestatarii pasnici au fost batuti si la Silistea, si la Bucuresti, dar vi se pare o mare problema ca s-a spart luneta unui ministru corupt in conditii inca neelucidate.

      • Andrei George spune:

        Dle. Andrei, motivația asta am mai auzit-o de n ori. NU, nu văd nici o problemă când protestatari ”pașnici” care blochează un drum- sau nu permit accesul unor utilaje pe o proprietate- sunt tratați conform legii n vigoare. Dvs. vedeți ?

        • Andrei spune:

          “sunt tratați conform legii n vigoare. Dvs. vedeți ?”
          Ok, atunci sa se trateze conform legii in vigoare si luneta sparta a ministrului corupt. Sa se afle cine a spart-o: vreun protestatar, vreun infiltrat, el insusi? (sunt convins ca ati vazut filmuletul) – iar vinovatul sa fie pedepsit conform legii in vigoare.

          Andrei George, pe deasupra, ciudat, dar sunati ca Iliescu in anii 90, “În mod organizat, eşalonat, să asigurăm această deplasare ordonată a tuturor spre locurile dumneavoastră.”

          Organizare, esalonare, ordine, disciplina. Si lege, neaparat, in timp ce tara se duce de rapa cu bechteluri, cfr-uri (marfa!) si rmgc-uri. Ca tot iubiti dumneavoastra legea atat de mult, proiectul Rosia Montana, ala care calca in picioare o gramada de legi in vigoare, deci inclusiv statul de drept, nu va deranjeaza? deloc, deloc?

          “acțiune a gloatei și este elocvent pentru intențiile viitoare ale aborigenilor.”
          Exact ca Iliescu in 90: golanii, acte de vandalism blabla.

    • nadia spune:

      Domnule Andrei George, ce ciudat sunteti! V-am vazut comentand pe acest site despre institute de cercetare despre invatamant si erati cam otarat. Incercati calea dialogului d-le Andrei George !. Sunt SIGURA ca va veti pensiona purtand un consecvent dialog in gol. V-a ascultat cineva pana acum? Sincer v-as fi vazut in piata langa colegii dv. cernd pe o pancarda “cercetare nu cianura”(asa stand pe trotuar) Asa poate auzea cineva ce vreti si dv. si poate cu un an inainte de pensionare s-ar fi pus in discutie si asa o problema. In consecinta nu trebuie sa ne traduceti “agresiunile” vazute la TV de toti, fiecare isi traduce singur. Eu acolo am vazut un ministru cu o incontestabila eruditie dar cu un caracter jalnic, incantat sa apara permanent pe posturile latrina TV. Asteptati pana atunci cu sufletul la gura cum se vor emite 5000 de decizii de urmarire penala daca masina aceluiasi ministru va avea vreo pana de cauciuc. Asteptare placuta!

      • Andrei George spune:

        Perfect fals, dna. Nadia, sunt cel mai calm om pe care l-ați cunoscut vreodată. Dacă ar fi să mă ”oțăresc” aș face-o pentru limbajul de lemn pe care-l folosiți- gen ”latrina TV”. Dar nu sunt eu ăla destinat să facă educație pe Contributors- deci puteți folosi ce limbaj vreți dvs.- dar ar trebui să vedeți că vă înjosește. Ca și ideile fixe, de altfel. Evident că sunt un dinozaur care nu vrea să iasă la pensie (mai am vreo 14 ani în mod legal) și vrea să ….pe tinerii valoroși . Știm, cunoaștem, sincer- ne plictirisim.

        • nadia spune:

          dex: otarat = Mânios, furios. ♦ Morocănos, posomorât; supărat
          va doresc inca 14 ani de “dialog”!

  5. Sorin Muncaciu spune:

    Doamna, m-ati surprins cu pasajele de dreapta din discursul dumneavoastra, cele referitoare la natura coercitiva a statului ( si nu de natura legii cum este , de fapt, cazul intrun stat de drept). Bineinteles ca finalul : “ce este legea fara legitimitate?” exprima dilema democratiei si , implicit dilema articolului dumneavoastra. Here we go again !! Problema democratiei este ca nu este imuabila ci, ca de altfel toate fenomenele naturale , este dinamica, in evolutie continua. Dupa orice revolutie democratica urmeaza perioada de erodare a acesteia, in procesul de transferare progresiva a puterii catre oligarhie. Apoi , dictatura oligarhiei urmata de revolutie si o scurta perioada de democratie , dupa care, procesul se reia de la inceput. Grecii antici au descris pentru prima data acest ciclu. Tentativa elitelor de a acapara statul democratic este contracarata de rezistenta societatii civile, nimic nu este nou sub soare!! La noi , in mod accelerat datorita crizei, procesul de consolidare a dominatiei oligarhiei autohtone este agravat , in perceptia maselor , de actiunile oligarhiei straine de transformare a tarii intro colonie si , in paralel, de serbizare a populatiei. Experienta (ultimilor 23 de ani) cetatenilor romani este ca : procesul politic democratic, in loc sa serveasca necesitatilor majoritatii populatiei, conduce in mod inexorabil la concentrarea puterii in miinile oligarhiei. Mai mult, Parlamentul corupt de interese speciale este dispus sa legifereze interesul corporatiilor, si astfel, sa scoata in afara legii interesele populatiei majoritare. In acest sistem, drepturile legitime ale catatenilor romani devin ilegale si , in consecinta, lupta pentru redobindirea acestor drepturi devine ilegala. Din acest motiv, protestul societatii civile isi are justificarea in degradarea democratiei reprezentative.
    Partea cea mai tragica este ca, daca UE va adopta TAP ( trans atlantic pact) , Romania, ca parte a UE, va trebui sa-si “adapteze ” legislatia in favoarea dictaturii corporatiilor, pe care acest pact il va reprezinta. In aceasta situatie, toate interesele legitime ale cetatenilor romani vor fi in afara legii, dictatura oligarhiei va reprezenta, de facto, legea si legitimitatea legii !! Va urma revolutia si apoi democratia….etc.etc.

  6. Popica cel Viteaz spune:

    foarte bun articolul. multumim.

    o intrebare pt cei care o dau sus si in jos cu extremistii si violenta (inclusiv C. Preda si unii care scriu pe platforma asta): daca trece legea si vor face expropieri, cum credeti ca se vor face expropierile alea? nu cu violenta? cand va veni RMGC cu gorilele si ii vor scoate pe oameni din case si le vor darama casele nu e violenta?

    • un_batrin spune:

      Deci putem sa recurgem la violenta preventiv impotriva unei violente virtuale intr-un viitor ipotetic.
      “daca trece legea si vor face expropieri, cum credeti ca”
      Dar, daca miine ne ataca Bulgaria (sau Moldova sau cine preferati) si ne ia aurul de la RM? Pornim noi la atac? Preventiv!

  7. vlad spune:

    Doamna, exact acest gen de argumente alunecoase sunt folosite de teroristii de toate nuantele : chipurile ei “reactioneaza violent impotriva violentei statului”. Dvs, mai moderata totusi decat teroristii in cauza, spuneti ca permiteti doar “o violenta cu masura” asa cum si “violenta” statului democratic ar fi chipurile tot “cu masura”. Comparatia asta este un artificiu sofistic si nu tine : in statul democratic gradul de coercitie (nu nu e vorba de violenta) este dat de legi care sunt in interesul general (ex. nimeni nu vrea sa fie asasinat, de aceea asasinii sunt inchisi pe viata dupa ce sunt recunoscuti vinovati; e nevoie de cheltuieli comune, de aceea sunt platite taxe, etc), pe cand “masura” invocata de dvs e arbitrara si nu e in interesul cetatenilor, ci doar al agitatorilor.

    Cu astfel de sofisme suciti mintea unor oameni care nu gandesc prea mult si oferiti o justificare teoretica pentru violenta in politica, de fapt pentru violenta de strada. Nu uitati, qui sème le vent récolte la tempète..

    • iosiP spune:

      Interesante opinii, domnule vlad!

      Desigur ca nimeni nu vrea sa fie asasinat… De curiozitate, credeti ca cineva vrea sa fie expropriat? Scuzati: asta se face in “interesul public”!
      Puteti defini aceasta sintagma? Propun sa ne limitam la un singur exemplu, exploatarea aurului de la Rosia Montana: eu unul nu consider ca este in interesul meu – fac parte din”public” sau nu? A fost cumva intrebat “publicul” daca este interesat de aceasta exploatare?

      Dar ca veni vorba, poate-mi raspundeti si la (alte) trei intrebari:
      1. De la ce numar (procent din cetatenii cu drept de vot, areal geografic in care locuiesc persoanele, sau alte criterii definite de catre dumneavoastra) interesul de grup se transforma in “interes public”?
      2. Daca “interesul public” necesita incalcarea drepturilor unei minoritati, cum corelati raspunsul la prima intrebare cu natura dreptului incalcat si severitatea incalcarii? Sau nu o faceti?
      3. In principiu, considerati ca interesele (fie ele si “publice”) au precedenta in fata drepturilor? Si daca da, de ce?

  8. Vlad Ionescu spune:

    Si se invoca legea din ’91 a lui Iliescu facuta pentru a limita in mod abuziv dreptul legitim la protest pentru care s-a murit in ’89 si nu numai atunci. Legea invocata este abuziva si nu este data de Dumnezeu, ci de Iliescu. Toti cei ajunsi la putere o folosesc. Nu am vazut niciun protest, nu mai vorbesc de morti, pentru dreptul masinilor de a circula prin Piata Universitatii. Eu nu vreua sa fiu tolerat de Stroe si de Ponta, vreau sa mi se respecte dreptul de a protesta mai ales in Piata Universitatii unde s-a murit pentru asta, iar jandarmeria si politia sa ma protejeze si sa opreasca in mod legal traficul. Acum protestatarilor li opun masinile si jandarmii, in locul minerilor de altadata. Propun sa protestam in mod direct si explicit impotriva acestei legi, a Jandarmeriei si a lui Stroe si Ponta, exprimand dreptul nostru la protest nu dorinta de a fi tolerati.

  9. DanielT spune:

    Autoarea încearcă să justifice violenţa ca mijloc de rezolvare a unor conflicte, diferenţe de opinii, nivelarea unor niveluri de putere. Eu am o mare problemă cu acest tip de abordare. Ritualizarea formelor de violenţă înseamnă copierea comportamentală a acestui tip de a reacţiona în dezacord. Nu e o soluţie. Cel mai simplu exemplu ar fi o experienţă personală.
    De exemplu în diferenţă de opinie, Xulescu decide să sparg geamurile maşinii sau locuinţei dnei Stoiciu. În fond, scrie contrar credinţelor lui Xulescu, acesta nu are la dispoziţie aceleaşi instrumente de a se exprima public vs reţeaua publicistică a dnei Stoiciu. E o formă de ritualizare personală a lui Xulescu şi a câtorva prieteni, dacă ar fi să urmărim logica autoarei.
    Este acceptabil?.
    Evident că nu este. Violenţa şi distrugerile de proprietate nu vor niciodată acceptabile ca mijloc de defulare. Escaladarea spre rezoluţiile în forţă, riscurile care cresc exponenţial sunt o consecinţă directă a acestui mod de abordare unde violenţa este legitimată la nivel intelectual.
    Uitaţi-vă dna Stoiciu pe pagina de facebook a amicului dumneavoastră Cristi Rogozanu de exemplu. Şi nu numai. Limbajul folosit agresivitatea devin o constantă în comportament. Oamenii încep să funcţioneze într-un sistem de referinţă simplistic, amici inamici, eu deştept- cei cu care nu sunt de acord proşti etc. De acolo imposibilitatea unei dezbateri sănătoase.
    Soluţia este dialogul.
    Violenţa nu a fost niciodată parte a democraţiei. Sub orice formă.

  10. kinn spune:

    Da, le spuneti bine.

    Eu unul sunt surprins de faptul ca multi liberali / libertarieni autodeclarati sunt asa de oripilati de marunte gesturi de violenta moderata (nu vorbim de crime). Oare libertatea nu implica oare si asumarea riscurilor? Liber la placinte, dar restrictiv la razboi? Si nu e vorba de a legaliza violenta, este vorba de a pune violenta individului impotriva statului pe acelasi palier de legitimitate cu cea a statului impotriva individului.

    Intr-o roman SF numit “The moon is a harsh mistress” care a popularizat sintagma *TANSTAAFL” – there ain’t no such thing as a free lunch”, expresie draga libertarienilor si care exprima esenta doctrinei – violenta este mereu in legatura cu libertatea. Ai dreptul sa fii profesor, judecator si presedinte, dar si studentii, impricinatii si alegatorii au dreptul sa te buleasca pe masura faptelor tale. Dupa fapta si rasplata.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Victoria Stoiciu


Victoria Stoiciu

Victoria Stoiciu a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul SNSPA. A publicat articole de specialitate în revista Dilema Veche, pe platforma CriticAtac si in Romania Li... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)